IPSO va expune nouă modele de tractoare John Deere din seriile 5E, 5GF, 5M, 6MC, 6M, 6R, 7R, 8RT şi 9RX,  noutatea şi totodată vedeta acestei categorii de utilaje urmând să fie tractorul 9RX, lansat de John Deere la finalul anului 2015, și care va fi expus pentru prima oară la AgriPlanta- RomAgroTec, anunță compania printr-un comunicat de presă.

„După ani de proiectare, teste în camp și feedback din partea clienților, John Deere a introdus primul său tractor pe 4 şenile: NOUL 9RX. Cele 4 modele de tractoare dispun de doua motorizari de 13,5 l si 15 l, cu puteri între 470 şi 620 CP. Tractorul este echipat cu transmisie e18 cu efficiency manager. Noul 9RX are un șaşiu mare şi robust şi un sistem pe șenile creat pentru a oferi putere superioară, durabilitate și este mai ușor de condus, în special atunci când îi sunt atașate implemente mari pe câmp”, se precizează în comunicat.

Compacte, versatile şi uşor de manevrat, tractoarele din seria 5E combină în mod ideal calitatea şi fiabilitatea specifice utilajelor John Deere. Acestea sunt dotate cu motor de 2,9 litri cu 3 cilindri PowerTech M cu turbocompresor de 55 CP, 65 CP sau 75 CP, 9 viteze de deplasare înainte şi 3 viteze de deplasare înapoi şi au o capacitate mare de ridicare de pana la 1,8 tone. Tractoarele seria 5E sunt de asemenea ideale pentru fermele specializate care necesită utilaje fiabile care se pot deplasa agil în spaţii mici, producând în acelaşi timp un zgomot minim.

Ideale pentru aproape toate lucrările din livezi sau podgoriile mari, tractoarele din seria 5GF oferă manevrabilitate şi vizibilitate mare, plus capacitatea prizei de putere care uşurează munca pentru cele mai solicitante sarcini.

Seria 5 M cuprinde tractoare destinate fermelor zootehnice. Motoarele de 2,9 litri pentru 75 CP şi 4,5 litri pentru 85 CP, 100 CP şi 115 CP, sunt echipate cu injecţie electronică CommonRail care conduce la o economie de combustibil de 11% şi o pompă hidraulică de 94l/min. Designul robust al cadrului central al tractoarelor 5M este ideal pentru ridicarea greutăţilor mari de către încărcătorul frontal sau orice altă lucrare cu echipamente frontale grele. Construcţia solidă a seriei 5M oferă o stabilitate exceptională şi permite o încărcătură maximă generoasă de 6.500 kg pe tractoarele cu cabină.

Tractoarele John Deere 6MC sunt utilaje capabile şi versatile, echipate cu motoare de 4,5 L PWX cu transmisie PowerQuad Plus 16/16 (40 km/h), în standard sau PowrQuad Plus 24/24 (40km/h) opţional, pentru a oferi un cuplu lin, rapid şi confortabil. Printre caracteristicile modelelor din seria 6MC se numără: saşiu complet, platformă compactă versatilă şi soluţii inteligente GreenStart/ ISOBUS Ready.

Tractoarele din seria 6R au o putere cuprinsă între 105CP şi 255CP, cu motor puternic PowerTech Plus. Acest nou grup propulsator cu sistem ecologic GreenEfficiency oferă o economie de combustibil fără precedent, folosind un singur combustibil.

Tractoarele din seria 7R se caracterizează prin versatilitate, fiabilitate, performanţă şi sunt destinate fermelor mari şi prestatorilor de servicii, având o putere cuprinsă între 201 CP şi 319 CP.

Tractoarele seria 8R/8RT  sunt echipate cu motoare John Deere puternice pentru aplicaţii solicitante: arat, cultivat, discuit, scarificat şi însămânţare.  Motorul cu două turbine de 9.0 L Power Tech PSX eliberează până la max. 420 CP cu Managementul Inteligent al Puterii.

Președintele consiliului de administrație al AgroConcept Impex SRL, Heinrich „Ricky” Stein, distribuitorul exclusiv în România al produselor New Holland Agriculture își dorește ca firma pe care o conduce să devină parteneră atât cu fermierii mari, dar și cu cei mici, precizând totodată că își dorește ca agricultura românească să nu ajungă să fie gestionată doar de câțiva producători agricoli influenți.

„Nu vreau ca întreaga agricultură românească să fie doar în mâinile câtorva fermieri. Nu este sănătos pentru mediu, nu este sănătos pentru industrie, nu este bine pentru populație. Este un trend ca oamenii să plece de la oraș la sat, să devină fermieri; oamenii tineri. Există chiar și un sprijin guvernamental pentru asta”, a declarat Heinrich „Ricky” Stein, președintele consiliului de administrație AgroConcept Impex SRL, filiala în România a Gemila Beteiligungsverwaltungs GmbH, cu ocazia inaugurării sediului central din Șindrilița. „Nu ne dorim să convingem doar fermierii mari, ci și pe cei mici și că le putem fi parteneri. Succesul de bazează pe o activitate impecabilă post-vânzare, vânzări transparente, faptul că furnizăm produse excelente și că tot ce facem, o facem pentru sustenabilitate”.

Cu un buget investițional pentru România care totalizează circa 20 de milioane de euro, AgroConcept și-a propus păstrarea cotei de piață pentru 2016, adică 20-22 la sută din total (conform spuselor lui Marcelo Pedrazzini, Business Director New Holland Agriculture).

„În ceea ce privește ținta noastră de vânzări, pentru acest prim an ne-am propus să păstrăm cota de piață pe care New Holland o are în România, iar în următorii ani, cu siguranță obiectivele noastre vor fi direcționate către creșterea acesteia”, a punctat Stein. „În ceea ce privește finanțarea pentru fermieri, le vom oferi toate soluțiile. Nu suntem noi cei care stabilim soluțiile. Sunt clienții noștri cei care ales soluția de finanțare. Soluția de finanțare a clientului este destul de subiectivă. Orice soluție alege, vom fi acolo și vom fi competitivi”.

Cu o orientare proactivă către client, șeful AgroConcept a menționat totodată că echipa de after sales este deja echipată cu cele mai bune piese de schimb, unelte și scule, astfel încât nevoile partenerilor de business (atât fermieri mari, cât și producători agricoli mici) să fie satisfăcute la timp.

„AgroConcept se străduiește ca toți angajații săi să aibă o abordare de business care are ca element central apropierea față de client. Ne dorim să învățăm zilnic de la clienții noștri și vom folosi aceste cunoștințe pentru a-i servi din ce în ce mai bine”, a spus Ricky Stein. „Trebuie să le fim aproape clienților noștri, trebuie să le garantăm cei mai scurți timpi de intervenție, disponibilitate ridicată a pieselor de schimb, prețuri corecte și transparente, precum și contact permanent cu aceștia. (...) Cu cât suntem mai aproape de clienții noștri, cu atât mai ușor ne va fi să le fim aproape atunci când vom avea nevoie, ba chiar un pic înaintea acestui moment. Centrele de service sunt un element de suport al acestei activități, însă majoritatea operațiilor se desfășoară pe câmp. Din acest motiv, echipa noastră after sales este echipată cu cele mai bune scule. Vor susține sesiuni de training în mod constant; nu ne oprim niciodată din a învăța”.

Jumătate din parcul de tractoare din România este îmbătrânit. Peste 100.000 de unități sunt Universal 650

În condițiile în care jumătate din parcul de tractoare din România este „îmbătrânit”, conform spuselor lui Marcelo Pedrazzini, Business Director New Holland Agriculture, potențialul la care se poate ajunge din punct de vedere al numărului de tractoare vândute anual în România este de 4.000 pe parcursul a 10 ani.

În condițiile în care New Holland deține 20 la sută din piață, AgroConcept ar putea comercializa constant, în următorul deceniu, nu mai puțin de 800 de tractoare anual.

„Aceasta este previziunea noastră. Aceasta ar trebui să fie ținta de achiții de tractoare noi a României – 40.000 de unități într-un deceniu”, a afirmat Pedrazzini.

Datele statistice ale Ministerului Agriculturii relevă că la sfârșitul anului 2014, parcul de tractoare al României totaliza 193.120 unități. Potrivit spuselor specialiștilor din piață, peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. Tot aceștia afirmă că New Holland, Case şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr.

Spre comparaţie, în 2011 parcul număra 183.000 de tractoare, ceea ce înseamnă o creştere de 10.000 de utilaje la fiecare patru-cinci ani. Anual în România se vând între 1.900 şi 2.000 de tractoare, cei mai mari jucători fiind John Deere, New Holland, Case şi mai nou Deutz Fahr, brand german preluat de fostul importator al New Holland.

Raportat la judeţe, cel mai prolific este  Timişul, singurul cu peste 10.000 de tractoare, urmat de Bihor cu aproape 9.800 şi Dolj cu 7.700. Cele mai puţine tractoare sunt în Prahova, Bistriţa şi Ilfov.

AgroConcept, importatorul și distribuitorul exclusiv New Holland Agriculture în România, își consolidează poziționarea ca partener de încredere al fermierilor români și inaugurează sediul central din Șindrilița, pentru a fi mai aproape de partenerii săi.

La șase luni de la semnarea parteneriatului de distribuție exclusivă a produselor New Holland Agriculture, AgroConcept anunță progrese importante în îndeplinirea obiectivului de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători din industria agricolă locală. Astfel, compania a pus bazele unei echipe profesioniste de consultanți de vânzări și asistență post-vânzare și a deschis șase puncte regionale de vânzare și service deja operaționale în Călărași, Giurgiu, Timișoara, Craiova, Constanța și sediul central inaugurat în Șindrilița astăzi.

Sediul central din Șindrilița reprezintă un centru integrat pentru vânzări/service/piese de schimb, sediul administrativ, locul unde se vor desfășura periodic training-uri special dedicate echipelor de vânzări și service. De asemenea, aici va fi gestionat și stocul central de piese de schimb.

AgroConcept devine distribuitor exclusiv al produselor Kvenerland în România. Parteneriatul exclusiv încheiat cu producătorul global de utilaje agricole Kverneland este un pas important al strategiei de dezvoltare a companiei ce are menirea de a aduce mai aproape de fermierii români toate mijloacele necesare care îi vor ajuta să dezvolte piața agricolă din România, având la îndemână cele mai noi și eficiente produse.

AgroConcept a intrat în 2016 pe piața agricolă din România poziționându-se ca partener al fermierilor locali.

Fostul șef al ANCPI, actualul director al OCPI Timiș, Arthur Ursu, a declarat într-un interviiu că pentru a se finaliza cadastrul sistematic până în 2018 (2020 fiind anul de trecere la plata unică a subvenţiei pe fermă), trebuie întabulat cât mai mult din extravilan în cartea funciară, demers aproape imposibil de realizat în procent de 100%.

„Dacă ar fi să extrapolăm și să discutăm la nivel național, pot face numai presupuneri, însă cred va fi destul de greu de a realiza 100% această cadastrare până în anii 2018-2020, dar nu imposibil, în baza câtorva măsuri oarecum excepționale. Cadastrul sistematic se realizează pe întreg UAT-ul, pe întreaga comună. Poate că ar trebui, pentru a ajunge la acest deziderat, să îndeplinim cât mai mult din întabularea în cartea funciară a terenului extravilan, să luăm o decizie prin care, preponderent în cadrul acestor lucrări de cadastru sistematic, să începem cu partea de extravilan, să finalizăm acțiunea pe această zonă și, de abia după aceea, să intrăm pe partea de intravilan”, a mărturisit șeful OCPI Timiș.

În plus, conform informațiilor pe care Ursu le deține, doar 12-15 la sută din totalul imobilelor gestionate de sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară (8.666.026 proprietăți cadastrate, situate în intravilan și extravilan la data de 24 martie 2016) se află în extravilan.

Vestea bună dată de Arthur Ursu în cadrul interviului este însă cea conform căreia viitorii proprietari cu acte în regulă nu vor scoate niciun ban pentru cadastrarea sistematică.

„Atât măsurătorile, cât și colectarea documentelor, realizarea documentațiilor tehnice, depunerea acestora la cadastru, plățile de tarife, toate sunt gratuite”, a afirmat directorul OCPI Timiș.

Fermierii români care primesc subvenţii pe suprafaţă trebuie să se pregătească pentru modificările din legislaţia europeană. Potrivit noilor reglementări ale Uniunii Europene (UE) în domeniu, începând cu anul 2020 se va trece la plata unică a subvenţiei pe fermă. Această măsură înseamnă că plata subvenţiei pe suprafaţă (SAPS) şi a subvenţiei pentru animale se va face într-o singură tranşă, pe exploataţie şi în funcţie de suprafaţa cultivată sau numărul de animale care alcătuiesc exploataţia. În condiţiile date, producătorii agricoli vor fi obligaţi să efectueze cadastrarea şi intabularea terenurilor agricole, pentru a nu se ajunge în situaţia în care să fie excluşi de pe lista agricultorilor care primesc subvenţii. Practic, Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) vine ca o mănușă pentru nevoile de întabulare a terenurilor arabile și pășunilor la nivel național, cu condiția să se și definitiveze.

Potrivit prevederilor actualului regulament de acordare a subvenţiilor pe suprafaţă, în situaţia în care doi fermieri declară la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) că exploatează acelaşi hectar de teren agricol, de unde rezultă că suprafaţa respectivă se suprapune, nici unul nu primeşte subvenţia pe suprafaţă pentru hectarul respectiv, până nu se clarifică situaţia juridică a terenului în cauză, dar primesc subvenţia pentru celelalte suprafeţe pe care le lucrează. Conform noilor reglementări, începând cu 2020, când se va trece la plata pe fermă, în situaţia în care apar suprapuneri, nu se va face plata subvenţiei pentru niciunul dintre cei doi fermieri, pe întreaga suprafaţă aflată în exploataţie, ceea ce înseamnă că aceştia vor pierde atât subvenţia pe suprafaţă, cât şi plăţile pentru animale.

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) este reglementat de Legea nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de HG nr. 294/2015. Acesta se desfășoară în perioada 2015-2023 și are ca obiectiv înregistrarea sistematică a imobilelor în 2337 UAT-uri situate în mediul urban și rural. Prin Programul Operațional Regional 2014- 2020 a fost instituită Axa prioritară 11 – Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară, ce are ca obiectiv înregistrarea sistematică cu fonduri europene a imobilelor în 793 de comune. PNCCF va beneficia de fonduri externe nerambursabile (UE) în valoare de 312 milioane euro, venituri proprii de aproximativ 900 milioane euro, respectiv de alocări din bugetul UAT-urilor prin finanțare și cofinanțare.

Revista Fermierului: La data de 24.03.2016, numărul de imobile gestionate de sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară era de 8.666.026, reprezentând 21,67% din 40.000.000, numărul total aproximat de imobile din România. Ce reprezintă această cifră pentru terenurile aflate în extravilan?

Arthur Ursu: Din câte țin eu minte, acum nu am cifrele de anul acesta, însă la nivelul anului trecut, când încă eram în cadrul ANCPI, știu că partea de extravilan din cadrul acestui procentaj (n.r. - în jur de 21 la sută) se situa undeva între 12 și 15 la sută; mult, mult mai mic decât intravilanul. Cu o inversare de situație, județul Timiș este singurul în care extravilanul are înregistrat mai mult decât intravilan.

R.F.: Cât ne va costa acest Program Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF)? Avem banii necesari?

A.U.: La ora actuală, finanțarea există. UE ne-a acordat în exercițiul bugetar 2015-2020, cu prelungire până în 2023, suma de 312 de milioane de euro pentru realizarea efectivă a PNCCF. În afară de acești bani, Guvernul României, printr-o Ordonanță de Urgență aprobată în anul 2014, a acceptat ca toți banii pe care ANCPI îi încasează, să rămână în bugeul Agenției și să poată fi utilizați expres și numai pentru realizarea lucrărilor de cadastru sistematic la nivelul întregii țări. Dacă luăm în calcul intervalul 2015-2023, sunt șapte ani de zile, aproape opt. Cu o medie de circa 90-100 de milioane de euro pe an, vorbim de aproape 800 de milioane de euro pe care ANCPI îi poate obține din taxele, din tarifele pe care le practică. Dacă adunăm și cele 312 de milioane de euro pe care îi primim de la UE, ajungem la aproximativ 1,1 miliarde de euro, bani, finanțare destinată executării acestor lucrări. Suma pe care am aproximat-o noi și specialiștii din domeniu că ar fi necesară, cu aproximație, ar gravita în juul cifrei de 1,2 miliarde de lei pentru cadastrarea întregii țări.

R.F.: Cine va suporta cheltuielile cu succesiunile, măsurătorile, întabulările în cartea funciară? Statul sau beneficiarii programului PNCCF?

A.U.: Pe beneficiar nu-l va costa absolut nimic. Atât măsurătorile, cât și colectarea documentelor, realizarea documentațiilor tehnice, depunerea acestora la cadastru, plățile de tarife, toate sunt gratuite. Omul nu trebuie decât să sprijine aceste echipe care vor măsura proprietățile, să le pună la dispoziție documentele de proprietate sau de posesie, astfel încât aceste lucruri să putem să le luăm în evidență și să deschidem acele cărți funciare, gratuit, pe care le primesc și le pot folosi pe viitor. În plus, trebuie menționat că susținerea financiară de către stat va exista și acolo unde sunt moșteniri de rezolvat, succesiuni, actualii proprietari fiind moștenitori ai uneia sau mai multor generații în urmă. De multe ori, aici oamenii evită să facă moștenirile pentru că de multe ori taxele de succesiune costă mai mult decât imobilele în sine. Ei, și aceste taxe sunt suportate tot de ANCPI. Urmează să se întocmească un protocol cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR), vizavi de plata acestor tarife standard pentru lucrările de cadastru sistematic. Totul, inclusiv aceste succesiuni sunt gratuite și plătite din acest fond al ANCPI.

R.F.: Începând cu anul 2020 se va trece la plata unică a subvenţiei pe fermă. Știm ce înseamnă acești bani pentru fermierul român. Avem șanse să acoperim o bună parte din nevoia de cadastru pentru zona extravilană, strict pentru ceea ce înseamnă teren arabil, pășuni etc?

A.U.: În acest caz aș aborda problematica distinct. Dacă o discutăm din punct de vedere strict al județului pe care îl reprezint actualmente în calitate de director OCPI, pot spune că Timișul are șanse relativ mari de a obține acest lucru, având în vedere momentul și procentul la care ne situăm astăzi.

Dacă ar fi să extrapolăm și să discutăm la nivel național, pot face numai presupuneri, însă cred va fi destul de greu de a realiza 100% această cadastrare până în anii 2018-2020, dar nu imposibil, în baza câtorva măsuri oarecum excepționale. Cadastrul sistematic se realizează pe întreg UAT-ul, pe întreaga comună. Poate că ar trebui, pentru a ajunge la acest deziderat, să îndeplinim cât mai mult din întabularea în cartea funciară a terenului extravilan, să luăm o decizie prin care, preponderent în cadrul acestor lucrări de cadastru sistematic, să începem cu partea de extravilan, să finalizăm acțiunea pe această zonă și, de abia după aceea, să intrăm pe partea de intravilan.

R.F.: Acest demers presupune o modificare legislativă?

A.U.: Există această Lege 150 din 2015 care a menționat posibilitatea cofinanțării lucrărilor de cadastru sistematic, cu alte cuvinte, orice primărie sau comună interesată din țară poate demara anticipat aceste lucrări de cadastru, iar ANCPI să cofinanțeze aceste lucrări cu 60 de lei pe imobil, așa cum este prevăzut în actul normativ. Acolo poate ar trebui menționat că aceste lucrări să fie făcute pe sectoare și să se înceapă efectiv prioritar cu extravilanul. După terminarea acestor lucrări să se facă plata și, apoi, să se intre pe intravilan.

R.F.: Știm că multe demersuri bune au fost blocate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de către entități... nemulțumite. Pot duce la prelungirea termenului de 2023 eventualele contestații pe licitațiile pentru PNCCF?

A.U.: Eu am o viziune puțin mai relaxată vizavi de acest lucru. Poate că aceste contestații care au apărut în cadrul primei sesiuni de licitații pe care ANCPI a organizat-o, au fost și dintr-o oarecare „secetă” de astfel de lucrări pe piață. Trebuie anunțat că în afara licitației pe care agenția a organizat-o acum pentru cele 147 de comune, pentru cadastrul general, în România au mai fost doar două licitații pentru acele lucrări prin programul CESAR; vorbim de 51 de comune în ultimii 25 de ani. Este clar că toate firmele și toți autorizații s-au bătut pe aceste lucrări. Dacă ne gândim însă că în România este de cadastrat 3.100 de UAT-uri, din care vreo 700 sunt orașe mari și foarte mari și dacă luăm în calcul faptul că, la nivel național, avem doar vreo 7.000 de topografi autorizați care au dreptul să facă astfel de lucrări, în această situație dacă va mai fi cazul de astfel de contestații. Eu cred că lucrurile se vor balansa invers. La un moment dat vor fi prea multe lucrări pe piață și nu va avea cine să le facă.

Conform datelor preliminare, în toamna anului 2015, fermierii din România au însămânțat cu rapiță un total de 412.400 hectare, cu 18.000 ha mai puțin decât în toamna lui 2014, potrivit datelor agregate de blackseagrain.net.

Diminuarea suprafețelor cultivate cu rapiță a fost generată de condițiile meteo nefavorabile. Vremea anormal de caldă din luna decembrie 2015 nu a permis plantelor să se întârească suficient. Mai mult, acestea au continuat vegetația o perioadă, risipind astfel nutrienții acumulați.

La începutul lunii ianuarie, temperatura aerului a scăzut, iar cantitatea de zăpadă nu a fost suficientă pentru a proteja cultura de rapiță în majoritarea regiunilor de producție.

În perioada 9-15 martie 2015, temperaturile din aer şi sol mai ridicate decât în mod normal vor imprima ritmuri de vegetaţie în general normale culturilor de câmp pe aproape întreg teritoriul agricol, iar în zonele de câmpie din jumătatea de sud a ţării, procesele de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor fi mai intense. Pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, precum şi la culturile semănate în perioada optimă, starea de vegetaţie se va prezenta medie şi bună, iar la cele tardive uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta medie şi slabă, îndeosebi pe terenurile afectate de seceta pedologică.

La rapiţa înființată în epoca optimă se va înregistra înfrunzirea (8-16 frunze), pe întreg teritoriul agricol al ţării.

Drept urmare, specialiștii ANM din România recomandă continuarea controlului biologic pentru determinarea vigurozităţii plantelor la speciile de toamnă (orz, grâu şi rapiţă).

În această perioadă va predomina un regim termic mai ridicat decât în mod obișnuit, în aproape toată țara. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 3...13°C, abaterile termice pozitive fiind de 1...7°C, în majoritatea regiunilor agricole.

Ucraina: Rapița se află în stare de vegetație ușoară

În perioada 29 februarie – 4 martie 2016, condițiile agrometeo din Ucraina au fost oarecum similare cu cele de săptămâna trecută. Potrivit meteorologilor, o așa vreme neobișnuit de caldă a mai fost observată în 2002, 2008 (chiar și mai caldă), 2010, 2014 și 2015, dovadă clară a tendinței de schimbare a climei.

În săptămâna menționată, temperatura aerului s-a situat în intervalul -0,2 și 7,4 grade Celsius. Temperatura maximă a aerului a crescut până la 13 grade Celsius, iar cea minimă (din cele mai friguroase nopți) a ajuns la nivelul de -8 grade Celsius, în regiunea Dnepropetrovsk. Precipitații în cantități și intensități diferite, sub forma ploilor și lapoviței au fost observate de-a lungul întregii țări, excepție făcând regiunile din sud. Pământul s-a dezghețat în mai toate regiunile țării. Nivelul de adâncime la care a pătruns înghețul nu a fost mai mare de cinci centimetri, iar umiditatea acumulată în sol a fost eficientă.

Rapița reacționează negativ însă la fluctuațiile abrupte de temperatură din primăvară. Cea mai apropiată de optim temperatură pentru creșterea masei vegetative este de 18-20 de grade. Începând cu 3 martie a.c., starea de vegetație a rapiței de toamnă se va prezenta slabă spre medie.

Munca în agricultura de semisubzistență continuă să fie unul dintre principalii factori care stau la baza riscului ridicat cu care se confruntă țara noastră în materie de sărăcie sau excluziune socială, un procent de 55 la sută dintre locuitorii zonelor rurale fiind în continuare expuși acestor două mari probleme, se arată în „Raportul de țară pentru România”, dat publicității pe 26 februarie 2016 și care urmează să fie prezentat oficial la data de 9 martie 2016.

Mai mult, ponderea ridicată a sectorului informal și neparticiparea la sistemul de pensii de tip contributiv a locuitorilor de la sate se traduc prin perspective defavorabile în materie de pensii, se mai precizează în document.

„Munca în agricultura de semisubzistență este unul dintre principalii factori care stau la baza riscului ridicat cu care se confruntă România în materie de sărăcie sau excluziune socială. Cincizeci și cinci la sută dintre locuitorii zonelor rurale sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială (în comparație cu 31% în orașele mici și suburbii și 28% în orașele mari). Veniturile reduse asociate cu agricultura de semisubzistență sunt cauza ratei celei mai ridicate a sărăciei persoanelor încadrate în muncă din Uniunea Europeană (20%) și o concentrație a sărăciei monetare în zonele rurale (71%). Ponderea ridicată a sectorului informal și neparticiparea la sistemul de pensii de tip contributiv se traduc prin perspective defavorabile în materie de pensii. În plus, aproximativ 80% din beneficiarii asistenței sociale trăiesc în zone rurale”, potrivit documentului întocmit de Comisia Europeană.

În viziunea specialiștilor de la Bruxelles, zonele rurale de la noi din țară se confruntă cu provocări specifice, cum ar fi utilizarea foarte deficitară a capitalului uman și existența unor „insule” de sărăcie și de excluziune socială adânc înrădăcinate.

„Agricultura, care este ocupația tipică în zonele rurale, reprezintă 29% din totalul locurilor de muncă din România, însă numai 5% din PIB. O mare parte din forța de muncă rurală lucrează în agricultura de subzistență sau de semisubzistență, asociată cu munca informală sau cu munca familială neremunerată, cu o productivitate scăzută și cu sărăcia”, se mai afirmă în raport.

O altă informație îngrijorătoare este și aceea conform căreia nu scăpăm de ocuparea forței de muncă în agricultura de subzistență, pe termen scurt probabilitatea aceasta fiind situată la un nivel ridicat, în condițiile în care mai bine de un sfert din totalul locurilor de muncă ocupate până în 2030 find în acest domeniu.

„Productivitatea muncii în agricultură, silvicultură și pescuit este de peste cinci ori mai scăzută decât media națională. Creșterea productivității agricole ca urmare a progresului tehnologic și a unor perspective profesionale mai bune în restul economiei este susceptibilă de a avea ca rezultat pierderi semnificative de locuri de muncă pe termen lung (agricultura reprezentând 25% din numărul total de locuri de muncă în 2030, potrivit calculelor Cedefop). Cu toate acestea, pe termen scurt, este probabil ca ocuparea forței de muncă în agricultura de subzistență să rămână la un nivel ridicat”, conform documentului „Raportul de țară pentru România”.

Fermele continuă să nu fie competitive

Un alt subiect abordat în detaliu de europeni a fost și acela al competitivității fermelor românești. În opinia celor de la Bruxelles, activitățile economice ale exploatațiilor agricole din România au o diversificare limitată și depind de piețele de mărfuri pentru vânzarea produselor agricole, întrucât afacerile agroalimentare locale sunt limitate (potențial intern și de export).

Totodată, dezvoltarea agricolă a României continuă să fie limitată de structura polarizată a exploatațiilor, de fragmentarea extinsă și de accesul limitat la credite. Fermele de nivel mare și mediu care au nevoie de modernizare reprezintă doar 8% din exploatații și gestionează aproximativ 71% din suprafața agricolă utilizată. Pe de altă parte, restul de 92% care reprezintă ferme mici sunt exploatate pe bază de subzistență sau de semisubzistență. Acestea se caracterizează printr-o productivitate și o dotare tehnică limitate, printr-o orientare spre piață redusă sau inexistentă și printr-un nivel scăzut de cooperare sau printr-o lipsă a cooperării pentru realizarea economiilor de scară.

„Accesul la credite este în continuare dificil, fapt care împiedică dezvoltarea și utilizarea fondurilor UE. În noiembrie 2015, numai 14% din cele 32 de milioane de proprietăți rurale estimate erau înregistrate în baza de date eTerra. Cu toate acestea, cifra este în creștere constantă, cu ajutorul unui proiect finanțat din fonduri ale UE. În România, fondurile pentru dezvoltare rurală s-au concentrat pe sporirea competitivității, creșterea valorii adăugate a produselor agricole și dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare pentru micii fermieri. Încurajarea asocierii fermelor mici în cooperative agricole reprezintă o prioritate, la fel ca înființarea unui fond de credit pentru sectorul agricol”, se mai precizează în documentul celor de la Comisia Europeană.

Irigăm cu costuri mari, dar ne-am revigorat exporturile

Agricultura continuă și să fie o mare consumatoare de energie, infrastructura de irigații deteriorată constituind impedimente în calea competitivității exploatațiilor.

Potrivit raportului, suprafața totală acoperită de infrastructura de irigații reprezintă 20% din terenul agricol utilizat, dar suprafața irigată a scăzut în ultimii ani din cauza ineficienței sistemului, a costurilor de întreținere ridicate și a condițiilor meteorologice. Există planuri de îmbunătățire a legislației privind irigațiile. Totodată, programul de dezvoltare rurală va finanța și modernizarea infrastructurii de irigații.

Același document relevă totodată faptul că evoluția exporturilor reflectă potențialul agricol subiacent al României. Țara noastră era un importator net de produse agricole, însă balanța comercială privind produsele agricole și alimentare a devenit pozitivă începând cu 2013.

„A crescut de la 391,2 milioane EUR în 2013 la 517,8 milioane EUR în 2014, reflectând o ușoară îmbunătățire a competitivității agriculturii. Îmbunătățirea balanței comerciale a fost determinată de exporturile în interiorul UE, care au crescut cu 10% din 2013 până în 2014. În perioada 2009-2014, ponderea importurilor agricole în totalul importurilor a fost constantă, situându-se la aproximativ 9%, iar ponderea exporturilor agricole în totalul exporturilor a crescut treptat de la 8% la 11%”, afirmă oficialii europeni în raport.

Comisia Europeană a publicat analiza sa anuală privind provocările economice și sociale cu care se confruntă statele membre ale UE, așa-numitele rapoarte de țară. Rapoartele reprezintă un instrument al semestrului european raționalizat pentru coordonarea politicilor economice care permite monitorizarea reformelor de politică și care indică din timp provocările pe care statele membre ar trebui să le abordeze. În urma publicării, în luna noiembrie, a analizei anuale a creșterii pentru 2016 și a recomandării privind zona euro, care stabileau prioritățile la nivel european, acum, prin aceste rapoarte, semestrul european își îndreaptă atenția asupra dimensiunii naționale. Rapoartele vor sta la baza discuțiilor cu statele membre privind opțiunile lor de politici naționale, anterior prezentării programelor lor naționale în aprilie și vor contribui la formularea, spre sfârșitul primăverii, a recomandărilor specifice pe care Comisia le adresează fiecărei țări.

Etapele de parcurs

În cadrul semestrului european, CE va continua dialogul strâns cu statele membre. Luna aceasta, Comisia va organiza reuniuni bilaterale cu statele membre pentru a discuta rapoartele de țară. Comisarii vor efectua, de asemenea, vizite în statele membre pentru a se întâlni cu guvernele naționale, cu parlamentele, cu partenerii sociali și cu alte entități. Statele membre trebuie să prezinte în aprilie programele lor naționale de reformă și programele lor de stabilitate (în cazul țărilor din zona euro) sau de convergență (în cazul țărilor din afara zonei euro), care abordează finanțele publice. Comisia a invitat statele membre să se consulte îndeaproape cu parlamentele naționale și partenerii sociali atunci când pregătesc aceste documente. Comisia va prezenta, apoi, în primăvară, propunerile sale privind un nou set de recomandări specifice fiecărei țări, care vizează principalele priorități economice și sociale ale fiecărei țări.

Tot în luna martie, Comisia va decide asupra categoriei aferente procedurii privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) în care se va încadra fiecare stat membru care face obiectul unui bilanț aprofundat. Din acest an, Comisia a redus numărul categoriilor de dezechilibre macroeconomice (PDM), de la șase la patru: niciun dezechilibru, dezechilibre, dezechilibre excesive și dezechilibre excesive cu măsuri corective.

Context

Publicarea timpurie a acestor rapoarte de țară se înscrie în eforturile de raționalizare și de consolidare a semestrului european, în conformitate curaportul celor cinci președinți și cu măsurile anunțate de Comisie în vederea finalizării uniunii economice și monetare a Europei. Unele dintre aceste măsuri au fost inițiate anul trecut, iar punerea lor în practică este confirmată în acest an, în scopul de a facilita un dialog veritabil privind prioritățile europene, inclusiv provocările cu care se confruntă zona euro, la începutul semestrului european, precum și în scopul alocării de mai mult timp, ulterior, pentru dialogul cu statele membre și părțile interesate la toate nivelurile, pentru a se reflecta asupra priorităților lor. Aceste rapoarte reliefează, de asemenea, atenția mai mare pe care Comisia o acordă în cadrul semestrului european aspectelor legate de ocuparea forței de muncă și problematicii sociale.

Conferința organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor Publice, lansează „Raportul de țară pentru România", publicat de Comisia Europeană în data de 26 februarie 2016, va avea loc la data de 9 martie 2016 la București. Următorul pas după publicarea raportului este transmiterea, de către autoritățile române, a Programului Național de Reformă și a Programului de Convergență. În cursul lunii mai 2016, pe baza documentelor sus-menționate și a analizei cuprinzătoare din Raportul de țară, Comisia Europeană va emite recomandările specifice de țară pentru România privind politicile economice.

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, a declarat drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu pentru Revista Fermierului.

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

Mai mult, lobby-ul mascat la nivel de conducere politică a țării și-a spus cuvântul după anii 2000.

Ea crede că abia atunci când cadastrarea se va fi definitivat la nivel național, realitatea dramatică va ieși la iveală.

„În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România”, a spus drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu. „În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional”.

Situația de necunoaștere vizavi de ce anume s-a întâmplat cu suprafețele arabile ale României a fost întreținută și perpetuată și de lipsa accesului la informația de calitate, a mai spus Steluța Neacșu: „Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru”.

Suprafața agricolă a României se întinde pe 14,6 milioane de hectare de teren. Țara noastră are suprafețe întinse cultivate cu cereale, dar media de producție este relativ scăzută, producându-se 4,4 tone de porumb la hectar, 3,4 tone de grâu, două tone de floarea-soarelui, considerabil mai puțin decât în alte state ale Uniunii Europene. Doar 2,5% din managerii exploatațiilor agricole au studii de specialitate. În plus, o treime din populația țării lucrează în agricultură, în special în cea de subzistență. Aproximativ patru milioane de exploatații individuale (dintre care 2,7 milioane neviabile economic), pe persoană fizică, lucrează 65% din întreaga suprafață agricolă a țării. Restul de 35% din teren este exploatat de fermele cu personalitate juridică ce susțin producția.

Revista Fermierului: Sunt voci din agricultura românească, destul de multe, care spun că străinii dictează la noi în țară atunci când vine vorba de terenurile arabile. Care este situația reală din punctul dumneavoastră de vedere?

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Legea 579, promulgată la începutului anului 2014, a liberalizat piața funciară în România. Liberalizarea pieței funciare, evident, a antrenat și mai mult interesul unor entități din afară care, deși investiseră și până la acel moment la noi în țară, nu aveau atâta susținere pe fond legislativ. (...) Mulți spun că aceste „investiții străine” au fost și sunt binevenite pentru că, altfel, noi nu am fi putut avea un venit constant pe fondul creării de locuri de muncă. N-aș putea spune că acest aspect este întru totul adevărat, pentru că știm prea bine că angajații români (mai ales cei din agricultură) continuă să fie plătiți foarte prost în comparație cu colegii lor din UE; salariul mediu este sub omologul său european.

O dată acaparat pământul de către străini (cumpărat prin societăți comerciale sau arendat pe 10-20 de ani), românul nu mai are control asupra suprafețelor arabile, implicit asupra resurei hrană. Nu mai vorbim de generațiile care vin după, care sunt blocate să investească. Competitivitatea este, iată, diminuată semnificativ la nivel rural. Noi nu mai putem gestiona și crește nivelul economic în acest segment agroalimentar, pentru că ne confruntăm cu anumite blocaje. Aceste blocaje pot fi eliminate doar în momentul în care vom avem libertatea de a fi din nou proprietari pe pământ, să-l muncim, să putem să susținem costurile, să producem și să valorificăm materia-primă. În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România.

R.F.: Cine are mai mult teren arabil în România? Investitorii autohtoni sau, dimpotrivă, cei străini?

S.M.P.N.: Există un mare decalaj între investitorii români și cei străini. Fermierii români sunt câțiva și sunt aceia care au reușit să preia anumite ferme de stat în perioada de după 1990, cum este și cazul lui Dimitrie Muscă, al lui Laurențiu Baciu etc., cei care au cunoscut într-o oarecare măsură direcția către care se va îndrepta România. Au avut și ceva viziune, bravo lor, însă sunt foarte puțini românii care au reușit.

În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional.

R.F.: Resursele naturale (apă, sol etc.) reprezintă priorități pentru marile puteri ale lumii. Din acest motiv, acestea investesc foarte mult și pe zona de agrointelligence (servicii specializate de informații). De ce noi nu avem și entități specializate informative pliate pe acest sector?

S.M.P.N.: În momentul de față, în România nu există o cultură a securității, global vorbind. În țara noastră este foarte greu ca pe individ să-l faci să conștientizeze ce înseamnă cultura de securitate. După aceea, individul trebuie învățat să conștientizeze ce înseamnă securitatea pe fiecare segment. Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru.

Așa cum am spus, noi nu avem cadastrarea terenurilor agricole și, atunci, nu putem crea soluții pe anume parcele, pentru că unii proprietari nu au un statut clar pe terenul respectiv. Ne-ar trebui până la cinci ani de eforturi, timp în care să suprapunem datele, pentru a putea să citim și să vedem posibile vulnerabilități sau riscuri care ar putea interveni în perioada următoare. Vorbim de o perioadă de test, după cadastrare, să se implementeze această agricultură de precizie la nivel național, să se suprapună datele, tocmai pentru a crea coerența și relevanța informațiilor pe care să le culegem și abia apoi să funcționeze. Deja noi nu facem nimic în momentul de față.

R.F.: Care sunt cei mai mari latifundiari străini ai României?

S.M.P.N.: N-aș putea da nume, pentru că aceste entități (n.r. - marii latifundiari) sunt integrate. Dacă aș spune Emiliana West Rom, aș vorbi despre un mic segment care, de fapt, este integrat într-un conglomerat mai mare. Apoi Maria Group, acolo deja ne raportăm la un grup și mai extins, unde îl descoperim și în alte segmente ale agriculturii și în alte parteneriate cu Orientul Mijlociu. Sunt și alții, dar analiza este complexă pe fiecare entitate în parte și rezultatele se pot schimba constant.

R.F.: În câți ani vom pierde controlul asupra terenurilor agricole?

S.M.P.N.: Mi-a teamă că în 2020 aflăm deja adevărul, din păcate, în momentul în care se va face cadastrarea. Să știți că aceste piedici de cadastrare a României multă lume nu le înțelege din perspectiva obiectivelor. Există și o manipulare, o dezinformare a oamenilor.

Aici este o dublă interpretare a lucrurilor, de ce, de fapt, nu s-a creat cadastrarea, tocmai pentru a mai ține un pic în suspans aflarea adevărului, atunci va ieși în evidență acest exod, această înstrăinare masivă a terenurilor agricole.

R.F.: Ați vorbit de entități integrate atunci când v-am întrebat de marii investitori în agricultură. Vă referiți inclusiv la prezența lor în sectorul de comercializare a inputurilor? Știm că sunt investitori străini care dețin teren arabil, atât în proprietate, cât și în arendă, au ferme zootehnice, dau pe datorie pesticide, motorină, semințe și chiar și-au dschis și IFN-uri...

S.M.P.N.: De obicei, aceste inputuri vin la pachet cu o serie de „beneficii” pentru agricultorul de rând. La un moment dat am realizat o analiză și am descoperit că nu acest segment reprezintă zona generatoare de profit pentru aceste entități, pentru că ei vin cu un alt pachet de servicii, mult mai integrate: financiare, bursă (un alt factor de insecuritate alimentară pentru că duce la un control al prețurilor), valorificarea, producerea și chiar procesarea materiei-prime de proveniență agricolă. Au foarte multe segmente la care se raportează. Să luăm ca exemplu Agricover. Această companie nu este doar furnizor de inputuri, el gestionează și conservă aceste grâne, după care influențează vânzarea acestor produse agricole. După aceea procesează, au terenuri arendate, zootehnie etc. Lucrurile sunt mult mai complexe și ar trebui să cunoaștem aceste lucruri. Și aceasta nu este singura entitate. Aș mai putea da și alte exemple de companii.

Parteneriat public-privat pe zona de agrointelligence

Revista Fermierului: Cine ar trebui să gestioneze zona informativă și de control cu privire la tot ceea ce se întâmplă în agricultură?

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: În momentul de față, știm foarte bine că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar trebui să fie cel care se ocupă cu gestionarea acestor informații și propunerea de soluții, analize pentru factorii decizionali. Însă, noi știm foarte bine că la nivel instituțional ne confruntăm în momentul de față cu disfuncționalități. Nu există o comunicare la nivel teritorial, local, iar informația să fie gestionată la nivel central. Nu există o legătură între societatea civilă și nivelul instituțional, acele think-tank-uri. Ar trebui să ne consultăm cu ceea ce există în teritoriu, să vedem clar, să putem avea o legătură strânsă cu societatea civilă, cu experții de renume (oarecum independeți) care pot analiza, gestiona bazele de date. Nu s-a creat acest lucru.

Eu nu zic că nu se vrea să se creeze, însă statul ar trebui să se deschidă mai mult către societatea civilă. MADR ar trebui să creeze un departament de analiză, un sector care să se ocupe cu această culegere de informații, cu rapoarte periodice pe fiecare segment, dar în parteneriat public-privat. S-a vorbit foarte mult de acest parteneriat public-privat, însă eu nu-l văd a funcționa în România, ceea ce ne dezavantajează într-un mod excepțional.

R.F.: De ce nu funcționează? Care sunt motivele?

S.M.P.N.: Nu există pentru că noi nu avem cadrul legislativ care să susțină acest lucru. A crea un parteneriat public-privat înseamnă a gestiona niște cheltuieli: încadrarea unor departamente, a unor sectoare la nivel teritorial, la nivel local, la nivel central. În al doilea rând, nu avem o viziune. Nu avem o strategie care să ne orienteze.

R.F.: Dar sunt tone de strategii pe zona de agricultură și dezvoltare rurală: președinția, Guvernul prin Ministerul Agriculturii, Academia Română, toate au conceput strategii.

S.M.P.N.: Într-adevăr, inclusiv Academia Română are o strategie, o viziune până în anul 2035. Strategii sunt, însă nu sunt aplicate sau aplicabile din cauza vulnerabilității legislative. Cum s-o aplic dacă eu nu am infrastructura necesară? Nu mai vorbim de infrastructura umană. Viziunea există, dar este formată după modelul european, că tot ceea ce creăm noi în momentul de față este după viziunea europeană. Nu putem crea o similitudine între România și alte țări din UE, care sunt cu 10-20 de ani înaintea noastră, cel puțin.

În momentul în care nu vine nimeni cu o strategie care să fie nuanțată, particularizată pe situația din România, ea nu se poate aplica. Nu mai vorbim de modificările pe care trebuie să le aducă la nivel de structuri, la nivel de infrastructură, la nivel de pregătire, pentru că noi vorbim de o dezvoltare durabilă. Către asta ne îndreptăm, către o dezvoltare durabilă economică, dacă vorbim din perspectiva agricolă.

R.F.: Ce înseamnă dezvoltare durabilă economică?

S.M.P.N.: Înseamnă echitate socială. În momentul de față nu avem echitate socială. Protecția mediului – Roșia Montană a fost un subiect unde, iată, securitatea alimentară implică inclusiv controlul resurselor naturale și protejarea mediului înconjurător. Și încă ceva – dezvoltarea economică. Când vorbim de dezvoltare economică, vorbim de competitivitate. Noi nu avem competitivitate în momentul de față. Tocmai ce discutam mai devreme că nu putem crea competitivitate la nivel rural, din moment ce nu avem control asupra terenurilor proprii și am fost puși în situația să le vindem.

Cum să investim? Cum să devenim investitori, când noi nu mai avem resursa necesară? Noi știm foarte bine că acele înstrăinări de terenuri agricole s-au făcut înainte să vină ajutoarele de la UE. Și asta pentru că noi am aderat în 2007 la Uniunea Europeană, iar abia după au venit acest subvenții. În momentul în care au venit aceste ajutoare, n-au mai venit pentru noi. Poate doar pentru un mic segment care a reușit să reziste pe această piață. Dacă am fi menținut terenurile până în 2010 când am început să avem și noi acces la anumite finanțări, altfel era agricultorul de rând motivat să investească.

Nu sunt de acord cu sistarea plăților directe pe suprafață

Revista Fermierului: Ar fi de bun augur sau dimpotrivă sistarea plăților pe suprafață, astfel încât să vedem dacă putem fi competitivi pe piață?

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Eu nu sunt de acord ca UE să le sisteze, chiar dacă acești bani (plăți directe și fonduri pentru dezvoltare rurală) nu vin în mare măsură pentru fermierul român. Eu propun altceva – să se mențină în continuare, iar noi să fim educați în spiritul de a atrage fondurile europene pentru investiții. Foarte mulți bani nu mai ajung în România. Nu sunt atrase toate fondurile europene pentru dezvoltarea durabilă la nivel național.

Fermierii noștri nu au fost educați să atragă banii europeni. Noi am venit cu ele, le-au atras doar cei care au fost școliți. Nu mai vorbim de faptul că investitorii străini din România iau o dată subvenții din România pentru că dețin controlul asupra acestor resurse naturale care se integrează în cadrul european și le exportă de două ori, au dublu beneficiu.

R.F.: De ce sunt încă mici prețurile mici la materia-primă agroalimentară de proveniență românească?

S.M.P.N.: Influența marilor jucători la bursele agroalimentare sunt destul de evidente. Au spații de depozitare pe perioade lungi a acestor cereale. Așteaptă momentul în care să le comercializeze. Evident, ei le preiau de la țărani cu un preț foarte mic și își permit să le stocheze, să devină jucători. Altfel spus, pe lângă faptul că preiau materia-primă cu un preț foarte redus de la agricultorul român, o depozitează, iar în momentul în care îl comercializează, nu mai există competitivitate. Dacă nu există competitivitate, agricultorul de rând nu mai poate vinde, nu mai poate interveni. Se crează astfel o volatilitate a prețurilor la un moment dat care nu este în beneficiul creșterii noastre economice, în niciun caz.

R.F.: Noi mai mâncăm românește?

S.M.P.N.: Mâncăm, dar nu la nivelul prețului la care ar trebui s-o facem și nu la calitatea așteptată de consumator. Consider că, în mare parte, românii au acces doar la o mâncare prelucrată, o mâncare care este procesată de trei patru ori, dar care este mai scumpă de trei patru ori față de alte țări. Mi-e teamă că, în viitor, vom ajunge să consumăm „vestita” hrană funcțională.

Investiția de aproape 800.000 de euro pe care fermierul mehedințean, Cornel Stroescu, alături de partenerul său de afaceri neamț, au efectuat-o până în prezent începând cu anul 2012 dă roade, în condițiile unui alt an (2015) secetos, care a generat pagube în ferma sa vegetală de nu mai puțin de două milioane lei.

Într-o mărturisire făcute presei de către președintele Camerei Agricole Naționale (CAN), acesta a recunoscut că anul agricol 2014-2015 începea promițător, nu mai puțin de 1.500 de hectare fiind înființate cu grâu, rapiță, porumb, floarea-soarelui și mazăre. Mehedințeanul însămânțase cu grâu în jur de 400 ha, circa 400 ha cu rapiță, aproximativ 200 ha cu porumb, 50 ha cu mazăre, iar restul suprefețelor plantate cu floarea-soarelui.

Răul avea să vină însă peste câteva luni, pierderi de bani cauzate de secetă, inclusiv un proces de insolvență intentat în luna septembrie 2015 de o mare casă de achiziții de cereale. Alt furnizor de inputuri a fost însă mai înțelegător: le-a plătit doar penalitățile.

„Reușite n-am prea avut în 2015. Ne-am confruntat cu seceta pe unele areale, ajungându-se chiar și până la 100% grad de calamitare. Mai mult, la grâu am pierdut la greutate hectolitrică din cauza unor ploi de scurtă durată la momentul vânzării și, bineînțeles, cei care au făcut achiziții, au cumpărat materia primă ca fiind furajeră. (...) După ce am tras linie, anul agricol 2014-2015 a însemnat pentru noi, în ferma vegetală, o pierdere de aproximativ două milioane de lei. Ca soluție de avarie și de redresare a situației (similară celor din 2007 și 2012), am purtat o discuție cu furnizorul de inputuri care ne-a înțeles și ne amână cu plata pentru anul acesta; achităm doar penalitățile. Alt furnizor de inputuri ne-a introdus însă la plată instrumente (n.r. - un cec de 870.000 le), deși datoria era mai mică și a și cerut și insolvența; am reușit însă să facem un alt împrumut. Mergem mai departe”, a precizat Cornel Stroescu.

Fermierul mehedințean a mărturisit, de asemenea, că singura cultură care a permis acoperirea unei părți a pierderilor a fost grâul, chiar dacă achizitorii s-au folosit de un tertip și, după câteva ploi scurte, i-au cumpărat lui Stroescu marfa la preț de materie-primă furajeră. Producția la hectar a fost și ea mică – doar 4.500 kg în medie. Rapița a fost însă cea care i-a creat probleme mari contractuale cu un gigant al tradingului.

„Până la final am obținut o producție medie de 4.500 kilograme de grâu la hectar. La rapiță am început cu o recoltă de 3.200 kg la hectar, dar ne-au distrus ploile. De asemenea, la porumb, din păcate, nu am reușit decât un plafon de maximum 800 kg pe hectar ca producție (cât să plătim arenda), iar la floarea-soarelui am obținut cam 500 kg/ha. În total, anul trecut am avut o recoltă în jur de 1.800 de tone de grâu pe care am fost nevoiți să-l vindem imediat după cules, pentru că a trebuit să achităm o parte din inputuri, să cumpărăm motorină pentru înființarea culturilor de toamnă și a trebuit să dăm și arenda. Asta chiar dacă avem capacități de depozitare de opt mii de tone. (...) La porumb n-am obținut îndeajuns de multă materie-primă nici măcar să plătim arenda. Ca producție, am obținut aproximativ 800 kilograme boabe la hectar, adică o sută și ceva de tone de porumb, prețul fiind de 0,55 lei kilogramul. La floarea-soarelui, am recoltat circa 150 de tone de materie-primă, cu un preț de achiziție de 1,2 lei/kg”, a adăugat șeful CAN.

Și în acest an de prețurile la inputuri care au rămas ridicate, atât sămânță, cât și îngrășăminte, a continuat el. Pe de altă parte, prețul cerealelor este în continuare „jos”, spune supărat Cornel Stroescu, fermier care a fost nevoit să vândă grâul cu 0,65 lei/kg.

„Putem spune că, la momentul acesta, prețul cerealelor dacă nu este egal, este chiar mai mic decât în perioada de recoltare. La recolta din 2015, prețul de achiziție a variat în funcție de calitate între 0,65-0,70 lei pe kilogramul de grâu. Eu, personal, am încasat 0,65 lei pe kilogram, la momentul culesului. În prezent, grâul de la noi din județ este tot la 0,65 lei kilogramul. Porumbul se vinde cu 0,55-0,60 lei kilogramul, iar floarea-soarelui cred că la 1,3-1,4 lei”, afirmă fermierul.

În toamna lui 2015 (anul agricol 2015-2016), Stroescu a însămânțat 700 ha cu grâu, 400 ha cu rapiță și 130 ha cu orz. Lista nu se oprește însă aici. 30 ha cu soia urmează să fie noul pariu al lui Stroescu cu prognoza agrometeo. Perspectivele sunt îmbucurătoare.

„Mergem mai departe și cu floarea-soarelui. Ca leguminoase avem mazăre în jur de 50 ha. Vrem să testăm și soia, pe circa 30 ha; poate va fi un an mai ploios. Dacă avem acum un pic de vreme frumoasă, vom însămânța soia în zilele următoare”, a zis el. „La noi, culturile de toamnă arată foarte bine. Am avut apă, am avut iarna aceasta zăpadă, a venit înainte să vină înghețul”.

Noi investiții în ferma zootehnică. Încă cinci hectare pentru găinile crescute la sol, „nu în baterii”

Pentru că 2015 nu este primul an în care Cornel Stroescu se confruntă cu seceta, 2007 și 2012 fiind alți ani „de referință” pentru șeful Camerei Agricole Naționale, acesta, alături de partenerul său neamț, decideau în urmă cu patru ani să investească într-o firmă aflată în insolvență și care avea să le salveze afacerile cu cereale. Prețul ouălor, că despre găinile ouătoare vorbim, păsări crescute la sol, nu în baterii, a păstrat constant fluxul de capital în firmă.

Prima investiție a fost de 450.000 euro.

„Acum patru ani de zile am hotărât să preiau o firmă care intrase în insolvență și care avea ca obiect de activitate creșterea de găini ouătoare. În 2012 am avut un an secetos. Am decis atunci că ar fi bine să ne putem susține prin integrarea producției. În acel an, unitatea de producție ouă deja intrase în insolvență (pe atunci nu era decât o singură hală) și, de aceea am preluat-o cu active și pasive. Suma achitată a fost în jur de 450.000 de euro, banii mei și ai asociatului meu neamț din ferma vegetală. Decizia a fost luată după ce m-am gândit că pot compensa pierderile pe cultură mare, cu partea cealaltă; a fost o reușită. Chiar am avut noroc pentru că prețul oului a rămas constant, în ciuda faptului că prețurile au fost mici la cereale. Am putut astfel să țin cât de cât sub control situația”, recunoaște Stroescu.

În 2013, cei doi aveau să construiască cu fonduri proprii încă o hală, demers care le-a scos din buzunar încă 300.000 de euro. Cea mai nouă investiție este de 40.000 de euro, bani plătiți pe alte cinci hectare de teren, vecine cu ferma. Peste 20.000 de găini produc constant circa 16.000 de ouă.

„Deținem acum și FNC-ul propriu unde producem furajul. În plus, am mai făcut o achiziție de teren lângă ferma zootehnică, cinci hectare mai exact, pe care am plătit 40.000 de euro. (...) Pentru găini cumpărăm cerealele necesare. Deținem în acest moment în jur de 20.000 de găini ouătoare crescute la sol, în două hale, iar ca producție, avem în jur de 16.000 de ouă calitatea I de la aceste găini”, a explicat liderul CAN.

În momentul de față, Stroescu&co. este în discuție cu o firmă producătoare de paste făinoase din Germania, să vadă dacă aceștia își exprimă acordul pentru achiziția de ouă (lobby-ul a fost făcut deja prin vizite făcute de nemți la el în fermă).

„Vorbim de o investiție foarte mare. Ei vor calitate pentru că în pastele lor trebuie să intre ouă pe măsură, nu prafuri. Nemții vor un parteneriat cu noi. Ei mai vor și grâu durum pentru paste. În România este climă propice, se poate produce calitate, iar ei știu asta. Nu numai suprafața îi interesează, ci și rotația culturilor. Suntem în discuții și cu alți fermieri care să cultive acel soi de grâu, astfel încât să dăm la export”, a conchis Cornel Stroescu.

Povestea fermierului începe în 1992, an în care Cornel Stroescu, un tânăr plin de elan şi vise pleca în Germania doar cu hainele de pe el. În prezent, vorbim de al ca de unul dintre cei mai de succes agricultori din Mehedinţi. Cultivă mii de hectare de teren, iar secretele reuşitei lui au fost munca, un curaj nebun şi puterea de a schimba mentalităţi.

A plecat în Germania la vârsta de 21 de ani, cu gândul că într-o zi se va întoarce în ţara sa. Nu i-a fost uşor printre străini, însă seriozitatea şi puterea de muncă l-au ajutat să răzbească printre germani.

„Când am ajuns în Germania nu ştiam nici cum se spune DA, dar am muncit mult, am plecat de la munca de jos”, îşi aminteşte Cornel Stroescu. Pas cu pas, fermierul a pus bazele unei afaceri în domeniul auto, deschizând un atelier unde se produc piese pentru Mercedes, Audi şi alte mărci auto importante. Mulţi în situaţia sa nu s-ar mai fi întors România, însă nu a fost şi cazul lui.

Din 2005, Stroescu a început să investească în agricultura românească, un domeniu cu multe suișuri și coborâșuri pe care le-a simţit din plin în cei de acum 11 ani de când a investit pentru prima dată în România.

Prin adresa nr. 1/06.01.2016, Federația Națională Pro Agro solicită ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, posibilitatea modificării OUG 3/2015 prin prelungirea perioadei de grație acordate asociațiilor crescătorilor de animale și pentru anul 2016, în ceea ce privește obligativitatea transformării lor în grupuri de producători sau cooperative agricole, singurele forme asociative care vor beneficia de plățile pe pășune.

În paralel, Pro Agro cere totodată timp pentru definitivarea amendării Legii 566/2004, astfel încât să devină aplicabilă acțiunea de depunere a cererii de plată pentru pășuni de către cooperative și grupuri de producători în condiții normale începând cu anul 2017.

Conform documentului intrat în posesia noastră, prin legislația existentă, nu este încă realizabilă încă în mod eficient trecerea de la asociații la grupuri de producători și asociații agricole „din cauza mentalității proprietarilor de animale”, fapt care duce la imposibilitatea încasării plăților anul acesta.

„Federația Națională PRO AGRO, la solicitările insistente primite din partea organizațiilor membre din sectorul rumegătoarelor, atrage atenția asupra situației în care se riscă să se ajungă în lunile următoare, atunci când pentru depunerea cererii de plată pentru pășune, beneficiarii ar trebui să fie grupurile de producători și cooperativele agricole. Având în vedere că în OUG 3/2015 cu completările și modificările ulterioare, art.2 alin. b). este prevăzut că „după un an de graţie, asociaţiile prevăzute la lit. a) constituite în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se vor transforma în grupuri de producători sau cooperative agricole conform prevederilor legislaţiei în vigoare”, dar prin legislația existentă nu este realizabil acest lucru, nu se vor putea depune cererile de plata în 2016”, se precizează în document.

Conform adresei Pro Agro transmisă ministrului Agriculturii, în forma actuală a art.6 alin. e). din Legea 566/2004 doar două cooperative au putut depune cererea de plată în 2015, deoarece este nevoie de trecerea animalelor în proprietatea cooperativei si foarte puțini agricultori români, „din cauza mentalității”, înțeleg și sunt dispuși să facă asta. Chiar dacă în Parlamentul României există un proiect legislativ de modificare a Legii 566/2004 menit să vină în sprijinul fermierilor, durata până la votarea și intrarea în vigoare a acesteia, completată de corelarea cu legislația existentă pentru a putea fi aplicabilă, nu va permite asociațiilor să se transforme în cooperative agricole în timp util, astfel încât să poată depune cererea de plată în perioda stabilită pentru 2016.

Un alt aspect semnalat de liderii Pro Agro este și acela că majoritatea pășunilor sunt concesionate și este necesar să se organizeze alte licitații, astfel încât cooperativa agricolă înființată după legislația actualizată să poată face dovada încărcăturii de 0,3 UVM/ha, să aibă cod de exploatație la ANSVSA, iar animalele să fie încadrate pe cooperativă în perioada de referință pentru 2016, respectând toată legislația în vigoare.

„Având în vedere că ANSVSA efectuează verificări, astfel încât animalele să fie în posesia celui care exploatează, la sediu, iar conform procedurilor nu se acceptă înființarea de noi coduri de exploatație, se impune totodată modificarea Ordinului 40/2010 prin care să se poată înființa și două coduri pe exploatație, atunci când situația o impune, pentru folosirea adăposturilor existente, inclusiv prin posibilitatea ținerii animalelor la stână”, se mai precizează în adresă.

Problemele cu operarea în SNIA persistă

De asemenea, cei de la Federația Națională Pro Agro spun că în continuare sunt probleme cu operarea modificărilor în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIA). Șefii Pro Agro afirmă că IQM a întrerupt contractul cu ANSVSA, iar medicii veterinari concesionari sunt nemulțumiți că au doar acces, dar nu pot opera modificări/actualizări în sistem, deși plătesc individual 150 lei/lună.

„Această situație duce la imposibilitatea corelării în timp util a informațiilor necesare pentru fi eligibil la APIA”, se menționează în document. În plus, „în vederea simplificării activității exploatațiilor, controlul APIA și ANSVSA ar fi indicat să fie realizat în comun, iar supracontrolul AFIR să se deruleze în procedura de urgență, pentru ca beneficiarii să își primească sumele aferente cât mai repede, nu după 4 - 6 luni”. Și asta deoarece, conform procedurii APIA, din moment ce un animal este purtător de subvenție și este trecut la cooperativă, în acel an proprietarul nu va putea beneficia de plăți.

Din 2015, asociaţiile proprietarilor de animale depun cereri pentru subvenţia pe păşune, acest demers efectuându-se cu acordul tuturor membrilor săi. Astfel, cererile unice de plată ce vor fi depuse la APIA trebuie să fie însoţite de un tabel centralizator cu datele de identificare şi semnăturile tuturor membrilor asociaţiei crescătorilor de animale.

Această prevedere este cuprinsă în modificările adoptate de Parlament la OUG 3/2015 (Legea 104/2015, M.Of. 331/14 mai 2015), respectiv în articolul 5, şi anume : „În cazul concesionării/închirierii unei suprafeţe de pajişti de către o asociaţie de crescători de animale, beneficiarii plăţilor pot fi : a) asociaţia crescătorilor de animale, pe baza unui tabel centralizator care cuprinde acordul tuturor membrilor privind depunerea cererii unice de plată de către asociaţie, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor, numărul de animale şi suprafaţa care revine pe fiecare membru al asociaţiei proporţional cu numărul de animale deţinute şi hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor”.

Din acest an însă, conform modificărilor aduse OUG 3/2015 privind plăţile directe în agricultură în perioada 2015-2020, asociaţiile vor fi obligate să se transforme în cooperative agricole sau în grupuri de producători. Acelaşi act legislativ prevede că în cazul pajiştilor permanente deţinute, în calitate de proprietari, de către asociaţii, obşti, composesorate, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative (art.6 ), pot solicita subvenţia ori formele asociative, pe baza acordului fiecărui membru, ori membrii individuali care asigură încărcătura cu animale (0,3 UVM/ha) pentru suprafaţa deţinută în proprietate. (I. Văduva)

La aproape două luni de suspendarea din asociația Holstein RO a lui Gavrilă Tuchiluș, Mihai Petcu și Eugen Popa, primul din listă iese din silenzio stampa și afirmă că problemele sale au apărut după ce a contestat activitatea lui Nicușor Șerban și pe cea a lui Ionuț Lupu, artizanii îndepărtării celor trei din forma asociativă amintită anterior.

Potrivit spuselor lui Gavrilă Tuchiluș, șeful Agrimat Matca, activitățile lui Șerban și cea a lui Lupu din cadrul Holstein RO sunt catalogate de domnia sa drept „netransparente din punct de vedere economic”, motiv pentru care recomandă celor care au decis suspendarea „să se întoarcă la lege și la statut”, respectiv „să comunice tuturor fermierilor activitatea care se desfășoară acum în Holstein RO”.

Acesta nu au fost însă singurul subiect discutat cu Tuchiluș în cadrului unui interviu amplu, acordat publicației Revista Fermierului. Producătorul agricol a vorbit inclusiv despre prețul laptelui care cunoaște o revigorare, în scădere totuși față de nivelul de 1,7 lei litrul cu care era obișnuit cu ceva timp în urmă. La nivelul sfârșitului lunii noiembrie 2015, șeful Agrimat Matca încasa 1,4 lei pe litrul de lapte de la partenerul său de încredere. Tuchiluș nu s-a ferit însă să spună că a avut și pierderi de circa trei milioane de lei în 2014 din cauza diminuării până la nivelul de 1,05 lei pe litrul de lapte.

Despre prețul grâului, cât porumb a obținut la hectar, de ce plata pe cap de animal ar trebui să reprezinte un bonus pentru fermier, nu să se trăiască din calamități și subvenții, cât și despre pierderile enorme cauzate de lipsa irigațiilor, în cele ce urmează, un alt material dedicat rubricii „Din fermă-n fermă!”.

Revista Fermierului: Ce a însemnat anul 2015 pentru fermierul Gavrilă Tuchiluș? Știm că ați avut o sumedenie de probleme care au culminat cu suspendarea dumneavoastră (alături de alți doi colegi) din asociația Holstein RO. Știm, de asemenea, că exploatația dumneavoastră a avut de suferit din cauza secetei. Vă rugăm să detaliați.

Gavrilă Tuchiluș: În zona în care activăm noi (n.r. - Agrimat Matca este situată în județul Galați) și-a făcut simțită prezența o secetă deosebit de crâncenă în 2015. Cu toate acestea, cei care au practicat agricultura performantă, bazată pe tehnologie, au obținut ceva materie-primă. Să ne aducem aminte: mai toate pronosticurile pe care le-am dat pentru păioase și prășitoare în prima parte a anului trecut, dar în special pentru prășitoare, s-au adeverit. În primăvară, dacă ne uităm în urmă, am spus că în zona noastră va exista o calamitare a culturilor agricole între 40 și 55 la sută; cam așa sa și întâmplat. Noi am obținut jumătate din producția normală la porumb, la floarea-soarelui și la furaje.

În cazul exploatației mele, circa 50 la sută din culturi au fost calamitate din totalul de 1.800 ha însămânțate cu porumb și floarea-soarelui și celor aproximativ 300 ha cu lucernă. În prezent, ferma noastră are un deficit de stoc de fân de lucernă. Am mai recuperat din handicap cu ajutorul primei coase (n.r. - semifân de lucernă), astfel încât să ne asigurăm necesarul de nutreț pentru bovine, dar fânul propriu-zis nu-l avem asigurat. Am fost nevoiți să tăiem o suprafață dublă la porumb - în loc de 100 ha suprafața a fost de 200 de hectare (în loc să am un disponibil de 65-70 de tone, am avut între 22-42 de tone). Aici se văd cheltuielile mari realizate și de asta am spus nu o dată: noi producem puțin și scump! În situația în care vom avea un sistem de irigații bine pus la punct și eficient din punct de vedere al costurilor, cu siguranță producțiile nu că se vor dubla, dar vor fi cele care sunt pe măsura investiției pe care o facem noi pe unitatea de suprafață.

R.F.: Cât ați investit pentru înființarea unui hectar cu porumb și a unuia cu floarea-soarelui? Vă acoperiți costurile de producție de care aminteați anterior?

G.T.: Înființarea unui hectar cu porumb ne-a costat 3.500 de lei. În condițiile în care am obținut circa 4.200 kilograme de porumb boabe, încasăm aproximativ 2.200 de lei. Pierderea este de 1.300 lei cel puțin la hectar; și la floarea-soarelui cam la fel. Sigur, noi avem depozite, avem capacitate de depozitare de aproape 20.000 de tone.

Trebuie să fac aici însă o mențiune: pentru a continua activitatea în mod corespunzător, ar trebui ca prețul pe kilogramul de grâu să fie de 0,8-0,85 lei, iar la porumb de 0,7-0,75 lei kilogramul de boabe. În aceste condiții, ne-am acoperi cheltuielile.

R.F.: Ați vândut grâu imediat după recoltare?

G.T.: Am comercializat grâu după recoltare (foarte puțin însă). Speram ca prețurile să evolueze pozitiv. Tocmai de aceea o bună parte din producție a fost depozitată astfel că, atunci când vom găsi momentul să-l fructificăm, să obținem un preț aproape de cel care ne-ar satisface, în primul rând să acoperim cheltuielile și să ne rămână și nouă „un leu” pentru a reinvesti în noua campanie.

R.F.: Cât grâu ați comercializat și la ce preț?

G.T.: Prima tranșă de grâu – 2.000 de tone – a fost livrată către o companie multinațională, la un preț de 165 de euro condiții FCA, loco, adică 0,75 lei kilogramul. Nu este prețul cel mai bun, dar pentru perioada respectivă era în regulă.

R.F.: Se mai poate face performanță în agricultură dacă sistemul de irigații nu există sau nu este performant?

G.T.: După 34 de ani de agricultură, eu încă nu cred că trebuie să ne regăsim în zona producției de patru tone la hectar. Patru tone la hectar reprezintă doar potențialul pământului neirigat din România. Noi trebuie să obținem însă producții de opt tone de grâu la hectar, de 12 tone/ha la porumb. În condițiile în care știm că și la noi în țară seceta s-a instalat de ani de zile și pe timp ce trece se accentuează, dacă nu se vor lua măsuri pentru reabilitarea sistemelor de irigații, nu vom avea câștig de cauză pentru că noi producem puțin și scump. Vindem în aceeași piață în care ceilalți fermieri din vest produc mai mult și mai ieftin.

R.F.: Dețineți instalații de irigat? Dacă da, nu se explică producția de 4,2 tone de porumb boabe la hectar...

G.T.: Recunosc – dețin o instalație de irigat. Din păcate însă, n-am sursa de apă. Aici este un punct fierbinte. Problema m-a preocupat de mulți ani de zile, de când era în funcție fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. M-am ocupat cu dezvoltarea unei alternative la problemă cu specialiștii de la ANIF, am prezentat chiar și o soluție de rezolvare prin care care apa să vină de la Barajul Movileni, din Siret, și nu de la 96 de kilometri de unde vine acum.

De când nu s-a mai subvenționat energia pentru irigații, nimeni n-a dorit să mai ude. În condițiile anului 2015, cu toate greutățile care au fost, am încercat să aduc apa la capăt de linie, unde sunt eu, de la 96 de kilometri. Din 200.000 de metri cubi primă pompare, prin stația noastră au trecut doar 23.000 mc., puțin peste zece la sută din volumul de apă plecat. Și asta cu cheltuieli enorme!

Ca urmare a documentației pe care am depus-o la ANIF și la MADR, proiectul pe care noi l-am lansat, să vină apa din Siret în zona în care ne aflăm noi, s-a făcut un studiu de prefezabilitate. Acum este în lucru și studiul de fezabilitate. În prima etapă se pot iriga 14.000 de hectare și în a doua etapă alte 14.000 ha. Sunt organizații (printre care și a noastră) care deja au accesat Măsura 4.2.1., fonduri FEADR și, atunci, în situația când apa va veni, cheltuielile se vor reduce la jumătate, apa nu va mai petrece multe zile pe drum. Anul acesta, de la Galați și până la stația noastră, apa a făcut 14 zile, cu o viteză de 108 metri pe oră și cu o cheltuială enormă.

Tot legat de irigații, nu numai că am lansat proiectul cu alternativa din Siret. Deja am vorbit cu o firmă și vom face investiții suplimentare de circa 500.000 de euro în instalații de irigat de ultimă generație. În situația în care apa va veni, noi vom iriga în jur de 2.000 ha, suprafață udată ca la carte, cu siguranță cu cheltuieli la jumătate față de ceea ce se întâmplă acum.

Suspendați... doar din punctul unora de vedere

Revista Fermierului: În data de 20 noiembrie 2015 a avut loc o mișcare de forțe în Holstein RO. Dumneavoastră, Mihai Petcu și Eugen Popa ați fost suspendați. De ce?

Gavrilă Tuchiluș: Suspendați... doar din punctul unora de vedere. Eu deja am făcut o întâmpinare la decizie. Adunarea generală care a avut loc nu a fost statutară, legală. De aceea, le recomand celor care au făcut treaba asta să se întoarcă la lege și la statut și să comunice tuturor fermierilor activitatea care se desfășoară acum în Holstein RO. Eu n-am contestat niciodată valoarea efectivelor bovine din Holstein RO, decât activitatea lui Nicușor Șerban și pe cea a lui Ionuț Lupu; nu sunt transparente din punct de vedere economic. În plus, m-au preocupat cauzele neatragerii banilor de la buget din luna martie 2015 la zi, restanțele la plată foarte mari la salariați... și nu numai. Mai mult decât atât, dintr-un nucleu de 27.000 de capete, cred că fermierii care știu ce se întâmplă și cum ar trebui să se întâmple nu sunt mai mult de 10 în total. Restul, sunt acolo pentru a beneficia de subvenție, să fie la grămadă ca să poată să ia banii pentru COP și pentru Registru. Pentru controlul producției de lapte procentajul de plată este 35% achitat de noi și 65 de procente de stat. Noi trebuie să achităm sumele aferente asociației, iar aceasta, ca urmare a documentelor depuse, de la APIA să încaseze diferența, pentru bunul mers al lucrărilor specifice.

Cu siguranță, atât eu, cât și Mihai Petcu și Eugen Popa am vrut transparență. De aceea, am adresat în ședința cu pricina mai mult întrebări: de ce nu s-a respectat programul de ameliorare, bun sau rău? Dacă nu a fost bun, de ce nu a fost îmbunătățit? De ce nu s-au dus documente la MADR și la APIA pentru prelungirea acestui program? A fost deschidere maximă către această zonă din partea ANARZ și MADR. Și, atunci, cine este rău? Noi, cei care luăm atitutine că lucrurile trebuie să se întâmple conform legislației din România, bună, rea? Sau doi oameni care au transformat asociația într-un SRL al lor? Greu de răspuns...

R.F.: Cât ați încasat în 2014 ca subvenție pe cap de animal?

G.T.: În 2014 am încasat aproape 500 de lei pe cap de vacă. În perioada următoare, conform informațiilor vehiculate, sistemul va fi diferit: până la 250 de capete se va plăti o sumă, iar ca diferență cam 300 de lei pe cap de animal. Pentru mine însă, întotdeauna, acești bani – subvenția, au fost pentru noi investiții. Noi trebuie să facem producție și subvenția să fie un bonus. Dacă trăim din calamități și din subvenție, cred că nu este cea mai bună soluție.

Din punctul meu de vedere, legat de banii care se dau de la buget pentru controlul producției de lapte, de ce să analizăm un milion de vaci? Înainte de '90 existau ferme de elită și de acolo se lua genetica mai departe. Cei mai buni specialiști din România, atât din ferme, din mediul universitar, cât și din cercetare ar trebui să facă o comisie și să identifice nucleele cele mai bune din țară, iar de acolo să se ia să se facă genetică. Cum anume? În primul rând, ca să vii cu genetică repede, nu trebuie doar să folosești un taur sau să știi valoarea lui prin testare genomică. E bine și așa, dar trebuie să pornim de la bază.

Apoi, ar fi bine să fie stimulată performanța. Noi avem o experiență: și eu, și Nicușor Șerban am făcut transfer de embrioni. Sunt ferme în România cu un potențial ridicat. Atunci, eu pot sacrifica 30 de vaci și să le transform în donatoare, recoltăm embrioni și ne ducem către micii fermieri. Așa, evoluția ar fi mult mai rapidă decât prin transmitere de la un taur, într-o generație, două ș.a.m.d.

R.F.: Cât ați încasat pe litrul de lapte în ultima perioadă? Ați avut de suferit de pe urma scăderilor de preț din 2014?

G.T.: Acum iau 1,4 lei pe litrul de lapte, la o producție de 15.000 litri zilnic și la o cheltuială cu furajele de aproximativ 60 la sută din total. Avem un contract cu un partener cu care ne-am înțeles foarte bine. Atunci când a fost greu, am dat înapoi până la un preț pentru ca, acum, încet dar sigur, să creștem. Pentru ziua de astăzi (n.r. - finele lunii noiembrie 2015), 1.4 lei litrul de lapte este un preț aproape satisfăcător. Oricum, acum acoperim cheltuielile cu producția unui litru de lapte, dar am pornit de 1,7 lei. Anul trecut am avut pierderi din cauza scăderii de la 1,7 lei pe litru la 1,05 lei/litru, adică o pierdere de peste trei milioane jumătate de lei. (Ionel Văduva)

În condițiile în care din legumicultorii de nivel mic din România abuzează uneori de pesticide în încercarea lor disperată de a face față virulenței crescute a atacurilor bolilor și dăunătorilor, vânzătorii din fitofarmacii au o importanță din ce în ce mai mare prin educarea și formarea consumatorului, un adevărat „zeu” în opinia inginerului agronom Ionuț Pavel, fermier și deținător a două astfel de unități în zona Moldovei.

În vederea atingerii obiectivului de utilizare durabilă a produselor de protecție a plantelor (PPP), prin reducerea riscurilor și efectelor acestora asupra sănătății umane și a mediului, o serie de modificări legislative au avut loc în ultimii ani asupra cărora Pavel nu a insistat prea mult în discuția cu reporterii publicației Revista Fermierului.

El a insistat însă asupra transformărilor claselor de pericol la pesticide, mai exact asupra obligativității informării cumpărătorilor de către comercianți. Proprietarul celor două fitofarmacii a precizat că dacă înainte, clasele de risc erau numerotate I, II, III, IV, în prezent, acestea au devenit X, Xn, T și T+. Multe dintre produse au fost absorbite de clasa T (mai ales fungicidele BASF conform propriilor afirmații), Pavel adăugând că unitățile de desfacere pe care le deține nu dețin autorizațiile necesare comercializării de produse din clasele T și T+. Domnia sa n-a făcut demersurile necesare pentru acreditare, în condițiile în care și legislația actuală se va schimba.

„Trecând în T, substanțele active respective, în special fungicidele BASF, atrag obligativități atât pentru cumpărător, cât și pentru comerciant (fitofarmaciile trebuie autorizate). În zona Tecuciului, pentru T și T+ sunt autorizate maximum două unități dintr-un total de 30-40. Cele două unități de desfacere pe care le dețin nu sunt autorizate pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor din clasele T și T+, dar nici n-am insistat. Și asta pentru că, la ora actuală, sunt puține produse înscrise în cele două categorii, produse care pot fi cu ușurință înlocuite cu altele clasificate X și Xn; am varianta de a alege. În viitor, am înțeles că nu va mai exista nici clasificarea aceasta, ci doar «profesioniști» și «amatori». Atunci, cam toți care utilizează pesticide vor fi nevoiți să se autorizeze”, a declarat inginerul agronom Ionuț Pavel cu ocazia Forumului Optitech „Legume de record mondial” organizat de Syngenta în prima decadă a luni decembrie 2015.

Pentru că a deschis Cutia Pandorei în ceea ce privește acest domeniu sensibil, Pavel a mers mai departe și a vorbit despre utilizarea nesăbuită a pesticidelor de unii mici producători de fructe și legume de la noi din țară, persoane fie ignorante în opinia sa, fie lipsite de fondurile necesare tratării materiei-prime în mod preventiv.

Pe de altă parte, proprietarul celor două fitofarmacii a vorbit și de legumicultorii „din tată-n fiu”, persoane care cunosc modalitățile de tratament și substanțele active încă din adolescență și care le utilizează corespunzător.

Și într-un caz, și în celălalt, rolul unui vânzător bine informat dintr-o unitate autorizată de comercializare a PPP-urilor este vital, conform spuselor moldoveanului... de „zeu!”. Dar nu numai vânzătorii din fitofarmacii trebuie să educe cumpărătorii. Rolul de informare corectă îl are, conform spuselor inginerului agronom, și producătorii.

„Aici sunt două aspecte diferite demne de luat în seamă: în primă instanță vorbim de cei care, fiind legumicultori de nivel mic, nu au putere financiară și folosesc tratamentul fitosanitar doar atunci când sesizează problemele (total incorect în cazul fungicidelor). Numai insecticidele le putem folosi în momentul în care observăm acel prag economic de dăunare. Fungicidele le aplicăm preventiv și respectăm exact perioada lor de protecție – contact șapte zile, sistemic sau în funcție de climă. Producătorii mici cer de obicei un produs oarecare pentru problema întâlnită. Atunci când pesticidele respective nu mai au efectul scontat pentru că s-au aplicat prea târziu sau în cantități nerecomandate (unii nu știu să folosească dozele, habar n-au), cei în cauză vin și spun că nu sunt bune produsele, în condițiile în care ele sunt aceleași.

Pe de altă parte sunt însă și alții (puțini la număr) care deja știu despre ce este vorba, știu exact ce cumpără și cu care nu sunt probleme. Este și cazul celor care fac legumicultură din tată-n fiu. Eu am fost profesor de educație tehnologică la Matca (bazin legumicol renumit în țară) acum 15 ani, înainte să mă ocup de comerțul cu PPP-uri. Copiii cu care lucram aveau habar de substanțele active utilizate la vremea respectivă, nu le pronunțau corect, dar le știau”, a afirmat Ionuț Pavel. „De asta, într-o fitofarmacie, vânzătorul e ca un zeu, are putere foarte mare! Cu primii, și la ora actuală mă lupt și le spun ce înseamnă timpul de pauză. (...) În acest context, și firmele producătoare au și ele partea lor de vină - dau timpul de pauză în funcție de interes. Cum să ne explicăm faptul că un produs cu utilizare imediată la culturi de genul salatei are timpul de pauză trei zile, iar același produs are la grâu timp de pauză 40 de zile? Se știe că acel grâu nu va fi consumat mai devreme de 40 de zile, iar salata repede”.

Și pentru că se afla la un forum dedicat legumiculturii, Pavel a „riscat” inclusiv o recomandare ad-hoc de tratament cu produse Syngenta.

În cazul infecțiilor fungice la unele legume, el recomandă un tratament preventiv cu Ortiva Top, un produs care are înglobată o strobilurină: „Te salvează și atunci când deja este instalată boala, adică are și un efect curativ și de înverzire (green effect). Eu l-aș recomanda minimum de două ca tratament în perioada de vegetație”.

Mai mult, pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să facă o carieră din vânzarea de PPP-uri, Ionuț Pavel a precizat că unui vânzător într-o fitofarmacie îi trebuie trebuie minimum o diplomă de liceu agricol. El a mărturisit însă că în unele județe se acceptă inclusiv liceele de chimie-biologie.

„Am întâlnit însă persoane fără școală care «băteau» inginerii la cunoștințe”, a punctat moldoveanul. „Dacă nu știi meserie, nu vinzi. Am întâlnit fitofarmacii în Râmnicu Sărat, la Tulcea, care n-au vad, dar vând de sparg; au un om bun”.

Comerțul cu PPP-uri a rămas la un nivel constant, consumul însă a crescut

Contrabanda cu pesticide falsificate, cât și importurile „under the counter” din țări cu taxe mai mici au reprezentat alte două subiecte de discuție, sensibile de altfel pentru cei care activează în domeniu.

Mai mult, apreciază Ionuț Pavel, pentru că au văzut oportunitățile, fitofarmaciile au „răsărit precum ciupercile după ploaie”. Chiar și așa, marjele de câștig la niveluri decente pentru cei care vând PPP-uri.

„O să vă spun un secret: vânzarea a rămas constantă, consumul a crescut! Vin foarte multe substanțe din afară, la negru: din Italia, din Spania, respectiv din Ucraina. Tot ce se interzice în UE, contrabandiștii aduc: carbendazim și tot ce se scoate de pe listele UE. Se mai vine, de asemenea, cu produse originale, scumpe (mult mai ieftine însă față de piața noastră), cum este și cazul Vertimecului de la Syngenta, Match, Actara ș.a.m.d”, a afirmat Ionuț Pavel. „Fitofarmaciile mele au mers la fel sau au scăzut ca vânzări, însă consumul a crescut pe alte filiere. Dacă iau Tecuciul și mă duc așa cu săgeți 15 km, suntem 50 de fitofarmacii. Este o concurență foarte mare. Sunt cei cu depozite de materiale de construcții care vor săși deschidă și ei astfel de unități. Au început deja cu îngrășăminte de bază (au logistica necesară) și au și salahori. Aș fi snob să spun însă că nu este profitabilă o fitofarmacie, că altfel m-aș fi lăsat de business. Sunt mulți care spun că nu, dar eu îi întreb de ce mai fac asta?”, s-a întrebat retoric proprietarul de fitofarmacii.

Ca și maximum de profitabilitate pentru Ionuț Pavel, perioada 2006-2008 a fost „cea mai bună”. El spune că pe atunci erau mult mai puține fitofarmacii, însă situația de acum este alta: „Au văzut și alții că merge, s-au înmulțit și a scăzut marja. La noi în zonă, produsele de fitofarmacie sunt cele mai ieftine din țară. Noi ne mulțumim cu o marjă de cinci la sută la produsele macroambalate, unde prețurile sunt mai mari. La microambalate, la plicuri, fiole, poți merge chiar și cu 15% marjă. În țară însă, distribuitorul îți dă chiar și 25% discount și mai pune și el 10 la sută. În cazul nostru, tot noi, din discountul nostru, lăsăm”, a mai declarat Pavel.

„De la pesticide se moare, dar încet!”

Pentru a nu fi acuzați că destabilizăm piața și arătăm cu degetul către un sector care generează venituri serioase pentru toate ramurile care activează în agricultură, nu am pornit cu această știre-bombă. Cu toate acestea, este pentru prima dată când un comerciant de pesticide recunoaște că produsele pentru protecția plantelor omoară, mai încet însă decât ar face-o unele legume și fructe cu micotoxine, spre exemplu.

Într-un episod de sinceritate, Ionuț Pavel a recunoscut că de la pesticide „se moare, dar încet”: „poți trăi chiar și 10, 20 de ani”. În cazul micotoxinelor, mai spune el, riscul de deces este mai mare.

„N-aș vrea să fiu avocatul diavolului (totuși îmi câștig pâinea din pesticide), dar cei care combat pesticidele, trebuie să știe că un fruct care n-a fost stropit și care este bolnav, are mai multe micotoxine decât reziduurile de produse pentru protecția plantelor. Nimeni nu are curaj să spună în mass-media că de la pesticide se moare, dar încet. În cazul micotoxinelor însă, riscul de deces apare trei luni sau chiar într-un an. Din cauza pesticidelor poți face un cancer, încet-încet, și poți trăi chiar și 10 sau 20 de ani; se micșorează doar speranța de viață. Pe când la un fruct netratat, o poți mierli în două luni”, a afirmat cu subiect și predicat Ionuț Pavel.

Totodată, proprietarul celor două fitofarmacii a mai spus că, în piețe, nu mai testează nimeni legumele și fructele pentru remanența pesticidelor în materia-primă comercializată. Din cauza bolilor din ce mai rezistente și a dăunătorilor ale căror atacuri sunt din ce în ce mai virulente, producătorii agricoli utilizează mai multe pesticide.

Chiar și așa, în viziunea lui Pavel, legumele și fructele noastre sunt mai bune calitativ față de concurența europeană și cea din Turcia. El spune că alții folosesc mai multe produse de protecție a plantelor pentru că au mai mulți bani și datorită faptului că produsele noastre... cresc încă pe pâmânt.

„Nu mai testează nimeni legumele și fructele românești de încărcătura de pesticide (cele comercializate în piețe). La castravete spre exemplu, dacă înainte tratamentele se efectuau săptămânal, acum se fac la trei zile. Timpul de pauză nu se mai respectă (și aici vorbesc de toată lumea). În zona Matca nu se mai practică rotația culturilor, nu se mai face nimic. Există doar două cicluri: tomate-castraveți, castraveți-tomate, în principal, că vinetele și ardeii sunt în plan secundar. De aceea, acolo s-au înmulțit foarte mult dăunătorii, bolile au căpătat rezistență din cauza utilizării în exces a produselor de protecția plantelor, (...) iar producătorii de legume fac tratamente non-stop.

Față de legumele și fructele importate însă, cele românești sunt mai bune. Și asta pentru că primesc pesticide o idee mai puțin din cauză că suntem mai săraci decât horticultorii din vest și din alte țări terțe și, în al doilea rând, datorită substratului de cultură. Eu am fost și în Italia, și în Grecia, acolo legumele sunt obținute numai pe plastic. Ale noastre au puțin gust pentru că încă mai avem pământ, încă le mai ținem ancorate acolo”, a precizat inginerul agronom.

Produce legume în cantități mici, face și cultură mare

Moldoveanul cu care am discutat nu numai că vinde pesticide, dar face și comerț cu semințe certificate și... agricultură! Da, agricultură. Ionuț Pavel cultivă „în spatele casei” 0,2 ha cu legume și 4 ha cu cereale, anul acesta pariul său (necâștigător) fiind porumbul (asolament anual).

Dacă la tomate a obținut o producție bună de pe cei aproximativ 700 metri pătrați, dar pe care a păstrat-o pentru consum propriu și pentru prieteni și familie (nu consideră că poate face business din legumicultură), de pe cele patru hectare cultivate cu porumb a reușit să obțină o medie de doar 4.800 de kilograme de boabe la hectar pe care o stochează. Asta în ciuda practicării unei tehnologii propice și a utilizării de sămânță certificată Monsanto.

„Anul acesta am obținut între 3-4 kilograme de tomate pe plantă, ceea ce înseamnă o producție foarte bună. Folosesc sămânță hibridă, dar eu fiind un fermier mic, am cumpărat răsadul produs de altcineva. Cu tomate am plantat circa 700 de metri pătrați (o treime din cele 0,2 ha pe cât produc legume în spatele casei). Din 0,2 ha cultivate cu legume nu poți face însă producție pentru piață. Singura șansă – într-un an când o legumă are preț, doar asta să faci, să fii acolo. Cu 0,2 ha poți câștiga ceva doar în anii buni.

Eu sunt inginer agronom și mai am patru hectare de cultură mare (un an grâu, un an porumb, un an floarea-soarelui), nu pot împărți, asolamentul este anual. Dacă aș face o fermă legumicolă pe cele patru hectare, fără probleme aș face un business. Anul acesta am avut porumb pe cele patru hectare, iar materia-primă obținută o am pe stoc acum. La hectar am obținut 4.800 kilograme de porumb-boabe cu o tehnoologie foarte bună. Arșița a fost însă de vină pentru producția slabă. Am avut anul acesta DKC4608 de la Monsanto, așa-numitul bob de aur. Anul 2014 a fost anul lui. În 2015 însă, alt hibrid de la Monsanto a fost câștigător. Eu am în portofoliu și fermieri mari, am 500 ha cărora le fac distribuție și vând cu contract. Tuturor celor care le-am vândut DKC4608 au avut probleme anul acesta”, a conchis inginerul agronom.

În 2014, la noi în țară au fost cultivate 3.853,9 mii hectare cu porumb, iar producția obținută a fost 11.988,6 mii tone, potrivit unui raport privind agricultura românească, publicat recent de Ministerul Agriculturii. În același an, suprafața cultivate cu tomate în România a fost de 48,4 mii hectare, cu o producție totală de 706,2 mii tone. La legume în 2014 față de 2013 producţia a fost mai mică cu 3,9%, determinată de scăderea suprafeței cultivate cu 7,7%. Producţiile au fost mai mari la: castraveți (+7,1%), morcovi (+2,7%), ardei (+0,4%) și mai mici la pepeni verzi şi galbeni (-16,5%), tomate (-5,1%), varză (-2,9%) și ceapă (-1,3%). Față de 2013, în 2014, producţia de cereale pentru boabe a crescut cu 3,4% faţă de anul precedent, datorită creşterii randamentelor la hectar, astfel: porumb boabe (+7,2%), orz şi orzoaică (+6,3%), grâu (+3,8%), ovăz (+1,5%).

Începând cu anul 1997, principalii operatori de stat care produceau sau furnizau inputuri au fost treptat privatizaţi, conform unui document al Băncii Mondiale. Efortul de privatizare a cuprins Semrom, Agromec-urile, Comcereal, fabricile de zahăr şi de ulei, serviciile judeţene de protecţie a plantelor etc. În prezent, inputurile sunt distribuite în principal prin operatori privaţi. Acesta este cazul seminţelor, îngrăşămintelor, pesticidelor, medicamentelor de uz veterinar, serviciilor de mecanizare etc. Operatorii de stat mai funcţionează încă în unele domenii, cum ar fi fabricile care îşi vând direct produsele fermierilor. Această categorie include Tractorul Braşov (tractoare) sau Oltchim (substanţe chimice).

Există astfel două canale principale prin care fermierii pot cumpăra inputuri agricole: direct de la producător sau prin intermediul dealerilor. Apariţia reţelei de dealeri de inputuri a fost determinată de structura agrară destul de fragmentată din România. Aceşti agenţi-dealeri încearcă să furnizeze o gamă completă de produse, acelaşi agent furnizând pesticide, seminţe, stimulatori de creştere, medicamente de uz veterinar şi îngrăşăminte (acestea din urmă doar în cantităţi mici). Deşi nu sunt disponibile cifre sigure, numărul de dealeri poate depăşi câteva sute şi este în general în creştere. Totuşi, în special pe pieţele seminţelor şi pesticidelor, cel mai mare volum de produse vândute provine de la un număr mic de producători, nu de la dealeri, şi deci aceste pieţe au încă puternice elemente de oligopol.

Conform aceluiași raport, companiile străine adesea cer preţuri mai mari pentru produsele lor pe piaţa românească decât în ţara lor de origine sau în alte ţări din Europa Centrală şi de Răsărit. Acest lucru se întâmplă nu numai datorită costurilor de transport şi manipulare, ci şi datorită faptului că furnizorii de inputuri funcţionează într-un mediu economic foarte nesigur aici în România. Doi factori importanţi contribuie la existenţa unui grad de risc ridicat: resursele financiare nesigure şi extrem de limitate ale fermierilor, care adesea implică plata în natură la momentul recoltării, şi faptul că băncile nu doresc să lucreze în sectorul furnizorilor din agricultură. Din acest motiv, spun specialiștii Băncii Mondiale, preţurile sunt mari, iar creditele pentru furnizori sunt scumpe. (Ionel Văduva).