Din depărtare nu se văd detaliile, ci, așa cum spune poetul, „luminile luminilor”, ceea ce răzbate prin timp și spațiu până la privitor. Evident că detaliile sunt cele care fac lumina mai puternică, astfel încât să străbată în depărtare. Așa este pentru zona Văii Gurghiului „telemeaua de Ibănești”, singurul brand din România cu denumire de origine protejată la nivel european, iar prin acorduri, și în alte multe state din afara UE.

Nicu Bumb, cel care ne-a fost gazdă atunci când am vizitat cele două fabrici unde se face celebra „telemea de Ibănești cu saramură de Orșova”, este, cum se spune, omul bun la toate, este director executiv al fabricii de procesare, dar și omul de marketing, omul de vânzare, omul de teren, cel care ține legătura cu oamenii, face contractele pentru preluarea laptelui și așa mai departe. Nici el nu mai știe ce nu e, zice: „Dumnezeu știe. Trebuie să facem să meargă treaba bine, nu contează funcția pe care o avem, trebuie să muncim, că dacă nu muncim putem să avem funcții, n-avem roade”.

Laptele, adunat de la peste 2000 de gospodării

Noi suntem îndreptățiți să spunem că au. Pentru că de la cum a început totul, la cum e acum e drum lung. Povestea a început la puțini ani după revoluție, mai precis prin 1994, când părinții fraților David și Mircea Todoran începeau, cum s-ar zice, o afacere, adică „a facere” brânză, după o rețetă pe care o știau de la străbunici. (Firma poartă chiar numele celor doi frați, Mir(cea)da(vid)tod(oran) = Mirdatod Prod SRL) Pe atunci prelucrau, în micuța manufactură, 50 de litri de lapte, din care umpleau, în câteva zile, un butoi cu 200 de kilograme de brânză, pe care mergeau și o vindeau la piață, în București. Acum, după multe credite, rate, proiecte europene, au ajuns să proceseze în cele două fabrici, de la Ibănești și Reghin, în jur de 90.000 de litri de lapte. Nicu Bumb a ținut să ne precizeze, cu un fel de mândrie locală, că aproape toată cantitatea de lapte provine de la micii crescători: „85-90 la sută provine de la țăranul cu până la cinci vaci, pentru care singura sursă de venit, la țară, este laptele. Porcul, mielul, vițelul, o dată pe an. Ca să obții bani lunar, doar vaca de lapte. Restul de 10% sunt fermele de subzistență, cu 30-40-50 de capete”. Iar pentru a ne face tabloul complet, ne-a mai pus la dispoziție câteva cifre, pe care le intuiserăm și noi ca fiind foarte mari, dată fiind cantitatea imensă de lapte, adunată cu țârâita – o adevărată filantropie din partea lor: „Numărul de crescători de la care colectăm este de peste două mii, de pe o rază de 60-70 de kilometri pătrați, ce acoperă mai bine de 45 de localități”.

Noi nu reușim să ne închipuim ceea ce ei reușesc să facă: să adune atâta lapte de pe coclauri. Pentru că aproape toată cantitatea de lapte (90%) este strânsă de ei. Și pentru ca mirarea să fie și mai mare, adaugă un detaliu: „E foarte greu și cu infrastructura, laptele nu se obține și nici nu se procesează pe autostradă, fermele, toate, sunt pe dealuri, pe câmp, în zone greu accesibile, așa că, zilnic, din 12 cisterne pe care le avem, trei, patru sunt în service”.

O altă problemă pe care ei spun că au rezolvat-o este calitatea laptelui recoltat de la atât de multe gospodării. „Avem centre autorizate sanitar-veterinar în fiecare sat, unde producătorii aduc laptele în maximum 30-40 de minute de la muls. I-am conștientizat și i-am învățat ce înseamnă calitatea laptelui ca materie primă. «Laptele, le-am spus, este un lichid viu pe care trebuie să-l ții în viață până îl aduci la procesare». A fost destul de greu prin 2006-2007 când îi învățam ce înseamnă calitatea laptelui, numărul total de germeni, nu știau ce înseamnă, credeau că-s viermi – giermi – «ce giermi? Că nu există în lapte giermi!» – zic: «Nu, omule, stai, că-s niște bacterii care se dezvoltă, flora bacteriană, dacă dumneata nu o stopezi...» Și a fost destul de greu, după care i-am învățat să vină seara și dimineața să mulgă curat, asta însemnând ca după ce intră în adăpost să spele ugerul la vacă, să-l șteargă, să elimine primele trei jeturi, că acolo e cea mai mare floră bacteriană, fiindcă sfârcul nu se închide, după 2-3 ore în el intră aburul din adăpost, mizerie, acolo se găsește cea mai mare floră bacteriană. I-am învățat să mulgă de 3-4 ori din fiecare sfârc, să-l pună într-o cană, să-l dea la porc, la pisică, la ce vor ei, și să continue un muls igienic într-un vas separat, îl strecoară și în cel mai scurt timp îl golesc în tancul de răcire, unde opresc flora bacteriană prin răcirea laptelui la 3-4 °C.”

Odată cu extinderea capacității de procesare obținută prin investiția de aproape 8 milioane de euro (o treime proveniți din fonduri europene, restul, din împrumuturi și surse proprii) în fostul ICIL de la Reghin, s-au extins și ca arie de recoltare a laptelui, în județul Harghita.

Fabrica de la Reghin are o capacitate de 190 de litri de lapte, dar acum se procesează doar între 40 și 50 de mii de litri de lapte. Deci este loc de creștere. 

Produsele lor sunt în marile lanțuri de magazine

Desfacerea este destul de bună, vând cam 80% din produse prin supermarketuri și prin hipermarketuri, în Mega Image, în Penny, în Auchan, în Selgros, fie sub brandul propriu, fie sub mărcile private ale magazinelor. În varianta din urmă au un dezavantaj, pentru că pierd din notorietatea brandului lor, dar câștigă prin faptul că nu mai au taxe și comisioane pe care le solicită hipermarketurile și au și volume mai mari. Mai desfac prin magazinele proprii din județul Mureș și prin câțiva distribuitori locali. Exportul nu este semnificativ, pentru că piețele europene sunt destul de conservatoare și preferă prețuri mai mici chiar dacă produsul e bun. Evident că și la noi este aceeași problemă cu prețul cel mai mic. O capcană în care ne îndeamnă să nu cădem: „Lumea nu se mai uită la ce consumă, eu îi rog pe consumatori să fie foarte atenți când intră într-un supermarket sau într-un magazin să nu se înșele, să lase la o parte ofertele alea orbitoare care au cașcaval la 7 lei kg, ăla, adus de dincolo, pentru 7 lei cred că numai ambalajul, eticheta și transportul, ce-i înăuntru e zero, nu se regăsește prețul, eu pentru un kilogram de cașcaval am nevoie de 12,8 l de lapte la un preț, adus în unitate, de 1,8 lei pe litru, cu tot cu transport, plus 170 de angajați, energie electrică, combustibili solid pentru abur... sunt costuri mari”. 

De altfel, ne-a repetat de nenumărate ori următorul îndemn: „Rog consumatorul să ne cumpere produsele, că în spatele acestor produse fabricate la Ibănești stau aproape 2000 de producători, plus 170 de angajați care de aici își iau salariul. 2000 de crescători de vaci care au o soție, au copii și care la sfârșit de lună – mare parte, 80% din ei, le plătim laptele la 15 zile – își iau banii. Cumpărați cu încredere produse lactate de Ibănești. Nicio zi din cele șapte fără produse lactate de Ibănești. Poftă bună!”.

Laptele este ecologic, dar fără patalama

Zona este recunoscută ca fiind una nepoluată, nu se folosesc îngrășăminte și deci produsele obținute în această zonă ar putea fi considerate ecologice, dar asta trebuie certificat. „Tot ce vedeți aici este ecologic, materia primă convențională din zona noastră este sută la sută ecologică. Niciun țăran nu are banul să pună îngrășăminte, aruncă bălegarul lui, fertilizează solul, totul e natural sută la sută, produsul de Ibănești, că e cașcaval, că e telemea, că e brânză de burduf, că e brânză topită, totul este ecologic. Noi suntem ca un șofer care face parcări laterale la milimetru, dar n-avem permisul de conducere. Permisul de conducere fiind țidula aia ecologică.” Ceea ce îi încurcă este modul cum este perceput produsul ecologic la noi. Faptul că nu-i adaugă în preț nimic, deși el investește mai mult, îl face să renunțe pe orice investitor. „Am avut certificat lapte ecologic, am procesat vreun an și opt luni laptele ecologic, noi îl cumpăram cu 30% mai scump, în supermarketuri și unde vindeam nimeni nu ne acorda un preț mai mare și am renunțat, că am fi căzut în cap. Cădeam în cap pentru că achiziționam o materie primă cu 30% mai scumpă și o vindeam la același preț ca aceea convențională.”

Un logo național

Inspirat de sigla care stă mărturie pe pachetele de Telemea de Ibănești, că acest produs este înregistrat în Uniunea Europeană ca produs cu denumire de origine protejată, primul și singurul cu această certificare, Nicu Bumb se entuziasmează în a propune un logo național care să certifice că un produs este făcut exclusiv în România: „Dacă aș avea puterea, mâine aș crea un logo național pe care să-l pun, că-i haină, că-i mâncare, că-i mașină, că-i priză, că-s cizme, când intră consumatorul într-un supermarket, într-un magazin și va vedea logoul respectiv, să știe că acel produs este fabricat cu materii prime românești și să-l cumpere cu încredere, că atunci, dacă vom crea acest logo și vom crea această trasabilitate de la materie primă până la produs finit, că-i haină, că-i mâncare, că-s ustensile, că-s prize, că-s electrice, atunci banii vor rămâne la noi în țară. Și pe acel logo l-aș pune cum era poza lu’ Ceaușescu pe prima pagină în cărți, de mici copii, din grădiniță, când deschid cartea să vadă logoul respectiv. Și atunci vor ști că atunci când vor crește și vor cumpăra acest produs ei, vor avea locuri de muncă și, la rândul lor, copiii lor, când vor avea 18 ani, n-or să plece slugi, să rămână la noi în țară și vor avea locuri de muncă și vor avea bunăstare”.

Un certificat obținut greu

Telemeaua de Ibănești este certificată la nivel european, fiind primii care au primit o astfel de recunoaștere. Este vorba de certificarea DOP (denumire de origine protejată), pentru că înaintea lor magiunul de prune Topoloveni a primit certificare IGP (indicație geografică protejată).

Ideea le-a fost sugerată de reprezentantul Oficiului de Produse Tradiționale de la Brașov, care le-a propus să se certifice la nivel european cu un produs, pentru că le considera „de top”. „Ne-am întors acasă și ne-am gândit care e cel mai de top și are cea mai mare notorietate dintre produsele pe care le avem, și era Telemeaua de Ibănești cu saramură de Orșova. Prin 2009-2010 ne-am și apucat de caietul de sarcini, iar la sfârșitul lui 2010, începutul lui 2011, au venit cei de la CERTIND-RENAR și au autentificat caietul de sarcini cu realitatea din teren, a fost un control foarte mare, inclusiv la fermieri, toată trasabilitatea, ne-am dus în cele trei comune, Ibănești, Gurghiu și Hodac, au luat aleatoriu fermieri care au documentat că noi colectăm laptele de la ei, că respectă normele sanitar-veterinare.” După ce au primit certificarea DOP la nivel național, în noiembrie 2013 documentația a fost depusă la Comisia Europeană, iar pe 15 martie 2015, Comisia Europeană a primit un act de opoziție din partea Greciei, din cauza asemănării cuvântului telemea cu cel grecesc, telemes (τελεμες). Aceștia susțineau că ar fi astfel periclitată existența unor produse ce poartă această denumire pe teritoriul Greciei de mai multă vreme, înainte de data publicării cererii de înregistrare a denumirii „Telemea de Ibănești”. A contat foarte mult zona nepoluată din care se recoltează materia primă și faptul că nu se folosește sare, ci o saramură provenită dintr-un izvor sărat de adâncime din satul Orșova. „Împreună cu Ministerul Agriculturii, am strâns date prin care am demonstrat calitatea florei spontane din arealul geografic bine delimitat al celor trei comune, Ibănești, Gurghiu și Hodac, de unde se recoltează materia primă pentru acest produs de top, pe care-l numesc eu, în momentul de față, «Regina produselor lactate românești». Ei n-or să-l aibă niciodată în Grecia”. Este foarte interesant că la dosar a fost depus, după cum susține interlocutorul nostru, un document din vremea dacilor și romanilor: „Ne-a ajutat foarte mult o televiziune, cu care ne-am întâlnit odată la un târg, care ne-a propus, dacă vrem, din 15 în 15 minute, 24 din 24 de ore, să circule pe banda de jos: «Cine are documente despre fabricarea unei brânze românești și vrea să ajute Telemeaua de Ibănești să fie certificată la nivel european...». După câteva săptămâni, ne-a contactat cineva din Constanța care avea un document din vremea «dacilor și romanilor», care procesau prin metode tradiționale o brânză și, ca să o poată transporta cu vaporul, trebuia să o saramureze. Era o brânză albă saramurată. Am depus documentul și am primit certificarea Denumire de Origine Protejată, la nivel european”.

Denumirea a primit certificarea ca denumire compusă, Telemea de Ibănești, nu separat, ca Telemea, acesta din urmă putând fi folosit în continuare și de alte produse pe teritoriul Uniunii Europene.

Telemeaua de Ibănești este produsă din laptele obținut doar de la vacile crescute în zona Văii Gurghiului, în localitățile Gurghiu, Hodac și Ibănești. „Tot timpul, consumatorul român, cel extracomunitar sau comunitar vor ști, când vor consuma acest produs, că va avea aceleași calități. Tot timpul, animalele vor pășuna în același areal geografic și caracteristicile fizico-chimice ale acestui produs vor fi aceleași mereu.” Iar procesul de producție este condiționat de utilizarea saramurii provenite de la fântâna cu apă sărată din localitatea Orșova. „Pentru a putea să dăm o viață cât mai lungă acestui produs, natural sută la sută, folosim o saramură naturală din comuna Gurghiu, satul Orșova, unde este un munte de sare, unde, de sute de ani, este o fântână, de unde oamenii își luau apa sărată și făceau brânză, conservau murăturile sau când își tăiau porcul și conservau carnea – pe vremuri nu erau alte soluții, numai fumul sau sarea –, gospodinele și în momentul de față asta fac, și în momentul de față așa saramurează toți carnea. Am concesionat noi fântâna respectivă pe 49 de ani, am investit mulți bani, am amenajat-o, înainte era deschisă, putea să o acceseze oricine, să intre la ea, să-și ia cu găleata, am închis-o, am tras o conductă la 400 m, prin pământ, și, prin cădere, se umple un bazin de 9000 de litri, este prevăzut cu filtre și are un robinet unde fiecare, în condiții sanitar-veterinare optime, poate să meargă cu un bidon, cu găleata, poate să ducă acasă în condiții igienice.”

Telemeaua de Ibănești nu poate fi realizată în altă parte decât la Ibănești, așa că la cealaltă fabrică deschisă recent, de la Reghin, se fac în principal cașcaval (70% din producție), produse acidofile, adică iaurt, sana, chefir, acestea nu se produc la Ibănești, iar vreo 10 procente sunt brânzeturi de vaci realizate prin ultrafiltrare. Nicu Bumb mărturisea că își dorește să ajungă cei mai mari producători de cașcaval din țară. La Ibănești se realizează, pe lângă telemea, peste 30 de sortimente de produse, printre care brânza de burduf și brânzeturile topite.

Telemeaua de Ibănești descrisă în Jurnalul Oficial al UE (fragmente extrase)

Pentru fiecare nume înregistrat în baza de date cu produsele care dețin etichete UE de calitate, există o descriere publicată, alături de multe alte date, inclusiv despre evoluția procesului de înregistrare, în toate limbile Uniunii, pentru ca oricine să poată vedea caracteristicile și calitățile acelui produs. Asta crește în mod evident vizibilitatea și valoarea lor.

Mai jos, am extras fragmente din această descriere, cu speranța că vom înțelege mai bine cât de important este să faci efortul de a-ți înscrie produsele de valoare pe această platformă. Oricât de frumos am scrie noi despre munca acestor oameni, nici cât negru sub unghie nu va conta, comparativ cu poziția pe care au obținut-o pe această cale.  

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Fondurile Uniunii Europene din domeniul agricol care au fost alocate acțiunilor climatice nu au contribuit la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de agricultură, se arată într-un raport special publicat de Curtea Europeană de Conturi (ECA).

Raportul special nr. 16/2021, intitulat „Politica agricolă comună și clima – Jumătate din cheltuielile UE consacrate acțiunilor climatice sunt legate de agricultură, dar emisiile generate de acest sector nu sunt în scădere”, arată că deși mai mult de un sfert din totalul cheltuielilor agricole ale UE din perioada 2014‑2020 – peste 100 de miliarde de euro – au fost alocate pentru schimbările climatice, emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură nu au mai scăzut din 2010. Această situație se explică prin faptul că majoritatea măsurilor sprijinite de Politica Agricolă Comună au un potențial scăzut de atenuare a schimbărilor climatice, iar PAC nu stimulează utilizarea unor practici eficiente benefice pentru climă.

„UE joacă un rol esențial în atenuarea schimbărilor climatice în sectorul agriculturii, întrucât stabilește standarde de mediu și cofinanțează majoritatea cheltuielilor legate de agricultură ale statelor membre. Constatările noastre se vor dovedi utile în contextul obiectivului UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Noua Politică Agricolă Comună ar trebui să pună un accent mai puternic pe reducerea emisiilor generate de agricultură și să fie mai responsabilizată și mai transparentă în ceea ce privește contribuția sa la atenuarea schimbărilor climatice”, a precizat Viorel Ștefan, membru al Curții de Conturi Europene, responsabil de acest raport.

Emisiile generate de creșterea animalelor nu au mai scăzut din 2010

Auditorii au examinat dacă PAC din perioada 2014‑2020 a sprijinit acele practici de atenuare a schimbărilor climatice care aveau potențialul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră generate de trei surse principale: creșterea animalelor, îngrășămintele chimice și gunoiul de grajd, precum și exploatarea terenurilor (terenuri cultivate și pajiști). Ei au analizat, de asemenea, dacă în perioada 2014‑2020 PAC a stimulat într-o mai mare măsură decât în perioada 2007‑2013 adoptarea unor practici eficace de atenuare.

Emisiile generate de creșterea animalelor reprezintă aproximativ jumătate din emisiile provenite din agricultură și nu au mai scăzut din 2010. Aceste emisii sunt corelate în mod direct cu mărimea efectivului de animale și sunt cauzate în proporție de două treimi de bovine. Proporția emisiilor care pot fi imputate creșterii animalelor este și mai mare dacă se iau în considerare și emisiile provenite din producția furajelor (inclusiv importurile). PAC nu încearcă însă să limiteze efectivele de animale și nici nu oferă stimulente pentru reducerea acestora. Măsurile de piață din cadrul PAC includ promovarea produselor de origine animală, al căror consum nu a mai înregistrat nicio scădere din 2014, acest lucru favorizând mai degrabă menținerea emisiilor de gaze cu efect de seră decât reducerea lor.

Emisiile generate de îngrășămintele chimice și de gunoiul de grajd, care reprezintă aproape o treime din emisiile provenite din agricultură, au înregistrat o creștere între 2010 și 2018. PAC a oferit sprijin pentru practici care pot reduce utilizarea îngrășămintelor, cum ar fi agricultura ecologică și cultivarea de leguminoase pentru boabe. Impactul acestor practici asupra emisiilor de gaze cu efect de seră este însă neclar, în opinia auditorilor. În schimb, alte practici care sunt în mod evident mai eficace, cum ar fi agricultura de precizie care ghidează aplicarea îngrășămintelor în funcție de nevoile culturilor, au primit o finanțare limitată.

PAC sprijină unele practici care nu sunt benefice pentru climă de exemplu prin plăți către fermieri ce cultivă pe turbării drenate, care reprezintă mai puțin de 2% din suprafața agricolă a UE, dar emit 20% din gazele cu efect de seră generate de sectorul agricol din UE. Exista posibilitatea să se utilizeze fonduri din domeniul dezvoltării rurale pentru regenerarea acestor turbării, dar rareori s-a recurs la această opțiune. Sprijinul acordat prin PAC pentru măsurile care favorizează sechestrarea carbonului, cum ar fi împădurirea, agrosilvicultura și conversia terenurilor arabile în pajiști, nu a înregistrat o creștere în comparație cu perioada 2007‑2013. Legislația UE nu aplică deocamdată principiul „poluatorul plătește” în cazul emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din agricultură.

În fine, auditorii observă că normele privind ecocondiționalitatea și măsurile de dezvoltare rurală s-au schimbat foarte puțin în comparație cu perioada precedentă, în pofida nivelului sporit de ambiție al UE în materie de climă. Schema de înverzire era preconizată să îmbunătățească performanța de mediu a PAC, dar nu a oferit fermierilor stimulente pentru a adopta măsuri eficace benefice pentru climă și impactul ei asupra climei a fost unul neglijabil.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Treisprezece parteneri ai Mesei rotunde pentru lanțul agroalimentar în domeniul protecției plantelor reacționează într-o scrisoare comună la obiectivele de protecție a plantelor din Strategia „De la fermă la consumator”. Semnatarii solicită Comisiei Europene să aibă în vedere un calendar realist, înainte de a lua orice decizie legislativă sau de a efectua modificări în viitorul apropiat.

După aniversarea Strategiei „De la fermă la consumator” la data de 20 mai, mai mulți membri ai Mesei rotunde pentru lanțul agroalimentar în domeniul protecției plantelor au semnat și publicat luni, 31 mai 2021, o scrisoare deschisă pe tema importanței realizării unei evaluări cuprinzătoare înaintea oricărei decizii de reducere a gradului de utilizare a pesticidelor, inclusiv a obiectivului de reducere cu 50% a utilizării substanțelor chimice, stabilit în Strategia „De la fermă la consumator”.

În Europa, gradul de utilizare a pesticidelor și riscurile aferente au scăzut semnificativ în ultimii 50 de ani. Datorită inovației în agricultură, rata medie de utilizare a ingredientelor active pe hectar în cazul erbicidelor, de exemplu, a scăzut cu 97%1. „În sfârșit, în ultimii 60 de ani, s-au redus ratele medii de utilizare a ingredientelor active nou introduse. În prezent, mai puțin de 470 de substanțe active, inclusiv 29 de substanțe active cu risc scăzut și 23 de substanțe de bază, sunt disponibile pe piață pentru a proteja producția vegetală și de plante”, se arată în scrisoarea deschisă.

Max Schulman, președinte al Mesei Rotunde și membru al Organizației fermierilor finlandezi (MTK), afiliată Copa – Cogeca, a afirmat că: „În viitorul apropiat vor apărea modalități de a lucra mai eficace cu mai puține produse fitosanitare, cu ajutorul tehnologiilor de biocontrol, a sistemelor de rotație a culturilor, a metodelor digitale sau a noilor tehnici genomice. Cu toate acestea, pe teren nu sunt disponibile toate aceste opțiuni, iar obiectivul politic al Strategiei „De la fermă la consumator” de a reduce și mai mult utilizarea substanțelor active reprezintă o provocare pentru toate sectoarele europene de producție. Există o nevoie clară de realizare a unei evaluări cuprinzătoare a impactului cumulat asupra economiei, societății și mediului al diferitelor obiective care privesc agricultura comunitară, stabilite în strategiile „De la fermă la consumator” și în materie de biodiversitate, înainte de a lua orice decizie politică sau de reglementare, obligatorie”.

Negocierile tripartite referitoare la Politica Agricolă Comună (PAC) continuă la Bruxelles, iar Copa și Cogeca își exprimă îngrijorarea cu privire la cele mai recente evoluții ale discuțiilor.

„Politica Agricolă Comună determină veniturile a milioane de agricultori, ne determină securitatea alimentară, independența strategică și durabilitatea teritoriilor.

Nimeni nu vorbește despre asta la Bruxelles mai nou, dar PAC-ul are cerințe de mediu majore pentru agricultori și cooperativele lor. Să fie clar faptul că atunci când veniturile scad constant, în timp ce competiția internațională crește, va fi dificil pentru agricultori să implementeze aceste cerințe. Suntem dedicați PAC-ului și bunei sale performanțe. În ciuda afirmațiilor anumitor ONG-uri, nu vorbim despre dezinformare ecologică, ci despre o provocare mare pentru ferme mici și mari deopotrivă.

Agricultorii sunt părți interesate de pe teren, conștienți de problemele de mediu. Suntem și vom fi mereu primii care plătesc prețul acestora. Negociatorii UE ar trebui să aibă încredere în eforturile depuse de agricultori. Ne bazăm pe Parlamentul European și pe Consiliu pentru o aprobare rapidă a pachetului, după ani de negocieri.

Cu cât mai repede avem un acord, cu atât mai repede putem duce mai departe acțiunile concrete de pe teren”, transmite Copa-Cogeca într-un comunicat de presă.

La Bruxelles are loc Consiliul de miniștri AgriFish: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5002-agrifish-romania-doreste-continuarea-acordarii-ant-si-a-sprijinului-cuplat-voluntar.html

Marți – 25 mai 2021, Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a adresat factorilor de decizie din România pe un subiect considerat de interes național strategic pentru securitatea alimentară a României: includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a unei inițiative de gestionare durabilă a apei. Mai jos, comunicatul Alianței.

Pe lângă importanța pentru agricultură, acest proiect are și o importanță strategică de protejare a mediului, prin faptul că duce la modificarea favorabilă a microclimatului, în special a umidității relative a aerului, condiție a dezvoltării mai bune și mai armonioase a vegetației naturale/spontane, dar și a culturilor agricole, elemente obligatorii pentru durabilitatea sectorului agroalimentar.

Pentru a crea un sistem rezilient care să asigure managementul integrat al apei și infrastructura necesară, este nevoie de acțiunea conjugată a tuturor factorilor de decizie, care să țină cont de contribuția la componenta „verde”, respectând principiul „Fără daune semnificative” și să se bazeze pe servicii avansate oferite de noul ecosistem digital construit la nivelul Uniunii Europene, cu scopul de a preveni și combate eficient provocările legate de schimbările climatice și de mediu.

În baza parteneriatelor comunitare și internaționale, Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a consultat cu un grup de specialiști români și străini cu expertiză recunoscută în domeniul proiectării și realizării de sisteme de management modern al resurselor de apă pentru irigații și al digitalizării, împreună cu care propune un proiect de intervenție care să fie promovat în cadrul PNRR pentru realizarea unui sistem de irigații modern și rezilient în România. Propunerea are la bază soluții similare, implementate recent pe plan internațional (Australia, India).

Alianța subliniază încă o dată importanța vitală pentru agricultură și pentru societate a includerii în PNRR a unui astfel de proiect de investiții în stocarea resurselor de apă și în extinderea sistemelor moderne și eficiente de irigații.

Confruntate cu efectul devastator al schimbărilor climatice, și alte State Membre ale UE au considerat gestionarea resurselor de apă și extinderea sistemelor moderne de irigații prioritară pentru includerea în PNRR (Italia - https://www.governo.it/sites/governo.it/files/PNRR.pdf; Portugalia - https://www.portugal.gov.pt/pt/gc22/comunicacao/documento?i=recuperar-portugal-construindo-o-futuro-plano-de-recuperacao-e-resiliencia; Spania - https://www.lamoncloa.gob.es/serviciosdeprensa/notasprensa/agricultura/Documents/2021/170521-PRTR-MAPA.pdf; Polonia - https://www.gov.pl/web/planodbudowy/kpo-wyslany-do-komisji-europejskiej.).

Prin soluția propusă, devine disponibilă mai multă apă de suprafață pe o perioadă mai îndelungată, pe durata sezonului de vegetație, ducând la prevenirea și combaterea secetei pedologice severe și arșiței atmosferite și implicit la creșterea rezervei de apă, a producției agricole, și implicit, a rezilienței sectorului agricol din România.

Intervenția propusă este în linie cu Recomandările din Raportul de Țară și exigențele UE, inclusiv „037 Adaptarea la măsuri de schimbări climatice și managementul riscurilor aferente acestora: altele, cum ar fi furtuni și seceta (inclusiv creșterea gradului de conștientizare, protecție civilă si sisteme de management în caz de dezastre, abordări în funcție de infrastructură și de ecosistem).”

Odată cu implementarea acestui sistem, acordând prioritate implicării și utilizării potențialului tehnologic local (transfer de tehnologie de tip „offset” pentru realizarea pe plan local a echipamentele inteligente de automatizare și a soluțiilor digitale), s-ar crea premisele ca România să devină o țară cu agricultură competitivă, preponderent verde, în Uniunea Europeană.

Propunerea a fost înaintată către Guvernul României, sperând că acesta va reuși să o introducă pe ultima sută de metri în PNRR și să o susțină și în cadrul discuțiilor bilaterale cu reprezentanții celorlalte state membre pentru a fi aprobată de Consiliul European.

De asemenea, a fost prezentată și deputaților si eurodeputaților români, cu convingerea că aceștia vor sprijini acest proiect de țară transpartinic, de care depind competitivitatea și reziliența sectorului agricol al României.

Sesiunile și mesele rotunde susținute de cei 31 de profesioniști cu responsabilități în dezvoltarea politicilor și strategiilor în domeniul agriculturii au atins un punct important referitor la finanțarea irigațiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul celei de-a doua ediții a târgului Virtual Agro - Agribusiness 4.0, desfășurat în zilele de 20 și 21 mai 2021. Deși Comisia Europeană a dat un aviz negativ, secretarul general al Copa-Cogeca a îndemnat România să insiste și să încerce o nouă abordare.

Marți, 25 mai 2021, Alianța pentru Agricultură și Cooperare revine către premierul Florin Cîțu cu un nou proiect privind finanțarea îmbunătățirilor funciare prin PNNR, care ține cont de contribuția la componenta „verde”, respectând principiul „Fără daune semnificative”.

În baza parteneriatelor comunitare și internaționale Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a consultat cu un grup de specialiști români și străini cu expertiză recunoscută în domeniul proiectării și realizării de sisteme de management modern al resurselor de apă pentru irigații și al digitalizării. Astfel, AAC propune un proiect de intervenție care să fie promovat în cadrul PNRR pentru realizarea unui sistem de irigații modern și rezilient în România. Propunerea are la bază soluții similare, implementate recent pe plan internațional (de ex. Australia, India).

Propunerea, susține Alianța pentru Agricultură și Cooperare, este în perfectă concordanță cu toate principiile și condiționalitățile solicitate de Uniunea Europeană pentru planurile de redresare și reziliență ale Statelor Membre, relevante fiind:

• Generarea de economii majore de apă și energie electrică, cu un impact favorabil asupra mediului, bazate numai pe modernizarea și reabilitarea „verde” a infrastructurii existente;

• Reducerea emisiilor de gaze generate prin pompare;

• Crearea unui sistem de management digital modern de anticipare și prevenție a potențialelor deficite de apă și de optimizare a consumurilor la fermele agricole;

• Realizarea unei componente românești importante a spațiului de date agricol european (cloud).

Propunerea pornește de la analiza conform căreia în sistemele de canale deschise, deversările (pierderile de apă la capete) sunt de cele mai multe ori cea mai importantă sursă de pierderi, reprezentând până la 25% din total pierderi măsurate, iar pierderile prin infiltrații și prin pereții de canale reprezintă 5%. 

Prin soluția propusă, devine disponibilă mai multă apă de suprafață pe o perioadă mai îndelungată, pe durata sezonului de vegetație, ducând la prevenirea și combaterea secetei pedologice severe și a arșiței atmosferice, și implicit la creșterea rezervei de apă, a producției agricole și, desigur, a rezilienței sectorului agricol din România.

Odată cu implementarea acestui sistem, acordând prioritate implicării și utilizării potențialului tehnologic local (transfer de tehnologie de tip „offset” pentru realizarea pe plan local a echipamentele inteligente de automatizare și a soluțiilor digitale), se vor crea premisele ca România să devină o țară cu agricultură competitivă, preponderent verde, pe ansamblul Uniunii Europene.

„Legislația europeană este într-o continuă schimbare și dacă nu suntem atenți și implicați, fermierii noștri vor pierde bani în termen scurt. Prin intermediul relației cu Copa-Cogeca punctul de vedere al României a fost preluat cu privire la managementul riscului în sensul unei flexibilizări a deciziilor la nivelul fiecărui stat membru. Ca oportunitate, consider că România poate să ajungă pe locul 3 în PIB, în prezent este pe locul 4. Sperăm ca Ministerul Agriculturii să deblocheze sumele de bani existente în cont pentru a permite continuarea colaborării cu Copa-Cogeca de care fermierii au mare nevoie”, a spus Florentin Bercu, director executiv UNCSV, organizație membră a Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Viitorul agriculturii românești și politicile agricole au fost intens dezbătute în cadrul evenimentului agricol desfășurat online - Agribusiness 4.0.

„Legat de Planul Național Strategic, toate statele membre trebuie să trimită propunerile până la final de an, astfel încât anul viitor noi (DG Agri) să putem răspunde. Fiecare stat are o abordare diferită, de exemplu România va trimite capitol cu capitol propunerea pentru PNS. De fapt, deja a trimis două versiuni ale analizei Swot și o analiză a nevoilor. Așa a făcut și Ungaria, dar sunt state care au decis să lucreze direct la plan cum este cazul Slovaciei, care ne adresează foarte multe întrebări”, a declarat Margaret Bateson Missen, Head of Unit DG AGRI – Comisia Europeană.

Peste 600 de fermieri au trecut porțile târgului Agribusiness 4.0, care a avut loc pe platforma digitală VirtualAgro, în perioada 20-21 mai 2021, și peste 3.000 de virtual spectatori au urmărit evenimentul LIVE pe Facebook.

Companiile au avut la dispoziție un spațiu expozițional care le-a permis să își prezinte portofoliul de produse, să propună oferte speciale și să intre în contact direct prin chat și webcam cu toți cei interesați.

Pe parcursul celor două zile au fost organizate tombole la care participanții au câștigat peste 20 de premii puse la dispoziție de sponsori și organizatori.

Partenerii care s-au alăturat organizatorului, compania Godmother, sunt: Corteva Agriscience, EIT Food, Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii, Goodwill Consulting, FMC Operational Romania, Limagrain, Michelin, Mastercard România, Rompetrol, Syswin Solutions, 42years.ro.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

A fost adoptat Programul de lucru pentru 2021 referitor la acțiuni de informare/promovare privind produsele agroalimentare în UE și în țări terțe, cu un buget planificat de 182,9 milioane de euro. Ca urmare, DG AGRI și Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (CHAFEA) organizează seminarul de informare „Info Day” în zilele de 28 și 29 ianuarie 2021.

Evenimentul „Info Day” din acest an, dedicat tuturor potențialilor solicitanți eligibili să depună propuneri pentru programe de informare/promovare privind produsele agricole, va avea loc online și va include un spațiu virtual intitulat „Oportunități de piață” pentru schimb de informații care ar putea duce la noi parteneriate. Se recomandă celor interesați să se înscrie online pe platforma web dedicată evenimentului: https://info-day-calls-for-proposals2021.b2match.io/

Agenda „Info Day” 2021 include prezentarea noilor orientări de politică ocazionate de strategia „Farm to Fork” pentru un sistem alimentar mai durabil și modul în care acestea se raportează la activitățile de promovare, examinarea campaniilor de comunicare în contextul pandemiei COVID-19, precum și oferirea unei imagini de ansamblu cu privire la modul de  dezvoltare a campaniilor de comunicare cu impact asupra producției și consumului durabil în UE, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Sesiunile vor fi transmise în direct pe web, astfel:

• 28 ianuarie 2021: https://webcast.ec.europa.eu/info-day-on-the-calls-for-proposals-2021-28-01

• 29 ianuarie 2021: https://webcast.ec.europa.eu/info-day-on-the-calls-for-proposals-2021-29-01

Toate prezentările și înregistrările video vor fi disponibile online pe portalul CHAFEA.

Au mai trecut un rând de alegeri parlamentare, am mai asistat o dată la chinurile facerii unei noi coaliții de guvernare, mai vedem o dată spectacolul răsuflat și fără conținut al audierii miniștrilor în comisiile parlamentare și tot așa se va merge inclusiv cu votul în plenul Parlamentului și depunerea jurământului la Cotroceni. Deci nimic nou!

Totuși, din acest spectacol al absurdului, alegem secvența re-numirii domnului Adrian Oros la Ministerul Agriculturii, organism care, din păcate, în percepția politicienilor dâmbovițeni, indiferent de culoarea politică, este un minister politic de mâna a doua și unde mereu s-au pus miniștri de acest gen, cu prea puține excepții. E adevărat că nu putem avea alte pretenții, în condițiile în care lipsa unei culturi politice și economice este, cu mici excepții, condiție eliminatorie pentru a deveni demnitar de rang înalt în România postdecembristă.

Primul mandat de ministru al Agriculturii (scurt, din cauza situației politice, dar și mai scurt efectiv din cauza dorinței de pelerinaj electoral a domnului Oros pe plaiurile mioritice) s-a caracterizat prin ,,valori pure” liberale, cum ar fi: dezinformarea societății civile și culpabilizarea fermierilor afectați de secetă, dezbinarea mișcării profesionale, care și așa este oricum, numai unită nu, inducerea în eroare a fermierilor afectați de secetă cu propunerea unor proiecte de acte normative fără respectarea cerințelor legale, lipsa unor măsuri pentru stimularea dezvoltării activităților economice în agricultură și multe altele.

Totuși, partidul valorilor liberale, adică PNL, pe criterii cunoscute de toată lumea (cea care contează, nu și noi, ceilalți, chiar dacă suntem mulți), l-a desemnat pentru un nou mandat de ministru al Agriculturii pe Adrian Oros, care a ,,performat” la toți indicatorii, astfel încât toate puterile agricole ale lumii urmăresc cu sufletul la gură programul de lucru ,,transparent ce-i drept” al demnitarului român.

Dar astăzi o să mă opresc la una din caracteristicile care cred că va fi foarte importantă în noua situație, adică modul cum va utiliza arta conversației noul (și vechiul) ministru al Agriculturii, domnul Oros, fără a face referire la romanul cu același nume scris de Ileana Vulpescu.

Mă gândesc ce relație strânsă și frățească va avea cu președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, domnul Adrian Chesnoiu, pe care l-a înconjurat cu o puternică ,,dragoste părintească” când a dorit să îl convingă că este cel mai bun ,,genetician român” și că este potrivit să plece în exil de la AFIR la Banca de gene de la Buzău, fiindcă și acolo era cercetătorul Costel Vânătoru, care se bucura de aceeași atenție ministerială pentru ,,lipsa unor performanțe pe linie de management”, concluzie la care au ajuns cei din conducerea ministerului, persoane cunoscute pentru ,,performanțe deosebite în gestiunea și evaluarea economică”.

Oare cum vor decurge dezbaterile diferitelor proiecte de legi, care sperăm să fie inițiate de Ministerul Agriculturii pe numeroasele teme care trebuie reglementate, dar care vor trebui să treacă de posibilele ,,obstacole birocratice” ale Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, cameră decizională în aceste cazuri? Sau ca și în primul mandat la aceste dezbateri vor fi delegați secretarii de stat, care oricum vor avea un mandat limitat de negociere și se vor prezenta mai mult pentru bifarea prezenței, decât pentru discuții de substanță?

Se va promova în continuare același sistem de comunicare prin care toate ideile care vin de la ceilalți pe linie politică nu sunt bune, iar totul se va limita la o luptă surdă din care de suferit nu vor avea decât fermierii români, așa cum s-a întâmplat și până acum? Oare cum se vor promova legile în următorii (probabili, dar fără a fi siguri) patru ani de mandat ?

Încerc să-mi imaginez ce schimbări vor avea loc în comunicarea ministrului Oros cu organizațiile profesionale, unde colaborarea a fost ,,perfectă”, pornind de la acuzațiile că liderii acestor organizații își rezolvă mai mult problemele personale prin funcțiile ocupate, dar unde aș fi dorit să văd și niște probe din partea ministrului, dar și niște reacții vehemente de negare din partea celor acuzați, apoi la promovarea dialogului între surzi și muți, așa cum a fost pe problemele legate de secetă, PNS, zootehnie etc.

Voi fi încântat să văd în continuare, la nivel imaginativ, ,,exemplul” de comunicare transparentă între minister și fermieri, cum ar fi transmiterea în direct pe internet a ședințelor unde se discută despre PNS, despre măsuri pentru combaterea secetei și a schimbărilor climatice, despre reabilitarea sectorului zootehnic, irigații și îmbunătățiri funciare și multe altele, astfel încât să vadă toată lumea ,,înaltul nivel de pregătire profesională al participanților” la aceste discuții în folosul fermierilor.

Deja văd că domnul ministru Oros în realitate, încet, dar sigur, promovează peste tot ideea că tot ce se adoptă și este legat de PNS se face doar după o ,,largă consultare” cu organizațiile profesionale ale fermierilor, iar peste un timp când se va constata că una se discută și alta va ieși, acestea din urmă nu vor putea să mai zică nimic, deoarece nimeni nu le va mai crede. Dar cine să analizeze astfel de subiecte, fiindcă este foarte posibil ca interesul de a cunoaște mai devreme decât alții unde și cum se vor duce banii europeni să frâneze orice alt tip de reacție sindicală sau profesională.

Îmi doresc să mi-l imaginez pe ministrul Oros cum îi va aduce la tăcere la reuniunile Agrifish pe ceilalți participanți, prin discursurile domniei sale pline de adevăruri și învățăminte și cum România va fi un model de urmat de țări mai slab ,,pregătite” în agricultură, cum ar fi Franța sau Germania și care vor fi de acord cu propunerea noastră de acordare de derogare la neonicotinoide și o vor acorda și ei fermierilor francezi și germani care își văd culturile de sfeclă salvate de intervențiile liderului de la București (acest lucru este chiar o poveste pe care o trăiesc anumite persoane prin agricultura românească).

De fapt, în realitate, derogarea este permisă în anumite condiții pentru anul 2021, la intervenția fermă a Franței acompaniată de Germania, țări care înțeleg ecologia, dar nu când fermierii sunt puși în situația de a pierde bani, cum este cazul cu sfecla de zahăr. Pentru cei care au uitat dintre politicieni sau cei care gravitează în jurul ciolanului politic (se știu ei, chiar și cei din rândul fermierilor), aduceți-vă aminte ce a fost mai important acum câteva luni, criza de COVID-19 sau criza sparanghelului german? 

Dacă ne vom întoarce la visul nostru, sunt aproape sigur că la intervenția fermă a ministrului român al Agriculturii se vor egaliza subvențiile între țările comunitare, se vor liberaliza culturile de soia modificată genetic și se vor flexibiliza programele de dezvoltare pe bani europeni.

Oare crede cineva dintre cei din agricultura românească că lucrurile așa se vor întâmpla și acesta va fi viitorul agriculturii românești, sau ne vom întoarce la aceleași discuții și acuzații sterile, care vor avea rolul de a adânci și mai mult diviziunea de percepție între societate și fermierii români?

Personal sunt foarte rezervat că vom avea în aceste condiții un mandat de succes la Ministerul Agriculturii și regret că nici PNL, dar nici celelalte partide nu au oprit pentru un scurt timp goana după ,,ciolan”, pentru a reflecta și la lucruri care poate chiar contează pentru  noi ceilalți.

Regret că domnul Cioloș, și spun asta fiindcă este printre puținii la care mai puteam avea așteptări să zică ceva pe linia agriculturii dintre liderii actuali, nu a făcut nimic pentru a arăta în timpul ,,ciolaniadei” că la Agricultură trebuie alt suflu, o altă viziune și sigur o altă persoană, dar asta este, una spunem înainte și alta după alegeri. Mă uit la partidele din coaliția de guvernare și toate și-au etalat aceiași specialiști ,,de top” care să ocupe ministerele disponibile, oameni care din păcate afară de activism politic nu au alte merite, iar din păcate economia și sănătatea se fac cu pricepere, nu cu lozinci politice.

Greșeala asta a făcut-o de multe ori și PSD în guvernările anterioare, când a crezut că ,,cei buni de gură” sunt și buni profesioniști, dar în majoritatea cazurilor aceștia s-au dovedit doar niște bieți ,,lăutari”, aspect care i-a dus acum în situația de a lustrui pentru o perioadă băncile opoziției și sper că poate totuși vor învăța ceva. Poate acest lucru îi va ajuta să mai mediteze și la faptul că pentru a guverna mai ai nevoie și de oameni care să se priceapă la economie, cultură, educație sau sănătate, prin lucruri demonstrate și ușor de evaluat.

Îmi aduc aminte și acum cu ,,evlavie” cum domnul Năsui de la USR arăta într-un interviu, imediat după alegeri, că întâi vor discuta programul de guvernare și abia apoi funcțiile, iar apoi cum s-au terminat voturile de numărat s-au năpustit care mai de care pe funcțiile la îndemână prin diverse ministere și comisii.

Din păcate, sunt foarte rezervat că cei aleși acum vor înțelege că trebuie să guverneze altfel, mai ales în cazul agriculturii, deoarece vin vremuri grele din punct de vedere economic, iar criza sanitară încă nu s-a terminat.

Și cred că și în continuare fiecare va prefera să se descurce pe cont propriu, deoarece românul uită repede de toate necazurile și ,,ne descurcăm”. Cum? Vom vedea!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

2020 s-a dovedit a fi un an plin de încercări. Și nu doar pentru agricultură, ci pentru toate sectoarele economiei. Și nu doar în România, ci în întreaga lume. În agricultură, pandemia generată de COVID-19 și seceta fac ravagii. Însă fermierii merg mai departe, încearcă să găsească soluții la toate problemele. Și parcă mai mult decât în trecut, anul acesta i-a adus pe fermieri mai aproape de organizațiile profesionale. Poate și pentru că în momente grele se vede că unirea face puterea, iar unele dintre asociații sunt la modul real alături de agricultori, cum este cazul Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, cu al cărui director executiv – Florian Ciolacu – am abordat subiectele fierbinți ale anului.

„Pactul Ecologic European şi noua PAC indică o schimbare de model de afaceri şi trecerea către o tehnologie avansată.”

Reporter: Pentru agricultura autohtonă continuă problemele. Producătorii sunt într-o situație deosebită. Practic, întreaga Românie trebuie relansată, îndeosebi agricultura. Clubul Fermierilor Români are un plan de relansare economică?

Florian Ciolacu: Avem şi facem tot ce putem pentru a sprijini cu analize şi cu argumente ştiinţifice, tehnice, de model economic ceea ce Ministerul Agriculturii este îndreptăţit şi responsabil să facă: relansarea economică a României pe domeniul agriculturii. Aminteați de un an dificil, evident, este subiectul principal al oricărei persoane care în momentul acesta are o afacere în agricultură, este un an afectat de pandemia COVID-19, de opririle unor fluxuri de producţie, de izolarea care a fost impusă, apoi seceta care are un efect extrem de negativ nu doar asupra cifrei de afaceri a acestui an, ci, din analizele noastre, asupra cărora o să revin imediat, ci și asupra anului agricol 2020-2021. Planurile noastre se concentrează pe a sprijini activitatea MADR cu argumente şi analize pentru a lansa măsuri imediate, cu efect important asupra întregului sistem. Şi aici, dacă-mi permiteţi, Planul European de Relansare Economică este probabil cel mai ambiţios plan pe care Uniunea Europeană l-a lansat după al Doilea Război Mondial, privind repunerea în funcţiune a motoarelor economice ale fiecărei ţări în parte şi ale Uniunii în ansamblu. Agricultura – şi e un lucru pe care trebuie să-l folosim şi să-l valorificăm la maximum – are la dispoziţie cinci miliarde de euro doar pentru refacerea infrastructurii de irigaţii, desecare-drenaj şi combatere a eroziunii solului. Lucrul ăsta era la începutul anului 2020 inimaginabil din punctul de vedere al bugetului disponibil, acum e o realitate pe care trebuie să o tratăm cu cea mai mare seriozitate. Noi, Clubul, am contribuit la decizia ministerului de a pune în acest plan componenta desecare-drenaj prin faptul că am pus la dispoziţie un studiu extrem de bine detaliat pe argumente ştiinţifice în domeniul combaterii eroziunii solului, în domeniul randamentelor de producţie, în domeniul păstrării biodiversităţii, fapt care ne-a confirmat că asociaţiile, lucrând în mod operativ, dar şi foarte focalizat pe teme pe care ministerul să le preia şi să le pună în agenda de acţiune, pot împreună – asociaţiile şi Ministerul Agriculturii sau Guvernul – să creeze acea situaţie favorabilă ultimilor beneficiari, în cazul ăsta, al fermierilor. Ministerul Agriculturii lucrează acum şi suntem în legătură permanentă cu responsabilii din minister, începând cu ministrul Adrian Oros, pentru definirea detaliată a acestui Plan de Relansare Economică, a măsurilor care vor fi cuprinse, avem propunere internă a Clubului pentru a face şi alte studii în afara celui la care m-am referit mai devreme privind refacerea infrastructurii de desecare-drenaj la nivel naţional. Trebuie să înţelegem următorul lucru: toată agricultura, care este probabil ramura economică cu cel mai înalt grad de risc care se poate materializa, trebuie gândită strategic, în perspectiva dezvoltării şi asigurării stabilităţii firmelor. Analizele noastre actuale privind impactul pandemiei, privind impactul secetei asupra fermierilor arată un handicap major cu care ei pornesc în anul agricol 2020-2021. Sunt balanţe negative pe care noi le anticipăm la finalul anului agricol 2020-2021 prin faptul că la pierderile înregistrate în anul 2020, din secetă şi pandemie, din anul agricol actual, se adaugă reticenţa fermierilor de a investi, de a pune mai multă tehnologie, inputuri în producţia lor, în condiţiile de risc – asta se întâmplă: când eşti la risc, te gândeşti cum să-ţi reduci posibilele pierderi din viitor, de aici reticenţa asta.

Reporter: Am auzit foarte mulţi fermieri spunând că, în condiţiile în care seceta continuă în această toamnă şi nu plouă pentru a asigura un necesar de umiditate pentru răsărire, nu mai seamănă, nici măcar partea de pregătire a terenului nu o mai fac, pentru că este mare consumatoare de combustibil şi, evident, investiţia pentru pregătire – nu numai pentru însămânţat – este destul de mare.

Florian Ciolacu: Deci pierderile, în condiţiile în care nu pui tehnologie, nu vor putea fi recuperate. Gândiţi-vă la o transferare a datoriilor înregistrate în acest an de către fermieri în anul următor, pe o producţie la risc de a fi iar subiectul unei secete, al unei producţii mai mici, pentru că dacă nu faci tehnologie şi nu pui tehnologie, nu poţi să te aştepţi ca producţia să fie cu un randament mare, şi cel mai rău lucru care se poate întâmpla este intrarea în faliment, în instabilitate financiară a unui număr de firme care, însumate, pun în situație de risc întregul sistem.

Datorii mari, transferate de la un an agricol la altul

Reporter: Ați făcut împreună cu colegii dvs. din Clubul Fermierilor Români un calcul în ceea ce priveşte producţiile medii pe care le-au obţinut sau pierderile pe care le-au avut fermierii în anul agricol 2019-2020, şi pe culturile de toamnă, şi pe cele înfiinţate în primăvară? La ce concluzie aţi ajuns în ceea ce priveşte pierderile şi riscurile pentru anul următor?

Florian Ciolacu: Faptul că se transferă o datorie din 2020 în 2021, faptul că fermierii pun la îndoială sau se întreabă dacă să mai investească aşa cum investeau în trecut şi probabilitatea intrării în instabilitate financiară sau chiar faliment a firmelor, toate astea se bazează pe o analiză pe care am făcut-o ținând cont de mai mulţi parametri. Unul dintre parametri a fost un calcul al lipsei veniturilor din cauza secetei şi a pandemiei, şi am estimat noi la mai mult de șase miliarde de lei această lipsă. Deci, în agricultură, banii pe care-i vedeam reinvestiţi în dezvoltarea lucrărilor agricole, a veniturilor agricole, vorbim de mai mult de șase miliarde de lei, deci mai mult de un miliard de euro s-au pierdut. De ce? Cele 1,2 milioane de hectare deja considerate calamitate plus, probabil, alte 700.000-800.000 de hectare cu floarea-soarelui şi porumb, deci vorbim de o suprafaţă calamitată pe care noi am estimat-o în lipsa unor venituri care să reintre în cash-flow-ul fermierilor ca să-i asigure. Vorbim aproape de șase miliarde de lei lipsă! Lucrul ăsta are un impact în tot modelul de business al fermierilor. Gândiţi-vă că, în agricultură, lucrările se fac, de cele mai multe ori, prin creditare. Creditarea şi cumpărarea de inputuri se fac pe o înţelegere şi pe obţinerea unor discounturi care, în condiţiile în care nu se mai îndeplinesc termenii ăştia contractuali, nu mai există. Dintr-odată, fermierul este lovit de pierderea unor discounturi. Toate astea duc la creşterea gradului de îndatorare a fermierilor pe hectar. Creşterea gradului de îndatorare cu perspectiva unui an 2020-2021 cu o producţie mai mică duce din nou la acea posibilă situaţie în care fermierii nu mai investesc în tehnologie la nivelul la care se simţeau în siguranţă, duce la o previziune privind impactul de hectare calamitate în recolta anului 2020-2021, în care noi am identificat doar ca impact – vă dau cifre la nivel naţional, impact pe veniturile totale, de exemplu pe 2,2 milioane de hectare de grâu pe care noi le vedem însămânţate pentru anul agricol 2020-2021, impactul la nivel naţional în veniturile totale pe cultura de grâu îl vedem de minus 22% şi continuă pentru orz, rapiţă, porumb, o medie naţională de 15%. Deci un impact negativ, o scădere practic a veniturilor. La nivel de hectar, noi am identificat pentru anul 2020-2021, de exemplu pentru grâu, cele 2,2 milioane de hectare înfiinţate, însămânţate, care sperăm să fie însămânţate, vedem o datorie veche pe hectar. Deci din ceea ce oamenii au acumulat ca datorie anul ăsta, şi să zicem că firmele continuă să existe, de 756 de lei pe hectar, care se transferă către anul următor la un randament de 4,73 de tone pe hectar, pe care l-am luat pentru grâu, nu se transferă într-un venit în care să am o balanţă la zero, adică măcar să fiu echilibrat. Nu voi reuşi să recuperez. Voi rămâne cu o datorie transferată de 159-160 de lei pe hectar. Deci problemele de anul ăsta, cu datoriile care se transferă în anul următor...

Reporter: Asta, în condiţiile în care media se apropie de cinci tone la hectar.

Florian Ciolacu: Media se apropie de cinci tone...

Reporter: Dar dacă nu aplicăm tehnologie, nu cred că s-ar ajunge aici. Să sperăm că fermierii vor reuşi să investească în tehnologie, vorbim aici de sămânţă de foarte bună calitate, vorbim de produse de protecţie a plantelor, îngrăşăminte...

Florian Ciolacu: ...inputuri, oameni care să fie plătiţi şi care să urmărească producţia. Anul viitor, trebuie să fim conştienţi şi să fim pregătiţi pentru a ne organiza afacerile în domeniul agricol astfel încât să gestionăm criza de anul ăsta, să aibă efecte cât mai mici în anul 2021. Estimăm șapte milioane de hectare cu grâu, orz, orzoaică, rapiţă, porumb, floarea-soarelui, însămânţate pentru anul agricol 2020-2021, în condiţiile transferării unor datorii vechi de mai mult de 700 de euro pe hectar pe aceste hectare, dintre care unele, aţi văzut, sunt calamitate, deci mai mult de două milioane de hectare, transferul cu un randament pe care l-am menţionat mai devreme duce la cuantificarea unei datorii în anul următor de 173 de lei pe hectar. Adică, șapte milioane de hectare nu sunt la zero, ci sunt cu o datorie influențată în particular de datoria mare acumulată în acest an. Asta înseamnă că atât noi, ca organizaţie, cât şi guvernul trebuie să gândească în acel plan de relansare economică care are o perspectivă mare, pentru șapte ani, să refacă infrastructura şi măsuri imediate. De ce? Pentru că agricultura într-adevăr se judecă în cicluri mai lungi. Un an e mai bun, un an e mai prost.

„Agricultura are la dispoziţie cinci miliarde de euro doar pentru refacerea infrastructurii de irigaţii, desecare-drenaj şi combaterea eroziunii solului.”

Reporter: Şi la ce măsuri vă gândiţi, având în vedere că despăgubirea anul ăsta este sub jumătate din pagubă. Care sunt propunerile Clubului pentru relansarea economică?

Florian Ciolacu: Noi am propus şi propunem, şi susţinem, într-o comunicare directă cu ministerul, că el este cel care pune în aplicare şi Politica Agricolă Comună, şi politica naţională, măsuri de ajutor de stat, dar care nu sunt, din păcate, suficiente să rezolve această problemă. Asta înseamnă că vedem un consorţiu în care vedem băncile, care sunt principalii finanţatori în agricultură, împreună cu guvernul, ministerul, împreună cu fermierii prin asociaţie, să lucreze împreună astfel încât să creeze planuri de stabilitate financiară pentru firmele din agricultură, adaptate astfel încât să le sprijinim să-şi continue activitatea, în speranţa că aplicând tehnologie într-un an mai bun şi un viitor cu o infrastructură care să nu mai pună la risc, aşa cum a fost anul ăsta infrastructura de irigaţii, care a pus la risc două milioane de hectare, să reuşim să asigurăm o agricultură care să-şi crească performanţa. Ce facem noi, ca organizaţie? Dincolo de propunerile pe care le analizăm şi le transmitem către guvern, sunt programe de informare şi de formare, şi de reprezentare pentru fermieri. Programe de informare pentru că, acolo unde se întâmplă un rău, poate răul acela ar putea să fie mai mic dacă fermierul cunoaşte un model de bună practică pe care noi îl facem cunoscut. Adică, avem fermieri care reuşesc să-şi gestioneze, şi contează fiecare procent cum ştii să-l gestionezi, să nu devină o pierdere, şi facem o popularizare, o cunoaştere, o informare a fermierilor privind modelele astea de bună practică, cum s-au organizat. Pe partea de formare, ţinta noastră o reprezintă în particular tinerii. Evident, acum încercăm să ne adaptăm capacităţile noastre de a face cursuri pentru formare pentru fermieri, pentru nevoile lor imediate şi pentru alte categorii, nu doar tineri, în contextul menţionat.

Pe zona de asigurare, ştiţi, Clubul are un broker de asigurare.

Să fii performant înseamnă să-ţi gestionezi mai bine riscurile

Reporter: Având în vedere că am trecut printr-un an dificil, urmează un altul şi mai dificil, în condiţiile în care există această lipsă financiară. Am discutat de foarte multe ori de lipsa asigurărilor pe piaţă, de lipsa unor contracte rezonabile de vânzare a producţiei între fermieri şi comercianți. Aţi demarat în anul acesta două proiecte interesante și utile pentru fermieri. Dezvoltaţi puţin.

Florian Ciolacu: Am lansat două proiecte, anul ăsta, erau planificate ca ajutor concret pentru fermieri. Adică, dincolo de informare, formare şi reprezentare, ţinta noastră este să-i sprijinim pe fermierii membri ai Clubului Fermierilor Români, dar şi pe oricare dintre fermierii români, să devină mai performanți. Mai performant înseamnă, în primul rând – vedeţi pandemia şi cu seceta –, să-şi gestioneze mai bine riscurile. Şi aici am venit cu ideea de a ne implica, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor, într-un broker de asigurare de agricultură, să-şi valorifice mai bine producţia – şi aici am creat acest serviciu de brokeraj de cereale, pe care o să-l dezvolt imediat. Deci, să fii performant înseamnă să-ţi gestionezi mai bine riscurile, să-ţi valorifici mai bine producţia, iar în ciclul ăsta de producţie să sprijinim fermierul cu informaţii şi în viitor, sper, cu o consiliere bine structurată pe ce înseamnă tehnologie avansată pentru agricultură. Fermierii români ştiu să facă agricultură, ce vrem noi este să-i sprijinim ca, împreună şi prin exemple ale unor fermieri care reuşesc să treacă la ceea ce denumim noi agricultură 4.0, pentru care România este pregătită, să facă un salt care să facă diferenţa faţă de perioada anterioară şi cu implicaţii foarte bune. Acum, întorcându-mă la gestiunea riscurilor, brokerul fermierilor – deci fermierii au un broker al lor, Clubul Fermierilor Români – Broker de Asigurare. Este un serviciu de siguranţă pentru fermieri în negocierea unor condiţii adaptate businessului lor, pentru asigurare. Asigurarea, vedeţi, devine atât de importantă. Există şi o măsură de sprijin din partea guvernului cu bani europeni de a subvenţiona poliţa de asigurare pe care fermierii o încheie cu asigurătorii. Ce am făcut noi a fost să negociem şi să sprijinim AFIR şi Ministerul Agriculturii să ia măsuri pentru simplificarea procedurilor privind încheierea acestor proiecte de subvenţionare a poliţei, să fim cât mai aproape de fermieri să le oferim aceste servicii, să-i consiliem în încheierea poliţei, să-i consiliem în cazul în care sunt într-o problemă pentru despăgubiri, care intră sub incidenţa poliţei. Lucrul ăsta devine esenţial. Anul ăsta, a fost mult de lucru, brokerul de asigurare oficial, Clubul, a intrat ca acţionar după decizia ASF-ului de a ne permite lucrul ăsta, deci la începutul lunii iulie, oficial. Lucrul ăsta deja se vede, sunt foarte mulţi fermieri care s-au adresat brokerului, şi încurajez toţi fermierii, membri de club sau non-membri, să folosească serviciile specializate ale unui broker de asigurare care reprezintă interesele lor; şi, suplimentar, reiau un lucru pe care l-am spus în trecut: tot ce înseamnă profituri în mod transparent, lizibil, al acestui broker se duce în programele Clubului. Deci tot ce înseamnă profit se duce în programele Clubului, adică în programul pentru pregătire de tineri, în programul de reprezentare, în programul de informare, în programul de consiliere. Brokerul de asigurare are o cotă de piaţă de 12% şi sperăm ca românii care lucrează în agricultură să-şi asigure culturile. Este un instrument de gestiune a riscului pe care nu putem să-l mai evităm în momentul acesta şi în condiţiile astea.

Reporter: Acum, toţi fermierii spun „cum fac eu cu seceta?”

Florian Ciolacu: Există şi asigurări pentru secetă disponibile, noi încercăm prin toate mijloacele să le facem cunoscute: buletine de informare, telefoane, eu discut cu fermieri şi le explic care sunt condiţiile, avem o echipă formată din 15 persoane care sunt în permanent contact la nivelul întregii ţări cu fermierii, avem un plan pentru creşterea numărului celor care lucrează în acest broker de asigurare. Avem o relaţie cu asigurătorii, trebuie să înţelegem că e un moment în care pe de o parte există această subvenţie pe care fondurile europene o permit pentru poliţa de asigurare, pe de altă parte, toate condiţiile şi situaţia schimbărilor climatice, şi impactul asupra agriculturii trebuie să ne facă pe toţi să conştientizăm importanţa unui astfel de instrument de gestiune a riscului. Și în viitor de ce să nu vorbim de crearea acelui Fond Mutual pentru fermieri, care să acţioneze ca un instrument pentru asigurarea stabilităţii financiare. Din ce în ce mai mult vorbim de stabilitate financiară, iar mesajele noastre către fermieri, dar în egală măsură şi către guvern, atrag atenția că agricultura este strategică. Şi aici nu vorbim despre un sector economic din zona de lux. Vorbim de un sector economic din zona alimentării populaţiei, a securităţii alimentării populaţiei; vorbim de un sector economic care angajează un procent foarte mare din forţa de muncă activă a României. Deci, brokerul de asigurare pentru agricultură este o componentă, un instrument pe care noi, Clubul, l-am pus la dispoziţia tuturor fermierilor români de a avea servicii în care ei să aibă încredere că poliţele de asigurare pe care le încheie vor fi respectate, că banii pe care-i plătesc se întorc, în cazul în care se întâmplă ceva.

„Pierderile, în condiţiile în care nu pui tehnologie, nu vor putea fi recuperate.”

Reporter: Un alt proiect al dvs. este acela al brokerului de cereale, un proiect nou, implementat în această vară de Clubul Fermierilor Români. Aşadar, a început şi proiectul acesta. Funcţionează?

Florian Ciolacu: A început proiectul, funcţionează – n-aş spune că neaşteptat de bine, aş spune bine, asta înseamnă că atunci când fermierii deleagă către un broker, către o terţă persoană negocierea unor condiţii contractuale pentru valorificarea cât mai bună a producţiei lor, ei au încredere. Ăsta este semnul de încredere. Acum: ce face brokerul de cereale? Are două servicii la fel de importante. Primul serviciu este un serviciu de informare a fermierilor: un om informat e un om puternic, asta s-a auzit de foarte multe ori, s-a pierdut în prea multele utilizări expresia asta. Dar realitatea este că rapoartele de piaţă de cereale pe care noi le transmitem săptămânal către fermieri, şi nu doar către fermieri, şi către traderi, către Guvernul României, către Preşedinţie, către Comisiile de Agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat, fac o radiografie săptămânală a pieţei cerealelor, reprezintă informaţia pe care fermierii s-o folosească ca să decidă ce fac: vând – nu vând; nu vând – aşteaptă; cât îi costă? Ăsta e primul serviciu şi are o audienţă extrem de mare, adică vreau să vă spun că a depăşit urmărirea buletinelor informative ale Clubului privind problemele europene sau naţionale. Al doilea serviciu este un serviciu unu la unu cu fermierii. Noi am încheiat deja, şi avem, cred, mai mult de o sută de mii de tone tranzacţionale, contracte individuale cu fermieri, contracte pentru care noi, Clubul, avem un consultant senior pentru a face asta. Oferim servicii care sunt aşa: în plan comercial – contractare –, în plan juridic – pentru că toţi termenii de acolo pot avea elemente care să-i pună în dificultate şi de ce să fie în dificultate când lucrurile pot fi gestionate prin acest document de contractare –, şi consiliere privind valorificarea producţiei.

Noi reprezentăm fermierii, asta este clar. În acelaşi timp, noi trebuie să ţinem cont de un echilibru între fermieri şi traderi, astfel încât lucrurile astea să continue şi la anul, şi în anii următori. Există pentru serviciul ăsta specializat un cost pentru fiecare tonă tranzacţionată pe care fermierii îl plătesc pentru traderi, cost de 2 lei pe tonă, care nu se întoarce în Club, ci noi avem un contract back-to-back cu acest consultant senior, astfel încât pentru noi nu creăm beneficii pentru Club, vrem să oferim beneficii pentru fermieri şi în zona asta comercială, şi în acelaşi timp să-i informăm, să-i formăm pentru a înţelege că un contract bine scris şi bine făcut are valoarea egală cu un câştig pe care ei îl au, procentual, în valorificarea producţiei lor. Deci am lansat şi iniţiativa creării unor loturi, pentru a negocia mai bine cantităţi mai mari; există aderenţă la aceste idei, există multe contracte individuale care au fost semnate, onorate şi finalizate bine aceste condiţii, există şi sprijin pentru a renegocia anumite clauze contractuale, cred că ăsta reprezintă un serviciu cu valoare adăugată importantă. Deci, pe lângă brokerul de asigurare agricolă, brokerul de cereale, noi vrem să venim în viitor, şi pregătim asta cu un serviciu de consiliere pentru fermieri. Ţineţi cont, vă rog, că această consiliere agricolă devine obligatorie prin viitoarea PAC, pentru acordarea subvenţiei. Adică, deja se trece într-o obligativitate de a face performanţă.

De fapt, Pactul Ecologic European şi noua Politică Agricolă Comună se sintetizează astfel, pe înţelesul tuturor: este o dezintensificare a agriculturii. Deci, UE, Comisia Europeană, Consiliul, Parlamentul susţin trecerea agriculturii europene, prin instrumentul ăsta comun care se numeşte Politica Agricolă Comună, la alte condiţii, care echivalează cu dezintensificarea. Nu mai e important să obții producţii mari la hectar, ci producţii care să aibă trasabilitate, să ştii ce s-a pus şi cât s-a folosit pe zona de inputuri, producţii care să ţină cont de mediu şi de refacerea biodiversităţii. Poate că la noi în ţară problemele astea nu sunt la fel de mari ca în vestul Europei, dar făcând parte dintr-un bloc comun european, trebuie să le respectăm. Toţi indicatorii din Pactul Ecologic European sunt indicatori care trebuie puşi în nişte norme metodologice de aplicare şi reflectaţi în politicile naţionale. Nu s-a stabilit cum să se facă asta, s-a amânat o decizie în sensul ăsta.

Tineri Lideri pentru Agricultură

Reporter: Vom reveni la politicile agricole europene, dar haideți să mai amintim un proiect frumos al Clubului, Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care a început anul trecut, a dat roade şi urmează o altă serie de tineri să intre în acest program.

Florian Ciolacu: În acest program sunt tineri fermieri, până în 35 de ani, dar atenţie, în program, aşa cum noi l-am gândit şi a început, un ciclu s-a desfăşurat deja, nu au fost doar copii de fermieri care lucrează în fermă ori au absolvit școli cu profil agricol, nu, sunt jurişti, sunt absolvenţi de ASE, sunt copii de fermieri care au preluat deja o parte din activitatea fermei în responsabilitate, sunt alţii care nu au preluat, dar se pregătesc; vedeţi, problema succesiunii. Toate lucrurile astea ne-au determinat pe noi să gândim programul ca unul de a pregăti lideri şi din perspectiva asigurării succesiunii în fermă, dar la un nivel superior – următorul nivel, pentru că tinerii sunt cei care absorb mai bine şi tehnologia, şi modele de afaceri, şi pe zona de reprezentare. Şi, atunci, am deschis plaja profesiilor – dar asociate fermei – către copii de fermieri care sunt jurişti sau sunt economişti, astfel încât să putem să avem în viitor, dar în viitorul rapid, imediat, oameni care au trecut prin acest curs şi care pot oricând să fie cei care să reprezinte interesele fermierilor: la nivel zonal, la nivel regional, la nivel naţional, la Bruxelles. Acum, într-adevăr, vrem să extindem numărul cursanților. Pe pagina noastră de internet, www.cfro.ro, este o pagină dedicată programului Tineri Lideri pentru Agricultură, unde sunt imagini cu tinerii din ciclul 2019-2020, cursurile care au fost făcute, de la Conferinţa Naţională de lansare şi invitaţia pentru a se înscrie în acest program. Programul este gratuit, cursurile sunt gratuite pentru cei care se înscriu. Deci nu plătesc. Noi am selectat un număr de cursuri, pe parcursul a două etape din trei ale acestui proiect, cu unii dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi formatori din România. Programul pe care-l facem noi nu e strict unul de a pregăti fermieri să facă agricultură mai bine, ci şi reprezentare, şi atunci îi pregătim şi în domeniul vorbitului în public, în domeniul managementului timpului, în domeniul managementul proiectului, în diplomaţie şi protocol, în domenii care ţin de înţelegerea instituţiilor româneşti şi europene care gestionează agricultura.

Un studiu făcut anul trecut de Consiliul european al tinerilor fermieri – deci european, la nivel european – arăta primele probleme pe care tinerii le văd în a-şi creşte afacerea. Şi prima era un venit echitabil, adică agricultura să fie mai bine răsplătită, al doilea era accesul la teren, adică să poată să aibă acces la terenul agricol, şi al treilea era reducerea birocraţiei.

Tinerii care au făcut parte din primul ciclu au făcut cursuri extraordinare, ceea ce ei declară după desfăşurarea acestor cursuri confirmă că ele au fost şi sunt de ajutor pentru ei. Cum le va folosi fiecare? Noi, trebuie să ştiţi că urmărim asta, vrem să creăm cu aceşti tineri şi o reţea a tinerilor care urmăresc promovarea agriculturii, astfel încât ei să discute între ei. Asta face un Club de afaceri: să pună oamenii împreună, să-şi împărtăşească bunele realizări, astfel încât să reuşească să facă mai bine; să beneficieze de informaţii care să le aducă un plus la afacere sau de o consiliere juridică, sau de un sfat economic. Ne extindem numărul, adică vor fi două serii cel puţin, anul ăsta, or să fie desfăşurate într-un regim şi online, şi faţă în faţă, direct, noi preferăm faţă în faţă – şi ei, tinerii, preferă faţă în faţă. Sunt cursuri, un modul cu ce vă spuneam mai devreme, management, timp, proiecte; este un modul dedicat cunoaşterii mai bine a problemelor de Cod fiscal din România şi a problemelor juridice, deci o aprofundare făcută de doi consultanţi români, şi al treilea modul se referă la stagii de internship. Şi, ştiţi bine, noi am trimis la Bruxelles tineri, la Reprezentanţa României pe lângă Comisia Europeană, am trimis la firme care au reprezentanţe la Bruxelles, corporaţii internaţionale; avem o înţelegere cu Ministerul Agriculturii, cu Comisiile de Agricultură din Parlament, cu instituţiile din subordinea MADR, APIA, AFIR, pentru a trimite tineri pentru scurte stagii, ca să înţeleagă cum funcţionează, sau la alte firme din domeniul agriculturii, pentru cei care sunt interesaţi mai mult de tehnologie, de agricultură. Ne extindem numărul, vrem să fie toţi parte dintr-o reţea de tineri, să comunice între ei, vrem să-şi asume responsabilități, vrem să îşi dea proba implicării lor prin numărul de discuţii şi participări la şedinţe pe care ei le au la nivel local, la nivel regional sau la nivel naţional, astfel încât programul acesta să crească.

Trebuie să trecem de la cantitate la calitate

Reporter: Să revenim la Pactul Verde European. Problema este că, iată, şi Comisia Europeană şi-a dat seama că lucrurile nu pot fi făcute foarte repede fără o consultare publică şi tocmai de aceea, recent, a lansat o consultare publică. Totodată, a anunţat că se amână până la 1 ianuarie 2022 implementarea legislaţiei, practic se doreşte ca 25% din suprafaţa agricolă să se cultive în regim ecologic până în 2030. Sigur că în spate trebuie să stea o legislaţie şi un cadru juridic foarte bine documentat şi de asta s-a şi amânat implementarea. Cum vedeţi lucrurile acestea? Pentru că Green Deal şi strategia aceasta de la fermă la consumator presupune multe, multe „dedesubturi” şi multă legislaţie care va trebui să stea în spatele unor strategii care n-au fost foarte bine documentate la momentul lansării lor.

Florian Ciolacu: Pactul Ecologic European este un program-cadru. În programul ăsta cadru există mai multe componente care sunt deja emise de către Comisie şi unele trecute prin discuţii în Parlamentul European sau în discuţii la Consiliul European. Şi mă refer aici la protocolul privind biodiversitatea, şi mă refer la acordul pe care l-aţi menţionat, „de la fermă la consumator”, „de la fermă la furculiţă”. Mai este componenta de Politică Agricolă Comună, componenta de mediu. Toţi ştim şi am spus, 30% din bugetul PAC va fi alocat pe măsuri de mediu, care au legătură, evident, cu agricultura. Deci vorbim acum de trei piloni mari ai Pactului Ecologic European. Deci Pactul este o viziune, este un concept, este un cadru. În cadrul ăsta sunt nişte planuri. În planurile alea vor trebui stabilite nişte măsuri care nu s-au luat până acum. Acum, plângerea noastră, în principal ca asociaţie, lucru pe care l-am făcut şi în România, dar şi la Bruxelles, direct, dar şi prin apartenenţa noastră la Organizaţia europeană a proprietarilor de teren agricol, deci la ELO, a fost următoarea: Pactul Ecologic European prin aceste trei componente nu are o analiză de impact economic a măsurilor enunţate deja cu cifre concrete: 50% reducerea pesticidelor cu impact de mediu, 50% reducerea îngrăşămintelor, 25% trecere în ecologic, 10% din teren să nu fie cultivat. Deci sunt multe măsuri cu nişte indicatori bine stabiliţi acolo, care nu au o analiză economică. Lucru pe care nu doar noi, ci multe asociaţii l-au cerut. Şi ţări l-au cerut. Problema agriculturii şi a respectării mediului este conştientizată. Cred că 80% din relaţia cu mediul este gestionată prin agricultură. Dar asta nu înseamnă că fermierii sunt primii vinovaţi de problemele cu care mediul se confruntă acum şi care se reflectă şi asupra lor.

Reporter: Avem şi transportatorii, avem multe alte cauze.

Florian Ciolacu: Problema este că măsurile de mediu au un impact asupra randamentului, deci trebuie schimbat, adaptat şi de aia vorbim de performanţă, de tehnologie şi agricultură digitală, cu impact asupra modelului de afaceri, că trebuie regândit; impactul este pe toată trasabilitatea asta de producţie şi produs final care ajunge pe piaţă, astfel încât să nu se creeze artificial o competiţie neloială între firme, ferme care declară că fac agricultură ecologică, dar nu fac şi iau subvenţii suplimentare faţă de unii care fac, şi atunci este o competiţie inegală. Toate lucrurile astea trebuie susţinute financiar. Chiar punând la dispoziţie aceşti bani, această sumă de care vorbeam, din PAC, în momentul acesta alte finanţări sunt în discuţie pentru punerea în aplicare, că dacă vii să pui condiţii, trebuie să vii cu bani ca să susţii, ca fermierii să le adopte.

Reporter: Corect, şi diferenţa de randament care va exista.

Florian Ciolacu: Ai o diferenţă de randament şi amintiţi-vă ce spuneam mai devreme de dezintensificarea agriculturii. Nu va mai fi un obiectiv al UE să aibă producţii mari – că aici să ştiţi că este o temă foarte sensibilă, pe care nu ştiu dacă au analizat-o economic.

Pactul Ecologic European mai are nişte componente, pe lângă astea care ţin de schimbarea în agricultură ca să respecţi mediul. Este o schimbare la nivelul dietei cetăţeanului european, adică să mănânce de calitate şi mai puţin. Sunt lucruri care într-adevăr, la nivel conceptual, se îmbină, dar la nivel practic...

Reporter: Va trebui asigurat şi venitul pe care cetăţeanul european va trebui să-l aibă pentru a cumpăra mai puţin şi mai scump.

Florian Ciolacu: Fără să creezi o discriminare în accesul la alimente. Aici este problema. Fără să creezi o discriminare la accesul la alimente. Acum, noi, ca ţară, e clar că suntem un jucător în domeniul agricol. Trebuie să trecem de la producţia mare la o producţie de calitate, şi producţia de calitate să fie transferată către procesare, astfel încât să creştem valoarea adăugată în partea de PIB pe care agricultura o are drept contribuţie la PIB. Problema este că toate lucrurile astea din Pactul Ecologic şi din noua PAC indică o schimbare de model de afaceri şi o trecere către o tehnologie avansată, pentru care pot să spun că nu te aşteaptă nimeni. Nu ne aşteaptă nimeni într-o competiţie europeană şi regională în a vinde produsele din agricultură, nu ne aşteaptă nimeni ca să ajungem şi noi din urmă pe cei care au deja tehnologiile astea. Şi atunci, având în vedere cei 30% bani care sunt alocaţi pe mediu din PAC, va fi foarte complex şi provocator să găsim proiectele, ca să-i alocăm cum trebuie. Aici venim şi noi şi spunem: domnule ministru – Minister, Guvern – aceste măsuri se încadrează bine în a fi finanţate prin aceşti bani alocaţi pe mediu, ca să vină către fermieri, să-i ajute, într-o perioadă ca asta să nu dispară; să-i ajute să se reorganizeze – e clar că e un moment pe care noi îl strigăm de un an şi jumătate de când funcţionăm, e un  moment de schimbare, se schimbă, s‑au schimbat lucrurile, nu mai avem gândirea de a respecta nişte reguli pe care Comisia, Uniunea ni le impun, ci de a urmări realizarea unor indicatori. Asta este o responsabilitate a ţării, o responsabilitate care se transferă către individ, pe nişte condiţii mai grele, în care Comisia, Uniunea îmi spun să fac mai bine, mai mult în sensul că ecologic oricum am randamentul mai scăzut, cu bani mai puţini, pentru că bugetul pe PAC scade totuşi şi pe pilonul I, şi pe pilonul II. În particular, pentru România nu scade pe pilonul I, plăţile directe, pentru că prin convergenţă am câştigat nişte bani pe hectar – asta e altceva, dar el scade la nivelul Uniunii Europene.

Reporter: Foarte puţin. Noi am avut 190, urmează 200 și un pic de euro.

Florian Ciolacu: 205 euro/ha, da. Acum, pe toate schimbările astea la nivel european pe zona de ecologic-mediu, care au impactul cel mai mare în agricultură, suntem obligaţi să le vedem ca pe nişte oportunităţi. Asta înseamnă că în modul în care noi gândim trebuie să vedem cum valorificăm fiecare centimă pusă într-un buget şi să ajungă în buzunarele fermierilor, atingând acei indicatori pe care noi trebuie să ni-i stabilim. Şi ajungem la plan naţional strategic. Noi trebuie să ne implicăm, şi ne implicăm în elaborarea legislaţiei în domeniu şi în consultările pe care Comisia le-a lansat. Încă o dată spun: direct, prin luări de poziţii, prin note pe care le trimitem la Bruxelles, şi prin ELO, care e organizaţia din care şi noi facem parte de la jumătatea acestui an.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html