eugen petrescu - REVISTA FERMIERULUI

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal reușește în continuare să pună la dispoziția fermierilor soiuri și hibrizi și să fie pe plus, indiferent de condițiile dificile prin care trece cercetarea românească. Multiplică soiuri românești realizate la Fundulea pentru păioase, pe care le distribuie până în nordul țării, și urmărește reluarea producerii de sămânță și la culturile prășitoare, dar când va fi repus în funcțiune sistemul de irigat.

În prezent, SCDA Caracal aparține de Universitatea din Craiova, iar despre rezultatele deosebite, obținute prin muncă susținută și o colaborare strânsă, am discutat cu dr. ing. Eugen Petrescu, șeful Departamentului de Cercetare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal. De la dumnealui am aflat că mulți cercetători au părăsit cercetarea academică și au ales să lucreze pentru companii străine, având în vedere drumul anevoios pe care cercetarea autohtonă l-a parcurs. 

Investițiile în cercetare, o necesitate

Indiferent cărei instituții erau arondate stațiunile, până în 2005 SCDA Caracal a aparținut de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) sub coordonarea Institutului Național de la Fundulea, colectivul din prezent a lucrat și înainte aici, la Caracal. Iar faptul că oamenii de știință au ales să meargă în sectorul privat are ca o cauză principală lipsa finanțării. „Cercetarea s-a distrus în lipsa unei finanțări. După cum se știe, cercetarea necesită fonduri, investiții. Noi nu primim niciun leu de la buget. Companiile străine investesc însă în cercetare peste 15% din cifra de afaceri, nu din venit – vă dați seama că se lucrează cu miliarde de dolari. Într-o piață competitivă, într-o piață globală, ca să reziști trebuie să cercetezi, să fii tot timpul în același pas sau cu un pas înainte, să vii cu ceva nou, altfel rămâi în urmă”, a explicat cercetătorul.

De altfel, stațiunea se confruntă cu tot soiul de probleme legate de statutul său de unitate publică ce aparține de Universitatea din Craiova. Una dintre ele este imposibilitatea de a utiliza forța de muncă zilieră. Asta, „în condițiile în care noi suntem unitate agricolă și primul segment pentru utilizarea zilierilor este agricultura. Deci sunt tot felul de neconcordanțe legislative sau anumite interese care ne perturbă activitatea. Vă spun sincer că tot ceea ce realizăm se înfăptuiește cu un efort deosebit”, a detaliat dr. ing. Eugen Petrescu.

O problemă generală în România: forța de muncă

De altfel, forța de muncă a devenit o problemă în ultima vreme și pentru agricultori, dar din alt motiv: e tot mai greu să găsești zilieri. Pentru stațiunea de la Caracal, problemele sunt mai multe. „În primul rând, legislația ne interzice să utilizăm forța zilieră, cu toate că, din punctul meu de vedere, este o discriminare și cine a conceput această lege a știut din start ce face, deoarece a spus că numai stațiunile care aparțin de ASAS pot folosi zilieri – se știa că există și alte stațiuni, deci această lege a fost făcută cu rea intenție. Al doilea aspect, într-adevăr, este foarte greu să mai găsești un om disponibil în agricultură. Noi, în sectorul de cercetare, lucrăm cu forță zilieră de mulți ani, s-au specializat oamenii, dar în ultimul timp n-am mai rămas decât cu doi-trei, pentru că s-au pensionat, s-au angajat în companii private, pentru că fiecare vrea ceva mai bun, să aibă un venit garantat. Toată forța de muncă tânără din jurul SCDA Caracal a migrat, din păcate, în alte țări și noi mai lucrăm cu câteva persoane care sunt aproape de pensionare. Apoi, tineretul, cu părere de rău vă spun, nu mai este atras de acest sector”, a menționat Eugen Petrescu.

SCDA Caracal este o unitate producătoare de sămânță și, ca orice segment agricol, indiferent de cât evoluează tehnologia, are nevoie de forță de muncă manuală.

Doar soiuri românești pentru păioase

SCDA Caracal produce sămânță în special pentru fermierii din zona de influență, mai exact pentru 500.000 de hectare din jurul stațiunii. Din anul 2018, a început să distribuie sămânță în toată țara, chiar și în nordul țării. „Noi nu am multiplicat sămânță străină până acum. La cereale păioase, multiplicăm creațiile de la Institutul de la Fundulea, soiurile românești. Din păcate, nu mai producem sămânță de floarea-soarelui și porumb de câțiva ani buni, din cauza oscilațiilor mari climatice din zonă și a nesiguranței. Așa că ne-am axat pe culturile de păioase. Intenționăm să reluăm producerea de sămânță și la culturile prășitoare, dar atunci când vom repune în funcțiune și sistemul de irigat, atunci când putem controla cultura”, a precizat șeful cercetării de la SCDA Caracal.

În fiecare an, la SCDA Caracal se organizează diferite manifestări, atât în scop științific, cât și demonstrativ, pentru a prezenta fermierilor noi genotipuri care vor fi introduse în cultură de firmele care acționează în piața de agrobusiness românesc. Se prezintă atât secvențe tehnologice, cât și verigi tehnologice complete, pentru protecția plantelor. Companiile multinaționale vin la SCDA Caracal pentru a testa noile soiuri deoarece aceasta este una dintre puținele stațiuni din țară care beneficiază și de un climat extrem de secetos, dar și de o echipă de profesioniști care fac pași importanți pentru agricultura românească. „Anual, la Caracal sunt testate peste 20.000 de genotipuri de porumb și floarea-soarelui. Se face o testare, o selecție a acestora, se lucrează și în ameliorare și, în următorii ani, o parte din tot ce se testează aici va intra în producție la fermieri. Noi încercăm să testăm și să selecționăm acele genotipuri care se aclimatizează și care corespund zonei noastre de cultură și zonei noastre de influență. Încercăm, după puterile noastre, să avem și noi un aport la promovarea agriculturii pe aceste meleaguri. De fapt, ăsta e scopul stațiunii de la înființare, încă de acum mai bine de o sută de ani, din 1896”, a punctat dr. ing. Eugen Petrescu.

Proiecte aprobate, dar nefinanțate

Stațiunea de la Caracal are un baraj propriu de 150.000 de metri cubi, din care sectorul de cercetare irigă doar platforme și nu toată suprafața, deoarece nu există aici infrastructura necesară. Proiecte au fost depuse pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare în universități, și în 2013, și în 2015. „Am câștigat în 2013, în 2015 am depus 700 de pagini în română și în engleză, iar am câștigat, iar statul n-a avut bani să finanțeze. Am rămas în lista de rezervă și am rămas cu câștigul și cu lucrul neîmplinite. Deci o treabă românească”, ne-a povestit cercetătorul.

În acel proiect, au fost trecute aparatură și mijloace specifice sectorului de cercetare, din care multe sunt prototipuri sau serie limitată, iar prețurile sunt pe măsură. De pildă, o combină de microploturi experimentale, fără toate echipamentele, ajunge la 270.000 de euro. Cu toate astea, unitatea a demarat un intens program de dotare. „Avem 2.560 de hectare teren arabil pe care-l lucrăm. Agricultura a început să fie ca o loterie, trebuie să faci lucrarea în momentul optim ca să ai și randamentul pe măsură. Și noi asta încercăm. Ne-am dezvoltat foarte mult baza materială, în special mașinile agricole și tractoarele, suntem într-un continuu proces de dotare, astfel încât să rămânem la nivelul la care suntem, ba chiar să mai urcăm puțin, dacă se poate”, a afirmat în încheierea dialogului nostru dr. ing. Eugen Petrescu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția august 2019

Publicat în Cultura mare

Șeful SCDA Caracal, cercetătorul Eugen Petrescu, și el mic agricultor (deținător a patru hectare pe care până nu demult le lucra după orele de program), se încăpățânează să nu cedeze în fața afluxurilor de importuri de material semincer străin și pe cele 2.462 de hectare arabile pe care stațiunea le mai deține, face atât activitate de cercetare-dezvoltare cu finanțare din partea firmelor străine, dar și activitate economică de multiplicare de material semincer la cereale.

Pe lângă cele aproximativ 70 de contracte de cercetare și extensie pe care SCDA Caracal le-a încheiat cu firmele străine care aduc tehnologii agricole din afară, Eugen Petrescu reușește să obțină doar cu 60 de oameni (din care majoritatea mecanizatori) circa 4.000 de tone se sămânță certificată anual, material semincer pe care încearcă (fără marketingul multinaționalelor) să-l comercializeze fermierilor de pe un areal – atenție – de circa 500.000 ha de jur împrejurul locației.

Specialiștii de la SCDA Caracal au mers până acolo încât reușiseră la un moment dat să dezvolte un soi de mazăre performant – Caracal 39, proiect însă abandonat din cauza lipsei banilor.

Mai nou, SCDA Caracal a dezvoltat inclusiv o linie de grâu pe care urma s-o ducă la ISTIS pentru omologare (ea există deja de patru-cinci ani și răspunde foarte bine zonelor), lipsa banilor fiind același impediment în multiplicarea sa pentru comercializare. Cercetătorii nu se lasă însă bătuți: „Vom încerca să ducem cercetările mai departe, să vedem dacă putem s-o omologăm. Ca productivitate, cu această linie nouă am reușit să obținem circa 5.000 de kilograme de grâu la hectar, în condițiile în care la nivel de țară avem o medie de circa 3,7-3,8 tone/ha”.

Discuția cu Eugen Petrescu a avut loc cu ocazia evenimentului în câmp „Universul Syngenta”, organizat de compania elvețiană în data de 2 iunie 2015 în locația SCDA Caracal. La acest eveniment au fost prezentate loturile demonstrative cu hibrizi de floarea-soarelui, porumb, grâu şi rapiţă împreună cu tehnologiile avansate de protecţie a culturilor.

Revista Fermierului: Care este suprafața pe care SCDA Caracal face cercetare-dezvoltare și producție de material semincer pentru fermieri?

Eugen Petrescu: Pe vremuri, Stațiunea de Cercetări Agricole Caracal deținea 905,8 hectare în perimetrul localității Studina, județul Olt. Instituția s-a mutat după anii '60 în această locație (n.r. - Șoseaua Caracal-Alexandria), a preluat fostul IAS Caracal și, acum, în prezent, deține o suprafață agricolă de 2.597 ha, din care suprafață arabilă 2.462 ha.

În prezent, activitatea stațiunii este structurată în două, și anume activitatea de cercetare și activitatea de dezvoltare. Activitatea de cercetare se desfășoară pe o suprafață de 220 ha, iar pe diferența până la 2.462 ha activitatea de dezvoltare.

R.F.: Care este preponderența activităților SCDA Caracal? Cea de cercetare-dezvoltare sau cea economică?

E.P.: În prezent, obiectul nostru de activitate principal îl constituie producția de sămânță pentru fermierii din zona noastră de influență. Vorbim de aproximativ 500.000 ha suprafață de interes economic pentru SCDA Caracal, atât în ceea ce privește producția de sămânță, dar și de aplicabilitatea tehnologiilor agricole atât dezvoltate intern, dar în special cele importate.

Ca un scurtă paranteză, până la finele anului 2004, unitatea pe care eu o conduc a aparținut Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești”, sub tutela Institutului de la Fundulea, și eram angrenați în planurile naționale de cercetare și dezvoltare: proiectele Relansin, Agral, Orizont, CX-urile mai târziu. Din nefericire, nu mai există aproape deloc finanțare pentru cercetare. Parte dintr-un sector de o importanță vitală pentru agricultură, am depus de-a lungul timpului diferite proiecte în competițiile care sunt lansate, de altfel, foarte rar pe problemle de cercetare. Nu de puține ori am câștigat concursuri de proiecte, dar pentru nu a mai existat finanțare (smiliar cu situațiile din PNDR – eligibili, dar nefinanțabili); am rămas în lista de rezervă. Am depus și anul trecut un proiect pe dezvoltarea infrastructurii de cercetare. De asemenea, am câștigat din 111 proiecte depuse, am ajuns pe locul 36; după al nouălea proiect s-a tras linie. Ca închidere, pot să vă spun fără să greșesc că finanțarea în domeniul cercetării agricole este în prezent la nivel zero.

Revenind, ca urmare a acestei situații nedorite de neimplicare a guvernanților în rezolvarea problemelor cercetării agricole românești, noi am fost nevoiți să ne axăm, să ne menținem obiectul de activitate și lucrăm foarte mult, dar din nefericire pentru companiile străine. Astfel, SCDA Caracal a semnat contracte de cercetare și de extensie cu mai toate companiile multinaționale care lucrează în domeniul agricol în România; avem peste 70 de contracte anual. A devenit o tradiție ca în fiecare an, la SCDA Caracal să fie organizate diferite manifestări științifice sau de promovare, toate cu acesta cu scopul principal de a aduce informație tehnologică fermierilor din zonă, astfel încât rezultatele muncii lor să fie profitabile. Nu mai este un secret pentru nimeni că în sectorul de cercetare-dezvoltare a agriculturii, anual, în România sunt amplasate peste 20.000 de loturi experimentale, în care sunt testate atât tehnologii, cât și produse care vor fi utilizate de fermierii români în următorii ani.

În ceea ce privește însă SCDA Caracal, noi suntem axați ca activitate de bază a stațiunii pe producerea de material semincer. În trecut, produceam sămânță la cerealele păioase, precum și la prășitoare, la porumb, la floarea-soarelui, soia, dar din nefericire, din anul 2005, nu mai putem iriga aceste terenuri.

R.F.: Cum adică nu mai puteți iriga? Sunteți foarte aproape de râul Olt...

E.P.: Toată suprafața arabilă a stațiunii - 2.462 ha, este amenajată pentru irigarea prin aspersiune, având conducte îngropate. Până în 2004, noi eram alimentați cu apa din râul Olt, prin stația SPP 14+15 de pompare care a aparținut ANIF; prima treaptă. Din păcate, Ministerul Agriculturii a transferat această activitate de la ANIF, pe umerii OUAI-urilor. Acestea din urmă, tot din lipsa finanțării și uneori din cauza altor interese, în funcție de cine conducea organizația, practic infrastructura s-a deteriorat, s-a furat tot ce s-a putut fura. În această situație, de 11 ani de zile, noi nu mai putem iriga. Neavând asigurat acest factor de tehnologie – apa – riscul de a produce sămânță în sectorul de dezvoltare la culturile prășitoare, porumb și floarea-soarelui, este foarte mare, fapt pentru care am renunțat. În schimb, producem pentru fermieri soiurile de genetică românească la cereale, patente aparținând Institutului de la Fundulea, pe care le multiplicăm și le distribuim fermierilor din zonă.

R.F.: Reușiți să vă descurcați cu activitatea de producție de material semincer? Un grâu dezvoltat aici este ușor adaptabil fermelor din zonă. Chiar dacă vorbim de 500.000 ha, discutăm de o zonare a soiurilor și hibrizilor...

E.P.: Reușim. Este o activitate profitabilă. Aici nu este însă numai treaba de comerț. Noi fiind o unitate științifică, scopul nostru principal este de a promova și de a transfera tehnologii și cunoștințe către fermierii români.

eugen petrescu„Infuzia” de tineret, secretul succesului în cercetare

Revista Fermierului: Oamenii de aici își încasează salariile? Câți oameni aveți în subordine? Și cât se mai câștigă în acest domeniu?

Eugen Petrescu: În prezent, colectivul nostru este format din 60 de persoane, din care o treime paznici, iar restul personal lucrativ. Din aceștia, avem mecanizatori, trei ingineri la producție și trei la cercetare. Volumul de muncă prestat în agricultură este mare, programul este zi-lumină și nu contează că este sărbătoare sau nu. Cum echipa de cercetare este descompletată, în sensul că o parte din colegii noștri au plecat la companii străine sau s-au pensionat, noi, cercetătorii cu vechime (n.r. - el și Eustachiu Constantinescu) am decis ca anul trecut să angajăm un tânăr absolvent al facultății de Agronomie. Pot să vă spun că acesta încasează lunar un salariu net de 1.100 - 1.200 lei.

R.F.: Reușiți să-l țineți aproape? Nu este tentat să plece?

E.P.: Până în prezent am reușit să-l ținem. Intenționăm anul acesta să reîntregim din nou echipa de cercetare, să facem un nucleu tânăr, format din patru specialiști pe care în intervalul de timp pe care îl mai avem la dispoziție până la pensionare să-i formăm, fiindcă formarea în activitatea de cercetare nu este așa simplă cum ar fi în producție. Aici este nevoie de multă răbdare, migală, informare, documentare; e puțin diferit de activitatea desfășurată în fermele mari de producție.

R.F.: Care sunt produsele renumite ale stațunii dumneavoastră de cercetare?

E.P.: Mă voi referi la cereale, fiindcă, din păcate, la plantele tehnice, cu regret am constatat că acea cotă de piață a Institutului de la Fundulea a scăzut foarte mult. Concurența firmelor multinaționale este foarte mare, chiar acerbă, iar Institulul a pierdut, cota de piață fiind în prezent undeva la 15% din ceea ce se vinde în România. La culturile de primăvară, porumb, floarea-soarelui, firmele străine fac jocurile în România. Noi ne ocupăm cu cerealele. Genetica noastră, românească este de foarte bună calitate; aici avem o cotă de piață ridicată. Dacă însă nu se investește și aici în cercetare, nu va mai dura mult și vom pierde și aici teren. Firmele străine deja încep să vină și cu cereale, pe lângă porumb, rapiță și floarea-soarelui. De doi ani, pe lângă soiuri, multinaționalele aduc inclusiv hibrizi.

lot SyngentaDacă Guvernul nostru, Ministerul Agriculturii, nu se va implica în reconstrucția cercetării agricole, în susținerea Institutului de la Fundulea pentru a dezvolta și promova genetica proprie, una adaptată condițiilor pedo-climatice din țara noastră, vom avea de pierdut. Noi am avut experiență cu firmele străine când au venit cu genetică din afară, neadaptată condițiilor locale. Ca exemplu, în anii 2003, 2007, ani secetoși, soiurile străine nici nu au înspicat pe loturile noastre, pe când soiurile românești, adaptate condițiilor locale, nu și-au exprimat potențialul maxim, dar totuși am avut ce băga în hambar.

R.F.: Ce soiuri de cereale multiplicați aici în prezent?

E.P.: În momentul de față am redus suprafața destinată multiplicării. De regulă, noi multiplicam pe mai bine de 1.000 ha, dar neavând un departament specializat de marketing, precum cele deținute de firmele străine, plus personalul și logistica, am rămas după sistemul vechi. Practic, așteptăm fermierii să vină la noi la poartă. Chiar și așa, la momentul de față, avem genetica pe cereale mai bună decât a lor. Concurența este acerbă însă, iar cine investește, se zbate mai mult, câștigă.

Pentru a răspunde însă concret la întrebare, în prezent multiplicăm pe circa 600 ha sămânță certificată din soiurile Glossa, Izvor, Boema, Alex, Miranda (un soi nou), vreo cinci-șase în total. La acestea deținem însă mai multe categorii biologice pe care le multiplicăm, le ținem pentru semănatul nostru, pentru anul următor. De regulă, comercializăm bază și C1 către fermieri.

R.F.: Aveți vreun soi de cereale sau de plante tehnice tipic zonei, dezvoltat de SCDA Caracal?

E.P.: Vechea noastră echipă dezvoltase un soi de mazăre performant – Caracal 39, aveam și o linie de grâu pe care urma s-o ducem la ISTIS pentru omologare; ea există deja de patru-cinci ani și răspunde foarte bine zonelor. Vom încerca să ducem cercetările mai departe, să vedem dacă putem s-o omologăm. Ca productivitate, cu această linie nouă am reușit să obținem circa 5.000 de kilograme de grâu la hectar, în condițiile în care la nivel de țară avem o medie de circa 3,7-3,8 tone/ha.

R.F.: Cam cât ar dura și ar costa să fie luată de la zero o linie nouă de cereale autohtonă și apoi acreditată?

E.P.: Cam șapte-opt ani ca durată. Ca preț, este greu de evaluat. Spun asta pentru că totul pornește de la echipa de cercetători. Noi tot vrem să angajăm personal, iar membri noi în echipă nu putem aduce dacă aceștia nu sunt stimulați financiar. Tinerii preferă să se ducă la o companie privată unde primesc telefon, autovehicul, salariu, pe când în cercetare, condițiile sunt altele: cu mâna în pământ, pe frig, în ploaie. Trebuie investit. Companiile străine investesc în cercetare circa 15 procente din cifra de afaceri; asta înseamnă milioane de euro la nivel de companie. Concurența este foarte mare. Dacă nu investești, pierzi poziția. Nu poți sta pe loc, trebuie să creezi, să vii cu ceva nou, să prezinți altceva.

Colaborarea cu distribuitorii de inputuri, una dintre șansele de supraviețuire a SCDA Caracal

Revista Fermierului: Unde procesați și stocați materialul semincer obținut? Aveți depozit?

Eugen Petrescu: În județ avem două zone pe care le lucrăm: 1.922 ha arabile pe Caracal și 540 ha la vreo 10 km lângă râul Olt. Unde are loc acest interviu este chiar în mijlocul câmpului sectorului de cercetare. Sediul nostru este însă la circa 2 km de aici, unde este și stația de condiționat sămânță. Acolo avem și celule cu capacitate de depozitare suplimentare de 2.000 de tone de sămânță.

R.F.: Cam ce cantitate de material semincer obțineți pe sezon?

E.P.: Rulăm anual cam 3.000 – 4.000 de tone. Avem în proiect promovarea produselor noastre prin mari distribuitori de inputuri din țară. Avem tratative cu Alcedo, cu care lucrăm de mulți ani. Au logistica necesară, au echipe de profesioniști și sperăm ca prin ei să mărim cantitățile pe care le vom livra fermierilor.

R.F.: Am înțeles că sunteți foarte apropiați de fermieri. Știm că vi se plâng uneori de prețurile mici pe care le obțin la grâu...

E.P.: Așa este. Uneori mă mai și cert cu traderii de cereale: «Cum 50 de bani pe kilogramul de grâu? Cât trebuie să fac eu la hectar să scot măcar cheltuielile de producție?». Cheltuielile de producție pe hectar oscilează între 2.500 – 3.000 lei la hectar în zona noastră. Dacă eu dau producția de grâu cu 0,50 lei kilogramul, am nevoie de 5.000 – 6.000 kg numai ca să acopăr cheltuielile. Eu, ca fermier, din ce să mai trăiesc? Nu mai bine stau la televizor și îi las pe alții să facă agricultură? E bătaie de joc.

R.F.: Care sunt recomandările dumneavoastră pentru perioada de secetă preconizată pentru următorii ani la cultura cerealelor?

E.P.: Noi și la cereale, și la prășitoare promovăm soiurile și hibrizii semitardivi; la porumb promovăm grupa FAO 340, 380, pe aici pe undeva. Dacă am avea din nou irigații, ce bine ar fi... Am obținut în anul agricol 2008-2009, de altfel o vară ploioasă, pe baza unui hibrid de la Caussade din FAO 510 vreo 17 tone de boabe la hectar, în condițiile în care într-un an mijlociu, obținem cam 7.000 – 8.000 kilograme de boabe la hectar.

Publicat în Interviu

newsletter rf

Revista