Societatea Agricolă Agrozootehnica, din comuna Independența, este cea mai veche exploatație agricolă din județul Călărași. Are fermă vegetală – circa 2.000 ha, dar și fermă zootehnică care îi asigură supraviețuirea în ani dificili, precum cel pe care îl traversăm acum. Despre ce pot face guvernul, banca sau chiar fermierii ca să nu îngropăm agricultura ne-a vorbit Constantin Anghel, cel care a înființat și conduce afacerea agricolă de pe meleagurile călărășene, unde am ajuns și noi recent.
„De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007 a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007 am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume. Cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor.”
De mai bine de 30 de ani, Constantin Anghel are în grijă, pe lângă ferma vegetală, și ferma de vaci cu lapte pe care a ținut-o deoarece a vizat integrarea producției vegetale cu zootehnia. De ce? Simplu: vaca de lapte era cea mai rentabilă din sector, la acea vreme. Mai mult, avantajul lui era că „moștenea” de la fosta CAP niște grajduri pe care le putea moderniza.
Nu s-a gândit la o fermă de porci sau de păsări pentru că ar fi trebuit să ia totul de la zero. „De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007, a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007, am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume – acum mai cultiv zece hectare, dar atunci aveam în jur de 80 ha cu ceapă, arpagic, roșii, vinete, ardei, în suprafețe mult mai mari comparativ cu ce mai cultiv acum. Și atunci am zis: cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor. Nu mai pun că aproape 15-16 oameni sunt salariați la această fermă, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o localitate cum este Independența: mecanizatorii, cu cei de la zootehnie și cu TESA înseamnă 44 de salariați”, ne-a spus Constantin Anghel, care crede că dacă această schemă s-ar replica la toate localitățile, nu ne-am mai plânge că numărul pensionarilor este egal cu cel al salariaților.
Foarte important i s-a părut și să producă lapte de bună calitate, pe care să îl dea spre consum. La automatul din sat vinde în prezent 300 de litri pe zi, o cantitate destul de mare, având în vedere populația din Independența și împrejurimi.
Numărul de vaci a scăzut în toate localitățile județului Călărași, nu doar în aceasta, și din cauza normelor impuse de UE ce trebuie respectate de fiecare gospodar care crește o vacă. „Noi, la societate, ne permitem să avem ferma împrejmuită, filtru sanitar-veterinar, teren pe care putem face furaje. Altfel, dacă vei cumpăra și furajele, nu cred că poți să ieși pe profit. Prețul laptelui a crescut, a scăzut, însă noi ne-am menținut”, spune fermierul călărășean.
„Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franciza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic!”
Crescătorii se așteaptă la susținere din partea autorităților
Au fost și ani în care au dus-o bine, dar anul acesta crescătorii de animale se așteptau ca, din cauza pandemiei, Guvernul României să le ofere un ajutor, măcar 30 de bani pe litru, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „A scăzut prețul la lapte, nu se mai desface atât de mult pentru că programul «Cornul și laptele» a înghețat, școlile n-au mai funcționat. Nici HoReCa nu mai funcționează, deci se consumă mai puțin și atunci și vânzarea laptelui și a produselor din lapte este mult mai greoaie”, afirmă fermierul, căruia, de multe ori anul ăsta, i-a trecut prin cap să vândă animalele, mai ales și cu seceta extremă manifestată acum, în 2020.
Dar, se întreabă unde ar putea vinde în altă parte decât la abator? Iar urmarea? Peste 2-3 ani să cumpere alte animale. În plus, a investit foarte mult în reproducție, în genetică, de aproape 15 ani face însămânțări artificiale numai cu material seminal de la tauri de top. A făcut și transfer de embrioni, pentru că vorbim de vaci Holstein Friză, rasă cunoscută ca o adevărată fabrică de lapte.
Seceta a scăzut producția, dar nu și prețurile input-urilor
Provocarea este că dincolo de secetă, prețurile la input-uri au crescut, forța de muncă necesită susținere, ca să nu mai vorbim de mentenanța instalațiilor de muls, de eliminare a dejecțiilor, care sunt automatizate. „Suntem puțini cei care ne chinuim să ținem vacile, chiar dacă poate nu este recunoscută valoarea muncii de aici. Totdeauna când s-au dat subvenții au zis: hai să dăm la toți și acum 10-15 ani se dădeau și la cei cu o vacă. A fost o mare greșeală pe care nu puteai să o spui, că toată lumea-ți sărea în cap. Ideal era să pompezi în ferme și să ai ferme de elită, să poți să-ți asiguri toată cantitatea de lapte de care ai nevoie în țară fără să imporți măcar un litru de lapte”, crede Constantin Anghel.
Forma de organizare, de societate agricolă, nu îi permite să vândă când vrea. Mai întâi trebuie să ridice problema aceasta într-o adunare generală. Mai mult, își pune întrebarea de unde vor cumpăra laptele clienții săi fidelizați.
E nevoie de soluții pentru ca subvenția să fie mai mare pentru cei care fac producții de lapte crescute.
Despăgubiri prea mici?
2020 comparativ cu 2007 e mult mai dificil pentru fermierul din Călărași. În urmă cu 13 ani, intraserăm în UE și nu avea atât de multe proiecte sau leasinguri. Având în vedere că societatea agricolă Agrozootehnica Independența are două proiecte cu fonduri europene, nu mai întrunea punctajul necesar pentru a accesa și alte fonduri. Dar din 2007 până în 2020 sunt 13 ani și nu poți să folosești aceleași utilaje, așa că au fost schimbate din fonduri proprii sau leasinguri.
Aceste rate pot fi o problemă mai ales că societatea a investit în pământ pentru a securiza afacerea: degeaba ai animale, dacă nu ai cu ce le hrăni. „Nu mai spunem că una era valoarea input-urilor în 2007 și tehnologia în 2007 și alta e în 2020. Deci, cheltuielile, de la 13-14 milioane (lei vechi, n.r.) cât erau pe hectarul de grâu s-au dus la 30. La fel și la orz, la fel și la floarea-soarelui, la fel și la porumb. Curios că, în momentul în care s-au încheiat procesele-verbale de calamitate la orz-grâu, s-au luat de referință costurile de la Institutul de Economie Agrară. Spre nedumerirea mea, erau aproape egale cu cele din 2007. Interesant este că în momentul în care s-au făcut procesele-verbale de calamitate pentru floarea-soarelui și porumb, ele sunt mult mai mari. Un fapt curios, la floarea-soarelui avem costul de producție mai mare decât la porumb, dar sunt niște costuri, într-adevăr, reale? Cele de la grâu, orz, rapiță n-au fost reale, au fost foarte mici”, a mai spus agricultorul.
Constantin Anghel ne-a zis că anul acesta producția la grâu s-a situat în jurul a 1.000 kg/ha, chiar dacă tehnologiile aplicate solului și culturii au fost de top.
„Nu mai aplicăm produse de protecția plantelor, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția!”
Investiții în energie verde și sisteme de irigații
Constantin Anghel a încheiat un contract pentru panouri fotovoltaice pe care le-a pus pe grajd pentru a fi independenți energetic. A mai cumpărat o remorcă tehnologică nouă, pentru că, în luna aprilie, grâul și orzul arătau extraordinar. „Dacă de vreo 7-8 ani totul era bine, se derula frumos, nu era nicio problemă, ne achitam toate leasingurile, toate ratele, am crezut că așa va fi și în 2020. La un moment dat, am zis: hai, că poate-i numai la grâu, la orz și rapiță, dar nu credeam că ne lovește și la porumb, și la floarea-soarelui”, precizează fermierul. În plus, seceta l-a determinat să nu semene rapița, mai ales că în sud nu a căzut apă mai deloc.
Mai mult, în zonă, canalele de irigații deschise au fost distruse, mai ales că de la un moment dat nu s-a mai subvenționat energia electrică. Acum se investește în sistemele de irigații, dar insuficient. Și nici apă nu se mai găsește. „Irig o mică suprafață, am făcut un puț forat, anul acesta – iată încă o investiție mare, m-a costat un miliard și ceva – și ud la grâu unde am 100 de hectare, unde pot să trag apă din lac fără niciun fel de probleme. Dar este foarte puțin”, ne-a mai povestit agricultorul.
Până anul acesta nu a investit în irigații, deoarece nu era proprietarul pământului și teama era să nu piardă investiția.
Constantin Anghel face parte din mai multe asociații de udători: datorită modului în care sunt amplasate terenul și canalele, terenurile sale se află între asociații, așa că a depus proiecte pe două asociații. Canalele sunt preluate pe organizații, mai există doar o singură stație și planul e să facă încă o stație, mai ales că discuțiile se poartă în jurul dării către o societate, chiar dacă nu va intra în proprietatea ei. „Și mi se pare normal să nu fie, dar trebuie văzut ce fac cu canalele din interiorul solelor, care sunt de două feluri. Canalele secundare C1 nu sunt ale noastre. Nu e ca la fostul IAS, unde la cei care au luat teren lucrurile sunt clare, sigure și precise. Aici s-au dat terenurile și, fiind pe Legea 18, s-a uitat să se dea sau să rămână la societatea-mamă... Sunt rămase în aer, nici la ANIF, nici la noi”, a explicat fermierul.
Proiectul se face doar pentru stație, fără canal, eventual prin conducte. E cea mai ieftină soluție și scopul e de a iriga în orice formă. Legat de proprietarii care se împotrivesc ca o conductă să le traverseze solele, trebuie găsite soluții.
Asigurarea la secetă, prea scumpă și prea impredictibilă
Seceta a dus la suprafețe calamitate în multe județe, mai ales în sud-estul țării, Tulcea sau Constanța fiind, de exemplu, printre cele mai afectate.
Susținerea guvernului a venit greu și le-a creat nemulțumiri fermierilor, care și-ar fi dorit sume mai consistente la hectar, mai ales că asigurarea pentru secetă e scumpă și mulți nu și-o permit. „Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franșiza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic! Apoi, mă asiguram, dădeam banii ăștia, dar dacă asigurătorul nu-mi mai dădea nimic, încotro o luam? Asta era asigurare la producție”, ne-a explicat Constantin Anghel, subliniind că dacă o cultură nu e răsărită, nu ți-o asigură nimeni. „Dacă nu-i răsărită, se anulează asigurarea, subliniez, franșiza 30% și m-a dat peste cap... venea la 500 de hectare cam 60 de milioane pe hectar – niște sume colosale! Vreo 3 miliarde pe care trebuia să le dai atunci ca să poți să beneficiezi de banii europeni din Submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, n.r.)”, a mai spus acesta, subliniind că e un risc prea mare.
Mai mult, fermierii care vor să se asigure cu ajutorul banilor europeni derulați prin AFIR pot avea ghinionul ca până depun dosarul să se epuizeze suma, deoarece există o anumită sumă și se asigură primii veniți până la acoperirea plafonului.
Green Deal... dar cum?
Strategia Comisiei Europene, Green Deal, aduce niște restricții, în contextul folosirii excesive la nivel european a produselor de protecție a plantelor (PPP). Deocamdată, nu se știe cum se va implementa, e doar un bumerang pentru a testa reacția fermierilor. Unii s-au declarat entuziasmați chiar și în România care, din motive economice, are un nivel mult mai mic de PPP.
Până în 2030, se urmărește realizarea a ceea ce nu s-a făcut în 30-40 de ani, la nivel de UE.
Dar provocarea e cu atât mai mare cu cât anul acesta, din cauza secetei, au apărut noi dăunători. „Și nu ici-colo, ci roiuri, de te și speriai. Alea decimează totul. Deci trebuie văzut că avem condiții diferite de la o zonă la alta, de la o țară la alta și nu putem dintr-odată să zicem: noi putem să reducem. Va trebui să facem, probabil, treptat-treptat. Să vedem care este și efectul administrării acestora. Dacă ar apărea aceste substanțe care ajută agricultura biologică, am face, dar va fi greu pentru noi”, a explicat fermierul.
În România, se știe statistic că nu avem atât de multe pesticide aplicate, iar mai mult de cinci sau șase tratamente la grâu nu se fac. Cei din sud dacă fac două, mai multe realizându-se în Banat, de exemplu, unde sunt mai multe ploi și e necesar să previi bolile. „Noi suntem în beznă. Ce se vrea, cum facem? Nimeni nu spune nimic și te trezești că «De mâine faceți așa!» sau «Nu mai aplicați voi din astea!». Bun, nu mai aplicăm, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția! Nimeni n-o să facă asta...”, crede Constantin Anghel, adăugând dezamăgit că totul va cădea tot pe umerii fermierilor.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
