arad - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 08 Ianuarie 2020 17:44

Și seceta, și apa în exces dăunează

Schimbările climatice ne fac rezervați când vorbim de producțiile pe care le putem obține și, până când nu îți vezi producţia în hambar, nu poți ști sigur dacă anul a fost mai bun decât cel precedent. Mulți fermieri din județul Timiș au pierdut mare parte din rapiță, au avut probleme cu seceta, apoi cu băltirile și nu au sisteme de irigații. Alexander Degianski administrează 10.000 de hectare de teren şi pădure în judeţele Arad şi Timiş și este unul dintre cei puțini care au salvat rapița pe 90% din suprafața cu această cultură. Fermierul are proiect de irigaţii pe 86 de hectare.

Dr. ing. Alexander Degianski este unul dintre prietenii noștri vechi, cu care am mai discutat în trecut despre agricultura judeţului Timiş și nu numai. Despre acest an, ne-a spus că a fost extrem de capricios, chiar mai dificil decât ultimii 15 ani de când „zi de zi, sezon de sezon, sunt în câmp şi mă crucesc”.

Anul agricol începe în momentul în care se încheie recolta. „Am pregătit pentru rapiţă, ne-am apucat de semănat. Am fost inspirat că, în data de 18-19 august, anul trecut – toți ziceau că-s nebun –, am însămânţat 1.100 de hectare şi am rămas cu 900 de hectare. Ne uitam la cer ca proştii la făină şi ne rugam să plouă. N-a plouat până când a venit prima zăpadă, în luna decembrie. Sub zăpadă mi-au răsărit grâul şi orzul, rapiţa era o cultură bine încheiată. După care, primăvara, la fel, ne uitam la cer şi aşteptam să plouă”, își amintește Alexander Degianski debutul anului agricol 2018-2019.

Atenție la soiurile folosite, căci ele te pot salva

Media precipitațiilor a fost, în luna ianuarie, undeva la 15 litri, în februarie - 6 litri, în martie - 12 litri, iar în aprilie, până în data de 19, nu a mai căzut nici măcar o picătură. Apoi, din 19 aprilie şi până în 19 iunie, au fost 320 de litri. „Este un efect pe care l-am anticipat, și nu doar eu, ci majoritatea fermierilor, că odată ce se deschide robinetul, nu se va mai închide”, ne-a spus tânărul inginer. La data de 28 iunie a.c., a început să recolteze orzul, dar „l-a abandonat” pentru că parcelele erau ca o mlaştină și a intrat la recoltat rapiţă.

Producţiile nu au fost atât de bune pe cât se aștepta, o cauză fiind seceta acută din toamnă și din primăvară. „Se putea mai bine, dar cu siguranţă se putea şi mult mai rău. Sunt printre puținii fermieri din județul Timiș care au rapiță, 90% din ce am semănat. Am ținut cu dinții de ea, mai ales că este şi un preţ decent anul acesta. Le-am şi zis băieţilor: nu faceţi risipă, lăsaţi sitele mai deschise, mai bine ne taie la corpuri străine decât să împrăştiem noi pe câmp. Grâul a recuperat destul de bine, densitatea nu este una grozavă, dar bobul este mare, umplut bine. A fost o primăvară bună, dar, din păcate, fuzarioza şi-a făcut un pic de cap”, a arătat Alexander Degianski, adăugând că pierderile au fost până la 15%.

Legat de fuzarioză, specialistul ne-a spus că fermierii nu trebuie să se învinovăţească, deoarece este extrem de greu de combătut, iar singura șansă este alegerea soiurilor. „Cel mai sensibil soi la fuzarioză, la care se aplică tratamentele ca-n farmacie, şi preventiv, şi curativ, şi oricum vreţi dumneavoastră, va fi mult mai afectat decât un soi tolerant netratat, nebăgat în seamă din punctul de vedere al fuzariozei. Iar nebulozitatea, umiditatea atmosferică şi temperaturile reduse, pe lângă faptul că favorizează umplerea bobului, favorizează și infecția cu fuzarium”, explică Alexander Degianski.

Irigațiile sunt necesare, dar ploaia nu poate fi înlocuită

Dacă vorbim de precipitații, în județul Timiş, trebuie să vorbim de băltiri, dar și de irigații. Pentru că, uneori, ploile lipsesc cu desăvârșire, alteori apa stă. „Judeţul Timiş are peste 7.000 de kilometri de canale de desecare – ştiu această cifră sigur, pentru că sunt foarte implicat în tot ce înseamnă partea de colaborare cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), pentru că zona noastră este una pretabilă inundaţiilor. Am avut parte de vizita directorului general ANIF la mine în fermă, l-am invitat alături de ministrul Daea, care n-a putut să vină, dar care, până la urmă, a rezolvat problema delegând omul care trebuia să şi vină. Spre bucuria mea, s-a dat drumul la nişte decolmatări de canale în zona fermei mele şi a fermelor adiacente şi la refacerea a două staţii de pompare care creau mari probleme pentru fermierii din zonă. Chiar în momentul acesta, societăţile contractate de ANIF îşi fac treaba”, povestește fermierul, subliniind că ANIF, din a treia instituţie ca dimensiune a forţei de muncă din România, după CFR şi Poşta Română, a ajuns să aibă în 2011 puțin peste o mie de angajați. În zona fermei pe care o exploatează Alexander Degianski erau 200 de angajaţi în 1989, iar acum ANIF n-are o sută de angajați în tot județul Timiș. „Nu e posibil așa ceva! Partea de desecări este una vitală, dar de multe ori stăm şi ne uităm ca lupii la lună pentru ploaie. Este o investiţie majoră să-ţi creezi un sistem de irigaţii plecând de la zero, mai ales neavând posibilitatea de a accesa proiectele pe refacerea vechilor sisteme, că în judeţul Timiş prea puţine sisteme vechi sunt, dar niciunul prin reabilitarea naţională”, a detaliat agricultorul, legat de infrastructura principală.

Astfel, și-a luat soarta în mâini şi a ales să facă chiar un proiect de irigaţii pe 86 de hectare. Proiectul tehnic este finalizat, trebuie emisă autorizația de construire pentru ca toamna aceasta, cel târziu la anul, să demareze săpăturile pentru bazinul de captare şi pentru infrastructura pentru cele trei parcele de irigat.

Cu toate acestea, spune că nimic nu poate înlocui precipitațiile. „Un lucru foarte interesant pe care l-am observat, pentru că soţia mea are o cultură de lavandă pe aproape două hectare, apa din irigaţii, că acea cultură este irigată, nu o va substitui niciodată pe cea naturală, provenită din precipitaţii. A irigat soția trei săptămâni la rând și nu murea, atât, dar nu mergea mai departe cu dezvoltarea. Iar după prima ploaie de 10 litri, a explodat lavanda. Nu sunt un tip foarte bisericos, religios, dar cred în energii pozitive, cred în transmiterea de la pământ către fermier şi de la fermier către pământ de stări pozitive, pentru că răul numai rău va aduce”, ne-a mărturisit în încheiere dr. ing. Alexander Degianski.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 31 octombrie 2019

Publicat în Din fermă-n fermă!

Producția de struguri a județului Arad pare să aibă de suferit în acest an, în condițiile în care viticultorii arădeni reclamă că aceasta ar fi compromisă, în mare parte, de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile, sesizări fiind depuse şi la autorităţi.

