harman - REVISTA FERMIERULUI

Aproape la limita dintre județele Brașov și Covasna, în localitatea Hărman din județul Brașov, există o fermă vegetală cu o tradiție îndelungată, afacere-model, dezvoltată cu minuțiozitate și cerebralitate. Ioan Benea, un personaj pitoresc, ajuns la venerabila vârstă de 76 de ani, conduce cu aceeași precizie pe care o avea în tinerețe întreaga activitate din această fermă.

Reporter: Pare că acest întreg ținut a fost însuflețit de dumneavoastră.

Ioan Benea: M-am născut aici, în Hărman, într-o familie de țărani așa cum suntem majoritatea, cărora nu le-a fost rușine să muncească. Am muncit în mod deosebit pământul și am crescut cu acest spirit cu mult timp înainte de 1989, trecând mai apoi la capitalism și ajungând astăzi la peste 30 de ani de activitate în această economie de piață cu această societate pe acțiuni, SC Hibridul.

Înainte de ’89 am avut un traseu mai sinuos, am făcut și școala profesională la Steagul Roșu, la camioane, după care am făcut liceul la seral și școala tehnică sanitară la zi, timp de 2 ani. În 1969 m-am îndreptat către Zootehnie, pentru că în acele vremuri Ceaușescu voia să facă un singur specialist pentru agricultură: zootehnistul.

Dar am făcut această facultate cu foarte multă dragoste pentru că mi-a plăcut. Astfel, în 1974 am terminat Facultatea de Zootehnie de la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București. După aceea am fost repartizat la CAP Purcăreni, unde am avut trei ferme de animale, 1.200 de vaci, 4.000 de oi și 1.500 de hectare bază furajeră. Le-am îngrijit pe toate, iar după o lună de stagiatură m-au promovat în funcția de șef de fermă.

„730 de hectare pe care le am acum sunt suficiente și sunt foarte bine exploatate.”

interviu 230 ioan benea 2

Reporter: Cum a luat ființă ferma pe care o conduceți astăzi?

Ioan Benea: A venit perioada de capitalism și a dispărut obiectul muncii. S-au desființat aceste complexuri, s-au desființat CAP-urile. Am înființat această firmă în 1992 cu mai mulți acționari. A evoluat fantastic firma, am ajuns de la 150 de hectare la 1.600 de hectare pe care le exploatăm (sfeclă, cartof, grâu, orzoaică). Până în anul 2000, această firmă a crescut mult din punct de vedere financiar, am avut o rată a profitabilității de 48-50%, iar acționarii au dorit la adunarea generală dividende. Eram mulți acționari, iar eu aveam 12% din acțiunile acestei firme, dar am condus-o de la început ca președinte și director general.

„Prefer să investesc, în loc să scot dividende și să mă distrez.”

Reporter: Cum ați rămas astăzi principalul acționar al companiei?

Ioan Benea: În anul 2000, când ne aflam la apogeul profitabilității, natura ne-a dat o lovitură puternică, printr-o secetă deosebit de severă, și ne-am prăbușit. Era gata să dăm faliment. În acea perioadă, spre deosebire de cei de la stat, noi nu am fost scutiți de plata datoriilor și am fost nevoit în aceste condiții să fac un credit ca sa plătesc datoriile la stat. L-am făcut și în timp l-am achitat, dar în situația asta nu mai puteam oferi dividende, pentru că aveam datorii. Acest lucru a schimbat soarta societății, pentru că majoritatea acționarilor și-au vândut acțiunile. Iar atunci am făcut eforturi și am cumpărat pe rând acțiunile și am rămas doar trei acționari: eu, soția și un partener fidel de la început. Și atunci a început modernizarea fermei. Din cauza schimbărilor climatice și a deficitului tot mai mare de apă, a trebuit să renunț la sfeclă, apoi am renunțat și la cartof, pe care totodată l-am și păstorit timp de 12 ani ca președinte al Federației Cultivatorilor de Cartofi.

Reporter: Și ați trecut și la cultură mare, grâu, porumb, rapiță?

Ioan Benea: Am schimbat structura culturilor cam după anul 2000 și am introdus rapiță în zonă, am introdus porumbul în zonă, iar acum am făcut și 6 tone de rapiță la hectar. Am avut ani buni, am avut 10 tone de porumb la hectar, ceea ce pentru această zonă din Țara Bârsei este foarte bine.

„Din cauza schimbărilor climatice și a deficitului tot mai mare de apă, a trebuit să renunț la sfeclă, apoi am renunțat și la cartof.”

interviu 230 ioan benea 3

 

Calitatea recoltei este dată de performanța combinelor

 

Reporter: Ce suprafață exploatați în prezent și cum este împărțită aceasta?

Ioan Benea: La ora actuală cultiv trei culturi mari și late: 250 de hectare de porumb, 260 de grâu și 220 de hectare de rapiță, în total, 730 de hectare. Ceea ce am acum este comasat, am parcele mari, tractoare cu utilaje tractate mari, rentabilitate maximă. Deși am avut un tractor românesc, U650, care încă funcționează, pot să spun că am avut tractoare Case IH de la început. Am luat primele două tractoare Case IH de 125 CP încă din 2006, după care am mărit flota. Astăzi exploatăm terenul cu patru tractoare Case IH: MXM 155 Maxxum, Farmall 95 C, Puma 165, Puma 230 CVX și două combine Case IH Axial-Flow: 5088 și 7240.

Reporter: Care au fost motivele care v-au determinat să alegeți utilaje Case IH?

Ioan Benea: M-am îndrăgostit de Case IH pentru că am avut cele mai puține probleme cu aceste tractoare. Când m-am hotărât să-mi iau tractor nou, am testat personal, pentru că îmi place, mai multe tractoare moderne și le-am studiat pe toate. Dar, în final, m-am convins că acest brand bate tot. De exemplu, tractorul Case IH MXM155 Maxxum de 125 CP din 2006 are peste 19.000 de ore de funcționare, celălalt l-am dat buy-back, când am cumpărat următorul tractor.

Un factor deosebit în realizarea și extinderea colaborării cu Titan Machinery l-a avut și relația mea cu domnul Stanson (n.r. George Stanson - Business Manager at CNH Industrial), pe care îl cunosc de foarte mult timp, iar colaborarea mea cu dumnealui înainte de revoluție s-a concretizat după aceea, eu devenind client Titan Machinery. El a fost unul dintre cei care m-au apropiat de Titan Machinery și de Case IH. M-a convins că sunt într-adevăr utilaje foarte bune și doresc să-i mulțumesc foarte mult pentru colaborare și pentru sprijinul pe care mi l-a acordat.

interviu 230 ioan benea 7

Reporter: Câți angajați aveți și cum sunt organizați aceștia în activitatea fermei?

Ioan Benea: Avem doi oameni foarte buni, doi mecanizatori, dar nu poți să-i mai numești mecanizatori. Sunt deja specialiști în folosirea și exploatarea acestor utilaje, pentru că nu mai poți face agricultură la ora actuală cu „tractoriști”. Trebuie să ai oameni calificați, iar eu spun că am cei mai buni oameni din România la ora actuală, în aceste condiții în care deservesc acești oameni atâtea utilaje.

Pentru că eu am urmat principiul conform căruia fiecare tractor are operatorul lui și exploatează utilajul și lucrarea particulară lui, de la arat, pregătit teren, semănat, tratamente, recoltat, toate aceste lucruri le fac acești doi oameni cu aceste echipamente de calitate din fermă.

„Ceea ce am acum este comasat, am parcele mari, tractoare cu utilaje tractate mari, rentabilitate maximă.”

Reporter: Am văzut în curte tamburi. Aveți și teren la irigat?

Ioan Benea: Din păcate astăzi nu mai irigăm, pentru că nu avem sursă de apă. Avem câțiva tamburi pe care i-am folosit mai demult, când am fost nevoit, pentru producția de sămânță de cartof. Din cauza costului mare al semințelor de cartof, am fost nevoit să irig cu apă potabilă la prețul de atunci, doar pentru a salva sămânța, nu pentru producție. Cu toate că astăzi putem face un sistem modern de irigare. Am plătit un studiu de fezabilitate de 80 de milioane (n.r., lei vechi), dar dosarul a murit prin sertarele Ministerului Agriculturii. Noi am avea mare nevoie de irigare, pentru că acest platou al Țării Bârsei în care exploatez eu are nevoie la ora actuală neapărat de irigații.

„Avem un secret în zonă. Chiar și acum, când sunt 30 de grade ziua, noaptea avem 3-10 grade și cade roua. Iar această rouă este o ploaie mai mică, este foarte bună.”

Reporter: S-a schimbat clima în această zonă agricolă?

Ioan Benea: S-a schimbat foarte mult. Noi aveam în jur de 550 de litri pe sezon apă, suficient pentru sfeclă, pentru cartofi, deoarece cartoful e mare consumator de apă. Iar precipitațiile erau repartizate destul de uniform în timpul perioadei de vegetație. Astăzi, poate să vină 100 de litri, mult, izolat, apoi niciun strop o perioadă lungă.

Degeaba torni 200 de litri odată, care poate distruge cultura și după aceea, trei luni, nu vezi o picătură de apă. De la 550 de litri cât aveam anual în perioada de vegetație, am ajuns la maximum 250 de litri. Și anul acesta avem un deficit în mod deosebit la grâu, deocamdată la porumb nu avem, dar să vedem ce va fi în continuare. Cum spuneam, porumbul nu a suferit foarte mult, pentru că nu a avut mare nevoie de apă până acum, dar urmează să aibă nevoie și e o plantă care absoarbe toată apa. Și mai avem un secret, în zonă avem rouă. Chiar și acum, când sunt 30 de grade ziua, noaptea avem 3-10 grade și cade roua. Iar această rouă este o ploaie mai mică, dar pentru porumb este foarte bună.

Reporter: Cum apreciați acest an agricol în contextul geopolitic care a generat creșterea prețurilor?

interviu 230 ioan benea 5

Ioan Benea: Anul acesta poate să fie un an profitabil, pentru că am făcut achiziții potrivite, cu costuri mai mici până acum, însă la prețul la care a ajuns motorina, mă îngrozesc ce va fi la recoltare, la transport și până unde vor ajunge costurile. Prețul la rapiță se preconizează foarte bun, sper să se mențină. Deocamdată nu am făcut contracte futures (n.r. angajamente la prețuri pentru mărfuri ce vor fi vândute în viitor) nici la rapiță, nici la grâu. Eu nu vând grâul la recoltare, îl depozitez pentru că am spații de depozitare, pentru a nu sta după camioane. După aceea este timp de vânzare, în funcție de cum îmi convine prețul. Iar porumbul deocamdată este iarbă, până nu-l vedem în hambar, nu ne putem pronunța. Suntem și asigurați, pentru că așa se întâmplă, când nu ești asigurat te lovește și Dumnezeu, dacă ești asigurat mai recuperezi ceva, în caz că te lovește.

Reporter: Cu ce tip de semințe lucrați?

Ioan Benea: În fiecare an fac un lot demonstrativ în care testez soiurile noi, iar hibrizii sau soiurile pe care le semăn sunt cele care confirmă. Pentru că țin evidența pe tarlale și știu cât am dat și cât îmi oferă. Combina înregistrează și-mi oferă toate datele de care am nevoie. Cei mai buni hibrizi sau cele mai bune soiuri le cultiv din nou.

Reporter: Cum e calitatea recoltelor în urma combinelor?

Ioan Benea: Nu vreau să exagerez și am fost întotdeauna sincer. Eu am afirmat că brandul Case IH este numărul 1. La combine aprecierea o face specialistul care vede greșelile pe care le-a făcut personal la tratament, atunci când trece prin lan, brazdă cu brazdă. Totul se vede, în combină. Apoi văd furnizorii de semințe calitatea și rezultatele produselor lor. Calitatea recoltei mai rezultă poate și datorită eficienței erbicidelor pe care le folosesc. Dar calitatea recoltei rezultă în primul rând datorită performanței combinelor, pentru ca nu am corpuri străine, n-am spărtură, la porumb este zero barat. Mulți concurează să încarce de la mine pentru că am tot timpul sub 1% corpuri străine în materia recoltată. Iar acest lucru se datorează combinei și specialistului. Combina cea mare - Case IH Axial-Flow 7240 este excepțională, avem sub 1% corpuri străine la rapiță și nu mai discutăm despre pierderi, care sunt minime.

„Nu vând grâul la recoltare, îl depozitez, pentru a nu sta după camioane. După aceea este timp de vânzare, în funcție de cum îmi convine prețul.”

 

Maximum de randament în perioade minime 

 

Reporter: Am observat că utilajele dumneavoastră sunt foarte curate. Mentenanța acestora se efectuează la timp?

Ioan Benea: Nu depășim niciodată orele de funcționare dintre revizii. Totul este disciplinat, notat de fiecare specialist, eu am toate datele înregistrate în calculator. Toate reviziile se fac la reprezentanță, numai cu piese de origine. Eu sunt o persoană pretențioasă și i-am învățat și pe băieții mei să fie așa. Pentru că știu că de la disciplină pornește totul în obținerea unor rezultate. Dacă îi vezi că se descalță de ghete și intră în șosete în cabină te minunezi, dar nu i-am obligat eu.

Am văzut primăvara, la unii dintre colegii mei, tractor cu noroi pe el rămas din toamnă, de la recoltare. L-a adus din câmp și l-a lăsat așa până primăvara, au zis că îngheață noroiul și cade de pe el. La mine nu se întâmplă așa ceva, la sfârșit de săptămână se curăță toate utilajele. Și acestea arată așa cum arată și sunt angrenate în toate activitățile, orele de funcționare sunt întinse la maximum.

interviu 230 ioan benea 4

Reporter: Cum apreciați consumul de combustibil la tractoarele și combinele Case IH?

Ioan Benea: Consumul mă surprinde. Mă costă hectarul de tratat 0,7 litri de motorină la hectar. Eu primesc aceste date la fiecare sfârșit de săptămână de la toate lucrările efectuate și specificațiile fiecăreia în parte. Evidența de alimentare este strictă și înregistrează câtă cantitate de motorină a costat hectarul de tratat, de recoltat ș.a.m.d.

Nu pot să spun cum este consumul mașinilor Case IH în comparație cu alte utilaje pe care le folosesc colegii mei, dar știu că aceștia îmi solicită să le efectuez lucrări. Eu totuși încerc să fac lucrările pe care le am eu de făcut cât mai bine, nu mă lăcomesc.

Reporter: Cum apreciați colaborarea cu reprezentanții Titan Machinery și cât de mult vă ajută faptul că Titan Machinery a deschis reprezentanța de la Brașov?

Ioan Benea: Colaborarea la ora actuală este de la foarte bine în sus. Au fost prompți, au fost pe fază, au în mine un client care știe să prezinte aceste utilaje și știe să le exploateze ca să arate bine. Reprezentanța de la Brașov este mult mai aproape, colaborăm foarte bine cu cei de acolo, inclusiv cu Ionuț Oltean (n.r. manager de zonă Titan Machinery România), pe care aș dori să-l onorez cu o vânzare mai substanțială în perioada următoare. Încercăm să ne echipăm pentru că dacă te echipezi și o poți face astăzi este esențial.

Timpul de execuție a unor lucrări este foarte comprimat, pentru că sunt atâtea schimbări climatice foarte rapide, ba este soare, ba este prăpăd, iar în aceste condiții trebuie să faci anumite lucrări într-un timp extraordinar de scurt. Oameni nu sunt prea mulți, ca atare trebuie să faci maximum de randament în perioade minime, mai ales când folosești și utilaje de ultimă generație. Eu prefer să investesc, în loc să scot dividende și să mă distrez.

Reporter: Ce planuri mai aveți?

Ioan Benea: Nu vreau să mă dezvolt mai mult decât până acum, nu am interes să mă dezvolt și vreau să le ofer oamenilor mei timp să trăiască, pentru că la ora actuală ei muncesc foarte mult. Dacă vrei să ai utilaje în orice moment apte, curate, funcționale 100%, și ei trebuie să fie 100% apți, pentru că sunt oameni. 730 de hectare pe care le am acum sunt suficiente și sunt foarte bine exploatate.

 

Utilajele au și 20.000 de ore de funcționare

 

Echipa de comunicare a Titan Machinery a avut prilejul de a discuta și cu unul dintre cei doi frați Chiriac, care se ocupă practic de tot ceea ce se întâmplă în această fermă.

Reporter: Viața dumneavoastră se confundă cu această fermă. Iubiți aceste utilaje...

Dorin Chiriac: Tatăl meu a fost primul mecanizator, primul tractorist din această fermă, iar eu și cu fratele meu am crescut de mici copii în această fermă. Tractoarele Case IH sunt ca tancurile, par că nu au moarte. Numai cu acest Case IH MXM 125 am făcut aproape 20.000 de ore. Am schimbat la el doar piulițele de la grupuri, semering, compresorul de aer, pompa de injecție și injectoarele la 8.800 de ore.

Combinele, la fel, sunt extraordinare, nu avem spargeri, pleavă, pierderile sunt minime. Din aceste motive am ales atunci combinele Case, mai ales că atunci făceam și prestări de servicii. Mitul că sunt combine foarte bune numai pentru porumb este greșit. Sunt la fel de bune și la semințe mici, și la semințe mari. La porumb combina se reglează aproape singură și îți scoate recolta curată fără să-i faci aproape nimic. Ți se oferă câteva repere în manualul de operare, de la care trebuie să pleci, iar dacă ții cont de acestea, ai rezultate.

interviu 230 ioan benea 6

La rapiță și la grâu, într-adevăr trebuie să faci reglaje, trebuie să vezi și cum arată cultura în fața combinei, să anticipezi despre ce este vorba. Una e vântul la o boabă de rapiță care are 9% umiditate și alta e când intri într-o zonă care are 3-5% umiditate. Este mult mai ușoară și o poate sufla în afară. Și tu tot timpul trebuie sa corectezi.

La noua generație de combine Case IH Axial – Flow seria 250 totul se reglează automat, dar tot în funcție de acești parametri, dar chiar și așa operatorii trebuie să monitorizeze constant ceea ce se întâmplă, să reducă viteza, când este cazul. Este exact ca la o sită, dacă bagi cantitate mare, aceasta nu poate să fie cernută rapid. 

 

Interviu realizat de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Interviu

Abatoarele au trecut printr-un proces de „curățare”, de când România a intrat în UE. Cele care nu îndeplineau condițiile au fost închise și în prezent există județe în care nu mai sunt abatoare specializate pentru vită, porc ori pentru oaie. Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental (ACVBR-SIM), împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a realizat un proiect care include un abator mobil în valoare de 55.000 de euro plus TVA, preconizându-se că până la finalul anului 2019 vor fi finalizate 60 de unități. Mai mult, proiectul a fost extins și a fost adaptat pentru procesarea laptelui.

Am scris și în trecut despre ceea ce-și doresc crescătorii de animale din toate zonele unde nu există abatoare: un loc unde să-și sacrifice animalele, în condiții foarte bune de igienă și de securitate a produsului obținut.

De data aceasta, vorbim despre faptul că, la Brașov, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil. „Noi am gândit un proiect, un concept integrat, unde în condiții sanitar-veterinare sigure se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate. Dar se poate comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Practic, sunt trei categorii câștigate: fermieri care vor avea plusvaloare, consumatori care vor avea carne proaspătă și, sigur, medicul veterinar care are un rol deosebit în toată această activitate, făcând acel control ante-mortem și post-mortem și garantând că la consumatori ajunge o carne bună”, a precizat Zoltan Haller, membru fondator și vicepreședinte ACVBR-SIM.

Concept integrat, cu posibilitate de finanțare

Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Acest proiect integrat, abatorul mobil, are trei părți componente: zona de așteptare, care din punctul de vedere al bunăstării animalelor respectă toată legislația europeană și națională, zona de abatorizare, amenajată într-un container, și zona de vânzare, care este mobilă și amenajată într-o rulotă. „Unitatea de abatorizare se autorizează drept centru de sacrificare. Este o unitate de capacitate mică, nu este o unitate în competiție cu vreun abator consacrat unde se pot sacrifica zeci, sute de animale pe oră. Aici vorbim de patru bovine tineret sau de 20 de ovine, 15 suine într-o zi – capacități mici, pentru o zonă relativ mică, la o comună sau două comune. E un proiect la care noi oferim inclusiv finanțare, prin partenerii pe care îi avem”, a explicat Zoltan Haller.

Practic, de la idee, la echipament și finanțare, asociația încearcă să pună la dispoziție o soluție integrată, iar fermierii sau asociațiile să decidă în cunoștință de cauză dacă o astfel de investiție le este utilă. În cazul în care sunt atrași de un astfel de proiect, ACVBR-SIM îi ajută să-l dezvolte.

Fermierii sau asociațiile, organizațiile care doresc doar partea de abatorizare, să aibă unde să sacrifice animalul, un certificat că acel produs a fost sacrificat în condiții de igienă și parafa medicului veterinar, fără partea de vânzare, trebuie să știe că pentru a se obține autorizația de funcționare trebuie respectat un anumit flux. „Din acel flux, nu trebuie să lipsească filtrul sanitar, care este, în cazul nostru, asigurat și amenajat în rulotă. Este destul de greu să ne imaginăm că se va obține o autorizație de funcționare în condițiile în care vreuna din cele trei componente pe care le-am amintit vor lipsi. Când am creat acest concept, l-am creat unitar, integrat, care să funcționeze împreună și sigur că, atunci când povestim, povestim de ceva unitar”, ne-a spus vicepreședintele ACVBR-SIM, subliniind că acest proiect este implementat cu brio în alte țări.

Valoarea unui astfel de proiect, a unui abator mobil, este de 55.000 de euro plus TVA. Cei interesați pot obține finanțări pe cinci-șapte ani, cu avans care poate să pornească de la 0% până la 25% și rate care pot fi corelate cu încasarea subvențiilor, rate anuale, în funcție de fiecare beneficiar.

Abatorul mobil, cum arată un astfel de punct de sacrificare

Prima zonă a unității mobile de abatorizare este gândită ca zonă de așteptare (aproximativ 30 mp, dar poate fi extinsă), acoperită și igienizată, cu o adăpătoare (ce ține de bunăstarea animalelor). Animalele sunt apoi preluate, urmând ca după un timp pentru odihnă să intre în procesul tehnologic de sacrificare.

După asomare, urmează partea de procedee tipice pentru sacrificare, respectiv sângerare, jupuire, eviscerare. În această zonă există și o macara pentru ridicarea pe țeava de transport. „Astea toate se întâmplă în zona murdară pe care o are unitatea noastră, după care carcasa intră în zona curată, se face toaletarea ei, șlefuirea. Din această zonă curată ajunge în camera frigorifică, unde temperatura se menține la 2°C. Pot fi ținute maximum cinci zile aici carcasele de la diferitele specii sacrificate”, a explicat Zoltan Haller.

Camera de refrigerare are o capacitate de 3.500 kg. Agregatul de răcire poate varia de la +5°C până la –10°C, în funcție de ce dorește beneficiarul, dar pentru refrigerare se va merge pe 2°C.

În zona curată are loc toaletarea carcasei, resturile necomestibile rezultate fiind eliminate. Aici se află o masă de lucru, sterilizator de cuțite, chiuvetă cu apă rece și caldă, cameră frigorifică, monitorizare temperatură refrigerare, grafic de monitorizare.

Beneficiarii vor primi și procedurile de asomare și tot ce ține de bunele practici, pe specii. Aceste proceduri sunt elaborate de medici veterinari, iar pentru buna funcționare a unității, procedurile trebuie respectate în mod obligatoriu.

Din zona de refrigerare-înghețare se poate trece ușor în următoarea încăpere, amenajată în rulotă. „Avem zona de tranșare și de vânzare. Rulota primește o autorizație suplimentară, sanitar-veterinară, care este pentru rulotă comercială tip măcelărie. Echipamentele sunt incluse în dotările unității și fac parte din preț. Se pot comercializa până în 3.000 kg de carne proaspătă pe săptămână sau produse proaspete, deoarece avem și un tocător de carne, pentru carne tocată, cârnat proaspăt sau alte produse proaspete”, a subliniat reprezentantul ACVBR-SIM.

Rulota comercială este independentă de apă-canal, pentru ca, în situațiile în care se merge în târguri sau piețe aflate mai departe de zonele locuite, fermierii să-și poată desface marfa.

Unitatea de frig se montează într-un loc fix, pentru că întreaga unitate primește un cod de exploatație, arondat unei adrese.

Unitatea mobilă de vânzare a produselor proaspete are vitrină frigorifică, fiind dotată cu un spațiu de depozitare. „Recomandăm ca mașina care va tracta această rulotă, abator mobil, să fie cu cameră frigorifică și mare parte din marfă să fie ținută acolo. Practic, sunt componente și, dacă se merge pe un proiect, foarte ușor aceste lucruri se pot adăuga, astfel încât să fie un proiect complet”, a menționat Zoltan Haller.

O astfel de unitate are nevoie de două persoane, plus un medic veterinar pentru care se va amenaja un birou. Având în vedere că există un cod de exploatație, va trebui să se facă trasabilitatea și intrările-ieșirile în urma abatorizării animalelor.

Unitatea mobilă de procesare a laptelui prinde contur

Pornind de la conceptul abatorului mobil, ACVBR-SIM dezvoltă un alt proiect. „Pornind de la această unitate de sacrificare mobilă, ne-am gândit mai departe și am făcut și o unitate de procesare lapte. Se adresează fermierilor care au animale unde procesatorii nu ajung ca să colecteze laptele și, sigur, au o problemă. Atunci, prin procesare, aduc un plus fermelor lor”, a detaliat vicepreședintele asociației, arătând că rolul organizației este de a prezenta soluții viabile pentru crescătorii de animale, care să se încadreze în cadrul legal.

Fermierii trebuie să știe că în noua Politică Agricolă Comună se pune accentul pe lanțul scurt alimentar și proiectele de acest gen vor fi finanțate cu un mai mare interes. „A fost o expoziție internațională la Frankfurt, unde cele mai multe unități de procesare-prelucrare au fost în containere amenajate. Practic, este o tendință pe plan european ca, pe unități mai mici, pe acest concept de lanț scurt alimentar, să se concentreze PAC în următorii cinci ani”, a completat Zoltan Haller.

Proiectul pentru procesarea laptelui este unul integrat și presupune recepția laptelui, pasteurizarea lui, prelucrarea laptelui și obținerea de produse lactate proaspete. Capacitatea zilnică este de aproximativ 1.500 de litri.

Pentru acest proiect, a fost gândită și o parte de școlarizare, astfel încât beneficiarii care vor achiziționa astfel de unități mobile de procesare a laptelui să știe cum să facă acele produse. Mai mult, rețetele pot avea îmbunătățiri, adăugiri, personalizări conforme zonei, pentru a se realiza produse căutate de consumatori.

Se urmărește și o schimbare de mentalitate, astfel încât consumatorii să aprecieze calitatea produselor realizate zonal. 

60 de unități, până la sfârșitul anului

Abatoarele mobile sau unitățile de procesare a laptelui puteau fi achiziționate prin PNDR, pe Măsura 4.2, care nu mai este activă în prezent. Cei interesați de achiziționarea lor prin fonduri europene trebuie să urmărească măsurile pentru zona montană, deoarece se vor lansa sesiuni noi în perioada următoare. „Există deja unități livrate, sunt în diferite faze de implementare, de construcție, iar în perioada următoare, și pe Măsura 4.2 sunt tot mai mulți beneficiari care au proiecte câștigătoare. Ca atare, aceste proiecte devin realități până la sfârșitul anului, când, cred eu, undeva la 60 de unități vor fi în funcțiune”, a încheiat Zoltan Haller, vicepreședinte ACVBR-SIM.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 noiembrie 2019

Publicat în Zootehnie

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista