Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că va scoate la licitație, în acest an, 510 unități administrativ-teritoriale (UAT) care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Reprezentanții ANCPI s-au întâlnit cu membrii Uniunii Geodezilor din România (UGR), în scopul stabilirii măsurilor necesare pentru accelerarea PNCCF.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), este beneficiarul Proiectului „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în AXA prioritară 11 din POR 2014-2020, care are ca scop realizarea cadastrului general în 660 de UAT-uri rurale, până în anul 2023. „În prezent, prioritatea ANCPI este realizarea cadastrului general în cele 660 de comune incluse în Proiectul major, dintre care 510 vor fi scoase la licitație în 2020. Pentru 300 de comune, aceasta va fi a doua procedură de atribuire, în condițiile în care prima dată fie nu a fost depusă nicio ofertă, fie ofertele au fost respinse. În acest context, vom organiza o serie de întâlniri de lucru atât cu reprezentanții autorităților locale, cât și cu firmele care furnizează servicii de înregistrare sistematică a imobilelor. Cadastrul general nu poate fi realizat fără sprijinul tuturor celor implicați în acest proces. Programul național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) se derulează într-un ritm foarte lent. Există, pe de o parte, multe contracte întârziate, iar, pe de altă parte, avem de-a face cu un număr foarte mare de contracte care sunt reziliate”, a explicat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI. 

La rândul său, Ionuț Săvoiu, președintele Uniunii Geodezilor din România (UGR), a subliniat: „Firmele de cadastru nu participă la licitațiile organizate de ANCPI, deoarece costurile de execuție sunt mai mari decât valoarea contractului. Prețul plătit de ANCPI pentru deschiderea unei cărți funciare ar trebui să fie direct proporțional cu timpul alocat unei lucrări, unui imobil. Trebuie să ne motivăm angajații, mai ales că, în această perioadă, ne confruntăm cu o lipsă acută de specialiști. Mulți au ales să lucreze la stat, în timp ce alții au plecat în străinătate.”

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro - cofinanțare de la bugetul de stat.

Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare: localități care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; localități care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe; localități în care sunt identificate zone cu vulnerabilități sociale particulare privind accesul informal la proprietate. 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură derulează o campanie de informare în rândul fermierilor dedicată exclusiv măsurilor delegate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale către APIA din Programul National de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Măsurile vizate sunt: Măsura 10 – Agromediu și climă; Măsura 11 – Agricultură ecologică; Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale; Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor; Măsura 8 - Submăsura 8.1 - Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite; Măsura 15 – Submăsura 15.1 - Plăți pentru angajamente de silvomediu.

Campania APIA cuprinde șapte sesiuni derulate la nivel național cu ajutorul lectorilor proprii, în perioada 15 ianuarie – 1 martie 2020, după următorul calendar: 15 ianuarie – Arad, 22 ianuarie – Sălaj, 29 ianuarie – Sibiu, 05 februarie – Tulcea, 12 februarie – Suceava, 19 februarie – Prahova, 26 februarie – Vâlcea.

Scopul campaniei de informare este de a eficientiza implementarea măsurilor de dezvoltare rurală gestionate de APIA și de a crește gradul de absorbție a fondurilor europene aferente acestora. „Pornind de la convingerea că un fermier informat e un fermier puternic, am considerat că este foarte important și util să venim în întâmpinarea nevoii fermierilor de a cunoaște și înțelege cât mai bine modul de accesare a acestor forme de sprijin, de a fi la curent cu noutățile și oportunitățile de finanțare și de a-și clarifica eventualele neclarități cu ajutorul lectorilor APIA prezenți la conferință”, a declarat directorul general APIA, Adrian Pintea. El a adăugat că succesul de care s-a bucurat prima conferință din această Campanie de informare, cea de la Arad, din 15 ianuarie, la care fermierii au venit în număr mare, duce la concluzia că fermierii încep să conștientizeze tot mai mult puterea informației. „Totodată, spune Adrian Pintea, este extrem de important să venim cu experții noștri în mijlocul fermierilor, cu informații pe înțelesul lor, cu clarificări punctuale ale neclarităților apărute, dacă vrem să dinamizăm implementarea acestor măsuri”.

Foto: APIA

4 februarie 2020, sărbătoarea anuală a partenerilor Summit Agro România, la Hotel Alpin – Poiana Brașov. În cadrul evenimentului, se va desfășura Conferința cu tema „Plusvaloare din Țara Soarelui Răsare”.

6 februarie 2020, „De la fermieri pentru fermieri” – Congresul anual al Asociației Producătorilor de Porumb din România, la Hotel Crowne Plaza, din București. Spre finalul evenimentului, se va decerna trofeul „Porumbul de aur” însă, până atunci, vor fi dezbătute subiecte de interes pentru fermieri, cum ar fi prioritățile agriculturii românești în perioada 2021-2027, politicile, tehnologiile agricole, organizarea de piață.

6 februarie 2020, Conferința Anuală a Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, la Palatul Parlamentului, având ca temă principală „Inovație pentru Agricultură Performantă”. Se așteaptă prezența a peste 1.200 de fermieri. Printre vorbitori, vor fi reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Băncii Mondiale, membri din conducerea Copa-Cogeca, din Consiliul European al Tinerilor Agricultori, precum și ai fermierilor. Politica Agricolă Comună 2021-2027 este un alt subiect de dezbatere la evenimentul Clubului Fermierilor. Alte teme: agricultura digitală, schimbul de generații în afacerile agricole, managementul fermelor, asocierea.

Simpozioanele de iarnă ale BASF, „Bursa profitabilității”, vezi datele în link: https://www.revistafermierului.ro/eveniment/item/4296-bursa-profitabilitatii-la-simpozioanele-de-iarna-basf-2020.html

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 15 ianuarie - 15 februarie 2020 se desfășoară sesiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2020 aferentă Măsurii 14 –„Bunăstarea animalelor” - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor.

Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăți anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) și reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de fermieri.

Pentru mai multe informații referitoare la accesarea sprijinului pentru bunăstarea păsărilor poate fi consultat Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, Ediția a III-a-2020, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/14.01.2020, publicat pe site-ul APIA: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr/masura-14-plati-in-favoarea-bunastarii-animalelor/pachetul-b-plati-in-favoarea-bunastarii-pasarilor.

Ghidul solicitantului pune la dispoziția potențialilor beneficiari informațiile necesare privind: condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii în vederea obținerii plăților; completarea și depunerea cererii de plată, fluxul documentelor utilizate și termenele ce trebuie respectate de solicitanți pentru obținerea plăților; angajamentele asumate pe care trebuie să le respecte solicitanții în vederea accesării subpachetelor; respectarea prevederilor legale în vederea asigurării unei abordări exacte și unitare a problemelor legate de completarea și depunerea cererilor, respectarea obligațiilor și a angajamentelor luate prin semnarea cererii și a posibilelor sancțiuni și reduceri pe care le suportă beneficiarii în cazul nerespectării acestora.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 15 ianuarie -15 februarie 2020, se desfășoară sesiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2020 aferentă Măsurii 14 –„Bunăstarea animalelor” - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 6/10.01.2020 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru Măsura 14 –„Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020.

Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăți anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) și reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de fermieri.

Ca urmare a apariției, în anul 2018, a cazurilor de forță majoră – pesta porcină africană - noul Ghid al solicitantului aferent Măsurii 14 –„Bunăstarea animalelor” - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor conține și metodologia de calcul pentru efectivele afectate de pesta porcină africană, precizează APIA.

Pentru mai multe informații referitoare la accesarea sprijinului pentru bunăstarea porcinelor se poate consulta Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 –„Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, Ediția a III-a-2020, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/14.01.2020, publicat pe site-ul APIA la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr/masura-14-plati-in-favoarea-bunastarii-animalelor/pachetul-a-plati-in-favoarea-bunastarii-porcilor.

Ghidul solicitantului pune la dispoziția potențialilor beneficiari informațiile necesare privind acordarea plăților, respectiv: condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii în vederea obținerii plăților; completarea și depunerea cererii de plată, fluxul documentelor utilizate și termenele ce trebuie respectate de solicitanți pentru obținerea plăților; angajamentele asumate pe care trebuie să le respecte solicitanții în vederea accesării subpachetelor; respectarea prevederilor legale în vederea asigurării unei abordări exacte și unitare a problemelor legate de completarea și depunerea cererilor, respectarea obligațiilor și a angajamentelor luate prin semnarea cererii și a posibilelor sancțiuni și reduceri pe care le suportă beneficiarii în cazul nerespectării acestora.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a declarat că, în viitorul Program Național Strategic, fondurile din Pilonul II (dezvoltare rurală) vor fi direcționate pentru consolidarea fermelor de familie și transformarea fermelor de subzistență în ferme comerciale, ținând cont de aspectele proprii ale țării noastre.

„Am inițiat un proces de întâlniri cu țările din sud-estul Europei, cu o specificitate similară României, pentru a avea o abordare comună cu privire la acest subiect în viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC). Referitor la problema plafonării, România consideră că fiecare stat membru ar trebui să fixeze nivelul acesteia, în funcție de particularitățile întâlnite”, a spus ministrul, cu ocazia unei întâlniri care a avut loc astăzi, 14 ianuarie 2020, la sediul MADR, cu ambasadorul Franței la București, doamna Michele Ramis.

Totodată, oficialul nostru guvernamental a precizat că dorește accelerarea procesului de convergență, astfel încât să fie reduse decalajele dintre fermierii români și cei din alte state membre în privința nivelului plăților directe. De asemenea, Adrian Oros a menționat că modelul francez al fermelor de familie reprezintă o sursă de inspirație pentru țara noastră, „problema menținerii oamenilor în mediul rural și a atragerii populației tinere către sat fiind tratată cu maximă seriozitate în contextul îmbătrânirii populației care lucrează în agricultură”.

În ceea ce privește discuțiile abordate cu ambasadorul Franței la București, subiectele principale au vizat: poziționarea celor două state în raport cu viitoarea PAC, plafonarea, actualizarea cooperării bilaterale în cadrul parteneriatului strategic între Franța și România, cu o atenție deosebită pentru zootehnie, cu accent pe sectorul bovin și cel ovin, specializat pe producția de carne de calitate. În cadrul întâlnirii, s-a vorbit și despre măsurile de mediu și climă, fermele de familie, stimularea asocierii, învățământul agricol și cercetarea – schimburi de experiență, convergența plăților directe, invitarea României de a se alătura inițiativei lansate de Franța „4 pe 1000: sol pentru securitate alimentară și climat” și stadiul la care se regăsește țara noastră cu privire la această inițiativă.

Michele Ramis, ambasadorul Republicii Franceze la București, a afirmat că domenii precum creșterea animalelor, cercetarea și învățământul sunt aspecte prioritare. Totodată, și-a exprimat disponibilitatea de a identifica modalitățile pentru rezolvarea priorităților comune, și, în egală măsură, a arătat deschidere din partea colaboratorilor săi pentru a aprofunda subiectele discutate în cadrul întâlnirii de la sediul Ministerului Agriculturii. 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță, la solicitarea Comisiei Europene, organizarea pe data de 30 ianuarie 2020 a unei zile de informare privind apelul pentru depunerea propunerilor de programe, destinată potențialilor beneficiari ai programelor de informare și promovare a produselor agricole. Evenimentul este denumit generic INFO DAY, iar locul de desfășurare este: Albert Borschette Congress Center, Rue Froissart 36, 1040 Brussels, în intervalul orar 8:15-17:00.

Participanții trebuie să se înscrie online, până la 26 ianuarie 2020, prin intermediul următorului link: https://scic.ec.europa.eu/…/Info_Day_on_the…/e/lk/g/11680/k/

APIA menționează că:

- Înregistrarea la acest eveniment este obligatorie prin utilizarea link-ului de mai sus.
- Nu se vor face înregistrări la faţa locului.
- Toate discuțiile se derulează în limba engleză.
- Costurile de participare (călătorie și cazare) sunt exclusiv în sarcina participanților.
- În vederea programării de întâlniri individuale, participanții la sesiunea de discuții libere sunt invitați să creeze profilurile propriilor organizații.

Agenda evenimentului este următoarea:
- Politica de promovare: provocări viitoare;
- Programul Anual de Lucru (AWP) 2020 și Cererile de propuneri;
- Inițiativele proprii ale Comisiei Europene;
- Repere din proiectele finalizate 2016-2019 privind obiectivele, rezultatele și impactul acestora. Prezentări ale beneficiarilor cu privire la beneficiile participării la politica de promovare a Uniunii Europene;
- De ce să aplici și cum să ai succes cu aplicația ta, evitând greșelile cele mai frecvente. Oportunități, sfaturi practice și lecții învățate;
- Dezvoltarea cu succes a campaniilor de marketing: aveți o idee, găsiți un partener și construiți o strategie convingătoare;
- Analiza de piață;
- Dilemă: impact economic și/sau conștientizare? Cum se demonstrează rezultatele unei campanii de promovare.

Potrivit APIA, este importantă participarea la această reuniune, „întrucât se pot clarifica în mod direct cu experții UE toate aspectele de interes pentru depunerea unei propuneri de program de informare și promovare a produselor agricole pe piața internă și în țări terțe. De asemenea, este foarte utilă oportunitatea de a contacta direct atât potențiali parteneri de programe, cât și potențiale organisme de punere în aplicare a programelor”.

Agenda evenimentului poate fi consultată accesând următorul link:

http://www.apia.org.ro/files/pages_files/info_day_2020_simplified_agenda_final_registered.pdf?fbclid=IwAR2efc045n0mbP63hBNqPRjsfrOEicgXLfzIKvqhQ5s7PImhroOOrW7qLFw

Foto: APIA

Luni, 13 Ianuarie 2020 12:37

Teren de la ADS pentru tinerii fermieri

Adrian Oros a declarat că Ministerul Agriculturii va încerca să le dea tinerilor fermieri câte 50 de hectare de teren agricol de la Agenția Domeniilor Statului. În acest an, a spus ministrul în cadrul unei vizite recente în județul Cluj, expiră unele contracte de concesionare, iar ADS nu le va mai prelungi. „Vom încerca să alocăm tinerilor fermieri câte 50 de hectare de teren agricol, hectare pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră acum, în anul 2020, și care nu vor mai fi prelungite. Este foarte important ca de acest teren să beneficieze și tinerii fermieri, ținând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor și a forței de muncă din agricultură”, a precizat Adrian Oros. El a adăugat că se intenționează și modificarea redevențelor obținute de pe terenurile concesionate de la ADS, redevențe care, la ora actuală, sunt „ridicole” în comparație cu producțiile obținute astăzi la hectar.

În prezent, Agenția Domeniilor Statului administrează aproape 320.000 de hectare, din care suprafața concesionată ajunge la circa 230.000 de hectare. Cadastrate ar fi cam 111.000 de hectare. Ceea ce nu este concesionat, așa cum susțineau în trecut conducerile ADS, este un teren neatractiv, fiind fărâmițat și fără șanse de a se compacta.

Începând din 8 ianuarie 2020, extrasul de plan cadastral se poate obține online de către notari sau persoanele interesate, fără plata unui tarif de urgență. Cererea online pentru extrasul pentru informare poate fi plasată la orice oră, iar plata se face cu ajutorul cardului. Totodată, au intrat în vigoare noi prevederi prin modificarea Ordinului 16/2019.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), anunță că a modificat Ordinul nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI și instituțiile subordonate cu scopul de a accelera întocmirea documentațiilor cadastrale, de urbanism etc. Astfel, extrasul de plan cadastral pentru informare poate fi furnizat online, în aceleași condiții cu extrasul de carte funciară, în cazul în care imobilul pentru care se solicită documentul are geometrie în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Documentul poate fi primit pe loc, costă 15 lei și este disponibil prin platforma online e-payment (http://epay.ancpi.ro). „Prin acest nou serviciu online încercăm să-i ajutăm pe cei interesați să evite drumurile la ghișeu. Procedura este cea pe care am creat-o și pentru eliberarea extrasului de carte funciară pentru informare: solicitantul își face un cont, plătește extrasul și acesta este eliberat pe loc, dacă actul respectiv este disponibil în format electronic”, a explicat Radu Codruț Ștefănescu, director general ANCPI.

O altă modificare a Ordinului nr. 16/2019 prevede eliminarea tarifului de 60 de lei, care trebuia achitat în cazul redepunerii cererilor respinse. Potrivit noilor prevederi, tariful de 60 de lei se va aplica doar în cazul cererilor redepuse după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la comunicarea respingerii acestora. În cazul cererilor depuse în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicarea respingerii acestora nu se achită niciun tarif suplimentar. În cazul cererilor tarifate incomplet, diferența de tarif se poate achita prin redepunerea cererii conform mențiunilor din încheierea de respingere.

De asemenea, prin modificările aduse Ordinului 16/2019, sunt simplificate procedurile de tarifare a cererilor specifice, prin înlocuirea documentului distinct de încasare a tarifului cu un document de plată unic pentru cererile care au ca obiect imobile situate în raza teritorială a unui singur OCPI. „Totodată, noile prevederi din Ordinul 16/2019 asigură celeritatea în soluționarea cererilor pentru care a fost  achitat tarif de urgență, urmând ca aceste servicii să fie furnizate cu rapiditate, dar nu mai târziu de 1/3 din termenul general”, a punctat șeful ANCPI.

Până în prezent, în România sunt înregistrate aproximativ 14.500.000 de imobile, dintre care peste 2.400.000 au fost înregistrate de ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Digitalizarea documentelor de cadastru face parte din acest program. În 2019, prin procesul de înregistrare sistematică au fost eliberate peste un 1.200.000 de acte pentru proprietățile din toată țara.

Datorită programului de conversie a cărților funciare în format electronic, prin PNCCF, ANCPI a putut dezvolta, încă din anul 2017, serviciul pentru eliberarea online a extraselor de carte funciară de informare. Anul trecut, au fost eliberate online 2.461.596 de extrase de carte funciară.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale informează beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 că utilizarea semnăturii electronice pe formularele de plată aferente proiectelor de investiții este obligatorie. Astfel, începând din 24 decembrie 2019, formularele necesare au fost publicate pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Informații utile >> Tipizate.

Pentru a solicita decontarea cheltuielilor realizate în cadrul proiectului finanțat prin PNDR 2020, trebuie semnate electronic următoarele formulare tipizate: Declarații de eșalonare investiții, TVA și sprijin forfetar; Cereri de plată avans, tranșe de plată, TVA și sprijin forfetar; Declarații de cheltuieli și declarații de venituri; Centralizatorul facturilor AP 1.2.3 și anexă – submăsurile 9.1, și 9.1a.

Beneficiarii finanțărilor PNDR 2020 care semnează electronic trebuie să completeze electronic formularele de plată și să le încarce în sistemul electronic prin intermediul paginii de internet a AFIR. Aplicația nu va mai solicita și încărcarea documentului tipărit, semnat olograf și scanat.

AFIR precizează că aplicarea semnăturii electronice pe formularele tipizate este opțională acolo unde nu a fost prevăzută anterior în ghidurile solicitantului sau în procedurile de lucru obligația aplicării semnăturii electronice până cel târziu la momentul contractării.

În cazul beneficiarilor care semnează olograf, formularul de plată trebuie completat electronic, trebuie imprimat, semnat olograf, după care se scanează și se depune online împreună cu formularul electronic pe pagina de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Completarea formularelor de plată se realizează conform Ghidului solicitantului, a anexelor aferente acestuia și a procedurilor în vigoare, disponibile pe portalul www.afir.info, iar depunerea tipizatelor se realizează online, direct pe site-ul AFIR.

newsletter rf

Revista