Afişez elemetele după tag: subventii - REVISTA FERMIERULUI

În primele șapte luni ale anului 2019, țara noastră a înregistrat un deficit comercial pe partea de produse agricole de 1,2 miliarde de euro, a anunțat miercuri, 6 noiembrie 2019, premierul României, Ludovic Orban.

În viziunea sa, deficitul nu este singura problemă, el identificând ca problemă și structura importurilor şi a exporturilor.

„Contribuţia agriculturii la PIB este 4,8% şi considerăm că această contribuţie la PIB, ţinând cont de faptul că România este una dintre ţările cu cel mare potenţial agricol, suntem ca ţară pe locul şase în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă, trebuie să crească. De asemenea, după datele de la INS, continuăm să înregistrăm un deficit comercial pe produse agricole, pe anul în curs, pe 7 luni, de 1,2 miliarde de euro şi nu este numai problema deficitului, ci şi a structurii importurilor şi a exporturilor. În continuare, exportăm aproximativ 70% cereale vrac sau animale vii, produse agricole care nu au valoare adăugată înmagazinată, ci pur şi simplu sunt produse primare. În structura importurilor, vedem că este dominată de produse care sunt procesate”, a afirmat prim-ministrul României.

Orban a adăugat că unul dintre obiectivele țării la nivelul Uniunii Europene este acela de a obţine realizarea unor plăţi la hectar care să crească competitivitatea agriculturii româneşti.

„România beneficiază de un suport financiar semnificativ de la bugetul UE. Pe de altă parte, plăţile la hectar sunt mici, în raport cu plăţile care se acordă la hectar în alte ţări. Unul dintre obiectivele noastre la nivelul Uniunii Europene este acela de a obţine realizarea unor plăţi la hectar care să crească competitivitatea agriculturii româneşti. Pe de altă parte, simpla creştere a plăţilor la hectar nu poate să modifice radical structura producţiei agricole, iar aici va trebui, prin Planul Naţional Strategic, să negociem alocarea resurselor pentru atingerea unor obiective legate de dezvoltarea zootehniei, de creşterea gradului de procesare a materiilor prime, a produselor primare din agricultură, astfel încât să susţinem orice iniţiativă privată care urmăreşte realizarea acestor capacităţi care pot să dezvolte atât cantitativ, cât şi calitativ producţia agricolă, precum şi contribuţia agricolă la realizarea produsului intern brut”, a spus Orban.

Premierul a fost prezent miercuri, 6 noiembrie 2019, la preluarea mandatului de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Nechita-Adrian Oros.

Publicat în Știri interne

Investitorii turci care fac afaceri la noi în țară au avantajul înființării unor firme care devin parte a blocului comunitar şi, astfel, pot beneficia inclusiv de dreptul de a achiziţiona teren agricol şi de a primi subvenţii europene în agricultură, a mărturisit, marţi, 5 noiembrie 2019, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, în mesajul transmis oamenilor de afaceri turci participanţi la Forumul de Afaceri România - Turcia.

„Avantajul dumneavoastră, a oamenilor de afaceri din Turcia, care deschideţi o societate în România: ea devine societate a Uniunii Europene, nu doar a României, şi veţi beneficia de absolut toate avantajele care decurg din acest lucru. Aş da exemplu din agricultură, unde o societate cu 100% capital turcesc, dar înregistrată în România, poate, de a doua zi, să achiziţioneze teren agricol şi, de a treia zi, să beneficieze de subvenţiile europene în agricultură. Şi sunt foarte multe societăţi în România care beneficiază de acest lucru, societăţi chiar cu capital turcesc”, a precizat oficialul CCIR.

Omologul său, Suleyman Kozuva, a adăugat, la rândul său, că relaţiile dintre România şi Turcia depăşesc sfera schimburilor comerciale.

„Relaţiile dintre Turcia şi România nu se rezumă numai la cele economice. Ţările noastre sunt implicate într-un dialog real şi pe plan social, politic şi cultural. România reprezintă, de foarte mult timp, un adevărat partener de afaceri pentru Turcia. Produsele noastre din domeniile auto, agricultură şi industrie sunt foarte bine primite pe piaţa din România şi suntem siguri că există un potenţial foarte mare de creştere. Evenimentul de astăzi ne va oferi încă o dată posibilitatea de a creşte volumul schimburilor comerciale şi, totodată, de a ne cunoaşte mai bine”, a declarat preşedintele executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie a Turciei.

Turcia este primul partener comercial al României din afara Uniunii Europene şi al V-lea partener în cadrul schimburilor internaţionale totale, respectiv al X-lea partener la export şi al VII-lea la import, potrivit CCIR. România este, de asemenea, unul dintre partenerii comerciali importanţi ai Turciei, fiind pe locul 15 la export şi pe locul 17 la import.

Publicat în Știri interne

Cel mai probabil, ancheta instrumentată de DNA, alături de specialiști din alte țări, într-un dosar în care sunt cercetate persoane pentru fraude cu fonduri europene în sectorul agricol prin declarații false de închiriere sau concesiune de terenuri, prejudiciul fiind de milioane euro, vizează încasarea ilegală de subvenții, anunță presa de intelligence.

Anchetatorii efectuează urmărirea penală în dosare în care colaborează atât cu OLAF, cât și cu specialiști din alte state membre în Echipe Comune de Anchetă, cu sprijinul EUROJUST.

„O astfel de echipă comună de anchetă este, în prezent, în derulare într-un caz în care colegii noștri colaborează cu procurorii dintr-o țară din sud-vestul Europei (nu pot încă să vă dau prea multe detalii, pentru a nu periclita ancheta) și desfășoară activități de cercetare a unor persoane suspectate de săvârșirea a zeci de fraude în sectorul agricol prin folosirea de declarații false de închiriere sau concesiune de terenuri și angajarea unor drepturi la plată ilegale. În urma săvârșirii acestor infracțiuni, suspecții au obținut fraudulos milioane de euro din fonduri europene, parte din sumă fiind reinvestită, prin spălare de bani, în România”, a anunțat Călin Nistor, șeful interimar al DNA, la un atelier de lucru de profil la care au fost invitați profesioniști din mediul juridic.

Cauzele în care procurorii desfășoară investigații privind infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE au diferite grade de complexitate. În multe cauze, Călin Nistor a întâlnit un mod de operare foarte bine pus la punct, patentat și replicat de aceleași persoane cu ocazia diferitelor solicitări de fonduri.

„În cauze complexe, cu elemente transnaționale, a fost necesară, în 2018, trimiterea de cereri de comisie rogatorie sau ordine europene de anchetă, după caz, autorităților judiciare din țările membre UE precum Italia (cele mai multe), Ungaria, Franța, Germania, Polonia, Irlanda, sau unor state terțe precum SUA, Turcia, Serbia sau Liban”, a mai spus șeful DNA.

În ultimii patru ani, DNA a primit 241 sesizări de la DLAF și OLAF privind suspiciuni de comitere a unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE, iar, pe de altă parte, procurorii anticorupție au solicitat frecvent sprijinul DLAF în desfășurarea anchetelor din acest domeniu.

Publicat în Finantari

Pe perioada noului exercițiu bugetar 2020-2027, în cazul României, banii alocați plăților directe vor cunoaște un reviriment de 15 la sută față de perioada actuală de programare, în timp ce sumele destinate zonelor de investiții se vor contracta cu aproximativ 16 procente, a anunțat marți, 29 octombrie 2019, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.

„Cele 20,5 miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene destinate României s-ar împărţi conform celor doi piloni, pe plăţi directe, Pilon I, acolo unde se găsesc aceste subvenţii, şi Pilonul II, investiţii, în care discutăm de tot ceea ce înseamnă dezvoltarea fermelor, dezvoltare rurală şi acea componentă pentru care CE punctează foarte mult ca abordare, componenta de mediu, căreia trebuie să-i acordăm 30% din întreaga anvelopă financiară de pe Pilonul II. În cifre efective, 13,3 miliarde de euro se duc pe Pilonul I şi reprezintă o creştere de 15% raportat la exerciţiul financiar 2014 -2020, iar pe Pilonul II observăm o scădere de la 8,13 miliarde de euro, cât este componenta UE, la 6,75 miliarde de euro, ceea ce arată o scădere de aproximativ 16%”, a precizat șeful AFIR, cu ocazia unei conferinţe de specialitate.

Totodată, el a mai spus că, încă de la aderarea României la UE, s-a prevăzut o schemă de contribuţie la dezvoltare de 85% din întregul buget alocat din fondurile UE, şi de 15% de la bugetul naţional, însă în viitoarea programare rata de cofinanţare a statului membru va creşte la 30%.

„Astfel, celor 8,13 miliarde de euro din programarea 2014-2020 li s-au adăugat 1,4 miliarde de euro contribuţia României, înglobând un buget total de 9,5 miliarde de euro. Ce este foarte important şi trebuie să avem în vedere este că, în exerciţiul financiar viitor, politica la nivel european vine cu o schimbare majoră, cel puţin pe zona de investiţii, pilonul II din PAC. Rata de cofinanţare a statului membru va fi de 30%, ceea va dubla efortul statal al României, ducând contribuţia la aproximativ 2,5 miliarde de euro în cei şase ani”, a adăugat Chesnoiu.

Nu în ultimul rând, el a mai precizat că europarlamentarii români din toate ramurile politice luptă în comisiile de specialitate ca bugetul alocat României să nu scadă în domeniul agriculturii, chiar dacă el a crescut la fondurile de coeziune, în condiţiile în care CE a prezentat iniţial un buget în scădere, din cauza ieşirii Marii Britanii din UE, în domeniul agriculturii, de la 408 miliarde de euro, la 365 de miliarde de euro, respectiv o scădere de 28%.

Publicat în Finantari

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată un număr de 517 928 fermieri, cu o sumă totală în valoare de               715 413 116 euro, din 16 octombrie până în prezent, conform unui comunicat remis la redacție, joi, 24 octombrie 2019.

Din suma totală, 561 958 064 de euro provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 130 913 962 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 22 541 090 de euro - cofinanţare de la bugetul naţional.

APIA reaminteşte că, până la data de 30 noiembrie, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, se pot efectua plăţi în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Publicat în Finantari

Nu mai puțin de 317 milioane de euro reprezintă suma autorizată a fi plătită ca avans din subvenții unui număr de aproximativ 202 000 de fermieri, singurii care, deocamdată, nu vor încasa bani, începând cu data de 16 octombrie, urmând a fi crescătorii de bovine, au anunțat vocile autorizate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și din instituțiile subordonate.

„Am programat pentru azi (n.r. - miercuri, 16 octombrie 2019) să începem la minutul unu, în cumpăna nopţii, şi am început (n.r. - plata avansului pe suprafaţă). Ne-am programat să prelucrăm dosare, avem peste 200 000, până la orele 12:00. Se continuă. Sunt transferaţi peste 317 milioane de euro pentru 202 000 de dosare şi facem acest lucru în continuare, în dorinţa de a termina la timp semănatul în România, pentru că însămânţările în câmp se fac cu bani, se fac de către fermieri, în slujba cărora am fost şi rămân. (...) Suntem în plină campanie de recoltat la porumb, în toate judeţele, în mod deosebit în centrul ţării, şi în plină campanie de însămânţare, suntem în plină activitate în câmp şi, nu întâmplător, toţi cei care aveau responsabilitatea au fost la lucru, ca să dăm banii fermierilor”, a afirmat în primă instanță ministrul interimar al Agriculturii, Petre Daea.

La rândul său, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a adăugat că instituţia pe care o conduce şi-a programat ca, până la 30 noiembrie, să plătească fermierilor români o sumă prevăzută ca avans de 1,4 miliarde de euro.

„Targetul nostru este să plătim 1,4 miliarde de euro până la 30 noiembrie şi, cu siguranţă, aşa cum toate obiectivele pe care ni le-am propus s-au realizat, (...) şi aceşti paşi pe care îi avem de făcut în această perioadă o să-i realizăm. Categoric că fiecare fermier aşteaptă ca în prima zi să fie plătit, dar reamintesc că plata avansului se face în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie, iar în această perioadă toţi fermierii sperăm să primească această sumă, iar începând cu 1 decembrie vom declanşa plata final, ca în fiecare an. Singura categorie care nu intră la plata avansului sunt crescătorii de bovine, respectiv sprijinul cuplat în sectorul bovin. De ce? Pentru că perioada de retenţie este de şase luni de zile, aceasta fiind încheiată după 15 noiembrie. La 1 decembrie vom începe cu dânşii ca şi ei să fie prioritizaţi”, a spus Adrian Pintea.

Perioada de retenţie este perioada în care un animal, care face obiectul unei cereri unice de plată, trebuie reţinut în exploataţia pentru care a depus cererea, inclusiv în evidenţele acesteia.

Avansul se va acorda în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2019, iar din 1 decembrie 2019, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei dintre plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Plafonul pentru schemele de plată din campania 2019 este de 1,75 miliarde de euro.

Până la data de 15 mai 2019, când s-a încheiat campania de primire a cererilor, au fost depuse peste 866 000 de cereri unice de plată, cu peste 9,6 milioane de hectare. Faţă de anul trecut, numărul cererilor a scăzut uşor, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194 695,83 hectare.

Publicat în Finantari

Conducerea Ministerului român al Agriculturii nu este de acord cu scăderea bugetului Politicii Agricole Comune (PAC) având în vedere contribuţia fermierilor la bunurile publice, iar plafonarea plăţilor directe nu poate fi acceptată, pentru că fermele de mărime mare sunt cele care asigură securitatea alimentară, a mărturisit, marţi, 15 octombrie 2019, Claudiu Sorin Roşu Mareş, secretar de stat în cadrul MADR, cu ocazia unei conferinţe de specialitate.

„Plafonarea plăţilor directe nu poate fi acceptată. Fermele de mărime mare sunt cele care asigură securitatea alimentară, aplică standarde înalte şi au o contribuţie esenţială la economia ţării. Pentru bugetul PAC, salutăm continuarea convergenţei externe a plăţilor directe, pentru că acesta era un deziderat la momentul aderării la Uniunea Europeană. Nu suntem de acord cu scăderea bugetului PAC având în vedere contribuţia fermierilor la bunurile publice, cerinţele suplimentare pentru fermieri în domeniul climei şi al mediului, contribuţia apicultorilor la siguranţa alimentară, diferenţa dintre veniturile din agricultură faţă de media salarială din alte domenii”, a precizat Mareş.

Totodată, el a mai spus că, pentru asigurarea independenţei proteice vegetale, România susţine introducerea unei plăţi separate pentru culturile de leguminoase proteice, luând în considerare faptul că sprijinul voluntar cuplat este o schemă de limitare a producţiei, care nu asigură creşterea performanţei.

Potrivit acestuia, o zonă importantă pe care România o promovează este cea montană şi aceasta trebuie să se regăsească în noua PAC, pentru că aceste zone au constrângerile cele mai mari şi au un puternic risc de abandon.

Fermierii și lobby-ul de la Bruxelles

Pe de altă parte, vineri, 11 octombrie 2019, de această dată - la Bruxelles, avea loc ultima reuniune din 2019 a Grupului de Dialog Civil pentru plăți directe și înverzire, la care Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb CEPM a fost reprezentată de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR).

Ședința a avut ca obiectiv prezentarea de către oficialii Comisiei Europene (CE) a diferitelor abordări ale co-legislatorilor față de propunerea de reformă a PAC la acest moment dinaintea definirii ferme a cifrelor cadrului financial multianual (MFF).

Unul dintre subiectele mai spinoase și asupra cărora se așteaptă lungi dezbateri în cadrul trialogului Comisie-Consiliu-Parlament a fost și plafonarea plăților directe pe exploatație și alocările minime propuse pentru măsuri climatice și de mediu, asupra cărora părerile sunt extrem de divergente.

„Asociația Producătorilor de Porumb din România consideră că perioada imediat următoare este vitală pentru statele membre în stabilirea unor ținte clare rezultate din analiza SWOT. Așteptam ca și autoritățile române, după modelul celor mai multe țări, să înceapă procesul consultativ cu actorii implicați, cu societatea civilă, pentru ca intervențiile propuse prin PNS să capete formă și coerență.” a declarat Alina Crețu, director executiv al APPR.

În ceea ce privește finanțarea PAC în cadrul financiar multianual, cifra propusă de Comisie și aflată în curs de negociere tripartită este de 365 de miliarde de euro, din care 286,2 miliarde de euro pentru FEGA. Cele mai multe state membre consideră că acest buget trebuie suplimentat, sub imperativul limitării reducerii plăților directe și al unui efort suplimentar pentru convergență.

CE propune o recuperare lentă a ecartului dintre plățile directe ale diferitelor state membre. Deși apreciază faptul că România se numără printre țările care vor primi sume mai mari pentru Pilonul I în următoarea perioadă de programare, APPR, așa cum s-a exprimat în documentul său de poziție, consideră că ar fi nevoie de ținte mult mai ambițioase în ceea ce privește reducerea decalajelor.

Pentru FEARD, cifra totală avansată este 78,8 miliarde de euro, la proiectele de dezvoltare rurală propunându-se o scădere a contribuției UE, dar o creștere corespunzătoare a bugetului național, abordare cu care multe state membre nu sunt de acord.

Publicat în Finantari

Luni, 14 octombrie 2019, cu câteva zile înaintea unor discuţii ale liderilor blocului comunitar (UE28) cu privire la bugetul multianual al blocului european, Franţa, susţinută de alte 16 state membre, inclusiv România, şi-a reiterat cererea de menţinere a bugetului alocat Politicii Agricole Comune (PAC) după 2020.

„Noua Politică Agricolă Comună va trebui să fie capabilă să însoţească agricultura europeană în faţa numeroaselor provocări economice, de mediu, climatice şi sanitare cu care se va confrunta. În consecinţă, va trebui să fie înzestrată cu un buget la înălţimea acestor provocări”, a declarat ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume, cu ocazia unei dezbateri publice între miniştrii Agriculturii din UE. „Nu putem cere mai mult de la fermierii noştri, iar aceasta cu un buget care se topeşte ca zăpada la soare”.

Franţa, Austria, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Spania au decis să deschidă încă o dată acest subiect, cu prilejul unei dezbateri cu privire la stadiul discuţiilor între statele membre privind reforma PAC după 2020.

Cele două politici istorice ale Uniunii Europene, Politica Agricolă Comună şi politica de coeziune, sunt primele vizate de reducerile propuse de Comisia Europeană în cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, care ar trebui să răspundă la diminuarea resurselor provocată de ieşirea Marii Britanii din UE.

Şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE ar urma să se aplece asupra acestui subiect la summitul european care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles.

Comisia European (CE) speră că statele membre vor reuşi să ajungă, până la finele anului, la o poziţie comună care va servi drept bază pentru un compromis cu Parlamentul European.

Publicat în International

Potrivit aprecierilor ministrului Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, statul român ar trebui să achiziţioneze producțiile de cereale obţinute de fermierii români „la un preţ corect”, tot statul urmând să suporte depozitarea producţiilor, intervenţia pe piaţă şi chiar exportul surplusului prin nou înfiinţata Casă de Comerţ Unirea.

„Dumneavoastră, cei care produceţi cereale în România - porumb grâu, orz - când le vindeţi la capătul tarlalei, le vindeţi cu un preţ care nu reprezintă munca dvs. Corect? Vine intermediarul şi cumpără la un preţ pe care vi-l impune, după care pleacă cu marfa, o mai plimbă cu vapoarele o anumită perioadă şi o aduce în România la alt preţ. Cam aşa este. Atunci, statul român, pe acea lege care impune o cantitate minimă de cereale în rezerva de stat, acum este la un nivel foarte mic, la grâu este de 600.000 de tone de grâu, ceea ce este infim. Ce ne opreşte pe noi, ca stat, să majorăm acest plafon la câteva milioane de tone, să am o marjă cu limita minimă şi limita maximă? Una minimă sub care nu am voie să scad rezerva minimă şi cea maximă până la care pot să achiziţionez”, a explicat ministrul de resort cu ocazia Forumului Agricultorilor care s-a desfășurat miercuri, 9 octombrie 2019 la Romexpo.

În altă ordine de idei, în ceea ce privește costul de finanţare al fermierilor români, acesta ar trebui să fie la fel ca în Europa, iar statul să sprijine diferenţa.

„Omul care face agricultură în România, că face business, trebuie să aibă acelaşi cost de finanţare pe care îl au ceilalţi în afara ţării, adică costul de finanţare al dvs., al fermierilor, trebuie să fie acelaşi ca al unuia din Franţa sau din altă ţară pe zona de agricultură. Costul fermierilor trebuie să fie acelaşi, nu mai mare, şi pentru asta statul, la asta lucrăm la Finanţe, vom sprijini diferenţa dintre media finanţărilor din Europa cu costul de finanţare din România. Diferenţa aceasta poate să vină statul să o sprijine, pentru că ăsta este un tratament corect între toţi cei din piaţa asta mare europeană şi în această familie mare europeană în care, chipurile, toţi trăim fericiţi. Dar fiecare pentru el. Vă asigur de acest lucru, pentru că aşa este corect, să fie în acest fel. Nu trebuie să fim naţionalişti ca să gândim în felul acesta. Trebuie doar să fim corecţi pentru cei din ţara noastră”, a afirmat şeful de la Finanţe.

„Forumul Agricultorilor - bilanţ şi perspective” a fost organizat Ministerul Agriculturii, împreună cu Casa de Comerţ Unirea şi Confederaţia Meridian.

Publicat în Știri interne

Miercuri, 2 octombrie 2019, executivul de la București a consfințit ca, din data de 16 octombrie 2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) să poată acorda un avans din subvenții, în baza Hotărârii privind cuantumul plăţilor pe suprafaţă şi a plafonului pentru sprijinul cuplat la ovine/caprine.

Potrivit unui comunicat de presă al guvernului, plăţile prevăzute în actul normativ se acordă conform prevederilor OUG 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, prin această Hotărâre au fost aprobate cuantumurile pentru plăţile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,6082 euro/hectar), plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare, inclusiv (5 euro/hectar) şi peste 5 hectare şi până la 30 hectare, inclusiv (48,7127 euro/hectar), plata pentru înverzire (59,3201 euro/hectar) şi plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/hectar).

„Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate”, precizează sursa citată.

Actul normativ prevede, pe de altă parte, că pentru speciile ovine/caprine plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 64,3 milioane de euro.

„Aplicarea prevederilor prezentului act normativ va permite beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri şi programul de dezvoltare pe termen scurt, în condiţiile cunoaşterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească”, menționează oficialitățile.

Sumele necesare pentru aplicarea plăţilor directe în sectorul vegetal şi a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine, ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă (FEADR), se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2019 şi 2020.

„Reamintim că acest act normativ are la bază şi Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, prin care mai multe state membre ale UE, inclusiv România, sunt autorizate să aplice derogări, în anul de cerere 2019, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale. Astfel, statele membre pot face plăţi în avans de până la 70%, în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013, şi de până la 85%, în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013”, precizează Guvernul.

Înainte de ședința de guvern de miercuri, Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, a consfințit că Executivul pe care îl conduce va aproba cuantumul plăților directe din sectorul vegetal și zootehnic, subvenții care vor fi plătite agricultorilor începând cu 16 octombrie, pentru a-i sprijini în perioada de însămânțare a culturilor de toamnă.

„Până la începutul lunii decembrie, suntem pregătiți să achităm fermierilor 1,4 miliarde de euro, sub formă de avans. De asemenea, crescătorii de animale vor beneficia de sprijin. Pentru speciile ovine și caprine, aprobăm astăzi plățile directe într-un cuantum de peste 64 de milioane de euro.
Domnule ministru Daea, vă felicit pentru aceste eforturi și pentru rezultatele obținute”, a precizat liderul PSD.

Publicat în Finantari
Pagina 1 din 11

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista