baltata romaneasca - REVISTA FERMIERULUI

Executivul de la București a aprobat, joi, 2 aprilie, o hotărâre pentru completarea art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, prin care s-a alocat pentru anul 2020 suma de maximum 54.048 mii lei, care se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii.

Din suma totală alocată, care se acordă sub forma serviciilor subvenționate, prestate de către societăţile de ameliorare recunoscute de către Agenția Naţională pentru Zootehnie, 25.012 mii lei este pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 29.036 mii lei pentru speciile ovine şi caprine.

Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor pentru următoarele servicii:

  • întocmirea şi menținerea registrelor genealogice, servicii pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 100% din costuri;
  • efectuarea testelor de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui, pentru care intensitatea ajutorului poate fi de până la 70% din costuri.
Publicat în Zootehnie

Cele de mai jos mi le-a zis, aseară târziu, după ce-a terminat munca la fermă, Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul, Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari.

„Speranțele noastre s-au năruit. Abatorul mobil era singura noastră șansă de a ne valorifica produsele. Era ca o gură de aer. În situația noastră sunt mulți crescători de animale din toată țara. Cel mai apropiat abator de ferma noastră este la de 200 kilometri distanță. Ne-am dus animalele acolo, ne plătea vițelul cu un preț de nimic, n-a meritat să batem atâta drum. Laptele îl dăm la viței. Dacă facem produse din lapte, nu ni le cumpără nimeni, nici la piață în oraș, că n-are lumea bani, preferă să dea un leu pe iaurtul de la supermarket, decât să-mi dea mie 5 lei pe iaurtul obținut din lapte de la vaci crescute pe pășune. Asta e puterea de cumpărare în toată România. Am lucrat și cu o fabrică de lapte, situată la vreo 100 de kilometri de fermă. Ne dădea 80 de bani pe litru, duceam noi laptele la fabrică, nici transportul nu ni-l scoteam. Noi cum ne vom valorifica produsele în astfel de condiții? Este un păcat că pe noi, tinerii fermieri, nu ne ajută statul român.”

Când s-a întors din Norvegia, familia Dinuț a luat-o de la zero, la Ciupercenii Vechi, un sat care aparține de orașul Calafat, din județul Dolj. Cei doi tineri soți și-au cumpărat 32 de vaci, cu viței. Azi, în fermă sunt 140 de taurine din rasa Bălțată Românească (vaci la muls, juninci și viței). Grajdul n-arată ca afară, e mai mult un foișor/pavilion, dar soții Dinuț au reușit să închirieze de la primărie o sută de hectare de pășune, unde animalele se simt și se hrănesc bine.

Din ce trăiește tânăra familie de fermieri? În niciun caz din ferma de vaci! Din credite la bănci, pe care tinerii fermieri le-au făcut tot pentru agricultură. Și-au luat utilaje, la început second-hand, apoi noi, tractoare, remorci, cositori și alte echipamente cu care fac prestări servicii pentru alți fermieri din zonă. Se descurcă așa până reușesc să se bucure de viața de crescători de animale. Pentru că, da, sunt ambițioși și muncitori și cred în viitorul fermei de vaci.

Abatoare mobile, nici la munte, nici la câmpie

Pe la începutul anului trecut, crescătorii de animale au fost încurajați de fosta guvernare să depună proiecte pentru abatoare mobile, finanțate de AFIR prin subMăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, din PNDR 2020. Crescătorii au cheltuit sume consistente. „Am cheltuit bani pentru consultanța proiectului, pentru cumpărarea terenului pe care să punem abatorul mobil, au fost cheltuieli cu îngrădirea, cu energia electrică, să o aducem la terenul respectiv. Bani pierduți”, mi-a zis, decepționată, Eliana Dinuț, adăugând că își făcuseră planuri, ea și încă patru fermieri împreună cu care a pus bazele Cooperativei Agricole Eliana Dev. Abia așteptau să-și cumpere un abator mobil cu ajutorul banilor europeni, care... n-au mai fost.

Atât Eliana Dinuț, cât și ceilalți crescători care și-au pus speranța în abatorizarea animalelor în unități mobile s-au supărat că statul ajută pe acest segment zonele montane. Aici, e o altă problematică, mai complexă. Zona montană chiar trebuie sprijinită. Pe scurt, un produs se obține mai greu și cu costuri mai mari la munte, comparativ cu același produs obținut la șes. Iar toți fermierii știu asta. Și totuși se necăjesc, pentru că e posibil să aibă dreptate: dai mai mult unora, însă dă-le ceva și celorlalți, potrivit cu activitatea și cheltuiala pentru aceasta.

Doar că, din nefericire, nici cei de la munte, nici cei de la câmpie nu vor avea parte de abatoare mobile, cel puțin nu pe banii Uniunii Europene ori ai statului nostru.

Oros: „Nu există abator mobil!” Zău?

Așa cum am scris ieri, 4 martie 2020, în Revista Fermierului, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, finanțate prin subMăsura 4.2 din PNDR 2020. Noutatea anunțată de AFIR este că se finanțează abatoarele de mici dimensiuni din zona montană, rata sprijinului public nerambursabil fiind de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari. Valoarea finanțării acordate este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate, măsura având o alocare estimativă de 6.896.879 de euro.

Atenție, se dau bani zonei montane, dar pentru abatoare de mici dimensiuni, nu pentru abatoare mobile! Ca să nu mai socotim și să punem în balanță costurile cu construcția unui abator normal, comparativ cu cele pentru unul mobil.

De altfel, ministrul Adrian Oros, la o recentă întâlnire cu crescătorii de animale le-a spus că schema de ajutor de stat pentru abatoare mobile nu avea niciun leu bugetat. „Vi s-a spus o prostie, că vor fi abatoare mobile. Nu există abator mobil. Niciodată serviciile veterinare, în nicio țară din Europa, nu vor aproba abatoare mobile. Pot fi abatoare de mici capacități, în anumite zone unde animalele au acces mai greu, dar nu abatoare mobile”, a afirmat oficialul.

Așa să fie? Din ce-am auzit și ce-am văzut, pe glob există și funcționează abatoare mobile. Altfel de ce-ar s-ar mai construi asemenea unități de abatorizare, dacă n-ar avea cumpărători?

Un exemplu îl avem în România (am scris și noi, vezi aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/zootehnie/item/4330-unitati-de-abatorizare-si-procesare-mobile-pentru-carne-si-lapte.html), la Brașov, unde Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil, în care, în condiții sanitar-veterinare sigure, se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate, putându-se comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Și atunci, care e adevărul? Sanitar-veterinarii nu le autorizează sau buzunarele statului sunt goale? Și mai am exemple de abatoare mobile care funcționează în țara noastră, care prestează servicii și pentru alții, nu doar pentru proprietarii lor, cumpărate de fermieri, pe banii lor.

Eliana Dinuț, pentru că de la discuția cu ea am pornit să scriu acest text, este tânără, a muncit peste granițe, s-a întors și a investit în economia țării în care s-a născut. Ca ea sunt mulți, prea mulți. Ce faci tu, statule, tu, politicianule, tu, autoritate, pentru „ăștia” care-ți alimentează buzunarele?

Foto: Eliana Dinuț (arhiva personală)

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Abatoarele au trecut printr-un proces de „curățare”, de când România a intrat în UE. Cele care nu îndeplineau condițiile au fost închise și în prezent există județe în care nu mai sunt abatoare specializate pentru vită, porc ori pentru oaie. Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental (ACVBR-SIM), împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a realizat un proiect care include un abator mobil în valoare de 55.000 de euro plus TVA, preconizându-se că până la finalul anului 2019 vor fi finalizate 60 de unități. Mai mult, proiectul a fost extins și a fost adaptat pentru procesarea laptelui.

Am scris și în trecut despre ceea ce-și doresc crescătorii de animale din toate zonele unde nu există abatoare: un loc unde să-și sacrifice animalele, în condiții foarte bune de igienă și de securitate a produsului obținut.

