Agribusiness 40 - REVISTA FERMIERULUI

Turbulențele din agricultură create de factorii externi, precum crizele din plan energetic și geopolitic, care vin peste seceta cu care se confruntă fermierii anul acesta, pot fi ținute sub control prin măsuri concrete și coerente, a fost una dintre concluziile celei de-a treia ediții a Târgului virtual de agricultură: „Turbulențe în agribusiness - Trenduri & Soluții”, organizat pe 24 martie 2022 de agenția Godmother.

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prezent în cadrul evenimentului, a anunțat că există la minister un proiect de act normativ prin care autoritatea să poată face predicții și proiecții ale unor politici publice agricole, pe baza datelor obținute în timp real. Astfel, proiectul prevede colectarea de informații, de la toți actorii din lanțul de agricultură, cu privire la stocuri și la capacitățile de procesare.

Șeful MADR a mai precizat că România stă mult mai bine, față de alte state, din punct de vedere al asigurării independenței alimentare. „Agricultura are astăzi o șansă ca să cucereasca noi piețe. De exemplu, se creează piața pentru ulei rafinat, unde avem capacitate de rafinare și procesare și se vor mai construi și altele cu finanțare europeană”, a subliniat ministrul Agriculturii. 

virtual agro

De asemenea, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, a precizat că România are a șasea cea mai mare suprafață agricolă din Europa, ca urmare o criză alimentară este departe de țara noastră, însă șocul va fi în zona prețurilor și a ofertelor. Conform datelor BNR, prețurile cerealelor au crescut cu aproximativ 40%- 50% în ultima lună.

„Producția noastră trebuie să fie mai bine cuantificată, trebuie să meargă către procesare și să dezvoltăm infrastuctura, ca să exportăm mărfuri finite, așa încât peste aproximativ zece ani, România să devină din grânarul Europei hipermarketul Europei”, a punctat Adrian Chesnoiu.

Un alt subiect dezbătut în cadrul evenimentului „Turbulențe în agribusiness - Trenduri & Soluții” a fost seceta și măsurile pentru combaterea acesteia. Agricultura este unul dintre domeniile cu cel mai mare grad de risc, iar seceta de anul acesta devine un risc major. În acest context, MADR va definitiva în următoarele două luni un proiect care oferă posibilitatea de a identifica geoaspațial toate canalele de irigații din România. Astfel, prin programul informatic la care se lucrează împreună cu AFIR și APIA se va putea monitoriza în timp real ce se întâmplă în agricultura României, pentru a ști unde sunt necesare investiții și ce zone vor trebui dezvoltate.

Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, prezent la eveniment, a precizat că „mediul este unul dintre factorii importanți de care fermierii trebuie să țină seama pentru a putea desfășura o agricultura durabilă. În tot ce înseamnă politica agricolă comună europeană, agromediul ocupă un loc important și trebui să susținem pajiștile de înaltă valoare naturală și practicile agricole tradiționale. Trebuie să găsim resurse pentru zone protejate, culturi verzi și să găsim soluții să susținem agricultura ecologică”.

Achim Irimescu, ministru plenipotențiar la Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană, a precizat că în contextul schimbărilor climatice Comisia Europeană și-a asumat rolul de pionier la nivel mondial de a schimba rolul în care țările membre produc, procesează și consumă alimente pentru a reduce emisiile din agricultură până în anul 2050. Soluțiile care se întrevăd ar fi dezvoltarea unei platforme pentru schimbul de informații și experiențe în ceea ce privește impactul de mediu al agriculturii, referitor la pesticide și îngrășăminte.

 

Cea de-a treia ediție a Târgului virtual de agricultură: „Turbulențe în agribusiness - Trenduri & Soluții” a constat în organizarea unei conferințe și a două Ateliere de dezbatere, la care au participat 24 de invitați vorbitori și peste 900 de participanți înscriși la eveniment.

Evenimentul a fost difuzat pe o platformă virtuală ușor accesibilă și a fost transmis live pe social media. În zona expozițională a platformei, participanții au putut vizita cele 15 companii și organizații care și-au expus ofertele și informații despre produsele și serviciile pe care le oferă. Conferința și Atelierele au fost moderate de Andreea Stroe, creator de conținut, și de jurnalistul Tudor Calotescu.

Partenerii principali au fost: Agricloud, Agrii, Agrivi, BITSoftware, Corteva Agriscience, FMC Agro Romania, Garanti BBVA Leasing, INAQ Consulting, Lidea, Patria Bank, RWA Raiffeisen Agro, We Agri.

De asemenea, evenimentul a fost susținut de: Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR); Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații Destinate Agriculturii și Industriei Alimentare; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Bioresurse Alimentare și Revista Fermierului.

Înregistrarea Conferinței poate fi văzută aici: https://www.facebook.com/GodmotherVirtualAgro/videos/392509192257304

Înregistrarea Atelierelor poate fi văzută aici: https://www.facebook.com/GodmotherVirtualAgro/videos/280678764090793

Publicat în Eveniment

Răspunsurile celor mai mari provocări cu care se confruntă fermierii le aflați la Agribusiness 4.0, ediția a III-a. La târgul virtual, din 24 martie 2022, va participa ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, care împreună cu reprezentanți ai altor autorități în dezvoltarea politicilor și strategiilor în domeniul agricol, dar și ai companiilor relevante din agricultură vor dezbate live problemele cu care se confruntă fermierii în prezent şi care trebuie soluţionate pentru a crește productivitatea, în contextul necesității asigurării securității alimentare.

Conform statisticilor, în anul 2050, populația la nivel global va ajunge la 9,5 miliarde de locuitori, așadar producția agricolă va trebui să se dubleze în condițiile în care fermierii se confruntă și cu schimbările climatice. Recoltele sunt afectate semnificativ de precipitații, de variații mari de temperatură și de alte fenomene meteo extreme.

Soluțiile pentru diminuarea acestor vremuri fără precedent asupra industriei agricole vor fi prezentate de moderatoarea de televiziune Andreea Stroe.

Printre principalele teme abordate se vor regăsi noile propuneri ale UE privind transformarea agriculturii într-un model de agricultură durabilă, managementul fermei în contextul noilor politici agricole, dar și evoluția agriculturii ecologice din România.

Evenimentul se desfășoară pe platforma digitală 3D VirtualAgro și permite companiilor să aibă standuri virtuale în care să își prezinte portofoliul de produse, să propună soluții inovatoare și să intre în contact direct prin chat și webcam cu fermierii interesați, având aceleași beneficii ca la un eveniment fizic, dar cu costuri mai mici.

Companii de renume vor avea standuri de prezentare în cadrul evenimentului: AGRICLOUD, AGRII, AGRIVI, BIT SOFTWARE, CORTEVA AGRISCIENCE, FMC AGRO ROMANIA, GARANTI BBVA, INAQ CONSULTING, LIDEA, PATRIA BANK, RWA RAIFFEISEN AGRO, WE AGRI.

Pentru vizitatori înscrierea este gratuită.

 

Edițiile anterioare, în cifre

 

Peste 20.000 de participanți în Social Media au urmărit evenimentele Agribusiness 4.0, care au inclus numeroase sesiuni dedicate subiectelor de actualitate din industria agricolă, dar și mese rotunde susținute de profesioniști în domeniu.

Cei 600 de vizitatori înregistrați în platformă au contribuit la încheierea de noi parteneriate cu toți marii jucatori implicați în domeniul agricol: sectorul de afaceri, instituții publice și fermieri.

20 de companii expozante au fost promovate în cadrul celor 22 de parteneriate media încheiate cu cele mai importante publicații de profil, dar și în cadrul parteneriatelor instituționale.

Pentru mai multe informații accesați site-ul: https://virtualagro.ro

 

Agenda evenimentului, joi – 24 martie 2022, 9:00 – 16:00

 

PANEL 1 - 09.00 - 11.00

Presiunea prețurilor asupra agriculturii și industriei alimentare. Soluții și prognoze

  • Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Soluții la provocările pieței agricole și securității alimentare a României

  • Cezar Gheorghe, expert analist piața de cereale: Previziunile pentru anul agricol 2022 la nivel local, regional, global Poziția României în bazinul MN și potențial de dezvoltare geostrategică

  • Cristian Popa, CFA Membru al Consiliului de Administrație BNR: De ce sectorul agricol este important pentru banca centrală?

  • Cristina Cionga, Asociația Producătorilor De Porumb din România: Soluțiile propuse de fermieri la provocările pieței agricole

  • Ioan Popa, președinte Transavia: Impactul complexului de crize asupra industriei cărnii de pui - Soluții

  • Reprezentant Kosarom: Impactul complexului de crize asupra industriei cărnii de porc

PANEL 2 - 11.10 -13.10

Cum ajută măsurile de agromediu agricultura românească?

  • Achim Irimescu, ministru Plenipotențiar la Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană: Noile propuneri ale UE privind transformarea agriculturii într-un model de agricultură durabilă și provocările pentru fermierii români în contextul necesității asigurării securității alimentare

  • Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Măsurile care vizează mediul și impactează agricultura în noul context european

  • Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscinece RO & MD: Managementul fermei în contextul noilor politici agricole

  • Cosmin Vlăduț, consultant soluții software pentru agricultură - Bit Software: Pachet complet de soluții software pentru agri-business

  • Elena Mateescu, director general al Agenției Naționale de Meteorologie: Randamentul producțiilor în anul agricol 2021-2022 - provocări sub aspectul condițiilor climatice

  • Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă

  • Mădălin Prințipu, director național de vânzări Biohelp Internațional: Agricultura BIO - Evoluția agriculturii ecologice din România în contextul noilor politici agricole europene

  • Gheorghe Căunei Florescu, director general AASNACP (Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor): Strategia MADR de combatere a provocarilor meteorologice

2 Mese Rotunde, 13:20 – 16:00

 

MASA ROTUNDĂ 1 - 13:20 – 14:35

AGRICULTURA DE PRECIZIE, DIGITALIZARE ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE

  • Dr. Ing. Dan Aurel Axinte, consilier Director General SC „Intervenții active în atmosferă” SA: Însămânțarea norilor pentru producerea ploilor

  • Marcel Ionescu, Business Executive Agri Cloud

  • Elena Mateescu, director general al Agenției Naționale de Meteorologie: Centrul European de Agrometeorologie - Suport pentru informare în timp real a Fermierilor

  • Nina Gheorghiță, vicepreședinte LAPAR

MASA ROTUNDĂ 2 - 14.45 - 16.00

ATELIER PROCESARE, moderat de Tudor Calotescu, jurnalist

Teme de discuții: *Ce pârghii trebuiesc folosite pentru a crea mai multe afaceri agricole integrate?! *Dezvoltarea rapidă a marketării profesioniste a produselor agro-alimentare are nevoie de finanțare. *Cum putem dezvolta parteneriate între fermieri, procesatori și retail? Care sunt condițiile de acces la raft?

  • Sorin Moise – secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

  • Gheorghe Vlad, președinte OIPA Legume – Fructe

  • Alexandru Baciu, vicepresedinte LAPAR, agricultură integrată

  • Daniel Crunțeanu, director general adjunct Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

  • Ionuț Nache, director general INAQ Consulting

  • Ciocan Cornel, fermier Olt - Agricultura integrată

Publicat în Eveniment

Corteva Agriscience prezintă rezultate ale agriculturii, câștigate de-a lungul a două secole de cercetări științifice, pe platforma digitală VirtualAgro, în data de 24 martie 2022. Aici se reunesc pentru dezbateri, workshop-uri și mese rotunde, oficiali responsabili de politicile agricole, specialiști din domeniul agricol și fermieri performanți din România.

Pentru a asigura protecția cerealelor încă de la primul tratament din primăvară, Corteva a creat și a lansat în 2022, Verben™, un fungicid cu spectru larg de combatere a bolilor specifice culturilor de cereale, care crește semnificativ calitativ și cantitativ recolta.

Principalele boli care afectează puternic culturile de cereale păioase își fac apariția chiar din primăvară, cum ar fi făinarea, pătarea în ochi, septorioza, iar dacă factorii de mediu sunt favoribili și restul bolilor pot apărea mai devreme.

 

O singură lovitură tuturor bolilor importante

 

Prin utilizarea lui Verben™ în primul tratament T1, se beneficiază de puterea curativă și preventivă a celor două substanțe active conținute (proquinazid și protioconazol).. Având o plantă curată chiar din T1, se poate optimiza schema tehnologică, fară a face rabat de la producție, deorece planta va fi curată încă din primavară și va fi mai rezistentă în fața următoarelor valuri de infecție.

De asemenea, poate fi amestecat fără a avea probleme de compatibilitate cu majoritatea produselor fitosanitare, fie ele regulatori de creștere, erbicide, fungicide sau insecticide, frecvent utilizate în T1.

Verben™ combate bolile specifice, inclusiv făinarea, chiar și la temperaturi reduse. Testele efectuate de către Corteva au evidențiat faptul că, pe lângă absorbția rapidă în plantă chiar și la temperaturi sub 10 °C, Verben™ combate făinarea și septorioza foarte bine și rămâne activ datorită sinergiei celor două substanțe, chiar și la câteva săptamâni după aplicare”, precizează Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Insecticide & Fungicide, Corteva Agriscience RO & MD

 

Soluții agricole noi vor fi expuse la Agribusiness 4.0, accesul vizitatorilor fiind gratuit

 

Companiile și fermele au standuri virtuale la care vor face lansări de produse, vor propune campanii de discount și vor intra în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate.

Utilizatorii beneficiază în timp real de interacțiuni live, funcționalități și activități organizate în cadrul unui eveniment agricol.

Partenerii care s-au alăturat organizatorului Godmother sunt: AGRIVI, CORTEVA AGRISCIENCE, FMC AGRO ROMANIA, GARANTI BBVA, INAQ CONSULTING, LIDEA, PATRIA BANK, WE AGRI, BITSOFTWARE.

Pentru înscrierea gratuită la Agribusiness 4.0, vă rugăm accesați linkul: https://virtualagro.ro

Publicat în Eveniment

Agribusiness-ul a suferit schimbări semnificative în ultimii ani, integrarea noilor soluții ca urmare a progreselor tehnologice fiind absolut necesară pentru a face față provocărilor cu care se confruntă fermierii.

Cerințele alimentare de bază sunt din ce în ce mai greu de asigurat din cauza schimbărilor climatice care au condus la agravarea secetei, inundațiilor, înghețului și a altor evenimente extreme.

În acest context, pentru al treilea an consecutiv, oficiali români cu responsabilități în dezvoltarea politicilor și strategiilor în domeniul agricol și reprezentanți ai companiilor relevante din agricultură, se reunesc în data de 24 martie 2022, la târgul virtual Agribusiness 4.0.

Printre speakerii evenimentului se regăsesc Adrian Chesnoiu - ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Achim Irimescu - ministru plenipotenţiar, şeful secţiei Agricultură în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană.

Realizatoarea și prezentatoarea de televiziune, Andreea Stroe va dezbate soluțiile cele mai eficiente pentru diminuarea efectelor acestor vremuri fără precedent asupra industriei agricole.

 

Beneficiile Agribusiness 4.0

 

Evenimentul se desfășoară pe platforma digitală VirtualAgro și permite companiilor să aibă standuri virtuale în care să își prezinte portofoliul de produse, să propună soluții inovatoare și să intre în contact direct prin chat și webcam cu fermierii interesați.

Interacțiunile live pun în timp real la dispoziția celor 800 de fermieri așteptați la eveniment, funcționalități și activități organizate în cadrul unui târg agricol.

Potrivit organizatorului, agenția Godmother, sesiunile acoperă subiecte de actualitate din industria agricolă și includ workshop-uri și mese rotunde susținute de profesioniști în domeniu, care ajută la dezvoltarea și încheierea de noi parteneriate cu toți marii jucători implicați în domeniul agricol: sectorul de afaceri, instituții publice, dar și fermieri.

Participanții la Agribusiness 4.0 au avantajul de a interacționa cu un public numeros, de pe orice device, de oriunde, indiferent de distanță și fără limitare de timp, într-un mediu securizat din punctul de vedere al colectării informațiilor de înregistrare.

Pentru vizitatori înscrierea este gratuită, iar pentru expozanți costul este mic în comparație cu varianta clasică a unui târg de agricultură.         

Pentru mai multe informații accesați site-ul: https://virtualagro.ro

Publicat în Eveniment

Sesiunile și mesele rotunde susținute de cei 31 de profesioniști cu responsabilități în dezvoltarea politicilor și strategiilor în domeniul agriculturii au atins un punct important referitor la finanțarea irigațiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul celei de-a doua ediții a târgului Virtual Agro - Agribusiness 4.0, desfășurat în zilele de 20 și 21 mai 2021. Deși Comisia Europeană a dat un aviz negativ, secretarul general al Copa-Cogeca a îndemnat România să insiste și să încerce o nouă abordare.

Marți, 25 mai 2021, Alianța pentru Agricultură și Cooperare revine către premierul Florin Cîțu cu un nou proiect privind finanțarea îmbunătățirilor funciare prin PNNR, care ține cont de contribuția la componenta „verde”, respectând principiul „Fără daune semnificative”.

În baza parteneriatelor comunitare și internaționale Alianța pentru Agricultură și Cooperare s-a consultat cu un grup de specialiști români și străini cu expertiză recunoscută în domeniul proiectării și realizării de sisteme de management modern al resurselor de apă pentru irigații și al digitalizării. Astfel, AAC propune un proiect de intervenție care să fie promovat în cadrul PNRR pentru realizarea unui sistem de irigații modern și rezilient în România. Propunerea are la bază soluții similare, implementate recent pe plan internațional (de ex. Australia, India).

Propunerea, susține Alianța pentru Agricultură și Cooperare, este în perfectă concordanță cu toate principiile și condiționalitățile solicitate de Uniunea Europeană pentru planurile de redresare și reziliență ale Statelor Membre, relevante fiind:

  • Generarea de economii majore de apă și energie electrică, cu un impact favorabil asupra mediului, bazate numai pe modernizarea și reabilitarea „verde” a infrastructurii existente;

  • Reducerea emisiilor de gaze generate prin pompare;

  • Crearea unui sistem de management digital modern de anticipare și prevenție a potențialelor deficite de apă și de optimizare a consumurilor la fermele agricole;

  • Realizarea unei componente românești importante a spațiului de date agricol european (cloud).

Propunerea pornește de la analiza conform căreia în sistemele de canale deschise, deversările (pierderile de apă la capete) sunt de cele mai multe ori cea mai importantă sursă de pierderi, reprezentând până la 25% din total pierderi măsurate, iar pierderile prin infiltrații și prin pereții de canale reprezintă 5%. 

Prin soluția propusă, devine disponibilă mai multă apă de suprafață pe o perioadă mai îndelungată, pe durata sezonului de vegetație, ducând la prevenirea și combaterea secetei pedologice severe și a arșiței atmosferice, și implicit la creșterea rezervei de apă, a producției agricole și, desigur, a rezilienței sectorului agricol din România.

Odată cu implementarea acestui sistem, acordând prioritate implicării și utilizării potențialului tehnologic local (transfer de tehnologie de tip „offset” pentru realizarea pe plan local a echipamentele inteligente de automatizare și a soluțiilor digitale), se vor crea premisele ca România să devină o țară cu agricultură competitivă, preponderent verde, pe ansamblul Uniunii Europene.

„Legislația europeană este într-o continuă schimbare și dacă nu suntem atenți și implicați, fermierii noștri vor pierde bani în termen scurt. Prin intermediul relației cu Copa-Cogeca punctul de vedere al României a fost preluat cu privire la managementul riscului în sensul unei flexibilizări a deciziilor la nivelul fiecărui stat membru. Ca oportunitate, consider că România poate să ajungă pe locul 3 în PIB, în prezent este pe locul 4. Sperăm ca Ministerul Agriculturii să deblocheze sumele de bani existente în cont pentru a permite continuarea colaborării cu Copa-Cogeca de care fermierii au mare nevoie”, a spus Florentin Bercu, director executiv UNCSV, organizație membră a Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Viitorul agriculturii românești și politicile agricole au fost intens dezbătute în cadrul evenimentului agricol desfășurat online - Agribusiness 4.0.

„Legat de Planul Național Strategic, toate statele membre trebuie să trimită propunerile până la final de an, astfel încât anul viitor noi (DG Agri) să putem răspunde. Fiecare stat are o abordare diferită, de exemplu România va trimite capitol cu capitol propunerea pentru PNS. De fapt, deja a trimis două versiuni ale analizei Swot și o analiză a nevoilor. Așa a făcut și Ungaria, dar sunt state care au decis să lucreze direct la plan cum este cazul Slovaciei, care ne adresează foarte multe întrebări”, a declarat Margaret Bateson Missen, Head of Unit DG AGRI – Comisia Europeană.

Unknown

Peste 600 de fermieri au trecut porțile târgului Agribusiness 4.0, care a avut loc pe platforma digitală VirtualAgro, în perioada 20-21 mai 2021, și peste 3.000 de virtual spectatori au urmărit evenimentul LIVE pe Facebook.

Companiile au avut la dispoziție un spațiu expozițional care le-a permis să își prezinte portofoliul de produse, să propună oferte speciale și să intre în contact direct prin chat și webcam cu toți cei interesați.

Pe parcursul celor două zile au fost organizate tombole la care participanții au câștigat peste 20 de premii puse la dispoziție de sponsori și organizatori.

Partenerii care s-au alăturat organizatorului, compania Godmother, sunt: Corteva Agriscience, EIT Food, Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii, Goodwill Consulting, FMC Operational Romania, Limagrain, Michelin, Mastercard România, Rompetrol, Syswin Solutions, 42years.ro.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

SysWin Solutions este un IMM românesc, lider de piață în sectoarele IoT și M2M și este sponsor în cadrul celui mai mare târg de agricultură virtuală - Agribusiness 4.0, desfășurat în zilele de 20 și 21 mai 2021. Focusul companiei este pe cercetare-dezvoltare aplicată pe agricultura inteligentă și orașe smart.

Pentru domeniul agriculturii, compania a conceput și dezvoltat SysAgria, un sistem ce oferă informații vitale pentru dezvoltarea corespunzătoare a culturilor, predicția cheltuielilor, creșterea producției agricole și reducerea costurilor. Datele colectate prin senzori din microclimatele agricole cu ajutorul soluției SysAgria pot constitui suport decizional pentru fermierii români conducând la beneficii importante pe termen scurt, mediu și lung.

Depunerea excesivă de azot amenință calitatea solului, a apei și a aerului. Totodată aplicarea unei cantități necontrolate poate diminua interacțiunea dintre plante și polenizatori. Eficientizarea utilizării azotului sprijină obiectivele europene și poate genera economii semnificative la nivelul fiecărei ferme, în condițiile în care, momentan, 80% din cantitatea aplicată se risipește. În vederea obținerii unei eficiențe crescute, SysWin Solutions vă propune modulul SysCrop NPK.

Cu ajutorul sondelor NPK măsurăm continuu, pe toată suprafața fermei, nivelul macroelementelor Azot, Fosfor și Potasiu, la o adancime de 30 de cm. Astfel, putem preconiza evoluția lor în timp, în funcție de precipitațiile înregistrate de pluviometru, de fenofaza în care se află planta și de capacitatea sa de absorbție.

Rezerva de apa acumulată în sol, precum și pierderea acesteia prin evaporare și prin transpirația plantei, reprezintă factori determinanți ai recoltei. SysCrop ajustează nivelul producției prognozate și a necesarului de macronutrienți pe etape de creștere, cu scopul utilizării cât mai eficiente a acestora.

Un scenariu de optimizare a utilizării fertilizanților cu ajutorul SysCrop NPK poate arăta după cum urmează:

Fermierul planifică o producție de porumb de 5,5 tone la hectar. Pentru a o obține știe că are nevoie de 174 kg de azot, compus din rezerve de sol relevate de cartarea chimică și din aport de îngrașământ și de o apă disponibilă de 550 litri/m2. Suprafața cultivată nu este irigată, iar apa disponibilă este estimată pe baza istoricului precipitațiilor ultimilor 5 ani.

Pe trei parcele experimentale se utilizează valori de fertilizare diferite:

  • Într-un scenariu pesimist în care regimul de precipitații în sezonul vegetiativ atinge doar 450 l/m2 până în momentul recoltării, cele 174 kg de azot nu vor putea fi absorbite de plante. Astfel, excesul se pierde, iar recolta obținută va fi de numai 4,5 tone/ha. Ajustarea cantității de azot la 143kg/ha ar fi generat o economie de 31 kg/ha.

  • Într-un scenariu optimist în care regimul de precipitații în sezonul vegetativ atinge 650 l/m2 până la data recoltării, surplusul de apă trebuie exploatat. Lipsa corelării permanante pe parcursul sezonului vegetativ a precipitațiilor acumulate cu necesarul de azot conduce la imposibilitatea maximizării recoltei până la 6,5 tone/ha.

  • În cel de-al treilea scenariu se utilizează fertilizarea recomandată de sistemul SysCrop Alert, ce presupune corelarea apei disponibile în sol cu capacitatea plantei de absorbție a azotului pe parcursul etapelor de creștere. Astfel se ajustează dozajul în scopul creșterii recoltei sau reducerii pierderilor. Dacă apa disponibilă este de 650 litri/m2, fermierul poate obține o tonă de porumb suplimentară pe fiecare hectar. Daca apă disponibilă este de 450 litri/m2, fermierul economisește 31 kg de azot la hectar.

În primele două scenarii în care SysCrop Alert nu este utilizat, pierderile potențiale sunt semnificative, indiferent de suprafața cultivată.

SysWin Solutions propune fermierilor utilizarea SysCrop NPK ca suport decizional pus la dispoziția inginerilor agronomi. Scopul este estimarea necesarului de macronutrienți și a necesarului de irigare, atât din punctul de vedere al cantității de apă, cât și a momentului optim de suplimenatare a acesteia.

În completarea SysCrop NPK vine un alt instrument util – VPD – un instrument care masoară deficitul de saturație.

Deficitul de saturație influențează absorbția apei și a mineralelor din sol ca urmare a fenomenului de transpirație foliară. Cu cât crește deficitul presiunii vaporilor de apă, cu atât se amplifică absorbția apei din sol de către plantă împreună cu nutrienții dizolvați. Sub 0,4 kPa atmosfera este încărcată cu vapori de apă și blochează absorbția apei de către plantă. În afara intervalului optim, la valori de peste 1,6 kPa este încetinită fotosinteza, rezultând stagnarea creșterii sau ofilirea plantei.

Acest tip de instrument și multe altele oferite de platforma SysAgria pot susține, cu ajutorul datelor colectate din interiorul culturii, procesul agronomic. Consultanții SysWin sunt alături de fiecare fermier român pentru a adapta inteligența oferită de tehnologia IoT nevoilor lor concrete.

Sursa: Rezoluția Parlamentului European referitoare la protecția solului (2021/2548(RSP)).

Publicat în Eveniment

Pe 10 noiembrie 2020 se desfășoară Conferința Agribusiness 4.0, în mediul virtual, așa cum au avut loc în acest an majoritatea evenimentelor, situație generată de pandemia COVID-19. Organizatori sunt Fundația Centrul pentru Management Agricol, Clubul Fermierilor Români și agenția de publicitate Godmother.

Ce este Agribusiness 4.0? O ediție maraton de opt ore, în care cei mai importanți jucători din agricultură vor prezenta soluții și planuri concrete celor peste 3.000 de participanți online din rândul fermierilor și al companiilor din sectorul agriculturii.

Totul însă, la distanță, respectând reglementările în vigoare ale situației din prezent, spun organizatorii.

Evenimentul include trei sesiuni care acoperă subiecte de actualitate din industria agricolă, precum provocările fermierilor pentru asigurarea competitivității și gestiunea riscurilor, tehnologie și modele de afaceri și noi meserii în agricultură, dar și strategie integrată de promovare a produsului românesc.

„Toate acestea vor fi prezentate și susținute de 20 de profesioniști din cadrul celor mai importante instituții naționale și internaționale din domeniu, care vor seta agenda industriei în contextul actual, printre care: Adrian Oros - ministrul Agriculturii; Thierry de l'Éscaille - secretar general ELO; Daniel Buda - MEP, ComAgri, Parlamentul European; Achim Irimescu - ministru plenipotențiar Reprezentanța Permanentă a României la UE; Georgiana Rusu - director general Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare; Florian Ciolacu - director executiv Clubul Fermierilor Români și Marian Murguleț - CIO al Guvernului României”, precizează organizatorii evenimentului virtual de agricultură.

Conferința Agribusiness 4.0 este organizată pe o platformă digitală care permite companiilor să își prezinte portofoliul de produse, să propună oferte speciale și să intre în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate. Astfel, utilizatorii experimentează și accesează în timp real funcționalități și activități organizate în cadrul unei conferințe de agricultură, iar din câteva click-uri pot fi vizitate toate standurile virtuale prezente. Harta evenimentului este interactivă, participanții având posibilitatea de a vizualiza detalii și de a intra în contact cu expozanții.

„Industria agribusiness este și va fi mereu un mediu efervescent care se adaptează la condițiile exterioare foarte repede. Am propus și am găsit deschidere de la companii să punem în același loc, fie el și virtual, toată cererea și oferta din această industrie și suntem siguri că va fi un eveniment cu multiple beneficii pentru toți participanții”, concluzionează Valentin Văcăruș, organizator conferință și manager Godmother.

Revista Fermierului este partener media al evenimentului Agribusiness 4.0.

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner KV AGRI SUMMIT 2024 300x250px

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Corteva 2020

4x5 b2b foodexpo 100

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista