Ferma înfloritoare a lui Constantin Soare din Fântânele – Constanța, de la granița cu județul Tulcea, nu a scăpat nici ea de seceta pedologică. Culturile de orz sau grâu au fost afectate între 80% și 100%. Organizația de udători din care face parte implementează acum un proiect pe irigații pentru șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare.

Constantin Soare lucrează 1.070 de hectare pe raza localității Fântânele. Fermierul constănțean a aplicat ca în fiecare an tehnologii care l-au ajutat în trecut să obțină producții bune, chiar și fără irigații. Anul acesta însă pare desprins din cu totul altă poveste, iar nevoia de apă pune presiune pe fermierii care vor să își continue activitatea. „Lucrăm 1.070 de hectare și toată cultura de grâu a fost calamitată în procent de 70-100%. Am avut parcele care au fost calamitate în procent de 100% și una dintre ele, de 117 hectare, am întors-o după ce s-a încheiat procesul-verbal de constatare a pagubelor. Am pregătit terenul și am pus cultură de porumb care, mulțumim lui Dumnezeu, pentru că au fost niște ploi, a reușit să răsară”, ne-a spus Constantin Soare.

În Dobrogea, finanțările nerambursabile pentru irigații sunt necesare

Constantin Soare ridică din nou problema legată de reabilitarea infrastructurii de irigații, de realizarea de sisteme de irigații locale, adică ale fermierilor.

Dacă terenul agricol este al mai multor proprietari și acea investiție e posibil să se afle pe un teren ce se va vinde, riști ca noul proprietar fermier să nu vrea să irige și să închidă conducta. „Eu din luna mai 2017, când a apărut Legea 133 – lege care a modificat Legea îmbunătățirilor funciare, Legea 138/2004 –, prin care s-a stabilit că statul va livra apă cu titlu gratuit Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, m-am așezat pe „pista de concurs” și am început să lucrez la un proiect pentru irigații. Noi, pe localitatea Fântânele, am constituit o OUAI și am preluat de la ANIF șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare. Aparținem de sistemul de irigații Sinoe, care deservește în cadrul județului Constanța și parțial Tulcea 60.000 de hectare, din care 40.000 se află în zonă viabilă. Un lucru important e să ne încadrăm în această suprafață viabilă de 40.000, motiv pentru care am făcut demersuri din momentul în care a apărut Legea 133, am dat curs constituirii organizațiilor și mai departe demersurilor pentru accesarea fondurilor europene prin Măsura 4.3”, a detaliat fermierul.

Proiectele, au fost aprobate, cele șase contracte de finanțare fiind semnate cu AFIR. „S-a întocmit dosarul de achiziție cu caiet de sarcini și este depus la AFIR în vederea analizării lui, să se constate dacă condițiile pe care le-am stabilit prin Caietul de sarcini se încadrează în Legea 98, Legea achizițiilor publice, și aștept să îmi vină răspunsul. După care trebuie mai departe să depun același dosar la Agenția Națională a Achizițiilor Publice, pentru a se stabili iar dacă acele condiții stabilite prin Caietul de sarcini sunt conforme cu legea în vigoare”, a continuat agricultorul constănțean.

Următorii pași sunt scoaterea la licitație, apoi proiectarea și execuția, undeva, speră agricultorul, în luna august. Lucrarea este estimată a fi finalizată, la anul, în 2021, cel mai optimist în luna aprilie.

În prima etapă trebuie reabilitată stația de punere sub presiune care consumă o mare parte din suma alocată pe proiect de un milion de euro, împreună cu partea de alimentare cu energie electrică. „O organizație poate să depună, cel puțin în ultimul Ghid așa era stabilit, trei proiecte pentru același plot, scopul fiind acela de a reveni într-o etapă următoare și a-ți finaliza toată infrastructura secundară – vorbim de conducte principale, antene cu hidranți și așa mai departe. Stația este dotată cu pompe, cu tablouri de comandă, cu tot ce este necesar, pentru a deservi întreaga suprafață pe care o deține acel plot. Adică nu le faci pe bucățele – azi pun două pompe, în programul următor mai pun încă două și așa mai departe. Se montează toate pompele așa cum a fost concepută stația și de banii rămași pleci cu o conductă principală și una-două antene, în funcție de suma care este disponibilă”, explică Constantin Soare.

Statul se mișcă mai greu decât agricultorii

Canalele de irigații sunt proprietatea statului și rămân în sarcina ANIF-ului pentru reabilitare. Nu mai puțin de un miliard de euro au fost dați în programul care în cinci ani trebuia să reabiliteze infrastructura aferentă pe două milioane de hectare. „Se spune că s-a consumat foarte puțin din ei, dar nu e problema noastră. Important este ca statul să încerce să investească atât cât e nevoie pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații. Prin acel Program Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații – HG 793 – ANIF-ul are obligația, în paralel cu organizațiile fermierilor, să-și reabiliteze tot ce înseamnă canale principale, canale secundare, stația bază, stațiile de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară. Atunci când organizațiile care au accesat proiecte și-și reabilitează infrastructura secundară și-au finalizat investiția și pot să irige, ANIF-ul are obligația să-i aducă apa la aspirația SPP-urilor. În cazul nostru, din păcate, lucrurile nu cred că se vor întâmpla așa. Mai degrabă spus, eu estimez, pentru că încerc să mișc lucrurile mai repede, că prin aprilie 2021 voi avea finalizată această primă etapă”, a precizat agricultorul care estimează că va trebui să mai depună încă un rând de proiecte pentru a putea reabilita restul de infrastructură secundară care să acopere întreaga suprafață a plotului.

Reabilitarea va viza stațiile și clădirea, iar modernizarea aducerea de pompe de ultimă oră ca tehnologie, tablouri de comandă care să nu presupună intervenția omului, decât în programare. „Ele trebuie programate de maniera să mențină o presiune constantă în instalația secundară de irigații. Și atunci pompele pleacă automat sau se opresc, în funcție de consumul de apă”, a explicat Constantin Soare. Astfel se va realiza și economia consumului de energie electrică.

Păienjeniș legislativ care împiedică realizarea proiectelor

Reabilitarea infrastructurii principale în sistemul de irigații Sinoe trenează însă. „Fizic nu s-au mișcat lucrurile deloc. Am înțeles că s-a scos la licitație anul trecut proiectarea, s-a câștigat licitația și ulterior s-a blocat finanțarea. Acum înțeleg că se vrea să se scoată la pachet proiectarea cu licitația, dar încă nu sunt bani, trebuie să așteptăm. Înțeleg că bani în bugetul Ministerului Agriculturii pentru aceste investiții care trebuie realizate nu sunt și trebuie, mai nou, la rectificarea de buget să se încerce să se găsească resurse financiare pentru a se aloca sumele necesare pentru reabilitare”.

În condițiile în care asociațiile de udători finalizează proiectele, dar statul nu își face partea sa, agricultorii pierd nu doar apa, ci și resursele cu salariile angajaților care trebuie să gestioneze toate acestea.

Mai mult, OUAI au activitate de utilitate publică, iar astfel de investiții sunt de interes general. Pe lângă obligația de a asigura infrastructura secundară, reabilitarea ei pe întreaga suprafață a plotului, există și cea de livrare a apei conform contractelor cu proprietarii de terenuri.

Ideal ar fi ca toată lumea să își dea concursul pentru realizarea acestui tip de proiecte.

Problema cu care se confruntă multe asociații este că Legea 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții are două articole, 6 și 7, care spun că beneficiarul care realizează o investiție și vrea să traverseze cu o conductă/cablu terenul unei terțe persoane trebuie să obțină acordul acelei persoane. „Practic nu se poate o astfel de procedură. De ce spun nu se poate? Pentru că trebuie să ai contact cu proprietarul, care să fie în viață, să aibă cadastru și cu care să te duci cu el la notariat să închei un astfel de document. Dar foarte mulți proprietari nu mai sunt în viață, moștenitorii nu și-au făcut dezbaterea succesorală, sunt plecați prin Europa sau prin alte țări, ca să nu mai spun de faptul că nu sunt încheiate planuri cadastrale. În condițiile date, practic nu există posibilitatea obținerii, așa cum se cere de anumite instituții, a acordului proprietarului. În cuprinsul Legii 138/2004, Legea îmbunătățirilor funciare, e Articolul 30, care vine și modifică Articolele 6 și 7 – chiar spune acolo că se modifică articolele 6 și 7  din Legea 50 care stă la baza acordării autorizației de construire –, și elimină obligativitatea ca beneficiarul să aducă la cel care emite, pentru a obține autorizația de construire, acordul proprietarului. Dar cine a formulat articolul acel 30 a făcut-o atât de prost încât nimeni nu înțelege nimic sau fiecare înțelege ce vrea. Acolo se spune printre altele că beneficiarul, ca să poată să obțină autorizația, dacă în cuprinsul contractului de arendă avut este stipulat faptul că are dreptul să construiască pe teren, nu mai e necesar să vină cu acordul scris al proprietarului. Dar cine e beneficiarul în cazul de față? Organizația. Dar, Organizația are în obiectul de activitatea arendarea terenului și exploatarea terenului? Ea are activitate de utilitate publică!”, a detaliat Constantin Soare. Fiind de utilitate publică, indicat ar fi, crede el, să se procedeze ca și în cazul altor construcții care au același scop, așa cum sunt autostrăzile.

Organizațiile de udători sunt înființate în baza Legii 138 care nu au activitate de a exploata terenul, astfel că posibilitatea de a încheia contract de arendă cade. Mai ales că în cadrul organizației, fermierii au la rândul lor contracte de arendă. „Modificarea acelor articole din Legea 50 și Articolul 30 din Legea 138 a fost făcută în baza unei Ordonanțe de guvern! Deci este la îndemâna Guvernului să dea curs la așa ceva. Și ca o concluzie, trebuie înțeles foarte clar că dacă nu se va schimba regula aceasta, degeaba vom spune: am băgat banii în infrastructura principală, am alocat sume, am venit cu nu știu ce sume alocate pe programul următor – că înțeleg că se vrea să se aloce un miliard de euro pe Măsura 4.3 –, dacă nu creăm toate pârghiile care să ne permită să fim operativi în tot ce înseamnă activitățile astea, nu facem decât să ne blocăm”, apreciază fermierul constănțean.

Înlesnirea accesului la banii UE

Un alt aspect semnalat de Constantin Soare este faptul că dacă se va păstra ultimul Ghid pentru Măsura 4.3, PNDR 2014-2020, vom avea blocaje. Acesta prevede că organizațiile care nu au avut sprijin european în ultimii cinci ani, primesc acum un punctaj de 40 de puncte, favorizându-i pe cei care nu au reușit să depună proiecte până la această oră.

Un alt aspect e că fiecare organizație are dreptul să depună un singur proiect pe sesiune, ceea ce iarăși poate însemna o frânare a investițiilor. „Eu am băgat un milion de euro în stație și din 800 de hectare cât are suprafața unui plot, cu banii rămași din milion, după ce am finalizat punerea în funcțiune a stației, mai fac o conductă principală și o antenă-două care să deservească 100-200 de hectare. Dacă în programul următor, OUAI poate să depună un singur proiect, atunci pun întrebarea: cum se gândește rentabilizarea, folosirea acestor bani – eu știu că atunci când ai făcut o investiție trebuie să produci cu ea. Eu am băgat un milion și produc pentru 200 de hectare în loc să ajung să dau pentru 800-1000 de hectare cât are plotul? De aia spun și sper ca în programul următor și în prima sesiune a programului următor să se schimbe regulile acestea din Ghidul actual!”

Pentru Măsura 4.3, în programarea viitoare este prevăzută suma de un miliard de euro. Nevoia stringentă de apă îi face pe fermieri să spere ca sesiunea să fie deschisă fără limită de sumă. „S-a stabilit un termen de depunere de 3-5 luni. Câte proiecte s-au depus? 300-400-500 de proiecte, în condițiile în care sunt eligibile toate să fie și finanțabile, nu să așteptăm, să repartizăm sumele pe șase ani, pentru că repet, am nevoie de apă mâine, că seceta e constantă ca și schimbările climatice. De aceea sper ca în continuare deciziile care se vor lua prin conținutul Ghidului să fie unele cât mai facile, mai ușor de derulat și repet și revin la elementul cheie: cu acordul proprietarilor. Trebuie ca Articolul 30 din Legea 138 să fie modificat”, a mai spus fermierul.

Toate acestea în condițiile în care nu vorbim de o investiție nouă, ci de reabilitarea unei investiții făcute în urmă cu mai mulți ani, iar noua tehnologie va avea un impact pozitiv pentru generațiile care urmează.

Dobrogea se află, conform statisticilor, într-o zonă defavorizată raportându-ne la nivelul precipitațiilor care se cumulează într-un an. Fermierul a făcut propuneri scrise și verbale, în discuții cu oficialii de la minister, ca atunci când se vor emite noile ghiduri pentru Măsura 4.3, Reabilitarea infrastructurii principale de irigații, zona Dobrogea să fie încadrată ca zonă defavorizată. „Scopul este să ni se acorde un punctaj suplimentar, punctaj care să ne permită să accesăm mai facil proiectele pe Măsura 4.3, pentru că aici este polul secetei și aici trebuie investit cel mai mult în irigații”, a conchis Constantin Soare.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Irigațiile sunt un subiect la modă, mereu fierbinte al agriculturii românești, chiar și în perioade ca acestea în care ploile nu mai contenesc. Motivele sunt multe, iar lipsa sistemelor de irigat se reflectă în producție și într-o mai mică putere de cumpărare pentru agricultorii români, care au doar de pierdut pe o piață comună. S-au făcut pași importanți în acest sens, accentul fiind pus pe infrastructura principală de irigat, care are în prezent 2.000 km de apă gratuită.

La capitolul realizări în acest domeniu, în ultimii patru ani, s-au făcut pași importanți pentru „chestiunea irigațiilor” prin implicarea Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România şi a Ministerului Agriculturii. „S-au putut obţine umplerea canalelor, achiziţia energiei electrice de pe piaţa liberă, s-au legiferat sume importante pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigat, s-a început a treia sesiune pentru submăsura pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigat şi în cele din urmă se poate iriga cu apă pompată fără niciun ban de la ANIF, venind în sprijinul fermierilor şi încurajându-i să vină să-şi înfiinţeze OUAI-urile şi să acceseze acele proiecte europene de un milion de euro nerambursabil, atât pentru modernizarea infrastructurii secundare, cât şi pentru achiziţia de echipamente moderne de irigat”, ne-a declarat Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR).

În prezent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă din România sunt undeva la 570, fiind în curs de înfiinţare în unele judeţe cu deficit mare de precipitaţii, iar suprafaţa depăşeşte 1,8 milioane de hectare. „În momentul de faţă, sunt aproape 570 de organizaţii înfiinţate. În 2017 aveam undeva la 340, iar de atunci au fost înfiinţate foarte multe şi mai avem de aprobat încă vreo 70 de organizaţii de udători. Practic, vreo 220 de organizaţii au fost înfiinţate în doi ani, pe o suprafaţă de aproape 600.000 de hectare”, a precizat Florin Barbu, director general, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

ANIF, prin programul de guvernare, a urmărit două puncte foarte importante: reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii şi apă gratuită pe canale. „În momentul de faţă, pe reabilitarea celor două milioane de hectare din aducţiunea principală avem 50 de şantiere deschise în ţară, deja suntem la 1.400.000 de hectare puse la dispoziţia fermierului, faţă de 2016, când aveam 340 de hectare puse la dispoziţia fermierilor”, a adăugat Florin Barbu.

În cifre concrete, sunt 2.000 km de apă gratuită pe toată infrastructura principală. „Îi rog foarte mult pe fermieri să acceseze fondurile europene. Avem o axă deschisă acum pe subMăsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, pe organizaţii de udători, proiectele sunt de un milion de euro, prin care sunt zero cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil. Mai mult de atât, am modificat programul de dezvoltare rurală, prin care în 30% din proiect să poată să-şi ia şi echipamentul de irigat. Astfel, închidem ciclul acesta, infrastructură principală – infrastructură secundară – instalaţie, pentru a aduce în condiţiile cele mai bune apa la plantă”, a completat Florin Barbu.

Apa gratuită este „vitală”

Și fermierii sunt de acord că punctul declanșator al organizării în OUAI-uri și al accesării fondurilor prin subMăsura 4.3 l-a constituit furnizarea de apă gratuită, agricultorii fiind însă susținuți activ de autorități, în acest proces. „Este esenţial, fără de asta nu s-ar fi putut altfel, cel puţin pe anumite trepte de pompare, unde aducerea apei crea un preţ de cost al apei destul de mare. Vă dau un exemplu ca să mă fac înţeles în acest sens, de ce eu îl consider vital. Noi avem terenuri aflate pe treptele 3 şi 4 de pompare a sistemului de care aparţinem şi, în 2004, când a apărut Legea 138, Legea Îmbunătăţirilor Funciare, în decembrie, prin conţinutul acelui act normativ s-a eliminat subvenţia care făcea obiectul apei de irigaţii. În primăvara anului următor, 2005, am cerut o ofertă ANIF-ului pentru apa care urma să fie folosită pe treapta 3: preţul era de 2.000 de lei pe 1.000 de metri cubi şi pentru treapta 4 – 4.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, moment în care energia era subvenţionată, care făcea obiectul pompării apei, apa adusă la plantă era la 50 de lei 1.000 de metri cubi. Prin exemplul pe care vi l-am dat vreau să scot în evidenţă că acest act normativ, în speţă Legea prin care s-a stabilit că apa se livrează gratuit, este elementul-cheie care a generat investițiile în irigații şi a mobilizat”, ne-a explicat Constantin Soare, fermier din localitatea Fântânele, județul Constanța. Convingerea lui este că degeaba autorităţile au creat un pachet de acte normative, dacă producătorii agricoli nu se organizează în OUAI şi nu depun proiecte în vederea atragerii acelor fonduri şi a reabilitării şi modernizării infrastructurii secundare.

Reabilitarea infrastructurii secundare de către fermieri, importantă

Astfel, în această primăvară, s-au pus în funcţiune foarte multe staţii de pompare, de repompare și chiar canale de irigaţii. Pe lângă Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, a fost conceput şi un program de reparaţie a staţiilor nefuncționale în ultimii 20 de ani. „Prin acest program, pe lângă cele două milioane de hectare pe care noi le punem în funcţiune în 2020 pe reabilitare, pe schimbare de pompe, încă 400.000 de hectare prin acest program de reparaţii vor fi puse în funcţiune. În Botoşani am pus (în funcțiune, n.r.) două amenajări care n-au funcţionat în ultimii 20 de ani, în Covasna, care la fel n-a irigat în ultimii 20 de ani, în Cluj – Mihai Viteazu, Ostrov-Clopotiva, în Hunedoara, în Călăraşi – Olteniţa, în Olt amenajarea Bucşani-Cioroiu”, a afirmat directorul general ANIF, Florin Barbu.

Pe Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, din cele 50 de şantiere, aproape 11 sunt închise. În zona Brăilei, 70% din infrastructură este finalizată, iar în Olt mai sunt doar mici detalii de pus la punct. „În judeţul Dolj, deja am reabilitat amenajarea Nedeea-Măceșu, care are în spate aproape 80.000 de hectare, în proporţie de 90%, deci practic 11 amenajări din cele 50 care sunt în execuţie au fost finalizate începând cu anul trecut. Anul acesta, sper ca 80% din cele 50 de amenajări să fie finalizate. Mici intervenţii vor mai fi în anul 2020, când din septembrie vom începe diferenţa de amenajări care sunt mult mai mici şi timpul de execuţie va fi foarte scurt, maximum un an, astfel încât pe 31 decembrie 2020 să avem cele două milioane de hectare reabilitate”, speră Florin Barbu.

Dar foarte important este ca fermierii să reabiliteze infrastructura secundară de irigaţii, astfel încât sistemul să funcționeze în parametri optimi.

Legat de gratuitatea apei, Florin Barbu dă asigurări, astfel încât fermierii să stea liniștiți: „Împreună cu domnul preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, această apă gratuită am transpus-o prin lege, deoarece dacă era printr-o hotărâre de guvern era mai uşor de anulat”.

Printre proiecte se află și cei 51 km din canalul Siret-Bărăgan, preluat prin OG de la Apele Române, iar pe 30 martie 2020 vor începe lucrările, cu termen de finalizare în 2023. Mai există și o strategie pentru lacurile de acumulare, prin care să se irige gravitațional 400.000 de hectare.

Doar natura a împins dezvoltarea sistemelor de irigat

În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, au fost amenajate, până în 1990, 204.000 ha de irigat. Astăzi se irigă aproape 100.000 de hectare, din care 80% au beneficiat de proiecte, 20% şi-au făcut sisteme locale de irigat prin puţuri, din heleşteie. „În continuare, se înfiinţează OUAI-uri şi în judeţul Ialomiţa. În judeţul Călăraşi, acolo unde suprafaţa de irigat a fost şi este mai mare, dinamica înfiinţării OUAI-urilor este mai puternică decât în judeţul Ialomiţa şi chiar dacă beneficiază de o sursă de apă din pânza de apă freatică şi de ceva precipitaţii, irigă şi ei peste 100.000 de hectare”, a completat Viorel Nica, menționând că se merge pe eficienţă economică, iar investiţiile care nu se plătesc singure şi care n-aduc profit nu trebuie făcute.

Celor care nu accesează proiecte şi nu merg la bănci să-şi achiziţioneze chiar şi terenul agricol, dar şi echipamente moderne de irigat, nu le merge bine, susține fermierul ialomițean care conduce LUAIR. „Eu am peste patru milioane de euro credite bancare pentru investiţii, atât în achiziţionarea terenurilor, cât şi a echipamentelor de irigat. Irig din 3.500 de hectare aproape 2.800 de hectare cu pivoţi cu rază de la 550 de metri până la 900 de metri – aceşti pivoţi sunt atât de automatizaţi, încât pot să-i pornesc şi să-i opresc de pe tabletă în cadrul unui soft al furnizorului de echipamente de irigat”, ne-a spus Viorel Nica. Acesta lucrează 50% din terenul unei exploatații ce a avut, până în anii ’90, o amenajare de 7.200 de hectare. Cu echipamentele vechi, nu se putea iriga nici 30%, irigațiile făcându-se cu precădere la culturile de talie mică, nu și la porumb, cultură cu rentabilitate ridicată.

Dinamica irigațiilor a ținut și de ce s-a întâmplat cu vremea în ultimii ani. În judeţul Ialomiţa, au fost doi ani de secetă, 2001 – 2002, și înființarea OUAI-urile a devenit subiectul fierbinte. „A mai venit un val de ani normali, s-a renunţat, dar încurajarea fermierilor de a se asocia în OUAI-uri şi a accesa proiectele cu finanțare europeană a avut loc în anii 2007, 2011. Anul trecut, mulţi fermieri, colegi de-ai mei din judeţul Ialomiţa, ştiau că am echipamente de irigat tip tambur şi veneau să cumpere aceste echipamente”, povestește Viorel Nica.

Astfel, se pare că, uneori, numai natura mai reușește să-i determine pe unii să acționeze rapid.

Pentru ca acest proces să aibă trend pozitiv, trebuie înfiinţate, în continuare, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă. Mai mult, chiar dacă toată legislaţia de astăzi care se regăsește pe site-ul MADR este foarte avantajoasă, este necesară o colaborare la nivel judeţean între mai multe organisme. „Între Ministerul Mediului, Direcţia Sanitar-Veterinară, între OCPI, între Consiliul Judeţean, pentru că orice proiect depus are nevoie de avize de la aceste direcţii deconcentrate. Ministerul Agriculturii a luat o măsură foarte inteligentă de a se deplasa lunar în fiecare judeţ, cu pondere la irigaţii şi cu multe proiecte pe irigaţii, şi la acele întruniri participă reprezentantul Ministerului Agriculturii, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Prefecturii, OCPI-ul, ANIF-ul, AFIR-ul. În cadrul acestor întâlniri, să ştiţi că se pune repede în aplicare obţinerea avizelor”, a subliniat preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România.

Astfel, nu prea mai există impedimente, spun specialiștii, în obţinerea avizelor sau în accesarea proiectelor. O soluție este ca fermierii să lucreze cu un consultant, care să obţină toate avizele, pentru că prezentând documentaţia unei direcții deconcentrate, aceasta este obligată să-i răspundă în maximum 30 de zile la toate avizele.

„Fără apă, nu facem producție”

Sămânța și tehnologiile nu înlocuiesc lipsa apei, iar acest fapt e și mai bine evidențiat în zona de sud a țării. Nicuşor Şerban, administratorul Agroserv Măriuța, este unul dintre fermierii care lucrează o suprafață mare, în jur de 3.500 ha în județele Călărași și Ialomița, și a reușit anul trecut să amenajeze pentru irigaţii o suprafaţă de aproape 200 de hectare, pe care o folosește cu precădere pentru culturile furajere, pentru că vrea să își poată asigura furajele pentru ferma de taurine, indiferent de cât de secetos este anul. „Putem să avem de toate, fără apă, nu facem producţie. Şi, din păcate la ora asta, la noi şi mai ales în zona de sud-est, principalul fapt care în anumiţi ani limitează producţia este apa. Şi este clar că, dacă discutăm despre producţia vegetală, toate eforturile trebuie duse în această direcţie, în a face tot ce este posibil în a asigura necesarul de apă al plantelor. Aici vorbim de irigaţii, în primul rând, dar nu numai, și de perdele de protecţie, vorbim de orice sursă de apă care poate fi folosită la nivel regional sau chiar la nivel local. Să nu uităm că avem surse multe de apă la nivel local, care trebuie reglementate de forul legislativ pentru a le putea folosi”, a specificat fermierul Nicuşor Şerban.

Există fermieri care vor să-și facă singuri sistemele, fără o asociație

În zona în care Nicușor Șerban are terenurile, nu există organizații de udători și crede el că nici nu sunt necesare, dacă agricultorii au resurse pentru a crea aceste sisteme de irigații. „Ar trebui regândită un pic formula de acordare a banilor, şi anume s-o facem cât de simplu se poate. Orice fermier care are voinţa să facă irigaţii şi are şi posibilităţi financiare – personale, împrumuturi sau orice altă formă – nu trebuie condiţionat de nicio prezenţă, decât de dorinţa lui de a face irigaţii. Cred că nu e cazul să ne formalizăm de o anumită asociere şi din cauza asta să pierdem, pentru că dacă unu-doi dintr-o zonă nu vor să se asocieze, nu e cazul să stea cineva după ei şi din cauza asta să pierdem timp şi să nu facem ceea ce trebuie în privinţa irigaţiilor”, a explicat Nicuşor Şerban, subliniind că fondurile europene se dau în condiţiile pe care România le stabileşte cu Europa. „Nu Europa stabileşte singură condiţiile de acordare a banilor, ci, de cele mai multe ori, la propunerile făcute din România. Deci eu nu cred că nu putem face anumite lucruri că nu ne lasă Europa. Nu. Dacă nu putem face un lucru este pentru că noi nu le-am gândit corect”, a completat fermierul.

Astfel, e nevoie de o deschidere atât în ceea ce priveşte partea legislativă, cât și cea logistică, dar și în ceea ce priveşte sursele de apă. „Nu trebuie să ne gândim numai la sistemele clasice de irigaţii, ci trebuie să luăm în calcul fiecare posibilitate locală: că este lac, că este un râu, că este puţ forat. Trebuie să ne ducem în ţările care au tradiţie deja în această treabă, şi vorbesc de Spania, Ungaria, Turcia, de unde să luăm modele pentru a putea rezolva această problemă care este, aşa cum spuneam, o frână în calea producţiei agricole sigure pe care România ar putea să şi-o facă an de an”, a mai spus agricultorul.

Investițiile trebuie făcute, chiar dacă ploaia nu lipsește

Despre ce se întâmplă în județul Călărași am discutat cu Alexandru Baciu, unul dintre specialiștii cunoscuți ai zonei, care lucrează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de bovine: „Călăraşiul are sistem de irigaţii în proporţie de, cred eu, 35-40% funcţional. Mai trebuie puse la punct sistemele, se investesc bani acum în acest sens, dar se investesc bani și în reamenajarea sau reabilitarea unor sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt fostele sisteme energofage, cu consum foarte mare de energie electrică. Probabil că atunci când s-au făcut aceste investiţii trebuia să gândească şi un sistem cu energie alternativă, o eoliană, nişte panouri solare care să folosească tot timpul această energie, să pompăm apa cu energie ieftină, şi atunci şi apa care ajungea la noi, la fermieri, era mai ieftină. Dar e bine şi aşa, bine că se face”.

Din punctul său de vedere, și fermierii ar trebui să facă un efort şi să se doteze cu echipamente. Investiția guvernului e degeaba, dacă ei nu au cum să o distribuie plantelor.

În ferma sa, Alexandru Baciu are o acoperire de 80% în privința irigațiilor, dar i-ar mai trebui echipamente. Chiar dacă anul acesta ploaia nu a lipsit, investițiile tot trebuie făcute, pentru a avea o continuitate în producție. „Factorul climă a devenit acum primordial. Nu mai putem să contăm pe prognoze, că se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut și nu poţi să mai faci o predictibilitate pe termen lung cum va fi vremea – mă plouă când leagă porumbul sau când răsare grâul sau răsare rapiţa. De departe, asta este loterie. Şi atunci va trebui să ne adaptăm noilor condiţii climatice, care sunt determinante în ziua de astăzi în segmentul nostru, pe agricultură”, a explicat Alexandru Baciu.

Despre programul de modernizare, spune că trebuie avut în vedere finalitatea lui: câţi dintre fermieri vor beneficia de aceste programe și cât se va iriga efectiv. Apa ajunge la terenul agricultorilor, dar trebuie verificat dacă au cu ce iriga.

Dobrogea se usucă. Soluția? Tot banii UE!

Constantin Soare, fermier dobrogean din Fântânele – Constanța, se confruntă cu toate problemele cauzate de lipsa apei. „La această dată, nu avem apă. În Dobrogea e secetă, în timp ce agricultorii din restul țării au exces de apă. Cauza este generată de factorii naturali, de modul în care a evoluat clima, care, de un an de zile încoace, a fost aşa de imprevizibilă în sensul că, pe zona în care ne derulăm activitatea, în speţă în zona Dobrogea, trăim o perioadă cum n-am întâlnit de când fac agricultură, de după Revoluţie încoace. Avem o secetă atât de acută, încât nu ştiu dacă ne vom recupera cheltuielile pe care le-am făcut la culturile înfiinţate la această dată”, ne-a spus fermierul constănțean, subliniind că zona aceasta „impune” irigațiile.

Constantin Soare a pus bazele unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii cu numele Eravo, al cărei președinte este, cu care a depus deja proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigații. Ulterior, a preluat infrastructura de la ANIF, în total 6 ploturi, ce cumulează o suprafaţă irigabilă de 5.350 de hectare. „La ora actuală, pe programul PNDR, subMăsura 4.3, am depus șase proiecte în vederea reabilitării şi modernizării celor 6 ploturi şi proiectele sunt în acest moment în analiza AFIR, urmând ca în perioada următoare să intre în faza de selecţie şi de contractare.”

Și în viitorul PNDR e nevoie de continuarea măsurilor pentru irigații

Lucrurile par însă că au intrat în linie dreaptă, spune Constantin Soare, și politica celor de la conducere, de la această oră, vine în sprijinul agricultorilor. „Își menţin principiile care fac obiectul acestor pachete de acte normative. Mă bucură faptul că sunt interese în a continua aceste investiţii, aceste acte normative şi în programul următor, PNDR 2021-2027”, afirmă Constantin Soare.

Acest fapt e necesar având în vedere că acel milion de euro, care se alocă pentru un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea unui plot, nu este suficient pentru a finaliza întreaga infrastructură secundară, e nevoie ca fermierii, aşa cum este permis şi prin Ghidul Solicitantului, să mai depună un proiect sau chiar două. În caz contrar, riscul e de a crea o investiţie nefinalizată ce ar putea deveni piesă de muzeu.

Soluția e ca și guvernele următoare să acorde atenție acestui segment al economiei și să susțină agricultorii. „Toţi cei care vor veni la conducerea acestei ţări de acum încolo trebuie să dea o importanţă deosebită modului în care se derulează activitatea din agricultură, să-i acorde atenţia pe măsura importanţei ei şi în mod special pe tema pe care o discutăm la acest moment, irigaţiile, apa se impune a fi livrată permanent, gratuit, organizaţiilor şi celor care o utilizează. Pentru că, dacă se va schimba această decizie, să nu se mai livreze gratuit apa organizaţiilor, se va ajunge în situaţia în care investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face de acum încolo pe ce înseamnă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii secundare, şi nu numai noi, ci şi Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Reabilitare  a Infrastructurii Principale de Irigaţii, să devină piese de muzeu – va ajunge ca după ’90, când totul s-a distrus”, este de părere dobrogeanul. Dacă nu va fi o coeziune legat de buna funcţionare a acestei activităţi, nu doar fermierii pierd, ci și statul.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 14-30 iunie 2019