AZOT - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

Odată cu aprobarea Planului Naţional Strategic 2023-2027, din 7 decembrie 2022, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) a participat activ la consultări şi a transmis către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) o serie de observaţii şi propuneri privind implementarea prevederilor stipulate în PNS, în principal referitoare la obligaţiile prevăzute pentru GAEC-uri şi eco-schema pentru teren arabil, propuneri formulate în sensul protejării intereselor fermierilor şi în scopul dezvoltării sectorului agricol în România.

Propunerea Forumului APPR legată de una din obligaţiile impuse de eco-schema pentru teren arabil a fost preluată într-un proiect de act normativ, apărut în consultare publică în data de 14 februarie 2023 pe site-ul MADR. Pentru ca fermierii să poată fi eligibili pentru ecoschema aplicabilă în teren arabil, Forumul APPR a semnalat că fermierii nu mai au sole disponibile pentru a semăna pe 10% culturi fixatoare de azot, deoarece PNS a fost aprobat în luna decembrie 2022, iar anul agricol începuse în septembrie. De asemenea, a adus în atenție și deficitul de semințe de leguminoase. Astfel, asociația profesională a formulat o serie de propuneri pragmatice pentru ca sprijinul aferent ecoschemei în teren arabil să poate fi accesat de fermieri. Condiția ecoschemei se consideră îndeplinită dacă fermierul realizează cele 10% cu leguminoase în cultură PRINCIPALĂ și/sau SECUNDARĂ începând cu anul 2023; începând cu anul 2024, ponderea cu culturi fixatoare de azot din totalul terenului arabil declarat va fi de cel puțin 5%.

Acelaşi proiect de act normativ aduce clarificări şi în privinţa perdelelor de protecţie, subiect intens dezbătut de Forumul APPR în discuţiile cu autorităţile abilitate şi care la articolul 25 precizează ,,Suprafeţele de teren agricol cu perdele agroforestiere de protecţie pentru culturile în teren arabil, culturile permanente şi pajiştile permanente sunt eligibile la plata BISS”. Proiectul de act normativ este disponibil pe site-ul ministerului: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative.html.

„Sperăm ca dialogul instituţional pe care Forumul APPR l-a susţinut şi pe care intenţionează să-l promoveze în continuare să determine găsirea unor soluţii eficiente referitoare la implementarea PNS, care să permită absorbția fondurilor pentru creșterea rezilienței sectorului, dar, în egală măsură, să constituie soluții de producție care contribuie la efortul de combatere a schimbărilor climatice”, transmite Alina Crețu, director executiv Forumul APPR.

De asemenea, propunerile APPR de practici agricole, menite a micșora amprenta agriculturii asupa mediului, dar și de a crește, din punct de vedere practic, aplicabilitatea lor, au fost preluate de MADR în Ordinul publicat săptămâna trecută pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea, în prezent în consultare publică. Un astfel de exemplu este GAEC 6, care se referă la acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioada cea mai sensibilă, 15 iunie-30 septembrie, la care fermierul, conform propunerii, are o gamă largă de opțiuni, pentru ca această condiție să poată să fie îndeplinită în toate zonele pedo-climatice ale țării: cultura principală în vegetaţie, miriştea rămasă după recoltare (inclusiv resturile vegetale), cultura succesivă sau secundară (strat vegetal).

„Protejarea mediului și promovarea bunelor practici agricole vizate de condiționalitatea ambițioasă pentru accesarea subvențiilor europene trebuie să meargă mână în mână cu creșterea producției agricole pentru asigurarea necesarului de alimente pentru populație. Acest lucru este posibil doar dacă fermierii continuă să producă, dacă afacerile lor sunt reziliente în actualul climat, marcat de incertitudine. Vom continua să participăm activ la consultări pentru formularea măsurilor prin care cerințele PNS vor fi implementate”, precizează Cristina Cionga, director adjunct Forumul APPR.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) continuă seria evenimentelor organizate toamna cu „Ziua Culturilor Fixatoare de Azot”. Partener principal este Corteva Agriscience, iar gazda acestei manifestări aflată la prima ediție este ferma Agro Chirnogi din județul Călărași. Genetica de top așteaptă să fie descoperită de fermieri pe 29 septembrie 2022.

„Ziua Culturilor Fixatoare de Azot” aduce împreună în câmp cultivatorii de soia și lucernă, precum și furnizorii de inputuri.

Soia este o cultură rentabilă prin cantitatea mare de azot lăsată în sol, prin urmare nu poate fi neglijată având în vedere suprafețele cultivate în țara noastră. Județele cu cele mai mari suprafețe de soia sunt: Timiș – 20.663 ha în 2021 (17.674 ha în 2020); Botoșani – 20.548 ha în 2021 (17.481 ha în 2020); Călărași – 16.454 ha (13.211 ha în 2020); Brăila – 15.835 ha în 2021 (14.651 ha în 2020).

„Scopul organizării acestei manifestări este promovarea și dezvoltarea pieței de soia și lucernă în România. Ştim că informaţiile tehnice sunt valoroase pentru fermierii români, mai ales atunci când vorbim despre productivitate”, spune Alina Crețu, director executiv APPR.

Soia, vestită pentru conţinutul ridicat de proteine , este o cultură care face parte din familia leguminose. Anul trecut a dat o producţie medie de 2.489 kg/ha.

Lucerna este recunoscută drept una dintre cele mai valoroase plante de nutreţ, cu o bună capacitate de regenerare, anul trecut dând o producţie medie de 14.697 kg/ha masă verde.

azot

Ferma care găzduiește evenimentul s-a înființat în urmă cu 31 de ani. Agro Chirnogi a pornit de la cultivarea cerealelor și a ajuns astăzi să activeze și în industria alimentară, deținând o moară perfomantă și având propiul brand de făină și mălai: Măriuca, dedicat pieței interne de retail.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment
Miercuri, 23 Martie 2022 10:43

Fermierul are nevoie de soluţii sustenabile

De fiecare dată este o plăcere să stăm de vorbă cu Jean Ionescu, Country Leader al companiei Corteva Agriscience pentru România și Republica Moldova, deoarece este un adevărat expert în domeniul agricol. Vorbește cu ușurință despre tot ce înseamnă agricultura, și nu doar despre cea practicată în țara noastră. Cunoaște fermele și piața agricolă, are opinii pertinente despre strategii și viitorul agricol. Jean Ionescu și-a început cariera în urmă cu 22 de ani la Stațiunea de Cercetare Agricolă Șimnic și are un doctorat în genetica și ameliorarea plantelor.  

Reporter: Suntem la început de an și aș vrea să ne uităm un pic în urmă, cum caracterizați anul abia încheiat, 2021?

Jean Ionescu: Fără exagerare, cred că este cel mai bun an agricol din ultimii 20 din punctul de vedere al producţiilor obţinute şi al valorii preţului per tona de produs cereală vândută. Cred că marea majoritate a fermierilor o confirmă. Practic, din punctul de vedere al exerciţiului financiar, 2021 nu încape îndoială că este un an excelent.

„Progresul în agricultură înseamnă productivitate. Nu putem obţine productivitate bună dacă nu avem tehnologie.”

Reporter: Era nevoie de un an excelent pentru ca fermierii să-și acopere pierderile din 2020. Dar le acoperă cu adevărat?

Jean Ionescu: Din păcate, anul precedent, adică anul 2020, a fost unul dezastruos pentru mare parte din România, e vorba de sud-estul României, Moldova şi Moldova de peste Prut. Mulți fermieri au fost foarte aproape de a intra în faliment şi 2021 a venit efectiv ca un an foarte bun pentru redresarea economică a fermelor din zonele afectate de secetă și arșiță. Productivitatea din 2021, corelată cu preţurile de vânzare ale cerealelor, a făcut fără nicio exagerare ca 2021 să fie unul dintre cei mai buni ani agricoli pentru România, ca ţară. Anul trecut a fost unul la care nimeni nu s-a aşteptat şi aş avea curajul să spun că meteodependenţa agriculturii, practic recuperarea din punct de vedere pluviometric, a fost excelentă pentru România, iar corelată şi cu productivitatea, care în 2021 a fost peste medie, plus această conjunctură mondială privind preţurile cerealelor, a dus la un an financiar bun pentru ţara noastră.

Reporter: Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere tehnologia, genetica semințelor, produsele de protecția plantelor, toate evoluează și ajută fermierii în obținerea unei materii prime de calitate.

Jean Ionescu: Agricultura mondială practic este cu paşi repezi către cea mai înaltă tehnologie, adică inclusiv în România fermierii doresc accesibilitate la toate tehnologiile, la, să spunem, tehnologiile de ultimă oră din lume. Fără îndoială, Corteva Agriscience este unul dintre cei mai importanţi provideri de tehnologie mondială în agricultură, ţinând cont de experienţa noastră. Cele trei companii din care este formată Corteva, respectiv Pioneer, Dow şi DuPont, au activitate de peste 400 de ani consolidată şi suntem compania din lume cu cele mai multe patente, inovaţii, atât în partea de genetică, cât şi în partea de protecţie a plantelor. Nu încape îndoială, progresul în agricultură înseamnă productivitate, este ce are nevoie fermierul din România şi aş preciza, are nevoie de o constanţă productivă, adică România corelată în exerciţiul cel mai bun cu o capacitate de irigare aproape de regimul comunist, să avem un 2-2,5 milioane suprafaţă irigată, cu certitudine poate fi un jucător mondial de primă clasă în piaţa cerealelor.

Reporter: E posibilă o strategie integrată a apei, aceea care să vină în completarea sistemelor existente de irigații cu sisteme proprii, locale, ale fermierilor. Tocmai de aceea Planul Național Strategic (PNS) este unul foarte important pentru înglobarea unor astfel de măsuri.

Jean Ionescu: PNS-ul are multe precizări în această arie şi, nu încape îndoială, marea majoritate a fermelor premium din România deja lucrează în partea de agricultură sustenabilă, adică acele covoare verzi, număr minim de lucrări, număr de treceri cât mai mic, care practic lucrează la conservarea apei în sol pentru cultura care urmează. E ce se va întâmpla cu siguranţă în următorii ani la marea majoritate a fermelor din România, pentru că apa este clar unul dintre cei mai importanţi factori pentru o productivitate medie ridicată.

 

Alegerea hibrizilor, importantă în productivitate

 

Reporter: Utilajele agricole pot să favorizeze realizarea unei agriculturi conservative, sustenabile, durabile, în condiţiile în care fermierul are acces la această tehnologie. Ca de altfel şi la tehnologia pe care o pot pune la dispoziţie companiile precum Corteva, referindu-ne la produsele de protecţie a plantelor. Pentru că în ultima vreme se discută şi se pune în balanţă până la urmă rentabilitatea la hectar, randamentul la hectar, venind aici cu paralela între inputuri şi producţie şi preţul pe care-l poate obţine la produs fermierul.

Jean Ionescu: Sunt multe lucruri de discutat pe această temă şi cu siguranţă managementul unei ferme agricole trebuie să considere ce spuneaţi mai devreme, practic costul pe hectar, estimarea producţiei şi estimarea vânzării sunt parte integrantă din afacerea unei ferme, iar managerul unei societăţi agricole trebuie să cunoască toate aceste elemente. E motivul pentru care noi dezvoltăm foarte multe lucruri care intră în partea de agricultură digitală, adică de pe un telefon practic fermierul va putea să vadă foarte multe lucruri în fermă, monitorizarea de la A la Z a stării de sănătate a culturilor, programele de fertilizare, productivitatea per parcelă corelată cu condiţii de sol, cu semănat variabil – sunt foarte multe lucruri pe care agricultura digitală le oferă în momentul de faţă şi cu siguranţă vor fi upgradate în viitor. Dar aş spune, ducându-ne un pic la condiţiile României, responsabila de productivitate la ora actuală într-o fermă, determinant, în proporţie de 40% pe unitatea de suprafaţă, şi aş începe cu lucrul basic, este alegerea celor mai buni hibrizi, a celor mai bune varietăţi adaptate la condiţiile zonale. E ce face Corteva prin brandul Pioneer, oferind – aş avea curajul să spun de departe – cele mai avansate soluţii genetice. Corteva Agriscience, mai precis Pioneer, este brandul premium care deţine cea mai mare colecţie de germoplasmă la nivel mondial şi este prima companie din lume care a realizat hibrizi de porumb în 1926. Este şi motivul prin care suntem compania-lider în vânzările de seminţe hibride de porumb, iar ce oferim noi în partea hibrizilor între 250 FAO şi 550 FAO aş spune că oferă o performanţă excelentă, sunt foarte mulţi fermieri în România care cu hibrizii noştri realizează pe cele mai bune parcele producţii de peste 20-22 de tone la hectar, recordul în România a fost undeva la 24 de tone, iar protecţia plantelor practic, începând de la partea de curăţenie a culturii, adică combaterea buruienilor, până la partea de combatere a bolilor şi dăunătorilor este din ce în ce mai bine pusă la punct astăzi. Sunt soluţii în piaţă cu un eco-profil european care permit, în momentul în care sunt utilizate corespunzător conform normelor, dozelor de omologare, să avem o agricultură sustenabilă la cel mai înalt nivel din România.

Reporter: Cu alte cuvinte, remanenţa în cultură, în plantă, uneori este ca şi inexistentă, a venit, şi-a făcut treaba şi nu o mai găseşti.

Jean Ionescu: Cu siguranţă da, şi aici sunt multe materiale informative. România este o ţară care în momentul de faţă foloseşte cam de 2,5 ori sub media europeană din punctul de vedere al substanţei active pe hectar, suntem undeva la 700 g substanţă activă în partea de protecţie a plantelor pe unitatea de suprafaţă, versus Comunitatea europeană, media care este undeva la 2,1 – 2,2 kg, deci suntem practic mai mult în partea de agricultură eco, bio, decât în partea de agricultură super-ultra intensivă. Suntem, vă repet şi aici discut în special de portofoliul Corteva, o companie care oferă un eco-profil excelent al produselor de protecţie a plantelor, bineînţeles, care trebuie să fie utilizate corespunzător în normele omologate.

„Aşteptările pentru preţuri bune la cereale în 2022 sunt foarte ridicate.”

Reporter: Cum vedeți viitoarele strategii ale Uniunii Europene?

Jean Ionescu: România e o ţară clar capabilă să hrănească, în momentul în care agricultura va fi intensivă, cu adevărat să hrănească de patru ori populaţia. Potenţialul nostru este excelent, ne lipsesc câteva lucruri care sunt esenţiale în infrastructura agricolă, şi primul arhicunoscut este capacitatea de irigare a României, care deocamdată este departe de a fi la un nivel corespunzător, şi aici sunt în toate programele diverse discuţii, nevoia de finanţare clar este foarte mare, suntem o ţară agricolă europeană de importanţă majoră, suntem a cincea ţară europeană ca potenţial agricol, ca suprafaţă şi, sigur, aş spune cred că suntem a doua sau a treia din punctul de vedere al calităţii solului… Avem, însă, această variabilitate a producţiei agricole foarte mare. Cât ne ajută Dumnezeu şi natura este darnică, suntem capabili să obţinem productivitate mare, în schimb când avem un an mediu sau un an slab din punct de vedere pluviometric, lucrul acesta se vede. Dacă vă uitaţi pe mediile obţinute de România şi le analizăm, sigur, e clar că suntem în partea de jos a clasamentului european şi lucrul acesta din păcate nu poate fi rezolvat decât cu o strategie de cel mai înalt nivel, cu investiţii majore în infrastructura de irigaţii. România e capabilă să obţină producţii foarte ridicate dacă are controlul minim al apei de irigat. Lumea trebuie să poată să irige, nu încape îndoială, şi aici, mergând un pic mai departe pe acest subiect, suntem capabili să avem 400.000-500.000 de hectare de soia, putem să facem 2,5 milioane de hectare de porumb la nivel înalt, păioase undeva la 2,6-2,7 milioane de hectare cu productivitate şi calitate foarte bune, floare şi rapiţă undeva la 1,6-1,7, adică suntem o ţară agricolă foarte competitivă, dar avem nevoie de aceste investiţii în irigații, avem nevoie de un minimum de apă pentru culturile agricole pentru a fi cu adevărat constanţi din punctul de vedere al productivităţii. Noi ce facem? Corteva investeşte enorm în potenţialul agricol din România şi acesta este motivul pentru care avem cea mai mare staţie de producere de sămânţă, Pioneer este un important hub de producere sămânţă în România, suntem de departe compania numărul unu în piaţa producerii seminţei din România.

statie Afumati Romania 3

Reporter: Care este capacitatea?

Jean Ionescu: Staţia din Afumaţi are o capacitate undeva între 1,6-1,65 milioane de saci. Este una dintre cele mai moderne la nivel mondial. Cea mai mare din Europa este în Ungaria, la Szarvaş, și aş spune că ambele staţii reprezintă un obiectiv strategic de importanţă majoră pentru Corteva, pentru că pe lângă asigurarea necesarului intern, o mare parte din producţie este exportată cu valoare adăugată de la producătorii de sămânţă şi aşa mai departe. Producem sămânță şi pentru ţările din jur, iar cei mai mari consumatori ai seminţelor produse în România sunt Germania, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova, care clar este o ţară care nu este încă în UE, adică avem foarte mulţi clienţi ai producţiei din România.

Reporter: Lucrați de foarte multă vreme cu fermierii pentru multiplicarea seminţei. Care a fost evoluţia capacităţii de producţie a fermierilor? Mă refer nu doar la cantitate, ci mai ales la calitate.

Jean Ionescu: Orice companie, şi în cazul acesta Pioneer, când a început producerea de sămânţă în România a început-o cu paşi scurţi, dar cu o viziune pe termen lung prin care şi-a clădit acea imagine de cel mai important jucător, atât în partea de vânzare, cât şi în partea de producere de sămânţă. Calitatea pe care noi o obţinem în România este la cel mai înalt nivel şi aş spune că partea aceea cu standard 1, 2, 3 este o simplă poveste, nu există aşa ceva. România în mod normal, din punctul de vedere al calităţii seminţelor, produce la cel mai înalt nivel de calitate şi nu vă ascund că este de multe ori lucrul care ne asigură supremaţia din punct de vedere comercial, pentru că toată lumea trebuie să fie conştientă, avem fel de fel de studii care ne permit o analiză foarte clară de la client, iar în momentul când avem o rată de satisfacţie a clientului de peste 97%, vă daţi seama, ca să vă dau un exemplu, nu există niciun produs în lume care are 100%, nu contează că este telefonul x, y, televizorul z sau… nu există niciun produs mondial care are 100% customer satisfaction. Avem o rată de satisfacţie atât din punctul de vedere al performanţelor, cât şi din punctul de vedere al calităţii seminţelor care sare de 97% şi care este de departe cea mai ridicată din industria în care activăm.

Producerea de sămânţă, dacă e făcută la cel mai înalt nivel, asigură o superioritate semnificativă din punctul de vedere al veniturilor pe hectar, dar are şi un minus, pentru că fermierul trebuie să fie foarte atent la detalii. Pioneer are o echipă de agronomi foarte bine pregătită care-l ajută şi sunt nişte paşi procedurali foarte importanţi în producerea de sămânţă, dar aş avea curajul să spun că avem fermieri de un profesionalism desăvârşit care produc seminţe, la care aceste detalii sunt atât de bine cunoscute, încât avem clienţi foarte fideli din punctul de vedere al producerii de sămânţă care, agronomic, sunt la cel mai înalt nivel, iar dotarea tehnologică, tehnică, la ora actuală este una de-a dreptul la cel mai înalt nivel mondial, aş spune. România este un jucător mare în partea de producere sămânţă şi specializarea producătorilor de sămânţă de la un an la altul a crescut foarte mult. Nivelul este foarte ridicat în producerea de sămânță în țara noastră.

„România, până nu va avea o soluţie viabilă de înlocuire a neonicotinoidelor în tratamentul seminţelor de porumb şi floarea-soarelui, cu siguranţă va fi obligată moral pentru fermier să vină cu derogare la neonicotinoide.”

 

Agricultura sustenabilă are nevoie de produse de protecţie a plantelor

 

Reporter: Să vorbim un pic despre neonicotinoide. Anul acesta, România a obținut din nou derogare pentru folosirea acestora. Corteva, știu că are în studii şi cercetări, produse care să înlocuiască neonicotinoidele.

Jean Ionescu: Autoritățile au cântărit foarte bine şi au luat cea mai bună măsură pentru fermieri, practic acordarea acestei derogări pentru porumb şi floarea-soarelui. Nu încape îndoială, România fără o soluţie care să asigure protecţia pentru acest dăunător din bazinul Mării Negre, Tanymecus dilaticollis, respectiv răţişoara, nu am putea merge mai departe ca stat agricol fără o protecţie a seminţelor ca la carte. La sfârşitul zilei pe noi trebuie să ne vedeţi ca fermieri. Pioneer, producătorul de sămânţă numărul 1 din România, este un fermier, pentru că avem suprafeţe foarte mari în care noi producem seminţe şi nu ne permitem ca formele parentale să nu aibă un tratament corespunzător care să asigure o protecţie bună la Tanymecus. Adică, inclusiv noi avem nevoie de această derogare, pentru că, dacă nu avem aşa ceva, din păcate suntem forţaţi să mutăm producerea de sămânţă din România într-o ţară care nu are aceleaşi probleme.

România până nu va avea o soluţie viabilă de înlocuire a neonicotinoidelor în tratamentul seminţelor de porumb şi floarea-soarelui cu siguranţă va fi obligată moral pentru fermier să vină cu această derogare la neonicotinoide. Într-adevăr, Corteva Agriscience are în fază de testare anumite produse şi cred că marea majoritate cunosc, este vorba de Lumiposa, soluţia care este omologată pentru tratarea seminţelor de rapiţă în Europa şi în România. Suntem în ultimul an de testare, practic produsul se califică, va primi omologare pentru că rezultatele ne arată că este un produs cu siguranţă care oferă protecţie de la A la Z culturii de porumb, e vorba de dăunătorii Agriotes şi Tanymecus dilaticollis, pentru că suntem în ultimul an în care vom efectua aceste teste, vom aplica pentru omologarea produsului la autorităţile competente şi nu văd probleme. Până acest produs va fi omologat, cu siguranţă autorităţile vor avea nevoie de derogare pentru a sprijini fermierii.

Toate produsele noi, şi aici vreau să precizez, au un minus pentru piaţă. Inovaţia şi moleculele noi au cu siguranţă alte costuri de producţie, din cauza unor aspecte care ţin de eco-profil, de investiţia în cercetare pentru astfel de molecule, şi aş spune că partea care întotdeauna este mai senzitivă şi nu place este preţul. Pentru că diferenţa este costul pe hectar, adică cu soluţiile noi, cum am remarcat cu toţii, au și costuri mai mari. Practic, costurile întotdeauna sunt mai mari, dar soluţiile, aş avea curajul să spun, au un eco-profil excelent pentru mediu, pentru planta de cultură şi, la sfârşitul zilei, pentru hrana care rezultă din aceste culturi. Adică, gândiţi-vă că de multe ori produsele de protecţie a plantelor au norme de omologare mai dure decât medicamentele care se omologhează pentru consumul populaţiei, pentru medicina umană. Şi plantele de cultură, oricât de duri am fi, nu pot trăi fără aceste medicamente, fără produsele de protecţie a plantelor. Nici noi, oamenii, la ora actuală nu putem trăi fără aceste – la un moment dat, cei care avem probleme – medicamente din farmacii. Acelaşi lucru este cu plantele.

interviu 224 jean ionescu 3

Reporter: Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la preluarea preşedinţiei Consiliului UE, a spus că de aici încolo nu mai scoatem nimic de pe piață până nu avem cel puţin unu sau doi înlocuitori care să fie de aceeaşi valoare.

Jean Ionescu: Agricultura sustenabilă are nevoie de produse de protecţie a plantelor care, repet, trec prin nişte teste de cea mai înaltă calitate şi practic nu scapă nimic. Dacă produsele de protecția plantelor sunt folosite în mod corespunzător, conform omologărilor, sunt nişte produse foarte sigure pentru consumul alimentelor rezultate din tratamentele efectuate.

Fermierul are nevoie de soluţii sustenabile. Pentru că nu putem doar să tăiem şi la un moment dat nu mai punem absolut nimic acolo, pentru că nu mai rezolvăm problemele. Vor apărea foarte multe lucruri care ţin de boli, dăunători pe care nu-i mai putem controla, pentru că nu avem soluţii. E clar că partea de autoritate din România trebuie să fie conectată european cu ce se întâmplă. Sunt foarte multe ţări, una dintre ele aţi dat-o exemplu mai devreme, Franţa, care a revenit la decizii, se întâmplă şi în Germania. Sunt ţări care la ora actuală realizează că sunt foarte multe lucruri care nu se pot rezolva. România – clar suntem parte din Comunitatea Europeană, trebuie să ne aliniem regulilor UE, dar nu putem deveni o oază a omenirii care va avea hrană doar eco şi bio, pentru că la sfârşitul zilei constatăm cu toţii: coşul zilnic de alimente ca valoare a crescut semnificativ, adică în România cred că ne apropiem la un cost de peste 50% din venituri, or, lucrurile acestea, dacă vor continua doar în trend ascendent, vor face la un moment dat ceva „poc”. Totul se duce la omul de rând, care mănâncă, trebuie să se încălzească, trebuie să aibă electricitate pentru o viaţă normală şi aşa mai departe. Adică, toate costurile sunt… închipuiţi‑vă, şi vă dau exemplu eco şi bio: e clar că e un segment de produse care costă mai mulţi bani din multe motive. La sfârşitul zilei omenirea, eu cu tărie susţin, are nevoie de hrană convenţională, pentru că e cea care asigură securitatea alimentară.

 

Cultura-regină rămâne porumbul

 

Reporter: Pentru că sunteţi un fin cunoscător al pieţei porumbului, cum vedeţi evoluţia la nivel mondial a acestei pieţe? Cine şi cum influenţează preţul?

Jean Ionescu: Foarte greu de spus, dar nu e niciun dubiu, preţul la porumb – şi nu numai la porumb – este influenţat, după cum ştim cu toţii, de raportul cerere-ofertă. Nu încape niciun fel de îndoială, aşteptările pentru preţuri bune la cereale în 2022 sunt foarte ridicate, şi aici aş începe cu rapiţa. Uitaţi-vă, rapița are un preț de peste 800 euro pe tonă; uitaţi-vă la porumb ce preţuri sunt, adică e un deranj mondial major, într-un cuvânt. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu seceta din Argentina, adică sunt lucruri care sunt corelate clar cu schimbările climatice. Din cauza acestui aspect, aceste schimbări climatice lovesc major, din experienţa noastră, a tuturor, întotdeauna într-o parte a planetei. Se fac stocuri. Fermierul american preferă să aibă nu dolari în cont, preferă să aibă silozul plin. Este o regulă banală moştenită din tată în fiu, prin care el spune: ştim foarte clar că dacă vom avea silozul plin, cu siguranţă valoarea adăugată pe care o aduce e mai mare decât dolarii pe care-i am în bancă vânzând recolta.

Factorul limitativ pentru noi, românii, este seceta. Ştim cu toţii că poate fi atât de dură, în special în sudul României, încât de multe ori nu reuşeşti să recoltezi nimic la porumb, dar nu încape niciun fel de îndoială, pentru fermierii buni, fermierii performanţi care reuşesc să facă producţie şi mai ales pentru cei care reuşesc să facă producţie mare, fără nicio ezitare cultura care va produce cei mai mulţi bani în ferme va fi porumbul. Porumbul va rămâne în continuare cultura-regină. Anul viitor, datorită preţului, cred că rapiţa va deveni un jucător important, iar dacă ne ducem mai departe la celelalte culturi – uitaţi-vă la preţurile uleiurilor vegetale – şi floarea stă sus, şi păioasele stau acolo, adică toate plantele de cultură în mod normal au nişte preţuri la cereale. Nu e niciun dubiu, preţul îngrăşămintelor este prohibitiv astăzi, dar nici nu putem face rabat foarte mult, pentru că ne va taxa din punct de vedere productiv. Şi aici fermierul ştie mai bine ce are de făcut, dar noi personal încurajăm fermele să facă tehnologie. Nu putem obţine productivitate bună dacă nu avem tehnologie. Degeaba noi oferim cea mai bună genetică, dacă ea nu are un minim sau un mediu normal de dezvoltare din punct de vedere nutritiv. Şi merg mai departe: ne pregătim pentru o eră în care într-adevăr vom reduce îngrăşămintele, şi nu vă ascund că e unul din programele de cercetare Corteva, vom oferi la un moment dat hibrizi de porumb capabili să-şi absoarbă azotul atmosferic şi normele de azot vor scădea semnificativ. Vom oferi, începând cu 2023-2024, soluţii care vor ajuta planta de cultură să fie capabilă să-şi ia mult mai mult din azot din atmosferă. Adică vor fi soluţii ajutătoare majore pentru culturi. Dar nu putem astăzi să spunem că reducerea normelor de îngrăşăminte va fi un factor care nu va influenţa producţia, pentru că nu este adevărat.

interviu 224 jean ionescu 2

Reporter: Care sunt provocările Corteva pentru perioada următoare?

Jean Ionescu: Provocările Corteva sunt multe şi aş începe cu capacitatea noastră de a livra inovaţie şi produse de cea mai înaltă clasă. Este provocarea numărul unu şi aş spune fără echivoc că ne ţinem de cuvânt şi în fiecare an lansăm în România cel puţin 10-15 produse noi, începând de la hibrizi de porumb, floarea-soarelui, rapiţă până la partea de substanţe active noi în partea de protecţie a plantelor. Lucrul acesta se face cu investiţii majore în cercetare şi e o mândrie a noastră să vă spunem că inclusiv în România situl de la Afumaţi reprezintă cel mai mare punct de cercetare agricolă din România, iar în partea comercială Corteva Agriscience este liderul detaşat în furnizarea soluţiilor seminţe şi produse de protecţie a plantelor în România, suntem lideri pe foarte multe segmente, începând de la vânzarea seminţelor hibride de porumb, floarea-soarelui, soia, suntem compania numărul doi la rapiţă, dar planul este ca în 2-3 ani să fim compania numărul unu, pentru că am lansat o gamă de hibrizi de-a dreptul uluitoare, conceptul Sclerotinia Protector la rapiţă, e vorba de hibridul PT303, care împreună cu hibridul PT298 va face o revoluţie productivă pe care fermierii cu siguranţă o vor simţi în productivitate. De asemenea, suntem cel mai mare vânzător pentru erbicide la cereale, suntem compania-lider. În partea de fungicide la cereale, Verben va fi soluţia numărul unu în T1. Venim cu Inatreq care va domina T2 ca performanţă. La rapiţă suntem compania-lider detaşat prin furnizarea soluţiilor de crop protection Galera Super, Korvetto, Inazuma, Capartis, adică avem foarte multe locuri de lider de performanţă. Ăsta e şi motivul pentru care fermierul, la sfârşitul zilei, alege soluţiile noastre. Şi mă duc către partea de culturi speciale, gama Zorvec este cea mai avansată, nu numai din România, din lume în protecţia manei la viţă-de-vie, iar pe partea de făinare, ce oferă de asemenea Corteva sunt de-a dreptul pachete de lider în furnizarea soluţiilor pe care le avem. Sigur, suntem parte integrantă din tehnologia fermierilor şi cea mai mare provocare pentru noi este să ne autodepăşim, să reuşim să venim în fiecare an să ţinem acest trend de lansare a noilor produse, a noilor tehnologii pentru piaţă. E lucrul care se întâmplă şi, vă repet, ne ajută foarte mult ce avem în spate, pentru că avem o echipă de peste 13.000 de cercetători la nivel mondial care lucrează doar pentru a aduce în piaţă produse şi tehnologii noi.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Interviu

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) anunță că reprezentanții Comisiei Europene au reacționat la solicitările fermierilor. Într-o comunicare de joi, 17 martie 2022, s-au anunțat propuneri care intră în vigoare anul acesta.

În cursul consultărilor organizate de Comisia Europeana/DG Agri cu partenerii de dialog civil, la care APPR a fost prezentă, reprezentanții Comisiei au anunțat intenția instituției de a aproba derogări de la constrângerile prevăzute de plățile pentru înverzire în 2022, pentru a crește potențialul de producție al sectorului agricol european în perioada de mari provocări pe care o traversează.

„Cea mai relevantă pentru fermierii din România este derogarea de la interdicția de utilizare a tratamentelor fitosanitare pe culturile fixatoare de azot utilizate pentru zonele de interes ecologic, care se pot recolta”, transmite APPR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

De aproape o sută de ani, brandul Pioneer® a demonstrat întregii lumi potențialul genetic ridicat al hizibrizilor și tot de atâta timp dominăm topurile productivității cu hibrizii de porumb comercializați. Porumbul marca Pioneer® este, în mod firesc, pe primul loc și în preferințele agricultorilor din România, iar peste 36% din fermieri aleg „Certitudinea succesului”, cultivând hibrizii noștri.

Faptul că în România avem o echipă dedicată de cercetare, la Afumați, demonstrează atenția cu care compania tratează fermierii și dorința de a aduce în piață produse adaptate condițiillor locale, care vor valorifica la maximum investițiile și încrederea acordată.

Hibridul P9889 demonstrează cele enumerate mai sus, iar în 2022 ocupă cea mai mare suprafață de porumb cultivată cu un hibrid în România.

 

Perfect adaptat pentru orice tehnologie și zonă

 

P9889 este un hibrid ce aparține grupei 350 FAO, maturitate de interes pentru țara noastră, perfect adaptat pentru orice tip de tehnologie și zonă în care va fi cultivat. Este un produs ce reușește să valorifice la maxim fiecare picatură de apă, fiind etalonul hibrizilor Optimum® AQUAmax®, grupa cea mai cunoscută de hibrizi în toată lumea, ce au ca țintă valorificarea precipitațiilor, toleranța la arșiță, dar și un sistem prin care pierderea de apă este redusă considerabil.

Grupa Optimum® AQUAmax® reprezintă o necesitate pentru fermierii din România, unde lipsa precipitațiilor cauzează mari pierderi anual. Pentru a fi siguri de reușita în fermă, avem nevoie de minimum de investiții, pentru a produce maximum posibil.

Productivitatea acestui hibrid este de neegalat! Practic, astăzi, în intervalul de maturitate 300 - 400 FAO, P9889 este imbatabil, cu un avantaj de minimum 500 kg/ha, atât în condiții nefavorabile, cât și în condiții perfecte.

Anul 2021 a fost un an cu producții bune la porumb în toată țara, iar pentru a exemplifica potențialul excepțional al acestui hibrid, amintim producțiile și locul acestuia, obținute în trei locații:

  • Mediaș – Agroferm Brăteiu: Locul 1 – 20.637 kg/ha, U - 19,5%

  • Zănești – TCE 3 Brazi: Locul 1 – 15.206 kg/ha, U - 18.2%

  • Cărpiniș – Semisland Company: Locul 1 – 12.478 kg/ha, U – 14.9%

Locațiile pot fi confirmate de către fermieri și presa prezentă la recoltare, adică informație credibilă. Producțiile sunt obținute în condiții de fermă, cu tehnologia recomandată de Corteva Agriscience, de la erbicidare până la fertilizare.

 

Producții bune și în fermele în care fertilizarea cu azot este scăzută

 

Anul acesta, din păcate, am făcut cunoștință cu pragul de sus al prețurilor la azot, elementul esențial pentru producții ridicate în cultura porumbului, iar în testele realizate de echipa de Agronomy de la Afumați, P9889 a demonstrat că poate fi cultivat și în fermele în care fertilizarea cu azot este scăzută (70 kg/ha N s.a.), hibridul reușind o producție de peste 9 t/ha în rotație cu cereale păioase pe o solă aflată în județul Constanța, unde precipitațiile au fost de peste 250 l/mp, de la semănat la recoltat. Evident, rezerva de azot de la cerealele păioase a ajutat, dar randamentul hibridului este incontestabil, indicele de utilizare al azotului fiind unul extraordinar. Pentru fermierii ce își propun fertilizări sub 100 kg/ha azot substanță acivă, acest hibrid este recomandarea noastră numărul unu.

Condițiile meteo actuale ne îndeamnă către precauție, alegeri cumpătate, atenția la cele mai mici detalii și utilizarea experienței acumulate, pentru a avea un an reușit.

Cu siguranță alegerea hibridului potrivit reprezintă un pas esențial către reușită, iar P9889 este definiția reușitei în cultura porumbului.

Macheta P9889 A4

Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience RO & MD

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

În condițiile viitoarelor strategii ale Uniunii Europene - Pactul Verde European, De la fermă la consumator - agricultura din România va fi supusă multor provocări. Companiile producătoare de sămânță, de produse pentru protecția plantelor, de îngrășăminte cercetează și creează produse care să fie în concordanță cu prevederile legislative viitoare. De pildă, Corteva Agriscience va lansa produse care vor ajuta planta să fixeze azotul din atmosferă. Despre provocări, despre noutăți tehnice și tehnologice am vorbit cu Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Maria Cîrjă este un expert în domeniul agricol cu peste 20 de ani experiență în domeniu, un doctorat în Protectia Plantelor și o activitate îndelungată în domeniul tehnic și marketing.  

IMG 5746

Reporter: Suntem la început de an, unul în care sperăm să scăpăm de pandemia care ne-a afectat pe toți, într-un fel sau altul...

Maria Cîrjă: În opinia mea, pandemia nu prea a afectat agricultura. Noi ne-am desfăşurat activitatea ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic din acest punct de vedere al sănătăţii publice. Toţi avem nevoie de hrană, iar fermierii îşi desfăşoară activitatea în aer liber, ceea ce de data aceasta i-a ajutat, chiar dacă uneori agricultura, desfăşurându-se în aer liber, suferă foarte mult din cauza condiţiilor meteorologice. Şi noi ştim foarte bine că ce nu ne ajută, cel puţin în ultimii ani agricoli din România, este seceta.

Reporter: Aşa este. Schimbările climatice despre care tot vorbim. Iată, doar zilele trecute au fost 15°C, după aceea, la interval de 24-48 ore s-a ajuns cu temperatura la minus 2°C şi minus 5°C, lucru care afectează plantele, având în vedere diferenţa aceasta mare de temperatură.

Maria Cîrjă: Cu siguranţă culturile de toamnă sunt afectate de aceste oscilaţii de temperatură, planta reacţionează la temperaturile mai ridicate crezând că gata, s-a sfârşit perioada de repaus şi începe vegetaţia, după care ne putem aştepta la un îngheţ şi atunci putem spune că se pot compromite. Dar nu doar culturile de câmp, cerealele şi rapiţa sunt afectate de aceste oscilaţii de temperatură, ci mai mult decât ele sunt culturile perene, cum ar fi livezile, viile, unde astfel de oscilaţii – deja se primesc avertizări – au început să dăuneze. Deci plantele încep să înmugurească şi…

 

Verben, „Noul Star” pentru T1

 

Reporter: Şi nu e bine pentru producţia acestui an. Într-adevăr, anul a început cu provocări, pe de o parte temperaturile, pe de alta lipsa apei. Producătorii de produse pentru sănătatea plantelor, eu aşa le numesc având în vedere că produsele de protecţie a plantelor sunt medicamentele care asigură sănătatea plantei, deci producătorii vin mereu în întâmpinarea agricultorilor. Care sunt noutăţile anului 2022 din partea companiei Corteva Agriscience?

Maria Cîrjă: În ceea ce priveşte produsele pentru sănătatea plantelor, pentru protecţia culturilor cum le mai spunem noi, România este una dintre ţările – conform ultimelor informaţii – care consumă cea mai mică cantitate de produse de protecţie a plantelor, ceea ce înseamnă că, dacă ne gândim la efectul lor asupra mediului înconjurător, putem spune că în cazul României nu poate fi vorba despre o poluare, în aceste condiţii. Dar asta nu înseamnă că plantele de cultură sau culturile de cereale, culturile perene nu au nevoie să le menţinem sănătatea, să combatem bolile în primul rând, să combatem dăunătorii care devin din ce în ce mai agresivi, din exact motivele expuse se interzic foarte multe insecticide şi fermierii nu mai au soluţii ca să combată dăunătorii; buruienile din diferite culturi la fel fac probleme foarte mari sau dăunează producţiilor estimate, şi atunci este nevoie de produse pentru sănătatea lor. Corteva vine în fiecare an, sau ne-am dori în acest domeniu să venim în fiecare an cu produse noi. Este foarte greu să dezvolţi o moleculă, s-o descoperi, s-o dezvolţi şi să o înregistrezi în Europa. Înregistrarea unei molecule noi în Europa poate să dureze şi 7-8 ani, după care poţi s-o pui la dispoziţie în ţările Uniunii Europene. În acest an lansăm pentru cultura de cereale un fungicid pentru combaterea bolilor de colet şi foliare, performant, îi spunem noi „Noul Star” pentru tratamentul numărul 1, mai exact este vorba de Verben. Fungicidul Verben conţine două substanţe active care fac un parteneriat foarte bun, mai ales pentru combaterea bolilor la primul tratament, boli ca făinarea, care este una dintre cele mai agresive boli la grâu şi în general la toate cerealele, şi care, dacă nu este combătută, poate să reducă producţiile semnificativ. Bineînţeles că Verben, pe lângă făinare, combate septorioze, combate sfâşierea frunzelor, ruginii, poate fi aplicat şi ca al treilea tratament şi pentru bolile spicului, în special Fusarium. Deci, din acest an avem în portofoliu un nou fungicid pentru cereale, care este deja pe piaţă şi fermierii au început să-l achiziţioneze.

Reporter: Ați spus că se aplică în T1...

Maria Cîrjă: Exact, imediat ce temperatura permite, mai precis când în aer avem între 7 și 10°C, atunci ştim foarte bine că se dezvoltă făinarea, fermierii ştiu acest lucru, fac primul tratament care este cel mai important pentru protejarea grâului, vorbesc mai mult despre grâu pentru că el ocupă cea mai mare suprafaţă. Se poate amesteca cu orice produs de protecţia plantelor, aici nu vorbim doar de fungicide, dacă e nevoie, el merge de sine stătător, dar se poate amesteca cu erbicide, cu stimulatori de creştere, cu insecticide.

Reporter: Pentru perioada imediat următoare, pentru primăvară, aveţi şi produsele tradiţionale. Aveți vreun pachet special pentru fermieri?

Maria Cîrjă: Pachetele pe care noi le-am lansat acum doi ani, deci e al treilea sezon, când deja fermierii s-au obişnuit cu seminţe şi produse de protecţie a plantelor, cei mai importanţi hibrizi de porumb din gama AquaMax se vând împreună cu cele mai performante erbicide postemergente, este vorba de Principal Plus, de Arigo, Mustang, care se vând cu hibrizii de porumb. De asemenea, hibrizii de floarea-soarelui se vând împreună cu erbicidul Express, pentru a evita utilizarea altor erbicide pe bază de tribenuron-metil care nu sunt înregistrate pentru hibrizii de floarea-soarelui cu această genă Express, şi care pot să dăuneze, pot să dea fenomene de fitotoxicitate, iar floarea-soarelui să producă mai puţin decât este potenţialul genetic al hibridului.

interviu 224 jean ionescu 2

 

Instinct, stabilizator de azot care se utilizează în culturile de cereale, rapiță și porumb, pentru o productivitate mai mare și pierderi mai mici de azot

 

Reporter: Corteva are în țara noastră o experienţă de zeci de ani...

Maria Cîrjă: Începuturile cercetării în România au avut la bază hibrizi Pioneer. Henry Wallace a fost primul cercetător care a creat primii hibrizi de porumb în lume. Corteva are în România cea mai mare staţiune de cercetare la Afumaţi. Foarte mulţi dintre hibrzii care se comercializează în România sunt creaţi în România de către amelioratorii noştri şi sunt aclimatizaţi, adaptaţi pentru microzonele de cultură din ţara noastră. Deci sunt testaţi până la nivel de sub-regiune, bineînţeles fiecare maturitate pe zona ei. După care intră la comercializare, iar sămânţa pe care noi o punem la dispoziţie, 95% din sămânţa de porumb care se vinde în România este produsă în România de către fermieri români. Deci ferme producătoare de sămânţă, pe care toată lumea le cunoaşte, din sud-estul României până la Neamţ produc sămânţă pentru Pioneer. Şi pot să spun că produc sămânţă de cea mai bună calitate.

Reporter: Am discutat câte ceva despre reducerea utilizării produselor de protecţie a plantelor. Tot strategiile viitoare ale UE prevăd reducerea cu 50% a utilizării îngrăşămintelor...

Maria Cîrjă: Nu este o bucurie pentru fermieri să li se impună o anumită cantitate de azot. Știm cu toţii că azotul este cea mai importantă hrană pentru plante, şi atunci chiar dacă uneori din punct de vedere financiar nu puteam să cumpărăm sau să aplicăm cantitatea de azot de care are nevoie cultura respectivă şi o înjumătăţeam, acum suntem nevoiţi să o reducem mai mult de jumătate, din cauza acestei noi legislaţii europene. Prin urmare, limitarea cantităţii de azot la 170 kg de substanţă activă pe hectar ne-a făcut pe noi, dar şi pe fermieri, să ne gândim la alte soluţii care ne-ar ajuta să suplinească această lipsă de azot sau să o menţinem pe cea pe care o aplicăm la dispoziţia plantelor cât mai mult timp. Pentru că azotul se levigă foarte uşor, de fapt acesta a fost şi motivul pentru care se limitează cantitatea aplicată pentru a reduce cantităţile de nitriţi şi nitraţi din pânza freatică. Şi atunci ce putem face ca azotul aplicat să nu fie spălat şi să-l menţinem la nivelul rădăcinilor? Şi aici Corteva vine cu un produs extraordinar de inovator, care se numeşte Instinct și care se aplică odată cu semănatul sau înainte de semănat, la suprafaţa solului, dacă ne permite umiditatea din sol îl lăsăm neîncorporat, dar dacă nu, ar fi ideal să-i facem o încorporare superficială, care nu face altceva decât să blocheze o bacterie care intervine în descompunerea azotului în nitriţi şi nitraţi, blochează această bacterie, iar azotul rămâne sub forma lui iniţială la nivelul rădăcinilor o perioadă foarte mare, aproape toată perioada de vegetaţie. Dar ce ne interesează pe noi, de exemplu la porumb, ca plantele în momentul înfloritului, când consumă cea mai mare cantitate de azot, să o găsească în sol. Cu acest produs, azotul rămâne nedescompus la nivelul rădăcinilor.

Tot pentru managementul azotului cred eu că anul viitor, dacă nu cel mai târziu în 2024, vom pune pe piaţa din România două produse, aplicate foliar, care vor ajuta planta de cultură să fixeze azotul din atmosferă. Deci sunt deja ţări care folosesc aceste produse şi rezultatele sunt extraordinare. Imaginaţi-vă, să poţi să-ţi iei o anumită cantitate de azot din atmosferă. Deci nu-l aplici, nu dai bani pe el.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat pe pagina sa de internet un proiect de ordonanță cu privire la stabilirea unor măsuri aplicabile managementului produselor fertilizante, precum și pentru modificarea Legii nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrășăminte și al îngrășămintelor. Actul normativ stabilește regimul juridic al produselor fertilizante, contravențiile și amenzile pentru comercializarea acestora fără respectarea regulilor.

Astfel, se dorește crearea cadrului instituțional de stabilire a normelor privind punerea la dispoziție pe piață sau introducerea pe piață a îngrășămintelor, transmite MADR.

Produsele fertilizante provenite din spațiul Uniunii Europene, puse la dispoziție pe piață sau introduse pe piață, trebuie să fie însoțite de documente care să ateste că sunt fabricate și autorizate în Uniunea Europeană, inclusiv existența marcajului ,,EC fertilizer”.

Operatorii economici care dețin autorizații RO-ÎNGRĂŞĂMÂNT, eliberate până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, sunt obligați să solicite înlocuirea acesteia cu autorizația RO-fertilizant, în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

Pentru produsele fertilizante cu un procent mai mare de 28% azot este obligatorie efectuarea testului de rezistență la detonare de către operatorul economic care solicită autorizarea, valabilitatea testului fiind de 6 luni, în condițiile respectării fișei tehnice de securitate a produsului fertilizant.

 Comercianții de produse fertilizante care sunt înregistrați, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, la Oficiul Național al Registrului Comerțului, au obligația să informeze în scris Direcția Agricolă Județeană (DAJ) pe raza teritorială a căreia își desfășoară activitatea, cu privire la comercializarea produselor fertilizante, în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Comercianții de produse fertilizante care se înregistrează după data intrării în vigoare a ordonanței la Oficiul Național al Registrului Comerțului au obligația să informeze în scris DAJ pe raza teritorială a căreia își desfășoară activitatea cu privire la comercializarea produselor fertilizante, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Proiectul de ordonanță poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/5110_a8b7ed00bc34f46b5883ec91a96e7520.html

Foto: NHR Agropartners

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Actuala criză de pe piața energiei afectează industria îngrășămintelor nu doar din Europa, ci din întreaga lume. Prețul îngrășămintelor s-a triplat, efectul fiind majorarea costurilor pentru fermieri până spre 350 de euro pentru fiecare hectar de cereale, comparativ cu 150 de euro pe hectar, anterior, potrivit FranceAgriMer. În Franța, de pildă, fermierii au anunțat că reduc suprafețele cultivate. La noi, unii agricultori s-au aprovizionat din timp cu îngrășăminte și alte inputuri, având ceva bani sau apelând la credite, iar alții încă așteaptă să vadă ce se întâmplă pe piață. Este posibil să fie printre fermieri unii, mulți ori puțini, nu știm, care să nu facă față tuturor scumpirilor, la gaze, energie electrică, îngrășăminte, sămânță și toate celelalte input-uri necesare continuării ciclurilor de producție, și să-și închidă micile afaceri.

În toată această dezordine, cel mai important producător de îngrășăminte utilizate de agricultura și industria românești, Azomureș, a anunțat, luni – 6 decembrie 2021, că începe pregătirile pentru oprirea temporară a activităților de producție. (https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5179-azomures-opreste-temporar-productia-de-ingrasaminte.html). Acest fapt este determinat de prețul foarte mare la gaze naturale și energie electrică. Combinatul din Târgu-Mureș solicită Guvernului României și Parlamentului să acționeze pentru a atenua problema gazelor și a prețurilor ridicate la energie în timp util, astfel încât securitatea alimentară a țării noastre să nu fie compromisă în 2022. Recent, Comisia Europeană a recunoscut rolul industriei fertilizanților în asigurarea securității alimentare la nivel continental, dar a lăsat la latitudinea fiecărui stat membru să ia măsurile necesare.

Azomureș este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din România, aproximativ 10% din consumul național, furnizează 50% din îngrășămintele utilizate în fermele românești și asigură aprovizionarea constantă a unui număr mare de companii din alte industrii.

Cum ar putea fi ajutat producătorul de îngrășăminte de statul român? Probabil că prin subvenții. Dar oare subvențiile, banii publici care ar ajuta combinatul să supraviețuiască acestei perioade dificile, se vor regăsi în prețul produselor? Concret, Azomureș va produce îngrășămintele pentru agricultură la prețuri accesibile oricărui fermier? Sau subvenționăm toți o entitate privată și în acest timp agricultorii vor continua, cei care încă pot, să cumpere îngrășăminte la prețuri prohibitive, iar consumatorul final se va uita anul viitor cu jind la rafturile magazinelor?

Iată ce spunea Ștefan Gheorghiță, fermier din județul Brăila, după anunțul Azomureș de oprire a producției: „Să presupunem că Azomureș a avut contract de gaze și ar fi vândut direct gazele pe piață și a marcat profitul. Sau a cumpărat gazele doar spot? Cineva care consumă circa 10% din consumul României nu are și contracte pe termen lung? Acum, în mod indirect face presiune pe MADR să le dea gaze cu preț bun, adică subvenționat. De cine? De stat, dar tot din banii noștri. Cum ar fi? Dacă este adevărat? Poate cineva să infirme acest scenariu? Cum vom face cu securitatea alimentară?”.

De menționat că Azomureș este furnizor de gaze naturale, deținând licența de furnizare gaze naturale nr. 1907/2013, valabilă până la data de 31 decembrie 2030.

Bineînțeles, anunțul Azomureș nu a rămas fără ecou. „Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale evaluează consecințele directe asupra producției din anul 2022 ale unei eventuale întreruperi a producției de îngrășăminte de către principalul producător de fertilizanți pentru agricultură din România. La solicitarea ministrului Adrian Chesnoiu, o echipă de specialiști lucrează la identificarea unor soluții viabile ce pot fi implementate imediat pentru a preveni scăderea producției agricole și a limita efectele în evoluția prețurilor produselor agricole primare din recolta anului viitor”, transmite MADR.

Ministrul Adrian Chesnoiu a declarat: „Evaluăm impactul economic și social generat de sistarea temporară a producției de fertilizanți. Suntem preocupați de menținerea producției agricole la un nivel care să asigure necesarul de consum la prețuri care să nu afecteze populația. Voi propune spre analiză Guvernului măsuri concrete pentru susținerea fermierilor și menținerea stabilității producției de produse agricole primare și produse agroalimentare procesate”.

Conform datelor MADR, anual, în România se cultivă circa 9,2 milioane de hectare teren arabil, din care o pondere importantă o au culturile de bază care contribuie la siguranța alimentară a populației. Pentru realizarea unor producții constante este importantă îndeplinirea tuturor verigilor tehnologice, utilizarea îngrășămintelor având rolul de a asigura stabilitatea producției și un garant al viitoarelor recolte. „Abandonarea fertilizării de bază cu azot sau reducerea cantităților de îngrășământ utilizate pentru culturile agricole crește riscul reducerii producției de anul viitor cu până la 30%. Azomureș este producătorul de îngrășăminte pe bază de azot care asigură 50% din fertilizanții necesari agriculturii românești”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

În concluzie, dacă sprijinul statului dat producătorului de îngrășăminte nu se va regăsi și în fermele românești, atunci vom asista din nou la risipirea banilor publici. Poveste fără sfârșit în România ultimilor 30 de ani.

Foto: Azomureș

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Editorial

Managementul SC Agricost, companie preluată de Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite, a investit în ultimele nouă luni nu mai puțin de 70 de milioane de euro în tehnologii menite să maximizeze producția la hectar și să reducă din nivelul costurilor, miza celor din IMB fiind majorarea suprafețelor însămânțate cu lucernă, a declarat miercuri, 29 mai 2019, Lucian Buzdugan, directorul general al companiei, cu ocazia primei zile din evenimentul Agricost Open Day.

„Au investit mult (n.r. - acționarii Al Dahra Agriculture), mai mult decât se investea înainte. Numai pentru anul trecut și anul acesta (n.r. - patru luni din 2018 și cinci luni din 2019), avem aproape 70 de milioane de euro investiții, numai în tehnologie. Este un concept. Nu luăm utilaje, așa, că mi-au plăcut mie. Eu, ca agronom, mi-ar conveni să am aici, să mă scol în fiecare dimineață și să mă urc în altă mașină. Nu se poate așa. Trebuie să te încadrezi și în performanțe economice, în primul rând, adică să maximizezi producția la hectar, să reduci costurile”, a declarat Buzdugan jurnaliștilor prezenți în Insula Mare a Brăilei (IMB).

Totodată, Lucian Buzdugan le-a vorbit acestora de beneficiile culturii de lucernă, atât din punctul de vedere al aportului de proteină - o miză imensă la nivel global -, cât și al generării de azot biologic, necesar plantelor de cultură.

„Dacă măcar 20 la sută din suprafața României s-ar cultiva cu lucernă, am avea parte de mai multă proteină la hectar și am avea parte de circa 50-100 de kilograme de azot substanță activă, lăsată în sol de o plantă. De această dată, nu este vorba de un azot chimic, ci de unul biologic pe care îl fabrică această minunată plantă și ni-l lasă gratis, în timp ce dincolo este un azot chimic care se spală atunci când plouă, foarte mult se duce în pânza freatică, mai cu seamă în această zonă. Acest azot biologic este consumat de plantele care urmează (n.r. - în rotație) timp de doi, trei ani. Noi practicăm scarificarea, o lucrare a solului la o adâncime de 40-60 cm, cu un consum energetic foarte mare și forță de muncă suplimentară. Asta în timp ce lucerna, datorită sistemului său radicular, penetrează și aproape că lucrează mai bine decât scarificatorul. Rădăcinile care străpung zona aceasta tare (n.r. - hardpan), putrezesc și lasă niște orificii prin care apa ajunge în profunzimea solului sau, atunci când este nevoie de apă, aceasta urcă spre zona necesară”, a mărturisit Lucian Buzdugan. „Ce cultură merită cultivată mai bine decât lucerna? Pentru noi, este o șansă să găsim, să dăm lucernă (n.r. - să comercializăm), să cultivăm. Un mare avantaj este că producem proteină. Noi avem «foame» de proteină. Nivelul alimentar proteic este mai important decât cel glucidic. Atunci când o țară are proteină, cum este cazul SUA, Argentinei, Braziliei, acestea ocupă primele trei locuri în lume în materie de agricultură. Ministerul Agriculturii, factorii politici ar trebui să militeze pentru extinderea suprafețelor cu lucernă, cultură care este foarte pretabilă pentru România. Arabii, dacă vor dori mai multă lucernă decât cea din IMB, pentru că noi nu putem produce mai mult de 12.500 ha, pentru că este o rotație în care trebuie să ne încadrăm, și ar cere și de la alți fermieri români, ar fi un mare avantaj pentru România”.

Profit de 500 de euro la hectar

Tot cu ocazia Agricost Open Day, Buzdugan le-a vorbit celor prezenți despre profitabilitatea acestei culturi fixatoare de azot. Bazându-se pe vasta sa experiență agronomică, șeful Agricost a precizat că suma care i-ar rămâne unui fermier în buzunar ar fi de circa 500 de euro pe hectar, în cazul contractelor la export. Valorificarea materiei prime pe piața internă ar genera un profit și mai mare.

„Programul nostru este de a înfiinţa în Insula Mare a Brăilei 12.500 de hectare de lucernă, deoarece este o cultură pentru care avem desfacere. În prezent, desfacerea e cea mai grea problemă, dar nivelul de profitabilitate este foarte ridicat. Depăşeşte circa 500 de euro pe hectar. Deocamdată, avem vreo 2.500 de hectare de lucernă pentru producţie şi vreo 300-400 de hectare pentru sămânţă”, a adăugat oficialul IMB.

El a precizat totodată că suprafața de 2.500 ha, existentă în prezent, ar urma să se dubleze în luna august a acestui an.

„Acum, în august, mai semănăm 2.500 de hectare, pentru că mai construiesc o fabrică - eu sunt legat de fabrici, fabrici de uscare, pentru că sistemul de producere a fânului de lucernă îmbalotat este următorul: se coseşte, umiditatea la cosire este de 80 de procente (...), se lasă până umiditatea scade la 40% şi atunci o strângem, o tocăm, o transportăm la o fabrică (...) la un uscător, unde se procesează, se usucă, se îmbalotează. Facem cinci coase pe an. Producţia medie este de 17 tone de fân la 12-14% umiditate, cu proteină peste 20”, a explicat Buzdugan.

Şeful Agricost susţine că 2.000 de tone de lucernă sunt vândute în România, la două ferme, una din judeţul Iaşi şi alta din judeţul Ialomiţa, iar restul ajunge în ţările arabe. Totuşi, spune Lucian Buzdugan, de preferat este vânzarea lucernei pe piața internă, întrucât profitabilitatea este mai mare.

„O vindem în ţările arabe şi 2.000 de tone în România. Pentru ce vindem în România, obţinem sprijin cuplat. Pentru ce vindem afară, nu primim decât subvenţia pe hectar, nu obţinem nişte bani suplimentari. Noi am fi interesaţi să vindem toată lucerna în România, dar nu este cerere. Acum, în România, cumpără lucernă două ferme mari de vaci, care s-au hotărât având în vedere calitatea deosebită; una din Iaşi, una din Ialomiţa. Profitabilitatea de 500 de euro este pentru cea exportată. Pentru cea la intern ar fi mult mai mare... Eu aş vrea să o dau pe toată la intern”, a continuat şeful celei mai mari ferme din sud-estul Europei.

Conform precizărilor sursei citate, programul de înfiinţare a 12.500 de hectare de lucernă necesită cinci fabrici de uscare a culturii, o investiţie care se ridică la 18 milioane de euro pentru fiecare unitate.

„Pentru cele 12.500 de hectare de lucernă, îmi trebuie cinci fabrici. Acum am una, o construiesc pe a doua, anul viitor, pe a treia şi tot aşa. De 18 milioane de euro avem nevoie pentru fabrica nouă de lucernă, nu e mult. Utilajele le cumpărăm din Spania. De ce e atât de scumpă? Nu e numai fabrica. Este copertina de depozitare: să aduci 1.000 de tone de lucernă, să o depozitezi, să o prelucrezi în 24 de ore... Fabrica actuală de uscare, prima dată, a avut capacitatea de 400 de tone şi mi-am dat seama că, dacă mă plouă o zi, o ploaie mă opreşte patru zile să recoltez. Este un calcul aproape matematic. Îţi spune că trebuie să dublezi capacitatea de uscare, ca să reduci timpul de recoltare. Timpul de recoltare, coasa, vine prima dată la 21 de zile, apoi, la o lună”, a mai spus Lucian Buzdugan.

Agricost primeşte anual subvenţii europene şi naţionale de circa 10 milioane de euro.

„Pe total fermă, noi primim în jur de 10 milioane de euro anual. Dar eu comparaţia aş face-o întotdeauna: cât primeşte fiecare pe hectar. Dacă ai două hectare, primeşti 350 de euro, dacă ai 10 hectare, primeşti 170 ori 10. Dar ce face ăla care ia 1.700 (n.r. - de euro) şi ce am făcut eu cu banii de pe subvenţii, că de arătat cu degetul... Ţara prin asta devine mai bogată şi mai puternică”, a conchis acesta.

Era Al Dahra, nu Mubadala Investment Company

În ziua de 21 februarie 2018, Revista Fermierului publica un articol amplu despre achiziția Agricost de către Al Dahra. La acea vreme, Constantin Duluțe, fostul acționar principal al Agricost, preciza că o eventuală tranzacție ar urma să implice vânzarea de acțiuni ale companiei, menționând totodată că Mubadala Investment Company nu este cea care ar urma să cumpere.

„Nu, nu este vorba că vreau să vând (n.r. - pachetul majoritar de acțiuni al/ale Agricost către un investitor străin/român în numele unui străin). Discuții sunt; multe companii s-au interesat. Eu sunt interesat de un parteneriat, să atrag ceva investiții. De atunci, nu s-a perfectat nimic. Doar la nivelul discuțiilor, dar nu aș putea spune... Am discutat cu foarte mulți; patru companii până acum, dar nu. Vin, se documentează, întreabă, dar nu s-a perfectat nimic”, preciza Duluțe pentru Revista Fermierului. „Nu s-a pus problema de vânzare (n.r. - a acțiunilor) nicicum; doar parteneriat, dacă ar fi, dar nu vânzare. Pentru moment, nu este nimic concret. (...) Nu (n.r. - nu este vorba de fondul suveran Mubadala, ca potențial investitor).”

La vremea aceea, el mai preciza că nu știe care este motivul zvonurilor lansate în piață privind vânzarea Agricost și a spus că dacă va decide să vândă acțiuni, nu va cere punctul de vedere nimănui.

„De ce sunt zvonurile în piață? Dar cine poate opri zvonurile? Am avut discuții, dar nu s-a hotărât nimic. Au venit oamenii, s-au interesat, au întrebat, dar nu de acum, de doi-trei ani. Nu mă deranjează (n.r. - propagarea zvonului). Fiecare crede ce vrea. Dacă voi face ceva, nu voi cere părerea. Eu vând niște acțiuni, nu vând teren. Terenul îl ia statul”, mai preciza Constantin Duluțe.

În acea perioadă, directorul general al ADS, Cătălin Gheorghe Bologa, confirma pentru Revista Fermierului că nu este la curent cu existența unei astfel de inițiative (due-dilligence privind cumpărarea iminentă a pachetului majoritar de acțiuni și acoperirea redevenței și datoriilor către ADS ale societății citate mai sus), precum și că o astfel de mutare nu poate fi făcută fără ca ADS, MADR și alte instituții să-și dea girul.

„N-am auzit, sincer (n.r. - de o eventuală preluare a unui pachet de acțiuni Agricost de către un investitor străin/român în numele unui străin). Nu am nicio informație. Nu ne putem da un astfel de acord (n.r. - de preluare a unui pachet de acțiuni Agricost). Dacă avem dat în concesiune sau în arendă teren, suprafețele în cauză nu se pot nici vinde, nici tranzacționa, nici plasa, nici subînchiria, nici subconcesiona. Ca atare, dacă este terenul nostru, este exclus așa ceva. Dacă este terenul lui privat, este treaba lui ce face cu el”, a afirmat Cătălin Gheorghe Bologa. „Este teren proprietatea statului. ADS îl administrează. Este dat în concesiune și, cu asta, basta. Dacă ei (n.r. - Agricost) vor să facă ceva, nu pot face”.

Sursa informațiilor: Revista Fermierului, Agepres

Publicat în Cultura mare

În inima Capitalei, la sala „Studio” a Teatrului Național, luni, 14 ianuarie 2019, „natura” pozitivă a celor din Corteva Agriscience România, divizia de agricultură a grupului DowDuPont, s-a revărsat asupra sutelor de invitați la lansarea oficială în țara noastră a identității de brand.

Despre Corteva Agriscience știm încă din luna februarie a anului trecut, atunci când, în data de 28 februarie, James C. Collins Jr., Chief Operating Officer al diviziei de agricultură DowDuPont, anunța numele pe care divizia de agricultură DowDuPont (NYSE:DWDP) îl va avea în momentul separării de compania-mamă, preconizat pentru 1 iunie 2019. Compania de agricultură rezultată în urma acestei separări se numește Corteva Agriscience, numele fiind derivat din îmbinarea cuvintelor „inimă” și „natură” provenite din ebraică „kor-teh-vah” (cor-teva - inima [pământului], natură).

„Suntem trei entități mari, trei giganți, trei companii americane care se unesc. (...) Corteva Agriscience este unul dintre cei mai mari jucători în biotehnologie la nivel mondial. Suntem o companie la care nivelul de investiție zilnică în cercetare ajunge la aproape cinci milioane de dolari, înmulțit cu 365 de zile, investim undeva la două miliarde și ceva de dolari în cercetare”, a declarat Jean Ionescu, director general România și Moldova, Corteva Agriscience, luni, la evenimentul de lansare oficială a identității de brand în România. „Aducând împreună punctele forte ale DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences, vom putea beneficia de o prezență globală, de cunoștințe și de resurse diverse, pentru a ajuta fermele și fermierii să prospere oriunde. Împreună, vom forma un lider agricol unic, mai bine echipat pentru a aduce soluții inovatoare care vor îmbogăți viețile celor care produc mâncare și produse agricole, precum și celor care le consumă, oferind progres pentru generațiile de mâine. Este un mare potențial de creștere pentru România, de care pot beneficia fermierii și consumatorii”.

Corteva Agriscience a atras cele mai promițătoare talente și a dezvoltat tehnologii, inovații și centre de cercetare care îi oferă posibilitatea de a transforma domeniul alimentar, ajutând fermierii să beneficieze de culturi mai bune, mai sănătoase și mai abundente, utilizând pentru aceasta mai puține resurse naturale și contribuind la asigurarea unui lanț alimentar sigur și sustenabil pentru consumatori. Filiala din România a companiei este parte a diviziei comerciale Europa Centrală și de Est și are 145 de angajați cu normă întreagă, plus circa 450 de angajați sezonieri. Departamentul de cercetare al companiei este cel mai mare din România și cuprinde 24 de specialiști.

„Asistăm cu toții la provocări majore care se impun agriculturii. Sectorul trebuie să se integreze, pentru că nu există alte soluții. Șase din șapte furnizori mondiali principali fuzionează, demers la care cu toții asistăm, astăzi, aici. Vorbim de o fuziune a trei mari coloși din industria agricolă”, a afirmat, la rândul său, Maria Cîrjă, marketing manager Corteva Agriscience, România și Moldova. „Cei trei mari coloși – Dow, DuPont și Pioneer – s-au unit pentru că și-au dorit să pună împreună capacitățile de cercetare, de producție și forța de muncă pe care o au și de care dau dovadă pentru a crea produse noi mai prietenoase cu mediul și cu o activitate mai performantă”.

Șapte noutăți agrochimice și genetice

Pe lângă lansarea identității de brand, cu o pauză genială de teatru în care Horațiu Mălăele și Ion Caramitru au fost magistrali, evenimentul în sine a reprezentat și o modalitate de prezentare în premieră a unor produse ale companiei. Vorbim în acest caz de un erbicid, o soluție de management al azotului din sol, precum și de trei hibrizi noi de porumb și doi de floarea-soarelui.

„Venim cu cea mai inovativă soluție în erbicidarea culturilor de cereale. Este vorba de substanța activă halauxifen-metil, sub denumirea generică de Arylex active, pe care astăzi o lansăm aici, în fața dumneavoastră. O substanță activă care se va găsi în erbicidele destinate combaterii buruienilor la foarte multe culturi agricole”, a adăugat Maria Cîrjă. „Tot astăzi, vom lansa o soluție inovativă, și anume N-Lock, acea soluție de management al azotului, în majoritatea culturilor agricole. (...) Lansăm astăzi trei hibrizi de porumb și doi de floarea-soarelui”.

Pachetul tehnologic Pixxaro Super reprezintă o soluție eficientă pentru controlul unui spectru larg de buruieni dicotiledonate anuale și perene, în cultura de cereale păioase. Este o combinație de trei substanțe active cu moduri diferite de acțiune ce asigură prevenirea apariției fenomenului de rezistență.

Pachetul Pixxaro Super conține Pixxaro EC – un litru și Frontal 75 GD – 80 de grame. Doza recomandată este de 0,25 litri de Pixxaro EC și 20 g de Frontal 75 GD la hectar.

Perioada de aplicare este în primăvară, de la faza de trei frunze până la burduf. Perioada optimă de aplicare, când buruienile dicotiledonate sunt răsărite în masă și se află în faza de 2-4 frunze.

„Vorbim de un pachet cu aplicare în post-emergență care vă controlează toate buruienile cu frunză lată din cultura de cereale. Este un erbicid complet, controlând toate buruienile dicotiledonate anuale și perene din cultura de cereale. Această substanță activă – Arylex – este una nouă, care aparține celei mai noi clase, descoperită de compania Corteva – arylpicolonați”, a afirmat Ion Mutafa, category marketing manager erbicide, Corteva Agriscience.

Un alt produs prezentat în cadrul evenimentului de lansare a identității de brand Corteva a fost N-Lock MAX, un stabilizator de azot. Acesta se utilizează cu toate tipurile de fertilizanți cu azot. El asigură folosirea eficientă a azotului în culturile de cereale, rapiță și porumb, garantând o productivitate mai mare și pierderi mai mici de azot.

N-Lock MAX are o formulare modernă bazată pe micro-încapsulare care permite aplicarea activă cu ajutorul mașinilor de erbicidat, având o activitate de până la 12 săptămâni.

„Forma amoniacală a azotului este forma stabilă care rămâne în stratul rădăcinilor, în stratul superficial al solului. Aceasta este forma pe care ne-o dorim s-o avem cât mai mult la nivelul rădăcinilor. Tocmai asta este acest produs N-Lock MAX. Este un produs care menține azotul în stratul rădăcinilor, disponibil plantelor de porumb, de cereale păioase, de rapiță”, a precizat Ciprian Păcuraru, customer technology specialist în cadrul companiei.

În ceea ce privește materialul semincer, în cazul hibrizilor de porumb, prin vocea lui Mihai Valentin, category marketing manager corn&soy, Corteva a prezentat invitaților patru noutăți.

În primă instanță vorbim de P8834 FAO 310 Optimum AQUAMax, un hibrid care aduce un potențial productiv ridicat și înlocuiește hibridul P9175 în propriul portofoliu al companiei.

Densitățile recomandate în condiții de sol neirigat sunt de 68.000-76.000 plante recoltabile la hectar, în solele cu acces la sursă de apă pentru irigat 76.000-85.000 plante recoltabile la hectar.

Are o productivitate excelentă, o excepțională toleranță la secetă și arșiță și o stabilitate bună.

„Acest hibrid are capacitatea, datorită producției extraordinare, de a-și depăși grupa de productivitate. Se bate cu hibrizi din grupa FAO 350 și este un hibrid pe care îl recomand cu cea mai mare tărie pentru cultura dublă”, a menționat Mihai Valentin, category marketing manager corn&soy Corteva Agriscience România.

O altă noutate a fost reprezentată de hibridul de porumb P9889 FAO 380 Optimum AQUAMax. Acesta are o foarte bună toleranță la secetă și arșiță și este recomandat pentru toate zonele de cultură și tehnologii medii și intensive, urmând să înlocuiască un alt hibrid, și anume P9903.

Densitățile recomandate în condiții de sol neirigat sunt de 66.000-75.000 plante recoltabile la hectar, în solele cu acces la sursă de apă pentru irigat 76.000-85.000 plante recoltabile la hectar.

„P9889 va înlocui P9903 care este cel mai bine vândut hibrid din România în momentul de față. Peste 140.000 ha cultivate cu P9903. Productivitatea lui P9889 o depășește cu mult pe ale celorlalți hibrizi din piață și va fi cu siguranță un nou star al grupei semitimpurii”, a continuat Valentin.

Ultimul hibrid nou, prezentat de Mihai Valentin, a fost P0217 FAO 440 Optimum AQUAMax. Acesta este recomandat pentru zonele aride și semiaride de câmpie din sudul și vestul țării.

Densitățile recomandate în condiții de sol neirigat sunt de 60.000-65.000 de plante recoltabile la hectar, în solele cu acces la sursă de apă pentru irigat 68.000-75.000 plante recoltabile la hectar.

„P0217 are un sistem radicular bine dezvoltat. Acesta reușește să exploreze un volum foarte mare de sol, și anume peste șase metri cubi”, a precizat Mihai Valentin.

Nu în ultimul rând, la capitolul noutăți din zona materialului semincer la floarea-soarelui, Andrei Ciocoiu, category marketing manager oilseeds, Corteva Agriscience România, a prezentat doi noi hibrizi, și anume P64LE136 și P64LP130.

Primul din listă - P64LE136 ExpressSun - este un hibrid tolerant la secetă și arșiță, de talie medie, tolerant la lupoaie (Orobanche cumana), rasa G, rezistență la mană rasele 710 și 714, respectiv toleranță bună la Phomopsis și Sclerotinia.

Densitățile recomandate în condiții de sol neirigat sunt de 55.000-58.000 plante recoltabile la hectar, în solele cu acces la sursă de apă pentru irigat 58.000-62.000 plante recoltabile la hectar.

„Este hibridul care a dat cele mai bune rezultate în loturile de testare. Este maximumul de productivitate pe care vi-l poate oferi compania, astăzi. Este un hibrid diferit, cu o talie mai redusă a plantelor, o poziție diferită a calatidiului, de tip pendul. El este recomandat pentru sudul și estul țării”, a afirmat Andrei Ciocoiu, category marketing manager oilseeds, Corteva Agriscience România.

În fine, noutatea absolută, reprezentată de P64LP130, este hibridul semitimpuriu, cu un conținut ridicat de ulei, pretabil la secetă și arșiță. Bazându-se pe tehnologia Clearfield Plus, acest hibrid are o rezistență genetică și tehnologică la lupoaie (Orobanche cumana) din România (OR5+OR7). El are o toleranță bună la Sclerotinia și Phomopsis, plus un grad de autofertilitate ridicat.

Densitățile recomandate în condiții de sol neirigat sunt de 55.000-60.000 plante recoltabile la hectar, în solele cu acces la sursă de apă pentru irigat 60.000-64.000 plante recoltabile la hectar.

„Acesta este hibridul numărul 1 în Turcia. Lucrul acesta ar trebui să ne spună următorul lucru – rezistență la secetă. În Turcia avem seceta aproape cea mai agresivă din câte găsim în această zonă. P64LP130 a devenit în doi ani de zile numărul 1 în Turcia”, a conchis Andrei Ciocoiu.

Corteva Agriscience unește activitățile DuPont Crop Protection, DuPont Pioneer și Dow AgroSciences prin crearea unei companii autonome care transformă deja piața și va avea poziție de lider pe segmentele de piață: Semințe, Protecția Culturilor și Agricultură Digitală.

Noua companie a dezvoltat talente, tehnologii, inovații și capacități de cercetare care îi vor conferi o poziție unică în a transforma sistemul de alimentație ajutând fermierii să producă mai mult și mai sănătos, utilizând o cantitate mai redusă de resurse naturale.

Publicat în Eveniment
Pagina 3 din 3

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista