Maschio Gaspardo - REVISTA FERMIERULUI

Vineri, 19 noiembrie 2021, a avut loc inaugurarea extinderii fabricii Maschio-Gaspardo România, afacere care a împlinit 18 ani de existență în țara noastră. Mirco și Andrea, fii fondatorului companiei Egidio Maschio, au fost prezenți la Chișineu-Criș, județul Arad pentru a tăia panglica.

mas2

Capacitatea de producție a fabricii Maschio-Gaspardo din România crește cu 20% pentru a satisface cerințele tot mai mari ale pieței echipamentelor agricole. Investiția care depășește trei milioane de euro, demarată în plină pandemie, anul trecut, permite diversificarea producției în gama de pluguri.

„Legătura cu România este una de lungă durată. Am ajuns aici în 2003 cu prima fabrică de producție, iar acum, 18 ani mai târziu, compania noastră a ajuns principalul producător de mașini agricole din țară, o mândrie pentru noi. Când tatăl meu a fost pentru prima dată în România ne-a spus, cu mult entuziasm, că este o țară potrivită pentru prima noastră fabrică din străinătate. El a vorbit despre poziția logistică a orașului și despre ce putem face aici. Țin să reamintesc faptul că Italia este al doilea partener comercial al României și că relațiile economice dintre cele două țări sunt foarte solide. Astăzi am reușit să extindem hala de producție cu 20%, pentru a produce utilaje de calitate care vor ajunge în toată lumea. Până acum, produsele noastre au ajuns în 114 țări din întreaga lume. Termeni precum inovație, tehnologie, agricultură de precizie nu mai sunt doar concepte abstracte de urmărit pentru Maschio-Gaspardo. Noi investim de ani buni în aceste lucruri și mereu am avut ca obiectiv îmbunătățirea constantă a utilajelor agricole. Simt o mare satisfacție că astăzi reușim să onorăm extinderea fabricii de aici din Chișineu-Criș”, a spus Mirco Maschio, președintele companiei, care a preluat funcția tatălui său și duce mai departe tradiția familiei, alături de fratele lui Andrea Maschio. 

mas1

Maschio-Gaspardo este un grup internaţional de vârf, specializat în producţia de utilaje agricole pentru arat, semănat, fertilizare, protecția culturilor, arhitectură peisagistică, recoltare şi prelucrare a fânului. Fondată în 1964 de Egidio Maschio, compania producătoare de mașini agricole cu centrul în Italia are astăzi filiale comerciale în diferite zone ale lumii, lucru care permite marelui producător de tehnică agricolă să monitorizeze evoluția nevoilor locale, oferind echipamente adaptate întotdeauna la cerințele clienților, indiferent de locația geografică de referință. Fabricile Maschio-Gaspardo sunt în Italia, România, India și China.

maschio

Foto: Maschio-Gaspardo România

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Titan Machinery România este pregătită și în acest an să își întâmpine cum se cuvine vizitatorii la cea mai mare expoziție agricolă din vestul României și una dintre cele mai importante la nivel național: Agromalim Arad, ediția a 28-a, ce se va desfășura în perioada 7-10 septembrie 2017, la complexul Expo Arad. Titan Machinery va expune o serie de utilaje de înaltă performanță, reprezentând mărci consacrate din portofoliul companiei, precum: Case IH, Väderstad, Sulky, Gregoire Besson, Maschio-Gaspardo.

Cu prilejul Agromalim, expoziție de anvergură ce va ține capul de afiș al agriculturii românești în primele zile din această toamnă, compania Titan Machinery România intră cu „pași încrezători de defilare” în cea de-a doua jumătate a seriei de târguri și expoziții ale anului 2017. Astfel, echipa noastră se pregătește intens pentru a face o figură memorabilă și la târgul de la Arad, unde vor fi prezentate unele dintre cele mai moderne tehnici agricole pe care le avem în portofoliu, destinate diferitelor segmente de operațiuni agricole, încorporate fiecare în câte un  utilaj.

Constructorul american Case IH va fi reprezentat de tractoarele din gama de putere mică,: Farmall A 115, Farmall C 115 și Maxxum 150, de gama de tractoare de putere medie,: Puma 165, și, bineînțeles, de gama de tractoare de putere mare, impunătorul tractor pe șenile Quadtrac 620, care poate dezvolta la nevoie o putere maximă de 692 CP, fiind în acest moment cel mai puternic tractor articulat de pe piață. Pe de altă parte, va fi expus și încărcătorul telescopic Farmlift 632, proiectat pentru a executa cu succes cele mai dificile lucrări.

Producătorul suedez de mașini agricole Väderstad va fi reprezentat de cultivatorul Top Down TD 300, de grapa cu discuri Carrier CR 350, de semănătoarea de cereale păioase Rapid RDA 600C și de semănătoarea de plante prășitoare Tempo F de 8 rânduri.

Constructorul francez Gregoire Besson va fi reprezentat de plugul RW6 cu 4 trupițe, în timp ce marca franțuzească Sulky va fi prezentă prin semănătoarea pentru cereale păioase Tramline SX de 4 m.

Pentru a putea afirma cu tărie că roșul va fi culoarea predominantă a standului nostru, culoarea roșie nu va fi numai pe utilajele bine-cunoscutului Case IH și pe cele ale utilajelor Väderstad sau Gregoire Besson, ci și pe presa de baloți paralelipipedici Pitagora L a constructorului italian Maschio-Gaspardo.

De asemenea, va fi expus și simulatorul AFS, cu monitoare digitale și volan, prin care va fi prezentată de către specialiștii noștri, practica sistemului avansat al agriculturii de precizie.

Odată ce veți trece pragul standului nostru, veți fi întâmpinați de către specialiștii Titan Machinery gata pregătiți să vă ofere tot calupul de informații tehnice de care aveți nevoie, precum și informații despre condițiile de finanțare și ofertele companiei. Specialiștii noștri sunt pregătiți să schițeze împreună cu fermierii orice fel de proiect care să se muleze perfect condițiilor și nevoilor celor care-și doresc utilajele comercializate de Titan Machinery România.

Complementar suportului specialiștilor prezenți la târgul arădean, vom oferi o serie de materiale tipărite ce vor reda amănunțit caracteristicile utilajelor expuse și nu numai, dar vom oferi și materiale promoționale care să vă amintească de experiența dobândită în urma vizitei la standul Titan Machinery.

Se spune că toamna este un anotimp frumos și bogat. Ca atare, târgul Agromalim trebuie marcat ca un bun prilej de recoltat beneficiile cu care ne prezentăm în fața dumneavoastră.

Combina Case IH Axial-Flow® 4130, pentru prima dată în vestul țării

O noutate va fi combina Case IH Axial-Flow® 4130, expusă pentru prima dată în această zonă a țării. Această combină s-a bucurat de inaugurarea pe piața autohtonă în primăvară, la târgul AgriPlanta-RomAgroTec. Cea mai mică combină construită vreodată de americanii de la Case IH are rolul de a acoperi și de a satisface segmentele de fermieri ce exploatează suprafețe medii și mici și care își doresc o combină cu rotor cu flux axial, autentic. La baza noii combine Axial-Flow® 4130 stau două componente excepţionale (motorul şi rotorul compact) proiectate să asigure eficienţa şi fiabilitatea maximă a acestor utilaje în orice condiţii.

Potrivit unor surse independente, costurile de reparaţii şi întreţinere ale combinelor Axial-Flow® sunt semnificativ reduse în comparaţie cu cele ale altor utilaje agricole de acelaşi tip, lansate pe piaţă de alţi producători.

Totodată, vom oferi informații complete despre noile tractoare Quadtrac CVX și Maxxum CVX, lansate în luna iulie a acestui an într-o fermă din Slovacia, utilaje disponibile în viitorul apropiat și pe piața din România.

Noul Quadtrac CVX aduce beneficiile operaționale și de eficiență ale transmisiei variabile continue pe piața tractoarelor articulate. Acestea sunt primele tractoare de mare putere articulate și pe șenile ce dispun de o transmisie CVT (transmisie variabilă continuă).

Fermierii mici sau de nivel mediu se pot bucura de Maxxum CVX, tractorul care reprezintă o alegere fericită, fiind un utilaj universal.

BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR&COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Tehnica agricola

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista