petre daea - REVISTA FERMIERULUI

Cultivatorii care nu au reușit până la 1 iunie să iasă cu roșiile pe piață mai au o șansă pentru încasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an, ca urmare a prelungirii termenului de depunere a actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate, anunță Executivul Grindeanu printr-un comunicat de presă.

Concret, valorificarea producției de tomate din cadrul Programului se va putea face în perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv și/ sau noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.

Prin prelungirea acestui termen se urmărește eficientizarea activității sectorului tomate produse în spații protejate, asigurarea necesarului de consum intern din producția autohtonă de tomate, realizarea unei proceduri de identificare a producătorilor autohtoni de produse agricole și o corectă informare a consumatorilor.

De asemenea, se urmărește obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea şi valorificarea acestora.

În plus, producătorii agricoli înscriși în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, care vând tomatele în spații de vânzare precum piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante, vor purta elemente de identificare.

„Elementele de identificare și procedura de distribuire a acestora, precum și tipul cheltuielilor aferente se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De asemenea, suportarea cheltuielilor aferente identificării producătorilor beneficiari ai acestui program se va realiza din resursele financiare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, se menționează în același document de presă.

Dacă luni, 15 mai 2017, erau doar vorbele ministrului atunci când se vorbea de prelungirea termenului pentru programul de tomate până la 15 iunie 2017, marți, 16 mai 2017, la o zi după deplasarea din Cilieni, pe seară, pe site-ul MADR era deja postat proiectul de hotărâre de guvern privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 39/2017 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate” beneficiarilor, a condițiilor de eligibilitate, a modului de acordare a ajutorului de minimis, a valorii anuale totale a acestuia, precum și modalitățile de verificare și control.

„(Fermierii – n.r.) au sesizat faptul că, din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, n-au ajuns tomatele la faza de coacere deplină și că solicită o prelungire a perioadei de valorificare. Am analizat o posibilitate în Ministerul Agriculturii - pregătim hotărârea de guvern, pentru o prelungire până pe data de 15 iunie pentru programul de tomate”, preciza Daea la Cilieni, în data de 15 mai, a.c.

La fix 24 de ore de la declarație, pe site-ul ministerului de resort apărea în dezbatere proiectul de act normativ. „De asemenea, în cadrul actului normativ s-a prevăzut condiția ca valorificarea producției de tomate să se facă în perioadele ianuarie - mai, inclusiv, și noiembrie - 20 decembrie, inclusiv.

În lunile martie – mai 2017, au avut loc fenomene meteorologice nefavorabile acestei culturi, în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea plantelor, și anume: îngheț târziu, temperaturi scăzute, sub 0º C, pe o perioadă continuă de două săptămâni, ninsori și strat de zăpadă consistent în unele județe ale țării. Totodată, aceste fenomene au implicat o nebulozitate accentuată, ceea ce a condus la o încetinire, chiar stagnare, în dezvoltarea plantelor, cu efecte negative asupra polenizării și fructificării în spații protejate.

Pentru motivele menționate mai sus, apare necesitatea extinderii perioadei de valorificare a producției de tomate din spații protejate din ianuarie până la 15 iunie 2017, precum și crearea posibilității ca valorificarea producției să se facă în perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv, și/sau noiembrie - 20 decembrie, inclusiv.

Nerealizarea unei astfel de modificări referitoare la perioada de valorificare va produce efecte negative asupra producătorilor, întrucât aceștia vor fi constatați ca fiind neeligibili în cadrul Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, motivat de faptul că au vândut în afara perioadei eligibile”.

În plus, se mai scrie în proiectul de hotărâre de guvern, „având în vedere creșterea cantităților de tomate autohtone ce se vor comercializa în perioada următoare în piețele agroalimentare și târguri, se impune individualizarea și recunoașterea producătorilor autohtoni de tomate din cadrul Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate. În acest sens, în vederea informării cât mai corecte a consumatorilor și a creșterii credibilității produselor autohtone, este necesară completarea actului normativ prin introducerea unor dispoziții privind identificarea producătorului care valorifică producția de tomate din cadrul Programului, în scopul confirmării autenticității produsului”, adică exact ceea ce spunea și șeful PSD la Cilieni. „În acest sens, a fost elaborat proiectul de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 39/2017 pentru aprobarea schemei ,«Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, beneficiarilor, condițiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, a valorii anuale totale a acestuia, precum și modalitățile de verificare și control».

Ultimele cifre oficiale transmise printr-un comunicat de presă datează din 5 aprilie 2017. La acea vreme, MADR preciza că, la data de 4 aprilie 2017, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) erau primite 6.331 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii.

Acestea proveneau din toate județele țării, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Galați, Dolj, Buzău și Teleorman.

„Din cele două cicluri de producţie se estimează a se obţine peste 12.000 de tone de tomate proaspete provenite din spaţii protejate, în extrasezon”, se mai menționa în comunicat.

Publicat în Comunicate

Rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate de roșii de la producătorii agricoli sprijiniți prin programul de tomate românești demonstrează faptul că niciun consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea, anunță Ministerul Agriculturii printr-un comunicat de presă.

„Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate dau dovadă de seriozitate şi cumpătare în ceea ce priveşte utilizarea optimă şi condiţiile de siguranţă a produselor de protecţie a plantelor”, se precizează în document.

Conform informațiilor oficiale, produsele de protecție a plantelor au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari ai Autorității Naționale Fitosanitare, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare.

„Zilnic, se prelevează probe pentru determinarea reziduurilor de pesticide din legume și fructe, până la această dată fiind transmise Laboratorului pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale București un număr de 68 de probe de roșii de la producătorii agricoli sprijiniți prin Programul de tomate românești.

Astfel, producătorii au înțeles că produsele de protecţie a plantelor trebuie să fie folosite pentru a proteja culturile de atacul bolilor sau dăunătorilor și pentru distrugerea buruienilor pe parcursul perioadei de vegetaţie”, se mai precizează în comunicatul MADR.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea (de altfel, unul dintre favoriții șefului PSD, Liviu Dragnea), promitea, vineri, 12 mai 2017, că va da publicității, în mod regulat, buletinele de analiză pentru fiecare producător din programul „Susținere tomate, 2017”. Astăzi ar fi prima zi când se anunță sumar rezultatul analizelor la tomate.

Daea confirmă că toate probele prelevate de la producătorii de tomate și care au fost analizate în laboratoare, „de către specialiști, de către chimiști”, au dat un rezultat cum că toate „sunt curate”!

„Înțeleg foarte bine lupta pe piață. Înțeleg, de asemenea, disputa în piață, date fiind interesele, dar nu înțeleg niciodată deformarea realității, motiv pentru care o să vă transmit de fiecare dată, în fiecare săptămână, începând de luni, buletinele de analiză pentru fiecare producător, în așa fel încât presa să fie în cunoștință de cauză, iar populația să fie sigură că folosește tomate românești, curate și bune la gust”, a mărturisit șeful MADR. „La fiecare producător de tomate, în momentul în care a început primul recoltat se prezintă la producția respectivă, care înseamnă zeci de tone, se iau probe și se analizează. (...) Toți producătorii de legume din România, astăzi, când scot din solar tomatele respective, până ajung la piață, vor avea prelevate probe, vor fi analizate și acestora li se va da buletin pe care eu vi-l voi prezenta”.

Până la data de 12 mai 2017, în cadrul programului guvernamental s-au înscris 6.816 de beneficiari, iar la acest moment, pe piață, se vând roșii românești în 12 județe.

Publicat în Știri

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea (de altfel, unul dintre favoriții șefului PSD, Liviu Dragnea), a promis, vineri, 12 mai 2017, că va da publicității, în mod regulat, buletinele de analiză pentru fiecare producător din programul „Susținere tomate, 2017”.

Daea confirmă că toate probele prelevate de la producătorii de tomate și care au fost analizate în laboratoare, „de către specialiști, de către chimiști”, au dat un rezultat cum că toate „sunt curate”!

„Înțeleg foarte bine lupta pe piață. Înțeleg, de asemenea, disputa în piață, date fiind interesele, dar nu înțeleg niciodată deformarea realității, motiv pentru care o să vă transmit de fiecare dată, în fiecare săptămână, începând de luni, buletinele de analiză pentru fiecare producător, în așa fel încât presa să fie în cunoștință de cauză, iar populația să fie sigură că folosește tomate românești, curate și bune la gust”, a mărturisit șeful MADR. „La fiecare producător de tomate, în momentul în care a început primul recoltat se prezintă la producția respectivă, care înseamnă zeci de tone, se iau probe și se analizează. (...) Toți producătorii de legume din România, astăzi, când scot din solar tomatele respective, până ajung la piață, vor avea prelevate probe, vor fi analizate și acestora li se va da buletin pe care eu vi-l voi prezenta”.

Ministrul de resort a mai spus că, până la data de 12 mai a.c., pe piață au ajuns 216 tone de tomate provenite prin programul de susținere a producției în spații protejate.

În cadrul programului guvernamental, s-au înscris până în prezent 6.816 de beneficiari, iar la acest moment, pe piață, se vând roșii românești în 12 județe.

„Este un program guvernamental pe care l-ați prezentat în Parlament, pe care îl avem susținut cu sume bugetare în bugetul ministerului și care se concretizează la această dată în 6.816 beneficiari. Dintre aceștia, 4.200 au plantat, înțelegând prima recoltă, în această perioadă de extrasezon. Din totalul de 4.200, la 2.066 de beneficiari tomatele sunt în plin rod, iar pe piață au ieșit 106 beneficiari. Deși am avut un an mai dificil, cu un prag termic mai scăzut, totuși, cum spuneam, și eu dau date exacte și cifre care să confirme realitatea, într-un an cu temperaturi scăzute am reușit să avem un avans de recoltă cu 11 zile”, a declarat, joi, Petre Daea, în deschiderea ședinței de Guvern.

Atât Petre Daea, cât și șeful PSD, Liviu Dragnea, au gustat vineri din tomatele beneficiarului Mitică Bițoi, din Izbiceni, Olt. Cei prezenți la vizita în teren la sistemul de irigații din cadrul amenajării hidrotehnice Pietroiu – Ștefan cel Mare au putut gusta roșiile românești, alături de oficialități.

Publicat în Horticultura

Începând cu anul 2018, se vor redeschide discuțiile cu privire la viabilitatea și eventuala continuare a lucrărilor la canalul Siret-Bărăgan, până atunci însă, a afirmat șeful PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, obiectivele majore sunt reabilitarea sistemului de irigații existent până la 1,98 milioane hectare, laolaltă cu livrarea gratuită a apei pe canalele magistrale.

Abia după îndeplinirea primului obiectiv din programul de guvernare PSD pe zona de irigații -  reabilitarea celor aproape două milioane de hectare din terenul agricol al României - discuția va continua, chiar dacă unele voci spun că sistemul Siret-Bărăgan ar fi „greu funcționabil”.

„Din punctul meu de vedere, noi avem două obiective majore: primul (...) este ca ceea ce avem acum să fie reabilitat și două milioane de hectare din terenul agricol al României să fie irigat, pentru a crește producția agricolă cu 30 - 50 la sută, ceea ce va însemna mai mulți bani pentru fermieri și un pas important pentru echilibrarea balanței. Al doilea obiectiv reprezintă extinderea sistemului de irigații.

Eu i-am cerut ministrului Agriculturii, atunci când lucram la programul de guvernare, și ulterior după ce s-a format guvernul, ca în acest an (n.r. - 2017) să nu se concentreze pe nimic altceva decât pe a duce la capăt toate procedurile pentru a atinge primul obiectiv. Anul viitor, împreună cu specialiștii, împreună cu finanțiștii, putem discuta despre extinderea sistemului de irigații.

Siret-Bărăgan este un sistem de irigații care poate fi foarte bun, dar de ce i-am spus ministrului să nu se concentreze anul acesta, pentru că sunt două abordări în ceea ce privește sistemul Siret-Bărăgan: unii spun că este profitabil și că este util, în timp ce alții spun că este greu funcționabil. Atunci, ca să nu stăm în acest an în aceste dispute, ne concentrăm pe ceea ce avem, să ducem la capăt, acest program de investiții, iar anul viitor discutăm despre el”, a afirmat Liviu Dragnea vineri, 12 mai 2017, la startul campaniei de irigat pentru anul 2017.

Același lider PSD a afirmat că obiectivele din programul de guvernare pe zona de irigații au un cost inițial de circa 90 de milioane de lei, prevăzut deja în bugetul ANIF. Conform calculelor pesediștilor, cele 800.000 ha care urmează să fie irigate în 2017 generează următoarele costuri: 140,6 lei mia de metri cubi de apă (adică 0,1406 lei metrul cub), la 800 mc de apă la hectar, duc la un cost de 89.984.000 lei (800.000X800X0,01406).

Până vineri, 12 mai 2017, MADR a contorizat cereri pentru livrarea de apă aferente unui total de 400.000 ha.

„Partea de irigații pentru noi a fost și rămâne strategică. Avem două obiective majore în acest domeniu, și anume reabilitarea sistemului de irigații până la 1,98 milioane hectare (...). Al doilea obiectiv strategic era să aducem apa pe canalele principale, gratuit, (...) până la SPP. Este un cost financiar de 90 de milioane de lei, care este prevăzut în bugetul ANIF, iar udătorii își iau de la stația sub presiune apa și nu au decât costurile obișnuite. (...) Sunt economii foarte mari – pe de-o parte costurile sunt mult mai mici pentru cei care vor să irige. Apa fiind gratuită, acum majoritatea udătorilor a început să scrie cereri pentru a iriga 400.000 de hectare. Oamenii încep să înțeleagă că sunt foarte multe avantaje. Crește foarte mult producția, la unele soiuri se dublează, iar la altele crește cu 50 la sută.

Ceea ce am vorbit cu ministrul Agriculturii, până să venim aici, se referă la suprafețele care nu sunt în aria de răspândire a acestor SPP-uri (n.r. - stații de punere sub presiune). Aceste stații au fost preluate de asociațiile de udători care au avut acces la programul european pe agricultură, și-au făcut instalațiile secundare pe teren, și-au luat instalații de irigat, dar sunt și suprafețe care au acces la aceste canale de irigații și ai căror proprietari nu sunt grupați în asociațiile de udători. Și aici sunt două căi prin care oamenii pot începe să aibă acces la aceste canale: pot folosi direct motopompe sau orice altă instalație pentru că, acum, apa fiind gratuită, nu mai au niciun fel de problemă și își pot duce exact pe suprafața lor de teren instalațiile de irigat. Pe de altă parte, în momentul în care încep să se organizeze în asociații de udători, iar, acolo unde se organizează, MADR și ANIF le vor realiza asemenea stații de punere sub presiune”, a afirmat Liviu Dragnea.

El a adăugat că încă sunt fermieri care nu cred că apa pe canalul magistral este gratuită, dar cei care au crezut au făcut deja cereri și așteaptă să ajungă apa la ei pe canal.

„Este pentru prima dată în istoria României când apa pe canalul magistral se aduce gratuit”, a continuat el.

Cu ocazia vizitei, Dragnea chiar l-a lăudat pe șeful MADR, căruia în ultima perioadă i-a trasat o serie de sarcini importante, demne de munca lui Sisif.

„Sunt vreo șase-șapte miniștri în Guvern care îmi plac foarte mult, dar este unul care îmi este foarte drag și este ministrul Agriculturii (n.r. - Petre Daea). Am venit să văd cum se implementează programul de guvernare în domeniul Agriculturii”, a conchis Liviu Dragnea.

Costurile fermierilor cu irigatul scad cu peste 60-70 la sută, în condițiile gratuității apei pe canalele magistrale

Într-o discuție dinaintea sosirii delegației, șeful ANIF, Florin Barbu, o persoană destul de emotivă, ținând cont de faptul că la sosirea lui Dragnea i-a tremurat vizibil vocea în fața camerelor și a șefului Camerei Deputaților, a afirmat că totalul cheltuielilor fermierilor cu irigatul scad cu mai bine de 60-70 de procente, în condițiile gratuității apei pe canalele magistrale.

El a vorbit și de modificarea și completarea Legii 138/2014, republicată, pentru modificarea și completarea OUG 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru completarea Art. 10 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.

În prezent, aceasta a fost adoptată de Camera Deputaților, ca for decizional în data de 9 mai 2017, sub denumirea de Plx 173/2017, urmând să fie trimisă la promulgare.

Acest nou act normativ consfințește, pentru prima dată, oferirea de apă gratis fermierilor, la SPP-uri.

„Marți, în Camera Deputaților, for decizional, s-a aprobat legea prin care toți fermierii și alți fermieri care pot beneficia după aducțiunea principală de irigații, vor avea apă gratis la stațiile de punere sub presiune”, a afirmat Barbu.

El a adăugat că investiția din Călărași și Ialomița a totalizat șase milioane de lei, inclusiv TVA. Lungimea CA1 este de 4.450 de metri liniari, lucrările principale fiind de impermeabilizare și de refacere a capacității de transport. Potrivit directorului ANIF, în urma lucrărilor de modernizare pierderile sunt de doar aproximativ 15 la sută față de canalul CA2, care are pierderi de 60-70 la sută.

Prioritățile ANIF nu se opresc însă aici. Florin Barbu a mai vorbit de alte 40 de amenajări care vor fi reabilitate în perioada următoare.

„În momentul de față, sunt 40 de amenajări care sunt promovate de mine și de ANIF. Nouă dintre acestea vor intra în execuție în luna august, iar la celelalte 31 se vor termina studiile de proiectare. În 2018, vor intra pe C+M (construcții-montaj) și au termen de finalizare patru ani.

Împreună cu ISPIF, am realizat viabilitatea economică a amenajărilor de îmbunătățiri funciare din România, am ajuns la 1,8 milioane de hectare, amenajări care sunt cuprinse și în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații”, a continuat Barbu.

De asemenea, în opinia sa, cele 90 de milioane de lei alocate anului 2017 nu ar trebui să fie considerate ajutor de stat, întrucât acestea sunt decontate pentru cheltuielile aferente infrastructurii principale de irigații, atât costurile cu reparațiile, cât și costurile cu apa, reprezentând obligativitatea noastră. Celelalte costuri le revin organizațiilor de udători, pentru culturile înființate pe amenajările secundare de irigații.

Nu în ultimul rând, oficialul ANIF a vorbit și de investițiile cu bani europeni în infrastructura secundară de irigații, singura eligibilă, de altfel, pentru a primi bani FEADR.

„În PNDR 2007-2013, au fost aplicate 138 de proiecte, cu o finanțare de 138 de milioane de euro (un milion de euro pe fiecare proiect), pe Măsura 4.3 din PNDR 2014-2020 au fost depuse 43 de proiecte finanțate, cu o valoare de 42,9 milioane de euro. Sunt la dispoziția organizațiilor de udători, pentru perioada 2017-2018, 385 de milioane de euro pentru refacerea capacității la infrastructura secundară de irigații”, a mai spus directorul ANIF.

În ceea ce privește sistemul Siret-Bărăgan, Barbu a fost foarte precaut și a declarat doar pentru Revista Fermierului că acesta ar deservi 400.000 ha, dar înainte trebuie constituită toată infrastructura secundară.

AFIR a publicat Ghidul consultativ pentru investiții în infrastructura de irigații

Tot vineri, 12 mai 2017, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta pentru infrastructura de irigații finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului se aplică pentru teritoriul național și pentru zona ITI – Delta Dunării, au precizat cei de la AFIR în comunicatul de presă.

„Lansăm acum în consultare publică Ghidul solicitantului pentru investiții în infrastructura de irigații din nevoia de a primi din partea beneficiarilor un feedback real în ceea ce privește modul de implementare a acestei submăsuri. Suntem conștienți de rolul principal al Agenției, acela de a crea instrumente eficiente, din punctul de vedere al celor care implementează proiectele de investiții și care să răspundă în mod real nevoilor beneficiarilor”, a precizat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Sprijinul public pentru investițiile finanțate prin această submăsură este 100% nerambursabil și nu va depăși 1.000.000 euro/ proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune (SPP) sau 1.500.000 euro/ proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare (SPA – Stații de pompare a apei, SRP – Stații de repompare).

„Infrastructura de irigații reprezintă un sector vital pentru agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural, care are nevoie de investiții durabile și de o finanțare consistentă. Nu putem discuta despre o agricultură cu adevărat performantă fără a susține cu măsuri concrete dezvoltarea sistemului de irigații. Sprijinul financiar acordat prin submăsura 4.3 irigații va avea un efect pozitiv prin promovarea tehnologiilor noi, economisirea apei în agricultură, scăderea costurilor determinate de consumul apei și creșterea suprafețelor irigate”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu.

Ghidul solicitantului în versiune consultativă este publicat pe pagina de internet a AFIR – www.afir.info – la secțiunea Dezbatere publică. Toți cei interesați pot transmite observații și propuneri de modificare a Ghidului solicitantului pentru sM 4.3 – componenta Infrastructură de irigații pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în termen de 10 zile de la data publicării pe site-ul AFIR (respectiv, 11 mai 2017).

Vizita de vineri a avut loc la Amenajarea de irigaţii Pietroiu-Ştefan cel Mare, iar delegația oficială condusă de Liviu Dragnea, însoțit de Petre Daea, ministrul de resort, a trecut în revistă nodul hidrotehnic NH I/II și canalul de aducţiune.

De asemenea, s-a mers la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Publicat în Știri

Legea 150 nu va fi abrogată, pentru că nu este cazul, le-a transmis Petre Daea retailerilor și procesatorilor din sectorul agroalimentar care se declară nemulțumiți de turnura pe care această lege a luat-o în ultima perioadă, însă Liviu Dragnea, șeful său pe linie de partid și de Guvern, spune că orice lege care aduce lucruri bune în țară poate fi modificată.

Anunțurile au fost făcute vineri, 12 mai 2017, ocazie cu care ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a și dat startul campaniei de irigat pentru anul 2017. Afirmațiile au fost făcute după conferința de presă de la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

„Nu abrogăm Legea 150 pentru că nu este cazul. Modificări am făcut la ea și le-am făcut împreună cu cei care sunt interesați (apropo de retaileri, de producători), într-un interes deosebit pentru fermierii români și pentru produsul românesc. Facem toate reglajele posibile din punct de vedere juridic, în așa fel încât fermierul român să se regăsească în piață, pentru că este o piață unică, trebuie să aibă acces liber la această piață, fără constrângeri, în așa fel încât el să-și poată valorifica producția pe care și-o obține și pe care o realizează cu greutăți mari, cu efort uman, cu cheltuieli deosebite”, a afirmat Daea.

La rândul său, Dragnea a afirmat că acest act normativ care a stârnit controverse și care este catalogat de procesatorii din panificație ca fiind „mai prost decât Legea 321” poate fi modificat, cu scandalurile de rigoare, atâta vreme cât „aduce lucruri bune” în țară.

„Avem de gând să modificăm orice lege care poate aduce un plus și lucruri bune în România, cu scandalul de rigoare. Ar fi bine să fim conștienți că noi încercăm să răsturnăm un sistem osificat. Pe fiecare domeniu s-au făcut tot felul de clici, găști, rețele, unele poate chiar rețele mafiote, și mă refer la rețelele de importuri, care au pus frână și au descurajat fermierii români, cu câteva excepții, să mai lucreze în domeniu. În domeniul producției de cereale, în special, oamenii s-au mai ridicat, dar în zootehnie, în industria alimentară, în legumicultură, în pomicultură, acolo este dezastru și este o provocare foarte mare”, a precizat șeful PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Legea 150/2016 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare) ar fi creat mai multe probleme industriei laptelui, în viziunea președintelui APRIL, Dorin Cojocaru, motiv pentru care acesta se gândește să se adreseze Parlamentului și să ceară ca sectorul pe care îl reprezintă să iasă de sub incidența Art. 103. (1) din Legea 150/2016, care reglementează prezența la raft a „51%” volum de marfă provenită din lanțul alimentar scurt (produse autohtone, mai nou).

În detaliu, articolul de lege despre care Dorin Cojocaru a vorbit într-un interviu LIVE transmis pe pagina de social media @Fermierului și care ar fi cauzat atât de multe probleme sectorului românesc al laptelui sună așa: „Comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere, produse lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanțul alimentar scurt, așa cum este definit în conformitate cu legislația în vigoare”, articol modificat anul acesta prin amendamentele propuse de legislativul român.

El a afirmat în mod clar că nu-și dorește ca industria laptelui din România să devină „o victimă colaterală” a reglementărilor aduse de Legea 150/2016 și spune că nu se poate legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică în favoarea retailerilor.

Cojocaru devine inclusiv ironic la un moment dat, atunci când vorbește de această proporție de 51 la sută marfă românească (autohtonă) la raft. În acest context, el spune că procentajul în cauză a devenit un laitmotiv la români, drept pentru care aceștia ar putea ajunge să-l poarte chiar și pe tricouri sub formă de sloganuri „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton!”.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a dat startul campaniei de irigat pentru anul 2017. Acţiunea a avut loc vineri, 12 mai 2017, la Amenajarea de irigaţii Pietroiu-Ştefan cel Mare, iar delegația oficială condusă de Liviu Dragnea a vizitat nodul hidrotehnic NH I/II și canalul de aducţiune. De asemenea, s-a mers la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Publicat în România Agricolă

Cu un stilou scump, aparținând șefului AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu, ministrul Agriculturii, Petre Daea, și-a notat până și ora la care liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a comunicat subalternului său cu titlu de ordin să ajungă oarecum din urmă performanța Republicii Moldova de a avea suprafețe arabile protejate împotriva căderilor de grindină de 1,6 milioane ha, dar să o și depășească prin protecția de 100% a culturilor pomi-viticole, precum și agricole din România.

Pe lângă protecția sută la sută a întregii suprafețe agricole a țării împotriva căderilor de grindină, Dragnea i-a trasat subalternului său directiva ca tot până în 2020 să dezvolte un pachet integrat de protecție, prin adăugarea unui sistem de stimulare a precipitațiilor.

Chiar și cu existența acestui pachet integrat de protecție, în cazul unor dezastre naturale, potrivit spuselor președintelui PSD și al Camerei Deputaților, Executivul „nu va sta insensibil”, lăsând să se înțeleagă că fermierii ar urma să fie sprijiniți financiar.

El a categorisit acest sistem ca fiind unul de securitate națională și a precizat că actuala coaliție guvernamentală va sprijini 100% demersul de dezvoltare a sa.

„Așa cum e firesc, celui care muncește foarte mult i se dă și mai mult să muncească. Vă anunț, domnule ministru, că obiectivul s-a schimbat - cel din campania electorală - în sensul că obiectivul va fi acoperirea întregii suprafețe a țării. Nu putem lăsa culturile agricole. (...) Așa că să vă îngrijiți, să faceți cele necesare pentru ca, din punct de vedere logistic, administrativ și financiar, să prindem în bugetul anului viitor cele necesare, iar 2024 să-l aducem în 2020. Asta însă cu condiția ca, în 2020, toată suprafața țării să fie acoperită. (...)

Eu vă propun, domnule ministru – un om tânăr, cu foarte multă putere de muncă –, să duceți la capăt și sistemul de stimulare a precipitațiilor, să faceți un pachet integrat. Eu m-am bucurat foarte mult când am auzit care este suprafața protejată în Republica Moldova – 1,6 milioane hectare. Sigur că poate părea pentru unii un obiectiv prea mare să ajungem din urmă Moldova, dar eu cred că putem depăși acest obiectiv și faptul că ani de zile autoritățile române nu au dat importanța maximă acestui tip de acțiune arată, de fapt, o parte din cauzele care au făcut ca agricultura românească să fie în situația în care se găsește, cu sute de mii de tone importuri și mii sau zeci de mii de tone exporturi și discutăm ori de legume, ori de fructe, ori de carne, de toate felurile.

Din partea majorității guvernamentale și din partea tuturor structurilor care vor fi necesare, veți avea tot sprijinul, pentru că este un obiectiv de securitate națională.

Dacă cumva, în anumite zone, anumite specii vor fi afectate, Guvernul României nu va sta insensibil sau nu va sta să se uite, dând vina numai pe Dumnezeu sau pe vreme, dar eu nu cred că efectele vor fi atât de mari. Haideți să așteptăm să se finalizeze toată această perioadă de schimbări climatice destul de neobișnuite și vorbim după aceea”, a afirmat Liviu Dragnea, vineri, 21 aprilie 2017, la sediul UCCG Moldova 2, Vrancea.

Potrivit spuselor sale, programul antigrindină a fost cuprins în programul de guvernare PSD, astfel încât să se ajungă la o acoperire de aproximativ 850.000 ha.

IMG 20170421 123118 1În plus, pesedistul a spus că dezvoltarea sectorului de protecție antigrindină și de stimulare a precpitațiilor va duce la crearea de noi locuri de muncă, dar și la dezvoltarea industriei de apărare pe orizontală.

„În etapa în care ne aflăm, așa cum am convenit cu domnul ministru (n.r. - Petre Daea), să acoperim 500.000 ha la 15 aprilie 2017, obiectivul a fost îndeplinit, iar până la sfârșitul anului să ajungem la 850.000 ha.

Ne interesează să dezvoltăm un sistem complet de stimulare de precipitații și de combatere a grindinei, care să acopere tot teritoriul țării. Este foarte bun sistemul, este gândit în special pentru pomicultură și viticultură, dar nu putem să lăsăm la voia destinului culturile agricole din sud, din Bărăgan, din Câmpia de Vest, din Moldova. Am vorbit cu domnul ministru (n.r. - Petre Daea), în perioada următoare vor upgrada programul inițial, în așa fel încât în maximum doi ani să avem toată țara acoperită. În același timp, efectul benefic, dincolo de efectul bun pentru fermieri și pentru agricultură, în general, va fi și pentru industria din România. Au fost capacități de producție care au dispărut și care, acum, vor reveni la viață, vor asigura tot ceea ce este necesar, plecând de la rachete, cutii, instalațiile, aruncătoarele de rachete, inclusiv acele benzi de care operatorii vorbeau și care, acum, nu se mai fabrică în România pentru că, la Făgăraș, a dispărut autorizația de mediu”, a conchis Dragnea.

În contextul afirmațiilor legate de securitatea națională, fostul șef al ANM, Ion Sandu, i s-a plâns lui Dragnea și lui Daea de acțiunile subversive ale fostului guvern tehnocrat de a introduce management privat la meteorologie. Cei doi i-au promis lui Sandu că lucrurile se vor schimba.

„Până acum, ANM a susținut total această activitate, în sensul că toată informația din ANM este și în acest centru, și în cel de la Iași, dar și în cele care vor urma”, a afirmat Ion Sandu, un apropiat al  generalului de brigadă (r) Gheorghe Căunei-Florescu, șeful Direcției Generale Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor din cadrul MADR. „Profit de această ocazie să spun despre mesajele pe care le-am dat în ultimul timp cu privire la inițiativa făcută de vechiul guvern, cu privatizarea sau managementul privat, una care poate să încurce și acest program și am documente în acest sens. Am documente care atestă că nici acest program nu va putea funcționa cu management privat”.

IMG 20170421 12182945 de milioane de euro pentru 2017 și 2018. „Cu 34 de puncte de lansare, anul acesta intenționăm să protejăm o suprafață de 500.000 ha” (Florescu, MADR)

Într-o declarație înainte de conferința de la UCCG Moldova 2, Vrancea, de vineri, 21 aprilie 2017, generalul de brigadă (r) Gheorghe Căunei-Florescu, șeful Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor din cadrul Ministerului Agriculturii, a mărturisit că în programul de guvernare s-au alocat destui bani pentru sistemul național antigrindină. Mai exact, pentru anul 2017, sunt disponibili în jur de 20 de milioane de euro, iar pentru anul anul acesta și pentru 2018, cumulat, s-au alocat 45 de milioane de euro și o protecție de 880.000 ha.

Dacă în prezent, conform spuselor sale, sunt funcționale 34 de puncte de lansare, până la sfârșitul anului, se vrea rachetizarea a 60 de astfel de puncte de lansare.

„(...) Fonduri sunt mai mult decât suficiente pentru a implementa acest sistem la nivel național. Bineînțeles, vom activa și sistemul de aviație, cât și alte tehnologii cum sunt și generatooarele terestre, pentru protecția împotriva grindinei sau pentru uniformizarea fenomenelor extreme.

La nivel național, în momentul de față sunt 34 de puncte funcționale. În plus, 11 puncte de lansare vor fi puse anul acesta în funcțiune, dar ele parcurg anumite etape. Cu aceste 34 de puncte, anul acesta intenționăm să protejăm o suprafață de 500.000 ha. Dublăm astfel capacitatea de protecție. În anul 2016 am funcționat cu 17 puncte de lansare și am protejat în jur de 280.000 ha.

După Legea 173 am prevăzut centrele și unitățile de combatere, unde vor fi implementate și astfel avem trei centre zonale: Moldova, Muntenia și Transilvania. În cadrul acestora vom aplica șapte dezvoltări de combatere (în ordinea implementării): Prahova, Iași, Vaslui, Vrancea, Vâlcea (aici mai puțin pentru că, deocamdată, avem doar trei puncte de lansare), Timișoara, Târnăveni, Mureș, Buzău, Craiova.

Până la sfârșitul anului intenționăm să mai construim încă 26 de puncte de lansare, astfel că, atunci, vom avea în jur de 60 de puncte de lansare. În anul 2018 ajungem la o protecție de aproape un milion de hectare, mai exact 880.000 ha. Vorbim aici de protecție 100%, dar influența este mult mai mare. Dacă un punct de lansare protejeasă 15 km pătrați, influența este pe 40 km pătrați”, a punctat fostul militar de carieră.

Alături de unitatea-pilot de la Prahova, în 2011 și-a început activitatea unitatea de la Iași, anul trecut unitatea de la Focșani, iar anul acesta – îmbucurător – și-a demarat activitatea și unitatea Oltenia cu grupul Drăgășani. De asemenea, sunt în stadii avansate Timișul și Mureșul, urmând ca, în etapa imediat următoare, să fie funcțională unitatea din Maramureș.

2210114 origExcepția... confirmă oare regula?

Într-un articol publicat de partenerii noștri de la „Surse și Resurse”, cei care de altfel ne-au susținut și cu o parte din suportul logistic de transmisie LIVE pe pagina de Facebook a evenimentului din Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea, același general în rezervă, Căunei-Florescu, mărturisea de această dată în fața fostului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin (aflat în prezent într-un puternic con de umbră), în data de 2 octombrie 2015, de o mai veche breșă în buna funcționare a sistemul de rachetizare. Asta poate și pentru a mai descreți frunțile celor prezenți la eveniment, ca urmare a imposibilității lansării rachetelor antigrindină, fapt care nu a mai fost valabil cu ocazia vizitei lui Dragnea.

Potrivit articolului publicat de colegii noștri, unul dintre oamenii care „acum câțiva ani” activau într-un punct de lansare rachete antigrindină (cel mai probabil angajat al firmei care se ocupa de exploatarea UPCCG Prahova) s-a panicat în momentul în care trebuia să execute foc asupra unei formațiuni noroase periculoase, a scăpat proiectilul din mâini și, potrivit spuselor lui Gheorghe Căunei Florescu, președintele Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP) din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a pierdut controlul sfincterian și... „a fugit”.

​„Nu este nici o glumă proastă, și nici păcăleală inițiatică tipic militărească. Sunt afirmațiile cu subiect și predicat ale generalului-maior cu două stele, în rezervă, dr. ing. Gheorghe Căunei Florescu, șeful AASNACP, cu ocazia inaugurării Unității de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea”, spun colegii și prietenii noștri de la http://sursesiresurse.weebly.com/ „Răspunsul său vine în primă instanță, surprinzător, la întrebarea reporterului nostru dacă putem exporta rachete antigrindină performante și în Republica Moldova, proiectile și sisteme de tragere (RAG96 și RAG96S, respectiv lansatorul LARMA 1) fabricate de Electromecanica Prahova, ca soluție mult mai eficientă la produsele exportate de vecinii noștri de peste Dunăre, celorlalți vecini ai noștri cu capitala la Chișinău. Conform unor informații provenite din surse militare, aceste proiectile bulgărești ar fi produs inclusiv incidente în Republica Moldova”.

Ca fapt divers, de exploatarea Unității Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova s-a ocupat în ultimii ani... chiar Electromecanica Ploiești, producătorul rachetelor românești, potrivit site-urilor de licitații http://licitatiipublice.clubafaceri.ro, www.dgmarket.ro, www.tenderise.eu și altele.

„Practic, noi avem proceduri, avem foarte bine pusă la punct partea de legislație. De asta am susținut să avem lege și să avem proceduri, că altfel este responsabilitatea foarte mare. Aici (n.r. - UCCG Moldova 2 Vrancea, punct de lansare Panciu) lucrează 24 de ore din 24 doi oameni (n.r. - unitatea este deservită de General Conf Group, un furnizor de îmbrăcăminte de protecție, uniforme militare, echipamente de supraveghere etc.). Doi oameni stau în punctul de lansare. În momentul când vine fenomenul extrem, se întunecă; începe să trăsnească. Când asta se întâmplă, te cuprind fiorii. De aceea, oamenii trebuie să aibă o bună pregătire și noi totdeauna, anual, îi trimitem la psiholog. Și nu la orice psiholog, ci la psihologul pe securitate națională. Deci nu te duci să-ți pună o ștampilă. Cu toate acestea, la Prahova, acum câțiva ani, a trecut și un om mai puțin verificat. În momentul în care a început furtuna, se deplasa cu racheta de la rastel către instalația de lansare și a trăsnit o dată. În momentul acela a scăpat racheta, a făcut pe el și a fugit. A rămas unul singur, acela a luat racheta, a introdus-o (...). Asta trebuie făcută în câteva minute, că dacă nu a trecut norul și ai pierdut (...). Cel în cauză a plecat și n-a mai venit”, a precizat fostul militar de față cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, jurnaliști și alți invitați.

„Nu spunem că afirmația șefului AASNACP a fost intenționată sau nu, direcționată sau nu, pentru că nu știm anume cu câți ani în urmă s-a petrecut evenimentul. Aceasta este însă realitatea faptelor. Legăturile cu furnizorul de servicii care se ocupa de exploatarea UPCCG Prahova au fost făcute ulterior doar prin muncă de documentare, informațiile fiind disponibile pe Internet. Important de menționat este că acest tip de incident a avut loc, iar semnalul de alarmă este de ce unități care ar fi trebuit să fie deservite de personal militar angajat sunt gestionate de firme private, chiar dacă au experiență ca furnizori de material de specialitate (oricare ar fi el). Până la urmă, de buna funcționare a acestor sisteme ține inclusiv bunăstarea fermierilor și siguranța cetățeanului”, precizau totodată cei de la Surse și Resurse.

Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) a început să fie implementat încă din anul 2000, ca urmare a necesității adoptării unor  măsuri de combatere a schimbărilor climatice generatoare de fenomene meteorologice extreme: grindină, ploi torențiale, secetă ș.a. Scopul SNACP este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere etc), precum și al comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Ca mecanism guvernamental de prevenție și protecție împotriva riscurilor climatice, dezvoltarea SNACP este inclusă în Strategia MADR pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung orizont 2020-2030, în Strategia Ministerului Mediului privind Schimbările Climatice, în concepția de dezvoltare a Strategiei Naționale privind managementul riscurilor, aflată în curs de elaborare de către Ministerul Afacerilor Interne, iar parte din unitățile din cadrul Sistemului sunt incluse în infrastructura critică națională.

UCCG Moldova 2 Vrancea este a doua unitate realizată în cadrul Centrului Zonal de Combatere Moldova (pe lângă UCCG Moldova 1 Iași) și a treia unitate operațională din cadul SNACP, alături de UPCCG Prahova și UCCG Moldova 1 Iași. Omologarea unității începe cu patru puncte de lansare (din cele 11 prevăzute în studiul de fezabilitate), amplasate în localitățile Bolotești, Bizighești, Panciu și Anghelești, asigurând protecția unei suprafețe de circa 50.000 ha de culturi valoroase pentru economia agricolă. Investiția a durat 10 ani (2004-2014), a presupus cheltuieli de circa 5,8 milioane lei (1,3 milioane euro) și, în anii următori, urmează să își tripleze suprafața protejată, pe măsură ce se finalizează investițiile. SNACP se apropie de pragul de 30% din structura operațională prevăzută prin legislația în vigoare a fi realizată până în 2024.

Unitățile de combatere a căderilor de grindină de la Prahova și Iași se află în diferite faze de omologare, iar cea de la Vrancea intră de anul acesta în procedura de omologare.

Activitățile de intervenții active în atmosferă (AIA) sunt reglementate prin Legea 173/2008.

Publicat în România Agricolă

Valul de nemulțumiri generat în ultima perioadă ca urmare a devoalării unei versiuni mai vechi a proiectului de lege care vizează susținerea introducerii noțiunii de gospodărie recunoscută fiscal, fără acordul partidului majoritar aflat la guvernare, a fost trecut în contul ministrului de Finanțe, Viorel Ștefan, ca aspect negativ, a mărturisit președintele Camerei Deputaților și al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, vineri, 21 aprilie 2017, la Țifești, județul Vrancea, cu ocazia unei deplasări dedicate inaugurării sezonului de combatere a căderilor de grindină, alături de șeful MADR, Petre Daea.

„Am ajuns în situația aceasta pentru că, din păcate, ministrul de Finanțe a dat un draft din acest act normativ, care nu era finalizat, un draft la care noi lucram, dar era la o fază anterioară, am înțeles către o asociație a unor oameni de afaceri, fără să aibă o discuție cu noi, înainte, la partid, ceea ce nu se face”, și-a declarat nemulțumirea oficialul social-democrat.

Aflat în vizită la casa de vinuri Panciu, după ce a asistat la lansarea demonstrativă a unei salve de trei rachete antigrindină dintr-o locație apropiată, Dragnea a încercat să explice cum, de fapt, toate limitele neimpozabile din agricultură și zootehnie vor rămâne așa cum sunt acum, chiar și după introducerea impozitului pe gospodărie, de la 1 ianuarie 2018.

Oamenilor li se dă, nu li se ia; este foarte simplu. Este vorba despre tot sistemul nostru de deduceri fiscale care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, de care trebuie să beneficieze toți românii, dar pentru asta este nevoie ca toate veniturile să fie globalizate. Altfel, există riscul ca românii să nu beneficieze de anumite facilități care vor fi în vigoare din ianuarie, anul viitor, pentru că acum nu există, din păcate, în România, un sistem în care statul, prin Ministerul de Finanțe, să aibă toate informațiile, centralizat.

Înlocuind, de fapt, cele două plafoane de impozitare – 16 la sută – care se aplică la salarii și la alte tipuri de impozite și 5% la dividende în altă parte, cu zero procente la dividende, respectiv cu 10%. Din start, impozitele scad. Asta înseamnă că oamenii vor plăti mai puțin. La asta se adaugă niște deduceri fiscale, de care oamenii vor beneficia. (...) Toate veniturile neimpozabile, limitele neimpozabile din agricultură și zootehnie rămân așa cum sunt acum: numărul de hectare, în funcție de culturi, numărul de animale în funcție de specie, acestea rămân, la astea nu se umblă, dar vor veni niște impozite mai mici, impozitele vor scădea, oamenii vor plăti mai puține impozite. Asta trebuie să se înțeleagă. În perioada următoare vom explicita, la tablă, așa cum au învățat românii în campanie, toate aceste lucruri. (...) Va fi mai multă rigoare, iar cei care, acum, au proprietăți sau venituri pe care nu le declară, atunci, probabil, le vor declara pentru că vor dori să beneficieze de acele facilități”, a afirmat Dragnea.

În plus, el a adăugat că în primul an de implementare a noii legi nu va fi nevoie de asistența instituției consultantului fiscal, precum și că acești specialiști în fiscalitate ar urma să fie plătiți de stat, nu însă cu presiuni suplimentare asupra bugetului de stat.

„Din funcționarii care sunt acum la diversele structuri ale Ministerului de Finanțe și ANAF în județe și în localități se vor selecta acești consultanți fiscali care îi vor ajuta pe oameni, nu să-și facă niște birouri, unde oamenii să facă cozi. Oamenii nu vor plăti aceste servicii”, a mai spus șeful PSD.

Și pentru că s-a aflat la sediul unui producător de vin, el i-a atenționat pe cei de la ANPC pentru lupta pierdută cu frauda din sectorul vinului și a amenințat discret inclusiv cu eliminarea din funcție a actualei conduceri, pentru ineficiență.

Avem de dus niște lupte foarte serioase cu contrafacerile care există pe piața vinului, iar aici cred că protecția consumatorului a pierdut meciul. Ne vom gândi serios dacă actuala echipă poate duce o astfel de luptă, pentru că până acum a pierdut-o”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.

Tot la Casa Panciu, Liviu Dragnea a vorbit de cum anume va funcționa Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și care va fi impactul său investițional în zona agriculturii. Practic, a afirmat liderul PSD, agricultura din România ar urma să fie beneficiar direct al Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, dar nu numai din partea fondului, ci și din partea bugetului de stat aferent Ministerului Agriculturii.

„FSDI se va constitui preluând în portofoliu companiile de stat. În primă fază, companiile de stat profitabile și cu două-trei excepții neprofitabile. Va emite obligațiuni pentru a face venituri, va intra în consorții și în proiecte de colaborare pe companii de proiect pentru investiții în infrastructură, pentru investiții în acest program care are trei componente de finanțare a producției, de legume de exemplu, cum este și cazul programului de tomate, de finanțare a depozitării și colectării și de finanțare a unor microfabrici de conserve unde se pot asocia fermierii dintr-o comună sau din mai multe comune”, a conchis el.

Marius Budăi: „Introducerea venitului global pe gospodărie va aduce mai mulți români în clasa de mijloc”

În aceeași zi, deputatul PSD Marius Budăi a ieșit cu explicații suplimentare, detaliate, cu privire la viitorea metodă de impozitare și a anunțat că este nevoie de introducerea venitului global pe gospodărie, astfel încât persoanele cu venituri mici să beneficieze de deduceri fiscale din partea statului.

„Prin introducerea impozitului pe venitul global vor fi aduși mai mulți români în clasa de mijloc, în urma scăderilor impozitelor pentru cei cu salarii mai mici. În același timp, se elimină ghișeele și astfel se reduce birocrația pentru cetățeni, întrucât toate plățile fiscale și depunerile declarațiilor privind câștigurile vor fi făcute de consultanții fiscali. Totodată, vor fi stimulate serviciile din sectorul privat, ceea ce va reprezenta un sprijin major pentru antreprenorii care vor oferi servicii de educație, sănătate, asigurări de viață sau de bunuri, construcții etc”, a declarat Marius Budăi.

În urma adoptării noului sistem de impozitare a veniturilor, vor fi fiscalizate mai multe servicii din sectorul privat. Astfel, gospodăriile vor fi interesate să lucreze cu cei care eliberează facturi sau bonuri fiscale și vor crește veniturile la bugetul de stat. În acest fel, statul va obține venituri consistente din eliminarea economiei negre, iar cu acești bani vor putea fi susținute în continuare creșterile de salarii, reducerile de taxe și crearea de locuri de muncă. Ministerul Finanțelor Publice estimează un surplus de 2% din PIB, respectiv 16 miliarde lei, în urma adoptării acestui sistem de impozitare.

Venitul global pe gospodărie reprezintă o declarație de venit ce se va completa în numele membrilor care locuiesc împreună într-o locuință. Nu este un impozit sau o taxă nouă, ci un mod de calcul nou. Modelul este aplicat și în Statele Unite, Franța, Belgia, dar și în alte state.

Impozitele se vor calcula după două criterii simple. Impozit 0% pentru toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente și impozit de 10% pentru diferența care depășește 2.000 lei lunar. În funcție de nivelul veniturilor unei gospodării, Guvernul va acorda diverse deduceri fiscale din baza de impozitare. Altfel spus, din suma supusă impozitării se vor scădea diverse cheltuieli deductibile, pentru studiile copiilor sau pentru renovarea locuinței etc. În același timp, se va încuraja creșterea natalității. Astfel vor fi deduceri în valoare de 1.600 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri sub 5.000 lei/lună și 1.200 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri între 5.000 lei și 10.000 lei/lună”, a explicat parlamentarul social democrat, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Potrivit politicianului PSD, termenele pentru introducerea noului model de impozitare a veniturilor sunt: 1 ianuarie 2018 – se aplică sistemul de deduceri și noul model de impozitare; 1 decembrie 2018 – sunt selectați și pregătiți consultanții fiscali și se va face arondarea gospodăriilor pentru fiecare dintre aceștia, respectiv 1 mai 2019 – se depune pentru prima oară declarația anuală de venit global pe gospodărie, luându-se în calcul noul model de impozitare și deducerile care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Vineri, 21 aprilie 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat alături de șeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea, la inaugurarea sezonului de combatere a căderilor de grindină pentru anul 2017.

Evenimentul s-a desfăşura la sediul Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 și a continuat cu o vizită de lucru la Casa de vinuri Panciu.

Publicat în România Agricolă

Premierul PSD-ist, Sorin Grindeanu, a ținut să-i mai explice încă o dată ministrului Agriculturii, Petre Daea, ținta de absorbție a fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale (bani pe care programul de guvernare al actualului cabinet, de altfel, se și bazează), și i-a amintit acestuia de targetul de accesare pe anul în curs - 3,5 miliarde de euro pentru anul în curs, ținând să felicite APIA pentru munca depusă.

Aflat într-o vizită oficială la sediul MADR, Grindeanu a precizat, printre altele, că are încredere în ministerul de resort că va putea să obțină acest deziderat, în condițiile în care, mai spune el, absorbția plăților directe „a început extraordinar de bine”.

În plus, în viziunea lui Grindeanu, unele dintre modalitățile de accesare mai rapidă a banilor europeni destinați dezvoltării rurale sunt și „debirocratizarea”, „simplificarea”, respectiv „plimbatul actelor”, aspecte menționate și ele de șeful Executivului de la București în vizita sa „în ograda” lui Petre Daea.

„La zi, astăzi, am vrut să văd cum stăm cu ceea ce domnul ministru și-a asumat, și anume plata către fermieri, plăți directe, un record. Suntem undeva în jur de 2,2 miliarde de euro. Aproape 900.000 de fermieri și-au primit banii. Iată că din 5,2 miliarde pe care noi ni le-am asumat a fi absorbite în anul 2017, 2,2 miliarde au venit până la încheierea primului trimestru, din plățile directe pe care le-au făcut către fermieri. Vreau să-i felicit, și nu vreau să trec peste, pe lucrătorii de la APIA, angajații de acolo, pentru ceea ce au făcut în aceste zile, pentru ceea ce au de făcut în continuare. A fost o muncă pe care erau obișnuiți s-o facă într-un interval mult mai lung. De data aceasta, lucrurile s-au întâmplat mai repede. (...) Am discutat despre cum absorbim iarăși o sumă extrem de importantă, iar ținta este foarte sus – pe AFIR, pe fonduri europene – undeva în jur de 1,6-1,7 miliarde de euro, anul acesta. Rugămintea mea, care nu este a mea, ci am preluat-o din teritoriu și pe care domnul ministru o știe foarte bine, e legată de a se apleca mai mult asupra debirocratizării, a se simplifica foarte mult... sigur, să fie transparent, că ne dorim în continuare, dar a simplifica foarte mult birocrația și tot ceea ce ține de plimbatul actelor. Pe noi ne interesează ca în acest an, pe fonduri europene, în total la Ministerul Agriculturii, mă refer și la subvenții, și pe lucrurile care țin de AFIR, să ne ducem la undeva în jur de 3,5 miliarde (n.r. - de euro), în jurul acestei sume, ceea ce este o țintă pe care sunt convins că MADR poate s-o atingă, mai ales că a început extraordinar de bine”, a afirmat Sorin Grindeanu la ieșirea din Ministerul Agriculturii.

Pe lângă plățile europene, Daea și Grindeanu au mai discutat de avansurile din subvențiile aferente campaniei de depunere a cererilor pentru anul 2018 (cu termen limită de aducere a actelor la APIA 15 mai 2017), precum și de programul guvernamental tomate și sere și despre sistemul antigrindină.

„Ne dorim ca toamna acestui an să înceapă cu niște termene foarte clare, iar avansurile să poată fi date începând de la sfârșitul (...) toamnei acestui an”, a adăugat Sorin Grindeanu. „De asemenea, am avut discuții legate de un program care s-a dovedit până la ora asta și pe care noi l-am lansat, un program de succes, cel legat de tomate. Sunt peste 6.500 de cereri depuse la Ministerul Agriculturii. Este un lucru îmbucurător și care arată că acest program pe care noi l-am gândit ca măsură în programul de guvernare este un succes. (...) Totodată, (n.r. - Petre Daea) mi-a prezentat, și voi vedea săptămâna viitoare la fața locului, sistemul care știu că-i este drag domnului ministru, pentru că a început să lucreze la el din mandatul de secretar de stat și ministru, în 2004, și anume Sistemul Național Antigrindină, extrem de important pentru fermieri și pentru agricultori”.

Marți, 12 aprilie 2017, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informa că la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată în anul 2017, un număr de 453.369 cereri, pentru o suprafaţă de 2.157.767,45 hectare.

Județele în care s-a realizat cel mai mare procent de depunere de către fermieri a cererilor unice de plată  sunt următoarele: Vrancea – 58,24 %, Giurgiu – 58,10 %, Dâmbovița – 57,70 %, Prahova – 56,57 % și Neamț – 55,46 %. În schimb, procente mai scăzute se înregistrează în următoarele județe : Constanța – 37,82 %,  Tulcea – 39,00 %, Ialomița – 41,76 %, Brăila 42,22 % și Sibiu 43,77%.

„Facem un apel către toți potențialii beneficiari ai sprijinului financiar aferent Campaniei 2017, să respecte programările realizate de angajații APIA în vederea depunerii cererilor de plată la sediile APIA județene/locale, având în vedere că acestea se pot depune până la data de 15 mai 2017, în conformitate cu art. 1 lit. a) din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 18/03.02.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură.

Respectarea programărilor conduce la fluidizarea fluxului de lucru, evitarea apariției aglomerației și a întârzierilor în depunerea cererilor, precum și la diminuarea timpului necesar fiecărui fermier la completarea și depunerea cererii unice de plată.

În eventualitatea în care programarea inițială nu a putut fi respectată, îi rugăm pe această cale, pe cei care să află în această situație, să contacteze de urgență Centrul județean/local APIA”, precizau oficialii MADR în comunicat.

Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Pe de altă parte, în ceea ce privește sprijinul acordat sectorului tomate în sere, ultimele cifre oficiale provenite de la MADR sunt din data de 4 aprilie 2017. La acea dată, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) erau primite 6.331 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii.

Acestea proveneau din toate județele țării, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Galați, Dolj, Buzău și Teleorman.

„Din cele două cicluri de producţie se estimează a se obţine peste 12.000 tone tomate proaspete provenite din spaţii protejate, în extrasezon”, aminteau specialiștii Ministerului Agriculturii.

Cu privire la Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP), ultimele date disponibile relevă faptul că acesta a început să fie implementat încă din anul 2000, ca urmare a necesității adoptării unor măsuri de combatere a schimbărilor climatice generatoare de fenomene meteorologice extreme: grindină, ploi torențiale, secetă ș.a. Scopul SNACP este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere etc), precum și al comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Ca mecanism guvernamental de prevenție și protecție împotriva riscurilor climatice, dezvoltarea SNACP este inclusă în Strategia MADR pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung orizont 2020-2030, în Strategia Ministerului Mediului privind Schimbările Climatice, în concepția de dezvoltare a Strategiei Naționale privind managementul riscurilor, aflată în curs de elaborare de către Ministerul Afacerilor Interne, iar parte din unitățile din cadrul Sistemului sunt incluse în infrastructura critică națională.

UCCG Moldova 2 Vrancea este a doua unitate realizată în cadrul Centrului Zonal de Combatere Moldova (pe lângă UCCG Moldova 1 Iași) și a treia unitate operațională din cadul SNACP, alături de UPCCG Prahova și UCCG Moldova 1 Iași. Omologarea unității începe cu patru puncte de lansare (din cele 11 prevăzute în studiul de fezabilitate), amplasate în localitățile Bolotești, Bizighești, Panciu și Anghelești, asigurând protecția unei suprafețe de circa 50.000 ha de culturi valoroase pentru economia agricolă. Investiția a durat 10 ani (2004-2014), a presupus cheltuieli de circa 5,8 milioane lei (1,3 milioane euro) și, în anii următori, urmează să își tripleze suprafața protejată, pe măsură ce se finalizează investițiile. SNACP se apropie de pragul de 30% din structura operațională prevăzută prin legislația în vigoare a fi realizată până în 2024.

Unitățile de combatere a căderilor de grindină de la Prahova și Iași se află în diferite faze de omologare, iar cea de la Vrancea intră de anul acesta în procedura de omologare.

Activitățile de intervenții active în atmosferă (AIA) sunt reglementate prin Legea 173/2008.

Publicat în Știri

Cei care au solicitat banii pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) ar putea fi sunați direct de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, și întrebați de acesta dacă subvențiile au ajuns la ei în timp util, se precizează într-un comunicat de presă remis la redacție.

Informația nu a stârnit deocamdată nicio reacție mai consistentă (măcar) din partea presei specializate, în condițiile în care lui Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, i se pare totul cusut cu ață albă, o dovadă în plus, spune bosul fermierilor, că Daea ar putea fi dezinformat.

Am încercat să lămurim problema chiar cu ministrul de resort, însă șeful MADR nu a răspuns apelului telefonic, probabil ocupat cu transportul prin țară al unor colegi din presa agricolă, chiar cu mașina instituției. Nici „generalul” instituției subordonate de peste drum – APIA – nu a fost de găsit la telefon. Încercările noastre de a obține un punct de vedere vizavi de această informație inedită s-au afundat când inclusiv Alexandru Potor, secretarul de stat însărcinat cu problemele legate de agențiile de plăți, nu a dat curs demersului nostru jurnalistic.

Revenind la documentul de presă, o noutate în peisajul politic autohton (excepție făcând, bineînțeles, perioada de campanie electorală), prin intermediul acestuia, ministrul Petre Daea îi anunță pe fermieri, marți, 7 martie 2017, că trei zile mai târziu - în data de 10 martie 2017 – ar urma să înceapă plățile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul zootehnic, „conform calendarului stabilit”. Și asta în condițiile în care, anul trecut, guvernul tehnocrat plătea acești bani în august 2016, nu în martie.

„Pentru a se asigura că fondurile ajung la beneficiari, conform calendarului stabilit, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se informează personal, în mod aleator, contactând telefonic fermierii care au solicitat banii pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii”, se afirmă în comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii. „Din discuțiile purtate astăzi, 7 martie a.c., cu fermierii îndreptățiți să primească aceste subvenții, i s-a confirmat faptul că sumele au început deja să intre în conturile beneficiarilor, cu trei zile înainte de data stabilită inițial. Facem precizarea că anul trecut (2016) acești bani au fost plătiți abia în luna august. Un exemplu în acest sens este un fermier din județul Brăila, care într-o discuție telefonică din cursul acestei dimineți cu ministrul Petre Daea, i-a comunicat că la ora 11.00 avea deja sumele transferate în cont”.

Menținând aceeași notă, avântul proletar al ministrului Daea a putut fi observat inclusiv în ședința de Guvern din data de 2 martie 2017. Faptul că se încurcă în detalii, chiar dacă, probabil, vrea să rezolve mult, a fost taxat inclusiv de către premierul Grindeanu. De această dată nu a mai fost vorba de neclarități, ci de un demers interpretabil în condițiile în care a fost diseminat către presă fără detalii suplimentare.

Sorin Grindeanu: Vă mulțumesc. Ultimul subiect pe care vreau să îl subliniez astăzi este unul legat de agricultură, dle ministru Daea, și anume de luna martie, o lună extrem de importantă, o lună în care trebuie să dăm subvențiile. Și eu nu mă îndoiesc că, pe finalul acestei luni, 31 martie, mare parte, o parte covârșitoare a subvențiilor care trebuie date către agricultori vor fi plătite aceste subvenții. Și cred că este o premieră, dar poate îmi spuneți dvs mai multe.

Petre Daea: Dle prim-ministru, primul obiectiv al programului de guvernare în agricultură este și rămâne acordarea la timp a subvențiilor pentru fermieri. După cum știți, am elaborat și aprobat toate actele normative necesare. Am înscris în bugetul Ministerului Agriculturii suma necesară pentru acordarea tuturor subvențiilor pentru fermieri. Ne-am organizat eliminând rămânerile în urmă privind controlul în teren. Am operaționalizat sistemul de prelucrare și procesare a datelor, am transferat la timp sumele de la Ministerul Finanțelor în contul APIA, printr-o colaborare perfectă între cele două ministere, Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor. Așa se face că pentru prima dată în România acordăm subvențiile începând cu data de 23 februarie anul acesta. Vă pot informa cu cifre exacte că, pentru 681.000 de fermieri, la această dată s-au procesat acte pentru 481.814 fermieri, ceea ce reprezintă 71%, cu o sumă totală de 48.138.374 de milioane euro. După cum afirmați dvs şi după cum există în sarcina ministerului, ca și grafic de derulare a subvențiilor, în data de 10 martie încep și subvențiile pentru zootehnie. Dle prim-ministru, anul trecut aceste subvenții s-au dat în iunie - iulie. Anul acesta fermierii iau banii când lucrările se execută în câmp. Este un respect al nostru față de efortul fermierilor și este un angajament politic pe care ni l-am asumat și pe care ni-l ducem la îndeplinire. Vreau să vă informez, dle prim-ministru, că pregătim anul de plată 2017, pentru că în agricultură anii agricoli nu se suprapun cu anii calendaristici, motiv pentru care am luat toate măsurile organizatorice, măsurile tehnice, de raționalizare a efortului uman, în așa fel încât în data de 1 martie au început depunerile de cereri, iar astăzi, la această oră, prin datele pe care noi le procesăm, în România s-au depus 6.020 de cereri, față de 2.490 cereri anul trecut, toată ziua. Până diseară mai este, sistemul lucrează, oamenii sunt la datorie, procesează cererile, într-un deplin respect față de fermierii români.

Sorin Grindeanu: Dle ministru, la 31 martie ce se întâmplă?

Petre Daea: Dle prim-ministru pentru mine ziua este exactă, sarcina de asemenea. Sper ca în 31 martie să avem numai situații neclare privind legătura între sistem, sistemul de aplicare, și situațiile concrete pentru fermierii din România.

Sorin Grindeanu: Adică lucruri puține.

Petre Daea: Foarte puține.

Sorin Grindeanu: Dacă sistemul lucrează așa cum ați spus dvs, mă aștept să fie foarte puține.

Petre Daea: Așa consider și eu și asigur Guvernul României că în acest proces de plată de verificare sunt o serie întreagă de calcule, pentru că România, agricultura țării românești, distribuie 89 de forme de sprijin. Este o muncă extraordinară, cu o aplicație bine pusă la punct, și când am spus că în sistem pot apărea unele sincope m-am gândit la capacitatea de exprimare a sistemului electronic pe care noi l-am pregătit, și nu am nicio îndoială că el nu ne va răspunde vizavi de interesul pe care îl avem și noi și Guvernul României. Avem toți banii, dle prim-ministru. Ne-ați pus banii în buget, este păcat să nu îi dăm la timp.

„Cred că este dezinformat. Am impresia că-l aburesc unul, altul... ”

Un veșnic combatant al politicilor „mestecate” la palatul din strada Carol I, nr. 2-4, bosul LAPAR, Laurențiu Baciu, a declarat pentru Revista Fermierului că i se pare ciudat demersul de a-i suna pe fermieri și a-i întreba dacă și-au încasat banii pe subvenții, dar mai ales laudele, în condițiile în care producătorii îl sună constant pe liderul Ligii și i se plâng că nu primesc subvenția.

El consideră că Daea ar putea fi dus de nas de subalterni și recunoaște că nici el nu a primit sprijinul financiar mult așteptat de toți agricultorii.

Totodată el denunță anumite manevre de culise. Acestea s-au concretizat nu demult prin îndemnul ministerial la adresa sa de a-i suna pe unii „producători agricoli” care jură că au banii deja în conturi. Bineînțeles, numerele de telefon erau deja pregătite.

„Pe mine care mă sună, toți plâng că (...) nu le intră banii (...); parcă-s eu ministru (...). Ministrul mi-a zis că le-a dat drumul (n.r. - banilor pentru subvenții). Mi-a dat într-o zi doi inși la telefon ca să confirme c-au primit banii. (...) Mi-au dat două numere de telefon, iar eu când am vorbit cu ei parcă erau trași la indigo în declarații. Când i-am întrebat ce suprafețe eu, amândoi au spus că nu știu... «Cred că vreo 11 hectare», a răspuns unul. Și celălalt a spus la fel, că nu știe ce suprafață are... «Cred că vreo 7 hectare». Am impresia că a fost cacealma. M-a indus ministrul în eroare. După aceea n-am mai găsit niciunul care să spună că da, a primit banii. Același Petre Daea mi-a mai spus: «Mamă ce bucuros sunt. Am reușit astăzi de mi-au intrat banii pentru subvenții». Parcă îi dăduse de două săptămâni! Ți-au intrat banii abia azi de la Finanțe?, mă gândeam. Sunt lucruri care se bat cap în cap. Cred că este dezinformat. Am impresia că-l aburesc unul, altul... (...) Mie nu mi-au intrat banii. Am văzut că au dat celor mici”, a precizat bosul LAPAR.

De Mărțișor, cu ocazia evenimentul de lansare a platformei www.agrim.ro, la doar trei ore distanță de lansarea Campaniei 2017 de depunere a cererii unice de plată a subvențiilor, bosul APIA, Adrian Pintea, afirma că fermierii au respectat programările și invitațiile APIA, de aceea nu mai puțin de 1.700 de cereri erauînchise la nivel național.

„Profitând de data de 1 martie, dată la care APIA lansează campania de primire a cererilor aferente anului 2017, pot să vă spun că până la ora actuală, fiind doar trei ore de când s-a deschis această campanie, fermierii au înţeles mesajul nostru şi anume au respectat acele programări şi invitaţii, iar în cele trei ore deja avem peste 1.700 de cereri închise la nivel naţional. Fac un apel către toţi fermierii pentru a respecta acele programări astfel încât perioada 1 martie - 15 mai să fie perioada în care noi primim toate aceste cereri”, a precizat Adrian Pintea la evenimentul de lansare a platformei www.agrim.ro, citat de Agerpres.

Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017 pentru toate schemele de plată şi măsurile de sprijin din sectorul vegetal şi zootehnic a debutat miercuri, 1 martie, şi se va finaliza la 15 mai 2017, perioadă în care nu se aplică penalităţi.

Anul acesta, finalizarea și închiderea Cererii unice de plată în IPA Online se va face numai în centrele APIA, în prezenţa funcţionarului responsabil cu primirea documentului.

Potrivit datelor APIA, disponibile la data de 7 martie 2017, din cei 114.000 de beneficiari eligibili, la data de 7 martie 2017, banii „au plecat” spre 64.616 fermieri, în sumă de 35.277.495 euro.

În ciuda faptului că raportul Retailer Scorecard, ce analizează performanța de mediu a principalilor 11 mari rețele comerciale din România, demonstrează că trendul spre sustenabilitate continuă cu pași fermi, în momentul efectuării studiului, unele dintre cel mai căutate legume - roșiile - se găseau la raft doar în proporție de 38% de proveniență românească, majoritatea supermarketurilor oferind produse de import, se arată în cel mai nou comunicat de presă al WWF.

Mai exact, în marile magazine se comercializau fructe românești în proporție de 42%, iar legume românești în proporție de 65%, la nivelul pieței observându-se totuși o tendință de creștere de la an la an.

„Față de anul 2014 când procentul de legume și fructe românești disponibile era de 55%, în 2016 a crescut la 61% din oferta magazinelor. În momentul efectuării studiului, pe rafturi se găseau fructe românești în proporție de 42%, iar legume românești în proporție de 65%. Dintre acestea, unele dintre cel mai căutate, roșiile, sunt doar în proporție de 38% românești, majoritatea retailerilor oferind produse de import. Dintre fructele de sezon, doar 16% din strugurii disponibili pe rafturile retailerilor sunt de proveniență locală”, se precizează în documentul de presă.

Totodată, se mai precizează în cea de-a cincea ediție a raportului Retailer Scorecard, s-a majorat numărul retailerilor ce oferă legume și fructe românești cu certificare ecologică, ajungând de la 0 în 2014, la 3 în 2015 și la 5 în studiul din 2016.

„Agricultura românească poate fi promovată însă mai mult în piaţa de retail, acest demers fiind susținut și de legislația în vigoare. Începând cu martie 2016, se prevede ca pentru anumite produse alimentare – cum ar fi carne, legume, fructe, miere, ouă, lactate și produse de panificație, retailerii să comercializeze produse provenite din lanțul scurt în proporție de 51% conform legii 150/2016 a comerțului alimentar. În plus, recomandările primite de la Comisia Europeana privind această legislație îndeamnă către o mai mare transparență. «Conform punctelor de vedere centralizate de comisie, legea ar trebui modificată cu precizări mai clare privind materia primă care stă la baza produselor, cu prevederi privind trasbilitatea produselor și etichetarea acestora sau cu reglementări privind inspecția agro-alimentară a produselor din import»”, spun cei de la WWF.

Stăm binișor la capitolul lapte și ouă

Procentul de lapte românesc a crescut semnifcativ în comparație cu anii precedenți aflându-se la 86%, raportat la 50%, cifra de anul trecut, mai spun cei de la WWF.

Mai mult, din cei 86%, doar 6,3% reprezintă lapte dulce românesc cu certifcare ecologică.

„Găsim cel puțin un brand de lapte ecologic în magazinele fecărui retailer, excepție făcând Lidl, Penny Market și Profi”, se precizează în raport.

Având avantajul de a fi un produs ușor perisabil, ouăle reprezintă categoria cel mai bine reprezentată, astfel încât peste 99% dintre produse provin din România, spun specialiștii WWF.

În schimb, mai adaugă aceștia, raportul de ouă certifcate ecologic nu a crescut foarte mult, aflându-se la 7,10% din totalul produselor disponibile la raft.

3.000 de euro pentru producătorii de tomate în sere și solarii

Producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752.000 lei, contravaloarea în lei a 40.000.000 euro și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Cererile și documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București. Prin acordarea ajutorului de minimis se urmărește obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea și valorificarea acestora. De asemenea, ajutorul va contribui la creșterea și stabilizarea cantitativă și calitativă a producțiilor de materii prime, la echilibrarea balanței veniturilor și cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i să se reașeze într-o poziție mai stabilă și mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri.

Pentru implementarea programului de susținere a producției de tomate în spații protejate a fost emis un ordin de ministru privind stabilirea responsabilităților la nivelul MADR si al Direcțiitor județene pentru Agricultură.

Suntem ilegali!

Pe motiv că normele naționale privind comercializarea cu amănuntul a produselor agricole și alimentare ale României contravin legislației Uniunii Europene (UE), Comisia Europeană (CE) a decis miercuri, 15 februarie 2017, să trimită o scrisoare de punere în întârziere țării noastre.

Mai exact, potrivit comunicatului de presă al CE, marilor comercianți cu amănuntul li se solicită să achiziționeze cel puțin 51 la sută din produsele alimentare și agricole de la producătorii locali.
„Acest fapt pune probleme legate de libera circulație a mărfurilor”, se afirmă în documentul de presă.

Același act normativ (Legea nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare), mai spun oficialii CE, prevede obligația comercianților cu amănuntul de a promova produsele de origine română, limitându-le astfel decizia de natură comercială privind alegerea produselor pe care le oferă, ceea ce contravine libertății de stabilire (articolul 49 din TFUE).

„În conformitate cu dreptul UE, restricționarea acestor libertăți este permisă numai în cazul în care există o nevoie justificată pentru a proteja un interes public major, precum sănătatea publică, iar măsurile adoptate nu trebuie să fie mai puțin restrictive”, spun cei de la Comisie.

Potrivit spuselor acestora, țara noastră nu a furnizat dovada faptului că măsurile naționale sunt justificate și proporționale. Autoritățile române au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie.

Alături de alte trei state membre, România nu a comunicat deocamdată Comisiei transpunerea deplină a normelor în legislația lor națională.

„Ele au acum la dispoziție două luni pentru a notifica transpunerea completă. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE”, au conchis oficialii CE.

Trendul spre sustenabilitate continuă

Cea mai recentă ediție Retailer Scorecard a analizat cât de multe produse locale sunt pe rafturile magazinelor cu doar câteva luni înainte de noua lege a supermarketurilor și cum stăm la capitolul produse sustenabile în retailul alimentar.

A cincea ediție a raportului Retailer Scorecard, ce analizează performanța de mediu a principalilor 11 retaileri alimentari din România, demonstrează că trendul spre sustenabilitate continuă cu pași fermi. Astfel, în 2016, cinci retaileri au obținut scoruri de peste 50% (Auchan, Mega Image, Lidl, Kaufland și Selgros), spre deosebire de doar un retailer în ediția anterioară (Kaufland)1. Este rândul consumatorilor să ceară și să aleagă produse sustenabile, fie că e vorba despre pește, produse din hârtie, detergenți, produse lactate, ouă sau legume și fructe.

Retailer Scorecard urmărește performanța de mediu a retailerilor prin politicile de sustenabilitate implementate și produsele certificate disponibile la raft. Sectoarele-cheie analizate sunt: politici de mediu, pește și fructe de mare, produse din hârtie, detergenți, produse lactate, ouă, legume și fructe. Evaluarea este realizată pe baza unui chestionar completat de reprezentanții fiecărei companii și a unei fișe de observație, completată în teren de reprezentanții WWF. Eșantionarea a fost realizată pe baza unui top al companiilor de pe piața de retail FMCG și au fost selectați primii 11 retaileri: Auchan, Billa, Carrefour, Cora, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro, Penny Market, Profi și Selgros.

Publicat în D`ale gurii

Publicitate

Adama iulie 2020 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista