Pe 10 noiembrie 2020 se desfășoară Conferința Agribusiness 4.0, în mediul virtual, așa cum au avut loc în acest an majoritatea evenimentelor, situație generată de pandemia COVID-19. Organizatori sunt Fundația Centrul pentru Management Agricol, Clubul Fermierilor Români și agenția de publicitate Godmother.

Ce este Agribusiness 4.0? O ediție maraton de opt ore, în care cei mai importanți jucători din agricultură vor prezenta soluții și planuri concrete celor peste 3.000 de participanți online din rândul fermierilor și al companiilor din sectorul agriculturii.

Totul însă, la distanță, respectând reglementările în vigoare ale situației din prezent, spun organizatorii.

Evenimentul include trei sesiuni care acoperă subiecte de actualitate din industria agricolă, precum provocările fermierilor pentru asigurarea competitivității și gestiunea riscurilor, tehnologie și modele de afaceri și noi meserii în agricultură, dar și strategie integrată de promovare a produsului românesc.

„Toate acestea vor fi prezentate și susținute de 20 de profesioniști din cadrul celor mai importante instituții naționale și internaționale din domeniu, care vor seta agenda industriei în contextul actual, printre care: Adrian Oros - ministrul Agriculturii; Thierry de l'Éscaille - secretar general ELO; Daniel Buda - MEP, ComAgri, Parlamentul European; Achim Irimescu - ministru plenipotențiar Reprezentanța Permanentă a României la UE; Georgiana Rusu - director general Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare; Florian Ciolacu - director executiv Clubul Fermierilor Români și Marian Murguleț - CIO al Guvernului României”, precizează organizatorii evenimentului virtual de agricultură.

Conferința Agribusiness 4.0 este organizată pe o platformă digitală care permite companiilor să își prezinte portofoliul de produse, să propună oferte speciale și să intre în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate. Astfel, utilizatorii experimentează și accesează în timp real funcționalități și activități organizate în cadrul unei conferințe de agricultură, iar din câteva click-uri pot fi vizitate toate standurile virtuale prezente. Harta evenimentului este interactivă, participanții având posibilitatea de a vizualiza detalii și de a intra în contact cu expozanții.

„Industria agribusiness este și va fi mereu un mediu efervescent care se adaptează la condițiile exterioare foarte repede. Am propus și am găsit deschidere de la companii să punem în același loc, fie el și virtual, toată cererea și oferta din această industrie și suntem siguri că va fi un eveniment cu multiple beneficii pentru toți participanții”, concluzionează Valentin Văcăruș, organizator conferință și manager Godmother.

Revista Fermierului este partener media al evenimentului Agribusiness 4.0.

Ordinul nr. 183/2020 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru aprobarea procedurii privind racordarea la reţelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienţi finali noncasnici prin instalaţii de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1022 din 3 noiembrie 2020.

Organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare consideră că această inițiativă va avea un impact notabil în extinderea suprafețelor irigate în România, ceea ce, într-un an ca cel pe care-l traversăm, în care seceta pedologică a afectat circa 2,5 milioane hectare de culturi agricole de toamnă și primăvară, poate contribui în mod hotărâtor la reducerea pagubelor și a efortului bugetar pentru acoperirea lor.

„Membrii Alianței noastre au pledat în mod repetat pentru soluții sustenabile de gestionare a riscurilor agricole prin stabilizarea producției și reducerea dependenței de condițiile climatice, iar fermierii pot beneficia acum de o măsură de politică economică care se va traduce în creșterea rezilienței exploatațiilor lor”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Reprezentanții Alianței subliniază necesitatea urgentării punerii în practică a măsurii reglementate prin Ordinul 183/2020 al ANRE, inclusiv din punctul de vedere al asigurării de către autorități a capacității de furnizare a energiei în termen de cel mult 60 de zile de când este aprobată cererea, deoarece prognozele meteo nu sunt de natură să îi liniștească pe agricultori. „Ne-am dori ca agricultorii să poată furniza securitatea alimentară de care țara are nevoie în perioada complicată pe care o traversăm”, punctează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

În perioada 2021-2025, România a prevăzut să aloce 750 de milioane de euro pentru o reţea naţională de colectare, depozitare şi distribuţie a produselor româneşti, în cadrul planului de relansare economică, a spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii cu omologul său francez, Julien Denormandie, din data de 26 octombrie 2020, de la Paris. De asemenea, susținerea dezvoltării structurilor de tip piață de interes național a fost confirmată de ministrul Agriculturii din Franța, care a reînnoit sprijinul pentru parteneriatul cu piața din Rungis.

Ministrul român a precizat că România va beneficia de un buget de 3,5 miliarde de euro pentru irigații prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, motiv pentru care ar dori să cunoască oferta franceză de echipamente din domeniul irigațiilor. Totodată, a avut loc un schimb de opinii cu privire la gestionarea apei, stadiul sistemului de irigații și reabilitarea infrastructurii în materie, precum și la fiscalitate și acordarea de subvenții agricultorilor în cele două țări. S-a convenit continuarea consultărilor bilaterale atât la nivel de ministru, în contextul viitoarelor consilii, cât și la nivel tehnic.

Susținerea fermelor de familie medii a fost prezentată ca o direcție comună cu menținerea unui procent legat de redistribuire. Ministrul Julien Denormandie i-a mulțumit lui Adrian Oros pentru susținerea, în Consiliul de miniștri, celor două inițiative importante pentru Franța, respectiv susținerea cuplată a proteinelor vegetale și extinderea autorizațiilor vitivinicole.

În ceea ce privește temele bilaterale, miniștrii au reamintit prioritățile în ceea ce privește învățământul agricol și, mai ales, înființarea unei platforme comune de primire a stagiarilor francezi și români în exploatațiile agricole și în întreprinderi.

În urma întâlnirii dintre cei doi miniștri ai Agriculturii s-a desprins importanța sprijinirii de către România a unor inițiative franceze precum planul proteic, inițiativa „4 pentru 1000” („4 pour 1000”), simplificarea PAC și dreptul la eroare/greșeală al agricultorului.        

Reamintim că, în perioada 26 - 27 octombrie 2020, ministrul Adrian Oros a efectuat o vizită oficială la Paris, în cadrul delegației române la nivel de prim – ministru. Vizita a avut loc ca urmare a demersurilor părții franceze, obiectivul principal fiind de a consolida relațiile bilaterale și cooperarea la nivel european dintre România și Franța.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Executivului de la București să aprobe cât mai repede proiectul de ordonanță de urgență care reglementează starea de calamitate, proiect considerat echitabil atât pentru fermieri, cât și pentru comercianții de produse agricole. „Proiectul de act normativ revizuit este un proiect echilibrat, care urmărește să dea o șansă mică fermierilor pe viitor să negocieze cu partenerii, iar primul semn de menținere a încrederii din lanțul comercial îl reprezintă acceptarea și de către Asociația Română a Comercianților de Produse Agricole (ARCPA) a acestei OUG, în egală măsură cu fermierii. Odată cu trecerea timpului, se acumulează tensiunile și nemulțumirile care vor avea efecte incontrolabile. Avem nevoie de soluții urgente, iar această OUG va reglementa rezonabil cazurile de imposibilitate de executare contractuală”, precizează, într-un comunicat de presă, Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Reprezentanții Alianței susțin că ARCPA blochează și tergiversează adoptarea actului normativ privind declararea stării de calamitate, cu toate că în proiectul de ordonanță de urgență s-a ținut cont de solicitările Asociației Române a Comercianților de Produse Agricole în defavoarea fermierilor, precizându-se că: prevederile OUG se aplică pe tot lanțul comercial, inclusiv comercianților; se limitează numărul de beneficiari prin condițiile de eligibilitate, prin care se spune clar că se poate declara starea de calamitate doar dacă mai mult de 50% din suprafața cultivată este afectată, corelat cu procentul de daună din procesele verbale de constatare înregistrate la culturile agricole; intră în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial. „Aceste aspecte, realizabile pentru toate părților contractante au rolul de a crea un echilibru în piață, fiind cuprinse în proiectul de ordonanță postat în consultare publică pe 23 octombrie 2020 și este foarte important să fie publicat în regim de urgență pentru a avea și în viitor fermieri în România. fermierilor arată o totală lipsă de fairplay, inițial susținând că prevederile OUG nu se aplică tuturor actorilor pe lanțul comercial, deși în versiunea actuală această prevedere este menționată fără echivoc, observăm în continuare opozabilitatea acestora. Fermierii se află la acest moment într-un blocaj total. Vorbim de necesitatea unei OUG privind starea de calamitate ca urmare a secetei pedologice din anul 2020, fenomen extern voinței fermierilor, excepțional și insurmontabil. Pentru că într-o astfel de situație, excepțională Guvernul trebuie să fie cel care reglementează printr-un cadru legal situația”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Despre soluțiile propuse de ARCPA, alianța fermierilor spune că sunt proiecte strategice de durată, care nu se pot implementa în câteva zile. „Simpla enumerare a unor soluții/proiecte care trebuie implementate înainte de aprobarea OUG, nu fac decât să tergiverseze adoptarea unei soluții reale”.  

Comercianții de produse agricole propun soluții ca: asigurările agricole pentru toate tipurile de culturi, acoperind majoritatea situațiilor neprevăzute, la prețuri similare celor din alte state europene; micro și macro – creditarea comercială cu garanții de stat; fondul mutual agricol funcțional; reabilitarea sistemului național de irigații. Este cert că astfel de lucruri nu au cum să fie implementate într-un timp scurt. „Alianța pentru Agricultură și Cooperare lucrează alături de specialiști, în parteneriat cu MADR, pentru a dezvolta și implementa, începând cu anul 2021, un program național de management integrat și control în vederea gestionarii riscurilor în agricultură, astfel încât fermierii să nu mai ajungă în astfel de situații pe viitor și să se prevină eventuale preconizate de ARCPA. În această perioadă, fermierii sunt amenințați și executați silit, deși încearcă să justifice starea de calamitate a culturilor asimilată forței majore și să negocieze cu furnizorii de input-uri și traderii de cereale pentru rescadențarea obligațiilor, cu dobânzi mărite, cu ferma îndatorată, aproape pierdută, din motive neimputabile lor. În același timp, unii comercianți nu fac altceva decât să tragă de timp și să tergiverseze apariția OUG, pentru a se depăși perioada până la care trebuia livrată producția, încep să transmită facturi cu penalități de neonorare a contractelor sau profit nerealizat de până la 50% din valoarea mărfii, fără a accepta o prelungire a contractului pentru cantitatea calamitată pentru livrare din recolta viitoare, achiziția unor input-uri cu un discount mai mic pentru acoperirea costurilor sau o împărțire a costurilor între partenerii contractuali. Nimeni nu urmărește exonerarea totală, perturbarea fluxurilor de aprovizionare cu input-uri, sau a celor de livrări recolte. Ne dorim o piață agricolă corect reglementată care să țină cont de realitățile din teren. Reglementată, nu speculată”, explică situația prezentă reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare. 

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din:

• Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - PRO AGRO

• Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR

• Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV

• Asociația Producătorilor de Porumb din România - APPR

Săptămâna trecută (19-25 octombrie 2020), Politica Agricolă Comună viitoare a fost subiect de discuții atât în Consiliul miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, cât și în Parlamentul European. Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a făcut un rezumat al discuțiilor, pe care vi-l prezentăm mai jos.

Consiliul miniștrilor agriculturii a căzut de acord asupra poziției sale de negociere cu privire la pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) după perioada de tranziție. Acordul obținut sub președinția germană privind cele trei regulamente ale refomei PAC (regulamentul privind planurile strategice naționale, regulamentul de finanțare și monitorizare și regulamentul organizării comune de piață) cuprinde angajamente solide din partea statelor membre pentru o ambiție mai ridicată privind protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, cu instrumente precum eco-schemele obligatorii și condiționalități de mediu sporite.

În privința obiectivului de distribuire mai echitabilă a plăților directe, miniștrii Agriculturii au decis că se lasă la latitudinea guvernelor naționale aplicarea plafonării la 100.000 de euro (la plata de bază, cu deducerea salariilor) sau a plății redistributive. Pentru a compensa diferența față de media europeană, țărilor care aplică SAPS li s-ar permite acordarea în continuare a ANT (Ajutoare Naționale Tranzitorii) până la sfârșitul perioadei de programare, respectiv anul 2027, cu o rată de descreștere de 5% anual.

Se menține plafonul de 2.000 euro pentru aplicarea disciplinei financiare, ceea ce ușurează povara adminsitrativă în România, unde peste 95% dintre beneficiarii plăților directe primesc sub 2.000 euro/an.

Procentul din plățile directe pentru eco-scheme (pentru mediu și climă) propus este de 20%. Eco-schemele vor fi obligatorii pentru statele membre, dar voluntare pentru fermieri. În același timp, poziția convenită permite statelor membre să aibă flexibilitatea necesară în modul în care acestea ar atinge obiectivele de mediu. De exemplu, ar exista o fază pilot de doi ani pentru învațarea implementarii eco-schemelor, iar statele membre ar beneficia de flexibilitate cu privire la modul de alocare a fondurilor în cadrul diferitelor practici ecologice.

Un element nou adus în discuție, pe fondul crizei sanitare din acest an, a fost propunerea ca statul membru sa poată decide ca 1% din plățile directe să fie plătit fermierului cu condiția ca acesta să folosească această sumă drept contribuție la un instrument de gestionare a riscurilor, deoarece s-a ajuns la concluzia că este nevoie de  măsuri generale pentru reducerea riscurilor, iar alocările din Pilonul II pentru acest scop, având caracter opțional, sunt insuficiente.

Din acest moment, Consiliul are mandatul politic de a începe negocierile cu Parlamentul European, care este co-legislator, în vederea realizării unui acord general.

Poziția Parlamentului European cu privire la reforma PAC

Compromisul referitor la „arhitectura verde” din regulamentul pentru planul strategic al PAC include:

•  în ceea ce privește condiționalitatea, anumite cerințe sunt eliminate (în special în ceea ce privește identificarea și urmărirea animalelor);

• alocarea obligatorie a 30% din plățile directe pentru eco-scheme;

• 35% pentru cheltuielile de mediu și climă în cadrul Pilonului II (dezvoltare rurală), incluzând zonele cu constrângeri naturale;

• o clauză generală de revizuire pentru planurile PAC în 2025, pentru a le adapta la legislația climatică și de mediu.

Parlamentul European sprijină propunerea Comisiei Europene privind plafonarea, reducerea plăților către fermele mai mari, sprijinirea fermierilor mici și tineri. Tinerii fermieri (de până la 40 ani) care se instalează pentru prima dată în agricultură vor primi o primă de instalare de 100.000 euro și plăți directe suplimentare timp de 7 ani (în loc de 5, cum este în prezent).

În cadrul discuțiilor-maraton din Parlamentul European s-a insistat pentru introducerea de măsuri pentru a ajuta fermierii să facă față riscurilor și potențialelor crize viitoare, dar și pentru sancțiuni mai mari atunci când beneficiarul plaților încalcă în mod repetat regulile, de pildă pe cele legate de protejarea mediului sau de bunăstarea animalelor. Acest lucru ar putea să ducă la penalizări de 10% din sumele la care are dreptul fermierul (în creștere față de 5% în prezent).

Eurodeputații doresc, de asemenea, să fie instituit un mecanism ad-hoc al UE care să soluționeze reclamații înregistrate.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 - 27 octombrie 2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 618.279 fermieri din cei peste 800.000 de fermieri, reprezentând 74% din numărul total al beneficiarilor. Suma totală autorizată la plată este de 958.294.278,33 euro, astfel: 729.621.987,43 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 190.714.573,34 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 37.957.717,56 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Reamintim că, până la 30 noiembrie 2020, se pot face plăți în avans de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Cuantumurile plăților, aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4700-apia-incepe-plata-avansului-de-70.html

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2020, pentru plățile finanțate din FEGA și 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2019, pentru plățile finanțate din FEADR.

În Tulcea, aproape 70% din fermieri au fost autorizați la plata avansului

De la startul campaniei de plăți în avans (16 octombrie a.c.) până în prezent, Centrul Județean APIA Tulcea a autorizat la plată suma de 36.489.318,51 lei din fondurile implementate de agenție, FEGA și FEADR, cofinanțare Buget Național, pentru un număr de 6.507 fermieri, din totalul de 9.323 de solicitări depuse. „Procentul rezultat prin raportarea cererilor autorizate la plata avansului la cererile depuse pe raza județului Tulcea este de 69,80%”, a punctat directorul general APIA, Adrian Pintea, aflat azi – 28 octombrie 2020, alături de ministrul Agriculturii Adrian Oros, în județul Tulcea, unde a avut loc și o întâlnire cu agricultorii tulceni.

Ministerul Agriculturii anunță că, în județul Brăila, stația de pompare plutitoare SP1 Gropeni, din cadrul amenajării de irigații Terasa Brăilei, a fost modernizată, obiectivul deservind o suprafață de 36.942 ha.

În cadrul acestei amenajări de irigații sunt 20 de organizații de udători, constituite pe o suprafață de 25.510,7 ha, din care 17 OUAI -uri au accesat fonduri europene nerambursabile prin măsura 125 și submăsura 4.3.

„Staţia de pompare plutitoare SP1 Gropeni Km 196, din cadrul amenajării de irigații Terasa Brăilei, se află amplasată pe malul stâng al Dunării, respectiv braţul Calia la Km 196, alimentată cu apă din Dunăre și constituită din două nave plutitoare, fiecare echipată cu șase electropompe. Nava plutitoare a fost supusă lucrărilor de reabilitare prin înlocuire a șase bucăți pompe verticale cu pompe submersibile montate în tub. La SP1 Gropeni s-au modernizat întreaga instalație electrică, precum și racordurile articulate de pe navă, racordurile de pe mal și cele șase linii de pompare până la bazinul de refulare”, precizează MADR.

Lucrările s-au realizat prin intermediul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații (PNI).

Valoarea totală a lucrărilor este de 11.476.096,96 lei.

Foto: MADR

Lumea agricolă europeană freamătă în așteptarea unor prime previziuni și direcții privitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună, iar într-o anumită măsură și lumea agricolă românească este conectată la acest proces, care ar trebui să ne intereseze într-o mare măsură pe toți.

La Consiliul AgriFish care a avut loc între 19-20 octombrie 2020, România a fost reprezentată de ministrul Agriculturii, domnul Adrian Oros, care a plecat cu gânduri mărețe de a impune doleanțele românești în fața omologilor europeni.

Dar de la început este de menționat că noi am făcut parte din grupa Lituania, Letonia, Bulgaria, țări foarte „importante” în agricultura comunitară, iar cum știm cu toții, când este secetă în Lituania, toate bursele agricole mondiale se prăbușesc, iar președintele Chinei solicită de urgență o întrevedere cu omologul lituanian, pentru a dezbate soluțiile ieșirii din criza alimentară. Stați liniștiți, este doar glumă, neagră, ce-i drept, legată de sistemul de alianțe politice pe care am reușit (sau mai bine zis nu am reușit) să îl construim în vederea acestei perioade de negocieri.

Din păcate, nu am reușit cu noua conducere de la MADR să ne racordăm la marile grupuri europene de interese agricole, iar acestea sunt Franța, Germania, Olanda, iar în planul doi Spania și Italia. Restul țărilor gravitează în jurul celor puternici, deoarece chiar dacă declarativ toată lumea decide, în realitate unii decid mai mult decât alții, iar dacă noi credem că grupul România – Bulgaria poate schimba regulile europene, suntem cel puțin naivi.

Aceste probleme de racordare europeană le avem din trecut și la fel de vinovată este și fosta guvernare, care la fel nu a reușit nimic substanțial din acest punct de vedere, iar la noi o politică de stabilire de conexiuni pentru țară nu este posibilă și din păcate toți se gândesc la o conexiune pentru un partid sau o persoană.

Nu cred că ar fi fost o idee rea și încă este posibil de realizat, dacă Guvernul Orban lansa o invitație tuturor partidelor pentru a crea un grup de lucru asumat politic, pentru stabilirea direcțiilor de negociere în vederea noii PAC, dar din păcate lipsa de orizont strategic și egoismul politic al politicienilor noștri face ca această probabilitate să fie foarte mică.

Astăzi, în realitate vedem că reprezentarea noastră la această reuniune se pliază pe situația tragicomică din opera lui Caragiale, existentă în piesa ,,conu Leonida față cu reacțiunea”, care credea că afară a început revoluția și în realitate era doar o petrecere de Lăsata-Secului, în care „Ipingescu chiuia și trăgea la pistoale”. De ce spun asta? Păi, cum spun de obicei, să derulăm ghemul declarațiilor, adică lucrăm cu materialul clientului.

Cum știm, domnul Oros este în campanie electorală de ceva timp și plus că anul acesta a fost greu cu toate problemele cumulate legate de pandemie și secetă, iar la acestea se adaugă și lipsa de viziune a conducerii pe ansamblu a MADR, care nu a fost capabilă să realizeze o strategie de alianțe și negociere pentru viitoarea PAC, cum nu a reușit de altfel să gestioneze și restul dosarelor mari.

Totuși, și-a făcut timp, domnia sa ministrul, să participe la această reuniune și la finalul căreia ne informează, pe pagina dumnealui de facebook, următoarele: „Încă de la preluarea mandatului de ministru, mi-am asumat responsabilitatea de a reprezenta interesele fermierilor și consumatorilor români în cele mai înalte foruri europene. Asta am reușit și săptămâna aceasta în cadrul Consiliului AgriFish, când după 48 de ore de negocieri, am obținut menținerea Ajutorului Național Tranzitoriu și după anul 2022, împreună cu ministrul agriculturii din Bulgaria. Eforturile au fost dublate de europarlamentarii PNL, care au reușit în Parlamentul European și schimbarea anului de referință, noul an fiind 2018. Astfel, acest sprijin va fi acordat conform unor date mult mai actuale!”

După ce mi-a trecut emoția până la lacrimi dată de angajamentul ferm și hotărât luat de domnul ministru, observ că dânsul prezintă ca definitive două lucruri, păstrarea ANT și modificarea anului de referință pentru subvențiile la bovine, dar în ambele cazuri apare o omisiune, ca să nu spunem de fapt o prezentare deformată. Dar o să revin asupra acestui aspect un pic mai încolo.

Tot în urma acestei reuniuni a miniștrilor agriculturii care a fost în paralel și cu sesiunea Parlamentului European dedicată tot viitoarei PAC, Ministerul Agriculturii, condus tot de domnul ministru Oros, făcea următoarele afirmații în cadrul unui  comunicat oficial: „În urma negocierilor intense pe durata a 48 de ore (discuții în plen, reuniuni trilaterale la nivel de ministru și la nivel tehnic) s-a obținut acordul pentru poziția Consiliului asupra celor 3 regulamente ale reformei PAC post 2020, cu largă majoritate calificată (un vot contra – LT și 3 abțineri – BG, LV și RO). RO și BG s-au abținut deoarece au solicitat, cu justificări corespunzătoare, actualizarea anului de referință pentru plata ajutorului național de tranziție (ANT) de la ianuarie 2013 la iunie 2018, pentru a nu mai plăti de la bugetul de stat subvenții pentru multe animale care nu mai există (Președinția germană a anunțat în timpul negocierilor cu RO, CZ, SK și BG că va actualiza la anul 2018, dar promisiunea nu s-a mai materializat în compromisul final)”.

Constatăm că, afară de grupul puternicelor state agricole, Lituania, Letonia și Bulgaria plus noi, restul țărilor de fapt nu au fost de acord cu schimbarea datei de referință pentru calculul subvențiilor la bovine. Legat de ANT și aici acceptul este doar parțial, adică se păstrează existența lui, doar că se diminuează în fiecare an cu 5%.

Un aspect important de luat în calcul este și faptul că foarte multe țări mari producătoare de lapte, ca Franța, Olanda, Belgia sau Germania au interesul să își păstreze ca an de referință un an de vârf de producție și implicit de număr de animale și nicidecum anii afectați de supraproducția de lapte, care a dus la scăderea efectivelor de vaci de lapte. Deci asta este o formă mascată de a-și proteja fermierii prin subvenții mai mari decât dacă s-ar corela cu numărul efectiv de animale existent în prezent.

Un alt exemplu, este legat de plafonarea voluntară, o victorie trâmbițată de ministrul Oros, care poate va fi adoptată într-un final, dar acest lucru se va întâmpla foarte probabil deoarece Germania are această problemă în partea fostului RDG, iar Polonia și Ungaria sunt și ele interesate, dar în același timp sunt țări care știu foarte bine să își negocieze pozițiile, mai ales prin amenințările cu drept de veto în alte dosare sensibile ale Comisiei Europene.

Dar, în realitate noi am obținut sau nu am obținut aceste lucruri? Așa cum arătam mai sus, ministrul Oros a făcut o prezentare deformată, deoarece decizia adoptată de miniștrii Agriculturii reprezintă o poziție de negociere ulterioară cu Parlamentul și Comisia Europeană, fiindcă ministrul nostru al Agriculturii ar fi trebuit să menționeze (pornind de la presupunerea că domnia sa cunoaște aceste lucruri) că deciziile privind PAC se iau în urma negocierii și acceptării de cele trei organisme (Comisie, Parlament și Consiliul European), deci mai este ceva timp până la final.

La fel este foarte important de menționat că pe lângă această negociere între cele trei organisme care este vizibilă pentru toată lumea, mai sunt negocierile de culise unde interesele celor grei, adică în special ale țărilor finanțatoare trebuiesc respectate, ceea ce duce de multe ori la condiții mai proaste pentru cei care așteaptă banii europeni, iar condițiile de cele mai multe ori sunt corelate cu interesele.

 Abia anul viitor se vor tranșa aceste lucruri și va fi foarte importantă negocierea celor trei organisme, de altfel cum arată și comunicatul MADR în final: „Reforma introduce obligații semnificative de mediu și climă pentru fermierii europeni, care ar putea conduce la riscul unei creșteri a prețului la produsele agro-alimentare. Obținerea acordului permite, odată cu votul poziției Parlamentului European din plen, în aceste zile, demararea negocierilor în trilog a reformei, ce va face posibilă adoptarea reformei PAC în semestrul I al anului 2021 și aplicarea de la 1 ianuarie 2023”.

Cred că ar fi bine să înțelegem cu toții și mai ales conducerea ministerului, că la Consiliul AgriFish nu a fost nici o ,,revoluție” care să aducă certitudini, ci doar o reuniune de precizare a pozițiilor viitoare de negociere. Deci, acum se văd tendințele, dar schimbări și unele chiar mari, mai pot avea loc, așa cum se așteaptă în special pe climă și mediu, care vor fi marile afaceri de viitor în agricultură, dar despre asta vom mai scrie.

De menționat că, dacă un subiect este deja acceptat în mod similar de cele trei organisme, este foarte probabil să treacă la final după negocieri, dar încă sunt destul de multe subiecte în discuție.

În realitate domnul Oros a dorit să prezinte cu titlu de glorie aceste decizii de negociere ca decizii finale și ca urmare a activității domniei sale, sigur fiindcă vin alegerile, iar acum orice lucru de acest gen prinde bine pentru sine și partid, chiar dacă realitatea prezentată este departe de a fi o certitudine.

Astfel, în final putem să îl asigurăm pe domnul Oros că ,,revoluția nu a existat”, ci a fost doar un început al unui viitor încă neclar al agriculturii europene.

Întrebarea care se pune: de aici încolo avem o strategie activă să mai negociem ceva sau ce-o da Domnul?  

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Din ce în ce mai căutate, produsele tradiționale au mereu loc în Revista Fermierului, vorbim despre ele cu producătorii: ce au fost, ce au ajuns și ce vor fi, dar și cu cei care le caută pentru a le pune pe masă. Pentru Călin Matieș, subiectul „produse tradiționale” este ca respirația, el însuși fiind producător al unor bunătăți tradiționale. În același timp, interlocutorul nostru a inițiat asocierea în acest domeniu și este azi președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, el reușind promovarea imaginii României și a calității produselor autentice românești în Europa. Pe Călin Matieș l-am cunoscut în urmă cu mulți ani la Hanul Rustiq, la Sântimbru (Alba), unde am venit și m-a servit cu „Pită de Sântimbru” (adică cu pâine, precum cea de toate zilele, dar numită în graiul local), de care ne-a mărturisit, încă de la început, că este îndrăgostit. 

„Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională.”

Reporter: Pită, nu pâine. Pită. De ce pită? 

Călin Matieș: Pentru că aşa se zice la noi, aici, în Ardeal. Nu „mere” nimeni... eu vreau să vorbesc, acum, așa cum se vorbeşte la noi ... nu „mere” nimeni la magazin să spună „dă-mi o pâine”. Toată lumea zice „dă-mi o pită”. De aia m-am gândit să păstrăm cuvântul ăsta, pentru că începem tot mai mult să vorbim limba engleză... nu că n-ar fi un lucru foarte bun, dar să nu uităm şi cuvintele noastre frumoase, cuvintele din casa bunicii, care zicea, în loc de „acum”, „amu”, care la „pâine” zicea „pită”, care, în loc de „să meargă”, spunea „las’ să margă” şi aşa mai departe... foarte multe cuvinte frumoase de care eu eram şi sunt îndrăgostit şi de aia trebuie să le păstrăm. Cu asta o să rămânem: cu identitatea naţională. Povesteam cu un mare actor, cu Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi vorbeam: „Eu chiar aş muri pentru ţara mea”. Înainte, îmi spunea cineva: „Dar care-i ţara ta?”. Pentru că sudul e vândut la libanezi (sau la nu mai ştiu cine...). Banatul, Ardealul sunt vândute la italieni, Moldova e vândută, și ea, la alţii, resursele naturale sunt vândute la nu ştiu care, deci „care-i țara ta, pentru care ai muri?”. Şi, încercând să fiu un pic inteligent, îi spuneam maestrului Mircea Albulescu: „Morala e că nu ştiu dacă aş mai muri pentru ţara mea”. El îmi spune: „Țara ta sunt oamenii care sunt îngropaţi acolo, e graiul ăsta frumos, sunt produsele astea tradiţionale frumoase, e jocul, portul popular, aia e ţara ta!”. Şi am stat şi m-am gândit că într-adevăr graiul şi portul, şi produsele, aia e ţara mea, cu aia mă regăsesc, şi dacă oriunde în lume am bucăţelele astea trei-patru, pot să spun că sunt în ţara mea... E, într-adevăr, păcat că încet-încet partea materială care înseamnă România începe să dispară. Dar... să ne bucurăm că se apropie Crăciunul, vin sărbătorile astea minunate, româneşti... care așa ca la noi nu mai sunt nicăieri... cu colinzi... mai ales în zona rurală, unde încă se ţin sărbătorile şi se mai munceşte de sărbători. Îmi aduc aminte când de sărbători se lucra inclusiv în sâmbăta aceea, nu existau patru zile înainte, patru după şi poveşti de genul ăsta. Mama avea ceva probleme de sănătate şi înainte de sâmbăta respectivă mă trezea dimineaţa la 6 să frământ colacii, după aia ea mergea la lucru, eu mergeam la şcoală... Iar la 12, când era dospit, ne întorceam să coacem colacii. Gătam undeva pe la 6 seara, când se întuneca... eram rupţi de oboseală, dar era o oboseală aşa de faină! O oboseală fericită, nu ştiu cum s-o numesc, mi se face pielea ca de găină. Ne bucuram. Pe urmă, meream la colindat până la 10-11 seara (meream la toate scările de bloc sau meream în oraş, iar a doua zi meream la sat la bunici să colindăm). Indiferent cât eram de obosit, era o oboseală fericită, o oboseală plină de farmec. Acum... mă duc și cumpăr trei colaci de la magazin, de Paşti cumpăr ouăle gata vopsite... Cumpăr cadouri – stric o roabă de bani... atunci, îmi  amintesc, îmi făceau cadou, de Crăciun, părinţii mei, o pereche de bocanci cu două mărimi mai mari ca să-mi fie buni şi la anul! Dacă-mi cumpărau un trening, nu mi-l dădeau în septembrie, mi-l dădeau doar de Crăciun (până atunci mai umblam cu celălalt), şi atunci mi-l dădeau cu vreo două mărimi mai mari, să-mi fie bun încă un an şi ceva. De Paşti, de multe ori, primeam o batistă. Amu nu ştii ce să le mai cumperi la copii... nu ştim câţi bani să mai stricăm... şi facem o pradă la alimente! Aruncăm la alimente, Dumnezeule mare! Văd şi la mine şi cred că în toată casa de români se întâmplă treaba asta, din păcate. Cât, Dumnezeu, poţi mânca în două zile de sărbători? Cât, Dumnezeu?... Că restul, după două-trei zile, se aruncă! Umblăm pe la hipermarketuri, facem vârfurile de coşuri, prăduim o roabă de bani şi, după aia, aruncăm. Şi ne gândim: am muncit (că munceşti vreo două luni pentru alea două zile), am muncit două luni de zile ca să aruncăm....! Și, tot cu sărbătorile... mai sunt și românii din diaspora… eu ştiu că le e dor de casă, eu ştiu că li se rupe sufletul pentru ăştia de acasă, pentru noi... dar îşi pot face bucăţica lor de Românie cu o pită făcută în casă, cu o slănină pusă la afumat... chiar erau nişte povești de prin Canada că românii şi-au tăiat porcul. Foarte bine! Dacă ăla e obiceiul nostru...

Am o mare dorință: să nu aducem aminte de tradiţii doar de 1 Decembrie, de Crăciun şi de Paşti. Să ne aducem aminte de tradiţii şi de produsele româneşti și în timpul anului. Produsele românești sunt extraordinare. Credeţi-mă, cu mâna pe suflet vă spui, avem produse de zece ori mai bune, mai curate de tot felul de chimicale, decât în toată Europa. Când mergeţi la un hipermarket, nu vă uitaţi numai după culoarea ambalajului, nu vă uitaţi după brand. Uitaţi-vă unde scrie produs românesc, produs în România, așa daţi de lucru la nişte oameni, puteţi să ajutaţi nişte ţărani, puteţi să ajutaţi nişte tractorişti, nişte fermieri, nişte brutari... efectiv o să ne meargă mai bine. Dacă tot ne uităm după produsele din Franţa, din Spania şi din Italia, cu siguranţă tractoristul, fermierul, brutarul din Franţa o să aibă de lucru, iar noi o să murim şi o să dispărem ca naţiune, o să fim la mâna lor. De aia e musai să ne aducem aminte de produsele româneşti şi în timpul anului, nu numai de sărbători.

„Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară.”

Reporter: Haideți să ne întoarcem la „Pita de Sântimbru”, produsul principal al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din judeţul Alba, la vremea când ne-am cunoscut...

Călin Matieș: „Pita de Sântimbru” o facem de 22 de ani. Înainte exista, aici, o brutărie (pe vremea lui Ceauşescu) de prin ’70 făcută. Încă ţin minte că, atunci când eram copil, se aducea pită în sat, o dată la trei zile, cu căruţa cu coviltir. Peste căruţă era bătută tablă, făcută ca un arc de cerc... Sunt mândru că astăzi „Pita de Sântimbru” este un produs tradițional certificat cu calitate europeană.

După ce România a rămas ultima din Europa în ceea ce privește schemele de calitate națională și promovarea produselor tradiționale în comunitatea europeană, am reușit, anul acesta, recunoașterea acestor produse nu doar de către români, ci și de către Europa. Din momentul acesta, Europa recunoaște produsul tradițional ca un produs de calitate europeană superioară, sănătos. Prin urmare, produsul tradițional românesc este recunoscut pe plan european. Acest lucru înseamnă că nouă produse tradiționale românești sunt certificate cu calitate europeană superioară. Pe produsul tradițional nu a existat o astfel de schemă de calitate și a fost notificat de Europa în această primăvară, iar primul produs tradițional notificat de Europa este „Pita de Sântimbru”. Până acum, România a pierdut șase milioane de euro pentru că nu avea scheme de calitate naționale. O schemă de calitate națională înseamnă un produs de calitate garantată de Uniunea Europeană. Produsul tradițional este prima schemă de calitate înregistrată la nivel european de către România.

Reporter: De la cine ați moștenit tradiția cu Pita de Sântimbru?

Călin Matieș: De la bunica şi de aici, din Sântimbru. Bunicul meu, în Sântimbru, era meşterul care făurea cuptoare. Le repara, le construia. Bunica mea de la Cluj, de la Şoimeni, comuna Vultureni, avea 6 copii, cu nevestele lor 12 şi cu nepoţii 24, erau vreo 40 acolo în casă...

Reporter: Într-o casă?

Călin Matieș: Păi, într-o casă, că dormeam şi în şură, şi în podul poieţii, deasupra; avea 6 bivoli şi deasupra bivolilor dormeau bărbaţii şi în casă dormeau femeile. Şi toţi bărbaţii dormeau pe câte un pled din ăla ca şmirghelul, de ăla de lână. Aşa era când mergeam acasă la buna. Făcea la pită de, săraca, cred că se ura câtă pită făcea, ca să ne şi deie nouă acasă şi să şi mâncăm toţi… deci, de la ei am moștenit… noi încercăm acum să continuăm, iar Ministerul Agriculturii, în 2015, a declarat „Pita de Sântimbru” produs tradiţional al anului 2015. La fel, în 2017, în urma unui sondaj al unui ziar din Alba, pâinea de Sântimbru și-a câştigat cu 50% din voturi renumele de cea mai bună pită din judeţul Alba. Ne mândrim cu lucrurile astea, ne mândrim că reuşim să ducem tradiţia mai departe. Mă mândresc că de-a lungul timpului am reuşit la nivel naţional să creăm o Federaţie a Producătorilor de Produse Tradiţionale. În federaţie sunt 21 de asociaţii judeţene, fiecare asociaţie are producători de produse tradiţionale, ecologice, de casă sau locale, depinde cum le-au denumit dânşii.

Încet-încet, asociaţiile încep să-şi pună cuvântul: o asociaţie umanitară construieşte un spital, o asociaţie face presiuni pentru autostrăzi, o asociaţie coagulează producătorii de produse tradiţionale... sunt asociaţii făcute de oameni simpli, nu de marile multinaţionale. Marile multinaţionale au şi banii necesari, au şi logistica, şi şapte mii de avocaţi şi de jurişti, au creat asociaţii ca să-şi creeze favoruri. În schimb, asociaţiile mici, de care v-am spus, se fac cu voluntari. La noi, în Federaţia de Produse Tradiţionale, nu există niciun salariat, nu se iau nici măcar banii pe motorina cu care se merge la Bucureşti sau se organizează ceva evenimente. Ca federaţie investim în informarea consumatorului, în promovarea și dezvoltarea produsului tradiţional, pentru că, vedeţi, produsul tradiţional... toată Europa dă bani pentru dezvoltarea mediului rural. Să nu plece omul de la sat, să dezvolte afaceri. Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară. 

Reporter: Da, dar nu e suficient să-l găsim doar la piaţă, pentru că poate nu toată lumea se duce la piaţă. Tocmai pentru ca tot ceea ce este bun să poată fi la îndemâna oricărui consumator din ţara asta, să fie uşor de ajuns la produsele tradiționale, ar trebui să aibă posibilitatea să fie vândute şi în magazine.

Călin Matieș: Da. Doar că în unele magazine, se cere o cantitate... noi, ca produs tradiţional, nu putem să facem mai mult de 150 kg de produs pe zi. Ei, s-ar putea ca cutare hipermarket să vrea la nivel naţional 5.000 kg, pe care nu le putem face. Deci, cu siguranţă, produsele tradiţionale sunt greu de găsit în hipermarket. Se pot găsi în hipermarketuri locale, dar nu la nivel naţional. Pot fi găsite în micile magazine din oraş, în magazine cu specific, în magazinele tradiţionale, pentru că, vedeţi... Şi acum facem o comparaţie destul de plastică: nu găsești un parfum foarte bun la hipermarket, îl găseşti într-un magazin dedicat; un produs foarte bun şi care se face într-o serie limitată, o rochie a unei case de modă, nu-l găseşti la hipermarket, îl găseşti într-un magazin specializat.

Un lucru foarte bun pe care l-a făcut Ministerul Agriculturii, împreună cu organismele subordonate, este acea aplicaţie: CPAC, Catalogul Produselor Certificate Româneşti, ceva de genul ăsta… doar produsele atestate... Îmi descarc aplicația pe telefon și, în mod automat, dacă eu sunt în Sântimbru, îmi dă ce produse tradiţionale am în Sântimbru... ce produse ecologice am, ce produse montane am, ce reţete consacrate am, ce produse înregistrate la nivel european găsesc în zona respectivă. Dacă mâine mă duc la Hunedoara, la fel, o să caut în aplicaţie şi o să-mi dea aplicaţia în şi lângă Hunedoara ce produse tradiţionale sau montane găsesc. E un lucru extraordinar... Şi e simplu pentru consumator. Pe deasupra, vedem de multe ori un cap cu un batic la piaţă şi gata, ne ducem să cumpărăm de la ea. Sunt şi oameni fără frică de Dumnezeu, sunt şi falsuri...

„Român, cinstit și harnic, pentru Senat”

Reporter: Li se spune comercianţi.

Călin Matieș: Mda, comercianţi fără bun-simţ, adică iau de la hipermarket cârnaţiul, îl ţin o zi la mine la fum şi după aia mă duc şi-l vând, de trei ori preţul, că-i produs tradiţional.

Cred că avem o problemă în legislaţie. Și eu și colegii mei din federație ne implicăm în rezolvarea tuturor problemelor și încercăm să găsim o soluții împreună cu toți factorii de decizie, avem tot timpul întâlniri la Ministerul Agriculturii, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și chiar la Parlament.

Reporter: Acolo, la Parlament, vreți și dumneavoastră să vă mutați biroul, dar nu și brutăria, pita își va continua tradiția în Alba, la Sântimbru. V-ați hotărât să intrați în politică și candidați la alegerile parlamentare din acest an din partea Partidului Social Democrat. „Român, cinstit și harnic, pentru Senat” este sloganul ales de dumneavoastră.

Călin Matieș: Sunt nou în acest domeniu, de circa două luni am intrat în politică și am făcut-o cu sufletul deschis, convins fiind că de acolo de la București, de unde se fac legile, îi voi putea ajuta pe producătorii români, pe cei care fac produse tradiționale, produse locale. Să știți că de mai bine de 20 de ani, atât eu cât și colegii reprezentanți ai asociațiilor județene de produse tradiționale și ecologice mergem la toate întâlnirile cu autoritățile statului, la toate târgurile, la toate evenimentele, mergem pe banii noștri. De cele mai multe ori, în solicitările noastre ne-am lovit de ziduri, în care am și reușit uneori să facem uși, pe care apoi le-am deschis. Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională. În martie, când toate țările și-au închis granițele, când n-au mai exportat alimente neștiind cum va evolua pandemia generată de acest nou coronavirus, ar fi trebuit să ne speriem. Dacă la un moment dat nu vom mai avea cum să alimentăm hipermarketurile, ce mâncăm? Producătorii noștri nu sunt primiți în marile lanțuri de magazine, care nu înțeleg că nu putem alimenta magazinele pe plan național, că fiecare vrea să fie în magazinele din zona lui, din regiunea lui, ceea ce acum nu se poate. În prezent, nu mai sunt târguri, ce facem noi, producătorii de produse tradiționale? Încă sunt foarte multe probleme în acest domeniu și asta m-a determinat să intru în politică și să candidez pentru Senatul României, pentru că sunt convins că de acolo din Parlament pot ajuta sectorul produselor tradiționale, îmi pot ajuta colegii, producătorii să rămână în piață, să nu închidă, să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile românești, să dezvolte spațiul rural și să asigure un trai decent comunităților în care-și desfășoară activitatea.

Marius Zărnescu este șeful de fermă de la Agromec Vlad Țepeș, din județul Călărași, fiind pentru câteva momente și gazda noastră. Am vizitat această fermă pentru că am aflat aici un mod de irigare modern, puțin folosit în cultura mare, mai mult în zona horticolă. Este vorba de irigarea prin picurare a unei suprafețe de aproape 150 de hectare cu porumb.

Poate că într-un an cu precipitații normale, efortul financiar pe care îl presupune o tehnologie de irigare prin picurare nu s-ar justifica, ne-o spune chiar interlocutorul nostru: „Acum doi ani, aici, la porumb, am făcut o medie de 16.000 și ceva la hectar, și lângă, în aceeași zonă, la neirigat, am făcut 15 tone. În aceeași zonă. Deci o diferență prea mică pentru o cheltuială atât de mare. Dar a plouat. Vreau să spun că atunci nici n-am irigat cum am irigat anul ăsta, făceam pauze. Anul ăsta s-a irigat continuu, s-a asigurat o medie de 6 litri pe metru pătrat zilnic. Aici cultivăm și o suprafață de zece hectare de test de la Monsanto pentru hibrizii de porumb pe care vor să-i aducă în România, sunt aproape o mie și ceva de hibrizi, și vă dați seama că nu ne-ar fi ales, dacă nu le convenea.”

Avantajul pe care îl oferă acest tip de irigare este dat și de faptul că fertilizarea se face pe aceeași cale, odată cu irigarea. „În afară de ce dăm la pregătirea patului germinativ, totul se face numai prin fertirigare, totul se face numai prin analiză pe frunză, ce are nevoie să-i dăm”, arată fermierul călărășean.

Atunci când s-au gândit să utilizeze o astfel de tehnologie, au socotit că vor putea să ajungă la producții similare cu cele din America, douăzeci și ceva de tone la hectar. „Noi nu avem clima pe care o au americanii, ziua la noi e mult mai scurtă decât la americani, fotosinteza nu se face ca în America pe o perioadă mai lungă și asta duce la diminuarea producției față de a lor”,  justifică Marius Zărnescu, într-un fel, faptul că încă nu s-a reușit o asemenea performanță.

Avantaje incontestabile, care justifică investiția

În privința costurilor, fermierul ne-a mărturisit că investiția inițială a fost de 500.000 de euro, adică puțuri, pompe, generatoare, driper (furtunul cu picurare, care este peste 190 de euro pe hectar), benzi la capete și altele, la care se adaugă cheltuielile continue, motorină, componentele care se mai deteriorează, întreținerea lor și așa mai departe.

Sistemul nu pare complicat atunci când îl zici din vorbe: „Propriu-zis, apa pleacă din fântână, este extrasă cu o pompă care împinge apa până la următoarea pompă, care o împinge spre lanul de porumb. Ea se distribuie pe o coloană principală de furtun, din care pleacă la noi, pe fiecare solă, cinci coloane secundare care irigă între 8 și 10 hectare, fiecare coloană. Se face o trecere în fiecare zi de câte 5-6 ore pe fiecare coloană, ca în 24 de ore totul să fie udat. Iar pentru a recolta, întâi se vor scoate coloanele de pe capăt, se strâng, se strâng vanele și totul, pe urmă se recoltează, apoi avem o mașină cu care scoatem driperele”.

Un alt avantaj pe care îl are ferma Agromec Vlad Țepeș este cultura a doua. „Sincer să spun, ăsta nu e un an în care să faci cultura a doua. Anul trecut, am făcut pe cealaltă solă cultura a doua, am făcut orz, am recoltat orzul, în urma orzului am semănat porumb, dar porumbul l-am recoltat undeva în februarie, pentru că aici sunt grupe de maturitate mai mici, anul trecut am semănat cu grupe de maturitate mai mare, producția a fost puțin mai mare...” Dar și faptul că rezerva de apă din sol rămâne bună. „Irigându-se aici, rezerva în sol a fost mult mai bună, de aia am făcut și puțină mazăre, de aia facem și porumb, că aici întotdeauna s-a menținut rezerva de apă în sol. Ăsta e marele avantaj”. În schimb, în zona unde nu s-a irigat, necesarul de apă din sol este foarte mare. „Vorbeam cu cineva, o doamnă inginer, care-mi spunea că la ora asta un 700 de litri la hectar ne-ar aduce și pe noi undeva la o limită superioară, dar nu la o capacitate de câmp, adică să poți să faci o producție totală. Suntem rău... acum vă spun, ieri a plouat la 5 km de aici – la noi, niciun pic.” Din păcate, asta este situația și în multe zone se întâmplă la fel. Ploile, mai ales vara, nu sunt pe arii mari, ci vin punctual pe mici suprafețe.

În rest, dezastru

Și pentru că am ajuns aici, la capitolul neirigat, trebuie să spunem că ferma despre care am vorbit nu are doar această suprafață de 148 de hectare irigate astfel, prin picurare, ci și alte suprafețe care au suferit precum în foarte multe locuri din țară. Cam zero pe toată linia. Iată cum descrie Marius Zărnescu efortul „încununat” de eșec. „Anul acesta agricol a început din toamna lui 2019. Vreau să vă spun că tot ce aveam culturi de toamnă înființate, grâu și orz, pentru că rapiță nu am avut condiții de a semăna în toamna lui 2019, arătau extraordinar de bine. Am făcut deja primul tratament de boli și dăunători la grâu și orz deja din toamnă, am făcut erbicidatul din toamnă la toată suprafața de grâu și orz pe care am avut-o, deci premisele erau foarte bune. Chiar dacă noi veneam după un an în care seceta deja își făcuse prezența, în toamnă anul agricol a început chiar foarte bine. Culturile la noi arătau extraordinar. Noi am avut și mazăre de toamnă. La ieșirea din iarnă, plantele arătau extraordinar de bine. După ce am aprovizionat plantele cu îngrășăminte chimice, am făcut fertilizare, am avut două geruri care au dus la diminuarea atât de mult a fraților, încât inclusiv plantele-mamă au dispărut. Am fost nevoiți ca toată suprafața pe care o aveam de grâu și de orz s-o întoarcem și să semănăm porumb direct în miriște – de fapt, în cultură, că propriu-zis nu era miriște. Și am semănat 1.200 de hectare de porumb în miriște. Am avut noroc că pe unele suprafețe am avut ploi, între 5 litri și 60 de litri, răsărirea a fost cât de cât uniformă peste tot. Am avut un atac atât de masiv de afide, de cicade, de a trebuit să aplicăm două tratamente cu insecticid, unul sistemic, unul de contact. Am făcut, eu zic, tot ce era omenește posibil pentru a fi bine, dar, din păcate, seceta a continuat, porumbul e calamitat, absolut nimic. Dacă porumbul pe care l-am semănat în ogor propriu... nu știu dacă vom face 100 kg la hectar.”

Toate aceste operațiuni au necesitat investiții: „Am avut cheltuială, nu mai știu exact, dar oricum la grâu și la orz am depășit 3.000 de lei pe hectar, până la data în care am întors cultura. Gândiți-vă că fiind dezvoltate plantele am făcut tratamente din toamnă, am făcut un tratament de boli și de dăunători în primăvară, pentru că erau căldurile în februarie și apăruseră iarăși toate insectele, și a trebuit să facem tratament...” Iar despăgubirea pe care o primesc acești fermieri este de circa 900 de lei pe hectar. Probabil, cei care, din principiu, nu investesc prea mult sunt, cât de cât, mulțumiți, dar nu cred că trebuie să încurajăm o astfel de abordare. Toți cei interesați trebuie să participe și să-i ajute pe fermieri să meargă mai departe. Nu doar statul, ci și băncile care le-au acordat credite, și cei care le furnizează inputuri ar trebui să îi înțeleagă pentru că sunt parte a aceleiași afaceri. „Unele dintre bănci ne-au înțeles, unii dintre furnizorii de inputuri ne-au înțeles, alții nu ne-au înțeles, dar nici noi nu-i vom mai înțelege că ne-o veni și nouă rândul, că așa se întâmplă în viață: cu ce mână-mi dai, îți dau și eu la fel. Asta e. Gândiți-vă că noi, agricultorii, în general ne achiziționăm tot ce înseamnă produse fitosanitare cam din toamnă. Și sunt produse o groază pe care nu le-am folosit, din cauză că nu am avut unde. Și toate sunt pe stoc. Și toate-s la plată acum. Unii au înțeles, unii au prelungit, am pierdut discounturi, ne-am dus pe anul viitor. Gândiți-vă că urmează încă un an în care noi va trebui să înființăm culturi, să le ținem curate, să facem producții.” Producții care să poată să acopere și paguba acestui an de care nu vrem să ne amintim.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html