teren arabil - REVISTA FERMIERULUI

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat, luni - 19 aprilie 2021, autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT), sector vegetal și zootehnic, aferente Campaniei 2020.

Plățile se fac în lei, la cursul valutar de 4,8725 lei pentru un euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

APIA a stabilit cuantumurile care sunt prezentate în tabele.

ant

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Potrivit precizărilor făcute de deputatul PSD, Valeriu Steriu, marți, 14 mai 2019, România poate produce îndeajuns de multă hrană, încât să satisfacă nevoile a circa 35 de milioane de oameni.

Cu ocazia conferinței regionale a Forumului privind Viitorul Agriculturii (FFA 2019), care a avut loc la București, politicianul a mărturisit că s-a ajuns la această cifră cu aportul specialiștilor Academiei Române, țara noastră fiind, în opinia sa, doar la jumătate din capacitatea de producție agricolă.

„Pe partea agricolă, România este doar la jumătate din capacitate și o spun realist. Sunt studii făcute recent care arată că țara noastră poate hrăni – o cifră exactă am reușit cu Academia Română s-o stabilim – 35 de milioane de oameni. Tot ce înseamnă teren agricol – nouă milioane de hectare – pot hrăni astăzi 35 de milioane de oameni. O facem pentru 15 milioane de oameni, mai importăm pentru patru-cinci milioane în fiecare an, ne completăm cu importuri, nu doar cu ceea ce nu facem, ci și cu ceea ce produce România, dar nu produce suficient”, a spus Valeriu Steriu.

Tot el a adăugat că suntem încă tributari producției agricole primare, ceea ce determină un deficit comercial masiv.

„Avem nevoie să transformăm mult mai mult produsele agricole. Producem multă materie-primă. Piața internă este mult prea mică decât ceea ce producem, dar transformăm foarte puține produse agricole în industria alimentară, către piața românească. Acesta este și motivul paradoxal pentru care o țară atât de agricolă cum este România, are un deficit comercial”, a mai adăugat deputatul PSD.

Tot în cadrul unei radiografii privind agricultura României din ultimele șapte decenii, Steriu a mai afirmat că problema comasării continuă să fie una care generează pierderi însemnate sectorului de profil.

„40% din terenul agricol încă nu este comasat, nu este încă rezolvat un cadastru care poate aduce mult mai mulți bani din folosirea acelui teren ca garanții sau ca avantaje în zona bancară. Odată cu comasarea și cu o creștere a suprafeței medii agricole, România, cu siguranță, își va crește și mai mult producția agricolă”, a punctat, de asemenea, Valeriu Steriu.

În context european, fără însă a scoate țara noastră din vizor, politicianul a recunoscut, cu amărăciune în glas, că blocul comunitar generează anual o risipă alimentară care atinge un nivel deloc de neglijat, și anume 150 de miliarde de euro.

„Producem mai mult și mai bine, dar, jumătate din ceea ce producem, aruncăm la gunoi. În acest context, 8% din încălzirea globală vine și din ceea ce înseamnă risipă alimentară. Aici, deocamdată, lucrurile stagnează la nivel mondial. Cifrele sunt absolut fabuloase, în sens negativ. Avem, în clipa de față, studii europene care arată că 150 de miliarde de euro este valoarea risipei alimentare, doar în Europa. Practic, mai mult decât bugetul pentru agricultură. Acest lucru pleacă din cele 88 de milioane de tone de mâncare produse”, a adăugat parlamentarul român.

O istorie a ultimilor 70 de ani

În urma unui studiu personal cu privire la ultimii 70 de ani de agricultură românească, Valeriu Steriu a descoperit o creștere semnificativă a sectorului, atât în ceea ce privește majorarea productivității, cât și referitor la diminuarea numărului de oameni care se ocupă cu acest tip de activitate.

„Putem fi optimiști pentru viitor. România a plecat, în 1950, cu șapte milioane de oameni implicați în agricultură, populație activă, care, practic, însemnau 74% din forța de muncă din agricultură. Astăzi, sunt două milioane de oameni implicați în agricultură, adică 27%; în continuare, foarte mulți, poate cea mai mare cifră din Europa, cu siguranță, dar care reușesc, într-adevăr, să modifice puțin aceste date ale prezentului”, a calculat deputatul PSD. „De la cinci milioane de tone de cereale produse în total în 1950, astăzi producem 31 de milioane de tone, adică de șase ori mai mult. La lapte a fost creștere spectaculoasă până în perioada 2000-2004, în ciuda limitărilor date de cotă. Europa o ținea în frâu în perioada respectivă. Ne-am oprit, astfel, la cele cinci milioane de tone de lapte, față de 1,8 milioane în 1950. Cel mai impresionant salt îl avem la porumb. De la două milioane de tone produse în 1950, ajungem la 19 milioane de tone produse în ultimii doi-trei ani. Spun eu, o cifră absolut impresionantă, de nouă ori mai mare”.

Partenerii FFA, în colaborare cu Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), au organizat conferința regională a Forumului privind Viitorul Agriculturii (FFA) la Hotel Intercontinental din București, marți, 14 mai a.c.

Evenimentul s-a dorit a fi o continuare a Forumului care a avut loc în data de 9 aprilie, la Bruxelles, sub auspiciile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene (www.forumforagriculture.com).
Dezbaterea de la București s-a concentrat asupra unor subiecte demne de atenția deținătorilor de terenuri, fermieri, ecologiști și factori de decizie politică. Conferința a început cu o sesiune politică la nivel înalt pe tema schimbărilor climatice, urmată de o dezbatere privind prioritățile agricole și de mediu ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Publicat în România Agricolă

În vederea extinderii suprafețelor care ar urma să fie însămânțate cu floarea-soarelui în acest an, fermierii maramureșeni au cumpărat peste 4.000 de hectare de teren agricol, a anunțat vicepreşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Plante Tehnice şi Cereale (ACPTC) Maramureş, Dumitru Vereş.

„În toamnă, am mai achiziţionat peste 4.000 ha de teren pentru a putea extinde cultura de floarea-soarelui în acest an. Ultima recoltă ne-a încurajat, plus interesul procesatorilor care au cumpărat toată recolta din 2018. Ne-am orientat spre terenurile din zona de câmpie care de-a lungul anilor au mai avut asemenea culturi sau pe cele pe care a mai fost cultivat porumbul şi necesitau o rotire a culturilor. Floarea-soarelui se pretează îndeosebi la terenurile din zona de câmpie şi e mai puţin pretenţioasă faţă de alte tipuri de culturi”, a precizat șeful ACPTC, citat de Agerpres.

El a adăugat că floarea-soarelui este cumpărată de fabricile care produc ulei şi de industria de panificaţie.

„Fabricile de ulei din Transilvania, dar şi din alte regiuni achiziţionează floarea-soarelui pentru a produce ulei, firmele cu activităţi în industria panificaţiei şi un număr mic de producători de ulei locali. Floarea-soarelui este achiziţionată imediat după recoltare şi este depozitată în spaţii speciale, aerisite şi ventilate. O tonă de floarea soarelui s-a vândut în toamnă cu preţuri ce au oscilat între 1.200 şi 1.300 de lei, în funcţie de calitate”, a adăugat Dumitru Vereş.

Suprafețele însămânțate cu floarea-soarelui sunt situate în sud-estul judeţului Maramureş, în special în zona de câmpie.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) estimează că în anul 2019 ar putea fi cultivate cu floarea-soarelui peste 11.000 de hectare.

Publicat în Cultura mare

Într-un interviu acordat ediției online a RF, directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Cătălin Gheorghe Bologa, a precizat că până la data de 4 iulie 2018, nici Agricost SA Brăila și nici Al Dahra Agriculture LLC, holdingul guvernamental emiratez care a preluat compania dețiută de Constantin Duluțe (potrivit informării Consiliului Concurenței din 2 iulie 2018), nu au informat instituția de stat cu privire la acest demers care implică preluarea prerogativelor contractuale de prelucrare a terenului agricol din Insula Mare a Brăilei.

Fără să fi fost transmisă în mod expres o solicitare de presă către Consiliul Concurenței, autoritatea a postat de la sine putere un comunicat de presă, luni, 2 iulie 2018, prin intermediul căruia preciza negru pe alb că a autorizat „tranzacția” prin care Al Dahra Agriculture LLC. din Emiratele Arabe Unite a preluat compania Agricost SA Brăila.

Cel puțin până în prezent, singura instituție transparentă din punctul de vedere al informațiilor legate de tranzacția care a făcut să curgă multă cerneală în mass-media, autoritatea de concurenţă a evaluat „achiziția” din punctul de vedere al legislaţiei în domeniu şi a constatat că aceasta „nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia”.

Ca urmare, vocile autorizate din cadrul Consiliului Concurenţei au afirmat că s-a emis o decizie de autorizare cu respectarea termenului prevăzut de lege. În același timp însă, au fost notificate și alte autorităţi cu atribuţii în domeniu, care vor lua decizii din perspectiva legislației specifice în competenţa acestora.

Astfel, în plus față de lipsa de transparență față de ADS a celor doi parteneri contractuali, nici statul nu pare a se informa cu privire la această tranzacție-gigant. Nu știm în acest caz către care autorități au fost trimise aceste notificări din partea autorității de concurență, în condițiile în care statul român, prin Agenția Domeniilor Statului, nu a fost informat, potrivit șefului instituției.

Bologa a recunoscut că abia atunci când cele două entități comerciale care și-au dat mâna peste țară vor informa și ADS-ul cu privire la intențiile lor, agenția va ști cum anume să gestioneze relația contractuală care vizează exploatarea celor circa 58.000 de hectare de teren agricol din Insula Mare a Brăilei.

Chiar dacă, în opinia unora, este un plătitor de redevență prea mică pentru încasările și subvențiile primite an de an de la statul român și de la Uniunea Europeană, Agricost rămâne pe locul I în Top 3 ADS la plăți, cu circa un sfert din totalul încasat în 2017.

Pentru a satisface măcar parțial nevoia publicului de informații pe acest subiect, mai multe detalii aflăm din interviul cu Cătălin Gheorghe Bologa.

Revista Fermierului: Domnule Bologa, care sunt informațiile pe care le dețineți la această oră cu privire la tranzacția prin care Al Dahra Agriculture LLC. din Emiratele Arabe Unite a preluat compania Agricost SA Brăila, cea care lucrează terenurile agricole din Insula Mare a Brăilei, mișcare autorizată inclusiv de Consiliul Concurenței?

Cătălin Gheorghe Bologa: Deocamdată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), cea care administrează terenurile agricole aflate în proprietatea statului și care are un contract de concesiune prin atribuire directă cu Agricost SA Brăila, nu a fost informată nici neoficial, nici într-un mod oficial cu privire la relația comercială între această companie și un potențial cumpărător, partener, asociat; este o chestiune care ține de o relație comercială între doi parteneri, persoane juridice.

La momentul la care cele două entități vor încheia această tranzacție, vom fi și noi informați cu privire la modalitatea prin care cei doi au căzut de acord. Când vom afla într-un mod oficial care este forma gândită de cei doi parteneri, la momentul acela vom ști exact ce avem de făcut: se încheie un nou contract, nu se încheie, se va modifica, se va face un act adițional. Pur și simplu, la momentul respectiv vom ști ce avem de făcut.

R.F.: În ceea ce privește redevența pe care Agricost SA Brăila o plătește (și înainte, TCE Trei Brazi) ca urmare a exploatării terenului agricol din Insula Mare a Brăilei (IMB), au fost discuții ani la rând fie că aceasta ar fi mare, fie că ar fi mică. Cifrele sunt cele care sunt, iar contractul a fost încheiat cu mult timp în urmă prin atribuire directă. Sub ce formă ar putea fi renegociat acest contract cu noii acționari ai Agricost?

C.G.B.: În primul rând, trebuie subliniat că orice contract între doi parteneri, chiar dacă unul dintre ei este statul român, dar se supun acelorași legi din Codul Civil, dacă nu este prevăzută o renegociere a redevenței stabilite la momentul parafării, nu se poate face. Singura modalitate de a stabili o nouă redevență și, bineînțeles, una mai mare, este când se încheie un nou contract. Referitor la faptul că există diverse păreri că ar fi o redevență mică, mare, pe IMB, trebuie menționat că acest contract a fost încheiat prin atribuire directă datorită faptului că au fost cumpărate activele din Insula Mare a Brăilei și n-a fost supusă unei proceduri de licitație publică deschisă, care în mod normal ar fi crescut nivelul redevenței.

Ca o concluzie, nivelul redevenței se renegociază la încheierea unui nou contract.

Pentru că am văzut mai multe informații vehiculate pe la diverse posturi de televiziune conform cărora România s-ar fi rupt, că România ar fi rămas fără IMB, trebuie să precizez că Insula Mare a Brăilei este teritoriu românesc, este teritoriul statului român, iar acea insulă, acel teren, nu se negociază și nu se vinde.

R.F.: Ați menționat un aspect foarte important, și anume acela că IMB este teritoriu românesc. Știm foarte bine că Insula Mare a Brăilei este aproape de frontiera de stat. În cazul în care vorbim de un nou acționar, de această dată, străin – Al Dahra, sunt anumite instituții care trebuie să intre în acțiune și să acorde avizele necesare, chiar dacă vorbim doar de o societate care lucrează pe o perioadă lungă un teren aflat în proprietatea statului?

C.G.B.: Așa cum este prevăzut în Legea Fondului Funciar, pentru terenurile care sunt la o anumită distanță de granița țării trebuie să se obțină anumite avize de la instituții care se ocupă de siguranța națională – MApN, serviciile de informații și alte servicii specifice zonei.

Este o chestiune reglementată de Legea Fondului Funciar și de cea a Siguranței Naționale, dar în care ADS nu este parte decidentă în mod direct.

R.F.: Dar veți fi informați la momentul oportun cu privire la eliberarea acestor documente?

C.G.B.: Da. Însă neștiind, deocamdată, care va fi modalitatea de colaborare, probabil că organismele care au obligația de a verifica lucrurile acestea vor solicita sau nu un aviz. Dacă vom fi în situația să încheiem un nou contract, bineînțeles că trebuie să avem și acel aviz care poate fi cel precedent sau unul nou.

R.F.: Care a fost nivelul redevenței plătite de societatea Agricost în 2017?

C.G.B.: Agricost este cel mai mare contribuabil. Compania plătește redevența cea mai mare, una care se apropie de un sfert din totalul încasărilor. Asta, în condițiile în care, anul trecut, ADS a încasat redevențe de aproximativ 97 de milioane de lei, iar firma menționată a plătit cam 25 de milioane de lei.

N-am avut niciodată o problemă relațională cu dânșii, și-au plătit toate obligațiile financiare la timp. De asemenea, am urmărit realizarea la timp a investițiilor. Și asta, pentru că avem în vedere și modul de exploatare a terenului, în general, în țară, nu numai în IMB, pentru că trebuie să ținem cont că acest teren trebuie să ne hrănească și în următorii 100 de ani, nu doar să dea un randament bun pe un termen scurt. De aceea, urmărim cu atenție investițiile care se fac.

R.F.: Inclusiv cele menite să mențină calitatea solului? La un moment dat, cei de la Institutul de Pedologie vorbeau de pericolul reprezentat de așa-zisul „minerit al solului”, de utilizare a sa într-un mod superintensiv, fără utilizarea amendamentelor. În cazul în care acționariatul se schimbă, veți monitoriza cu și mai mare atenție utilizarea solului din IMB?

C.G.B.: Nu, pentru că monitorizarea va avea loc la fel de bine cum a fost făcută și până acum. Ca atare, nu văd de ce ar fi o modificare din punctul acesta de vedere.

R.F.: Știm că există un Top 3 ADS societăți plătitoare de redevență. Ne puteți da mai multe informații?

C.G.B.: Imediat după Agricost, următorul mare concesionar este Maria Trading, care are, cred, terenuri în mai multe județe – Călărași, Constanța etc., dar cea mai mare suprafață o are în Călărași, undeva la 11.000 ha, în total. Acest contribuabil plătește o redevență de aproximativ 4,2 milioane de lei pe an. Apoi ar fi Agro Chirnogi, care, la fel, are teren concesionat în Călărași, circa 9.500 ha, și contribuie cu peste două milioane de lei redevență anuală.

R.F.: Pentru că s-a tot discutat de investitori străini și de așa-zisă acaparare a terenurilor, de o prelucrare intensivă a lor, avem, pe de-o parte, fermierii români, unii dintre ei naționaliști, dornici să-și mărească suprafețele lucrate, iar pe de altă parte, alte voci care spun că este normal să avem străini în agricultura românească. Cum vedeți dumneavoastră această diferență de viziune?

C.G.B.: Înțeleg neliniștea de pe piața funciară, dar trebuie să nu uităm un lucru, și anume acela că România este țară membră a Uniunii Europene; ne obligăm să respectăm aceleași regulamente. Din punctul nostru de vedere, al MADR, prin ADS, ca administrator al terenurilor statului, trebuie să ne îngrijim, în primul rând, de chestiunile tehnice. Mai exact, chiar dacă este un străin care ia în concesiune un teren în condițiile legii, da, i-l dau; n-am niciun motiv să nu i-l dau. Îl lucrează în conformitate cu obligațiile contractuale, ceea ce presupune și investițiile în teren ș.a.m.d.? O facem. Nu putem stopa, nu putem pune piedici unor cetățeni străini să poată exploata terenul din România, în condițiile legii.

Afirmațiile că „s-ar externaliza profitul”, „s-ar exporta subvenția”, „ar pleca banii din țară” nu sunt o fugă de răspundere, dar MADR nu are niciun instrument de a urmări lucrurile acestea. Cred că sunt alte instituții ale statului român care ar trebui să facă acest lucru, în conformitate cu legea. Dacă entitățile despre care vorbim exportă profitul în mod legal, asta este. Nu știu dacă s-ar dori să se facă ceva, poate doar la nivel legislativ să fie luate măsuri. Însă ADS trebuie să-și îndeplinească doar atribuțiunile care îi parvin în urma contractului cu concesionarii.

R.F.: Ca aflux însă, în 2017, ați constatat o majorare a cererilor de preluare de teren arabil în concesiune de resortisanți străini, persoane juridice sau nu?

C.G.B.: Nu. Avem, deja, firme cu acționari cetățeni străini care își fac treaba foarte bine, la fel cum o fac și cei români.

R.F.: Cu privire la suprafețele de teren pe care ADS încă nu le-a contractat, au scăzut ele în ultima perioadă, ca urmare a cererilor de preluare în concesiune?

C.G.B.: Noi administrăm circa 370.000 de hectare de teren agricol, cu diferite categorii. Avem rămase neconcesionate undeva până în 50.000 ha. De ce nu reușim să le concesionăm și pe acestea? Sunt categorii de teren care nu sunt atractive, cum ar fi clădirile, drumuri agricole, diguri sau sunt suprafețe pe care nu s-au făcut îmbunătățiri funciare, situații în care acestea sunt neatractive. Noi le scoatem la concesiune, dar nu vine nimeni să liciteze pentru ele. Nu le putem concesiona cu forța, cuiva.

R.F.: Și totuși, în ciuda celor spuse de dumneavoastră, sunt tineri fermieri care se plâng că nu au acces la suprafețe de teren agricol pentru a le lucra. Cum îi poate ajuta statul să obțină pământul de care au nevoie?

C.G.B.: Pentru a completa ceea ce am spus mai devreme: - în cazul celor 50.000 ha pe care nu le-am putut concesiona, într-adevăr, unul dintre motivele îngreunării contractării este generat de un grad sporit de fărâmițare – 5 hectare, 7 ha, maximum 10 ha. Normal că marii fermierii nu au ce face cu aceste suprafețe. De aceea, facem tot posibilul să ne îndreptăm către acești tineri fermieri, pentru care cadrul legal există de a le putea chiar da în atribuire directă suprafețele. Doar în cazul în care există două cereri pe aceeași suprafață, atunci trebuie să scoatem terenul la concesiune. Legea spune că le putem da tinerilor până la 50 ha, asta înseamnă că ei pot lua 3 ha, 5 ha etc. Cred că sunt soluții pentru dânșii, astfel încât să putem da în concesiune aceste terenuri care, dacă sunt tineri, poate nu au cu toții posibilități financiare de a exploata terenuri mari. Astfel, ei se pot orienta către înființarea de livezi, de viță-de-vie și, atunci, își pot face un plan de afaceri și pentru cinci hectare, nu pentru 50 ha.

R.F.: Am discutat de gradul de colectare a redevenței pe 2017. Îmi aduc aminte de anii anteriori, când cifrele nu erau atât de bune, când existau procese pentru recuperarea creanțelor etc.

C.G.B.: La sfârșitul anului trecut, la 31 decembrie, reușeam să colectăm redevențe în proporție de 99,40 la sută. Știu că s-a făcut inclusiv o analiză a colectării până la data de 1 iulie 2018 și avem și de această dată un grad de colectare de peste 99 la sută.

În ceea ce privește recuperarea de creanțe, situații de acest gen nu mai avem. Diferența nesemnificativă este reprezentată de accidente, să le spunem. Discutăm de armonizare a unor aspecte tehnice și nu de situația în care nu se vrea efectiv să se plătească redevența.

Publicat în Interviu

Autoritățile brăilene subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au anunțat recent că 1.203 hectare de teren agricol au rămas neutilizate în anul agricol 2016-2017 în judeţ (doar 0,31 la sută).

Asta, în condițiile în care, oficial, la nivelul judeţului Brăila au fost înregistrate 389.907 de hectare teren agricol, din care 387.210 de hectare în sectorul privat şi 2.697 de hectare în cel de stat.

Din totalul terenului agricol existent în judeţul Brăila, 350.533 de hectare (90,53 la sută) reprezintă teren arabil, 33.151 hectare - păşuni naturale în folosinţă (8,56%), 4.287 hectare - patrimoniu viticol (1,11 procente), 687 hectare - patrimoniu pomicol (0,18 la sută), 11 hectare - arbuşti fructiferi şi 44 de hectare - alte plantaţii de pomi.

Datele statistice disponibile în prezent relevă că la nivel de județ, pentru executarea lucrărilor agricole, producătorii agricoli brăileni dispun de 2.916 tractoare pentru cultura mare şi horticultură, 2.557 de pluguri, 1.723 de grape cu discuri, 435 de combinatoare, 864 de cultivatoare; 745 de semănători păioase, 890 de semănători prăşitoare, 185 de maşini pentru împrăştiat îngrăşăminte chimice, 417 maşini erbicidat, 1.456 de remorci tractor, 617 combine, 2.638 de instalaţii de irigat.

Publicat în România Agricolă

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, a declarat drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu pentru Revista Fermierului.

 

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

 

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

 

Mai mult, lobby-ul mascat la nivel de conducere politică a țării și-a spus cuvântul după anii 2000.

 

Ea crede că abia atunci când cadastrarea se va fi definitivat la nivel național, realitatea dramatică va ieși la iveală.

 

„În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România”, a spus drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu. „În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional”.

 

Situația de necunoaștere vizavi de ce anume s-a întâmplat cu suprafețele arabile ale României a fost întreținută și perpetuată și de lipsa accesului la informația de calitate, a mai spus Steluța Neacșu: „Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru”.

 

Suprafața agricolă a României se întinde pe 14,6 milioane de hectare de teren. Țara noastră are suprafețe întinse cultivate cu cereale, dar media de producție este relativ scăzută, producându-se 4,4 tone de porumb la hectar, 3,4 tone de grâu, două tone de floarea-soarelui, considerabil mai puțin decât în alte state ale Uniunii Europene. Doar 2,5% din managerii exploatațiilor agricole au studii de specialitate. În plus, o treime din populația țării lucrează în agricultură, în special în cea de subzistență. Aproximativ patru milioane de exploatații individuale (dintre care 2,7 milioane neviabile economic), pe persoană fizică, lucrează 65% din întreaga suprafață agricolă a țării. Restul de 35% din teren este exploatat de fermele cu personalitate juridică ce susțin producția.

 

Revista Fermierului: Sunt voci din agricultura românească, destul de multe, care spun că străinii dictează la noi în țară atunci când vine vorba de terenurile arabile. Care este situația reală din punctul dumneavoastră de vedere?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Legea 579, promulgată la începutului anului 2014, a liberalizat piața funciară în România. Liberalizarea pieței funciare, evident, a antrenat și mai mult interesul unor entități din afară care, deși investiseră și până la acel moment la noi în țară, nu aveau atâta susținere pe fond legislativ. (...) Mulți spun că aceste „investiții străine” au fost și sunt binevenite pentru că, altfel, noi nu am fi putut avea un venit constant pe fondul creării de locuri de muncă. N-aș putea spune că acest aspect este întru totul adevărat, pentru că știm prea bine că angajații români (mai ales cei din agricultură) continuă să fie plătiți foarte prost în comparație cu colegii lor din UE; salariul mediu este sub omologul său european.

 

O dată acaparat pământul de către străini (cumpărat prin societăți comerciale sau arendat pe 10-20 de ani), românul nu mai are control asupra suprafețelor arabile, implicit asupra resurei hrană. Nu mai vorbim de generațiile care vin după, care sunt blocate să investească. Competitivitatea este, iată, diminuată semnificativ la nivel rural. Noi nu mai putem gestiona și crește nivelul economic în acest segment agroalimentar, pentru că ne confruntăm cu anumite blocaje. Aceste blocaje pot fi eliminate doar în momentul în care vom avem libertatea de a fi din nou proprietari pe pământ, să-l muncim, să putem să susținem costurile, să producem și să valorificăm materia-primă. În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România.

 

R.F.: Cine are mai mult teren arabil în România? Investitorii autohtoni sau, dimpotrivă, cei străini?

 

S.M.P.N.: Există un mare decalaj între investitorii români și cei străini. Fermierii români sunt câțiva și sunt aceia care au reușit să preia anumite ferme de stat în perioada de după 1990, cum este și cazul lui Dimitrie Muscă, al lui Laurențiu Baciu etc., cei care au cunoscut într-o oarecare măsură direcția către care se va îndrepta România. Au avut și ceva viziune, bravo lor, însă sunt foarte puțini românii care au reușit.

 

În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional.

 

R.F.: Resursele naturale (apă, sol etc.) reprezintă priorități pentru marile puteri ale lumii. Din acest motiv, acestea investesc foarte mult și pe zona de agrointelligence (servicii specializate de informații). De ce noi nu avem și entități specializate informative pliate pe acest sector?

 

S.M.P.N.: În momentul de față, în România nu există o cultură a securității, global vorbind. În țara noastră este foarte greu ca pe individ să-l faci să conștientizeze ce înseamnă cultura de securitate. După aceea, individul trebuie învățat să conștientizeze ce înseamnă securitatea pe fiecare segment. Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru.

 

Așa cum am spus, noi nu avem cadastrarea terenurilor agricole și, atunci, nu putem crea soluții pe anume parcele, pentru că unii proprietari nu au un statut clar pe terenul respectiv. Ne-ar trebui până la cinci ani de eforturi, timp în care să suprapunem datele, pentru a putea să citim și să vedem posibile vulnerabilități sau riscuri care ar putea interveni în perioada următoare. Vorbim de o perioadă de test, după cadastrare, să se implementeze această agricultură de precizie la nivel național, să se suprapună datele, tocmai pentru a crea coerența și relevanța informațiilor pe care să le culegem și abia apoi să funcționeze. Deja noi nu facem nimic în momentul de față.

 

R.F.: Care sunt cei mai mari latifundiari străini ai României?

 

S.M.P.N.: N-aș putea da nume, pentru că aceste entități (n.r. - marii latifundiari) sunt integrate. Dacă aș spune Emiliana West Rom, aș vorbi despre un mic segment care, de fapt, este integrat într-un conglomerat mai mare. Apoi Maria Group, acolo deja ne raportăm la un grup și mai extins, unde îl descoperim și în alte segmente ale agriculturii și în alte parteneriate cu Orientul Mijlociu. Sunt și alții, dar analiza este complexă pe fiecare entitate în parte și rezultatele se pot schimba constant.

 

R.F.: În câți ani vom pierde controlul asupra terenurilor agricole?

 

S.M.P.N.: Mi-a teamă că în 2020 aflăm deja adevărul, din păcate, în momentul în care se va face cadastrarea. Să știți că aceste piedici de cadastrare a României multă lume nu le înțelege din perspectiva obiectivelor. Există și o manipulare, o dezinformare a oamenilor.

 

Aici este o dublă interpretare a lucrurilor, de ce, de fapt, nu s-a creat cadastrarea, tocmai pentru a mai ține un pic în suspans aflarea adevărului, atunci va ieși în evidență acest exod, această înstrăinare masivă a terenurilor agricole.

 

R.F.: Ați vorbit de entități integrate atunci când v-am întrebat de marii investitori în agricultură. Vă referiți inclusiv la prezența lor în sectorul de comercializare a inputurilor? Știm că sunt investitori străini care dețin teren arabil, atât în proprietate, cât și în arendă, au ferme zootehnice, dau pe datorie pesticide, motorină, semințe și chiar și-au dschis și IFN-uri...

 

S.M.P.N.: De obicei, aceste inputuri vin la pachet cu o serie de „beneficii” pentru agricultorul de rând. La un moment dat am realizat o analiză și am descoperit că nu acest segment reprezintă zona generatoare de profit pentru aceste entități, pentru că ei vin cu un alt pachet de servicii, mult mai integrate: financiare, bursă (un alt factor de insecuritate alimentară pentru că duce la un control al prețurilor), valorificarea, producerea și chiar procesarea materiei-prime de proveniență agricolă. Au foarte multe segmente la care se raportează. Să luăm ca exemplu Agricover. Această companie nu este doar furnizor de inputuri, el gestionează și conservă aceste grâne, după care influențează vânzarea acestor produse agricole. După aceea procesează, au terenuri arendate, zootehnie etc. Lucrurile sunt mult mai complexe și ar trebui să cunoaștem aceste lucruri. Și aceasta nu este singura entitate. Aș mai putea da și alte exemple de companii.

 

Parteneriat public-privat pe zona de agrointelligence

 

Revista Fermierului: Cine ar trebui să gestioneze zona informativă și de control cu privire la tot ceea ce se întâmplă în agricultură?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: În momentul de față, știm foarte bine că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar trebui să fie cel care se ocupă cu gestionarea acestor informații și propunerea de soluții, analize pentru factorii decizionali. Însă, noi știm foarte bine că la nivel instituțional ne confruntăm în momentul de față cu disfuncționalități. Nu există o comunicare la nivel teritorial, local, iar informația să fie gestionată la nivel central. Nu există o legătură între societatea civilă și nivelul instituțional, acele think-tank-uri. Ar trebui să ne consultăm cu ceea ce există în teritoriu, să vedem clar, să putem avea o legătură strânsă cu societatea civilă, cu experții de renume (oarecum independeți) care pot analiza, gestiona bazele de date. Nu s-a creat acest lucru.

 

Eu nu zic că nu se vrea să se creeze, însă statul ar trebui să se deschidă mai mult către societatea civilă. MADR ar trebui să creeze un departament de analiză, un sector care să se ocupe cu această culegere de informații, cu rapoarte periodice pe fiecare segment, dar în parteneriat public-privat. S-a vorbit foarte mult de acest parteneriat public-privat, însă eu nu-l văd a funcționa în România, ceea ce ne dezavantajează într-un mod excepțional.

 

R.F.: De ce nu funcționează? Care sunt motivele?

 

S.M.P.N.: Nu există pentru că noi nu avem cadrul legislativ care să susțină acest lucru. A crea un parteneriat public-privat înseamnă a gestiona niște cheltuieli: încadrarea unor departamente, a unor sectoare la nivel teritorial, la nivel local, la nivel central. În al doilea rând, nu avem o viziune. Nu avem o strategie care să ne orienteze.

 

R.F.: Dar sunt tone de strategii pe zona de agricultură și dezvoltare rurală: președinția, Guvernul prin Ministerul Agriculturii, Academia Română, toate au conceput strategii.

 

S.M.P.N.: Într-adevăr, inclusiv Academia Română are o strategie, o viziune până în anul 2035. Strategii sunt, însă nu sunt aplicate sau aplicabile din cauza vulnerabilității legislative. Cum s-o aplic dacă eu nu am infrastructura necesară? Nu mai vorbim de infrastructura umană. Viziunea există, dar este formată după modelul european, că tot ceea ce creăm noi în momentul de față este după viziunea europeană. Nu putem crea o similitudine între România și alte țări din UE, care sunt cu 10-20 de ani înaintea noastră, cel puțin.

 

În momentul în care nu vine nimeni cu o strategie care să fie nuanțată, particularizată pe situația din România, ea nu se poate aplica. Nu mai vorbim de modificările pe care trebuie să le aducă la nivel de structuri, la nivel de infrastructură, la nivel de pregătire, pentru că noi vorbim de o dezvoltare durabilă. Către asta ne îndreptăm, către o dezvoltare durabilă economică, dacă vorbim din perspectiva agricolă.

 

R.F.: Ce înseamnă dezvoltare durabilă economică?

 

S.M.P.N.: Înseamnă echitate socială. În momentul de față nu avem echitate socială. Protecția mediului – Roșia Montană a fost un subiect unde, iată, securitatea alimentară implică inclusiv controlul resurselor naturale și protejarea mediului înconjurător. Și încă ceva – dezvoltarea economică. Când vorbim de dezvoltare economică, vorbim de competitivitate. Noi nu avem competitivitate în momentul de față. Tocmai ce discutam mai devreme că nu putem crea competitivitate la nivel rural, din moment ce nu avem control asupra terenurilor proprii și am fost puși în situația să le vindem.

 

Cum să investim? Cum să devenim investitori, când noi nu mai avem resursa necesară? Noi știm foarte bine că acele înstrăinări de terenuri agricole s-au făcut înainte să vină ajutoarele de la UE. Și asta pentru că noi am aderat în 2007 la Uniunea Europeană, iar abia după au venit acest subvenții. În momentul în care au venit aceste ajutoare, n-au mai venit pentru noi. Poate doar pentru un mic segment care a reușit să reziste pe această piață. Dacă am fi menținut terenurile până în 2010 când am început să avem și noi acces la anumite finanțări, altfel era agricultorul de rând motivat să investească.

 

Nu sunt de acord cu sistarea plăților directe pe suprafață

 

Revista Fermierului: Ar fi de bun augur sau dimpotrivă sistarea plăților pe suprafață, astfel încât să vedem dacă putem fi competitivi pe piață?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Eu nu sunt de acord ca UE să le sisteze, chiar dacă acești bani (plăți directe și fonduri pentru dezvoltare rurală) nu vin în mare măsură pentru fermierul român. Eu propun altceva – să se mențină în continuare, iar noi să fim educați în spiritul de a atrage fondurile europene pentru investiții. Foarte mulți bani nu mai ajung în România. Nu sunt atrase toate fondurile europene pentru dezvoltarea durabilă la nivel național.

 

Fermierii noștri nu au fost educați să atragă banii europeni. Noi am venit cu ele, le-au atras doar cei care au fost școliți. Nu mai vorbim de faptul că investitorii străini din România iau o dată subvenții din România pentru că dețin controlul asupra acestor resurse naturale care se integrează în cadrul european și le exportă de două ori, au dublu beneficiu.

 

R.F.: De ce sunt încă mici prețurile mici la materia-primă agroalimentară de proveniență românească?

 

S.M.P.N.: Influența marilor jucători la bursele agroalimentare sunt destul de evidente. Au spații de depozitare pe perioade lungi a acestor cereale. Așteaptă momentul în care să le comercializeze. Evident, ei le preiau de la țărani cu un preț foarte mic și își permit să le stocheze, să devină jucători. Altfel spus, pe lângă faptul că preiau materia-primă cu un preț foarte redus de la agricultorul român, o depozitează, iar în momentul în care îl comercializează, nu mai există competitivitate. Dacă nu există competitivitate, agricultorul de rând nu mai poate vinde, nu mai poate interveni. Se crează astfel o volatilitate a prețurilor la un moment dat care nu este în beneficiul creșterii noastre economice, în niciun caz.

 

R.F.: Noi mai mâncăm românește?

 

S.M.P.N.: Mâncăm, dar nu la nivelul prețului la care ar trebui s-o facem și nu la calitatea așteptată de consumator. Consider că, în mare parte, românii au acces doar la o mâncare prelucrată, o mâncare care este procesată de trei patru ori, dar care este mai scumpă de trei patru ori față de alte țări. Mi-e teamă că, în viitor, vom ajunge să consumăm „vestita” hrană funcțională.

Publicat în Interviu

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista