Afişez elemetele după tag: FEADR - REVISTA FERMIERULUI

Până vineri, 1 noiembrie 2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat pentru plata avansului pe suprafaţă 630 425 de fermieri, cu suma 985 de milioane de euro.

Conform spuselor directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, cifra reprezintă 75% din numărul total de fermieri.

„Începând cu 16 octombrie, APIA a demarat, şi în acest an, campania de autorizare a plăţii în avans pentru fermierii care au depus cereri de plată în anul 2019, în perioada 15 martie -15 mai. Ca şi în anul 2018, prin eforturile Ministerului Agriculturii, şi în 2019, am primit o derogare de la Comisia Europeană pentru a plăti în avans 70% din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), respectiv 85% din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală. (...) Pot să vă spun că, până în momentul de faţă, APIA a reuşit să autorizare 630 425 de fermieri, dintr-un număr total de 844 000, respectiv circa 75% au fost autorizaţi la plată în primele două săptămâni, cu suma de 985 de milioane de euro”, a precizat, la târgul Indagra, Adrian Pintea.

În plus, sursa citată a mai precizat că pentru măsurile din FEADR cofinanţate de la bugetul naţional suma este de 231 de milioane de euro.

Avansul pentru plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), este de 102,6082 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv va fi de 48,7127 euro/ha, plata pentru înverzire - 59,3201 euro/ha, iar plata pentru tinerii fermieri - 31,2477 euro/ha.

Pentru speciile ovine/caprine, respectiv sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, plafonul alocat este de 17,7173 euro/animal.

Avansul se acordă în intervalul 16 octombrie - 30 noiembrie 2019, iar din 1 decembrie 2019 APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei dintre plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, în timp ce pentru plăţile schemelor finanţate din FEADR cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană, în data de 31 decembrie 2018.

Până la data de 15 mai 2019, când s-a încheiat campania de primire a cererilor, au fost depuse peste 846 600 de cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 9,7 milioane de hectare. Faţă de anul trecut, numărul cererilor a scăzut uşor, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194 695,83 hectare.

Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în 2019, se ridică la 1,94 miliarde de euro.

Publicat în Finantari

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată un număr de 517 928 fermieri, cu o sumă totală în valoare de               715 413 116 euro, din 16 octombrie până în prezent, conform unui comunicat remis la redacție, joi, 24 octombrie 2019.

Din suma totală, 561 958 064 de euro provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 130 913 962 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 22 541 090 de euro - cofinanţare de la bugetul naţional.

APIA reaminteşte că, până la data de 30 noiembrie, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, se pot efectua plăţi în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Publicat în Finantari

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a acordat finanţare în valoare de 11 milioane de euro pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor de plasă antigrindină în exploataţii pomicole, prin proiecte depuse pe subMăsura 4.1a a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), au anunțat vocile autorizate ale agenției, marţi, 14 mai 2019.

AFIR a încheiat, până în prezent, contracte de finanţare cu 412 pomicultori, în valoare de 204 milioane de euro prin subMăsura 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole”.

„Dintre aceştia, 85 au prevăzut prin proiect achiziţionarea de plase antigrindină. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 11 milioane de euro, iar suprafaţa culturilor protejate prin instalarea acestor sisteme antigrindină este de 383 de hectare”, se precizează în document.

Conform spuselor directorului general al AFIR, Adrian Chesnoiu, plasele antigrindină pot fi utilizate în zonele cu risc sporit de producere a unor fenomene nefavorabile, iar prin PNDR 2020 au fost prevăzute fonduri inclusiv pentru tehnologizarea exploataţiilor pomicole, menite să protejeze livezile şi culturile de arbuşti.

„Rezultatul schimbărilor climatice, dar şi cererea pe piaţa românească a produselor de calitate la preţuri accesibile, au creat necesitatea utilizării tehnologiilor de ultimă generaţie şi în sectorul pomicol. Printre acestea pot fi incluse şi plasele antigrindină utilizate în zonele cu risc sporit de producere a unor fenomene nefavorabile. Astfel, prin PNDR 2020, au fost prevăzute fonduri inclusiv pentru tehnologizarea exploataţiilor pomicole, menite să protejeze livezile şi culturile de arbuşti. Dacă finanţarea sectorului pomicol a demarat mai greu la începutul Programului, începând cu sesiunile din 2018 lucrurile s-au îmbunătăţit mult în acest sector ,ca urmare a simplificărilor procedurale şi administrative pe care le-am implementat la nivelul Agenţiei. Ultimul Raport de selecţie intermediar evidenţiază această creştere a numărului de proiecte depuse, dar, mai ales, a calităţii acestora prin punctajele foarte mari obţinute. Anvelopa financiară alocată pentru investiţii în exploataţii pomicole a fost consumată în totalitate. Pentru acest sector vom deschide o nouă sesiune pentru procesarea produselor pomicole prin submăsura 4.2a, în a doua jumătate a acestui an”, a spus Chesnoiu.

În plus faţă de proiectele contractate deja, AFIR a primit, în sesiunea anuală 2019, în cele două etape lunare (februarie şi martie), 81 de solicitări de finanţare pentru proiecte de investiţii în exploataţii pomicole, ce includ plase antigrindină, în valoare totală de 7,72 milioane de euro.

Aceste solicitări sunt în etapa de evaluare şi selecţie în vederea finanţării, precizează AFIR.

În cazul în care vor fi finanţate și acestea, suprafaţa exploataţiilor pomicole care va fi protejată prin finanţarea acestor proiecte ar urma să fie de 378 de hectare. Cele mai multe cereri de finanţare, care prevăd şi achiziţionarea de plase antigrindină, peste 40, au fost depuse în regiunea Nord-Vest şi au o valoare de peste 3,5 milioane de euro.

Publicat în Finantari

Luni, 13 mai 2019, beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) care au încheiat contracte de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și care au depus cererile de plată în luna aprilie 2019, vor primi în conturile bancare sumele aferente cheltuielilor eligibile realizate în cadrul proiectelor.

Vorbim de o sumă totală de 23.353.638,77 de euro.

„La această tranșă de plată, AFIR va deconta cheltuielile realizate pentru investiții în exploatații agricole și în exploatații pomicole, în unități de procesare a produselor agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru dezvoltarea fermelor mici, dar și pentru diverse investiții în mediul rural care nu au specific agricol”, precizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul unui comunicat de presă.

Totodată, mai precizează sursa citată, vor fi decontate cheltuieli aferente lucrărilor pentru infrastructura agricolă și pentru infrastructura rutieră din mediul rural, pentru protejarea patrimoniului cultural, pentru axa LEADER, pentru înființarea grupurilor de producători, precum și pentru cooperarea fermierilor pentru realizarea lanțurilor scurte de aprovizionare și a piețelor locale.

„Facem precizarea că o nouă decontare a cheltuielilor eligibile realizate de beneficiarii PNDR va fi realizată de AFIR la sfârșitul lunii mai”, au ținut să adauge reprezentanții agenției de plăți.

Publicat în Finantari

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că s-a încadrat în termen atunci când a depus cererea de anulare a deciziei Comisiei Europene (CE) privind o corecție financiară de 80.032.703 euro aplicată țării noastre.

Precizările sunt date publicității după ce au apărut informații despre faptul că Tribunalul UE a respins solicitarea României pentru anularea hotărârii CE de punere în aplicare a acestor corecții.

„Cu privire la informațiile vehiculate în presă, referitoare la cauza T-530/18, Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene face următoarele precizări: Sub aspect juridic, Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene consideră că cererea introductivă a respectat normele de drept procesual ale UE, în contextul în care Decizia 2018/873 a fost notificată României la data de 14.06.2018 și publicată în JOUE la data de 15.06.2018, iar textul notificat era incomplet, aspect recunoscut chiar de Tribunalul UE la punctele 50, 53 si 55 din Ordonanța de respingere din data de 30 aprilie 2019”, au transmis reprezentanții MAE printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul propriu miercuri, 1 mai 2018.

Vocile autorizate ale MAE mai precizează că la termenul de două luni pe care România îl avea la dispoziție pentru cererea anulării Deciziei CE din 15 iunie 2018, în cazul țării noastre se adaugă 14 zile, potrivit Regulamentului de procedură al Tribunalului UE, plus 10 zile, din considerente de distanță.

„În acest sens apreciem că, odată cu publicarea, a fost exclusă teza din Tratat referitoare la notificarea actului, astfel încât termenul de 2 luni pentru introducerea acțiunii în anulare, care face obiectul cauzei T-530/18, a început să curgă de la data publicării Deciziei 2018/873 în JOUE (15.06.2018), la care se adaugă cele 14 zile prevăzute de articolul 59 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Termenului astfel calculat i se adaugă 10 zile – termen invariabil pentru considerente de distanță, prevăzut de articolul 60 din același Regulament”, precizează sursa citată.

Ca atare, susține MAE, analiza realizată la nivelul Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiție UE indică faptul că introducerea acțiunii în anulare formulată pe 7 septembrie 2018 de România a fost făcută cu respectarea termenelor.

„În concluzie, din analiza efectuată la nivelul Agentului Guvernamental pentru CJUE rezultă că acțiunea în anulare formulată de România la data de 07.09.2018 a fost introdusă cu respectarea termenelor. Acest aspect urmează a fi supus atenției CJUE prin recursul ce va fi formulat în cauză. Potrivit art. 56 din statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, deciziile Tribunalului sunt susceptibile de recurs la CJUE, termenul pentru exercitarea căii de atac fiind de 2 luni de la notificarea lor, iar autoritățile române urmează să uziteze de acest drept, dat fiind faptul că, în cauză, Tribunalul UE nici nu a organizat o dezbatere orală a cauzei”, conchide sursa menționată.

Cauză și efect

Anul trecut, în data de 13 iunie, Executivul de la Bruxelles a decis să aplice țării un set de corecții financiare, din cauza unor nereguli legate de fondurile europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Țara noastră a răspuns printr-o acțiune de anulare a deciziei CE.

Conform informațiilor apărute în presă, citate de Mediafax, Tribunalul UE a respins solicitarea făcută de România, motivând că MAE nu s-a încadrat în termenul depunerii contestației.

Acțiunea pentru anularea hotărârii CE în cazul României a fost depusă pe 7 septembrie 2018, printre cei implicați în demers fiind și Costin-Radu Canțăr, subsecretar de stat în cadrul MAE, numit pe 16 mai 2018 în funcția de agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene și a Curții de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb.

Potrivit Cauzei T-530/18 publicată pe Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, România a solicitat Tribunalului următoarele: „Anularea în parte a Deciziei de punere în aplicare (UE) nr. 2018/873 din 13 iunie 2018 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și a Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR): a) în ceea ce privește submăsura 1a integral (suma de 13.184.846,61 € aferentă anilor 2015 și 2016); b) în ceea ce privește submăsurile 3a, 5a, 3b, 4b integral (suma de 45.532.000,96 € aferentă anilor 2014, 2015 și 2016) și în subsidiar, parțial pentru perioada anterioară datei de 19 septembrie 2015 (suma de 21.315.857,50 €); obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată”.

În total este vorba despre suma de 80.032.703 euro pentru fonduri europene în cazul României, pentru perioada 2014-2016.

În cererea de anulare, partea română susține că primul motiv, întemeiat pe exercitarea necorespunzătoare a competenței Comisiei Europene de a exclude sume de la finanțarea de către Uniunea Europeană, precizând că CE a încălcat Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea Politicii Agricole Comune (PAC).

„Prin aplicarea corecțiilor stabilite prin Decizia 2018/873, Comisia și-a exercitat competența de o manieră necorespunzătoare, cu încălcarea prevederilor articolului 52 din Regulamentul 1306/2013, precum și cu încălcarea principiilor protecției așteptărilor legitime și securității juridice. Decizia atacată încalcă articolul 52 din Regulamentul 1306/2013 întrucât instituția UE, în urma discuțiilor purtate cu autoritățile române, a aprobat, prin decizie, revizuirea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), exprimându-și consimțământul cu privire la măsurile incluse în PNDR, inclusiv cu privire la metodologiile aferente plăților privind submăsurile 1a, 3a, 5a, 3b și 4b din cadrul măsurii 215 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor. Decizia de aprobare a revizuirii PNDR este un angajament juridic și conduce la realizarea plăților din bugetul UE”, se arată în contestația depusă de România la Tribunalul UE.

Totodată, sursa citată precizează că „autoritățile române au efectuat plăți conform aprobării Comisiei. În acest context, decizia de aplicare a corecțiilor este nelegală”.

Al doilea motiv invocat de partea română este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzute de articolul 296, al doilea paragraf, din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

„România consideră că instituția UE a încălcat obligația sa de motivare prevăzută de articolul 296, al doilea paragraf, din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, întrucât, în cazul submăsurii 1a, Comisia nu a argumentat suficient și adecvat: poziția sa oscilantă în ceea ce privește neregulile constatate și tipul corecției aplicate; respingerea argumentelor și explicațiilor furnizate de autoritățile române în ceea ce privește presupusa supracompensare; de ce a ales să aplice o rată forfetară pentru neregulile constatate, iar nu una calculată”, potrivit sursei menționate.

Publicat în International

În ceea ce privește implementarea PNDR 2020, în prezent sunt înregistrate întârzieri pe zona beneficiarilor publici și pe cea de irigații, a declarat secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Eugeniu Crunțeanu, vineri, 15 martie 2019, la Brăila.

Fostul șef AFIR a adăugat că plăţile în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) făcute prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au ajuns la 50%.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a plătit, până în momentul de faţă, către beneficiarii ei, dintr-un total de 8,13 miliarde de euro, cât are Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pe perioada 2014 - 2020, o sumă de 4,62 miliarde euro, practic am ajuns la 50% din program. Implementarea programului este, în acest moment, într-un punct extrem de important, şi am venit să vorbim despre locurile unde mai avem restanţe, unde mai avem întârzieri. Întârzieri sunt în zona de beneficiari publici şi pe cea de irigaţii, pe măsura 4.3”, a declarat Crunțeanu.

Potrivit Agerpres, Crunțeanu s-a aflat la Brăila pentru a dezbate stadiul implementării în judeţele Brăila şi Galaţi a Măsurii 4.3 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, componenta infrastructura de irigaţii, Brăila aflându-se pe primul loc la Măsura 4.3, cu 71 de proiecte câştigate, în valoare de 70 milioane de euro.

„Pentru zona de sud a României, acest sector al irigaţiilor este unul extrem de important. Întrucât ne apropiem cu paşi repezi de perioada în care UAI-urile vor solicita apă pentru irigaţii, am zis să mergem peste tot în ţară unde avem proiecte pe Măsura 4.3 şi să luăm proiect cu proiect, şi să vedem care este stadiul fizic şi financiar şi ce probleme apar în implementarea acestui proiect. Avem un program naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, care în momentul de faţă are 47 de puncte de lucru pornite în care se lucrează. În cursul anului 2019, vor mai fi pornite încă 30 de şantiere”, a adăugat secretarul de stat.

Daniel Eugeniu Crunțeanu, care coordonează şi activitatea APIA, a precizat că, în prezent, pe campania din 2018, au fost făcute plăţi în procent de peste 93%.

„Din punctul de vedere al depunerii cererilor de plată pe campania 2019, am avut programaţi până ieri un număr de 139.038 de fermieri, din care s-au prezentat şi au fost introduşi în sistem 135.360 fermieri, care au în lucru o suprafaţă de 394.984 hectare”, a completat Crunțeanu.

Publicat în Finantari

Prin intermediul contului său deschis la Banca Națională a României (BNR), marți, 5 martie 2019, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a încasat nu mai puțin de 175,8 milioane de euro, reprezentând rambursarea din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) a sumelor utilizate de la bugetul de stat de către APIA în perioada 1 - 31 ianuarie 2019 pentru acordarea schemelor de plăți directe corespunzătoare anului de cerere 2018.

Suma respectivă se alătură astfel rambursărilor efectuate de către Comisia Europeană (CE) din FEGA în lunile ianuarie 2019 (807,5 milioane euro) și februarie 2019 (452,86 milioane euro), pentru plățile efectuate de către APIA în cadrul schemelor de plăți directe corespunzătoare anului de cerere 2018, dar și rambursării din luna februarie 2019 din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în sumă de 297,87 milioane de euro, pentru plățile efectuate de către AFIR în trimestrul al IV-lea al anului 2018.

„Cumulând datele financiare prezentate mai sus, sumele pe care MADR le-a încasat de la Comisia Europeană în perioada 1 ianuarie - 6 martie 2019 se ridică la valoarea de 1,734 mld euro”, se precizează într-o comunicare scrisă transmisă presei.

Următoarea rambursare a CE, pe baza declarației de cheltuieli corespunzătoare plăților efectuate de către APIA în luna februarie 2019, va fi efectuată în primele două zile lucrătoare ale lunii aprilie a.c., sumele ce urmează a fi astfel rambursate fiind în valoare de 124,47 milioane de euro.

„Facem precizarea că, pentru anul 2019, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a propus un target de absorbție din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) de 3 miliarde de euro. După încasarea sumei din luna aprilie 2019, procentul de absorbție raportat la target-ul propus va ajunge la 61,94%”, spun cei de la ministerul de resort.

În total, în perioada 2017-2019, țara noastră a încasat de la Uniunea Europeană (UE) peste 7,820 miliarde de euro.

Publicat în Finantari

În ședința Executivului din data de 27 februarie 2019, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a anunțat că, în 2019, cultivatorii de roșii vor avea la dispoziție suma de 50 de milioane de euro pentru Programul Tomata, respectiv 2 milioane de euro pentru susținerea producției de usturoi.

În cazul culturii tomatelor, anul trecut, numărul beneficiarilor a depășit 16.500.

„Avem pe agenda ședinței de astăzi două măsuri de susținere a producătorilor agricoli prin care încurajăm producția de legume românești. Pentru al treilea an consecutiv, sprijinim agricultorii să cultive tomate în spații protejate. Anul acesta vom aloca 50 de milioane de euro pentru finanțarea acestui program care se bucură de interes din ce în ce mai mare din partea fermierilor. Dacă în anul 2017, primul an de aplicare, sprijinul a fost acordat pentru aproximativ 8.000 de agricultori, anul trecut, numărul beneficiarilor s-a dublat, a crescut la peste 16.500”, a precizat Dăncilă. „De asemenea, începând cu acest an vom demara un program similar pentru susținerea producției de usturoi românesc. Este un program care se va derula sub forma unei scheme de ajutor de minimis, gândită pentru o perioadă de trei ani, respectiv 2019-2021, iar bugetul alocat pentru primul an este de 2 milioane de euro”.

Totodată, premierul a vorbit despre suma care a intrat în țară în această săptămână de la FEADR, destinată investițiilor în mediul rural, laolaltă cu cele de pe FEGA care vor intra în conturile României în martie, urmând să totalizeze peste 475 de milioane de euro.

„Guvernul continuă să sprijine agricultura, atât prin programe finanțate din fonduri naționale, cât și prin acordarea la timp a subvențiilor, dar și prin atragerea fondurilor europene. Tot din agricultură, avem o altă veste bună. Săptămâna aceasta, au intrat în țară aproape 300 de milioane de euro pentru susținerea PNDR, ceea ce înseamnă că, de la începutul anului, agricultura românească și dezvoltarea rurală au beneficiat deja de peste 1,5 miliarde de euro din fonduri europene”, a mai precizat Viorica Dăncilă. „În primele zile ale lunii martie, vor mai intra din FEGA încă 175 de milioane de euro pentru fermieri”.

România este a treia țară din UE în ceea ce privește volumul plăților pentru investiții destinate agriculturii și dezvoltării rurale în perioada 2014-2018, după Franța și Germania, cu un grad de absorbție ce a ajuns la 48 la sută.

Publicat în România Agricolă

Luni, 18 februarie 2019, a fost o zi plină pentru ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, oficial guvernamental care în cadrul a două conferințe succesive a vorbit atât despre întârzierea plății subvențiilor către fermierii la care s-au constatat erori în procesul de teledetecție, cât și despre când anume va fi plătit ANT-ul, respectiv dacă cei interesați de depunerea de proiecte pe subMăsurile 4.1 și 6.1 mai au vreo șansă să obțină bani FEADR.

Prima declarație importantă pentru agricultori a fost cea din cadrul celei de-a XXII-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România. Cu această ocazie, am putut afla că din cauza erorilor apărute în procesul de teledetecție, fermierii care au probleme nu primesc, deocamdată, subvenția.

„Suntem în proces de definitivare a subvenţiilor şi suntem 90% la zi. Mi-au pus câţiva primari întrebarea, pe bună dreptate: când pentru teledetecţie? În câteva zile se termină teledetecţia. Nu se vor primi bani, deocamdată, pentru cei care au probleme, dat fiind faptul că sunt unele erori. Nu se primesc acum pentru sprijin cuplat la legumicultură, dat fiind faptul că trebuie să se depună până la 31 martie documentele respective şi când se va operaţionaliza desfăşurarea bugetului respectiv, vor primi şi pentru Ajutorul Naţional Tranzitoriu (n.r. - ANT). În rest, sumele sunt în grafic, iar pe 1 martie începem să depunem cererile la APIA”, a explicat șeful MADR.

După câteva ore, cu ocazia unei alte conferințe de presă, de această dată la sediul ministerului de resort, Daea a mai vorbit despre ANT, mai exact despre cuantumuri care vor fi disponibile odată cu votarea bugetului de stat pe anul în curs.

„Cuantumurile pentru ANT-uri vor fi anunțate imediat cum apare bugetul. Ajutorul Național Tranzitoriu este un ajutor care stă pe bugetul țării. Nu se ia niciun leu de la Uniunea Europeană. Sunt bani bugetari. Așteptăm bugetul. Cu cât este mai repede, imediat îi dăm drumul. De aceea, suntem nerăbdători și foarte interesați să iasă bugetul cât mai repede, în așa fel încât să putem avea ce trebuie”, a adăugat ministrul Daea.

El a adăugat că în 2019 nu va fi distribuit niciun ajutor de minimis pentru crescătorii de bovine pentru lapte, ci doar sprijinul cuplat și ANT-ul, în timp ce pentru crescătorii de bubaline vor fi disponibilizate fonduri în acest sens.

Tot Daea a explicat și situația disponibilului de fonduri FEADR pentru subMăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, respectiv sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole”. Din păcate, a adăugat el, deocamdată, fondurile pentru cele două subMăsuri s-au epuizat.

„Nu mai sunt bani. Aceste subMăsuri (n.r. - 4.1 și 6.1) s-au acoperit de proiecte. Însă în execuție pot apărea anumite situații în care suma respectivă să nu fie atinsă. Din economii (dacă le putem numi așa), dacă s-ar aduce o sumă din asta, se poate valorifica în acest sens. Nu mai sunt bani. Ce bine este că făceam astăzi un calcul – suntem în situația de a da drumul tuturor măsurilor. Suntem la un procent de 43 la sută fonduri accesate. Anul acesta, depășim cu mult 50 la sută și ne bucură faptul acesta”, a mai precizat oficialul guvernamental.

În data de 7 ianuarie a.c., MADR, prin Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală, deschidea în trimestrul I al anului 2019 noi sesiuni de primire de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, valoarea fondurilor alocate depășind 445,8 milioane de euro.

În cazul sM 4.1 erau disponibili bani pentru investiții în exploatații agricole - sector vegetal, zona montană, respectiv schema de ajutor de stat GBER - Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole aferentă.

În cazul sM 6.1 nu era făcută nicio referire, în documentul de presă remis redacției la acea vreme.

Publicat în Finantari

România a primit de la Comisia Europeană (CE) în luna ianuarie a.c. 807,5 milioane de euro, fonduri destinate agriculturii, a anunțat miercuri, 9 ianuarie 2019, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, la începutul ședinței săptămânale de guvern.

De asemenea, tot pentru acest sector, țara noastră urmează să mai primească de la UE 452 de milioane de euro.

„Am ajuns cu rata de absorbție a fondurilor europene la media UE. Conform datelor Comisiei Europene, la sfârșitul anului 2018, România are o rată de absorbție totală de 26%, iar media UE este de 27%. În primele zile ale anului, România a primit de la Comisia Europeană 807,5 milioane de euro, fonduri acordate fermierilor. Urmează să primim la începutul lunii februarie încă 452 de milioane euro, ceea ce înseamnă, în total, 1,2 miliarde de euro, bani acordați agriculturii României, de la UE”, a declarat premierul.

Conform datelor transmise de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în 3 ianuarie 2019, nu mai puțin de 6,33 miliarde de euro au reprezentat absorbția fondurilor europene pentru agricultură pe anii 2017 – 2018.

În 2017, plățile efectuate au fost de 3,33 miliarde de euro din fonduri europene destinate agriculturii. Tot atunci, România a fost de trei ori pe primul loc în accesarea fondurilor europene: în lunile martie și august la accesarea sumelor din FEGA și în trimestrul al doilea la accesarea sumelor din FEADR.

Anul trecut, țara noastră a efectuat plăți de peste 3 miliarde de euro, după cum urmează: FEGA - plăți de 1,79 miliarde de euro (99,61% din program), FEADR - plăți de 1,2 miliarde de euro, FEPAM - plăți 35 de milioane de euro. Aici pot fi contabilizate și plățile pentru campania 2018 începută la 16 octombrie 2018, de 1,66 miliarde de euro.

Publicat în Finantari
Pagina 1 din 5

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista