Cornel Stroescu - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 27 Septembrie 2022 11:39

Fermierii români, copleșiți de probleme

În județul Mehedinți, la Gârla Mare, Cornel Stroescu, împreună cu fiul său, Cristian, și cu fratele, Nicolae, administrează o afacere agricolă vegetală de circa 2.000 ha (cultură mare și legumicultură) și una zootehnică, de 16.000 găini ouătoare. Astfel, familia Stroescu e capabilă să schițeze un tablou care oglindește cu adevărat realitatea industriei agroalimentare din prezent, făcând parte dintre cei aflați în „prima linie” a frontului agriculturii: fermierii.

Despre familia Stroescu putem spune că face parte dintre fermierii mai mari și că știe cam toate greutățile cu care dau piept cei din sectorul agricol, inclusiv micii agricultori, Cornel Stroescu făcând parte de ani buni din diverse organizații profesionale, conducând unele structuri și reprezentând fermierii în dialogul cu autoritățile. Prin urmare, cei din familia Stroescu cunosc atât aspectele financiare ale unei afaceri agricole, mai mici sau mai mari, împrumuturile, ratele, creditele, cât și pe cele tehnice, dar și opreliștile politice pe care guvernanții le impun de mai bine de 20 de ani.

Nicolae Stroescu este inginer agronom și este familiarizat cu tehnica și tehnologiile. Cristian Stroescu, pe de altă parte, a studiat administrarea afacerilor și are în plan preluarea afacerii pe care a construit-o tatăl său, Cornel Stroescu. Crescând în fermă, Cristian Stroescu a dezvoltat o pasiune pentru munca în natură: „Îmi place să stau în aer liber, să muncesc pentru mine”.

Cristian Stroescu

stroescu 3

 

Pierderi generate de calitatea recoltelor și lipsa depozitării

 

Din cauza secetei pedologice și a arșiței atmosferice instalate încă de la începutul anului, fermierii s-au confruntat cu schimbări în ceea ce privește calitatea recoltei și procesele cu care erau obișnuiți în anii trecuți. De obicei, recoltarea grâului are loc după data de 1 iulie. Anul acesta, Cornel Stroescu a început recoltarea în data de 17 iunie. Umiditatea era undeva la 10%, consecințele condițiilor climatice fiind clar vizibile. Nici pentru culturile de porumb sau floarea-soarelui nu estimează succese însemnate. Nu a mai plouat serios de la finalul lunii mai, iar plantele deja au intrat în stres. În lipsa apei culturile de porumb și floarea-soarelui au și ele de suferit. „Grâul nostru se află în zona parametrilor de 72% - 76%, greutate hectolitrică care este cerută de majoritatea cumpărătorilor din piață. Atunci când bobul a acumulat substanţe nutritive şi proteice nu a fost apă, şi atunci parametrii scad”, spune Cornel Stroescu.

Cornel Stroescu

stroescu 1

Un alt aspect care contribuie la pierderile fermierilor, alături de condițiile meteo care afectează parametrii recoltei, este lipsa spațiilor de depozitare pentru cereale. „Asta e o problemă de infrastructură a statului român. Lipsa silozurilor este un impediment în special pentru fermierii aflați la început de drum. Neavând spații pentru a păstra ceea ce produc în condiții optime, prețurile la cumpărare scad. Cu toate că au fost făcute promisiuni din partea guvernanților, cu ani în urmă, despre construirea de depozite, într-un anumit număr per județ, nu s-a construit nimic, iar fermierii au fost nevoiți în continuare să se descurce așa cum le-au permis propriile resurse financiare”, ne-a zis Nicolae Stroescu. Construcția unui depozit, spune Cornel Stroescu, este o investiție costisitoare pe care majoritatea nu o poate susține. „Încă nu ne putem permite să stocăm producția agricolă, pentru că în general foarte mulţi fermieri care au făcut investiţii încă nu s-au capitalizat, pentru că investiţiile în agricultură costă şi, bineînţeles, creditarea e aşa cum este din partea băncilor, de multe ori nu este, şi atunci când este, este cu dobânzi foarte mari, ratele foarte mari, perioade scurte. E foarte greu de construit spații de depozitare.”

din ferma in ferma 231 stroescu 3

 

Statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor

 

În opinia lui Nicolae Stroescu, România stă foarte bine la partea de tehnică agricolă, având utilaje de ultimă generaţie, de la tractor, pluguri, până la semănători și combine. În ceea ce privește sămânța, Nicolae Stroescu zice: „Testăm cu firmele producătoare de sămânţă sau multiplicatoare de sămânţă ce seminţe merg aici, ţinând cont de specificul locului, de ariditate, de lipsa de apă şi aşa mai departe. Am ajuns în anii cu precipitaţii cât de cât normale la producţii bune. Anul trecut, am avut medii mari şi la grâu, şi la rapiţă, tocmai datorită respectului pentru tehnologie. În agricultură sunt cinci factori limitativi de producţie, ei sunt strâns legaţi între ei: aerul, temperatura, lumina, solul şi omul. Nu se pot ajuta decât într-un fel de osmoză unul cu altul. Mai glumesc și spun că există și un al şaselea factor limitativ pe care nu-l putem de mult ameliora, factorul politic. Nu avem nici pesticide pentru el, nu avem nici alte soluţii pentru el”.

Nicolae Stroescu

stroescu 2

Dar la finalul zilei, cea mai mare problemă a fermierilor rămâne în continuare apa, mai bine zis lipsa ei. Irigarea este un subiect intens dezbătut. Familia Stroescu vorbește despre canale de irigații care au fost astupate cu vegetație, odată funcționale și care deserveau culturi agricole de pe terenurilor lor, la doar 2 km de Dunăre. Statul a dat vina pe fermieri pentru stadiul deplorabil în care au ajuns instalațiile. În anul 2018 au fost reabilitate, în teorie, pompele de apă. În fapt, a fost dată o mână de vopsea pe exteriorul lor și puse în funcțiune doar pentru două ore, fără a se curăța măcar canalele magistrale de vegetație: „Două ore au funcţionat acele pompe, au fost vopsite frumos – deja sunt şi vândute la fier vechi o parte din ele”.

Ca răspuns, în lupta pentru a obține sisteme de irigații au fost formate asociații sau societăți ale producătorilor agricoli. Cornel Stroescu, alături de fratele lui și de vecini, este unul dintre fermierii care a încercat să înființeze o OUAI (Organizație a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații). Dar și aici statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor. „Pentru a înființa o OUAI, fermierii trebuiau să îi găsească pe vechii administratori, mulţi dintre ei sau majoritatea au pământul în arendă, au murit şi n-am mai găsit documente. Ceea ce, printr-un artificiu legislativ, trebuia desfiinţat, reziliat, radiat, că nu poţi să te duci să scoţi un mort din groapă şi să-l învii. Deci asta mi se pare ciudat şi rea-voinţă politică. O altă variantă este găsirea a 15 membri dispuși să dea declarații la notar legate de terenurile pe care le dețin pentru înființarea unei organizații”, arată Cornel Stroescu.

din ferma in ferma 231 stroescu 1

În ciuda capacității de producție a țării, chiar și în condițiile climatice actuale, România se afla într-un cerc vicios, devenind, așa cum zice Cornel Stroescu, din exportator de grâu, importator de pâine congelată, din exportator de carne în importator de mezeluri. Astfel, pe rafturile magazinelor din țara noastră ajungeau, de pildă, ouă poloneze, la momentul respectiv fiind cele mai scumpe din piață, în condițiile în care România exportă 50% din producția de ouă, chiar la cel mai mic preț. „Ouăle poloneze erau cele mai scumpe pe rafturile magazinelor, dar de fapt ne punem întrebarea: cine aduce în ţară aceste ouă din Polonia? Cine? Că am avut o declaraţie a unui ministru, care spunea că o să controleze toate fermele de găini ouătoare din România ca să vadă de ce au crescut prețurile. Răspunsul acestor întrebări este dat de lipsa de implicare a guvernului și de legile scrise parcă împotriva fermierilor, oameni care susțin o bună parte din economia țării. Totodată, remarcăm dezinteresul celor care se ocupă de finanțarea proiectelor care ar trebui să susțină producția agricolă, anume: sisteme de depozitare, irigații sau recoltare”, concluzionează Cornel Stroescu

 

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Din fermă-n fermă!

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista