arad - REVISTA FERMIERULUI
Duminică, 22 Martie 2020 22:23

Căpșune românești în miez de iarnă

La marginea Aradului, funcționează cea mai mare exploatație cu căpșuni din vestul țării. O afacere cu un „gust delicat”,  întinsă pe aproape un hectar, cotată la un milion de euro ca investiție și pusă pe picioare grație unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, în cuantum de 90%. Serele de căpșuni de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare.

„În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat.”

Măcar teoretic, finanțarea proiectului societății Iama Agri & Co SRL este de 90% nerambursabilă, pentru că realitatea a distribuit procentele altfel, după cum ne-a arătat Iasmina Stoici, administratorul serelor. „În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare, pentru că, din start, am avut o pierdere la schimbul valutar. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat. Cred că diin 90% valoare nerambursabilă a proiectului, în realitate nu depășește 70%”.

Reprezentanții societății Iama Agri & Co, beneficiarul proiectului cu finanțare europeană, au optat pentru un model olandez de seră și cultivă căpșunele în substrat de nucă de cocos, tehnologie adoptată în premieră în România la serele de la Biled, din județul Timiș. De altfel, și afacerea cu căpșuni de la Arad își are rădăcinile tot în județul Timiș, la Peciu Nou, acolo unde Iasmina Stoici a cultivat pentru prima oară căpșuni în spațiu protejat… și a mers. Amplasarea la Arad a serei a fost decisă de vecinătatea cu autostrada, ceea ce face mult mai facilă distribuția în țară. Experiența acumulată i-a permis ulterior să meargă pe un soi de căpșuni considerat „sigur”, soiul Albion. „Este un soi remontant, destul de răspândit în România. L-am ales pentru că este foarte rezistent pe timp de vară. Rezistă foarte bine la căldură, deși, în toamnă târziu, are ceva probleme cu făinarea. Mai are avantajul că este productiv și gustos. Chiar m-a întrebat cineva dacă poate să facă dulceață. Se poate. A făcut și a ieșit foarte bună. Ca în fiecare an, am încercat și un alt soi, am pus Irma, a fost ok, dar nu ne-a satisfăcut. La anul, vom încerca Harmony. Vom testa în fiecare an, până când vom găsi un soi mai nou și mai bun decât Albion”, a precizat Iasmina Stoici.

La Arad, Iama Agri & Co produce căpșune pe parcursul întregului an, începând din primăvară și terminând în luna decembrie.

„Avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri.”

Bani investiți „cu cap”

Gustul este o variabilă greu de determinat și, pentru a nu risca nimic, Iasmina Stoici reduce tratamentele la minimum.

Tehnologia de cultivare a căpșunilor este mult mai complicată decât s-ar crede. Fiind pe substrat de cocos, rețeta de irigare trebuie să fie foarte clară. „Și plantele, ca și oamenii, au nevoie de calciu, de magneziu. Rețetele de irigare le primim de la un consultant din Olanda, pe baza unor analize riguroase. Cât privește tratamentele, ca „insecticid” am folosit prădători. Niște insecte foarte eficiente. Oriusul mănâncă foarte bine tripsul, marea problemă a spațiilor protejate. Totuși, pe finalul de an,  am avut ceva probleme cu ploșnițele, iar insecte mai mari care să mănânce ploșnițele nu sunt. În orice caz, încercăm să folosim cât mai puține substanțe chimice pentru tratarea căpșunelor, pentru că ținem la gustul lor și dorim să avem o afacere pe termen lung”.

Despre calitate vorbește Iasmina Stoici, pentru că știe foarte bine că aceasta te impune pe piață și te face rentabil, iar semnele sunt încurajatoare. Intrate în producție abia din august 2018, căpșunele de la Arad se pare că au pășit cu dreptul în piață. „Am văzut că avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri. Spre exemplu, în Timișoara căpșunele noastre sunt foarte apreciate de cofetării, fiind ceva mai ferme ca textură, merg foarte bine pe torturi și prăjituri pentru că nu se înmoaie și nu se strică. Nu suntem pe câștig din primul an, pentru că avem de amortizat investiția, dar este ok. Serele ar trebui să producă aproximativ 2 kg de căpșuni pe an pe fiecare stolon. Acum, noi am intrat pe producție mai târziu anul trecut și am prins prețuri bune, de extrasezon. Am avut un preț mediu de aproximativ 15 lei/kg, din care jumătate au fost cheltuieli curente. Estimăm că anul acesta prețul mediu va fi ceva mai mic, deși ne străduim să dirijăm ciclul de producție în așa fel încât să nu prindem sezonul când se produc căpșune și în câmp”.

Serele de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare, altfel spus, un milion de euro investit „cu cap”. Se pare că nu va fi singurul milion, pentru că deja este pregătit un nou proiect pentru extensie, care ar putea intra la finanțare anul acesta. Și dacă va fi să fie, tot căpșuni se vor cultiva, pentru că Iasmina Stoici la asta se pricepe… chiar foarte bine.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura
Miercuri, 04 Martie 2020 11:53

Coșul cu vitamine

Ideea coșului cu produse gustoase și sănătoase aparține gospodarilor arădeni, cei care încă produc bunătăți în sistem tradițional, fie că este vorba de legume și fructe, sucuri naturale, fie produse de altă natură, plăcintă și prăjituri de casă, preparate din lapte, carne, miere, dulcețuri și compoturi sau conserve de legume făcute acasă. Este o idee care-și propune să dea o șansă și micului producător.

Marinela Petran, manager GAL „Lunca Mureșului de Jos”: „Avem produse de calitate, știm să producem. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor.”

Inițiativa gospodarilor din județul Arad are la bază principiul asocierii, care-și propune să dea o șansă și micului producător astfel încât să rămână pe piață, o idee prin care se dă o șansă, până la urmă, roșiei tradiționale să ajungă pe masa consumatorului, în detrimentul celei de „carton”.

Un coș cu produse de casă nu este o idee nouă pentru România, însă este o idee  care prinde tot mai bine și câștigă tot mai mulți adepți, în rândul orășenilor, care doresc să mănânce mai sănătos, ne-a spus doamna Marinela Petran, managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”. De altfel, GAL-ul este instrumentul prin care gospodarii arădeni speră să-și pună ideea în practică. „Coșul cu vitamine arădean nu este o invenție, arată Marinela Petran, prin el aducem în actualitate tot ce ne-au învățat bunicii și străbunicii noștri. Țăranul român, prin bunul său simț caracteristic, trăia și mânca sănătos. Noi, din păcate, am început, din cauza mai multor factori, să cam uităm acest lucru, dar avem nevoie. Noi, românii, avem produse de calitate, știm să producem, hai să ni le punem în evidență, dar numai împreună și asociați putem să facem acest lucru. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor. Vorbim de produse sănătoase, care înglobează multă trudă și multă cheltuială.”

Marian Rotaru, producător de fructe și sucuri – Curtici: „Cel mai important lucru mi se pare educarea gustului pentru consumul de fructe.”

Alternativă gustoasă și sănătoasă pentru cumpărători, rentabilă pentru producători

În acest coș cu vitamine își pot pune produsele producători din toată aria GAL-ului „Lunca Mureșului de Jos”, însă primul care a sesizat necesitatea lui a fost fermierul Marian Rotaru, de la Curtici, oraș care nu face parte din GAL. Marian Rotaru este producător de fructe proaspete și sucuri naturale. Și-a dat seama că nu poate răzbate singur pe piață și a căutat soluții. Astfel a apărut ideea coșului  cu vitamine. „În urmă cu opt ani, am înființat o livadă în sistem intensiv, cu sistem de irigare. Am plantat 2.000 de pomi fructiferi, cam din toate speciile. Inițial, a fost hobby, dar apoi am început să produc fructe și, ca să nu rămân cu ele în curte, a trebuit să găsesc soluții. Așa am ajuns la procesare. În colaborare cu un partener care avea linia de suc, eu am venit cu fructele și am început să producem sucuri naturale. În urmă cu un an, am achiziționat și un cuptor de deshidratat fructe, prune, caise, mere, pere. Cel mai important lucru mi se pare însă educarea gustului pentru consumul de fructe. Tocmai de aceea, am fost foarte deschis față de conceptul „Școala Altfel”. Anul trecut, de pildă, am invitat în livadă elevi de clasa I. S-au jucat în livadă, le-am dat fructe proaspete, sucuri naturale, iar la plecare le-am dat câte un pomișor pe care să și-l planteze acasă. Le-am spus că atunci când vor termina clasa a IV-a aștept să mă invite să mănânc și eu fructe din pomișorul lor. Am reușit să-i  motivez astfel fantastic. Îmi spuneau părinții că veneau pruncii de la școală, își luau stropitoarea și mergeau în grădină să-și ude pomișorul. Sunt lucruri mărunte care au, până la urmă, darul să trezească interesul și să cultive gustul”, povestește pomicultorul de la Curtici.

La toate evenimentele din vestul țării este prezentă cu produse de patiserie și doamna Nița Șerban. Sunt produse specifice locului și le face acasă de cu noaptea, astfel încât dimineața să fie aburinde. Tot aburinde, ar putea să-și găsească locul și în coșul cu vitamine. „Toate produsele sunt făcute în casă, cu mâinile mele, zice cu mândrie nana Nița. Am făcut cornulețe sărate și dulci, biscuiți de casă, la noi le zice plăcintă cu mașina, am cozonaci cu nucă și cu mac. De fapt, cozonacii ăștia nu sunt chiar cozonaci. La noi le zice coardă și au o talie mai mică, dar sunt mai gustoase decât cozonacii. Cornulețele le fac după o rețetă proprie și sunt vestită cu ele în tot locul. Pe toate, le pregătesc noaptea, ca să fie proaspete în ziua următoare. Am nopți în care dorm doar o oră, da’ nu-i bai, sunt o fire foarte energică, pentru mine e o joacă.”

Managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”, Marinela Petran, spune că potențialii beneficiari ai coșului cu vitamine arădean vor fi mai ales familiile cu copii, pentru că, spune domnia sa, „nu gândim pentru noi, gândim pentru viitor”.

În primă instanță, coșul cu vitamine va conține fructe și sucuri naturale din gospodăria lui Marian Rotaru. Cel mai probabil, primul coș își va găsi destinatarul anul viitor. Până atunci însă, se rezolvă problemele de marketing, se testează piața, se construiește și se etichetează brandul, astfel încât la momentul ieșirii pe piață, coșul cu vitamine arădean să fie o alternativă serioasă și sănătoasă pentru cumpărători.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Satul românesc
Sâmbătă, 15 Februarie 2020 00:11

Reabilitarea sistemelor de desecare

Câmpia de vest a României s-a născut din mlaștini, acum aproape 300 de ani, grație lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă începute de Florimund Mercy, guvernatorul militar al Banatului de la acea vreme, cunoscut în mentalul colectiv sub numele de „Contele Mercy”. „Epoca de aur”  a însemnat perioada de glorie pentru activitatea de ameliorare hidrotehnică în județul Timiș. S-a ajuns, în anii ‘80, la 480.000 de hectare pe care au fost efectuate lucrări hidroameliorative și peste 11.000 de kilometri de canale de desecare-irigare. Din păcate, toată această zestre a rămas în paragină de aproape 30 de ani. Acum, fermierii, împreună cu mediul academic, încearcă reabilitarea sistemelor de desecare din sud-vestul României.

Anii tot mai capricioși, cu precipitații distribuite neuniform, alternând perioadele cu ploi abundente și perioade lungi de secetă, peste așa-zisele „terenuri grele” de pe care apa se drenează cu dificultate, seceta accentuată, toate și-au pus serios amprenta asupra producțiilor agricole. Terenurile cu un conținut mare luto-argilos ocupă o suprafață importantă în județul Timiș. Zona Peciu – Giulvăz este un exemplu elocvent în acest sens. Datele obținute de la stația meteo de la Banloc de inginerul Alexander Degianski relevă că anul 2019 a fost cel mai secetos, cu doar 430 l/mp, față de o medie multianuală de 620 l/mp, a fost cel mai călduros din ultimii 25 de ani, cu o temperatură medie de 12,7 grade Celsius, ceea ce înseamnă cu două grade mai mult față de anul 2005 și cu un record de precipitații înregistrat în luna mai de 220 l/mp, adică mai bine de jumătate din cantitatea totală de precipitații căzută în 2019. Traduse în „pierderi”, aceste condiții meteo au însemnat aproximativ 1.200.000 de euro pagube produse de secetă, la care se adaugă 700.000 de euro cu minus din cauza excesului de apă din luna mai, anul trecut, numai în ferma coordonată de tânărul inginer Alexander Degianski.

46.000 de euro, studiul finanțat de fermieri

12 mari fermieri din județul Timiș, împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, au hotărât realizarea unui studiu pe baza căruia să întocmească un amplu proiect de reabilitare a sistemelor de desecare din sud-vestul României. „Am dat drumul la un studiu care să  argumenteze temeinic necesitatea sistemelor de desecare din sud-vestul României, arată Alexander Degianski. Este un studiu finanțat exclusiv de fermieri, iar suma totală ajunge la aproape 46.000 de euro, pe care noi, cei 12 fermieri, am pus-o mână de la mână. Întregul plan național de irigații a fost finanțat din bani guvernamentali sau europeni, pe refacerea vechilor amplasamente, nu pe construirea unui sistem nou. La fel am gândit și noi pentru a rezolva problema desecărilor, să reabilităm rețeaua de canale existentă, pe care să o dotăm cu pompe noi și eficiente, atât ca debit de absorbție, cât și ca eficiență a consumului de energie și, evident, a costurilor de exploatare.”

La nivelul Uniunii Europene există un precedent important în ceea ce privește finanțarea sistemelor de irigații. Portugalia este primul stat european care a reușit să atragă fonduri europene pentru construirea unui sistem de irigații eficient. Pornind de la acest exemplu, Alexander Degianski este convins că și România poate beneficia de sume importante nerambursabile, cu condiția să știe să-și argumenteze cererea de finanțare. „Acest studiu, care nu este deloc ieftin, are girul ANIF-ului, AFIR-ului și al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Odată finalizat, acest studiu va fi prezentat și susținut la Bruxelles pentru ca proiectul să se bucure de finanțare europeană. Uniunea Europeană îți dă bani, dar trebuie să știi ce să-i ceri, și să ceri fundamentat. Nimeni nu o să vină de la Comisia Europeană să ne pună în poală 400 de milioane de euro ca să refacem canalele de desecare din Banat. O să spună mai degrabă că dacă nu le-am făcut până acum înseamnă că n-avem nevoie de ele. Consecințele nematerializării acestui proiect vor fi o povară pentru toți”, conchide Alexander Degianski. 

Județul Timiș are o suprafață agricolă de 693.034 de hectare, din care peste 530.000 de hectare de teren arabil, fiind considerat, din acest punct de vedere, cel mai important județ ca potențial agricol din țară.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

 

Publicat în Satul românesc

La Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, din județul Hunedoara, a avut loc un experiment de testare a berbecilor după descendenți, pentru rasa Țurcană, o lucrare ce nu s-a mai făcut de aproximativ 40 de ani în România. Crescătorii încearcă să obțină rezultate sporite prin monta în harem.

Selecția și ameliorarea raselor de animale sunt obiectivele crescătorilor români, dar și ale cercetătorilor. „La Merinos s-a mai întâmplat fenomenul, pentru că și în timpul regimului comunist trebuiau evaluate performanța pentru carne și pentru lână. Țurcana avea un alt regim, cu statut de outsider pentru rasele de oi din România, dar iată că a ajuns să fie, așa cum am denumit-o eu, Regina Munților Carpați – o supra-rasă, care are cele patru-cinci ecotipuri cu caracteristici distincte, pe care sper să le sintetizăm într-o bună zi, ca să putem să omologăm fiecare populație ca rasă”, ne-a declarat prof. dr. ing. Gheorghe Neață, director coordonator Registru genealogic Asociația „Dacia” Hunedoara.

În Hunedoara, dar și în alte zone de tradiție pentru creșterea Țurcanei, cum sunt județele Alba sau Bistrița, se regăsesc toate varietățile sau rasele, cum susține profesorul Gheorghe Neață: Bucălaie, Bălă, Brează, care se întâlnește pe toată Valea Jiului, și Oacheșă. De fapt, nu este o răspândire uniformă pe teritoriul României, ea s-a crescut în tip insular. „Bucălaia de fapt nici nu știu prin ce proces a trecut munții, pentru că ea a fost predominantă în zona Novaci, Baia de Fier, Baia de Aramă. Era alt tip, dar acolo era mai numeroasă și efectivele, mai concentrate. Sigur că, de sute de ani, a trecut peste munți, prin transhumanță, și probabil că s-a localizat, că i-a priit, s-a adaptat mai repede la condiții. Bucălaia este mult mai rezistentă la mers, comparativ cu celelalte ecotipuri”, ne-a zis directorul Asociației „Dacia” Hunedoara.

Rezistența ongloanelor, alături de poziția și de configurația corpului, modul în care se prind membrele de trunchi dau posibilitatea rasei Bucălaie să se deplaseze ușor, să urce la altitudini de 2.000 de metri, să stea pe stânci, o face asemănător caprei negre. Acest fapt însă nu e sesizat și ar trebui să dea caracterului un 2-5% din procesul de selecție, așa cum se întâmplă la taurine.

Se urmează toți pașii, iar unii produși sunt eliminați

Mai sunt multe lucruri de făcut în omologarea noilor ecotipuri, dar testarea berbecilor după descendenți, a lucrărilor de selecție reprezintă etapa finală în procesul acesta de selecție. „Când avem rezultatul testului după descendenți la un berbec, putem să spunem că am încheiat lucrările de selecție pe loturile respective”, a specificat Gheorghe Neață.

S-a respectat protocolul în totalitate, în cadrul acestui proces de montă dirijată, și s-a folosit un berbec la 35 de mioare, strămioare și adulte, în proporții egale, pentru a se urmări capacitatea fecundativă a berbecului pe cele trei tipuri de oi. „Alegem berbecul, care va fi partenerul la reproducție, cu niște însușiri comune cu efectivul. După ce creăm lotul uniform, îl introducem o perioadă de 8-10 zile, o perioadă de adaptare, pentru că ele vin direct de afară, din câmp, din pășunat, ca să se adapteze cu sistemul de furajare. Cam după zece zile de pregătire, de adaptare, începe perioada de montă propriu-zisă. Din acest moment, numărăm 36 de zile. Noi am zis 40, ca să avem certitudinea că s-au gestat toate”, povestește profesorul Neață modul în care se desfășoară monta în harem, în sistem închis.

În acest caz, vor fi două cicluri complete de reproducere și campania începe cu 1, 2, 3 monte pe zi, în funcție de capacitatea berbecului respectiv. Și berbecii sunt pregătiți pentru această campanie cu 40 de zile înainte, cât durează spermatogeneza.

După ce se realizează acest proces de 40 de zile, se desființează țarcurile și după perioada de gestație de 150 de zile, încep fătările, când se înregistrează exact fiecare miel, se cântărește, se ține 60 de zile, în perioada de alăptare, după care se înțarcă. „De aici se aleg loturile de testare. Cei opt berbeci care sunt aici trebuie să aibă cel puțin 15 fii înregistrați, care se introduc într-o perioadă de acomodare de 25 de zile. În perioada asta, îți dai seama că o parte dintre descendenți nu prea sunt așa cum ar trebui, sunt mai slăbuți și începi să-i elimini, astfel încât să rămâi cu zece descendenți ai berbecului, la terminarea perioadei de testare. Se cântăresc loturile cu fiecare individ, la începutul perioadei de testare și în a 61-a zi. Diferența dintre cea de-a 61-a zi și prima zi de testare constituie spor mediu zilnic sau viteză de creștere”, precizează specialistul.

Toate aceste date despre sporuri se strâng printr-un program special al softului de evaluări genetice și se calculează sporul mediu zilnic realizat pentru fiecare berbec, pe loturi. Datorită diferențelor dintre ei și prin anumite formule de calcul, se determină valoarea genetică: amelioratori pentru carne sau un „înrăutățitor”.

Selecția, un proces de durată și analiză constantă

Berbecii își continuă cursa, deoarece există acum prima certitudine: se poate face montă cu ei în efectivele în care vrem să sporim producția de carne. Dar nu se poate face asta în efectivele în care dorim sporirea producției de lapte, deoarece nu există nicio certitudine.

După ce a trecut un an, în martie-aprilie anul 2021, descendenții obținuți ajung la prima bonitare, care îi înscrie în competițiile următoare. Se cântăresc și tot atunci se obține o a doua informație: cantitatea de lână pe care au produs-o fiii berbecului respectiv.

Apoi, în anul 2022, cele 15 fiice care s-au reținut odată cu berbecuții încheie prima lor lactație. În funcție de producțiile de lapte pe care le-au dat – sunt măsurate pe fiecare individ prin Controlul Oficial al Performanțelor de Producţie (COP) și înscrise în Buletinele de control –, li se calculează valoarea pentru producția de lapte.

În final, vom avea amelioratori carne, amelioratori lapte și lână, amelioratori carne – înrăutățitor lapte și ameliorator lână. „Aici e marea  dibăcie: ce vrem să creăm? Programul nostru de ameliorare are proporții economice egale pentru carne și lapte, 40% - 40%, fiind rasă mixtă, și 20% lână. Acest indice economic se alătură printr-o formulă de calcul foarte elaborată la parametrii obținuți prin lucrările de selecție. Și așa se stabilește valoarea reproducătorului. Cei care sunt amelioratori pentru toate cele trei producții – carne, lapte și lână – sunt berbecii care vor fi intens folosiți la reproducție: vor fi așa-zișii berbeci de timbru genetic”, arată Gheorghe Neață, care are în spate în jur de 40 de ani de experiență.

Atenție însă că nu tot ce e fenotipic se transmite și genetic. Dar aceste exemplare sunt în testare de peste zece ani, trecute în Registrul genealogic, cu părinții și bunicii în secțiunea principală, și li s-a urmărit evoluția.

Un sector „de finețe”, zootehnia

Berbecul folosit în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din județul Hunedoara va fi un ameliorator pentru producția de carne, susține dr. ing. Gheorghe Neață.

Zootehnia este o știință de finețe, unde trebuie să fii atent la toate aspectele. „Găsesc oameni care-și aduc aminte o discuție după un an și îmi zic: «Știți, mi-ați zis atunci așa, am încercat și n-a prea ieșit!» – «Păi, n-ai respectat ceva... » Și când mă duc acolo, la el în fermă, chiar îi arăt. Sunt chestiuni de finețe în zootehnie, iar în selecție, ameliorare, suntem deja într-un segment de finețe. Că după ce obținem berbecuții ăia de care vorbeam, cinci dintre fiii unui berbec din ăsta îi sacrificăm, de la fiecare câte cinci, și apreciem carcasa, apreciem structura carcasei, cât la sută e carne, apreciem stadiul de îmbrăcare al carcasei cu seu: la unii e mai mare, la alții e mai mic. Folosim berbecii care induc progresul ăsta pentru structura minimă a seului pe suprafața carcasei pentru a ameliora performanța”, a explicat specialistul.

Se calculează și proporția de oase din carcasă,  proporția de mușchi, cât sunt structura și dimensiunea ochiului de mușchi etc. Astfel, dacă toate aceste rezultate sunt pozitive, se păstrează indivizii care convin și se poate intra în competiție cu rasele care au fost create pentru așa ceva. „Țurcana nu e rasă, e o supra-rasă, e Regină, pentru că a bătut două continente, le-a tăvălit prin picioare. Două continente n-a cucerit niciun sultan! Oaia Țurcană a cucerit continentul asiatic, că vine de la marginea Uralilor încoace, s-a dus acolo și se întoarce înapoi, și continentul european, Tatra, Munții Pindului, Polonia... există și în Grecia, dar sunt lucruri discutabile la originea oilor pe teritoriu. Ungurii au luat-o de aici și i-au zis Ghemes-Rațca. I-am întrebat: unde e Ghemeșul? De acolo vine! Deci ați luat-o și ați omologat-o voi. Noi nu suntem în stare să omologăm două populații, că ăsta e visul meu. Dar acesta e primul pas spre omologare, programul acesta început la Asociația „Dacia” Hunedoara. Când avem berbecii testați, nu ne mai poate schimba nimeni cursul, o să-i zicem rasa Bucălaie”, a detaliat Gheorghe Neață, convins că mulți vor copia modelul, pentru că-și vor da seama că altfel nu vor mai rezista în piața animalelor de reproducție.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Cooperativa, ca formă de organizare, devine tot mai interesantă pentru micii producători, care văd în ea rezolvarea problemelor de piață, din ce în ce mai complicate, care i-a scos deja din joc pe mulți dintre ei. Până la sfârșitul anului 2019, a fost gata documentația necesară înființării Cooperativei Agricole „Bunătăți locale”, urmând ca ea să devină funcțională din anul 2020.

În județul Arad, cinci producători de legume și fructe înființează acum cooperativa „Bunătăți locale”, prin intermediul căreia speră să producă mai mult și mai bine. Oana Sidor, producător de legume de la Pecica, și-a asumat rolul de președinte al cooperativei și motivează demersul astfel: „Am hotărât să înființăm cooperativa agricolă din cauza faptului că nu am reușit să găsim o desfacere așa cum am fi dorit pentru produsele noastre. Suntem fermieri mici toți membrii cooperativei. Producem cantități medii, spunem noi, adică nu producem zeci sau sute de tone, ca să putem încheia contracte cu supermarketurile, și nici cantități mici, pe care să le putem vinde în două zile pe săptămână la piață. Am considerat că, laolaltă, vom produce suficient de mult ca să putem vinde la magazine mai mari. De asemenea, vrem să achiziționăm utilajele necesare prin care să și procesăm legumele și fructele. Ne-am propus să ieșim cu suc de tomate, bulion, gem, sucuri naturale, dar și cu alte preparate specifice zonei noastre. Vom încerca să le atestăm ca produse tradiționale. Vom da astfel plusvaloare produselor noastre, care sunt produse cu un grad mare de perisabilitate. Pe partea asta de produs local – tradițional, trendul este ascendent și ne vom găsi nișe destule pe piață. Poți să vinzi online, iar în Arad există un supermarket care colaborează cu producătorii locali”.

Înființarea unei cooperative nu este chiar o treabă ușoară, însă cei cinci producători arădeni beneficiază de asistența Grupului de Acțiune Locală Lunca Mureșului de Jos, cu sediul în localitatea arădeană Pecica. Pentru ei, activitățile din legumicultură și pomicultură sunt singurele aducătoare de venit, spune Oana Sidor, și în plus sunt deja convinși de avantajele asocierii. „Dacă am pornit pe drumul ăsta, trebuie să mergem înainte. Iar pentru noi, asta este singura sursă de venit, așa că, odată ce te-ai apucat de o treabă, trebuie să o duci până la capăt. Prin intermediul cooperativei, vom putea achiziționa utilaje pe care de unul singur nu ni le permitem. Le putem folosi apoi în comun. Nici nu cred că este rentabil pentru un mic fermier să achiziționeze utilaje de zeci de mii de euro. În plus, apartenența la o cooperativă te scutește de plata impozitului pe terenuri, ești scutit de impozitul pe profit, deci sunt o serie de avantaje de care suntem conștienți cu toții”, a punctat Oana Sidor, președintele Cooperativei „Bunătăți locale”.

Planuri mari și realizabile curând, depozitare și procesare

Toni Covaci, de la Dorobanți, face legumicultură încă dinainte de 1989. Chiar dacă face parte din „garda veche”, a realizat că doar prin cooperativă poate să rămână pe piață. Speră ca astfel să dea un restart afacerii sale cu legume și să-l aducă acasă și pe băiatul lui, care a fost nevoit să se reprofileze și să-și caute rostul în altă parte, pe alte meleaguri. „Noi vindem angro la Obor, în Arad. Am putut vinde, dar mai bine era să dăm de-acasă sau să predăm undeva producția. Și să facem treabă acasă, și să vindem – nu putem să stăm toată ziua în piață. La angro mergem dimineață, vindem repede și venim acasă la treabă. Parcă de la un an la altul vindem tot mai greu, vine multă marfă și din străinătate și ne obligă să scădem prețul chiar și sub cel de producție. De aceea cred că prin asociere vom putea să ne facem noi o mică unitate de procesare și, eventual, să mai putem cumpăra utilaje care să ne ajute la lucru, altfel nu vom putea să mai ținem pasul. Și băiatul a fost cu noi în agricultură, dar a văzut că nu se câștigă destul și s-a făcut șofer. Dar, dacă va merge bine pe viitor, s-ar putea întoarce lângă noi”, ne-a spus micul legumicultor de la Dorobanți.

Marian Rotaru este singurul producător de fructe dintre cei cinci membri ai cooperativei. A constatat că dacă nu ar fi găsit o soluție și să-și transforme fructele în suc, ar fi rămas cu ele pe stoc. Aceeași experiență a avut-o și cu tomatele de câmp, pe care a reușit, într-un final, să le proceseze la Sibiu. Aceste experiențe l-au convins că soluția cooperativei e cea mai bună. „Cu șansă, am vândut roșiile în proporție de 70% la o firmă de procesare din Sibiu. Am avut roșii de câmp de un hectar. Așa am realizat cât de importantă este procesarea și ne-am decis să creăm cooperativa. Am făcut niște calcule și am constatat că e mult mai bine dacă procesăm. De exemplu, merele le vând la poarta fermei cu un leu pe kilogram, în timp ce transformate în suc, înseamnă mai bine de 3 lei pe kilogram”, arată Marian Rotaru.

Există deja spațiul necesar pentru viitorul depozit al Cooperativei „Bunătăți locale”, care va avea în jur de 500 de metri pătrați, dar și locul în care va funcționa linia de procesare există în comuna Dorobanți.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 decembrie 2019

Publicat în Horticultura
Miercuri, 08 Ianuarie 2020 17:44

Și seceta, și apa în exces dăunează

Schimbările climatice ne fac rezervați când vorbim de producțiile pe care le putem obține și, până când nu îți vezi producţia în hambar, nu poți ști sigur dacă anul a fost mai bun decât cel precedent. Mulți fermieri din județul Timiș au pierdut mare parte din rapiță, au avut probleme cu seceta, apoi cu băltirile și nu au sisteme de irigații. Alexander Degianski administrează 10.000 de hectare de teren şi pădure în judeţele Arad şi Timiş și este unul dintre cei puțini care au salvat rapița pe 90% din suprafața cu această cultură. Fermierul are proiect de irigaţii pe 86 de hectare.

Dr. ing. Alexander Degianski este unul dintre prietenii noștri vechi, cu care am mai discutat în trecut despre agricultura judeţului Timiş și nu numai. Despre acest an, ne-a spus că a fost extrem de capricios, chiar mai dificil decât ultimii 15 ani de când „zi de zi, sezon de sezon, sunt în câmp şi mă crucesc”.

Anul agricol începe în momentul în care se încheie recolta. „Am pregătit pentru rapiţă, ne-am apucat de semănat. Am fost inspirat că, în data de 18-19 august, anul trecut – toți ziceau că-s nebun –, am însămânţat 1.100 de hectare şi am rămas cu 900 de hectare. Ne uitam la cer ca proştii la făină şi ne rugam să plouă. N-a plouat până când a venit prima zăpadă, în luna decembrie. Sub zăpadă mi-au răsărit grâul şi orzul, rapiţa era o cultură bine încheiată. După care, primăvara, la fel, ne uitam la cer şi aşteptam să plouă”, își amintește Alexander Degianski debutul anului agricol 2018-2019.

Atenție la soiurile folosite, căci ele te pot salva

Media precipitațiilor a fost, în luna ianuarie, undeva la 15 litri, în februarie - 6 litri, în martie - 12 litri, iar în aprilie, până în data de 19, nu a mai căzut nici măcar o picătură. Apoi, din 19 aprilie şi până în 19 iunie, au fost 320 de litri. „Este un efect pe care l-am anticipat, și nu doar eu, ci majoritatea fermierilor, că odată ce se deschide robinetul, nu se va mai închide”, ne-a spus tânărul inginer. La data de 28 iunie a.c., a început să recolteze orzul, dar „l-a abandonat” pentru că parcelele erau ca o mlaştină și a intrat la recoltat rapiţă.

Producţiile nu au fost atât de bune pe cât se aștepta, o cauză fiind seceta acută din toamnă și din primăvară. „Se putea mai bine, dar cu siguranţă se putea şi mult mai rău. Sunt printre puținii fermieri din județul Timiș care au rapiță, 90% din ce am semănat. Am ținut cu dinții de ea, mai ales că este şi un preţ decent anul acesta. Le-am şi zis băieţilor: nu faceţi risipă, lăsaţi sitele mai deschise, mai bine ne taie la corpuri străine decât să împrăştiem noi pe câmp. Grâul a recuperat destul de bine, densitatea nu este una grozavă, dar bobul este mare, umplut bine. A fost o primăvară bună, dar, din păcate, fuzarioza şi-a făcut un pic de cap”, a arătat Alexander Degianski, adăugând că pierderile au fost până la 15%.

Legat de fuzarioză, specialistul ne-a spus că fermierii nu trebuie să se învinovăţească, deoarece este extrem de greu de combătut, iar singura șansă este alegerea soiurilor. „Cel mai sensibil soi la fuzarioză, la care se aplică tratamentele ca-n farmacie, şi preventiv, şi curativ, şi oricum vreţi dumneavoastră, va fi mult mai afectat decât un soi tolerant netratat, nebăgat în seamă din punctul de vedere al fuzariozei. Iar nebulozitatea, umiditatea atmosferică şi temperaturile reduse, pe lângă faptul că favorizează umplerea bobului, favorizează și infecția cu fuzarium”, explică Alexander Degianski.

Irigațiile sunt necesare, dar ploaia nu poate fi înlocuită

Dacă vorbim de precipitații, în județul Timiş, trebuie să vorbim de băltiri, dar și de irigații. Pentru că, uneori, ploile lipsesc cu desăvârșire, alteori apa stă. „Judeţul Timiş are peste 7.000 de kilometri de canale de desecare – ştiu această cifră sigur, pentru că sunt foarte implicat în tot ce înseamnă partea de colaborare cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), pentru că zona noastră este una pretabilă inundaţiilor. Am avut parte de vizita directorului general ANIF la mine în fermă, l-am invitat alături de ministrul Daea, care n-a putut să vină, dar care, până la urmă, a rezolvat problema delegând omul care trebuia să şi vină. Spre bucuria mea, s-a dat drumul la nişte decolmatări de canale în zona fermei mele şi a fermelor adiacente şi la refacerea a două staţii de pompare care creau mari probleme pentru fermierii din zonă. Chiar în momentul acesta, societăţile contractate de ANIF îşi fac treaba”, povestește fermierul, subliniind că ANIF, din a treia instituţie ca dimensiune a forţei de muncă din România, după CFR şi Poşta Română, a ajuns să aibă în 2011 puțin peste o mie de angajați. În zona fermei pe care o exploatează Alexander Degianski erau 200 de angajaţi în 1989, iar acum ANIF n-are o sută de angajați în tot județul Timiș. „Nu e posibil așa ceva! Partea de desecări este una vitală, dar de multe ori stăm şi ne uităm ca lupii la lună pentru ploaie. Este o investiţie majoră să-ţi creezi un sistem de irigaţii plecând de la zero, mai ales neavând posibilitatea de a accesa proiectele pe refacerea vechilor sisteme, că în judeţul Timiş prea puţine sisteme vechi sunt, dar niciunul prin reabilitarea naţională”, a detaliat agricultorul, legat de infrastructura principală.

Astfel, și-a luat soarta în mâini şi a ales să facă chiar un proiect de irigaţii pe 86 de hectare. Proiectul tehnic este finalizat, trebuie emisă autorizația de construire pentru ca toamna aceasta, cel târziu la anul, să demareze săpăturile pentru bazinul de captare şi pentru infrastructura pentru cele trei parcele de irigat.

Cu toate acestea, spune că nimic nu poate înlocui precipitațiile. „Un lucru foarte interesant pe care l-am observat, pentru că soţia mea are o cultură de lavandă pe aproape două hectare, apa din irigaţii, că acea cultură este irigată, nu o va substitui niciodată pe cea naturală, provenită din precipitaţii. A irigat soția trei săptămâni la rând și nu murea, atât, dar nu mergea mai departe cu dezvoltarea. Iar după prima ploaie de 10 litri, a explodat lavanda. Nu sunt un tip foarte bisericos, religios, dar cred în energii pozitive, cred în transmiterea de la pământ către fermier şi de la fermier către pământ de stări pozitive, pentru că răul numai rău va aduce”, ne-a mărturisit în încheiere dr. ing. Alexander Degianski.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 31 octombrie 2019

Publicat în Din fermă-n fermă!

Producția de struguri a județului Arad pare să aibă de suferit în acest an, în condițiile în care viticultorii arădeni reclamă că aceasta ar fi compromisă, în mare parte, de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile, sesizări fiind depuse şi la autorităţi.

În Podgoria Aradului, care cuprinde mai multe localităţi şi are în centru zona viticolă Miniş, există sute de cultivatori, pe o suprafaţă de peste 3 600 de hectare, iar mulţi dintre ei acuză că porcii mistreţi le provoacă mari distrugeri, în acest an.

Distrugerea ar fi generalizată, susține unul dintre producători. El afirmă că porcii vin în turme și că niciodată nu s-a confruntat cu un atac al mistreţilor ca acum. Nicu Cojocaru a declarat, pentru presa centrală, că a angajat inclusiv paznici care fac zgomot pentru a alunga animalele, însă fără sorți de izbândă.

Pagubele sunt imense, mai precizează Cojocaru.

„Eu am pierderi majore din cauza mistreţilor. Doar în stropirea culturilor am investit 30 000 de lei în acest an, dar nu cred că voi reuşi să fac în total nici 3 000 de litri de vin. Cel puţin 40 de tone de struguri mi-au fost distruse de mistreţi, însă am vecini cu pierderi şi mai mari. Un italian, care are peste o sută de hectare, aproape că nu mai are ce recolta”, s-a plâns viticultorul.

Producătorii de struguri din Arad ar fi adresat inclusiv plângeri către autorităţi şi cer împuşcarea tuturor mistreţilor din zonă.

La Direcţia Agricolă Arad au fost înregistrate primele sesizări ale viticultorilor, iar în această perioadă se fac evaluări privind pagubele provocate de mistreţi, dar şi de căprioare.

Potrivit precizărilor făcute de șeful DAJ Arad, Ioan Martin, angajații instituției s-ar fi deplasat pe teren în zona Pâncota, de unde au primit primele reclamaţii.

„În cazul unui cultivator de acolo, s-au constatat distrugeri de 15 la sută, pe o suprafaţă de 24 de hectare de viţă-de-vie. Vom verifica situaţia şi la Şiria, unde se reclamă pierderi mai mari. Noi, conform legii, facem parte din comisia care stabileşte pagubele produse de animale sălbatice, iar pe baza documentelor întocmite, cultivatorii pot face demersuri pentru a obţine despăgubiri”, a menționat oficialul DAJ Arad.

sursa: Agerpres

Publicat în Horticultura

Conform comunicatului de presă remis redacției de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), luni, 28 ianuarie 2019, a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA) la suinele din două gospodării localizate în Timiş şi în Arad.

Mai exact, virusul care decimează efectivele de porci a fost descoperit într-o gospodărie din localitatea Belinţ, județul Timiș, în timp ce în judeţul Arad confirmarea PPA s-a făcut într-o gospodărie din oraş.

„În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă. Gospodăriile afectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei”, se precizează în documentul de presă.

Ca urmare a investigaţiilor preliminare, porcii în cauză proveneau de la o persoană din Bihor. În cele două situații, suinele nu erau identificate cu crotalii auriculare şi nici însoţite de documente sanitar-veterinare, medicii veterinari din circumscripţiile respective nefiind anunţaţi de aceste tranzacţii, fapt ce constituie o încălcare gravă a legislaţiei.

Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie, iar investigaţiile vor continua în zilele următoare.

„Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrele Locale de Combatere a Bolilor au adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane. DSVSA Timiş şi Arad reiau solicitările către crescătorii de porcine să nu procedeze la achiziţii de porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoţite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor din exploataţiile de origine către alte locaţii se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală. Orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei", se mai precizează în comunicat.

ANSVSA reiterează că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii.

Publicat în Zootehnie

În satul Mailat din județul Arad, pe raza comunei Vinga, legumicultura este o chestiune de tradiție. Cândva, arbagicul și ceapa constituiau un adevărat brand local. Acum, o bună parte din legumele produse sunt înghițite în mod special de piața Aradului. Familia Varga cultivă legume de aproape 25 de ani, pe care le vinde mai apoi angro la „Obor”, în municipiul Arad.

Micuța fermă a familiei Varga are 2.600 de metri pătrați de solarii și încă trei ha cu legume de câmp. Am ajuns la Mailat într-o zi caniculară de vară și, cu puțin noroc, l-am prins acasă pe fermierul Varga Miklos, exact după ce a venit de la piață, asta, în timp ce doamna Varga pornea tractorul să meargă cu oamenii în câmp, la scos de cartofi. Am avut plăcuta surpriză să descopăr o persoană volubilă, dispusă să-mi împărtășească din secretele muncii de legumicultor.

Punctul forte al familiei Varga sunt ardeii, vinetele, rădăcinoasele și cartofii. Roșiile creează probleme în cultură, drept pentru care sunt plantate destul de rar. „Tomate punem o dată la zece ani. Deși respectăm tehnologia, ceva nu le place și aproape de fiecare dată ratăm cultura. Anul acesta, am pus un solar cu roșii, care însă este pagubă. Deși arată bine pe exterior, în interior sunt bolnave și am preferat să nu le ducem la piață”, spune domnul Varga, conștient că doar calitatea vinde la preț bun. A învățat asta în cei 25 de ani de când bate piețele Aradului. De ardei, este mulțumit. A obținut 3.000 de kilograme într-un solar de 400 de metri pătrați, cu mult mai puțin însă față de ce obțin vecinii din Ungaria la aceeași cultură. „Într-un solar de cinci ari, în Ungaria se produc 10.000 de kilograme de ardei. Probabil că ne lipsește ceva, pe partea de tehnologie, poate o analiză de sol, ca să știm cu ce să intervenim, dar și cu producția obținută de noi sunt mulțumit. Probleme avem cu tripșii. Am încercat aproape orice, fără succes însă”, a specificat fermierul arădean, care recunoaște că cel mai bine se simte în solarul cu vinete. „La noi, „vedetele” sunt vinetele. La 800 mp cu vinete în două solarii, am obținut anul trecut o producție de 9.000 kg, pe care le-am dat la un preț mediu de 3 lei/kg. Anul acesta, încă nu am tras linia, așa că nu știu exact cum stăm la această cultură. În orice caz, va fi mai slab decât anul trecut și ca producție, și ca preț”.

Cartoful și ceapa de Mailat au căutare

Pe piața Aradului, majoritatea cunoscătorilor caută cartoful de Mailat, o cultură profitabilă și pentru familia Varga. „Cine vine la Obor caută cartofi de Mailat, Anul acesta, suntem mulțumiți și de preț. Chiar dacă avem o cantitate mai mică de cartofi față de anul trecut, prețul este dublu. De altfel, în general, prețurile de pe piața din Arad sunt mai mari decât cele din Timișoara. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar la noi calitatea este mai bună decât în alte părți. De exemplu, sortăm cartofii cu mare atenție. Am investit 5.600 de euro într-o mașină de spălat cartofii, pe care am adus-o din Ungaria, pentru că noi răspundem de calitatea cartofului pe care-l vindem până ce acesta ajunge în oală”, arată Varga Miklos.

Ceapa este brandul local al comunei Vinga, așa că nu putea lipsi nici din schema de culturi a familiei Varga. Deja fermierul a prospectat piața și pregătește acum terenul pentru a cultiva ceapa de sămânță. „Am vorbit cu colegii care mai aduc marfă de prin Polonia și de prin alte locuri și mi-au spus că ceapa cam lipsește. Cred că dacă o să pun ceva mai multă ceapă, voi avea de câștigat, cu condiția să am ceapă uscată pe piață la final de mai. Pe vremea comuniștilor, se puneau sute de hectare cu ceapă la Vinga, dar asta a fost odată. Nu să producem ceapă este o problemă, asta știm să facem foarte bine, problema este să o vindem. Va dau un exemplu. Anul trecut, am pus un hectar cu ceapă la care am aplicat toată tehnologia. Am obținut opt vagoane de ceapă. Două le-am vândut ca ceapă verde, trei ca ceapă uscată și restul a rămas pe câmp”, spune legumicultorul din județul Arad.

Multe din problemele de tehnologie pe care le are Varga Miklos ar putea fi rezolvate de un specialist, pe care de unul singur este destul de greu să-l plătești. Din păcate, problema asocierii este tratată cu reticență în comuna arădeană Vinga, așa că, în decursul a mai puțin de 30 de ani, din cei 60-70 de legumicultori profesioniști au mai rămas vreo șase.

Varga Miklos ne-a zis că dacă nu este pe minus la finele anului, este mulțumit. „N-am intrat în datorii, e bine!”, concluzionează gazda noastră din satul Mailat. Și, în final, sacrificiile sunt mari și profitul este mic.

Comuna Vinga este situată în extremitatea sud-vestică a județului Arad, în Câmpia Vingăi, la 23 km de orașul Arad și la circa 30 km de Timișoara. Suprafața comunei este de 14.500 ha, iar populația ajunge pe la 6.000 de locuitori, în trei sate: Vinga, Mailat și Mănăștur. Principala ocupație este agricultura.

Satul Mailat, în care se găsește ferma legumicolă a familiei Varga, se mândrește cu o frumoasă datină care se ține în ultima duminică din luna august, „Duminica de Mailat”, când toți cei născuți aici se întorc în sat, unde, cu această ocazie, au loc diverse manifestări culturale.

Articol publicat în Revista Fermierului, 15-30 septembrie 2018

Publicat în Horticultura

Campania pe anul 2018 derulată de APIA pentru plăţile pe suprafaţă s-a încheiat, în perioada 1 martie - 15 mai fiind depuse 21.327 de cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 350.785,41 hectare, transmite conducerea APIA, Centrul Judeţean Arad.

Conform cifrelor oficiale date publicității de instituția citată, suprafaţa aferentă cererilor depuse de către beneficiari a fost mai mare în acest an decât în campania anterioară. Astfel, dacă în campania 2017, la nivelul APIA Arad erau depuse 21.538 de cereri, pentru o suprafaţă totală de 344.793 de hectare, în acest an au fost depuse 21.327 de cereri, pentru o suprafaţă aferentă de 350.785,41 hectare.

Publicat în România Agricolă
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Revista