grau - REVISTA FERMIERULUI

Specialiștii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DARD) Harghita spun că perioadele de ger fără zăpadă din luna ianuarie 2016 au afectat doar în mică măsură culturile agricole de toamnă care, de altfel, încep să-şi revină, chiar dacă tot ei apreciau iniţial că multe dintre parcele urmau să fie reînsămânţate.

Conform aprecierilor șefului DARD Harghita, Torok Jeno, s-a observat în ultima vreme că majoritatea culturilor afectate de ger încep să-şi revină, semn că doar partea aeriană a plantei a avut de suferit.

„Este ciupită partea aeriană, dar nu total, iar rădăcina nu este afectată. Culturile îşi revin, arată destul de bine faţă de cum au fost. Ne-am speriat atunci când erau minus 20 de grade fără zăpadă şi credeam că rămânem fără culturi de toamnă”, a afirmat Jeno.

Tot el a spus că există totuși suprafeţe foarte mici care urmează să fie reînsămânţate, dar că producătorii agricoli vor putea răsufla uşuraţi abia în luna aprilie, pentru că în zonă se poate înregistra îngheţ şi în luna martie. Și atenționarea ar trebui să fie luată în serios, în condițiile în care, în 2015, fermierii harghiteni au avut de suferit serios.

Cu o lună în urmă, din evaluările angajaților DADR Harghita reieșea că circa o treime din totalul de 12.000 hectare însămânțate cu grâu, orz, triticale şi secară de toamnă a fost afectată de ger, întrucât culturile nu au fost acoperite cu zăpadă.

Este o premieră a ultimilor ani când în Harghita se înregistrează o iarnă atât de lipsită de zăpadă, care putea pune în pericol culturile agricole.

 

Agricultorii harghiteni au fost pățiți în 2015. Calamitarea le-a scos bani din buzunare

Același Torok Jeno declara la finele anului trecut că din suprafaţa de 162.784 de hectare afectată de secetă, 2.760 hectare erau cultivate cu porumb, 14 hectare cu sfeclă de zahăr şi 4.900 de hectare cu cartofi, adică mai mult de jumătate din suprafaţa însâmânţată cu cartofi în judeţ, care a suferit un grad de afectare cuprins între 35 şi 45 la sută.

În plus, acesta mai preciza că seceta a mai calamitat în Harghita 18.750 de hectare cultivate cu plante furajere perene, 3.100 de hectare cu plante furajere anuale, aproape 2.000 de hectare cu porumb siloz, 72.950 de hectare de fâneaţă şi 58.550 de hectare de păşune.

Direcția pentru Agricultură (DADR) HARGHITA este serviciul public descentralizat al Ministerului Agriculturii Și DezvoltĂrii Rurale prin care se asigură aplicarea politicilor și strategiilor agroalimentare și de dezvoltare rurală, la nivel județean.

DADR Harghita este organul de specialitate al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în teritoriu și este condusă de un director executiv.

Publicat în Cultura mare

Cel de-al doilea grup de producători pentru cereale și oleaginoase la nivelul județui Ilfov, recunoscut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) – Cerif Oil SRL, a reușit să comercializeze producția de cereale obținută în 2015 de pe cele 3.000 ha lucrate în comun la prețuri mult mai bine decât cele existente pe piață la momentul tranzacției, a declarat pentru Revista Fermierului Ilie Dan, președintele Asociației Producătorilor Agricoli (APA) Ilfov, afiliată LAPAR.

Într-un interviu acordat recent publicației noastre, președintele APA Ilfov și al Cerif Oil SRL a precizat că asocierea a cinci producători agricoli într-un grup a dus la majorarea încasărilor la tona de grâu chiar și cu 90 de lei, în condițiile în care materia-primă se comercializa la acel moment cu 650 lei tona metrică (conform statisticilor MADR, luna septembrie 2015).

Grupul de producători prezidat de șeful APA Ilfov plătește impozit pe profit, fapt care convine membrilor săi de minune. Din unu la sută cotizație pe încasări de la membrii Ceri Oil, conducerea a reușit să-și achite cheltuielile interne și să declare și profit de pe care a plătit impozit; o singură dată. Problema, mărturisește Ilie Dan, este la grupul de producători de nivel mai mic și care este impozitat pe venit (plătesc o dată membrii grupului și a doua oară la nivel de grup).

Prodserv Conil SRL, ferma familiei Ilie, lucrează 270 ha în interiorul Cerif Oil, șeful APA și al grupului de producători ilfovean menționând în cadrul aceluiași interviu că în ciuda unui an 2015 călduros, producțiile au fost mulțumitoare la nivelul exploatației sale (5,5 tone de grâu la hectar, 6,6 tone porumb boabe STAS/ha și 3,3 tone la hectar rapiță linoleică).

Ilie Dan se plânge de faptul că nu are încă acele capabilități de stocare necesare negocierii unui preț și mai bun, respectiv de mixare a grâului de calitate superioară cu cel de nivel mediu, astfel încât toți membrii să aibă parte de profit. Din păcate, spune el, o parte din producători nu au avut calitate superioară și au fost nevoiți să vândă „pe lângă”, fapt care nu face bine nici statului (care nu încasează taxe) și nici membrilor care vând fără cei 10 la sută dați înapoi de stat pentru comercializarea în comun.

Revista Fermierului: Prodserv Conil SRL, firma familiei Ilie, face parte din APA, dar este și membră a grupului de producători Cerif Oil SRL. Acest tip de formă asociativă este atât pe placul actualului premier tehnocrat, Dacian Cioloș, cât și a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu. Ne puteți spune mai multe despre formarea și activitatea acestui grup?

Ilie Dan: Așa este. Am pus bazele unui grup de producători pe sectorul vegetal – Cerif Oil SRL – al cărui președinte sunt eu. Membre sunt cinci societăți de pe zona Ilfov, printre care și Prodserv Conil SRL, firma familiei mele. Suntem al doilea grup de producători pentru cereale și oleaginoase recunoscut de Ministerul Agriculturii la nivelul județului Ilfov (n.r. - locul 41 pe țară conform site-ului MADR). (...) Formarea acestui grup a avut ca motivație faptul că, până la un milion de euro cifră de afaceri, înainte se dădea cinci, acum se spune că se va da 10% la ceea ce se comercializează împreună. De aceea, i-am determinat și pe ceilalți fermieri să se asocieze în acest grup. Vânzând împreună, am reușit să obținem un preț mai bun. Am avut noroc și de un grâu de calitate. Asta nu s-a întâmplat însă în cazul tuturor și, din acest motiv, o parte din colegi au fost nevoiți să comercializeze materia-primă separat, pentru că nu au avut calitatea respectivă și n-au putut să vândă la același preț. Noi (n.r. - grupul de producători) am închis totuși un pic pe plus.

Motivația asta a făcut ca noi să vindem toată producția, iar celorlalți le-am dovedit că și dacă ar mai comercializa ceva pe afară, fără să înregistreze această marfă, pe de-o parte că ar comite abuzuri și s-ar alege cu pierderi, pe de altă parte câștigând 10 la sută, oricum ar fi mai mult bine decât dacă ar vinde în afara grupului, singuri sau fără acte legale. Mai mult, statul câștigă și el prin faptul că încasează taxe pentru toată producția. Noi comercializăm întreaga cantitate de cereale pe care o producem prin membrii grupului. În prezent suntem în plin proces de modificare a actelor normative; au apărut până acum doar pentru legume și fructe. Se pare cele dedicate nouă vor apărea pe la sfârștiul lunii mai; ar trebui să primim niște bani din urmă.

Am discutat totodată și cu alți colegi care au văzut cu ochi buni crearea de noi grupuri de producători. Asta vrea și Ministerul, dar „se grăbesc încet”. Legea a apărut în iulie 2015, însă normele n-au apărut nici după 7-8 luni.

R.F.: Ați vorbit de calitatea grâului. Soluții de depozitare nu dețineți? Știm că există modalități moderne de mixare a grâului, astfel încât produsul obținut să continue să fie conform.

I.D.: Nu. Cu depozitarea avem o problemă. Așa cum am menționat anterior, eu am vândut un grâu foarte bun. Dacă puteam să-l stochez și să-l mixez, comercializam întreaga cantitate la același preț. (...) Un depozit de 2.000 – 3.000 de tone ar fi fost suficient.

R.F.: Care este structura de cultură a Prodserv Conil SRL?

I.D.: Prin această firmă lucrez 270 ha de teren arabil, iar structura de cultură este următoarea: 112 ha cu grâu, 50 ha cu rapiță, 20 ha floarea-soarelui, iar restul cu porumb.

R.F.: Ce suprafață lucrează în total membrii grupului Cerif Oil?

I.D.: Asociația noastră, Cerif Oil Srl, lucrează 3.000 ha; nu este una prea mare. Era o discuție la un moment dat de o asociație mare. A încercat s-o facă Ioana Caragea, cooperativa Agri Sud, care nu a funcționat din păcate pentru că am fost foarte mulți dintr-o dată, nu ne-am înțeles, nu a funcționat. Trebuie început de jos, cu puțin, cu cei cu care te înțelegi și, pe urmă, o ridici, o faci mai mare.

R.F.: Ce producție medie a avut Prodserv Conil avut în anul agricol 2014-2015?

I.D.: Anul trecut, pe fondul unor temperaturi mari, producțiile au fost relativ mici. Chiar și așa, la grâu am obținut 5.100 kg, la porumb am avut 6.600 kilograme boabe STAS la hectar, 3.300 kilograme la rapiță linoleică, iar la floarea-soarelui 2.800 kilograme semințe la hectar. Singura cultură pe înverzire a fost cea de mazăre (14 hectare) care, din păcate, a rămas de o palmă înălțime și pe care nici n-am putut s-o mai recoltez. Am băgat-o în pământ, am făcut cheltuială cu ea, iar în toamnă a trebuit să refac 12 ha din total. Cheltuiala pe care am avut-o cu mazărea și cu înființarea rapiței m-a dus mai mult decât cei 55 de euro la hectar pe care îi primesc pe întreaga suprafață. Ca atare, în Ilfov sunt mulți fermieri care nu au optat pentru înverzire; vor pierde cei 55 de euro la hectar în condițiile acestea.

R.F.: Cât ați obținut ca prețuri, pe asociație, față de cât ați fi încasat ca și fermier obișnuit? Cu cât ați vândut grâul?

I.D.: Incredibil, d-ar l-am vândut bine, adică cu 740 lei tona. Alții au vândut marfa și sub 0,65 lei kilogramul. Mai mult, am încasat 618 lei pe tona de porumb boabe, în condițiile în care alții au comercializat materia-primă sub 0,55 lei kilogramul. Rapița am vândut-o spre 1.500 lei tona, iar floarea-soarelui circa 1.400 lei tona, în condițiile în care, anul trecut, marfa de de acest tip se comercializa cu 1.100 lei. Am fost mulțumit.

R.F.: Întâmpinați probleme cu dubla impunere în cazul grupului dumneavoastră de producători? Știm că multă lume evită asocierea din cauza impozitului dublu, atât pe membru, cât și pe asociație.

I.D.: Noi, pe tot ceea ce am încasat, am emis facturi fiscale și am plătit mai departe sumele cuvenite membrilor grupului de producători, iar aceștia au achitat la rândul lor o cotizație către Cerif Oil de unu la sută din total. Acest unu la sută a constituit venit la care am aplicat cheltuielile cu contabilitatea, președintele și ce mai avem ca administrare. După aceste acțiuni ne-a rămas și un mic profit. Având un venit mare ca grup, Cerif Oil a trecut la impozitarea pe profit; de aceea noi nu ne-am confruntat cu problema dublei impozitări.

Ce se întâmplă în cazul unor grupuri de producători mai mici – ei plătesc impozit pe venit. Grupul respectiv are un impozit pe venit, nu pe profit, și pe urmă plătesc și ceilalți impozit pe profit; de aici dubla impozitare. Însă, s-a discutat ca și aceia care s-au transformat, chiar și la un plafon mai mic, să fie trecuți ca plătitori pe profit. Chiar scrie în Hotărâre că acele cooperative care vor fi transformate în grupuri de producători, li se va acorda o reducere pe impozit de 20%, se va transforma în impozit pe profit și nu vor mai plăti impozit pe venit, că acolo era dublura.

R.F.: Grupul de producători Cerif Oil se gndește să-și diversifice activitatea? Vreți procesare? Zootehnie?

I.D.: Vrem să transpunem în realitate un proiect propriu în valoare de două milioane de euro pentru care cotizăm de trei ani. Proiectul este unul integrat și a fost pus la punct împreună cu Grupul Român pentru Investiții și Consultanță (RGIC). Vrem o moară, o fabrică de pâine pentru zonă, cu tărâțele rămase să creștem vaci cu lapte, iar laptele să-l valorificăm prin automate. Din banii aceștia luați în plus vrem să investim, pe lângă faptul că luăm între 70-90% fonduri nerambursabile. Oamenii nu prea au încredere însă. (...) Am rămas cu proiectul în stand-by.

LAPAR s-a luptat pentru schimbarea modului de echivalare a suprafețelor

R.F.: Și APA, din care faceți parte, dar în special LAPAR s-a luptat să modifice acte normative care pe ici, pe colo, generau sincope majore în bunul mers al agriculturii. Care au fost principalele nemulțumiri ale fermierilor vizavi de actele normative care îi impactau direct?

I.D.: În primă instanță, LAPAR s-a luptat să schimbe modul de echivalare a suprafețelor. Adică dacă aveam cinci procente din suprafața arabilă alocate pentru înverzire, să nu-mi revină obligativitatea înființării a trei la sută la culturile de toamnă, ci doar 0,7-1 ha, iar ceea ce am înființat, acel hectar sau 0,7 ha, să fie considerat 1,5 ha, astfel încât să scadă numărul de hectare pe care să le înființăm.

Pe urmă, nu suntem de acord cum am primit banii pe motorină. Am încasat trimestrul I și II cumulat, tot datorită dumnealor, că s-au pus pe treabă prea târziu. I-am primit după 11 luni, iar acum, pe trimestrul III când ai ajuns să vii să mi-i dai, spui: „Stai că ți-i dau, dar nu îi am pe toți și îți mai dau nu știu când”. Nu suntem de acord cu treaba asta. Eu am dat banul atunci și mie îmi trebuie acum să iau altă motorină, mai ales că nu mai am. Foarte mulți colegi nu și-au plătit inputurile către societățile de la care le-au luat. Pe lângă faptul că acestea pot oricând să introducă la plată instrumentele, furnizorii nu vor mai vinde inputuri pe datorie pentru noua campanie pentru că îi consideră pe producătorii agricoli rău-platnici. Nici de la bancă nu mai poți lua bani, pentru că nu mai ai bonitatea necesară că nu ai restituit creditul. Ai intrat, de asemenea, să plătești o dobândă penalizatoare. Ca atare, noi, la ora aceasta, ne găsim decapitalizați și nu ne putem continua activitatea. Eu nu cred că vina este în totalitate a Ministerului Agriculturii și a celor cu softul, ci a APIA; ai stat liniștit până acum și nu te-ai interesat că trebuie să faci plățile.

R.F.: Am aflat nu demult că și familia dumneavoastră a avut probleme cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură...

I.D.: Am înființat un lot de mazăre pentru înverzire, lângă el un drum de doi metri, iar fiul meu, vizavi, a avut și el tot mazăre. El a recoltat, a obținut 1.500 de kilograme la hectar. Eu am însămânțat suprafața două zile mai târziu și n-am mai prins ploaia de care a avut el noroc, drept pentru care nu am obținut nimic. Problema apare însă acum. Chiar dacă băiatul meu a obținut 1,5 tone producție, la teledetecție a ieșit că la mine a fost mazărea, nu la el! A fost și a discutat la APIA problema respectivă. L-au chemat apoi la Agenție... „că nu este în ordine treaba”. El i-a invitat atunci pe angajații APIA să vină și să vadă cu ochii lor, dar nu după șapte luni, ci atunci când era cultura pe teren. Cum putea să-mi mai plătească APIA banii, când ei nu sunt pregătiți. Și atunci noi vorbim de soft?

R.F.: Ce a însemnat anul agricol 2014-2015 pentru fermierul Ilie Dan și pentru colegii săi din APA Ilfov?

Ilie Dan: Eu și fermierii ilfoveni din Asociația Producătorilor Agricoli (APA) am avut un an nu putem să zicem bun, dar nici atât de greu cum a fost în Moldova, cum a fost prin Mehedinți, Olt și prin alte zone. Vara, în câmp, temperaturile s-au menținut la o intensitate mare, între 33-40 de grade Celsius la umbră (am avut la plante chiar și 45-50 de grade), temperaturi care au afectat producțiile pe care așteptam să le obținem și pentru care am făcut investiții în vederea obținerii unor cantități importante de materie-primă. Putem spune fără să greșim că ploile care au mai căzut pe aici, au făcut-o în așa fel încât să obținem o producție care să ne acopere costurile pe care le aveam.

R.F.: Ce perspectivă aveți pentru anul agricol 2015-2016? Va fi unul bun sau dimpotrivă?

I.D.: E bine pornit anul agricol. Iarna a fost destul de blândă. La ora aceasta ar fi trebuit să începem să fertilizăm, însă mulți dintre noi nu avem banii necesari și, sigur, că se va repercuta într-o formă sau alta treaba respectivă asupra anului agricol menționat.

Publicat în Din fermă-n fermă!

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, a declarat drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu pentru Revista Fermierului.

 

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

 

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

 

Mai mult, lobby-ul mascat la nivel de conducere politică a țării și-a spus cuvântul după anii 2000.

 

Ea crede că abia atunci când cadastrarea se va fi definitivat la nivel național, realitatea dramatică va ieși la iveală.

 

„În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România”, a spus drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu. „În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional”.

 

Situația de necunoaștere vizavi de ce anume s-a întâmplat cu suprafețele arabile ale României a fost întreținută și perpetuată și de lipsa accesului la informația de calitate, a mai spus Steluța Neacșu: „Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru”.

 

Suprafața agricolă a României se întinde pe 14,6 milioane de hectare de teren. Țara noastră are suprafețe întinse cultivate cu cereale, dar media de producție este relativ scăzută, producându-se 4,4 tone de porumb la hectar, 3,4 tone de grâu, două tone de floarea-soarelui, considerabil mai puțin decât în alte state ale Uniunii Europene. Doar 2,5% din managerii exploatațiilor agricole au studii de specialitate. În plus, o treime din populația țării lucrează în agricultură, în special în cea de subzistență. Aproximativ patru milioane de exploatații individuale (dintre care 2,7 milioane neviabile economic), pe persoană fizică, lucrează 65% din întreaga suprafață agricolă a țării. Restul de 35% din teren este exploatat de fermele cu personalitate juridică ce susțin producția.

 

Revista Fermierului: Sunt voci din agricultura românească, destul de multe, care spun că străinii dictează la noi în țară atunci când vine vorba de terenurile arabile. Care este situația reală din punctul dumneavoastră de vedere?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Legea 579, promulgată la începutului anului 2014, a liberalizat piața funciară în România. Liberalizarea pieței funciare, evident, a antrenat și mai mult interesul unor entități din afară care, deși investiseră și până la acel moment la noi în țară, nu aveau atâta susținere pe fond legislativ. (...) Mulți spun că aceste „investiții străine” au fost și sunt binevenite pentru că, altfel, noi nu am fi putut avea un venit constant pe fondul creării de locuri de muncă. N-aș putea spune că acest aspect este întru totul adevărat, pentru că știm prea bine că angajații români (mai ales cei din agricultură) continuă să fie plătiți foarte prost în comparație cu colegii lor din UE; salariul mediu este sub omologul său european.

 

O dată acaparat pământul de către străini (cumpărat prin societăți comerciale sau arendat pe 10-20 de ani), românul nu mai are control asupra suprafețelor arabile, implicit asupra resurei hrană. Nu mai vorbim de generațiile care vin după, care sunt blocate să investească. Competitivitatea este, iată, diminuată semnificativ la nivel rural. Noi nu mai putem gestiona și crește nivelul economic în acest segment agroalimentar, pentru că ne confruntăm cu anumite blocaje. Aceste blocaje pot fi eliminate doar în momentul în care vom avem libertatea de a fi din nou proprietari pe pământ, să-l muncim, să putem să susținem costurile, să producem și să valorificăm materia-primă. În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România.

 

R.F.: Cine are mai mult teren arabil în România? Investitorii autohtoni sau, dimpotrivă, cei străini?

 

S.M.P.N.: Există un mare decalaj între investitorii români și cei străini. Fermierii români sunt câțiva și sunt aceia care au reușit să preia anumite ferme de stat în perioada de după 1990, cum este și cazul lui Dimitrie Muscă, al lui Laurențiu Baciu etc., cei care au cunoscut într-o oarecare măsură direcția către care se va îndrepta România. Au avut și ceva viziune, bravo lor, însă sunt foarte puțini românii care au reușit.

 

În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional.

 

R.F.: Resursele naturale (apă, sol etc.) reprezintă priorități pentru marile puteri ale lumii. Din acest motiv, acestea investesc foarte mult și pe zona de agrointelligence (servicii specializate de informații). De ce noi nu avem și entități specializate informative pliate pe acest sector?

 

S.M.P.N.: În momentul de față, în România nu există o cultură a securității, global vorbind. În țara noastră este foarte greu ca pe individ să-l faci să conștientizeze ce înseamnă cultura de securitate. După aceea, individul trebuie învățat să conștientizeze ce înseamnă securitatea pe fiecare segment. Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru.

 

Așa cum am spus, noi nu avem cadastrarea terenurilor agricole și, atunci, nu putem crea soluții pe anume parcele, pentru că unii proprietari nu au un statut clar pe terenul respectiv. Ne-ar trebui până la cinci ani de eforturi, timp în care să suprapunem datele, pentru a putea să citim și să vedem posibile vulnerabilități sau riscuri care ar putea interveni în perioada următoare. Vorbim de o perioadă de test, după cadastrare, să se implementeze această agricultură de precizie la nivel național, să se suprapună datele, tocmai pentru a crea coerența și relevanța informațiilor pe care să le culegem și abia apoi să funcționeze. Deja noi nu facem nimic în momentul de față.

 

R.F.: Care sunt cei mai mari latifundiari străini ai României?

 

S.M.P.N.: N-aș putea da nume, pentru că aceste entități (n.r. - marii latifundiari) sunt integrate. Dacă aș spune Emiliana West Rom, aș vorbi despre un mic segment care, de fapt, este integrat într-un conglomerat mai mare. Apoi Maria Group, acolo deja ne raportăm la un grup și mai extins, unde îl descoperim și în alte segmente ale agriculturii și în alte parteneriate cu Orientul Mijlociu. Sunt și alții, dar analiza este complexă pe fiecare entitate în parte și rezultatele se pot schimba constant.

 

R.F.: În câți ani vom pierde controlul asupra terenurilor agricole?

 

S.M.P.N.: Mi-a teamă că în 2020 aflăm deja adevărul, din păcate, în momentul în care se va face cadastrarea. Să știți că aceste piedici de cadastrare a României multă lume nu le înțelege din perspectiva obiectivelor. Există și o manipulare, o dezinformare a oamenilor.

 

Aici este o dublă interpretare a lucrurilor, de ce, de fapt, nu s-a creat cadastrarea, tocmai pentru a mai ține un pic în suspans aflarea adevărului, atunci va ieși în evidență acest exod, această înstrăinare masivă a terenurilor agricole.

 

R.F.: Ați vorbit de entități integrate atunci când v-am întrebat de marii investitori în agricultură. Vă referiți inclusiv la prezența lor în sectorul de comercializare a inputurilor? Știm că sunt investitori străini care dețin teren arabil, atât în proprietate, cât și în arendă, au ferme zootehnice, dau pe datorie pesticide, motorină, semințe și chiar și-au dschis și IFN-uri...

 

S.M.P.N.: De obicei, aceste inputuri vin la pachet cu o serie de „beneficii” pentru agricultorul de rând. La un moment dat am realizat o analiză și am descoperit că nu acest segment reprezintă zona generatoare de profit pentru aceste entități, pentru că ei vin cu un alt pachet de servicii, mult mai integrate: financiare, bursă (un alt factor de insecuritate alimentară pentru că duce la un control al prețurilor), valorificarea, producerea și chiar procesarea materiei-prime de proveniență agricolă. Au foarte multe segmente la care se raportează. Să luăm ca exemplu Agricover. Această companie nu este doar furnizor de inputuri, el gestionează și conservă aceste grâne, după care influențează vânzarea acestor produse agricole. După aceea procesează, au terenuri arendate, zootehnie etc. Lucrurile sunt mult mai complexe și ar trebui să cunoaștem aceste lucruri. Și aceasta nu este singura entitate. Aș mai putea da și alte exemple de companii.

 

Parteneriat public-privat pe zona de agrointelligence

 

Revista Fermierului: Cine ar trebui să gestioneze zona informativă și de control cu privire la tot ceea ce se întâmplă în agricultură?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: În momentul de față, știm foarte bine că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar trebui să fie cel care se ocupă cu gestionarea acestor informații și propunerea de soluții, analize pentru factorii decizionali. Însă, noi știm foarte bine că la nivel instituțional ne confruntăm în momentul de față cu disfuncționalități. Nu există o comunicare la nivel teritorial, local, iar informația să fie gestionată la nivel central. Nu există o legătură între societatea civilă și nivelul instituțional, acele think-tank-uri. Ar trebui să ne consultăm cu ceea ce există în teritoriu, să vedem clar, să putem avea o legătură strânsă cu societatea civilă, cu experții de renume (oarecum independeți) care pot analiza, gestiona bazele de date. Nu s-a creat acest lucru.

 

Eu nu zic că nu se vrea să se creeze, însă statul ar trebui să se deschidă mai mult către societatea civilă. MADR ar trebui să creeze un departament de analiză, un sector care să se ocupe cu această culegere de informații, cu rapoarte periodice pe fiecare segment, dar în parteneriat public-privat. S-a vorbit foarte mult de acest parteneriat public-privat, însă eu nu-l văd a funcționa în România, ceea ce ne dezavantajează într-un mod excepțional.

 

R.F.: De ce nu funcționează? Care sunt motivele?

 

S.M.P.N.: Nu există pentru că noi nu avem cadrul legislativ care să susțină acest lucru. A crea un parteneriat public-privat înseamnă a gestiona niște cheltuieli: încadrarea unor departamente, a unor sectoare la nivel teritorial, la nivel local, la nivel central. În al doilea rând, nu avem o viziune. Nu avem o strategie care să ne orienteze.

 

R.F.: Dar sunt tone de strategii pe zona de agricultură și dezvoltare rurală: președinția, Guvernul prin Ministerul Agriculturii, Academia Română, toate au conceput strategii.

 

S.M.P.N.: Într-adevăr, inclusiv Academia Română are o strategie, o viziune până în anul 2035. Strategii sunt, însă nu sunt aplicate sau aplicabile din cauza vulnerabilității legislative. Cum s-o aplic dacă eu nu am infrastructura necesară? Nu mai vorbim de infrastructura umană. Viziunea există, dar este formată după modelul european, că tot ceea ce creăm noi în momentul de față este după viziunea europeană. Nu putem crea o similitudine între România și alte țări din UE, care sunt cu 10-20 de ani înaintea noastră, cel puțin.

 

În momentul în care nu vine nimeni cu o strategie care să fie nuanțată, particularizată pe situația din România, ea nu se poate aplica. Nu mai vorbim de modificările pe care trebuie să le aducă la nivel de structuri, la nivel de infrastructură, la nivel de pregătire, pentru că noi vorbim de o dezvoltare durabilă. Către asta ne îndreptăm, către o dezvoltare durabilă economică, dacă vorbim din perspectiva agricolă.

 

R.F.: Ce înseamnă dezvoltare durabilă economică?

 

S.M.P.N.: Înseamnă echitate socială. În momentul de față nu avem echitate socială. Protecția mediului – Roșia Montană a fost un subiect unde, iată, securitatea alimentară implică inclusiv controlul resurselor naturale și protejarea mediului înconjurător. Și încă ceva – dezvoltarea economică. Când vorbim de dezvoltare economică, vorbim de competitivitate. Noi nu avem competitivitate în momentul de față. Tocmai ce discutam mai devreme că nu putem crea competitivitate la nivel rural, din moment ce nu avem control asupra terenurilor proprii și am fost puși în situația să le vindem.

 

Cum să investim? Cum să devenim investitori, când noi nu mai avem resursa necesară? Noi știm foarte bine că acele înstrăinări de terenuri agricole s-au făcut înainte să vină ajutoarele de la UE. Și asta pentru că noi am aderat în 2007 la Uniunea Europeană, iar abia după au venit acest subvenții. În momentul în care au venit aceste ajutoare, n-au mai venit pentru noi. Poate doar pentru un mic segment care a reușit să reziste pe această piață. Dacă am fi menținut terenurile până în 2010 când am început să avem și noi acces la anumite finanțări, altfel era agricultorul de rând motivat să investească.

 

Nu sunt de acord cu sistarea plăților directe pe suprafață

 

Revista Fermierului: Ar fi de bun augur sau dimpotrivă sistarea plăților pe suprafață, astfel încât să vedem dacă putem fi competitivi pe piață?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Eu nu sunt de acord ca UE să le sisteze, chiar dacă acești bani (plăți directe și fonduri pentru dezvoltare rurală) nu vin în mare măsură pentru fermierul român. Eu propun altceva – să se mențină în continuare, iar noi să fim educați în spiritul de a atrage fondurile europene pentru investiții. Foarte mulți bani nu mai ajung în România. Nu sunt atrase toate fondurile europene pentru dezvoltarea durabilă la nivel național.

 

Fermierii noștri nu au fost educați să atragă banii europeni. Noi am venit cu ele, le-au atras doar cei care au fost școliți. Nu mai vorbim de faptul că investitorii străini din România iau o dată subvenții din România pentru că dețin controlul asupra acestor resurse naturale care se integrează în cadrul european și le exportă de două ori, au dublu beneficiu.

 

R.F.: De ce sunt încă mici prețurile mici la materia-primă agroalimentară de proveniență românească?

 

S.M.P.N.: Influența marilor jucători la bursele agroalimentare sunt destul de evidente. Au spații de depozitare pe perioade lungi a acestor cereale. Așteaptă momentul în care să le comercializeze. Evident, ei le preiau de la țărani cu un preț foarte mic și își permit să le stocheze, să devină jucători. Altfel spus, pe lângă faptul că preiau materia-primă cu un preț foarte redus de la agricultorul român, o depozitează, iar în momentul în care îl comercializează, nu mai există competitivitate. Dacă nu există competitivitate, agricultorul de rând nu mai poate vinde, nu mai poate interveni. Se crează astfel o volatilitate a prețurilor la un moment dat care nu este în beneficiul creșterii noastre economice, în niciun caz.

 

R.F.: Noi mai mâncăm românește?

 

S.M.P.N.: Mâncăm, dar nu la nivelul prețului la care ar trebui s-o facem și nu la calitatea așteptată de consumator. Consider că, în mare parte, românii au acces doar la o mâncare prelucrată, o mâncare care este procesată de trei patru ori, dar care este mai scumpă de trei patru ori față de alte țări. Mi-e teamă că, în viitor, vom ajunge să consumăm „vestita” hrană funcțională.

Publicat în Interviu

Investiția de aproape 800.000 de euro pe care fermierul mehedințean, Cornel Stroescu, alături de partenerul său de afaceri neamț, au efectuat-o până în prezent începând cu anul 2012 dă roade, în condițiile unui alt an (2015) secetos, care a generat pagube în ferma sa vegetală de nu mai puțin de două milioane lei.

 

Într-o mărturisire făcute presei de către președintele Camerei Agricole Naționale (CAN), acesta a recunoscut că anul agricol 2014-2015 începea promițător, nu mai puțin de 1.500 de hectare fiind înființate cu grâu, rapiță, porumb, floarea-soarelui și mazăre. Mehedințeanul însămânțase cu grâu în jur de 400 ha, circa 400 ha cu rapiță, aproximativ 200 ha cu porumb, 50 ha cu mazăre, iar restul suprefețelor plantate cu floarea-soarelui.

 

Răul avea să vină însă peste câteva luni, pierderi de bani cauzate de secetă, inclusiv un proces de insolvență intentat în luna septembrie 2015 de o mare casă de achiziții de cereale. Alt furnizor de inputuri a fost însă mai înțelegător: le-a plătit doar penalitățile.

 

„Reușite n-am prea avut în 2015. Ne-am confruntat cu seceta pe unele areale, ajungându-se chiar și până la 100% grad de calamitare. Mai mult, la grâu am pierdut la greutate hectolitrică din cauza unor ploi de scurtă durată la momentul vânzării și, bineînțeles, cei care au făcut achiziții, au cumpărat materia primă ca fiind furajeră. (...) După ce am tras linie, anul agricol 2014-2015 a însemnat pentru noi, în ferma vegetală, o pierdere de aproximativ două milioane de lei. Ca soluție de avarie și de redresare a situației (similară celor din 2007 și 2012), am purtat o discuție cu furnizorul de inputuri care ne-a înțeles și ne amână cu plata pentru anul acesta; achităm doar penalitățile. Alt furnizor de inputuri ne-a introdus însă la plată instrumente (n.r. - un cec de 870.000 le), deși datoria era mai mică și a și cerut și insolvența; am reușit însă să facem un alt împrumut. Mergem mai departe”, a precizat Cornel Stroescu.

 

Fermierul mehedințean a mărturisit, de asemenea, că singura cultură care a permis acoperirea unei părți a pierderilor a fost grâul, chiar dacă achizitorii s-au folosit de un tertip și, după câteva ploi scurte, i-au cumpărat lui Stroescu marfa la preț de materie-primă furajeră. Producția la hectar a fost și ea mică – doar 4.500 kg în medie. Rapița a fost însă cea care i-a creat probleme mari contractuale cu un gigant al tradingului.

 

„Până la final am obținut o producție medie de 4.500 kilograme de grâu la hectar. La rapiță am început cu o recoltă de 3.200 kg la hectar, dar ne-au distrus ploile. De asemenea, la porumb, din păcate, nu am reușit decât un plafon de maximum 800 kg pe hectar ca producție (cât să plătim arenda), iar la floarea-soarelui am obținut cam 500 kg/ha. În total, anul trecut am avut o recoltă în jur de 1.800 de tone de grâu pe care am fost nevoiți să-l vindem imediat după cules, pentru că a trebuit să achităm o parte din inputuri, să cumpărăm motorină pentru înființarea culturilor de toamnă și a trebuit să dăm și arenda. Asta chiar dacă avem capacități de depozitare de opt mii de tone. (...) La porumb n-am obținut îndeajuns de multă materie-primă nici măcar să plătim arenda. Ca producție, am obținut aproximativ 800 kilograme boabe la hectar, adică o sută și ceva de tone de porumb, prețul fiind de 0,55 lei kilogramul. La floarea-soarelui, am recoltat circa 150 de tone de materie-primă, cu un preț de achiziție de 1,2 lei/kg”, a adăugat șeful CAN.

 

Și în acest an de prețurile la inputuri care au rămas ridicate, atât sămânță, cât și îngrășăminte, a continuat el. Pe de altă parte, prețul cerealelor este în continuare „jos”, spune supărat Cornel Stroescu, fermier care a fost nevoit să vândă grâul cu 0,65 lei/kg.

 

„Putem spune că, la momentul acesta, prețul cerealelor dacă nu este egal, este chiar mai mic decât în perioada de recoltare. La recolta din 2015, prețul de achiziție a variat în funcție de calitate între 0,65-0,70 lei pe kilogramul de grâu. Eu, personal, am încasat 0,65 lei pe kilogram, la momentul culesului. În prezent, grâul de la noi din județ este tot la 0,65 lei kilogramul. Porumbul se vinde cu 0,55-0,60 lei kilogramul, iar floarea-soarelui cred că la 1,3-1,4 lei”, afirmă fermierul.

 

În toamna lui 2015 (anul agricol 2015-2016), Stroescu a însămânțat 700 ha cu grâu, 400 ha cu rapiță și 130 ha cu orz. Lista nu se oprește însă aici. 30 ha cu soia urmează să fie noul pariu al lui Stroescu cu prognoza agrometeo. Perspectivele sunt îmbucurătoare.

 

„Mergem mai departe și cu floarea-soarelui. Ca leguminoase avem mazăre în jur de 50 ha. Vrem să testăm și soia, pe circa 30 ha; poate va fi un an mai ploios. Dacă avem acum un pic de vreme frumoasă, vom însămânța soia în zilele următoare”, a zis el. „La noi, culturile de toamnă arată foarte bine. Am avut apă, am avut iarna aceasta zăpadă, a venit înainte să vină înghețul”.

 

Noi investiții în ferma zootehnică. Încă cinci hectare pentru găinile crescute la sol, „nu în baterii”

 

Pentru că 2015 nu este primul an în care Cornel Stroescu se confruntă cu seceta, 2007 și 2012 fiind alți ani „de referință” pentru șeful Camerei Agricole Naționale, acesta, alături de partenerul său neamț, decideau în urmă cu patru ani să investească într-o firmă aflată în insolvență și care avea să le salveze afacerile cu cereale. Prețul ouălor, că despre găinile ouătoare vorbim, păsări crescute la sol, nu în baterii, a păstrat constant fluxul de capital în firmă.

 

Prima investiție a fost de 450.000 euro.

 

„Acum patru ani de zile am hotărât să preiau o firmă care intrase în insolvență și care avea ca obiect de activitate creșterea de găini ouătoare. În 2012 am avut un an secetos. Am decis atunci că ar fi bine să ne putem susține prin integrarea producției. În acel an, unitatea de producție ouă deja intrase în insolvență (pe atunci nu era decât o singură hală) și, de aceea am preluat-o cu active și pasive. Suma achitată a fost în jur de 450.000 de euro, banii mei și ai asociatului meu neamț din ferma vegetală. Decizia a fost luată după ce m-am gândit că pot compensa pierderile pe cultură mare, cu partea cealaltă; a fost o reușită. Chiar am avut noroc pentru că prețul oului a rămas constant, în ciuda faptului că prețurile au fost mici la cereale. Am putut astfel să țin cât de cât sub control situația”, recunoaște Stroescu.

 

În 2013, cei doi aveau să construiască cu fonduri proprii încă o hală, demers care le-a scos din buzunar încă 300.000 de euro. Cea mai nouă investiție este de 40.000 de euro, bani plătiți pe alte cinci hectare de teren, vecine cu ferma. Peste 20.000 de găini produc constant circa 16.000 de ouă.

 

„Deținem acum și FNC-ul propriu unde producem furajul. În plus, am mai făcut o achiziție de teren lângă ferma zootehnică, cinci hectare mai exact, pe care am plătit 40.000 de euro. (...) Pentru găini cumpărăm cerealele necesare. Deținem în acest moment în jur de 20.000 de găini ouătoare crescute la sol, în două hale, iar ca producție, avem în jur de 16.000 de ouă calitatea I de la aceste găini”, a explicat liderul CAN.

 

În momentul de față, Stroescu&co. este în discuție cu o firmă producătoare de paste făinoase din Germania, să vadă dacă aceștia își exprimă acordul pentru achiziția de ouă (lobby-ul a fost făcut deja prin vizite făcute de nemți la el în fermă).

 

„Vorbim de o investiție foarte mare. Ei vor calitate pentru că în pastele lor trebuie să intre ouă pe măsură, nu prafuri. Nemții vor un parteneriat cu noi. Ei mai vor și grâu durum pentru paste. În România este climă propice, se poate produce calitate, iar ei știu asta. Nu numai suprafața îi interesează, ci și rotația culturilor. Suntem în discuții și cu alți fermieri care să cultive acel soi de grâu, astfel încât să dăm la export”, a conchis Cornel Stroescu.

 

Povestea fermierului începe în 1992, an în care Cornel Stroescu, un tânăr plin de elan şi vise pleca în Germania doar cu hainele de pe el. În prezent, vorbim de al ca de unul dintre cei mai de succes agricultori din Mehedinţi. Cultivă mii de hectare de teren, iar secretele reuşitei lui au fost munca, un curaj nebun şi puterea de a schimba mentalităţi.

 

A plecat în Germania la vârsta de 21 de ani, cu gândul că într-o zi se va întoarce în ţara sa. Nu i-a fost uşor printre străini, însă seriozitatea şi puterea de muncă l-au ajutat să răzbească printre germani.

 

„Când am ajuns în Germania nu ştiam nici cum se spune DA, dar am muncit mult, am plecat de la munca de jos”, îşi aminteşte Cornel Stroescu. Pas cu pas, fermierul a pus bazele unei afaceri în domeniul auto, deschizând un atelier unde se produc piese pentru Mercedes, Audi şi alte mărci auto importante. Mulţi în situaţia sa nu s-ar mai fi întors România, însă nu a fost şi cazul lui.

 

Din 2005, Stroescu a început să investească în agricultura românească, un domeniu cu multe suișuri și coborâșuri pe care le-a simţit din plin în cei de acum 11 ani de când a investit pentru prima dată în România.

Publicat în Din fermă-n fermă!

La aproape două luni de suspendarea din asociația Holstein RO a lui Gavrilă Tuchiluș, Mihai Petcu și Eugen Popa, primul din listă iese din silenzio stampa și afirmă că problemele sale au apărut după ce a contestat activitatea lui Nicușor Șerban și pe cea a lui Ionuț Lupu, artizanii îndepărtării celor trei din forma asociativă amintită anterior.

 

Potrivit spuselor lui Gavrilă Tuchiluș, șeful Agrimat Matca, activitățile lui Șerban și cea a lui Lupu din cadrul Holstein RO sunt catalogate de domnia sa drept „netransparente din punct de vedere economic”, motiv pentru care recomandă celor care au decis suspendarea „să se întoarcă la lege și la statut”, respectiv „să comunice tuturor fermierilor activitatea care se desfășoară acum în Holstein RO”.

 

Acesta nu au fost însă singurul subiect discutat cu Tuchiluș în cadrului unui interviu amplu, acordat publicației Revista Fermierului. Producătorul agricol a vorbit inclusiv despre prețul laptelui care cunoaște o revigorare, în scădere totuși față de nivelul de 1,7 lei litrul cu care era obișnuit cu ceva timp în urmă. La nivelul sfârșitului lunii noiembrie 2015, șeful Agrimat Matca încasa 1,4 lei pe litrul de lapte de la partenerul său de încredere. Tuchiluș nu s-a ferit însă să spună că a avut și pierderi de circa trei milioane de lei în 2014 din cauza diminuării până la nivelul de 1,05 lei pe litrul de lapte.

 

Despre prețul grâului, cât porumb a obținut la hectar, de ce plata pe cap de animal ar trebui să reprezinte un bonus pentru fermier, nu să se trăiască din calamități și subvenții, cât și despre pierderile enorme cauzate de lipsa irigațiilor, în cele ce urmează, un alt material dedicat rubricii „Din fermă-n fermă!”.

 

Revista Fermierului: Ce a însemnat anul 2015 pentru fermierul Gavrilă Tuchiluș? Știm că ați avut o sumedenie de probleme care au culminat cu suspendarea dumneavoastră (alături de alți doi colegi) din asociația Holstein RO. Știm, de asemenea, că exploatația dumneavoastră a avut de suferit din cauza secetei. Vă rugăm să detaliați.

 

Gavrilă Tuchiluș: În zona în care activăm noi (n.r. - Agrimat Matca este situată în județul Galați) și-a făcut simțită prezența o secetă deosebit de crâncenă în 2015. Cu toate acestea, cei care au practicat agricultura performantă, bazată pe tehnologie, au obținut ceva materie-primă. Să ne aducem aminte: mai toate pronosticurile pe care le-am dat pentru păioase și prășitoare în prima parte a anului trecut, dar în special pentru prășitoare, s-au adeverit. În primăvară, dacă ne uităm în urmă, am spus că în zona noastră va exista o calamitare a culturilor agricole între 40 și 55 la sută; cam așa sa și întâmplat. Noi am obținut jumătate din producția normală la porumb, la floarea-soarelui și la furaje.

 

În cazul exploatației mele, circa 50 la sută din culturi au fost calamitate din totalul de 1.800 ha însămânțate cu porumb și floarea-soarelui și celor aproximativ 300 ha cu lucernă. În prezent, ferma noastră are un deficit de stoc de fân de lucernă. Am mai recuperat din handicap cu ajutorul primei coase (n.r. - semifân de lucernă), astfel încât să ne asigurăm necesarul de nutreț pentru bovine, dar fânul propriu-zis nu-l avem asigurat. Am fost nevoiți să tăiem o suprafață dublă la porumb - în loc de 100 ha suprafața a fost de 200 de hectare (în loc să am un disponibil de 65-70 de tone, am avut între 22-42 de tone). Aici se văd cheltuielile mari realizate și de asta am spus nu o dată: noi producem puțin și scump! În situația în care vom avea un sistem de irigații bine pus la punct și eficient din punct de vedere al costurilor, cu siguranță producțiile nu că se vor dubla, dar vor fi cele care sunt pe măsura investiției pe care o facem noi pe unitatea de suprafață.

 

R.F.: Cât ați investit pentru înființarea unui hectar cu porumb și a unuia cu floarea-soarelui? Vă acoperiți costurile de producție de care aminteați anterior?

 

G.T.: Înființarea unui hectar cu porumb ne-a costat 3.500 de lei. În condițiile în care am obținut circa 4.200 kilograme de porumb boabe, încasăm aproximativ 2.200 de lei. Pierderea este de 1.300 lei cel puțin la hectar; și la floarea-soarelui cam la fel. Sigur, noi avem depozite, avem capacitate de depozitare de aproape 20.000 de tone.

 

Trebuie să fac aici însă o mențiune: pentru a continua activitatea în mod corespunzător, ar trebui ca prețul pe kilogramul de grâu să fie de 0,8-0,85 lei, iar la porumb de 0,7-0,75 lei kilogramul de boabe. În aceste condiții, ne-am acoperi cheltuielile.

 

R.F.: Ați vândut grâu imediat după recoltare?

 

G.T.: Am comercializat grâu după recoltare (foarte puțin însă). Speram ca prețurile să evolueze pozitiv. Tocmai de aceea o bună parte din producție a fost depozitată astfel că, atunci când vom găsi momentul să-l fructificăm, să obținem un preț aproape de cel care ne-ar satisface, în primul rând să acoperim cheltuielile și să ne rămână și nouă „un leu” pentru a reinvesti în noua campanie.

 

R.F.: Cât grâu ați comercializat și la ce preț?

 

G.T.: Prima tranșă de grâu – 2.000 de tone – a fost livrată către o companie multinațională, la un preț de 165 de euro condiții FCA, loco, adică 0,75 lei kilogramul. Nu este prețul cel mai bun, dar pentru perioada respectivă era în regulă.

 

R.F.: Se mai poate face performanță în agricultură dacă sistemul de irigații nu există sau nu este performant?

 

G.T.: După 34 de ani de agricultură, eu încă nu cred că trebuie să ne regăsim în zona producției de patru tone la hectar. Patru tone la hectar reprezintă doar potențialul pământului neirigat din România. Noi trebuie să obținem însă producții de opt tone de grâu la hectar, de 12 tone/ha la porumb. În condițiile în care știm că și la noi în țară seceta s-a instalat de ani de zile și pe timp ce trece se accentuează, dacă nu se vor lua măsuri pentru reabilitarea sistemelor de irigații, nu vom avea câștig de cauză pentru că noi producem puțin și scump. Vindem în aceeași piață în care ceilalți fermieri din vest produc mai mult și mai ieftin.

 

R.F.: Dețineți instalații de irigat? Dacă da, nu se explică producția de 4,2 tone de porumb boabe la hectar...

 

G.T.: Recunosc – dețin o instalație de irigat. Din păcate însă, n-am sursa de apă. Aici este un punct fierbinte. Problema m-a preocupat de mulți ani de zile, de când era în funcție fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. M-am ocupat cu dezvoltarea unei alternative la problemă cu specialiștii de la ANIF, am prezentat chiar și o soluție de rezolvare prin care care apa să vină de la Barajul Movileni, din Siret, și nu de la 96 de kilometri de unde vine acum.

 

De când nu s-a mai subvenționat energia pentru irigații, nimeni n-a dorit să mai ude. În condițiile anului 2015, cu toate greutățile care au fost, am încercat să aduc apa la capăt de linie, unde sunt eu, de la 96 de kilometri. Din 200.000 de metri cubi primă pompare, prin stația noastră au trecut doar 23.000 mc., puțin peste zece la sută din volumul de apă plecat. Și asta cu cheltuieli enorme!

 

Ca urmare a documentației pe care am depus-o la ANIF și la MADR, proiectul pe care noi l-am lansat, să vină apa din Siret în zona în care ne aflăm noi, s-a făcut un studiu de prefezabilitate. Acum este în lucru și studiul de fezabilitate. În prima etapă se pot iriga 14.000 de hectare și în a doua etapă alte 14.000 ha. Sunt organizații (printre care și a noastră) care deja au accesat Măsura 4.2.1., fonduri FEADR și, atunci, în situația când apa va veni, cheltuielile se vor reduce la jumătate, apa nu va mai petrece multe zile pe drum. Anul acesta, de la Galați și până la stația noastră, apa a făcut 14 zile, cu o viteză de 108 metri pe oră și cu o cheltuială enormă.

 

Tot legat de irigații, nu numai că am lansat proiectul cu alternativa din Siret. Deja am vorbit cu o firmă și vom face investiții suplimentare de circa 500.000 de euro în instalații de irigat de ultimă generație. În situația în care apa va veni, noi vom iriga în jur de 2.000 ha, suprafață udată ca la carte, cu siguranță cu cheltuieli la jumătate față de ceea ce se întâmplă acum.

 


Suspendați... doar din punctul unora de vedere

 

Revista Fermierului: În data de 20 noiembrie 2015 a avut loc o mișcare de forțe în Holstein RO. Dumneavoastră, Mihai Petcu și Eugen Popa ați fost suspendați. De ce?

 

Gavrilă Tuchiluș: Suspendați... doar din punctul unora de vedere. Eu deja am făcut o întâmpinare la decizie. Adunarea generală care a avut loc nu a fost statutară, legală. De aceea, le recomand celor care au făcut treaba asta să se întoarcă la lege și la statut și să comunice tuturor fermierilor activitatea care se desfășoară acum în Holstein RO. Eu n-am contestat niciodată valoarea efectivelor bovine din Holstein RO, decât activitatea lui Nicușor Șerban și pe cea a lui Ionuț Lupu; nu sunt transparente din punct de vedere economic. În plus, m-au preocupat cauzele neatragerii banilor de la buget din luna martie 2015 la zi, restanțele la plată foarte mari la salariați... și nu numai. Mai mult decât atât, dintr-un nucleu de 27.000 de capete, cred că fermierii care știu ce se întâmplă și cum ar trebui să se întâmple nu sunt mai mult de 10 în total. Restul, sunt acolo pentru a beneficia de subvenție, să fie la grămadă ca să poată să ia banii pentru COP și pentru Registru. Pentru controlul producției de lapte procentajul de plată este 35% achitat de noi și 65 de procente de stat. Noi trebuie să achităm sumele aferente asociației, iar aceasta, ca urmare a documentelor depuse, de la APIA să încaseze diferența, pentru bunul mers al lucrărilor specifice.

 

Cu siguranță, atât eu, cât și Mihai Petcu și Eugen Popa am vrut transparență. De aceea, am adresat în ședința cu pricina mai mult întrebări: de ce nu s-a respectat programul de ameliorare, bun sau rău? Dacă nu a fost bun, de ce nu a fost îmbunătățit? De ce nu s-au dus documente la MADR și la APIA pentru prelungirea acestui program? A fost deschidere maximă către această zonă din partea ANARZ și MADR. Și, atunci, cine este rău? Noi, cei care luăm atitutine că lucrurile trebuie să se întâmple conform legislației din România, bună, rea? Sau doi oameni care au transformat asociația într-un SRL al lor? Greu de răspuns...

 

R.F.: Cât ați încasat în 2014 ca subvenție pe cap de animal?

 

G.T.: În 2014 am încasat aproape 500 de lei pe cap de vacă. În perioada următoare, conform informațiilor vehiculate, sistemul va fi diferit: până la 250 de capete se va plăti o sumă, iar ca diferență cam 300 de lei pe cap de animal. Pentru mine însă, întotdeauna, acești bani – subvenția, au fost pentru noi investiții. Noi trebuie să facem producție și subvenția să fie un bonus. Dacă trăim din calamități și din subvenție, cred că nu este cea mai bună soluție.

 

Din punctul meu de vedere, legat de banii care se dau de la buget pentru controlul producției de lapte, de ce să analizăm un milion de vaci? Înainte de '90 existau ferme de elită și de acolo se lua genetica mai departe. Cei mai buni specialiști din România, atât din ferme, din mediul universitar, cât și din cercetare ar trebui să facă o comisie și să identifice nucleele cele mai bune din țară, iar de acolo să se ia să se facă genetică. Cum anume? În primul rând, ca să vii cu genetică repede, nu trebuie doar să folosești un taur sau să știi valoarea lui prin testare genomică. E bine și așa, dar trebuie să pornim de la bază.

 

Apoi, ar fi bine să fie stimulată performanța. Noi avem o experiență: și eu, și Nicușor Șerban am făcut transfer de embrioni. Sunt ferme în România cu un potențial ridicat. Atunci, eu pot sacrifica 30 de vaci și să le transform în donatoare, recoltăm embrioni și ne ducem către micii fermieri. Așa, evoluția ar fi mult mai rapidă decât prin transmitere de la un taur, într-o generație, două ș.a.m.d.

 

R.F.: Cât ați încasat pe litrul de lapte în ultima perioadă? Ați avut de suferit de pe urma scăderilor de preț din 2014?

 

G.T.: Acum iau 1,4 lei pe litrul de lapte, la o producție de 15.000 litri zilnic și la o cheltuială cu furajele de aproximativ 60 la sută din total. Avem un contract cu un partener cu care ne-am înțeles foarte bine. Atunci când a fost greu, am dat înapoi până la un preț pentru ca, acum, încet dar sigur, să creștem. Pentru ziua de astăzi (n.r. - finele lunii noiembrie 2015), 1.4 lei litrul de lapte este un preț aproape satisfăcător. Oricum, acum acoperim cheltuielile cu producția unui litru de lapte, dar am pornit de 1,7 lei. Anul trecut am avut pierderi din cauza scăderii de la 1,7 lei pe litru la 1,05 lei/litru, adică o pierdere de peste trei milioane jumătate de lei. (Ionel Văduva)

Publicat în Din fermă-n fermă!

În condițiile în care din legumicultorii de nivel mic din România abuzează uneori de pesticide în încercarea lor disperată de a face față virulenței crescute a atacurilor bolilor și dăunătorilor, vânzătorii din fitofarmacii au o importanță din ce în ce mai mare prin educarea și formarea consumatorului, un adevărat „zeu” în opinia inginerului agronom Ionuț Pavel, fermier și deținător a două astfel de unități în zona Moldovei.

 

În vederea atingerii obiectivului de utilizare durabilă a produselor de protecție a plantelor (PPP), prin reducerea riscurilor și efectelor acestora asupra sănătății umane și a mediului, o serie de modificări legislative au avut loc în ultimii ani asupra cărora Pavel nu a insistat prea mult în discuția cu reporterii publicației Revista Fermierului.

 

El a insistat însă asupra transformărilor claselor de pericol la pesticide, mai exact asupra obligativității informării cumpărătorilor de către comercianți. Proprietarul celor două fitofarmacii a precizat că dacă înainte, clasele de risc erau numerotate I, II, III, IV, în prezent, acestea au devenit X, Xn, T și T+. Multe dintre produse au fost absorbite de clasa T (mai ales fungicidele BASF conform propriilor afirmații), Pavel adăugând că unitățile de desfacere pe care le deține nu dețin autorizațiile necesare comercializării de produse din clasele T și T+. Domnia sa n-a făcut demersurile necesare pentru acreditare, în condițiile în care și legislația actuală se va schimba.

 

„Trecând în T, substanțele active respective, în special fungicidele BASF, atrag obligativități atât pentru cumpărător, cât și pentru comerciant (fitofarmaciile trebuie autorizate). În zona Tecuciului, pentru T și T+ sunt autorizate maximum două unități dintr-un total de 30-40. Cele două unități de desfacere pe care le dețin nu sunt autorizate pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor din clasele T și T+, dar nici n-am insistat. Și asta pentru că, la ora actuală, sunt puține produse înscrise în cele două categorii, produse care pot fi cu ușurință înlocuite cu altele clasificate X și Xn; am varianta de a alege. În viitor, am înțeles că nu va mai exista nici clasificarea aceasta, ci doar «profesioniști» și «amatori». Atunci, cam toți care utilizează pesticide vor fi nevoiți să se autorizeze”, a declarat inginerul agronom Ionuț Pavel cu ocazia Forumului Optitech „Legume de record mondial” organizat de Syngenta în prima decadă a luni decembrie 2015.

 

Pentru că a deschis Cutia Pandorei în ceea ce privește acest domeniu sensibil, Pavel a mers mai departe și a vorbit despre utilizarea nesăbuită a pesticidelor de unii mici producători de fructe și legume de la noi din țară, persoane fie ignorante în opinia sa, fie lipsite de fondurile necesare tratării materiei-prime în mod preventiv.

 

Pe de altă parte, proprietarul celor două fitofarmacii a vorbit și de legumicultorii „din tată-n fiu”, persoane care cunosc modalitățile de tratament și substanțele active încă din adolescență și care le utilizează corespunzător.

 

Și într-un caz, și în celălalt, rolul unui vânzător bine informat dintr-o unitate autorizată de comercializare a PPP-urilor este vital, conform spuselor moldoveanului... de „zeu!”. Dar nu numai vânzătorii din fitofarmacii trebuie să educe cumpărătorii. Rolul de informare corectă îl are, conform spuselor inginerului agronom, și producătorii.

 

„Aici sunt două aspecte diferite demne de luat în seamă: în primă instanță vorbim de cei care, fiind legumicultori de nivel mic, nu au putere financiară și folosesc tratamentul fitosanitar doar atunci când sesizează problemele (total incorect în cazul fungicidelor). Numai insecticidele le putem folosi în momentul în care observăm acel prag economic de dăunare. Fungicidele le aplicăm preventiv și respectăm exact perioada lor de protecție – contact șapte zile, sistemic sau în funcție de climă. Producătorii mici cer de obicei un produs oarecare pentru problema întâlnită. Atunci când pesticidele respective nu mai au efectul scontat pentru că s-au aplicat prea târziu sau în cantități nerecomandate (unii nu știu să folosească dozele, habar n-au), cei în cauză vin și spun că nu sunt bune produsele, în condițiile în care ele sunt aceleași.

 

Pe de altă parte sunt însă și alții (puțini la număr) care deja știu despre ce este vorba, știu exact ce cumpără și cu care nu sunt probleme. Este și cazul celor care fac legumicultură din tată-n fiu. Eu am fost profesor de educație tehnologică la Matca (bazin legumicol renumit în țară) acum 15 ani, înainte să mă ocup de comerțul cu PPP-uri. Copiii cu care lucram aveau habar de substanțele active utilizate la vremea respectivă, nu le pronunțau corect, dar le știau”, a afirmat Ionuț Pavel. „De asta, într-o fitofarmacie, vânzătorul e ca un zeu, are putere foarte mare! Cu primii, și la ora actuală mă lupt și le spun ce înseamnă timpul de pauză. (...) În acest context, și firmele producătoare au și ele partea lor de vină - dau timpul de pauză în funcție de interes. Cum să ne explicăm faptul că un produs cu utilizare imediată la culturi de genul salatei are timpul de pauză trei zile, iar același produs are la grâu timp de pauză 40 de zile? Se știe că acel grâu nu va fi consumat mai devreme de 40 de zile, iar salata repede”.

 

Și pentru că se afla la un forum dedicat legumiculturii, Pavel a „riscat” inclusiv o recomandare ad-hoc de tratament cu produse Syngenta.

 

În cazul infecțiilor fungice la unele legume, el recomandă un tratament preventiv cu Ortiva Top, un produs care are înglobată o strobilurină: „Te salvează și atunci când deja este instalată boala, adică are și un efect curativ și de înverzire (green effect). Eu l-aș recomanda minimum de două ca tratament în perioada de vegetație”.

 

Mai mult, pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să facă o carieră din vânzarea de PPP-uri, Ionuț Pavel a precizat că unui vânzător într-o fitofarmacie îi trebuie trebuie minimum o diplomă de liceu agricol. El a mărturisit însă că în unele județe se acceptă inclusiv liceele de chimie-biologie.

 

„Am întâlnit însă persoane fără școală care «băteau» inginerii la cunoștințe”, a punctat moldoveanul. „Dacă nu știi meserie, nu vinzi. Am întâlnit fitofarmacii în Râmnicu Sărat, la Tulcea, care n-au vad, dar vând de sparg; au un om bun”.

 

Comerțul cu PPP-uri a rămas la un nivel constant, consumul însă a crescut

 

Contrabanda cu pesticide falsificate, cât și importurile „under the counter” din țări cu taxe mai mici au reprezentat alte două subiecte de discuție, sensibile de altfel pentru cei care activează în domeniu.

 

Mai mult, apreciază Ionuț Pavel, pentru că au văzut oportunitățile, fitofarmaciile au „răsărit precum ciupercile după ploaie”. Chiar și așa, marjele de câștig la niveluri decente pentru cei care vând PPP-uri.

 

„O să vă spun un secret: vânzarea a rămas constantă, consumul a crescut! Vin foarte multe substanțe din afară, la negru: din Italia, din Spania, respectiv din Ucraina. Tot ce se interzice în UE, contrabandiștii aduc: carbendazim și tot ce se scoate de pe listele UE. Se mai vine, de asemenea, cu produse originale, scumpe (mult mai ieftine însă față de piața noastră), cum este și cazul Vertimecului de la Syngenta, Match, Actara ș.a.m.d”, a afirmat Ionuț Pavel. „Fitofarmaciile mele au mers la fel sau au scăzut ca vânzări, însă consumul a crescut pe alte filiere. Dacă iau Tecuciul și mă duc așa cu săgeți 15 km, suntem 50 de fitofarmacii. Este o concurență foarte mare. Sunt cei cu depozite de materiale de construcții care vor săși deschidă și ei astfel de unități. Au început deja cu îngrășăminte de bază (au logistica necesară) și au și salahori. Aș fi snob să spun însă că nu este profitabilă o fitofarmacie, că altfel m-aș fi lăsat de business. Sunt mulți care spun că nu, dar eu îi întreb de ce mai fac asta?”, s-a întrebat retoric proprietarul de fitofarmacii.

 

Ca și maximum de profitabilitate pentru Ionuț Pavel, perioada 2006-2008 a fost „cea mai bună”. El spune că pe atunci erau mult mai puține fitofarmacii, însă situația de acum este alta: „Au văzut și alții că merge, s-au înmulțit și a scăzut marja. La noi în zonă, produsele de fitofarmacie sunt cele mai ieftine din țară. Noi ne mulțumim cu o marjă de cinci la sută la produsele macroambalate, unde prețurile sunt mai mari. La microambalate, la plicuri, fiole, poți merge chiar și cu 15% marjă. În țară însă, distribuitorul îți dă chiar și 25% discount și mai pune și el 10 la sută. În cazul nostru, tot noi, din discountul nostru, lăsăm”, a mai declarat Pavel.

 

„De la pesticide se moare, dar încet!”

 

Pentru a nu fi acuzați că destabilizăm piața și arătăm cu degetul către un sector care generează venituri serioase pentru toate ramurile care activează în agricultură, nu am pornit cu această știre-bombă. Cu toate acestea, este pentru prima dată când un comerciant de pesticide recunoaște că produsele pentru protecția plantelor omoară, mai încet însă decât ar face-o unele legume și fructe cu micotoxine, spre exemplu.

 

Într-un episod de sinceritate, Ionuț Pavel a recunoscut că de la pesticide „se moare, dar încet”: „poți trăi chiar și 10, 20 de ani”. În cazul micotoxinelor, mai spune el, riscul de deces este mai mare.

 

„N-aș vrea să fiu avocatul diavolului (totuși îmi câștig pâinea din pesticide), dar cei care combat pesticidele, trebuie să știe că un fruct care n-a fost stropit și care este bolnav, are mai multe micotoxine decât reziduurile de produse pentru protecția plantelor. Nimeni nu are curaj să spună în mass-media că de la pesticide se moare, dar încet. În cazul micotoxinelor însă, riscul de deces apare trei luni sau chiar într-un an. Din cauza pesticidelor poți face un cancer, încet-încet, și poți trăi chiar și 10 sau 20 de ani; se micșorează doar speranța de viață. Pe când la un fruct netratat, o poți mierli în două luni”, a afirmat cu subiect și predicat Ionuț Pavel.

 

Totodată, proprietarul celor două fitofarmacii a mai spus că, în piețe, nu mai testează nimeni legumele și fructele pentru remanența pesticidelor în materia-primă comercializată. Din cauza bolilor din ce mai rezistente și a dăunătorilor ale căror atacuri sunt din ce în ce mai virulente, producătorii agricoli utilizează mai multe pesticide.

 

Chiar și așa, în viziunea lui Pavel, legumele și fructele noastre sunt mai bune calitativ față de concurența europeană și cea din Turcia. El spune că alții folosesc mai multe produse de protecție a plantelor pentru că au mai mulți bani și datorită faptului că produsele noastre... cresc încă pe pâmânt.

 

„Nu mai testează nimeni legumele și fructele românești de încărcătura de pesticide (cele comercializate în piețe). La castravete spre exemplu, dacă înainte tratamentele se efectuau săptămânal, acum se fac la trei zile. Timpul de pauză nu se mai respectă (și aici vorbesc de toată lumea). În zona Matca nu se mai practică rotația culturilor, nu se mai face nimic. Există doar două cicluri: tomate-castraveți, castraveți-tomate, în principal, că vinetele și ardeii sunt în plan secundar. De aceea, acolo s-au înmulțit foarte mult dăunătorii, bolile au căpătat rezistență din cauza utilizării în exces a produselor de protecția plantelor, (...) iar producătorii de legume fac tratamente non-stop.

 

Față de legumele și fructele importate însă, cele românești sunt mai bune. Și asta pentru că primesc pesticide o idee mai puțin din cauză că suntem mai săraci decât horticultorii din vest și din alte țări terțe și, în al doilea rând, datorită substratului de cultură. Eu am fost și în Italia, și în Grecia, acolo legumele sunt obținute numai pe plastic. Ale noastre au puțin gust pentru că încă mai avem pământ, încă le mai ținem ancorate acolo”, a precizat inginerul agronom.

 

Produce legume în cantități mici, face și cultură mare

 

Moldoveanul cu care am discutat nu numai că vinde pesticide, dar face și comerț cu semințe certificate și... agricultură! Da, agricultură. Ionuț Pavel cultivă „în spatele casei” 0,2 ha cu legume și 4 ha cu cereale, anul acesta pariul său (necâștigător) fiind porumbul (asolament anual).

 

Dacă la tomate a obținut o producție bună de pe cei aproximativ 700 metri pătrați, dar pe care a păstrat-o pentru consum propriu și pentru prieteni și familie (nu consideră că poate face business din legumicultură), de pe cele patru hectare cultivate cu porumb a reușit să obțină o medie de doar 4.800 de kilograme de boabe la hectar pe care o stochează. Asta în ciuda practicării unei tehnologii propice și a utilizării de sămânță certificată Monsanto.

 

„Anul acesta am obținut între 3-4 kilograme de tomate pe plantă, ceea ce înseamnă o producție foarte bună. Folosesc sămânță hibridă, dar eu fiind un fermier mic, am cumpărat răsadul produs de altcineva. Cu tomate am plantat circa 700 de metri pătrați (o treime din cele 0,2 ha pe cât produc legume în spatele casei). Din 0,2 ha cultivate cu legume nu poți face însă producție pentru piață. Singura șansă – într-un an când o legumă are preț, doar asta să faci, să fii acolo. Cu 0,2 ha poți câștiga ceva doar în anii buni.

 

Eu sunt inginer agronom și mai am patru hectare de cultură mare (un an grâu, un an porumb, un an floarea-soarelui), nu pot împărți, asolamentul este anual. Dacă aș face o fermă legumicolă pe cele patru hectare, fără probleme aș face un business. Anul acesta am avut porumb pe cele patru hectare, iar materia-primă obținută o am pe stoc acum. La hectar am obținut 4.800 kilograme de porumb-boabe cu o tehnoologie foarte bună. Arșița a fost însă de vină pentru producția slabă. Am avut anul acesta DKC4608 de la Monsanto, așa-numitul bob de aur. Anul 2014 a fost anul lui. În 2015 însă, alt hibrid de la Monsanto a fost câștigător. Eu am în portofoliu și fermieri mari, am 500 ha cărora le fac distribuție și vând cu contract. Tuturor celor care le-am vândut DKC4608 au avut probleme anul acesta”, a conchis inginerul agronom.

 

În 2014, la noi în țară au fost cultivate 3.853,9 mii hectare cu porumb, iar producția obținută a fost 11.988,6 mii tone, potrivit unui raport privind agricultura românească, publicat recent de Ministerul Agriculturii. În același an, suprafața cultivate cu tomate în România a fost de 48,4 mii hectare, cu o producție totală de 706,2 mii tone. La legume în 2014 față de 2013 producţia a fost mai mică cu 3,9%, determinată de scăderea suprafeței cultivate cu 7,7%. Producţiile au fost mai mari la: castraveți (+7,1%), morcovi (+2,7%), ardei (+0,4%) și mai mici la pepeni verzi şi galbeni (-16,5%), tomate (-5,1%), varză (-2,9%) și ceapă (-1,3%). Față de 2013, în 2014, producţia de cereale pentru boabe a crescut cu 3,4% faţă de anul precedent, datorită creşterii randamentelor la hectar, astfel: porumb boabe (+7,2%), orz şi orzoaică (+6,3%), grâu (+3,8%), ovăz (+1,5%).

 

Începând cu anul 1997, principalii operatori de stat care produceau sau furnizau inputuri au fost treptat privatizaţi, conform unui document al Băncii Mondiale. Efortul de privatizare a cuprins Semrom, Agromec-urile, Comcereal, fabricile de zahăr şi de ulei, serviciile judeţene de protecţie a plantelor etc. În prezent, inputurile sunt distribuite în principal prin operatori privaţi. Acesta este cazul seminţelor, îngrăşămintelor, pesticidelor, medicamentelor de uz veterinar, serviciilor de mecanizare etc. Operatorii de stat mai funcţionează încă în unele domenii, cum ar fi fabricile care îşi vând direct produsele fermierilor. Această categorie include Tractorul Braşov (tractoare) sau Oltchim (substanţe chimice).

 

Există astfel două canale principale prin care fermierii pot cumpăra inputuri agricole: direct de la producător sau prin intermediul dealerilor. Apariţia reţelei de dealeri de inputuri a fost determinată de structura agrară destul de fragmentată din România. Aceşti agenţi-dealeri încearcă să furnizeze o gamă completă de produse, acelaşi agent furnizând pesticide, seminţe, stimulatori de creştere, medicamente de uz veterinar şi îngrăşăminte (acestea din urmă doar în cantităţi mici). Deşi nu sunt disponibile cifre sigure, numărul de dealeri poate depăşi câteva sute şi este în general în creştere. Totuşi, în special pe pieţele seminţelor şi pesticidelor, cel mai mare volum de produse vândute provine de la un număr mic de producători, nu de la dealeri, şi deci aceste pieţe au încă puternice elemente de oligopol.

 

Conform aceluiași raport, companiile străine adesea cer preţuri mai mari pentru produsele lor pe piaţa românească decât în ţara lor de origine sau în alte ţări din Europa Centrală şi de Răsărit. Acest lucru se întâmplă nu numai datorită costurilor de transport şi manipulare, ci şi datorită faptului că furnizorii de inputuri funcţionează într-un mediu economic foarte nesigur aici în România. Doi factori importanţi contribuie la existenţa unui grad de risc ridicat: resursele financiare nesigure şi extrem de limitate ale fermierilor, care adesea implică plata în natură la momentul recoltării, şi faptul că băncile nu doresc să lucreze în sectorul furnizorilor din agricultură. Din acest motiv, spun specialiștii Băncii Mondiale, preţurile sunt mari, iar creditele pentru furnizori sunt scumpe. (Ionel Văduva).

Publicat în Tehnica agricola

Subvenția continuă să reprezinte pentru cei certați cu legea un motiv întemeiat pentru a risca închisoarea, fapt relevat de către cifrele Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE) potrivit cărora dintr-un total de 1.163 de dosare penale întocmite de polițiști, în 163 dintre acestea s-a început urmărirea penală „im personam”.

 

Într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului, comisarul-șef Daniel Biro, coordonatorul DICE din cadrul Poliției Române, descrie câteva din spețele prin care infractorii își arogă drepturi și fac uz de fals atunci când își doresc să obțină subvenții necuvenite, în detrimentul oamenilor de bună credință.

 

Cum tentația este mare, chiar și cei păgubiți, momiți cu bani de către cei certați cu legea, cad în plasa lor și își retrag plângerile. În acest caz, spune Biro, și aceștia din urmă devin complici și sunt cercetați de organele de Poliție.

 

DICE (și SICE teritoriale) nu se ocupă însă doar de zona de plăți directe. Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice verifică în mod constant cantitățile de cereale care tranzitează teritoriul țării, cât și pe cele care intră în Portul Constanța. Nu de puține ori, cantitatea declarată în documente nu este cea reală sau nu se poate stabili cu exactitate proveniența materiei-prime și modalitatea de plată a acesteia (vestitele genți cu bani, nefiscalizate, la capătul tarlalei).

 

Chiar și acum, la mai bine de jumătate de an de la diminuarea TVA la alimente, infractorii încă riscă închisoarea pe zona de evaziune la carne. Biro indică unul dintre modurile de operare ale așa-zișilor „colindători”, în realitate acele persoane care cumpără la prețuri derizorii, fără forme legale, animale de prin satele României și vând carnea obținută la preț de dumping către procesatori sau comercianți.

 

„În prezent, câștigul este acela că marfa este achiziționată de la un producător oarecare cu documente false sau de la acei «colindători» care merg prin comune și abatorizează ilegal animale achiziționate în condiții îndoielnice. Ei profită de oamenii care vor să scape de aceste animale sau de cei care chiar au nevoie de bani. Acești «furnizori» oferă prețuri derizorii proprietarilor de animale, le abatorizează (dintr-o vacă de 500 de kilograme, efectiv carne mai rămân circa 150 kg), opresc pulpele, mușchiul, pe care le oferă apoi angrosistului. Acesta din urmă o achiziționează la un preț care distruge orice concurență. Această diferență de preț generată de un veritabil circuit ilegal face ca fenomenul de evaziune în sectorul cărnii să mai persiste”, a precizat Daniel Biro.

 

Revista Fermierului: Domnule Biro, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre sistemul export control la cereale pe care Poliția Română îl aplică în Portul Constanța.

 

Daniel Biro: Pe scurt, angajați din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice (DICE), alături de polițiști de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO), de colegi de la Direcția de Poliție Transporturi (DPT), de la Direcția Poliției Rutiere și de la Direcția de Ordine Publică, susținuți de mai multe unități-suport ale Poliției Române, verifică minuțios orice transport de cereale (și alte mărfuri) care intră în Portul Constanța din punct de vedere al existenței documentelor de însoțire, respectiv factură, CMR, DVE, notă de cântar (în cazul cerealelor). După ce toate aceste documente sunt verificate la fața locului, ele sunt scanate și transmise în format electronic către lucrătorii de Poliție din punctul de origine al materiei-prime.

 

R.F.: Cum anume se desfășoară acest proces de control la punctul de plecare?

 

D.B.: Există scannere la fiecare punct de control de intrare în port, atât rutier și feroviar, cât și naval, menite să transmită documente în format electronic către punctul de origine al materiei-prime de proveniență agricolă pentru verificare. Să dăm un exemplu: o cantitate de cereale (consolidată de cele mai multe ori) a plecat din Călărași pentru un destinatar din afara Uniunii Europene (UE). Următorul pas pe care lucrătorii noștri îl întreprind atunci când bunurile ajung în Portul Constanța este cel al transmiterii documentelor scanate prin sistemul nostru de comunicații la Călărași. Acolo, polițiștii DICE se prezintă pe cât de repede posibil la agentul economic expeditor și verifică de unde a fost achiziționată marfa, dacă a fost înregistrată în contabilitate, cui și dacă a fost plătită, cum s-a făcut plata etc.

 

R.F.: Și asta la absolut orice transport? Aveți rezultate palpabile în urma derulării acestui proiect?

 

D.B.: Niciun transportator nu rămâne neverificat. Această acțiune nu este una temporară, de control, ci este una preventivă a Poliției Române, menită a combate evaziunea fiscală, infracționalitatea din acest sector.

 

Din datele pe care ni le-au pus la dispoziție nu numai transportatorii, dar și reprezentanții celor din industria alimentară și producătorii de cereale reiese că încasările fiscalizate au crescut la peste 120 la sută în ultimii doi ani de zile. Acest sistem de verificări din Portul Constanța e dublat pe plan intern de un alt plan de acțiune - „Vatra”, prin intermediul căruia se încearcă protejarea populației împotriva unor practici ilicite. Și acest plan este funcțional de trei ani de zile, chiar înaintea introducerii scăderii de TVA. Demn de menționat în acest context este că Poliția Română a avut o atitudine proactivă în combaterea acestui fenomen, în sensul că în urma analizelor făcute de către noi existau date destul de concludente că evaziunea fiscală nu este la un nivel mic în domeniul panificației și al cerealelor. Datele ne confirmă că de trei ani de zile încoace, evaziunea fiscală în domeniul panificației a scăzut treptat datorită acțiunilor Poliției, ale altor agenții de aplicare a legii, dar și grație modificărilor legislative (suspendarea activității în cazul neemiterii bonului fiscal).

 

Aceleași cifre relevă faptul că pe zi ce trece, numărul brutăriilor care funcționau ilegal sau în așa-zisa zonă gri, parțial fiscalizată a scăzut. Nu mai devreme de data de 16 decembrie 2015 a avut loc o întâlnire la Ministerul Agriculturii unde s-au discutat ultimele rezultate pe combaterea evaziunii fiscale (și nu numai). De exemplu, la acest grup de lucru interministerial vin și cei de la ANSVSA, și cei de la ANPC, și Ministerul Sănătății, și reprezentanți ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncă. Am amintit aici de ITM pentru că această acțiune nu vizează strict evaziunea fiscală. Vorbim de obligația angajatorilor din sectorul agroalimentar de a deține forme legale de angajare pentru cei care activează acolo.

 

R.F.: Și de a avea case de marcat!

 

D.B.: Poliția are dreptul să aplice inclusiv sancțiuni contravenționale în situația în care se constată că un agent comercial nu are casă de marcat sau o folosește necorespunzător ș.a.m.d. Se merge inclusiv pe Legea drepturilor de autor. Ai firmă? Ții contabilitatea în sistem informatic? Computerul tău funcționează cu softuri licențiate? Se merge și pe această latură, nu numai pe cea care ține strict de evaziune fiscală, ci și pe forță de muncă, pe contrafacere, contrabandă și piraterie de software, înglobează tot ce intră în competența Poliției.

 

R.F.: Care ar fi profilul general al evazionistului pe zona aceasta de transport de cereale? Care au fost cele mai frecvente probleme constatate?

 

D.B.: Cele mai frecvente probleme constatate sunt cele legate de transportul la negru sau la gri, inițial cu documente care atestau doar o parte din cantitatea de cereale existentă. Nu de puține ori au fost cazurile când CNADNR laolată cu Poliția Rutieră și ale autorități ale statului au oprit camioane încărcat cu cereale, acestea au fost cântărite pe acele cântare-basculă și s-au descoperit nereguli.

 

S-a constatat în acele situații că dacă în documentul de transport figura o cantitate anume de cereale, în realitate cântarul arăta altceva. Dacă marfa mergea către Port Constanța, rezultatul controlului era transmis acolo. Imediat după intrarea în port, camionul vizat era redirecționat către formațiune economică de Poliție portuară care îl însoțeau către cântar. Se constata diferența și se refăceau documentele. Se continuau verificările pe lanț înapoi – câte transporturi au fost expediate, de unde a fost achiziționată marfa, câtă cu bani cash etc. În general, această zonă gri e reprezentată de ceea ce se cumpără cu bani cash la capătul tarlalei.

 

R.F.: Ați vorbit la un moment dat de atitudinea proactivă a Poliției Române în ceea ce privește combaterea fenomenului de evaziune fiscală în sectorul agroalimentar. Despre ce este vorba?

 

D.B.: Proactivitatea noastră este reprezentată de inițierea unor acțiuni pe zona de evaziune fiscală, iar cele ale colegilor noștri din plan teritorial de specularea celei mai mici informații care poate proveni inclusiv dintr-o sursă deschisă. Spre exemplu, într-un ziar local s-a publicat un material care dezvăluie anumite nereguli. Polițiștii, prin serviciul de presă, culeg date, monitorizează, iar conducerea unităților de Poliției teritoriale acționează și în baza acestor rapoarte.

 

O sursă deschisă de informații poate fi și petiția (oricare ar fi motivația ei) prin intermediul căreia o persoană oarecare se plânge că, spre exemplu, n-a reușit să obțină un anumit document de la autoritățile locale, dar prin care inclusiv relevă că... „lui X-ulescu i s-a acordat subvenția la timp, cu toate că persoana respectivă nu avea dreptul”. Poliția verifică acest conținut al petiției și oferă un răspuns potrivit competențelor. Însă, pentru polițiști, este importantă și încărcătura informațională secundară a petiției, acea parte care se poate transforma oricând într-o lucrare specifică operative. Omul își spune păsul, supărarea și obligația noastră este să verificăm orice aspect din acea sesizare.

 

R.F.: Se mai câștigă din traficul de carne chiar și acum cu TVA de 9 la sută la alimente?

 

D.B.: Da, se mai întâmplă. În prezent, câștigul este acela că marfa este achiziționată de la un producător oarecare cu documente false sau de la acei „colindători” care merg prin comune și abatorizează ilegal animale achiziționate în condiții îndoielnice. Ei profită de oamenii care vor să scape de aceste animale sau de cei care chiar au nevoie de bani. Acești „furnizori” oferă prețuri derizorii proprietarilor de animale, le abatorizează (dintr-o vacă de 500 de kilograme, efectiv carne mai rămân circa 150 kg), oprește pulpele, mușchiul, pe care le oferă angrosistului. Acesta din urmă o achiziționează la un preț care distruge orice concurență. Această diferență de preț generată de un veritabil circuit ilegal face ca fenomenul de evaziune în sectorul cărnii să mai persiste.

 

Totuși, de la introducerea TVA redus la 9% la alimentele de bază fenomenul a cunoscut o scădere în piață. Înainte de vara lui 2015 aveam o concurență serioasă pe importurile de carne de porc pe partea cu Ungaria. Ei au avut de dinainte o Taxă pe Valoarea Adăugată mai mică, iar noi încă eram la acel 24%. Și ai noștri, dar și ungurii comercializau legal, cantități mici, dar constant, în special în zilele de week-end, fapt care genera profit din diferența de TVA.

 

R.F.: Iată – Revista Fermierului devine o sursă deschisă de informații pentru DICE. A apărut mai nou un fenomen interesant. Sunt samsari care cumpără suprafețe de teren agricol, cultivă te miri ce pe ele, obțin carnete de comercializare și atestate de producător. Ei își permit să facă asta în mai multe județe ale țării. Cumpără în special legume și fructe de la producători adevărați, iar la eventualele controale spun că sunt fermieri. Chiar dacă au suprafețe mici, ei transportă și comercializează cantități masive. Controlați și această nouă zonă cu potențial infracțional?

 

D.B.: Legislația care vizează atestatele de producător și carnetele de comercializare este relativ nouă. Însă, pentru a ne face o imagine mai clară asupra fenomenului, prima verificare pe care o face un polițist când are o suspiciune cu privire la acest gen de fapte este să solicite telefonic postului de Poliție dintr-o anumită comună dacă o anumită persoană are teren acolo. Cel de la postul de Poliție se deplasează la Primărie și verifică în Registrul Agricol dacă persoana în cauză are teren și cu ce e cultivat. Demersurile de verificare pornesc practic abia după acel punct.

 

În altă ordine de idei, veți vedea în această iarnă prin piețe pe la tarabe „tomate românești”, comercializate de „fermieri” cu manichiura făcută, fără vreo urmă că ar munci pământul sau cum arată o sapă. Ei vând aceste produse în perioade în care pe piață există lipsă de trufandale. În momentul în care aceste personaje vând constant cantități importante, polițiștii merg pe lanț înapoi pentru verificări. Se începe de la atestatul de producător și de la filele din carnetul de comercializare se investighează și se descoperă că pe terenul pe care acesta îl are în posesie nu este cultivat nimic. De acolo, cercetările iau o turnură către zona de evaziune fiscală.

 

R.F.: Care sunt rezultatele DICE la sfârșit de an în ceea ce privește acțiunea „Fermierul”?

 

D.B.: În cadrul planului de acțiune „Fermierul”, declanșat pe data de 25 mai 2015, organele de Poliție din cadrul DICE au organizat și desfășurat până în prezent 9.225 de acțiuni, ocazie cu care au fost executate 32.118 controale în piețe și târguri, fiind verificate 86.362 de mijloace de transport.

 

Cu această ocazie au fost constatate 1.758 de infracțiuni, din care 575 la Legea nr. 241/2005, fiind aplicate un număr de 56.245 de sancțiuni contravenționale în valoare de 32,9 milioane lei, totodată confiscându-se bunuri și produse în valoare de 4,1 milioane lei.

 

Fals și uz de fals pentru a dobândi plata pe suprafață

 

Revista Fermierului: Știm că DICE are competențe inclusiv pe verificarea veridicității documentelor necesare obținerii subvenției în agricultură. Care sunt cele mai frecvent întâlnite infracțiuni pe zona plăților directe?

 

Daniel Biro: Există anumite persoane care depun la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) documente doveditoare necesare obținerii subvenției, din care rezultă că au luat în arendă anumite suprafețe de teren, respectiv că proprietarii terenurilor în cauză i-ar fi împuternicit pe ei (și aici nu sunt necesare documente autentificate la notariat) să încaseze plățile directe. Însă, în momentul în care sunt efectuate cercetări amănunțite, lucrătorii de Poliție află de la proprietar că acesta neagă de existența unor astfel de contracte.

 

Totodată, nu puține au fost cazurile când proprietarii de drept ai terenurilor s-au deplasat în vederea depunerii documentelor prin care solicitau plata pe suprafață, iar funcționarii APIA susțineau că deja venise altcineva pentru acești bani. Bineînțeles, cei păgubiți fac plângere, iar noi intervenim.

 

Am descoperit inclusiv că păgubiții, după ce au aflat că altcineva le-a luat banii, s-au dus cu scandal peste cei în cauză. Pentru a evita contactul cu autoritățile, cei din urmă le-au propus păgubiților că le înapoiază banii, doar să renunțe la plângere. În acest caz, îi atenționăm pe petenți că intră la complicitate. Ei știau că infractorul încasase banii ilegal, prin fals, prin înșelăciune, a uzat și ei de acel fals și, atunci, după prevederile Codului Penal și de Procedură Penală și ei sunt vinovați.

 

R.F.: Vă rugăm domnule Biro să ne dați mai multe detalii despre acțiunea „Subvenția în agricultură”. Câte dosare penale ați înaintat către Parchet sau DNA?

 

D.B.: În cadrul planului „Subvenția în agricultură”, declanșat pe data de 6 ianuarie 2015, au fost înregistrate de către organele de Poliție din cadrul DICE 1.163 de dosare penale, dintre care în 163 de dosare s-a început urmărirea penală „im personam”.

 

Cu această ocazie au fost constatate 1.761 de infracțiuni

 

R.F.: Din tot ceea ce înseamnă activitatea Poliției de Investigare a Criminalității Economice pe zona aceasta a agriculturii și industriei alimentare, care este cea mai prolifică zonă unde s-a dezvoltat infracționalitatea?

 

D.B.: Activitatea de constatare este în scădere, dar totuși se menține la un nivel observabil.

 

Datele noastre statistice relevă că în cadrul planului de acțiune „Vatra”, declanșat la data de 6 ianuarie 2015, au fost efectuate 29.611 controale la unitățile de morărit, panificație, patiserie, depozite de cereale, dar și la alte unități comerciale care desfășoară activități în domeniul de referință, totodată fiind verificate și mijloacele de transport.

 

Cu această ocazie au fost constatate 2.037 infracțiuni, din care 1.291 la Legea nr. 241/2005 (pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale), 94 la Legea nr. 8/1996 (privind dreptul de autor și drepturile conexe) și 652 de alte infracțiuni conexe, valoarea prejudiciului cauzat fiind estimată la suma de 277,5 milioane lei, iar a celui recuperat de 33,6 milioane lei. În aceste spețe au fost cercetate 2.031 persoane, dintre care pentru 63 au fost luate măsuri preventive.

 

În această perioadă au fost înregistrate de către organele de Poliție din cadrul DICE 1.812 dosare penale la Legea 241/2005, totodată fiind înregistrate 482 dosare penale în care se efectuează cercetări pentru alte 746 infracțiuni conexe.

 

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale, dintre care 11.012 la Legea nr. 12/1990 republicată (privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite), 94 sancțiuni contravenționale la OUG 12/2006 (pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale) modificată de OUG 93/2009, dar și 21.358 sancțiuni contravenționale la alte acte normative, valoarea totală a acestora fiind de aproape 26,4 milioane lei.

 

Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate în cadrul dosarelor penale este de aproximativ 48,1 milioane lei, fiind luate măsuri de confiscare sau indisponibilizare a 83 de mijloace de transport în valoare de 808.540 lei. Totodată, valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării este de 2,9 milioane lei.

 

Nu în ultimul rând, pentru 22 de unități de morărit și panificație, activitatea a fost suspendată/oprită, având în vedere neregulile constatate cu ocazia controalelor efectuate. (Ionel Văduva).

Publicat în Interviu

Cu doar puțin peste cinci hectare a scăzut încărcătura pe tractor de la aderarea României la Uniunea Europeană (de la 54,1 ha în 2007 la 48,7 în 2014), în condițiile în care mai bine 19.000 de unități au fost achiziționate de fermieri în toată această perioadă, se arată în cel mai recent raport al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Agricultura României), publicat recent pe site-ul instituției.

 

Potrivit documentului, dacă în 2014, numărul de tractoare existențe la nivel de țară era de 193.120 unități, în 2007 acesta era de 174.003 unități.

 

Creșteri ale numărului de unități achiziționate de fermierii români au mai fost și la pluguri pentru tractor – 156.964 unități în 2014 față de 139.782 cât se înregistrau în 2007.

 

În aceeași perioadă, numărul de combine autorpropulsate pentru recoltat cereale a fost de 27.399 unități (2014), cu șapte ani în urmă numărul acestora fiind de 24.656.

 

Numărul semănătorilor mecanice a fost în 2014 de 76.301, în timp ce cu șapte ani în urmă, acesta totaliza 67.761 unități.

 

La irigații, am stagnat

 

Conform raportului MADR, în 2014, numărul hectarelor cu amenajări pentru irigații erau de 2.997 mii ha, în condițiile în care cu șapte ani în urmă, numărul a fost același.

 

Informațiile MADR, extrase din Anuarul statistic al României 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014 (tabelul 14.2) și din datele operative ale instituției la nivelul anului 2014, relevă că suprafața agricolă irigată din sistemul administrat de ANIF a scăzut de la 320,2 mii ha la 111,3 mii ha.

 

Practic, se mai precizează în document, procentajul din suprafața amenajată a scăzut de la 10,6 mii ha în 2007 la 3,7 mii ha în 2014.

 

„În 2010 a fost irigată circa 2,7% din suprafața amenajată pentru irigat, în 2011 3,4 la sută, în 2012 5,5 procente, iar cu un an mai târziu 6 la sută. Suprafața fluctuează, întrucât din 2010 apa pentru irigații se livrează Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare (OIF) și celorlalți beneficiari, numai la solicitarea acestora”, se precizează în raport.

 

Pe plan naţional, relevă documentul, agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei româneşti. Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut se situează în jurul valorii de 6% din PIB, iar în statele membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%.

 

În trimestrul III al anului trecut, contribuția agriculturii la formarea PIB a fost de 8,9 la sută, în scădere față de același trimestru al lui 2014 când totalul a fost de 9,6%, iar în 2013 și 2012 de 9,3 procente. (I.Văduva).

Publicat în Tehnica agricola

Două dintre posibilele direcții de revigorare a sectorului agroalimentar românesc gândite de Sorin Chelmu, secretar general în cadrul Guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș, sunt reprezentate de continuarea combaterii evaziunii fiscale pe fiecare filieră de produs în parte, respectiv de adăugare de plusvaloare materiei-prime obținute în România și în continuare exportată pe bani puțini în UE și în țări terțe.

 

Într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului, Chelmu a mărturisit că își dorește stoparea pierderilor de resursă, în vederea eficientizării aspectelor legate de producție.

 

„Una este să vinzi grâul ca materie-primă (cumpărat de la micii fermieri cu sacoșa de bani la capătul tarlalei) și alta este când comercializezi un aliment procesat. Vom încerca remedierea acestei deficiențe tot în urma analizei pe filiera de produs”, a punctat secretarul general al Guvernului.

 

În ceea ce privește evaziunea fiscală din sectorul agroalimentar, flagel care a generat găuri serioase la bugetul consolidat ani de-a rândul, Sorin Chelmu a declarat că nu de puține ori s-a gândit că dacă s-ar analiza, spre exemplu, sectorul de producție a grâului, de la înființarea culturii până când ajunge produs finit pe masa consumatorului (from farm to fork), s-ar putea afla câți bani încasează în realitate statul pe fiecare segment, unde poate interveni acesta pentru a reduce evaziunea fiscală, respectiv cum anume pot fi încurajați producătorii și procesatorii să se dezvolte „sănătos” din punct de vedere economic și fiscal.

 

„Interesul nostru este să aducem plusvaloare în piață, în economie”, a precizat oficialul guvernamental. „În acest context, mi-aș dori să împământenim un feed-back în ambele sensuri, unul între producători și procesatori și viceversa, astfel încât plusvaloarea să fie egală pentru absolut toți. Pentru mine un lucru este clar: sunt unii care au venituri mai mari decât ceilalți. De aceea, mi-aș dori ca o parte din plusvaloarea asta din venituri să se întoarcă și către producător, cel mai amărât de pe acest lanț. Istoria ne-a dovedit că producătorii agricoli au fost mai puțini organizați, mai dispersați, foarte mulți și întotdeauna, cel puțin după 1990, la ei plusvaloarea nu a mai ajuns. La ei a ajuns ce le-a mai scăpat printre degete unora și altora”.

 

Despre experiența profesională a lui Chelmu din administrația centrală și din sectorul privat (fost director executiv al Centrului pentru Comunicare al Fermierilor din România), despre comasarea exploatațiilor, viziunea Guvernului Cioloș asupra cadastrului general, cât și despre alte subiecte de actualitate, în cele ce urmează.

 

Revista Fermierului: După experiența ministerială de mai bine de un deceniu ați trecut în mediul privat ca director executiv al CCFR. Ce a însemnat pentru dumneavoastră experiența la Centrul de Comunicare ar Fermierilor din România și acum revenirea la guvernare?

 

Sorin Chelmu: În primul rând, activitatea de agribusiness mi-a dat ocazia să iau contact direct cu toate problemele pe care le au producătorii din sectorul agroalimentar. Am înțeles în bună parte ce își doresc fermierii, pe de-o parte, și mediul de afaceri pe de alta. Pentru că acum reprezint din nou un Guvern, pot să spun că alături de această nouă echipă căutăm să avem o relație mult mai transparentă și constructivă cu societatea civilă și cu mediul de afaceri.

 

Concret, ne propunem să vedem cum vine mai departe societatea civilă (sindicate, patronate) în întâmpinarea noastră, astfel încât să avem un termen de referință în relația cu ea. Și spun asta pentru că nu am mai văzut-o demult atât de activă ca în ultima perioadă, lucru care pe mine mă bucură.

 

În cele șase luni de activitate la CCFR am avut ocazia să susțin și eu programul «Dor de gust» deja activ de ceva timp, respectiv să pun în practică unele proiecte pe care le-am gândit, să organizez mai multe conferințe naționale dedicate sectoarelor lapte, carne de porc, pomicultură, sfeclă și cartof. Am simțit nevoia să iau pulsul tuturor acestor domenii sensibile din agricultură, astfel încât să înțeleg care sunt problemele reale pe care le au fermierii și, în același timp, care sunt posibilitățile prin care le pot rezolva.

 

Pentru mine, munca în sectorul privat a reprezentat o experiență deosebită și am înțeles – fiind aproape de fermieri, de producătorii agricoli, de cei care efectiv aduc plusvaloare în societatea românească – care le sunt problemele. Din acest motiv, cel puțin pe durata mandatul pe care îl avem, să fim alături de sectorul agricol și de oamenii care activează în el. Practic, ei mă pot considera un prieten, din toate punctele de vedere.

 

R.F.: Ați spus că ați avut ocazia să luați contact direct cu toate problemele pe care le au producătorii din sectorul agroalimentar românesc. Care sunt deficiențele care trebuie remediate cât mai rapid?

 

S.C.: Sectorul agricol românesc este unul dintre stâlpii importanți de susținere a economiei românești. Agricultura cea care poate aduce plusvaloare sau, dimpotrivă, poate trage în jos, anual, Produsul Intern Brut (PIB). Într-un an agricol bun putem aduce două procente din PIB în plus față de unul cu secetă. Însă, pentru asta, trebuie să creăm o rețea completă de infrastructură care să potențeze remedierea deficiențelor din fiecare sector de producție agroalimentară în parte (aici introducem neapărat și irigațiile).

 

Pentru a vă răspunde însă la întrebare, fiecare domeniu al agriculturii în parte are problematica sa specifică. Sunt însă câteva deficiențe pe care noi ni le-am propus să le remediem, cel puțin în perioada de față cât formăm acest Guvern de tehnocrați. Prima noastră țintă are legătură cu educația, iar când vorbesc de acest domeniu, mă refer inclusiv la partea de cercetare-inovare pe care vrem s-o susținem. În acest context, pot spune că am triplat aproape bugetul ASAS. Vom regândi întreaga filosofie vizavi de cercetare.

 

O altă problemă dureroasă a mediului rural românesc este reprezentată de demografie. Ne aflăm într-un spațiu rural care se apropie încet-încet de o medie de vârstă de 60 de ani. De aceea, va trebui să ne gândim foarte bine care sunt măsurile și care este responsabilitatea noastră, a tuturor, ce vom face în următoarea perioadă, astfel încât în spațiul rural, pe de-o parte, să întinerim, iar pe de altă parte să reușim să găsim soluții, pentru că în 10 ani de zile nu vom mai putea face mare lucru în acest sens.

 

Ne-am propus totodată (în limita posibilităților) să ne apucăm de acel cadastru general, o altă deficiență sesizată la nivel național și care impactează zona de producție agricolă. Problematica aceasta trebuie soluționată pentru că, altfel, nu vom avea niciodată o situație clară asupra mișcării terenurilor, indiferent că sunt în domeniul public al statului sau în cel privat ori deja în proprietatea fermierilor. Am demarat procedurile necesare și așteptăm o situație pe care ne-o vor da cei de la cadastru, după care vom lua o decizie referitoare la acest aspect.

 

R.F.: Pentru că ați amintit de cadastru, ce ne puteți spune despre dimensiunea exploatațiilor în România? Va susține acest Guvern politica de comasare a terenurilor agricole?

 

S.C.: La noi în țară există o medie a exploatațiilor agricole foarte mică. Va trebui să ne gândim la cum putem comasa aceste suprafețe agricole, astfel încât să le putem face viabile din punct de vedere economic.

 

Chiar dacă nu sunt de mult timp la post, am solicitat deja o analiză clară cu privire la fărâmițarea terenurilor agricole, cu ajutorul căreia să putem vedea în ce măsură putem comasa suprafețele de teren de dimensiuni mici; 99% din total sunt în prezent în zona privată. Va trebui să găsim niște soluții de încurajare a asocierii, a creării unor grupuri de producători, astfel încât să creăm o eficiență în acest domeniu.

 

R.F.: Din păcate pentru agricultura românească, încă exportăm materie-primă de proveniență agricolă la prețuri mici, iar unele achiziții primare se fac încă nefiscalizat, „la capătul tarlalei”, în detrimentul micilor producători. Se pot remedia aceste deficiențe?

 

S.C.: În primul rând, ne dorim să stopăm pierderile de resursă, pentru a eficientiza aspectele legate de producție și venituri. Una este să vinzi grâul ca materie-primă (cumpărat de la micii fermieri cu sacoșa de bani la capătul tarlalei) și alta este când comercializezi un aliment procesat. Vom încerca remedierea acestei deficiențe tot în urma analizei pe filierele de produs.

 

Legat de evaziune, nu de puține ori m-am gândit că dacă am analiza, spre exemplu, sectorul de producție a grâului, de la înființarea culturii până când ajunge produs finit pe masa consumatorului (from farm to fork), am afla câți bani încasează statul pe fiecare segment, unde poate interveni acesta pentru a reduce evaziunea fiscală, respectiv cum anume să-i încurajăm pe producători și pe procesatori astfel încât să se dezvolte. Interesul nostru este să aducem plusvaloare în piață, în economie.

 

În acest context, mi-aș dori să împământenim un feed-back în ambele sensuri, între producători și procesatori, astfel încât plusvaloarea să fie egală pentru absolut toți. Pentru mine un lucru este clar: sunt unii care au venituri mai mari decât ceilalți. De aceea, mi-aș dori ca o parte din plusvaloarea asta din venituri să se întoarcă și către producător, cel mai amărât de pe acest lanț. Istoria ne-a dovedit că producătorii agricoli au fost mai puțini organizați, mai dispersați, foarte mulți și întotdeauna, cel puțin după 1990, la ei plusvaloarea nu a mai ajuns. La ei a ajuns ce le-a mai scăpat printre degete unora și altora.

 

R.F.: Din păcate, ne aflăm în fața unei realități dureroase: vom avea dezangajări de fonduri europene pentru agricultură de aproape un miliard de euro. Cum comentați?

 

S.C.: Când am venit în 2005 ca secretar general la Ministerului Agriculturii, am preluat un SAPARD care avea 12% absorbție și l-am dus la aproape 300%; am făcut și SAPARD-ul românesc. Am preluat agenții de plăți cu 16 posturi și paru angajați și le-am transformat în două agenții moderne care au făcut absorbție de nouăzeci și la sută.

 

Ceea ce poate nu s-a înțeles: în spatele fiecărei cifre contabile din acest buget, vreau să văd mecanisme de finanțare, de co-finanțare, de garantare, de contra-garantare, astfel încât orice producător agricol sau investitor să poată să aibă acces la fonduri europene.

 

Din păcate, am pierdut deja startul, doi ani de zile s-au dus, dar eu sper ca să recuperăm acest timp și să reintrăm în grafic.

 

R.F.: Vizavi de buget. Agricultura stă bine, dar banii pentru refacerea infrastructurii primare de irigații au dispărut. De ce?

 

S.C.: În momentul când dosarele pentru reabilitarea infrastructurii primare de irigații vor fi gata și depuse, când va exista o documentație justificativă bine pusă la punct, pot să vă asigur că vor exista bani. În momentul în care depui niște sume de bani și le ții îngropate acolo fără existența proiectelor, vitregești alte sectoare.

 

Ce-am vrut eu de la acest buget, în timpul acesta scurt: unul cu vizibilitate, cu viabilitate și cu transparență în sensul de a putea crea aceste mecanisme prin care să putem da drumul economiei să meargă. Timpul a fost foarte scurt, dar din mers vom rezolva și aceste probleme, mai ales după ce vom face o analiză pe fiecare sector în parte.

 

R.F.: De ce avem buget mai mic la păduri?

 

S.C.: Bugetul nu este scăzut, ci exact așa cum a fost gândit înainte. În schimb, au fost câteva programe care s-au finalizat la sfârșitul acestui an, iar pentru că nu au existat altele care să înceapă, nu au fost alocați alți bani. În momentul în care vor începe să „curgă” proiectele, vom găsi și noi fonduri, astfel încât să co-finanțăm, să garantăm, să contra-garantăm absolut orice program sau proiect care se află în spatele unei sume.

 

R.F.: Minstrul Agriculturii angajează oameni în funcție doar dacă au documente doveditoare de la ANI că nu sunt în conflicte de interese sau cercetați. Este o chestie generalizată în acest Guvern?

 

S.C.: Este primul lucru pe care îl cerem. Eu, personal, mă ghidez după principiul celor șase ochi, prin care trebuie să „vedem” că nu sunt problemele cu niciuna dintre persoanele pe care le numim. Fiind un guvern de tehnocrați, ne dorim ca toate persoanele care vin să fie integre, să aibă coloană vertebrală, să fie cu capul sus, să aibă capacitatea de muncă, astfel încât să putem să ducem cel puțin un an de zile la final.

 

R.F.: Vă riscați la o prognoză cu privire la ceea ce va însemna agricultura în 2016?

 

S.C.: Dacă stăm să ne gândim că suntem o țară meteo dependentă, mi-e greu să fac prognoze. Totuși, în ceea ce privește volatilitatea prețurilor la alimente, cred totuși că va fi stabilitate. Din ce am văzut eu, cel puțin pe Portul Constanța, prețurile nu prezintă probabilități majore de creștere sau fluctuații. (Ionel Văduva).

Publicat în Interviu

În timp ce oierii protestau de zor, nemulțumiți de modalitatea cum a fost modificată Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic (amendată prin Legea 149/2015), parlamentarii noștri își asigurau fără jenă bătrânețile și își votau pensiile speciale.

 

Am sosit în Parcul Izvor în jurul orei 11:30 pregătit, ca de obicei, pentru o nouă întâlnire cu prietenii oieri. Eram sigur că voi da și de colegii jurnaliști, deja ciorchine pe lângă liderii crescătorilor de ovine care aveau să-și expună nemulțumirile și să îndemne la scandări, tablou similar cu protestele acelorași personaje din aprilie 2015 (aprilie, lună buclucașă, știm cu toții de ce!). Vă explic la urmă ce-i cu ea. Predestinat parcă.

 

Mă și vedeam fotografiind din nou dronele Jandarmeriei, așa cum făceam la cealaltă demonstrației a oierilor, cea din fața Palatului Victoria, de pe vremea fostului ministru Daniel Constantin, instrumente de ultimă generație menite să fie adevărați „ochi din cer” ai bravilor soldați în albastru. Ceva însă nu se lega. Drone nu erau (cel puțin nu le-am văzut eu), jandarmii călare fraternizau deja cu oierii, discutau de vaccinările cailor, lucruri serioase, nu glumă. A, și n-am mirosit iz de gaz lacrimogen.

 

Am văzut însă cu ochii mei amploarea evenimentului abia când am ajuns „la o aruncătură de băț” de intrarea în Camera Deputaților, zona Izvor. N-am avut prea mult timp de contemplare. Căutam deja cu fervoare prima „victimă”, un lider al oierilor care să-mi povestească de ce sunt acolo; un „vox” absolut necesar.

 

Imediat am dat cu ochii de Dumitru Andreșoi, „regele ciobanilor” catalogat prea ușor de presa de scandal. Asta în timp ce mă gândeam olecuț cum e să faci comerț cu cușme (da!, din blană de miel, neagră), așa, ca de la oier la oier.

 

Domnia sa înroșea însă telefonul. Negocia prezența sa la sediul APIA pentru a discuta în jurul orei 14 situația subvenției pe cap de animal. Ne cunoșteam. Mi-a cedat câteva minute. L-am „luat” direct cu carnetele de comercializare, problema-generatoare-de-țepe printre oieri: „La carnetele de comercializare, una dintre probleme este când se eliberează formularul de către fermier; se semnează că s-au primit banii. Este o mare aberație pentru că fermieri de-ai noștri au livrat animalele către anumite firme, iar acestea nu le-au mai dat banii. Acolo apărea însă că oierii au încasat sumele, iar acest lucru nu se întâmplase. Peste 5.000 de lei nu mai ai voie să încasezi cash, ci prin bancă. Unii cumpărători de rea-credință au spus că renunță la cash și fac virament bancar; nu au mai depus banii în cont. În Cluj, știu câțiva fermieri din niște comune de acolo care au rămas fără niciun miel. Toții mieii i-au dat și n-au încasat niciun ban. Sunt oameni disperați. Cumpărătorii de rea-credință au de obicei firmele în insolvență sau în faliment. Mai recuperează dacă ai ce. N-ai ce-i face”.

 

A trebuit să opresc reportofonul. Telefonul lui Andreșoi suna încontinuu. M-am ținut însă scai de om și l-am „prins” iar. „Cum domnule Andreșoi?”, îl chestionam eu pe hunedorean, „De efectele nefaste ale Legii 407 nu discutăm?”. Atât mi-a trebuit: „Părerea mea că suspendarea efectelor legii 407 ar trebui făcută prin Ordonanță de Urgență și pe urmă s-o modificăm cum trebuie. Sincer, nu am cuvinte să calific o asemenea lege. Stau și mă gândesc – suntem de rânsul Europei. Și aceste amendamente aberante au fost introduse în acest an! Anomalia la fondurile de vânat este următoarea: – pe proprietatea mea, vânătorul poate vâna. Este proprietatea mea personală, nu i-am concesionat lui terenul să vâneze, dar el o poate face! Și totul în baza legii! Dacă și terenul meu este limitrof suprafeței concesionate de vânători, ei tot pot să treacă cu mașinile pe terenurile mele, să împuște tot. Aici vorbim de terenuri în proprietate și în arendă. Eu am mii de hectare, credite la bănci”. Epuizasem subiectul stabulației obligatorii la oi. Nu se epuizase însă recitalul. Am continuat să fiu umbra lui Andreșoi, în condițiile în care domnia sa se alăturase deja altui grup de jurnaliști. Hop și eu! Am prins ca din zbor subiectul dureros al numărului de câini la stână. Nu înțelegeam însă dacă în ochii oierilor care ne înconjuraseră erau lacrimi sau nu. Eu eram atent tot la Andreșoi.

 

„La mine în zona de munte, unde pășunez eu, am nevoie de minim cinci câini la turmă, maxim opt-nouă (asta la o mie și ceva de oi). Cum să acopere doar trei câini suprafața pe care se împrăștie 1.500 de oi? La 1.000 de oi, în zona de munte, nevoia minimă este șapte-opt câini. Animalele sălbatice s-au înmulțit în România de intră chiar și peste noi în case. Dezastrul cinegetic s-a făcut nu din cauza câinilor, ci din cauza vânatului excesiv și tăierilor abuzive de masă lemnoasă. S-au distrus habitatele vânatului și au intrat la noi. Ne mănâncă animalele, ne mănâncă pe noi în case, acolo s-a făcut dezastrul, nu la noi. Câinii noștri mănâncă urs sau lup?

 

La rasa Țurcană care este o rasă rustică, de exemplu, cât este pământul «gol», fermierul îi dă un surplus de 300-400 de grame de porumb. Intrând cu ele pe stabulație, trebuie să le asiguri fân, lucernă, să crești la un kilogram de porumb; costul pe cap de animal crește cu cel puțin 50-60 la sută”.

 

Era clar pentru mine. Lucrurile se precipitau. Oricum, veneau spre noi valuri-valuri de oieri cu mițoase, cu clopuri sau căciuli, ghioage, geci de piele, pantofi, jeanși, talăngi, fluiere, vuvuzele, smartphone-uri; fiecare cu ce putea. Nu m-am dezlipit însă de sursă.

 

„Este un război mai vechi. Au fost diferențe de opinie între noi și vânători; acum s-au acutizat. Ei încet, încet, au încercat să pună stăpânire legislativ pe noi. Ce război economic să am eu cu vânătorul când ăla nu produce nimic? Nu este concurentul meu. Ăla distruge. Noi am depus amendamente în Comisia de Agricultură pe noul act normativ care a modificat Legea 407, dar nu s-a ținut cont de ele”, a conchis Andreșoi. „Gata! Vorbim după!”, a tăiat-o rapid. Nu era o mare problemă. Apăruse la orizont Marcel Andrei, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România.

 

„Nu vrem suspendarea Legii 407. Vrem abrogarea ei!” - Marcel Andrei

 

Nu mi-a fost greu să dau de „șeful” oierilor din această zi. El a întocmit lista cu revendicări. Era clar că era un „must” să vorbesc și cu el. Concurența era la coadă...

 

Prima întrebare, primul punct pentru mine: „Ce vreți să faceți cu Legea 407? Doriți suspendarea ei, așa cum mi-ați spus ieri? Doriți Ordonanță de Urgență?”. Se vorbea deja de abrogare. Eu calculam însă. Ca la șah. Vine „pe țeavă” întrebarea cu subvențiile, încă ceva, și gata materialul. Știm deja că se poartă „spargerea” informației în presa agricolă online. Să fie multă (recunosc, și eu îmi doream asta). Mi-am dat seama însă că doar din știri, n-ai cum să povesteși ce-a fost la Palatul Parlamentului astăzi, 15 decembrie, zi cu soare, așa, cam de primăvară, de plimbat pe lângă oi pe tăpșan. Într-o lună a lui aprilie?

 

Imediat, șeful Sindicatului Oierilor a „percutat”: „Noi nu vrem suspendarea legii, cerem direct abrogarea, după care să se formeze o comisie mixtă (...). Ca o paranteză, Ministerul Agriculturii este instituția care trebuia să ne reprezinte în primul rând interesele. Către MADR am înaintat adrese nenumărate pentru a intermedia o comisie interministerială formată din Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii și noi, pentru a avea o discuție pe această lege, s-o armonizăm, să fie bine pentru toată lumea. Am fost refuzați. Nu au făcut nimic, așa că nu ne putem aștepta la cine știe ce pretenții din partea Ministerului Agriculturii”. Cam scump la vorbă domnul Andrei. Sau nu pusesem eu întrebarea cum trebuie?

 

Am virat-o direct către subvenție (subiect aflat pe lista de revendicări, alături de câini cu jujeu, stabulație forțată și altele), în speranța că voi obține mai mult. Deja se prefigura „marfă” pentru un articol pe cinste, mai ales că Marcel Andrei îl luase deja în cătare pe fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin: „Cu subvenția, ceea ce a făcut domnul fost ministru (n.r. - Daniel Constantin), cu toate că de morți se vorbește numai de bine, efectiv și-a bătut joc de noi, de crescătorii de animale. În primul rând, de la emiterea celebrului Ordin 619 de depunere a cererilor care a fost emis târziu, foarte prost, foarte stufos. Încă de pe atunci eu l-am atenționat pe domnul ministru și i-am spus că acest Ordin nu poate fi înțeles nici de angajații APIA, dar decum de un crescător. Răspunsul dânsului a fost foarte simplu – angajații APIA trebuie să-l înțeleagă pentru că le-am mărit salariul cu 60%. Dacă le-a mărit salariul înseamnă că trebuie să le bage și mintea în cap?

 

La ovine, subvenția este undeva la 20-22 de lei pe cap de oaie. Se mai dă plata decuplată de producție pentru cei înscriși în Registrul Genealogic încă 7 euro, dar la cerințele care sunt acolo, crescătorii nu le pot îndeplini și acolo riscă inclusiv dosare penale pentru că ar fi fals în declarații. Eu i-am sfătuit pe crescători mai bine să renunțe la cei șapte euro decât să să se trezească cu dosare penale. Eu efectuez controlul oficial al performanței la bovine. Ei, să știți că și aici deconturile se fac cu mare întârziere, tot felul de piedici avem din partea acelei agenții denumite ANARZ, dar pentru noi nu sunt banii să ni se plătească deconturile pentru manoperă, dar pentru ei s-au găsit bani să cumpere o flotă de mașini de Skoda cu care să se plimbe”, conchidea Marcel Andrei. Deja și el avea alte treburi și părăsea careul de jurnaliști.

 

Lucrurile începeau să se precipite, cădeau primele garduri ale Jandarmeriei. Dar eu îl vedeam pe Dorin Cojocaru, directorul general APRIL, un prieten al oierilor. Ratam momentul? Aveam pe altcineva pe lângă mine? Nu! Pe el atunci.

 

„Câinii sunt angajații mei. Tu, stat, îmi limitezi numărul de angajați?” - Dorin Cojocaru

 

Cum opinia sa este respectată în sectorul laptelui, a fost și este alături de fermieri, dar și de partea procesatorilor, cum cota laptelui de oaie și capră cuprinde 20% din piața procesării, și acest sector trebuia să-și exprime părerea. „Aplicabilitatea Legii 407 ar putea genera probleme în piață? E moral ce se întâmplă cu acești oameni?” Răspunsurile lui Dorin Cojocaru (ca simplu cetățean, nu șef APRIL) au venit ca unse...

 

„Nu este moral, pentru că toată transhumanța (tradiție românească) se distruge. Este neconstituțională legea. Pe terenul meu pot să fac ce vreau. Cu numărul de câini este o aberație. Eu cred că se încalcă legea protecției animalelor. Ce fac? Îmi omor câinii acum? Eu trebuie să apreciez în funcție de rasă numărul de câini cu care îmi fac treaba, așa cum orice persoană poate ține oricâți câini vrea, atâta timp cât plătește impozit. Nu mă restricționezi tu stat pe mine fără să-mi dai soluții! Sunt angajații mei! Tu îmi limitezi numărul de angajați? Este discriminatoriu, neconstituțional și facem legi aberante fără să dăm soluții.

 

Din total lapte procesat în România, laptele de oaie reprezintă cam 20%. În cazul în care nu se va rezolva prea repede această problemă legislativă, va exista un impact asupra ofertei de lapte de oaie și capră. Oierii noștri nu au grajduri construite pentru stabulația de iarnă. La noi este transhumanță – vara la munte, iarna la șes. Pe mine mă deranjează că sunt specialiști în Comisia de Agricultură și nu sunt solidari cu oierii”, declara pe fugă Dorin Cojocaru. Prietenii săi Ionică Nechifor, Marcel Andrei și alții fugeau către garduri. Jandarmii cedaseră fără violență/ripostă baricada din fața Palatului Parlamentului. Oierii erau deja pe gard și scandau: „Hoții! Hoții!”. Dacă eram în pantofi de parlamentar, sigur îmi era frică. „Ce noroc pe mine. Sunt gazetar”.

 

Am luat-o la pas cu valul de protestatari către Piața Constituției și apăsam cu înverșunare butonul declanșator al aparatului de fotografiat. „Moment memorabil. Trebuie să am fotografii la arhivă”. Ce bine că am făcut asta. Reportofonul înregistra efectul sonor în continuare.

 

„Sunt și vânător, și crescător de animale. Voi fi nevoit să «fac dispăruți câinii» sau să-i ascund” - Pop Eremia, Reghin

 

Încă nu luasem hotărârea dacă să plec sau nu. Marea masă de oameni se spărsese și grupuri masive înconjurau deja Casa Poporului. Zona intrării la Senat era ocupată. Senatoarea Cristiana Anghel avea discuții cu un grup de protestatari, situație care la un moment dat a degenerat.

 

Am rămas însă în Piața Constituției. Trebuia să ascult testimonialul unui baci sprijinit în ciomag. După port, părea un oier înstărit, cu multă carte. Ce era important, jurnaliștii, ciorchine lângă el. M-am apucat de treabă. Discuția ajunsese la numărul de câini. Ce m-a atras? Că vorbea la mișto de unii deputați ca fiind noua „nobilime” a țării: „Am în jur de 600 de oi și câini șase. Eu sunt și vânător, întâmplarea face, și crescător de animale. Ce-o să fac? Suntem puși în situația ori să dispară câinii, ori să-i ascund. Eu sunt convins că acest subiect a pornit de la doi-trei senatori și deputați (printre care și Atilla Kelemen) și apoi s-a extins apoi la un număr foarte mare de senatori și deputați care se consideră noii nobili ai României.

 

Există riscul însă ca acest subiect să se transforme indus într-un conflict între vânători și crescătorii de animale. Este fals. (...) Vânătorii trebuie să-și vadă dimensiunea lor sportivă, cum a fost de când este lumea, de când aveam grofi; ne lăsau să vânăm. Și păstorii să-și crească animalele. Nu se poate veni cu bocancul”.

 

Îmi era de ajuns. Dar nici acum n-am putut pleca. O fanfară cânta vesel lângă noi. Doi oieri dansau în jurul cușmelor. Jandarmii nu mai aveau căștile de protecție pe cap. Delicios moment. Inedit. O mașină TVR a oprit și a înregistrat dansul. Doar eu și cameramanul (pe care întâmplător îl cunoșteam) eram lângă oierii cântăreți. Și eu, și Marius (că așa îl cheamă), încercam să găsim un loc mai bun pentru a surprinde momentul. Gata. Era momentul să plec.

 

Dansul oierilor (video)

 

Șeful Comisiei de Agricultură, Nini Săpunaru, recunoștea la televizor că vânătorii au făcut un lobby puternic pentru legea în cauză

 

Când am auzit asta, iar mi s-au aprins beculețele. Noi nu avem vreo lege care să reglementeze lobby-ul. Locația în care mă aflam îmi permitea înregistrarea audio. Jurnaliștii, bineînțeles ciorchine (scuze pentru repetiție) la ieșirea din sala Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaților. Se terminase întrunirea cu oierii. La acea oră, soluția viabilă era încă Ordonanța de Urgență menită să schimbe parte din actul normativ blamat de oieri.

 

„Rolul unei Ordonanțe de Urgență, că de aceea este OUG, este să clarifice anumite chestiuni de urgență. Dacă sunt două-trei articole care deranjează acut în această perioadă le rezolvăm acum, repede. Restul articolelor pe care le acuză oierii, avem timp să le discutăm în comisii și să vorbim.

 

Să știți că și noi am votat la un moment dat împotriva acestei legi. Și președintele a întors-o. Această lege nu a fost numai opera Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, a fost și a Comisiei de Mediu. Până la urmă trebuie să existe o Lege a vânătorii. Că se pot face anumite mișcări, că majoritatea parlamentară la acel moment a avut o viziune greșită, asta este de rezolvat.

 

Nu există vânător care să nu-și fi susținut această lege, au avut un lobby extrem de puternic, recunosc acest lucru, dar asta este absolut normal, se întâmplă în Parlament tot timpul când sunt legi care sunt importante pentru anumite categorii de persoane. Să nu uităm că această lege a fost întoarsă din plen de două ori, a stat un an de zile în Parlament până a ieșit în această formă. Este o greșeală. Cred că acel text cu pășunatul este o greșeală, adică nu era rolul Legii vânătorii să vorbească de interzicerea pășunatului de la 5 decembrie la nu știu cât; asta era treaba Agriculturii. Trebuia s-o lase la Legea zootehniei”, preciza Săpunaru undeva pe la ora 16.

 

Lovitura de grație via Dan Suciu: „O lege inițiată în Parlament nu poate fi modificată prin Ordonanță de Urgență”. Fault!

 

Mulțumită televizorului, eram „prezent” și în sala de presă a Guvernului, locul dării de seamă a Executivului în fața mass-mediei. Grațios, purtătorul de cuvânt al Guvernului condus de Cioloș, Dan Suciu, dădea lovitura de grație oierilor. Nu merge cu Ordonanța de Urgență.

 

Deja, într-o zi, s-a discutat de suspendarea Legii 407, de abrogarea ei, de modificarea ei prin Ordonanță de Urgență. Care să mai fie soluția rapidă de modificare a actului normativ? Se prefigurează din ce în ce mai mult „previziunea” lui Tinel Gheorghe, deputat PNL, conform căreia mai devreme de luna martie-aprilie (tot aprilie!) Legea 407 nu va putea fi modificată. Guvernul însă lucrează. Pentru oieri.

 

„Au loc întâlniri la nivelul ministerelor cu secretarii de stat pentru a analiza care sunt soluțiile și a înțelege mai exact revendicările oierilor. Cunoaștem, sigur că da această problemă a oierilor, fiind evident într-un domeniu apropiat domniei sale (n.r. - Dacian Cioloș), dar trebuie găsită acea soluție tehnică și legală care să poată mulțumi pe toată lumea. În cel mai scurt timp, Guvernul va veni cu o soluție tehnică și legală care să răspundă solicitărilor.

 

Nu urgența este problema, este vorba de natura legii pe care trebuie s-o modificăm. Este o lege inițiată în Parlament, trecută prin Parlament. În consecință, pe acest proiect de lege nu poate să se emită o Ordonanță de Urgență care să modifice efectiv acest proiect de lege. Chestiunea în sine poate fi cumva reglementată și asta vom încerca să facem, să încercăm să reglementăm printr-un act normativ. Dar, o modificare punctuală pe cele două puncte luate în discuție în cursul acestei zile nu poate avea loc în scurt timp.

 

Vom găsi o altă formulă legislativă care să cuprindă revendicările oierilor într-o formulă sau alta. Asta depinde foarte mult de cum se negociază și care sunt punctual solicitările domniilor lor, dincolo de aceste chestiuni pe care le-am avut zilele acestea în discuție, cu pășunatul și numărul câinilor. La nivelul ministerelor se caută această soluție în acest moment și vom veni în cel mai scurt timp cu un răspuns tehnic și legal”, preciza Suciu.

 

Legea 407/2006 a suferit, în decursul timpului, nenumărate modificări, dar odată cu cele aduse în anul 2015 apare o noutate, și anume aceea că «pe terenul proprietate crescătorul de animale nu mai poate pășuna». Concret, articolul 23 din Legea 149/2015 dispune: «(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: ...c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie».

 

Astăzi, aleșii din Parlament și-au acordat între două și 6 mii de lei lunar, la pensie, în funcție de numărul mandatelor petrecute ca senatori sau deputați. Șefii lor sunt însă si mai castigati. Un ales cu vechime și cu funcții de conducere poate câștiga peste 11 mii de lei. Liberalii au fost singurii care s-au împotrivit acestor privilegii. Cu aplauze și urale, parlamentarii au adoptat cu amendamente o cerere de reexaminare a legii pensiilor speciale a președintelui Klaus Iohannis. În document, șeful statului le ceruse astă-vară să renunțe la aceste privilegii. Parlamentarii nu au fost de acord.

 

Până la urmă cu ce s-au ales azi oierii? (Ionel Văduva).

Publicat în România Agricolă

Publicitate

Revista Fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Revista