Astăzi, fermierii trebuie să facă față unei presiuni din ce în ce mai mari de boli, dăunători și buruieni. În același timp, strategiile verzi ale Uniunii Europene scot din piața produselor de protecția plantelor multe substanțe active care nu au înlocuitori.

dr. ing. Dumitru Manole: „În toate statele UE, trebuie să privim arealele geografice cu problemele, cu patogenii, cu dăunătorii lor şi să luăm decizii. De pildă, nu se potrivesc condiţiile pedoclimatice din sud-estul României cu cele din alte zone ale țării. Dobrogea are indicele de ariditate cel mai ridicat şi o soluție nu poate fi folosită și în sud-vestul extrem, și în nordul Dobrogei. Oamenii de știință, noi cei care ne ocupăm cu testarea, toți avem dreptul, şi o facem, să dăm soluţii producătorului agricol, companiilor multinaţionale, să venim lângă producătorul agricol, să-l sprijinim. Nu trebuie să dăm soluţii în necunoştinţă de cauză. Europa nu trebuie să devină un muzeu al inovaţiei în care vocea publică să fie mai puternică decât datele cercetării ştiinţifice.”

La nivel mondial, până la 40% din randamentul culturilor se pierde din cauza bolilor și dăunătorilor, dar această cifră s-ar putea dubla fără pesticide. Zeci de substanţe active au fost scoase de pe piaţă, în ultimii zece ani, în Europa, fără ca acest trend să se păstreze și dincolo de granițele UE. „Producţia industriei de produse pentru protecţia plantelor, la nivelul anului 2018, a fost undeva la 57 miliarde de dolari. Trebuie să adăugăm că, din aceste 57 de miliarde de dolari, cam 43% reprezintă erbicidele, 28% fungicidele şi undeva la 21% insecticidele. Trebuie să mai spunem că, anual, industria de pesticide consumă patru miliarde de dolari. Pentru a produce o moleculă de substanţă activă sunt necesare 280 milioane de dolari. Şi acum, să vedem cât revine României. Din cele 57 de miliarde de dolari, la nivelul lui 2018, România are cam 0,7% din total această valoare. Şi pe hectar, țara noastră consumă undeva la 610 grame substanţă activă, în timp ce Ungaria, că e la graniţă cu noi, 1,24 kg de substanţă activă pe hectar, iar media UE este de 2 kg substanţă activă pe hectar. Noi vrem să devenim toţi verzi, bun, dar aproximativ 28% culturile agricole sunt decimate din cauza bolilor şi dăunătorilor, şi poate ajunge până între 40-80%”, arată dr. ing. Dumitru Manole, academicianul care, de zeci de ani, face agricultură în județul Constanța.

Plantele au nevoie de medicamente

Pesticidele sunt medicamentele plantelor, care au ajutat agricultorii să oprească dăunătorii agresivi și să depășească momentele istorice în care omenirea a suferit din cauza lor, așa cum s-a întâmplat în 1845, în Irlanda, când o ciupercă adusă din America de Sud a provocat foametea. „Cu 2500 de ani înainte de Hristos, în Epoca Sumeriană, a fost folosit primul pesticid: sulful. Şi, de atunci, cercetările se desfăşoară continuu. Acum, undeva, în nişte cancelarii, se doreşte să nu se mai folosească pesticide. Dar să nu uităm, că Norman Borlaug – promotorul revoluţiei verzi, laureat al Premiului Nobel, inginer agronom –, la al 15-lea Congres mondial de ştiinţă a solului, din 1994, în Mexic, a declarat că noi trebuie să avem grijă de acest pământ, de plante, iar accesul micilor fermieri la mai puţine inputuri va produce foamete şi haos. Noi nu dorim acest lucru, pentru că trebuie să cunoaştem că 29% din planetă reprezintă uscatul şi, atunci, din 29% numai 6,5% e folosit pentru agricultură. Iată că avem o mare îndrituire cei care slujim pământul şi ceilalţi care fac parte din populaţia Terrei, pentru că, de fapt, pământul a devenit noul aur, petrolul este noua hrană. Asta ne-o spunea de la Washington strălucitul şi eminentul economist Lester Brown”, ne povestește dr. ing. Dumitru Manole.

În România, încă avem probleme cu Anoxia villosa, numit popular cărăbuşul de stepă, venit de prin Asia Mică și descoperit încă din 1934, de către profesorul Constantin Manolache la Hârşova. „De ce este cărăbușul o mare problemă? Pentru că depune ponta în timpul recoltării grâului şi de acolo se dezvoltă în sol, iar larvele din generaţia a doua şi a treia sunt polifage şi distrug toate rădăcinile plantelor. Asta s-a întâmplat acum cinci ani, la Viroaga, în județul Constanţa, când un producător agricol m-a invitat la el și mi-a spus: domnule Manole, mi-aţi dat erbicidul ăsta şi grâul mi-a dispărut! M-am dus acolo, m-am uitat şi l-am întrebat: ai o cazma? El s-a mirat. Şi-mi aduce cazmaua, am început să sap şi i-am arătat larvele de Anoxia villosa”, arată specialistul, care susține că în ciuda faptului că pe vremuri se foloseau cloruri derivate, panaceu universal: DTT, crescătorii de albine nu aveau de suferit. „Mai erau și perdele forestiere, iar eu eram şef de secţie la fostul GAS Stupina. Evident că-i rugam să protejeze albinele cât făceam tratamentele. Îi întrebam după aceea: ţi-a dispărut vreo albină? Nu! Nu s-a întâmplat nimic! Ştiinţa a lucrat şi am putut să stăpânim acest dăunător, pentru că a apărut carbofuranul, care prin tratamentul seminţelor de porumb şi de floarea-soarelui, a oprit şi a stăvilit atacul de Anoxia villosa”, a completat dr. ing. Dumitru Manole.

O provocare cu care se confruntă agricultorii din țara noastră de când a fost scos endosulfanul o reprezintă Microtus arvalis  – şoarecele de câmp, care are nu mai puțin de 8, 10 sau 12 generaţii pe an. Unii fermieri, de nevoie, au pus până și căsuţe din lemn ca să se adune păsările cu scopul de a-l distruge.

Adevărul despre neonicotinoide

„O altă problemă care e la ordinea zilei, an de an facem memorii, deşi printr-un proiect ADER, cu contribuţia ASAS, a unor cercetători, s-a demonstrat că prin folosirea hulitelor neonicotinoide nu s-a produs niciun fenomen de toxicitate la produsul finit, adică la mierea de albine, prin analize făcute în afara ţării, în Bulgaria şi Germania, că noi încă n-avem laboratoare. Nu s-a găsit niciun reziduu de neonicotinoide în floarea de floarea-soarelui, în plantă şi, în final, în mierea de albine”, menționează dr. ing. Dumitru Manole. Academicianul crede că anumite decizii trebuie luate în funcţie de arealele geografice în care ne găsim. În acest sens, el dă exemplul Tanymecus dilaticollis gyll care e cantonat în Dobrogea, PED-ul (Prag Economic de Dăunare) fiind depăşit. „PED trebuia să fie 5-6, dar ajungem la 10-12 exemplare. Şi atunci, lanuri întregi de floarea-soarelui au dispărut prin eliminarea tratamentului seminţelor de porumb şi de floarea-soarelui. Eu sunt de acord şi cu asta, dar să punem ceva în loc, pentru că, de fapt, biopesticidele nu pot suplini produsele sintetice”, a punctat dr. ing. Dumitru Manole.

Ce punem în loc?

Buruienile se adaugă și ele pe lista de probleme în ferme. Prin aplicarea unui management integrat în folosirea pesticidelor s-a reuşit eliminarea unor buruieni, cum ar fi Sorghum halepense, Echinochloa, Xanthium. „Dar au rămas altele: Chenopodium album, Convolvulus, Veronica şi o serie întreagă de buruieni care pur şi simplu distrug recoltele, pierderile fiind foarte mari. Trebuie să fim foarte atenţi la eliminarea unor substanţe active”, atrage atenția academicianul.

În rândul fermierilor circulă zvonul că va fi eliminat și tritosulfuronul, substanţa activă a unui erbicid folosit în combaterea buruienilor din cultura grâului. „Fermierul poate distruge buruienile cu erbicidul pe bază de tritosulfuron. Această substanţă activă, dacă vine o ploaie la interval de patru ore, îşi face efectul. De asemenea, temperaturile, nu trebuie să aştepţi 10-12° C în administrarea acestei substanţe active, ci poţi să administrezi erbicidul la 6-7° C. O altă substanţă activă care am înţeles că din 2025 va fi interzisă este triticonazolul. Eu sunt de acord să scoatem o serie de substanţe active, dar ce punem în loc?”, întreabă dr. ing. Dumitru Manole.

De altfel această întrebare îi preocupă atât pe producătorii substanțelor, pe distribuitori, cât și pe fermieri - primii afectați, în contextul schimbărilor climatice, de o serie întreagă de patogeni care acţionează tot mai agresiv. „În cultura sorgului, la Sport Agra Amzacea, în anul 2024, am avut un atac extraordinar de Schizaphis graminum (păduchele verde al cerealelor), care a redus recolta cu 50% faţă de anii în care acest dăunător, deosebit de agresiv, nu a fost prezent în culturi. Considerând că pe hectar cheltuiala la sorg e undeva la 5.000 de lei, realizez că în loc de 8 tone, am 4 tone şi l-am valorificat cu 800 de lei, fac exact 3.200. Eu cheltui 5.000 de lei şi pierd din cauza atacului de Schizaphis graminum”, explică dr. ing. Dumitru Manole.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Monitorizarea gărgărițelor tulpinilor de rapiță

Apa, Fata Morgana a agriculturii românești

Incompetență, indolență, neputință sau rea-voință?

Pe 7 noiembrie 2024 va avea loc Conferința „Sorgul – planta de cultură a viitorului”, organizată de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” în colaborare cu societatea Sport Agra din Amzacea (județul Constanța). Evenimentul va fi găzduit de Aula ASAS.

În cadrul conferinței se vor discuta subiecte precum schimbările climatice, sorgul ca alternativă la porumb și totodată o alternativă valoroasă în hrana animalelor. De asemenea, în discuție va fi adusă și piața sorgului.   

În prezent, potrivit academicianului și fermierului dr. ing. Dumitru Manole, în România sunt în jur de 18.000 de hectare cu sorg. „Asta ar însemna – sigur, o estimare, minimum 100.000 de tone de sorg în țara noastră în anul pe care-l traversăm. După datele statistice, în ’90 erau 12.000 de hectare de sorg”, afirmă dr. ing. Dumitru Manole, care în ferma proprie din Dobrogea a avut semănat sorg pe 50 de hectare, în acest an.

Însă, academicianul cercetează această plantă de cultură de vreo două decenii, iar în fiecare an găsim sorgul în câmpurile experimentale ale fermei Sport Agra, acolo unde academicianul Dumitru Manole și-a făcut propriul Centru de cercetare, dezvoltare și inginerie din Amzacea, județul Constanța.

„Eu n-am exclus din cultură porumbul. Sorgul vine în complementaritate cu porumbul. M-am adaptat schimbărilor climatice. Sorgul e o alternativă în condiţiile în care n-avem irigaţii. Și să ştiţi că factorul climatic nu se va schimba, întâmplător vor cade precipitaţii, ori trebuie să fim pregătiţi şi să nu calamităm milioane de hectare, să rămânem şi fără hrană la animale. Trebuie să menţinem stabilitatea economică a producătorului agricol. Încă un lucru important, costurile la cultura de sorg sunt mult mai reduse comparativ cu porumbul, numai dacă ne gândim la îngrăşămintele cu azot. Numai acest factor îl luăm în calcul, pentru că a produce 10 tone de porumb la hectar am nevoie de 21-22 kg substanţă activă de azot; dacă înmulţim cu 10, aritmetica e simplă acum, 210-220 kg azot substanţă activă, în timp ce sorgului nu-i este necesar mai mult de 80 kg substanţă activă de azot”, arată Dumitru Manole.

De altfel, la conferința de la ASAS, academicianul dr. ing. Dumitru Manole va ține o prelegere cu tema: „Sorgul, o alternativă în complementaritate cu porumbul prin adaptarea tehnologiilor de cultură la schimbările climatice, în sud-estul României”.

CITEȘTE ȘI: „Să grăbim culturile”. Schimbările climatice impun schimbări în tehnologia de producție

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Dumitru Manole, fermier – Amzacea, județul Constanța:

Plafonarea subvențiilor este o problemă comună fermierilor mari și mijlocii. În contextul în care se conturează, contribuind și organizațiile, Planul Național Strategic 2021-2027, fermierii vor ca toți factorii decidenți să țină cont și de nevoile acestor ferme care s-au creat cu multă muncă și în mulți ani. Pentru a se dezvolta însă, agricultorii români trebuie să înțeleagă că trebuie să se oprească din a mai vinde materia primă și să înceapă a produce produse finite care aduc plusvaloare.

Începând cu 2007, o parte a ţărilor din Europa de Est a fost discriminată. Când spun „discriminată”, mă refer la plata unică pe suprafaţă. Dacă pentru exploataţiile agricole, şi dau nişte nume la întâmplare, din Franţa, Italia, Germania, plata unică pe suprafaţă, după datele mele mai vechi, este probabil peste 350 de euro pe hectar, în România, cel puţin în anul care a trecut, am primit 102,60 euro pe hectar, o diferenţă de vreo 200 de euro pe hectar. Mi se pare total anormal să discutăm de plafonarea plăților, în condiţiile în care şi aşa noi am luat ca plată unică pe suprafaţă mai puţin în cei 12 ani la care ne referim. O soluție este să rămână cel puţin aceeaşi sau, dacă nu, să primim şi noi aceeaşi subvenţie pentru plata unică pe suprafaţă pe care au primit-o celelalte ferme din Uniunea Europeană. Nu mă refer la o ţară, ci la toate celelalte, deoarece între toate cele 27 trebuie să fie egalitate. Acum găsim iar o hachiţă, plafonarea. De ce?

Legat de cum ar trebui procedat în perioada următoare ca fermierii să reuşească să fie competitivi pe o piaţă europeană şi mondială unde concurenţa este deosebit de acerbă, nu trebuie să uităm că schimbările climatice nu se termină de mâine şi că o să trăim în condiţii climatice normale. Hai să lăsăm birocraţia asta, să fixăm arealele geografice la care aplicăm proiectele de irigaţii, nu mai spun altceva, nici reabilitare, nici modernizare. Hai să ne punem mintea la contribuţie, să vedem unde avem arealele. Acum toate sunt în pericol, dar cele care au avut indicele de ariditate cel mai ridicat sunt din ce în ce mai alunecoase și nici nu mai au indice pe scara indicelui de ariditate. Şi atunci hai să mergem în aceste zone, dar repede. Am dus toate proiectele astea cu irigațiile, le-am aruncat în toată ţara, dar nu se poate aşa! Hai să mergem pe un anumit program, pe un plan anume! Puteți să ziceți că sunt de la Constanţa şi susțin asta, dar aici este cel mai mare asalt al secetei, al schimbărilor climatice. Şi, atunci, hai să canalizăm aceşti bani aici, hai să ne apucăm de treabă şi cu perdelele astea forestiere, că discutăm de prin 2002 cu legislaţia şi n-am făcut nimic.

Și, pentru că orice afacere îmbracă un caracter economic, în agricultură este tot mai important să nu mai vindem materie primă. Pentru generaţiile care vin, trebuie să acordăm foarte mare atenţie și să vindem produse finite. De exemplu, la floarea-soarelui, noi vindem seminţele, și nu ulei... dar mai sunt şi alte produse. De ce să nu rămână şrotul în România, cojile de floarea-soarelui sunt căutate şi alea, şi să vindem uleiul la export, unde se cere.

Ce ne-a mai rămas, că, dacă nu ne grăbim, pierdem iar trenul. Laptele – nu mai e loc de el. Când spun asta, mă refer la faptul că cei care au avut sau mai au vaci cu lapte o duc greu, pentru că vine mult din import. Pasărea – la fel. Porcul o să-l desenăm. Şi, atunci, ce ne-a mai rămas nouă? Doar carnea de taurină şi carnea de ovină. Atunci, să nu mai vindem porumbul, ci carnea. Pentru că, altfel, oare ce niveluri de producţie trebuie să avem noi, ca să fim profitabili?

Dumneata, care eşti producător agricol, cheltui undeva la 3.800-4.000 de lei la hectar. Dacă nu faci șapte tone de grâu pe care să îl vinzi cu 700 de lei, să ai un venit de 4.900 de lei şi să-ţi rămână 900 de lei ca să poţi relua ciclul de producţie, n-ai făcut nimic. Dar întrebarea este: câţi producători agricoli din România fac șapte tone producţie medie la grâu? Puțini!

Noi nu mai putem trăi numai pe baza nivelului mediu. Şi atunci ce trebuie să facem? Trebuie să investim în procesare şi producătorul trebuie să înţeleagă, chiar dacă are o mie de hectare, că el nu va putea face singur, chiar cu o mie de hectare, investiţii în care să producă nu carne de vită, ci produsele finite, decât dacă se uneşte.

Şi închei: uniţi, vom fi mai puternici!

Opinie publicată în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html