Un studiu recent arată că fermierii pot evita pierderi de miliarde de euro protejându-și culturile cu produse inovatoare precum cele care conțin Isoclast™ activ. Studiul a fost prezentat la târgul Fruit Logistica, desfășurat în perioada 5-7 februarie 2020, la Berlin.

Studiul, realizat de grupul independent de consultanță Nomisma, a fost comandat de Corteva Agriscience pentru a explora beneficiile economice ale utilizării insecticidului inovator împotriva insectelor dăunătoare care se hrănesc cu seva plantelor de măr, piersic, roșie și cartof. Acest insecticid este disponibil pe piață cu denumirea Closer™.

Potrivit studiului, pot beneficia de utilizarea produselor inovatoare care conțin Isoclast™ activ, culturi în valoare de 129 miliarde euro, dispuse pe 54,1 milioane de hectare, sau 31% din totalul zonei cultivate la nivel european.

Se estimează că neutilizarea produselor inovatoare pentru protecția plantelor poate duce la pierderi de milioane de euro din valoarea producției în anul 2020, inclusiv:

• O scădere cu 18% pentru merele de masă (interval -12%/-24%), reprezentând o pierdere de peste un miliard de euro;
• O scădere cu 34% pentru piersici (interval -28%/-41%), reprezentând o pierdere de 1,2 miliarde de euro;
• O scădere cu 33% pentru roșiile în cultură protejată (interval -27%/-40%), reprezentând o pierdere de 1,6 miliarde de euro;
• O scădere de 10% pentru cartofi (interval -7%/-14%), reprezentând o pierdere de 1,3 miliarde de euro.

„Acest studiu a fost comandat pentru a înțelege potențialul acestui produs inovator ca parte a eforturilor noastre de a asigura sustenabilitatea ecologică și economică a culturilor-cheie din agricultura europeană. În calitate de lider mondial în acest domeniu, ne-am angajat să sprijinim fermierii în abordarea urgențelor provocate de noii dăunători și de schimbările climatice, asigurând în același timp o recoltă profitabilă, și să răspundem cererii consumatorilor cu privire la alimente sustenabile. Prin împărtășirea expertizei noastre și prin colaborarea cu jucătorii lanțului valoric, vom ajuta fermierii să își îmbunătățească rentabilitatea, iar comercianții și industriile alimentare vor dispune de surse sigure și viabile de aprovizionare”, a precizat Sonia Cavanna, expert tehnic Global Food Chain și European Food Chain Leader în cadrul Corteva Agriscience.

Ersilia Di Tullio, Project Leader în cadrul Nomisma, a adăugat: „Am selectat țările cheie producătoare pentru fiecare cultură, în care apar principalii dăunători care se hrănesc cu seva plantelor, combătuți cu Isoclast (afidele, păduchii țestoși și musculița albă). De asemenea, am luat în considerare prezența virusurilor transmise de acești dăunători, în măsura în care acestea provoacă pagube relevante. Apoi, am simulat scenariul de impact pentru producția comercială a fiecărei culturi până în anul 2022, prezentând efectele reducerii eficienței portofoliului de protecție, fără introducerea pe piață a noilor insecticide precum Isoclast. Datele au demonstrat că moleculele noii generații de insecticide, care asigură o eficiență maximă și un impact scăzut, sunt esențiale pentru protecția culturilor-cheie analizate”.

Despre fuziunea companiilor Dupont, Pioneer și DowAgroscience, am mai vorbit în Revista Fermierului. Despre oamenii care au trudit ani la rând în cadrul acestora și care vor continua și în nou-înființata companie - Corteva Agriscience, care va activa exclusiv în agricultură, am făcut-o mai puțin. Ne luăm revanșa și vă invităm să cunoașteți o doamnă care a pus mult suflet în tot ce a făcut în cadrul companiilor amintite, ca și în altele pe la care a mai activat, Maria Cîrjă, în prezent – director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.

Reporter: Pentru început, aș vrea să vorbim despre noua companie, Corteva Agriscience, un nume pe care fermierii îl vor auzi de acum încolo și cu care încă nu sunt prea familiarizați. Pe dumneavoastră, lumea vă știe ca director de marketing la Pioneer.

Maria Cîrjă: Corteva este un nume nou, care înglobează trei nume pe care agricultorii din România, şi nu numai, le-au cunoscut și le cunosc. Este vorba de Pioneer, de DuPont şi de Dow AgroScience. Prin urmare, Corteva este noua companie care a luat fiinţă anul trecut, prin unirea celor doi mari coloși: DuPont şi Dow, iar în această primăvară numele Corteva a fost lansat în toată lumea, inclusiv în România, iar noi, cei care am lucrat în cele trei companii, suntem acum angajaţii noii companii, Corteva Agriscience, despre care putem afirma că în acest moment este numărul 1 în lume ca firmă de agricultură. Pioneer acum face parte din grupul Corteva. Trebuie să ştie toţi clienţii noştri, toţi fermierii din țara noastră, că sămânța în continuare se va numi Pioneer, deci brandul Pioneer rămâne. În schimb, produsele de protecția plantelor Dow AgroScience şi DuPont vor fi reetichetate Corteva, dar nu în 2018, ci, probabil, cel mai târziu la începutul sezonului 2020.

Corteva acum este compusă din două mari businessuri: sămânța Pioneer şi produsele de protecția plantelor de la DuPont şi Dow AgroScience. Așadar, oferim fermierilor pachetul integrat semințe plus pesticide.

În ultimii ani, există schimbări la nivel global. Companiile mari se cumpără sau se unesc – cum a fost cazul Dow-DuPont, s-au unit 50 la 50 toate industriile celor două companii. Pentru ca astfel de fuziuni să fie aprobate, bineînțeles pe motive concurențiale, o parte din produse trebuie să fie vândute, pentru a evita monopolul, de exemplu. În cazul fuziunii Dow-DuPont, s-a ales ca o parte din produsele DuPont să fie vândute unei alte companii, tot o companie americană, este vorba de FMC. Deci, o parte bună din produsele pe care noi le cunoșteam că erau vândute de DuPont în România au fost cumpărate de către FMC şi astfel s-a obținut aprobarea de fuziune de către Comisia Europeană, de către autoritățile din America de Sud, din Asia, pentru că în toată lumea există autorități care controlează foarte bine aceste evenimente.

Indiferent de mișcările din piață, misiunea noastră, a celor care lucrăm în agricultură, este una foarte importantă, pentru că trebuie să producem hrană pentru oameni. Şi orice s-ar întâmpla cu vremea, condițiile climatice, noi trebuie să găsim soluții ca să ne hrănim semenii. Normal, investițiile care se fac în cercetare, în crearea de produse noi, adaptate la fiecare zonă de cultură din lume, urmează evoluția condițiilor climatice. În cazul României, de pildă, putem spune că, an de an, seceta e tot mai agresivă. Automat, trebuie să venim cu hibrizi toleranți la secetă şi la arșiță, nu numai la seceta pedologică, cât şi la arșița atmosferică, mai ales că în două-trei zile de arșiță în perioada de polenizare, poți să nu mai ai porumb. La fel, la floarea-soarelui. Sunt tot felul de buruieni, dăunători care se adaptează la substanțele active – vorbim în cazul acesta de produse de protecția plantelor. După 2-3-4-5-10 ani, dăunătorul respectiv rezistă, își dezvoltă forme de rezistență. Automat, trebuie să găsești soluții, să vii cu alte substanțe active, alte combinații, ca să distrugi concurentul plantei de cultură, pentru că altfel nu faci producție. Pe de altă parte, Uniunea Europeană vine cu noi reglementări în ceea ce privește protecția plantelor, prin legislația foarte pro-natură – şi este de apreciat, şi fiecare dintre noi dorește să trăiască într-o lume mai curată, să mănânce hrană sănătoasă – dar prin hrană sănătoasă să nu înțelegem întotdeauna produse ecologice la care nu s-au aplicat pesticide. De pildă, un vierme al mărului în fruct poate să dezvolte toxine mai periculoase decât un insecticid care este aplicat pentru combaterea lui. Există o grămadă de dăunători care dezvoltă micotoxine în cazul netratării culturilor. Este prost înțeles conceptul de „agricultură ecologică” neapărat fără tratamente. Putem găsi soluții naturale, extracte de plante, care să fie repelente, să plece dăunătorii că le miroase a mentă sau a leuștean, de exemplu, dar asta n-o putem face pe suprafețe mari şi să avem producții încât să hrănim miliarde de oameni. Asta o putem face pe suprafețe mici. Este normal să ai şi produse ecologice, dar, încă o dată, cu suprafețele pe care se cultivă în sistem bio nu putem hrăni pe toată lumea. Şi nu întotdeauna, cum spuneam, sunt cele mai curate.

Reporter: Dacă tot ați adus vorba de câmp, de condițiile climatice, nu pot să nu întreb despre această primăvară ciudată, venită după o iarnă atipică, mai ceva decât în anii trecuți. Fermierii au cam întârziat cu lucrările în primăvara aceasta.

Maria Cîrjă: Niciun an nu seamănă cu celălalt, fiecare sezon vine cu provocări noi. Acum, în 2018, am avut o primăvară foarte răcoroasă şi foarte lungă, s-a întârziat semănatul, mai mult de atât, temperaturile ridicate care au apărut brusc au determinat o creștere excesivă sau o maturare, am putea spune, rapidă a culturii de rapiţă, care n-a avut timp să se dezvolte suficient, a înflorit prematur şi sperăm să nu fie probleme prea mari cu producțiile. Acum, toată rapiţa este semipitică, ceea ce este un inconvenient, pentru că rapiţa trebuie să dezvolte foarte multe ramificații, să aibă timp să-şi dezvolte elementele de producție, iar această înflorire prematură poate afecta producția din anul acesta. Rapiţa a trecut peste iarnă în condiţii destul de bune. I-ar mai fi trebuit două săptămâni măcar de temperatură constantă şi de o trecere mai ușoară de la 7º sau 5º la 25º. A fost forțată înflorirea.

Reporter: Revenind, sunteți director de marketing Corteva Agriscience România şi Republica Moldova. De ceva vreme, observăm că marile companii au reprezentare nu numai pentru România, ci şi pentru piața din Moldova de peste Prut.

Maria Cîrjă: Da, majoritatea companiilor care au afaceri în agricultură în România îşi extind activitatea şi în Republica Moldova, deoarece putem spune că este un copil mai mic al României, în ceea ce priveşte evoluţia şi dezvoltarea agriculturii. În Republica Moldova, o să fiţi surprinşi, există ferme cu tehnologie avansată, fermierii investesc în agricultură.

Pasiunea poate călăuzi pașii spre culmi

Reporter: Haideți să vorbim puțin și despre omul Maria Cîrjă. Sunteți născută, crescută, unde?

Maria Cîrjă: Îmi place să spun că m-am născut în pădure, la marginea pădurii, chiar acasă, nu într-un spital. În august 1968, a plouat foarte mult, apa care trecea pe la poarta casei a crescut atât de mult, încât a luat punți, poduri, şi atunci mama a fost nevoită să mă nască acasă. M-am născut la poalele munților Stânişoarei, în județul Suceava, la Mălini, în comuna cunoscutului poet Labiș. Am urmat școala generală în satul meu, Văleni-Stânişoara, după care cursurile liceului agricol din Fălticeni, la secția de horticultură, iar mai departe, Facultatea de Horticultură din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1993.

Reporter: Aţi ocolit Iaşiul.

Maria Cîrjă: Nu ştiu de ce, dar în perioada respectivă era o concurență foarte, foarte mare, iar la universitățile agronomice de la Iași, Cluj și Craiova erau doar 20 de locuri la Facultatea de Horticultură. Am considerat că am șanse mai mari la USAMV din București, unde erau 40 de locuri. La admitere, am fost 11 candidați pe un loc la Horticultură în București. Bineînțeles că n-am reușit din prima încercare, am revenit în 1988 și mi-am început cursurile la Facultatea de Horticultură, pe care am absolvit-o în ’93.

Reporter: Să ne întoarcem la Mălini, o zonă frumoasă, lângă pădure, un peisaj, probabil, extraordinar. Vă amintiți cu plăcere de copilărie…

Maria Cîrjă: M-am născut într-o familie de țărani, oameni care aveau un mod de gândire foarte sănătos, într-o familie cu șase copii, patru fete și doi băieți. Eu sunt al patrulea copil al familiei, mai mici ca mine - un băiat şi o fată. Tata, Dumnezeu să-l ierte, că a murit anul trecut, un om foarte, foarte inteligent, cu o inteligență emoțională… i-am urmat întotdeauna sfaturile. Pentru mine, tata a fost modelul de viață, modelul de corectitudine, modelul de cinste. Tata spunea un singur lucru: „Dacă nu învățați, o să ajungeți să aveți cizmele murdare de noroi ca ale mele”. Şi nu trebuia să spună mai mult. Pentru el, şcoala era sfântă. Nu am lipsit o zi de la școală. Aveam colegi pe care părinții nu-i trimiteau la școală, fiindcă îi puneau să muncească. Orice ar fi avut, nu a existat o oră sau o zi în care să spună tata „stai acasă, că avem ceva de făcut”. Bineînțeles că în momentul în care ne terminam temele și eram siguri că totul este pregătit pentru a doua zi, nici nu trebuia să ne cheme, pentru că mergeam singuri să ajutăm în gospodărie. Aduceam lemne, tăiam lemne, duceam oile la râu, deci tot ce înseamnă de făcut pe lângă casă. Agricultura pe care am practicat-o pe lângă casă a fost una de mici dimensiuni, pentru că fiind un sat de munte, suprafaţa de pământ agricol era foarte mică. Era o suprafață mică unde plantam cartofi, unde aveam porumb, lucernă și, desigur, o grădină de legume. Mai aveam două vaci, doi porci, 10-15 oi. Când am început eu să ajut la treburile gospodăriei, cei trei frați mai mari erau plecați deja la facultate, iar eu eram cea mai mare din grupul doi.

Reporter: Pasiunea pentru horticultură de unde se trage?

Maria Cîrjă: Pasiunea pentru horticultură a venit în momentul în care am început să învăț la liceul agroindustrial din Fălticeni. Asta, pentru că pe vremea aceea făceam foarte multă practică. Fălticeniul este înconjurat de livezi care, din păcate, parte din ele, au dispărut, dar stațiunea pomicolă încă există. Bazinul pomicol Fălticeni era cunoscut pe vremea aia, și atunci toate lucrările care trebuiau făcute le făceam noi în practică. Acolo am învățat să tai pomii, acolo am învățat să altoiesc, acolo am învățat toate lucrările de îngrijire din pomicultură. Şi a început să-mi placă lucrul ăsta. Aşa că m-am îndreptat către Facultatea de Horticultură. Mi-a plăcut agricultura în liceu şi nu mă vedeam făcând altceva.

Reporter: N-aș vrea să mergem mai departe până nu discutăm un pic şi despre ceea ce înseamnă învățământul, la ora actuală. Mulți părinți sunt îngrijorați că nu ne îndreptăm într-o direcție bună.

Maria Cîrjă: Învățământul, înainte de 1989, era orientat spre meserii, puteai de mic să gândești cam ce ai vrea să faci şi găseai nișa, sistemul, școala pe care doreai să o urmezi, să ajungi să lucrezi în domeniul pe care ţi-l doreai. Selecția era mult mai riguroasă, pentru că nu poți să accepți într-o universitate de agricultură pe oricine nu reușește să intre la altă facultate, care zice că „mă duc totuși să fac o facultate, şi fac agricultură, că acolo pot să intru cu o notă mică”. Niciodată nu vei ajunge un bun specialist dacă faci o școală doar pentru că „asta e, n-am altă posibilitate de a avea o diplomă”. Asta e marea greșeală care se întâmplă acum. De aceea, acum, e foarte greu să găsești specialiști. Noi căutăm specialiști, încercăm să recrutăm şi e foarte greu să găsești oameni pregătiți care vin de pe băncile școlii. Devin pregătiți sau îi pregătim noi în doi, trei, patru ani, investim, ca să putem să pregătim un specialist care să răspundă cerințelor pe care le are compania.

Reporter: Acelaşi lucru se întâmplă și în ferme. Agricultorii se plâng de ceva ani de lipsa forței de muncă. E drept, nici înainte nu ieșeai școlit, să știi practică sută la sută, dar învățai din mers, îți plăcea și mai și furai meserie.

Maria Cîrjă: Pe vremea mea, chiar se făcea practică în școală. De pildă, aici unde am biroul, în Băneasa, era ferma Facultăţii de Horticultură. Chiar aici unde este clădirea în care eu lucrez acum, era livada de pruni. Când ies şi plec spre casă sau mă duc la mall, știu exact unde era via, unde erau cireșii, unde erau florile, unde am muncit, aș putea spune, cinci ani. Cunoșteam fiecare rând. Unde să mai facă practică studenții de azi?

Reporter: La fermierii care-şi deschid porţile pentru studenţi.

Maria Cîrjă: Da, am putea chiar să facem un apel la fermieri pentru acest lucru. Universitățile ar trebui să înceapă să aibă parteneriate cu fermele şi cu fermierii mari, unde studenții să poată să facă practică sau, dacă nu practică efectiv, măcar să vadă cum se face o lucrare.

Reporter: Ați terminat facultatea într-o perioadă tulbure, în care nu mai aveai un loc de muncă asigurat, ca înainte de ’89. În 1993, nu mai era aşa.

Maria Cîrjă: Anul acesta, facem 25 de ani de când am terminat facultatea. Fiecare dintre noi era un pic derutat: ce fac, unde mă duc. Iar agricultura, fermele sau unitățile de stat nu mai erau deschise să primească absolvenți şi nici ei nu știau ce se va întâmpla cu unitățile respective.

Reporter: Apăruseră societățile agricole în ’91, adică după desființarea CAP-urilor, mai erau întreprinderile agricole, niște IAS-uri.

Maria Cîrjă: Da. Dar care nu angajau o sută de absolvenți, câți terminam agricultură şi horticultură la București. Așa că m-am întors acasă, la Mălini, şi un an am fost suplinitor, am predat biologie la două școli generale. Pot să spun că sunt un om norocos. După primul an de învățământ, m-am întors la București să-mi ridic diploma, în 1994. Era aprilie, am întâlnit un profesor care m-a întrebat „ce faci, Maria, unde eşti?”, i-am zis că în învățământ, „şi e ok, cum e?” – „da, dar…” – „dar ce? Te-ai întoarce la Bucureşti, dacă ar fi...?”. Am răspuns: „Cred că da!” – „Stai că acum sunt la Institutul de Legumicultură de la Vidra, mi-a cerut domnul director să-i recomand un absolvent, pentru că are nevoie”. La laboratorul de ameliorare aveau nevoie, mai exact. „Rămâi până mâine, să te duci să vezi despre ce este vorba?”. Şi am rămas. Am mers şi la Vidra, când l-am cunoscut pe domnul Scurtu – că acum este profesor la Universitatea de Științe Agricole – cu dumnealui era domnul Costache, biolog, care era șeful Laboratorului de Protecția Plantelor, am stat de vorbă cu ei, iar domnul Costache a spus: „Eu o vreau la mine” – „Dar noi avem nevoie la ameliorare la ardei!” – „Nu, o vreau la protecția plantelor”. M-am întors acasă, le-am spus părinților că închei anul școlar şi că plec. A fost dezamăgire generală, amândoi plângeau, credeau că voi rămâne la Mălini, mai ales că eram primul dintre copii care s-a întors şi sperau că nu mai plec. Dar am plecat, m-am întors la București şi am lucrat la Vidra doi ani şi jumătate, în cadrul Laboratorului de protecția plantelor, unde am devenit în doi ani şi jumătate cercetător științific, mi-am început doctoratul, iar în toamna anului 1996, la un târg de agricultură, ProPlant, la Călimănești-Căciulata (Vâlcea), dedicat protecției plantelor, una dintre companiile expozante, Makhteshim Agan (azi, Adama), mi-a făcut o ofertă, prin directorul de atunci al companiei, care m-a întrebat: „N-aţi vrea să renunțați la cercetare pentru o activitate mai comercială?” I-am spus: „Cred că da”. M-au invitat la un birou, am semnat contractul şi, în ianuarie ’97, domnul Scurtu de la Vidra, în cele din urmă, mi-a acceptat demisia, că inițial mi-a zis „nu vreau!”...

Reporter: Sigur, pierdea un om. Şi poate că nu era primul, pentru că după aceea s-a întâmplat ca mulți dintre cercetători să plece în sectorul privat, în companii multinaționale.

Maria Cîrjă: În ’97, în ianuarie, am început să lucrez la Makhteshim Agan, unde în primele două luni m-am ocupat de dezvoltarea produselor, asta a fost intenția, dar din luna martie am primit poziția de director tehnic, după trei luni, şi a trebuit să mă ocup de tot ce înseamnă omologări în România, dezvoltare, promovare. Zece ani, am lucrat aici, până în 2007. Am colaborat foarte bine cu Constantin Soare, care și azi lucrează în aceeași companie. 70%, poate chiar 90% din timp ni-l petrecem la serviciu și uneori activitatea pe care o desfășuram era destul de presantă. Dacă nu ai colegi cu care să colaborezi foarte bine şi nu este o atmosferă plăcută, atunci consumul energetic este dublu.

Reporter: Iată, inginerul Maria Cîrjă, proaspăt cercetător, a trecut repede în barca cealaltă, a celor care se ocupă de promovare şi comerț. N-a fost o perioadă grea şi pentru companiile furnizoare de input-uri pentru agricultură? Atunci, în 1997, inflația era mare, un IAS ba falimenta, ba nu mai avea bani, nu mai veneau fonduri de la buget, prețurile la materiile prime – vorbesc aici de grâu, de porumb, de floarea-soarelui – nu erau unele extraordinare.

Maria Cîrjă:  Îmi amintesc că se colectau bani cash, se umbla cu genţi de bani, directoarea economică trebuia să meargă cu ele la bancă... Nu puteai să facturezi în lei pentru că azi era un leu 3-4-5 dolari şi mâine putea să fie dublu, şi toate facturile se făceau în dolari şi se plătea la cursul zilei. Au fost perioade foarte dificile şi, în general, companiile străine nu erau obișnuite cu o astfel de atitudine economică. România a trecut prin perioade foarte, foarte grele. Dar trebuia să te adaptezi rapid la piaţă. Dacă voiai să rămâi acolo, trebuia să găsești soluții şi să reziști. Şi s-a rezistat. Makhteshim a crescut în fiecare an. Mi-amintesc când am ajuns, în ’96, a avut o cifră de afaceri de un milion de dolari, în ’97 a avut trei milioane, iar în 2007, când am plecat eu, avea deja 18 milioane USD.

Agricultura României, pe drumul cel bun

Reporter: În 2007, ați plecat la o altă companie.

Maria Cîrjă: Domeniul a rămas agricultura, dar am schimbat segmentul de piață, am schimbat obiectul muncii. Nu mă mai ocupam de promovare-dezvoltare la produse de protecția plantelor, ci am trecut la semințe. Bineînțeles că în momentul în care am fost sunată de acea companie de recrutare, mi s-a şi spus compania care caută un specialist şi am spus „da” din prima. Au fost câteva runde de interviuri şi nu eram singurul candidat, dar am plecat la drum cu gândul că vreau o schimbare, după zece ani, şi eu am fost aleasa. În aprilie 2007, am început să lucrez la Pioneer, cea mai mare companie de semințe din lume.

Reporter: Adică, la una dintre cele mai vechi companii, cu care stațiunile de cercetări din România, institutele și statul nostru au colaborat și înainte de 1989.

Maria Cîrjă: Hibrizii de porumb Pioneer erau importați de Ministerul Agriculturii, cu ministerul se făceau toate aşa-zisele afaceri, deal-uri, schimburi, erau importați din anii ’60 în România. Deci Pioneer era o companie cunoscută inclusiv de specialiștii români, care reușeau să plece înainte de ’89 în Statele Unite ale Americii, vizitau compania și învățau cum se face ameliorare la porumb și la floarea-soarelui. Un cercetător de la Fundulea, care a plecat în SUA, a creat primul hibrid de floarea-soarelui aici, în țară.

Reporter: E trist că România, care a avut bază genetică pe toate speciile de plante, pornind de la porumb, floarea-soarelui, grâu, a decăzut. Ca fin cunoscător al domeniului semințelor, de ce credeți că am ajuns în această situație, de ce am decăzut atât de tare?

Maria Cîrjă: Din cauză că nu investim bani în cercetare-dezvoltare. Dacă ne uităm la porumb și la floarea-soarelui, când am venit eu în 2007 la Pioneer, Fundulea era pe primul loc. În zece ani, dacă vă uitați în studiile de piață, parcă ne e rușine că suntem români, să vedem unde a ajuns pe cele două culturi Institutul de la Fundulea și, bineînțeles, cu stațiunile cu care lucrează din țară. Este păcat! Pentru că bază genetică aveam, oameni pregătiți erau, dar faptul că nimeni n-a mai avut, nu știu, interes să mergem mai departe în crearea de produse românești pe care să le dezvoltăm și să investim bani în marketing și fermierii români să aibă posibilitatea să cumpere produse românești... Fără bani, n-ai cum să ții pasul cu investițiile pe care le fac companiile multinaționale în cercetare. În Corteva, în acest moment, se investește un milion de dolari pe zi. Pe zi! Investițiile care se fac au dus cu rapiditate la crearea de noi produse... Un hibrid de porumb prin metodele vechi se crea în șapte ani. Acum, într-un an, poți să creezi un hibrid de porumb, prin noile metode de ameliorare rapidă. Vă dați seama câți bani trebuie investiți într-un institut ca Fundulea? Şi oameni pregătiți care să poată ține pasul cu această dezvoltare rapidă?

În România, partea de cereale încă a rămas un segment de care instituțiile de cercetare românești țin strâns și e foarte bine că se întâmplă aşa. Dar nu putem să facem bani numai din grâu și orz. Trebuie să ne ducem și spre celelalte culturi care ocupă suprafețe importante.

Reporter: Ce părere aveți despre nivelul la care a ajuns agricultura în România? Avem tehnică, avem tehnologie, avem și performanță. Nu întotdeauna constantă, e drept.

Maria Cîrjă:  Marea nemulțumire a fermierilor, de peste 20 de ani de când lucrez în agricultură, este, și ne-am obișnuit cu ea – nu că nu ar fi adevărată – lipsa banilor. Când își cumpără un produs, fie sămânță, fie pesticid, cer credit. De exemplu, toate vânzările de semințe, de îngrășăminte, de pesticide, sunt pe credit. Noi nu vindem cu banii jos niciun sac de porumb sau niciun gram de produs de protecția plantelor. În general input-urile sunt pe credit. Caz în care există dobândă. Dar întorcându-mă la situația agriculturii, este o dezvoltare vizibilă și, să spunem aşa, colegii noştri din alte țări care vin în România o dată pe an simt lucrul acesta și-l văd. Fermierii au cunoștințe mai multe, știu să-și aleagă produsele, fermierilor le place să aibă tractorul cel mai bun, mașina cea mai bună, combina cea mai bună, pentru că toate investițiile astea pe care le fac, de fapt, sunt regăsite în producțiile obținute la hectar. Nu se mai abat de la a cumpăra o sămânță de calitate. Agricultura României este pe drumul cel bun, și asta o spun vânzările noastre, care cresc în fiecare an cu 10-15%, aș putea să spun, la semințe. Deci, asta ce înseamnă? Că agricultorul vrea hibrizi cu potențial mare de producție. Și ca să ai un potențial mare de producție, acea sămânță are nevoie de o pregătire a terenului corespunzătoare, de fertilizanți, nimic nu crește fără mâncare, are nevoie să combați buruienile, are nevoie să combați dăunătorii și bolile. Agricultura din România, aș putea spune, 60% este agricultură de performanță.

În 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, a fost o revelație. Imediat, ne imaginam că totul se va derula rapid și că vom fi tratați precum celelalte țări membre. Dar știm foarte bine că subvenția primită de fermierii români nu este la nivelul subvenției din Franţa sau din Germania, iar contribuția ţării – poate știți mai bine – este aproximativ la fel. Așadar, și aceasta poate să fie o cauză a faptului că ne dorim să avem o agricultură dezvoltată, ne uităm la țările dezvoltate, dar, din păcate, nu avem parte de aceleași resurse.

Un mic producător de vin, cândva, în viitor

Reporter: Agricultura nu-i ușoară. Dumneavoastră faceți mult teren, sunteți plecată destul de mult de acasă. Probabil, vi s-a întâmplat să lipsiți de acasă cu săptămânile…

Maria Cîrjă: Vreau să vă spun că am de ce să mă întorc acasă. Am o fată extraordinară, acum are 15 ani, ne pregătim de liceu. Este atât de matură, încât mă susține, și nu de acum, ci de mic copil este alături de mine și chiar îmi dă sfaturi. Iris este o minune care mi s-a întâmplat în viață. Îmi doresc un pic mai mult timp să petrecem împreună. Dar și aşa, atunci când îl avem, suntem sută la sută una cu cealaltă și compensăm. Am avut noroc de o doamnă care și acum este cu noi, de 15 ani, care a suplinit lipsa mea de acasă și care, aș putea spune, este a doua mamă a lui Iris.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete, dar bucuria cea mai mare care ar fi?

Maria Cîrjă: Regrete n-am, cred că totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Chiar nu văd ceva ce aș fi vrut să fac mai repede decât s-a întâmplat. Totul a mers ca la carte. Iar cea mai mare bucurie a mea este copilul, Iris.

Reporter: Ce ați vrea să mai faceți, ce vă doriți de aici înainte, v-ați gândit?

Maria Cîrjă: Pe termen scurt, aș putea să spun că-mi doresc ca acest nou nume, Corteva, să devină cunoscut – am spus pe termen scurt, într-o lună-două efectiv să uităm de DuPont, să uităm de Dow, să uităm de Pioneer. Corteva este  compania care va trebui să fie pe buzele tuturor celor care-şi doresc sămânță și produse de protecție a plantelor.

Pe termen lung, îmi doresc să am o pensie lungă și frumoasă, undeva într-o plantație viticolă, să am un conac mic în vie, că-mi place vinul și-mi place să colecționez vin, dar cred că mi-ar și plăcea să produc vin. Deocamdată, degust și colecționez vinul făcut de alții. Vinul este o poveste frumoasă care se poate termina într-o sticlă frumoasă. Dar ăsta este un vis care nu știu dacă se va realiza neapărat, dar îmi place să mă gândesc la el.

Interviu publicat în Revista Fermierului nr.10 (162) / 1-14 iunie 2018