Ca să ajungi la performanță trebuie să înțelegi, să cunoști și să investești, de cele mai multe ori, sume considerabile de bani. Performanța presupune muncă și bani. În zootehnie, mai exact în fermele de ovine, căci despre aceste animale este vorba în prezentul material, Controlul Oficial al Producției (COP) este o verigă importantă pentru profitabilitatea crescătorilor.

Controlul oficial al performanțelor de producție (COP) reprezintă operaţiunea de măsurare a performanţelor fiecărui animal candidat la selecţie şi a descendenţei sale, precum şi înregistrarea acestora într-o bază de date în vederea selecționării indivizilor celor mai performanți și promovării lor la reproducție, pentru rentabilizarea creşterii acestor specii. Finalitatea este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în COP prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului. Prin urmare, se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirea potențialului productiv al întregii populații de animale supuse controlului. „Noi trebuie să facem performanţă, să avem animale de rasă și implicit produse de calitate. Prin înscrierea animalelor în Registrul genealogic putem contribui la formarea unor nuclee de selecţie valoroase, putem avea berbeci de reproducţie, inclusiv mioare şi miori cu certificate de origine. Dacă facem montă dirijată, supravegheată, cunoaştem părinţii şi bunicii fiecărui animal pe care îl împerechem, ştim provenienţa teritorială și putem face performanţă în acest sector zootehnic. Dacă nu facem nimic, dacă nu se vede un plus în producţie, în ameliorarea raselor, mergem în pierdere”, apreciază prof. dr. ing. Gheorghe Neaţă, director general al Registrului genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Controlul și Registrul genealogic oferă date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței. Pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametrii genetici rezultați, se pot stabili un plan de ameliorare și valoarea comercială a animalelor.

Carne – lapte – lână, trei producții care stabilesc valoarea de ameliorare

La rasa Țurcană, controlul oficial al performanțelor de producție (COP) se face pe tineretul obţinut din oile care sunt înscrise în Registrul genealogic. „Sunt şi masculi, şi femele, se cântăresc la fătare, la înţărcare şi la cinci luni. Diferenţele de spor de la fătare până la cinci luni sunt diferenţe pe care se calculează producţia medie de carne pentru fiecare oaie. Sigur că putem să luăm de bază şi cântarul de la înţărcare, deoarece cu această ocazie stabilim şi capacitatea lactogenă a oii, pentru că se presupune – şi e adevărat – că în această perioadă de fătare-înţărcare mielul consumă lapte. Şi vedem care este producţia de carne şi cât e consumul pe un kilogram de carne şi automat stabilim cantitatea de lapte pe care o produce o oaie în această perioadă. Producţia de lapte de fapt începe după înţărcare în cazul nostru, pentru că nu avem sistemul de înţărcare rapidă, şi durează pe perioada a trei controale de producţie la interval de 42 de zile. Deci iată, asta este producţia de lapte, se cântăreşte laptele dimineaţa şi seara şi se face o producţie medie cu care se închide lactaţia. În ceea ce privește producţia de lână, se face tunsul de bază când animalul împlineşte un an, deci tuns când trece la faza de mior, şi se cântăreşte cojocul, se calculează cantitatea de lână obţinută şi asta e producţia de lână”, explică prof. dr. ing. Gheorghe Neaţă.

În concluzie, cele trei producţii, carne – lapte – lână, contribuie la stabilirea valorii de ameliorare a animalelor, după anumite formule matematice, pentru fiecare individ.

Reproducția dirijată este impusă de Registrul genealogic

Cea mai evoluată metodă de reproducere a animalelor este însămânţarea artificială, dar deocamdată, la ovine, a cam dispărut din România. Rasa Țurcană, ne spune specialistul, se pretează mai greu la însămânţarea artificială faţă de rasele de tip Merinos, dar nu este imposibil.

În cadrul Registrului genealogic se execută două tipuri de montă: monta dirijată, la mână, şi monta în harem. „Monta aceasta, în fiecare turmă am calculat în aşa fel încât să îndeplinească parametrii de reproducţie normali citaţi de literatura de specialitate, cam 25 de oi pentru un berbec. Registrul genealogic impune reproducţie dirijată. Şi atunci, noi am făcut, în fermele aşa-zise ferme de elită, cu toate că nu sunt legiferate, dar noi respectăm regula, 35 de oi sunt identificate, alese, introduse într-un ţarc cu un berbec, la fel, ales, cele mai bune oi cu cei mai buni berbeci şi cel mai bun berbec montează pe cele mai bune 35 de oi, după care urmează în continuare până la 350, al zecelea care ia ultimele oi din turmă. Aceşti berbeci se ţin în ţarc cu gard electric sau cu alte forme de împrejmuire, se ţin o perioadă de 36 de zile, două cicluri de reproducţie, după care, bineînţeles, ce se întoarce se întoarce, dar se înregistrează montele zilnic în această perioadă. Şi ele constituie de fapt baza reţinerii de reproducători pentru generaţiile următoare. Controlorul, în astfel de momente, trebuie să verifice periodic, şi asta înseamnă aproape săptămânal, caietul de reproducţie, care trebuie să existe la fiecare turmă, şi registrul de monte şi fătări, care de asemenea se completează. Oile se înregistrează în ordinea numerelor matricole în Registrul de monte şi fătări. Numerele matricole sunt acordate în funcţie de data naşterii. Acolo, pentru fiecare oaie sau pentru fiecare grup de 35 de oi, se stabileşte berbecul partener, care se trece în partea unde scrie mascul, se trece numărul matricol al lui. Aceste animale se montează într-o perioadă de două cicluri de călduri, deci 16+16=32, 18 am pus noi pentru că deviază câteva zile ciclurile de călduri, nu sunt asemănătoare între ele. Şi atunci, pe perioada de 36 de zile, am stabilit noi la Registru, acei berbeci exercită monta în aşa-zisul harem pe care l-am făcut cu el în mijlocul a 35 de oi, într-un ţarc închis electric sau din alte materiale de construcţii. După care, aşa cum am spus, aici îngrijitorul trece în caietul de reproducţie, în fiecare zi, oile care s-au montat cu berbecul respectiv. O dată pe săptămână e indicat ca şi controlorul de producţie să treacă să înregistreze în Registrul de montă şi fătări, împreună cu crescătorul. E obligaţia crescătorului de fapt să-şi completeze Registrul de montă şi fătări, dar pentru că mulţi dintre ei sunt nişte oameni care mai greu se descurcă cu documentele, sunt ajutaţi de controlori să facă aceste documente”, arată Gheorghe Neață.

Momentul optim pentru reproducție este, în primul rând, în funcţie de interesul comercial al fermierului, dar trebuie să se ţină cont că Ţurcana are o oarecare periodicitate a reproducţiei şi această perioadă preponderent este toamna. „Sigur că nu e exclus să se monteze şi primăvara, spune profesorul Neață. Primăvara, în momentul când sunt duse în păşunile alpine, majoritatea oilor au tendinţa de a intra în călduri şi a se monta. Noroc că nu sunt berbecii acolo, pentru că se montează şi rămân gestante, deci sunt fecunde în perioada aia. Dar, în general toamna, începând cu luna septembrie până la sfârşitul lunii octombrie, berbecii stau în oi şi se execută montele dirijate.”

Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara a instruit fiecare crescător. „Există mai multe aspecte pe care le-am discutat, iar unul dintre ele este acela că de regulă crescătorii, primăvara când livrează pentru sacrificat mieii, nu fac selecţia aşa cum trebuie. Crescătorul, de pildă, chiar dacă are înregistrat secţiune principală cu berbec de secţiune principală, se întâmplă să nu reţină mieluţele în continuare şi reţin exact de la sfârşitul fătărilor ce rămâne acolo, care-s mai frumoase. Şi din cauza asta ele nu se mai regăsesc în baza de date. Este trecută ca număr matricol, dar nu se mai regăseşte în turmă, pentru că a plecat la export sau la abator. Deci asta este principala condiţie. Noi le-am spus foarte clar: mieluţele din oile nominalizate la împerechere să le păstreze. Şi există o regulă la Registru: 25% din tineretul femel se păstrează pentru prăsilă. Normal, în 7 ani ajung oile în secţiunea principală, astfel încât să poată să obţină berbeci de reproducţie din ele, 3 generaţii, 7 ani. Când înscriem în Registrul genealogic luăm cazul că nu cunoaştem originea efectivului. Le luăm aşa cum sunt, după apartenenţă rasială, şi le-am înscris. Automat, aceste oi se înscriu în secţiunea secundară II. Secţiunea secundară II se montează cu berbeci de origine cunoscută din secţiunea principală, mieluţele obţinute din ele se scriu în secţiunea principală I, ele din nou se montează cu berbeci din secţiunea principală, cu alţi berbeci, nu cu taţii lor, se obţin şi mieluţele care se înscriu în secţiune principală. Când fată ele, şi berbecii, şi mieluţele sunt din secţiune principală şi pot merge în secţiune principală în continuare”, ne-a explicat directorul general al Registrului genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Timbrul genetic pe care-l poartă face prețul animalului

Mulțumirea crescătorilor este atunci când ajung să producă material de prăsilă înscris în secţiunea principală a Registrului genealogic, pentru că preţul unui animal este legat de timbrul genetic pe care-l poartă. Acolo sunt trecute performanţele părinţilor şi, în funcţie de performanţele părinţilor şi de performanţa lui proprie de dezvoltare corporală după primul tuns, că numai atunci se admite vânzarea lui, se stabileşte preţul. Preţ care poate să fie foarte mare, a specificat Gheorghe Neață.

„Dacă un berbec de reproducţie la ora actuală se vinde cu 2.000 – 2.500 lei, un berbec testat după descendenţă, asta înseamnă că după descendenţă berbecul se vinde testat, înseamnă după producţia de lapte a fiicelor la lapte, asta înseamnă să aibă trei ani, de regulă se practică numai pentru însămânţare artificială această chestiune, poate să ajungă la 2.000, 3.000, 4.000, 5.000 de euro, depinde de valoarea lui genetică, plusul pe care-l aduce în performanţă. Vedeţi, noi aici încă nu avem stabilizat Registrul genealogic, crescătorii care vând berbecii îi vând numai după performanţa absolută a mamelor. Deci dacă aţi văzut oi care depăşesc 1,5-2 litri de lapte pe zi, berbecii care provin din oile astea se caută ca pâinea caldă. Deci se vând de sub oaie, când sunt miei neînţărcaţi, la preţuri exorbitante, 20.000 – 30.000 de lei bucata. Crescătorii ştiu. Valorile se stabilesc. În momentul când ăsta va mai avea şi certificat, pentru că efectivul e mai nou luat în control, mai durează 2 ani până ajung certificatele de origine la ei, în momentul în care vor avea şi certificate vor fi de-a dreptul preţuri extraordinar de mari, exact cum se practică în Occident. Eu am fost martor în Marea Britanie când un berbec de Suffolk, rasă de carne, s-a vândut cu 8.500 de lire sterline. Prin urmare, un berbec testat poate să aducă o avere în casă. Asta trebuie înţeles de toată lumea. Trebuie înţeles în primul rând de crescători, să fie corecţi în stabilirea datelor de performanţă, de controlori, să controleze foarte bine şi acurateţea lucrărilor să fie exemplară, şi trebuie să fie încurajaţi de stat. Nu mai trebuie să băgăm orice fel de berbeci în fermele de elită. Berbeci selecţionaţi, şi acolo pe cât posibil cuplurile cele mai valoroase să fie însămânţate artificial, cu cei mai valoroşi berbeci”, precizează specialistul care conduce Registrul genealogic de rasă Ţurcană din cadrul Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & VICTOR MIHALACHE

La Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, din județul Hunedoara, a avut loc un experiment de testare a berbecilor după descendenți, pentru rasa Țurcană, o lucrare ce nu s-a mai făcut de aproximativ 40 de ani în România. Crescătorii încearcă să obțină rezultate sporite prin monta în harem.

Selecția și ameliorarea raselor de animale sunt obiectivele crescătorilor români, dar și ale cercetătorilor. „La Merinos s-a mai întâmplat fenomenul, pentru că și în timpul regimului comunist trebuiau evaluate performanța pentru carne și pentru lână. Țurcana avea un alt regim, cu statut de outsider pentru rasele de oi din România, dar iată că a ajuns să fie, așa cum am denumit-o eu, Regina Munților Carpați – o supra-rasă, care are cele patru-cinci ecotipuri cu caracteristici distincte, pe care sper să le sintetizăm într-o bună zi, ca să putem să omologăm fiecare populație ca rasă”, ne-a declarat prof. dr. ing. Gheorghe Neață, director coordonator Registru genealogic Asociația „Dacia” Hunedoara.

În Hunedoara, dar și în alte zone de tradiție pentru creșterea Țurcanei, cum sunt județele Alba sau Bistrița, se regăsesc toate varietățile sau rasele, cum susține profesorul Gheorghe Neață: Bucălaie, Bălă, Brează, care se întâlnește pe toată Valea Jiului, și Oacheșă. De fapt, nu este o răspândire uniformă pe teritoriul României, ea s-a crescut în tip insular. „Bucălaia de fapt nici nu știu prin ce proces a trecut munții, pentru că ea a fost predominantă în zona Novaci, Baia de Fier, Baia de Aramă. Era alt tip, dar acolo era mai numeroasă și efectivele, mai concentrate. Sigur că, de sute de ani, a trecut peste munți, prin transhumanță, și probabil că s-a localizat, că i-a priit, s-a adaptat mai repede la condiții. Bucălaia este mult mai rezistentă la mers, comparativ cu celelalte ecotipuri”, ne-a zis directorul Asociației „Dacia” Hunedoara.

Rezistența ongloanelor, alături de poziția și de configurația corpului, modul în care se prind membrele de trunchi dau posibilitatea rasei Bucălaie să se deplaseze ușor, să urce la altitudini de 2.000 de metri, să stea pe stânci, o face asemănător caprei negre. Acest fapt însă nu e sesizat și ar trebui să dea caracterului un 2-5% din procesul de selecție, așa cum se întâmplă la taurine.

Se urmează toți pașii, iar unii produși sunt eliminați

Mai sunt multe lucruri de făcut în omologarea noilor ecotipuri, dar testarea berbecilor după descendenți, a lucrărilor de selecție reprezintă etapa finală în procesul acesta de selecție. „Când avem rezultatul testului după descendenți la un berbec, putem să spunem că am încheiat lucrările de selecție pe loturile respective”, a specificat Gheorghe Neață.

S-a respectat protocolul în totalitate, în cadrul acestui proces de montă dirijată, și s-a folosit un berbec la 35 de mioare, strămioare și adulte, în proporții egale, pentru a se urmări capacitatea fecundativă a berbecului pe cele trei tipuri de oi. „Alegem berbecul, care va fi partenerul la reproducție, cu niște însușiri comune cu efectivul. După ce creăm lotul uniform, îl introducem o perioadă de 8-10 zile, o perioadă de adaptare, pentru că ele vin direct de afară, din câmp, din pășunat, ca să se adapteze cu sistemul de furajare. Cam după zece zile de pregătire, de adaptare, începe perioada de montă propriu-zisă. Din acest moment, numărăm 36 de zile. Noi am zis 40, ca să avem certitudinea că s-au gestat toate”, povestește profesorul Neață modul în care se desfășoară monta în harem, în sistem închis.

În acest caz, vor fi două cicluri complete de reproducere și campania începe cu 1, 2, 3 monte pe zi, în funcție de capacitatea berbecului respectiv. Și berbecii sunt pregătiți pentru această campanie cu 40 de zile înainte, cât durează spermatogeneza.

După ce se realizează acest proces de 40 de zile, se desființează țarcurile și după perioada de gestație de 150 de zile, încep fătările, când se înregistrează exact fiecare miel, se cântărește, se ține 60 de zile, în perioada de alăptare, după care se înțarcă. „De aici se aleg loturile de testare. Cei opt berbeci care sunt aici trebuie să aibă cel puțin 15 fii înregistrați, care se introduc într-o perioadă de acomodare de 25 de zile. În perioada asta, îți dai seama că o parte dintre descendenți nu prea sunt așa cum ar trebui, sunt mai slăbuți și începi să-i elimini, astfel încât să rămâi cu zece descendenți ai berbecului, la terminarea perioadei de testare. Se cântăresc loturile cu fiecare individ, la începutul perioadei de testare și în a 61-a zi. Diferența dintre cea de-a 61-a zi și prima zi de testare constituie spor mediu zilnic sau viteză de creștere”, precizează specialistul.

Toate aceste date despre sporuri se strâng printr-un program special al softului de evaluări genetice și se calculează sporul mediu zilnic realizat pentru fiecare berbec, pe loturi. Datorită diferențelor dintre ei și prin anumite formule de calcul, se determină valoarea genetică: amelioratori pentru carne sau un „înrăutățitor”.

Selecția, un proces de durată și analiză constantă

Berbecii își continuă cursa, deoarece există acum prima certitudine: se poate face montă cu ei în efectivele în care vrem să sporim producția de carne. Dar nu se poate face asta în efectivele în care dorim sporirea producției de lapte, deoarece nu există nicio certitudine.

După ce a trecut un an, în martie-aprilie anul 2021, descendenții obținuți ajung la prima bonitare, care îi înscrie în competițiile următoare. Se cântăresc și tot atunci se obține o a doua informație: cantitatea de lână pe care au produs-o fiii berbecului respectiv.

Apoi, în anul 2022, cele 15 fiice care s-au reținut odată cu berbecuții încheie prima lor lactație. În funcție de producțiile de lapte pe care le-au dat – sunt măsurate pe fiecare individ prin Controlul Oficial al Performanțelor de Producţie (COP) și înscrise în Buletinele de control –, li se calculează valoarea pentru producția de lapte.

În final, vom avea amelioratori carne, amelioratori lapte și lână, amelioratori carne – înrăutățitor lapte și ameliorator lână. „Aici e marea  dibăcie: ce vrem să creăm? Programul nostru de ameliorare are proporții economice egale pentru carne și lapte, 40% - 40%, fiind rasă mixtă, și 20% lână. Acest indice economic se alătură printr-o formulă de calcul foarte elaborată la parametrii obținuți prin lucrările de selecție. Și așa se stabilește valoarea reproducătorului. Cei care sunt amelioratori pentru toate cele trei producții – carne, lapte și lână – sunt berbecii care vor fi intens folosiți la reproducție: vor fi așa-zișii berbeci de timbru genetic”, arată Gheorghe Neață, care are în spate în jur de 40 de ani de experiență.

Atenție însă că nu tot ce e fenotipic se transmite și genetic. Dar aceste exemplare sunt în testare de peste zece ani, trecute în Registrul genealogic, cu părinții și bunicii în secțiunea principală, și li s-a urmărit evoluția.

Un sector „de finețe”, zootehnia

Berbecul folosit în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din județul Hunedoara va fi un ameliorator pentru producția de carne, susține dr. ing. Gheorghe Neață.

Zootehnia este o știință de finețe, unde trebuie să fii atent la toate aspectele. „Găsesc oameni care-și aduc aminte o discuție după un an și îmi zic: «Știți, mi-ați zis atunci așa, am încercat și n-a prea ieșit!» – «Păi, n-ai respectat ceva... » Și când mă duc acolo, la el în fermă, chiar îi arăt. Sunt chestiuni de finețe în zootehnie, iar în selecție, ameliorare, suntem deja într-un segment de finețe. Că după ce obținem berbecuții ăia de care vorbeam, cinci dintre fiii unui berbec din ăsta îi sacrificăm, de la fiecare câte cinci, și apreciem carcasa, apreciem structura carcasei, cât la sută e carne, apreciem stadiul de îmbrăcare al carcasei cu seu: la unii e mai mare, la alții e mai mic. Folosim berbecii care induc progresul ăsta pentru structura minimă a seului pe suprafața carcasei pentru a ameliora performanța”, a explicat specialistul.

Se calculează și proporția de oase din carcasă,  proporția de mușchi, cât sunt structura și dimensiunea ochiului de mușchi etc. Astfel, dacă toate aceste rezultate sunt pozitive, se păstrează indivizii care convin și se poate intra în competiție cu rasele care au fost create pentru așa ceva. „Țurcana nu e rasă, e o supra-rasă, e Regină, pentru că a bătut două continente, le-a tăvălit prin picioare. Două continente n-a cucerit niciun sultan! Oaia Țurcană a cucerit continentul asiatic, că vine de la marginea Uralilor încoace, s-a dus acolo și se întoarce înapoi, și continentul european, Tatra, Munții Pindului, Polonia... există și în Grecia, dar sunt lucruri discutabile la originea oilor pe teritoriu. Ungurii au luat-o de aici și i-au zis Ghemes-Rațca. I-am întrebat: unde e Ghemeșul? De acolo vine! Deci ați luat-o și ați omologat-o voi. Noi nu suntem în stare să omologăm două populații, că ăsta e visul meu. Dar acesta e primul pas spre omologare, programul acesta început la Asociația „Dacia” Hunedoara. Când avem berbecii testați, nu ne mai poate schimba nimeni cursul, o să-i zicem rasa Bucălaie”, a detaliat Gheorghe Neață, convins că mulți vor copia modelul, pentru că-și vor da seama că altfel nu vor mai rezista în piața animalelor de reproducție.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„O formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactație – folosiți material de carne. A prins la mulți.” - dr. prof. ing. Gheorghe Neață

Pionier în ceea ce înseamnă creşterea vacilor de carne, dr. prof. ing. Gheorghe Dan Neaţă spune că asta e o „nebunie din tinerețe”, încă de pe vremea regimului comunist, când a vrut să aducă la noi rase de taurine specializate pentru producția de carne. Prin anii 2000, a început creionarea unui program de creștere a vacilor de carne, iar astăzi, când această activitate a luat amploare, sfaturile lui Gheorghe Dan Neață au căutare, profesorul fiind considerat una dintre persoanele pregătite din domeniul zootehnic din România. 

Gheorghe Dan Neaţă, cel care de-a lungul vremii a ocupat funcții de conducere în diverse structuri ale Ministerului Agriculturii, vrea să se afle mereu în mijlocul evenimentelor, printre crescători și animale. „Nu eram incompatibil cu meseria de profesor, dar cred că nu mi se potrivea. Însă, obligat fiind într-o anumită perioadă a vieţii mele, a trebuit să predau reproducţie dirijată, aplicată în fermele de extensie din România”, ne-a spus specialistul despre perioada în care s-a aflat la catedra unei universități agricole.

Pasionat de rasele de carne, a reușit parțial în demersul său de a le aduce în România încă de pe când era pe băncile facultății. S-au adus atunci la Institutul de Cercetări de la Corbeanca vite din rasa Angus, Limousine şi Charolaise. „De atunci mi-am dat seama că țara noastră are un potenţial fantastic pentru creşterea vacii de carne şi, un lucru în plus pe care oamenii nu l-au luat în seamă, se și adaptează perfect, mai ales rasa Angus. Nu vreau să-i fac reclamă, dar este cea mai puternică «combină» pentru pășunile noastre colinare și alpine. Nu există altceva mai bun decât această vacă, care transformă totul în carne”, a punctat specialistul.

Între anii 2000 și 2003, a început creionarea unui program de creştere a vacilor de carne. După o perioadă de negocieri și refuzuri ba din partea autorităților, ba din partea unor mari lanțuri de magazine, programul a găsit susținere printre fermieri. „Am avut oarece discuţii cu reprezentanții unui lanț francez de hipermarketuri și am căutat să îi prind parteneri într-un program în care să aducă junincile, să le distribuie la populaţie, să preia produsul, să-l abatorizeze și să-l bage în magazin. Ei, n-a ţinut, pentru că erau oamenii reticenţi la această chestiune, și nu pentru că nu era bună rasa, ci pentru că nu fusese ideea lor. Invidia a făcut să clacheze programul. Însă nu m-am dat bătut şi l-am făcut într-o fermă”, povestește Gheorghe Dan Neață despre proiectul desfășurat la Doştat, în județul Alba, unde a găsit mediul prielnic și unde a adus primele vaci din rasa Angus. Primele vaci Aberdeen Angus din România au fost aduse la ferma Bioterra, aparținând omului de afaceri Mihai Miron. „Vaci de mare performanță, acestea au fost licitate în Scoția și aduse la Doștat în Alba, ca să putem să demarăm cu animale cu genetică înaltă, care, când intră pe animalele noastre autohtone ca metisări, să poată să dea şi rezultate. Pe urmă, a venit în sprijinul meu Semtestul de la Craiova, care a importat material seminal din rase de carne şi care m-a ascultat mot-à-mot – şi le mulţumesc celor de acolo, pe această cale –, şi a făcut difuzare în zonele de deal şi de munte cu material seminal de la tauri de carne. Au folosit crescătorii în gospodăriile proprii şi pe urmă a început să prindă programul”, își amintește Neață, zâmbind.

Recomandări de succes

Metoda recomandată de prof. dr. ing. Gheorghe Dan Neață și folosită în ferme a prevăzut ca pe ultima lactație să fie însămânțat animalul cu material din rase de carne. Viţelul suge până când face 250-280 kg şi pleacă cu tot cu mamă către abatorizare. „Perioada de finisare a viţelului, care este între un an şi 1,5 ani, este și perioada de finisare a mamei lui. Pentru că, oricum, când alăptează, animalul dă totul din el şi slăbeşte. Ei, cu finisarea ai prins doi iepuri: şi mama, şi viţelul. Așadar, asta e o formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactaţie – folosiţi material de carne. A prins la mulți”.

O altă recomandare a specialistului a fost ca prima însămânţare a vițelelor, cu excepţia celor care provin din mame performante, să fie cu Angus. Apoi, după primele o sută de zile de lactaţie, când producţia este maximă, se stabileşte exact care sunt cele cu care se merge pe lapte în continuare, iar din restul se realizează un lot de carne. Această formulă nu a prins chiar în toate fermele mari.

Mai mult, viţeaua de reproducţie are un sistem de creştere care impune anumite procedee și procese, dar mai ales o perioadă prelungită de alăptare, indiferent de „ce se poartă” în domeniu. „Indiferent de ce ştiinţe de exploatare vin de peste Ocean, de prin Statele Unite ale Americii, crescătorii noștri ar trebui să se ducă să vadă fermele de extensie din Franța: vițeaua pentru reproducție suge patru luni la mamă. Aţi văzut reclama în care se recomandă femeilor să alăpteze copiii 6 luni la sân, cel puţin? Cam aşa-i şi acolo. Numai că noi am zis: am găsit laptele-surogat, le dăm raţie. Creşte, într-adevăr, se umflă, dar partea de dezvoltare a aparatelor și a organelor interne şi, mai ales, a aparatului genital are de suferit. Sunt ferme care au înţeles acest subiect şi cresc tineretul aşa cum trebuie. Dar sunt unele care nu au înțeles”, arată Gheorghe Dan Neață, subliniind că, la Angus, vițelul suge șapte luni și ajunge la 300 kg în cele mai reuşite cazuri și la 280 kg, în cele mai proaste cazuri. Iar carnea e de calitate superioară, incomparabilă cu alte tipuri de carne.

Mai este de lucru la Bălțata Românească

Legat de rasa Bălțată Românească, într-adevăr este o rasă mixtă care are o pornire spre producția de carne, însă nu are randamentul dorit. „Pe lângă calitate, nu are cantitatea de carne cu valoare biologică ridicată în carcasă. Deci ar trebui să fie dezvoltat foarte bine trenul posterior, „pistolul” aşa cum se zice la porţiunea aceea, chiulota şi o porţiune din şira spinării, în care sunt cei mai valoroşi muşchi doriți în reţetele culinare ce se folosesc în ţările care au gastronomia calată pe vaca de carne”, a explicat specialistul.

Îmbucurător este, totuși, că în ultimul timp și în România a început să se extindă consumul de carne provenită de la vită specializată crescută aici, în țară. În multe restaurante din orașe ale României, cum ar fi București, Brașov, Iași, Constanța, Timișoara, Oradea sau Arad, se preferă carne realizată aici, din vite de carne sau din metişii de vite de carne cu vacile autohtone, care au o calitate aproape insesizabilă faţă de rasa pură. „Poate în unele cazuri chiar mai bună, dacă finisarea a fost făcută cum trebuie. Aceasta este marea mea satisfacţie, că am reuşit. Mai mult chiar, am reușit să creez pe lângă mine o pleiadă de specialişti care mi-au luat ideile şi îi văd că merg aşa cum trebuie, merg înainte. Probabil că vor continua şi vor avea de câştigat. În niciun caz, nu vor avea de pierdut”, crede Gheorghe Dan Neață, fericit că a lăsat în urma sa oameni care ştiu să ducă mai departe ceea ce a avut în plan, indiferent că s-a aflat la Agenția Națională de Zootehnie, la Ministerul Agriculturii, în Direcţia Politici în zootehnie, sau în mediul privat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019

Aprecierea aspectului fizic (bonitarea animalelor) se realizează, în general, de către o comisie constituită din minimum două persoane, dintre care una este crescător activ, cu o experiență de cel puțin trei ani în creșterea rasei respective, afirmă specialiștii în lucrări de specialitate.

La bonitare, spun ei, poate participa activ și crescătorul, dacă acest lucru este îngăduit de către comisie. Pe parcursul bonitării, fiecare participant își poate exprima opiniile în vederea comparării cu a celorlalți partipanți și stabilirii punctajelor. Acest lucru trebuie să se realizeze într-un mod cât mai civilizat, în spirit constructiv, care să exprime respect față de crescător și munca acestuia.

„Animalele nu trebuie contenționate pentru a fi punctate, dar libertatea lor de mișcare poate fi îngrădită într-un perimetru mai restrâns. Animalele bolnave nu se evaluează”, afirmă cei care practică în mod constant bonitarea.

Pentru stabilirea punctajului, se evaluează elementele din fișa de punctare, în ordinea prevăzută de aceasta, înregistrându-se notele pe măsură ce se încheie evaluarea fiecărui element. Evaluarea animalelor necesită ca acestea să fie privite din 4 perspective: din profil- P  din față – F din spate – S de deasupra – D. În dreptul fiecărui element de evaluare este indicată și perspectiva din care se privește animalul, pentru acordarea punctajului.

Fiecare element sau trăsătură evaluată dintre cele 20 cuprinse în fișa de punctare face parte din unul dintre cele patru aspecte exențiale care caracterizează un animal: 1. Dezvoltarea musculară 2. Dezvoltarea scheletică 3. Aptitudini funcționale, respectiv 4. Trăsături specifice rasei și sexului. Punctajul final al animalului se calculează ca medie ponderată, în raport cu importanța fiecăruia dintre aceste patru aspecte, în amelioararea rasei.

„Oricum, fiecare gospodar poate face o apreciere corectă a calităţii morfologice şi productive a vacii pe care o creşte în gospodărie sau pe care vrea să o cumpere. Cea mai precisă apreciere o pot face însă specialiştii în bonitarea animalelor din cadrul reţelei Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ). Bonitarea, urmată de controlul riguros al producţiei de lapte şi prelucrarea datelor pe baze ştiinţifice, constituie cel mai precis mijloc de a aprecia valoarea genetică a unei vaci de lapte. Certificarea originii şi a valorii genetice a animalului repectiv  printr-un document oficial care se eliberează poate ridica preţul animalului respectiv într-o manieră categorică. Ce trebuie făcut pentru aceasta? Simplu: înscrierea în Controlul Oficial al Producţiei de Lapte (COP)”, se precizează într-un articol de specialitate.

Un demers similar a fost realizat și în ferma Agroind Focșani, de către veteranul Gheorghe Neață, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii.

Recomandăm utilizarea volumului audio la nivel maxim, atunci când vizionați videoclipul.

Mulțumim http://sursesiresurse.weebly.com pentru înregistrarea video. Toate drepturile rezervate.