De data aceasta, vorbim despre faptul că, la Brașov, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil. „Noi am gândit un proiect, un concept integrat, unde în condiții sanitar-veterinare sigure se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate. Dar se poate comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Practic, sunt trei categorii câștigate: fermieri care vor avea plusvaloare, consumatori care vor avea carne proaspătă și, sigur, medicul veterinar care are un rol deosebit în toată această activitate, făcând acel control ante-mortem și post-mortem și garantând că la consumatori ajunge o carne bună”, a precizat Zoltan Haller, membru fondator și vicepreședinte ACVBR-SIM.

Concept integrat, cu posibilitate de finanțare

Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Acest proiect integrat, abatorul mobil, are trei părți componente: zona de așteptare, care din punctul de vedere al bunăstării animalelor respectă toată legislația europeană și națională, zona de abatorizare, amenajată într-un container, și zona de vânzare, care este mobilă și amenajată într-o rulotă. „Unitatea de abatorizare se autorizează drept centru de sacrificare. Este o unitate de capacitate mică, nu este o unitate în competiție cu vreun abator consacrat unde se pot sacrifica zeci, sute de animale pe oră. Aici vorbim de patru bovine tineret sau de 20 de ovine, 15 suine într-o zi – capacități mici, pentru o zonă relativ mică, la o comună sau două comune. E un proiect la care noi oferim inclusiv finanțare, prin partenerii pe care îi avem”, a explicat Zoltan Haller.

Practic, de la idee, la echipament și finanțare, asociația încearcă să pună la dispoziție o soluție integrată, iar fermierii sau asociațiile să decidă în cunoștință de cauză dacă o astfel de investiție le este utilă. În cazul în care sunt atrași de un astfel de proiect, ACVBR-SIM îi ajută să-l dezvolte.

Fermierii sau asociațiile, organizațiile care doresc doar partea de abatorizare, să aibă unde să sacrifice animalul, un certificat că acel produs a fost sacrificat în condiții de igienă și parafa medicului veterinar, fără partea de vânzare, trebuie să știe că pentru a se obține autorizația de funcționare trebuie respectat un anumit flux. „Din acel flux, nu trebuie să lipsească filtrul sanitar, care este, în cazul nostru, asigurat și amenajat în rulotă. Este destul de greu să ne imaginăm că se va obține o autorizație de funcționare în condițiile în care vreuna din cele trei componente pe care le-am amintit vor lipsi. Când am creat acest concept, l-am creat unitar, integrat, care să funcționeze împreună și sigur că, atunci când povestim, povestim de ceva unitar”, ne-a spus vicepreședintele ACVBR-SIM, subliniind că acest proiect este implementat cu brio în alte țări.

Valoarea unui astfel de proiect, a unui abator mobil, este de 55.000 de euro plus TVA. Cei interesați pot obține finanțări pe cinci-șapte ani, cu avans care poate să pornească de la 0% până la 25% și rate care pot fi corelate cu încasarea subvențiilor, rate anuale, în funcție de fiecare beneficiar.

Abatorul mobil, cum arată un astfel de punct de sacrificare

Prima zonă a unității mobile de abatorizare este gândită ca zonă de așteptare (aproximativ 30 mp, dar poate fi extinsă), acoperită și igienizată, cu o adăpătoare (ce ține de bunăstarea animalelor). Animalele sunt apoi preluate, urmând ca după un timp pentru odihnă să intre în procesul tehnologic de sacrificare.

După asomare, urmează partea de procedee tipice pentru sacrificare, respectiv sângerare, jupuire, eviscerare. În această zonă există și o macara pentru ridicarea pe țeava de transport. „Astea toate se întâmplă în zona murdară pe care o are unitatea noastră, după care carcasa intră în zona curată, se face toaletarea ei, șlefuirea. Din această zonă curată ajunge în camera frigorifică, unde temperatura se menține la 2°C. Pot fi ținute maximum cinci zile aici carcasele de la diferitele specii sacrificate”, a explicat Zoltan Haller.

Camera de refrigerare are o capacitate de 3.500 kg. Agregatul de răcire poate varia de la +5°C până la –10°C, în funcție de ce dorește beneficiarul, dar pentru refrigerare se va merge pe 2°C.

În zona curată are loc toaletarea carcasei, resturile necomestibile rezultate fiind eliminate. Aici se află o masă de lucru, sterilizator de cuțite, chiuvetă cu apă rece și caldă, cameră frigorifică, monitorizare temperatură refrigerare, grafic de monitorizare.

Beneficiarii vor primi și procedurile de asomare și tot ce ține de bunele practici, pe specii. Aceste proceduri sunt elaborate de medici veterinari, iar pentru buna funcționare a unității, procedurile trebuie respectate în mod obligatoriu.

Din zona de refrigerare-înghețare se poate trece ușor în următoarea încăpere, amenajată în rulotă. „Avem zona de tranșare și de vânzare. Rulota primește o autorizație suplimentară, sanitar-veterinară, care este pentru rulotă comercială tip măcelărie. Echipamentele sunt incluse în dotările unității și fac parte din preț. Se pot comercializa până în 3.000 kg de carne proaspătă pe săptămână sau produse proaspete, deoarece avem și un tocător de carne, pentru carne tocată, cârnat proaspăt sau alte produse proaspete”, a subliniat reprezentantul ACVBR-SIM.

Rulota comercială este independentă de apă-canal, pentru ca, în situațiile în care se merge în târguri sau piețe aflate mai departe de zonele locuite, fermierii să-și poată desface marfa.

Unitatea de frig se montează într-un loc fix, pentru că întreaga unitate primește un cod de exploatație, arondat unei adrese.

Unitatea mobilă de vânzare a produselor proaspete are vitrină frigorifică, fiind dotată cu un spațiu de depozitare. „Recomandăm ca mașina care va tracta această rulotă, abator mobil, să fie cu cameră frigorifică și mare parte din marfă să fie ținută acolo. Practic, sunt componente și, dacă se merge pe un proiect, foarte ușor aceste lucruri se pot adăuga, astfel încât să fie un proiect complet”, a menționat Zoltan Haller.

O astfel de unitate are nevoie de două persoane, plus un medic veterinar pentru care se va amenaja un birou. Având în vedere că există un cod de exploatație, va trebui să se facă trasabilitatea și intrările-ieșirile în urma abatorizării animalelor.

Unitatea mobilă de procesare a laptelui prinde contur

Pornind de la conceptul abatorului mobil, ACVBR-SIM dezvoltă un alt proiect. „Pornind de la această unitate de sacrificare mobilă, ne-am gândit mai departe și am făcut și o unitate de procesare lapte. Se adresează fermierilor care au animale unde procesatorii nu ajung ca să colecteze laptele și, sigur, au o problemă. Atunci, prin procesare, aduc un plus fermelor lor”, a detaliat vicepreședintele asociației, arătând că rolul organizației este de a prezenta soluții viabile pentru crescătorii de animale, care să se încadreze în cadrul legal.

Fermierii trebuie să știe că în noua Politică Agricolă Comună se pune accentul pe lanțul scurt alimentar și proiectele de acest gen vor fi finanțate cu un mai mare interes. „A fost o expoziție internațională la Frankfurt, unde cele mai multe unități de procesare-prelucrare au fost în containere amenajate. Practic, este o tendință pe plan european ca, pe unități mai mici, pe acest concept de lanț scurt alimentar, să se concentreze PAC în următorii cinci ani”, a completat Zoltan Haller.

Proiectul pentru procesarea laptelui este unul integrat și presupune recepția laptelui, pasteurizarea lui, prelucrarea laptelui și obținerea de produse lactate proaspete. Capacitatea zilnică este de aproximativ 1.500 de litri.

Pentru acest proiect, a fost gândită și o parte de școlarizare, astfel încât beneficiarii care vor achiziționa astfel de unități mobile de procesare a laptelui să știe cum să facă acele produse. Mai mult, rețetele pot avea îmbunătățiri, adăugiri, personalizări conforme zonei, pentru a se realiza produse căutate de consumatori.

Se urmărește și o schimbare de mentalitate, astfel încât consumatorii să aprecieze calitatea produselor realizate zonal. 

60 de unități, până la sfârșitul anului

Abatoarele mobile sau unitățile de procesare a laptelui puteau fi achiziționate prin PNDR, pe Măsura 4.2, care nu mai este activă în prezent. Cei interesați de achiziționarea lor prin fonduri europene trebuie să urmărească măsurile pentru zona montană, deoarece se vor lansa sesiuni noi în perioada următoare. „Există deja unități livrate, sunt în diferite faze de implementare, de construcție, iar în perioada următoare, și pe Măsura 4.2 sunt tot mai mulți beneficiari care au proiecte câștigătoare. Ca atare, aceste proiecte devin realități până la sfârșitul anului, când, cred eu, undeva la 60 de unități vor fi în funcțiune”, a încheiat Zoltan Haller, vicepreședinte ACVBR-SIM.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 noiembrie 2019

Publicat în Zootehnie

„O formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactație – folosiți material de carne. A prins la mulți.” - dr. prof. ing. Gheorghe Neață

Pionier în ceea ce înseamnă creşterea vacilor de carne, dr. prof. ing. Gheorghe Dan Neaţă spune că asta e o „nebunie din tinerețe”, încă de pe vremea regimului comunist, când a vrut să aducă la noi rase de taurine specializate pentru producția de carne. Prin anii 2000, a început creionarea unui program de creștere a vacilor de carne, iar astăzi, când această activitate a luat amploare, sfaturile lui Gheorghe Dan Neață au căutare, profesorul fiind considerat una dintre persoanele pregătite din domeniul zootehnic din România. 

Gheorghe Dan Neaţă, cel care de-a lungul vremii a ocupat funcții de conducere în diverse structuri ale Ministerului Agriculturii, vrea să se afle mereu în mijlocul evenimentelor, printre crescători și animale. „Nu eram incompatibil cu meseria de profesor, dar cred că nu mi se potrivea. Însă, obligat fiind într-o anumită perioadă a vieţii mele, a trebuit să predau reproducţie dirijată, aplicată în fermele de extensie din România”, ne-a spus specialistul despre perioada în care s-a aflat la catedra unei universități agricole.

Pasionat de rasele de carne, a reușit parțial în demersul său de a le aduce în România încă de pe când era pe băncile facultății. S-au adus atunci la Institutul de Cercetări de la Corbeanca vite din rasa Angus, Limousine şi Charolaise. „De atunci mi-am dat seama că țara noastră are un potenţial fantastic pentru creşterea vacii de carne şi, un lucru în plus pe care oamenii nu l-au luat în seamă, se și adaptează perfect, mai ales rasa Angus. Nu vreau să-i fac reclamă, dar este cea mai puternică «combină» pentru pășunile noastre colinare și alpine. Nu există altceva mai bun decât această vacă, care transformă totul în carne”, a punctat specialistul.

Între anii 2000 și 2003, a început creionarea unui program de creştere a vacilor de carne. După o perioadă de negocieri și refuzuri ba din partea autorităților, ba din partea unor mari lanțuri de magazine, programul a găsit susținere printre fermieri. „Am avut oarece discuţii cu reprezentanții unui lanț francez de hipermarketuri și am căutat să îi prind parteneri într-un program în care să aducă junincile, să le distribuie la populaţie, să preia produsul, să-l abatorizeze și să-l bage în magazin. Ei, n-a ţinut, pentru că erau oamenii reticenţi la această chestiune, și nu pentru că nu era bună rasa, ci pentru că nu fusese ideea lor. Invidia a făcut să clacheze programul. Însă nu m-am dat bătut şi l-am făcut într-o fermă”, povestește Gheorghe Dan Neață despre proiectul desfășurat la Doştat, în județul Alba, unde a găsit mediul prielnic și unde a adus primele vaci din rasa Angus. Primele vaci Aberdeen Angus din România au fost aduse la ferma Bioterra, aparținând omului de afaceri Mihai Miron. „Vaci de mare performanță, acestea au fost licitate în Scoția și aduse la Doștat în Alba, ca să putem să demarăm cu animale cu genetică înaltă, care, când intră pe animalele noastre autohtone ca metisări, să poată să dea şi rezultate. Pe urmă, a venit în sprijinul meu Semtestul de la Craiova, care a importat material seminal din rase de carne şi care m-a ascultat mot-à-mot – şi le mulţumesc celor de acolo, pe această cale –, şi a făcut difuzare în zonele de deal şi de munte cu material seminal de la tauri de carne. Au folosit crescătorii în gospodăriile proprii şi pe urmă a început să prindă programul”, își amintește Neață, zâmbind.

Recomandări de succes

Metoda recomandată de prof. dr. ing. Gheorghe Dan Neață și folosită în ferme a prevăzut ca pe ultima lactație să fie însămânțat animalul cu material din rase de carne. Viţelul suge până când face 250-280 kg şi pleacă cu tot cu mamă către abatorizare. „Perioada de finisare a viţelului, care este între un an şi 1,5 ani, este și perioada de finisare a mamei lui. Pentru că, oricum, când alăptează, animalul dă totul din el şi slăbeşte. Ei, cu finisarea ai prins doi iepuri: şi mama, şi viţelul. Așadar, asta e o formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactaţie – folosiţi material de carne. A prins la mulți”.

O altă recomandare a specialistului a fost ca prima însămânţare a vițelelor, cu excepţia celor care provin din mame performante, să fie cu Angus. Apoi, după primele o sută de zile de lactaţie, când producţia este maximă, se stabileşte exact care sunt cele cu care se merge pe lapte în continuare, iar din restul se realizează un lot de carne. Această formulă nu a prins chiar în toate fermele mari.

Mai mult, viţeaua de reproducţie are un sistem de creştere care impune anumite procedee și procese, dar mai ales o perioadă prelungită de alăptare, indiferent de „ce se poartă” în domeniu. „Indiferent de ce ştiinţe de exploatare vin de peste Ocean, de prin Statele Unite ale Americii, crescătorii noștri ar trebui să se ducă să vadă fermele de extensie din Franța: vițeaua pentru reproducție suge patru luni la mamă. Aţi văzut reclama în care se recomandă femeilor să alăpteze copiii 6 luni la sân, cel puţin? Cam aşa-i şi acolo. Numai că noi am zis: am găsit laptele-surogat, le dăm raţie. Creşte, într-adevăr, se umflă, dar partea de dezvoltare a aparatelor și a organelor interne şi, mai ales, a aparatului genital are de suferit. Sunt ferme care au înţeles acest subiect şi cresc tineretul aşa cum trebuie. Dar sunt unele care nu au înțeles”, arată Gheorghe Dan Neață, subliniind că, la Angus, vițelul suge șapte luni și ajunge la 300 kg în cele mai reuşite cazuri și la 280 kg, în cele mai proaste cazuri. Iar carnea e de calitate superioară, incomparabilă cu alte tipuri de carne.

Mai este de lucru la Bălțata Românească

Legat de rasa Bălțată Românească, într-adevăr este o rasă mixtă care are o pornire spre producția de carne, însă nu are randamentul dorit. „Pe lângă calitate, nu are cantitatea de carne cu valoare biologică ridicată în carcasă. Deci ar trebui să fie dezvoltat foarte bine trenul posterior, „pistolul” aşa cum se zice la porţiunea aceea, chiulota şi o porţiune din şira spinării, în care sunt cei mai valoroşi muşchi doriți în reţetele culinare ce se folosesc în ţările care au gastronomia calată pe vaca de carne”, a explicat specialistul.

Îmbucurător este, totuși, că în ultimul timp și în România a început să se extindă consumul de carne provenită de la vită specializată crescută aici, în țară. În multe restaurante din orașe ale României, cum ar fi București, Brașov, Iași, Constanța, Timișoara, Oradea sau Arad, se preferă carne realizată aici, din vite de carne sau din metişii de vite de carne cu vacile autohtone, care au o calitate aproape insesizabilă faţă de rasa pură. „Poate în unele cazuri chiar mai bună, dacă finisarea a fost făcută cum trebuie. Aceasta este marea mea satisfacţie, că am reuşit. Mai mult chiar, am reușit să creez pe lângă mine o pleiadă de specialişti care mi-au luat ideile şi îi văd că merg aşa cum trebuie, merg înainte. Probabil că vor continua şi vor avea de câştigat. În niciun caz, nu vor avea de pierdut”, crede Gheorghe Dan Neață, fericit că a lăsat în urma sa oameni care ştiu să ducă mai departe ceea ce a avut în plan, indiferent că s-a aflat la Agenția Națională de Zootehnie, la Ministerul Agriculturii, în Direcţia Politici în zootehnie, sau în mediul privat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019

Publicat în Zootehnie

În comuna Redea, județul Olt, am întâlnit un tânăr în vârstă de 29 de ani, Liviu Marius Ciocan, care nu numai că are grijă de partea vegetală din ferma întinsă pe 3.200 ha, dar are și drag de animale.

Deține în prezent un efectiv de 200 de capete de taurine de carne din rasa Angus. De ce Angus și nu Bălțată românească sau Charolaise, de exemplu? Pentru că, spune el, este o rasă mai puțin pretențioasă, „mai rustică”.

Povestea fermei specializate pe rasa de carne Angus a început acum trei ani, cu 120 de vaci. „O perioadă, am ținut-o în repaus, n-am mai extins-o, deoarece am vrut să punem cultura vegetală la punct, s-o organizăm foarte bine. După care, anul acesta, am demarat niște proiecte pentru modernizarea fermei și ne dorim să mărim efectivul de animale, care azi a ajuns la 200 de capete”, ne-a spus tânărul fermier.

Rasa Angus se comportă cel mai bine pe pășune, dar în zona în care Liviu Marius Ciocan are ferma, nu există niciuna prin apropiere. Deocamdată, animalele stau libere în adăpost, dar fermierul intenționează să caute o zonă cu pășune, în care să mute ferma de vaci Angus.

Printre planurile sale se află și valorificarea prin închiderea lanțului. „Ideal este să închidem tot cercul, ca să dăm plusvaloare afacerii. Toate trebuie făcute pas cu pas. Mai întâi să modernizăm ferma, după care luăm în calcul și abatorizarea, și procesarea”, arată fermierul din județul Olt, nemulțumit fiind de ce sume se obțin doar din creșterea animalelor pentru carne.

Procesarea în fermă, cea mai bună variantă pentru profit

Liviu Marius Ciocan a început aventura agricolă în urmă cu șase ani, pe la vârsta de 23 de ani, când s-a decis să facă pasul acesta și să administreze societatea. „Când am intrat prima dată în afacerea asta, într-adevăr mi-a fost destul de greu, pentru că nu eram obișnuit. Agricultura, până la urmă, necesită multă muncă, iar munca cu pământul este grea, după părerea mea. Trebuie să fii prezent, trebuie să te implici foarte mult. Dar, zic eu, în toți acești ani am acumulat experiență și am făcut lucruri bune, per total”, își amintește tânărul fermier care urmează să investească în modernizarea unei mori cumpărate din zonă. Produsul obținut – făina – se va vinde către procesatori, dar și ambalată către magazine.

Valorificarea producției a fost și rămâne o problemă pentru fermierii mici, uneori chiar și pentru cei mari, în condițiile în care nu sunt uniți să vândă împreună printr-o cooperativă, grup de producători. După părerea lui Liviu Marius Ciocan, la ora actuală, procesarea rămâne cea mai bună variantă pentru a avea profit. „Generează și ea costuri, o muncă mult mai mare, dar cred că este singura soluție prin care să stăm tot timpul pe plus și de asta am hotărât să facem pasul și pentru procesare, pentru valorificarea grâului sub formă de făină, valorificarea vacilor de carne sub formă de produse procesate”.

Deși ferma pe care o administrează tânărul deține spații de depozitare, spune că, în general, a vândut imediat după recoltat o mare parte a producției, mai ales că în ultimii doi ani prețul n-a mai prea crescut, a variat la grâu între 60 de bani și 70 de bani pe kilogram. „Depozitarea, la fel, generează costuri și n-a fost rentabil să ținem grâul până în ianuarie-februarie, ca să-l vindem atunci. În mare parte, vindem la recoltat. Avem nevoie de bani, de lichidități, așa că am ales varianta vânzării direct din câmp”.

Investiții în utilaje și în calitatea solului

Pe cele 3.200 de hectare pe care le are în grijă Liviu Marius Ciocan, culturile se împart astfel: 50% grâu, 25% rapiță, 10% leguminoase, mazăre, în special, și restul, floarea-soarelui și porumb, în suprafețe mai mici, deoarece nu au fost atât de profitabile în ultimul an.

Modernizarea realizată până în acest moment a însemnat investiții în utilaje și în îmbunătățirea calității solului. „Trebuie să avem grijă de culturi, dar şi de sol. Îl îmbunătățim de la an la an. Ferma este împărțită pe două zone: la 10 km de Caracal către Dolj, către Craiova, avem 1.500 de hectare, iar pe zona aceasta, unde este și ferma de taurine de carne, sunt în jur de 1.700-1.800 de hectare. Pe zona aceasta, este un sol mult mai bun decât pe partea de Dolj, unde este un brun-roșcat de pădure, și acolo am pus accent pe îmbunătățirea calității solului”.

Diferența de producție între cele două zone este destul de mare. Mai mult, la un sol de calitate slabă, omiterea unei lucrări se simte la producție. În schimb, un sol mai bun îți permite și anumite greșeli.

Forța de muncă, o mare provocare

În total, Liviu Marius Ciocan lucrează cu 50 de angajați, doi fiind ingineri agronomi deoarece, oricât ar fi de informat, are nevoie de astfel de suport de specialitate. „Întotdeauna avem de învățat și de la an la an apar tehnologii noi și produse noi, care uneori ne depășesc. Trebuie să ne consultăm cu specialiștii”, crede fermierul oltean, care se confruntă și el cu lipsa forței de muncă. Ba mai mult, spune despre generația tânără că „nu prea este așa dornică și nu vrea să se implice în agricultură... forța de muncă este o problemă și la noi în zonă, cum este în toată țara. Sperăm ca lucrurile să se îndrepte și din punctul ăsta de vedere”.

Pași înceți, dar siguri pe drumul spre apă

O altă problemă este cea a lipsei apei, a precipitațiilor, mai ales că în ultimii cinci ani s-a schimbat mult „harta” lor. „A mai plouat… câteodată. Pe partea de irigații, sunt depuse proiecte pe OUAI pentru modernizarea și punerea în funcțiune a stațiilor de irigat și sper eu că, într-un an, maximum doi, să punem la punct o mare parte din sistemul de irigații, adică să începem să irigăm nu toată suprafața, dar cât mai mult din ea”, a precizat Liviu Marius Ciocan.

Pentru canalul principal de irigații, s-au demarat lucrări de reparații, iar echipamentele de irigații sunt prinse în proiecte. „Sunt depuse proiecte pe modernizare. O să fie puțin mai dificil la sistemele secundare, pentru că sunt dezafectate și trebuie refăcute complet. Acolo cred eu că o să fie o problemă”.

În zonă nu se mai irigă niciunde și speranțele rămân în modernizare și investiții. Organizația de Utilizatori de Apă pentru Irigații Deveselu va deservi Redea, Grădinile, Vișina, către Corabia. Așadar, o suprafață destul de mare.

Articol publicat în Revista Fermierului, 01-14 octombrie 2018

Publicat în Din fermă-n fermă!

newsletter rf

Revista