Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Vineri, 21 Iunie 2019 20:48

Pestă porcină africană în Teasc

Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat, vineri, 21 iunie 2019, în comuna doljeană Teasc, după ce un localnic a anunțat miercuri, 19 iunie 2019, că i-au murit cinci din cei 30 de porci pe care îi avea în curte.

Reprezentanții DSVSA au prelevat probe de la animalele moarte și boala s-a confirmat.

În gospodăria în care s-a confirmat focarul au fost eutanasiați toți cei 30 de porci.

Reprezentanţii DSVSA Dolj fac apel la oameni să nu îşi sacrifice animalele şi dau asigurări că vor fi eutanasiaţi doar porcii bolnavi.

Medicii veterinari vor supraveghea timp de 30 de zile toate satele care aparțin de comuna Teasc, unde a fost confirmat focarul.

„S-a confirmat. Este focar de pestă porcină la Teasc. În această dimineaţă (n.r. - vineri) am convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor şi s-a aprobat programul de măsuri. Vom supraveghea zona, vom recolta probe ca să vedem dacă mai apar animale bolnave şi vom face catagrafia tuturor animalelor din zonă, Secui, Teasc, Bratovoieşti. Am ucis cele 30 de animale din focar, iar mesajul este ca oamenii să vină spre noi dacă au porcii bolnavi şi să putem să luăm probe pentru a pune diagnosticul şi să îi despăgubim. Vom ucide doar porcii bolnavi“, a declarat medicul Costică Retea, director adjunct al DSVSA Dolj.

Acesta este al doilea focar de PPA confirmat în județul Dolj. Primul focar a fost la începutul lunii noiembrie al anului trecut în satul Comănicea.

Ca urmare a semnării decretului de promulgare a Legii privind aprobarea OUG 1/2019 pentru modificarea şi completarea Legii 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție (PL-x 80/04.03.2019), devenită Legea nr.115/2019, se reglementează statutul fermei de „reproducţie bunici” (animale de reproducţie de rasă pură), respectiv valoarea totală a ajutorului de stat în cuantum de 359,1 milioane euro.

Astfel, potrivit Art. I, se aprobă OUG 1 din 30 ianuarie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2019, cu următoarele modificări şi completări: La articolul unic, înainte de punctul 1, se introduc două noi puncte, cu următorul cuprins: „- La articolul 3, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins: «l) fermă de reproducţie bunici – fermă de reproducţie care deţine doar animale de reproducţie de rasă pură aşa cum sunt acestea definite la lit. b)».

De asemenea, pe lângă celelalte schimbări, la articolul unic, punctul 16, alineatul (2) al articolului 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei a sumei de 359,1 milioane euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale”.

La data de 25 mai 2019, propunerea de act normativ era depusă la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii. Apoi, în data de 31 mai 2019, proiectul de lege era transmis președintelui României pentru promulgare. În fine, în data de 19 iunie 2019, legea era promulgată prin Decretul cu nr. 515/2019 și devine Legea nr.115/2019.

Anul trecut, circa 23% din populaţia României era ocupată în agricultură, fapt care ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană, unde media populaţiei ocupate din sectorul agricol era de 4%, potrivit datelor publicate miercuri, 12 iunie 2019, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre, cea mai ridicată pondere a populaţiei ocupate în agricultură se înregistra anul trecut în România (23% din totalul angajaţilor), Bulgaria (18%), Grecia (11%) şi Polonia (10%), în timp ce, în domeniul industrial, cel mai ridicat procent era în Cehia (37%), Slovacia (32%), Polonia (31%), Slovenia şi România (ambele cu 30%).

În 2018, procentul persoanelor care lucrau în agricultură s-a înjumătăţit, de la 8% la 4%.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și-a deschis porțile publicului larg printr-un eveniment de amploare, organizat marți, 11 iunie, la sediul central și la nivelul tuturor direcțiilor și ocoalelor silvice, administrațiilor de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva și al hergheliilor de stat.

La evenimentul găzduit de directorul general, Gheorghe Mihăilescu și de personalul de la sediul central al Romsilva, au participat: Ioan Deneș, ministrul apelor și pădurilor, Alexandru Stănescu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților, Alexandru Lucian Curtu, decan al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere de la Universitatea Transilvania din Brașov, Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” și elevi și studenți curioși și pasionați de natură.

„Romsilva, o companie altfel decât o știai!” a fost tema din acest an pentru Ziua Porților Deschise, iar sediul Regiei a fost vizitat de peste 500 sute de bucureșteni, de toate vârstele, printre care peste 200 de copii.

Echipa organizatorică din cadrul Romsilva le-a prezentat vizitatorilor, în special celor mici, într-un mod atractiv și interactiv, secțiuni reprezentative din activitățile curente, pentru ca aceștia să cunoască organizația, produsele și serviciile, direct de la sursă.

Plimbarea cu trăsura trasă de cai, caii expuși la padocul amenajat și fazanii au făcut deliciul celor mici, iar cei mai mari au vizitat, însoțiți de ghizi, pădurea-parc care înconjoară Regia, pepiniera în miniatură care prezintă drumul unei păduri de la sămânță la maturitate, expoziția de flori și puieți ornamentali, standul cu miere marca proprie și, nu în ultimul rând, târgul cu produsele tradiționale specifice comunităților locale de pe raza parcurilor naționale și naturale administrate de Romsilva.

Grupurile de oaspeți au vizitat birourile de la sediul central al Regiei, sala de conferințe și Complexul hotelier Silva, iar în încheierea evenimentului, au participat la o tombolă, câștigătorii urmând să efectueze un sejur în una din cabanele silvice ale Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare proprietatea publică a statului, din care 80% sunt certificate la nivel internațional, 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață cumulată de peste 850 de mii de hectare, precum și 12 herghelii de stat și patru depozite de armăsari.

Ca urmare a creșterii rapide a nivelului apei pe râul Miletin, în localitatea Prăjeni, județul Botoșani, joi, 6 iunie 2019, la orele serii, un tractorist de 25 de ani, aflat la volanul utilajului, a fost luat de viitură.

Victima a rămas izolată pe tractorul răsturnat, iar pentru salvarea acestuia au intervenit pompierii.

Bărbatul a fost recuperat și predat unui echipaj de salvare din cadrul serviciului județean de ambulanță pentru evaluarea stării medicale.

Mai multe localități din județul Botoșani au fost, joi seara, sub avertizări cod portocaliu de ploi puternice.

Syngenta introduce pe piața din România produsul Austral® Plus care înlocuiește produsele pe bază de neonicotinoide pentru tratamentul semințelor de cereale, în acest moment fiind singurul insecto-fungicid ready-mix înregistrat.

Lansarea produsului Austral® Plus deschide discuțiile pe problema accesului la tehnologie într-o lume în schimbare și vine în sprijinul nevoilor fermierilor.

Austral® Plus este un amestec ready-mix de două substanțe active (teflutrin 40g/l și fludioxonil 10 g/l) ce oferă un spectru larg de acțiune împotriva bolilor la sămânță și dăunătorilor de sol.

Teflutrinul este un insecticid cu spectru larg din clasa piretroizilor, care acționează în jurul semințelor prin contact și vapori, difuzând de pe semințe în sol, formând o zonă de protecție în calea dăunătorilor, denumită halou.

Produsul Austral® Plus protejează semințele și, în același timp, oferă și un efect fitotonic. Acesta conferă protecție împotriva viermilor sârmă (Agriotes spp.), a gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) și a muștei cenușii (Delia coarctata) și este recomandat pentru tratamentul semințelor de grâu și orz.

Acțiunea fungicidă oferită prin substanța activă fludioxonil asigură o protecție împotriva principalelor boli la cereale, printre care cele mai importante sunt Septorioza cu transmitere în sol și sămânță (Septoria nodorum), Fuzarioza (Fusarium spp.) și Mălura comună (Tilletia spp.).

Pentru o bună acoperire a semințelor, produsul se aplică numai împreună cu un adjuvant (AG 40R), cu care va veni împreună la pachet. Adjuvantul este de origine vegetală, obținut din ulei de rapiță esterificat și are rolul de a îmbunătăți aderența produsului pe sămânță, reducând astfel semnificativ praful de pe semințele tratate.

„Punem întotdeauna accent pe utilizarea în siguranță a produselor pentru protecția plantelor, iar indiferent că vorbim despre operatorul care face tratamentul sau fermierul care manipulează semințele tratate, venim cu recomandări specifice de utilizare, comunicate în toate materialele de promovare”, anunță reprezentanții companiei.

Mai mult, Syngenta a dezvoltat o pagina de internet, special dedicată măsurilor de siguranță pentru utilizarea produsului și a semințelor tratate. Aceste informații pot fi consultate accesând pagina
https://www.syngenta.ro/utilizarea-siguranta-produsului-austral-plus.

În propunerea Cadrului Financiar Multianual (CFM), exercițiul 2021-2027, Executivul de la Bruxelles a alocat 10 miliarde de euro pentru bioeconomie şi dezvoltarea resurselor naturale, a precizat, marţi, 4 iunie 2019, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, într-o conferinţă de presă de la finele reuniunii informale a miniştrilor Agriculturii din statele blocului comunitar.

„Comisia Europeană a alocat 10 miliarde de euro în propunerea Cadrului Financiar Multianual (n.r. - CFM) pe agricultură pentru perioada 2021 - 2027 pentru bioeconomie şi dezvoltarea resurselor naturale. Deci, e normal să ne punem banii în sprijinul a ceea ce spunem că vrem să facem, tocmai ca să putem să aplicăm această strategie a bioeconomiei. (...) Aş vrea ca Politica Agricolă Comună (PAC) să îşi joace pe deplin rolul în dezvoltarea bioeconomiei. Acum s-au pus bazele, iar noul Parlament şi noua Comisie vor putea să facă alţi paşi pe această cale. Urmează preşedinţia finlandeză, care va prelua ceea ce s-a făcut în timpul preşedinţiei române şi vor veni cu următoarele măsuri practice, cu programele care să permită implementarea politicilor pe care le-am elaborat”, a precizat Hogan.

Comisarul a precizat, totodată, că în următorii 10 ani ar putea fi create circa un milion de locuri de muncă în agricultură.

„Avem mari oportunităţi pentru creşterea şi ocuparea forţei de muncă în mediul rural. Până în 2030, putem să creăm un milion de locuri de muncă în agricultură, însă agricultura trebuie să fie în centrul politicilor noastre. Trebuie să joace un rol important în crearea şi reţinerea în mediul rural a locurilor de muncă şi în ultimii ani am subliniat acest lucru începând cu declaraţia din 2016 unde am stabilit principiile temei pe care o discutăm astăzi”, a adăugat oficialul Executivului de la Bruxelles.

Prezent și el la eveniment, vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, Paolo de Castro, a precizat că susține în mod ferm majorarea bugetului destinat cercetării.

„Parlamentul European tocmai a fost reales, iar până la începutul lunii iulie va încerca să constituie noile comisii şi Comisia de agricultură. Se lucrează la acest lucru. Aş vrea să subliniez şi eu că este nevoie de cercetare şi inovare. Susţinem ferm propunerea comisarului Hogan de a se creşte şi bugetul pentru cercetare. Nu putem face faţă provocărilor viitorului decât cu mai multă inovare. În intervenţia mea din Consiliu am vorbit despre un alt aspect al cercetării: noile tehnici de cultivare şi de creştere a animalelor, respectiv aspectul genetic. În acest sector, agricultura trebuie să dispună de mai multe instrumente pentru a gestiona schimbarea climatică şi pentru a gestiona alte riscuri, de aceea inovarea este foarte importantă. Deci, facem eforturi în acest sens”, a spus Paolo de Castro.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a prezidat marţi, 4 iunie, reuniunea informală a miniştrilor Agriculturii şi Pescuitului din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul informal), eveniment organizat la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

UE finanţează deja cercetarea, demonstrarea şi punerea în aplicare a unor soluţii durabile, bazate pe incluziune şi circulare, inclusiv cu 3,85 miliarde de euro alocate în cadrul actualului program de finanţare al UE, Orizont 2020.

Pentru perioada 2021-2027, Comisia a propus alocarea a 10 miliarde DE euro în cadrul programului Orizont Europa pentru alimente şi resurse naturale, inclusiv pentru bioeconomie.

Prin utilizarea ratei de semănat variabile pe scară mai largă, agricultorii pot maximiza potențialul solului, selectând totodată cei mai potriviți hibrizi de porumb Dekalb pentru mediul de producție specific din fiecare fermă, anunță cei de la The Climate Corporation, o companie subsidiară a Bayer.

„Este, astfel, crescută eficiența utilizării terenurilor, ținând cont de specificul acestora”, se mai precizează într-un document transmis recent presei.

Termenii de „agricultură de precizie” sau „agricultură digitală” au tendința să fie din ce în ce mai des folosiți, însă este prea puțin înțeleasă complexitatea acestui nou trend. Fermierii din Europa și de pretutindeni caută soluții pentru a produce mai mult cu mai puțin, astfel încât să suplinească nevoia de hrană, aflată în continuă creștere. Mai mult, administrarea fermei a trecut deja, de mult timp, de la agendă la dispozitive mobile.

„Acum ne aflăm în etapa de aprofundare, în care nu doar monitorizăm culturile și culegem datele, ci avem nevoie și de analize complexe, metru cu metru, pentru a înțelege cum se poate obține o producție din ce în ce mai mare la fiecare hectar din lotul de teren”, spun specialiștii The Climate Corporation.

Climate FieldView este o tehnologie creată în acest scop, care permite o analiză extrem de minuțioasă a unor date multistratificate, colectate din teren chiar și în timp real. Scopul este acela de a simplifica procesul decizional și de a fi alături de fermieri în luarea unor hotărâri bazate pe fapte și nu pe intuiție, așa cum se întâmpla până acum.

Dekalb plus Climate FieldView

Unul dintre aspectele pozitive aduse de agricultura de precizie este reprezentat de potențialul crescut, asigurat prin semănarea cu densitate variabilă. Genetica avansată de la Dekalb, în condiții optime în teren, unde este implementată și tehnologia Climate FieldView, poate genera o serie de rezultate excepționale. Desimea plantelor este un factor ce poate influența creșterea potențialului de producție. Având în vedere diversitatea ridicată a terenurilor cultivate cu porumb (diversitatea solului, de exemplu), creșterea uniformă a desimii pe o anumită solă poate constitui un impediment în obținerea profitului așteptat.

Prin asocierea densității hibrizilor cu potențialul de producție al fiecărei microzone specifice a câmpului, fermierii își pot crește rata de recuperare a investiției depuse la semănare.

„Cu alte cuvinte, prin semănatul cu densitate mai mare în zonele productive ale câmpului, se va crește producția la hectar, iar pe de altă parte, reducând norma de semănat în zonele mai slabe, se vor limita pierderile de producție, evitându-se riscul de suprapopulare. Astfel, beneficiul imediat este reprezentat de scăderea costurilor cu sămânța la hectar, iar rezultatul pe termen lung este o recoltă mult mai bogată la finalul sezonului agricol”, precizează reprezentanții companiei citate.

În perioada 2016-2018, pe tot teritoriul Europei au fost create condițiile pentru studierea îndeaproape a modului în care implementarea noilor soluții pentru agricultură pot influența pozitiv rezultatele obținute la finalul fiecărui sezon. 56 de puncte strategice pe harta agricolă a Europei au fost incluse în acest studiu, fiind localizate în țări precum: Franța (10 sole), România (10 sole), Ucraina (10 sole), Italia (7 sole), Spania (6 sole), Portugalia (4 sole), Ungaria (5 sole), Polonia (2 sole), Turcia (2 sole).

În total, în Europa se raportează o rată de succes în 79% dintre solele incluse în studiu, cu o medie de 0,6 t/ha ca spor de producție la recoltare și o creștere a profitului net de aproximativ 76 euro/ha. România se află în top cu unele dintre cele mai bune rezultate; pe plan local, marja de succes a fost de aproximativ 90% și o creștere a profitului net de peste 50 euro/ha. În momentul semănării cu densitate variabilă, atât în Europa, cât și pe plan local, prescrierea s-a realizat și pe baza unor cartări extrem de complexe ale solului.

Răspândirea tehnologiei GPS în exploatațiile agricole din Europa este foarte încurajatoare pentru viitoarele aplicații ale agriculturii de precizie. În curând, tot mai multe semănători vor fi modernizate cu tehnologia ratei de semănat variabile. Digitalizarea unei ferme stă într-un gadget extrem de util, numit FieldView Drive, ce se poate atașa pe orice utilaj agricol compatibil.

Pentru a îmbunătăți și mai mult performanța, Climate FieldView generează și hărți satelitare ale terenurilor. De asemenea, s-a observat că rezultatele cresc și mai mult dacă prescrierile au la bază un număr cât mai mare de straturi de informații colectate din teren, astfel încât analiza să fie cât mai aproape de realitate, iar decizia să fie în concordanță cu aceasta.

The Climate Corporation, o companie subsidiară a Bayer, este alături de fermierii din întreaga lume, contribuind la creșterea productivității în mod sustenabil cu ajutorul instrumentelor digitale. Platforma de agricultură digitală integrată, Climate FieldView, pune la dispoziția fermierilor o suită completă și conectată de instrumente digitale. Aducând laolaltă o colecție de date din teren, modelare agronomică avansată și monitorizarea locală a vremii în soluții simple pentru mobil și web, platforma Climate FieldView le oferă fermierilor o înțelegere mai profundă a terenurilor pentru ca aceștia să poată lua decizii mai informate pentru a-și spori randamentul, maximizând eficiența și reducând riscurile.

Popularitatea de care se bucură târgul AgriPlanta-RomAgroTec a adus odată cu ea și creșterea numărului de vizitatori. Cu siguranță acest lucru este extraordinar, mai ales că fermierii studiază necesitățile pe care le au în fermele lor și își satisfac curiozitățile vizitând o astfel de expoziție. „Dintre expozanți, Titan Machinery România a ținut în fiecare an capul de afiș al diversității, al noutăților și al surprizelor cu care se laudă evenimentul și anvergura sa, acest stand fiind, nu de puține ori, atracția principală a târgului. Ca atare, echipa noastră vă invită cu entuziasm la standul său de la AgriPlanta-RomAgroTec, în perioada 16-19 mai 2019. Conform trendului notoriu setat, ne-am pregătit minuțios pentru încă o participare spectaculoasă în centrul căreia se vor afla fermierii, vizitatorii”, a precizat Bogdan Constantin, specialist PR&Comunicare în cadrul Titan Machinery România.

Pe o suprafață extinsă de peste 2.000 de metri pătrați va fi expusă o gamă vastă de tehnică avansată, care cuprinde tractoare de la 55 CP până la 700 de CP. Totodată, va fi expusă noua serie 250 de combine Case IH Axial Flow, tehnică pentru viticultură Case IH, noul tractor Case IH Maxxum, noul tractor Farmall A (de 55 și 75 CP) și o gamă variată de utilaje marca Väderstad, de la pregătirea solului și până la semănat de precizie. În mod special va fi expus feritilizatorul Sulky X 40+ care beneficiază de un sistem unic pe piața din România. „Titan Machinery este singurul furnizor pe piața autohtonă a sistemului avansat de aplicare rată variabilă de fertilizare, o tehnologie optimă pentru sol și economică pentru fermier. De asemenea, nu vor lipsi mărcile confirmate precum Gregoire Besson, Stoll, MacDon, Dammann, Tecnoma, Annaburger și utilajele speciale de la Case Construction Equipment”, a punctat Bogdan Constantin. El a adăugat că echipa Titan Machinery România este pregătită să întâmpine agricultorii și să le acorde tot sprijinul de care este nevoie pentru fiecare în parte cu privire la informații tehnice explicite, inovații și consiliere. Totodată, Titan Machinery va acorda o gamă variată de discounturi, posibilități de finanțare atractive și oferte avantajoase valabile pe perioada târgului. Inginerii din departamentul «Agricultura de Precizie» al Titan Machinery vor explica avantajul pe care îl oferă rețeaua de semnal de precizie RTK+ și sistemul unic în România de administrare a flotei de utilaje agricole, dezvoltate de Titan Machinery. „Ne găsiți cu ușurință urmărind feeria de roșu care va lumina standul nostru E19 din colțul platformei expoziționale”, a arătat Bogdan Constantin.

Compania IPSO Agricultură participă, în perioada 16-19 mai 2019, la AgriPlanta - RomAgroTec, eveniment care se desfășoară în aceeași amplasare consacrată, în câmp, lângă localitatea Fundulea, județul Călărași.

„Distribuitor exclusiv al utilajelor John Deere, Kuhn, Manitou și Bednar FMT, participarea IPSO Agricultură în cadrul celui mai important târg agricol al primăverii este marcată de un concept de stand deosebit, prin intermediul căruia ne propunem să vă oferim o experiență inedită. Flota impresionantă de utilaje aparținând mărcilor John Deere, Kuhn, Manitou, Bednar FMT, Pellenc, Fliegl au fost selectate în așa fel încât să găsiți la noi toate echipamentele de care sunteți interesați. O zonă pentru demonstrații este pregătită în imediata vecinătate a standului nostru, pentru a-i permite fermierului să testeze utilajul de care este interesat împreună cu un specialist IPSO. Având în vedere succesul pe care l-am înregistrat anul trecut cu turul de stand, am decis să continuăm și în acest an, într-un format mai ”proaspăt”, cu informații importante legate de exploatarea eficientă a utilajelor și a echipamentele expuse. Pentru cei care vor să vadă o demonstrație dusă la nivel de artă, îi așteptăm în „zona de demo”, unde avem pregătit un încărcător telescopic Manitou ce va fi manevrat cu multă precizie și îndemânare. Nu i-am neglijat nici pe cei mici, așa că am pregătit și câteva utilaje „de demo”, ce pot fi testate în perimetrul destinat lor. Iată numai câteva motive pentru care vizitatorii n-ar trebui să rateze standul IPSO Agricultură de la AgriPlanta-RomAgroTec 2019. Echipa IPSO Agricultură îi așteaptă pe fermieri la Fundulea de joi și până duminică, în perioada 16-19 mai”, a declarat Gabriela Dumitru, specialist comunicare IPSO Agricultură.

De la ediție la ediție, construcția standului IPSO Agricultură la AgriPlanta - RomAgroTec a fost modificată pentru a răspunde cerințelor fermierilor. Anul acesta, compania și-a propus să le ofere partenerilor o experiență inedită. Cu o interfață prietenoasă, în interiorul construcției, vizitatorii pot afla informații despre ofertele valabile pe perioada târgului, detalii legate de campaniile de piese de schimb și service, informații prețioase despre eficientizarea activității în fermă cu ajutorul soluțiilor inteligente care sunt integrate pe utilajele din portofoliu, dar și cum se pot alătura echipei IPSO Agricultură. Departamentul de Resurse Umane va fi prezent pe toată perioada expoziției pentru a răspunde solicitărilor candidaților interesați să construiască o carieră de succes în cadrul companiei. „De asemenea, pentru acei fermieri care sunt interesați de achiziția de echipamente de ocazie, am pregătit câteva oferte speciale valabile pe perioada târgului. Echipa responsabilă de utilajele rulate comercializate de IPSO Agricultură va fi prezentă pe stand pentru a oferi toate informațiile legate de modalitățile de achiziție, precum și de oferta disponibilă.

Fermierii vor petrece câteva momente plăcute în compania echipei IPSO Agricultură, într-un cadru special, iar atmosfera plăcută va fi completată de voia bună a specialiștilor prezenți”, a punctat Gabriela Dumitru.

Tur de stand și demonstrații de îndemânare cu Manitou

Producătorii agricoli care vor trece pragul standului IPSO Agricultură pot participa la a doua ediție a turului de stand. Având în vedere succesul înregistrat anul trecut, turul de stand își așteaptă și în acest an participanții. Înscrierea la turul de stand este gratuită și se face direct la standul companiei. „Un al punct de interes va fi reprezentat de sesiunile de demonstrații, ce se vor desfășura în imediata vecinătate a standului IPSO Agricultură, acolo unde un specialist va face o demonstrație de mare artă cu un încărcător telescopic Manitou. Demonstrațiile se vor desfășura zilnic, în mai multe sesiunii”, a specificat Gabriela Dumitru.

John Deere, Kuhn și Bednar, în demonstrații

Utilajele IPSO Agricultură pot fi văzute în acțiune în zona de demonstrații, la prelucrarea solului, dar și în zona special amenajată pentru defilarea echipamentelor agricole. La demonstrațiile pentru prelucrarea solului sunt prezente utilajele John Deere 8400R, împreună cu cultivatorul Kuhn Performer 4000; tractorul John Deere 6215R, împreună cu semănătoare Kuhn ESPRO 4000R și tractorul 8370R, împreună cu grapa Bednar XE 10000. În zona de defilare poate fi admirat sprayer-ul autopropulsat John Deere R4030.

CaBa Industrie, portofoliu complet pentru prelucrarea solului în vie și livadă

În 2017, IPSO Agricultură și-a mărit portofoliul de produse cu marca Pellenc, specializată în producerea de utilaje pentru viticultură. „Având în vedere interesul acordat pentru acest tip de echipamente, compania noastră a pus bazele unui parteneriat pe termen lung cu producătorul CaBa Industrie - grupul de mărci de renume capabile să furnizeze pentru piața horticolă o gamă largă de echipamente de înaltă calitate. Urmare a acestui parteneriat, un echipament cu palpatori pentru prelucrarea solului între rânduri va fi expus la AgriPlanta-RomAgroTec 2019 în standul IPSO Agricultură, în platforma de viticultură. Achiziționând un astfel de echipament, fermierul beneficiază și de întregul suport oferit de IPSO Agricultură. Tehnicienii noștri sunt pregătiți să intervină oriunde este nevoie și sunt instruiți periodic pentru a face față oricărei provocări. Suntem prezenți peste tot în țară prin intermediul celor opt sedii principale distribuite în cele mai importante zone agricole. De asemenea, cele 19 puncte de lucru le permit fermierilor accesul facil la tehnicieni și piese de schimb”, a precizat specialistul în comunicare, Gabriela Dumitru.

newsletter rf

Revista