juninci - REVISTA FERMIERULUI

Cele de mai jos mi le-a zis, aseară târziu, după ce-a terminat munca la fermă, Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul, Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari.

„Speranțele noastre s-au năruit. Abatorul mobil era singura noastră șansă de a ne valorifica produsele. Era ca o gură de aer. În situația noastră sunt mulți crescători de animale din toată țara. Cel mai apropiat abator de ferma noastră este la de 200 kilometri distanță. Ne-am dus animalele acolo, ne plătea vițelul cu un preț de nimic, n-a meritat să batem atâta drum. Laptele îl dăm la viței. Dacă facem produse din lapte, nu ni le cumpără nimeni, nici la piață în oraș, că n-are lumea bani, preferă să dea un leu pe iaurtul de la supermarket, decât să-mi dea mie 5 lei pe iaurtul obținut din lapte de la vaci crescute pe pășune. Asta e puterea de cumpărare în toată România. Am lucrat și cu o fabrică de lapte, situată la vreo 100 de kilometri de fermă. Ne dădea 80 de bani pe litru, duceam noi laptele la fabrică, nici transportul nu ni-l scoteam. Noi cum ne vom valorifica produsele în astfel de condiții? Este un păcat că pe noi, tinerii fermieri, nu ne ajută statul român.”

Când s-a întors din Norvegia, familia Dinuț a luat-o de la zero, la Ciupercenii Vechi, un sat care aparține de orașul Calafat, din județul Dolj. Cei doi tineri soți și-au cumpărat 32 de vaci, cu viței. Azi, în fermă sunt 140 de taurine din rasa Bălțată Românească (vaci la muls, juninci și viței). Grajdul n-arată ca afară, e mai mult un foișor/pavilion, dar soții Dinuț au reușit să închirieze de la primărie o sută de hectare de pășune, unde animalele se simt și se hrănesc bine.

Din ce trăiește tânăra familie de fermieri? În niciun caz din ferma de vaci! Din credite la bănci, pe care tinerii fermieri le-au făcut tot pentru agricultură. Și-au luat utilaje, la început second-hand, apoi noi, tractoare, remorci, cositori și alte echipamente cu care fac prestări servicii pentru alți fermieri din zonă. Se descurcă așa până reușesc să se bucure de viața de crescători de animale. Pentru că, da, sunt ambițioși și muncitori și cred în viitorul fermei de vaci.

Abatoare mobile, nici la munte, nici la câmpie

Pe la începutul anului trecut, crescătorii de animale au fost încurajați de fosta guvernare să depună proiecte pentru abatoare mobile, finanțate de AFIR prin subMăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, din PNDR 2020. Crescătorii au cheltuit sume consistente. „Am cheltuit bani pentru consultanța proiectului, pentru cumpărarea terenului pe care să punem abatorul mobil, au fost cheltuieli cu îngrădirea, cu energia electrică, să o aducem la terenul respectiv. Bani pierduți”, mi-a zis, decepționată, Eliana Dinuț, adăugând că își făcuseră planuri, ea și încă patru fermieri împreună cu care a pus bazele Cooperativei Agricole Eliana Dev. Abia așteptau să-și cumpere un abator mobil cu ajutorul banilor europeni, care... n-au mai fost.

Atât Eliana Dinuț, cât și ceilalți crescători care și-au pus speranța în abatorizarea animalelor în unități mobile s-au supărat că statul ajută pe acest segment zonele montane. Aici, e o altă problematică, mai complexă. Zona montană chiar trebuie sprijinită. Pe scurt, un produs se obține mai greu și cu costuri mai mari la munte, comparativ cu același produs obținut la șes. Iar toți fermierii știu asta. Și totuși se necăjesc, pentru că e posibil să aibă dreptate: dai mai mult unora, însă dă-le ceva și celorlalți, potrivit cu activitatea și cheltuiala pentru aceasta.

Doar că, din nefericire, nici cei de la munte, nici cei de la câmpie nu vor avea parte de abatoare mobile, cel puțin nu pe banii Uniunii Europene ori ai statului nostru.

Oros: „Nu există abator mobil!” Zău?

Așa cum am scris ieri, 4 martie 2020, în Revista Fermierului, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, finanțate prin subMăsura 4.2 din PNDR 2020. Noutatea anunțată de AFIR este că se finanțează abatoarele de mici dimensiuni din zona montană, rata sprijinului public nerambursabil fiind de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari. Valoarea finanțării acordate este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate, măsura având o alocare estimativă de 6.896.879 de euro.

Atenție, se dau bani zonei montane, dar pentru abatoare de mici dimensiuni, nu pentru abatoare mobile! Ca să nu mai socotim și să punem în balanță costurile cu construcția unui abator normal, comparativ cu cele pentru unul mobil.

De altfel, ministrul Adrian Oros, la o recentă întâlnire cu crescătorii de animale le-a spus că schema de ajutor de stat pentru abatoare mobile nu avea niciun leu bugetat. „Vi s-a spus o prostie, că vor fi abatoare mobile. Nu există abator mobil. Niciodată serviciile veterinare, în nicio țară din Europa, nu vor aproba abatoare mobile. Pot fi abatoare de mici capacități, în anumite zone unde animalele au acces mai greu, dar nu abatoare mobile”, a afirmat oficialul.

Așa să fie? Din ce-am auzit și ce-am văzut, pe glob există și funcționează abatoare mobile. Altfel de ce-ar s-ar mai construi asemenea unități de abatorizare, dacă n-ar avea cumpărători?

Un exemplu îl avem în România (am scris și noi, vezi aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/zootehnie/item/4330-unitati-de-abatorizare-si-procesare-mobile-pentru-carne-si-lapte.html), la Brașov, unde Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil, în care, în condiții sanitar-veterinare sigure, se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate, putându-se comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Și atunci, care e adevărul? Sanitar-veterinarii nu le autorizează sau buzunarele statului sunt goale? Și mai am exemple de abatoare mobile care funcționează în țara noastră, care prestează servicii și pentru alții, nu doar pentru proprietarii lor, cumpărate de fermieri, pe banii lor.

Eliana Dinuț, pentru că de la discuția cu ea am pornit să scriu acest text, este tânără, a muncit peste granițe, s-a întors și a investit în economia țării în care s-a născut. Ca ea sunt mulți, prea mulți. Ce faci tu, statule, tu, politicianule, tu, autoritate, pentru „ăștia” care-ți alimentează buzunarele?

Foto: Eliana Dinuț (arhiva personală)

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Una dintre cele 1.050 de vaci la muls aflate în proprietatea lui Nicușor Șerban este și Sorina, un frumos exemplar Holstein avându-l ca ascendent patern pe vestitul taur „Blitz” i-a oferit crescătorului bucuria a peste 100.000 litri de lapte de-a lungul a șase lactații, devenind astfel numărul unu în exploatația Agroserv Măriuța.

Potrivit spuselor lui Șerban cu ocazia celei de-a doua zi a seminarului „Noutăți în ameliorarea și nutriția vacilor de lapte”, eveniment organizat în exploatația sa cu implicarea Ambasadei SUA la București, în prezent, inclusiv ca urmare a faptului că de aproximativ cinci-șase ani în Agroserv Măriuța se fac eforturi de orientare către grupa de vaci aflate în pregătire pentru fătare și grupa de bovine proaspăt fătate, a unui management eficient, dar și a unei nutriții corespunzătoare, văcuța Sorina a trecut pragul de 102.000 litri de lapte.

„Sorina a depășit 100.000 de litri de lapte pe viață productivă. Este o vacă născută la noi în fermă dintr-o vacă crescută la noi în fermă, dintr-un taur american – Blitz. Are 11 ani și la a șasea lactație a reușit să depășească 100.000 de litri de lapte. Acum are 102.000 litri și astăzi, 24 aprilie 2018, este ziua ei de naștere”, a mărturisit fermierul.

El a împărtășit cu cei prezenți câteva din „secretele” care l-au propulsat pe locul II la producția de lapte de vacă în România, unul dintre ele fiind și acela de utilizare a subvențiilor ca formă de dezvoltare a exploatației, nu ca element de ajustare a costurilor.

Mai mult, spune Șerban, una dintre cheile reproducției pleacă de la repausul mamar și chiar mai din față, de cum se înțarcă vaca.

„O vacă care se înțarcă grasă, sigur va avea probleme să rămână gestantă în lactația următoare. Este un ciclu de producție la care toate lucrurile sunt importante. Este adevărat, unele un pic mai importante decât altele. Nu trebuie nimic neglijat dacă vrem să avem peste 50 la sută vaci gestante din total efectiv, dacă vrem să avem un service period (n.r. - perioada până când vacile, în medie, rămân gestante) sub 130 de zile, dacă vrem să avem un consum de material seminal sub 2,5 paiete pe gestație la vacă și sub 1,4 – 1,3 la vițică, dacă vrem să facem bani din lapte, fără subvenție. Subvenția trebuie să ne gândim s-o folosim pentru dezvoltare. Este necesară pentru dezvoltare, este binevenită, dar să n-o luăm ca și element de ajustare a costurilor”, a precizat Șerban.

Tot el a detaliat aspectul legat de majorarea producției, eficienței și performanței în fermă, și anume cel de prioritizare a unor grupe de vaci, și anume cele aflate în pregătire pentru fătare și cele proaspăt fătate. Aceste zone reprezintă cheia de atingere a vârfului producției de lapte.

„În primii ani, când veneam în fermă, prima grupă de vaci unde mă duceam erau vacile cu producție înaltă, pentru că mi se părea că acolo este cel mai important să fiu eu prezent, să fiu atent, să iau măsurile care trebuie. De vreo cinci-șase ani, cred, fac eforturi și acționez în altă direcție – cele mai importante grupe de vaci într-o fermă, pentru a avea producție, eficiență și performanță este grupa de pregătire de fătare și cea de proaspăt fătate. O consider, dacă vreți, ca lucrarea de bază a solului, pentru că sunt agronom de meserie și spun că dacă ai făcut o lucrare de bază, corespunzătoare, dacă ai dat îngrășăminte de bază, corespunzător, ai șanse – dacă Dumnezeu te ajută – să faci o producție bună. Același lucru este cred că este valabil și la vaca de lapte. Dacă o pregătim pentru fătare cum trebuie, dacă după fătare urmărim ca plecarea să fie în regulă, avem șanse ca la 40 de zile după fătare să fie pe vârful producției de lapte. Dacă reușim să ținem vârful de la 40 de zile până la 120 de zile, când vaca trebuie să fie gestantă, eu vă garantez că veți avea peste 10.000 de litri pe vacă producție pe 305 zile”, a continuat șeful Agroserv Măriuța.

În prezent, crescătorul își permite chiar să și comercializeze animale aflate sub media producției de lapte a fermei și a vorbit în acest context de conceptul de selecție pozitivă. El recunoaște, de asemenea, că nu este mulțumit nici de vacile care reușesc performanțe de 70-80 litri pe cap de animal, adică mult peste ștacheta actuală din Agroserv Măriuța.

„De la 1 ianuarie 2018 și până acum cred că am scos undeva la 50 de animale care erau sub medie (n.r. - 37-38 de litri pe cap de vacă furajată). A dat Dumnezeu să ne permitem acest lucru. Eu visez de mult timp la treaba aceasta, să pot face o selecție pozitivă, adică să păstrez numai animale bune. Nu sunt fericit cu animalele cu 70-80 litri producție de lapte pe cap. Sunt foarte fericit cu cât mai multe animale de 40-50 de litri și sunt foarte fericit că am reușit într-un an și jumătate, de la 14 litri media grupei de înțărcare, să ajungem la 25 de litri. (...) Într-un an, sperăm să înțărcăm cu 28, poate chiar cu 30 de litri pe cap de vacă furajată. Aici este sursa de creștere a producției medii”, a completat Șerban.

Nu în ultimul rând, a mai recunoscut fermierul, ești liniștit și dormi bine atunci când contul din bancă este în creștere ca urmare a faptului că reușești să comercializezi juninci gestante chiar și cu 2.000 de euro bucata.

„Putem spune că în ultimul an am vândut peste 130-140 de juninci gestante, ultimele chiar și cu 2.000 de euro bucata. Merită orice efort pentru genetică și tehnologie în creșterea tineretului femel. Nu este nicio cheltuială. Totul este o investiție care se poate întoarce în fermă cu profit foarte bun. (...) Secretul este rația până la opt luni. Forțați-o, forțați-o, forțați-o pentru că animalul dacă este sănătos, este capabil să pună masă musculară, os, încât la fătare aproape să nu faci diferența dintre junincă și vacă”, a conchis el.

Pe partea zootehnică, societatea Agroserv Măriuța deține un număr de 2.600 de animale, din care 1.050 de vaci la muls. La ora actuală sunt mulse 900 de vaci, cu o producție medie în această perioadă între 37-38 de litri pe cap de vacă. În plus, ferma lui Nicușor Șerban are o producție medie pe 305 zile de lactație standard de 11.830 de litri de lapte.

De asemenea, fermierul ialomițean lucrează aproximativ 3.500 de hectare de teren arabil și recunoaște că a început businessul în zootehnie în 1998, cu o singură vacă.

Publicat în Zootehnie

Întrebat fiind cum vede decizia din 18 iulie 2016 a comisarului pentru agricultură Phil Hogan de a susține acordarea a 500 de milioane de euro sectoarelor aflate în criză, din care 150 milioane euro pentru a permite statelor membre să reducă voluntar producţia de lapte materie primă, șeful APRIL, Dorin Cojocaru, a replicat că în laboratoarele de la Bruxelles s-a gândit această strategie pentru a oferi un debușeu de piață stocurilor de lapte praf.

„Stocurile de lapte praf sunt foarte mari, iar la nivelul Europei de Vest de aceea au fost create aceste pachete de reducere a producției (n.r. - de lapte materie primă), pentru ca, mai devreme sau mai târziu, aceste stocuri (...) să aibă un debușeu. Și asta va fi la primăvară (n.r. - anului 2017)”, a afirmat Cojocaru într-un interviu acordat publicației noastre cu ocazia conferinței „Reducem risipa alimentară. Prețuim hrana!”, eveniment care a avut loc în ziua deschiderii Pack Expo 2016.

El a vorbit despre degringolada care persistă de ani buni în sectorul românesc al producției de lapte materie primă, unul fără viziune pe termen lung în opinia sa. Cojocaru a afirmat nu o dată că este nevoie ca producătorii să anticipeze piața cu cel puțin șase luni înainte, propunerea nerealizată încă – Observatorul Laptelui – fiind o soluție de redresare.

Nu în ultimul rând, șeful APRIL a spus că prețul laptelui materie primă este în creștere în această perioadă, însă că România nu poate suplini cererea internă și nici pe cea externă (Italia, Bulgaria), în condițiile în care sfaturile sale de achiziție de juninci nu a fost ascultat.

El se teme că acest pachet de susținere voluntară a diminuării producției de lapte va revigora piața neagră din România, una care ar putea atinge chiar și 50% din cea fiscalizată.

Pe lângă alte multe alte aspecte discutate, Cojocaru a vorbit și despre sectorul de procesare a laptelui, pe care de altfel îl și reprezintă. El spune că în România nu sunt decât circa 40 de unități de procesare care plătesc materia primă la timp fermierilor, în condițiile în care brânzeturile importate, reambalate, ia amploare la raft.

Asociația Patronală Română din Industria Laptelui, prin statutul său, este o organizație democratică, deschisă tuturor societăților comerciale care acționează în domeniul lactatelor, indiferent de mărime. Obiectivul principal al asociației îl reprezintă desfășurarea de activități profesionale, tehnice și economice în interesul comun al tuturor membrilor.

Revista Fermierului: În 18 iulie 2016, Comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a prezentat un pachet pentru sectorul laptelui aflat în criză - lăsând flexibilitate statelor membre UE pentru a distribui ajutorul şi către alte sectoare. Suma de 500 milioane de euro a fost împărţită în două, după cum urmează – 350 milioane de euro pentru a redresa problemele din sector şi 150 milioane pentru a permite statelor membre să reducă voluntar producţia de lapte. S-a simțit ceva în sectorul laptelui din România după decizia de la Bruxelles?

Dorin Cojocaru: Cu reducerea producției? Pachetul acela reprezintă o aberație pentru România. Țara noastră nu a depășit niciodată cota de lapte în istoria ei. Ăștia fac acum la nivelul de Europă de Vest tot felul de pachete ca să susțină producția din Franța, Germania, Olanda și din țările nordice. La noi, cum să reduci producția, când noi nu găsim lapte de trei luni de zile? Tot dau mesaje... Prețul a crescut.

Nu avem o statistică a mediei prețului pe țară pentru că eu vreau să vorbesc pe datele MADR. Pot spune însă că laptele spot (mereu afirm că dă tonul pieței) în Europa de Est a ajuns 0,41-0,46 euro, sub 100.000 de germeni, sub 400.000 de celule somatice; prețul depinde de locație. Problema este alta: stocurile de lapte praf sunt foarte mari, iar la nivelul Europei de Vest de aceea au fost create aceste pachete de reducere a producției, pentru că, mai devreme sau mai târziu, stocurile de lapte praf trebuie să aibă un debușeu. Și asta va fi la primăvară.

Eu mă aștept ca prețul să fie ridicat acum, o lună, două, trei, poate fi un demers speculativ al Europei Occidentale. Depinde foarte mult ce se întâmplă în China și în Noua Zeelandă. Ca să aplici o lege sau niște măsuri ale Europei, specifice producției din Franța și Germania, să faci asta în România, adică eu îți dau ție o subvenție ca să nu mai produci lapte. Păi ce fac? Pun cep ugerului vacii? Robinet? Îi spun: «Ai dat atât, de aici încolo nu mai dai!».

În Germania dacă vaca este abatorizată, fermierul primește bani în schimb. La noi ce va fi? În documente va scădea producția și va crește piața neagră. Ca exemplu: un fermier cu bovine a căror lactație este de 7.000 de litri va vinde pe factură 50% din total, iar restul la negru. Ce facem? Mărim piața neagră? Este oare acesta rolul nostru? Trebuie să avem un punct de vedere la Bruxelles, să spunem că măsurile pe care Comisia Europeană (CE) le-a propus sunt specifice Germaniei și Franței. Noi avem ceva aparte, altă structură, altă politică, noi mergem pe dezvoltare, nu pe restricționare. În plus, noi suntem întotdeauna cu 5-10 pași în urma lor.

Ceea ce ei vor să facă acum prin aceste măsuri, noi trebuia să facem în primăvara lui 2016. Reduceam puțin producția de lapte prin reducerea dezvoltării și dezvoltăm vaca de carne. Noi nu avem nici vacă de carne, nici vacă de lapte și aplicăm niște măsuri restrictive pe o piață care suferă de lapte.

R.F.: În felul în care prezentați situația, mă gândesc că fermele de producție a laptelui ar trebui să întâmpine probleme în perioada următoare. Așa va fi?

D.C.: Acum, cu ultimele subvenții mărite, eu cred că ar trebui să se dezvolte. Asta tot spun – fermierul trebuie să anticipeze piața cu șase luni înainte. De aceea tot solicitam Observatorul Laptelui. Eu cu cine am stat de vorbă, le-am spus din mai 2016: «Cumpărați juninci». Mi s-a răspuns: «Ești nebun»? Uite acum, când prețul laptelui este în creștere, acesta nu se găsește, a început școala, trebuie refăcute producțiile de lapte școlar, se caută și la export, avem cereri și din Italia, și din Bulgaria.

Dacă nu ai un Consiliu al Laptelui cu oameni deștepți, care să prevadă piața cu cinci-șase luni înainte, nu ai cum să faci o planificare de producție. Viitorul Europei pe alimentație este să faci planificare, astfel încât să anticipezi fluctuații, speculații, să nu ai pierderi.

R.F.: Ce ne oprește să punem bazele acestui Consiliu?

D.C.: O echipă de manageri, la nivelul Ministerului Agriculturii.

R.F.: Câte unități de procesare a laptelui au mai rămas pe piață până la acest moment?

D.C.: Oficial, înregistrate sunt cam 183. Funcționale, să spunem cam 120, dar cărora aș avea curajul să le dau laptele că îl plătesc, circa 40. În România să procesează circa 100.000 de tone de lapte, adică aproximativ un milion de tone de lapte pe an. În Polonia, numai o singură fabrică procesează dublu cât procesăm noi la nivel național.

Problema noastră este că a crescut foarte mult comerțul intracomunitar cu produse finite, cu brânzeturi. Acestea au depășit 51% prezență. Pe raft găsești foarte multe „branduri românești”, dar ele sunt doar reambalate. Aici ar trebui ca ANSVSA să se implice, și am tot cerut asta și în Comisia de Agricultură: să schimbe forma de autorizare. Cine procesează, adică e cumpărător, și vinde produs finit pe piață, ar trebui să aibă ștampilă ovală, iar cine doar cumpără și reambalează să i se dea o altă formă a ștampilei. În plus, să fie altă formă de autorizare. I-am văzut pe unii care și-au luat autorizație pentru procesare, au procesat șase luni, după care au trecut la reambalare de doi ani. E plină Centura Bucureștiului de astfel de depozite.

R.F.: Dacă pe zona de procesare lucrurile funcționează (cu sincopele menționate, oarecum inerente), pe zona de producție de lapte care este situația?

D.C.: Problema numărul 1 sau 0 în colectarea laptelui în România este infrastructura. Costurile de transport, colectare și analiză sunt foarte mari. Nu este atractivă pentru că ai costuri de ambalare, cu siguranța alimentară, cu transportul, foarte multe costuri încât material primă ajunge să nu mai reprezinte 60-70%. Asta este ceva patologic pentru industria laptelui în România. Pe nimeni nu interesază însă această industrie. Observ că cele mai multe conferințe sunt pentru fermieri, cele mai multe întâlniri sunt cu fermierii, iar cine dă valoare adăugată și valorifică materia primă a României, nu ne interesează.

Publicat în Interviu

newsletter rf

Revista