piata - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 20 Octombrie 2023 14:23

Călin Fărgaciu, gospodarul din Săndulești

Comuna Săndulești, din județul Cluj, este dovada că hărnicia alungă sărăcia. Asta poate și pentru că primul gospodar al comunei este cunoscutul fermier Călin Fărgaciu, care are o bună cunoaștere a realităților și provocărilor cu care se confruntă agricultura și întregul spațiu rural. În rândurile ce urmează vă invităm să-l cunoașteți pe primarul, fermierul și omul Călin Fărgaciu.

„Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi.”

Reporter: Comuna Săndulești, numită de locuitori „Capitala Ardealului”, se află la poalele Munților Apuseni, Munții Trascău, mai exact, în apropierea Rezervației Naturale Cheile Turzii. Aici s-a născut, a crescut și-și duce traiul de zi cu zi Călin Fărgaciu. Aşadar, s-o luăm pe rând. Călin Fărgaciu, fermier sau primar?

Călin Fărgaciu: În primul rând, sunt fermier. Probabil că acesta este şi motivul pentru care am trecut un pic şi în administraţie. Cât Dumnezeu va considera că trebuie să fiu şi aici o să fiu şi aici, la primărie, în rest la fermă şi în agricultură o să fiu mereu.

Sunt unul dintre oamenii care au crescut pe lângă Mircea Ciurea, Dumnezeu să-l odihnească, am continuat ce a pornit Mircea ca luptă sindicală şi ca luptă a celor care suntem în rural şi în agricultură, împreună cu Dan Ţandea, tot aşa şi el a trecut la Domnul, şi încet-încet în asociaţie, în cooperativă şi în ce facem noi în agricultură vin tineri, şi asta e foarte bine, se predau ştafete, se face schimbul între generaţii şi este minunat dacă noi reuşim să lăsăm o cărămidă, două, trei, cinci, astfel încât cei care vin după noi, tinerii, să aibă pe ce clădi.

Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi. Mai demult, în perioada interbelică şi înainte, în general cel mai gospodar din sat era şi primar. Lumea atunci ştia să cumpănească mai bine lucrurile.

A fost şi o perioadă în care comunităţile considerau că dacă ai făcut treabă bună şi ai dezvoltat un business în agricultură, ajungând în funcţia publică te vei îmbogăţi şi mai tare. Era o cutumă şi o gândire păguboasă pentru toată lumea, pentru că ulterior comunităţile şi-au dat seama că oamenii gospodari ştiu să facă treabă, făcând pentru ei aveau expertiză şi în zona atragerii fondurilor, ştiau să chibzuiască un buget, deci nu veneau chiar doar pentru a face paradă. În general, în comunele şi în unităţile administrativ-teritoriale în care se merge doar pe discurs politic, pe promisiuni care nu au un fundament şi în gândirea unui buget, comunităţile stau pe loc sau chiar regresează.

calin fargaciu 1

Reporter: Câte suflete sunt în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Sănduleşti e o comună de gradul trei, o comună mică, are doar în jur de 2.300 de locuitori, sunt două sate, Sănduleşti şi Copăceni. Noi zicem că suntem Capitala Ardealului, dar asta zicem noi, nu vrem să supărăm pe nimeni, chiar avem la intrarea în comună un însemn care spune acest lucru: „Comuna Sănduleşti, Capitala Ardealului”. Dar este doar marketing, şi ca un lucru care să creeze zâmbet celor care-l ascultă, în comuna Sănduleşti se fac foarte multe cununii. Într-adevăr, am şi creat un spaţiu, o casă de căsătorii în care cei care se căsătoresc să poată să aducă pe toată lumea care doreşte să fie la fericitul eveniment, şi am observat că veneau şi din alte părţi. Există o legislaţie, primarul poate da o dispensă şi se pot cununa şi la noi tinerii care doresc. Căsătoream nişte tineri de aici, care apoi mi-au zis: „Vor şi nişte prieteni de-ai noştri să se căsătorească la Sănduleşti!”. Am rămas mirat, de ce vor să se căsătorească aici? Şi-mi răspund: „Vor să se cunune în Capitala Ardealului!”. O chestie de marketing pe care am tot derulat-o în online şi până la urmă lumea a înţeles că la Sănduleşti se întâmplă lucruri bune, suntem oameni aşezaţi. Chiar avem o comunitate de oameni aşezaţi, deşi suntem multietnici, multiconfesionali, multiculturali, dar încet-încet s-a aşezat foarte mult comunitatea. Chiar când am ieşit primar în 2016 ieşeau de la diferite biserici şi de multe ori nu se salutau chiar cum aş fi considerat eu că trebuie să facă un bun creştin, şi-i spuneam soţiei mele: „Parcă am ajuns primar în Belfast!”. Dar încet am adus înapoi comunitatea, pentru că am avut inteligenţa ca în momentul în care a fost ales viceprimarul el să fie din Copăceni, eu fiind localnic din Sănduleşti, şi astfel şi prin buna noastră colaborare comunitatea a înţeles că dacă în administraţie este linişte şi pace, lucrurile merg bine şi ei trebuie să facă la fel. Am făcut foarte multe activităţi în care i-am adus împreună și asta pentru noi este o bucurie, chiar lucrurile se întâmplă bine în comunitatea noastră şi probabil de aceea şi Domnul îşi întoarce privirea spre noi şi face ca bugetul să fie unul astfel încât noi să progresăm.

Reporter: Care sunt activităţile economice de bază în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Agentul economic cu cea mai mare pondere este tot în zona agriculturii, este o fermă de vaci cu lapte, 700 de capete, Agronova, care face treabă bună. Va trebui să aducem şi alt gen de mediu economic la noi, pentru că așa funcţionează un buget la nivel de România, şi probabil şi în alte state, o parte din contribuţiile de pe raza unui UAT se întorc procentual în cadrul UAT-ului, de asta vedem că unele comune explodează, pentru că au creat mediu economic sau au transformat o parte din terenul agricol în parc industrial. Nu ştiu dacă neapărat este cea mai bună formă, însă pentru comunităţi şi pentru dezvoltare este bine, se creează locuri de muncă, bugetul local are nişte sume confortabile astfel încât să facă o infrastructură la nivel de Europa, cum ne dorim. Din acest punct de vedere, Sănduleşti este o comună fericită, pentru că am asfaltat aproape toate drumurile, mai avem de turnat asfalt pe o porțiune de 7 km, unde s-au finalizat lucrările de canalizare. Da, comuna Săndulești are canalizare sută la sută, are apă în sistem centralizat, are gaze naturale, electricitate, internet, tot ce înseamnă confort. Şi dacă reuşim, oricum avem proiect pe Saligny, cu siguranţă se va asfalta și bucata rămasă şi astfel închidem cercul, comuna ca infrastructură, ca utilităţi, este la nivel de urban.

comuna sandulesti

Avem în lucru un parc industrial. Când va fi gata, eu chiar pot să plec acasă, deoarece comuna Sănduleşti va rămâne cu un buget confortabil, cu locuri de muncă şi cu siguranţă. De fapt, ca zonă de rezidenţial, nici nu prea avem unde să construiască. Tot ce a fost grădină sau casă mai veche toate sunt cumpărate, au venit mulţi tineri în comunitate, chiar acum construim – ceea ce e o mare bucurie - trei clase de învăţământ primar. Se întoarce şi diaspora, s-au mutat familii tinere la noi şi chiar vreau să vă spun, fără a face reclamă pentru vreun ONG, există un ONG la Bucureşti, se numeşte Bookland, cu care dezvoltăm împreună proiecte, ei ajută comunităţile să investească în educaţie. Îi aduc pe toţi cei puternici şi cu potenţă economică, cu materiale de construcţii, în general UAT-urile mai plătesc manoperă sau materiale pe care nu le pot ei furniza. Am renovat un corp de clădire şi acum construim chiar un corp nou şi urmează să construim şi o mică sală de sport. Adică nu încercăm să creăm proiecte decât adaptate la nivelul comunităţii. Nu vom avea o sală de sport megalomanică, ci una care să satisfacă nevoile copiilor de la şcoală.

„Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani.”

Reporter: Comuna este situată într-o zonă foarte frumoasă, cu multe obiective turistice în apropiere...

Călin Fărgaciu: Există o energie bună la Sănduleşti şi asta cred că face ca lumea să-şi dorească să treacă pe aici şi să stea la noi. Adevărat, suntem şi bine amplasaţi, pentru că avem Cheile Turzii într-o parte a localităţii, avem Cheile Turului cu Valea Racilor, Cheile Copandului cum le spunem noi în partea dinspre Turda, e salina foarte aproape, Muntele Băişor e staţiune turistică, de la noi începe Valea Arieşului cu tot ce înseamnă zonă cu potenţial turistic extraordinar. A fost o mare bucurie când am reuşit să asfaltăm drumul care face legătura cu Cheile Turzii. Era un drum de 4,5 km pe care comunitatea întotdeauna şi-a dorit să-l vadă asfaltat și am reușit.

 

Fermierii trebuie să devină și procesatori, și retaileri

 

Reporter: Să trecem și la agricultură, la fermieri... 

Călin Fărgaciu: Acum trebuie să dau din casă şi să vă spun că sistemul cel mai uşor îl învingi din interior. Ăsta a fost motivul pentru care eu am intrat în politică cu mult timp în urmă, nu neapărat cu gândul de a fi primar, deşi mi-am dorit dintotdeauna, pentru că acumulând o experienţă şi o expertiză din lumea businessului, mi-am dat seama că pot să fac unele lucruri bine. Nu ştiu dacă mai bine decât alţii, dar tot am făcut câteva lucruri bine. Văd aşa, când lumea îmi zâmbeşte pe stradă, şi fără lipsă de modestie, la al doilea mandat am câştigat cu 80%. Asta cam spune ceva despre gradul de satisfacţie a cetăţenilor, dar nu despre asta vreau să vorbim. Am intrat în politică pentru că, i-am amintit pe Mircea şi pe Dan, făceam mitinguri, mergeam la Bucureşti, zgâlţâiam porţile Ministerului Agriculturii câte 2.000 de oameni să ne cerem drepturile. Ulterior ne-am dat seama că cu un telefon putem să mergem în mod calm la Bucureşti, să ne primească ministrul a doua sau a treia zi, să discutăm şi să facem lucrurile să funcţioneze. Mai greu a fost până când sistemul a înţeles că noi existăm şi că într-adevăr suntem o forţă, şi în acelaşi timp contribuim şi la bunăstarea ţării. Dacă ne uităm statistic, anii cei mai buni din punctul de vedere al PIB-ului sunt anii în care agricultura merge bine. Şi probabil că şi-au dat şi ei, politicienii, seama în timp.

Deci îmi place să fac lucruri şi la primărie, dar nu înseamnă că neapărat aş vrea să trec la Domnu’ din primărie. Nu. Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani, pentru că aşa funcţionează, cumva cam în dinţi de fierăstrău, ani mai buni, ani mai puţin buni. Perioada tristă pe care o traversăm acum am mai traversat-o. Noi speram că nu se va întâmpla. Motivele sunt multe, cu siguranţă războiul din Ucraina e unul din motivele care ne afectează foarte tare pe toţi, în primul rând pentru că a scăzut foarte mult consumul, ăsta e un motiv.

interviu 242 calin fargaciu 3

Am înființat Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin -BOVICOOP, suntem destul de bine coagulaţi, suntem prezenţi activ în 14 judeţe şi avem colaborări şi cu alţi colegi din altă parte. Astăzi, există un apetit al consumatorului pentru produse româneşti. Se vor întâmpla lucruri în viitor. Fermierul va trebui să iasă cumva din starea de confort în care să producă doar materii prime şi să le dea celor care să le proceseze şi apoi să ajungă la retail. Va trebui să devenim oarecum şi procesatori, deşi noi credeam că va fi în a doua – a treia generaţie, marile ţări producătoare de lapte deja fac lucrul ăsta, cei din Occident care oarecum sunt dinaintea noastră cu tot ce înseamnă economie de piaţă, în general marile uniuni de fermieri au ajuns să deţină şi o parte din procesare.

„Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.”

Reporter: Într-o vreme, îndepărtată, nu era judeţ fără două-trei făbricuţe de procesare a laptelui, nu mai zic de cele de carne, abatoare şi aşa mai departe, iar astăzi sunt judeţe care nu mai au abatoare, în care nu mai găseşti o fabrică de procesare a laptelui. Prin urmare, credeți că e necesar ca procesarea să crească pe lângă cooperativele de fermieri, mai ales că multinaţionalele continuă să fie cele care să impună preţul şi să se joace cu contractele?

Călin Fărgaciu: În trecut toată hrana era produsă în România. Lucru care acum nu se mai întâmplă. Deci, în trecut importam doar citrice şi piper, produse care nu se făceau la noi. Acum se importă foarte mult produs finit, inclusiv aluat congelat, de lactate nu mai vorbesc, partea de carne şi așa mai departe.

Va trebui ca noi, cei care producem materia primă, să devenim şi procesatori, şi cred că ulterior va trebui să devenim şi retaileri. Va trebui creată o contrapondere la marile reţele de supermarketuri. Chiar dacă există lapte la dozator, care e foarte bun şi e şi mai ieftin, omul merge în supermarket pentru că merge cu coşul, îşi pune în coş tot ce vrea el, pentru că e mult mai confortabil. Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să aducem genul acela de comerţ spre consumator, să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.

În ceea ce privește fermele de vaci, practic, ferme comerciale în România sunt vreo 300.000, după cum s-a văzut la depunerea cererilor pentru ajutor. Însă ceea ce vreau să vă spun e că țara noastră la ora actuală îşi produce doar 40% din cantitatea de lapte de care are nevoie şi totuşi nu-i nevoie de laptele nostru, pentru că ne inundă ungurii, ne inundă polonezii, lucrurile nu se întâmplă chiar cum ar trebui să se întâmple. Adică sigur, trebuie să-i ajutăm pe toţi, dar ar trebui să ne ajutăm în primul rând pe noi. A fost o sincopă legată şi de „cornul şi laptele”, adică unele aspecte oarecum au fost neglijate de stat.

„Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.”

Reporter: Cum e piața laptelui, s-a mai reglat prețul? Pentru că în primăvară a fost destul de rău pentru crescătorii de vaci.

Călin Fărgaciu: De curând, cantitatea de lapte care e necesară la procesare s-a mai reglat, iar preţul a ajuns să depășească 1,3 – 1,4 lei/litru şi tinde chiar spre 2 lei, la poarta fermei. Sigur că, în condiţiile în care dacă faci furajare din stoc şi fermele mari de vaci toate fac furajare din stoc, atunci, referitor la costul de producție, suntem undeva pe la 2,3 – 2,4, chiar 2,5 lei cu litrul de lapte. Mai nivelează un pic subvenţia, însă nivelarea preţului şi acoperirea pierderilor din subvenţie înseamnă să ajungem să nu mai putem face investiţii. Multă lume nu înţelege că de fapt subvenţia reprezintă o mâncare ieftină pe masa românilor. Nu este subvenţionat fermierul, ci este subvenţionat consumatorul final. Adică noi, fiecare, ca populaţie, când mergem şi cumpărăm o parte din mâncarea ieftină este sprijinul pe care-l are fermierul ca să vândă un pic mai ieftin. Se acoperă de fapt nişte pierderi. Dar dacă noi ajungem să acoperim nişte pierderi din subvenţie, costul de producţie, atunci nu mai facem investiţii, încep să se închidă ferme, apar probleme sociale, PIB-ul României nu e acolo unde ar trebui să fie.

interviu 242 calin fargaciu 1

Agricultura este un factor important la nivel macro în economia ţării. Nu toată lumea înţelege, unii înţeleg că fermierii vor bani ca să-şi cumpere jeepuri, fără să ştie că ei mai umblă şi prin noroi şi-şi iau jeepul nu de făloşi, ci că trebuie să meargă în câmp şi când plouă, şi când e vreme bună. Indiferent câtă tehnologie ai avea într-o fermă, nu poţi chiar să suplineşti toate, mai ales că noi încă suntem, geografia ţării nu permite nişte ferme imense, eu personal nici nu mi le doresc, eu vreau încă să existe mica proprietate, proprietarul de nivel mediu, care, de fapt, el e motorul oricărei economii şi la noi, şi în Europa. Francezii au făcut greşeala asta să creeze nişte exploataţii imense şi ulterior au creat nişte pungi de sărăcie. Sper că România nu va ajunge acolo, dar să ştiţi că s-au închis multe ferme de vaci.

Există nişte dimensiuni în care eşti oarecum rentabil, echilibru şi între munca pe care o investeşti în fermă, efortul tău şi beneficiu. Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze şi pentru familia ta, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.

Reporter: Care este opinia dvs. în legătură cu plafonarea preţului la alimentele de bază?

Călin Fărgaciu: Probabil că populaţia va simţi în buzunar această plafonare, însă să ştiţi că fermierul este cel mai afectat. Tot ceea ce a însemnat ieftinirea laptelui la raft a fost doar pe spinarea fermierului. Noi, în decembrie 2022, vindeam laptele cu 3 lei litrul. A venit nebunia cu scăderea preţului, am ajuns pe la 2 lei, şi în momentul când s-a propus prima reducere de preţ la raft laptele a ajuns 1,30 – 1,80 lei/litru. După cum vedeți, reducerea a fost clar pe cârca fermierului. Fermierul nu are ce face, vaca este ca o siderurgie, în fiecare zi trebuie mulsă, în fiecare zi produci lapte. Dacă nu ţi-l cumpără nimeni, trebuie să-l arunci, nu ai altă variantă. Şi procesatorul ştie asta, şi retailerul ştie. De asta s-au şi închis ferme de vaci. Am încercat noi să obţinem o subvenţie, însă din păcate subvenţia se consideră ajutor de stat, Europa nu a vrut să aprobe genul ăsta de abordare, şi pentru ei a fost un cartof fierbinte, şi astfel s-au mai abatorizat câteva mii, zeci de mii de vaci, s-au mai închis nişte ferme, o parte dintre fermieri au ajuns în industrie sau în zona de asistenţă socială, lucru pe care tot statul îl decontează. În continuare lucrurile sunt într-o zonă de gri, pentru că de-abia acum tinde spre 2 lei laptele, pentru că s-au închis ferme, a scăzut producţia, nu mai este lapte, nu pentru că încearcă cineva să ne ajute pe noi. Întotdeauna s-a întâmplat aşa, cel puţin de 30 de ani de când fac eu agricultură, totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.

Reporter: Cum e acest an pentru ferma dvs. în ceea ce privește partea vegetală, care vă asigură furajul pentru animale?

Călin Fărgaciu: Noi, fermierii, avem o vorbă: în anii secetoşi facem marfă bună, dar puţină, în anii ploioşi facem marfă multă, dar nu de cea mai bună calitate. Anul ăsta este un an bun agricol, însă pentru munca câmpului a fost un efort mare din partea fermierilor, deoarece ca să faci fânuri în timpul dintre două reprize de ploaie nu a fost suficient, şi atunci am apelat la baloţi înfoliaţi. Foarte mulţi dintre fermierii de la noi din zonă şi-au achiziţionat echipamente pentru a putea face lucernă înfoliată. Este bine că şi fermierii din România au reuşit să ajungă să aibă tehnologie, astfel încât în funcţie de condiţiile meteo ei să-şi poată lua hotărârea cea mai bună în ceea ce priveşte culturile, mă refer la masa verde, la silozuri de plante proteice, pentru că până la silozul de porumb mai este.

După cum se vede, lucrăm cu mai multe utilaje, astfel încât să reuşim ca în timp scurt să facem cosirea şi apoi, în funcţie de ce va zice buletinul meteo, lăsăm şi facem fânuri dacă vor fi trei zile de temperaturi ridicate, iar în cazul în care considerăm că nu vom avea timp suficient, o să balotăm şi o să înfoliem, după care în scurt timp o să şi scoatem baloţii, pentru că nu ne permitem să ocupăm foarte multă suprafaţă cu partea de baloţi înfoliaţi.

La final, cred eu, 2023 va fi un an bun pentru fermieri şi-l aşteptam, pentru că anul trecut a fost un an greu, a fost un an cu secetă, dintr-o eroare pentru noi, văcarii, culturile de porumb siloz, lucerna şi păşunile au fost prinse la plante de nutreţ şi nu au fost în pachetul de sprijin pentru secetă la culturi agricole. Am avut sprijin pe vaca de lapte, însă ar fi fost bine dacă şi porumbul siloz ar fi fost prins în pachetul de despăgubiri. Am înţeles că la Ministerul Agriculturii se discută ca această eroare să fie îndreptată, acum dacă se va putea şi vor reuşi va fi foarte bine pentru noi, dacă nu, noi, fermierii, oricum suntem apropiaţi de divinitate şi zicem aşa: ce dă Domnu’, aia e bun şi pentru noi. Iată că anul ăsta Domnu’ a fost bun cu noi, lucerna arată extraordinar. Aici, în zona Transilvaniei, unde ne aflăm noi în zona de podiş Turda-Cluj, facem maximum trei coase. Sunt suprafeţe şi sole în România unde se fac şi patru, şi cinci coase, sigur, în funcţie de regimul pluviometric, există şi frumoasa zonă a Braşovului în care ei pot să pună şi amestec de ierburi, pentru că regimul de ploi este unul aproape de normal şi fac un furaj superior, combinat între o graminee şi mai multe leguminoase, noi putem să facem aici doar lucerna. Lucerna se comportă bine în zona noastră.

„Totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.”

interviu 242 calin fargaciu 4

 

„Trebuie să învățăm tot timpul și să ne adaptăm”

 

Reporter: Nu vreau să încheiem fără să vorbim despre omul Călin Fărgaciu. Așadar, cine e Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Am 53 de ani şi anul trecut m-am înscris la doctorat. Cam aşa cred că ar trebui să se întâmple lucrurile, nu cred că există o vârstă la care să faci şcoală, mereu trebuie să mergi la şcoală, mereu trebuie să înveţi. Ne uităm de multe ori la medici, că până se pensionează tot învaţă. Cred că şi noi, zootehniştii şi agronomii, va trebui să facem lucrul ăsta, sigur că pentru mine e o bucurie că sunt coleg de doctorat cu fiica mea. Nu ştiu dacă neapărat pot să finalizez doctoratul, pentru că, uitându-ne la televizor, a devenit un lucru de care aproape că ţi-e spaimă să îl ai, nu cumva cinci propoziţii să nu fie ale tale, dar în acelaşi timp legătura cu mediul academic trebuie să o avem tot timpul.

Călin Fărgaciu mereu va fi un fermier, deşi viaţa aşa a vrut, să fiu vizibil uneori. Sunt o persoană destul de smerită, în ultimul timp m-am apropiat şi mai mult de Dumnezeu, sunt creştin ortodox, dar am descoperit şi înţeleg cu tărie că tot ce am am de la Domnul. Şansa mea în viaţă a fost să învăţ bine, pentru că nu am fost un bogat, am avut nişte părinţi extraordinari, însă au fost într-o perioadă de comunism în care n-au putut să-mi lase foarte multe lucruri, dar am avut o educaţie bună.

fargaciu camp

Reporter: Revoluția din 1989 v-a prins student la zootehnie?

Călin Fărgaciu: La Bucureşti. Eram chiar la Bucureşti, eram atunci militar în termen, am terminat în ’88-’89, chiar în perioada aceea. Ce să zic? Lucrurile s-au întâmplat bine pentru mine în viaţă doar pentru că Dumnezeu m-a iubit. Mie mi-a dat, zic, de o sută de ori decât aş fi putut să-I cer eu. Eu nu ştiam să-I cer atât cât de mult mi-a dat.

Am o fetiţă care a terminat şi ea zootehnia, şefă de promoţie, acum e înscrisă la doctorat. Am un copil minunat. Cred că o parte din ceea ce am creat eu ca fermă va merge mai departe, pentru că Diana a mers la zootehnie nu pentru că i-am impus eu ca să ducă tradiţia de familie mai departe, ci pentru că într-adevăr îi place şi ei vaca de lapte, îi place agricultura.

Am investit foarte mulți bani în tehnică modernă, în tehnologie, pentru că vreau ca fata mea să fie doar manager de fermă. Eu şi muncesc în fermă, pentru că e o opţiune personală, acolo îmi găsesc liniştea, dacă stau între văcuţe sau dacă stau pe tractor o zi-două, îmi încarc bateriile. M-am născut cu un alt mod de a vedea lucrurile, nici nu ştiu dacă e o laudă că-ţi place să munceşti fizic neapărat. Probabil că va trebui să evoluăm. Văd noile generaţii, nici nu mai au rezistenţa fizică pe care am avut-o noi. Poate că e un lucru bun, poate că e bine că pentru ei viaţa e mai uşoară, nu ştiu dacă neapărat îi pregăteşte şi pentru perioade mai grele. Că vedeţi, numai un pic de război a fost la graniţa noastră, a fost un pic de pandemie, nu s-au mai găsit produse şi deja am început să ne înspăimântăm cu toţii, am început să descoperim grădina din spatele casei, am început să ne apropiem de Dumnezeu.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete?

Călin Fărgaciu: E o întrebare grea... Nu cred că am ceva ce să regret, pentru că, vă spuneam, mie Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş merita, consider eu. Chiar cred lucrul ăsta. Am ajuns în poziţiile pe care mi le-am dorit, chiar dacă ulterior le‑am regretat. Mă refer la poziţii de demnitate publică. Pentru că în general îţi ia din timpul tău, personal, şi din timpul familiei. Dar cineva trebuie să facă şi lucrurile astea, dacă fiecare stă deoparte, atunci nu au cum să meargă lucrurile bine. Sigur că unele lucruri acum aş şti să le fac mai bine. Au fost şi perioade în care am muncit prea mult, când puteam, dacă eram un pic mai atent, să-mi uşurez viaţa. Asta încerc să transmit copilului meu: tot ceea ce eu la un moment dat nu am judecat sută la sută smart – că ăsta e un termen pe care acum îl foloseşte toată lumea – să dau copilului meu. Sigur că şi el, până nu se va lovi o dată, de două ori cu capul de pragul de sus, nu va înţelege.

Reporter: O ultimă întrebare. Ce şi-ar mai dori Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Să fie un preţ bun la lapte. Programul de investiții „Anghel Saligny” să funcţioneze şnur în România şi atunci Călin Fărgaciu, atât fermierul, cât şi primarul, va avea o stare de bine şi va putea în viitor să facă numai fermă, pentru că-mi doresc din tot sufletul să aloc mai mult timp familiei.

 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu
Marți, 10 Octombrie 2023 10:18

Ghid pentru noua etichetare a vinului

Grupul spaniol Agrovin a lansat Cartea albă privind etichetarea vinului, menită să ajute cramele în fața noilor reglementări europene. Ghidul, considerat unul de pionierat în sectorul vitivinicol, explică într-un mod simplu modificările aduse reglementărilor, rezolvă îndoielile și oferă informații practice și curiozități despre noile cerințe din spațiul Uniunii Europene.

Începând cu data de 8 decembrie 2023, toate vinurile comercializate în UE trebuie să includă în mod obligatoriu pe etichete patru aspecte esențiale: valoarea energetică, intoleranțe sau alergii, declarația nutrițională și lista de ingrediente. „Având în vedere schimbările pe care acest nou regulament le presupune pentru producătorii de vinuri, Grupo Agrovin lansează un ghid complet care acoperă toate aceste modificări, cu scopul de a-i consilia și ajuta în această tranziție”, precizează grupul spaniol.

 

„Cartea albă privind etichetarea vinului”, conținut și indicații

 

În ghidul întocmit de compania din La Mancha se explică faptul că „prin acest nou regulament, pe de o parte, consumatorul va putea, într-un mod simplu și ușor, să aibă acces la lista de aditivi și la valoarea nutritivă, iar pe de altă parte, producătorul nu va trebui să își supraîncarce sticla și să strice aspectul vizual al ambalajului cu o cantitate neatractivă de informații”.

Cartea albă privind etichetarea vinului include, de asemenea, o definiție completă a aspectelor pe care vinificatorii ar trebui să le cunoască, cum ar fi ce înseamnă un ingredient sau diferența dintre un aditiv - care trebuie să fie etichetat - și un adjuvant, precum și ce fel de aditivi sunt supuși etichetării, pe lângă o serie de sfaturi cu privire la modul în care ar trebui să se desfășoare acest proces. „Fie pe eticheta digitală, fie pe eticheta fizică, aditivii trebuie să fie indicați în mod specific în lista de ingrediente. Recomandăm să se treacă mai întâi categoria aditivului, urmată de numele aditivului între paranteze „()”. Ar trebui să se adauge că, dacă aditivul este un alergen, acest lucru ar trebui să fie indicat cu caractere aldine.”

Acest manual de ajutor pentru producătorii de vinuri lansat de grupul Agrovin abordează aspecte precum calcularea valorii energetice și, totodată, rezolvă îndoielile pe care le pot avea producătorii de vinuri, cum ar fi informațiile care ar trebui să apară pe eticheta fizică și care pot fi furnizate în format electronic sau care sunt avantajele utilizării codurilor QR pentru a afișa informații despre ingredientele vinului. În acest sens, ghidul explică faptul că „cele mai semnificative sunt: pot fi traduse automat în limba corespunzătoare, în funcție de locul în care utilizatorul le scanează; puteți modifica etichetele în timp real, corectând orice probleme sau erori pe care le descoperiți după ce le imprimați, și puteți evita modificări majore ale etichetelor fizice”.

De asemenea, Cartea albă privind etichetarea vinului include unele informații practice, cum ar fi dimensiunea minimă a codului QR, dimensiunea minimă a fontului informațiilor nutriționale de pe QR, locul în care ar trebui să fie plasate informațiile de reglementare sau limbile în care ar trebui afișate informațiile, precum și unele curiozități, cum ar fi posibilitatea de a pune un cod QR în format autocolant.

Libro blanco etiquetado del vino de Grupo Agrovin

Cartea albă privind etichetarea vinului poate fi obținută numai prin intermediul site-ului Agrovin, unde veți găsi instrucțiunile pentru a-l descărca și pentru a avea acces la tot conținutul său. În acest fel, aveți acces direct la toate noile reglementări UE (www.agrovin.com).

Despre Grupul Agrovin:
Grupul Agrovin este partenerul global și strategic al cramelor, cu o experiență de peste 60 de ani în sectorul vitivinicol, în calitate de consilier tehnic și furnizor de produse, sisteme și utilaje oenologice, ajutându-i pe producători să definească caracterul vinurilor lor în conformitate cu tendințele pieței.
Fondat în 1957 în inima La Mancha, cu prezență în peste 30 de țări, cu propriile reprezentanțe în principalele regiuni viticole ale lumii, Agrovin este o companie de pionierat în inovație, cu cel mai mare laborator din Spania și un departament de cercetare, dezvoltare și inovare, cu o echipă de profesioniști cu înaltă calificare, specializați în dezvoltarea de produse, sisteme și utilaje brevetate, care lucrează pentru a îmbunătăți oenologia viitorului, concentrându-se pe eficiența energetică, digitalizarea proceselor și tehnologia 4.0.
Este, de asemenea, un furnizor de produse și utilaje pentru alte sectoare, cum ar fi cel alimentar, al berii și al petrolului, precum și pentru sectoarele industrial și farmaceutic, printre altele.
Grupul Agrovin beneficiază de participarea administratorului de fonduri de capital privat MCH Private Equity. Compania administrează mai mult de 1,2 miliarde de euro prin intermediul diferitelor fonduri, fiind una dintre cele mai importante companii de pe piața spaniolă și unul dintre cele mai mari cinci grupuri de investiții de capital privat și independent din Spania.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate
Marți, 12 Septembrie 2023 13:51

Agricultura în România, la final?

Prin intermediul unei scrisori deschise, transmisă marți – 12 septembrie 2023 – autorităților române și ale Uniunii Europene, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) trage un semnal de alarmă anunțând sfârșitul sectorului agricol din România din cauza importurilor de cereale din Ucraina. Dacă nu le sunt îndeplinite solicitările, fermierii vor intra în grevă generală și vor bloca Portul Constanța și toate vămile din țară pe perioadă nelimitată. În aceeași zi, miniștrii Agriculturii din România și Ungaria au discutat, la București, problemele agricultorilor din cele două țări și soluțiile care se impun.

România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia sunt între țările UE care au făcut compromisuri extraordinare pentru a se evita ,,amenințările la adresa securității alimentare a lumii” și, totodată, pentru a oferi sprijin fermierilor ucraineni, aflați în momente atât de grele din cauza războiului. Prin facilitarea exporturilor agricole ale Ucrainei, România a avut doar de pierdut, deoarece 95% din produsele agricole ieșite din Ucraina au rămas în UE creând grave perturbări ale pieței.

Creșterea cantităților de cereale și semințe oleaginoase origine Ucraina, care sunt importate sau tranzitează teritoriile statelor membre vecine Ucrainei, exercită presiuni asupra prețurilor produselor agricole din statele în cauză, în mod special România, saturează capacitățile de stocare și lanțurile logistice de transport și afectează viabilitatea economică a fermierilor, cauzând pierderi importante, deoarece agricultorii au fost puși în situația de a-și valorifica produsele la prețuri mai mici decât costurile de producție.

„România s-a sacrificat și a facilitat importul și tranzitul la nivelul UE a 65% din produsele agricole de origine Ucraina, care cumulat cu efectele indirecte, respectiv creșterea substanțială a prețurilor inputurilor, a dus ca în prezent circa 45% din fermierii noștri să fie în imposibilitatea de a-și achita datoriile pentru inputuri și rate scadente în septembrie, respectiv octombrie 2023, din cauza prețurilor foarte mici încasate pe produsele agricole (grâu, orz, rapiță, floarea-soarelui și porumb), care nu au acoperit costurile de producție foarte mari, cauzate de efecte indirecte. Au crescut cantitățile importate/tranzitate pentru că nu au fost mijloace de supraveghere și control. Forțarea să se dubleze cantitățile ,,tranzitate lunar, pe mare”, până la patru milioane de tone va crea un haos și mai mare, o prăbușire a prețurilor și colaps/faliment pentru foarte mulți fermieri din România”, se precizează în scrisoarea deschisă a Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

AAC susține că în cazul în care nu se va prelungi interdicția importurilor după 15 septembrie 2023, atunci prețurile se vor prăbuși și mai mult, în special pentru fermierii din România. De asemenea, se va reduce semnificativ achiziția produselor agricole din țara noastră, inclusiv pentru procesare, în detrimentul celei din Ucraina, chiar dacă nu îndeplinește aceleași condiții de calitate și rigoare a tehnologiei de producție, care forțează creșterea costurilor de producție din UE. Cu toate acestea, consumatorii europeni plătesc același preț ridicat pe produse mai puțin calitative.

„Infrastructura de transport și depozitare este insuficientă și este pusă sub o presiune constantă, se mai arată în scrisoarea AAC. Deși aparent blocajele logistice semnificative din port s-au diminuat, acest lucru este doar pentru că s-a interzis accesul în Port Constanța fără programare și rezervare la Administrația Porturilor Maritime Constanța, forțând să se pună presiune pe depozitare și transport. Totodată, operaționalizarea în România a culoarelor de solidaritate cu Ucraina a permis tranzitarea produselor pe teritoriul României cu destinația comerț intracomunitar, dar și import din Ucraina în Moldova, importarea din Moldova în România, ca fiind produse agricole în documente de origine Moldova, deși erau produse din Ucraina, transportate inclusiv prin mijloace de transport din Ucraina. De altfel, s-a făcut export în state terțe prin România, creând astfel premise pentru descărcarea unor cantităţi importante în țara noastră și pentru care riscăm să pierdem încrederea partenerilor noștri consacrați pentru că a fost amestecată cu marfă Ucraina care nu îndeplinește aceleași criterii precum cea produsă în UE. Deși s-a spus că în perioada 15 martie – 15 septembrie 2023 au fost interzise importurile de grâu, orz, rapiță, floarea-soarelui și porumb în România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia, acest lucru nu a fost respectat de autoritățile europene, ucrainene și naționale. Din sprijinul acordat prin permiterea importurilor s-au ajutat preponderent traderii, oligarhii și companiile multinaționale și mai puțin fermierii ucraineni. Merită și e corect să perturbăm întreaga politică agricolă comună la care s-a muncit din 1962 până în prezent și întreaga piață a UE, să distrugem complet agricultura din România și celelalte state aflate în vecinătate? Așa numita compensare a cauzelor create de importurile din Ucraina, în sumă de circa 40 milioane de euro, reprezintă 1-2% din pagubele create fermierilor și statului român. Deși sumele sunt extraordinar de mici, nici măcar acestea nu au fost încasate până în ziua de astăzi. Este clar că nu sunt și nu vor fi acordați bani suficienți pentru compensarea pierderilor cauzate, dar vă solicităm să nu uitați că sunteți pe funcții azi să reprezentați interesele României, românilor, UE și populației noastre.”

Măsuri urgente solicitate de fermieri

  • Prelungirea imediată a interdicției după 15 septembrie 2023 de import din Ucraina și alte state, dar care are proveniență din Ucraina a grâului, orzului, porumbului, florii-soarelui, rapiței și uleiului, pe întreaga durată a războiului și înăsprirea condițiilor pentru a se asigura că se respectă. Înregistrarea contractelor într-o bază de date verificabilă, astfel încât să nu se poată modifica sau adăuga acte adiționale/anexe pentru creșterea cantităților agreate inițial și începând cu 15 septembrie 2023 să nu mai fie permis nici un tertip;

  • Măsuri de securizare suplimentară (sigilare și monitorizare), controale direct în vamă pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislația europeană și prezentarea publică, constant, a rezultatelor analizelor;

  • Aprobarea în Consiliul de Miniștri din 18 septembrie 2023 a derogărilor pentru obligația de a lăsa 5% din teren pârloagă, GAEC 7 și GAEC 8;

  • Stoparea demersurilor de modificare a procedurii cu recomandările operaționale destinate operatorilor vamali și economici pentru ușurarea accesului produselor agricole din Ucraina și păstrarea condițiilor și regulilor existente până la 1 ianuarie 2022;

  • Urgentarea aprobării în Guvern a proiectului de Ordonanță de Urgență Credit Agricol până la sfârșitul lunii septembrie 2023 și intrarea în vigoare începând cu 1 octombrie 2023 pentru a sprijini fermierii din România să își continue activitatea și să poată înființa culturile din noul an agricol.

În cazul în care până la data de 1 octombrie 2023 nu se vor implementa măsurile solicitate, Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere autorităților române să ia decizie unilaterală de interdicție a importurilor de produse agricole ucrainene, așa cum au procedat și vor proceda Polonia și Ungaria după data de 15 septembrie 2023. „În caz contrar majoritatea agricultorilor și cooperativelor agricole vor intra în grevă generală într-un număr masiv și vor bloca Portul Constanța și toate vămile din țară pe perioadă nelimitată, până se va îndeplini o listă extinsă de probleme care vor fi prezentate la acel moment”, a transmis în încheiere AAC.

 

Soluții pentru protejarea fermierilor, discutate de miniștrii Agriculturii din România și Ungaria

 

Tot marți, 12 septembrie 2023, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, împreună cu secretarul de stat Adrian Pintea, au primit la sediul MADR vizita ministrului Agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy. În cadrul întâlnirii a fost abordată și situația importurilor de produse agricole provenite din Ucraina, în contextul măsurilor preventive adoptate de Comisia Europeană în vigoare până la data de 15 septembrie 2023.

Cei doi oficiali au discutat despre soluțiile pentru protejarea fermierilor, în condițiile în care de la încetarea inițiativei Mării Negre privind cerealele, exportul de produse agricole ucrainene se realizează prin statele membre vecine conflictului. Ministrul Florin Barbu a precizat că măsurile restrictive au avut un efect pozitiv atât asupra pieței cerealelor din țara noastră, cât și în ceea ce privește tranzitul cerealelor din Ucraina, care este în creștere, România depunând în continuare eforturi în vederea asigurării tranzitului produselor ucrainene către zonele cu deficit de cereale, în conformitate cu conceptul  „căi de solidaritate” stabilit la nivelul Uniunii Europene.

Cei doi miniștri consideră că decizia Comisiei Europene ar trebui să fie de prelungire a măsurilor restrictive, cel puțin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor.

Ministrul Florin Barbu a apreciat că, la nivelul Comisiei Europene, ar fi oportună stabilirea unui sistem de subvenții pentru tranzitul mărfurilor agricole din Ucraina, ceea ce ar putea reprezenta un stimulent semnificativ pentru direcționarea produselor din Ucraina către piețe mai îndepărtate, în special către țările expuse riscului legat de securitatea alimentară, așa cum a fost inițial stabilit.

Totodată, cei doi miniștri au abordat și necesitatea prelungirii derogării de la prevederile de ecocondiționalitate – GAEC 7 și GAEC 8 și în anul 2024, având în vedere prelungirea războiului din Ucraina.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

FarmConect 2023, evenimentul agricol organizat la Slobozia – județul Ialomița, a încheiat cu succes a doua sa ediție, atrăgând un număr de peste 13.000 de vizitatori, 120 de expozanți și parteneri. Cu mai mult de 50 de conferințe și ateliere, FarmConect 2023 își consolidează renumele de zonă de confluență pentru companii, fermieri, experți în agricultură, consumatori – mai ales tineri și familii cu copii.

FARMCONECT 9

FARMCONECT 10

Evenimentul din inima Bărăganului a găzduit peste 120 de expozanți și parteneri care au contribuit la reușita acestei ediții, oferind vizitatorilor o gamă variată de produse și servicii agricole de calitate. De la echipamente de ultimă generație până la soluții digitale de gestionare a fermei, de la genetică și soluții de protejare a culturilor agricole adaptate noilor provocări climatice la programe de agricultură regenerativă și tranzacționare a certificatelor de carbon, FarmConect 2023 s-a dovedit o platformă ideală pentru afaceri și colaborări de succes.

FARMCONECT 3

„Datorită parteneriatului la nivel local și regional, dar și prin împlicarea membrilor comunității, FarmConect România 2023 a dovedit din nou că agricultura este în centrul interesului publicului român. Reușita evenimentului organizat de Forumul APPR se datorează tuturor celor care au acordat încredere și susținere acestui demers absolut necesar pentru o agricultură modernă, bazată pe sustenabilitate, transparență și inovație – o agricultură sănătoasă pentru comunități sănătoase. Încheiem această ediție cu gânduri îndreptate către viitor și cu speranța că industria agricolă va continua să se dezvolte și să prospere în România”, a declarat Alina Crețu, director executiv FAPPR.

FARMCONECT 1

FARMCONECT 4

FarmConect România este un eveniment dedicat sectorului agroalimentar, reunind fermieri, producători, experți și consumatori pentru a promova inovația, dezvoltarea durabilă și colaborarea în industria agricolă. FarmConect oferă un mediu propice pentru afaceri, educație și schimbul de idei în agricultură.

FARMCONECT 11

Proiectul FarmConect România a avut ca parteneri instituționali Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia și Consiliul Local Slobozia.

FARMCONECT 8

FARMCONECT 7

FARMCONECT 2

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate

Ca urmare a succesului răsunător al primei ediții și a cererii mari de participare primite din piață, în 2024 Romanian Agri Trade Summit este organizat pe 22 februarie într-o locație și mai generoasă (Hala Laminor din București), care va acomoda perfect formatul inedit al evenimentului, dezvoltat și extins suplimentar. Astfel, în premieră pentru piața de agribusiness din România, un eveniment al industriei combină în aceeași zi sesiuni de prezentări și paneluri cu o amplă zonă de expoziție și va include începând din acest an și o serie de workshop-uri aplicate, organizate în paralel, pe o a doua scenă.

Romanian Agri Trade Summit, evenimentul de Agri Trade al României, subliniază rolul strategic al țării noastre pe piața internațională de agribusiness și se adresează tuturor categoriilor de jucători de pe piața locală și internațională de Agri Trade, oferind informații relevante pe subiecte de actualitate și creând cadrul propice pentru inițierea și consolidarea relațiilor de business mutual profitabile.

Organizatorii, AGRIColumn și Godmother, anunță un eveniment care va reuni peste 1.000 de participanți de top din agribusiness-ul local și internațional.

„Pe 22 februarie 2024 Romanian Agri Trade Summit va aduce din nou la aceeași masă autorități, fermieri și companii de top din domeniile de trading, distribuție, procesare, genetică și logistică pentru a dezbate evoluția pieței la nivel local și internațional, pentru a identifica oportunități de dezvoltare și a seta bazele unor parteneriate profitabile și benefice pentru creșterea agribusiness-ului românesc. Suntem într-o etapă în care fermierii și actorii din agri trade nu mai pot fi spectatori. Avem schimbări și distorsiuni majore în piață ce trebuiesc adresate conform. Este un moment pe care-l anticipam de un an și jumătate, un moment în care toți actorii trebuie să înțeleagă ce înseamnă parteneriat, încredere și sustenabilitate și să acționeze în mod agregat. Orice altă formulă nu înseamnă decât o erodare continuă a poziției în raport cu piața”, a declarat Cezar Gheorghe, AGRIColumn.

Romanian Agri Trade Summit s-a impus ca un eveniment de referință pe piața de agribusiness locală și internațională, iar prima sa ediție a reunit la București la începutul anului 2023 aproximativ 600 de specialiști din 14 țări: România, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Turcia, Germania, Spania, Elveția, Ucraina, Serbia, Polonia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria.

Peste 60% din partenerii primei ediții au confirmat deja că se vor alătura ediției 2024 Romanian Agri Trade Summit, printre aceștia numărându-se nume relevante din domeniu precum Corteva Agriscience™, Boromir, East Grain, precum și trei din „companiile ABCD”, liderii tradingului de cereale la nivel mondial: ADM, Bunge și Cargill.

„Feedback-ul primit după prima ediție a confirmat faptul că piața dinamică a agribusiness-ului din România are nevoie de un astfel de eveniment și că Romanian Agri Trade Summit aduce beneficii palpabile participanților, atât din perspectiva informațiilor furnizate, cât și din cea a oportunităților de business create. Ediția precedentă a Romanian Agri Trade Summit a setat un standard de excelență în industrie. Iar pe 22 februarie 2024 îl ducem la un nou nivel prin varietatea tematicilor abordate, a structurii complexe de eveniment, calibrul speakerilor pe care îi vom avea alături de noi pe ambele scene precum și prin componența audienței, care va reuni specialiști din domenii relevante pentru întreg spectrul agribusiness-ului de top local și internațional”, a punctat Valentin Văcăruș, Godmother.

Evenimentul este sprijinit în calitate de parteneri media de către: Revista Fermierului, România Agricolă, 9am.ro, Agri Business Job, Agrobiznes, Business Press Agricol, Cotidianul Agricol, Gazeta de Agricultură, New Money, retail.ro, Revista Biz, Start-up.ro și Wall-Street.ro, precum și de mediaTRUST în calitate de partener de monitorizare.

Biletele de participare la Romanian Agri Trade Summit se vor pune în vânzare în perioada următoare prin intermediul site-ului dedicat www.agritradesummit.ro, care include și un formular de contact pentru companiile care doresc mai multe detalii despre eveniment sau să i se alăture în calitate de expozanți sau parteneri.

 

Despre AGRIColumn

AGRIColumn este un furnizor de servicii complexe și complete în Romania și în țările riverane Dunării, iar raportul de piață AGRIColumn este o inițiativă unică în agribusiness-ul românesc. Prin numerele publicate săptămânal analizează piața la nivel local, regional și global pentru principalele mărfuri (grâu, porumb, semințe de floarea-soarelui, semințe de rapiță, boabe de soia etc), face previziuni pe termen mediu și scurt și oferă informații în exclusivitate despre statusul real al pieței din România. „Ceea ce diferențiază AGRIColumn în piață sunt neutralitatea și imparțialitatea, fapt recunoscut prin poziționarea în primele 10-12 surse ce sunt neutre, conform CDTYView Barchart. În plus, AGRIColumn este citat adesea de către Reuters, Bloomberg, Financial Times, Associated Press, France Press, Al Jazeera, TRT World,  iar cifrele sale sunt confirmate prin rapoartele USDA. AGRIColumn este generator de soluții pentru ferme și diverși clienți din România. Plusul de valoare este convertit în câștig financiar prin consultanță, analize, diminuarea riscului financiar prin reprezentarea pe Bursele Euronext și CBOT, servicii de transfer a cunoștințelor către ferme și entități juridice prin programe de instruire ce sunt rezultatul a peste 20 de ani de experiență în piața de agribusiness. 24/7 Oriunde-Oricând este status-ul zilnic AGRIColumn”, arată Cezar Gheorghe.

 
Despre Godmother
We are brand experience artisans

Godmother este o agenție de publicitate cu 24 de ani de experiență, peste 1.000 de evenimente implementate și o echipă de profesioniști seniori pentru care implementarea impecabilă, inovarea și perfecționarea constantă reprezintă standardul.
Godmother are o experiență relevantă în domeniul agribusiness, atât din perspectiva organizării de evenimente și de campanii de comunicare pentru jucători de top din domeniul agriculturii, cât și în calitate de organizator de evenimente dedicate industriei, care au scopul de a contribui la creșterea industriei locale și la consolidarea poziției României ca jucător strategic pe piața de agribusiness.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Fall Creek Nursery, cel mai mare producător de genetică și material săditor pentru afine de cultură, intră pe piața din România și demarează dezvoltarea unei pepiniere în țara noastră. Decizia vine în urma creșterii consumului de afine în întreaga lume, iar România este locul ideal pentru a susține această creștere, precum și pe cultivatorii de afine din zonă, prin furnizarea la timp și de calitate a celor mai performante soiuri cultivate în acest moment în lume.

„Este o onoare și o provocare să mi se ofere această oportunitate de a dezvolta operațiunile Fall Creek în Europa de Est. Sunt mândru că România a fost selectată pentru acest proiect de expansiune și sunt entuziasmat de posibilitățile create pentru cultivatorii regionali și locali de afine. După aproape 30 de ani de experiență în domeniul agricol, al culturilor de câmp, trecerea la o industrie care promovează o alimentație și un trai mai sănătos e ca o gură de aer proaspăt”, a declarat Angelo Nicolae, Country Manager.

Pe măsură ce piața de afine se dezvoltă tot mai mult, cererea de fructe de înaltă calitate a crescut nu numai în Europa de Vest, ci și în Orientul Mijlociu, Europa de Est și regiuni de la Marea Neagră. „Misiunea Fall Creek de a construi o lume cu afine mai bune prin plante de calitate, relații excepționale, inovație și succesul clienților, a determinat decizia de a stabili o unitate de producție Fall Creek în România, cu plante excepționale marca Fall Creek, livrate la timp, conform specificațiilor și îndeplinită de personal local și asistență tehnică”, a punctat Angelo Nicolae.

Fall Creek este lider al calității și geneticii plantelor de afin și aduce o ofertă competitivă, unică, cu genetică pentru soiuri rezistente la ger și pentru temperaturi moderate în regiunile de cultivare temperate din lume. „România ne oferă un spațiu adecvat pentru producție și distribuție. Condițiile climatice sunt similare cu cele din Eugene, Oregon, SUA, unde a început activitatea Fall Creek în urmă cu 45 de ani. Accesul facil al României la alte țări din estul Europei și la Marea Neagră a sprijinit această decizie. În prima etapă am recrutat un director de țară, care va fi responsabil pentru activitatea desfășurată în România de Fall Creek, pentru a conduce extinderea companiei noastre în țările din Europa de Est și pentru a supraveghea implementarea și dezvoltarea unei noi pepiniere în România. Suntem încântați să anunțăm că Angelo Nicolae s-a alăturat echipei Fall Creek EMEnA la data de 15 martie 2023”, a transmis Burgert van Dyk, director regional Fall Creek EMEnA.

Angelo Nicolae va fi sprijinit de echipa Fall Creek în timp ce continuă să recruteze experți locali și să pună bazele unei echipe performante în România. Country Managerul din România va raporta direct directorului regional EMEnA, Burgert van Dyk.

Angelo Nicolae are peste 29 de ani de experiență în poziții de conducere pentru companii multinaționale din sectorul agricol. Este licențiat în agricultură la USAMV București, cu o specializare în marketing și dezvoltare rurală. A lucrat peste zece ani ca director în cadrul companiei Syngenta, iar din 2011 a avut funcții de conducere în Brise Group unde a dezvoltat un departament de tehnologie modernă de fertilizare. Are experiență cu diferite culturi, cum ar fi sfecla de zahăr, floarea-soarelui, porumb, rapiță și cunoștințe largi despre piețele din Europa de Sud-Est.

„La Fall Creek am urmărit dezvoltarea industriei de afine din întreaga lume și am făcut acest lucru recrutând persoane din liderii locali cu experiență de organizare, așa cum este Angelo, care integrează valorile de modestie, integritate, pasiune și excelență ale Fall Creek, pe măsură ce construiesc și dezvoltă echipe care deservesc cultivatorii comerciali de afine din regiune”, a conchis Oscar Verges, Co-CEO Fall Creek.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Într-o scrisoare deschisă transmisă Guvernului României, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) își exprimă stupoarea și dezamăgirea profundă în legătură cu soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar din țara noastră, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de conflictul armat din Ucraina.

Forumul APPR, structură asociativă afiliată la organizațiile internaționale Copa-Cogeca și CEPM (Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb din Europa), este un activ și constant partener de dialog civil al autorităților de la București și Bruxelles, militând, în numele membrilor săi, fermieri de cultură mare și unități care efectuează procesare primară, pentru soluții și măsuri de politici publice corecte și proporționale.

În scrisoarea deschisă adresată autorităților, și semnată de președintele Nicolae Sitaru, Forumul APPR solicită acțiuni energice prin măsuri adecvate, pentru a elimina perpetuarea actualei situații de distorsionare a pieței cerealelor din România, care poate duce la un lung șir de falimente ale producătorilor autohtoni, „un risc pe care Uniunea Europeană nu și-l poate asuma într-o perioadă în care securitatea alimentară a devenit principala dimensiune a stabilității politice”.

„Menționăm că am făcut numeroase demersuri prin care am atras atenția, de la începutul războiului, asupra acestor probleme și apreciem eforturile făcute de Guvernul României de a găsi soluții punctuale și a ameliora, în măsura posibilităților modeste aflate la dispoziție, prin scheme de ajutor de stat, situația a actorilor de pe lanțul agroalimentar, vulnerabilizată de creșterea fără precedent a prețurilor la inputuri agricole, de o secetă severă, ce a redus producția agricolă, și de volatilități ridicate ale prețurilor la poarta fermei, din cauza proximității față de zona de conflict. Soluția robustă era așteptată, însă, de la Uniunea Europeană, care s-a angajat că va asista statele membre cele mai expuse la efectele războiului. Și aceasta a venit târziu, cu o alocare infimă, arbitrară și discriminatorie – deoarece României îi revin mai puțin de 18 procente din suma totală de la rezerva de criză a UE – când, în fapt, țara noastră a servit drept platformă logistică și a facilitat tranzitul pentru cca 60% din volumele de produse agricole extrase din Ucraina. Membrii Forumului APPR s-au implicat cu generozitate și bună-credință, încă din primele zile ale invaziei ruse în Ucraina, în acțiuni de solidaritate care au implicat punerea la dispoziție a adăpostului, hranei, sprijinului logistic, locurilor de muncă în ferme refugiaților din țara invadată. Distanța față de zona de conflict, însă, a făcut ca povara efectelor războiului să fie resimțită diferit în estul Uniunii Europene față de vestul acesteia, fermierii din țara noastră confruntându-se cu provocări majore”, precizează Forumul APPR, care punctează problemele majore:

  • Presiunea enormă pe o logistică deja deficitară în România, ceea ce a dus la creșterea de 4 - 5 ori a tarifelor de transport, manipulare, navlu, la penuria de mijloace de transport (camioane, vagoane, barje), la escaladarea tarifelor de asigurare etc. Numărul suplimentar de nave la încărcat a determinat întârzieri și a perturbat calendarul comercial, generând costuri suplimentare odată cu livrările întârziate.

  • Volatilități foarte mari ale prețurilor la cereale, pe fondul volumelor suplimentare de marfă din Ucraina. Acest lucru a fost evident mai ales în zonele limitrofe Ucrainei (în județele din Moldova), unde, deși seceta a micșorat sever producția (la grâu cu 30-40% și la porumb cu peste 60%), prețul nu doar că nu a reflectat această dinamică, dar chiar s-a micșorat odată cu scăderea interesului pentru marfa locală, deoarece au fost disponibile cantități suficiente de peste graniță. Prețurile FOB ale cerealelor din Ucraina au fost mult mai mici, pe tot parcursul sezonului, decât echivalentele lor din alte origini, chiar și după deschiderea coridoarelor de solidaritate în iulie 2022, când, deși au început să se aprecieze ușor, au păstrat o diferență de cel puțin 60-70 euro/tonă față de cotațiile internaționale. Efectul de distorsionare a fost imposibil de contracarat și a determinat fermierii necapitalizați să vândă în pierdere, iar pe cei care au depozitat marfa să facă învestiții suplimentare sau să suporte cheltuieli de stocare ridicate din cauza prețului energiei îndeosebi, ceea ce le-a afectat competitivitatea. Totodată, au fost reflectate în pierderi contabile, în situații financiare deteriorate, constituiri de TVA și impozit pe diferențele negative și suportarea costurilor generate de aceste situații.

  • Probleme de calitate și neconformități cu standardele de producție ale UE, care afectează credibilitatea de furnizor a României. Deși Ucraina s-a angajat, prin Acordul de Asociere din 2014, să se alinieze treptat la standardele blocului comunitar, în fapt există încă numeroase diferențe. Acestea se referă atât la utilizarea unor substanțe fitosanitare interzise în UE și pentru care sunt depășite nivelurile maxim admise de reziduuri (MRL) în recoltă, cât și la impurificări ale loturilor convenționale de oleaginoase (în special rapiță) cu material genetic OMG, deși Ucraina nu are plante OMG aprobate pentru cultivare. Alte cantități au avut calitatea depreciată din cauza condițiilor de depozitare și transport în condițiile războiului (de exemplu, prezența aflatoxinei, etc.). Deoarece multor dintre aceste loturi le-a fost modificat regimul vamal din suspensiv tranzit în regim de import, au rămas pe teritoriul României fără un control al autorităților responsabile de siguranța alimentelor și au sfârșit prin a fi cumpărate de procesatori, ca materie primă, sau de intermediari locali, la care au fost naturalizate, amestecate cu marfa indigenă și exportate. În ambele scenarii, efectele sunt grave, deoarece fie au intrat în lanțul alimentar fără a îndeplini condițiile de calitate specifice UE, fie au afectat negativ credibilitatea de exportator de produse agricole care respectă anumite standarde și specificații a României, provocându-i un prejudiciu de imagine pe termen lung. Considerăm că această situație a fost generată direct de decizia Guvernului României de a suspenda orice controale sanitar-veterinare la produsele non-animale și furajele aflate în tranzit pe teritoriul țării noastre, conform Ordinul Președintelui Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 95/2022.

  • Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă. Acest demers nu îi va ajuta să își reia ciclul de producție în condițiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, dar a perturbat extrem de puternic piața din România.

În ceea ce privește volumul importurilor de cereale și oleaginoase ale României din Ucraina, acestea au crescut de peste 2.000 de ori față de perioada dinaintea războiului. Conform datelor EUROSTAT și a celor furnizate de ANSVSA, în 2022 România a importat din Ucraina 514 506 tone de grâu, 909 341 tone de porumb, 350 309 tone floarea-soarelui și 54 723 tone ulei de floarea-soarelui. În 2018-2021, statistica consemnează faptul ca România nu a importat deloc grâu din Ucraina (cu excepția a 257 tone în 2018), iar cantitățile de porumb, floarea-soarelui și ulei au fost neglijabile (cu “recorduri” de 747 tone pentru porumb în 2018, 4.400 tone pentru floarea-soarelui în 2017 și, respectiv, 12 645 tone pentru ulei în 2020).

 

Măsuri solicitate

 

Forumul APPR solicită Guvernului măsuri care să stopeze efectele de distorsionare a pieței prin supraofertă și să permită redresarea economică a producătorilor autohtoni.

1. Alocarea de 10 milioane de euro decisă în mod arbitrar de Comisia Europeană spre a compensa prejudiciile suferite este total insuficientă și, pentru că nu ajută deloc actorii de pe lanțul agroalimentar din România, ar putea fi folosită mult mai eficient fie în scopul alimentării fondului de solidaritate pentru Ucraina, fie pentru construirea primului kilometru de autostradă din zona Moldovei, regiunea României cu cea mai modestă si subfinanțată infrastructură de transport, si care, din cauza geografiei, a fost și cea mai afectată de efectele războiului, care s-au cumulat cu cele ale secetei devastatoare din 2022.

2. Identificarea unor surse alternative de finanțare europeană, din care fermierii români să fie compensați pentru adevărata magnitudine a pierderilor suferite și identificarea unui mecanism de distribuție echitabil.

3. Stoparea fenomenelor negative enumerate mai sus prin:

- Controale sanitar-veterinare la frontieră pentru asigurarea, calității, trasabilității și segregării mărfurilor de origine non-animală care intră pe teritoriul României. Tot aici, trebuie avute în vedere două măsuri suplimentare:

a. Aplicarea prevederilor OUG 41/2022 pentru monitorizarea transporturilor rutiere de marfă cu origine Ucraina aflate pe teritoriul României prin sistemul RO e-Transport, deoarece acestea constituie bunuri cu risc fiscal ridicat.

b. Solicitarea de la autoritățile competente ucrainene a unei liste a produselor fitosanitare și a dozelor omologate utilizate pentru porumb, grâu, floarea-soarelui, rapiță, soia, precum și a protocoalelor de testare pentru prezența materialului OMG.

- Posibilitatea, ca soluție de rezervă, a activării clauzei de salvgardare (suspendării concesiilor tarifare) pentru sectoarele cele mai sensibile, inclusiv cereale și

oleaginoase, dacă măsurile de comerț liber între UE-Ucraina vor fi prelungite și după expirarea lor din luna iunie 2023 și vor continua să distorsioneze piața, ducând la prejudicierea producătorilor autohtoni.

- Continuarea investițiilor în infrastructură rutieră, feroviară, portuară pentru a asigura atât trecerea marfurilor din Ucraina prin coridorul de solidaritate, cât și posibilitatea fermierilor autohtoni de a-și valorifica marfa ritmic și la prețul cel mai favorabil al sezonului.

appr1

appr2

appr3

appr4

appr5

appr6

appr7

Publicat în Comunicate

Producătorii agricoli afectați de importurile din Ucraina ar urma să primească despăgubiri din rezerva de criză a Uniunii Europene. Țării noastre i s-au alocat compensații de circa 10 milioane euro, cea mai mică sumă comparativ cu Polonia care va primi 30 milioane de euro, iar Bulgaria va dispune de 16 milioane de euro.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, formată din Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România - Forumul APPR, trage din nou semnalul de alarmă și informează autoritățile că, urmare a eliminării tarifelor vamale, tranzitului și importului de produse agricole și agroalimentare din Ucraina, fermierii și cooperativele agricole din România se confruntă cu probleme majore.

Din luna martie 2022, țara noastră se află sub presiunea fluxurilor masive de produse agroalimentare ucrainene. Costurile logistice și de distribuție au crescut de peste zece ori, iar livrările de produse ale fermierilor români au fost blocate din cauza costurilor ridicate. Vagoane, camioane, barje, toate au fost deviate către punctele de trecere pentru a transporta marfa ucraineană, proprietarii firmelor de logistică fiind atrași de prețurile mari plătite de vânzătorii ucraineni. Fermierii români nu pot livra marfa din cauza cozilor mari de camioane care blochează luni de zile portul Constanța, situație determinată si de ordinea logistica la descărcare și anume, naval, feroviar și în ultimul rând rutier, prioritizându-se accesul mărfii de proveniență Ucraina.

„Costurile mari pentru serviciile de logistică/distribuție, absența unei disponibilități logistice, reducerile mari de preț pentru mărfurile ucrainene care sufocă literalmente piața românească, au afectat grav piața produselor locale și implicit veniturile sectorului agroalimentar din România. Acest lucru s-a resimțit și datorită secetei pedologice severe, scăderii producțiilor din zonele afectate și producția națională, ajungând la un impact de minus 100 euro pe tona de cereale”, arată Alianța Pentru Agricultură și Cooperare.

Grâu

România este exportator net de grâu și se află pe locul al doilea în topul exporturilor din țările UE. „Din martie 2022 și până în prezent, fluxurile de grâu din Ucraina creează o mare perturbare în ceea ce privește prețul care afectează piața internă. România a importat din Ucraina  peste 700.000 tone de grâu și 30.000 tone făină de grâu. Țara noastră a exportat până în prezent aproape trei milioane tone (cu peste un milion de tone mai puțin decât în acceași perioadă sezonul trecut. Fermierii români se confruntă cu pierderi mari. Trebuie subliniat faptul că în fiecare moment discount-ul la mărfurile ucrainene a fost de peste 50 euro/tonă. Fermierii români suferă cele mai mari pierderi pe parcursul anului 2022 din cauza acestei concurențe”, precizează Alianța.

Porumb

România a fost placa turnantă pentru porumbul ucrainean și, de asemenea, fermierii români suferă din cauza prețurilor mult mai mici ale porumbului din Ucraina, susține Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

România este cunoscută ca fiind principalul rezervor de porumb pentru UE, iar în 2022, țara noastră a importat din Ucraina, până în prezent, circa un milion de tone de porumb. Prețul a fost extrem de scăzut față de piață, cu sume care depășesc 60-75 euro/tonă. „O parte importantă din porumbul ucrainean de la recolta din 2021 a fost recoltat ca și recoltă în 2022 pe timp de ploaie. Costurile de uscare îi fac pe fermierii ucraineni să nu efectueze această operațiune și acest porumb care a trecut în România era în procent de 75% deteriorat și impropriu pentru consumul uman și furajer. În porumbul ucrainean s-a găsit aflatoxină, micotoxine, o rată mare de boabe sparte, praf și multe altele ca reziduuri de pesticide, care sunt interzise în UE. Dar, din cauza faptului că UE a suspendat certificatul veterinar, aceste produse au avut undă verde să treacă granițele fără niciun control”, explică Alianța.

Rapiță

România este, de asemenea, un rezervor principal pentru rapiță. Fluxurile ucrainene care au fost importate din cauza reducerilor mari, între 70-90 euro/tonă, depășesc nivelul de 400.000 de tone. „În afară de discount, un alt fapt afectează piața românească, atât fermierii, cât și procesatorii. Reamintim că este interzisă cultivarea de plante GMO în UE. Majoritatea cantităților de rapiță sunt modificate genetic, iar acest lucru creează probleme serioase la nivel local, la procesatori. Mai mult decât atât, valoarea FFA a semințelor de rapiță provenite din Ucraina depășește limitele legale. Unii vânzători ucraineni, în colaborare cu unii intermediari români, au venit la origini (UKR și RO), producând astfel daune mari”, precizează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Semințe de floarea-soarelui

„România, cunoscută și ca zonă de origine principală pentru UE, cu o producție totală de 33% din producția UE27, a fost afectată în ceea ce privește importurile cu reduceri mari față de piață. Reducerile au fost cuprinse între 60-100 USD/tonă de semințe de floarea-soarelui. Importurile României de semințe de floarea-soarelui din Ucraina au depășit 400.000 de tone, iar cele de ulei de floarea-soarelui sunt deja peste 50.000 tone. De asemenea, vorbim aici de anul de producție 2021, iar aceste mărfuri prezintă un nivel ridicat de FFA (Free faty acid) și multe reziduuri de pesticide.”

Carne de pasăre și ouă

„Chiar dacă nu există importuri directe din Ucraina, există cu siguranță un impact asupra fraudei cu produse avicole importate prin intermediul unor firme din alte state membre, ceea ce provoacă o concurență neloială, chiar și pe piața țărilor care nu sunt afectate în prezent. Spre exemplu, importul de carne de pasăre în țările neafectate prin firme din Polonia și Olanda, iar la ouă prin firme din Lituania și Polonia”, menționează Alianța pentru Agricultură și Cooperare. 

Situația dificilă prin care trece Ucraina este înțeleasă de producătorii români, care și-au arătat în ultimul an solidaritatea, însă fermierii noștri cer autorităților să nu-i distrugă, având în vedere că în acest moment piețele sunt perturbate, iar consumatorii au și ei de suferit. „Este de bun simț ca toate produsele care se află în tranzit să fie verificate, înregistrate și să se ia măsurile necesare pentru a respecta aceleași condiții/restricții ca și produsele din UE, deoarece acestea produc contaminări, infestări cu dăunători, boli care creează probleme foarte mari pe termen lung. Acest lucru nu se întâmplă în prezent, cu concursul autorităților române. De asemenea, avem probleme cu amestecul produselor din Ucraina cu cele din România de către intermediari și vânzarea lor fără a se specifica originea corectă, pentru că afectează imaginea României pe piața internațională și va avea un efect pe termen lung asupra prețurilor produselor din România. A se vedea și faptul că Turcia a întors din drum unele nave din cauza unor probleme identificate la încărcare și au ajuns la Constanța. Comercianții sunt puțin interesați de cerealele și oleaginoasele din România și de fermierii locali și există riscul ca fermierii să rămână cu marfa nevândută. Peste 30.000 de tone de făină au ajuns în România din Ucraina la un preț mai mic decât grâul, ceea ce este imposibil din punct de vedere al costurilor de producție, dacă ar avea aceeași calitate. Reamintim că motivul principal pentru care Ordonanța 154/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de morărit, a uleiurilor și grăsimilor și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă a fost acordată a fost pentru ca procesatorii să poată oferi un preț mai bun producătorilor pe materia primă, pentru a face față perturbărilor lanțurilor de aprovizionare, dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că aceștia au achiziționat preponderent marfă din import.”

 

Măsuri solicitate

 

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită, prin intermediul unei scrisori deschise adresată președintelui României, premierului, ministrului Agriculturii, luarea următoarelor măsuri:

  1. Monitorizarea, contorizarea și controlul produselor agricole și agroalimentare care se află în tranzit sau sunt importate din Ucraina, precum și introducerea clauzei de salvgardare în cazul în care distorsionează piața, așa cum se întâmplă prezent. Să se ia măsurile necesare pentru a respecta aceleași condiții/restricții ca și produsele din UE, deoarece acestea produc contaminări, infestări cu dăunători, boli care creează probleme foarte mari pe termen lung.

  2. Alocarea unei sume importante din alte sursă decât PAC, sumă estimată la circa 200 milioane euro pentru producătorii din sectoarele afectate, respectiv producția agricolă și procesarea primară de cereale și oleaginoase, în martie 2023. Alături de Polonia, producătorii din România sunt cei mai afectați, și mai puțin cei din Slovacia, Cehia, Ungaria, Bulgaria. Deși volumul din Slovacia este insignifiant comparativ cu cel din România, slovacii solicită 100 milioane de euro compensare. În situația neplăcută în care nu se identifică alte surse de compensare, trebuie activat Mecanismului de compensare din Fondul de Criză și cel de Rezervă PAC pentru Agricultură al UE și alocarea sumei acoperitoare pentru țările afectate. Statele membre care nu se află în vecinătatea Ucrainei și nu sunt afectate trebuie să își dovedească solidaritatea față de statele afectate și să nu blocheze compensarea producătorilor din țările afectate.

  1. În cazul nefericit în care nu se acordă compensații acoperitoare de circa 200 milioane de euro pentru producătorii de materie primă din România, atunci să fie reintroduse tarifele vamale pentru importul în anumite țări din UE afectate, precum România, Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Bulgaria pentru anumite produse importate direct sau prin alte țări, respectiv din Ucraina, cum ar fi cerealele, oleaginoasele, carnea de pasăre și ouăle, laptele și mierea.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Producătorii agricoli din România, cel mai puternic afectați de importurile din Ucraina, ar urma să primească cele mai mici despăgubiri din rezerva de criză a Uniunii Europene. 

România are alocată de către Comisia Europeană, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), o sumă totală de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care va primi 30 de milioane de euro, și Bulgaria, care va primi 16 milioane de euro, reprezentând compensații din rezerva de criză a Uniunii Europene.

„Așa cum a fost și în cazul Schengen, această situație este încă o dovadă că avem lideri politici irelevanți la nivel european, incapabili să ne apere interesele argumentat, cu date, cifre și argumente care să ne susțină interesele în UE. Îi cer președintelui PSD, Marcel Ciolacu, să îl retragă de urgență din funcție pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru modul dezastruos în care a negociat compensațiile de la Comisia Europeană. Fermierii români sunt nedreptățiți din cauza irelevanței politice în negociere la vârful Ministerului Agriculturii și a incapacității administrației de a susține argumentat și cu cifre relevante interesele sectorului agricol românesc. Răspunderea pentru negocieri, pentru argumentele și datele trimise Comisiei Europene îi aparține integral ministrului Daea și, cum responsabilitatea politică este a partidului care l-a desemnat ministru, Marcel Ciolacu se face responsabil de aceste consecințe și trebuie să răspundă pentru fiecare minut pe care Petre Daea îl petrece la conducerea Ministerului Agriculturii. Modul iresponsabil în care ministrul Daea a tratat aceste negocieri, solicitările neargumentate și incapacitatea de a produce date care să faciliteze estimarea impactului real asupra agricultorilor români, faptul că România nu respectă regulamentul de raportare a stocurilor de cereale introdus de Comisia Europeană la începutul războiului din Ucraina au decredibilizat poziția de negociere a României și au dus la acest rezultat nedrept pentru producătorii de grâne români. În calitate de europarlamentar, fost comisar european și ministru al Agriculturii, îi voi cere comisarului pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Janusz Wojciechowski să reevalueze impactul crizei cerealelor asupra agricultorilor români”, transmite europarlamentarul Dacian Cioloș.

Și europarlamentarul Dan Motreanu și-a arătat dezamăgirea față de modul în care MADR a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina. „Toată responsabilitatea pentru modul în care s-au purtat negocierile revine Ministerului Agriculturii. Aceste despăgubiri acordate din rezerva de criză a Uniunii Europene se bazează pe documentele pe care le-au prezentat ministerele Agriculturii din cele trei țări, România, Polonia și Bulgaria, iar țara noastră este în mod clar dezavantajată, având în vedere că prin România a trecut cea mai mare cantitate de grâne din Ucraina”, a precizat Dan Motreanu.

Potrivit calculelor organizațiilor profesionale, despăgubirile necesare producătorilor agricoli din România ating cifra de 200 milioane euro.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Corteva Agriscience anunță că a încheiat achizițiile Symborg, expert în tehnologii microbiologice cu sediul în Murcia (Spania) și Stoller, una dintre cele mai mari companii independente din industria produselor biologice, cu sediul în Houston, Texas (SUA). Astfel, Corteva Inc. (NYSE: CTVA) își consolidează poziția de lider global pe piața de produse biologice aflată în expansiune rapidă.

Achizițiile Symborg și Stoller, anunțate în a doua jumătate a anului 2022, vor majora indicele EBITDA în 2023 și consolidează angajamentul Corteva de a oferi fermierilor instrumente prietenoase cu mediul și durabile.

Este de așteptat ca piața produselor biologice să fie segmentul de protecție a culturilor cu cea mai rapidă creștere din industrie, reprezentând 25% din piața totală până în 2035.

„Aceste achiziții ilustrează angajamentul Corteva de a oferi fermierilor soluții durabile care aduc valoare și productivitate fermei. Suntem încântați să îi primim oficial în echipa Corteva pe angajații Symborg și Stoller. Credem că expertiza și cunoștințele lor, combinate cu capacitățile de inovare ale Corteva, vor reuși să dezvolte un lider în Afacerea de Produse Biologice, gata să accelereze și să crească odată cu expansiunea rapidă a pieței de produse biologice”, a declarat Chuck Magro, Chief Executive Officer, Corteva Agriscience.

Corteva a colaborat mai întâi cu Symborg pentru a extinde și pentru a aduce fermierilor optimizatorii de eficiență a nutrienților Utrisha™ N și BlueN™, în cadrul unui acord de distribuție între cele două companii. Symborg deține un portofoliu diversificat, o linie de produse biologice în curs de dezvoltare și angajați calificați, ce dețin cunoștințe tehnice solide și expertiză în generarea cererii. Cu filiale în Brazilia, Chile, China, Franța, Mexic, Peru, Spania, Turcia și Statele Unite, Symborg ajunge în peste 50 de țări cu soluțiile sale biologice inovatoare.

Stoller are un istoric de succes cu peste 50 de ani de experiență în peste 60 de țări. Expertiza tehnică puternică a companiei și modelul comercial excepțional i-au câștigat o reputație de încredere în întreaga industrie a produselor biologice.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista