asociatia producatorilor de porumb din romania - REVISTA FERMIERULUI

La Congresul Asociației Producătorilor de Porumb (APPR), din 6 februarie 2020, una dintre distincțiile acordate a ajuns la Agricost SA – Insula Mare a Brăilei, pentru „Cea mai mare producție de porumb obținută în România, în 2019”. Agricost a obținut premiul de la APPR cu hibridul Pioneer P1535, cu o producție de 22 de tone pe hectar. Premiul a fost ridicat de către directorul tehnic adjunct al Agricost, Ionuţ Mortu: „Ne onorează acest premiu, este rodul muncii unei echipe mari, condusă până la sfârșitul anului 2019 de domnul Lucian Buzdugan. La Agricost, în Insula Mare a Brăilei, lucrurile frumoase continuă, astfel că vom continua tradiția. În prezent, societatea Agricost este condusă de un mare agronom, domnul Mihai Solomei, noul director general”.

Punctăm faptul că Agricost este cel mai mare producător de porumb de la noi din țară. „Felicitări, Agricost, pentru că, dincolo de ceea ce înseamnă un model de exploatație agricolă, sunteți și un sistem economic”, a spus Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), când i-a înmânat premiul specialistului Ionuț Mortu, de la Agricost - IMB.

La neirigat, 17.460 kg/ha, cu hibridul Pioneer P0937

Tot la Congresul APPR „De la fermieri pentru fermieri” a mai fost validat un rezultat excepțional oferit de hibrizii Pioneer, fermierul Biță Răcman, din județul Giurgiu, câștigând trofeul „Porumbul de Aur”, cu producția de 17.460 kg/ha, la secțiunea neirigat. „Porumbul este singura cultură de care am prins drag. Semăn de mai mulți ani hibrizi Pioneer, iar 2019 a fost anul în care m-am înscris în competiția „Porumbul de Aur” cu hibridul P0937. Am obținut producția de 17.460 kg/ha, în neirigat. Terenul se află în luncă, a fost arat la peste 35 cm imediat după ce am recoltat rapița, după care, în toamnă, l-am pregătit cu discul. În primăvară am încorporat fosforul cu combinatorul. Am semănat hibridul P0937 – 80.000 plante/ha și am aplicat în jur de 200 kg/ha de azotat de amoniu. Semăn cât pot de repede, pentru a avea umiditate în sol și astfel să nu fie nici foarte cald în perioada de înflorit. În acest caz am semănat în data de 20 martie 2019. De obicei semăn la adâncimea de peste 7 cm, pentru că atunci când vine căldura se observă faptul că cel însămânțat la suprafață se luptă cu seceta, iar frunzele sunt răsucite. Am erbicidat după semănat și o dată în vegetație. Am mai fertilizat de două cu uree NG în vegetație. În momentul în care a început să apară Tanymecus am aplicat un insecticid și nu am avut pierderi de densitate. În zona noastră dacă plouă în luna mai, porumbul se face frumos. Anul trecut am avut 137 l/mp și în iunie 200 l/mp. A fost o producție bună”,  a precizat Biță Răcman.

Hibrizii Pioneer oferă producții stabile și de calitate, mai ales atunci când fermierii aplică tehnologia corespunzătoare. „Suntem bucuroși pentru domnul Răcman, pentru că este un fermier de top, care are încredere în genetica Pioneer, iar rezultatele pe care le obține confirmă ceea ce noi știm deja, producțiile obținute cu hibrizii Pioneer sunt stabile și de calitate. Îl felicităm pe fermierul Biță Răcman și vrem să îl asigurăm, ca pe toți fermierii din România, de altfel, că vom pune pe piață produse care să le confirme așteptările și să le ofere producții mai mult decât mulțumitoare”, a spus Maria Cîrjă, director de marketing al companiei Corteva Agriscience pentru România și Republica Moldova.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare
Vineri, 07 Februarie 2020 11:53

„100% pentru Agricultură”

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) și compania NETagro lansează parteneriatul „100% pentru Agricultură”. Cele două entități își propun să vină în întâmpinarea fermierilor cu informații și soluții tehnice adaptate la agricultura românească a anului 2020.

Parteneriatul dintre APPR și NETagro presupune un program de testări și evenimente – conferințe tehnice dedicate culturii mari, experiențe și vizite în câmp, testări de tehnologii – menite să aducă în atenția fermierilor soluțiile practice. „Atât APPR, cât și NETagro, prin intermediul fermei-școală NETagro Farming, au concentrat o bună parte din activitatea lor pe testările anuale de produse și tehnologii în cultura mare, din dorința de a identifica soluții optime și alternative care să aducă randament și profitabilitate în ferme”, a precizat Alice Dănilă, specialist marketing al companiei NETagro.

