Au mai trecut un rând de alegeri parlamentare, am mai asistat o dată la chinurile facerii unei noi coaliții de guvernare, mai vedem o dată spectacolul răsuflat și fără conținut al audierii miniștrilor în comisiile parlamentare și tot așa se va merge inclusiv cu votul în plenul Parlamentului și depunerea jurământului la Cotroceni. Deci nimic nou!

Totuși, din acest spectacol al absurdului, alegem secvența re-numirii domnului Adrian Oros la Ministerul Agriculturii, organism care, din păcate, în percepția politicienilor dâmbovițeni, indiferent de culoarea politică, este un minister politic de mâna a doua și unde mereu s-au pus miniștri de acest gen, cu prea puține excepții. E adevărat că nu putem avea alte pretenții, în condițiile în care lipsa unei culturi politice și economice este, cu mici excepții, condiție eliminatorie pentru a deveni demnitar de rang înalt în România postdecembristă.

Primul mandat de ministru al Agriculturii (scurt, din cauza situației politice, dar și mai scurt efectiv din cauza dorinței de pelerinaj electoral a domnului Oros pe plaiurile mioritice) s-a caracterizat prin ,,valori pure” liberale, cum ar fi: dezinformarea societății civile și culpabilizarea fermierilor afectați de secetă, dezbinarea mișcării profesionale, care și așa este oricum, numai unită nu, inducerea în eroare a fermierilor afectați de secetă cu propunerea unor proiecte de acte normative fără respectarea cerințelor legale, lipsa unor măsuri pentru stimularea dezvoltării activităților economice în agricultură și multe altele.

Totuși, partidul valorilor liberale, adică PNL, pe criterii cunoscute de toată lumea (cea care contează, nu și noi, ceilalți, chiar dacă suntem mulți), l-a desemnat pentru un nou mandat de ministru al Agriculturii pe Adrian Oros, care a ,,performat” la toți indicatorii, astfel încât toate puterile agricole ale lumii urmăresc cu sufletul la gură programul de lucru ,,transparent ce-i drept” al demnitarului român.

Dar astăzi o să mă opresc la una din caracteristicile care cred că va fi foarte importantă în noua situație, adică modul cum va utiliza arta conversației noul (și vechiul) ministru al Agriculturii, domnul Oros, fără a face referire la romanul cu același nume scris de Ileana Vulpescu.

Mă gândesc ce relație strânsă și frățească va avea cu președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, domnul Adrian Chesnoiu, pe care l-a înconjurat cu o puternică ,,dragoste părintească” când a dorit să îl convingă că este cel mai bun ,,genetician român” și că este potrivit să plece în exil de la AFIR la Banca de gene de la Buzău, fiindcă și acolo era cercetătorul Costel Vânătoru, care se bucura de aceeași atenție ministerială pentru ,,lipsa unor performanțe pe linie de management”, concluzie la care au ajuns cei din conducerea ministerului, persoane cunoscute pentru ,,performanțe deosebite în gestiunea și evaluarea economică”.

Oare cum vor decurge dezbaterile diferitelor proiecte de legi, care sperăm să fie inițiate de Ministerul Agriculturii pe numeroasele teme care trebuie reglementate, dar care vor trebui să treacă de posibilele ,,obstacole birocratice” ale Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, cameră decizională în aceste cazuri? Sau ca și în primul mandat la aceste dezbateri vor fi delegați secretarii de stat, care oricum vor avea un mandat limitat de negociere și se vor prezenta mai mult pentru bifarea prezenței, decât pentru discuții de substanță?

Se va promova în continuare același sistem de comunicare prin care toate ideile care vin de la ceilalți pe linie politică nu sunt bune, iar totul se va limita la o luptă surdă din care de suferit nu vor avea decât fermierii români, așa cum s-a întâmplat și până acum? Oare cum se vor promova legile în următorii (probabili, dar fără a fi siguri) patru ani de mandat ?

Încerc să-mi imaginez ce schimbări vor avea loc în comunicarea ministrului Oros cu organizațiile profesionale, unde colaborarea a fost ,,perfectă”, pornind de la acuzațiile că liderii acestor organizații își rezolvă mai mult problemele personale prin funcțiile ocupate, dar unde aș fi dorit să văd și niște probe din partea ministrului, dar și niște reacții vehemente de negare din partea celor acuzați, apoi la promovarea dialogului între surzi și muți, așa cum a fost pe problemele legate de secetă, PNS, zootehnie etc.

Voi fi încântat să văd în continuare, la nivel imaginativ, ,,exemplul” de comunicare transparentă între minister și fermieri, cum ar fi transmiterea în direct pe internet a ședințelor unde se discută despre PNS, despre măsuri pentru combaterea secetei și a schimbărilor climatice, despre reabilitarea sectorului zootehnic, irigații și îmbunătățiri funciare și multe altele, astfel încât să vadă toată lumea ,,înaltul nivel de pregătire profesională al participanților” la aceste discuții în folosul fermierilor.

Deja văd că domnul ministru Oros în realitate, încet, dar sigur, promovează peste tot ideea că tot ce se adoptă și este legat de PNS se face doar după o ,,largă consultare” cu organizațiile profesionale ale fermierilor, iar peste un timp când se va constata că una se discută și alta va ieși, acestea din urmă nu vor putea să mai zică nimic, deoarece nimeni nu le va mai crede. Dar cine să analizeze astfel de subiecte, fiindcă este foarte posibil ca interesul de a cunoaște mai devreme decât alții unde și cum se vor duce banii europeni să frâneze orice alt tip de reacție sindicală sau profesională.

Îmi doresc să mi-l imaginez pe ministrul Oros cum îi va aduce la tăcere la reuniunile Agrifish pe ceilalți participanți, prin discursurile domniei sale pline de adevăruri și învățăminte și cum România va fi un model de urmat de țări mai slab ,,pregătite” în agricultură, cum ar fi Franța sau Germania și care vor fi de acord cu propunerea noastră de acordare de derogare la neonicotinoide și o vor acorda și ei fermierilor francezi și germani care își văd culturile de sfeclă salvate de intervențiile liderului de la București (acest lucru este chiar o poveste pe care o trăiesc anumite persoane prin agricultura românească).

De fapt, în realitate, derogarea este permisă în anumite condiții pentru anul 2021, la intervenția fermă a Franței acompaniată de Germania, țări care înțeleg ecologia, dar nu când fermierii sunt puși în situația de a pierde bani, cum este cazul cu sfecla de zahăr. Pentru cei care au uitat dintre politicieni sau cei care gravitează în jurul ciolanului politic (se știu ei, chiar și cei din rândul fermierilor), aduceți-vă aminte ce a fost mai important acum câteva luni, criza de COVID-19 sau criza sparanghelului german? 

Dacă ne vom întoarce la visul nostru, sunt aproape sigur că la intervenția fermă a ministrului român al Agriculturii se vor egaliza subvențiile între țările comunitare, se vor liberaliza culturile de soia modificată genetic și se vor flexibiliza programele de dezvoltare pe bani europeni.

Oare crede cineva dintre cei din agricultura românească că lucrurile așa se vor întâmpla și acesta va fi viitorul agriculturii românești, sau ne vom întoarce la aceleași discuții și acuzații sterile, care vor avea rolul de a adânci și mai mult diviziunea de percepție între societate și fermierii români?

Personal sunt foarte rezervat că vom avea în aceste condiții un mandat de succes la Ministerul Agriculturii și regret că nici PNL, dar nici celelalte partide nu au oprit pentru un scurt timp goana după ,,ciolan”, pentru a reflecta și la lucruri care poate chiar contează pentru  noi ceilalți.

Regret că domnul Cioloș, și spun asta fiindcă este printre puținii la care mai puteam avea așteptări să zică ceva pe linia agriculturii dintre liderii actuali, nu a făcut nimic pentru a arăta în timpul ,,ciolaniadei” că la Agricultură trebuie alt suflu, o altă viziune și sigur o altă persoană, dar asta este, una spunem înainte și alta după alegeri. Mă uit la partidele din coaliția de guvernare și toate și-au etalat aceiași specialiști ,,de top” care să ocupe ministerele disponibile, oameni care din păcate afară de activism politic nu au alte merite, iar din păcate economia și sănătatea se fac cu pricepere, nu cu lozinci politice.

Greșeala asta a făcut-o de multe ori și PSD în guvernările anterioare, când a crezut că ,,cei buni de gură” sunt și buni profesioniști, dar în majoritatea cazurilor aceștia s-au dovedit doar niște bieți ,,lăutari”, aspect care i-a dus acum în situația de a lustrui pentru o perioadă băncile opoziției și sper că poate totuși vor învăța ceva. Poate acest lucru îi va ajuta să mai mediteze și la faptul că pentru a guverna mai ai nevoie și de oameni care să se priceapă la economie, cultură, educație sau sănătate, prin lucruri demonstrate și ușor de evaluat.

Îmi aduc aminte și acum cu ,,evlavie” cum domnul Năsui de la USR arăta într-un interviu, imediat după alegeri, că întâi vor discuta programul de guvernare și abia apoi funcțiile, iar apoi cum s-au terminat voturile de numărat s-au năpustit care mai de care pe funcțiile la îndemână prin diverse ministere și comisii.

Din păcate, sunt foarte rezervat că cei aleși acum vor înțelege că trebuie să guverneze altfel, mai ales în cazul agriculturii, deoarece vin vremuri grele din punct de vedere economic, iar criza sanitară încă nu s-a terminat.

Și cred că și în continuare fiecare va prefera să se descurce pe cont propriu, deoarece românul uită repede de toate necazurile și ,,ne descurcăm”. Cum? Vom vedea!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Săptămâna trecută (19-25 octombrie 2020), Politica Agricolă Comună viitoare a fost subiect de discuții atât în Consiliul miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, cât și în Parlamentul European. Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a făcut un rezumat al discuțiilor, pe care vi-l prezentăm mai jos.

Consiliul miniștrilor agriculturii a căzut de acord asupra poziției sale de negociere cu privire la pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) după perioada de tranziție. Acordul obținut sub președinția germană privind cele trei regulamente ale refomei PAC (regulamentul privind planurile strategice naționale, regulamentul de finanțare și monitorizare și regulamentul organizării comune de piață) cuprinde angajamente solide din partea statelor membre pentru o ambiție mai ridicată privind protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, cu instrumente precum eco-schemele obligatorii și condiționalități de mediu sporite.

În privința obiectivului de distribuire mai echitabilă a plăților directe, miniștrii Agriculturii au decis că se lasă la latitudinea guvernelor naționale aplicarea plafonării la 100.000 de euro (la plata de bază, cu deducerea salariilor) sau a plății redistributive. Pentru a compensa diferența față de media europeană, țărilor care aplică SAPS li s-ar permite acordarea în continuare a ANT (Ajutoare Naționale Tranzitorii) până la sfârșitul perioadei de programare, respectiv anul 2027, cu o rată de descreștere de 5% anual.

Se menține plafonul de 2.000 euro pentru aplicarea disciplinei financiare, ceea ce ușurează povara adminsitrativă în România, unde peste 95% dintre beneficiarii plăților directe primesc sub 2.000 euro/an.

Procentul din plățile directe pentru eco-scheme (pentru mediu și climă) propus este de 20%. Eco-schemele vor fi obligatorii pentru statele membre, dar voluntare pentru fermieri. În același timp, poziția convenită permite statelor membre să aibă flexibilitatea necesară în modul în care acestea ar atinge obiectivele de mediu. De exemplu, ar exista o fază pilot de doi ani pentru învațarea implementarii eco-schemelor, iar statele membre ar beneficia de flexibilitate cu privire la modul de alocare a fondurilor în cadrul diferitelor practici ecologice.

Un element nou adus în discuție, pe fondul crizei sanitare din acest an, a fost propunerea ca statul membru sa poată decide ca 1% din plățile directe să fie plătit fermierului cu condiția ca acesta să folosească această sumă drept contribuție la un instrument de gestionare a riscurilor, deoarece s-a ajuns la concluzia că este nevoie de  măsuri generale pentru reducerea riscurilor, iar alocările din Pilonul II pentru acest scop, având caracter opțional, sunt insuficiente.

Din acest moment, Consiliul are mandatul politic de a începe negocierile cu Parlamentul European, care este co-legislator, în vederea realizării unui acord general.

Poziția Parlamentului European cu privire la reforma PAC

Compromisul referitor la „arhitectura verde” din regulamentul pentru planul strategic al PAC include:

•  în ceea ce privește condiționalitatea, anumite cerințe sunt eliminate (în special în ceea ce privește identificarea și urmărirea animalelor);

• alocarea obligatorie a 30% din plățile directe pentru eco-scheme;

• 35% pentru cheltuielile de mediu și climă în cadrul Pilonului II (dezvoltare rurală), incluzând zonele cu constrângeri naturale;

• o clauză generală de revizuire pentru planurile PAC în 2025, pentru a le adapta la legislația climatică și de mediu.

Parlamentul European sprijină propunerea Comisiei Europene privind plafonarea, reducerea plăților către fermele mai mari, sprijinirea fermierilor mici și tineri. Tinerii fermieri (de până la 40 ani) care se instalează pentru prima dată în agricultură vor primi o primă de instalare de 100.000 euro și plăți directe suplimentare timp de 7 ani (în loc de 5, cum este în prezent).

În cadrul discuțiilor-maraton din Parlamentul European s-a insistat pentru introducerea de măsuri pentru a ajuta fermierii să facă față riscurilor și potențialelor crize viitoare, dar și pentru sancțiuni mai mari atunci când beneficiarul plaților încalcă în mod repetat regulile, de pildă pe cele legate de protejarea mediului sau de bunăstarea animalelor. Acest lucru ar putea să ducă la penalizări de 10% din sumele la care are dreptul fermierul (în creștere față de 5% în prezent).

Eurodeputații doresc, de asemenea, să fie instituit un mecanism ad-hoc al UE care să soluționeze reclamații înregistrate.

DG SANTE, departamentul care elaborează și pune în aplicare politicile Comisiei Europene în materie de siguranță alimentară și sănătate publică, informează că se va trimite, înainte de sfârșitul lunii octombrie, propunerea de reautorizare a utilizării proteinelor animale procesate, respectiv PAP de pasăre în furajul pentru porci și PAP de porci în furajul pentru  păsări.

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) susține reautorizarea PAP. „Propunem președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) să dea un vot favorabil la reuniunea Comitetului Permanent pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje (SCOPAFF) care va avea loc în ianuarie 2021”, a precizat președintele ACEBOP, Mary Pană, adăugând că pașii imediat următori sunt: prezentarea propunerii de reautorizare a PAP în hrana păsărilor și porcilor în reuniune SCOPAFF de la începutul lunii noiembrie 2020; apoi votul statelor membre în ianuarie 2021.

Mary Pană menționează că intrarea în vigoare a propunerii DG SANTE este posibilă la mijlocul anului 2021.

Lumea agricolă europeană freamătă în așteptarea unor prime previziuni și direcții privitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună, iar într-o anumită măsură și lumea agricolă românească este conectată la acest proces, care ar trebui să ne intereseze într-o mare măsură pe toți.

La Consiliul AgriFish care a avut loc între 19-20 octombrie 2020, România a fost reprezentată de ministrul Agriculturii, domnul Adrian Oros, care a plecat cu gânduri mărețe de a impune doleanțele românești în fața omologilor europeni.

Dar de la început este de menționat că noi am făcut parte din grupa Lituania, Letonia, Bulgaria, țări foarte „importante” în agricultura comunitară, iar cum știm cu toții, când este secetă în Lituania, toate bursele agricole mondiale se prăbușesc, iar președintele Chinei solicită de urgență o întrevedere cu omologul lituanian, pentru a dezbate soluțiile ieșirii din criza alimentară. Stați liniștiți, este doar glumă, neagră, ce-i drept, legată de sistemul de alianțe politice pe care am reușit (sau mai bine zis nu am reușit) să îl construim în vederea acestei perioade de negocieri.

Din păcate, nu am reușit cu noua conducere de la MADR să ne racordăm la marile grupuri europene de interese agricole, iar acestea sunt Franța, Germania, Olanda, iar în planul doi Spania și Italia. Restul țărilor gravitează în jurul celor puternici, deoarece chiar dacă declarativ toată lumea decide, în realitate unii decid mai mult decât alții, iar dacă noi credem că grupul România – Bulgaria poate schimba regulile europene, suntem cel puțin naivi.

Aceste probleme de racordare europeană le avem din trecut și la fel de vinovată este și fosta guvernare, care la fel nu a reușit nimic substanțial din acest punct de vedere, iar la noi o politică de stabilire de conexiuni pentru țară nu este posibilă și din păcate toți se gândesc la o conexiune pentru un partid sau o persoană.

Nu cred că ar fi fost o idee rea și încă este posibil de realizat, dacă Guvernul Orban lansa o invitație tuturor partidelor pentru a crea un grup de lucru asumat politic, pentru stabilirea direcțiilor de negociere în vederea noii PAC, dar din păcate lipsa de orizont strategic și egoismul politic al politicienilor noștri face ca această probabilitate să fie foarte mică.

Astăzi, în realitate vedem că reprezentarea noastră la această reuniune se pliază pe situația tragicomică din opera lui Caragiale, existentă în piesa ,,conu Leonida față cu reacțiunea”, care credea că afară a început revoluția și în realitate era doar o petrecere de Lăsata-Secului, în care „Ipingescu chiuia și trăgea la pistoale”. De ce spun asta? Păi, cum spun de obicei, să derulăm ghemul declarațiilor, adică lucrăm cu materialul clientului.

Cum știm, domnul Oros este în campanie electorală de ceva timp și plus că anul acesta a fost greu cu toate problemele cumulate legate de pandemie și secetă, iar la acestea se adaugă și lipsa de viziune a conducerii pe ansamblu a MADR, care nu a fost capabilă să realizeze o strategie de alianțe și negociere pentru viitoarea PAC, cum nu a reușit de altfel să gestioneze și restul dosarelor mari.

Totuși, și-a făcut timp, domnia sa ministrul, să participe la această reuniune și la finalul căreia ne informează, pe pagina dumnealui de facebook, următoarele: „Încă de la preluarea mandatului de ministru, mi-am asumat responsabilitatea de a reprezenta interesele fermierilor și consumatorilor români în cele mai înalte foruri europene. Asta am reușit și săptămâna aceasta în cadrul Consiliului AgriFish, când după 48 de ore de negocieri, am obținut menținerea Ajutorului Național Tranzitoriu și după anul 2022, împreună cu ministrul agriculturii din Bulgaria. Eforturile au fost dublate de europarlamentarii PNL, care au reușit în Parlamentul European și schimbarea anului de referință, noul an fiind 2018. Astfel, acest sprijin va fi acordat conform unor date mult mai actuale!”

După ce mi-a trecut emoția până la lacrimi dată de angajamentul ferm și hotărât luat de domnul ministru, observ că dânsul prezintă ca definitive două lucruri, păstrarea ANT și modificarea anului de referință pentru subvențiile la bovine, dar în ambele cazuri apare o omisiune, ca să nu spunem de fapt o prezentare deformată. Dar o să revin asupra acestui aspect un pic mai încolo.

Tot în urma acestei reuniuni a miniștrilor agriculturii care a fost în paralel și cu sesiunea Parlamentului European dedicată tot viitoarei PAC, Ministerul Agriculturii, condus tot de domnul ministru Oros, făcea următoarele afirmații în cadrul unui  comunicat oficial: „În urma negocierilor intense pe durata a 48 de ore (discuții în plen, reuniuni trilaterale la nivel de ministru și la nivel tehnic) s-a obținut acordul pentru poziția Consiliului asupra celor 3 regulamente ale reformei PAC post 2020, cu largă majoritate calificată (un vot contra – LT și 3 abțineri – BG, LV și RO). RO și BG s-au abținut deoarece au solicitat, cu justificări corespunzătoare, actualizarea anului de referință pentru plata ajutorului național de tranziție (ANT) de la ianuarie 2013 la iunie 2018, pentru a nu mai plăti de la bugetul de stat subvenții pentru multe animale care nu mai există (Președinția germană a anunțat în timpul negocierilor cu RO, CZ, SK și BG că va actualiza la anul 2018, dar promisiunea nu s-a mai materializat în compromisul final)”.

Constatăm că, afară de grupul puternicelor state agricole, Lituania, Letonia și Bulgaria plus noi, restul țărilor de fapt nu au fost de acord cu schimbarea datei de referință pentru calculul subvențiilor la bovine. Legat de ANT și aici acceptul este doar parțial, adică se păstrează existența lui, doar că se diminuează în fiecare an cu 5%.

Un aspect important de luat în calcul este și faptul că foarte multe țări mari producătoare de lapte, ca Franța, Olanda, Belgia sau Germania au interesul să își păstreze ca an de referință un an de vârf de producție și implicit de număr de animale și nicidecum anii afectați de supraproducția de lapte, care a dus la scăderea efectivelor de vaci de lapte. Deci asta este o formă mascată de a-și proteja fermierii prin subvenții mai mari decât dacă s-ar corela cu numărul efectiv de animale existent în prezent.

Un alt exemplu, este legat de plafonarea voluntară, o victorie trâmbițată de ministrul Oros, care poate va fi adoptată într-un final, dar acest lucru se va întâmpla foarte probabil deoarece Germania are această problemă în partea fostului RDG, iar Polonia și Ungaria sunt și ele interesate, dar în același timp sunt țări care știu foarte bine să își negocieze pozițiile, mai ales prin amenințările cu drept de veto în alte dosare sensibile ale Comisiei Europene.

Dar, în realitate noi am obținut sau nu am obținut aceste lucruri? Așa cum arătam mai sus, ministrul Oros a făcut o prezentare deformată, deoarece decizia adoptată de miniștrii Agriculturii reprezintă o poziție de negociere ulterioară cu Parlamentul și Comisia Europeană, fiindcă ministrul nostru al Agriculturii ar fi trebuit să menționeze (pornind de la presupunerea că domnia sa cunoaște aceste lucruri) că deciziile privind PAC se iau în urma negocierii și acceptării de cele trei organisme (Comisie, Parlament și Consiliul European), deci mai este ceva timp până la final.

La fel este foarte important de menționat că pe lângă această negociere între cele trei organisme care este vizibilă pentru toată lumea, mai sunt negocierile de culise unde interesele celor grei, adică în special ale țărilor finanțatoare trebuiesc respectate, ceea ce duce de multe ori la condiții mai proaste pentru cei care așteaptă banii europeni, iar condițiile de cele mai multe ori sunt corelate cu interesele.

 Abia anul viitor se vor tranșa aceste lucruri și va fi foarte importantă negocierea celor trei organisme, de altfel cum arată și comunicatul MADR în final: „Reforma introduce obligații semnificative de mediu și climă pentru fermierii europeni, care ar putea conduce la riscul unei creșteri a prețului la produsele agro-alimentare. Obținerea acordului permite, odată cu votul poziției Parlamentului European din plen, în aceste zile, demararea negocierilor în trilog a reformei, ce va face posibilă adoptarea reformei PAC în semestrul I al anului 2021 și aplicarea de la 1 ianuarie 2023”.

Cred că ar fi bine să înțelegem cu toții și mai ales conducerea ministerului, că la Consiliul AgriFish nu a fost nici o ,,revoluție” care să aducă certitudini, ci doar o reuniune de precizare a pozițiilor viitoare de negociere. Deci, acum se văd tendințele, dar schimbări și unele chiar mari, mai pot avea loc, așa cum se așteaptă în special pe climă și mediu, care vor fi marile afaceri de viitor în agricultură, dar despre asta vom mai scrie.

De menționat că, dacă un subiect este deja acceptat în mod similar de cele trei organisme, este foarte probabil să treacă la final după negocieri, dar încă sunt destul de multe subiecte în discuție.

În realitate domnul Oros a dorit să prezinte cu titlu de glorie aceste decizii de negociere ca decizii finale și ca urmare a activității domniei sale, sigur fiindcă vin alegerile, iar acum orice lucru de acest gen prinde bine pentru sine și partid, chiar dacă realitatea prezentată este departe de a fi o certitudine.

Astfel, în final putem să îl asigurăm pe domnul Oros că ,,revoluția nu a existat”, ci a fost doar un început al unui viitor încă neclar al agriculturii europene.

Întrebarea care se pune: de aici încolo avem o strategie activă să mai negociem ceva sau ce-o da Domnul?  

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Parlamentul a aprobat prin Lege Ordonanţa 130/2020, privind acordarea de granturi în economie. Cu 242 voturi pentru, zero abțineri și zero împotrivă, Camera Deputaților a adoptat varianta aprobată de Senat pe 2 septembrie 2020, aducând câteva amendamente. Astfel, prin modificările aduse Ordonaței 130 se completează coduri CAEN ale sectoarelor economice afectate de actuala criză și care au fost excluse inițial de guvern în textul ordonanței din 6 august. Prin urmare, domeniul producerii vinurilor și cel al distribuției tradiționale de bunuri de larg consum, împreună cu alte domenii economice, au devenit eligibile la finanțare prin legea adoptată ieri, 20 octombrie 2020, și trimisă președintelui țării pentru promulgare.

„De asemenea, legea schimbă grila de punctaj din Anexa 4, Criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții”, punctează Ovidiu Gheorghe, președintele ACDBR (Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România).

Cele două sectoare economice, producerea vinului și distribuția tradițională de bunuri de larg consum, au o cifră de afaceri estimată la cinci miliarde de euro.

Ovidiu Gheorghe arată că într-un răspuns primit în 15 septembrie de la Comisia Europeană de Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România se subliniază: „Reglementările UE stabilesc reguli generale de eligibilitate pentru fonduri, în timp ce statele membre stabilesc alte reguli de eligibilitate în conformitate cu obiectivele strategice ale finanțării și normele naționale. Totuși, deoarece ajutorul acordat de stat pune beneficiarii săi într-o poziție favorabilă față de competitorii acestora (spre exemplu, oferirea de lichidități financiare), statele membre trebuie să se asigure că, în baza puterii lor discreționare, selecția beneficiarilor ajutoarelor să fie bazată pe criterii stabilite obiectiv, pentru a limita denaturarea competiției din piață”.

Sectoarele vitivinicol și distribuția tradițională de bunuri sunt furnizori ai HoReCa, fiind drastic afectate de căderea acestei piețe, atât prin diminuarea vânzărilor, cât și prin retururile primite. În funcție de profilul de business al distribuitorului și al producătorului de vinuri, scăderea cifrelor de afaceri a variat la nivelul lunilor martie, aprilie a.c. între 30% și 120% , comparativ cu lunile similare ale anului 2019.

„Fără sprijin financiar de la guvern pentru menținerea viabilității companiilor, vom genera diminuarea profitabilității și șomaj, cu impact major asupra încasărilor la bugetul de stat, povara financiară fiind atât asupra antreprenorilor, cât și asupra statului. Ordonanța de urgență a fost publicată în 6 august, aprobarea schemei de sprijin financiar a fost primită de la Comisie ulterior, în 27 august. Această cronologie ne determină să credem că, dacă președintele României va promulga rapid legea, guvernul își poate însuși imediat modificările și să lanseze Măsurile „Capital de lucru” și „Investiții” în cursul săptămânii viitoare, notificând în paralel Comisia Europeană. Ministrul Economiei, domnul Virgil Popescu, trebuie să nu distorsonieze piața prin măsuri discriminatorii, nu trebuie să se grăbească și să pună în aplicare o Ordonanță de Guvern cu omisiuni, împotriva voinței Parlamentului României, așa cum a declarat zilele acestea, că măsura „Capital de lucru” va fi activă la 22 octombrie. Puterea juridică a legii în fața ordonanțelor și interesul general trebuie să primeze întotdeauna într-un stat democrat. În opinia noastră, președintele țării și Guvernul României sunt chemați să pună în practică modificările propuse de mediul de afaceri și aprobate în unanimitate de 242 de deputați”, a evidențiat Ovidiu Gheorghe.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că rambursează creditele reportate beneficiarilor finali care au făcut obiectul disciplinei financiare în cursul exercițiului financiar precedent, în conformitate cu articolul 169 alin.(3) din Regulamentul (EU, Euratom) nr. 966/2012.

Astfel, pentru România a fost aprobat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1953 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 privind rambursarea, prin care s-a stabilit suma corespunzătoare creditelor care vor fi reportate din exercițiul financiar 2019, respectiv 18.270.128 euro. Acest plafon generează o plată suplimentară numai către beneficiarii finali care au făcut obiectul, în cursul exercițiului financiar anterior, al unei ajustări a plăților directe.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1306/2013 și Regulamentului (UE) 966/2012, gestiunea și execuția rambursării disciplinei financiare către beneficiarii finali trebuie să respecte criteriul egalității de tratament și trebuie să rămână proporțională cu cuantumul ajustării disciplinei financiare. „Conform articolului 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1953 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2019, cheltuielile efectuate de statele membre în legătură cu rambursarea creditelor reportate sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii doar dacă sumele în cauză au fost plătite beneficiarilor înainte de 16 octombrie 2020”, precizează informarea APIA.

Au fost identificate 94.515 dosare eligible pentru rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2019. În urma aplicării coeficientului ratei de rambursare, în mod proporțional tuturor dosarelor eligibile, au fost stabilite sumele cuvenite și transferate în modulul financiar-contabil APIA, în vederea efectuării plăților către beneficiari, în limita plafonului stabilit de 18.270.128 de euro. Plățile se fac în lei, utilizând cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019.

Discuția pe care urmează să o citiți am purtat-o la vremea secerișului, la Cenad, în vestul țării, acolo unde l-am găsit ocupat pe inginerul agronom Vasile Târziu. Chiar dacă preocuparea sa actuală este legată preponderent de cultura mare, dialogul nu s-a axat pe această chestiune. Vom vorbi, pe lângă aspecte ce privesc irigațiile și desecările, și despre legumicultură, managementul agricol, marketing,  vânzarea terenurilor, subvenții, Green Deal, asigurări, probleme de personal, destul de multe aspecte ridicate în rândurile care urmează, așa că, lectură plăcută!

„Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivate 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale.”

Reporter: Cam care a fost regimul precipitațiilor în zona dumneavoastră?

Vasile Târziu: În special primăvara am avut probleme, în primele 3 luni, de exemplu pe zona mea, am avut 17 litri în total. În trei luni, faţă de o medie de 58-100 de litri minimum, dar nu faptul că i-am primit; dacă-i primeam, dacă venea o ploaie la 1 mai de 17 litri, schimba tot câmpul. Am primit 17 litri în opt ploi, raportate la 1-2 litri, cea mai mare ploaie a fost de 5 litri, adică foarte puţin. Plantele au rezistat datorită terenului ce-l lucrez, fiind o lăcovişte, un teren mai greu, care reţine apa, deci a păstrat apa. Pe zonele aluvionare lângă Mureş, avem în zona de graniţă terenuri aluvionare care sunt mult mai permeabile şi au pierdut apa.

Regimurile normale, într-un an normal, sunt de 480-500, 550 de litri. Şi venite în fracţii normale, nu venit abundent când nu mai e nevoie, de exemplu acum 3 săptămâni a început să plouă, normal că au avut un efect benefic, în special pentru cerealele de toamnă, care au mai păstrat frunza stindard, au mai avut legături la sistemul radicular, adică o porţie încă avea nevoie de apă şi a fost un bonus, adică a ridicat puţin producţia. Dacă nu veneau acum 3 săptămâni, chit că tardiv au venit, erau clar compromise culturile.

Dar am observat că de vreo 5 ani se simt nişte schimbări la nivel climateric, nu numai la noi, că nu zonal neapărat pe vestul ţării sau raportate pe arealul României, chiar în lume se petrec fenomene atipice, adică nu mai funcţionează clima normal. În zona temperată chiar anotimpurile, din punct de vedere temporal, nu mai respectă perioada. Sunt fenomene care apar brusc, foarte intense, de exemplu ploi în exces cu sute de litri, 100 de litri în decurs de o oră și jumătate, sau secete pe perioade de trei luni, fără ploaie, în momentul în care toate plantele, în special primăvara, au nevoie de foarte multă apă pentru a se dezvolta, pentru a forma fructul, adică produsul final, deci avem parte de foarte multe interacţiuni care ne fac să ne gândim foarte bine la ce facem în viitor.

Reporter: Mă gândesc că, tocmai de aceea, ca să ai apa când îţi trebuie sau când e nevoie pentru cultură, trebuie să ai parte de sistem de irigaţii. Şi de asta şi apreciam faptul că Clubul Fermierilor Români, din care faceţi parte şi dvs., s-a gândit să realizeze un studiu pe zona aceasta pentru a utiliza canalele de desecare, lângă care suntem şi noi acum, şi pentru irigaţii, nu numai pentru desecare. Cu dublu sens, cum se spune.

Vasile Târziu: Câmpia de vest e o zonă depresionară, mai ales partea spre pusta maghiară, adică Câmpia Panonică, e un teren mai greu şi mai jos. El a fost pus în valoare începând inclusiv din Imperiul Austro-Ungar, prin drenare s-au creat canale – cum e canalul Bega, cum e canalul Aranca, aici în zona noastră, au drenat zona ducând apa în Tisa, în Mureş, în Dunăre chiar. Şi ANIF-ul, ca structură, prin anii ’60-’70  a realizat un sistem de desecare care este extraordinar, el, în mod normal, dacă funcţionează corect, asigură drenajul apei din zonă în condiţii de ploi în exces, fiindcă solul nefiind permeabil, el absoarbe o parte din apă, restul apare în depresiuni în exces şi se pierd culturi. Acum, tot sistemul ăsta nu a mai fost investit în el de 30 de ani.

Reporter: Asta voiam să întreb: de când n-au mai fost curăţate canalele?

Vasile Târziu: Noi am realizat un proiect prin care prin anumite proiecte la nivel european să se aloce bani pe partea de vest, fiindcă partea de vest a fost cumva ocolită. Toate fondurile care au venit s-au dus în sistemele vechi de irigaţii, şi care au fost mai uşor să le pună la punct când infrastructura a fost creată. La noi nu s-au alocat bani, şi dorim să se aloce şi în partea de vest bani, pentru a repune în funcţiune toate sistemele de desecare, că nu sunt ireversibile, că se pot folosi şi pentru a aduce apă în teren pe canalele respective. Trebuie anumite proiecte, inginereşte făcute.

Reporter: Tocmai de aceea am înţeles că aţi avansat ideea şi aţi pus la dispoziţia Ministerului Agriculturii un studiu făcut de USAMV a Banatului din Timișoara, chiar pentru a realiza aceste lucruri.

Vasile Târziu: Da, şi sperăm să se ţină cont de studiul respectiv, care e real, adică e făcut de oameni competenţi, şi să se aloce în viitor o măsură cu fonduri europene, şi prin intermediul structurilor statului, a ANIF-ului şi al fermierilor. Ulterior, ne vom constitui în nişte asociaţii, să întreţinem sistemul şi să-l punem în funcţiune, să funcţioneze la parametri maximi.

Reporter: De altfel, am auzit chiar o veste bună din partea ministrului Agriculturii, a ministerului şi a guvernului, că vor fi investiţi bani nu numai pentru irigaţii, ci şi pentru partea aceasta de desecare şi utilizarea lor şi pentru irigaţii, dacă tot se investeşte şi se reabilitează. Sigur, va trebui făcute şi staţii de pompare pe aceste canale – eu n-am văzut nicio staţie pe aici.

Vasile Târziu: Nu, ele au acţionat gravitaţional, adică colectarea apei se face gravitaţional, așa sunt gândite canalele. Tot aşa se poate invers, ca să pompezi apa. Staţii există, staţiile trebuie renovate şi puse în funcţiune. Sunt staţii – nu le-aţi văzut dvs., dar sunt staţii de pompare, staţii puternice. Avem aici în zonă un canal de desecare, magistrală, în care printr-o anumită staţie se introduce din Mureş apă, pe un areal destul de mare, pe 40.000-50.000 de hectare, şi într-o altă parte scoate în Mureş apa. Adică dacă e nevoie drenează zona, dacă e nevoie de apă se poate introduce.

Reporter: Sau când Mureşul este prea mare, se poate...

Vasile Târziu: Asta, da, în cazuri de inundații, dar mai rar se întâmplă. Mureşul e un râu destul de mare, când se încarcă cu apă o magistrală-canal, nu face faţă. Doar că mai scade puțin, raportat la debit, cred că ajută, e o idee bună şi asta.

Reporter: Pentru că ne aflăm aici şi am şi văzut combinele la treabă, să discutăm şi de producţii, pentru că anul acesta  cred că cine va obţine o medie de 5 tone la grâu poate fi fericit. Aveţi zone calamitate?

Vasile Târziu: Da, avem. Chiar şi aici, în lanul lângă care ne aflăm, partea înnegrită este un grâu care la un moment dat a pierdut legătura, la nivel radicular, cu apa şi el efectiv la momentul ăsta e supercopt. Rahisul e foarte scurt, avem spice vizibile cu un rahis foarte scurt, cu câteva boabe. Boabele alea sunt unele care sunt formate şi sunt încă bune şi toate putregaiurile şi restul au apărut pe el fiindcă el, nemaifiind viu, v-am şi explicat, aşa se manifestă, se înnegreşte. Şi am început de două zile să recoltăm grâul, am intrat în toate solele, le-am cam luat la rând pe cele afectate, undeva la 4-4,4 tone, exact la limita costurilor de producţie, inclusiv dacă vin şi cu costuri adiacente, nu ne acoperim chiar toate costurile la nivel de hectar.

Reporter: Mai ales pentru cei care respectă tehnologia şi își programează să obţină 7-8 tone la hectar și au costuri de producție mai mari.

Vasile Târziu: Da, o medie între 3300 – 3400 de lei la hectar cu tot cu indirecte, adică tot ce înseamnă cheltuieli adiacente în cadrul fermei, raportate la unitatea de suprafaţă. Problema e că vin scadenţele, toţi fermierii au nişte scadenţe la costurile pentru producţiile din toamnă care sunt în perioada lunii iulie, şi sunt foarte mulţi bani. Neavând producţie, neavând ce vinde, de obicei am făcut şi contracte future, contracte făcute din iarnă pe anumite cantităţi, exact în ideea să avem bani să plătim la momentul campaniei. Fiindcă fermele care s-au dezvoltat în ţara românească sunt fermele care au făcut investiţii: au profitat de proiecte sau au profitat de nişte împrumuturi bancare sau leasinguri, tot împrumuturi, credite pentru utilaje. Alea toate se înglobează în cheltuielile pe unitatea de suprafaţă.

Reporter: Şi trebuie plătite imediat după seceriş.

Vasile Târziu: Da, sunt două perioade în care avem plăţi de făcut pentru pesticide, pentru tot ce s-a cumpărat pentru producţia din toamnă plătim în perioada iulie-august, de obicei iulie, şi în toamnă, septembrie-octombrie, sunt cheltuielile pentru culturile de primăvară. Şi ele au o anumită scadenţă. Dacă nu se plăteşte, se pierd discounturile, care sunt destul de însemnate, sau chiar execuţiile la nivel de fermă.

„Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie.” 

Reporter: Când și cum ați început să vă ocupați de agricultură?

Vasile Târziu: În 1993. Eram student, ne-am apucat, eu cu fratele meu, cu familia, de agricultură pe suprafaţă mică. Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an, am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivat 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale. Am muncit foarte mult, toată familia, inclusiv soţiile noastre, noi locuim la un loc, familia noastră în fond e o familie mare.

Reporter: Soţiile, tot în domeniu?

Vasile Târziu: Da, soţia mea a terminat cu mine mecanică agricolă şi fratele meu, inginer agronom, împreună cu soţia, care a terminat tot agronomia. De altfel, ne-am cunoscut în facultăţi.

Reporter: Mă gândesc că acum n-aţi renunţat la „prima iubire”, cum se spune, legumicultura.

Vasile Târziu: Ne-am redus foarte mult, nu-i vorba de profesionalism, e vorba că am vrut să mă exprim de hobby. Eu menţin anumite culturi, în special un soi autohton, un soi de usturoi de Cenad, care e foarte căutat în zonă, până la Timişoara se cunoaşte că are nişte calităţi deosebite faţă de toate soiurile de usturoi, şi eu caut să-i menţin genetica şi cultiv cam 20 de ari, 0,2 hectare, lângă casă, şi noi îl întreţinem. Fiindcă forţa de muncă e o problemă în zonă, foarte mulţi oameni au plecat în Occident, lucrează în Occident, şi atunci lucrăm în regie proprie. Adică, chiar noi ne implicăm în a săpa şi a curăţa usturoiul ăla. Şi îl menţin ca soi, în fiecare an îl selectăm, facem o selecţie riguroasă ca să obţinem din punct de vedere morfologic să avem acelaşi tip violaceu de usturoi, are nişte caracteristici deosebite. Și nu datorită cantităţilor, ci calităţii în special şi conţinutului de substanţe uscate foarte ridicat faţă de celelalte, care necesită depozitări în frig, usturoiul de Cenad până la un an rezistă cu coadă, legat într-un mediu uscat, într-o magazie, şi are o calitate deosebită. De exemplu, referitor la cantitate pentru mujdei – dau exemplu acum – ai nevoie de câţiva căţei, dar are aciditate, are toate elementele înglobate acolo. Nu oxidează...

Reporter: Mă gândesc că au cam dispărut fabricile de legume-fructe de prin zonă şi probabil că şi de asta aţi renunţat. La vremea aia, sigur că se căutau foarte tare legumele şi nici cu desfacerea nu putem să spunem că e atât de bine organizată încât să poţi să ai o siguranţă a faptului că produci ceva şi vei reuşi să scoţi bani. Aşa cum se întâmplă de altfel şi la celelalte...

Vasile Târziu: Dacă ne referim doar la fabricile pentru prelucrarea legumelor, toate fabricile noastre au cam dispărut. Din păcate, nu mai avem fabrici de ulei suficient, nu mai avem fabrici de zahăr, cam totul se importă în ţară, şi e o problemă.

Reporter: S-au concentrat în mâna unor multinaţionale care le-au închis şi au mai lăsat câteva.

Vasile Târziu: Normal nu le-au închis, e impropriu spus le-au închis. Ele s-au închis singure, fiindcă într-o concurenţă cu noi tehnologii şi cu costuri de producţie mai scăzute faţă de cele vechi, care nu s-au retehnologizat, ele trebuiau retehnologizate pentru a fi în top cu ce e în zilele noastre. Se putea face treaba. Din păcate, piaţa de desfacere a legumelor se raportează la marketuri de dimensiuni mari, vând în magazine, şi e mult mai uşor să aduci din import cantităţi mari. Ar trebui toate produsele dintr-un bazin legumicol, depozitate, să apară un depozitar care să ţină în condiţii bune produsele şi să le redistribuie spre magazine; fiindcă pieţele volante au cam dispărut, sunt tot mai restrânse. Şi cantităţi mari nu se pot vinde...

Reporter: Practic, bazinele legumicole cu tradiţie au cam dispărut, au rămas doar...

Vasile Târziu: Noi avem în ţară câteva. Chiar aici în zonă, tomnatic, zona de cernoziomuri, avem încă oameni care ar cultiva, sunt oameni care muncesc. Sunt impedimente din cauza fluctuaţiilor mari de preţ, a lipsei unei pieţe care să aibă o continuitate permanentă, nu cu fluctuaţii, pentru că un ciclu agricol este un ciclu de viaţă. În fond, un ciclu de vegetaţie a grâului e raportat la ciclul de viaţă a unui om, adică doar într-un singur an poţi să faci ceva la el sau poţi să modifici. Dar de obicei nu putem, că nu suntem în industrie, unde poţi pe linia de producţie să modifici ceva. Aici, odată făcut un lucru, dacă l-ai greşit nu mai poţi să-l retractezi, nu mai poţi să modifici. E viaţă şi lucrezi efectiv cu viaţă.

Reporter: Așadar, aţi pornit în ’93, aminteaţi, uşor-uşor, şi aţi ajuns acum la o suprafaţă pe care o exploataţi împreună cu familia şi cu fratele, de...?

Vasile Târziu:  Pe 2.552 de hectare lucrăm, nu ştiu dacă e atât de importantă suprafaţa, important e cum lucrezi şi ce productivitate ai. Suprafeţele poţi să le măreşti, se găseşte încă teren în zonă, fiindcă terenul nu e spectaculos, terenul nu e de o productivitate deosebită, trebuie intervenit şi foarte atent lucrat solul respectiv. Noi avem soluri foarte grele în anumite zone, în anumite momente trebuie să ai o forţă teribilă ca într-o perioadă scurtă să prelucrezi solul respectiv, şi asta înseamnă costuri. Îţi trebuie tractoare de capacitate mare şi implicit costuri ridicate.

Reporter: Am pus întrebarea pentru că aici, în Banat, şi mai ales în judeţul Timiş, sunt foarte mulţi „investitori” străini veniţi, au cumpărat, unii au lucrat terenul, alţii nu l-au lucrat, alţii mai mult au fost pentru a specula preţul, au cumpărat ieftin – vor să vândă scump la un anumit moment, şi tocmai de aceea iată şi Legea vânzării terenurilor a fost modificată de curând, aşteptăm promulgarea de la preşedinţie. Cum vedeţi modificările?, dacă ştiţi ceva de modificările acestea. Au fost voci care au spus: „Dar de ce ne impozitaţi 90% dacă vindem mai devreme de 8 ani?”

Vasile Târziu: Dacă vorbim la trecut, Legea 17, prima dată când a apărut nu a avut – după mine, deci e doar o părere de-a mea – efecte pozitive neapărat. A venit şi tardiv şi n-a fost creată pentru a bloca anumite specule referitor la tranzacţiile cu terenuri agricole. Ea într-adevăr a îngrădit nişte posibili cumpărători care să vină de undeva din afară cu capital, dar oricum, ea a făcut efectiv o reclamă la vânzarea de teren prin afişajele pe care le-a făcut. În schimb, modificarea legii e destul de dură, adică e aplicată într-adevăr tardiv, fiindcă s-a cam aşezat la nivel de ţară, s-au aşezat terenurile, să spun aşa, terenuri care în ultimul timp au fost cumpărate pentru a fi revândute s-au revândut şi au apărut ferme cu adevărat agricole, care sunt lângă noi, sunt vecini cu noi, lucrează, chiar învăţăm de la unii, ei învaţă de la noi, fiindcă se adaptează zonei. Nu ştiu dacă legea are efecte neapărat pozitive pentru fermierii români şi pentru ţară. Nu ştiu, oricum eu o văd şi puţin dură şi nu pot să mă exprim, poate greşesc, neconstituţională, fiindcă îngrădeşte vânzarea de terenuri agricole în condiţii, de exemplu, de necaz; o fermă ajunge la necaz sau ai nevoie de nişte bani, şi un teren proaspăt cumpărat e foarte greu să-l revinzi, înţelegeţi? Trebuie găsite nişte modalităţi de aplicare a legii să fie puţin flexibilă, nu lăsat liber – doar flexibilă.

„Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară, se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării.”

Reporter: Oricum am da-o, tocmai din cauza acestor situații nefericite prin care a trecut agricultura anul acesta, secetă şi aşa mai departe, plus şi anii, trecuţi, dar mai cu seamă anul acesta, fermierii renunţă la a mai practica agricultura, în condiţiile în care nu este profitabilă şi vin datoriile, care se răstoarnă peste dumnealor şi aceștia nu reuşesc să facă faţă.

Vasile Târziu: Aşa este. Sincer, toţi avem temere de viitor. Viitorul e foarte incert, nu-i sigur nimic. La nivel, de exemplu, de Europă, noi facem parte din Comunitatea Europeană şi nu ştim efectiv ce se întâmplă de la anul! Nu-i clar! Orice fermier doreşte să ştie cel puţin înainte cu un an, pentru a-şi forma un asolament, să facă nişte cheltuieli, chiar creditări. Nu ştim ce se întâmplă cu subvenţia, cum va fi raportată, cum o primim, în ce condiţii! Dacă condiţiile în care trebuie să luăm banii respectivi sunt atât de drastice şi atât de „verzi” încât să nu le poţi realiza, îndeplini! Deci totul este incert.

Reporter: De altfel, am văzut chiar ieri sau alaltăieri, la intervenţia ministrului agriculturii Oros, la Consiliul Agrifish (Formațiunea Agricultură și Pescuit a Consiliului Europei, n.r.), dacă tot aţi adus aminte de povestea asta, că se doreşte plafonarea voluntară de către fiecare ţară a subvenţiilor, ceea ce înseamnă că poţi să plafonezi sau nu – adică este un lucru care rămâne la decizia fiecărei ţări şi, sigur, această plafonare voluntară care s-a stabilit de anul trecut, înainte de alegerile europarlamentare, a stabilit că poţi să nu plafonezi în condiţiile în care ai acei 10% din plăţile directe date pentru fermierii mici. O redistribuire...

Vasile Târziu: O redistribuire, o parte, da. Cum a fost şi în vechiul PAC, în PAC-ul actual, undeva la 5-6% era o redistribuire către fermierii mici; să crească cota respectivă, eu sunt de acord. Dar ca să retractezi subvenţia la fermele care s-au capitalizat, fermele care sunt moderne şi care în fond produc 70% din producţia ţării?!, şi aduc la PIB atâţia bani, trebuie gândit foarte bine. Dacă s-a lăsat libertatea asta, statul român trebuie să se gândească să adaptăm ceea ce ni se potriveşte. De altfel, cota de profit la multe ferme înseamnă chiar subvenţia în sine. În condiţiile din anul ăsta, în care producţiile la cerealele păioase sunt atât de mici, în care greu îţi scoţi chiar costurile de producţie, pierderea subvenţiei ar însemna faliment pentru multe ferme, care sunt îndatorate: au leasinguri, au costuri, salarii tot mai mari.

Reporter: Pentru că aţi amintit ceva mai devreme de salarii tot mai mari, de oameni, de forţa de muncă, în agricultură a devenit o problemă majoră. Aşa cum ne uitam în vestul ţării şi cum am asistat de altfel în ultima vreme la venirea muncitorilor în România, exodul lor în pandemie înapoi către locuri de muncă teoretic bine plătite – cu ce rămân, asta dumnealor ştiu! –, povestea este cu forţa de muncă în agricultură şi că din ce în ce mai greu găseşti oameni. De asta vă şi întreb: cei pe care-i aveţi acum angajaţi sunt de mai multă vreme sau aţi reuşit să mai şi împrospătaţi?

Vasile Târziu: Sunt de mai multă vreme. Ultimul „băiat” pe care l-am angajat este la mine de trei ani. Am forţă de muncă, ca vârstă suntem între 30 şi 50 de ani, am oamenii buni, cei mai buni din zonă, am căutat să-i selectez şi să am oameni buni şi-mi fac treaba cu ei, dar, sincer, din spate nu vine nimic. De un an nu a venit niciun tânăr să întrebe „aveţi de lucru pentru mine?” sau să zică „vreau să învăţ!”, că mulţi au învăţat în fermă, aici la mine, s-au format în fermă. Utilajele sunt tot mai performante, a fost nevoie chiar şi de un an ca să înveţe să utilizeze utilajele. Dar tineri din spate nu vin, chiar dacă nu sunt pregătiţi profesional, nu vor, nu ştiu... nu acceptă. Şi salariile sunt occidentale, eu pot să spun că salariile sunt aliniate la salariile din Occident, cel puţin în vestul ţării.

Reporter: Şi vorbim de utilaje şi tehnică modernă care nu mai costă „2 lei”, ci sunt sute de mii de euro fiecare utilaj.

Vasile Târziu: Da. Sunt costuri foarte mari, foarte greu amortizabil, foarte greu amortizezi un utilaj pe care-l iei nesubvenţionat – să nu vorbesc de proiecte. Dacă le cumperi în leasing, ai nişte costuri. Atunci necesită şi un operator de calitate pe el, pentru a-l proteja. Din păcate, sunt tot mai greu de găsit. Şi tineri sunt, avem tineri, îi vedem în jurul nostru, toată lumea vrea să termine studii superioare, foarte bine, dar e nevoie şi de operatori pe utilaje agricole, şi nu numai în domeniul agricol, peste tot; sunt oameni care ar putea să trăiască dintr-o meserie. Dacă o faci profesional bine şi eşti corect, poţi să întreţii o familie dintr-o meserie, dau exemplu: electrician, mecanic, tâmplar chiar, zidar. Sunt meserii bune. Dar că să atingi performanţă, trebuie să te pregăteşti. Adică, prin şcoli profesionale, cu oameni buni care să-i înveţe pe cei tineri.

Reporter: Clubul Fermierilor Români, din care faceţi şi dumneavoastră parte, a lansat de curând: Clubul Fermierilor – Broker de asigurări şi Broker de cereale, cel de-al doilea element foarte important, pentru că aminteaţi şi dvs. ceva mai devreme de o siguranţă a ceea ce se întâmplă anul următor, şi asta e dată până la urmă de siguranţa unei culturi, indiferent de ce se întâmplă – că vin inundaţii sau că avem secetă, omul trebuie să-şi asigure cultura şi să aibă siguranţa că va fi despăgubit. Iată câteva elemente pe care Clubul şi le-a propus să le facă pentru fermieri.

Vasile Târziu: Da... există o piaţă a asigurărilor. E foarte bine că te poţi constitui într-un grup în care să-ţi asiguri culturile, dar toţi fermierii caută cele mai bune poliţe pentru zona lor. Fiecare zonă are un specific climateric, deci alegerea se face la nivelul fermierului. E normal să ştii dinainte, cu cel puţin un an, ce o să se întâmple. Oferte să vină bune, singurul lucru, şi siguranţa plăţii. Firmele care cumpără să respecte contractul şi noi, la rândul nostru, să respectăm oferta noastră în ce priveşte calitatea. E prematur să se discute chiar acum de preţ. 

Reporter: Comisia Europeană a lansat pactul verde european, Green-Deal, prin care se doreşte creşterea suprafeţei cu agricultură bio, ecologică, reducerea cu 50% a utilizării de către fermieri a pesticidelor, reducerea cu 25% a îngrăşămintelor şi aşa mai departe. Sunt lucruri bune pentru cei care folosesc din abundenţă, dar România, trebuie să înţelegem, n-a folosit niciodată la media europeană, nici îngrăşăminte, nici pesticide, ei chiar utilizează peste 2,4 kg pe hectar, la noi media e undeva la 0,8 kg/ha. Cine trebuie să aplice povestea asta? Adică fiecare ţară aplică de la nivelul la care e sau... cum vedeţi toată această poveste?

Vasile Târziu: Exact cum aţi spus în legătură cu plafonarea, cu subvenţiile, exact aşa ne raportăm şi la nivelul ăsta, la fiecare ţară, chiar dacă face parte dintr-o comunitate, dacă privește din punctul de vedere al mediului, să spun, social; Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării. Nu poţi să aplici drastic nişte corecţii, să le aplici brusc într-o ţară care e foarte greu să se redreseze după aceea. Pot fi greşite lucrurile, trebuie făcut un studiu foarte aprofundat să vezi dacă se poate ca o fermă să susţină politicile aplicate la noi. De exemplu, retragerea a jumătate din pesticide. Am înţeles că sunt toxice – am înţeles. Dar trebuie treptat făcute şi înlocuite cu ceva. Fermierul foarte greu se adaptează la ceva nou, adică să faci agricultură bio nu e chiar simplu. Eu fac pe o suprafaţă mai mică, undeva la 10% din suprafaţa lucrată, nu am extins-o de 8 ani, în ideea că dacă cu adevărat vrei s-o faci ecologic, nu-i uşor. Greu controlezi anumite culturi. Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie. Referitor şi la politici, şi la terenuri, şi la forţă – cum aţi şi spus: noi n-am aplicat erbicide şi pesticide mulţi ani din cauză că nu am avut suficienţi bani. În ţările respective, subvenţiile din agricultură care veneau direct de la stat au făcut ca ei să aibă 5 tratamente. Sunt nevoiţi. De exemplu, Anglia sau ţările nordice, unde nivelul pluviometric e la o mie de litri pe an, în fiecare săptămână plouă, trebuie să intervină cu fungicide, fiindcă altfel pierd producţiile, alea realizate la 10 tone – fiindcă-i apă. Ceea ce noi n-am avut anul ăsta. Deci trebuie adaptat. Şi, într-adevăr, solurile României nu sunt atât de infestate şi n-au reziduuri, faţă de ceea ce se întâmplă dincolo. Rezultă asta chiar în urma studiilor, după ce au fost luate probe din sol. Fiindcă aplicând din anii ’60 cantităţi mari de fungicide, insecticide, toate se regăsesc...

Reporter: Au rămas şi fără buruieni în momentul acesta!

Vasile Târziu: Da. Rezerva de seminţe din sol de buruieni s-a epuizat – nu se epuizează total, dar ținem cont că pe un sol care-i lucrat destul de bine, într-un metru pătrat de sol, pot exista până la 1 milion de seminţe. În orice moment, în stratul fertil. Chiar dacă nu vezi buruieni. Dincolo, probabil că s-au cam restrâns, din cauza aplicării multor fungicide şi erbicide.

Reporter: De la ceea ce aţi amintit mai devreme, mi-am adus aminte, domnule ing. Vasile Târziu, de faptul că, anul trecut, nu s-au mai făcut demersuri pentru derogarea tratamentului cu neonicotinoide la floarea soarelui – la porumb s-a mai dat câte ceva – dar asta doar pentru că a fost o decizie emoţională a celor din Vest, acolo poate au fost probleme, pentru că aveau tratament foliar la floarea-soarelui, să zicem, cu neonicotinoide, pe când la noi problema era doar de tratament la sămânţă. Şi iată...

Vasile Târziu: Cu o cantitate foarte mică. Eu nu sunt un specialist neapărat să pot să susţin că nu are niciun efect nociv asupra albinelor, dar logic gândit, de la nivelul seminţei prin translocarea la nivelul plantulei în momentul răsăririi a unei cantităţi foarte mici de insecticid, până la maturare el se pierde, fiindcă planta îl metabolizează, în planta până la 6 frunze la floarea-soarelui nu vei mai găsi imidaclopridul în protoplasmă. Deci sunt sigur, după mine, că n-are niciun efect nociv asupra albinelor.

Reporter: De altfel, până şi apicultorii au recunoscut acest lucru, altfel dumnealor n-ar mai fi venit de zeci de ani în acelaşi loc, de multe ori vin şi deja s-a legat o prietenie cu fermierul care-i primeşte în pastoral. Bănuiesc că şi la dvs. e la fel, vin aceiaşi în fiecare an.

Vasile Târziu: Avem deja apicultori de 10 ani care vin pe anumite zone la mine şi ne cunoaştem, şi nimeni, nici ei nu cunosc dacă... bineînţeles, ei ar vrea – logic! – să nu se aplice nimic, să fie o floarea-soarelui pe care nu s-a aplicat niciun fungicid. Nu ştiu dacă l-au găsit în miere sau a făcut vreo daună la nivelul albinei. Noi când aplicăm tratamentele la floarea-soarelui totdeauna avem o relaţie cu ei şi le aplicăm înainte de a înflori floarea-soarelui, deci când nu apar albinele. Așadar, nu există daună, cel puţin pe floarea soarelui. La rapiţă s-ar putea, că ea înfloreşte mult mai devreme.

Reporter: Dacă ar fi s-o luaţi de la început, v-aţi apuca din nou de ce aţi făcut până acum? De agricultură?

Vasile Târziu: Da. Dacă aş lua-o de la început, cu cumulul de cunoştinţe de acum, da. Fiindcă în ’93 aveam doar studii făcute în facultate, educaţia primită de acasă în spiritul muncii, noi de copii am muncit, am fost condiţionaţi să muncim. Provin dintr-o familie de ţărani intelectuali, tatăl meu fiind inginer agronom, am învăţat de la el foarte multe, un om foarte bine pregătit. Sincer, tot de asta m-aş apuca, fiindcă agricultura mi-a dat satisfacţii, nu financiare, în decursul anilor, ci în special spirituale şi sufleteşti. Agricultura înseamnă viaţă, înseamnă că nu te poţi plictisi, fiindcă în fiecare moment apare câte un incident fericit sau nefericit care te supune la teste şi, pentru a ieşi din impas, trebuie să depui efort şi intelectual, şi fizic, de multe ori.

Reporter: Când v-a luat tata pentru prima oară în câmp?

Vasile Târziu: De copii. Chiar când nu am avut forţă fizică aveam grădini acasă, toată lumea în Banat avea grădini mari, de 20-30 de ari, şi toate erau cultivate în special cu legume, şi fiecare om se ducea pe piaţă, asta era viaţa la ţară în anii ’70. Avea câte o grădină din care trăia. Şi am fost cu el pe câmp, în trăsură – ţin minte – prima dată la 3-4 ani.

Reporter: Şi pe tractor când aţi urcat? Că bănuiesc că de asta aţi ales mecanica agricolă, că probabil ...

Vasile Târziu: Iniţial, eu mă ocupam de electronică, deci sunt pasionat de tânăr de electronică, am depanat televizoare, dar m-am orientat datorită tatălui meu, el m-a influenţat, a zis: hai să ne apucăm – în ’93 – de agricultură. El fiind pensionat de boală, am început din facultate. În anul III de facultate am luat un tractor de 45 CP şi utilaje după el.

Reporter: Îl mai aveţi?

Vasile Târziu: Îl am în fermă, n-o să-l dau niciodată, fiindcă-i primul nostru tractor. Şi cu el ne-am apucat de legumicultură. Ulterior, am mai luat un tractor de 45, unul de 65, toate, vechi, le-am pus în funcţiune fiindcă sunt pasionat de mecanică, şi cu ele am început şi mergem în continuare cu altele. Din 2008 am schimbat sistemul de maşini, au venit proiectele pe FEADR în 2009, am accesat un proiect şi s-a schimbat cu totul câmpul şi calitatea lucrărilor.

Reporter: Şi, sigur, a crescut şi producţia pe care aţi obţinut-o pe hectar tocmai datorită tehnologiei şi tehnicii agricole pe care aţi utilizat-o, că una era să tragi cu un tractor de 65 CP două sau trei trupiţe, plugul cu două trupiţe sau cu trei, şi alta...

Vasile Târziu: Şi nu numai. Şi calitatea muncii, a muncitorului, că am lucrat efectiv, ştiu ce înseamnă tractor, combina C 14, am muncit foarte mult pe utilajele astea, în fiecare an le reparam, reparaţii capitale, fiindcă nu rezistau. Într-adevăr, nu aveau fiabilitate. Tractoarele din ziua de azi sunt fiabile, dar într-adevăr, la nişte costuri de mentenanţă destul de ridicate, dar productivitate e teribilă, şi condiţiile de muncă.

Reporter: Aveţi vreun regret?

Vasile Târziu: Niciun regret faţă de ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret. Am regrete pentru anumite momente din viaţă în care am fost încercat, dar nu mă refer la ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret nu am. Doar satisfacţia că rămâne cuiva sau continuă, probabil, băiatul meu, băieţii mei, că şi fratele meu are doi băieţei şi-i consider ca şi pe copiii mei. Deci alte regrete nu am, numai doar nişte regrete care... că nu am făcut probabil la momentul oportun anumite lucruri – în afară de agricultură.

Reporter: Care e cea mai mare bucurie?

Vasile Târziu: Sănătatea copilului meu, fericirea lui şi a familiei mele. Sunt cele mai însemnate lucruri pentru mine. Restul sunt efemere, necesare, dar efemere.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe lângă secetă, schimbări climatice, COVID-19, fermierii trebuie să facă față și noilor decizii de a reduce la hectar cantitatea de produse pentru protecția plantelor, dar și a concurenței pe o piață cu fermieri din țări unde subvențiile pe suprafață sunt mai mari decât cele primite de agricultorii autohtoni. Întrebarea aflată pe buzele tuturor e dacă fermierii vor mai face agricultură în viitor.

Legat de cultivarea organismelor modificate genetic sau de utilizarea biotehnologiilor în agricultură, interzise în Uniunea Europeană, dar care vin sub formă de materie primă din alte ţări, fermierii se întreabă care este logica. „De ce să nu folosim muta-geneza şi să ne îndreptăm spre biotehnologii? Suntem ridicoli, dintr-un punct de vedere. De ce? Pentru că Europa importă soia din Argentina, Brazilia, Statele Unite, modificată genetic şi... în loc să abordăm biotehnologia facem blabla şi nu mergem înainte cu progresul tehnic”, susține Dumitru Manole, fermier din județul Constanța, de la Amzacea.

Toate aceste decizii îi afectează pe fermieri. Întrebarea lor este dacă mai merită să facă agricultură în noile condiții. „Nu ştiu dacă aş mai face agricultură, nu ştiu dacă pot să ies cu costurile, în condiţiile acestei zone în care şi aşa suferim de secetă şi nici nu putem să aducem un plus de îngrăşăminte şi nişte tratamente care să ne asigure nişte sporuri, dacă vom realiza ceva aici în zona României în special, că nu e vorba numai de zona noastră”, spune un tânăr fermier, tot constănțean, care lucrează terenuri agricole în zona Costinești - Valentin Petre, care este completat de Dumitru Manole: „La floarea-soarelui, plecând de la tratamentul seminţelor, dacă în zona asta aveţi adulţi de Tanymecus – specie peste 12 faţă de 3-4, aşa cum spunea profesorul Paulian –, floarea-soarelui va avea 7 boli care decimează cultura. În condiţiile în care nu am făcut tratament la sămânţă înainte de semănat, în care n-am aplicat tratamentele cu fungicide pentru protecţia culturii pentru cele 7 boli, plus erbicidele, atunci producţia nu va fi – am martori în loturile de culturi comparate – mai mare de 600-800 kg la hectar! Şi atunci mă întreb: cum să mai facem agricultură?”.

În opinia lui Dumitru Manole, suprafețele cultivate cu floarea-soarelui vor scădea din ce în ce mai mult, din cauza interzicerii neonicotinoidelor. „Din cauză că s-a interzis tratamentul seminţei înainte de semănat pentru acest dăunător agresiv, Tanymecus, o mare parte din producători au renunţat a mai semăna floarea-soarelui. Chiar şi la noi în exploataţie, trebuia să semăn 250 de hectare şi n-am realizat decât 170 de hectare, din cauza interzicerii tratamentului cu neonicotinoide”, afirmă Dumitru Manole, care în calitate de preşedinte al Asociaţiei pentru Cultura Florii-Soarelui din România este direct interesat de evoluția la nivelul întregii țări.

În vestul Europei, numai la îngrăşăminte, în unele țări precum Germania s-au folosit până la 464 kg substanţă activă NPK la hectar, Olanda 864 kg la hectar, în timp ce România, prin 2010, folosea 160 kg pe hectar. Iar la protecția plantelor, media în România era undeva la 700 mg/hectar, pe când în alte țări media depășește 2 kg de substanță activă la hectar.

Un nou „trend” este rotația culturilor. Doar că agricultorii români fac asta de dinainte de 1989 și nu există tradiție în monocultură ca în țări ca Franța sau în Germania. „Există o stațiune în Anglia, Rothamsted, unde porumbul după porumb s-a cultivat zece ani pentru a se vedea efectul monoculturii. Adică negativ”, a exemplificat Dumitru Manole.

Fermele românești, deja instabile, au nevoie de ajutor

Un alt subiect fierbinte este cel legat de plafonarea subvenţiilor, a plăţilor pe suprafaţă, cu care reprezentanţii Ministerului Agriculturii par a fi pentru. Acest fapt însă este în contradicție cu ce își doresc cei doi fermieri constănțeni și mulți alții de la noi. „După mine, ar trebui menţinută această plată pe suprafața cultivată. Altfel, nu ar face decât să decapitalizeze fermele mari şi mijlocii, că, ţinând cont de condiţiile anului acesta, toate fermele au de suferit, indiferent că-i mare, că-i mică, că este mijlocie. Culturile, și de toamnă și de primăvară, sunt compromise. Poate anul ăsta rezistăm. Dar dacă mai avem un an ca acesta şi în lipsa precipitaţiilor, nu ştiu dacă mai putem rezista”, susține Valentin Petre.

Dumitru Manole crede că, în acest moment, exploatațiile agricole din România nu sunt stabile economic. „România și mi se pare că mai sunt vreo două țări au cele mai mici sume considerate ca plată unică pe suprafaţă. Sunt ţări care au 380 de euro, 360 euro pe hectar! Noi am fost discriminaţi şi suntem şi acum! Şi anul acesta primim tot acea plată, comparativ cu alte ţări cu istorie mai veche, suntem discriminaţi şi atunci ne întâlnim la piaţă. Aici e o contradicție: vin de afară unele produse şi la raft sunt mai ieftine... şi atunci cum pot eu, producător agricol din România, să fac faţă concurenţei? Care, de data asta, e neloială. Pentru că plata unică pe suprafaţă este mai mare decât în România în alte ţări din vestul Europei, precizează Dumitru Manole. Noi trebuie să mergem către procesare. Să nu mai luăm produse de la hipermarket şi să le aducem în sate. Să creăm în sate puncte de procesare, iar pentru asta ne trebuie capital”.

Reamintim că fermierii noștri primesc o subvenție pe suprafață de 102,6082 euro.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii anunță că producătorii agricoli ale căror culturi înființate în toamna anului 2019 au fost afectate de seceta pedologică manifestată în anul agricol 2019-2020 vor beneficia de despăgubiri și că declararea ca neconstituțională a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptată de Parlamentul României, nu va influența acest proces.

Proiectul de Ordonanță de urgență elaborat de MADR cuprinde dispoziții referitoare la instituirea unei scheme de ajutor de stat conform reglementărilor în vigoare. Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 1.088.409,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii pe anul 2020, prin rectificare bugetară. Proiectul de act normativ a fost notificat la Comisia Europeană, iar în prezent parcurge etapele de avizare interministerială.

După expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat și primirea Deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se efectuează autorizarea la plată a beneficiarilor şi se poate constitui obligația de plată a acestui ajutor de stat. Plata se va realiza de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

„Ministerul Agriculturii a inițiat toate demersurile legale necesare pentru ca fermierii afectați de secetă să primească despăgubiri care vor compensa pierderile suferite pentru ca aceștia să dispună de resursele financiare pentru finanțarea lucrărilor agricole viitoare.

Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile, inițiată de Parlamentul României, constituie un demers independent de acțiunile întreprinse de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nu influențează sub nicio formă acordarea de despăgubiri fermierilor ale căror culturi înființate în toamna anului 2019 au fost afectate de secetă”, precizează un comunicat de presă al MADR.

Pe 14 iulie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile, obiecție formulată de Guvernul României. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat ca Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituțională în ansamblul său și nu poate fi pusă în aplicare.

Reamintim că ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că despăgubirile pentru seceta pedologică extremă, care a afectat peste 30.000 de fermieri, vor fi acordate la începutul lunii septembrie. Peste 70% din suprafaţa afectată de secetă a fost cultivată cu grâu. „Au fost afectaţi 34.647 de fermieri, iar suprafaţa afectată este de 1.168.000 de hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut. Am definitivat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea acestei scheme de ajutor şi a fost prenotificat la Comisia Europeană”, a declarat Adrian Oros.

Ministrul a arătat care este cuantumul despăgubirilor plătite la hectar. Anume, pentru grâu și secară – 925 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, triticale – 805 lei, ovăz – 772 lei şi rapiţă – 1.002 lei.

Din 14 august, fermierii pot solicita la APIA banii pentru despăgubiri.

Potrivit unui nou raport al Curții de Conturi Europene (ECA), măsurile luate de UE nu au asigurat protejarea polenizatorilor sălbatici. Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 a fost în mare parte ineficace în ceea ce privește stoparea declinului acestora. În plus, politicile esențiale ale UE în materie, printre care Politica Agricolă Comună (PAC), nu cuprind cerințe specifice pentru protejarea polenizatorilor sălbatici. Mai mult, ECA semnalează că legislația UE privind pesticidele constituie una dintre cauzele principale ale declinului polenizatorilor sălbatici.

Polenizatorii, cum ar fi albinele, viespile, sirfidele, fluturii, moliile și coleopterele, contribuie în mare măsură la creșterea cantității și a calității hranei noastre. În ultimele decenii însă, polenizatorii sălbatici au cunoscut un declin în Uniunea Europeană ca abundență și ca diversitate, în mare măsură ca urmare a agriculturii intensive și a utilizării pesticidelor. Ca reacție la această situație, Comisia Europeană a stabilit un cadru de măsuri care se sprijină în mare parte pe Inițiativa sa din 2018 privind polenizatorii și pe Strategia sa în domeniul biodiversității pentru 2020.

Curtea de Conturi Europeană a evaluat eficacitatea măsurilor CE. „Polenizatorii joacă un rol esențial pentru reproducerea plantelor și pentru funcțiile ecosistemelor, iar declinul lor ar trebui să fie considerat o amenințare majoră pentru mediu, pentru agricultură și pentru o aprovizionare cu alimente de calitate. Inițiativele lansate până în prezent de UE pentru a proteja polenizatorii sălbatici nu au fost, din păcate, suficient de ambițioase pentru a da roade”, a declarat responsabilul de raport - Samo Jereb, membru al Curții de Conturi Europene.

Potrivit constatărilor ECA, cadrul specific al UE nu ajută realmente la protejarea polenizatorilor sălbatici. Deși Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 nu prevede o anumită acțiune care să vizeze în mod special inversarea declinului polenizatorilor sălbatici, patru dintre obiectivele sale pot avea indirect beneficii pentru aceștia. Cu toate acestea, evaluarea intermediară efectuată de CE a evidențiat faptul că progresele realizate în direcția atingerii a trei dintre aceste obiective fuseseră insuficiente sau inexistente. De asemenea, evaluarea a identificat în mod specific polenizarea ca fiind unul dintre elementele cu gradul cel mai ridicat de degradare din cadrul ecosistemelor din UE. Curtea observă, de asemenea, că Inițiativa privind polenizatorii nu a determinat modificări importante la nivelul principalelor politici.

Politica Agricolă Comună contribuie la problemă, nu la soluționarea ei

Curtea a constatat, totodată, că nici alte politici ale UE care promovează biodiversitatea nu cuprind cerințe specifice pentru protejarea polenizatorilor sălbatici.

În ceea ce privește PAC, Curtea de Conturi Europeană este de părere că această politică contribuie la problemă, nu la soluționarea ei. Cerințele legate de înverzire și de eco-condiționalitate din cadrul PAC nu au reușit să stopeze declinul pe care îl înregistrează biodiversitatea pe terenurile agricole.

Nu în ultimul rând, Curtea subliniază că legislația actuală a UE privind pesticidele nu a reușit să ofere măsuri adecvate pentru protejarea polenizatorilor sălbatici. Legislația actualmente în vigoare cuprinde dispoziții pentru protejarea albinelor melifere, dar evaluările riscurilor continuă să se bazeze pe orientări care nu mai sunt de actualitate și care nu sunt aliniate în mod adecvat nici cu cerințele legale, nici cu cele mai recente cunoștințe științifice.

În acest context, atrage atenția ECA, UE a permis statelor membre să utilizeze în continuare pesticide care sunt considerate a fi răspunzătoare de decesele masive înregistrate în rândul albinelor melifere. De pildă, între 2013 și 2019, s-au acordat 206 autorizații de urgență pentru utilizarea a trei neonicotinoide (imidacloprid, tiametoxam și clotianidin), în pofida faptului că existau din 2013 restricții pentru aplicarea lor și că utilizarea lor în aer liber era strict interzisă din 2018.

Într-un alt raport publicat anul acesta, Curtea a constatat că practicile de gestionare integrată a dăunătorilor ar putea contribui la reducerea utilizării neonicotinoidelor, dar că UE făcuse puține progrese până la data respectivă în ceea ce privește impunerea utilizării acestor practici.

Având în vedere că în următoarele decenii Pactul verde se va număra printre prioritățile de pe ordinea de zi a UE, Curtea de Conturi Europeană recomandă Comisiei Europene:

• Să evalueze necesitatea includerii unor măsuri specifice pentru polenizatorii sălbatici în acțiunile și în măsurile din 2021 prin care se urmărește să se dea curs Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2030;

• Să integreze mai bine acțiunile de protejare a polenizatorilor sălbatici în instrumentele de politică ale UE care vizează conservarea biodiversității și agricultura;

• Să îmbunătățească protecția polenizatorilor sălbatici în cadrul procesului de evaluare a riscurilor pe care le prezintă pesticidele.

Foto: www.horsch.com