ANT sector vegetal - REVISTA FERMIERULUI

În semn de solidaritate cu fermierii din Moldova (ACCPT Iași), inițiatorii protestului de miercuri, 7 aprilie 2021, dar și cu ceilalți agricultori din țară care și-au arătat nemulțumirile mărșăluind cu utilajele pe străzi, Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD) a organizat mișcări de protest  în fața mai multor primării din Dobrogea, printre care primăriile din localitățile Chirnogeni, Comana, Mereni, Cobadin. Manifestările au început la ora 14, simultan cu mișcarea fermierilor din restul țării și au constat în deplasarea utilajelor agricole, a tractoarelor de la sediile agricultorilor până la primărie, unde au staționat pentru aproximativ o oră.

Fermierii din toată țara sunt nemulțumiți de faptul că în bugetul anului 2021 nu au fost incluse sumele promise pentru despăgubirea culturilor de primăvară afectate de seceta din anul 2020.

„Noi, fermierii dobrogeni, continuăm să solicităm o stategie de dezvoltare durabilă cu soluții specifice și cu alocări financiare consistente pentru amenajarea stațiilor de pompare și a canalelor de irigații. Să nu uităm că Dobrogea a fost și este cea mai calamitată zonă la nivelul României, este zona care se confruntă cu un grad mare de ariditate, cu un risc extrem de ridicat de deșertificare”, transmite Theodor Ichim, președintele APAD.

Foto: Theodor Ichim, fermier - județul Constanța

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Miercuri, 7 aprilie 2021, în aproape toată țara fermierii și-au scos tractoarele în stradă și protestează în speranța că, de data aceasta, guvernanții le vor auzi strigătul disperat. De altfel, marți - 6 aprilie, ACCPT Iași (Asociația Cultivatorilor de cereale și Plante Tehnice), asociație care reunește agricultori din toate județele Moldovei și care a inițiat protestele, a trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului României, Florin Cîțu.

Tergiversarea acordării despăgubirilor pentru calamitățile culturilor din primăvara anului 2020, întârzierea plății procentului rămas la despăgubirile pentru culturile de toamnă din anul 2019, neplata subvenției la motorină, reducerea substanțială a ANT-ului pentru acest an sunt doar câteva din nemulțumirile agricultorilor care acum își strigă disperarea în stradă.
„Vă cerem imperativ: acordați despăgubirile pentru culturile calamitate în anul 2020! Soluțiile de identificare a sumelor necesare v-au fost prezentate de către reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare. Dorim să înțelegeți clar că pierderile din anul precedent (37% sub producția de cereale a anului 2019) se vor repeta, cu siguranță, și în acest an, peste 40% dintre fermieri fiind în imposibilitatea de a-și asigura necesarul de reluare al activității agricole, fiind penalizați substanțial de către furnizorii de servicii, semințe, inputuri, amendamente, fertilizanți”, se precizează în scrisoarea adresată de agricultori premierului Florin Cîțu, scrisoare deschisă semnată de președintele ACCPT Iași - Emil Bălteanu.

ACCPT Iași arată că anul trecut, ca urmare a secetei din zona de est și sud-est, pentru fermieri înseamnă:

  • Diminuarea cifrei de afaceri cu minimum 40% până la 90%;

  • Întârzieri la plata facturilor pentru inputuri - pierderi de 25 -50%;

  • Despăgubirile ar acoperi costurile cu achiziția fertilizanților care în ultimele două luni au crescut 50-80%;

  • Costul carburanților a crescut cu 20% din 15 noiembrie 2020 și până acum;

  • Distribuitorii nu mai finanțează fermieri cu datorii din anul 2020;

  • Culturile de primăvară au fost mai puternic afectate decât cele de toamnă, iar acestea fiind despăgubite în procent de circa 90%. Nu este corect ca cele de toamnă să fie despăgubite și cele de primăvară nu;

  • Unii fermieri, neîndeplinind contractele de livrări cereale au primit penalități de la 100 până la 800 lei/tonă;

  • Chiar ministrul Agriculturii a afirmat că: „despăgubirile nu acoperă nici pe departe pierderile suferite de fermieri”;

  • Despăgubirile se vor întoarce, în mare parte, la buget prin: tva, impozite, taxe locale.

ACCPT Iași (Grânarii „dă-te pe brazdă”) este o asociație non profit a fermierilor din județele de est ale României (SV, BT, NT, IS, BC, VS, VN, GL, BZ), cu sediul în județul Iași și un număr de 110 membri, fermieri care lucrează o suprafață de peste 40.000 de hectare.
ACCPT Iași este membru al APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România), care alături de alte trei organizații importante (PRO AGRO, UNCSV, LAPAR) formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare, una dintre cele mai reprezentative voci ale fermierilor în relația cu instituțiile, la nivel național și internațional.

Foto: Daniel Florici, fermier - județul Iași

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Publicitate

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista