Am vizitat recent localitatea Călărași, alta decât cea care dă numele județului din Bărăgan, una situată pe malul Dunării, în județul Dolj, între orașele Bechet și Dăbuleni, unde am stat de vorbă cu primarul de acolo, Sorin Sandu, mai mult despre agricultură decât despre realizări edilitare. O discuție vie, din care am reținut câteva idei interesante.
Primarul comunei doljene Călărași, Sorin Sandu, provine, după cum mărturisește, chiar cu mândrie, din serviciile secrete, fiind fost ofițer specializat pe antiterorism și contraspionaj. Dar cum aceste servicii nu au fost privite cu prea multă stimă de populație, asociindu-le cu poliția politică de dinainte de Revoluție, nu părea prea ușor să își convingă consătenii că este potrivit să îi conducă, dar el susține contrariul. „Mi-a fost uşor să demontez eticheta de «securist» şi să o transform într-un blazon. Atunci când oamenii se conving că eşti ceea ce văd ei că eşti şi nu ceea ce s-a spus, e foarte uşor. Mi-a folosit experiența de acolo în ceea ce fac acum, aici. Ea poate fi foarte uşor transferată în domeniul administrativ şi mă refer nu la vreo parşivenie sau mai ştiu eu ce, ci la disciplină, rigurozitate, perseverenţă, curaj şi un spirit ceva mai naţional decât cel pe care-l perorează şi-l strigă mulţi în gura mare că ar fi. Sunt bucuros că am reuşit să conving atât de mulţi oameni să aibă încredere în mine. Ar fi un dezastru să nu-i conving până la final că este aşa, şi dacă ar fi să fie o bucurie împlinită asta ar fi, să constat şi la final că oamenii nu au avut aşteptările înşelate şi că nici eu nu m-am înşelat că aş fi putut să fac ceva pentru comunitate.”
Discuția a fost preponderent legată de agricultură, pentru că Sorin Sandu nu este străin de acest domeniu, în ciuda faptului că a avut o altă meserie. „Mi-e simplu să vorbesc despre asta, pentru că sunt unul care a cultivat cartofi, a cultivat lubeniţă, a cultivat varză, care a transportat zi şi noapte, care a dormit pe piaţă şi a mâncat din sacoşă, pe piaţa de la Sebeş, de la Ocna Mureş sau Sibiu, chiar pe când eram ofiţer. Vacanţele mele, concediile mele, ca să-mi completez oarecum veniturile, pentru că asta este, trebuie s-o recunoaştem, unii visează că acolo erau bani mulţi – nu erau… – mi le-am completat în felul ăsta, muncind.” Așadar, o experiență diversă care l-a ajutat să le ofere consătenilor săi sfaturi competente. „Cum poţi să judeci pe cineva dacă n-ai făcut niciodată ceea ce face el? Sunt «n» speţe într-o localitate: sociale, economice, juridice, cărora trebuie să le dai o soluţie, un răspuns. Dacă nu ai trecut prin acele lucruri, dacă nu le-ai trăit personal, sigur, poţi să le dai o soluţie din ce ai învăţat, dar niciodată nu se va potrivi perfect teoria cu practica. Sunt atât de multe evoluţii în practică, şi au depăşit de mult teoria, încât doar experienţa de viaţă poate să aşeze partea de cunoaştere a teoriei cu aceea de practică, să poţi da un sfat potrivit cuiva, să nu-l baţi pe spate, să plece bătut pe spate şi să-l amâni”, ne spune Sorin Sandu.
O administrație modernă
Înainte de a vorbi despre problemele pe care localnicii din «Sahara Olteniei» le au, să numim câteva realizări edilitare. Au refăcut un cămin care a ars, din nefericire, de la o instalație electrică. „Am reuşit să găsim finanţare. Sigur, ne aflăm lângă cămin, dar peste tot dacă vom merge veţi vedea că se construieşte. Un azil pentru persoane cu dizabilităţi; în spatele şcolii se construiesc spaţii de relaxare pentru elevi, pentru că era peste tot numai ciment, era un mediu depresiv pentru un copil care iese din clasă; în faţă sunt toaletaţi pomi; în partea cealaltă o să se construiască depozitul; continuăm cu modernizare la iluminat; cu modernizarea şi perfecţionarea sistemului de transmisie electronică al operatorilor de telefonie. Adică, trebuie să asigurăm nişte condiţii oamenilor de aici. Numai anul ăsta am reuşit ceea ce nu se făcuse până acum, lucruri banale: poţi plăti cu cardul la Primărie la Călăraşi, poţi să plăteşti din străinătate online, ceea ce nu se întâmpla, îţi faci buletinul la Călăraşi, aici în spate, la tine acasă, sunt lucruri care păreau atât de banale şi care lipseau”, arată primarul, adăugând că lucrul cel mai important pe care și l-a propus a fost schimbarea mentalităţii consătenilor şi câştigarea încrederii în administraţia publică. „Încrederea se câştigă prin prezenţa permanentă în mijlocul lor, indiferent de eveniment, dar mai ales la evenimentele obişnuite, banale, iar celelalte aspecte au fost atinse prin transparenţă. Suntem, probabil, singura localitate care transmite absolut toate şedinţele Consiliului online. Oricine, și din străinătate, ştie ce se întâmplă la el acasă, când se ceartă consilierul cutare cu primarul, pentru ce a dat primarul bani, cine insistă şi ce insistă să se facă ceva, dacă e bine, dacă-i rău, deci fiecare are posibilitatea să vadă, nu să audă o poveste din gura cuiva şi uite că acum vine campania electorală, când îi vine cineva la poartă şi-i spune: «Am făcut, am dres», îi spune omul: «Știu, v-am văzut». Şi ceea ce-i spui tu este adevărat sau nu. «Îmi aduc aminte că în data de… ai spus nu»… sau «ai spus da». Aşa poţi fi prins la minciună… dar te şi obligă. Transmiterea informaţiilor în timp real, ca şi acum, te obligă la corectitudine, pentru că eşti uşor de prins”, povestește Sorin Sandu. Greu de comentat, doar că ne întrebăm ce ne împiedică să le fie urmat exemplul?
O regiune aparte
Comuna este învecinată cu Dăbuleni, o comună mult mai cunoscută în țară pentru felul solului de aici, precum și pentru culturile specifice, dar și pentru că stațiunea de cercetări asupra solurilor despre care spuneam că au specificitate aparte, comparativ cu alte zone din țară, poartă acest nume (Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni), cu toate că și sediul, și o mare parte din suprafața ei se află pe teritoriul comunei Călărași. Aceste soluri sunt, după cum scrie pe site-ul institutului, „soluri cu textura grosieră, cu conținut de argilă coloidală sub 12 % și de humus redus (0,1-1,6%). Solurile nisipoase au o fertilitate naturală scăzută, fiind slab aprovizionate cu azot și fosfor și mediu aprovizionate cu potasiu”. Regiunea al cărui sol este astfel este mult mai întinsă, zona fiind supranumită, cum am spus mai sus, „Sahara Olteniei”. Se cultivă aici preponderent pepeni (lubenițe), căpșune și cartofi.
Tot de pe site-ul stațiunii am extras și un fragment despre clima de aici: „Din punct de vedere climatic, zona solurilor nisipoase din stânga Jiului este încadrată, după Köppen, în provincia climatică CFax, având un pronunțat caracter continental cu ușoară influență mediteraneană, ce se manifestă printr-o uscăciune accentuată în lunile iulie – septembrie și o cantitate normală de precipitații în lunile mai și iunie. Temperatura medie anuală este de 11,1° C. Media multianuală a precipitațiilor este 548 mm, fiind repartizate neuniform pe luni și cu variații mari de la un an la altul”.
Culturi devansate de climă
Se pare însă că modificările climatice se manifestă și aici, pentru că agricultorii din zonă încep să își schimbe obiceiurile, cel puțin așa susține interlocutorul nostru: „În fiecare an, odată cu schimbarea climei, oamenii au plantat mai devreme în câmp, au coborât timpul de plantare, s-au dus către lunile februarie-martie. Tocmai de aceea am ieșit cu primele căpșune pe 24 martie și cu primii cartofi de seră pe 29 martie. Vă imaginați?”. Greu de imaginat, ai putea crede că sunt de prin import, când îi vezi așa devreme în magazine, chiar și atunci când vezi că pe etichetă spune că sunt din România, dar e bine de știut de acum înainte. Mai ales că domnul Sandu ne-a zis că pepenii ajung pe piață încă de la începutul lunii iunie. Și când te gândești că în copilăria mea așteptam pepenii în august!
Nu am putut să nu aducem în discuție într-un astfel de moment bârfele care circulă cum că se forțează data de recoltare prin tratamente chimice. Domnul primar a respins categoric aceste... „vorbe”, cum numește respectivele teorii. „Vorbele, în general, trebuie să conțină subiect, predicat, împreună să formeze argumentul. Sunt doar niște prostii de natură a pune într-o lumină nefavorabilă producătorul. Imaginați-vă, când pune dăbuleanul și călărășeanul cultura în februarie, câți dăunători sunt încât să fie el nevoit să trateze solul? Vă imaginați cum colcăie? Atunci dorm! Nu există așa ceva. Singurele tratamente sunt acelea de întreținere împotriva gerului, frigului. Și tratamentului ăstuia îi spune folie, îi spune agril, în cel mai rău caz un sulfat de cupru sau ceva de genul ăsta, care să întărească planta în perioadele în care se anunță pentru ziua următoare, că este ger, este frig. Și atunci, este un tratament cu sulfat de cupru, pe care-l știm cu toții! Sau cu sulf! Dar orice tratament ar fi aplicat, și care până la urmă este obligatoriu la orice plantă, oriunde în lumea asta, cine spune că nu tratează vorbește prostii! Cel mai important este ca tratamentele să fie dintre cele acreditate și agreate, și mai ales să treacă timpul acela de remanență, timpul care trebuie să se scurgă din momentul aplicării tratamentului până la trecerea efectelor lui, astfel încât când ajunge pe piață produsul respectiv să fie lipsit de elementele care nu ar trebui să se afle în el. Or, producătorii de aici urmează cursuri fitosanitare, sunt acreditați în direcția asta, au fost conștientizați cu privire la faptul că o greșeală de genul ăsta pe piață îi poate lipsi de posibilitatea de a mai merge acolo și de a mai produce, pentru că ar primi interdicție, și în condițiile astea sigur: vrei să rămâi pe piață? Trebuie să fii curat. Îți iei semințe conforme, îți iei probe de sol, îți faci probe la… și mi-aș dori cu Stațiunea de cercetări, dacă tot am vorbit aici, să avem o cooperare și să ne certifice dacă produsele noastre sunt OK, și să ieși cu ele pe piață. Atunci când găsește pe cineva, tu scoți hârtiile tale și spui: nu știu ce-i faceți lui, dar solul meu este în regulă, produsul meu la origine, la semințe, este în regulă, am și buletin în ceea ce privește certificarea faptului că nu conține elemente nepotrivite și fac dovada faptului că vin cu el dintr-un depozit unde au fost asigurate condiții frigorifice necesare de temperatură pentru produsul respectiv. Asta e singura scăpare. Altfel, dacă vom merge la grămadă cu produsele pe piață, e foarte probabil ca cineva să fie identificat din zonă și să te trezești cu toată zona carantinată doar pentru că nu este cunoscută originea certă a bolii respective”, precizează Sorin Sandu.
Producătorii, defavorizați de preț
Un aspect pe care domnul Sandu îl consideră incorect este disproporția între prețul cu care pleacă marfa de la ei și cel cu care este vândută către cumpărătorul final. El exemplifică cu căpșunile și cartofii de la momentul în care erau considerate trufandale: „Preț de trufanda la vânzător. La producător este prețul absolut normal. Prima producție, dacă am plecat cu 30 lei căpșuna, ea s-a vândut cu 60 de lei. Dar cel mai concludent este prețul la cartof. A plecat de aici cu 12 lei, din care scazi oamenii pe care-i plătești, transportul, pentru că noi transportăm la București, și atunci ajungi la un preț de 7-8 lei pe kilogram la primii cartofi scoși, în condițiile în care s-au vândut atunci, în primă instanță, cu 24 de lei. Deci practic producătorul a dat cu 8 lei, la masă s-a vândut cu 24. Ce a investit producătorul, ce a investit vânzătorul? Vă imaginați, omul ăsta a investit începând cu luna octombrie, când a adus TIR-uri întregi de găinaț de pasăre, pe care l-a pus pe sol, după care a pus folie în februarie, a pus agril, a irigat, apă, motopompe, pază, iar la final, ca să găsești pe cineva să recolteze, sub două milioane pe zi cu țigări și cu mâncare nu găsești. Acum, scădeți din acei 12 lei toate lucrurile astea și puneți în partea cealaltă, unde se vinde cu 24, unde azi o primește, până mâine o vinde, singura investiție fiind prețul tarabei”. Trebuie să recunoaștem că sună foarte revoltător și, cu toate astea, prețul este cel pe care îl face negocierea dintre părți. Bănuim că nu vine nimeni cu pistolul să negocieze. Constrângerea este de altă natură, producătorii sunt mulți și dezbinați, iar comercianții sunt destul de bine organizați, „nu-mi dai tu, iau de la vecinul!”. Tu nu prea ai cum să zici în replică, „nu-ți dau ție, că am o armată care așteaptă la poartă!”, că nu așteaptă nimeni, sunt tot ei, cu același preț. Și marfa e perisabilă. Și uite așa nu e nevoie de pistol să îți impună prețul. Soluția e simplă, unirea. Edilul Sorin Sandu spune că au apărut în ultimii trei ani cinci cooperative, în condițiile în care nu exista niciuna, și că sunt patru depozite private și un al cincilea care aparține UAT Călărași, adică primăriei, și care este în curs de realizare, fiind câștigată de curând la licitație pentru a fi executat și finanțat de Compania Națională de Investiții. Și atunci te întrebi cum de se mai impun comercianții la negociere? Pentru că probabil aceste cooperative sunt încă în procesul de educare, abia acum învață să își folosească potențialul unirii.
Asocierea, încă ineficientă
Interlocutorul nostru observă un aspect pe care probabil mulți îl așteptau de la asociere, o mai mare eficiență în producție, care însă se lovește de fragmentarea proprietăților. „Una este să te asociezi ca persoană, alta este să reușești să asociezi terenurile și să le aduci comasate în același loc, astfel încât să economisești energie, mijloace și combustibil, lucrând o suprafață doar cu un utilaj, în loc să-l lucrezi cu 25. De exemplu: 25 de oameni într-o cooperativă. Dacă sunt 25 de suprafețe separate de câte un hectar, cu toții vor ara în aceeași zi cu 25 de tractoare, 25 de hectare. Mâine-l discuie cu 25 de tractoare și 25 de discuri, poimâine seamănă, întind folie, după care vor face 25 de fântâni, vor avea 25 de paznici, 25 de dube cu care să care, vor avea pe piață alte 25 de puncte în care să livreze. Toate astea se reflectă asupra prețului de cost. Dacă acele 25 de hectare ar fi fost comasate, că aici trebuia lucrat înainte, întâi comasarea terenurilor și după aceea asocierea oamenilor. Dar cred că se vor rezolva în timp. Deci am putea coborî prețul de cost dacă am putea lucra cele 25 de hectare cu două tractoare, am păzi cu un singur om și am uda cu o singură motopompă dintr-o singură fântână”. susține Sorin Sandu. E cam optimist să crezi că dacă nu s-a făcut o comasare atâția zeci de ani se vor realiza curând, mai ales că și dacă aduni într-o asociație numai proprietari învecinați, tot nu poți fi sigur că ei nu se vor certa din varii motive și nu vor sparge unitatea suprafeței. Rămâne să profite de alte avantaje pe care le aduce asocierea, cele mai la îndemână, desfacerea și aprovizionarea cu inputuri prin intermediul unei singure voci care să negocieze prețuri mai bune. E adevărat că nu e suficient să poți negocia, trebuie să ai și ce negocia. Domnul primar a sesizat această problemă și a zis că se luptă să îi facă pe fermieri să conștientizeze acest lucru: „Orice retailer, orice cumpărător permanent își vrea ca partener un producător tot permanent și vrea predictibilitate, și vrea diversitate de produse. Or, cooperativele astea, în timp, trebuie să asigure aceste lucruri: continuitate în aprovizionarea celui care vrea produsul respectiv. Nu va face nimeni un contract pe două săptămâni sau patru săptămâni. Diversitate de produse, o listă de produse, pentru că retailerul preferă să încheie un singur contract cu un producător care-i livrează 5 produse, decât să încheie contracte cu 15 producători din localități diferite, din locuri diferite. Cheltuieli enorme, se reflectă în preț absolut totul, și predictibilitate: «La anul va mai fi la fel? Mai am la acest producător acces să pot să am garanția că acest contract va continua sau trebuie să bâjbâi să găsesc alți producători, să-mi completez produsele?». Deci toate aceste lucruri pot deveni avantaje pentru producători, sunt lucruri pe care ei trebuie să le conștientizeze, noi de la nivelul primăriei încercăm să-i conștientizăm cu privire la asta, așa cum o facem și în ceea ce privește subiectul cel mai important de aici încolo, lipsa apei”.
Irigarea, veșnica problemă
Într-adevăr, a vorbi despre lipsa apei aici este ca și cum ai vorbi despre funie în casa spânzuratului. Dunărea trece la câțiva pași de pământurile acestor fermieri și ei nu au cu ce să își ude culturile. Iată ce ne spune Sorin Sandu: „Apa care trece pe lângă localitate, Dunărea, pleacă din Pădurea Neagră din Germania, trece prin multe țări. Până să ajungă la noi, toți o exploatează pentru irigații, pentru băut, pentru producerea de energie. La noi e sfârcul, coada Dunării. Ce mai ajunge la noi folosim și noi. Din păcate, schimbările de climă pe care le avem acum ne-au adus în situația ca în aceste luni în care de obicei eram la Dunăre pentru apărare contra inundațiilor, culmea, este o secetă cumplită, Dunărea este la un nivel la care dacă va continua să scadă în ritmul ăsta este foarte posibil să nu avem apă de irigat, pentru că încă nu au pornit stațiile principale, acestea întârzie deocamdată, pentru că având niște motoare electrice, au nevoie de uscare, de timp de adaptare și nu pot… nici pe vremea lui Ceaușescu nu erau pornite, oricât ar fi vrut ei. La sfârșitul lui aprilie, când motoarele erau uscate, atunci porneau. Or, oamenii, pentru că s-a încălzit clima, seamănă mai timpuriu și au nevoie de apă. Și atunci soluțiile pentru ei vor fi, probabil, în viitor atât foraje la adâncime, cu respectarea legalității, dar forajele la adâncime sunt costisitoare, vor trebuie realizate tot în forma asta asociativă, nimeni nu poate da 2-3 miliarde pentru o fântână, pentru că asta presupune; ai pus și contor și ai terminat…”.
Se știe că sunt fonduri îndreptate spre acest tip de sistem local de gestionare a apei, dar asta presupune existența unei asociații a utilizatorilor de apă care să preia o anumită infrastructură existentă. Din păcate, așa cum susține domnul Sandu și cum știm cu toții, nu prea se potrivește teoria cu situația din teren. „Din nefericire, statul român a decis prin 2001 să dea aceste instalații pe mâna proprietarilor, cum ar veni, dar proprietarul a avut o viziune abstractă, chiar dacă a fost o comunitate, la momentul respectiv nu au conștientizat ce avere au primit și în doi-trei ani doar au muls, le-au folosit, nu s-a investit nimic în repararea lor sau în eficientizare, că până la urmă erau energofage. Chiar dacă la vremea aia se plătea jumătate din energia electrică, dar din beneficii ar fi trebuit să se investească în motoare care consumă mai puțin, în sisteme de distribuire a apei, adaptate la noul tip de proprietate. Sistemul de irigații a fost făcut când exista o asociere, două IAS-uri, un CAP și o stațiune, erau trei-patru entități cărora le era livrată apă. Era simplu. Gândiți-vă numai la Călărași, unde acum sunt 27.000 de proprietăți teren arabil, cum reușesc oamenii ăștia să se racordeze la sistemul de irigat, dacă hidrantul se află pe terenul cuiva de 20 de ari, că așa a căzut el acolo cu 20 de ari, ăla și-a pus acolo cânepă sau pălăgeni sau căpșune, cum să se lege de acolo 30 de vecini? Ce face ăsta cu 20 de ari, că-i calcă ăia toată cultura! Deci nu mai este posibil tipul ăsta de livrare a apei, și atunci ar fi trebuit OUAI-urile să se adapteze și să folosească sistemele astea ca acum, suspendate, cu role...”, punctează Sorin Sandu.
Din păcate nici un astfel de sistem nu este pretabil în zone atât de divizate, pentru că acum ar exista această posibilitate de a face proiecte de reabilitare a infrastructurii secundare și pentru a investi în aripi de ploaie. De ce este greu de aplicat, ne explică tot edilul comunei doljene Călărași: „Sunt 27.000 de proprietăți. În condițiile astea, o proprietate poate avea doi, trei, patru metri lățime. Oamenii nu pun aceeași cultură, pun culturi diverse, potrivite cu ceea ce gândesc ei. Ne aflăm în imposibilitatea utilizării unui astfel de sistem de udare, pentru că fiecare are cultura lui și nu merge”. El crede că ar exista o posibilitate de a-i determina pe oameni să realizeze că pot face culturi asemănătoare, care s-ar preta la un sistem de irigare prin crearea unei stații care să servească drept exemplu de eficiență „Dacă tot am o aripă de udare de tipul ăsta, oare acum pot fi și eu convins să pun același tip de cultură pe suprafața respectivă, încât să beneficieze cu toții de aceeași tehnologie, de aceleași nevoi de udare? Deci oamenii de aici vor trebui să gândească așa: «Dacă folosim sistemul ăsta, atunci punem 40 de hectare de căpșune, indiferent câți proprietari suntem, ne asociem chiar și doar între noi, fără acte». Pentru că îi ajută nu numai la irigat. Îi ajută și la fertilizare, și la polenizare, și la tratamente, îi ajută la absolut totul. Nu poți să pui culturi diferite una lângă alta și să ai pretenția că polenizarea este una conformă cu tehnologiile, cu știința. Nu-i posibil așa ceva! Dacă aici pun dovleac și acolo pun lubeniță, lubenița va mirosi a dovleac. Și toate celelalte sunt la fel. Și se minunează de ce transferul de boli, de ce transferul de dăunători, de ce în timp ce la mine am tratat și merge, la celălalt nu merge. Normal, că eu am tratat pe o porțiune de 20 de metri, iar în vecinătate cineva nu a tratat. Dăunătorii au migrat, în șase zile sunt la mine! Deci poate că-i forțăm în felul ăsta cu sistemele de irigații să avem aceleași culturi și să poată fi aplicate aceleași tehnologii și mijloace de întreținere a culturilor”. Într-adevăr o viziune de gospodar, de manager care vede perspectiva unui profit mai mare, lăsând la o parte orgoliul lui „știu mai bine!”.
Puterea exemplului
Din păcate, mentalitățile se schimbă greu, dovadă că ceea ce ne spune primarul Sorin Sandu nu s-a întâmplat în peste 30 de ani de libertate. Dar, cine știe, vine vremea unui declic și se pornește ca o avalanșă, mai ales că se pune problema unui brand comun care să îi reprezinte pe toți din zonă. „Îmi doresc un brand comun, brandul de Dăbuleni e foarte bun, dar i-am nedreptăți și pe mârșăneni, și pe cei din Amărăști, și pe cei din Bechet. Foarte mulți rudari produc, sunt printre cei mai muncitori în momentul ăsta. Și atunci cred că cel mai bun brand ar fi acela de «Sahara Olteniei»”. Nu sună rău deloc. Cine știe, influența domnului primar Sorin Sandu va fi de folos, pentru că el este optimist chiar și în această direcție. „Am un principiu: ce pot să fac eu poți să faci și tu. Dacă eu la vârsta mea fac lucrul ăsta, poți să-l faci și tu. Și mai e o regulă: nu există turmă fără un măgar. Unde a plecat măgarul trebuie să plece și turma. Mai de voie, mai de nevoie, își părăsește locul și-l urmează, pentru că știe măgarul mai bine unde să ducă samarul și pe colegii din grupul respectiv. Cred că cel mai bun mod de a lucra este exemplul personal. Este puțin probabil ca cineva să mai cârcotească și să spună: știți, eu nu pot să fac asta, nu știu s-o fac, în condițiile în care constată că cineva, care poate nu-i pregătit pe domeniul respectiv, măcar vrea să facă și trebuie să vină după el”, conchide Sorin Sandu. Să recunoaștem că cel puțin teoretic are dreptate. Un lider nu este cel care ne spune cum se face, ci cel care ne arată cum se face. Să îi urăm succes!
Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!
De curând, compania NHR Agropartners a devenit unic importator al utilajelor marca Claydon, iar noi am fost prezenți la o demonstrație cu semănătoarea Opti-Till Claydon Hybrid T, care a semănat sorg direct în miriște, într-o localitate din județul Teleorman. A fost un bun prilej să aflăm mai multe despre tehnologia strip-till și despre performanțele acestei semănători produse în Marea Britanie.
În prima parte a secolului trecut, Statele Unite se luptau cu dunele care puseseră stăpânire pe suprafețe enorme de teren agricol, ca urmare a unei exploatări agresive și iraționale. De atunci omenirea tot socotește efectele nechibzuinței care culminează cu schimbările climatice din ce în ce mai evidente. De aceea este nevoie să ne schimbăm, pe cât de repede se poate, mentalitatea, părăsind filozofia unei economii de consum pentru o alta, mult mai sănătoasă, bazată pe sustenabilitate. Să învățăm că nu e bine să modificăm natura în favoarea noastră, obținând foloase imediate și ponoase mai încolo, ci să încercăm să fim cât se poate de neinvazivi în tot ce facem. Se vede azi că din ce în ce mai mulți au apucat pe această cale, iar producătorii de utilaje se aliniază și ei acestor necesități și propun fermierilor soluții specifice.
O astfel de companie este Claydon, „o firmă de familie deţinută de fermieri activi, ei în momentul ăsta lucrează cu semănătorile produse de ei, şi o fac încă din 2002. Asta nu poate decât să ne asigure că au înţeles exact care sunt nevoile unui sistem minim de lucrări”, ne descrie Valentin Cojocaru, product manager NHR Agropartners, compania care a intrat recent în portofoliul lor de vânzări. Așadar sunt peste douăzeci de ani de experiență în sistemul minimum tillage, Claydon fiind cei care au dezvoltat foarte mult conceptul de strip-till, o metodă de cultivare conservativă care maximizează producția și minimizează impactul asupra mediului. Devenind liderul pieței europene pe segmentul semănătorilor directe strip-till din 2003, producătorul britanic Claydon își extinde constant aria de influență, operând astăzi în peste 30 de țări din întreaga lume.
Strip-till, o tehnologie cu multe avantaje
Traducând simplu termenul englezesc „strip-till”, înțelegem de la bun început că vorbim despre o prelucrare în benzi, adică solul este prelucrat doar acolo unde este nevoie să semănăm, îmbinând astfel tehnologia tradițională — prin care prelucrăm solul, cu avantajele specifice — cu tehnologia no-till, care conservă structura solului minimalizând pierderile de apă. Pe lângă asta sunt și alte avantaje pe care le descrie specialistul NHR Agropartners: „Semănatul în benzi vine cu mai multe avantaje, unul dintre ele fiind faptul că pe aceeaşi lăţime de lucru oferă mai mult spaţiu de nutriţie plantelor şi pe lângă asta are, aceste 19 organe prin forma lor au impact minim asupra solului, îl prelucrează fără să scoată bolovani. Ceea ce este un lucru foarte important. Organele active se pot regla de la 5 la 15 cm, în funcţie de cultură. Dacă vorbim de o cultură de rapiţă, putem să mergem la o prelucrare în profunzime de 15 cm; dacă discutăm de grâu, putem să prelucrăm undeva la 10 cm. Între zonele prelucrate, terenul rămâne consolidat, ceea ce înseamnă că susţine mai bine utilajele, diminuează foarte mult tasarea, şi un lucru foarte important pe care nu mulţi îl iau în calcul, şi aici putem să-l observăm, este că nu distruge de exemplu habitatul microorganismelor sau al râmelor, care sunt extraordinar de importante. Şi dacă ne uităm şi în acest câmp, o să vedem că la prima cazma găsim râme, dovadă că avem un sol fertil, un teren fertil şi de la an la an în sistemul strip-till îmbogăţim structura solului atât din punctul de vedere al mineralelor, cât şi din cel al microorganismelor. Îmbunătăţind structura solului înseamnă că creştem stratul de humus, creştem aportul de masă vegetală. Această prelucrare în sistem strip-till, prelucrare pe benzi, cu semănătoarea Claydon, are impact minim asupra solului, iar seminţele fiind împrăştiate în benzi, acestea au un spaţiu de nutriţie mai mare şi se creează acel efect de margine al câmpului în tot câmpul, pentru că avem o suprafaţă vegetală mai aerisită, un aport de oxigen mai mare înseamnă mai puţine boli, înseamnă dezvoltare mai bună a plantelor, sunt plante mai viguroase. Pe lângă asta, prelucrarea în profunzime asigură microfisuri în sol pentru o retenţie mai bună a apei şi pentru un pat germinativ de calitate. Dacă vorbim de rădăcinile plantelor pivotante, acestea pot să se dezvolte foarte bine pe verticală, şi dacă vorbim de păioase, de exemplu, pot să-şi dezvolte un sistem radicular foarte bun, să reziste mai bine secetei şi să fie mai bine fixate în sol”.
O semănătoare trei în unu
Trimiterile pe care le face Valentin Cojocaru în descrierea acestor avantaje sunt legate de faptul că NHR Agropartners ne-a invitat să vedem la lucru o semănătoare, produsă de Claydon, care pe lângă rostul ei clasic de a semăna face și această prelucrare minimă în prealabil, pentru a reduce astfel numărul de treceri pe care ar fi trebuit să le facem pentru o asemenea lucrare. „Astăzi în câmp avem o semănătoare de 6 metri, modelul cu T6 Hibrid, o semănătoare care poate să pregătească dintr-o trecere şi să semene, cu un impact minim asupra solului, asta fiind o condiţie esenţială în sistemul minimum-till. Semănătoarea pe care am prezentat-o are un bazin de 5500 de litri şi poate să vină echipată cu fertilizare, aceşti 5500 de litri se împart în 60:40, seminţe şi fertilizare. Este o semănătoare cu 19 organe active, în consecinţă 19 secţii de semănat care seamănă în benzi”, ne explică Valentin Cojocaru despre ce utilaj este vorba. Așadar, această semănătoare poate face în același timp și pregătirea terenului, și semănatul, și fertilizarea.
Totuși, Valentin Cojocaru a ținut să precizeze că este foarte important modul cum faci recoltarea culturii precedente. „Aşa cum ne place să spunem, însămânţarea începe de la recoltare. Pentru sistemul strip-till sau minimum-till, în primul rând trebuie să avem o mirişte de calitate, un cuţit ascuţit la combină, o împrăştiere uniformă a masei vegetale. Dacă nu reuşim să atingem acest pas, avem echipamente pe care să le propunem, de exemplu o greblă care să stimuleze samulastra, să creeze un pat uniform de resturi vegetale ca să izoleze solul să păstreze umiditatea sau, dacă este nevoie de o prelucrare mai agresivă, putem să venim cu o grapă pe care o numim Terrastar. După aceasta, putem să intrăm cu semănătoarea.”
Capacitate mare de adaptare
Specialistul NHR Agropartners Valentin Cojocaru a considerat că este foarte important de remarcat că această semănătoare are o mare capacitate de adaptare la necesitățile fiecărui fermier. „Aici suntem într-o solă în care n-a mai plouat de mult, terenul este foarte tare şi semănătoarea lucrează cu succes. Face o prelucrare bună, face o plasare a seminţelor la adâncime constantă. Elementele de prelucrare a solului sunt prevăzute fie cu bolţuri de forfecare, fie cu cilindri, ca element de siguranţă. Dacă alegem varianta cu bolţuri de forfecare, creşte rezistenţa sistemului şi poate să lucreze în condiţii deosebite, în condiţii de umiditate extremă, sau, mai bine spus, în condiţii în care umiditatea lipseşte. Terenul este foarte tare. Compania Claydon, în cele peste 30 de ţări în care lucrează, a întâlnit cam toate tipurile de pământ. Şi în România, dacă mergem 200 km putem să întâlnim soluri diverse, şi semănătoarea, cu fiecare ocazie, lucrează excelent.”
În aceeași idee este de reținut faptul că ambele buncăre pe care le are, folosite în principiu 60/40, sămânță/fertilizare, pot fi utilizate după cum dorește fermierul. „În acest caz, clientul a preferat, pentru că are o rată de 7 kg pe hectar, deci a avut nevoie de 150 kg de sămânţă, a preferat ca în buncărul de sămânţă să pună fertilizare şi să aplice o rată de 150 kg la hectar lângă sămânţă, pentru că semănătoarea oferă posibilitatea să plasezi îngrăşământul lângă sămânţă în bandă, deci acolo unde planta are nevoie, sau mai jos decât sămânţa, ca în ciclul de dezvoltare să-i ofere hrană”, arată Valentin Cojocaru.
Această flexibilitate se adaugă celorlalte avantaje pe care semănătoarea le oferă, făcând-o foarte profitabilă. Reprezentantul NHR Agropartners ne spune că producătorul numește lucrarea de strip-till pe care o execută semănătoarea cu termenul de opti-till, adică o prelucrare optimă fiecărui loc unde este folosită, adăugând: „Să nu uităm că diminuează foarte mult costurile, pentru că poate semăna dintr-o trecere sau poate semăna, chiar dacă implică o lucrare de împrăştiere a resturilor vegetale, cu nişte costuri foarte reduse, de până la patru ori mai reduse decât în sistemul convenţional de lucru”.
Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
Evenimentele meteorologice extreme, seceta, precipitațiile abundente, combaterea buruienilor, constrângerile economice îi determină pe fermieri să caute noi tehnologii de prelucrare a terenului și de cultivare. Semănătoarea Avatar SD de la Horsch poate fi o soluție la problemele momentului. Utilajul Horsch Avatar este unul adaptabil, putând fi utilizat pentru semănat direct sau convenţional.
În articolul de față sunt informații despre provocările și limitele semănatului direct, dar și despre tehnologia oferită de producătorul german Horsch, reprezentat în țara noastră de compania Mewi.
Despre semănătoarea Avatar, fermierii spun că, utilizată cu brăzdar mare SingleDisc, se deplasează doar puțin pe sol în timp ce seamănă, astfel făcând posibilă reducerea ulterioară a apariției buruienilor, ceea ce constituie un mare avantaj. Totodată, prin prelucrarea ușoară a solului se poate intra mai devreme în câmp după ploaie, iar întreaga viață din sol este mult mai activă.
Însămânțarea directă depinde de diverși factori și condiții
În funcție de regiune și de condițiile din zona respectivă, prin semănatul direct se realizează economii. Așadar, pe scurt, însămânțarea directă are următoarele avantaje: păstrarea apei în sol; eliminarea unor buruieni; prevenirea eroziunii solului; scăderea numărului de treceri (creșterea traficabilității); economii de timp și carburant; economii de bani.
Este important de menționat că motivația pentru semănatul direct diferă și depinde de diverși factori și condiții. Adesea, când auzim „însămânțare directă” ne gândim la regiuni uscate. De ce? Pentru că acolo, accentul se pune pe economisirea apei, care se traduce prin deplasarea a cât mai puțin pământ posibil atunci când se seamănă, respectiv deschiderea solului doar cât este necesar, pentru a preveni pierderea chiar și a unei cantități mici de apă prin solul deschis.
Însă semănatul direct joacă, de asemenea, un rol esențial în regiunile cu precipitații abundente, unde însămânțarea directă este utilizată pentru a obține un anumit grad de acoperire a solului pentru a preveni eroziunea și pentru a scădea numărul de treceri pe structura solului cultivat.
Totodată, în regiunile cu condiții umede de semănat este vorba și de prelucrarea solului, astfel încât să nu se formeze bulgări de pământ. Aceștia ar trebui zdrobiți în mai multe treceri pentru a crea un pat de însămânțare adecvat. Adesea trebuie utilizate combinații de grape rotative, ceea ce implică un consum crescut de combustibil și necesită mult mai mult timp, reducându-se astfel, în mod semnificativ, fereastra de semănat.
Prin urmare, există câteva motive întemeiate pentru a practica sistemul de semănat direct, dar chiar și așa, însămânțarea directă are limitele sale. Pentru Michael Horsch, proprietarul renumitului producător german de utilaje agricole, lucrurile sunt cât se poate de clare cu privire la însămânțarea directă: „Cei care practică însămânțarea directă „ca religie” renunță la profit și, în cel mai rău caz, își pot ruina fermele. Noi, cei de la Horsch, ne ocupăm de însămânțare directă de 40 de ani. Cu toate suișurile și coborâșurile. Există destul de multe lucruri de luat în considerare. Semănatul direct nu este o chestiune de tehnologie. Importante sunt structura bună a solului, rotația echilibrată, buna acoperire a solului și durata semănatului. Trebuie să acționăm pornind de la ipoteza că extremele meteorologice vor fi din ce în ce mai multe și că vom avea ani mai călduroși și secetoși. Nu cred că vom vedea doar un semănat direct pur, adică fără niciun fel de prelucrare a solului, în condițiile noastre de climă. După părerea mea, fermele va trebui să își pregătească solurile pentru a putea însămânța direct în anii secetoși, dacă este necesar. Aceasta înseamnă: întotdeauna paie perfect distribuite, tulpinile de cereale din miriști cât mai scurte, evitarea, respectiv reducerea considerabilă a compactării/a urmelor în timpul recoltării (de exemplu, utilizând CTF)”.
Brăzdarul simplu disc, unul dintre cele mai precise brăzdare de pe piață
Semănătorile Horsch cu discuri sunt bine cunoscute deja de câteva decenii. Însă, înainte de 2015, acestea erau prevăzute doar cu brăzdare duble. Apoi gama de produse a fost completată prin adăugarea liniei Avatar și astfel a fost lansat brăzdarul simplu disc, „SingleDisc”.
Brăzdarul SingleDisc cu care sunt echipate semănătorile directe este unul dintre cele mai precise brăzdare de pe piață, deoarece este un brăzdar foarte masiv, echipat cu o rolă de control a adâncimii direct lângă brăzdar. Rola de control a adâncimii este atașată la fiecare brăzdar SingleDisc. Fiecare bob este plasat la aceeași adâncime și astfel asigură baza pentru o răsărire uniformă. Mai mult, o adâncime uniformă de semănat are un efect pozitiv asupra tuturor celorlalte măsuri de îngrijire a culturii.
Un alt detaliu de luat în seamă al brăzdarului simplu disc este patina prinsă direct de brăzdar, cu rolul de a asigura o deschidere perfectă a brazdei și de a îndepărta reziduurile de plante și pietre din brazda de semințe. Patina asigură consolidarea brazdei de semințe în formă de V și astfel un contact optim al boabelor, la care se adaugă deschiderea capilarităților.
Rola de prindere este montată direct în spatele patinei, presează boabele în fanta pentru semințe și permite o poziționare perfectă în brazdă. Fixarea boabelor este urmată de roata de închidere suspendată, care asigură o acoperire perfectă a seminței, această operație fiind esențială pentru o germinare optimă.
Principiul de lucru al brăzdarului SingleDisc provine de la sistemul de semănat în rânduri al utilajului Horsch Maestro, care a fost, de asemenea, prevăzut la semănătoarea Solus, care plasează bob cu bob la cereale.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
Am vizitat Crama Liuta, din județul Tulcea, unde am stat de vorbă cu inginerul Eugen Nicolescu despre activitatea actuală din vie, dar și despre perspective. Mai precis, despre obiectivele pe care și le-au propus, greutățile pe care le întâmpină, dar și despre soluțiile cu care speră să le depășească. Eugen Nicolescu administrează plantația cramei Liuta, aflată în podgoria Babadag.
Activitatea curentă cu care se ocupau cei pe care i-am găsit la plantația Liuta, din podgoria Babadag, era, așa cum ne informează inginerul Eugen Nicolescu, legată de reconversie. „Am muncit toată iarna, finalizăm măsura 2, pe reconversie-replantare. Am replantat 55 de hectare, am început în 2023 şi terminăm acum, lucrurile merg bine, fonduri europene 90%, suntem în grafic.” Spune că au început în 2023, dar, de fapt, este vorba doar de o ultimă etapă, pentru că procesul este mult mai amplu în timp. „De fapt, suntem la capătul a opt ani de reconversie, am tot plantat până am refăcut în totalitate plantaţia, aproape 200 de hectare”, ne lămurește Eugen Nicolescu, care este conștient că nu se află la un capăt de drum, pentru că de abia acum începe greul, deoarece sunt obligați să obțină rezultate bune, ceea ce înseamnă muncă foarte multă. „În momentul în care facem o replantare, ne gândim la o direcţie de producţie, adică ne gândim la ce trebuie să ajungă pe raft, ce vom vinde, şi o luăm înapoi, şi vedem ce alegem, astfel încât să ajungem la sticla, la vinul îmbuteliat sau la vinul în vrac, la bag-in-box, la ce avem în planul de afaceri să realizăm ulterior. Deci am replantat clone de calitate, de cantitate, clone medii, struguri albi, roşii, rose, acoperim în momentul ăsta cam toată gama de struguri de pe piaţa românească, avem aproape 20 de soiuri. Avem Aligote de Babadag, foarte bune rezultate pe Feteasca Neagră, Merlot foarte bun şi apoi soiurile clasice: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Otonel, Tămâioasă Românească, am diversificat şi cu Pinot Gris, cu Tranimer, avem soiuri noi, am plantat Negru de Drăgăşani, avem gamă completă şi, în urma investiţiilor de la cramă, o modernizare foarte bine pusă la punct, rezultatele vor apărea, au apărut deja pe calitatea vinurilor pe care le producem.”
După 40 de ani, în același terroir
Această replantare se impunea, dat fiind timpul care a trecut de la ultima plantare a viei în această plantație. „Vorbim cam de 40 de ani după ultima plantare, că timpul trece foarte repede. Este o plantaţie care a fost realizată în anii ’80 cu rezultate bune, iar noi continuăm aceeaşi linie.”, arată Eugen Nicolescu. Așadar, se vede că aici s-a făcut mereu o treabă bună, dar chiar dacă au dorit să păstreze continuitatea, au fost nevoiți să vină și cu noutăți, așa cum ne-a și spus inginerul: „Structura de bază este cea de atunci, pe care am diversificat-o aşa cum cere piaţa, pentru că la momentul ăsta trebuie să ai o soluţie la orice, piaţa e dinamică, se schimbă, e aşezată, mai ales pe vinul la sticlă unde, acolo, se face profitul, şi putem să facem cam orice cere piaţa acum şi ne putem adapta la cererile pieței”.
Eugen Nicolescu ne dezvăluie că succesul pe care îl au și pe care îl așteaptă în continuare vine pe lângă muncă și din caracteristicile bune ale terroir-ului: „Bogăţia acestei zone din punct de vedere viticol este deosebită. Sol calcaros, aciditate, o acumulare echilibrată a zahărului, a culorii, a acidităţii din struguri, ne putem întinde chiar şi la cules pe o perioadă destul de lungă, fără afectarea calităţii strugurilor, ne aduce foarte multe avantaje. Deci este o zonă în care se pot face atât vinuri albe, roşii, cât şi rose de mare calitate. Microclimatul foarte bun, suntem pe malul lacului Babadag, este fostă lagună a Mării Negre, are un climat maritim, suntem la poalele unei păduri de stejari rezervaţie naturală, avem seara răcoare, avem acest climat mediteranean, aceste două caracteristici îmbinându-se foarte bine pentru acest areal al podgoriei Babadag. Este o zonă pretabilă la toate aceste pretenții pe care le impune piaţa”.
Se așteaptă un an bun
Prima jumătate a anului a fost bună pentru viticultura din această zonă a Dobrogei. „Sperăm că va fi un an bun, cu ceva precipitaţii. Am avut ceva precipitaţii în timpul iernii, adică am avut puţină zăpadă, puţină brumă, am acumulat ceva apă de la precipitaţiile pe care le-am avut, deci din punctul meu de vedere 2024 a început bine, în principiu stăm mai bine decât în alţi ani, premisele sunt foarte bune pentru producţia ulterioară de anul ăsta, din toate punctele de vedere: precipitaţii și temperaturi. Avem, astfel, şi o şansă de a revigora toată plantaţia în urma a 3-4 ani de secetă pedologică, premisele sunt bune”, spune Eugen Nicolescu. Și cu toate că a fost greu în anii trecuți din cauza secetei, calitatea și tinerețea plantației au dus la producții peste media altor podgorii, deci motivele de optimism sunt justificate.
Probleme și soluții
Din păcate, nu putem vorbi doar de optimism, pentru că lipsa irigațiilor nu poate fi ignorată. Speri să obții mai bine, în condițiile proaste pe care le ai, dar asta nu înseamnă că nu ai putea avea rezultate și mai bune. A fi pe linia de plutire nu este un aspect chiar pozitiv într-o afacere care, apriori, trebuie să aducă profit. Iar la aceste deficiențe moștenite și nerezolvate de atâta amar de vreme se adaugă și unele măsuri administrative care au efect nefast asupra lor. „Nu există forţă de muncă, acum trebuie să plătim şi mai mult la impozite, pentru noi este o lovitură treaba asta, nu cred că s-a gândit foarte bine măsura, pentru că soluţia este foarte simplă: nu vom mai lucra cu oameni, nu avem cum să suportăm costurile, nu ieşim cu producţia de struguri în costuri şi nu cred că se iese nicăieri în România, atât timp cât nu ai acces la apă”, explică Eugen Nicolescu cumulul de probleme.
Chestiunea de personal oricum era deficitară, așa cum se întâmplă în toată țara, iar soluția este una logică, mecanizarea intensivă. O fi bine? „Încercăm să ne orientăm, să ne adaptăm la ce avem, am mecanizat foarte mult, inclusiv tăiatul se face 70% mecanizat cu maşină de pretăiat, venim doar cu o cosmetizare în spate. În principiu nu mai legăm, vedem ce condiţii ulterioare vom avea, vedem cum merge piaţa, vedem cum va evolua vânzarea vinurilor la nivel de România şi la nivel global, şi în momentul ăla vom vedea ce facem.” Ei trebuie să găsească soluții pentru că sunt constrânși, o dată financiar și, apoi, de angajamentele pe care le au în baza accesării fondurilor europene, și așa greu de accesat. „Nu este o situaţie fericită din punct de vedere financiar şi al condiţiilor care ni se impun, dar încercăm să trecem peste, că în primul rând avem obligaţii pe fonduri europene, dar nu putem accesa anumite lucruri iarăşi din cauza unor formalităţi birocratice excesive care, văd, evoluează nu foarte bine în România”, menționează Eugen Nicolescu. Așadar, perpetua problemă a birocrației.
El recunoaște că, într-o oarecare măsură, lucrurile au evoluat, dar nu atât cât ar fi trebuit. „Nu se poate pune problema că statul nu ne ajută, dar trebuie să ne ajute mult mai mult, adică trebuie o implicare mult mai mare în domeniul acesta, în culturile speciale, cum este vița-de-vie. Atât timp cât nu accelerezi procesele de irigaţii... Viticultura este un patrimoniu al statului român. Trebuie ajutată din toate punctele de vedere. Trebuie simplificate toate procedurile, pentru că, până la urmă, ne interesează să putem să hrănim aceste plante, să nu moară de sete, pentru că vremea care s-a schimbat și inclusiv vița-de-vie nu mai poate face faţă secetei acesteia. Şi trebuie să fim ajutaţi. Totul trebuie să se mişte foarte repede din punctul de vedere al accesului fermierului la apă pentru irigaţii.”.
Fondurile europene au ajutat foarte mult
Consideră că lucrul cel mai bun care s-a făcut în domeniul viticulturii este acest aport de fonduri europene. „Dacă n-ar fi fost programele europene de reconversie-replantare, cred că România nu ar mai fi fost o ţară viticolă. Costurile sunt foarte mari pentru a face un vin, pentru că trebuie să pleci de la plantarea unei viţe, totul costă foarte mult, sumele sunt colosale, cheltuielile sunt foarte mari pe hectar, sunt din ce în ce mai mari, exigenţele sunt din ce în ce mai mari, nu avem nişte legi care să ne ajute, capital, şi atunci a trebuit să ne luptăm cu foarte multe lucruri, dar iată că, uşor-uşor, industria se dezvoltă şi reuşim, sper eu, să câştigăm războiul cu piaţa”, punctează Eugen Nicolescu.
Ar mai fi multe de făcut în domeniu, cum ar fi turismul viticol, dar în care inginerul care administrează Crama Liuta nu prea crede, pentru că investițiile nu sunt legate doar de ce poate face un viticultor, ci sunt mult mai ample. „Nu putem face turism prin forţe proprii, numai societăţile care investesc în zonele viticole şi schimbă efectiv statutul social al zonei respective. Din punct de vedere turistic şi cultural, până la urmă, trebuie să fie o implicare și o politică a statului român pentru această comoară pe care o avem noi cu statutul de ţară viticolă. Deci atât timp cât nu vom avea o implicare a statului român în nişte „Drumuri ale vinului”, într-o promovare agresivă a acestui domeniu de care beneficiem în ţara asta, va fi foarte greu. Dar probabil că lucrurile se vor mişca, uşor-uşor, şi cu ajutorul banilor europeni vom ajunge la un moment dat și acolo.”
O piață în creștere
Ceea ce ne place la inginerul Eugen Nicolescu este că la orice problemă expusă nu și-a pierdut speranța că va fi bine, la un moment dat. Așa că încheiem tot într-o notă optimistă, cu aprecierea pe care o are față de evoluția pieței. „Lucrurile, în principal, au evoluat în bine, pentru că odată cu creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi cu deschiderea faţă de lumea civilizată, vinul la sticlă a început să crească în vânzare. Omul a început să recunoască un vin bun, să aibă preferinţe, are de unde alege, sunt câteva sute de crame în România care vin cu o ofertă foarte bună, foarte variată, foarte bine pusă la punct, care uşor-uşor cred că se va impune şi afară, pentru că va fi creştere. Avem destul de puţine vinuri pe raft în UE şi în alte locuri, spre deosebire de vecinii noştri, dar tendinţa este de creştere. Calitatea vinului în România creşte de la an la an. Cerinţele şi exigenţele băutorilor de vin la sticlă, mai ales, sunt din ce în ce mai mari, încep să cunoască despre ce este vorba şi noi trebuie să ne adaptăm acestor cerinţe. Iar plusul de valoare, atât cât se poate face, şi pentru o plantație pe termen lung, este vinul la sticlă la un preţ mediu.” Nu putem decât să le dorim succes.
Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!
Gradul de îmburuienare a solurilor din țara noastră este foarte ridicat, așa încât necesită măsuri laborioase pentru ca buruienile să nu devină dăunătoare agriculturii. În etapa actuală, este necesară o nouă orientare privind tratamentul egal tuturor speciilor, inclusiv al buruienilor, nu numai pentru biodiversitate, dar și pentru foloasele pe care fiecare specie le poate aduce la supraviețuirea planetei TERRA.
Pentru a menține în echilibru cele două laturi ale buruienilor, cea de dăunare și cea folositoare, este necesar să se folosească o anumită strategie, care presupune:
Cunoașterea principalelor caracteristici morfologice și biologice ale buruienilor, care le fac periculoase pentru plantele de cultură;
Cunoașterea daunelor aduse de buruieni plantelor de cultură, care motivează măsurile de reducere a gradului de îmburuienare;
Cunoașterea și aplicarea măsurilor de prevenire a îmburuienării culturilor agricole, măsuri care sunt mai ieftine și fără efecte nocive asupra mediului;
Cunoașterea măsurilor de combatere, de distrugere a buruienilor prin metode integrate și cu cât mai puține chimicale;
Cunoașterea diferitelor foloase pe care le pot aduce buruienile în regim controlat.
De menționat că acțiunea de distrugere a buruienilor nu este posibilă și nici necesară și, totodată, ar fi foarte costisitoare.
De asemenea, termenul de distrugere este neadecvat. Corect este să fie redus gradul de îmburuienare până la pragul economic de dăunare (PED).
Buruienile rămase sub PED constituie marea biodiversitate, cu avantaje pentru viața pe TERRA și cu multiple avantaje pentru agricultură.
Ținute sub control, buruienile sunt folositoare agriculturii
În cele ce urmează, ne vom referi la aspectele folositoare ale buruienilor, care deseori sunt neglijate.
Buruienile, prezente în regim controlat, pot constitui stimulente pentru plantele de cultură dacă:
rămân de dimensiuni reduse și nu umbresc plantele de cultură;
nu sunt gazde pentru dăunători și agenți fitopatogeni;
au pretenții diferite față de substanțele nutritive, comparativ cu plantele cultivate;
își dezvoltă sistemul radicular la alt nivel decât plantele cultivate;
nu stânjenesc lucrările de întreținere și de recoltare.
Dar, foarte important, buruienile în regim controlat pot fi folositoare astfel:
1. Participă la îmbunătățirea structurii solului. Buruienile, prin sistemul radicular foarte dezvoltat, fragmentează și presează particulele elementare de sol, care sub acțiunea complexului coloidal argilo humic se unesc în agregate structural stabile.
2. Măresc solubilitatea substanțelor greu solubile din sol. Rădăcinile buruienilor secretă anumite substanțe care au proprietatea de a solubiliza substanțele de natură fosfatică și potasică greu solubile și a le pune la dispoziția plantelor.
3. Realizează afânarea straturilor compactate din sol. În general, buruienile au sistemul radicular mai bine dezvoltat și mai adânc, putând perfora eventualele straturi compactate. Astfel, rădăcina de pălămidă ajunge la 3 m, 5 m, 7 m adâncime, având și creștere pe orizontală, asigură o fragmentare și afânare a solului.
4. Micșorează eroziunea solului și asigură fixarea nisipurilor. Pe pășunile în pantă, buruienile, în special cele perene de tipul pirului, înțelenesc solul și se opun eroziunii, constituind și un furaj pentru animale.
5. Protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie sau de la aspersoarele instalației de irigat. S-a constatat că picăturile cu diametrul de 0,5 mm și masa de 0,65 g au o viteză de cădere de 7 m/sec, lovind și spărgând agregatele structurale. Prezența buruienilor amortizează căderea acestor picături și protejează solul.
6. Pe timp de arșiță, buruienile reduc temperatura solului cu 2-4°C, asigurând o activitate normală a sistemului radicular și activitatea microbiologică din sol, în special de nitrificare, care la 40°C încetează.
7. Unele buruieni au însușiri alelopatice, secretând anumite substanțe care inhibă dezvoltarea altor buruieni și, astfel, menținând gradul de îmburuienare sub PED.
8. Buruienile valorifică energia solară și creează masă organică atât de necesară pentru îmbunătățirea fertilității solului. După recoltarea culturilor de vară, se efectuează lucrarea de dezmiriștit care creează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni și a samulastrei. Acestea cresc, valorifică energia solară și CO2, asigurând și o bună protecție a solului.
9. Buruienile consumă îngrășămintele nefolosite de cultura anterioară și nitrații formați, împiedicând levigarea acestora și poluarea apei freatice.
10. Se asigură o îmbunătățire a fertilității solului. Buruienile, prin acțiunea de structurare a solului, de solubilizare, de afânare, de protejare și de formare a masei vegetale, asigură formarea humusului și, implicit, creșterea fertilității solului.
11. Alte foloase ale buruienilor se referă la faptul că unele dintre acestea pot fi folosite în hrana omului: știrul, loboda, hreanul, cicoarea, păpădia etc. Alte buruieni pot fi folosite ca plante medicinale: curcubețica, hreanul, traista ciobanului, volbura, nalba, coada-calului. Se pot folosi în furajarea animalelor, în special pe timp de secetă, buruienile fiind mai rezistente și menținându-se verzi. Altele pot fi folositoare albinelor, polenizatorilor, prădătorilor.
În concluzie, sunt suficiente motive pentru a nu se ajunge la distrugerea buruienilor.
Articol scris de: PROF. DR. ING. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
Una dintre cele mai frumoase expresii ale agriculturii din Ardeal o reprezintă creșterea și îngrijirea animalelor. Această îndeletnicire veche de secole poate ajunge cu foarte multă ușurință să cuprindă în frâul său pasional pe aproape oricine ajunge în acest areal feeric. Am ajuns la Transylvania Premium Angus, o cooperativă agricolă de lângă Teiuș, județul Alba, unde am stat de vorbă cu Marian Ioan Toader, un tânăr fermier de 40 de ani, președintele și administratorul cooperativei.
Nu este ușor să crești animale, nici măcar dacă te afli în Ardeal. Însă totul devine posibil când mai multe puteri se adună și reușesc într-un timp relativ scurt să facă performanță prin creșterea taurinelor de lapte și de carne. Marian Ioan Toader, ajuns în județul Alba de la la Sibiu, a reușit să formeze împreună cu alți șase fermieri Cooperativa Agricolă Transylvania Premium Angus și astfel să dezvolte o afacere profitabilă și sănătoasă din toate punctele de vedere, în care astăzi sunt nouă fermieri. „Sunt născut la Sibiu, localitatea Jina, acolo unde se cunoaște că oamenii muncesc cu animalele. Am deprins această plăcere în copilărie și am făcut o pasiune din această muncă. Părinții mei au avut animale și a fost ușor să învăț. La început am avut oi, dar după ce s-a restrâns destul de mult pășunatul în zonă am schimbat oile cu alte animale. Din 2012 și până în 2018 am lucrat doar teren agricol. În anul 2012 am venit aici la Teiuș, după ce m-am căsătorit. Practic, din 2018 am început să mă implic în această fermă zootehnică, cu vaci de carne. Ferma funcționează încă din anii 2000. Când am venit eu aici ferma avea vreo 250 de capete de bovine pentru lapte, din rasa Holstein - Bălțată cu negru. Atunci, în 2018, ne-am hotărât să ne asociem cu toții, să lucrăm împreună și am înființat cooperativa, iar apoi am tot crescut. Nu suntem doar din familie, ci de aici din zonă. Cumpărăm împreună, vindem împreună, nu suntem noi mari, dar ne descurcăm foarte bine”, povestește fermierul.
Marian Ioan Toader se ocupă de creșterea vitelor Angus, 150 la număr, iar socrul său are în grijă ferma de vaci Holstein, pentru lapte, care numără 300 de taurine. „Astfel, fiecare avem activitatea separată, dar lucrăm împreună, ne ajutăm reciproc. Avem și pajiști pe 70 de hectare”, menționează tânărul nostru interlocutor.
În cadrul cooperativei agricole, cei nouă fermieri lucrează un total de aproape 700 de hectare. „Aici suntem ca o familie, indiferent dacă suntem rude, vecini sau prieteni, suntem toți pentru unu și unul pentru toți”, punctează președintele Transylvania Premium Angus.
Marian Ioan Toader adaugă: „Suntem în cadrul unei cooperative complet integrate, ne mai lipsește doar valorificarea produsului final. Văcuțele sunt vândute la abator, atât în carcasă, cât și în viu, iar laptele la procesator. În principiu avem o singură colaborare, către un singur client la vânzarea de lapte, încă din 1999, iar la carne la fel, un singur client. Dacă pe viitor am reuși să închidem în cadrul cooperativei acest lanț, ar fi mult mai bine. Unii dintre membri au vânzare directă în piețele locale, iar clienții știu exact ce cumpără de la cine, sunt clienți vechi, fideli de 25 de ani. Avem și cultură mare, 90% integral cu baza furajeră (lucernă, grâu, triticale, orz, porumb, porumb siloz) pentru animale, iar restul pajiști. Aici terenul este pretabil mai mult pentru cultura mare. Așa cum la noi în cooperativă toți membri au animale, preferăm să vindem carne decât cereale, mai ales că prețul cerealelor fluctuează tare mult. În trecut am avut probleme cu porcii mistreți care ne atacau culturile. O perioadă, de când a fost pestă porcină au mai murit din ei, dar înainte de pesta porcină, ne stricau cel puțin o sută de tone de porumb pe an”.
Fermierii din această zonă s-au confruntat și ei cu seceta, dar au reușit să-și facă rezerve ca să nu rămână descoperiți în ceea ce privește hrana animalelor. Dispun de silozuri, unde hrana animalelor se păstrează în cele mai bune condiții.
Nevoie de echipare continuă
Cu Titan Machinery România, Marian Ioan Toader a început colaborarea prin 2012-2013, în momentul când a avut nevoie de piese pentru un tractor Case IH Magnum 280. „Din 2022 am mărit destul de mult colaborarea, am cumpărat tractoare, semănători, remorci de transport, tehnologice, utilaje de pregătire și multe altele. Am cumpărat atunci patru tractoare Case IH: Farmall C 120, Maxxum 150 cu încărcător frontal Stoll, un Puma 165 și un Puma 220, o semănătoare de păioase Väderstad Spirit 400 C, de prășitoare Väderstad Tempo T 6, un fertilizator Sulky DX 30, un disc Väderstad Carrier 420, o remorcă tehnologică Pronar, remorci de transport Pronar, utilaje Maschio Gaspardo. Ne-am bucurat și ne bucurăm încă de garanția extinsă pe care o avem la aceste utilaje achiziționate și folosite de cooperativă”, a precizat președintele Transylvania Premium Angus, care a ținut să spună că s-a preferat extinderea parteneriatului cu Titan Machinery în principal datorită mașinilor agricole Väderstad. „Îmi plac aceste utilaje, sunt solide, bine făcute, rezistente. Am văzut în urmă cu cinci ani un disc Väderstad Carrier la cineva de la Timișoara și făcea o lucrare care m-a impresionat. Avem și service-ul de la Cluj foarte bun, băieții sunt foarte prompți.”
În prezent, 85% dintre utilajele Cooperativei Agricole Transylvania Premium Angus sunt cumpărate de la Titan Machinery, toate noi. „Avem mare încredere în potențialul lor. Toată mentenanța este făcută la timp, poți să dormi liniștit noaptea, pentru că a doua zi dimineața este bun de lucru. Dacă ai un utilaj vechi și unul nou, la cel vechi te costă mult mai mult întreținerea decât o mentenanță la unul nou. Avem operatori cu experiență care știu să lucreze pe toate tipurile de utilaje, dar și membrii cooperativei care mai operează lucrări. Recoltăm cu o combină Case IH 2188 cumpărată în 2007 din Franța care merge perfect și pe care ne bazăm foarte mult”, a specificat președintele cooperativei.
Înainte de a ne despărți de tânărul crescător de animale, Marian Ioan Toader ne-a zis că toți membrii cooperativei doresc să se modernizeze și să se perfecționeze cât mai mult posibil. „Aici în zonă nu prea mai este teren unde să te mai extinzi. Avem de gând să mai cumpărăm utilaje pentru zootehnie, dar treptat. Este nevoie de echipare continuă, sunt utilaje despre care am discutat deja cu Rareș Vădan (n.r. manager de zonă Titan Machinery România) și pe care urmărim să le achiziționăm. Totodată, intenționăm să ne dotăm cu sisteme de automatizare pentru confortul animalelor, ventilatoare, noua tehnologie de monitorizare a animalelor etc”.
Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2024Abonamente, AICI!
Clubul Viticultorilor Români își exprimă îngrijorarea cu privire la solicitarea unor producători agricoli din județul Prahova legată de sistarea lansării de rachete antigrindină și atrage atenția că inițiativa nu este reprezentativă pentru toate sectoarele agriculturii autohtone.
Viticultorii din județul Prahova și împrejurimi susțin activitatea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP) și apreciază că acțiunile acesteia sprijină combaterea fenomenelor extreme, generând, totodată, și o creștere a precipitațiilor cu până la 20%.
„O eventuală sistare a lansării de rachete antigrindină va afecta suplimentar producția de struguri și vin a antreprenorilor din zonă, având în vedere intensificarea fenomenelor meteo extreme, precum precipitațiile cu grindină”, transmite Clubul Viticultorilor Români (CVR).
CVR consideră că solicitarea fermierilor din Prahova vine în contradicție cu prevederile cadrului legal care legiferează activitatea/normele și procedurile de funcționare ale AASNACP, respectiv legea 173/2008, HG 601/2009 și HG 256/2010 și a subliniat aceste aspecte în corespondența transmisă autorităților competente, solicitând respectarea legislației naționale.
Pentru a crește gradul de informare legat de activitatea tehnică a AASNACP, Clubul Viticultorilor Români propune un proiect pilot în care reprezentanții instituției să susțină prezentări tehnice explicative cu privire la procesele care au loc ca urmare a intervențiilor active în atmosferă. „Astfel, toți cei interesați ar putea înțelege activitatea acestei instituții și rezultatele benefice care vin în sprijinul producătorilor din sectorul agricol/viticol. Un asemenea proiect pilot s-ar putea derula în zonele Prahova, respectiv Vrancea urmând ca, în funcție de rezultate și concluzii, aceste acțiuni să fie extinse la nivel național”, se arată într-un comunicat al CVR.
Clubul Viticultorilor Români este o organizație profesională care are ca obiectiv sprijinirea intereselor antreprenorilor mici și mijlocii din sectorul vitivinicol, cu scopul de a promova politici și reglementări echitabile în domeniu.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul intervenției DR-33.
Finanțarea acordată prin intermediul intervenției DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol și pomicol” este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/an, fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere.
Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, acordat în baza unui plan de afaceri. Beneficiarii care pot obține finanțare prin DR-33 sunt grupurile de producători din sectorul agricol și din cel pomicol, constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), înainte de solicitarea sprijinului.
Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
Versiunea finală a Ghidului solicitantului, precum și anexele aferente sunt disponibile pe pagina AFIR, la secțiunea Finanțare sau accesând următorul link: https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-33/.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Evenimentul fanion al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), Ziua Porumbului Orezu, se va desfășura pe 11 septembrie 2024 în ferma Elsit, din județul Ialomița.
Ajuns la ediția cu numărul 15, evenimentul din ferma lui Nicolae Sitaru va aduce împreună, ca de fiecare dată, agricultori și tehnologiile cele mai noi din domeniu. „Ediția din 2024 este una specială, fiind locul unde Forumul APPR va organiza cea mai mare Conferință Națională destinată managmentului riscurilor în agricultură”, precizează Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
Anual, la Orezu, în ferma Elsit se adună peste 2000 de participanţi pentru a celebra cultura de porumb. Ziua Porumbului Orezu nu este doar o ocazie de a împărtăși cunoștințe și expertiză, ci și o modalitate de a întări legăturile din comunitatea agricolă. Participanții au ocazia să socializeze, stabilind noi relații și dezvoltând colaborări viitoare.
Reamintim că anul trecut, Ziua Porumbului Orezu nu a avut loc deoarece platforma din ferma ialomițeană a fost grav afectată de condiţiile pedoclimatice extreme, fapt ce a dus la incapacitatea culturii de porumb de a fecunda. Prin urmare, organizatorii, Forumul APPR şi partenerii s-au aflat în faţa unei situaţii fără precedent, imposibilitatea realizării evenimentului mult aşteptat de către actorii din sectorul agricol.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La început de primăvară am ajuns în județul Iași, la Bălțați, unde Marian Topală (44 de ani) lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl său. De întreaga suprafață agricolă se ocupă fermierul împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp. Seceta este cea mai mare provocare a ultimilor ani, însă problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice.
Reporter: În prezent lucrați 600 de hectare, iar povestea fermei a început cu mulți ani în urmă. O afacere agricolă pornită de tatăl dvs, inginerul agronom Dumitru Topală, un om care s-a zbătut inclusiv pentru mediul asociativ și care azi nu mai este, din păcate. Dumnezeu să-l odihnească!
Marian Topală: Totul a început aici în 1992, acum 32 de ani, a fost o exploataţie începută de tatăl meu care, din păcate, nu mai este alături de mine. El s-a ocupat de comasarea terenurilor, a putut să facă faţă junglei din anii ’90, ştim foarte bine cu toţii ce se întâmpla pe atunci.
„Cel mai mult, seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri. Devine din ce în ce mai dificil.”
Reporter: Atunci când creditele aveau dobânzi galopante...
Marian Topală: Da, tata a pornit afacerea asta, a făcut ferma când creditele erau aproape de 80%, dar am rezistat în tot acest timp. Exploataţia se află situată în comuna Bălţaţi, mai exact în jurul satului Sârca, o suprafaţă de 600 de hectare, aproape compactă, e despărţită doar de drumuri de exploataţie, şi de aici pot să zic, optimizarea tuturor lucrărilor şi a cheltuielilor.
Reporter: Suntem în anul 2024, după câţiva ani de pandemie, cu un război la graniţă, ce au însemnat toate aceste lucruri din punct de vedere economic? Cum s-au schimbat toate lucrurile?
Marian Topală: Pe lângă ce aţi zis dvs., legat de cei doi ani de pandemie şi acum aproape doi ani de război, să nu uităm de cei doi ani de secetă care au fost între aceste episoade, care de fapt ne-au marcat mult mai mult decât restricţiile din vremea pandemiei sau nesiguranţa de zi cu zi, având în vedere că este un război alături de noi. Cel mai mult seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri, iar după toate acestea a avut loc o explozie a costurilor din cauza preţurilor la inputuri, la motorină, la forţa de muncă. Devine din ce în ce mai dificil. Peste toate astea, mai avem de-a face şi cu acest Green Deal la care trebuie să ne supunem.
„Legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde.”
Reporter: La început de an fermierii, au protestat în toată Europa, şi la noi, dar mai ales în Vest, ceea ce arată că fermierilor din toată Europa le este greu.
Marian Topală: Le este greu şi pot să zic că le-a cam ajuns cuţitul la os, pentru că legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde. Nu este posibil ca în timpurile de astăzi să lăsăm necultivat 4% din terenul exploataţiilor noastre, ştiind foarte bine nevoia de hrană continuă a acestei planete. Este ceva ce eu nu pot să înţeleg.
„Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau nu sunt în pas cu realitatea din teren.”
Reporter: Ce ar trebui să facă autoritățile în sprijinul fermierilor?
Marian Topală: Din ce am observat, autorităţile sunt mai mult cu urechea şi cu privirea către Bruxelles decât cu privirea spre truditorii pământului. Deci, ce vine de acolo trebuie implementat, pentru a putea beneficia în continuare de anumite avantaje aduse de această piaţă comunitară şi de Uniunea Europeană. Dar situaţia per ansamblu este la fel în toată Europa, fermierii, toţi, sunt nemulţumiţi, de aceea au ieşit la proteste. Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau acolo nu sunt în pas cu realitatea din teren.
Reporter: Să revenim la povestea fermei dvs., care începe cu un tractor U650 şi cu un autocamion denumit popular Raba. Cu ce utilaje lucraţi acum? Şi nu întâmplător vă pun această întrebare, ci v-o adresez din punctul de vedere al eficienţei economice, care trebuie să fie din ce în ce mai mare, având în vedere condiţiile în care se face agricultură azi, având în vedere toate provocările menționate mai sus.
Marian Topală: Pot să spun că acum peste 30 de ani, când a început toată această afacere, existau mai multe U650, nu doar cel pe care l-aţi văzut în fermă, erau undeva la 15-17 tractoare U650, erau mult mai mulţi angajaţi, undeva peste 30, pentru a putea să facem faţă acestei provocări, acestei exploataţii. În momentul de faţă, cele 600 de hectare sunt lucrate cu trei mecanizatori împreună cu mine şi, desigur, utilaje performante de care nu ne putem lipsi. Am accesat fonduri europene cu ani în urmă, am putut să achiziţionez o combină pentru recoltat păioase şi floarea-soarelui şi porumb, cu toate echipamentele necesare, un tractor de mare putere, 300 CP, cu toate utilajele aferente, instalaţii de erbicidat, instalaţii de fertilizat, deci pot să zic că am cam toată gama de maşini pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.
Reporter: Grâul arată bine acum, primăvara, vedem o nuanţă de verde proaspăt, însă ne spuneaţi că v-aţi luptat cu seceta. Condiţiile agro-meteorologice se schimbă dramatic, pornind de la încălzirea globală. Cum trebuie să se adapteze fermierul pentru a face faţă secetei?
Marian Topală: Prima mea opţiune a fost aceea de a renunţa la soiurile româneşti de grâu. Am optat pentru niște soiuri din Austria. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei-mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Unde ne aflăm acum este soiul austriac Logika. După cum se vede, arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură.
„Nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, niciun an nu seamănă cu celălalt.”
Reporter: Ce înseamnă aceste variaţii extreme de temperatură?
Marian Topală: Nu ştim cum se mişcă curenţii de aer, am văzut temperaturi de 0°C noaptea, ceea ce este îngrijorător pentru plante, pentru culturi, şi pentru cele din câmp, dar mai ales pentru livezi. Suntem aici într-un bazin pomicol foarte important. Aceste variaţii de temperatură afectează foarte mult plantele.
Reporter: Şi noi, oamenii, le resimţim.
Marian Topală: Exact. Vă daţi seama ce se întâmplă jos, la nivelul solului. Sperăm totuşi să nu sufere atât de mult, să fie o perioadă de doar câteva ore cu aceste temperaturi de 0° sau minus 1°C, pământul începe să se încălzească şi sperăm să nu avem prea multe pagube.
Reporter: Să revenim la ceea ce vorbeam mai devreme, despre războiul de la graniţă. Piaţa a fost inundată de cereale din Ucraina, care sunt produse la preţuri mult mai mici și nu respectă normele europene. Ce înseamnă acest lucru pentru fermierul din România?
Marian Topală: Vă daţi seama că este foarte dificil să poţi produce la standarde europene şi la cerinţe europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al ucrainenilor. Nu ştiu dacă vom reuşi. Dar, oricum, ceea ce vindem noi sau s-a vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – s-a făcut în pierdere. Mai ales că acum se apropie, în sud, peste 60 de zile începe, recoltatul la orz. Deci, mai sunt 60 de zile şi atunci vom vedea cum va evolua piaţa. Până acum, din ce am văzut, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor, din ce am urmărit bursa şi celelalte reportaje legate de acest lucru.
Reporter: Aşadar, în prezent avem foarte multe variabile din punct de vedere agrometeorologic, din punct de vedere economic. Pe vremuri se spunea că toată lumea se pricepe la fotbal şi la agricultură. Cum trebuie însă să gândească fermierul din zilele noastre?
Marian Topală: Pot să zic că nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai facem agricultură așa cum se scria în cărți, perioadele optime s-au schimbat. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă, pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Companiile producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, este un lucru îmbucurător pentru noi. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.
„Fără pasiune, nu poţi să faci agricultură. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă.”
Reporter: Am vorbit până acum despre cultura mare, dar dvs. faceţi şi pomicultură.
Marian Topală: Da. În fermă am o suprafaţă de aproximativ un hectar de cireş, un hectar de cais. Livada de cireş a fost ultimul lucru făcut împreună cu tatăl meu acum 13 ani şi de aceea mă străduiesc s-o îngrijesc şi să arate foarte bine, în amintirea lui.
Reporter: Aşadar vorbim şi de pasiune, nu doar de eficienţă economică.
Marian Topală: Exact. De fapt, tot ceea ce vedeţi este pasiune, pentru că fără pasiune nu poţi să faci agricultură. Agricultura nu e ca un job de la ora 8:00 la ora 16:00, după aia te-ai dus acasă, ai uitat orice problemă. Nu. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă, şi într-adevăr eşti pasionat să faci acest lucru, să stai în natură, să vezi plantele de la zi la zi cum cresc, să vezi acea sămânţă pe care o pui în pământ şi în trei-șapte zile o vezi că răsare şi este viaţă acolo. Tot ce vedeţi în jurul nostru e viaţă.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!