floareasoarelui - REVISTA FERMIERULUI

Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune autorităților o serie de măsuri specifice care, în această perioadă deosebit de dificilă pe care o traversăm la nivel global, ar putea preîntâmpina disfuncționalități și blocaje majore în aprovizionarea populației cu hrană. În agricultură, personalul nu poate lucra de acasă și nici nu poate lua concediu de odihnă, dat fiind ciclul de producție. „Măsura șomajului tehnic are impact atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung și afectează toate părțile implicate de la fermieri, prin restrângerea activității, până la personal – consumator de bunuri de larg consum și plătitor de taxe – prin restrângerea veniturilor. De aceea, conștienți fiind că se impun măsuri speciale de ajutor pentru fermele în carantină (inventarierea și localizarea acestora, pachet de măsuri de sprijin), considerăm că libera circulație a persoanelor angajate în agricultură și activități conexe nu trebuie îngrădită inutil. Toate măsurile de urgență trebuie gândite în scopul de a se evita deplasarea suplimentară a fermierilor, pentru ca aceștia să fie concentrați pe lucrările agricole, să rămână în ferme și pe parcelele pe care lucrează”, arată confederațiile și asociațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

România este o țară preponderent agricolă. 45% din populație locuiește în mediul rural și 20% din angajații României lucrează în sectorul agroalimentar. Omenirea are nevoie de hrană, iar la nivel local, fermele din România pot asigura o parte importantă din necesarul agroalimentar. „Având în vedere aceste premise și în condițiile actuale, guvernate de teama consumatorilor, fermierilor și procesatorilor pe fondul răspândirii COVID-19, se impune declararea sectorului agroalimentar ca strategic de siguranță națională”, precizează un comunicat de presă al alianței formată din organizații profesionale din sectorul agroalimentar.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune:

„1. Menținerea deschisă a canalelor logistice de aprovizionare rapidă printr-un culoar verde la nivel național, comunitar și extracomunitar cu semințe, îngrășăminte, pesticide, motorină, piese de schimb și alte materiale necesare desfășurării activității de producție agricole și alimentare, pentru contractele aflate în desfășurare și pentru noi comenzi/contracte. Asigurarea finanțării pe termen scurt prin menținerea deschisă a canalelor logistice de livrare printr-un culoar verde la nivel național, comunitar și extracomunitar pentru valorificarea producției aflate pe stoc. Stimularea aprovizionării cu produsele alimentare locale, pentru a preveni răspândirea virusului, a asigura securitatea, siguranța statelor membre și supraviețuirea operatorilor economici autohtoni.

2. În condițiile restricțiilor impuse de actuala stare de urgență, care generează implicit întârzieri în furnizarea de inputuri pentru fermieri, în special pentru zonele în care se utilizează tratamentul cu substanțe din familia neonicotinoidelor, propunem găsirea de soluții în fermă pentru tratamentul semințelor. Lipsa protecției pentru semințele de floarea-soarelui ar trebui, de asemenea, analizată în privința oportunității ca autorizarea de urgență să fie extinsă si pentru aceasta cultura strategică.

3. Continuarea și îmbunătățirea/flexibilizarea măsurilor de subvenționare a asigurărilor agricole din PNDR.

4. Stimularea digitalizării urgente a instituțiilor statului în relația cu operatorii economici. În mod special, prin această măsură, solicităm primirea în regim de urgență a cererilor APIA în sistem online și eliberarea extrasului pentru a putea obține credite în vederea înființării și menținerii ciclului de producție agroalimentară. Amânarea depunerii cererilor de plată APIA dezavantajează producătorii pentru că va întârzia încasarea banilor și le va crea dezechilibre financiare și mai mari.

5. Achitarea în regim de urgență de către APIA a tuturor sumelor restante față de beneficiari. În mod expres, plata integrală în regim de urgență aferentă trimestrului 4 – 2019/ accelerarea plății pentru trimestrul 1 -2020 (autorizarea agentului APIA dedicat fermei respective să primească în regim de urgență aceste dosare).

6. Asigurarea finanțării rapide a fermierilor prin rambursarea imediată a sumelor din TVA. Fermierii sunt supuși livrărilor de produse cu taxare inversă, motiv pentru care au tot timpul TVA de rambursat de la bugetul statului.

7. Debirocratizarea și simplificarea legislației privind funcționarea, autorizarea și prelungirea automată, pentru 6-9 luni, a autorizațiilor de funcționare existente. Exemplu: Modificarea în regim de urgență a Ordinului nr. 1171/2018 emis de Ministerul Mediului pentru a se reveni la valabilitatea autorizației de mediu pentru o perioadă de minimum 5 ani, fără a mai fi nevoie de viză anuală deoarece nu se modifică condițiile de fond ale autorizării. Din cauza acestui Ordin, există un blocaj și neclarități în teritoriu. Anul trecut a durat 5-6 luni de zile o reautorizare. În prezent nu există procedură internă a APM și se cere depunerea dosarului complet ca și cum acum te-ai autoriza pentru prima dată. Prin restricțiile impuse de situația de urgență nu se poate pune în aplicare activitatea birocratică solicitată de APM și Ministerul Mediului. În același sens, solicităm prelungirea autorizațiilor utilizării produselor de protecția plantelor specifice condițiilor României, care si-au dovedit eficiența și bune rezultate pentru fermieri. Simplificarea procedurii de achiziții publice prin SEAP/SICA în perioada stării de urgență. Solicităm modificarea art.43, alin. 3 lit. a din Legea Achizițiilor Publice astfel încât plafonul pentru produse și servicii achiziționate prin licitație simplă sa fie majorat la 400.000 – 500.000 lei, în loc de 100.000 lei.

8. Compensarea datoriilor agenților economici reprezentând taxe, impozite, contribuții față de bugetul statutului cu sumele reprezentând creanțe ale agenților economici față de stat (TVA, concedii medicale, alte sume de recuperat).

9. Bonificații (5-10%) pentru contribuabilii care își plătesc obligațiile în termen.

10. Urgentarea acordării de ajutoare de stat în baza art. 107 (3) b din TFUE – Proiect de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui sau unor state membre.

11. Urgentarea implementării INVEST EU pentru finanțarea proiectelor de importanță strategică europeană. România poate deveni principalul producător de soia și derivate, din UE și asigura împreună cu celelalte state până la 50% din necesarul proteic la nivel european. Pentru a atinge obiectivul, este nevoie de creșterea suprafețelor irigate, inclusiv acolo unde nu există infrastructură, daca analizele dovedesc o activitate profitabilă.

12. Limitarea răspândirii focarelor de pestă porcină africană, mai ales prin controlul asupra principalului vector de propagare, porcii mistreți.

13. Stimularea cooperativelor agricole să devină hub-uri locale. Cooperativele agricole sunt o sursă de reziliență a fermierilor în fața acestei crize. Ele și-au dovedit succesul și rezistența pe timp de criză în majoritatea statelor cu agricultură dezvoltată. Desfășurarea greoaie a fluxurilor financiare și comerciale va duce la necesitatea depozitării în țară a întregii sau a celei mai mari părți a producției agricole, precum și la necesitatea intensificării la nivel național a tuturor activităților care aduc valoare adăugată.

14. Elaborarea urgentă a unui ghid pentru starea de urgență COVID-19 dedicat agriculturii. Ghidul de informare a fermierilor ar trebui realizat împreună cu asociațiile de profil și transmis electronic prin intermediul mass-media și al structurilor asociative specifice.

15. Informări regulate ale populației de către epidemiologi, institute de cercetare în domeniu prin care să se explice modul de propagare a virusului, modalități de prevenire, măsuri care trebuie luate, estimări privind durata și amploarea pandemiei pentru a calma și preveni haosul. Ne manifestăm disponibilitatea să discutăm cu factori de decizie și cei responsabili de implementarea măsurilor pentru a furniza input real și concret din teritoriu pentru a ne asigura că măsurile luate vor avea efectul așteptat.”

Dreptul la hrană este o componentă a drepturilor omului cuprinsă în „Declarația Universală a Drepturilor Omului” din 1948 și care a fost inclusă și în „Convenția Internațională privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale” din 1978. Conform GC-12 (General Comment No. 12) a CESCR (Un Committee on Economic, Social and Cultural Right) dreptul la hrană este definit ca „dreptul fiecărui bărbat, femeie, copil, singuri sau în comunitate cu alții, de a avea acces fizic și economic, în orice timp, la o hrană adecvată sau la mijloace pentru procurarea acesteia, în condiții de demnitate umană”.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din următoarele organizații profesionale: Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - PRO AGRO; Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR; Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Producătorilor de Porumb din România – APPR.

Publicat în Comunicate

Visul oricărui fermier este să obțină recolte mari și de bună calitate. Dar, între momentul pregătirii de dinainte de însămânțare și recolta propriu-zisă de floarea-soarelui, apar numeroase obstacole sau compromisuri pe care fermierul este nevoit să le facă.

Se spune că agricultura e ca mersul pe sârmă, trebuie să știi cum să menții mereu în echilibru fiecare factor din lanțul tehnologic. Uneori, însă, acest efort duce la greșeli care pot compromite visul unei culturi de invidiat. Vă prezentăm cele mai întâlnite cinci greșeli la cultura de floarea-soarelui.

1. Densitatea prea mare la semănat

Din dorința de a obține mai multe plante la hectar, unii fermieri utilizează densități prea mari. Efectul este invers celui dorit. Plantele vor începe să concureze una cu cealaltă. Vor începe să crească prea înalte, în competiția pentru lumină, vor avea un capitul mai mic, iar riscul de cădere devine semnificativ mai mare. La fel și riscul unor atacuri puternice de boli, care se pot răspândi acum mult mai ușor. Din fericire, rezolvarea este foarte simplă, fermierul trebuie să respecte mereu indicațiile producătorului hibridului pe care-l folosește în cultură.

2. Combaterea insuficientă a buruienilor

O metodă folosită uneori pentru a limita cheltuielile este să aplici erbicide mai ieftine cu spectrul mai redus de combatere a buruienilor. Metoda poate da rezultate în anii ideali pentru cultură. Însă, așa cum știm, ultimii ani au fost departe de ideal, cu vreme capricioasă și factori favorizanți pentru buruienile dificil de combătut sau pentru parazitul Orobanche, cu care se confruntă mulți fermieri din estul țării. Condiții dificile, în care multe dintre produsele cu spectru redus de combatere nu mai dau rezultatele scontate.

O altă greșeală este lipsa de testare temeinică a amestecului din rezervor, ceea ce poate conduce, din păcate, la fitotoxicitate.

3. Arunci banii pe motorină, făcând prea multe treceri

Este o greșeală foarte des întâlnită în rândul fermierilor care folosesc erbicide cu eficacitate redusă, fiind nevoiți să facă și cel puțin o trecere suplimentară, de cele mai multe ori cu un graminicid. Însă, trăgând linie, costurile totale ale erbicidelor și ale motorinei le depășesc pe cele implicate de folosirea unui produs cu spectru larg de combatere a buruienilor atât dicotile, cât și monocotile anuale, precum este Pulsar® Plus.

4. Neaplicarea preventivă a fungicidelor

Există, din păcate, numeroși fermieri care consideră că fungicidele sunt doar o cheltuială în plus, iar nefolosirea acestora este un risc asumat. De cele mai multe ori însă, riscul este și mare, și inutil. Principala cauză este imprevizibilitatea vremii. Colegii noștri au constatat multe cazuri în țară când fermierii care au preferat să nu aplice fungicide s-au trezit, după precipitații, cu atacuri puternice de patogeni, fără să mai poată face ceva, deoarece nu mai puteau intra în câmp să aplice tratamente curative. Rezultatul? Culturi compromise. Mai bine să previi, decât să tratezi.

5. Prea puțină deschidere la nou

Este un fapt demonstrat. Agenții patogeni evoluează. Iar hibrizii și produsele fitosanitare trebuie să țină pasul. Dar ce facem când avem un produs preferat pe care-l folosim în mod repetat sau când folosim produse din aceeași clasă chimică? Apare fenomenul de rezistență. Fermierul trebuie să se informeze continuu, de la colegi sau reprezentanții producătorilor, cu privire la noile soluții sau produse apărute pe piață, și să încerce permanent soluții noi. Tehnologiile depășite aduc profituri mici.

Material furnizat de BASF Agricultural Solutions România

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Printr-un comunicat de presă pe care-l publicăm integral mai jos, organizațiile profesionale reprezentative din agricultură își arată dezamăgirea față de recenta poziție a deputatului USR Daniel Popescu referitoare la neonicotinoide, exprimată în Parlamentul României, asociațiile fermierilor arătând, totodată, situația reală din teren în ceea ce privește neonicotinoidele.

Federațiile și asociațiile cu reprezentativitate din industria agroalimentară semnatare își exprimă îngrijorarea față de o recentă luare de poziție a formațiunii politice USR, prin vocea domnului deputat Daniel Popescu, conform căreia este „absurdă decizia noului ministru al agriculturii, domnul Adrian Oros, de a autoriza utilizarea de către agricultori a pesticidelor care afectează grav albinele, în speță cele care conțin trei tipuri de neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin și tiametoxam).”

Această afirmație este, în egală măsură, surprinzătoare și dezamăgitoare pentru membrii noștri, care au solicitat insistent, în fiecare din ultimii șapte ani, autorităților de la București și de la Bruxelles autorizarea temporară în regim de urgență a tratamentului cu insecticide din grupa neonicotineoidelor, deoarece, în absența acestuia, producția de porumb și floarea-soarelui a țării ar fi grav afectată, iar în regiunea de sud, endemică pentru dăunători extrem de distructivi, chiar compromisă.

Gradul de infestare cu Tanymecus sp. în România este între 6,7-10,6 adulți/m2, cu circa 220% - 320% superioară pragului economic de dăunare. Deși dăunătorul este prezent și în Serbia, Croația, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Cehia, Ucraina, Rusia, gradul de infestare este mult mai redus. În același context, menționăm că, în țara noastră, cantitatea medie de produse fitosanitare pe hectar este aproximativ 0,6 kg, în timp ce media europeană este 2,2-2,4 kg/ha.

În cadrul preocupărilor noastre, s-a aflat constant identificarea altor soluții pentru combaterea dăunătorilor culturilor specifici arealelor agricole ale României, în special a Tanymecus spp., scop în care am testat, în condiții de câmp, cu sprijinul institutelor de cercetare publică din România, posibile alternative la tratamentul cu neonicotinoide. Din păcate, nu am reușit să găsim o alternativă eficace, iar companiile din industria de protecția plantelor nu au pus încă pe piață un substitut.

Fermierii și apicultorii (prin Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură) au conlucrat în toată această perioadă pentru dezvoltarea unui pachet de bune practici care să permită utilizarea sigură a produselor neonicotinoide. Înseși derogările de urgență au atașate condiții specifice de utilizare, care să reducă efectele acestora asupra polenizatorilor.

De asemenea, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor, coordonat de Academia de Științe Agricole și Silvice, conduce, de doi ani, studiul „Realizarea unui sistem de monitorizare și cuantificare a efectelor tratamentului semințelor cu insecticide neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin și tiametoxam) la culturile de porumb, floarea-soarelui și rapiță, asupra producției agricole și a populațiilor de Apis mellifera, în condițiile agro-pedoclimatice specifice țării noastre”, ale cărui concluzii preliminare nu indică prezența reziduurilor de insecticide neonicotinoide peste limitele considerate sigure pentru populațiile de polenizatori.

Conform Eurostat, Apicultura românească este pe locul 2 în Uniunea Europeană la familii de stupi și pe locul 1 la producția de miere.

În aceste condiții, considerăm că aplicarea mecanicistă a principiului precauției de către managerii de risc europeni va pune, în scurt timp, sub semnul întrebării viabilitatea agriculturii blocului comunitar. Nu există tehnologie cu risc zero, de aceea este de dorit o abordare holistică a problematicii complexe a protecției culturilor împotriva bolilor și dăunătorilor. Soluția simplistă a eliminării de pe piață a unor soluții tehnologice esențiale pentru agricultori ar trebui înlocuită de efortul comun al părților implicate în elaborarea și impunerea unor seturi de bune practici care să minimalizeze riscurile asociate acestor tehnologii. După cum am mai afirmat, o politică bazată exclusiv pe evitarea riscurilor este incompatibilă cu inovația tehnologică pe care UE o proclamă drept prioritate absolută.

Cu atât mai dezamăgitoare este ralierea unor politicieni din țara noastră la abordări populiste, criticând dur conducerea Ministerului Agriculturii pentru că a înțeles caracterul de urgență al acestui demers și, în urma unui amplu proces de consultări publice cu toate părțile implicate, a furnizat argumente valide pentru fundamentarea autorizării temporare ce va permite fermierilor din România să-și asigure premisele unor recolte stabile și în acest an agricol.

Nicolae Sitaru, președinte al Asociației Producătorilor de Porumb din România - APPR

Ionel Arion, președinte al Federației PRO AGRO

Nicolae Vasile, președinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR

Mircea Băluță, președinte al Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV

Publicat în Comunicate

Irigațiile sunt un subiect la modă, mereu fierbinte al agriculturii românești, chiar și în perioade ca acestea în care ploile nu mai contenesc. Motivele sunt multe, iar lipsa sistemelor de irigat se reflectă în producție și într-o mai mică putere de cumpărare pentru agricultorii români, care au doar de pierdut pe o piață comună. S-au făcut pași importanți în acest sens, accentul fiind pus pe infrastructura principală de irigat, care are în prezent 2.000 km de apă gratuită.

La capitolul realizări în acest domeniu, în ultimii patru ani, s-au făcut pași importanți pentru „chestiunea irigațiilor” prin implicarea Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România şi a Ministerului Agriculturii. „S-au putut obţine umplerea canalelor, achiziţia energiei electrice de pe piaţa liberă, s-au legiferat sume importante pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigat, s-a început a treia sesiune pentru submăsura pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigat şi în cele din urmă se poate iriga cu apă pompată fără niciun ban de la ANIF, venind în sprijinul fermierilor şi încurajându-i să vină să-şi înfiinţeze OUAI-urile şi să acceseze acele proiecte europene de un milion de euro nerambursabil, atât pentru modernizarea infrastructurii secundare, cât şi pentru achiziţia de echipamente moderne de irigat”, ne-a declarat Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR).

În prezent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă din România sunt undeva la 570, fiind în curs de înfiinţare în unele judeţe cu deficit mare de precipitaţii, iar suprafaţa depăşeşte 1,8 milioane de hectare. „În momentul de faţă, sunt aproape 570 de organizaţii înfiinţate. În 2017 aveam undeva la 340, iar de atunci au fost înfiinţate foarte multe şi mai avem de aprobat încă vreo 70 de organizaţii de udători. Practic, vreo 220 de organizaţii au fost înfiinţate în doi ani, pe o suprafaţă de aproape 600.000 de hectare”, a precizat Florin Barbu, director general, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

ANIF, prin programul de guvernare, a urmărit două puncte foarte importante: reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii şi apă gratuită pe canale. „În momentul de faţă, pe reabilitarea celor două milioane de hectare din aducţiunea principală avem 50 de şantiere deschise în ţară, deja suntem la 1.400.000 de hectare puse la dispoziţia fermierului, faţă de 2016, când aveam 340 de hectare puse la dispoziţia fermierilor”, a adăugat Florin Barbu.

În cifre concrete, sunt 2.000 km de apă gratuită pe toată infrastructura principală. „Îi rog foarte mult pe fermieri să acceseze fondurile europene. Avem o axă deschisă acum pe subMăsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, pe organizaţii de udători, proiectele sunt de un milion de euro, prin care sunt zero cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil. Mai mult de atât, am modificat programul de dezvoltare rurală, prin care în 30% din proiect să poată să-şi ia şi echipamentul de irigat. Astfel, închidem ciclul acesta, infrastructură principală – infrastructură secundară – instalaţie, pentru a aduce în condiţiile cele mai bune apa la plantă”, a completat Florin Barbu.

Apa gratuită este „vitală”

Și fermierii sunt de acord că punctul declanșator al organizării în OUAI-uri și al accesării fondurilor prin subMăsura 4.3 l-a constituit furnizarea de apă gratuită, agricultorii fiind însă susținuți activ de autorități, în acest proces. „Este esenţial, fără de asta nu s-ar fi putut altfel, cel puţin pe anumite trepte de pompare, unde aducerea apei crea un preţ de cost al apei destul de mare. Vă dau un exemplu ca să mă fac înţeles în acest sens, de ce eu îl consider vital. Noi avem terenuri aflate pe treptele 3 şi 4 de pompare a sistemului de care aparţinem şi, în 2004, când a apărut Legea 138, Legea Îmbunătăţirilor Funciare, în decembrie, prin conţinutul acelui act normativ s-a eliminat subvenţia care făcea obiectul apei de irigaţii. În primăvara anului următor, 2005, am cerut o ofertă ANIF-ului pentru apa care urma să fie folosită pe treapta 3: preţul era de 2.000 de lei pe 1.000 de metri cubi şi pentru treapta 4 – 4.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, moment în care energia era subvenţionată, care făcea obiectul pompării apei, apa adusă la plantă era la 50 de lei 1.000 de metri cubi. Prin exemplul pe care vi l-am dat vreau să scot în evidenţă că acest act normativ, în speţă Legea prin care s-a stabilit că apa se livrează gratuit, este elementul-cheie care a generat investițiile în irigații şi a mobilizat”, ne-a explicat Constantin Soare, fermier din localitatea Fântânele, județul Constanța. Convingerea lui este că degeaba autorităţile au creat un pachet de acte normative, dacă producătorii agricoli nu se organizează în OUAI şi nu depun proiecte în vederea atragerii acelor fonduri şi a reabilitării şi modernizării infrastructurii secundare.

Reabilitarea infrastructurii secundare de către fermieri, importantă

Astfel, în această primăvară, s-au pus în funcţiune foarte multe staţii de pompare, de repompare și chiar canale de irigaţii. Pe lângă Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, a fost conceput şi un program de reparaţie a staţiilor nefuncționale în ultimii 20 de ani. „Prin acest program, pe lângă cele două milioane de hectare pe care noi le punem în funcţiune în 2020 pe reabilitare, pe schimbare de pompe, încă 400.000 de hectare prin acest program de reparaţii vor fi puse în funcţiune. În Botoşani am pus (în funcțiune, n.r.) două amenajări care n-au funcţionat în ultimii 20 de ani, în Covasna, care la fel n-a irigat în ultimii 20 de ani, în Cluj – Mihai Viteazu, Ostrov-Clopotiva, în Hunedoara, în Călăraşi – Olteniţa, în Olt amenajarea Bucşani-Cioroiu”, a afirmat directorul general ANIF, Florin Barbu.

Pe Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, din cele 50 de şantiere, aproape 11 sunt închise. În zona Brăilei, 70% din infrastructură este finalizată, iar în Olt mai sunt doar mici detalii de pus la punct. „În judeţul Dolj, deja am reabilitat amenajarea Nedeea-Măceșu, care are în spate aproape 80.000 de hectare, în proporţie de 90%, deci practic 11 amenajări din cele 50 care sunt în execuţie au fost finalizate începând cu anul trecut. Anul acesta, sper ca 80% din cele 50 de amenajări să fie finalizate. Mici intervenţii vor mai fi în anul 2020, când din septembrie vom începe diferenţa de amenajări care sunt mult mai mici şi timpul de execuţie va fi foarte scurt, maximum un an, astfel încât pe 31 decembrie 2020 să avem cele două milioane de hectare reabilitate”, speră Florin Barbu.

Dar foarte important este ca fermierii să reabiliteze infrastructura secundară de irigaţii, astfel încât sistemul să funcționeze în parametri optimi.

Legat de gratuitatea apei, Florin Barbu dă asigurări, astfel încât fermierii să stea liniștiți: „Împreună cu domnul preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, această apă gratuită am transpus-o prin lege, deoarece dacă era printr-o hotărâre de guvern era mai uşor de anulat”.

Printre proiecte se află și cei 51 km din canalul Siret-Bărăgan, preluat prin OG de la Apele Române, iar pe 30 martie 2020 vor începe lucrările, cu termen de finalizare în 2023. Mai există și o strategie pentru lacurile de acumulare, prin care să se irige gravitațional 400.000 de hectare.

Doar natura a împins dezvoltarea sistemelor de irigat

În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, au fost amenajate, până în 1990, 204.000 ha de irigat. Astăzi se irigă aproape 100.000 de hectare, din care 80% au beneficiat de proiecte, 20% şi-au făcut sisteme locale de irigat prin puţuri, din heleşteie. „În continuare, se înfiinţează OUAI-uri şi în judeţul Ialomiţa. În judeţul Călăraşi, acolo unde suprafaţa de irigat a fost şi este mai mare, dinamica înfiinţării OUAI-urilor este mai puternică decât în judeţul Ialomiţa şi chiar dacă beneficiază de o sursă de apă din pânza de apă freatică şi de ceva precipitaţii, irigă şi ei peste 100.000 de hectare”, a completat Viorel Nica, menționând că se merge pe eficienţă economică, iar investiţiile care nu se plătesc singure şi care n-aduc profit nu trebuie făcute.

Celor care nu accesează proiecte şi nu merg la bănci să-şi achiziţioneze chiar şi terenul agricol, dar şi echipamente moderne de irigat, nu le merge bine, susține fermierul ialomițean care conduce LUAIR. „Eu am peste patru milioane de euro credite bancare pentru investiţii, atât în achiziţionarea terenurilor, cât şi a echipamentelor de irigat. Irig din 3.500 de hectare aproape 2.800 de hectare cu pivoţi cu rază de la 550 de metri până la 900 de metri – aceşti pivoţi sunt atât de automatizaţi, încât pot să-i pornesc şi să-i opresc de pe tabletă în cadrul unui soft al furnizorului de echipamente de irigat”, ne-a spus Viorel Nica. Acesta lucrează 50% din terenul unei exploatații ce a avut, până în anii ’90, o amenajare de 7.200 de hectare. Cu echipamentele vechi, nu se putea iriga nici 30%, irigațiile făcându-se cu precădere la culturile de talie mică, nu și la porumb, cultură cu rentabilitate ridicată.

Dinamica irigațiilor a ținut și de ce s-a întâmplat cu vremea în ultimii ani. În judeţul Ialomiţa, au fost doi ani de secetă, 2001 – 2002, și înființarea OUAI-urile a devenit subiectul fierbinte. „A mai venit un val de ani normali, s-a renunţat, dar încurajarea fermierilor de a se asocia în OUAI-uri şi a accesa proiectele cu finanțare europeană a avut loc în anii 2007, 2011. Anul trecut, mulţi fermieri, colegi de-ai mei din judeţul Ialomiţa, ştiau că am echipamente de irigat tip tambur şi veneau să cumpere aceste echipamente”, povestește Viorel Nica.

Astfel, se pare că, uneori, numai natura mai reușește să-i determine pe unii să acționeze rapid.

Pentru ca acest proces să aibă trend pozitiv, trebuie înfiinţate, în continuare, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă. Mai mult, chiar dacă toată legislaţia de astăzi care se regăsește pe site-ul MADR este foarte avantajoasă, este necesară o colaborare la nivel judeţean între mai multe organisme. „Între Ministerul Mediului, Direcţia Sanitar-Veterinară, între OCPI, între Consiliul Judeţean, pentru că orice proiect depus are nevoie de avize de la aceste direcţii deconcentrate. Ministerul Agriculturii a luat o măsură foarte inteligentă de a se deplasa lunar în fiecare judeţ, cu pondere la irigaţii şi cu multe proiecte pe irigaţii, şi la acele întruniri participă reprezentantul Ministerului Agriculturii, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Prefecturii, OCPI-ul, ANIF-ul, AFIR-ul. În cadrul acestor întâlniri, să ştiţi că se pune repede în aplicare obţinerea avizelor”, a subliniat preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România.

Astfel, nu prea mai există impedimente, spun specialiștii, în obţinerea avizelor sau în accesarea proiectelor. O soluție este ca fermierii să lucreze cu un consultant, care să obţină toate avizele, pentru că prezentând documentaţia unei direcții deconcentrate, aceasta este obligată să-i răspundă în maximum 30 de zile la toate avizele.

„Fără apă, nu facem producție”

Sămânța și tehnologiile nu înlocuiesc lipsa apei, iar acest fapt e și mai bine evidențiat în zona de sud a țării. Nicuşor Şerban, administratorul Agroserv Măriuța, este unul dintre fermierii care lucrează o suprafață mare, în jur de 3.500 ha în județele Călărași și Ialomița, și a reușit anul trecut să amenajeze pentru irigaţii o suprafaţă de aproape 200 de hectare, pe care o folosește cu precădere pentru culturile furajere, pentru că vrea să își poată asigura furajele pentru ferma de taurine, indiferent de cât de secetos este anul. „Putem să avem de toate, fără apă, nu facem producţie. Şi, din păcate la ora asta, la noi şi mai ales în zona de sud-est, principalul fapt care în anumiţi ani limitează producţia este apa. Şi este clar că, dacă discutăm despre producţia vegetală, toate eforturile trebuie duse în această direcţie, în a face tot ce este posibil în a asigura necesarul de apă al plantelor. Aici vorbim de irigaţii, în primul rând, dar nu numai, și de perdele de protecţie, vorbim de orice sursă de apă care poate fi folosită la nivel regional sau chiar la nivel local. Să nu uităm că avem surse multe de apă la nivel local, care trebuie reglementate de forul legislativ pentru a le putea folosi”, a specificat fermierul Nicuşor Şerban.

Există fermieri care vor să-și facă singuri sistemele, fără o asociație

În zona în care Nicușor Șerban are terenurile, nu există organizații de udători și crede el că nici nu sunt necesare, dacă agricultorii au resurse pentru a crea aceste sisteme de irigații. „Ar trebui regândită un pic formula de acordare a banilor, şi anume s-o facem cât de simplu se poate. Orice fermier care are voinţa să facă irigaţii şi are şi posibilităţi financiare – personale, împrumuturi sau orice altă formă – nu trebuie condiţionat de nicio prezenţă, decât de dorinţa lui de a face irigaţii. Cred că nu e cazul să ne formalizăm de o anumită asociere şi din cauza asta să pierdem, pentru că dacă unu-doi dintr-o zonă nu vor să se asocieze, nu e cazul să stea cineva după ei şi din cauza asta să pierdem timp şi să nu facem ceea ce trebuie în privinţa irigaţiilor”, a explicat Nicuşor Şerban, subliniind că fondurile europene se dau în condiţiile pe care România le stabileşte cu Europa. „Nu Europa stabileşte singură condiţiile de acordare a banilor, ci, de cele mai multe ori, la propunerile făcute din România. Deci eu nu cred că nu putem face anumite lucruri că nu ne lasă Europa. Nu. Dacă nu putem face un lucru este pentru că noi nu le-am gândit corect”, a completat fermierul.

Astfel, e nevoie de o deschidere atât în ceea ce priveşte partea legislativă, cât și cea logistică, dar și în ceea ce priveşte sursele de apă. „Nu trebuie să ne gândim numai la sistemele clasice de irigaţii, ci trebuie să luăm în calcul fiecare posibilitate locală: că este lac, că este un râu, că este puţ forat. Trebuie să ne ducem în ţările care au tradiţie deja în această treabă, şi vorbesc de Spania, Ungaria, Turcia, de unde să luăm modele pentru a putea rezolva această problemă care este, aşa cum spuneam, o frână în calea producţiei agricole sigure pe care România ar putea să şi-o facă an de an”, a mai spus agricultorul.

Investițiile trebuie făcute, chiar dacă ploaia nu lipsește

Despre ce se întâmplă în județul Călărași am discutat cu Alexandru Baciu, unul dintre specialiștii cunoscuți ai zonei, care lucrează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de bovine: „Călăraşiul are sistem de irigaţii în proporţie de, cred eu, 35-40% funcţional. Mai trebuie puse la punct sistemele, se investesc bani acum în acest sens, dar se investesc bani și în reamenajarea sau reabilitarea unor sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt fostele sisteme energofage, cu consum foarte mare de energie electrică. Probabil că atunci când s-au făcut aceste investiţii trebuia să gândească şi un sistem cu energie alternativă, o eoliană, nişte panouri solare care să folosească tot timpul această energie, să pompăm apa cu energie ieftină, şi atunci şi apa care ajungea la noi, la fermieri, era mai ieftină. Dar e bine şi aşa, bine că se face”.

Din punctul său de vedere, și fermierii ar trebui să facă un efort şi să se doteze cu echipamente. Investiția guvernului e degeaba, dacă ei nu au cum să o distribuie plantelor.

În ferma sa, Alexandru Baciu are o acoperire de 80% în privința irigațiilor, dar i-ar mai trebui echipamente. Chiar dacă anul acesta ploaia nu a lipsit, investițiile tot trebuie făcute, pentru a avea o continuitate în producție. „Factorul climă a devenit acum primordial. Nu mai putem să contăm pe prognoze, că se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut și nu poţi să mai faci o predictibilitate pe termen lung cum va fi vremea – mă plouă când leagă porumbul sau când răsare grâul sau răsare rapiţa. De departe, asta este loterie. Şi atunci va trebui să ne adaptăm noilor condiţii climatice, care sunt determinante în ziua de astăzi în segmentul nostru, pe agricultură”, a explicat Alexandru Baciu.

Despre programul de modernizare, spune că trebuie avut în vedere finalitatea lui: câţi dintre fermieri vor beneficia de aceste programe și cât se va iriga efectiv. Apa ajunge la terenul agricultorilor, dar trebuie verificat dacă au cu ce iriga.

Dobrogea se usucă. Soluția? Tot banii UE!

Constantin Soare, fermier dobrogean din Fântânele – Constanța, se confruntă cu toate problemele cauzate de lipsa apei. „La această dată, nu avem apă. În Dobrogea e secetă, în timp ce agricultorii din restul țării au exces de apă. Cauza este generată de factorii naturali, de modul în care a evoluat clima, care, de un an de zile încoace, a fost aşa de imprevizibilă în sensul că, pe zona în care ne derulăm activitatea, în speţă în zona Dobrogea, trăim o perioadă cum n-am întâlnit de când fac agricultură, de după Revoluţie încoace. Avem o secetă atât de acută, încât nu ştiu dacă ne vom recupera cheltuielile pe care le-am făcut la culturile înfiinţate la această dată”, ne-a spus fermierul constănțean, subliniind că zona aceasta „impune” irigațiile.

Constantin Soare a pus bazele unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii cu numele Eravo, al cărei președinte este, cu care a depus deja proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigații. Ulterior, a preluat infrastructura de la ANIF, în total 6 ploturi, ce cumulează o suprafaţă irigabilă de 5.350 de hectare. „La ora actuală, pe programul PNDR, subMăsura 4.3, am depus șase proiecte în vederea reabilitării şi modernizării celor 6 ploturi şi proiectele sunt în acest moment în analiza AFIR, urmând ca în perioada următoare să intre în faza de selecţie şi de contractare.”

Și în viitorul PNDR e nevoie de continuarea măsurilor pentru irigații

Lucrurile par însă că au intrat în linie dreaptă, spune Constantin Soare, și politica celor de la conducere, de la această oră, vine în sprijinul agricultorilor. „Își menţin principiile care fac obiectul acestor pachete de acte normative. Mă bucură faptul că sunt interese în a continua aceste investiţii, aceste acte normative şi în programul următor, PNDR 2021-2027”, afirmă Constantin Soare.

Acest fapt e necesar având în vedere că acel milion de euro, care se alocă pentru un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea unui plot, nu este suficient pentru a finaliza întreaga infrastructură secundară, e nevoie ca fermierii, aşa cum este permis şi prin Ghidul Solicitantului, să mai depună un proiect sau chiar două. În caz contrar, riscul e de a crea o investiţie nefinalizată ce ar putea deveni piesă de muzeu.

Soluția e ca și guvernele următoare să acorde atenție acestui segment al economiei și să susțină agricultorii. „Toţi cei care vor veni la conducerea acestei ţări de acum încolo trebuie să dea o importanţă deosebită modului în care se derulează activitatea din agricultură, să-i acorde atenţia pe măsura importanţei ei şi în mod special pe tema pe care o discutăm la acest moment, irigaţiile, apa se impune a fi livrată permanent, gratuit, organizaţiilor şi celor care o utilizează. Pentru că, dacă se va schimba această decizie, să nu se mai livreze gratuit apa organizaţiilor, se va ajunge în situaţia în care investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face de acum încolo pe ce înseamnă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii secundare, şi nu numai noi, ci şi Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Reabilitare  a Infrastructurii Principale de Irigaţii, să devină piese de muzeu – va ajunge ca după ’90, când totul s-a distrus”, este de părere dobrogeanul. Dacă nu va fi o coeziune legat de buna funcţionare a acestei activităţi, nu doar fermierii pierd, ci și statul.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 14-30 iunie 2019

Publicat în Dosar

Semences de France este departamentul de vânzări de semințe pentru culturile de câmp din cadrul Grupului InVivo, cel mai important grup de cooperare agricolă din Franța. Compania, creată în 1991, este deţinută de InVivo în proporţie de 68%, iar restul de 32% aparţine celor 49 de cooperative franceze. Sediul administrativ al Semences de France se află în nordul Franței, în localitatea La Chapelle-d’Armentières. Compania Agxecutive, cu sediul în București, este reprezentantul exclusiv al Semences de France în România. Florin Constantin, Strategic consulting&business development Agro-food sector Romania, Balkans&Black Sea, ne-a spus că Semences de France, în parteneriat cu Agxecutive, doreşte să aibă un aport la valoarea adăugată din agricultura României. Toate produsele aduse în ţara noastră vor fi înscrise în catalogul european, iar varietăţile vor fi testate la nivel naţional.

Spre finalul lunii august, s-a lansat oficial pe piața românească Semences de France, eveniment în cadrul căruia, pe lângă prezentarea brandului francez, s-a vorbit despre parteneriatul exclusiv cu Agxecutive, companie fondată și administrată de Florin Constantin, un nume cunoscut în agribusiness, cu o vastă experiență managerială, el deținând în trecut poziții-cheie în diverse firme furnizoare de input-uri pentru agricultură. „Agxecutive este reprezentantul exclusiv al Semences de France în România. Se lucrează la prospectarea pieţei, dar şi la testarea unor soiuri şi hibrizi, în ideea de a introduce o gamă variată. Toate produsele aduse în ţara noastră vor fi înscrise în catalogul european, iar varietăţile vor fi testate la nivel naţional. Astfel, Semences de France, în parteneriat cu Agxecutive, doreşte să contribuie la valoarea adăugată din agricultura României. Am observat, şi este incredibil, că fermierii sunt deja interesaţi de ceea ce vom lansa în piaţă. Am fost asaltat de e-mailuri şi de telefoane pentru a afla mai multe informaţii despre genetica pe care am testat-o şi pe care o vom propune pieţei agricole româneşti. Cred că mitul prin care fermierul era fidel unei companii, mergând cu aceleaşi soiuri sau aceiași hibrizi cinci ani, pentru a nu risca, a dispărut. Astăzi, fermierii români şi-au schimbat mentalitatea. Ei sunt deschişi la tehnologia nouă, care le oferă performanţe şi, bineînţeles, un profit mai mare. Fermierii vor să testeze şi să încerce o altă genetică pentru că au realizat că noul înseamnă evoluţie, calitate, profit şi un business mai bun. Când oferi genetică, ea trebuie să confirme şi să aducă performanţe. În ceea ce ne priveşte, noi ne bazăm pe rezultatele comunicate de reţelele de testare tehnică agricolă care şi-au creat credibilitatea în piaţă, pe expertiza şi pe potenţialul genetic de producţie, dar şi pe adaptabilitatea pedoclimatică şi rezistenţa la boli şi dăunători ale soiurilor şi hibrizilor”, a precizat Florin Constantin. El a fost completat de invitatul special din Franța, Olivier Crabos, International Development Director al Semences de France: „Vom aduce revoluția franceză în agricultura din România. Avem convingerea că dacă la nivel european ne poziționăm ca un expert, vom reuși alături de partenerul nostru exclusiv Agxecutive să aducem valoare adăugată agriculturii. Chiar dacă nu suntem un ameliorator, ne dorim să devenim un jucător important şi valoros pe piața de seminţe din România”.

Hibrizi cu genetică revoluționară, care vor surprinde piața agricolă

Semences de France face parte din grupul cooperatist InVivo, care reunește mai mult de 200 de cooperative agricole, cu peste 10.000 de salariaţi, din care 60% sunt în afara Franţei. Grupul are patru activităţi principale, cea agricolă fiind cea mai importantă. „În urmă cu şase luni, partea agricolă a grupului InVivo a fost rebranduită sub numele Bioline, pentru a integra produsele de la sămânţă până la consumatorul final, cu misiunea fermă de a conserva mediul. Cea de-a doua activitate este legată de furaje pentru animale, urmată de distribuţia de accesorii şi bricolaj pentru grădinărit în cele 1.000 de magazine proprii, iar în urmă cu doi ani a fost lansată cea de a patra activitate, distribuția de vinuri. Astăzi, InVivo este prezentă în peste 40 de țări, ceea ce demonstrează că suntem un grup mare, cu o prezență substanțială. Cifra de afaceri ajunge la circa șase miliarde de euro”, a punctat Olivier Crabos.

Semences de France are 150 de angajați şi o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de euro, fiind cea mai mare companie de material semincer din Franţa. „Avem 30 de specialiști pe culturi furajere, 20 pe cereale păioase și 40 pe restul culturilor hibride de câmp. Expertiza noastră este marcată de două modele de business. Primul vizează cerealele păioase, acesta fiind un model de prestări servicii pentru cooperativele agricole membre, iar cel de-al doilea, pentru culturile furajere şi hibride, reprezintă un model clasic al firmelor furnizoare de semințe bazat pe comercializare și profit. Trebuie să precizez că noi facem distribuție, nu cercetare. Prin urmare, am încheiat acorduri strategice cu mai mulți producători de semințe pe teritoriul francez care ne dau genetica lor. Pentru alte țări, discutăm cu fiecare în parte pentru extinderea acordului”, a explicat directorul Semences de France. Olivier Crabos a ținut să menționeze că în România vor fi comercializați hibrizi promițători care, cu siguranță, vor surprinde piața agricolă cu o genetică revoluționară. „La porumb, venim cu hibrizi productivi rustici toleranți la stresul de cultură, din grupele de maturitate FAO 300 – FAO 400. Avem origini genetice diferite, din Germania, Franța, Austria și SUA, iar tot ceea ce propunem agricultorilor pentru primăvara 2019 sunt varietăți testate și certificate în România. La cultura de floarea-soarelui, suntem interesați de segmentele Clearfield, Clearfield Plus, dar și de hibrizi cu rezistență la erbicidele sulfonilureice, iar genetica vine din Franța și Austria. Pentru sorg, avem parteneriate cu Franța și Ungaria, iar pentru soia, cu firme din Argentina și Italia. La rapiță, aducem genetică din Franța și Polonia, la grâu, orz și cereale păioase, din Franța și Germania, iar pentru mazăre genetica vine tot din Franța”, a specificat specialistul companiei Semences de France.

Articol publicat în Revista Fermierului, 15-30 septembrie 2018

Publicat în Cultura mare
Luni, 25 Iunie 2018 11:27

Suflet de femeie în agricultură

Despre fuziunea companiilor Dupont, Pioneer și DowAgroscience, am mai vorbit în Revista Fermierului. Despre oamenii care au trudit ani la rând în cadrul acestora și care vor continua și în nou-înființata companie - Corteva Agriscience, care va activa exclusiv în agricultură, am făcut-o mai puțin. Ne luăm revanșa și vă invităm să cunoașteți o doamnă care a pus mult suflet în tot ce a făcut în cadrul companiilor amintite, ca și în altele pe la care a mai activat, Maria Cîrjă, în prezent – director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.

Reporter: Pentru început, aș vrea să vorbim despre noua companie, Corteva Agriscience, un nume pe care fermierii îl vor auzi de acum încolo și cu care încă nu sunt prea familiarizați. Pe dumneavoastră, lumea vă știe ca director de marketing la Pioneer.

Maria Cîrjă: Corteva este un nume nou, care înglobează trei nume pe care agricultorii din România, şi nu numai, le-au cunoscut și le cunosc. Este vorba de Pioneer, de DuPont şi de Dow AgroScience. Prin urmare, Corteva este noua companie care a luat fiinţă anul trecut, prin unirea celor doi mari coloși: DuPont şi Dow, iar în această primăvară numele Corteva a fost lansat în toată lumea, inclusiv în România, iar noi, cei care am lucrat în cele trei companii, suntem acum angajaţii noii companii, Corteva Agriscience, despre care putem afirma că în acest moment este numărul 1 în lume ca firmă de agricultură. Pioneer acum face parte din grupul Corteva. Trebuie să ştie toţi clienţii noştri, toţi fermierii din țara noastră, că sămânța în continuare se va numi Pioneer, deci brandul Pioneer rămâne. În schimb, produsele de protecția plantelor Dow AgroScience şi DuPont vor fi reetichetate Corteva, dar nu în 2018, ci, probabil, cel mai târziu la începutul sezonului 2020.

Corteva acum este compusă din două mari businessuri: sămânța Pioneer şi produsele de protecția plantelor de la DuPont şi Dow AgroScience. Așadar, oferim fermierilor pachetul integrat semințe plus pesticide.

În ultimii ani, există schimbări la nivel global. Companiile mari se cumpără sau se unesc – cum a fost cazul Dow-DuPont, s-au unit 50 la 50 toate industriile celor două companii. Pentru ca astfel de fuziuni să fie aprobate, bineînțeles pe motive concurențiale, o parte din produse trebuie să fie vândute, pentru a evita monopolul, de exemplu. În cazul fuziunii Dow-DuPont, s-a ales ca o parte din produsele DuPont să fie vândute unei alte companii, tot o companie americană, este vorba de FMC. Deci, o parte bună din produsele pe care noi le cunoșteam că erau vândute de DuPont în România au fost cumpărate de către FMC şi astfel s-a obținut aprobarea de fuziune de către Comisia Europeană, de către autoritățile din America de Sud, din Asia, pentru că în toată lumea există autorități care controlează foarte bine aceste evenimente.

Indiferent de mișcările din piață, misiunea noastră, a celor care lucrăm în agricultură, este una foarte importantă, pentru că trebuie să producem hrană pentru oameni. Şi orice s-ar întâmpla cu vremea, condițiile climatice, noi trebuie să găsim soluții ca să ne hrănim semenii. Normal, investițiile care se fac în cercetare, în crearea de produse noi, adaptate la fiecare zonă de cultură din lume, urmează evoluția condițiilor climatice. În cazul României, de pildă, putem spune că, an de an, seceta e tot mai agresivă. Automat, trebuie să venim cu hibrizi toleranți la secetă şi la arșiță, nu numai la seceta pedologică, cât şi la arșița atmosferică, mai ales că în două-trei zile de arșiță în perioada de polenizare, poți să nu mai ai porumb. La fel, la floarea-soarelui. Sunt tot felul de buruieni, dăunători care se adaptează la substanțele active – vorbim în cazul acesta de produse de protecția plantelor. După 2-3-4-5-10 ani, dăunătorul respectiv rezistă, își dezvoltă forme de rezistență. Automat, trebuie să găsești soluții, să vii cu alte substanțe active, alte combinații, ca să distrugi concurentul plantei de cultură, pentru că altfel nu faci producție. Pe de altă parte, Uniunea Europeană vine cu noi reglementări în ceea ce privește protecția plantelor, prin legislația foarte pro-natură – şi este de apreciat, şi fiecare dintre noi dorește să trăiască într-o lume mai curată, să mănânce hrană sănătoasă – dar prin hrană sănătoasă să nu înțelegem întotdeauna produse ecologice la care nu s-au aplicat pesticide. De pildă, un vierme al mărului în fruct poate să dezvolte toxine mai periculoase decât un insecticid care este aplicat pentru combaterea lui. Există o grămadă de dăunători care dezvoltă micotoxine în cazul netratării culturilor. Este prost înțeles conceptul de „agricultură ecologică” neapărat fără tratamente. Putem găsi soluții naturale, extracte de plante, care să fie repelente, să plece dăunătorii că le miroase a mentă sau a leuștean, de exemplu, dar asta n-o putem face pe suprafețe mari şi să avem producții încât să hrănim miliarde de oameni. Asta o putem face pe suprafețe mici. Este normal să ai şi produse ecologice, dar, încă o dată, cu suprafețele pe care se cultivă în sistem bio nu putem hrăni pe toată lumea. Şi nu întotdeauna, cum spuneam, sunt cele mai curate.

Reporter: Dacă tot ați adus vorba de câmp, de condițiile climatice, nu pot să nu întreb despre această primăvară ciudată, venită după o iarnă atipică, mai ceva decât în anii trecuți. Fermierii au cam întârziat cu lucrările în primăvara aceasta.

Maria Cîrjă: Niciun an nu seamănă cu celălalt, fiecare sezon vine cu provocări noi. Acum, în 2018, am avut o primăvară foarte răcoroasă şi foarte lungă, s-a întârziat semănatul, mai mult de atât, temperaturile ridicate care au apărut brusc au determinat o creștere excesivă sau o maturare, am putea spune, rapidă a culturii de rapiţă, care n-a avut timp să se dezvolte suficient, a înflorit prematur şi sperăm să nu fie probleme prea mari cu producțiile. Acum, toată rapiţa este semipitică, ceea ce este un inconvenient, pentru că rapiţa trebuie să dezvolte foarte multe ramificații, să aibă timp să-şi dezvolte elementele de producție, iar această înflorire prematură poate afecta producția din anul acesta. Rapiţa a trecut peste iarnă în condiţii destul de bune. I-ar mai fi trebuit două săptămâni măcar de temperatură constantă şi de o trecere mai ușoară de la 7º sau 5º la 25º. A fost forțată înflorirea.

Reporter: Revenind, sunteți director de marketing Corteva Agriscience România şi Republica Moldova. De ceva vreme, observăm că marile companii au reprezentare nu numai pentru România, ci şi pentru piața din Moldova de peste Prut.

Maria Cîrjă: Da, majoritatea companiilor care au afaceri în agricultură în România îşi extind activitatea şi în Republica Moldova, deoarece putem spune că este un copil mai mic al României, în ceea ce priveşte evoluţia şi dezvoltarea agriculturii. În Republica Moldova, o să fiţi surprinşi, există ferme cu tehnologie avansată, fermierii investesc în agricultură.

Pasiunea poate călăuzi pașii spre culmi

Reporter: Haideți să vorbim puțin și despre omul Maria Cîrjă. Sunteți născută, crescută, unde?

Maria Cîrjă: Îmi place să spun că m-am născut în pădure, la marginea pădurii, chiar acasă, nu într-un spital. În august 1968, a plouat foarte mult, apa care trecea pe la poarta casei a crescut atât de mult, încât a luat punți, poduri, şi atunci mama a fost nevoită să mă nască acasă. M-am născut la poalele munților Stânişoarei, în județul Suceava, la Mălini, în comuna cunoscutului poet Labiș. Am urmat școala generală în satul meu, Văleni-Stânişoara, după care cursurile liceului agricol din Fălticeni, la secția de horticultură, iar mai departe, Facultatea de Horticultură din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1993.

Reporter: Aţi ocolit Iaşiul.

Maria Cîrjă: Nu ştiu de ce, dar în perioada respectivă era o concurență foarte, foarte mare, iar la universitățile agronomice de la Iași, Cluj și Craiova erau doar 20 de locuri la Facultatea de Horticultură. Am considerat că am șanse mai mari la USAMV din București, unde erau 40 de locuri. La admitere, am fost 11 candidați pe un loc la Horticultură în București. Bineînțeles că n-am reușit din prima încercare, am revenit în 1988 și mi-am început cursurile la Facultatea de Horticultură, pe care am absolvit-o în ’93.

Reporter: Să ne întoarcem la Mălini, o zonă frumoasă, lângă pădure, un peisaj, probabil, extraordinar. Vă amintiți cu plăcere de copilărie…

Maria Cîrjă: M-am născut într-o familie de țărani, oameni care aveau un mod de gândire foarte sănătos, într-o familie cu șase copii, patru fete și doi băieți. Eu sunt al patrulea copil al familiei, mai mici ca mine - un băiat şi o fată. Tata, Dumnezeu să-l ierte, că a murit anul trecut, un om foarte, foarte inteligent, cu o inteligență emoțională… i-am urmat întotdeauna sfaturile. Pentru mine, tata a fost modelul de viață, modelul de corectitudine, modelul de cinste. Tata spunea un singur lucru: „Dacă nu învățați, o să ajungeți să aveți cizmele murdare de noroi ca ale mele”. Şi nu trebuia să spună mai mult. Pentru el, şcoala era sfântă. Nu am lipsit o zi de la școală. Aveam colegi pe care părinții nu-i trimiteau la școală, fiindcă îi puneau să muncească. Orice ar fi avut, nu a existat o oră sau o zi în care să spună tata „stai acasă, că avem ceva de făcut”. Bineînțeles că în momentul în care ne terminam temele și eram siguri că totul este pregătit pentru a doua zi, nici nu trebuia să ne cheme, pentru că mergeam singuri să ajutăm în gospodărie. Aduceam lemne, tăiam lemne, duceam oile la râu, deci tot ce înseamnă de făcut pe lângă casă. Agricultura pe care am practicat-o pe lângă casă a fost una de mici dimensiuni, pentru că fiind un sat de munte, suprafaţa de pământ agricol era foarte mică. Era o suprafață mică unde plantam cartofi, unde aveam porumb, lucernă și, desigur, o grădină de legume. Mai aveam două vaci, doi porci, 10-15 oi. Când am început eu să ajut la treburile gospodăriei, cei trei frați mai mari erau plecați deja la facultate, iar eu eram cea mai mare din grupul doi.

Reporter: Pasiunea pentru horticultură de unde se trage?

Maria Cîrjă: Pasiunea pentru horticultură a venit în momentul în care am început să învăț la liceul agroindustrial din Fălticeni. Asta, pentru că pe vremea aceea făceam foarte multă practică. Fălticeniul este înconjurat de livezi care, din păcate, parte din ele, au dispărut, dar stațiunea pomicolă încă există. Bazinul pomicol Fălticeni era cunoscut pe vremea aia, și atunci toate lucrările care trebuiau făcute le făceam noi în practică. Acolo am învățat să tai pomii, acolo am învățat să altoiesc, acolo am învățat toate lucrările de îngrijire din pomicultură. Şi a început să-mi placă lucrul ăsta. Aşa că m-am îndreptat către Facultatea de Horticultură. Mi-a plăcut agricultura în liceu şi nu mă vedeam făcând altceva.

Reporter: N-aș vrea să mergem mai departe până nu discutăm un pic şi despre ceea ce înseamnă învățământul, la ora actuală. Mulți părinți sunt îngrijorați că nu ne îndreptăm într-o direcție bună.

Maria Cîrjă: Învățământul, înainte de 1989, era orientat spre meserii, puteai de mic să gândești cam ce ai vrea să faci şi găseai nișa, sistemul, școala pe care doreai să o urmezi, să ajungi să lucrezi în domeniul pe care ţi-l doreai. Selecția era mult mai riguroasă, pentru că nu poți să accepți într-o universitate de agricultură pe oricine nu reușește să intre la altă facultate, care zice că „mă duc totuși să fac o facultate, şi fac agricultură, că acolo pot să intru cu o notă mică”. Niciodată nu vei ajunge un bun specialist dacă faci o școală doar pentru că „asta e, n-am altă posibilitate de a avea o diplomă”. Asta e marea greșeală care se întâmplă acum. De aceea, acum, e foarte greu să găsești specialiști. Noi căutăm specialiști, încercăm să recrutăm şi e foarte greu să găsești oameni pregătiți care vin de pe băncile școlii. Devin pregătiți sau îi pregătim noi în doi, trei, patru ani, investim, ca să putem să pregătim un specialist care să răspundă cerințelor pe care le are compania.

Reporter: Acelaşi lucru se întâmplă și în ferme. Agricultorii se plâng de ceva ani de lipsa forței de muncă. E drept, nici înainte nu ieșeai școlit, să știi practică sută la sută, dar învățai din mers, îți plăcea și mai și furai meserie.

Maria Cîrjă: Pe vremea mea, chiar se făcea practică în școală. De pildă, aici unde am biroul, în Băneasa, era ferma Facultăţii de Horticultură. Chiar aici unde este clădirea în care eu lucrez acum, era livada de pruni. Când ies şi plec spre casă sau mă duc la mall, știu exact unde era via, unde erau cireșii, unde erau florile, unde am muncit, aș putea spune, cinci ani. Cunoșteam fiecare rând. Unde să mai facă practică studenții de azi?

Reporter: La fermierii care-şi deschid porţile pentru studenţi.

Maria Cîrjă: Da, am putea chiar să facem un apel la fermieri pentru acest lucru. Universitățile ar trebui să înceapă să aibă parteneriate cu fermele şi cu fermierii mari, unde studenții să poată să facă practică sau, dacă nu practică efectiv, măcar să vadă cum se face o lucrare.

Reporter: Ați terminat facultatea într-o perioadă tulbure, în care nu mai aveai un loc de muncă asigurat, ca înainte de ’89. În 1993, nu mai era aşa.

Maria Cîrjă: Anul acesta, facem 25 de ani de când am terminat facultatea. Fiecare dintre noi era un pic derutat: ce fac, unde mă duc. Iar agricultura, fermele sau unitățile de stat nu mai erau deschise să primească absolvenți şi nici ei nu știau ce se va întâmpla cu unitățile respective.

Reporter: Apăruseră societățile agricole în ’91, adică după desființarea CAP-urilor, mai erau întreprinderile agricole, niște IAS-uri.

Maria Cîrjă: Da. Dar care nu angajau o sută de absolvenți, câți terminam agricultură şi horticultură la București. Așa că m-am întors acasă, la Mălini, şi un an am fost suplinitor, am predat biologie la două școli generale. Pot să spun că sunt un om norocos. După primul an de învățământ, m-am întors la București să-mi ridic diploma, în 1994. Era aprilie, am întâlnit un profesor care m-a întrebat „ce faci, Maria, unde eşti?”, i-am zis că în învățământ, „şi e ok, cum e?” – „da, dar…” – „dar ce? Te-ai întoarce la Bucureşti, dacă ar fi...?”. Am răspuns: „Cred că da!” – „Stai că acum sunt la Institutul de Legumicultură de la Vidra, mi-a cerut domnul director să-i recomand un absolvent, pentru că are nevoie”. La laboratorul de ameliorare aveau nevoie, mai exact. „Rămâi până mâine, să te duci să vezi despre ce este vorba?”. Şi am rămas. Am mers şi la Vidra, când l-am cunoscut pe domnul Scurtu – că acum este profesor la Universitatea de Științe Agricole – cu dumnealui era domnul Costache, biolog, care era șeful Laboratorului de Protecția Plantelor, am stat de vorbă cu ei, iar domnul Costache a spus: „Eu o vreau la mine” – „Dar noi avem nevoie la ameliorare la ardei!” – „Nu, o vreau la protecția plantelor”. M-am întors acasă, le-am spus părinților că închei anul școlar şi că plec. A fost dezamăgire generală, amândoi plângeau, credeau că voi rămâne la Mălini, mai ales că eram primul dintre copii care s-a întors şi sperau că nu mai plec. Dar am plecat, m-am întors la București şi am lucrat la Vidra doi ani şi jumătate, în cadrul Laboratorului de protecția plantelor, unde am devenit în doi ani şi jumătate cercetător științific, mi-am început doctoratul, iar în toamna anului 1996, la un târg de agricultură, ProPlant, la Călimănești-Căciulata (Vâlcea), dedicat protecției plantelor, una dintre companiile expozante, Makhteshim Agan (azi, Adama), mi-a făcut o ofertă, prin directorul de atunci al companiei, care m-a întrebat: „N-aţi vrea să renunțați la cercetare pentru o activitate mai comercială?” I-am spus: „Cred că da”. M-au invitat la un birou, am semnat contractul şi, în ianuarie ’97, domnul Scurtu de la Vidra, în cele din urmă, mi-a acceptat demisia, că inițial mi-a zis „nu vreau!”...

Reporter: Sigur, pierdea un om. Şi poate că nu era primul, pentru că după aceea s-a întâmplat ca mulți dintre cercetători să plece în sectorul privat, în companii multinaționale.

Maria Cîrjă: În ’97, în ianuarie, am început să lucrez la Makhteshim Agan, unde în primele două luni m-am ocupat de dezvoltarea produselor, asta a fost intenția, dar din luna martie am primit poziția de director tehnic, după trei luni, şi a trebuit să mă ocup de tot ce înseamnă omologări în România, dezvoltare, promovare. Zece ani, am lucrat aici, până în 2007. Am colaborat foarte bine cu Constantin Soare, care și azi lucrează în aceeași companie. 70%, poate chiar 90% din timp ni-l petrecem la serviciu și uneori activitatea pe care o desfășuram era destul de presantă. Dacă nu ai colegi cu care să colaborezi foarte bine şi nu este o atmosferă plăcută, atunci consumul energetic este dublu.

Reporter: Iată, inginerul Maria Cîrjă, proaspăt cercetător, a trecut repede în barca cealaltă, a celor care se ocupă de promovare şi comerț. N-a fost o perioadă grea şi pentru companiile furnizoare de input-uri pentru agricultură? Atunci, în 1997, inflația era mare, un IAS ba falimenta, ba nu mai avea bani, nu mai veneau fonduri de la buget, prețurile la materiile prime – vorbesc aici de grâu, de porumb, de floarea-soarelui – nu erau unele extraordinare.

Maria Cîrjă:  Îmi amintesc că se colectau bani cash, se umbla cu genţi de bani, directoarea economică trebuia să meargă cu ele la bancă... Nu puteai să facturezi în lei pentru că azi era un leu 3-4-5 dolari şi mâine putea să fie dublu, şi toate facturile se făceau în dolari şi se plătea la cursul zilei. Au fost perioade foarte dificile şi, în general, companiile străine nu erau obișnuite cu o astfel de atitudine economică. România a trecut prin perioade foarte, foarte grele. Dar trebuia să te adaptezi rapid la piaţă. Dacă voiai să rămâi acolo, trebuia să găsești soluții şi să reziști. Şi s-a rezistat. Makhteshim a crescut în fiecare an. Mi-amintesc când am ajuns, în ’96, a avut o cifră de afaceri de un milion de dolari, în ’97 a avut trei milioane, iar în 2007, când am plecat eu, avea deja 18 milioane USD.

Agricultura României, pe drumul cel bun

Reporter: În 2007, ați plecat la o altă companie.

Maria Cîrjă: Domeniul a rămas agricultura, dar am schimbat segmentul de piață, am schimbat obiectul muncii. Nu mă mai ocupam de promovare-dezvoltare la produse de protecția plantelor, ci am trecut la semințe. Bineînțeles că în momentul în care am fost sunată de acea companie de recrutare, mi s-a şi spus compania care caută un specialist şi am spus „da” din prima. Au fost câteva runde de interviuri şi nu eram singurul candidat, dar am plecat la drum cu gândul că vreau o schimbare, după zece ani, şi eu am fost aleasa. În aprilie 2007, am început să lucrez la Pioneer, cea mai mare companie de semințe din lume.

Reporter: Adică, la una dintre cele mai vechi companii, cu care stațiunile de cercetări din România, institutele și statul nostru au colaborat și înainte de 1989.

Maria Cîrjă: Hibrizii de porumb Pioneer erau importați de Ministerul Agriculturii, cu ministerul se făceau toate aşa-zisele afaceri, deal-uri, schimburi, erau importați din anii ’60 în România. Deci Pioneer era o companie cunoscută inclusiv de specialiștii români, care reușeau să plece înainte de ’89 în Statele Unite ale Americii, vizitau compania și învățau cum se face ameliorare la porumb și la floarea-soarelui. Un cercetător de la Fundulea, care a plecat în SUA, a creat primul hibrid de floarea-soarelui aici, în țară.

Reporter: E trist că România, care a avut bază genetică pe toate speciile de plante, pornind de la porumb, floarea-soarelui, grâu, a decăzut. Ca fin cunoscător al domeniului semințelor, de ce credeți că am ajuns în această situație, de ce am decăzut atât de tare?

Maria Cîrjă: Din cauză că nu investim bani în cercetare-dezvoltare. Dacă ne uităm la porumb și la floarea-soarelui, când am venit eu în 2007 la Pioneer, Fundulea era pe primul loc. În zece ani, dacă vă uitați în studiile de piață, parcă ne e rușine că suntem români, să vedem unde a ajuns pe cele două culturi Institutul de la Fundulea și, bineînțeles, cu stațiunile cu care lucrează din țară. Este păcat! Pentru că bază genetică aveam, oameni pregătiți erau, dar faptul că nimeni n-a mai avut, nu știu, interes să mergem mai departe în crearea de produse românești pe care să le dezvoltăm și să investim bani în marketing și fermierii români să aibă posibilitatea să cumpere produse românești... Fără bani, n-ai cum să ții pasul cu investițiile pe care le fac companiile multinaționale în cercetare. În Corteva, în acest moment, se investește un milion de dolari pe zi. Pe zi! Investițiile care se fac au dus cu rapiditate la crearea de noi produse... Un hibrid de porumb prin metodele vechi se crea în șapte ani. Acum, într-un an, poți să creezi un hibrid de porumb, prin noile metode de ameliorare rapidă. Vă dați seama câți bani trebuie investiți într-un institut ca Fundulea? Şi oameni pregătiți care să poată ține pasul cu această dezvoltare rapidă?

În România, partea de cereale încă a rămas un segment de care instituțiile de cercetare românești țin strâns și e foarte bine că se întâmplă aşa. Dar nu putem să facem bani numai din grâu și orz. Trebuie să ne ducem și spre celelalte culturi care ocupă suprafețe importante.

Reporter: Ce părere aveți despre nivelul la care a ajuns agricultura în România? Avem tehnică, avem tehnologie, avem și performanță. Nu întotdeauna constantă, e drept.

Maria Cîrjă:  Marea nemulțumire a fermierilor, de peste 20 de ani de când lucrez în agricultură, este, și ne-am obișnuit cu ea – nu că nu ar fi adevărată – lipsa banilor. Când își cumpără un produs, fie sămânță, fie pesticid, cer credit. De exemplu, toate vânzările de semințe, de îngrășăminte, de pesticide, sunt pe credit. Noi nu vindem cu banii jos niciun sac de porumb sau niciun gram de produs de protecția plantelor. În general input-urile sunt pe credit. Caz în care există dobândă. Dar întorcându-mă la situația agriculturii, este o dezvoltare vizibilă și, să spunem aşa, colegii noştri din alte țări care vin în România o dată pe an simt lucrul acesta și-l văd. Fermierii au cunoștințe mai multe, știu să-și aleagă produsele, fermierilor le place să aibă tractorul cel mai bun, mașina cea mai bună, combina cea mai bună, pentru că toate investițiile astea pe care le fac, de fapt, sunt regăsite în producțiile obținute la hectar. Nu se mai abat de la a cumpăra o sămânță de calitate. Agricultura României este pe drumul cel bun, și asta o spun vânzările noastre, care cresc în fiecare an cu 10-15%, aș putea să spun, la semințe. Deci, asta ce înseamnă? Că agricultorul vrea hibrizi cu potențial mare de producție. Și ca să ai un potențial mare de producție, acea sămânță are nevoie de o pregătire a terenului corespunzătoare, de fertilizanți, nimic nu crește fără mâncare, are nevoie să combați buruienile, are nevoie să combați dăunătorii și bolile. Agricultura din România, aș putea spune, 60% este agricultură de performanță.

În 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, a fost o revelație. Imediat, ne imaginam că totul se va derula rapid și că vom fi tratați precum celelalte țări membre. Dar știm foarte bine că subvenția primită de fermierii români nu este la nivelul subvenției din Franţa sau din Germania, iar contribuția ţării – poate știți mai bine – este aproximativ la fel. Așadar, și aceasta poate să fie o cauză a faptului că ne dorim să avem o agricultură dezvoltată, ne uităm la țările dezvoltate, dar, din păcate, nu avem parte de aceleași resurse.

Un mic producător de vin, cândva, în viitor

Reporter: Agricultura nu-i ușoară. Dumneavoastră faceți mult teren, sunteți plecată destul de mult de acasă. Probabil, vi s-a întâmplat să lipsiți de acasă cu săptămânile…

Maria Cîrjă: Vreau să vă spun că am de ce să mă întorc acasă. Am o fată extraordinară, acum are 15 ani, ne pregătim de liceu. Este atât de matură, încât mă susține, și nu de acum, ci de mic copil este alături de mine și chiar îmi dă sfaturi. Iris este o minune care mi s-a întâmplat în viață. Îmi doresc un pic mai mult timp să petrecem împreună. Dar și aşa, atunci când îl avem, suntem sută la sută una cu cealaltă și compensăm. Am avut noroc de o doamnă care și acum este cu noi, de 15 ani, care a suplinit lipsa mea de acasă și care, aș putea spune, este a doua mamă a lui Iris.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete, dar bucuria cea mai mare care ar fi?

Maria Cîrjă: Regrete n-am, cred că totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Chiar nu văd ceva ce aș fi vrut să fac mai repede decât s-a întâmplat. Totul a mers ca la carte. Iar cea mai mare bucurie a mea este copilul, Iris.

Reporter: Ce ați vrea să mai faceți, ce vă doriți de aici înainte, v-ați gândit?

Maria Cîrjă: Pe termen scurt, aș putea să spun că-mi doresc ca acest nou nume, Corteva, să devină cunoscut – am spus pe termen scurt, într-o lună-două efectiv să uităm de DuPont, să uităm de Dow, să uităm de Pioneer. Corteva este  compania care va trebui să fie pe buzele tuturor celor care-şi doresc sămânță și produse de protecție a plantelor.

Pe termen lung, îmi doresc să am o pensie lungă și frumoasă, undeva într-o plantație viticolă, să am un conac mic în vie, că-mi place vinul și-mi place să colecționez vin, dar cred că mi-ar și plăcea să produc vin. Deocamdată, degust și colecționez vinul făcut de alții. Vinul este o poveste frumoasă care se poate termina într-o sticlă frumoasă. Dar ăsta este un vis care nu știu dacă se va realiza neapărat, dar îmi place să mă gândesc la el.

Interviu publicat în Revista Fermierului nr.10 (162) / 1-14 iunie 2018

Publicat în Interviu

newsletter rf

Revista