conservarea padurilor - REVISTA FERMIERULUI

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, în data de 18 martie 2020, a efectuat plățile aferente Măsurii M15 - Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 Plăți pentru angajamente de silvo-mediu, sesiunea 1/2017, anul 1 de angajament.

Suma totală autorizată la plată este de 266.552,01 euro, respectiv 1.209.879,57 lei, pentru un număr de 16 beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislației europene și naționale în vigoare. Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,5390 lei/euro stabilit de către Banca Centrală Europeană, în data de 31 decembrie 2016. Acordarea plăților compensatorii aferente Măsurii M15 - Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 Plăți pentru angajamente de silvo-mediu se realizează în conformitate cu Fișa Măsurii M15 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014–2020).

Foto: APIA

Publicat în Știri

S-a dat startul primirii cererilor de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1  „Plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, anunță Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Potrivit unui comunicat de presă remis la redacție, APIA informează că prima sesiune de recepționare a documentației se va face în perioada  25 aprilie, ora 11:00 – 15 mai 2017, ora 16:00. Odată încheiată perioada de depunere menționată mai sus, cererile de sprijin pot suferi modificări din partea solicitanților până la data de 31 mai 2017, ora 16:00.

„Această Schemă de ajutor de stat care contribuie la prioritatea Uniunii Europene în materie de dezvoltare rurală, «Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură», este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org.ro.”, se mai precizează în comunicat.

Depunerea Cererii de Sprijin se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Aceasta va fi însoţită de avizul Gărzii Forestiere și de documentele specificate în Ghidul solicitantului.

Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidului Solicitantului.

Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de  117.803.922 euro.

Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA.

Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecție preliminar aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat „ Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite ” – submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” vor putea aplica pentru schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor” – submăsura 15.1„Plăţi pentru angajamente de silvomediu” numai după executarea ultimei lucrări de întreţinere a plantaţiei.

Publicat în Comunicate

newsletter rf

Revista