Astăzi, fiecare exploatație agricolă se confruntă cu tot soiul de provocări, cele climatice și legislative fiind resimțite puternic de agricultori. Prin urmare, necesitatea de testare și de identificare a unor tehnologii eficiente, corelate cu schimbările din piață, precum și schimbul de informație tehnică aplicată adaptată nevoilor fermierilor au condus la parteneriatul dintre Asociația Producătorilor de Porumb și o companie de distribuție de input-uri pentru agricultură, NETagro fiind prezentă pe piața noastră de 14 ani. „În urma testărilor și experiențelor directe în câmp dorim să creăm un mediu dinamic, în care să existe un dialog deschis constant între noi și fermieri. Toate acestea pentru a afla care sunt nevoile și provocările agricultorilor, pentru a putea face schimb de informații tehnice aplicate și pentru a da naștere unui nou tip de colaborare între producătorii agricoli și distribuitori”, a explicat Alice Dănilă.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment
Joi, 06 Februarie 2020 21:59

APPR, de la fermieri pentru fermieri

Asociația Producătorilor de Porumb din România a avut, pe 5 februarie 2020, Adunarea Generală și alegeri, iar astăzi, 6 februarie, a organizat Congresul anual „De la fermieri pentru fermieri”, ajuns la a cincea ediție. Gazdă a fost hotelul Crowne Plaza din București.

La finalul congresului s-au decernat trofeele „Porumbul de Aur”, ediția 2019. La secțiunea irigat câștigător este Liviu Bălănici (județul Iași), cu producția de 18.340 kg/ha (Dekalb), iar la secțiunea neirigat, câștigător este Biță Răcman (județul Giurgiu), cu producția de 17.460 kg/ha (P0937 -Pioneer).

La congresul APPR, în prezența fermierilor și din România, și de pe alte meridiane, cât și a reprezentanților Comisiei Europene, ai Băncii Mondiale, ai Confederației Europene a Porumbului, ai Ministerului Agriculturii, ai Parlamentului European și ai Cercetării, s-au dezbătut cele mai arzătoare probleme ale agricultorilor, cum ar fi reforma Politicii Agricole Comune (PAC) și provocările cu care se confruntă fermierii europeni.

De remarcat că acțiunile Asociației Producătorilor de Porumb din România s-au diversificat și intensificat, reprezentanții săi fiind din ce în ce mai prezenți în dialogul cu autoritățile de la București și Bruxelles, mai ales la grupurile de dialog civil. „De asemenea, s-a extins activitatea de testare în Rețeaua Independentă RITAC, ajungându-se la șase culturi de câmp de importanță majoră pentru România (porumb, păioase, floarea-soarelui, rapiță, soia și sorg). Asociația Producătorilor de Porumb a început, în 2019, și câteva parteneriate de cercetare în proiecte privind digitalizarea agriculturii (cu finanțare din Programul European Horizon 2020) și practicile de agricultură durabilă (cu finanțare din programul sectorial gestionat de MADR)”, a precizat Alina Crețu, director executiv APPR.

În acest context, echipa asociației s-a lărgit prin angajarea unor tineri absolvenți de universități agricole și numără, în prezent, nouă membri, dar se bucură și de prezența unor consultanți veterani experți în cercetarea agricolă.

Cu scopul de a fi cât mai aproape de autoritățile și de asociațiile profesionale europene, APPR va avea un delegat permanent la Bruxelles, în persoana directorului său pentru afaceri europene, Cristina Cionga.

Nicolae Sitaru, noul președinte al asociației

Începând din acest an, Consiliul Director al Asociației Producătorilor de Porumb din România are șapte membri titulari și trei supleanți. În urma votului celor prezenți la Adunarea generală din 5 februarie 2020, fermierul ialomițean Nicolae Sitaru a fost ales președinte, iar Arnaud Perrein, la rândul lui fermier, tot din Ialomița, cel care a fost la conducerea asociației de la înființarea ei în anul 2012, va ocupa de acum funcția de vicepreședinte. Noua conducere va avea un mandat de doi ani.

„Felicit noua conducere a APPR și mă bucur să văd entuziasmul și implicarea pe care candidații le-au demonstrat astăzi, atunci când și-au prezentat proiectele legate de viitorul asociației noastre. Sper cu sinceritate că anul 2020 va marca mutații majore în mediul asociativ din România. Se simte peste tot o dorință de înnoire, de colaborare și parteneriat”, a declarat Arnaud Perrein, vicepreședinte APPR.

„Este o responsabilitate mare cu care am fost investit și sper ca, împreună cu Consiliul Director și echipa de conducere executivă, să atingem obiectivele impuse de Adunarea Generală a APPR. Sperăm ca în viitor toți fermierii din producția vegetală să găsească calea spre o unificare a organizațiilor profesionale din sector și împreună să stabilim strategiile coerente necesare. Dorim să fim parte la toate deciziile importante ce ne privesc și acestea să fie în interesul tuturor agricultorilor”,  a concluzionat președintele Nicolae Sitaru.

Pe larg vom publica în Revista Fermierului, ediția print

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Revista