rural - REVISTA FERMIERULUI

Și astăzi, după 30 de ani de când ne-am câștigat libertatea, vedem cum aceasta este interpretată în funcție de interesele fiecărui individ, luăm lucrurile și acționăm după cum ne convine, fără a ține cont de reguli, de firescul situațiilor, și într-un final ajungem, de fapt, să nu respectăm nimic, nici măcar pe noi înșine. Imediat după Revoluție, s-au distrus clădiri ale CAP, IAS etc., fiecare s-a dus și și-a luat cărămida ori petecul de pământ care a considerat că i se cuvine. Și continuăm să distrugem, cu voie sau fără voie.

Dacă ceva aparține statului, considerăm că e un bun al nostru, al tuturor, și, uneori, sau de multe ori, nu avem respect nici pentru lucrul respectiv și nici pentru stat. În realitate, nu avem respect pentru nimic și nu ne iubim nici pe noi și nici pe cei de lângă noi. Continuăm să distrugem locuri, clădiri, oameni, vieți, inițiative, pentru că, nu-i așa?, avem libertate! Adevărul absolut ne aparține și e mai presus de orice, lege ori Dumnezeu. Înainte să intru în subiect, fac o paranteză: zilele trecute, am văzut pe rețelele de socializare fotografii din câmpurile cu cereale distruse nu de secetă, ci de oi. Animalele n-au nicio vină...

În județul Dolj, la Ciuperceni, o localitate rurală care aparține de orașul Calafat, există un islaz. O vreme, destul de îndelungată, puteam folosi trecutul - „a existat”, pentru pășunea devenită groapă de gunoi și „scurtătură”. Acum, încet-încet începe să semene cu locul pe care odinioară pășteau animalele gospodarilor din zonă. Azi, animale nu prea mai găsești nici prin curțile oamenilor, dar peste gospodari mai dai. Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul - Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari. De data aceasta dezamăgirea nu e, culmea, legată de autorități, ci de „inițiative” ale unor colegi de breaslă, fermieri, crescători de oi și capre. Aceștia din urmă, consăteni ai familiei Dinuț, de vreo lună, în loc să-și ocupe timpul cu fermele lor, fac plângeri peste tot și-și prezintă propriul adevăr la autorități și pe facebook.

Sămânța de scandal, drumurile... ilegale

În anul 2018, Eliana și Costel Dinuț au închiriat de la primărie islazul. De fapt, au închiriat 92 de hectare, suprafață pe care toată lumea arunca gunoaie și pe care de-a lungul anilor localnicii au făcut drumuri (de pământ, nu asfalt), scurtături către câmpuri ori adăposturile de animale. Prin urmare, a intrat în obișnuința tuturor „s-o taie pe arătură”, pe de-a dreptul prin islaz. Poate și de aceea drumurile oficiale, vreo două ce țin de Primăria Calafatului, arată mai rău decât cele făcute de localnici pe pășunea comunală. Aici, la momentul când scriu aceste rânduri, sunt la pășunat peste suta de bovine.

Cum vă spuneam mai sus, familia Dinuț a închiriat pășunea de la primărie, pentru șapte ani și opt luni. Din 2018 încearcă să aducă terenul la destinația inițială de pășune. Când au devenit chiriași cu acte-n regulă, primul lucru de care s-au apucat a fost curățenia, operație încă nefinalizată, ca să înțelegeți cam ce-a fost pe acolo.

Până de curând, tânăra familie de fermieri nu s-a atins de drumul folosit de alte două familii de fermieri. Doar că autoritățile statului le-au recomandat să intre în legalitate. Ce înseamnă asta, ne-a explicat Eliana Dinuț: „Când am aplicat pentru subvenție la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), cei de acolo mi-au spus că pe pășunea noastră este un drum care nu are ce căuta acolo, el neexistând în acte. Am mers la primărie și ne-am lămurit. Niciun drum, că sunt multe făcute de localnici în timp, nu apare în acte, în hărțile cadastrale. Am întrebat ce-i de făcut, mai ales că știam că drumul acesta, care-i sămânță de scandal acum, este folosit de fermieri din zonă. Ni s-a spus clar că trebuie să ne îngrădim pășunea, să arăm așa-zisele drumuri, să însămânțăm suprafața închiriată, practic să-i redăm destinația inițială, de islaz. Și asta am făcut și încercăm să facem în continuare. Primăria a zis că nu e problemă pentru fermieri deoarece au alte două drumuri, care vor fi reabilitate și pe care se poate circula, pe care le pot folosi pentru a ajunge la animale și la culturi”.

Așadar, abia anul acesta, în urmă cu vreo lună și ceva, Eliana și Costel Dinuț s-au apucat și au îngrădit pășunea cu gard electric pentru animale, care de fapt e un fir, au arat drumurile, însămânțează și încă strâng gunoaiele pe care localnicii continuă să le aducă la islazul comunal. „De o lună n-avem liniște, vecinii noștri, fermieri ca noi, munciți ca noi, ne-au făcut plângeri peste tot. Primăria le-a zis cum stă treaba. Degeaba. Au venit în control de la Apele Române, au zis că-i totul în ordine, au venit de la DSV, de peste tot. Nicio autoritate la care am fost reclamați n-a găsit nimic în neregulă. De la APIA mi-au zis că nu pot veni în control din cauza situației generate de pandemie, dar când le-am zis despre ce-i vorba mi-au reamintit că pe cele 92 de hectare de pășune închiriate de noi nu există niciun drum. Avem acte, suntem cu toate în ordine. Acum au început să ne denigreze pe la alții, pe facebook pun fotografii cu pășunea noastră și spun că le-am închis drumul, că ne-am făcut stăpâni pe drumul public. Ce să facem dacă autoritățile statului susțin că pe pășune nu există drumuri și că noi trebuie să avem iarbă, să însămânțăm toată suprafața? Am investit în animale, în sămânță, în curățarea islazului, în toată această afacere numită fermă, am investit toți banii munciți în ani în Norvegia, vrem să rămânem aici, acasă, și tocmai ai noștri se poartă așa, de uneori îți vine să renunți și să pleci fără să mai întorci capul. Dar noi mergem înainte și o să vedeți că o să ne dezvoltăm, o să construim și adăpost modern la văcuțe, terenul ăsta o să arate ca o pășune adevărată, o să ne mai luăm și utilaje și eu voi duce la final visul meu cu produsele tradiționale făcute din lapte din ferma noastră, de la văcuțele crescute pe iarbă. Într-o zi o să funcționeze așa cum trebuie și cooperativa căreia i-am dat viață împreună cu câțiva fermieri din zonă. O să vedeți...”, a spus printre lacrimi, dar cu o voce puternică, Eliana Dinuț.    

Sunt atât de multe probleme în agricultura românească, în special în această perioadă de criză, încât când auzi o asemenea poveste te întrebi dacă ești în 2020 sau te-ai întors în timp, la „să moară vecinul ca să-i iau capra”, parcă vorba asta circula imediat după Revoluția din decembrie `89.

Și ne mirăm că sunt prea puține asocieri în agricultura noastră, dăm vina pe mentalități, când poate că e timpul să arătăm cu degetul spre educație. Da, să ne uităm la ultima lună, de stare de urgență. În România nu se respectă regulile, nu suntem prieteni cu legile, le cerem, însă nu pentru a le respecta. Vrem, dar nu vrem. Și, apropo, toți ne pricepem la toate.

Să ne întoarcem cu fața spre noi înșine, să ne privim cu atenție și să ne întrebăm dacă ne place ce vedem. Omul e supus greșelii, motiv pentru care există iertarea.

Cu Eliana Dinuț am mai stat de vorbă și pe alte subiecte, puteți citi aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4398-ajutor-de-ochii-lumii-si-sperante-naruite.html

Publicat în Satul românesc
Vineri, 06 Martie 2020 11:47

Pomicultura are nevoie de susținere

8.957 de hectare cu exploatații pomicole noi, în prezent, iar pentru 2027 se estimează creșterea suprafeței la 17.685 de hectare. Sunt cifre vehiculate la cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale a Pomiculturii, organizată pe 3 martie, la Poiana Brașov, de către Centrul pentru Management Agricol cu sprijinul Asociației Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare de Legume și Fructe (OIPA Prodcom). Conferința a reunit aproape 200 de pomicultori, alături de specialiști și reprezentanți ai celor mai mari companii producătoare de tehnologii din agribusiness, pentru o discuție realistă despre schimbările aduse de reforma PAC în sectorul pomicol, tendințele pieței, tehnologii inovatoare pentru creșterea productivității, precum și despre soluțiile specializate de finanțare în domeniul pomicol.

Producția românească de fructe și legume este din ce în ce mai solicitată la nivel național și are nevoie de permanentă susținere, iar eliminarea concurenței neloiale trebuie să devină  o prioritate. Fermierii români sunt pregătiți să folosescă ambalaje de unică folosită marcate cu etichetă pentru identificarea și eliminarea riscurilor, astfel încât piața să se bucure de produse sigure. Sunt concluziile desprinse la conferința pomicultorilor, unde companii importante de tehnologii din agribusiness – Adama, Intermag, Summit Agro, TimacAgro, Agricover – au fost prezente și au vorbit despre soluțiile eficiente de scădere a costurilor de producție la hectar și despre cele mai noi și performante tratamente pentru sector pomicol.

Sub 500 de proiecte finanțate dintr-un total de circa 1.200 depuse

În deschiderea conferinței, Mihail Coman, directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură de la Pitești-Mărăcineni, a prezentat principalele direcții ale Planului Național Strategic pentru Pomicultură pentru intervalul 2021-2034, menționând faptul că în intervalul 2015-2019 au fost finanțate doar 40% din totalul proiectelor depuse pentru reconversie și modernizare, respectiv 493 de proiecte din totalul de 1.267 depuse, valoarea finanțată prin fonduri europene fiind de 270 milioane de euro. „Dacă în 2017, în România, consumul de fructe pe cap de locuitor era de 62 de kilograme, pentru 2027 previzionăm o creștere a consumului la 85 de kilograme, iar pentru 2034 la 93 de kilograme. În 2017, România a exportat 10.000 tone de fructe, în valoare de 13 milioane de euro, iar pentru 2027 se estimează o cantitate de 80.000 de tone, cu o valore totală estimată la 104 milioane de euro. În prezent, exploatațiile pomicole noi reprezintă 8.957 de hectare, iar pentru 2027 estimăm creșterea suprafeței la 17.685 de hectare”, a precizat Mihail Coman.

Pentru intervalul 2021-2027, ICDP Pitești-Mărăcineni a solicitat finanțare în valoare de 500 milioane de euro pentru o suprafață de 17.000 de hectare.

Accent pe asociere

Președintele OIPA Prodcom, Aurel Tănase a identificat problemele cu care fermierii se confruntă, urmând ca acestea să fie supuse atenției Ministerului Agriculturii în cadrul unei întâlniri care va avea loc săptămâna viitoare. Accentul a fost pus pe nevoia de asociere, sub această formă fermierii urmând să beneficieze de condiții mai bune pentru valorificarea producției, precum și o importantă reducere a cheltuielilor pentru input-uri. „Situația importurilor, omologarea produselor la nivel european și național, plafonarea subvențiilor, obținerea unor producții de calitate eșalonate pe o perioadă lungă de timp, nevoia de asociere a fermierilor, situația gravă a livezilor părăsite și care reprezintă focare de infecție, sunt doar o parte dintre subiectele pe care le avem în vedere și pentru care ne dorim să găsim soluții împreună cu reprezentanții MADR”, a arătat Aurel Tănase.

Prezent la discuții, Ovidiu Popescu, consilier superior al Direcției de Dezvoltare Rurală din cadrul MADR, a discutat cu fermierii despre identificarea de fonduri neconsumate pentru proiectele valoroase din sectorul pomicol, proiecte punctate, dar care nu au primit finanțare, cât și despre alte probleme cu care pomicultorii se confruntă zi de zi.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că va scoate la licitație, în acest an, 510 unități administrativ-teritoriale (UAT) care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Reprezentanții ANCPI s-au întâlnit cu membrii Uniunii Geodezilor din România (UGR), în scopul stabilirii măsurilor necesare pentru accelerarea PNCCF.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), este beneficiarul Proiectului „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în AXA prioritară 11 din POR 2014-2020, care are ca scop realizarea cadastrului general în 660 de UAT-uri rurale, până în anul 2023. „În prezent, prioritatea ANCPI este realizarea cadastrului general în cele 660 de comune incluse în Proiectul major, dintre care 510 vor fi scoase la licitație în 2020. Pentru 300 de comune, aceasta va fi a doua procedură de atribuire, în condițiile în care prima dată fie nu a fost depusă nicio ofertă, fie ofertele au fost respinse. În acest context, vom organiza o serie de întâlniri de lucru atât cu reprezentanții autorităților locale, cât și cu firmele care furnizează servicii de înregistrare sistematică a imobilelor. Cadastrul general nu poate fi realizat fără sprijinul tuturor celor implicați în acest proces. Programul național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) se derulează într-un ritm foarte lent. Există, pe de o parte, multe contracte întârziate, iar, pe de altă parte, avem de-a face cu un număr foarte mare de contracte care sunt reziliate”, a explicat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI. 

La rândul său, Ionuț Săvoiu, președintele Uniunii Geodezilor din România (UGR), a subliniat: „Firmele de cadastru nu participă la licitațiile organizate de ANCPI, deoarece costurile de execuție sunt mai mari decât valoarea contractului. Prețul plătit de ANCPI pentru deschiderea unei cărți funciare ar trebui să fie direct proporțional cu timpul alocat unei lucrări, unui imobil. Trebuie să ne motivăm angajații, mai ales că, în această perioadă, ne confruntăm cu o lipsă acută de specialiști. Mulți au ales să lucreze la stat, în timp ce alții au plecat în străinătate.”

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro - cofinanțare de la bugetul de stat.

Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare: localități care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; localități care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe; localități în care sunt identificate zone cu vulnerabilități sociale particulare privind accesul informal la proprietate. 

Publicat în Știri

Publicitate

Revista Fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Revista