Parlamentarul Claudiu Năsui s-a apucat să numere unitățile de cercetare finanțate de la bugetul statului, întrebându-se ce tot cercetează de 35 de ani și care-i rezultatul. Iar dacă vrem să aducem bani la buget, putem tăia de la cercetare, desființând-o.

Se poate dezvolta o țară fără cercetare? Fără știință, populația unei țări poate fi manipulată ușor. Scopul cercetării este dobândirea de noi cunoștințe științifice sau tehnologice, conform DEX. În economia statelor dezvoltate, civilizate, educate, puternice din toate punctele de vedere, cercetarea este indispensabilă. Însă nu același lucru putem spune despre adunătura din Casa Poporului, putând să ne lipsim de mulți de pe acolo. Pentru economii la buget, de aici trebuia să se apuce de numărat politicianul.

În Parlamentul României sunt peste 400 de aleși ai poporului, fiecare având secretar, șofer, consilieri, sedii, venituri în afara salariilor, tot de la stat (subvenții, bani de diurnă, bani de cazare, bani de îmbrăcăminte etc). Întreb și eu, ce fac toți acești oameni plătiți din bani publici? Desigur, în afară de show, pe care tot noi îl plătim.

Dacă-mi amintesc bine, partidul domnului Năsui, USR, de aproape zece ani de când este prezent în Parlament a fost mereu o piedică pentru agricultură. PNRR este un exemplu care-mi vine-n cap acum. Dar au mai fost și alte proiecte bune pentru sectorul agroalimentar care n-au trecut din cauza USR, partid care azi vrea să reducă risipa prin închiderea cercetării.

Să vedem ce zice Claudiu Năsui: „113 de institute de cercetare, 12 centre de cercetare, 48 de stațiuni de cercetare, o editură, o revistă și chiar și o unitate militară. Toate astea finanțate din banii dumneavoastră. În total 178 de agenții din cercetarea de stat (...) Nu a fost ușor să fac lista. Imaginați-vă că fiecare linie are întregi organigrame. Structuri de conducere, secretare, șoferi, sedii, etc. Toți sunt ordonatori oficiali de credite ai statului român. Toate încep mici și ajung să tot crească. Dacă treceți prin listă veți observa că multe institute se intercalează ca domeniu de activitate. Asta se întâmplă pentru că de fapt scopul lor nu este de fapt cercetarea, ci salarizarea și oferirea de posturi de conducere care vin cu un set mare de privilegii și beneficii. Cele mai mari salarii din statul român sunt în aceste institute. Cel puțin din cele pe care le-am descoperit eu. Salarii mai mari decât cel al președintelui SUA. Într-un caz am descoperit și un salariu mai mare decât toate salariile miniștrilor din guvern la un loc (...)”.

Să mă refer un pic la cercetarea agricolă românească. Încă e subfinanțată de stat. Un cercetător, într-o stațiune de pildă, face cercetare, dă cu mopul, e și șofer, e și secretar. Și toate astea, pe mult mai puțini bani decât primește un parlamentar doar ca să ridice mâna. Chiar nu vă e rușine, domnule Năsui? Probabil că nu.

În agricultură, institutele și stațiunile de cercetare (sunt toate în numărătoarea „Năsui”) se autofinanțează și reprezintă un sprijin real pentru fermieri. Toate, absolut toate unitățile de cercetare din sectorul agroalimentar, prin tot soiul de proiecte, atrag bani europeni, din care trăiesc. Am zis trăiesc, nu huzuresc precum cei din Casa Poporului.

Cercetarea duce lipsă de cercetători. Păi, dacă erau așa salarii mari, mai lipsea forța de muncă?

De ce e nevoie de stațiuni de cercetare în mai multe zone din țară? Pentru că, de pildă, se cercetează un hibrid pe pământul din zona respectivă, în condițiile pedoclimatice ale regiunii respective. La fel la fructe, legume, animale.

Poate că există pile și relații și în cercetare, dar nu omori un sector pentru câțiva neaveniți. În spiritul ăsta ar cam trebui închise toate instituțiile statului, inclusiv Parlamentul din care face parte și Claudiu Năsui, chiar dacă în acele structuri sunt și oameni care-și fac treaba.

Dragi politicieni, chiar nu aveți nimic de zis referitor la Parlamentul României și la instituțiile publice în care, pe românește, se freacă menta? Domnule Năsui, vedeți că e posibil să umflați buzunarul statului dacă vă băgați colții în cele de mai sus, nu doar să numărați, așa, de ochii lumii.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

CITEȘTE ȘI: SCDP Băneasa, din cenușăreasă, astăzi un model

Cercetarea care hrănește România

Unde este zootehnia românească?

În județul Ilfov, la Grădiștea, tânărul Cosmin Iancu lucrează circa 1.100 de hectare. Ferma a fost înființată de bunicul lui Cosmin în urmă cu vreo 30 de ani. Afacerea agricolă a familiei Iancu s-a dezvoltat încet şi sigur, iar astăzi vorbim despre un business în care nimic nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu economii pentru vremuri grele și pentru investiții, fără credite sau leasinguri periculoase, ce pot îngreuna activitatea unui fermier.

Pentru tânărul fermier Cosmin Iancu, 2024 a fost unul dintre anii cei mai grei. De altfel, pentru tot ceea ce înseamnă agricultură, în special în sudul și sud-estul României, dacă analizăm ce s-a întâmplat din punct de vedere climatic, al costurilor și al valorificării culturii, vom observa că rezultatele nu au fost tocmai îmbucurătoare. „Pentru ferma noastră, anul 2024 s-a concretizat în a fi cel mai prost an de când existăm. De pildă, la cultura de porumb, cultură la care noi eram campioni, care ne aducea cele mai mari satisfacţii şi ne capitaliza ca entitate economică, acum la o cheltuială de 4.500 de lei pe hectar şi cu un randament de 700-800 kg este dezastruos, nici nu mai are rost să mai facem socoteala”, ne-a zis Cosmin Iancu, care reprezintă a treia generație de fermieri, într-un business de familie, înființat de bunicul său.

„Am reuşit să facem o brumă de profit la rapiţă, la grâu şi, prin eforturi foarte mari, am avut posibilitatea de stocăm marfă.”

Dar fenomenul nu a fost izolat, ci s-a manifestat la nivel de țară. Producția de porumb, sorg și floarea-soarelui a României a scăzut în 2024 la un nivel istoric, cu 5,6 milioane de tone de porumb și sorg și 1,3 milioane de tone de floarea-soarelui, conform datelor Institutului Național de Statistică. Comparativ, în 2023, producţia naţională a fost de 10,3 milioane de tone de porumb, mai mare decât cea din anul anterior, de 8,7 milioane de tone, dar mai mică decât cea din 2018 (18,6 mil. tone) sau cea din 2019 (17,4 mil. tone), cauzele fiind seceta şi lipsa irigațiilor.

„Cât să conteze România, în contextul în care America vine cu cea mai mare recoltă de porumb, în jur de 390 de milioane de tone de porumb? Nici la celelalte culturi nu a fost grozav, totuși am reuşit să facem o brumă de profit la rapiţă, la grâu şi, prin eforturi foarte mari, am avut posibilitatea de stocăm marfă. Avem un spaţiu de depozitare de circa 10.000 de tone care ne conferă o oarecare lejeritate în negociere, o oarecare independenţă în a face vânzările, că nu suntem dependenţi de anumite silozuri, de anumiţi parteneri. Stocăm marfa, o punem pe „căprării”, o analizăm şi după aia încercăm să găsim variante s-o vindem la preţ mai bun. Faptul că am reuşit să ţinem marfă este îmbucurător, preţurile s-au mai apreciat la toate culturile, având în vedere şi faptul că nu a fost producţie”, a arătat tânărul fermier.

Deficitul a fost însă și la nivelul Uniunii Europene, dar și în Rusia sau Ucraina, unde producţiile au fost mai mici cu milioane de tone. Mai mult, preţurile sunt la un nivel foarte scăzut. Spre exemplu, la recoltat, floarea-soarelui 1,80-1,90 lei, pentru ca apoi să ajungă la 2,70-2,80 lei/kg.

„Singurul lucru pe care-l pot gestiona şi-l pot dirija într-o oarecare măsură îl reprezintă costurile.”

Managementul costurilor

Producţiile slabe din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, i-au făcut pe fermieri să-și îndrepte atenţia către o gestionare cât mai bună a costurilor. „Chiar dacă facem o producţie mai mică, încercăm să temperăm costurile, pentru că de fapt despre asta este vorba. Suntem meteo-dependenţi, vremea n-o putem controla, iar preţul se formează la bursă și este extrem de volatil. Singurul lucru pe care-l pot gestiona şi-l pot dirija într-o oarecare măsură îl reprezintă costurile. Și aici trebuie să lucrăm noi, pentru că până în momentul acesta sau până în anii în care a fost bine, noi, fermierii, nu am acordat o atenţie riguroasă asupra costurilor”, a explicat Cosmin Iancu, subliniind că reducerile la inputurile agricole nu ar trebui să fie și la calitate. Riscul este însă ca prin folosirea de produse de protecţie a plantelor generice sau mai ieftine să pierzi la producție și calitate.

„România, din punct de vedere economic, trece printr-o perioadă foarte grea.”

Fermierii trebuie să aibă în vedere o producţie minimă dorită, care să asigure un randament pe fiecare cultură, cu o investiţie minimă – îngrăşăminte, fertilizanţi şi produse de protecţie a plantelor –, pentru a obține o cultură sănătoasă care să le permită negocierea unui preţ cât mai bun. Mai mult, în condițiile climatice ale anului trecut, subvenția dată de statul român, menită să compenseze pierderile de recoltă cauzate de secetă, se ridică la suma de 1.000 de lei pe hectar, destinată agricultorilor care au înregistrat pierderi majore în anul agricol 2023-2024. „Primim bani pe despăgubiri, dar îi dăm înapoi cu trei mâini pe Ordonanţa „Trenuleţ” şi pe alte programe şi proiecte care, asta este, vor avea loc. Din păcate, România, din punct de vedere economic, trece printr-o perioadă foarte grea. Este foarte simplu: gândiţi-vă cum ar fi ca eu la mine la prăvălie, la SRL, să produc 100.000 de lei şi să am cheltuieli de 150.000 de lei! Merge o dată, banca te împrumută o dată, de două ori, dar la un moment dat se înfundă. Acelaşi lucru se întâmplă şi era de aşteptat să vină un moment în care tragi linie, eşti pe marginea prăpastiei şi trebuie să iei măsuri drastice. Revenind la partea de costuri, trebuie să existe o redefinire a costurilor, în măsura în care trebuie acordate foarte bine cu contextul climatic. Din păcate şi de fapt din sărăcie, foarte mulţi fermieri au semănat anul acesta agricol fără îngrăşăminte complexe”, a arătat fermierul din Ilfov.

În perioada sărbătorilor, costurile cu îngrăşămintele au crescut cu 20%. Dar fără o fertilizare echilibrată sau PPT-uri, cu programe fitosanitare inadecvate, pierderile sunt inevitabile. „Am cumpărat îngrăşăminte azotoase, uree, înainte de sărbători, cu 2.015 lei plus TVA tona, ca apoi să discutăm despre valori de peste 2.400 de lei plus TVA. Şi vorbim la cash”, a adăugat Cosmin Iancu.

Chibzuință și investiții făcute din economii

În prezent, în ferma administrată de Cosmin Iancu se lucrează în jur de 1.100 de hectare. Însă începuturile au însemnat 20 de hectare și multă voință. „După ’89, cu o serie de împrumuturi, de credite defectuoase la vremea aceea, bunicul a reuşit să procure ceva utilaje. Oamenii, pentru că-l cunoşteau şi aveau încredere, au venit şi i-au spus bunicului meu să le lucreze terenul. Uşor, uşor, lucrurile au început să capete o altă anvergură, pentru că am intrat în UE, am gustat şi noi ce înseamnă tehnologie străină, fonduri europene, şi atunci a început o aşa-zisă dezvoltare, care a făcut o tranziţie de la o agricultură de semisubzistenţă, cu nişte costuri haotice, cu consumuri mari de combustibil, la o agricultură performantă, bazată pe ceea ce înseamnă tehnologie de ultimă generaţie”, povestește tânărul fermier care a crescut printre mecanizatori, de altfel aceiași oameni alături de care lucrează și în prezent. Microbul agriculturii l-a luat de pe câmp, iar dragostea pentru pământ l-a făcut să se specializeze și să urmeze studiile Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, unde a terminat Facultatea de Agricultură. „După care am făcut un master în Agricultură durabilă şi, nu în ultimul rând, astăzi, sunt doctorand în cadrul USAMV București. Deci, iată, un domeniu în care este nevoie de o continuă specializare, lucrăm cu organisme vii, lucrurile se schimbă, vremea se schimbă, produsele se schimbă, legislaţia se schimbă şi toate aceste lucruri trebuie să ne ţină într-un permanent contact”, punctează Cosmin Iancu.

Deviza în cadrul fermei ilfovene a fost una simplă: încet şi sigur, iar acum vorbim despre un business care se întinde pe trei decenii, în care nimic nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu economii pentru vremuri grele și pentru investiții, fără credite sau leasinguri periculoase, ce pot îngropa un fermier. „Sincer să fiu, cred că este o suprafaţă suficientă ca să poată să fie gestionată cu resursele pe care le am, cinci mecanizatori care deservesc această suprafaţă, eu, în calitate de inginer agronom, de specialist al fermei, şi aparatul auxiliar, secretariat, director economic etc. Suntem, zic eu, într-un echilibru cu costurile şi, atunci, problema cea mai mare rămâne în continuare acest factor limitativ – vremea”, spune Cosmin Iancu.

Irigațiile rămân doar un vis

Dar capriciile vremii sunt dublate în județul Ilfov de lipsa irigațiilor, județ care nu va fi niciodată prioritar pentru realizarea unui sistem. În urmă cu 30 de ani, câmpurile de la Grădiștea erau irigate, dar acum acest lucru nu se mai face pentru că modalitatea era una destul de complicată. „Exista un sistem de tubulaturi, de ţevi care alimentau câmpurile din lacul Căldăruşani, conducta era îngropată pe sub întregul teritoriu al comunei Grădiştea. Acest proiect nu poate fi refăcut de mine cu încă doi vecini de-ai mei, şi atunci sigur că nu văd un viitor, din păcate, în realizarea irigaţiilor în zona noastră”, menționează fermierul.

În zonă nu există o sursă de apă, iar soluția puțurilor nu este fiabilă. „Dacă la noi exista un canal cu apă, ceva, nici nu mă mai interesa, era o investiţie sigură, mă puteam duce la bancă cu toată încrederea și spuneam că de aici încolo, zece ani, nu mai investesc în altceva şi mă canalizez spre irigaţii. Dar, din păcate, nu există sursă de apă. Varianta asta, a puţurilor forate, este o întreagă nebunie, pentru că ştim cu toţii ce înseamnă să te autorizezi. Mai nou, nu ai voie să iei apă din pânza freatică, deci doar până la a doua pânză, de unde nu ai debit. Se creează un joc în care cheltuiala e mare, resurse risipite şi rezultat dezamăgitor”, a completat Cosmin Iancu.

„Tehnologiile moderne sperăm să ne ducă spre obținerea acelei brume de profit de care avem cu toţii nevoie.”

Bani în plus, dar nu în buzunarul muncitorilor

Într-un an în care multe ferme au fost scoase la vânzare, iar sectorul agricol sângerează la propriu, Ordonanța „Trenuleț” a făcut ceea ce agricultorii preconizau. „Suntem în anul în care tot auzim de această nebunie cu băncile care execută, preluări de ferme etc., deci este o situaţie în care eşti în groapă, încerci să te ridici şi mai vine cineva şi-ţi mai dă un picior în cap şi spune: ridică-te! Cam asta se întâmplă. Mai ales în agricultură, unde veniturile sunt destul de modeste, în care oamenii oricum o duc destul de greu. Noi am încercat an de an să fim aproape de oamenii noştri, să facem treabă alături de ei, ei cu noi şi noi cu dânşii, şi, când am putut, am majorat veniturile. Spre exemplu, la un mecanizator, pentru a-i menţine acelaşi nivel al salariului, trebuie să-i măresc brutul cu 1.000 de lei. O mie de lei ori câţi suntem mă costă într-un an 150.000 de lei, bani de care omul nu beneficiază deloc”, a explicat Cosmin Iancu, mulțumit că se află în situația fericită în care își permite astfel de majorări.

Progresul tehnologic vine în ajutorul fermierilor și este unul dintre pariurile cu care speră că vor fi câștigători. „Dacă dăm timpul înapoi, o să vedem că în anii 2000 lucram o suprafaţă cu zece tractoare româneşti. Când începea campania de arat, se ara două luni. Acum, în 4-5 zile, lucrăm aceeaşi suprafaţă cu trei tractoare, cu forţă de muncă mult mai redusă, o lucrare de mult mai bună calitate şi cu costuri mult mai mici. Deci, iată, progresul a existat şi cu siguranţă progresul nu se opreşte aici şi va avansa. Un apetit şi o deschidere din partea noastră, a fermierilor, către tehnologiile moderne, cu resurse mai puţine și cu costuri mai reduse, sperăm să ne ducă spre obținerea acelei brume de profit de care avem cu toţii nevoie”, ne-a zis în încheiere Cosmin Iancu.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță lansarea în mediul online a platformei naționale AKIS (Sistemul de Inovare și Cunoaștere în Agricultură), „un instrument digital care oferă un cadru colaborativ pentru generarea, transferul şi aplicarea cunoștințelor și inovațiilor”.

AKIS reunește persoane, instituții, companii şi organizații din mediul agricol şi rural, în scopul facilitării integrării actorilor relevanți, interacțiunii dintre știință și practică, asigurând astfel fluxul informațional și accelerând implementarea ideilor noi de către fermieri şi întreaga comunitate rurală.

„Participarea activă în cadrul AKIS este crucială pentru consolidarea legăturilor dintre cercetare, educație și practică în sectorul agricol în vederea creșterii competențelor fermierilor și ale altor antreprenori din comunitatea rurală, precum și pentru construirea unui spațiu rural inovator și prosper”, transmite MADR.

Toți cei interesați din agricultură, producție, cercetare sunt invitati să se alăture acestei inițiative la următorul link: https://roakis.eu/ro/.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Guvernul României a adoptat Hotărârea privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 523/2023, prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură. Măsura vizează sprijinirea operatorilor economici din domeniul acvaculturii prin rambursarea diferenței dintre acciza standard și acciza redusă pentru cantitățile de motorină utilizate în activitățile specifice sectorului, în anii 2024 și 2025.

Conform actului normativ, cuantumul unitar al ajutorului de stat este stabilit astfel:

Pentru anul 2024:

• 1 ianuarie – 30 iunie: 1,746 lei/litru

• 1 iulie – 31 decembrie: 2,079 lei/litru

Pentru anul 2025: 2,213 lei/litru.

Pentru anul 2024, suma estimată pentru plata ajutorului de stat este de 500.000 lei, iar pentru anul 2025 este prevăzută o alocare de 1.500.000 lei, în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„Această schemă are ca scop reducerea costurilor de producție pentru operatorii din acvacultură, consolidarea viabilității economice a sectorului și încurajarea continuității activităților în amenajările piscicole. Aplicarea măsurii contribuie, totodată, la compensarea efectelor negative ale creșterii prețurilor la resursele energetice și la menținerea competitivității operatorilor în plan național și european”, transmite MADR.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În cadrul Campaniei 2025, termenul de depunere a Cererilor de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a fost prelungit până la data de 13 iunie 2025, inclusiv.

Printr-un Ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Cererile de plată și modificările la cerere se depun la APIA în perioada 3 martie - 13 iunie 2025. Astfel, data limită de depunere este 13 iunie 2025, inclusiv. Potrivit MADR, prelungirea termenului vine în sprijinul fermierilor care din motive neimputabile lor nu pot depune Cererile de plată pentru anul 2025 în termenul stabilit inițial.

Modificările aduse prin Ordinul MADR nr. 179/21.05.2025:

• S-a stabilit eligibilitatea terenurilor scoase din circuitul agricol și acordarea posibilității fermierilor de a solicita plată pentru suprafețele utilizate în scop agricol și care sunt la dispoziția lor pe perioada întregului an calendaristic;

• Pentru schema PD-26 sprijin cuplat pentru porumb a fost reglementată eligibilitatea privind asigurarea încărcăturii de cel puțin 3 UVM/ha cultură, la momentul depunerii cererii de plată sau la data modificării acesteia;

• A fost corelată Anexa nr. 10 – „Lista activităților non-agricole” cu prevederile Ordinului INS nr. 377/2024 privind actualizarea CAEN;

• Pentru eco-schema PD-27 „Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate”, în notele de subsol ale Anexei 19 s-au adus noi clarificări privind modalitatea de completare a Caietului de pășunat;

• Perioada de reținere a animalelor în exploatație se modifică astfel: pentru specia bovine (sprijinul cuplat pentru venit): 14 iunie – 13 octombrie 2025; iar pentru speciile ovine și caprine (sprijinul cuplat pentru venit și ajutorul național tranzitoriu): 14 iunie – 21 septembrie 2025.

„Fermierii sunt așteptați la Centrele județene și locale APIA unde vor beneficia de tot sprijinul funcționarilor Agenției în accesarea cu succes a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă. Pentru a nu aglomera activitatea APIA este necesar să se respecte graficul programărilor anunțate”, transmite MADR.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La întrebarea din titlu ne-a oferit răspunsuri prof. dr. ing. Ilie Van, preşedintele Societăţii Române de Zootehnie, dar şi preşedinte al Uniunii Naționale a Crescătorilor de Păsări din România. În zootehnia autohtonă există un sector competitiv, care, pe lângă că asigură necesarul populației noastre, are succes la export. În schimb, progresul genetic se lasă așteptat.

Ilie Van: Sectorul zootehnic nu este foarte bine astăzi. Ca structură a producţiei, dacă ne uităm pe cifrele statistice de la sfârşitul anului trecut, producţia animală este practic reprezentată 50,4% de carne de pasăre şi restul celelalte specii, adică bovine, ovine, porcine etc. În condiţiile în care românul mănâncă în primul rând carne de porc, de pasăre, vită şi oaie, ca ordine, din păcate nu putem oferi din producţia internă aceste produse. România are două specii care ar trebui să fie foarte bune pentru piaţa externă, bovina de carne şi oaia, şi aici ar trebui să mergem pe creşterea producţiei şi orientarea către export a acestor două produse. Porcul, din păcate, trece printr-o situaţie mai dificilă din cauza pestei porcine africane, este într-o situaţie de ieşire sperăm noi, pentru că s-au redus focarele în ultimul timp, citesc şi eu frecvent statisticile publicate de ANSVSA. Sperăm ca în scurt timp să se relanseze, mai ales că Ministerul Agriculturii a finanţat în ultimul timp două proiecte foarte importante de reproducţie pentru porc şi pasăre, aceste proiecte sunt demarate, fermele sunt aproape de a fi puse în funcţiune şi prin punerea în funcţiune a fermelor de reproducţie poţi să reîncepi un program de creştere în fermele comerciale.

Reporter: Din nefericire, sunt crescători care au trecut prin situația de a avea pestă porcină africană în ferme, iar acum le este teamă să reînceapă acest proces.

Ilie Van: Da, este o teamă. Și la pasăre este aceeaşi problemă cu gripa aviară, însă eu i-aş sfătui pe cei care sunt totuşi crescători de animale şi mai ales au lucrat în sectorul ăsta atât timp, să aibă curaj, să aplice măsuri de biosecuritate drastice, pentru că acolo este o boală de biosecuritate. Spre exemplu, la pasăre, deşi în Europa au evoluat mii de focare de gripă aviară, noi, în România, în ferme, n-am avut decât două-trei focare în ultimii cinci-şase ani. Practic, prin măsurile de biosecuritate care s-au luat la poarta fermei am putut să protejăm efectivele şi să nu avem pagube foarte mari. Deci este o boală de biosecuritate, dacă ne luăm măsuri drastice sigur că putem trece peste această nenorocire, pentru că este o nenorocire. Au avut şi alte țări problema asta. De exemplu, Spania a avut pestă porcină africană, fermierii de acolo au depăşit-o şi astăzi sunt cei mai mari producători de carne de porc din Europa...

Reporter: Mai mari decât cei din Danemarca?

Ilie Van: Mai mari în ceea ce privește cantitatea. Sunt foarte mari şi sunt principalii exportatori de carne de porc în China, şi au depăşit pesta porcină africană. Deci, este posibil. Noi nu trebuie să renunţăm la această activitate, trebuie să ne gândim cum o facem ca s-o facem bine, să ne apărăm animalele de acest virus, pentru că e un virus care afectează şi vedem bine că a făcut ravagii şi, bineînţeles, vom putea să reluăm un program de dezvoltare a sectorului de creştere a porcului, mai ales că se finanţează şi fermele de reproducţie şi avem de unde să începem. Pentru că este important. Crescătorii din țara noastră au avut ghinionul să aibă deficit de ferme de reproducţie şi să importe purcei din Europa, care mai întâi s-au importat cu 25 euro pe cap şi acum au ajuns la vreo sută de euro purcelul.

Reporter: E imposibil să mai fii rentabil la prețurile de azi.

Ilie Van: Da. A crescut cererea, preţurile s-au ridicat şi sigur că oamenii îşi văd de profit, iar noi trebuie să creştem pentru că suntem implicaţi într-un business la care nu putem renunţa de pe o zi pe alta. Practic, sectorul este în suferinţă.

Reporter: Cât mai acoperim din necesarul țării de carne de porc? 

Ilie Van: Acoperim în jur de 30%. Efectivele sacrificate anul trecut sunt în jur de trei milioane de capete. Fermierii care au fost apropiaţi de această specie şi au trăit din această muncă atâţia ani trebuie să aibă curaj şi să încerce să reia activitatea, dar, v-am spus, pe alte baze, pe bază de ferme de biosecuritate cu măsuri drastice.

Reporter: În ceea ce priveşte ovinele, sunt foarte puţine ferme care să aibă posibilitatea să-şi îmbunătăţească sistemul de biosecuritate, nu prea vorbim de lucrurile acestea, pentru că, în general, în România se creşte mai mult extensiv decât intensiv, şi atunci pârghiile pe care le au crescătorii de oi pentru a reuşi să facă faţă pestei rumegătoarelor mici, care este pentru prima dată în România, nu prea sunt posibile.

Ilie Van: ANSVSA face eforturi foarte mari ca pesta rumegătoarelor mici să fie recunoscută ca o boală regionalizabilă, adică să fie recunoscută şi în ţările terţe ca o boală regionalizabilă şi să izolezi focarul acolo unde există şi să poţi să exporţi din zonele neafectate. Bineînţeles că trebuie luate măsuri drastice de restricţionare a mişcărilor de efective şi alte obiecte şi materiale care ar putea să transmită boala dintr-o parte în alta. Este recunoscută în Europa aşa, ca boală regionalizabilă, dar nu este recunoscută în statele terţe. Autoritățile noastre chiar fac eforturi de a face această regionalizare şi de a permite exportul de animale vii în ţările care erau tradiţional importatoare de ovine din România. Un lucru important de menţionat este că atât pesta porcină africană, cât şi pesta rumegătoarelor mici nu sunt transmisibile la om. Ele sunt transmisibile la animale şi nu la om. Doar trebuie să ai grijă să nu se îmbolnăvească animalul.

„Toţi puii care se cresc în lumea asta sunt cu piele galbenă, genetic controlată. Există o genă care permite depunerea de betacaroten în piele. Asta este explicația științifică.”

Avicultura românească, un sector competitiv

Reporter: Să discutăm și despre creșterea păsărilor. În ultimii ani, toţi crescătorii tradiţionali au reuşit să se dezvolte, să investească şi să ajungă la un standard european, mai ales că mulţi dintre avicultori exportă procente însemnate din producţia pe care o realizează.

Ilie Van: Noi nu putem să stăm separaţi de o piaţă unică europeană. Suntem membri ai Uniunii Europene, comerţul este liber, nu se pun niciun fel de bariere. Singura problemă pe care o ai este costul de producţie cu preţul, să fii competitiv pe piaţă şi să ai calitate bună. Or, în ceea ce priveşte avicultura, şi ouă, şi carne, şi reproducţie, şi păsări vii, suntem în echilibru valoric-comercial. Exportăm cam de 430 de milioane de euro şi importăm de 430 de milioane de euro. Sigur că eu, dacă mă întrebaţi, sunt nemulţumit, că am putea să exportăm mai mult. Export înseamnă, în fapt, comerţ intracomunitar, pentru că 95% din comerț este cu ţările membre UE.

Reporter: Asta înseamnă că fermele avicole de la noi au standarde înalte de calitate.

Ilie Van: Şi înseamnă o competitivitate şi standarde de calitate, dar, încă o dată o spun, am putea s-o facem mai bine. Pentru că avem condiţii mult mai bune decât alte state care nu au condiţiile României şi care exportă mai mult decât noi.

Din punctul de vedere al asigurării gradului de autosuficienţă, la carne suntem la 98%, cam atât este procentul de asigurare, adică cât producem din cât consumăm. Prin urmare, producem 98% din cât consumăm, pentru că aducem din UE produse ceva mai ieftine. Exportăm produse cu valoare adăugată mare şi aducem pulpe – că la noi se caută mai mult astea şi sunt mai ieftine. De aici vine această diferenţă de neasigurare sută la sută sau peste sută la sută. La ouă suntem peste sută la sută, cel puţin anul trecut aşa am fost, şi sperăm să ne menţinem, pentru că noi mai avem o problemă, întâlnită, de altfel, în toată agricultura noastră, problema cu Ucraina, de unde ajung pe piața autohtonă produse mult mai ieftine şi aici trebuie să fim foarte atenţi, pentru că putem să distrugem şi ce a mai rămas din zootehnie.

Reporter: Sunt câteva aspecte care trebuie lămurite de specialiști. De pildă, puiul galben. Vedem ba pe TV, ba pe rețelele de socializare tot soiul de informații fără nicio legătură cu realitatea din fermele avicole, că se vopsesc puii și altele asemenea. Ce e cu toată povestea asta cu vopsitul în galben al puilor?

Ilie Van: E clar că nu este nimic adevărat în toată povestea asta. Nu poţi să ieşi pe piaţă şi să afirmi că noi vopsim puii. Asta este o greşeală copilărească, nu se poate face aşa ceva. Puii sunt mai galbeni sau mai puţin galbeni pentru că sunt hrăniţi cu produse sau cu materii prime furajere care conţin mai mult betacaroten, xantofile, care colorează grăsimea.

„Carnea de pasăre din România este de o calitate deosebită şi sigură pentru consumul uman. S-au făcut investiţii foarte mari în industrie. Suntem competitivi din toate punctele de vedere cu orice producător avicol din Europa.”

Reporter: Adică nu se introduce în hrană, cum s-a afirmat, colorant sau mai ştiu eu ce care, chipurile, să dea culoarea respectivă.

Ilie Van: Nu. Prin folosirea de materii prime mai bogate în betacaroten se obține o culoare mai gălbuie a puiului. Dar toţi puii care se cresc în lumea asta sunt cu piele galbenă, genetic controlată, şi cu penaj alb. Majoritatea, cu penaj alb, că mai sunt şi pui cu alte culori ale penajului, dar pielea este galbenă. Deci există o genă care nu inhibă depunerea de caroten în piele, este o genă recesivă, care permite depunerea de betacaroten în piele. Asta este explicația științifică. Dacă puiul ăsta care genetic este controlat de această genă ce permite depunerea betacarotenului în piele este hrănit cu grâu, de exemplu, nu va avea o piele galbenă. Va avea o piele mai pală, mai deschisă. Puii ăştia care au fost reclamaţi pentru aşa ceva sunt pui crescuţi în tehnologii alternative, adică nu puiul tradiţional industrial care se creşte cu materii prime controlate, ci puii care sunt crescuţi în aer liber, care au acces pe iarbă, pe păşune şi ciugulesc iarba, aceasta conținând mult betacaroten. Practic 3-4% din tot ce facem noi ca producţie de carne este din aceste tehnologii alternative. Nici nu putem să creştem mai mult de 3-4%, pentru că nu ne lasă clima. Adică, vara e caniculă, cine ar putea să scoată puii pe căldurile astea afară? Iar iarna e frig şi nu poţi să-i scoţi că e frig. Există o normă în legislaţia UE care-ţi permite doar pe o anumită perioadă să-i ţii închişi, dacă vrei să-i valorifici ca pui crescuţi în aer liber. Nu poţi să-i închizi şi să spui: am păşune şi dacă pot să-i scot – bine, dacă nu – nu. Nu! Trebuie să faci dovada că i-ai scos o anumită perioadă, un anumit număr de ore şi de zile, ca să poţi să scrii pe eticheta aia că sunt pui crescuţi în aer liber.

Reporter: Alte povești care circulă fără a avea vreo legătură cu realitatea sunt legate de hormoni și de antibiotice. Să lămurim și aceste aspecte! 

Ilie Van: Toată producţia avicolă pe care o facem astăzi este condusă de legislaţia europeană. Este în baza legislaţiei europene, care dacă este vorba de directive, decizii, recomandare, e transpusă în legislaţia naţională, dacă este vorba de regulament, se aplică întocmai în toate statele membre. Așadar, noi nu avem multă legislaţie proprie în domeniile tehnice principale, şi atunci sigur că ne orientăm după UE. Fermierii ăştia sunt obligaţi şi verificaţi. Pot să vă spun că sunt verificaţi de autorităţi permanent să respecte legislaţia europeană, poate chiar mai drastic decât sunt controlaţi şi verificaţi alţii din alte state membre. Asta părea la început că nu este în regulă că suntem noi mai verificaţi, dar până la urmă a prins bine că „ne-am format” şi ne-am educat să facem lucrurile bine. Există o legislaţie care interzice să foloseşti antibiotice ca factor de creştere, să foloseşti hormoni. În primul rând că hormonii ăştia nu poţi să-i cumperi, n-ai de unde să-i cumperi. Am auzit că se injectează – de ce să-i injectezi? Că eu trebuie să-i dau hormoni ca să crească, nu să-l injectez după ce l-am tăiat! De ce să dau cu hormoni în el după ce l-am tăiat? Şi gândiţi-vă că fermierii ăştia ai noştri exportă cantităţi importante, peste o sută de mii de tone de carne şi procesate din carne, și sunt verificați acolo în ţările de destinaţie. Nu cred că ar trece cu vederea cineva dacă s-ar întâmpla să fie ceva care nu este în regulă. Referitor la antibiotice, acestea se folosesc doar pentru tratamente curative, atunci când este cazul, dacă este o boală, ţintit pe antibiogramă, se duce cu antibioticul respectiv 5 zile, dar cu 10 zile înainte de sacrificare nu este voie să mai dai niciun antibiotic, pentru că la analiza reziduurilor îţi iese antibioticul. Anul trecut, s-au făcut mii de probe de antibiotic, de hormoni şi nu a ieşit decât o singură probă cu reziduuri de antibiotice cu mici abateri. Deci nu au fost niciun fel de probleme, pe baza analizelor care au fost comunicate prin Raportul ştiinţific al IEF. Nu au existat niciun fel de reziduuri de antibiotice, de hormoni şi aşa mai departe. De pildă, pentru zoonoze, cum este salmonella, toţi puii care s-au sacrificat în România au fost analizaţi pentru salmonella. Toţi! 350 de milioane de pui s-au sacrificat anul trecut, toţi au fost analizaţi pentru salmonella. Dar pentru două tipuri de salmonella: pentru Typhimurium şi Typhi, astea având relevanţă pentru sănătatea publică şi astea sunt în obiectivul autorităţii. Din 350 de milioane de analize, au ieşit 17 pozitive, pentru care s-au luat măsurile legale. Legislaţia UE e una foarte drastică şi verificată destul de insistent de autorităţile noastre, ceea ce a dus la educarea şi instruirea fermierilor, care ştiu exact că nu au voie să facă aia sau aia. Apoi, noi, ca asociaţie, îi sfătuim de bine tot timpul: nu folosiţi, aveţi grijă, comunicăm cu ANSVSA foarte bine, comunicăm cu asociaţia noastră europeană, cu Comisia Europeană, când este cazul, şi transmitem toate aceste informaţii astfel încât pe piaţă să se găsească produse de calitate, produse sigure pentru consumul uman.

„Ameliorarea necesită o bună organizare, oameni instruiţi, fundamentat ştiinţific programul, cu măsurători corecte, cu interpretări corecte. Nu se face oricum ameliorarea şi nu se face de către oricine. Se face de către oameni foarte bine pregătiţi, pe un sistem foarte bine organizat.”

Reporter: Plus că există la fiecare fermă un martor al furajului…

Ilie Van: Sunt probe şi contraprobe, fără discuţie. Se fac analize de furaj, se păstrează contraproba şi, în caz că se analizează contraproba şi se splituieşte proba respectivă, se dă la mai multe laboratoare – ANSVSA, DSV… În fine, sunt foarte atent urmărite şi monitorizate aceste aspecte şi vă repet, carnea de pasăre din România este de o calitate deosebită şi sigură pentru consumul uman. Practic, se face o treabă corectă din punct de vedere tehnologic, lucrăm pe cele mai avansate tehnologii din Europa. S-au făcut investiţii foarte mari în industrie, s-au modernizat spaţiile de creştere, sistemele de procesare, industria de procesare este la nivel de top european, suntem competitivi din toate punctele de vedere cu orice producător avicol din Europa.

Ameliorarea şeptelului unei ţări, de interes naţional

Reporter: La toate speciile de animale de fermă, România este deficitară în ceea ce privește ameliorarea. Ce înseamnă, de fapt, acest termen?

Ilie Van: Ameliorarea este un proces continuu, care se face printr-o selecţie generaţie de generaţie a celor mai buni indivizi, care să corespundă obiectivului ameliorării pe care ţi l-ai propus. Depinde de specie, de rasă, de linie. De exemplu, dacă faci hibrizi, cum sunt cei de la porc şi de la pasăre, liniile pe care le foloseşti pentru încrucişare şi obţinerea de hibrid se selecţionează pe direcţii diferite, pentru ca prin încrucişarea lor să preiei de la o anumită linie o anumită caracteristică, de la altă linie altă caracteristică în aşa fel încât cele patru-cinci linii să ducă la obţinerea unui produs comercial care să aibă toate obiectivele pe care ţi le-ai propus. Adică, să aibă un spor de creştere bun, un consum specific mic, o cantitate de grăsime mică, o conversie a furajului, un raport carne-oase foarte bun, adică toate aceste obiective ţi le propui prin obiective de ameliorare şi fac selecţia direcţionat pe atingerea acelui obiectiv de ameliorare. Sigur că pentru a atinge obiectivele îţi trebuie şi gradul de transmitere ereditară a caracterului respectiv. Şi aici este această eritabilitate, care înseamnă cât din ce se transmite este controlat genetic şi cât este mediu. Şi progresul este cu cât acest h pătrat, eritabilitatea, este mai mare, cu atât progresul e mai rapid. De exemplu, dacă eu fac ameliorare pentru mărimea oului, care are un h² de 0,4, adică 40% este controlat genetic, şi fac ameliorare pentru reproducţie, care este sub 0,1, sigur că de patru ori mai repede pot ajunge să am un ou mai mare decât să am o reproducţie mai bună. Pentru că efortul este diferit, din cauza cumulării efectului genelor. Tot procesul de ameliorare, că vorbim de genetică cantitativă aici, este efectul cumulativ al genelor.

Reporter: Prin urmare, nu orice caracter se transmite cu uşurinţă.

Ilie Van: Nu orice caracter se transmite cu uşurinţă, şi atunci pentru fiecare caracter trebuie să ai propriul sistem de monitorizare, de măsurare, de interpretare, de măsurare a valorii de ameliorare şi aşa mai departe. Şi de aici sunt programele de ameliorare cu selecţie combinată, cu tot felul de metode care s-au perfecţionat, acum s-a ajuns la selecţia genomică, care duce la creşterea preciziei selecţiei şi deci a aprecierii valorii de ameliorare. Asta, de fapt, te duce la alegerea celor mai valoroși indivizi din punctul de vedere al obiectivului tău, mai repede, şi urgentezi obţinerea obiectivului, creşti mai repede spre obiectiv.

Reporter: La rumegătoare, de pildă, avem Controlul oficial al performanţelor de producție.

Ilie Van: La rumegătoare, sigur, este Controlul oficial al producţiilor care se măsoară, se interpretează. Problema este că într-o muncă de ameliorare contează foarte mult organizarea programului de ameliorare. Dacă nu eşti bine organizat în tot ce priveşte testarea, măsurarea, colectarea datelor, prelucrarea datelor, interpretarea datelor, eroarea umană poate să-ţi mănânce din acel h². Deci chiar dacă ai un h² teoretic mare sau h² ăsta este valabil pentru fiecare populaţie în parte, pentru că eu dacă de exemplu am un h² mare, cum am zis la ou, 0,4 sau 40%, e controlat ereditar, dar fac o muncă proastă în sensul că nu măsor bine, omul meu este superficial, nu notează bine, nu prelucrează bine, nu interpretează bine, eroarea asta umană intră în categoria mediului special care în determinarea h² la numitor micşorează raportul. Deci în loc să am 0,4, am 0,2. Şi n-am făcut nimic. Așadar, munca de ameliorare necesită o bună organizare, oameni instruiţi, fundamentat ştiinţific programul, cu măsurători corecte, cu interpretări corecte. Nu se face oricum ameliorarea şi nu se face de către oricine. Se face de către oameni foarte bine pregătiţi, pe un sistem foarte bine organizat.

Reporter: La bovine şi la ovine avem programe de ameliorare, registre genealogice conduse de asociaţiile de crescători.

Ilie Van: Da, avem programe de ameliorare, unele se fac mai bine, unele se fac mai puţin bine, dar avem programe de ameliorare. Numai că, aşa cum spuneam, depinde de specie. Pentru că la bovine intervalul între generaţii este de 4-5 ani, deci progresul genetic anual îl vezi în anul 5, pe când la pasăre este de un an. Mai repede atingi obiectivele într-un interval de generaţii mai mic. Încă o dată, şi la bovine, şi la ovine, avem nevoie să progresăm pe zona ameliorării. Avem nevoie. Să aducem mereu efective de afară nu este o soluţie.

Reporter: Oricum, avem propriile rase…

Ilie Van: Şi staţiunile noastre de cercetări, şi nu mă gândesc doar la cele de ovine şi bovine, au efective valoroase şi trebuie apelat la ele ca să poată să amelioreze şeptelul. Am mai spus-o şi cu altă ocazie, o spun şi acum: ameliorarea şeptelului unei ţări este o problemă de interes naţional. Dacă faci o muncă greşită, tehnic, sau finanţare greşită, te duce la regres genetic, nu la progres genetic. Efectivele care regresează nu le mai poţi redresa uşor. Adică eşti bătut pe piaţă de alţii care fac treaba corect, din punctul ăsta de vedere. Şi ne întrebăm după aia: de ce importăm noi? Importăm pentru că şi asta este o cauză. Sunt multe, multe lucruri care trebuie analizate şi rezolvate.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: „Nu poţi lăsa agricultura fără protecţie fitosanitară.”

Speranța moare ultima. Și în 2025

Fermier, mai mult decât o meserie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin pentru modificarea Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 106/2024 privind modalitatea de implementare, îndeplinire a criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023–2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, începând cu anul 2024.

Principalele modificări ale Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 106/2024 vizează:

• Stabilirea perioadei de depunere a cererilor de plată în anul 2025: 3 martie – 13 iunie 2025, inclusiv.

• Clarificarea situațiilor în care terenurile scoase din circuitul agricol pot fi eligibile la plată. Terenurile scoase din circuitul agricol, inclusiv în cursul anului de cerere, nu sunt eligibile la plăţile pe suprafaţă, cu excepţia următoarelor situații: a) terenurile scoase din circuitul agricol conform prevederilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt la dispoziţia fermierilor până la sfârşitul anului şi pe care se desfăşoară activitate agricolă. Solicitantul plăţii are obligaţia de a face dovada faptului că terenul rămâne la dispoziţia acestuia pe parcursul întregului an calendaristic, iar APIA poate solicita dovezi suplimentare expropriatorului în cursul verificărilor efectuate; b) terenurile scoase din circuitul agricol conform prevederilor Legii nr. 18/1991 fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe care nu au fost demarate lucrările de construcție potrivit prevederilor art. 76 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinţei nr. 839 din 12 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările și completările ulterioare sau pentru care nu a fost înocmit procesul-verbal de predare a amplasamentului către executantul lucrărilor și pe care se desfăşoară activitate agricolă și sunt la dispoziţia fermierilor până la sfârşitul anului calendaristic. Solicitantul plăţii are obligaţia de a face dovada faptului că desfășoară activitate agricolă și terenul rămâne la dispoziţia acestuia pe parcursul întregului an calendaristic, iar APIA poate solicita dovezi suplimentare în cursul verificărilor efectuate, după caz, fermierului sau autorităților abilitate în domeniul construcțiilor.

• Acordarea posibilității fermierilor de a solicita plata pentru toate terenurile utilizate în scop agricol și aflate la dispoziția lor pe întreg anul calendaristic, chiar dacă acestea au fost scoase din circuitul agricol.

• Actualizarea Anexei nr. 10 – „Lista activităților non-agricole”.

• Înlocuirea Anexei nr. 19 – „Model Caiet de pășunat” pentru eco-schema PD-27, pentru clarificarea modului de completare de către fermieri.

Fermierii pot modifica cererile de plată depuse anterior, conform noilor prevederi.

Proiectul poate fi consultat accesând link-ul: https://shorturl.at/ejjvX

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat pe site-ul instituției două noi ghiduri informative pentru implementarea intervențiilor din sectorul vitivinicol.

Astfel, au fost publicate Ghidul informativ pentru implementarea intervenției IS-V-02 „Investiții în active corporale și necorporale” din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, precum și Ghidul informativ pentru implementarea intervenției IS-V-07 „Investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin” din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

„Materialele de informare au caracter de îndrumare a solicitanților în vederea pregătirii, derulării şi implementării programelor de investiții, conform condițiilor de eligibilitate, a cerințelor de bază ale UE și a altor cerințe specifice”, precizează APIA.

Valoarea maximă a asistenței financiare acordate în cadrul Intervenției IS-V-02 „Investiții în active corporale și necorporale” este de 1.500.000 euro/program în cazul proiectelor de achiziții complexe şi de 400.000 euro/program în cazul proiectelor de achiziții simple.

Valoarea maximă a sprijinului public acordat în cadrul Intervenției IS-V-07 „Investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin” este de 650.000 euro/program în cazul proiectelor de achiziții complexe și de 250.000 euro/program în cazul proiectelor de achiziții simple.

Sesiunile de depunere aferente programelor de investiții IS-V-02 și IS-V-07 se închid în cazul în care valoarea cererilor de finanțare atinge pragul de 120% din limitele bugetare stabilite în nota de lansare.

Plățile de către APIA se realizează cu respectarea graficului de execuție a acțiunilor aprobat şi a rezervărilor financiare, fără a depăși data de 15 octombrie 2027 inclusiv.

Solicitanții trebuie să depună documentele conform instrucțiunilor de utilizare a modulelor on-line, care vor fi publicate pe site-ul APIA precum și în format letric, cu mențiunea că verificarea de bază se va face pe documentele depuse on-line.

Cererile se depun la sediul centrului județean APIA, respectiv al APIA municipiul București, pe raza căruia este implementat programul, în sesiunea de depunere prestabilită, conform anunțului de lansare publicat pe pagina de internet a Agenției.

Cele două ghduri informative pot fi consultate accesând link-ul: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/pns-2023-2027-investitii-viti-vinicole/.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

România se află într-un context agricol dificil, în care schimbările climatice severe și instabilitatea economică sunt factori majori ai acestui declin. Soluții care să rezolve pe deplin situația sunt greu de aflat, de aceea orice sugestie capabilă să mai amelioreze din probleme este binevenită. Prin urmare, îndemnul de a folosi sorgul pe post de alternativă de cultură este de luat în seamă. 

Sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” din București și a companiei Sport Agra din Amzacea, județul Constanța, în cadrul Aula Magna a forului amintit, a avut loc, la sfârșitul anului trecut, conferința internațională „Sorgul - plantă de cultură a viitorului”. Organizatorii au dorit să aducă în prim-plan această cultură considerată de ei salvatoare în contextul provocărilor climatice și economice. Participarea la acest eveniment ne-a oferit ocazia de a înțelege mai profund potențialul, limitele și viitorul acestei plante, prin prisma experților și a fermierilor prezenți.

Seceta extremă este un fenomen recurent în regiunile aride ale României, cum ar fi Dobrogea și Câmpia Română, dar acesta s-a accentuat în ultimi ani. Iar condițiile economice nu sunt nici ele de natură să compenseze în vreun fel situația, din contră, adaugă o și mai mare povară pe capul fermierilor afectați. 

Context climatic și economic

Bine-cunoscutul fermier Gheorghe Nițu este de părere că actualele condiții impun o altfel de abordare: „Schimbările climatice nu sunt numai la noi, sunt mai peste tot, iar agricultura pe care noi am făcut-o până în prezent nu mai seamănă cu nimic cu cea care vine. Și trebuie să gândim foarte serios acest lucru, cu creionul în mână, pentru că oricum, ea trebuie să dea economic. Nu putem să mergem în continuare cum au fost învățați unii, pe datorii. Trebuie să facem o agricultură integrată, neapărat. Zootehnia a dispărut, tocmai de aceea nici sorgul nu s-a mai cultivat. Din fermele din jurul Capitalei, probabil 40, au mai rămas fermele de vaci cu lapte ale lui Claudiu Davițoiu și Mihai Petcu. Atât. În rest și în comune, de la 2.000-3.000 de vaci, acum sunt 200-300. Altele o să rămână în tablouri”.

Gheorghe Nițu

Cea mai afectată cultură pare a fi cea a porumbului, despre care Dumitru Manole, cel care a avut inițiativa organizării conferinței, spune că în condiții de secetă paguba este multilaterală: „În județul Constanța, porumbul a scăzut ca suprafață. În dinamică, dacă pornim din 2015, porumbul era undeva la 55.000-60.000 de hectare. În 2024 a ajuns la 27.000 de hectare, aproape 50% mai puțin. Din 27.000 de hectare în 2024 s-au calamitat  21.000 de hectare. Spui că e puțin, dar nu e. Dacă înmulțim 21.000 cu 1.000 lei pe hectar, cât statul urmează să despăgubească aceste suprafețe, deci o dată este bugetul statului atacat prin faptul că n-am avut această alternativă, sorgul, și după aceea, dacă mai luăm cele 21.000 de hectare și le înmulțim cu un minim de producție de numai 5 tone la hectar, ca să fie socoteala rotundă, parcă fac foarte simplu 105.000 tone, care înmulțite cu 900 lei ne dă o cifră. Deci iată pierderile. O dată bugetul, o dată stabilitatea economică. Stabilitatea economică a fermelor este pusă în pericol. Și din acest punct de vedere azi am spus că începe epopeea sorgului”. Așadar, domnul Manole face trimitere la o alternativă pentru această cultură, numind-o, după cum ați văzut, pe cea a sorgului. El aduce ca exemplu situația din propria fermă, de la Amzacea: „Pe lângă problemele pe care le avem la nivelul piețelor – mă refer la partea de est, la granița României, aceasta fiind o provocare —, avem provocarea esențială, această secetă deosebit de agresivă. Începând cu 2020 — mai înainte 2007, 2012 —, după care a urmat 2022, 2023 și iată-l pe 2024, când, la Amzacea, am avut de la 1 ianuarie până în luna iunie 238 mm precipitații. Media pe 69 de ani, până la data pe care am precizat-o, era de 380 mm. În aceste condiții, porumbul s-a calamitat, iar sorgul devine singura alternativă viabilă”.

Cam în aceiași termeni îl susține și vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu: „În condițiile unei secete 2020, 2024, care a făcut ca unii hibrizi de porumb să producă – deși termenul nu e corect, pentru că n-au produs — nimic, n-au pus nimic pe cântar, sorgul a pus 3.000 kg. Ceea ce nu e de ici, de colo”.

Cu alte cuvinte, mai bine mai puțin, decât deloc. Pentru că așa cum spune unul dintre participanți, Claudiu Davițoiu, important este „să investești puțin și să câștigi mult. Nu ne mai întreabă nimeni câtă producție am făcut la ora actuală, ne întreabă de bani. Ținem cont și de condițiile astea. Degeaba ai apă, investești mult și vinzi porumbul cu nimic. Trebuie să investești în așa fel încât producția pe care o faci, chiar dacă o faci mică, să ieși pe câștig”. Mai ales că se pare că pentru cultura de sorg e nevoie de investiții mai mici decât pentru cea de porumb. 

Claudiu Davițoiu

Sorgul, o cultură cunoscută

Iar cultura de sorg nici măcar nu este o noutate prea mare pentru agricultura românească, cel puțin așa susține domnul profesor Valeriu Tabără, președintele ASAS: „În primul rând, sorgul nu este o plantă nouă, România n-a fost o țară necultivatoare de sorg ca să o privim în acest moment ca pe o plantă pe care o luăm în cultură. Pornim de la un mic nivel de cunoștințe, chiar a existat un program legat de cultura sorgului, dar cred că momentul de azi este unul de readucere în actualitate a acestei culturi cu importanță excepțională din toate punctele de vedere, alimentar, furajer și tehnic, având astfel acțiune, atât directă, cât și indirectă — prin ceea ce reprezintă animalele, ca sursă de hrană —, asupra securității alimentare. Și este o plantă care vine în contrast cu ceea ce înseamnă schimbările climatice”.

Fermierul Gheorghe Nițu chiar își aduce aminte că a avut în cultură această plantă: „Pe vremea când eram director la fostul IAS Buftea, unde aveam nu mai puțin de 9.000 de hectare, cultivam în jur de 1.000 de hectare cu sorg și am cultivat hibrizi creați la Fundulea, F31 și F38, care aveau producții bune și, mai ales, o calitate nutritivă mare, cu aminoacizi esențiali precum lizina și triptofanul. Aceste sortimente erau folosite cu succes de marii crescători de păsări din apropierea Bucureștiului”, iar clima nici măcar nu era așa de drastică, ca acum. „Atunci clima era mai favorabilă, existau cele patru anotimpuri cu precipitațiile corespunzătoare și nu sufeream ca acum din cauza celor două secete: una pedologică agresivă și alta atmosferică. Producția era între 5-6 tone pe hectar; așa erau acești hibrizi - constanți în calitate nutritivă. De asemenea, prețul de valorificare era cu 20% peste cel al porumbului, iar recolta se realiza în totalitate mecanizat”.

Iar vicepreședintele ASAS își amintește că fost implicat în cercetarea acestei plante. „Lumea știe puține lucruri despre faptul că fostul Institut de sfeclă de la Fundulea era Institutul sfeclei de zahăr și al plantelor furnizoare de substanțe dulci. Una dintre plante a fost sorgul. Ani de zile m-am ocupat de sorgul zaharat și de posibilitatea de extracție a sucului zaharat și a alcoolului-carburant. Din nefericire, mutațiile economice, sociale și politice au sistat acest program. Pentru că se ajunsese într-o fază destul de avansată, în primul rând în ceea ce privește obținerea de alcool-carburant”, a spus Aurel Badiu.

Așadar, nu poate fi vorba despre bâjbâială în acest demers, există cercetări, făcute în chiar arealul nostru, experiență mai veche dar și mai nouă, pentru că, așa cum spuneam, inițiativa conferinței în cadrul căreia li s-a propus fermierilor să folosească această cultură i-a aparținut unuia cu multă experiență, fapt certificat de vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu: „Firma privată condusă de un membru de onoare al ASAS, Dumitru Manole, este o companie privată care se ocupă de cercetări de agrofitotehnie a sorgului”, precum și de președintele acestui for, Valeriu Tabără, „Scopul acestei întâlniri de azi, evenimentul de la Academie, care a pornit la inițiativa unui fermier cu foarte multă experiență, dr. Dumitru Manole, care e și membru de onoare al ASAS, a fost o idee să aducem fermieri cu multă știință de carte și cu rezultate obținute, cu îndrăzneală, pentru că Manole este un cultivator de sorg, a testat sorgul, a testat foarte multe varietăți de sorg la el, în condițiile cele mai specifice pentru cultura sorgului, deci nu putea veni cineva cu soluții mai bune sau să dea lecții cuiva decât dânsul”.

Nu va înlocui porumbul

În esență, propunerea nu vine în ideea de a înlocui o cultură cu alta, nu asta a fost intenția, ci, așa cum spune domnul Badiu, ea are rolul doar de a fi o alternativă conjuncturală. „Sorgul nu este o plantă care să înlocuiască porumbul, mai ales în mentalul colectiv al fermierului român. Însă este o plantă care, în condițiile în care suprafețele în curs de aridizare se extind, poate să aducă un venit considerabil fermierilor care acceptă ca o parte din suprafețele cultivate tradițional cu porumb, și subliniez: o parte din suprafețe, să fie cultivate cu sorg”. Și tot domnia sa explică: „Sorgul într-adevăr, are niște caracteristici în unele cazuri inferioare porumbului, dar are și boabe când porumbul n-are boabe. Și atunci degeaba porumbul este strălucit când nu face nimic, în timp ce sorgul mai face câte ceva și la el se poate valorifica tot. Deci toată masa supraterană la sorg se poate valorifica. La porumb puțintel mai greu. Deci, nu înlocuiește porumbul, îl suplinește, ceea ce e cu totul altceva. Vă aduc aminte de termenul «suplinitor» în școală. Nu e profesor, dar ține locul profesorului”.

Chiar inițiatorul, Dumitru Manole, consideră sorgul ca fiind o cultură complementară, nu înlocuitoare pentru porumb. „Sorgul trebuie privit în complementaritate cu porumbul, pentru că acolo unde n-am minimum 600 mm de precipitații și până când nu vom produce și vom pune în aplicare «marele proiect de irigații», avem o alternativă care este sorgul, pentru Dobrogea, pentru Câmpia Română, tot ce merge până în Dolj și până la granița de sud-vest a României, mă refer sud-vestul extrem”. 

Rețineri și impedimente

Este de presupus că și alți fermieri s-au gândit la o astfel de soluție în perioada aceasta atât de secetoasă, dar sunt aspecte care i-a făcut să fie reținuți. Cea mai mare problemă este cea legată de valorificare. Nu este piață pentru sorg, spun cei mai mulți. Și nu poți spune că nu au dreptate. Dumitru Manole susține, însă, că piața se va realiza atunci când va exista suficientă cantitate ca să o justifice: „Dacă produci 10.000 de tone de sorg evident că n-o să ai piață. Anul ăsta s-au semănat 18.000 de hectare, după aproximările mele – c-am discutat cu companiile multinaționale, după numărul de saci care s-au livrat. 18.000 de hectare ar fi fost de sorg. Nici nu s-au aplicat tehnologiile care trebuie, cunosc treaba asta și o spun, plus atacul de schizafis graminum, care nu a fost cunoscut și nu s-au făcut tratamentele, dar oricum, cu 18.000 de hectare de sorg faci undeva la 50.000 tone de sorg. Aceste tone s-au dus către crescătorii de animale. La Izocon Călărași am livrat numai eu aproape 200 de tone de sorg. Plus că au mai fost crescătorii de ovine care, calamitându-se porumbul, n-au avut ce da de mâncare. Și vreau să vă spun că tulpinile de sorg au fost foarte apreciate de crescătorii de ovine. Tulpina de sorg are mai mult siliciu, și am vorbit cu crescătorii de ovine care spuneau: au consumat foarte bine și suntem foarte mulțumiți! Deci iată primele semnale. Iar piața sorgului se va rezolva, pentru că avem hectare – avem tone. Un exemplu, Ungaria în doi ani a ajuns la 50.000 de hectare de sorg. Credeți că fermierii unguri aruncă sorgul undeva pe Dunăre ca să ajungă în portul Constanța? Nu. Categoric au piață la 50.000 de hectare, au minimum 300.000 tone de sorg, ceea ce înseamnă piață sigură”. Președintele ASAS, domnul profesor Valeriu Tabără, este de părere că piața scăzută pe care o are sorgul este determinată de involuția pe care o cunoaște în ultima perioadă zootehnia de la noi. „Problema pieței sorgului este artificială, pentru că la nivel mondial, inclusiv european, dacă luăm Spania de pildă, și acolo unde sunt preocupări foarte puternice pentru monogastrice, pasăre-porc, sorgul este un component al rațiilor furajere de mare importanță. La noi problema aceasta este legată de reducerea unor structuri sau domenii ale agriculturii, inclusiv a monogastricelor, reducerea efectivelor de păsări. Sau faptul că n-am mai avut ferme mari de porci, comparativ cu Spania, de exemplu, care este preocupată, cu complexe mari, cu ferme foarte bine organizate în domeniile respective, care consumă foarte mult porumb și sorg”, explică prof. dr. univ. Valeriu Tabără.

Valeriu Tabără

Un alt motiv pentru care piața sorgului este scăzută în România îl reprezintă lipsa unei industrii care ar putea folosi această cultură ca materie primă, mai ales că plaja de utilizare este foarte mare. „Problema este să vedem domenii de utilizare, de transformare a acestor culturi. Îl las pe fermier, produce și săracu n-are ce face cu ce produce, că celorlalte sectoare nu le-am dat atenția cuvenită. Acele domenii să le finanțăm, să le facem funcționale, și atunci sorgul nu mai are probleme de valorificare, ca și orzoaica, orzul și așa mai departe. Nu ne oprim doar la furaj. Este o plantă industrială cum am spus-o mereu, și cartoful și sfecla sunt la fel. Din păcate le-am neglijat. Sorgul face parte din acea structură de plante tehnice și inclusiv energetice pe care noi le-am neglijat. Ce fel de industrializare fac, cu ce încep? Nu cumva trebuie să încep cu această industrie de transformare, de valorificare a materiilor prime din agricultură? Inclusiv sorgul. Dar nu mai vorbesc de alte plante, din legumicultură, pomicultură, viticultură, că și acolo mergem doar pe vin, dar la producția secundară uleiurile din sâmburi, pe urmă substanțele pe care le conțin pielița din vin. Pielița de la bobul de strugure, mai ales de la cel roșu, taninul din sâmburi, taninul din sorg, taninul care înainte era sursă pentru tăbăcitul pieilor tescovina, care poate fi o materie primă. Nu există deșeu în agricultură, decât materii prime. Agricultura nu conține deșeuri”, spune prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președinte al ASAS. 

O cultură uimitoare

De altfel e uimitor cât de multe sunt modurile în care sorgul poate fi valorificat. Domnul prof. univ dr. Valeriu Tabără, enumeră „câteva” dintre ele: „Din punct de vedere tehnic sorgul este superior porumbului. E o chestiune legată de ce se poate obține, ca hârtia albă. Hârtia albă nu înseamnă o hârtie oarecare, hârtia de xerox, alții din astfel de tipuri de hârtie făceau inclusiv bancnote. Sunt forme de sorg care sunt o excepțională materie primă pentru producerea de energie, sau cum este sorgul zaharat, din care se extrage sucul, o substanță dulce-lichidă, pe care o pot duce spre industria sucurilor, a patiseriei și cofetăriei, înlocuind zahărul cristal, care are, după unii, și efecte negative. Poți să faci și zahăr cristalizat din sorg, dar îți trebuie anumite amenajări tehnice. Sorgul este excepțional ca materie primă pentru un anumit sortiment de bere. Se poate obține malț și din sorg. Pigmenții pe care-i poți extrage din sorg și fără diluant, în apă efectiv, se pot extrage pigmenți care nu au elemente de toxicitate, ca și la șofrănel”. Iar vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu, care, așa cum am văzut, a fost implicat în cercetare, tocmai în valorificarea sorgului, completează și detaliază cele spuse de președinte: „În primul rând face grăunțe care  sunt un furaj excepțional. Este foarte adevărat că sorgul respectiv trebuie să fie sorg-furaj. De asemenea, sorgul poate să producă furaje verzi pentru animale, în forma lor conservată, fiind absolut comparabile cu porumbul. Apoi sorgul zaharat, care este un sorg care oferă o cantitate considerabilă de carbohidrați sub formă de sucuri dulci, care pot deveni un înlocuitor de zahăr, în condițiile în care pe terenurile pe care se cultivă sorgul zaharat sfecla nu visează să ajungă niciodată, că nu are apă, sfecla fiind o plantă căreia îi trebuie teribil de multă apă. Din resturile de la stoarcerea sorgului zaharat se obține o materie primă impecabilă pentru produs alcool-carburant, alcool în primul rând și după aceea carburant. Destinațiile sunt multiple, de la alcoolul ca atare la alcool-carburant, la polimeri de tip bio-degradabili și terminând cu combustibil foarte asemănător cu combustibilii rafinați din combustibili fosili. Ceea ce rămâne după transformarea alcoolică sau transformarea în bioreactoare după obținerea alcoolului devine un extraordinar fertilizant organic, capabil, la o socoteală făcută și de optimiști, și de pesimiști, să asigure în jur de 5 tone de biofertilizant, nu chiar de calitatea gunoiului de grajd, dar apropiat. Și poate că trebuie să ne gândim la sorgul alimentar. Sorgul alimentar este o formă de sorg care hrănește Africa Centrală și Africa subtropicală de vreo 3000-4000 de ani, ca fiind principala sursă de carbohidrați, pentru că în zona respectivă, din păcate, nici porumbul, nici grâul nu reușesc să aibă randamente asigurătoare pentru hrană. Deci, dacă tragem linie și adunăm, sub o plantă de sorg sunt 10-12 zone în care se poate utiliza, ca specie, și sunt cel puțin 5-6 domenii ale industriei alimentare în care poate să devină materie primă”. La toate acestea se poate adăuga și dezideratul președintelui ASAS, prof. univ. dr Valeriu Tabără: „Îmi pun speranța că odată și odată, parte din decidenții și de la Bruxelles, și din România, vor înțelege ce înseamnă să ai o astfel de plantă precum sorgul, din care eu aș putea muta gene de toleranță la arșiță atmosferică, de rezistență, la porumb, fără să fie probleme de interpretare că este toxică sau mai știu eu cum. Nu luăm de la bacterii, ci luăm de la aceste plante care-și demonstrează fiabilitatea în condiții climatice de accentuare a schimbărilor climatice, a arșiței atmosferice, sorgul fiind total diferit ca reacție față de porumb”.

Nevoia de promovare

După ce enumeri atâtea avantaje te întrebi ce se întâmplă de sunt atâtea rețineri. Valeriu Tabără crede că este și o chestiune culturală: „Părerea mea este că nu este numai o problemă legată de moment, ci și de modul de a vedea lucrurile. E mult mai ușor să cultivi grâu, orz, floarea-soarelui și să export materii prime. Sorgul nu este o plantă care să meargă doar ca materie primă, trebuie s-o transformi, ori în carne, ori să o industrializezi”.

Am putea spune că este și teama pentru ceva nou, părere pe care Aurel Badiu o contrazice: „Nu știu dacă neapărat fermierului îi este frică de noutatea de a cultiva sorg. Nu are informații despre el. Deci către el trebuie împinse cunoștințe, pentru că nu noi decidem, cum s-a discutat la un moment dat. Noi sugerăm, noi recomandăm. Decizia e a fermierului. Pe el trebuie să-l convingem că ceea ce-i recomandăm noi este valid, este fezabil, este profitabil în condițiile în care alte plante de cultură nu prea îi dau aceeași satisfacție, calculată în valută forte sau în lei, n-are nicio importanță, dar n-au cum să-i dea aceeași satisfacție în condițiile de schimbare climatică. Și atunci asta este opțiunea pentru sorg”. 

Aurel Badiu

Iar „împingerea” aceasta de informații nu se poate face doar pe baza unor conferințe, e nevoie de mai mult, este lucrul pe care-l susține și Aurel Badiu: „Sunt câteva mii de hectare în toată țara. Probabil că se va extinde, însă nu se va putea extinde sub nicio formă dacă nu va avea politici agricole adecvate, dedicate acestei culturi, nu globaliste. Pentru extinderea culturii de sorg, dacă se ajunge la concluzia că trebuie extinsă, pentru că e o decizie politică până la urmă, e absolut nevoie de o anumită politică coerentă dedicată. Dacă este tot globalistă, nu se prea poate obține mare lucru. Nu pentru că nu ar răspunde cultura ca atare sau că tehnologiile de cultură ar fi extrem de dificile, că nu sunt. Sunt aproape comune. Ci, pentru că există ceea ce se cheamă în legislația comunitară și națională decizia de cultură. Dar decizia de cultură trebuie să fie conștientă. Dacă omul nu are informația, iar noi am transmis acum și pe net toată conferința noastră, și au fost peste 200 de oameni care s-au logat, înseamnă că prezintă interes. Noi suntem vehiculul care duce informația în curtea fermierului, de asemenea manieră încât el să poată să ia o decizie oportună, fezabilă și profitabilă pentru el. Pentru că nimeni nu poate să ia decizia în locul lui. Indiferent ce zice lumea, că Academia, Ministerul, Biserica – nu, decizia este a fermierului și fermierul trebuie să fie înarmat cu cunoștințele necesare ca să ia o decizie coerentă și corectă. Că, până la urmă, sorgul, dacă trag linia și adun, constat că este o plantă energetică, că este o plantă alimentară, că este o plantă furajeră. De ce are nevoie un sistem agricol, n-are importanță de unde? De alimente, de energie și de hrană pentru animale. Simplu”

O cultură a viitorului?

Simplu și nu prea, pentru că am putea fi optimiști și să spunem că oamenii vor fi entuziaști și vor alege imediat, măcar să încerce o astfel de cultură, dar am putea fi și pesimiști și să ne întrebăm, câți vor depăși temerile sau obișnuința? Un exemplu pozitiv am și întâlnit deja. Unul dintre participanți, fermierul Claudiu Davițoiu a mărturisit că va încerca: „Nu am cultivat niciodată sorg, de asta am venit și la conferință. Eu am multă zootehnie, am aproape o mie de capete de animale și cred că ar trebui să încerc și eu, având în vedere și seceta. Anul ăsta a fost primul an, din cei 50 de ani de agricultură, în care n-am făcut un kilogram de porumb. La anul o să încerc. Această conferință m-a convins. Încerc un an, doi și pe urmă poate intru în ritm cu sorgul. Dacă o fi bine, dacă o-i avea producție. Până la urmă, dacă nu încerci, n-ai de unde să știi. Fiecare zonă e pe specificul ei. Să vedem la zona noastră de la Afumați dacă vom putea cultiva sorg. Trebuie să fac şi siloz, să văd dacă are producție vegetativă, că până la urmă mie-mi trebuie și masă vegetativă, cum are porumbul. Să văd sorgul cum e, dă sau nu rezultate, un an-doi îl încerc, și pe urmă, dacă e, normal ar fi să mă adaptez, pentru că condițiile de secetă vor persista în continuare de acum încolo”. Dar să nu uităm că cel care rostește aceste vorbe, Claudiu Davițoiu, este unul dintre acei fermieri rezilienți despre care Gheorghe Nițu spunea că e printre puținii care au rezistat să mai facă zootehnie în apropierea Bucureștiului.

„Sorgul poate fi o plantă a viitorului pentru zonele în care se va confirma modificarea climatică sub formă de aridizare, pentru că asta este soluția: să găsim niște plante care să ofere venituri. Sorgul are și calitatea de a oferi, pe lângă veniturile brute, și valoare adăugată fermierului care face lucrul ăsta, pe de o parte, iar pe de altă parte permite aceluiași fermier să introducă principii de economie circulară, de conservare agro-eco sistem de agricultură conservativă ș.a.m.d. Nu că sunt la modă, sunt o necesitate imperioasă, mai ales pentru zonele agricole în care s-a practicat o agricultură intensivă și care în momentul de față se confruntă pasager sau pe mai lungă durată cu modificări climatice. Creștere de temperatură – sorgul e cămila deșertului, lipsă de umiditate – sorgul, cămila deșertului, creșterea concentrației soluției solului – sorgul este adaptat pentru așa ceva, deci ar fi cel puțin pentru momentul de față una din opțiunile agriculturii românești, încă o dată subliniez, pentru zonele în care efectul aridizării este foarte mare. Încă o dată o spun: nu va înlocui porumbul”, subliniază Aurel Badiu, vicepreședintele ASAS.

Sfaturile unui fermier experimentat

Pentru final am lăsat câteva sfaturi tehnologice oferite de cel mai în măsură să le dea, același cu inițiatorul conferinței, dr. ing. Dumitru Manole.

Dumitru Manole

„În primul rând, elementul-cheie este solul. Trebuie să merg în funcție de categoria de sol, cu tehnologiile adecvate. Nu pot să dau o tehnologie de la Amzacea, valabilă pentru Timișoara, unde am apa freatică la 3,5-4 metri și am precipitații de 800 mm medie — colegul meu de breaslă, Dimitrie Muscă, când are 600 mm zice că e secetă. Așa a afirmat! Public! În această situație trebuie să fim foarte atenți cu categoria de sol, apoi să văd timpurietatea sorgului, trebuie să fie timpuriu sau tardiv? În Câmpia Română, în Dobrogea, trebuie să avem hibrizi timpurii. Apoi, el face parte din aceeași familie botanică cu costreiul, sorgum halepense, pentru că de fapt sorgum vulgarae, care se cultivă, provine din sorgum halepense, costreiul popular. Iar sorgul de care discutăm, fie pentru hrana umană, fie pentru hrana animalelor, el face parte din sorgum vulgarae. Deci, atenție mare la gradul de îmburuienare, cartarea buruienilor, și să nu cultivi sorg acolo unde avem costrei. Mai departe: trebuie să adaptezi perioada de semănat la schimbările climatice. Nu mai semănăm sorgul în prima decadă a lunii mai, pentru că mulți suntem înțepeniți acolo în niște – nu canoane, au fost niște lucrări științifice ale perioadei respective! Nu mai trăim în  aceeași perioadă. Schimbările climatice ne-au avertizat și ne vor avertiza. Ca atare, monitorizarea temperaturii din sol și schimbarea perioadei de semănat față de prima decadă a lunii mai. Mai departe: având o creștere foarte lentă în primele fenofaze de vegetație, îmi trebuie erbicide și, din cercetările pe care le-am făcut până la acestă dată, amestecul unor substanțe active, bentazonă 2 litri la hectar, plus acid 2-4V un litru la hectar, face curățenie cu paleta de buruieni care există la Amzacea. Și, de asemenea, e valabilă și pentru Câmpia Bărăganului. A apărut un alt erbicid, nu-i dau denumirea comercială pentru că fac promotion în aceste condiții, și atunci îi spun prosulfuron, plus dicamba 0,4 kg/hectar, face ordine cu paleta de buruieni pe care o avem în cultură. Și mai departe atenție foarte mare la recoltare, pentru că inflorescența sorgului este un panicul care înflorește de la vârful paniculului și categoric de acolo se va produce maturitatea fiziologică de recoltare a sorgului. Și vom avea la bază un amestec cu cele de la vârf, boabe cu 12-13% umiditate și boabe cu 16-17% umiditate. Umiditatea standard este de 14%, și atunci trebuie să fim atenți să aplicăm un desicant înainte de recoltare, dacă n-avem uscătoare. Sigur că mai sunt și alte furci caudine ale culturii de sorg, și una din ele este atacul de schizafis graminum. Este o insectă de 2,5 mm, care are 10-12 generații într-un an. O insectă care înțeapă frunzele, încep ușor să se îngălbenească de la bază în primele zile, apar niște puncte, noi zicem că e secetă, dar e schizafis. Și mai departe ajunge până la inflorescență. Și atunci, dacă eu nu observ această insectă trebuie să aplic insecticidele omologate pentru a controla acest patogen, pentru că altfel e dezastru la recoltare. De exemplu eu am scăpat un moment de tratament de combatere a schizafis și n-am făcut decât 4.800 kg de sorg. A fost o mare greșeală, după 63 de ani de activitate în agricultură, deși eu cunoșteam dăunătorul, nici eu nu l-am văzut. Erau temperaturi mari, 42-43°, mă calasem pe recoltarea grâului, sola era undeva mai departe de zonele mele, mergeam cu mașina, vedeam și spuneam: ce frumos e sorgul! Și iată că schizafis mi-a dat și mie în cap, la nivelul de producție. Îl vezi, dar trebuie să te dai jos din mașină și să intri în lanul de sorg, dar la 46° cât erau astă vară ziceam: ce frumos e sorgul! Și iată că mi-a dat în cap și mie!”

Articol de: Adrian Nedelcu & Victor Mihalache

În 2025, pentru intervenția DR-02: Agro-mediu și climă pe terenuri arabile – Pachet 4 ,,Culturi verzi”, angajamentele aflate în derulare din Campania 2024 se adaptează (în perioada de depunere a Cererilor de plată) la condițiile prevăzute de Planul strategic PAC 2023-2027, transmite Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit APIA, angajamentele adaptate țin seama de îndeplinirea obiectivelor angajamentului inițial și prezintă cerințe superioare în domeniul mediului și al climei. Beneficiarii au obligația să îndeplinească angajamentul adaptat pentru restul duratei angajamentului inițial.

Astfel, începând cu anul 2025, trebuie să fie respectate următoarele cerințe specifice actualizate prevăzute în fișa intervenției DR-02, modificate față de anul 2024, respectiv:

• Semănarea următoarelor culturi verzi: mazăre, măzăriche, muștar, rapiță, sulfină, ghizdei, trifoi, lucernă, fasole, soia, linte, lupin, năut, fasoliță, bob, sparceta se va realiza până la 15 octombrie în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) cu altitudine medie de până la 600 m, respectiv până la 30 septembrie în UAT cu altitudine medie de peste 600 m (P). Culturile verzi pot fi semănate singure sau în amestecuri de specii din listă. În cazul amestecurilor în cultură a speciilor din listă cu alte specii, trebuie menținută o pondere predominantă a speciilor din listă care să le facă identificabile în cultură. (P) Cerințe a căror aplicare generează costuri suplimentare și/sau pierderi de venituri;

• Cultura verde înființată trebuie să fie distrusă mecanic (fiind posibilă inclusiv încorporarea în sol) în primăvara anului următor până cel târziu la 31 martie (P);

• Cultura verde înființată trebuie să fie menținută pe toată perioada iernii (decembrie – februarie);

• Utilizarea fertilizanților chimici este interzisă, doar fertilizanții organici putând fi utilizați înaintea înființării culturilor verzi;

• Beneficiarii țin o evidență a activităților agricole corelate cu implementarea cerințelor de agromediu.

Având în vedere modificările cerințelor specifice, beneficiarii care au deschis angajamente pentru Pachetul 4 al Intervenției DR-02 în anul 2024 pot reduce la cerere, în anul 2025, suprafața angajată inițial în cadrul acestui pachet, cu maximum 50%. Angajamentul ajustat, aplicat pe suprafața rămasă, trebuie menținut până în anul 2028 când se finalizează perioada inițială de 5 ani.

Pentru reducerea suprafeței angajate în anul 2025 nu este solicitată rambursarea sumelor plătite pentru cererile de plată depuse în anul 2024. Noua suprafață va fi înscrisă în declarația de suprafață din anul 2025 la depunerea cererii de plată sau la modificarea acesteia, până la 30 mai 2025.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!