În Podgoria Aradului, care cuprinde mai multe localităţi şi are în centru zona viticolă Miniş, există sute de cultivatori, pe o suprafaţă de peste 3 600 de hectare, iar mulţi dintre ei acuză că porcii mistreţi le provoacă mari distrugeri, în acest an.

Distrugerea ar fi generalizată, susține unul dintre producători. El afirmă că porcii vin în turme și că niciodată nu s-a confruntat cu un atac al mistreţilor ca acum. Nicu Cojocaru a declarat, pentru presa centrală, că a angajat inclusiv paznici care fac zgomot pentru a alunga animalele, însă fără sorți de izbândă.

Pagubele sunt imense, mai precizează Cojocaru.

„Eu am pierderi majore din cauza mistreţilor. Doar în stropirea culturilor am investit 30 000 de lei în acest an, dar nu cred că voi reuşi să fac în total nici 3 000 de litri de vin. Cel puţin 40 de tone de struguri mi-au fost distruse de mistreţi, însă am vecini cu pierderi şi mai mari. Un italian, care are peste o sută de hectare, aproape că nu mai are ce recolta”, s-a plâns viticultorul.

Producătorii de struguri din Arad ar fi adresat inclusiv plângeri către autorităţi şi cer împuşcarea tuturor mistreţilor din zonă.

La Direcţia Agricolă Arad au fost înregistrate primele sesizări ale viticultorilor, iar în această perioadă se fac evaluări privind pagubele provocate de mistreţi, dar şi de căprioare.

Potrivit precizărilor făcute de șeful DAJ Arad, Ioan Martin, angajații instituției s-ar fi deplasat pe teren în zona Pâncota, de unde au primit primele reclamaţii.

„În cazul unui cultivator de acolo, s-au constatat distrugeri de 15 la sută, pe o suprafaţă de 24 de hectare de viţă-de-vie. Vom verifica situaţia şi la Şiria, unde se reclamă pierderi mai mari. Noi, conform legii, facem parte din comisia care stabileşte pagubele produse de animale sălbatice, iar pe baza documentelor întocmite, cultivatorii pot face demersuri pentru a obţine despăgubiri”, a menționat oficialul DAJ Arad.

sursa: Agerpres

Publicat în Horticultura

Conform comunicatului de presă remis redacției de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), luni, 28 ianuarie 2019, a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA) la suinele din două gospodării localizate în Timiş şi în Arad.

Mai exact, virusul care decimează efectivele de porci a fost descoperit într-o gospodărie din localitatea Belinţ, județul Timiș, în timp ce în judeţul Arad confirmarea PPA s-a făcut într-o gospodărie din oraş.

„În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă. Gospodăriile afectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei”, se precizează în documentul de presă.

Ca urmare a investigaţiilor preliminare, porcii în cauză proveneau de la o persoană din Bihor. În cele două situații, suinele nu erau identificate cu crotalii auriculare şi nici însoţite de documente sanitar-veterinare, medicii veterinari din circumscripţiile respective nefiind anunţaţi de aceste tranzacţii, fapt ce constituie o încălcare gravă a legislaţiei.

Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie, iar investigaţiile vor continua în zilele următoare.

„Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrele Locale de Combatere a Bolilor au adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane. DSVSA Timiş şi Arad reiau solicitările către crescătorii de porcine să nu procedeze la achiziţii de porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoţite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor din exploataţiile de origine către alte locaţii se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală. Orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei", se mai precizează în comunicat.

ANSVSA reiterează că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii.

Publicat în Zootehnie

În satul Mailat din județul Arad, pe raza comunei Vinga, legumicultura este o chestiune de tradiție. Cândva, arbagicul și ceapa constituiau un adevărat brand local. Acum, o bună parte din legumele produse sunt înghițite în mod special de piața Aradului. Familia Varga cultivă legume de aproape 25 de ani, pe care le vinde mai apoi angro la „Obor”, în municipiul Arad.

Micuța fermă a familiei Varga are 2.600 de metri pătrați de solarii și încă trei ha cu legume de câmp. Am ajuns la Mailat într-o zi caniculară de vară și, cu puțin noroc, l-am prins acasă pe fermierul Varga Miklos, exact după ce a venit de la piață, asta, în timp ce doamna Varga pornea tractorul să meargă cu oamenii în câmp, la scos de cartofi. Am avut plăcuta surpriză să descopăr o persoană volubilă, dispusă să-mi împărtășească din secretele muncii de legumicultor.

Punctul forte al familiei Varga sunt ardeii, vinetele, rădăcinoasele și cartofii. Roșiile creează probleme în cultură, drept pentru care sunt plantate destul de rar. „Tomate punem o dată la zece ani. Deși respectăm tehnologia, ceva nu le place și aproape de fiecare dată ratăm cultura. Anul acesta, am pus un solar cu roșii, care însă este pagubă. Deși arată bine pe exterior, în interior sunt bolnave și am preferat să nu le ducem la piață”, spune domnul Varga, conștient că doar calitatea vinde la preț bun. A învățat asta în cei 25 de ani de când bate piețele Aradului. De ardei, este mulțumit. A obținut 3.000 de kilograme într-un solar de 400 de metri pătrați, cu mult mai puțin însă față de ce obțin vecinii din Ungaria la aceeași cultură. „Într-un solar de cinci ari, în Ungaria se produc 10.000 de kilograme de ardei. Probabil că ne lipsește ceva, pe partea de tehnologie, poate o analiză de sol, ca să știm cu ce să intervenim, dar și cu producția obținută de noi sunt mulțumit. Probleme avem cu tripșii. Am încercat aproape orice, fără succes însă”, a specificat fermierul arădean, care recunoaște că cel mai bine se simte în solarul cu vinete. „La noi, „vedetele” sunt vinetele. La 800 mp cu vinete în două solarii, am obținut anul trecut o producție de 9.000 kg, pe care le-am dat la un preț mediu de 3 lei/kg. Anul acesta, încă nu am tras linia, așa că nu știu exact cum stăm la această cultură. În orice caz, va fi mai slab decât anul trecut și ca producție, și ca preț”.

Cartoful și ceapa de Mailat au căutare

Pe piața Aradului, majoritatea cunoscătorilor caută cartoful de Mailat, o cultură profitabilă și pentru familia Varga. „Cine vine la Obor caută cartofi de Mailat, Anul acesta, suntem mulțumiți și de preț. Chiar dacă avem o cantitate mai mică de cartofi față de anul trecut, prețul este dublu. De altfel, în general, prețurile de pe piața din Arad sunt mai mari decât cele din Timișoara. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar la noi calitatea este mai bună decât în alte părți. De exemplu, sortăm cartofii cu mare atenție. Am investit 5.600 de euro într-o mașină de spălat cartofii, pe care am adus-o din Ungaria, pentru că noi răspundem de calitatea cartofului pe care-l vindem până ce acesta ajunge în oală”, arată Varga Miklos.

Ceapa este brandul local al comunei Vinga, așa că nu putea lipsi nici din schema de culturi a familiei Varga. Deja fermierul a prospectat piața și pregătește acum terenul pentru a cultiva ceapa de sămânță. „Am vorbit cu colegii care mai aduc marfă de prin Polonia și de prin alte locuri și mi-au spus că ceapa cam lipsește. Cred că dacă o să pun ceva mai multă ceapă, voi avea de câștigat, cu condiția să am ceapă uscată pe piață la final de mai. Pe vremea comuniștilor, se puneau sute de hectare cu ceapă la Vinga, dar asta a fost odată. Nu să producem ceapă este o problemă, asta știm să facem foarte bine, problema este să o vindem. Va dau un exemplu. Anul trecut, am pus un hectar cu ceapă la care am aplicat toată tehnologia. Am obținut opt vagoane de ceapă. Două le-am vândut ca ceapă verde, trei ca ceapă uscată și restul a rămas pe câmp”, spune legumicultorul din județul Arad.

Multe din problemele de tehnologie pe care le are Varga Miklos ar putea fi rezolvate de un specialist, pe care de unul singur este destul de greu să-l plătești. Din păcate, problema asocierii este tratată cu reticență în comuna arădeană Vinga, așa că, în decursul a mai puțin de 30 de ani, din cei 60-70 de legumicultori profesioniști au mai rămas vreo șase.

Varga Miklos ne-a zis că dacă nu este pe minus la finele anului, este mulțumit. „N-am intrat în datorii, e bine!”, concluzionează gazda noastră din satul Mailat. Și, în final, sacrificiile sunt mari și profitul este mic.

Comuna Vinga este situată în extremitatea sud-vestică a județului Arad, în Câmpia Vingăi, la 23 km de orașul Arad și la circa 30 km de Timișoara. Suprafața comunei este de 14.500 ha, iar populația ajunge pe la 6.000 de locuitori, în trei sate: Vinga, Mailat și Mănăștur. Principala ocupație este agricultura.

Satul Mailat, în care se găsește ferma legumicolă a familiei Varga, se mândrește cu o frumoasă datină care se ține în ultima duminică din luna august, „Duminica de Mailat”, când toți cei născuți aici se întorc în sat, unde, cu această ocazie, au loc diverse manifestări culturale.

Articol publicat în Revista Fermierului, 15-30 septembrie 2018

Publicat în Horticultura

Campania pe anul 2018 derulată de APIA pentru plăţile pe suprafaţă s-a încheiat, în perioada 1 martie - 15 mai fiind depuse 21.327 de cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 350.785,41 hectare, transmite conducerea APIA, Centrul Judeţean Arad.

Conform cifrelor oficiale date publicității de instituția citată, suprafaţa aferentă cererilor depuse de către beneficiari a fost mai mare în acest an decât în campania anterioară. Astfel, dacă în campania 2017, la nivelul APIA Arad erau depuse 21.538 de cereri, pentru o suprafaţă totală de 344.793 de hectare, în acest an au fost depuse 21.327 de cereri, pentru o suprafaţă aferentă de 350.785,41 hectare.

Publicat în România Agricolă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează în perioada 7 – 10 septembrie 2017, la complexul Expo Arad, a 28-a ediție a Târgului internațional de agricultură, industrie alimentară și ambalaje - AGROMALIM.

„Edițiile precedente au întărit statutul de cel mai important eveniment din domeniul agriculturii și industriei alimentare din vestul României. Oferta de tractoare, mașini și utilaje agricole va fi și în acest an unul dintre punctele forte la târgul de la Arad. Suprafețele pe care va fi expusă tehnică agricolă crește cu 10%, față de 2016. Vor mai expune companii furnizoare de semințe, pesticide, îngrășăminte, producători și distribuitori de sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar. De asemenea, în standurile de la Agromalim se vor afla echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate”, a declarat Cimi Enache, manager proiect Agromalim.

La ediția din acest an, expoziția zootehnică se va desfășura sub titlul „Excelența în Zootehnie” și va prezenta o gamă variată de animale de rasă: taurine, ovine, cabaline, suine, caprine, animale de hobby.

Cu o experienţă şi tradiţie de 27 de ani în organizarea evenimentelor agricole, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad anunță şi în acest an o ediţie specială pentru unul dintre cele mai importante evenimente agricole din țara noastră, a 28-a ediţie a Târgului internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim. Parteneri sunt: USAMVB Regele Mihai I al României din Timișoara; Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălţată Românească” Tip Simmental; Agenția Națională de Zootehnie; Oficiul Județean de Zootehnie Arad; Asociația Crescătorilor de Ovine ,,Păstorul Crișana” Arad; Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine ,,Miorița” Chișineu Criș; Asociația Crescătorilor de Animale Arad.

Organizatorii au anunțat că spațiile pe care le oferă Complexul internațional EXPO Arad vor fi ocupate în totalitate. Peste 270 dintre cei mai importanți jucători în domeniul agricol din România, Ungaria, Germania, Austria, Italia își vor expune produsele pe o suprafață de 3.500 mp interior și 33.000 mp exterior.

În parteneriat cu USAMVB Timișoara și cu sprijinul Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, la Agromalim 2017 vizitatorii vor putea asista la demonstrații practice cu tractoare și mașini agricole care vor face lucrări de prelucrare a solului cu tehnologii convenționale, minim de lucrări și semănat direct.

Managerul de proiect, Cimi Enache, a punctat și alte atracții de la Agromalim 2017: salon de produse tradiționale; concurs de îndemânare conducere tractor; agricultura de precizie - avantajul folosirii GPS-ului în agricultură; stand cu demonstrații roboți pentru agricultură, demonstrații cu drone; conferințe de specialitate pe teme de interes pentru fermieri; informații finanțări și alte forme de sprijin pe programe naționale și europene; prezentări de firme și produse; vizite în ferme de creștere a animalelor și în unități de procesare. „Vizitatorii interesați se vor putea înscrie la vizite în ferme de creștere a animalelor și în unități de procesare, scopul acestora fiind de a prezenta exemple de bune practici în domeniul zootehnic și de prelucrare a produselor agroalimentare”, a specificat Cimi Enache.

Nu va lipsi nici în acest an tombola pentru vizitatori cu premii oferite atât de către organizator, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, cât și de către firmele expozante. La tombola vizitatorului vor participa toate invitațiile și biletele de intrare completate cu datele solicitate și depuse în urnă. Totodată, Cimi Enache a anunțat că marele premiu acordat la tombola crescătorilor de animale va fi o junincă gestantă din rasa Bălțată românească. Fermierii crescători de animale se pot înscrie la această tombolă în zona de expunere animale, pe baza codului de exploatație.

„Excelența în Zootehnie” - Parteneriate în beneficiul crescătorilor de animale

Interesul crescut al vizitatorilor pentru expoziția de animale de rasă din cadrul târgului Agromalim, organizată cu sprijinul Agenției Naționale de Zootehnie București, și nevoia de informare a fermierilor au impus dezvoltarea colaborării cu asociațiile de crescători de animale, ne-a spus managerul de proiect, Cimi Enache.

La ediția din acest an a Agromalim, expoziția zootehnică se va desfășura sub titlul „Excelența în Zootehnie”. Secțiunea de prezentare a taurinelor va fi realizată în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălţată Românească” Tip Simmental (ACVBR - SIM), asociație conducătoare de Registru Genealogic pentru rasele Bălțată Românescă și Montbeliarde, fiind prezente la eveniment și asociațiile acreditate pentru RG la rasele Holstein, Brună, Angus, dar și alte rase de vaci de carne. După cum se cunoaște, Registrul Genealogic reprezintă instrumentul de ameliorare genetică a raselor de animale, care are drept scop îmbunătăţirea performanţelor animalelor. Înscrierea într-o asociație de profil, precum și respectarea programului de ameliorare al acesteia sunt esențiale fiecărui fermier, în vederea obținerii de progres genetic în fermă. „Astfel, prezența reunită a Registrelor Genealogice cu un stand comun, în cadrul cortului zootehnic, vine în sprijinul fermierilor interesați de informații proaspete despre progres genetic, avantaje, provocări, dar și cu sfaturi privind managementul fermelor de vaci”, a punctat Cimi Enache.

În cadrul secțiunii taurine, vor fi expuse aproximativ 50 de animale din rasele Bălțată românească, Holstein friză, Brună, Angus, Charolaise, Blanc Blue Belgique, Aubrac.

Animalele din rasa Bălțată Românească expuse vor fi bonitate de către o comisie tehnică formată din invitați din străinătate și specialiști ANZ, fiind premiate cele mai frumoase exemplare pe fiecare categorie de vârstă (vaci, juninci, vițele). Conform tradiției, va fi decernat titlul de MISS Arad celei mai valoroase reprezentante din această rasă prezentată la Agromalim 2017. De asemenea, specialiștii vor face prezentări comparative între diferitele rase expuse și avantajele pe care acestea le oferă. Nu vor lipsi nici discuțiile referitoare la problemele cu care se confruntă crescătorii și, bineînțeles, se vor prezenta soluții la acestea.

Sectorul de ovine este organizat în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine ,,Păstorul Crișana” Arad, asociație acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic al rasei Țurcana, și cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine  ,,Miorița” Chișineu Criș, asociație acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic al raselor Țigaie și Merinos Transilvănean. Vor fi expuse aproximativ 200 de animale cu valoare genetică ridicată, ovine și caprine din diverse rase și varietăți. Cu sprijinul cadrelor didactice de la USAMVB Timișoara, vor fi expuse comparativ avantajele fiecăreia, vor avea loc prezentări pe teme legate de sisteme de creștere și bunăstare a ovinelor și se vor dezbate și oferi soluții la problemele cu care se confruntă crescătorii.

De reținut că, în primele două zile ale evenimentului, sub coordonarea ACVBR - SIM, partenerul Agromalim, vor avea loc două reuniuni: întâlnirea națională a tuturor organizațiilor de COP, cu participarea reprezentanților Agenției Naționale pentru Zootehnie și ai Ministerului Agriculturii, precum și conferința internațională, cu participarea specialiștilor de la asociațiile de Registru Genealogic din Europa.

Program evenimente conexe Agromalim 2017

Joi, 7 septembrie

Ora 11.00 – Deschidere oficială Agromalim 2017

Ora 14.00 – Ședința comună a tuturor organizațiilor acreditate pentru efectuarea Controlului Oficial al Performanţelor la lapte/carne, sub coordonarea asociației conducătoare de Registru Genealogic (ACVBR-SIM), cu participarea reprezentanților Autorității Naționale pentru Zootehnie și ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Vineri, 8 septembrie

Ora 10.00 –   Întâlnire membri Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală

Ora 10.00 –  Conferința internațională cu participarea specialiștilor de la asociațiile de Registru Genealogic din  Europa, având tematicile:

- Rolul ameliorării în sustenabilitatea fermelor de vaci de lapte și carne din rasa Bălțată Românească;

- Organizarea asociațiilor conducătoare de Registru Genealogic din alte țări europene, avantajele afilierii ACVBR-SIM la organizațiile internaționale de profil (ICAR, WSFF);

- „Este rasa Bălțată Românească cea mai potrivită pentru crescătorii din România?”

- Creșterea vacilor de lapte și carne - „Lozul câștigător al fermierilor din România” în următorii 3 ani!

Ora 10.30 –  Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – prezentare rețea Europe Enterprese Network (platformă europeană de promovare a firmelor pe piețele externe)

Ora 11.00 – Sesiune brokeraj internațional pentru companii din domeniul agricol, industrie alimentară și ambalaje

14.00 – 17.00 -  Prezentare animale în ring, bonitare taurine Bălțată Românească și premiere taurine Bălțată Românească

Sâmbătă, 9 septembrie

Ora 10.00  - Întâlnirea asociațiilor de agricultori din bazinul Carpatic

Ora 10.00 - Roadshow/workshop - Cele mai bune practici în transportul animalelor - o abordare europeană

Ora 11.00 – Prezentare comparativă a raselor de taurine expuse - ring de prezentare animale

Ora 13.00 – „Ziua Angus“ - Prezentare rase de carne. Oportunități pentru fermieri - ring de prezentare animale

Ora 15.00 - Prezentare rase de ovine și caprine expuse, studii comparative, avantajele oferite de fiecare rasă și varietate pentru crescători - ring de prezentare animale

Duminică, 10 septembrie

Ora 11.00  - Parada taurinelor din rasa Bălțată Românească premiate în urma bonitării

                 - Desemnarea câștigătoarei titlului de MISS Arad

Ora 14.00 - Extragere marele premiu al expoziției de animale (junincă gestantă din rasa Bălțată Românească)

Ora 15.00 Extragere premii vizitatori târgul Agromalim.

Program de vizitare târg

  • Joi, 8 septembrie: 11.00 – 18.00
  • Vineri, 9 septembrie și sâmbătă, 10 septembrie: 10.00 – 18.00
  • Duminică, 11 septembrie: 10.00 – 16.00.
Publicat în Eveniment

În perioada 7-10 septembrie 2017, la Agromalim, târgul de la Arad, singurul care a mai rămas în această zonă a țării și care reușește să adune fermieri, compania Mewi expune șase echipamente agricole de top, toate aflându-se pe lista de preferințe a unor importanți fermieri din vestul României.

„Întotdeauna ne-am propus să le prezentăm clienților noștri tot ce are mai bun tehnica agricolă a momentului, să găsim cea mai bună variantă care să se plieze pe nevoile lor. Ascultând vocea fermierilor, ne-am dezvoltat, an de an, portofoliul de produse cu mașini și utilaje agricole ce oferă avantaje reale fermierilor care își doresc să obțină performanță. În prezent, rezultatele în agricultură nu se arată dacă munca nu este susținută de echipamente care să eficientizeze lucrările efectuate în ferme”, a punctat Cristian Dănescu, director general Mewi.

Challenger 875 E, șenilatul de 600 CP apreciat de ani buni în toată lumea

Tractorul cu șenile de la Challenger - MT 875 E, pe care frații Ianco şi Ioji Zifceak (Maxagro, Gătaia - Timiş) au pariat în urmă cu mulți ani, este utilajul pe care cei doi mari fermieri din vestul țării continuă să se bazeze pentru lucrările pământului. Maxagro lucrează circa 12.000 de hectare. „În 12 ore de lucru, un disc atașat unui astfel de Challenger, de 600 CP, prelucrează 100-150 de hectare. În plus, ghidarea prin GPS face posibilă supravegherea atentă a lucrărilor în câmp”, arată Ianco Zifceak.

Challenger MT 875 E are motor turbo 12 cilindri AGCO POWER SCR, capacitate 16,8 litri; pompă hidraulică 223 l/min., instalație de pornire la rece;  cutie de viteze CAT Powershift de 40 km/h, 16 viteze înainte și 4 viteze înapoi și un rezervor de combustibil cu capacitatea de 1.250 litri, rezervor AdBlue 115 litri. Tractorul cu o putere maximă dezvoltată de 646 CP dispune de o cabină de ultimă generație tip „C”, scaun cu suspensie pneumatică și cotieră multifuncțională; aer condiționat climatic și sistem de încălzire, faruri de lucru și transport. Între dotările standard mai sunt: monitor color cu sistem de comandă încorporat (TMC); informator bord, volan reglabil; sistem de rulare cu șenile „Agriculture Extreme” de 30” – 762 mm; 28 greutăți față tip servietă de 45 kg fiecare, plus suport de prindere, în total 1.936 kg; pregătire AutoGuide și pregătire sistem de telemetrie AGCOMMAND.

„Pe durata târgului Agromalim 2017, prețul unui astfel de tractor va fi de 298.000 de euro, ceea ce înseamnă un discount de 15% aplicat prețului de listă”, a precizat Leontin Coca, director vânzări Mewi.

Tehnologie robustă și productivitate maximă, combina Fendt 6335 C

Dumitru Toșca, un alt fermier important din zona Banatului (Merpano, Săcălaz - Timiș), spune că nu regretă nici un moment faptul că anul acesta a recoltat cu două astfel de combine Fendt, cumpărate de la Mewi acum, în 2017. Fermierul din Săcălaz mai deține, însă, și alte două combine Fendt cumpărate anii trecuți.

La Agromalim Arad, combina Fendt 6335 C va fi prezentă împreună cu un culegător de porumb marca Dominoni - Kaiman.

Combina 6335 C de la Fendt are trei tobe de batere, valț uniformizare material  PowerFeed la intrarea în canalul de alimentare; bătător 600 mm x 1600 mm cu 8 șine de batere; grătar universal, reglarea electrică a grătarelor; șase scuturători și o suprafață totală de separare de 9,06 mp, tocător de paie; sistem de separare intensivă a paielor, turbină aspirație praf. Buncărul de boabe are 9000 de litri și un debit de descărcare de 105 l/sec. Motorul este AGCO POWER, 265 kw/360 CP cu boost (ISO TR 14396) și dezvoltă o putere maximă  de 246 kw/335 CP. Transmisia este hidrostatică cu 4 trepte și frâne hidraulice. Dintre caracteristicile acestei combine mai menționăm: 6 cilindri, răcire cu apă, Bi-turbo, Common-Rail; sistem de purificare a gazelor eșapate (SCR); catalizator (DOC) + recirculare gaze eșapate (EGR); cabină cu vizibilitate mare, climatronic, încălzire, scaun ergonomic reglabil; scaun copilot, comenzi centralizate pe o manetă; terminal Vario; heder pentru cereale păioase FREEFLOW de 7,00 m; cărucior transport heder; anvelope 800/65R32 în față, 460/70R24 în spate.

Horsch Terrano 4 MT, soluția ideală pentru prelucrare Mini-Till

Leontin Coca spune că utilajul cel mai dorit de fermierii clienți ai companiei Mewi este un cultivator tractat de la Horsch, prins în tiranții tractorului, cu o lățime de lucru de 4,40 m (3,00 m lățime de transport, având cadru rabatabil hidraulic).

Alte caracteristici ale cultivatorului produs de Horsch: disc scurt pe 2 rânduri cu diametru 52 cm; număr de discuri 36; dispunere a ghearelor pe 2 rânduri; număr de gheare 11; distanța între gheare pe un rând 80 cm; gheare TerraGrip; vârfuri MulchMix HM;baterie cu discuri pentru nivelare; tăvălug STEELDISC Ø 58 cm.

La societatea Merpano din Săcălaz (Timiș), administrată de Dumitru Toșca, în urma combinei, cultivatorul Terrano 4 MT, tractat de Fendt 936 Vario, lucrează terenul la mică adâncime (maximum 10 cm), pe de o parte pentru împiedicarea răsăririi plantei, iar pe de altă parte pentru întreruperea capilarităţii. „Este o metodă ce presupune costuri suplimentare, dar o recomand tuturor celor care au posibilitatea”, specifică fermierul.

Cel mai puternic tractor în 4 cilindri din lume, Valtra N 124 H5

Potrivit și adaptabil oricărui colț din lume și din țara aceasta, de la frigurile din Harghita până la soarele uscat al Dobrogei, acest tractor finlandez fiabil și robust, Valtra N 124 H5, se bucură de aprecierea specialiștilor și fermierilor încă de la apariția sa pe piață, în 2015. Succesul Seriei N de la Valtra s-a concretizat și prin două premii importante primite: titlul de „Mașina Anului 2016” (în clasa sa de putere) și „Golden Tractor”, acordat pentru design (inclusiv proiectare).

Menționăm câteva date tehnice: motor AGCO Power, turbo, 4 cilindri; capacitate 4,40 l; putere dezvoltată 92 kW/125 CP; norme poluare TIER 4 final, tehnologie Only SCR; răcire cu apă; instalație de pornire la rece; cutie de viteze Power Shuttle 20 + 20 trepte – 40 km/h; tracțiune integrală; priză de putere 540 /1000 rpm, 6 caneluri, 35 mm; 3 prize hidraulice duble; pompă hidraulică 73 l /min; capacitate de ridicare 58 kN; ridicător spate cu comandă electrică.

Fendt 939 Vario este tot ce-și poate dori un fermier

Vârf de gamă, vârf de tehnologie, vârf în clasa sa de putere, un adevărat lider de piață (încă din 1995!), tractorul de 390 CP al producătorului german Fendt este tot ce-și poate dori un fermier, de oriunde în lume.

Tractorul Fendt 939 Vario lucrează în ferma tânărului inginer agronom Cosmin Micu (Procereal Agrosan, Mănăștur - Arad). „În contextul economic actual, când preţurile motorinei şi ale tuturor celorlalte input-uri necesare agriculturii cresc, trebuie să fim pregătiţi din punct de vedere tehnic să facem faţă acestor provocări, fără însă a ne limita sau a reduce producţiile. Orice fermier se poate considera competitiv dacă reuşeşte să se încadreze într-un consum de maximum 50 de litri de motorină la hectar, incluzând recoltarea şi transportul. Ţelul meu este să scad sub această cifră până acolo unde să nu-mi afecteze producţia. De aceea am investit masiv în ultimii ani pentru a-mi dota ferma cu cele mai performante tractoare și mașini agricole existente pe piaţă. Pot afirma că a meritat din plin să investesc în tehnică agricolă performantă”, punctează Cosmin Micu.

Alternativă optimă pentru prelucrarea solului, Horsch Joker 8 RT

Printre preferințele fermierului arădean Cosmin Micu se află și discul Joker 8 RT de la Horsch, care va fi prezent în standul Mewi de la Agromalim 2017. Discul scurt Horsch Joker 8 RT este un utilaj robust, potrivit oricărui tip de sol, rezistent la pietre, chiar și la viteze mari de lucru. Este tractat, se prinde în bara de tracțiune a tractorului, are 7,25 m lățime de lucru, cadru rabatabil hidraulic, 60 de discuri crenelate înclinate, dispuse pe 2 rânduri, cu un diametru al discurilor de 520 mm și un unghi de tăiere la 17 grade. Tăvălugul RollFlex, cu diametru de 60 cm, asigură o foarte bună mărunțire și nivelare. Poate fi atașat unui tractor de 240 – 320 CP.

Tânărul agronom Cosmin Micu are numai cuvinte de laudă la adresa discului scurt Joker de la Horsch: „Lăţimea mare de lucru, viteza mare de înaintare şi necesarul redus de putere în comparaţie cu utilajele care lucrează la aceeaşi adâncime, însă mult mai grele, fac acest utilaj Horsch incomparabil cu altele din clasa sa. Îl folosesc în fermă pentru dezmiriştit după grâu şi rapiţă, pentru nivelarea arăturii şi a terenului scarificat şi pentru prelucrarea după floarea-soarelui sau porumb. Consumul de motorină se situează între 4,5 şi 6 l/ha la lucrările de dezmiriştit după culturile grâu, rapiţă, floarea-soarelui şi porumb, iar pentru lucrări de nivelare a arăturilor sau a terenurilor scarificate consumul este între 5 şi 7 l/ha, în funcţie de cât de nivelat este terenul şi de viteza de înaintare a tractorului. Un aspect important pentru mine este reprezentat de timpii de întreţinere. La acest utilaj aceştia sunt minimi, necesitând întreţinere doar la sistemul de prindere al tăvălugilor şi la sistemul de rabatare. De asemenea, lagărele discurilor nu necesită întreţinere. Ba mai mult, datorită sistemului constructiv cu două talere pe un singur braţ, se reduce numărul braţelor (pentru ca resturile vegetale să treacă mai uşor) şi numărul lagărelor din cauciuc, astfel încât acestea sunt mult mai mari, mai stabile şi permit menţinerea agresivităţii discurilor în sol în timpul lucrului. Joker mărunţeşte foarte bine resturile vegetale, iar datorită vitezei mari de lucru şi a discurilor scurte, produce foarte mult sol fin. Pentru mine, mărunţirea arăturilor de toamnă reprezintă un element foarte important.”

Combina Fendt 6335 C și cultivatorul Horsch Terrano 4 MT vor avea prețuri speciale, cu discounturi semnificative, pentru cei care le vor contracta pe perioada târgului Agromalim Arad 2017.

Publicat în Tehnica agricola

Titan Machinery România este pregătită și în acest an să își întâmpine cum se cuvine vizitatorii la cea mai mare expoziție agricolă din vestul României și una dintre cele mai importante la nivel național: Agromalim Arad, ediția a 28-a, ce se va desfășura în perioada 7-10 septembrie 2017, la complexul Expo Arad. Titan Machinery va expune o serie de utilaje de înaltă performanță, reprezentând mărci consacrate din portofoliul companiei, precum: Case IH, Väderstad, Sulky, Gregoire Besson, Maschio-Gaspardo.

Cu prilejul Agromalim, expoziție de anvergură ce va ține capul de afiș al agriculturii românești în primele zile din această toamnă, compania Titan Machinery România intră cu „pași încrezători de defilare” în cea de-a doua jumătate a seriei de târguri și expoziții ale anului 2017. Astfel, echipa noastră se pregătește intens pentru a face o figură memorabilă și la târgul de la Arad, unde vor fi prezentate unele dintre cele mai moderne tehnici agricole pe care le avem în portofoliu, destinate diferitelor segmente de operațiuni agricole, încorporate fiecare în câte un  utilaj.

Constructorul american Case IH va fi reprezentat de tractoarele din gama de putere mică,: Farmall A 115, Farmall C 115 și Maxxum 150, de gama de tractoare de putere medie,: Puma 165, și, bineînțeles, de gama de tractoare de putere mare, impunătorul tractor pe șenile Quadtrac 620, care poate dezvolta la nevoie o putere maximă de 692 CP, fiind în acest moment cel mai puternic tractor articulat de pe piață. Pe de altă parte, va fi expus și încărcătorul telescopic Farmlift 632, proiectat pentru a executa cu succes cele mai dificile lucrări.

Producătorul suedez de mașini agricole Väderstad va fi reprezentat de cultivatorul Top Down TD 300, de grapa cu discuri Carrier CR 350, de semănătoarea de cereale păioase Rapid RDA 600C și de semănătoarea de plante prășitoare Tempo F de 8 rânduri.

Constructorul francez Gregoire Besson va fi reprezentat de plugul RW6 cu 4 trupițe, în timp ce marca franțuzească Sulky va fi prezentă prin semănătoarea pentru cereale păioase Tramline SX de 4 m.

Pentru a putea afirma cu tărie că roșul va fi culoarea predominantă a standului nostru, culoarea roșie nu va fi numai pe utilajele bine-cunoscutului Case IH și pe cele ale utilajelor Väderstad sau Gregoire Besson, ci și pe presa de baloți paralelipipedici Pitagora L a constructorului italian Maschio-Gaspardo.

De asemenea, va fi expus și simulatorul AFS, cu monitoare digitale și volan, prin care va fi prezentată de către specialiștii noștri, practica sistemului avansat al agriculturii de precizie.

Odată ce veți trece pragul standului nostru, veți fi întâmpinați de către specialiștii Titan Machinery gata pregătiți să vă ofere tot calupul de informații tehnice de care aveți nevoie, precum și informații despre condițiile de finanțare și ofertele companiei. Specialiștii noștri sunt pregătiți să schițeze împreună cu fermierii orice fel de proiect care să se muleze perfect condițiilor și nevoilor celor care-și doresc utilajele comercializate de Titan Machinery România.

Complementar suportului specialiștilor prezenți la târgul arădean, vom oferi o serie de materiale tipărite ce vor reda amănunțit caracteristicile utilajelor expuse și nu numai, dar vom oferi și materiale promoționale care să vă amintească de experiența dobândită în urma vizitei la standul Titan Machinery.

Se spune că toamna este un anotimp frumos și bogat. Ca atare, târgul Agromalim trebuie marcat ca un bun prilej de recoltat beneficiile cu care ne prezentăm în fața dumneavoastră.

Combina Case IH Axial-Flow® 4130, pentru prima dată în vestul țării

O noutate va fi combina Case IH Axial-Flow® 4130, expusă pentru prima dată în această zonă a țării. Această combină s-a bucurat de inaugurarea pe piața autohtonă în primăvară, la târgul AgriPlanta-RomAgroTec. Cea mai mică combină construită vreodată de americanii de la Case IH are rolul de a acoperi și de a satisface segmentele de fermieri ce exploatează suprafețe medii și mici și care își doresc o combină cu rotor cu flux axial, autentic. La baza noii combine Axial-Flow® 4130 stau două componente excepţionale (motorul şi rotorul compact) proiectate să asigure eficienţa şi fiabilitatea maximă a acestor utilaje în orice condiţii.

Potrivit unor surse independente, costurile de reparaţii şi întreţinere ale combinelor Axial-Flow® sunt semnificativ reduse în comparaţie cu cele ale altor utilaje agricole de acelaşi tip, lansate pe piaţă de alţi producători.

Totodată, vom oferi informații complete despre noile tractoare Quadtrac CVX și Maxxum CVX, lansate în luna iulie a acestui an într-o fermă din Slovacia, utilaje disponibile în viitorul apropiat și pe piața din România.

Noul Quadtrac CVX aduce beneficiile operaționale și de eficiență ale transmisiei variabile continue pe piața tractoarelor articulate. Acestea sunt primele tractoare de mare putere articulate și pe șenile ce dispun de o transmisie CVT (transmisie variabilă continuă).

Fermierii mici sau de nivel mediu se pot bucura de Maxxum CVX, tractorul care reprezintă o alegere fericită, fiind un utilaj universal.

BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR&COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Tehnica agricola

Agromalim, târgul de la Arad ajuns la a 28-a ediție, atrage în fiecare an fermieri din toată România, care vin să ia pulsul agriculturii la început de toamnă. IPSO Agricultură participă și în acest an la cea mai mare expoziție de profil din vestul României, în perioada 7-10 septembrie 2017. Echipa de specialiști a companiei îi așteaptă pe fermieri la Agromalim Arad, în centrul expozițional situat la 1,5 km de autostrada A1, cu cele mai noi informații despre utilajele expuse, precum și despre ofertele de finanțare pe care IPSO Agricultură le pune la dispoziție partenerilor săi. Utilajele IPSO Agricultură vor fi expuse în standul 3 din platforma A, pe o suprafață de 400 mp: combina John Deere S660i, patru tractoare John Deere (8270R, 7230R, 6155R, 5115M), încărcătorul Manitou MLT 737-130 PS+ Premium, două semănători Kuhn (Maxima 6R, Premia 4m), distribuitorul Kuhn Axis și scarificatorul Bednar TN 3000.

Combina John Deere S660i

Modelul de combină John Deere expus la Agomalim 2017 este S660i (387 CP, buncăr de 10.600 litri, compatibilă cu hedere între 6,7 metri și 7,6 metri).

Rotorul unic este ceea ce face Seria S să fie deosebită. „Acesta oferă avantaje clare asupra sistemelor tradiţionale şi hibride. În loc să împartă fluxul în două, produce un flux unic de recoltare care consumă mai puțină energie, iar diametrul său mare generează o mai bună inerţie decât rotoarele mici, facilitând viteze rotative mai scăzute, ceea ce permite o mai bună calitate a paielor şi a bobului”, arată Radu Meșină, specialist produs IPSO Agricultură.

Toate aceste tehnologii inovative sunt completate de sisteme inteligente ca: sistem de ghidare automată prin satelit (GPS, GLONASS) Autotrac cu activare SF1, antena Star Fire 6000 și sistem de monitorizare a umidității și a cantității recoltate (cântar), sistemul  de management agricol JDLink (5 ani abonament inclus), RDA (Remote Display Acces)  - suport operator de la distanță, WDT (Wireless Data Transfer) - transfer date utilaj către MyJohnDeere.com.

Tractoare John Deere din seriile 5M, 6R, 7R și 8R

La standul IPSO Agricultură de la Agromalim 2017 vor fi expuse patru tractoare John Deere din patru serii diferite, cu caracteristici, puteri și întrebuințări diferite. „Pentru fermele mici, dar și pentru acei fermieri care își desfășoară activitatea în sectorul zootehnic sunt recomandate tractoarele John Deere 5115M și 6155R. În schimb, pentru aceia dintre vizitatori care lucrează suprafețe însemnate de teren sau sunt implicați în activități de prestări servicii sunt recomandate tractoarele John Deere 7230R și 8270R”, precizează Gabriel Petrișor, director comercial IPSO Agricultură.

Tractoarele John Deere din seria 5M sunt echipate cu motoare de 2,9 litri pentru 75 CP şi 4,5 litri pentru 85 CP, 100 CP şi 115 CP. Totodată, sunt echipate cu injecţie electronică CommonRail și folosesc un singur combustibil (Diesel Only), nefiind nevoie de utilizarea unui alt combustibil. Motorul poate fi cuplat la transmisii Power Reverser 16 față/16 spate sau 32 față/16 spate, pentru toate fiind disponibil și opțiunea Creeper și o viteză de până la 40 km/h. Capota este poziționată mai jos, astfel încât permite o vizibilitate și mai bună în lucrul cu tiranții frontali sau încărcătorul frontal. Designul robust al cadrului central al tractoarelor 5M este ideal pentru ridicarea greutăților mari de către încărcătorul frontal sau orice altă lucrare cu echipamente frontale grele. Construcţia solidă a seriei 5M oferă o stabilitate excepțională şi permite o încărcătură maximă generoasă de 6.500 kg pe tractoarele cu cabină. Este econom, robust, adaptat pentru orice tip de lucrări. „Este un tractor apreciat de fermierii români, astfel încât a devenit lider de piață în segmentul de 100 CP”, afirmă Gabriel Petrișor.

Tractoarele mari John Deere din seria 6R sunt acționate de renumitul motor de 6,8 l PowerTech PVS sau de motorul îmbunătățit PowerTech PSS cu turbosuflante în serie, revizuite acum pentru o putere și mai mare, dar cu un consum mai mic de combustibil și care respectă standardele de emisii ale exigentei Etape IV, pentru care inginerii John Deere au dezvoltat un nou sistem SCR. Cele două modele noi vârf de gamă, 6230R și 6250R, sunt ușoare și puternice în același timp, având 9,3 tone și o putere de până la 300 CP. „Motorul îmbunătățit PowerTech PSS de 6,8 l oferă componente noi și avansate, inclusiv chiulasa răcită care asigură un management superior al căldurii și pistoane din oțel ranforsat, care oferă o densitate excepțională a puterii menținând în același timp durata mare de viață a motorului. Ușurința de operare și puterea acestora completează o eficiență extraordinară a consumului de combustibil, asigurând niveluri de confort la operare nemaipomenit de înalte”, completează Radu Meșină.

Tractoarele John Deere din seria 7R se caracterizează prin versatilitate, fiabilitate, performanţă şi sunt destinate fermelor mari şi prestatorilor de servicii, având o putere cuprinsă între 201 CP şi 319 CP. Pe tractoarele 7R, constructorul John Deere oferă două motorizări de 6,8 l și 9,0 l, care au fost proiectate și dezvoltate pentru a asigura un cuplu mare și un timp de răspuns rapid.

Tractoarele John Deere din seria 8R sunt echipate cu motoare John Deere puternice pentru aplicaţii solicitante: arat, cultivat, discuit, scarificat și însămânțare. Motorul cu două turbine de 9,0 l Power Tech PSX eliberează până la maximum 450 CP cu Managementul Inteligent al Puterii. „Pentru tractoarele de tracțiune cel mai important aspect este puterea livrată la sol și nu puterea dezvoltată de motor. Conform testelor efectuate în Nebraska de către un organism independent, tractorul 8370R echipat cu transmisie e23 a fost desemnat cel mai eficient tractor. Din 370 CP cât sunt livrați de motor, la bara de tracțiune avem disponibile 350 CP, adică o eficiență de 95%”, specifică Radu Meșină.

Performanță la superlativ cu Manitou MLT 737-130 PS+

Încărcătorul telescopic pentru teren accidentat Manitou MLT 737-130 PS+ este alegerea ideală în căutarea performanţei, susțin reprezentanții IPSO. Este destinat atât cultivatorilor de cereale, crescătorilor de animale, cât și prestatorilor de servicii. „Abilităţile sale impresionante permit executarea tuturor operaţiunile de manipulare în agricultură: transportul hranei pentru animale, activităţile de recoltare, încărcarea şi descărcarea produselor în vrac, manipularea baloţilor, manipularea gunoiului de grajd.

Cultivatorii de cereale, zootehniştii, contractorii şi asociaţiile de agricultori apreciază calităţile acestei maşini. Mai mult decât o soluţie de manipulare, Manitou le oferă fermierilor o maşină cu un design modern şi confort în utilizare: interiorul şi exteriorul au fost ingenios concepute pentru a satisface nevoile clienților. Dacă producătorul agricol alege un încărcător Manitou, va beneficia de un încărcător telescopic cu o durată mare de viaţă şi va avea de câştigat atât din punct de vedere al confortului, cât şi al productivităţii. De asemenea, va beneficia de pachetul de servicii oferit de IPSO Agricultură: service post vânzare, contracte de întreţinere şi service, reparaţii la faţa locului şi soluţii de finanţare”, punctează Gabriel Petrișor.

Maxima 2 și Premia 4000, semănători de la Kuhn

Uniformitatea la semănat este esențială pentru a obține productivități ridicate la porumb, sfeclă de zahăr și alte culturi prășitoare. Solidă și extrem de stabilă în timpul lucrului, unitatea de semănat este componenta principală a semănătorilor Kuhn Maxima 2. Asigură o poziționare perfectă a semințelor pe rând în orice condiții de sol și ca adâncime, indiferent de cultură.

Semănătorile Kuhn Premia asigură rezultate de înaltă calitate cu unități de semănat capabile să semene cu presiune adaptabilă pe bara de semănat, cu soluții pentru tipuri diferite de sol și o grapă de acoperire concepută să lucreze în condiții variabile. „Sistemul de distribuție HELICA este precis și de încredere de-a lungul întregii vieți de operare. Asigură rate de semănat și distribuție pe rând uniforme chiar și pe pante sau teren neuniform și nu este afectată de vibrații”, afirmă directorul commercial al IPSO Agricultură.

Distribuitorul de îngrășăminte Kuhn AXIS 

Gestionarea ratei de aplicare a îngrășămintelor duce la obținerea de producții ridicate controlând în același timp și cheltuielile. „Sistemul de distribuție CDA al Kuhn este soluția ideală pentru a răspunde diferitelor cerințe, optimizând astfel producția indiferent de circumstanțe. Soluțiile unice Kuhn asigură o precizie de împrăștiere absolută: distribuția CDA, controlul GPS, sistemul de cântărire Kuhn și conceptul EMC de adaptare automată a ratei de aplicare în timpul lucrului sunt de neegalat.

Asigurarea unei distribuții uniforme pe întreaga lățime de lucru chiar și atunci când rata de aplicare, lățimea de lucru sau viteza de înaintare variază este o preocupare majoră a producătorului Kuhn. Sistemul CDA creează condițiile pentru asigurarea unor tipare optime de distribuție laterală”, precizează Gabriel Petrișor. El a adăugat că distribuitoarele AXIS au fost concepute pentru a lucra foarte precis la viteze mari de înaintare. Toate ratele de aplicare -  mici sau mari - sunt posibile de la 3 kg/ha până la 500 kg/min. Aceasta este echivalentă cu 500 kg/ha la 36 m cu 16.5 km/h și deschide drumul către scăderi considerabile ale costurilor și productivități ridicate. Constructorul Kuhn combină vitezele mari de lucru cu economiile de combustibil.

Scarificatorul Bednar TN 3000M 5R

Terraland TN, reprezentat de TN 3000M 5R, este un scarificator cu un cadru construit din oțel ALFORM ce permite o lucrare a solului rapidă și eficientă la o adâncime de până la 55 cm. Designul unic al dinților permite lucrul în toate tipurile de sol cu un necesar scăzut de putere, susțin reprezentanții producătorului Bednar.

Proiectarea unică a organelor active permite prelucrarea tuturor tipurilor de sol, având în același timp un necesar mai mic de putere. Utilajul este recomandat pentru adâncimi de lucru între 25–55 cm, procesând straturile compactate de sol şi generând un profil sănătos al acestuia.

Terraland TN 3000M 5R asigură prelucrare de adâncime şi amestecare intensivă a resturilor vegetale (o alternativă la arat, cu economii semnificative), procesarea straturilor compactate de sol (absorbţie sporită a umidităţii şi afânare), restaurarea profilului solului. Scarificatorul de la Bednar face operațiuni de spargere a harpanului, decompactare intensivă a straturilor solului, mărunţirea bulgărilor de la suprafață.

Publicat în Tehnica agricola

La Expo Arad, în perioada 7-10 septembrie 2017 se desfășoară Târgul internațional de agricultură, industrie alimentară și ambalaje – AGROMALIM, cel mai important eveniment agricol din vestul țării. Organizatorul, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, anunță şi în acest an o ediţie specială, la care participă peste 270 dintre cei mai importanți jucători în domeniul agricol din România, Ungaria, Germania, Austria, Italia și care își vor expune produsele pe o suprafață de 3.500 mp în interior și 33.000 mp în exterior.

Pe 8 septembrie 2017, între orele 10.30 și 13.00, în cadrul târgului Agromalim va avea loc evenimentul de brokeraj internațional organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, sub egida Enterprise Europe Network. Sesiunea de brokeraj este dedicată tuturor actorilor din industria  agro-alimentară: producători de produse agro-alimentare, de utilaje sau de ambalaje, distribuitori, cercetători etc. „Intenționăm să atragem participanți din Ungaria, Serbia, Austria, Bulgaria, Germania, Slovacia, precum și din alte țări. Obiectivul acestei sesiuni de Business-to-Business este de a sprijini companiile românești să acceseze noi piețe internaționale și să își crească rețeaua de parteneri strategici transnaționali”, spun reprezentanții ADR Vest.

Evenimentul de brokeraj constă în organizarea de întâlniri bilaterale între firme pe durata unor runde de câte 20 de minute. La acest eveniment se vor organiza opt runde a câte 20 de minute, ceea ce presupune că fiecare firmă va putea programa opt întâlniri. Pentru a putea participa la sesiunea de brokeraj, firmele vor trebui să introducă un profil care să conțină obligatoriu cererea și/sau oferta pe care o vor promova către ceilalți participanți, denumite pe site „cooperation profiles”. Participarea la acest eveniment are valoare adăugată datorită posibilității de documentare asupra partenerilor cu care firmele pot solicita întâlniri, acceptarea sau respingerea întâlnirilor propuse, ceea ce duce la evaluarea concretă a posibilităților de colaborare imediată sau în viitorul apropiat între parteneri.

Participarea la eveniment presupune înregistrarea pe platforma de brokeraj dedicată evenimentului, accesând link-ul: https://agromalim.b2match.io/ (butonul ”Register Now” din partea dreaptă în antetul paginii). Pasul următor constă în completarea unui profil al firmei care conține o descriere, precum și informații referitoare la cererea și/sau oferta dumneavoastră. Înregistrarea este deschisă până la data de 7 septembrie 2017, iar programarea de întâlniri se face în perioada17 august - 7 septembrie 2017.

Participarea la evenimentul de brokeraj este gratuită. Mai mult, participanții cu cel puțin o întâlnire bilaterală validă la sesiunea de brokeraj vor avea acces gratuit la Târgul Agromalim pe toata durata desfășurării (7-10 septembrie), pe baza agendei personalizate pe care o vor primi pe e-mail în prealabil.

Despre organizatori

Începând cu 1 ianuarie 2015, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) este partener al Enterprise Europe Network - rețea europeană prezentă în peste 60 de țări, care are ca scop sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în dezvoltarea potențialului inovativ și de afaceri pentru creșterea competitivității și dezvoltare inteligentă și durabilă.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad reprezintă interesele a peste 58.000 de societăți economice din județul Arad. Una dintre prioritățile CCIA Arad constă în organizarea de târguri și expoziții de anvergură națională și internațională, venind astfel în sprijinul mediului de afaceri în numeroase domenii.

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista