Mihaela Prevenda - REVISTA FERMIERULUI
Mihaela Prevenda

Mihaela Prevenda

Un  moment de însemnat cu roșu în calendarul Cooperativei Agricole TimLactAgro este deschiderea primului magazin al cooperativei în Timișoara, în care se vând lactate produse în propria fabrică a crescătorilor de vaci, sub brandul „Floare din Banat”. Un moment la care cei 28 de membri cooperatori visează de zece ani și care a fost bifat la începutul lunii aprilie 2018.

TimLactAgro este prima cooperativă agricolă înființată în județul Timiș după 1990 și reprezintă interesele a 28 de crescători de vaci din Arad și Timiș, care dețin în total 4.000 de animale. Lucrurile s-au mișcat cu greutate, pentru că promisiuni au fost multe din partea diverșilor miniștri de la agricultură, însă respectate, prea puține, din păcate, astfel că fabrica a fost pusă pe picioare, în mare parte, cu banii fermierilor, strânși cu mare greutate. „Fabrica noastră s-a născut greu pentru că practic 80% din banii necesari i-am pus noi, fermierii. Va dați seama că doi nu se înțeleg, apăi 28, câți suntem în cooperativă”, spune Viorel Hapenciuc, membru în Consiliul de conducere al Cooperativei TimLactAgro.

Pariul pe care cooperativa îl pune cu piața este pe calitate și diversitate, astfel că fermierii au adus în fabrică un tehnolog italian cu experiență, care stabilește rețeta și gustul. În aceste condiții, la magazinul cooperativei se găsește lapte cu cea mai mare concentrație de grăsime, la cel mai mic preț, 3,7% grăsime, la 3,75 lei pe litru. Pe rafturile magazinului cooperativei TimLactAgro se mai găsesc smântână cu 30% concentrația de grăsime, iaurt, urdă, brânză dulce, telemea, caș, șapte tipuri de cașcaval cu perioade de maturare cuprinse între 45 și 60 de zile. Pe lângă produsele cu marca „Floare din Banat”, ieșite din fabrica fermierilor crescători de vaci cu lapte, magazinul mai vinde branduri culinare din vestul țării, precum pita de Pecica, salamul de Salonta și slănina bănățeană cu ciuperci.

Primul magazin al cooperativei crescătorilor de vaci are o suprafață de 30 de metri pătrați. „Chiria ne costă circa 2.000 de lei pe lună, vitrinele frigorifice ne-au costat 5.000 de lei, iar pe rafturi am dat 1.000 de lei. Intenționăm ca anul acesta să mai deschidem cel puțin două magazine în Timișoara”, a precizat Viorel Hapenciuc.

 

„Floare din Banat”, numele sub care ies lactatele din fabrica fermierilor

Fabrica de produse lactate a cooperativei TimLactAgro funcționează în Bucovăț și are o capacitate de lucru de până la 12.000 de litri de lapte pe zi. Unitatea de producție a costat 600.000 de euro, asta, în condițiile în care a fost achiziționată la mâna a doua. „La ora actuală, procesăm între 3.000 și 5.000 de litri de lapte pe zi. Deocamdată, procesăm doar o mică parte din producția de lapte realizată în cooperativă. Sperăm ca anul viitor să atingem capacitatea maximă de producție, asta și în funcție de ritmul în care vom reuși să mai deschidem magazine. Ne gândim să deschidem magazine și în Arad, pentru că sunt în cooperativă fermieri și din județul Arad”, a arătat Viorel Hapenciuc.

După momente dificile, chiar tensionate pentru cooperativă, în sfârșit, cei 28 de membri încep să culeagă roadele muncii lor. Președintele cooperativei TimLactAgro, Adriana Szekely, spune că, în sfârșit, poate vorbi și de beneficii atunci când vine vorba despre atragerea de noi membri. „Având un lanț închis, chiar dacă pentru o cantitate mult mai mică decât cea produsă de membrii cooperativei, avem totuși un as în mânecă. Până la urmă, înseamnă un preț mai bun pentru  laptele  livrat la propria fabrică, adică 1,5 lei pe litru”, punctează Adriana Szekely.

Este un prim pas făcut cu dreptul de cei 28 de crescători de vaci din județele Arad și Timiș, care au prins încredere și curaj pentru următorii pași, asta însemnând alte investiții în fabrica de la Bucovăț, dar și o întreagă rețea de magazine în vestul României prin care să vândă întreaga producție de lapte, procesată. Produse 100% made in Banat.

Articol publicat în Revista Fermierului nr. 7 (159)/15-30 aprilie 2018

Miercuri, 27 Iunie 2018 11:17

Lecție de agricultură cu Lucian Buzdugan

L-am întâlnit pe președintele Consiliului de Administrație al Agricost Insula Mare a Brăilei la evenimentul de lansare a companiei FMC Agro Operational România, pe la început de februarie. În vervă și cu poftă de a vorbi despre câmp, dr. ing. Lucian Buzdugan și-a rupt mai bine de o oră pentru interviul de față. A făcut-o cu plăcere, ca de fiecare dată când este abordat la o discuție despre agricultură. Experiența, studiul continuu și mai ales pasiunea duc la rezultate performante, iar orice discuție cu Lucian Buzdugan devine o veritabilă lecție de agricultură.

Reporter: Domnule Lucian Buzdugan, cum arată câmpurile din Insula Mare a Brăilei?

Lucian Buzdugan: Ești prima care mă întreabă de acest lucru, iar asta mă bucură. Noi am parcurs o etapă atipică, de iarnă foarte blândă, cu care nu prea suntem obișnuiți noi, românii, şi, sigur, o iarnă pe care alte țări din zona oceanică, începând cu Franța, Belgia, Olanda o au (așa blândă, n.r.). Iată că Dumnezeu ne încearcă şi pe noi. Câmpul arată bine acum, însă pot apărea probleme dacă temperaturile scad cu amplitudini mari. De ce?  Pentru că, de exemplu, de la 6-7 grade cu plus, cât se înregistrau ziua în februarie, o scădere la minus 15º le-ar fi dus undeva la o amplitudine de  minus 22º. Plantele suportă greu treaba asta, fie ele de grâu, de orz, dar mai cu seamă de rapiţă. Speranța mea era ca temperatura măcar noaptea să fi fost de minus 2º, chiar dacă ziua era de plus 6-7º, şi s-o fi ținut așa până în martie, când să zicem că nu ne vine, cum ne vine de fiecare dată câte o ninsoare, câte o înzăpezire chiar, un puseu de scurtă durată, şi în felul ăsta am ieșit în primăvară cu culturile pe care chiar le aveam bine.

Reporter: Grâul în ce stadiu este?

Lucian Buzdugan: De foarte bine înfrățit. Şi cel care a fost neînfrățit a avut posibilitatea, ocazia să înfrățească. Dar trebuie să tragem şi un semnal de alarmă: că atunci când avem astfel de condiţii, bolile sunt la ele acasă şi evoluează foarte rapid. Cine nu este atent, foarte ușor, poate pierde producția. De exemplu, să nu stăm cu gândul că e iarnă şi că trebuie să așteptăm, ci trebuie să mergem zilnic în câmp, să verificăm starea culturii din punct de vedere fitosanitar.

Reporter: La ce vă așteptați? Ați spus că acum verificați starea culturilor şi că bolile sunt un pericol.

Lucian Buzdugan: Atenția noastră e îndreptată spre rapiţă. Noi am avut rapiţă semănată la irigat şi rapiţă semănată la neirigat. Cea semănată la neirigat a răsărit după o ploaie de la sfârșitul lunii octombrie 2017. Am fost foarte interesați ca, la colet, aceste tinere plante care au răsărit alături de câteva care găsiseră puțină umiditate şi au pornit în vegetaţie, aceste tinere plante să ajungă la grosimea măcar de 6 mm, în februarie. Spre bucuria noastră, aveau 6 mm, dar ulterior, cu temperaturile de peste 6º constant în sol şi în aer, a evoluat un dăunător, cel mai periculos, de fapt, pentru rapiţă: este vorba de o gărgăriță - Ceutorhynchus quadridens. Această gărgăriță poate duce la pierderi de producție între 30 și 40%, chiar 50%. Adică, poți ajunge la un moment dat când toate plantele să fie atacate. Pentru că gărgărița este activă, la 6º Celsius începe să miște, iar la 9º atacă în mod constant. Şi noi stăm liniștiți, că lasă, că e cam rece afară, nu cred, uite ce frumos este. Şi, atunci, ce trebuie să facem? Să punem vase galbene, așa-zise capcane, așa încât vom putea determina care este densitatea atacului. Trebuie să se colecteze într-un singur vas în jur de 20-30 într-o zi, ca în momentul ăla să se dea drumul la tratament. Altfel, trebuie să repeți tratamentul şi e păcat. V-am dat un exemplu, la rapiţă. Să continui şi cu celelalte culturi. Trebuie observat că toate frunzele acestea care s-au îngălbenit, pe care le vedem pe câmp, la ora asta pe ele există o rezervă de boli, care așteaptă să migreze de pe aceste frunze care oricum sunt moarte, care nu vor contribui cu nimic la plantele viitoare, deci să știm că avem infecția acolo şi că ea foarte ușor va migra în sus. Sigur, nu recomand un tratament pe aceste frunze care vor muri, pentru că nu rezolvăm treaba. Ci trebuie să așteptăm să înceapă să crească, şi la grâu, şi la orz, şi când apar primele infecții pe frunzele adevărate şi depășim primul internod şi ne îndreptăm către al doilea, să intervenim. Dar încă o dată, nu înălțimea plantei este importantă, ci gradul de infestare. Trebuie să intervenim cu un tratament, însă fiecare are tratamentul lui, știe exact cu ce.

Reporter: Care este structura culturilor din toamna lui 2017 în IMB?

Lucian Buzdugan: Avem în jur de 14.000 de hectare de grâu, 8.000 de hectare de orz şi 4.000 de hectare de rapiţă. Cu rapița, revenim după trei ani de oprire, am făcut o pauză şi sperăm, la nivelul acesta de suprafață, să putem asigura o rotație așa cum ne-o dorim, măcar la patru-cinci ani să revenim pe aceeași solă. Pentru că, din cauza forțării, mai cu seamă în zona noastră neirigată, neavând alte culturi pe care să le rotim în afară de grâu, orz şi floarea-soarelui, o boală, sclerotinia, ne-a infestat câmpul. Sclerotinia nu poate fi combătută direct cu niciun fel de produs, ci la ora asta sunt soiuri rezistente şi produse care încearcă să combată. Dar sclerotinia nu poate fi combătută, şi atunci această boală a făcut ca rapiţa să arate foarte frumos, să evolueze foarte frumos, cine vedea spunea că fac sigur cinci tone la hectar, dar din cauză că în momentul când trebuia să umple boabele era ruptă legătura între rădăcină şi tulpină de către această zonă sclerotizată, boabele rămâneau mici. În loc ca 1.000 de boabe să aibă 5 grame, aveau 3 – 3,5 grame. De aici pierdeam o tonă, o tonă și jumătate de producție. Ceea ce mă situa într-o zonă a neperformanţei: la 3.500-3.600, la costurile din Insula Mare noi suntem nerentabili la rapiţă.

Reporter: În această primăvară, ce culturi semănați?

Lucian Buzdugan: Floarea-soarelui, o suprafaţă însemnată şi la irigat, şi la neirigat. În jur de 10.000 de hectare de porumb, vreo 2.800 de hectare de mazăre şi vreo 8.000-9.000 de hectare de soia.

 

Agricultura e business, nu joacă

Reporter: Dumneavoastră, domnule Buzdugan, cum alegeţi sămânţa pe care o puneți în pământ, în funcție de ce caracteristici alegeți soiul, hibridul?

Lucian Buzdugan: Răspunsul meu categoric este: îl aleg pe cel mai performant. Eu fac business, nu mă joc. Sigur, cultivăm grâu numai românesc. Dar orz, numai străin. Hibrizi de porumb numai străini şi hibrizi sau soiuri de soia românești. Noi testăm, nu introducem nimic în câmp decât după o testare de trei ani şi care e cel mai bun pe ăla îl folosim. Dar eu cred că nici nu merită să discutăm foarte mult. Dacă ar fi hibrizi de porumb competitivi sau comparabili în România cu hibrizii de la firmele consacrate, i-aș folosi. Dar nimic nu introduc netestat. Nimic.

Reporter: Ce urmăriţi? Ce caracteristici de la o sămânţă vă interesează? Ce vă aduce această performanță pe care o vedem an de an în Insula Mare a Brăilei?

Lucian Buzdugan: Foarte bună întrebarea. Există niște elemente de producţie. Fiecare cultură are elementul de producţie. Grâul, de pildă, pe care-l cunoaște toată lumea, are câteva elemente de producţie, şi anume: în primul rând, trebuie să ai un număr de spice la metru pătrat sau la hectar. Spicele acestea le fac planta principală şi fraţii. Dacă pui normă redusă de sămânţă, ca să ai un spaţiu de nutriţie mai bun decât avem, atunci sigur că te interesează ca fraţii care se dezvoltă să fie fertili, nu să crească ca o buruiană şi după aia să moară. În felul ăsta, se comportă ca un parazit: a mâncat din mâncarea plantei-mamă şi a murit. E o investiţie zadarnică. Deci, eu trebuie să fac ca aceşti fraţi să facă spic. După aceea, vreau ca spicul meu să fie cât mai mare, şi anume să aibă cât mai multe spiculeţe. De asemenea, vreau ca în spiculeţul de grâu, alea care sunt lateral, să fie cât mai multe boabe, de la un bob până la 5, chiar 6-7 boabe, dacă s-ar putea. Dar, de regulă, avem una-două, un spiculeţ sau două cu trei şi nu facem decât vreo 25 de boabe pe spic, în timp ce 30 de boabe pe spic înseamnă o tonă în plus. Pentru că fiecare bob în plus la un spic, la o densitate de 700 de spice, înseamnă o tonă în plus. După aceea, boabele acestea trebuie să fie mari. Ca să fie mari, trebuie să crească, să aibă apă – că dacă-i secetă, ca să ia mâncare, mâncarea nu se ia din pământ pur şi simplu. În pământ, trebuie să fie soluția solului. Soluția solului se face apă plus sol sau apă plus elemente nutritive, pe care planta le poate vehicula, le poate lua. Dar trebuie să ai o frunză curată, pentru că bucătăria – acolo se transformă aceste elemente anorganice, pe care le ia din sol, azot, fosfor, potasiu, sub formă ionică, acolo se transformă în materie organică, respectiv amidon, aminoacizi  sau tot ce are planta. Prin urmare, trebuie să ai şi frunza curată. De asemenea, trebuie să ai numărul de spice. Degeaba, pe metru pătrat, în loc să ai 700 de spice cu un gram spicul, asta înseamnă 7 tone la hectar, dacă ai 600 de spice cu un gram spicul, înseamnă că ai doar 6 tone la hectar. Sau dacă ai 500, ai 5 tone la hectar. Şi atunci, în momentul când se formează fraţii – mă întorc puţin –, trebuie să vii să dai mâncare, să ştii când se formează fraţii, nu când vezi tu fraţii. Când se formează ei în primordie acolo, în intimitatea plantei pe care nici n-o vezi cu ochii, şi trebuie să ştii când. Ăsta e secretul specialistului. Că în rest, toată lumea ştie să facă agricultură şi fotbal. Revin: atunci trebuie să-i dai. Ai forţat să ai, îţi trebuie doi fraţi, trebuie să-i ai pe ăia doi. Dar ăia doi, ca să nu devină paraziţi, trebuie să aibă mâncare suficientă. Şi când faci asta? Când are loc înspicarea. Iar trebuie să dai mâncare. Noi, de exemplu, la grâu, facem trei fertilizări cu azot. Una cu fosfor şi trei cu azot. De ce? Pentru ca în momentele acestea critice, să-l obligăm să facă fraţi. Să iasă spicul! Spicul să fie mare, să aibă multe spiculeţe, spiculeţele să aibă multe boabe, iar boabele să fie grele. Toată chestiunea aceasta trebuie condusă, altfel nu ai rezultate remarcabile. Sigur, se face cu costuri, cu maşini speciale, cu oameni speciali.

Reporter: Da, dar aveți şi rezultate performante. Cheltuiala, investiția se amortizează.

Lucian Buzdugan: Se amortizează, dar să știi că uneori nu se amortizează, pentru că prețul mondial a căzut. Nimeni nu ține cont de treaba asta. În timp ce toate mașinile, toate îngrășămintele, tot ce cumpărăm noi e mai scump în fiecare an, în fiecare an prețul la cereale a scăzut. Asta e soarta oamenilor ăstora care lucrează în agricultură şi care sunt atât de stresați, pentru că stau un an de zile şi așteaptă să tragă linia, pentru că nu-i o linie programată. Că nu știi, până în ultima secundă, cu cât vinzi. Dacă pe celelalte le mai conduci, intervii – dar şi aici: vine o grindină, nu plouă, ai un vânt puternic, îţi culcă toată cultura şi așa mai departe. Deci, pe lângă aceste probleme, sunt şi cele care chiar nu pot fi controlate, cum e piața mondială.

Reporter: Tot vorbim de o bursă a cerealelor în România, o bursă a producției agricole...

Lucian Buzdugan: Bursa se face nu din dorință. Ea se face din necesitate şi din putință. Trebuie să fii mare. Acolo unde faci tu bursa, trebuie să se tranzacționeze. Prețul trebuie să se hotărască acolo. Nu-ţi vine cineva şi-ţi zice: azi e grâul atât, mâine atât. Nu. Între cerere şi ofertă este un joc pe care cineva-l stăpânește. Într-un an când este foarte mult grâu şi este o rezervă de grâu, sigur că prețul va scădea. Chiar dacă te-a costat pe tine mult. Dar asta e piața, oriunde în lume. Noi am vrut economie de piață, şi în loc de o economie din aia comandată, centralizată, sigur că o preferăm pe asta. Dar trebuie să fii foarte bun, trebuie să faci producții foarte mari, cu costuri foarte mici.

 

Teledetecția și aplicarea variabilă a îngrășămintelor, noi programe care se implementează în IMB

Reporter: Domnule Lucian Buzdugan, dacă ar fi să vă luaţi viaţa de la capăt, aţi mai face agricultură?

Lucian Buzdugan: Numai agricultură, nimic altceva. Sincer, nu mă văd făcând altceva. De altfel, tinerețea mi-am petrecut-o în câmp, alături de părinții mei, lucrând, muncă brută, în fiecare zi. Numai în zilele de sărbătoare nu mergeam la muncă. Şi acolo, în câmp, îmi doream, de exemplu, o mașină care să secere, că mă săturasem de secerat, acolo îmi doream o substanță care să omoare toate buruienile, să nu mai trebuiască să prășesc, deci acolo visam la tehnologia de care mă bucur astăzi. Ca să zic aşa, închei împlinit sub acest aspect.

Sigur, în agricultură sunt foarte multe lucruri de făcut. Spre exemplu, acum avem o preocupare deosebită în Insulă, care anul ăsta se realizează, şi anume, pe principiul noii agriculturi de precizie, să folosim teledetecția în determinarea problemelor care sunt în câmp. Vrem ca pe fiecare solă să ne uităm ca într-o oglindă, pentru că un fermier care are 200 de hectare, oricât de conștiincios ar fi, el nu poate să știe ce s-a întâmplat cu fiecare metru pătrat. În timp ce dacă ai o poză de sus şi ai oglinda în faţă, şi o ai în fiecare săptămână, cu această oglindă vei şti cum evoluează cultura ta, unde trebuie să intervii, cu precizie, nu peste tot, ci numai acolo unde e nevoie. Acolo dăm îngrășământ, acolo tratăm boala, acolo tratăm dăunătorul, acolo nu dăm.

De asemenea, tot anul ăsta implementăm aplicarea variabilă a îngrășămintelor. Ne-am făcut laboratorul, ne-am făcut hărțile, ne spune: aici avem substanță, aici n-avem. Aici mașina dă mai puțin, unde avem, cu ce doză dă, ca să-mi asigure necesarul meu de substanță fertilizantă în sol, element fertilizant, care să-mi asigure producția aia pe care mi-am scontat-o. Mergem mai departe, şi unde e mai puțin mărește doza, se deschide dispozitivul, mărește doza astfel încât tuturor plantelor să le asigur aceleași condiţii de a se manifesta cu producția maximă. Deci nu unde am mâncare să dau mai mult, pentru că planta cade, deoarece se dezvoltă prea puternic şi nu rezistă să stea în picioare și cade. Şi nu reușești să faci producție deloc. Iar unde nu are, face producția la cât are. Dar tu ai avut substanța şi ai dat-o unde nu trebuie. Acesta e programul anului 2018 în Insula Mare a Brăilei.

Interviu publicat în Revista Fermierului nr. 7 (159)/15-30 aprilie 2018

Luni, 25 Iunie 2018 11:27

Suflet de femeie în agricultură

Despre fuziunea companiilor Dupont, Pioneer și DowAgroscience, am mai vorbit în Revista Fermierului. Despre oamenii care au trudit ani la rând în cadrul acestora și care vor continua și în nou-înființata companie - Corteva Agriscience, care va activa exclusiv în agricultură, am făcut-o mai puțin. Ne luăm revanșa și vă invităm să cunoașteți o doamnă care a pus mult suflet în tot ce a făcut în cadrul companiilor amintite, ca și în altele pe la care a mai activat, Maria Cîrjă, în prezent – director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.

 

Seminţe și pesticide, portofoliul Corteva

Reporter: Pentru început, aș vrea să vorbim despre noua companie, Corteva Agriscience, un nume pe care fermierii îl vor auzi de acum încolo și cu care încă nu sunt prea familiarizați. Pe dumneavoastră, lumea vă știe ca director de marketing la Pioneer.

Maria Cîrjă: Corteva este un nume nou, care înglobează trei nume pe care agricultorii din România, şi nu numai, le-au cunoscut și le cunosc. Este vorba de Pioneer, de DuPont şi de Dow AgroScience. Prin urmare, Corteva este noua companie care a luat fiinţă anul trecut, prin unirea celor doi mari coloși: DuPont şi Dow, iar în această primăvară numele Corteva a fost lansat în toată lumea, inclusiv în România, iar noi, cei care am lucrat în cele trei companii, suntem acum angajaţii noii companii, Corteva Agriscience, despre care putem afirma că în acest moment este numărul 1 în lume ca firmă de agricultură. Pioneer acum face parte din grupul Corteva. Trebuie să ştie toţi clienţii noştri, toţi fermierii din țara noastră, că sămânța în continuare se va numi Pioneer, deci brandul Pioneer rămâne. În schimb, produsele de protecția plantelor Dow AgroScience şi DuPont vor fi reetichetate Corteva, dar nu în 2018, ci, probabil, cel mai târziu la începutul sezonului 2020.

Corteva acum este compusă din două mari businessuri: sămânța Pioneer şi produsele de protecția plantelor de la DuPont şi Dow AgroScience. Așadar, oferim fermierilor pachetul integrat semințe plus pesticide.

În ultimii ani, există schimbări la nivel global. Companiile mari se cumpără sau se unesc – cum a fost cazul Dow-DuPont, s-au unit 50 la 50 toate industriile celor două companii. Pentru ca astfel de fuziuni să fie aprobate, bineînțeles pe motive concurențiale, o parte din produse trebuie să fie vândute, pentru a evita monopolul, de exemplu. În cazul fuziunii Dow-DuPont, s-a ales ca o parte din produsele DuPont să fie vândute unei alte companii, tot o companie americană, este vorba de FMC. Deci, o parte bună din produsele pe care noi le cunoșteam că erau vândute de DuPont în România au fost cumpărate de către FMC şi astfel s-a obținut aprobarea de fuziune de către Comisia Europeană, de către autoritățile din America de Sud, din Asia, pentru că în toată lumea există autorități care controlează foarte bine aceste evenimente.

Indiferent de mișcările din piață, misiunea noastră, a celor care lucrăm în agricultură, este una foarte importantă, pentru că trebuie să producem hrană pentru oameni. Şi orice s-ar întâmpla cu vremea, condițiile climatice, noi trebuie să găsim soluții ca să ne hrănim semenii. Normal, investițiile care se fac în cercetare, în crearea de produse noi, adaptate la fiecare zonă de cultură din lume, urmează evoluția condițiilor climatice. În cazul României, de pildă, putem spune că, an de an, seceta e tot mai agresivă. Automat, trebuie să venim cu hibrizi toleranți la secetă şi la arșiță, nu numai la seceta pedologică, cât şi la arșița atmosferică, mai ales că în două-trei zile de arșiță în perioada de polenizare, poți să nu mai ai porumb. La fel, la floarea-soarelui. Sunt tot felul de buruieni, dăunători care se adaptează la substanțele active – vorbim în cazul acesta de produse de protecția plantelor. După 2-3-4-5-10 ani, dăunătorul respectiv rezistă, își dezvoltă forme de rezistență. Automat, trebuie să găsești soluții, să vii cu alte substanțe active, alte combinații, ca să distrugi concurentul plantei de cultură, pentru că altfel nu faci producție. Pe de altă parte, Uniunea Europeană vine cu noi reglementări în ceea ce privește protecția plantelor, prin legislația foarte pro-natură – şi este de apreciat, şi fiecare dintre noi dorește să trăiască într-o lume mai curată, să mănânce hrană sănătoasă – dar prin hrană sănătoasă să nu înțelegem întotdeauna produse ecologice la care nu s-au aplicat pesticide. De pildă, un vierme al mărului în fruct poate să dezvolte toxine mai periculoase decât un insecticid care este aplicat pentru combaterea lui. Există o grămadă de dăunători care dezvoltă micotoxine în cazul netratării culturilor. Este prost înțeles conceptul de „agricultură ecologică” neapărat fără tratamente. Putem găsi soluții naturale, extracte de plante, care să fie repelente, să plece dăunătorii că le miroase a mentă sau a leuștean, de exemplu, dar asta n-o putem face pe suprafețe mari şi să avem producții încât să hrănim miliarde de oameni. Asta o putem face pe suprafețe mici. Este normal să ai şi produse ecologice, dar, încă o dată, cu suprafețele pe care se cultivă în sistem bio nu putem hrăni pe toată lumea. Şi nu întotdeauna, cum spuneam, sunt cele mai curate.

Reporter: Dacă tot ați adus vorba de câmp, de condițiile climatice, nu pot să nu întreb despre această primăvară ciudată, venită după o iarnă atipică, mai ceva decât în anii trecuți. Fermierii au cam întârziat cu lucrările în primăvara aceasta.

Maria Cîrjă: Niciun an nu seamănă cu celălalt, fiecare sezon vine cu provocări noi. Acum, în 2018, am avut o primăvară foarte răcoroasă şi foarte lungă, s-a întârziat semănatul, mai mult de atât, temperaturile ridicate care au apărut brusc au determinat o creștere excesivă sau o maturare, am putea spune, rapidă a culturii de rapiţă, care n-a avut timp să se dezvolte suficient, a înflorit prematur şi sperăm să nu fie probleme prea mari cu producțiile. Acum, toată rapiţa este semipitică, ceea ce este un inconvenient, pentru că rapiţa trebuie să dezvolte foarte multe ramificații, să aibă timp să-şi dezvolte elementele de producție, iar această înflorire prematură poate afecta producția din anul acesta. Rapiţa a trecut peste iarnă în condiţii destul de bune. I-ar mai fi trebuit două săptămâni măcar de temperatură constantă şi de o trecere mai ușoară de la 7º sau 5º la 25º. A fost forțată înflorirea.

Reporter: Revenind, sunteți director de marketing Corteva Agriscience România şi Republica Moldova. De ceva vreme, observăm că marile companii au reprezentare nu numai pentru România, ci şi pentru piața din Moldova de peste Prut.

Maria Cîrjă: Da, majoritatea companiilor care au afaceri în agricultură în România îşi extind activitatea şi în Republica Moldova, deoarece putem spune că este un copil mai mic al României, în ceea ce priveşte evoluţia şi dezvoltarea agriculturii. În Republica Moldova, o să fiţi surprinşi, există ferme cu tehnologie avansată, fermierii investesc în agricultură.

 

Pasiunea poate călăuzi pașii spre culmi

Reporter: Haideți să vorbim puțin și despre omul Maria Cîrjă. Sunteți născută, crescută, unde?

Maria Cîrjă: Îmi place să spun că m-am născut în pădure, la marginea pădurii, chiar acasă, nu într-un spital. În august 1968, a plouat foarte mult, apa care trecea pe la poarta casei a crescut atât de mult, încât a luat punți, poduri, şi atunci mama a fost nevoită să mă nască acasă. M-am născut la poalele munților Stânişoarei, în județul Suceava, la Mălini, în comuna cunoscutului poet Labiș. Am urmat școala generală în satul meu, Văleni-Stânişoara, după care cursurile liceului agricol din Fălticeni, la secția de horticultură, iar mai departe, Facultatea de Horticultură din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1993.

Reporter: Aţi ocolit Iaşiul.

Maria Cîrjă: Nu ştiu de ce, dar în perioada respectivă era o concurență foarte, foarte mare, iar la universitățile agronomice de la Iași, Cluj și Craiova erau doar 20 de locuri la Facultatea de Horticultură. Am considerat că am șanse mai mari la USAMV din București, unde erau 40 de locuri. La admitere, am fost 11 candidați pe un loc la Horticultură în București. Bineînțeles că n-am reușit din prima încercare, am revenit în 1988 și mi-am început cursurile la Facultatea de Horticultură, pe care am absolvit-o în ’93.

Reporter: Să ne întoarcem la Mălini, o zonă frumoasă, lângă pădure, un peisaj, probabil, extraordinar. Vă amintiți cu plăcere de copilărie…

Maria Cîrjă: M-am născut într-o familie de țărani, oameni care aveau un mod de gândire foarte sănătos, într-o familie cu șase copii, patru fete și doi băieți. Eu sunt al patrulea copil al familiei, mai mici ca mine - un băiat şi o fată. Tata, Dumnezeu să-l ierte, că a murit anul trecut, un om foarte, foarte inteligent, cu o inteligență emoțională… i-am urmat întotdeauna sfaturile. Pentru mine, tata a fost modelul de viață, modelul de corectitudine, modelul de cinste. Tata spunea un singur lucru: „Dacă nu învățați, o să ajungeți să aveți cizmele murdare de noroi ca ale mele”. Şi nu trebuia să spună mai mult. Pentru el, şcoala era sfântă. Nu am lipsit o zi de la școală. Aveam colegi pe care părinții nu-i trimiteau la școală, fiindcă îi puneau să muncească. Orice ar fi avut, nu a existat o oră sau o zi în care să spună tata „stai acasă, că avem ceva de făcut”. Bineînțeles că în momentul în care ne terminam temele și eram siguri că totul este pregătit pentru a doua zi, nici nu trebuia să ne cheme, pentru că mergeam singuri să ajutăm în gospodărie. Aduceam lemne, tăiam lemne, duceam oile la râu, deci tot ce înseamnă de făcut pe lângă casă. Agricultura pe care am practicat-o pe lângă casă a fost una de mici dimensiuni, pentru că fiind un sat de munte, suprafaţa de pământ agricol era foarte mică. Era o suprafață mică unde plantam cartofi, unde aveam porumb, lucernă și, desigur, o grădină de legume. Mai aveam două vaci, doi porci, 10-15 oi. Când am început eu să ajut la treburile gospodăriei, cei trei frați mai mari erau plecați deja la facultate, iar eu eram cea mai mare din grupul doi.

Reporter: Pasiunea pentru horticultură de unde se trage?

Maria Cîrjă: Pasiunea pentru horticultură a venit în momentul în care am început să învăț la liceul agroindustrial din Fălticeni. Asta, pentru că pe vremea aceea făceam foarte multă practică. Fălticeniul este înconjurat de livezi care, din păcate, parte din ele, au dispărut, dar stațiunea pomicolă încă există. Bazinul pomicol Fălticeni era cunoscut pe vremea aia, și atunci toate lucrările care trebuiau făcute le făceam noi în practică. Acolo am învățat să tai pomii, acolo am învățat să altoiesc, acolo am învățat toate lucrările de îngrijire din pomicultură. Şi a început să-mi placă lucrul ăsta. Aşa că m-am îndreptat către Facultatea de Horticultură. Mi-a plăcut agricultura în liceu şi nu mă vedeam făcând altceva.

Reporter: N-aș vrea să mergem mai departe până nu discutăm un pic şi despre ceea ce înseamnă învățământul, la ora actuală. Mulți părinți sunt îngrijorați că nu ne îndreptăm într-o direcție bună.

Maria Cîrjă: Învățământul, înainte de 1989, era orientat spre meserii, puteai de mic să gândești cam ce ai vrea să faci şi găseai nișa, sistemul, școala pe care doreai să o urmezi, să ajungi să lucrezi în domeniul pe care ţi-l doreai. Selecția era mult mai riguroasă, pentru că nu poți să accepți într-o universitate de agricultură pe oricine nu reușește să intre la altă facultate, care zice că „mă duc totuși să fac o facultate, şi fac agricultură, că acolo pot să intru cu o notă mică”. Niciodată nu vei ajunge un bun specialist dacă faci o școală doar pentru că „asta e, n-am altă posibilitate de a avea o diplomă”. Asta e marea greșeală care se întâmplă acum. De aceea, acum, e foarte greu să găsești specialiști. Noi căutăm specialiști, încercăm să recrutăm şi e foarte greu să găsești oameni pregătiți care vin de pe băncile școlii. Devin pregătiți sau îi pregătim noi în doi, trei, patru ani, investim, ca să putem să pregătim un specialist care să răspundă cerințelor pe care le are compania.

Reporter: Acelaşi lucru se întâmplă și în ferme. Agricultorii se plâng de ceva ani de lipsa forței de muncă. E drept, nici înainte nu ieșeai școlit, să știi practică sută la sută, dar învățai din mers, îți plăcea și mai și furai meserie.

Maria Cîrjă: Pe vremea mea, chiar se făcea practică în școală. De pildă, aici unde am biroul, în Băneasa, era ferma Facultăţii de Horticultură. Chiar aici unde este clădirea în care eu lucrez acum, era livada de pruni. Când ies şi plec spre casă sau mă duc la mall, știu exact unde era via, unde erau cireșii, unde erau florile, unde am muncit, aș putea spune, cinci ani. Cunoșteam fiecare rând. Unde să mai facă practică studenții de azi?

Reporter: La fermierii care-şi deschid porţile pentru studenţi.

Maria Cîrjă: Da, am putea chiar să facem un apel la fermieri pentru acest lucru. Universitățile ar trebui să înceapă să aibă parteneriate cu fermele şi cu fermierii mari, unde studenții să poată să facă practică sau, dacă nu practică efectiv, măcar să vadă cum se face o lucrare.

Reporter: Ați terminat facultatea într-o perioadă tulbure, în care nu mai aveai un loc de muncă asigurat, ca înainte de ’89. În 1993, nu mai era aşa.

Maria Cîrjă: Anul acesta, facem 25 de ani de când am terminat facultatea. Fiecare dintre noi era un pic derutat: ce fac, unde mă duc. Iar agricultura, fermele sau unitățile de stat nu mai erau deschise să primească absolvenți şi nici ei nu știau ce se va întâmpla cu unitățile respective.

Reporter: Apăruseră societățile agricole în ’91, adică după desființarea CAP-urilor, mai erau întreprinderile agricole, niște IAS-uri.

Maria Cîrjă: Da. Dar care nu angajau o sută de absolvenți, câți terminam agricultură şi horticultură la București. Așa că m-am întors acasă, la Mălini, şi un an am fost suplinitor, am predat biologie la două școli generale. Pot să spun că sunt un om norocos. După primul an de învățământ, m-am întors la București să-mi ridic diploma, în 1994. Era aprilie, am întâlnit un profesor care m-a întrebat „ce faci, Maria, unde eşti?”, i-am zis că în învățământ, „şi e ok, cum e?” – „da, dar…” – „dar ce? Te-ai întoarce la Bucureşti, dacă ar fi...?”. Am răspuns: „Cred că da!” – „Stai că acum sunt la Institutul de Legumicultură de la Vidra, mi-a cerut domnul director să-i recomand un absolvent, pentru că are nevoie”. La laboratorul de ameliorare aveau nevoie, mai exact. „Rămâi până mâine, să te duci să vezi despre ce este vorba?”. Şi am rămas. Am mers şi la Vidra, când l-am cunoscut pe domnul Scurtu – că acum este profesor la Universitatea de Științe Agricole – cu dumnealui era domnul Costache, biolog, care era șeful Laboratorului de Protecția Plantelor, am stat de vorbă cu ei, iar domnul Costache a spus: „Eu o vreau la mine” – „Dar noi avem nevoie la ameliorare la ardei!” – „Nu, o vreau la protecția plantelor”. M-am întors acasă, le-am spus părinților că închei anul școlar şi că plec. A fost dezamăgire generală, amândoi plângeau, credeau că voi rămâne la Mălini, mai ales că eram primul dintre copii care s-a întors şi sperau că nu mai plec. Dar am plecat, m-am întors la București şi am lucrat la Vidra doi ani şi jumătate, în cadrul Laboratorului de protecția plantelor, unde am devenit în doi ani şi jumătate cercetător științific, mi-am început doctoratul, iar în toamna anului 1996, la un târg de agricultură, ProPlant, la Călimănești-Căciulata (Vâlcea), dedicat protecției plantelor, una dintre companiile expozante, Makhteshim Agan (azi, Adama), mi-a făcut o ofertă, prin directorul de atunci al companiei, care m-a întrebat: „N-aţi vrea să renunțați la cercetare pentru o activitate mai comercială?” I-am spus: „Cred că da”. M-au invitat la un birou, am semnat contractul şi, în ianuarie ’97, domnul Scurtu de la Vidra, în cele din urmă, mi-a acceptat demisia, că inițial mi-a zis „nu vreau!”...

Reporter: Sigur, pierdea un om. Şi poate că nu era primul, pentru că după aceea s-a întâmplat ca mulți dintre cercetători să plece în sectorul privat, în companii multinaționale.

Maria Cîrjă: În ’97, în ianuarie, am început să lucrez la Makhteshim Agan, unde în primele două luni m-am ocupat de dezvoltarea produselor, asta a fost intenția, dar din luna martie am primit poziția de director tehnic, după trei luni, şi a trebuit să mă ocup de tot ce înseamnă omologări în România, dezvoltare, promovare. Zece ani, am lucrat aici, până în 2007. Am colaborat foarte bine cu Constantin Soare, care și azi lucrează în aceeași companie. 70%, poate chiar 90% din timp ni-l petrecem la serviciu și uneori activitatea pe care o desfășuram era destul de presantă. Dacă nu ai colegi cu care să colaborezi foarte bine şi nu este o atmosferă plăcută, atunci consumul energetic este dublu.

Reporter: Iată, inginerul Maria Cîrjă, proaspăt cercetător, a trecut repede în barca cealaltă, a celor care se ocupă de promovare şi comerț. N-a fost o perioadă grea şi pentru companiile furnizoare de input-uri pentru agricultură? Atunci, în 1997, inflația era mare, un IAS ba falimenta, ba nu mai avea bani, nu mai veneau fonduri de la buget, prețurile la materiile prime – vorbesc aici de grâu, de porumb, de floarea-soarelui – nu erau unele extraordinare.

Maria Cîrjă:  Îmi amintesc că se colectau bani cash, se umbla cu genţi de bani, directoarea economică trebuia să meargă cu ele la bancă... Nu puteai să facturezi în lei pentru că azi era un leu 3-4-5 dolari şi mâine putea să fie dublu, şi toate facturile se făceau în dolari şi se plătea la cursul zilei. Au fost perioade foarte dificile şi, în general, companiile străine nu erau obișnuite cu o astfel de atitudine economică. România a trecut prin perioade foarte, foarte grele. Dar trebuia să te adaptezi rapid la piaţă. Dacă voiai să rămâi acolo, trebuia să găsești soluții şi să reziști. Şi s-a rezistat. Makhteshim a crescut în fiecare an. Mi-amintesc când am ajuns, în ’96, a avut o cifră de afaceri de un milion de dolari, în ’97 a avut trei milioane, iar în 2007, când am plecat eu, avea deja 18 milioane USD.

 

Agricultura României, pe drumul cel bun

Reporter: În 2007, ați plecat la o altă companie.

Maria Cîrjă: Domeniul a rămas agricultura, dar am schimbat segmentul de piață, am schimbat obiectul muncii. Nu mă mai ocupam de promovare-dezvoltare la produse de protecția plantelor, ci am trecut la semințe. Bineînțeles că în momentul în care am fost sunată de acea companie de recrutare, mi s-a şi spus compania care caută un specialist şi am spus „da” din prima. Au fost câteva runde de interviuri şi nu eram singurul candidat, dar am plecat la drum cu gândul că vreau o schimbare, după zece ani, şi eu am fost aleasa. În aprilie 2007, am început să lucrez la Pioneer, cea mai mare companie de semințe din lume.

Reporter: Adică, la una dintre cele mai vechi companii, cu care stațiunile de cercetări din România, institutele și statul nostru au colaborat și înainte de 1989.

Maria Cîrjă: Hibrizii de porumb Pioneer erau importați de Ministerul Agriculturii, cu ministerul se făceau toate aşa-zisele afaceri, deal-uri, schimburi, erau importați din anii ’60 în România. Deci Pioneer era o companie cunoscută inclusiv de specialiștii români, care reușeau să plece înainte de ’89 în Statele Unite ale Americii, vizitau compania și învățau cum se face ameliorare la porumb și la floarea-soarelui. Un cercetător de la Fundulea, care a plecat în SUA, a creat primul hibrid de floarea-soarelui aici, în țară.

Reporter: E trist că România, care a avut bază genetică pe toate speciile de plante, pornind de la porumb, floarea-soarelui, grâu, a decăzut. Ca fin cunoscător al domeniului semințelor, de ce credeți că am ajuns în această situație, de ce am decăzut atât de tare?

Maria Cîrjă: Din cauză că nu investim bani în cercetare-dezvoltare. Dacă ne uităm la porumb și la floarea-soarelui, când am venit eu în 2007 la Pioneer, Fundulea era pe primul loc. În zece ani, dacă vă uitați în studiile de piață, parcă ne e rușine că suntem români, să vedem unde a ajuns pe cele două culturi Institutul de la Fundulea și, bineînțeles, cu stațiunile cu care lucrează din țară. Este păcat! Pentru că bază genetică aveam, oameni pregătiți erau, dar faptul că nimeni n-a mai avut, nu știu, interes să mergem mai departe în crearea de produse românești pe care să le dezvoltăm și să investim bani în marketing și fermierii români să aibă posibilitatea să cumpere produse românești... Fără bani, n-ai cum să ții pasul cu investițiile pe care le fac companiile multinaționale în cercetare. În Corteva, în acest moment, se investește un milion de dolari pe zi. Pe zi! Investițiile care se fac au dus cu rapiditate la crearea de noi produse... Un hibrid de porumb prin metodele vechi se crea în șapte ani. Acum, într-un an, poți să creezi un hibrid de porumb, prin noile metode de ameliorare rapidă. Vă dați seama câți bani trebuie investiți într-un institut ca Fundulea? Şi oameni pregătiți care să poată ține pasul cu această dezvoltare rapidă?

În România, partea de cereale încă a rămas un segment de care instituțiile de cercetare românești țin strâns și e foarte bine că se întâmplă aşa. Dar nu putem să facem bani numai din grâu și orz. Trebuie să ne ducem și spre celelalte culturi care ocupă suprafețe importante.

Reporter: Ce părere aveți despre nivelul la care a ajuns agricultura în România? Avem tehnică, avem tehnologie, avem și performanță. Nu întotdeauna constantă, e drept.

Maria Cîrjă:  Marea nemulțumire a fermierilor, de peste 20 de ani de când lucrez în agricultură, este, și ne-am obișnuit cu ea – nu că nu ar fi adevărată – lipsa banilor. Când își cumpără un produs, fie sămânță, fie pesticid, cer credit. De exemplu, toate vânzările de semințe, de îngrășăminte, de pesticide, sunt pe credit. Noi nu vindem cu banii jos niciun sac de porumb sau niciun gram de produs de protecția plantelor. În general input-urile sunt pe credit. Caz în care există dobândă. Dar întorcându-mă la situația agriculturii, este o dezvoltare vizibilă și, să spunem aşa, colegii noştri din alte țări care vin în România o dată pe an simt lucrul acesta și-l văd. Fermierii au cunoștințe mai multe, știu să-și aleagă produsele, fermierilor le place să aibă tractorul cel mai bun, mașina cea mai bună, combina cea mai bună, pentru că toate investițiile astea pe care le fac, de fapt, sunt regăsite în producțiile obținute la hectar. Nu se mai abat de la a cumpăra o sămânță de calitate. Agricultura României este pe drumul cel bun, și asta o spun vânzările noastre, care cresc în fiecare an cu 10-15%, aș putea să spun, la semințe. Deci, asta ce înseamnă? Că agricultorul vrea hibrizi cu potențial mare de producție. Și ca să ai un potențial mare de producție, acea sămânță are nevoie de o pregătire a terenului corespunzătoare, de fertilizanți, nimic nu crește fără mâncare, are nevoie să combați buruienile, are nevoie să combați dăunătorii și bolile. Agricultura din România, aș putea spune, 60% este agricultură de performanță.

În 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, a fost o revelație. Imediat, ne imaginam că totul se va derula rapid și că vom fi tratați precum celelalte țări membre. Dar știm foarte bine că subvenția primită de fermierii români nu este la nivelul subvenției din Franţa sau din Germania, iar contribuția ţării – poate știți mai bine – este aproximativ la fel. Așadar, și aceasta poate să fie o cauză a faptului că ne dorim să avem o agricultură dezvoltată, ne uităm la țările dezvoltate, dar, din păcate, nu avem parte de aceleași resurse.

 

Un mic producător de vin, cândva, în viitor

Reporter: Agricultura nu-i ușoară. Dumneavoastră faceți mult teren, sunteți plecată destul de mult de acasă. Probabil, vi s-a întâmplat să lipsiți de acasă cu săptămânile…

Maria Cîrjă: Vreau să vă spun că am de ce să mă întorc acasă. Am o fată extraordinară, acum are 15 ani, ne pregătim de liceu. Este atât de matură, încât mă susține, și nu de acum, ci de mic copil este alături de mine și chiar îmi dă sfaturi. Iris este o minune care mi s-a întâmplat în viață. Îmi doresc un pic mai mult timp să petrecem împreună. Dar și aşa, atunci când îl avem, suntem sută la sută una cu cealaltă și compensăm. Am avut noroc de o doamnă care și acum este cu noi, de 15 ani, care a suplinit lipsa mea de acasă și care, aș putea spune, este a doua mamă a lui Iris.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete, dar bucuria cea mai mare care ar fi?

Maria Cîrjă: Regrete n-am, cred că totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Chiar nu văd ceva ce aș fi vrut să fac mai repede decât s-a întâmplat. Totul a mers ca la carte. Iar cea mai mare bucurie a mea este copilul, Iris.

Reporter: Ce ați vrea să mai faceți, ce vă doriți de aici înainte, v-ați gândit?

Maria Cîrjă: Pe termen scurt, aș putea să spun că-mi doresc ca acest nou nume, Corteva, să devină cunoscut – am spus pe termen scurt, într-o lună-două efectiv să uităm de DuPont, să uităm de Dow, să uităm de Pioneer. Corteva este  compania care va trebui să fie pe buzele tuturor celor care-şi doresc sămânță și produse de protecție a plantelor.

Pe termen lung, îmi doresc să am o pensie lungă și frumoasă, undeva într-o plantație viticolă, să am un conac mic în vie, că-mi place vinul și-mi place să colecționez vin, dar cred că mi-ar și plăcea să produc vin. Deocamdată, degust și colecționez vinul făcut de alții. Vinul este o poveste frumoasă care se poate termina într-o sticlă frumoasă. Dar ăsta este un vis care nu știu dacă se va realiza neapărat, dar îmi place să mă gândesc la el.

Interviu publicat în Revista Fermierului nr.10 (162) / 1-14 iunie 2018

Am întâlnit fermieri mulțumiți, chiar fericiți, aș putea spune. Pe câmpul de la Fundulea – Călărași, într-una dintre zilele târgului AgriPlanta-RomAgroTec, a poposit la standul Revistei Fermierului un grup de agricultori din județul Ialomița. Din una în alta, am ajuns la ministrul Daea. „E cel mai bun ministru, a dat ordin la ANIF și s-a băgat apă pe canale și imediat am putut iriga”, spuneau ialomițenii, cu ochii licărind de bucurie. Mă bucur și eu pentru ei, mai ales că sunt tineri și plini de speranțe. De asemenea, e foarte bine că agricultura are un ministru care mișcă lucrurile. E foarte bine că există un program național destinat irigațiilor și că se lucrează după un plan care în 2020 să ducă la vreo două milioane de hectare irigate.

Fac o paranteză: în prezent, România dispune de o suprafață amenajată pentru irigat de circa 3,1 milioane de hectare. 1,5 milioane ha este suprafața viabilă și cea marginal viabilă, din care suprafața viabilă este de circa 800.000 ha.

Suprafața efectiv irigată variază mult de la an la an, în funcție de precipitații. Se estimează că circa 11% din suprafața agricolă a țării este acoperită de rețele de irigații viabile din punct de vedere economic sau marginal viabile. Obiectivul general al Programului vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigații, care va conduce la creșterea suprafeței funcționale din suprafața viabilă și din cea marginal viabilă economic pentru irigații la 70% în anul 2020 și la 90% pentru orizont 2030, și constă în reabilitarea infrastructurii principale de irigații din 86 de amenajări viabile aparținând domeniului public al statului, în suprafață de aproximativ 1,8 milioane de hectare, până la sfârșitul anului 2020.

Și încă o paranteză: fermierii despre care vă povestesc și-au făcut, cu ani în urmă, o asociație a udătorilor de apă pentru irigații și sunt membri în alte asociații - Asociația Producătorilor Agricoli și Asociația Producătorilor de Porumb din România. Plătesc cotizații, se întâlnesc și-și discută problemele, se ajută între ei. Prin urmare, sunt organizați așa încât să facă față și pe vremuri de restriște. Îmi ziceau că la Asociația Udătorilor de Apă pentru Irigații au preluat din personalul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare. Așadar, asociațiile respective au angajați, specialiști, ceea ce le permite fermierilor să-și vadă de ferme.

Revin: ministrul Agriculturii a ajutat să ajungă apa pe canale, a împins programe ca „Tomata” sau „Lâna”. Petre Daea nu e pus pe viață, cum nu e veșnic nici guvernul din care face parte. Ce se întâmplă dacă se schimbă calimera și vine un ministru care nu are trecere la mai-marii partidului? Ce se întâmplă acolo unde nu există posibilitatea pentru irigat? Ori acolo unde oamenii nu sunt asociați? Din cele povestite mai sus, se poate vedea că nu degeaba se spune că „Unirea face puterea”. Fermierii autohtoni au nevoie de asociere sub orice formă, ca să poată face față schimbărilor climatice, celor politice, dar și pieței. Totodată, au nevoie de o politică agricolă conformă cu nevoile lor, cu realitatea din teren. Măsurile pompieristice nu au rezultate pe termen lung. De aceea se impune o strategie, o legislație pe fiecare sector al agriculturii. Și sunt exemple în lume, totul e să se vrea.

Politica Agricolă Comună (PAC) a Uniunii Europene, valabilă șapte ani, trasează niște directive, iar noi ne putem crea politica, strategia noastră care să urmărească realitățile de aici.

Peste Ocean este Farm Bill, Politica Agricolă a Statelor Unite ale Americii, unde există o politică agricolă și una alimentară. Farm Bill-ul americanilor a început pe la 1930, iar de atunci, din cinci în cinci ani și, din 1996, din șapte în șapte ani, legislația, strategia se modifică în funcție de cum evoluează lucrurile în agricultură, în spațiul rural, în industria alimentară, în funcție de necesitățile domeniului.

Farm Bill este un document în care sunt trecute ariile de interes, obiectivele, instrumentele și bugetele alocate agriculturii, influențând prin efectele sale tendințele majore la nivel internațional, determină susținerea veniturilor și a prețurilor pentru producătorii agricoli, se referă, pe scurt, la probleme precum promovarea conservării solului și protecția mediului; promovarea exporturilor de produse agricole şi alimentare; promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a subvenţiilor alimentare acordate persoanelor cu venituri mici; reglementarea proceselor de producţie în vederea promovării securităţii alimentare.

Așa ceva lipsește României. PAC-ul Europei nu înseamnă că statul român are o strategie pe agricultură.

Editorial publicat în Revista Fermierului nr. 10 (162)/1-14 iunie 2018

În perioada asta, toată lumea își dă cu părerea. Comisia Europeană și statele membre UE poartă discuții aprinse asupra PAC post-2020. Sunt multe declarații și la fel de multe zvonuri, în special legate de bani, care, sigur, vor fi mai puțini decât până acum, având în vedere ieșirea Marii Britanii din UE.

Plafonarea subvențiilor este subiectul cel mai fierbinte, abordat și de Revista Fermierului în această ediție.

Încă nu se știe câți bani va aloca Uniunea Europeană pentru una dintre cele mai importante politici ale sale după 2020, dar, cert, vor urma schimbări. Excluderea fermelor mari de la subvenții ori plafonarea plăților pentru acestea ar fi o inechitate cu urmări grave pentru economia unei țări. Cu un buget redus al viitoarei PAC, există riscul ca agricultura și industria alimentară europeană să devină necompetitive, iar fermierii europeni, constrânși de presiunea mediului concurențial mondial bazat pe globalizare, precum și de standardele tot mai crescute la nivel european privind mediul, clima, bunăstarea animalelor, ale căror produse vor intra în competiție directă cu altele din țări terțe, vor fi net dezavantajați. Fără o compensare a pierderilor generate de respectarea standardelor impuse în interiorul UE, fermierii europeni vor fi perdanții acestei competiții inechitabile.

Banii sunt necesari și practica a demonstrat că nu e ușor de intrat în posesia lor. Destinatarii fondurilor europene continuă să ceară simplificarea Politicii Agricole Comune, așa încât fermierii să facă ceea ce știu mai bine, să producă hrană și nu să stea ancorați într-o birocrație excesivă. Fermierii se așteaptă la măsuri realiste, ușor de realizat. Sunt sătui de birocrație.

Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat recent despre PAC 2021-2027: „Va rămâne o politică agricolă comună, cu obiective clare, stabilite și agreate la nivelul UE. În același timp, este adevărat că vrem să dăm mai multă flexibilitate statelor membre în privința modalității prin care acestea aleg să atingă acele obiective”.

Comisia Europeană intenționează să lase statelor membre puterea de a-și face politicile în funcție de propriile nevoi, ceea ce ar simplifica politica agricolă. Așadar, țările Uniunii ar putea aloca fondurile potrivit propriilor nevoi. Pentru aceasta, statele membre ar trebui să-și croiască propriile strategii pentru rezolvarea situațiilor naționale. Și, aici, ne-a prins! România e învățată să ia de-a gata de la Bruxelles. După aproape 30 de ani de democrație, nu avem strategii pe niciun domeniu, iar legislația națională ne-o armonizăm cu cea europeană printr-un simplu „copy-paste”, la care atașăm o traducere mot à mot. După care, ne trezim cu termeni despre care nu știm nimic, nu-i înțelegem și ne chinuim să-i folosim într-o engleză de Dâmbovița.

Apoi, banala virgulă din cauza căreia sunt întoarse multe proiecte europene și beneficiarii puși pe drumuri: vor putea funcționarii să uite de ea?!

Observ că liderii fermierilor noștri își pun mari speranțe în faptul că țara noastră va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, în perioada ianuarie-iunie 2019. Așteptările sunt mari, toți au impresia că oficialii români vor rezolva în șase luni ce n-au rezolvat în 10-12 ani de stat prin diversele instituții ale Uniunii Europene. Pe scurt, în cadrul Consiliului Uniunii Europene se reunesc miniștrii din fiecare țară, pe domenii, și discută, negociază, Consiliul având atribuții în adoptarea legilor și a bugetului anual al UE.

Îmi amintesc anul 2011. Era noiembrie și Cioloș, comisar european atunci, lansa propunerile pentru PAC 2014-2020, în Parlamentul European și în prezența tuturor miniștrilor din țările membre. Am fost acolo. În timp ce miniștrii Agriculturii din Germania, Franța, Spania, Bulgaria, Polonia îl certau pe comisar pentru plafonarea plăților directe, al nostru, Tabără, ridica problema cotelor de zahăr din sfeclă. De parcă această cultură e răspândită în toată România.

La vremea aceea, aveam reprezentanți și în Comisia de Agricultură a PE, de altfel vicepreședintele Comisiei, român, a și prezidat o parte din ședință. Actualul premier făcea, de asemenea, parte din Comisia de agricultură a Parlamentului European, însă atunci, pe 7 noiembrie 2011, am remarcat absența doamnei eurodeputat de la „o dezbatere istorică pentru Europa”, așa cum s-a scris în presa internațională.

Personal, sunt sceptică în ceea ce-i privește pe cei care ne reprezintă aici sau dincolo de granițele României. Mi-ar plăcea să mă contrazică și să-i văd bătându-se pentru realitățile noastre, făcând jocul țării.

„Capul plecat, sabia nu-l taie”. Să îndrăznim, totuși, să ridicăm capul!

În prezent, agricultura traversează un moment revoluționar, fiind astăzi condusă de date și de IT datorită soluțiilor ag-tech. Inovația tehnologică este motorul din spatele agriculturii de precizie, astăzi fermierii căutând constant instrumente mai eficiente pentru munca lor și folosind din ce în ce mai mult IT-ul pentru a spori producția și a-și maximiza resursele. Dezvoltarea dronelor și a tehnologiei imagistice avansate, a roboticii, a senzorilor și a programelor software aduce schimbări majore în agricultură. Cu soluțiile ag-tech, fermierii pot primi în timp real date despre problemele din câmp. „Folosind tehnologia, tot ceea ce un fermier are de făcut e să trimită o dronă sau să facă o poză printr-un satelit și să adauge senzori să vadă dacă recolta are nevoie de apă sau de fertilizator, apoi primește o avertizare în cazul în care există pericolul unor dăunători. Companiile de protecția plantelor care vor să își păstreze avantajul competitiv nu au cum să ignore acest trend și e important să fie proactive, să profite de oportunitățile oferite de tehnologie. Pentru a ține pasul, ele trebuie să fie capabile să furnizeze o ofertă cât mai cuprinzătoare, care să confere o importanță și mai însemnată fermierilor și să răspundă dorinței lor de a spori recolta folosind resursele necesare la maximum”, ne-a spus Dimitris Drisis, CEO Adama Agricultural Solutions pentru România și Republica Moldova. Pe plan mondial, în ultimii ani, investițiile în agricultura de precizie, în biotehnologii, automatizare, robotizare au depășit zece miliarde USD.

 

Soluțiile ag-tech, siguranța fermelor

Reporter: Din ce în ce mai mult, astăzi, vorbim de agricultură inteligentă, agricultură de precizie. Cum se vede, în momentul de față, agricultura mondială?

Dimitris Drisis: În agricultura globală, este un trend foarte puternic de a o mecaniza. Este un nivel foarte mare de investiții care se concentrează la această oră în ag‑tech, această agricultură condusă de date şi de IT. Poate este o exprimare prea futuristă, dar adevărată, mergem către un viitor al farming-ului fără fermieri. Ne îndreptăm spre un viitor în care o fermă situată în Noua Zeelandă va putea fi coordonată din România.

Trei elemente au catalizat în ultimii ani investiții de peste 10 miliarde USD. Primul este agricultura condusă de date, de IT, al cărei principal scop este de a produce mai mult, cu input-uri mai puține. Principalul vector al acestei situații este lipsa mâinii de lucru. A fi fermier, a face agricultură fără prea multă mână de lucru angajată, aplicarea input-urilor şi a soluțiilor de protecție a plantelor numai atunci când este necesar, la momentul oportun, şi aplicarea fertilizanților în mod personalizat, bazat pe fertilitatea specifică fiecărei porțiuni de sol, așa se vede agricultura în anii următori.

Al doilea factor este determinat de atenția autorităților cu privire la produsele fitosanitare, în special în Uniunea Europeană, unde regulile sunt din ce în ce mai stricte și orice investiții care determină fie reducerea dozei de substanțe de protecția plantelor, fie creșterea eficienței lor la o calitate constantă sunt căutate, iar companiile investesc puternic în aceste tehnologii noi.

A treia dimensiune este o oarecare ineficienţă a lanţului de distribuţie, nu neapărat în Europa, pentru că agricultura produce materie primă, şi de la producerea materiei prime până la transformarea ei şi consumarea ei în alimente trebuie să se gândească cineva la lanţul logistic, iar o mare parte a producției, datorită neoptimizării lanţului logistic, este pierdută la mijloc. Cu cât te uiți mai spre vestul continentului sau al lumii, cu atât mai mult aceste pierderi se produc la raftul magazinului, 20-30% din hrana produsă, iar când te uiți spre est, în lumea în curs de dezvoltare, Asia, Africa, aici pierderile majore se petrec între fermă şi punctul de consum în familie, în general, din cauza capacităţilor slabe de a produce, poate că nu neapărat de a produce, cât de a conserva hrana.

Reporter: Forța de muncă este o problemă în întreaga lume, se pare. Spuneți că lipsa forței de muncă duce spre tehnologizare, mecanizare, spre agricultura inteligentă. Aveți vechime în agricultura românească, din poziția de manager al unei companii furnizoare de produse pentru protecția plantelor. Sunt pregătiți fermierii români pentru o astfel de agricultură, dominată de IT, drone, GPS?

Dimitris Drisis: Experiența mea arată că sunt trei tipologii de agricultori în România. Una foarte profesională, în care fermele se pot compara și pot fi competitoarele celor mai bune ferme din vestul Europei sau din Statele Unite. Apoi, la polul opus, sunt fermele de subzistență, foarte multe în centrul țării, în care fermierii, pentru a reuși să supraviețuiască, combină atât cultivarea terenurilor, cât și creșterea animalelor, sunt exploatații de mici dimensiuni. Mai există o agricultură, care este undeva la mijloc și unde, practic, cei care dețin fermele se ocupă și de alte activități fără legătură cu agricultura. Dar această agricultură care este la mijloc, probabil, o să dispară în următorii ani, cred eu că se va consolida cu fermele mari din prima categorie.

România are o infrastructură IT şi de telecomunicații foarte dezvoltată, avem unul dintre cele mai rapide interneturi din lume, deci se așteaptă ca fermierii, cei profesioniști, să adopte noile tehnologii într-un ritm alert şi se spune că în lume poți să promovezi, poți să implementezi agricultura, noua agricultură, noua paradigmă, dacă există un retur pe investiție de 1 la 3. În momentul când vorbești cu fermierii profesioniști şi le explici foarte clar că fiecare euro investit le aduce trei profit, atunci șansele sunt clare şi mari de a vedea acești fermieri profesioniști adoptând noile tehnologii. Am văzut în toate domeniile această rată accelerată de adoptare pe toate categoriile de input-uri, pe semințe, pe protecția plantelor, am văzut-o pe agricultura de precizie, dar va lua un anumit timp până când ea se va difuza până la ultimul fermier. Însă... este în curs.

Fermierii mici, care combină vegetalul cu zootehnia, în special cei din Transilvania, poate că nu vor fi „atinși” de noua tehnologie prea curând şi probabil că vor rămâne cumva cantonați într-un mod „mai tradițional” de a produce, în conotație cu specificul românesc.

O să fac un comentariu un pic sensibil. Agricultura, teoretic şi practic, este o activitate economică care ar trebui să se autosusțină. Ideal, ea nu ar avea nevoie de subvenții și, practic, planul pe care trebuie să ni-l facem sau modul în care am gândi agricultura românească, care este una totuși performantă, ar fi cumva în afara paradigmei subvențiilor. Subvențiile ar trebui doar să canalizeze ce să facă fermierii, ce culturi să adopte şi probabil că subvențiile nu mai au vocația de a păstra oamenii, de a fixa oamenii în zona rurală, așa cum, probabil, o făceau în anii ’80 sau ’90 la început. În acest context, dacă aș fi eu fermier, m-aș gândi în primul rând cum mi-aș putea face operațiunile, activitatea cât mai competitivă, pentru a face față și contextului european, dar și contextului mondial. Și cunosc exemple clare de țări în Uniunea Europeană care, pentru faptul că agricultorii s-au focalizat la sfârșitul anului pe primirea acestor subvenții, practic țesutul agricol a fost destructurat. A luat, probabil, 10 – 20 de ani ca să mutăm fermierii într-o mentalitate de agricultură subvenționată şi s-ar putea să ne ia mai mult de o generație în acest caz pentru a ieși din această mentalitate.

Asocierea, pentru a controla prețul de vânzare al producției și nu pentru input-uri mai ieftine

Reporter: În toate țările Uniunii Europene, fermierii sunt organizați în cooperative. Fermierul român, într-un viitor nu prea îndepărtat, credeți că mai poate rezista pe o piață competitivă, comună, singur, fără a face parte dintr-o formă de asociere?

Dimitris Drisis: Asocierea este viitorul, însă nu văd în asociere simplul fapt că acei fermieri se vor uni și vor negocia la comun achiziționarea input-urilor. Adevăratul interes al asocierii trebuie să fie vânzarea producției și la ce preț o vor vinde. Input-urile sunt, probabil, pentru agricultor, 10-20% din total costuri. Dar spre ce culturi ne orientăm cu predilecție în ferme? Și, practic, trebuie să ne și specializăm, să vedem ce cultură funcționează mai bine într-o anumită fermă, în funcție de situația solului, de condiţiile pedoclimatice și, nu în ultimul rând, odată ce avem producția, să putem s-o negociem la vânzare ca agricultori, optimizându-ne veniturile. Avem exemple în alte țări occidentale, Franţa, Germania, în care cooperativele sunt structuri cu mii de salariați. Lucrează sute de mii sau milioane de hectare de cultură mare, au fabrici de lapte, au zeci de mii de animale, au și branduri puternice, pe care le valorizează la raft în supermarket, atunci când nu-și vând ei, spre exemplu, laptele. Putem oare compara fermierul care-și mulge vaca și vinde laptele oricum, cuiva care e dispus să-l cumpere, cu fermierii care sunt împreună şi care-şi administrează împreună un brand de lapte puternic pe care-l impun la raftul magazinelor? Cum credeți că este mai bine?

Adevărata întrebare pe care trebuie să ne-o punem în asociere este ce se întâmplă cu output-ul, ce se întâmplă cu producția, nu ceea ce se întâmplă cu input-urile, cu ceea ce generează costuri. Dacă aș fi fermier, parcă nu m-aș concentra neapărat pe asocieri, pe cooperative, pentru a-mi optimiza costurile la input-uri, dar aș fi, în mod cert, incitat și interesat să mă asociez pentru a-mi controla prețul de vânzare al producției şi pentru a fi mai profitabil.

Adama, pregătită pentru reglementările UE privind PPP

Reporter: Referitor la protecția plantelor, domeniul în care activați este afectat de faptul că Uniunea Europeană impune tot felul de măsuri restrictive, interzicând în ultima vreme folosirea multora dintre substanțele active cunoscute și utilizate de agricultori de-a lungul timpului?

Dimitris Drisis: Cu toții în Europa suntem afectați de aceste rigori şi vom continua să fim. Suntem, asta e realitatea, o industrie cu reglementări foarte puternice și trebuie să urmărim aceste normative internaționale, comunitare, pentru că asta e legea. Aceste reguli protejează interesul consumatorului, iar noi, ca industrie, trebuie să răspundem acelorași imperative.

Uitându-ne însă la viitor, voi folosi exemple din alte industrii. Au existat sau sunt companii care vând petrol și sunt industrii care au ieșit din businessul de petrol, dar au rămas în energie investind în domenii conexe: în gaz, în energia eoliană, în energia solară, iar aceste schimbări în aceste companii au fost determinate și de legislația internațională, dar și de cererile consumatorului care are grijă de cum și ce consumă. Se așteaptă ca și industria de protecția plantelor să fie în aceeași paradigmă. Probabil că se vor substitui substanțe active care necesită doze mai mari pe hectar cu alte substanțe active cu doze mai moderate, vom folosi noi metode care ne vor determina să reducem substanța, cantitatea de produs utilizată la hectar. Agricultura de precizie ne ajută, ne dă metode în acest sens și, probabil, vor apărea și alte metode complementare chimiei convenționale. Vorbim de substanțele biologice, de măsuri paleative, precum utilizarea pe scară mai largă a biostimulatorilor, care îmbunătățesc sistemul imunitar al plantei și, deci, oferă o protecție mai bună stării fiziologice a plantei. Putem să luăm un exemplu din familiile noastre, în care o mamă, în loc să dea o aspirină copilului răcit, preferă să-i dea o doză de vitamina C înainte să răcească. Iar această nouă situație, acest nou context, probabil că va crea premisele unor noi principii ale modului în care noi gestionăm protecția plantelor. Ca industrie, ne vom schimba, bineînțeles, dar asta va schimba și modul de a fi fermier, de a face agricultură.

Reporter: Adama, compania pe care o conduceți, este pregătită pentru aceste noi reglementări ale Uniunii Europene?

Dimitris Drisis: Cele mai multe companii de dimensiunea noastră, ca și Adama, s-au pregătit pentru aceste schimbări cu mult timp înainte ca ele să intervină și continuă să se pregătească. În fiecare an, noi ne pregătim cu o proiecție de cinci ani, iar când se anunță o inovație, în portofoliu o proiectăm pe 10-15 ani înainte. Iar astăzi deja ne pregătim și vedem cum va fi situația în 2022 sau 2023. Rolul departamentelor noastre de omologare nu este numai de a apăra produsele care sunt deja înregistrate în piață, ci și pentru a asigura produsele din portofoliul companiei în anii care urmează. Iarăși voi folosi o paralelă cu alte industrii. Era o discuție amuzantă acum câțiva ani, când evocam posibilitatea de a avea camioane fără șofer. Iar la această oră am trecut de la glumă la lucruri serioase, s-a anunțat că în Statele Unite, în perioada următoare, sunt puse în pericol peste două milioane de locuri de muncă din breasla conducătorilor de autocamioane, pentru că aceste tehnologii apar, pentru că, iată, un tractor fără șofer a început să fie o realitate. Același lucru, și cu surse alternative de energie. Gazul natural, energia eoliană, energia solară vor înlocui clar dieselul și toate firmele care promovează sau care au promovat tehnologia diesel acum se uită la aceste tehnologii, pentru că ele pregătesc viitorul. Ca o companie responsabilă, și Adama va face la fel.

Reporter: Adama face parte dintr-o asociaţie dedicată industriei în care activați, AIPROM - Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

Dimitris Drisis: Suntem membri activi. Suntem foarte mândri de reușita proiectului SCAPA, care a fost generat în cadrul asociației. Acest proiect a cunoscut un real succes în România. Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide al AIPROM este un mecanism de colectare, transport și valorificare a deșeurilor de ambalaje din plastic, metal și hârtie, provenite de la produsele de protecția plantelor (PPP) importate sau produse în România de către companiile care susțin sistemul. Toate serviciile de colectare prin SCAPA sunt gratuite atât pentru fermieri, cât și pentru distribuitorii produselor, cu respectarea strictă a condițiilor de preluare ale sistemului. Implementarea SCAPA este organizată și susținută financiar în mod integral de companiile membre AIPROM și de companiile participante la sistem.

Reporter: Suntem în anul 2018 și totuși încă avem probleme cu produsele contrafăcute.

Dimitris Drisis: E ceva ce foarte greu se va opri sau, poate, niciodată. Am venit în România în anul 2009, pentru prima oară, și am văzut acest fenomen. După criza financiară, o criză generalizată care a afectat mai multe domenii, nu numai agricultura, după 2008, foarte mulți fermieri și foarte mulți distribuitori de input-uri au avut probleme financiare, am văzut o recrudescență mare a produselor contrafăcute în acea perioadă. Și la vreo 9-10 ani după aceea, cu progresele macroeconomice pe care le-a realizat România, cu inițiativele conjugate ale AIPROM cu firmele membre, și a fost și un suport din partea statului, poliția s-a implicat destul de mult, am sentimentul că aceste probleme s-au redus în mod semnificativ, nu mai sunt așa de pregnante ca atunci.

Din nefericire, în viața de zi cu zi ne întâlnim și noi foarte des cu produse false, fake-uri, care pot apărea oriunde: în cosmetice, în produsele de uz curent, în electronice. Privind totuși industria noastră, ne-am dat seama că nu este cea mai vitregită și că s-au făcut niște progrese mari în a stopa acest fenomen. Iar fermierii nu mai sunt aceiași nici ei, au evoluat. Și când văd ceva suspicios, și ei se activează: sună industria, sună poliția, sună presa... nu pun „batista pe țambal”. Acum zece ani, și cu anumite suspiciuni privind veridicitatea unui produs, tot îl foloseau. Acum, se uită să vadă: să fie dintr-un circuit fiscalizat, cine l-a distribuit, ce s-a întâmplat cu el, ca să fie sigur că au rezultat. Fermierii nu mai sunt aceiași chilipirgii care existau înainte, ne mai sună și pe noi: „Uite, am primit produsul ăsta cu un preț foarte mic, cu o etichetă care nu mi se pare în regulă, ce părere aveți? Puteți să-mi confirmați lotul?”. Și așa mai departe. Acum nouă ani, nu era așa o situație, iar fermierii au evoluat de atunci. Nu se mai întâmplă așa.

„Fermierul român trebuie să trateze agricultura ca o afacere adevărată”

Reporter: Se tot vorbește de schimbările climatice. Din nou, agricultura s-a confruntat cu o vreme atipică. Cum s-au comportat culturile care au beneficiat de produsele companiei Adama?

Dimitris Drisis: Încă a rămas un semn de impredictibilitate asupra vremii în agricultură. Însă, ca o companie responsabilă, trebuie să fim acolo, să fim pregătiți când vremea se schimbă. Am fost avertizați, am știut că, de exemplu, primul tratament cu fungicide la cereale ar fi putut fi pierdut anul acesta, din cauza condițiilor climatice. Am încercat ca în aceste condiţii extreme să ne pregătim cu soluții de protecția plantelor care să ajute fermierii în locul acestei verigi pierdute din cauza vremii. Vremea niciodată nu va fi constantă, nu există un an la fel ca altul. Vremea se schimbă, iar noi trebuie să ne adaptăm. Ceea ce trebuie să facem, responsabilitatea noastră de furnizor de produse de protecție, este să ne pregătim cu soluții adecvate și să le comunicăm în timp util fermierilor.

Reporter: Despre rezultatele companiei în anul trecut și despre portofoliul de produse, ce ne puteți spune?

Dimitris Drisis: 2017 a fost un an de mare succes, Adama România impunându-se printre cele mai profitabile companii, printre cele mai performante din cadrul grupului. Am realizat o cifră de afaceri cu circa 17% mai mare decât în 2016, obținând peste 200 de milioane de euro, anul trecut.

La nivel global, în 2017, din cauza constrângerilor impuse de legislația europeană privind libera concurență, după ce ChemChina a cumpărat Syngenta, compania noastră mamă fiind ChemChina, a trebuit să renunțăm la o bună parte din produsele din portofoliul nostru. Partea bună a situației a fost că Adama a trebuit să renunțe la produse din portofoliu, însă am fost compensați cu produse care veneau din portofoliul companiei Syngenta, pentru această pierdere datorată contextului normativ. De aceea, businessul nostru continuă să fie foarte consistent, substanțial, pozitiv în primele două trimestre ale anului 2018. Așteptăm multe produse noi în anii următori, 2019-2020.

Reporter: În final, ce sfaturi aveți pentru fermierul român?

Dimitris Drisis: Mereu le spun fermierilor români că sunt norocoși pentru că fac agricultură într-o țară foarte competitivă. România este o mare țară  agricolă în Europa. Fermierul român trebuie să trateze agricultura ca pe o afacere adevărată. Ăsta este următorul nivel pentru fermieri. Să ai niște rezultate financiare, o contabilitate în regulă, să ai specialiști, profesioniști în fermă, oameni pe care să te poți baza. Să calibrezi contul de profit și pierdere, să-ți calibrezi costurile, să-ți calibrezi profiturile. Pentru că acest comportament serios, asumat, va deschide calea finanțărilor de anvergură pentru ferme.

Acum patru ani, fermierii aveau mari dificultăți în a obține un credit de orice natură. Acum, creditul a început să curgă către ferme și, astfel, având acces la bani, pot fi mult mai competitivi și pot da o șansă în plus afacerii lor. Însă pentru a primi acești bani, ei trebuie să convingă finanțatorii, băncile, IFN-urile că ferma lor este o afacere solidă. Prin urmare, pe agricultorii români îi sfătuiesc să trateze ferma ca pe un adevărat business, cu nimic diferit faţă de orice alt business. Așa cum și noi tratăm, în Adama, businessul, totul e foarte serios. Exact la fel.

La final de aprilie, a venit ca un trăsnet vestea că, până la sfârșitul lui 2018, se interzice folosirea produselor de protecția plantelor din categoria neonicotinoidelor. Comisia Europeană a anunțat că trei substanțe (imidaclopridul, clothianidinul şi thiamethoxamul) vor mai putea fi utilizate doar în serele permanente, unde nu ajung albinele. Informarea CE vine după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a confirmat că substanțele menționate mai sus sunt dăunătoare pentru albine, sprijinind astfel rezultatele unor studii contestate de-a lungul timpului de industria de protecția plantelor. Împotriva interzicerii, au votat România, Cehia, Danemarca și Ungaria, iar Bulgaria și Polonia sunt printre puținele țări din UE care s-au abținut. Pentru interzicerea neonicotinoidelor au votat majoritatea statelor membre, dintre care amintim: Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia.

Agricultorii sunt puși în fața unui fapt împlinit, fără a avea alternative la îndemână. De șapte ani, țara noastră tot obține derogări în folosirea neonicotinoidelor, însă, după cum se vede treaba la Bruxelles, nu mai există șanse pentru o nouă derogare.  

Secretarul de stat Daniel Botănoiu spune că măsura anunțată de Comisia Europeană afectează cinci milioane de hectare din țara noastră. „România va milita pentru o alternativă foarte clară, ne vom bate până la capăt. În cazul porumbului şi în cel al florii-soarelui, nu sunt suficiente măsuri care să poată fi luate astfel încât planta, odată răsărită, să nu fie atacată. Cinci milioane de hectare vor fi afectate. Ținând cont că vom deține şi președinţia Consiliului Uniunii Europene, vom găsi o măsură alternativă”, promite oficialul Ministerului Agriculturii.

Care sunt alternativele, având în vedere că pentru produsele pe bază de neonicotinoide nu există o soluție chimică de înlocuire? Una dintre alternative ar putea fi o măsură de susținere a fermierilor afectați, un sprijin financiar de la Bruxelles ori de la București. Ceea ce, cred, e la fel de greu de obținut ca o nouă derogare.

O altă alternativă ar fi ca specialiștii din cercetare să găsească urgent soluții de înlocuire. Nu-i ușor. Oricărui produs, mai ales că vorbim de protecția plantelor, până să ajungă pe piață îi trebuie niște ani, și nu puțini. Îmi spunea cineva că o mare companie din industrie are o substanță care să înlocuiască neonicotinoidele, însă e încă în faza de avizări, testări, omologări. Au trecut vreo trei-patru ani de atunci. Prin urmare, până să găsească soluții cercetarea, statul nostru trebuie să facă ceva.

Anul trecut, a fost unul favorabil dăunătorului Tanymecus dilaticollis, iar produsele pentru tratamentul semințelor din familia neonicotinoidelor au fost singurele care s-au dovedit eficiente în culturile infestate.

Suntem pregătiți să facem față, fără neonicotinoide, gărgăriței, care este o adevărată catastrofă pentru culturile de porumb și pentru cele de floarea-soarelui?

Categoric, nu, spun fermierii, care apreciază că nu vor mai putea cultiva porumb și floarea-soarelui fără neonicotinoide, că nu văd un viitor al agriculturii fără glifosat sau fără neonicotinoide. Agricultorii afirmă cu tărie că în sudul țării nu s-ar mai produce porumb și floarea-soarelui, fără tratamente.

Reducerea numărului de albine din ultimii ani a fost explicată, prin studii, de utilizarea pe scară largă a pesticidelor. Cei care realizează produse pentru protecția plantelor au contestat studiile, spunând că acestea sunt incoerente și nerealiste.

Cât de concludente sunt studiile care au dus la interzicerea unor substanțe din categoria neonicotinoidelor nu ar putea spune, probabil, nici măcar cei care le-au făcut. Pentru că, se pare, există semne de întrebare referitoare la diminuarea coloniilor de albine, dincolo de pesticide.

Albinele au nevoie de plante. Plantele au nevoie de albine. Oamenii, al căror număr e într-o continuă creștere pe plan mondial, au nevoie de hrană.

Ce e de făcut pentru ca tuturor să ne fie bine?

Poate că ar trebui, înainte de orice studii/cercetări/directive dictate de varii interese, să (re)învățăm să conviețuim.

Marea Medalie de Aur i-a revenit companiei Vinex Murfatlar, pentru Elixir - Pinot Noir Roze, demisec, 2017.

Decernarea premiilor se va face pe 2 martie 2018, ora 14:00, în cadrul Târgului GoodWine (2-4 martie, Romexpo București), la standul Azoc Star.

Concursul Național Vin Bag-in-Box 2018, ediția a doua, s-a desfășurat pe 26 februarie, în București, gazdă fiind restaurantul La Mama – Ateneu. Au fost înscrise 103 vinuri, din care: 49 albe, 23 roze și 31 roșii. Concursul este organizat de Azoc Star SRL, partenerul oficial Smurfit Kappa Bag-in-Box pentru Europa de Est (Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Moldova și România) și beneficiază de sprijinul companiei franceze Smurfit Kappa Bag-in-Box și al filialei italiene Smurfit Kappa Bag-in-Box Vitop, fiind organizat după modelul celui mai mare concurs de vinuri de profil din lume – Concours International Wine In Box. „Concursul este o metodă de validare a calității vinurilor ambalate la bag-in-box, care va fi benefică atât consumatorilor, cât și revânzătorilor”, punctează reprezentantul firmei Azoc Star – Cătălin Costiniuc.

În urma deliberării, juriul a hotărât acordarea unui număr de 30 de medalii. Din juriu au făcut parte membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, somelieri, oenologi, jurnaliști și bloggeri din lumea vinului. Totodată, un juriu alcătuit din iubitori de vin a selectat cel mai popular vin ambalat la bag-in-box. În urma evaluărilor la Concursul Național Vin Bag-in-Box, vinurile cu cele mai bune punctaje vor fi înscrise cu sprijinul financiar al organizatorilor la Concours International Wine In Box – organizat în Franța, la Toulouse, în martie 2018. „Pentru cramele din România, participarea la competiții internaționale de acest gen este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial”, apreciază Cătălin Costiniuc.

Cel mai bun vin la bag-in-box, Medalia de Aur:

  1. Viile Budureasca, Sauvignon Blanc, 2017, alb demisec
  2. Crama Gîrboiu, Varancha, 2017, alb demisec
  3. Agro Industrial Ceres, Crama Hermeziu, Sauvignon Blanc, 2017, alb sec
  4. Domeniile Bogdan, Muscat și Riesling, alb demisec
  5. Nalba, Crama Hamangia, Aequilibrum, Pinot Noir Rose, 2017, rose demisec
  6. Agro Industrial Ceres, Crama Hermeziu, Cabernet Sauvignon, 2016, rose sec
  7. Carl Reh, Crama Oprișor, Rose de Roumanie, rose demisec
  8. Viile Budureasca, Cabernet Sauvignon, 2016, roșu sec
  9. Nostalgic, Crama Viișoara, Fetească Neagră, 2016, roșu demisec
  10. Vie Vin Vînju-Mare, Vinul Casei, Merlot 2015, roșu demisec

Cel mai bun vin la bag-in-box:

  1. Viile Budureasca, Fume, Chardonnay cu Riesling Italian și Pinot Gris, 2017, alb demisec
  2. CMD Dealu Mare Tohani, Sauvignon Blanc, 2017, alb demisec
  3. Speed, Vinuri de Huși, Zghihara de Huși, 2017, alb sec
  4. CMD Cotnari, Etichetă Galbenă, Crama Cotnari, alb demidulce
  5. Vincon Vrancea, Vin Bun, Fetească Regală, alb demisec
  6. Carl Reh, Crama Oprișor, Blanc de Romanie, alb demisec
  7. Produse Moldovenești, F’Autor, Cabernet Sauvignon 2016, rose demisec
  8. Ostrovit, Vinăria Ostrov, Cabernet Sauvignon 2017, rose
  9. Alcovin, Merlot Rose 2017, rose demisec
  10. Speed, Vinuri de Huși, Merlot Rose, 2017, demisec
  11. Speed, Vinuri de Huși, Busuioacă de Bohotin, 2017, rose demidulce
  12. Domeniile Boieru, Vin de Ciumbrud, rose demisec
  13. Viile Budureasca, Red Cuvee, Cabernet Sauvignon cu Merlot și Shiraz, 2017, roșu demisec
  14. Nostalgic, Crama Viișoara, Cabernet Sauvignon, 2016, roșu sec
  15. Viile Budureasca, Cabernet Sauvignon, 2017, roșu sec
  16. Carl Reh, Crama Oprișor, Fetească Neagră, roșu demisec
  17. Produse Moldovenești, F’Autor, Merlot Cabernet Sauvignon, 2016, roșu demisec
  18. Natura, Casa Panciu, Băbească Neagră, 2016, roșu demisec
  19. Segarcea, Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon

Cel mai popular vin la bag-in-box:

Alb: Viile Budureasca, Sauvignon Blanc, 2017

Roze: Vinex Murfatlar, Elixir, Pinot Noir, 2017

Roșu: Crama Viișoara, Fetească Neagră, 2016

La inițiativa firmei Azoc Star, pe 26 februarie 2018 se desfășoară pentru al doilea an consecutiv ,,Concursul Național Vin Bag-in-Box”, în Capitală, la restaurantul La Mama – Ateneu.  Azoc Star este partenerul oficial Smurfit Kappa Bag-in-Box pentru Europa de Est (Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Moldova și România).

La cea de-a doua ediție a Concursului de vinuri ambalate la bag-in-box participă aproximativ o sută de vinuri, iar cele medaliate vor primi însemne aplicabile pe exteriorul cutiilor. „Este o metodă de validare a calității, care va fi benefică atât consumatorilor, cât și revânzătorilor”, punctează reprezentantul firmei Azoc Star – Cătălin Costiniuc. El a adăugat că prima ediție a acestui concurs, din februarie anul trecut, a fost foarte bine primită de producătorii români. În 2017, au fost înscrise la Concursul Național Vin Bag-in-Box 72 de probe. „Obiectivul principal al concursului este acela de a sprijini consumatorii de vin la bag-in-box în a-și alege vinuri certificate în mod obiectiv de specialiști din lumea vinului și degustători recunoscuți din România, precum și de promovare pe piața europeană a vinurilor românești ambalate în bag-in-box”, precizează Cătălin Costiniuc.

Concursul Național Vin Bag-in-Box beneficiază de sprijinul companiei franceze Smurfit Kappa Bag-in-Box, al filialei italiene Smurfit Kappa Bag-in-Box Vitop și este organizat după modelul celui mai mare concurs de vinuri de profil din lume – Concours International Wine In Box.

În urma evaluărilor la Concursul Național Vin Bag-in-Box, vinurile cu cele mai bune punctaje vor fi înscrise cu sprijinul financiar al organizatorilor la Concours International Wine In Box – concurs organizat în Franța, la Toulouse, în martie 2018. „Pentru cramele din România, participarea la competiții internaționale de acest gen este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial”, apreciază Cătălin Costiniuc.

Juriul concursului va fi alcătuit și în acest an din membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, somelieri, oenologi, jurnaliști și bloggeri din lumea vinului. Totodată, un juriu alcătuit din iubitori de vin va avea sarcina de a selecta cel mai popular vin ambalat la bag-in-box.

Decernarea premiilor se va face pe 2 martie 2018, ora 14:00, în cadrul târgului GoodWine (Romexpo București), la standul Azoc Star.

Firma Azoc Star este membră a diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, fiind responsabilă cu operațiunile din estul Europei (Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Moldova, România). Cu șapte fabrici în întreaga lume, Smurfit Kappa Bag-in-Box este liderul european pentru soluții bag-in-box, iar robinetul său Vitop este numărul 1 mondial pentru robinetele tip bag-in-box. Soluția de ambalaj Bag-in-Box este ideală nu doar pentru vinuri, ci și pentru produsele lichide sau semilichide alimentare și nealimentare, de la 1,5 litri până la 1.000 de litri. Sistemul bag-in-box oferă produselor alimentare o creștere a duratei de consum de până la câteva săptămâni de la deschidere.

S-a sfârșit un an, a început altul, ne uităm peste cel trecut și facem planuri pentru 2018. Cum era de așteptat, spre finalul lui 2017, pe la început de decembrie, ministrul Agriculturii și-a făcut bilanțul. Dacă statul paralel este unul imaginar, agricultura paralelă cu cea în care trudesc mai micii sau mai marii fermieri nu este doar un scenariu, ci o realitate.

Să vedem, pe scurt, cu ce se laudă Petre Daea. Înainte de orice, ministrul ridică în slăvi producțiile-record din sectorul vegetal, realizări care în proporție majoritară aparțin agricultorilor. Apoi, la „reușite” se încadrează subvențiile date la timp (teoria lui Albert Einstein, că timpul e relativ, nu e contrazisă în cazul plăților), programele „Tomata”, „Alege Oaia”, Antigrindină, Irigații. Realizări mărețe urmează și acum, în 2018: măsuri pentru porcine și taurine românești, programul „Bivolița”, programe pentru păsări, pentru zona montană, pentru depozite de legume-fructe, centre de preluare și prelucrare a producției agricole, școli de stână și programe pentru susținerea învățământului agricol. Se anunță un an plin.

Dacă ne uităm în urmă, ce vedem, de fapt? O agricultură haotică, în care fiecare face ce și cum vrea, fără să țină cont de piață, în care statul aruncă apă unde arde fără a gândi ce face mai departe, o agricultură în care marele fermier își vede de afacere, iar cei mici și mijlocii așteaptă câte o gură de oxigen de la stat.

A început 2018, și agricultura e tot lipsită de strategii. Sunt uitate tone de hârtii prăfuite prin sertarele autorităților statului pe care sunt rânduite strategii pe termen scurt, mediu și chiar lung. La fel cum sunt uitate și lăsate fără norme de aplicare legi care ne-ar putea scoate, cât de cât, din sărăcie. Benefică fermierului român și implicit economiei naționale este așa-zisa lege a supermarketurilor, care încă nu funcționează. Nici despre cele 51% produse românești pe rafturile marilor rețele de magazine nu mai sunt vești. Cum nu se mai știe nimic nici despre Legea Cooperației Agricole 566/2004 modificată prin Legea nr. 164, publicată în Monitorul Oficial în 22 iulie 2016 și care încă nu are norme de aplicare, în 2018!

„Eu am ochii în frunte, nu la ceafă, deci privesc în viitor, nu în trecut”, a declarat Petre Daea la ceas de bilanț. D-aia rămâne uitată legislația, că ministrul nu are ochi la ceafă să privească în urmă și a trecut ceva vreme din iulie 2016 până acum.

De ce am atins subiectul cooperației? Pentru că în bilanțul conducerii MADR nu a fost amintit, măcar la „nerealizate” sau „de realizat” în 2018, mai ales că Asociația Cooperativelor Agricole din România a tot trimis memorii la minister prin care cere aplicarea Legii cooperației așa cum a fost modificată în urmă cu un an și jumătate.

Necazul fermierului mic și a celui mijlociu, majoritar în agricultura autohtonă, e că nu are putere de negociere, nici în fața băncilor și nici în fața furnizorilor de input-uri. O soluție ar fi asocierea. Însă, ca să se asocieze, vrea să vadă beneficiile, să aibă măsuri legislative care să-l diferențieze de unul din afara unei forme de asociere. Ceea ce ar putea face Legea cooperativelor, dacă s-ar pune în practică din punct de vedere fiscal. Dar nu există norme metodologice…

Legea 164/2016 aduce beneficii importante din punct de vedere fiscal, scutiri de impozite atât pentru cooperativele agricole, cât și pentru membrii lor, cum ar fi: cooperativele agricole care procesează produsele agricole sunt scutite la plata impozitului pe profit în primii 5 ani de activitate; câteva tipuri de cooperative agricole care au ca obiect de activitate achiziții și vânzări, de procesare a produselor agricole, manufacturiere și de mică industrie în agricultură și de procesare primesc scutire de impozit pe profit când au o cifră de afaceri mai mică de 2 milioane de euro, pentru primii 5 ani de activitate; membrii cooperativei, daca au statut de microîntreprindere, primesc scutire de la plata impozitului pe venit, respectiv persoanele fizice sau persoanele fizice autorizate sunt scutite la plata impozitului pe venit pentru producția valorificată către cooperativa agricolă. Alte înlesniri: scutirea la impozitul pe proprietate pentru bunurile imobile ale membrilor cooperatori folosite pentru realizarea unei producții ce va fi valorificată prin cooperativă; acordarea scutirii la impozitul pe venitul din arendă primit de persoanele fizice care sunt membri fondatori ai unei cooperative, aferent terenurilor pe care l-au dat în arendă la cooperativă.

Așadar, iată o lege bună, dar nefuncțională din cauza guvernanților.

Este știut că agricultorii noștri nu se înghesuie în cooperative ori în grupuri de producători, să-și pună la comun bunurile. Totuși, au început să înțeleagă că e din ce în ce mai greu să fii singur, au început să vadă avantajele asocierii, iar înlesnirile fiscale date celor care lucrează sub cupola cooperativei ar putea fi un impuls pentru funcționarea „ca în afară” a cooperației agricole.

Conform datelor MADR, există peste 500 de cooperative la noi, din care funcționale sunt până în 300.

Clasa de mijloc a agriculturii trebuie să fie unită, altfel, nu rezistă. Iar statul, după cum se vede, pune umărul la dispariția micilor fermieri.

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista