acte caritabile - REVISTA FERMIERULUI

NHR Agropartners, unic importator și distribuitor în țara noastră al mărcii Deutz-Fahr, anunță că a fost realizată o ediție limitată de numai 500 de tractoare 7250 Agrotron TTV Stage V cu dotări deosebite și într-o culoare atractivă (verde Java metalizat), pentru care grupul SDF propune un parteneriat cu fermierii. Prin urmare, producătorul de utilaje agricole donează, în numele cumpărătorului, 2.500 de euro unei organizații din comunitatea căreia acesta îi aparține, pe care fermierul o alege, fie că este o școală, grădiniță, creșă, un spital, lăcaș de cult sau stabiliment cultural sau social, echipă sportivă locală etc. Fermierul care cumpără tractorul ediție limitată decide unde vor fi donați banii în numele său.

Te-ai gândit vreodată cum ar fi ca, achiziționând un bun pentru nevoile tale, să sprijini și comunitatea din care faci parte? Este ideea pe care familia Carozza, proprietara grupului SDF, a lansat-o pentru anul 2021, inițiind Programul „Ajut comunitatea mea”.

„Nu este prima și nici singura inițiativă de acest gen pe care familia Carozza o lansează. Pe lângă fabrici, ea deține și o fundație care are în mod frecvent acțiuni filantropice, sprijinind în întreaga lume entități în dificultate, comunități care au nevoie de ajutor și activități importante din punct de vedere științific și social, inclusiv  spitale și cercetări în lupta împotriva cancerului. Fiind o familie care consideră că o parte din bani trebuie să se întoarcă, prin cei care i-au produs, către comunitățile locale, a lansat de această dată un program sugestiv, numit «Ajut comunitatea mea», propunând un parteneriat cu fermierii”, precizează Florin Neacșu, director general adjunct NHR Agropartners.

Caracteristicile tractorului 7250 TTV Agrotron, Stage V – ediția limitată „Ajut comunitatea mea”

Cabina Deutz MaxiVision 2 cu suspensie mecanică, Warrior Java Green cu țeava de eșapament din oțel inoxidabil, cu aer condiționat cu reglare automată și cu afișarea temperaturii, funcție de degivrare, ventilație și încălzire. Scaunul operatorului este foarte confortabil, cu suspensie pneumatică, cu funcție de ventilație și reglare automată a rigidității în funcție de greutatea operatorului, cu centura de siguranță, tetieră, compartiment pentru documente, suport lombar pneumatic. Cabina este dotată cu covor de cauciuc, scaun pentru pasager cu centură de siguranță, geam spate rabatabil, cu ștergător, geam spate inferior cu izolare termică și fonică „SoundProof”, oglinzi exterioare telescopice, lumini ambientale LED, trapă din geam în plafonul cabinei, compartiment pentru băuturi (cu încălzire/răcire) și preechipată pentru radio, cu cablaje, antenă și patru difuzoare. ComfortTip (Sistem de acționare secvențial, care memorează comenzile pentru capătul de parcelă).

Sistemul de iluminare comandat de la un panou centralizat, cu lumini de drum LED pe capotă și 14 lumini LED pentru lucru de peste 40.000 lumeni, asigură vizibilitate excelentă inclusiv pentru lucrul pe ceață sau noaptea.

Motorul Deutz TCD 6.1 L06 4V, cu 4 supape pe cilindru, Stage V; Cilindree 6057 cmc, DCR (Deutz Common Rail), puterea nominală (la 2100 rpm) 237 CP, puterea maximă (ECE R120) 246 CP diponibilă de la turații joase. Pachet de răcire inovator construit din aluminiu, cu sistem de rabatere largă pentru întreținere, ventilator cu sistemul „eVISCO” controlat electronic, rezervoare de 435 l pentru motorină și 50 l pentru AdBlue, cu bușon securizat.

Transmisia cu variație continuă Heavy Duty (S-Matic 240) ZF (Germania), cu 4 game mecanice automate, power shuttle pentru schimbarea în sarcină a sensului de mers, 3 strategii de conducere (Manual/Auto/PTO) asigură și funcția „Power Zero” pentru imobilizarea tractorului la staționare fără acționarea frânei de parcare.

Tractorul are funcție pentru ajustarea accelerației și a puterii motorului,  „Cruise Control” pentru memorarea a două viteze de lucru, ajustarea răspunsului la plecarea de pe loc în 5 trepte (Sense Clutch) și cuplare electrohidraulică a tracțiunii integrale (4x4).

Instalația hidraulică conține pompă cu senzor de sarcină și debit variabil de max. 120 l/min, 5 valve electro-hidraulice cu regulator de debit, valvă de presiune la distanță (power beyond) și retur liber.

Ridicătorul hidraulic spate cat III, cu cilindri auxiliari pentru ridicare și control pentru forță și poziție, asigură o capacitate de ridicare spate de 10.000 kg. Ridicătorul față are capacitatea de ridicare de 5.480 kg și control pentru forță și poziție.

Priza de putere spate asigură 3 turații: 540E-1000-1000E rpm, iar arborele de 13/8” cu 21 de caneluri este interschimbabil cu 1 3/8” cu 6 caneluri.

Roțile sunt dotate cu anvelope Michelin cu dimensiunile 600/70R30 față, 650/65R42 spate, iar sistemul de frânare este cu discuri imersate în ulei cu acționare hidrostatică și lucrează independent pe fiecare roată. Pentru creșterea aderenței, pe jantele roților din spate sunt prevăzute greutăți de lestare de 820 kg. Roțile din față sunt protejate cu apărători dinamice, iar cele din spate, cu apărători fixe cu extensie, cu butoane iluminate pentru ridicare, acționarea valvelor hidraulice și a prizei de putere.

Opțiuni incluse în configurație

Sunt incluse în configurație bara de tracțiune pivotantă, bara transversală cu găuri, cupla pentru remorcare, priza electrică spate Isobus (ISO 11783) și priza cu 7 contacte pentru echipamente (ISO 11786).

Sunt, de asemenea, standard la acest tractor puntea față cu suspensie și sistemul de frânare pneumatică pentru remorcă. Pentru lestare față este prevăzut un bloc de 1.000 kg pe ridicătorul față, iar pe spate, câte două greutăți pe jantele fiecărei roți, în total 820 kg.

Se asigură abonament gratuit pentru primul an pentru sistemul de monitorizare telematică, care urmărește de la distanță funcționarea tractorului, coduri de eroare, alerte etc.

Tractorul este prevăzut cu sistem de ghidare automată Agrosky, cu precizie de 15-20 cm pentru semnal gratuit, sau cu precizie de 2 cm, cu subscriere pentru semnalul de corecție, care nu este inclusă.

Producătorul asigură garanție extinsă până la 3 ani, prin programul „SDF ExtraCare”.

Articolul pe larg, în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Publicitate

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista