pesta porcina africana - REVISTA FERMIERULUI

Pandemia cauzată de COVID-19 afectează și agricultura, care se confruntă deja de multă vreme cu o secetă destul de agresivă. În plus, crescătorii de animale au de rezolvat probleme cauzate de valorificare ori de pesta porcină africană. Cu toate acestea, în județul Arad, la Curtici și la Olari, dr. ing. Dimitrie Muscă continuă să facă investiții, în adăposturi noi, dar și în utilaje.

Recent, Dimitrie Muscă a semnat un contract pentru un grajd cu o capacitate de 300 de capete de bovine, la Combinatul de la Curtici. „Cu această capacitate putem crește 2.000 de capete de bovine, de lapte și de carne, aici la CAI Curtici. Am făcut aceasta pentru că este rentabil pentru unitate, dar și pentru că este o necesitate, nu ne ajunge carnea de bovină în alimentarea magazinelor noastre de zi cu zi”, a precizat directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici.

Investiția atinge 500.000 de euro și nu este singura realizată anul acesta la Curtici, unde s-au investit alți aproximativ 600.000 de euro pentru a achiziționa o combină, un tractor de 500 CP, două TIR-uri. „În total, la CAI Curtici și în fermele fiului meu Călin, avem peste 3.000 de capete bovine de lapte și carne, 1.500 de capete are Călin, 1.600 de capete avem noi la Curtici. Deci 3.100 de capete şi ne pregătim să populăm cu încă 300, adică să creştem efectivele, dar le creştem din producţie proprie, din femelele pe care le obţinem la noi. Astfel înmulţim întregul efectiv. Este rentabil, de aceea facem așa. Producem mâncare pentru că, în orice condiţii, nimeni nu trăieşte fără mâncare”, ne-a spus Dimitrie Muscă. Rasele crescute sunt Holstein, pentru lapte și Charolaise, pentru carne.

La Curtici se urmărește realizarea unei valorificări optime, transformarea plantelor de cultură în carne. Tăurașilor puși la îngrăşat le este asigurată în permanență masa de porumb umedă şi fânul de lucernă, pentru a obține până la 2 kg spor. La un calcul simplu, la un preţ de 70 de bani cât era porumbul în primăvară sau 60 de bani în toamnă, porumbul merită transformat în carne. „Transformarea cerealelor în carne este benefică: 4-5 kg de porumb pe cap de animal înseamnă 3,50 bani. Dacă produc numai un kilogram de carne și tot este foarte rentabil: 1 kg de muşchiuleţ e 100 de lei, pulpa 30 de lei şi aşa mai departe. De aceea am ales să fac aşa... Deci facem până la urmă exact ceea ce trebuie să facem: mâncare”, a punctat Dimitrie Muscă.

Valorificarea optimă se realizează însă și datorită faptului că aici există abator pentru vită şi pentru porc și prețul unui animal trecut prin abatorizare, vândut la kilogram, în magazin, este mult mai bun.

Deși munca e grea în zootehnie – nu se poate nimeni preface că nu există bălegar, mirosuri neplăcute sau chiar condiţii improprii uneori –, cineva trebuie să se ocupe și de hrănirea omenirii. Și asta se întâmplă la Curtici şi la Olari, unde sunt cele două combinate agroindustriale și unde în continuare se fac investiţii.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) solicită, din nou, Ministerului Agriculturii să vină cu soluții care să rezolve problemele cu care se confruntă în această perioadă sectorul vegetal. „Suntem conștienți de efortul pe care trebuie să-l facă întreg guvernul și în special Ministerul Agriculturii în a asigura funcționarea întregului lanț agroalimentar, ca și a celorlalte sectoare economice, dar orice întârziere în remedierea problemelor poate afecta decisiv posibilitatea producătorilor agricoli de a relua ciclul de producție, cu consecințe grave asupra aprovizionării populației”, precizează Nicolae Sitaru, președintele asociației.

Nu este prima oară în acest an, din care n-au trecut decât trei luni, când APPR, fermierii se adresează guvernului, ministrului Agriculturii, secretarilor de stat din MADR, cerând punctual sprijinul statului. Fără ecou, însă.

Acum, APPR reiterează solicitarea pentru constituirea comisiilor județene care să constate și să evalueze pagubele suferite de culturile agricole afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile din iarnă și primăvară, adică seceta pedologică prelungită și înghețul din a doua jumătate a lunii martie.  „Procesele- verbale de constatare și evaluare a pagubelor sunt necesare fermierilor pentru a fi prezentate autorităților fiscale de control, prin care se justifică efectuarea de cheltuieli cu înființarea și întreținerea culturilor agricole, care fie nu vor avea recoltă, necesitând a fi întoarse, fie vor fi reportate în cheltuielile noilor culturi care se pot înființa. De asemenea, intervenția la nivel legislativ este imperios necesară, având în vedere că, la acest moment, fermierii sunt expuși riscului de neîndeplinire a obligațiilor din contractele futures, inclusiv riscului de acaparare a suprafețelor de teren de către furnizorii de inputuri. Reiterăm ideea că este necesar ca aceste comisii să constate fenomenul de secetă pe suprafețe agricole extinse, nu la nivel de fermă. Fiind impactate zone extinse, solicităm declararea zonelor calamitate și a certificatelor de forță majoră valabile la nivel de UAT-uri”, se arată în ultima adresă (din 7 aprilie 2020) a APPR către conducerea MADR. HG 557/2016 (Sistemul Național al Managentului Situațiilor de Urgență), art 8, alin. 4 coroborat cu Anexa 1 pct. 2.5 – seceta pedologică – dă dreptul autorităţilor responsabile cu rol secundar în gestionarea riscului (în acest caz, seceta pedologică) să elaboreze regulamente, proceduri sau instrucţiuni proprii, prin care se detaliază modul de îndeplinire a activităţilor prevăzute. „În același context, Ministerul Agriculturii trebuie să aibă în vedere continuarea și îmbunătățirea/flexibilizarea măsurilor de subvenționare a asigurărilor agricole din PNDR”, subliniază Nicolae Sitaru.

Mari suprafețe cu culturi de toamnă vor trebui întoarse, existând riscul diminuării sau chiar pierderii producției de pe suprafețele ce vor fi însămânțate cu culturi de primăvară, mai ales porumb și floarea-soarelui. „În condițiile restricțiilor impuse de actuala stare de urgență, care generează implicit întârzieri în furnizarea de inputuri pentru fermieri, în special pentru zonele în care se utilizează tratamentul cu substanțe din familia neonicotinoidelor, solicităm găsirea de soluții în fermă pentru tratamentul semințelor. Lipsa protecției pentru semințele de floarea-soarelui ar trebui, de asemenea, analizată în privința oportunității ca autorizarea de urgență să fie extinsă și pentru această cultură strategică”, menționează scrisoarea trimisă către MADR.

O altă prioritate a sectorului vegetal este legată de pesta porcină africană și de principalul vector de propagare, mistreții. „Apreciem că, în conformitate cu modificările la Legea vânătorii, paza culturilor agricole față de mistreți nu mai e în sarcina fermierilor. Totuși, HG nr. 1679/2008 privind modalitațile de punere în aplicare a despăgubirilor nu s-a modificat. De aceea, solicităm să ne precizeze conducerea Ministerul Agriculturii care este procedura care se aplică în acest an cu privire la paza și la valoarea despăgubirii, adică, dacă despăgubirea se face în funcție de investiții sau de valoarea de piață a culturii”, explică președintele APPR.

Având în vedere multitudinea de probleme care s-au abătut asupra producătorilor agricoli, aceștia consideră că este crucială acordarea avansului din plățile directe aferente anului 2020 cât mai curând cu putință. „Aproape în întreaga țară, culturile de toamnă au fost grav afectate de seceta instalată încă din toamna anului 2019 și veniturile realizate din valorificarea acestei producții vor fi insuficiente pentru acoperirea datoriilor la furnizori și reluarea ciclului de producție. Lipsa instrumentelor minime de finanțare într-un sector vulnerabil, dar în același timp strategic, va duce la incapacitatea continuării activității de producție agricolă și va avea un impact major asupra securității alimentare”, conchide Nicolae Sitaru.

Publicat în Știri

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a afirmat că țara noastră susține plafonarea voluntară şi plata redistributivă, astfel încât să poată fi sprijinite mai mult fermele de familie, acesta fiind un obiectiv prioritar al conducerii MADR, ca și dezvoltarea procesării produselor agricole.

Afirmația a fost făcută miercuri, 19 februarie 2020, în cadrul întâlnirii de la sediul Ministerului Agriculturii, cu E.S. Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la București, acesta fiind însoțit de atașatul pentru agricultură și mediu - Tibor László Sándor. Alături de ministrul Oros s-au aflat secretarul de stat Aurel Simion, precum și directorul general al Direcției Generale Afaceri Europene și Relații Internaționale – Roxana Zarma.

Întâlnirea a vizat consolidarea cooperării bilaterale între cele două state și în cadrul Uniunii Europene, discuția fiind premergătoare întâlnirii care va avea loc între ministrul Adrian Oros și omologul său ungar, István Nagy, în 29 februarie 2020, la Cluj, unde ministrul român va fi însoțit de Robert Chioveanu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Cu această ocazie, vor fi abordate subiecte de interes comun pentru ambele țări, precum: evoluția Pestei Porcine Africane și a gripei aviare pe teritoriul României și al Ungariei și identificarea de soluții pentru a ține în frâu aceste boli; modul de funcționare a Camerelor Agricole în Ungaria și posibilitatea implementării unui sistem similar în țara noastră; noua Politică Agricolă Comună cu accent pe Pactul Verde European „Green Deal”, precum și menținerea Sprijinului Cuplat și a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii; problema plafonării voluntare.

Publicat în Știri
Luni, 17 Februarie 2020 14:00

2020: Subvenții pentru zootehnie

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a anunțat că ajutoarele de minimis acordate de stat sectorului zootehnic vor continua și în acest an, oficialul MADR făcând referire la Programul „Lâna”, la susținerea crescătorilor de Bazna și Mangalița, la sprijinul crescătorilor de porci pentru activitatea de reproducție, la programele de ameliorare, la cele privind neutralizarea deșeurilor de origine animală, la subvențiile statului pentru sectorul avicol, precum și la Programul Național Apicol.

Tuturor programelor de susținere a zootehniei le-au fost aduse modificări, sau „îmbunătățiri”, cum s-a exprimat ministrul. În prezent, toate aceste ajutoare sunt în faza de proiect de act normativ, se discută cu organizațiile profesionale de profil, după care se supun dezbaterii publice.

Programul „Lâna”, maximum 4 kg/animal se subvenționează

Noutatea ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine  pentru comercializarea lânii este introducerea unei cantități maxime de lână pe cap de animal pentru care trebuie făcută dovada comercializării, respectiv 4 kg/cap. Ministrul Adrian Oros a declarat că se va monitoriza mai atent Programul „Lâna”, deoarece au fost multe situații când colectarea s-a făcut doar scriptic, raportându-se chiar și cantități de 36 kg lână/animal. „Au fost exploatații care au raportat producții medii de lână și de 36 kg/animal, în județele Sibiu și Bihor. Controalele continuă”, a spus oficialul MADR.

Bazna și Mangalița, sprijin doar pentru scroafele de reproducție de rasă pură

Actul normativ pentru aprobarea bugetului aferent anului 2020 privind ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița urmează să fie lansat, acum aflându-se în dezbatere cu reprezentanții sectorului. Sprijinul va fi axat pentru scroafe de reproducție în rasă pură în vederea creșterii numărului de matcă înscris în cartea de rasă.

Adrian Oros a punctat problemele întâmpinate pe durata derulării Programului din 2019: evoluția pestei porcine africane, urmată de restricțiile sanitare veterinare privind mișcarea animalelor; valoarea de livrare a purceilor de 250 lei/cap a fost considerată de către furnizorii de purcei ca fiind mică, în raport cu prețurile de pe piața liberă; lipsa procesatorilor în fiecare județ.

Susținerea crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție

Programul urmărește susținerea dezvoltării fermelor de reproducție, iar pentru 2020 a fost alocat un buget de 60.000 mii lei. Această schemă de ajutor de stat a fost autorizată de Comisia Europeană. „Fostul guvern a vândut iluzii crescătorilor de suine care au investit în achiziții de teren, autorizări și documentații tehnice, iar guvernul liberal va face eforturi să aloce la rectificarea bugetară din luna iulie sumele necesare pentru creșterea independenței naționale pentru obținerea de purcel pentru îngrășat”, a afirmat Adrian Oros. El a amintit că programul a fost blocat din cauza aplicației informatice care trebuia să gestioneze cererile și din anul 2018 nu a avut buget alocat, în acest moment fiind în curs de derulare achiziționarea aplicației informatice. Ministrul a promis că programul va fi deblocat și va putea fi accesat și după data de 31 decembrie 2020, întrucât în perioada următoare Ministerul Agriculturii va face demersurile necesare la Comisia Europeană.

Avicultura, peste 45.000 mii lei de la bugetul de stat

În ceea ce privește Programul de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, urmează să se facă o analiză din partea MADR și ANSVSA având în vedere situația generată de evoluția gripei aviare apărută pe teritoriul UE, care a afectat și România.

Pentru anul 2020, bugetul alocat este de 46.000 de mii de lei, iar programul poate  fi accesat până la data de 31 decembrie 2020.

Programele de ameliorare, circa 54 milioane de lei

Proiectul de act normativ care prevede bugetul ajutorului de stat pentru 2020 în sectorul creșterii animalelor, în scopul îmbunătățirii calității genetice a efectivelor de animale și implicit a potențialului de producție la rasele de animale care au întocmite programe de ameliorare urmează să fie lansat în perioada următoare. Suma alocată este destinată plății serviciilor de menținere a registrelor genealogice și de determinare a calității genetice a animalelor efectuate de către asociațiile care au întocmite programe de ameliorare pentru rasele de animale.

Valoarea ajutorului de stat pentru anul 2020 este de 54.048 mii de lei, din care pentru specia bovine 25.012.209 de lei și pentru speciile ovine/caprine – 29.035.791 lei.

Conform cererilor inițiale de solicitare a ajutorului de stat, în registrele genealogice sunt înscrise 375.556 taurine și bubaline, 1.749.864 ovine și 175.756 caprine.

Durata programului: 2015-2020.

Neutralizarea deșeurilor de origine animală, 900 lei/tonă

Ajutorul de stat pentru neutralizarea deșeurilor de origine animală prin care se acordă servicii subvenționate pentru neutralizarea animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale a fost autorizat de Comisia Europeană. Se alocă 900 lei/tona de animale moarte. Durata schemei de ajutor de stat este până la 31 decembrie 2020

Programul Național Apicol, peste 31 milioane de euro

Pentru perioada 2020 - 2022, s-a notificat un nou Program Național Apicol, valoarea acestuia fiind de 31.492.100 de euro, din care 15.746.050 de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene.

PNA cuprinde următoarele acțiuni: Asistenţă tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori; Combaterea agresorilor și a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei;  Raționalizarea transhumanței; Măsuri de asistență pentru repopularea șeptelului apicol din UE; Îmbunătățirea calității produselor în vederea unei mai bune valorificări pe piață.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Analiștii Comisiei Europene (CE) au ajuns, recent, la concluzia că epidemia de pestă porcină africană (PPA) din China şi tranziţia spre proteinele pe bază de plante în diete ar putea modifica pieţele agricole din Uniunea Europeană (UE) în următorii zece ani, ducând la o fluctuaţie a preţurilor la carnea de porc şi la o cultivare mai mare de leguminoase şi soia.

Într-un raport publicat marţi, 10 decembrie 2019, Executivul european susţine că exporturile anuale de carne de porc din blocul comunitar ar putea ajunge la un nivel maxim de peste patru milioane de tone, în jurul anului 2022, în funcţie de cât de rapid vor fi refăcute efectivele de porci din China, comparativ cu exporturi în valoare de aproximativ 2,7 milioane de tone, anul trecut. Ulterior, exporturile de carne de porc se vor mai reduce, până la 3,4 milioane de tone, în anul 2030, dar, chiar şi aşa, va fi vorba de un volum superior celui înregistrat înainte de epidemia de PPA care a făcut ravagii în populația de suine din China.

„Preţurile ar urma să rămână la un nivel ridicat, până când îşi revine producţia chineză şi ar putea să scadă brusc, în funcţie de viteza cu care va avea loc revenirea şi cât de mult va creşte producţia competitorilor UE”, a apreciat CE, referindu-se la SUA, Brazilia şi Canada.

Executivul comunitar atrăgea atenţia că există şi un element de incertitudine cu privire la posibilitatea ca principalii exportatori de carne de porc din UE (Germania, Spania, Danemarca şi Franţa) să fie afectaţi şi ei de epidemia de PPA, descoperirea oricărui focar major riscând să le afecteze exporturile. În prezent, un număr de zece state membre UE sunt afectate de epidemia de pestă porcină africană, pe primele poziții fiind Bulgaria şi România.

Conform sursei citate, orice scădere a preţului cărnii de porc este puţin probabil să stimuleze cererea în Europa, care este dominată de produsele ieftine din carne de pui. Consumul de carne de pui este în creştere constantă, iar Comisia se aşteaptă ca această tendinţă să continue, în condiţiile în care îngrijorările consumatorilor cu privire la sănătate, mediu şi bunăstarea animalelor vor duce la diminuarea cererii pentru alte tipuri de produse din carne.

Va crește suprafaţa cultivată cu leguminoase în UE

Aceleaşi îngrijorări ar urma să ducă la creşterea culturilor cu un conţinut bogat în proteine. Astfel, suprafaţa cultivată cu leguminoase, în Uniunea Europeană, ar urma să se extindă până la 2,5 milioane de hectare, în 2030, comparativ cu 1,5 milioane de hectare, în acest an, în timp ce suprafaţa cultivată cu soia boabe va creşte până la 1,3 milioane de hectare de la un milion de hectare.

Culturile cu conţinut bogat în proteine ar putea beneficia şi de creşterea cererii pentru produse lactate de la animale care nu au fost expuse la substanţe modificate genetic, ceea ce înseamnă că ar putea înlocui soia modificată genetic în furajele animalelor, adaugă Comisia.

Rapiţa va rămâne cea mai importantă cultură de oleaginoase, având vedere valoarea sa în rotaţia culturilor şi posibilitatea utilizării sale în hrana animalelor ca furaj ce nu conţine substanţe modificate genetic, adaugă executivul comunitar.

Publicat în Eveniment

Pentru anul viitor, analiștii Rabobank apreciază că importurile de carne de porc ale Chinei vor atinge un nivel record, de până la 4,6 milioane de tone, în condiţiile în care cel mai mare consumator mondial de carne de porc va avea nevoie de cinci ani pentru a-şi reface efectivele de porci devastate de epidemia de pestă porcină africană (PPA).

Oficialii Rabobank au precizat vineri, 8 noiembrie 2019, prin intermediul unui document oficial, că importurile Chinei de carne de porc vor stabili un nou record încă din acest an, ajungând undeva între 3,1 şi 3,3 milioane de tone, incluzând aici şi importurile de organe de porc, în creştere faţă de 2,1 milioane tone, anul trecut.

Previziunile în cauză survin după ce o epidemie de PPA s-a răspândit în ţara cu cele mai mari efective de porci ale lumii, milioane de porci au fost sacrificaţi, iar mulţi fermieri au fost descurajaţi în a-şi reface fermele.

Cu toate că majorarea preţurilor în ultima perioadă i-a stimulat pe marii producători să înceapă să îşi refacă efectivele, analiștii Rabobank afirmă că șeptelul de scroafe va începe să producă abia anul viitor, iar oferta de carne de porc îşi va reveni începând din 2021.

Specialiștii olandezi susţin că importurile de carne de porc ale Chinei se vor situa, anul viitor, undeva între 2,3 şi 2,6 milioane de tone, adică un sfert din comerţul mondial, la care se vor adăuga importuri de organe de porc de 1,5 până la 2 milioane de tone. În paralel, se estimează că producţia de carne de porc a Chinei va scădea cu un sfert, în acest an, comparativ cu 2018, până la 40,5 milioane de tone, şi cu încă 10-15% în 2020, comparativ cu 2019.

Publicat în Zootehnie

Ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană în satul Ţigăneşti, comuna Munteni, județul Galați, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marţi, 5 noiembrie 2019, Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere, a anunţat directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, Carmen Stroia.

Conform sursei citate, laboratorul de la Bacău a confirmat prezenţa virusului pestei porcine într-o gospodărie aflată la periferia localităţii Ţigăneşti şi în apropierea fondului de vânătoare 19 Ţepu, unde, în urmă cu trei luni, a fost confirmat un caz de pestă porcină africană la un porc mistreţ.

Ca urmare, autoritățile competente au decis uciderea preventivă a celor 13 suine aflate în gospodăria localnicului.

Șefa DSVSA Galați a mai adăugat că, în zonă, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară. De asemenea, niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizare; animalele sunt supuse catagrafierii şi supravegherii clinice de către medicii veterinari.

În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 35 de focare de pestă porcină africană, dintre care 26 au fost închise, şi au fost sacrificaţi, în total, peste 1 600 de porci.

Publicat în Zootehnie

Potrivit anunțului făcut luni, 4 noiembrie 2019, de Instituția Prefectului, toate cele cinci focare de pestă porcină africană (PPA) existente în judeţul Sălaj la suinele din gospodăriile populaţiei au fost eradicate, începând cu 1 noiembrie a.c.

„Potrivit actelor de stingere emise de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, începând cu data 1 noiembrie s-au închis toate focarele de pestă porcină africană (PPA) la porc domestic existente la nivel judeţean diagnosticate, în exploataţii din localităţile Ip, Cosniciu de Jos, Zăuan, Giurtelecu Şimleului şi Uileacu Şimleului”, conform unei informări transmise presei de Instituţia Prefectului.

Sursa citată mai menționează că îşi încetează, cu aceeași dată, și aplicabilitatea planurilor de măsuri de combatere a PPA pentru cele cinci focare enumerate, dar se menţin măsurile generale pentru a preveni apariţia de focare de PPA pe raza judeţul Sălaj.

În Sălaj, mai sunt active focare de PPA în mediul silvicol, la porc mistreţ.

Publicat în Zootehnie

Conform anunțului făcut vineri, 1 noiembrie 2019, de Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), înainte de a apărea pesta porcină africană pe teritoriul României, 60% din consumul de carne proaspătă de porc era asigurat din producţia naţională, însă acum s-a redus la 40%.

„Înainte de a apărea pesta porcină africană, 60% din consumul de carne proaspătă de porc era asigurat din producţia naţională, însă acum am coborât la 40%. Noi nu am reuşit să asigurăm niciodată cantitatea de carne de porc necesară pentru procesare, pentru salamuri şi mezeluri. Din păcate, pierzând în ultimii doi ani peste 35 000 de scroafe, asta conduce la o scădere dramatică. Acum trei ani, noi aveam 845 000 de scroafe în ferme comerciale şi livram pe piaţă către populaţie undeva la 4,5 - 4,6 milioane de porci în condiţii de biosecuritate, în condiţii verificate sanitar-veterinar. În condiţiile răspândirii acestei boli, numărul va scădea dramatic şi nu se poate întâmpla decât să crească importurile”, a mărturisit șeful organizației de profil.

Potrivit datelor APCPR, costurile suportate până în prezent de România din cauza pestei porcine africane se concretizează în 527 971 de porci eliminaţi, din care 397 934 de capete în exploataţii comerciale, sumele plătite pentru despăgubiri fiind de 315,3 milioane de lei, până la data de 28 octombrie 2019.

În 30 octombrie, ANSVSA anunţa că Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 291 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 956 de focare (dintre care 16 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A), iar în alte şapte judeţe există cazuri doar la mistreţi.

Publicat în Zootehnie

Vineri, 11 octombrie 2019, autorităţile din judeţul Sibiu au decis să supravegheze 16 localităţi şi alte trei să le includă într-o zonă de protecţie, după ce, cu o zi în urmă, a fost confirmată pesta porcină africană (PPA) la un animal sacrificat în satul Colun, conform unui comunicat de presă al Prefecturii.

„În acest moment, zona de protecţie cuprinde trei sate - Colun, Scoreiu şi Glâmboaca -, alte 16 localităţi fiind incluse în zona de supraveghere: Fofeldea, Hosman, Nucet, Săcădate, Avrig, Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus, Sărata, Cârţişoara, Arpaşu de Jos, Arpaşu de Sus, Noul Român, Poieniţa, Cârţa, Ilimbav şi Marpod”, se arată în comunicatul reprezentantului Guvernului în județul Sibiu.

Prefectul judeţului Sibiu, Maria Minea, a convocat, vineri, Centrul Local de Combatere a Bolilor, pentru a aproba măsurile pentru combaterea focarului de pestă porcină africană.

PPA în 25 de județe

Pesta porcină africană (PPA) evoluează în 337 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 1 105 focare (dintre care 15 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A), în scădere faţă de 24 septembrie, când au fost raportate 1 223 focare.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în alte patru judeţe există doar cazuri la mistreţi.

În total, au fost eliminaţi 484 422 de porci afectaţi de boală şi există 2 175 de cazuri la mistreţi.

Cele mai multe focare active sunt în judeţele Teleorman (253 de focare în gospodăriile populaţiei şi 529 de cazuri la mistreţi), Giurgiu (232 focare, dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi 3 focare în exploataţii de tip A şi 279 de cazuri la mistreţi) şi Dolj (79 de focare în gospodăriile populaţiei şi 16 cazuri la mistreţi).

Pe de altă parte, au fost stinse 1 547 de focare, cele mai multe în judeţele Tulcea (586 de focare, dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A), Brăila (156 de focare, dintre care 12 în exploataţii comerciale) şi Ialomiţa (132 de focare).

Până joi, 10 octombrie, au fost despăgubiţi 11 072 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 275,9 milioane de lei.

Publicat în Zootehnie
Pagina 1 din 8

Publicitate

Revista Fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Revista