anif - REVISTA FERMIERULUI

Cu ocazia auditului realizat anul trecut și dat publicității în 2019, în cazul Agenției Domeniilor Statului (ADS), Curtea de Conturi a României (CC) a depistat, printre altele, neconcordanțe care au dus la o „denaturare a informațiilor din situațiile financiare”, cu o valoare estimată de 258 de milioane de lei, se precizează în Raportul public al instituției.

„Agenția Domeniilor Statului a menținut unele diferențe nejustificate între suprafețele de teren cu destinație agricolă din evidențele financiar-contabile și evidențele de fond funciar ale instituției, respectiv necorelarea datelor de fond funciar gestionate de Direcția de administrare patrimoniu cu datele de fond funciar de la nivelul unor reprezentanțe teritoriale, aspecte care au condus la o denaturare a informațiilor din situațiile financiare încheiate de ADS la 31.12.2017, cu o valoare estimată de 258 de milioane de lei”, potrivit raportului Curții de Conturi, transmis Parlamentului în data de 15 martie 2019.

Documentul cuprinde concluziile acțiunilor de audit efectuate în anul 2018 asupra conturilor de execuție întocmite pentru exercițiul bugetar al anului 2017 și asupra modului de administrare a patrimoniului public sau privat al statului și a unităților administrativ-teritoriale.

În plus, conform aceluiași raport, încă nu a fost clarificată situația patrimonială a peste 8.000 de hectare aflate în administrarea ADS.

Situația patrimonială a unor suprafețe de teren agricol, de cel puțin 8.023,5 ha, aflate în administrarea ADS, dar neexploatate de instituție, pentru care au fost emise titluri de proprietate de autoritățile publice locale, nu a fost clarificată”, se precizează în document.

Tot la ADS, conform raportului CC, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului „au fost prezentate date și informații incomplete și incorecte cu privire la bunurile imobile (terenuri) administrate de ADS atât în ceea ce privește componența, cât și valoarea acestora (ADS)”.

În condițiile în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) (la pachet cu instituțiile din subordine) ocupă locul al III-lea în topul ordonatorilor principali de credite, cu cele mai mari alocări de credite bugetare (17.036 de milioane de lei sau 11,35% din bugetul de stat), după Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), cu alocări totale de 35.794 de milioane de lei (23,84% din bugetul de stat), și Ministerul Finanțelor Publice (MFP), cu alocări totale de 18.462 de milioane de lei (12,29% din bugetul de stat), era și normal ca auditorii Curții de Conturi să acorde o atenție deosebită problemelor constatate în instituțiile menționate. 

Nereguli au fost constatate și la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) – structura centrală, respectiv la Agenția Națională pentru Zootehnie „GK Constantinescu” (ANZ), asupra cărora vom reveni.

Probleme și mai mari, la APIA

Și în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), instituție care gestionează fondurile europene FEGA și care are cel mai mare grad de absorbție din România, unul de peste 99 la sută, s-au descoperit nereguli. Mai puține ca număr la nivel central, mai multe la centrele județene. În ceea ce privește însă valoarea sumelor cu privire la care au fost depistate probleme, Curtea de Conturi a informat doar asupra situației de la nivel central, nu și cu privire la cea din teritoriu.

Concret, în document se precizează că, în cazul APIA (sediul central), printre altele, entitatea citată „nu a înregistrat sau a înregistrat eronat în evidența tehnico-operativă debitele/accesoriile rezultate din acordarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, situație care a condus la înregistrarea și menținerea nejustificată, peste termenul legal, în soldul contului «Decontări din operațiuni în curs de clarificare» a sumei de 1,858 mii lei”.

De asemenea, APIA la nivel central „nu a clarificat menținerea în evidența contabilă a unei datorii de natură comercială, în sumă de 19.659 mii lei (n.r. - peste 19,6 milioane de lei), neefectuând o analiză de specialitate pentru stabilirea situației juridice și economice a respectivei operațiuni și neînregistrând această sumă în conturile contabile corespunzătoare”.

În ceea ce privește centrele județene ale APIA, auditorii Curții au constatat că „au existat cazuri în care s-au efectuat plăți necuvenite reprezentând ajutoare de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură”, situație despre care atât șefia agenției, cât mai mult ministrul Agriculturii în exercițiu, Petre Daea, ar trebui să dea explicații.

Mai exact, potrivit raportului, vorbim de efectuarea unor plăți necuvenite reprezentând ajutoare de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură unor solicitanți (persoane juridice) care nu îndeplineau condițiile de acordare a acestei forme de sprijin financiar, aflându-se în stare de dificultate financiară (cazul depistat la CJ APIA Bacău). Totodată, s-au făcut plăți necuvenite ca urmare a declarării eronate a suprafețelor de teren agricol de către beneficiari, precum și a neaplicării rezultatelor controalelor efectuate pe teren asupra suprafețelor de teren agricol declarate de beneficiari la cererile de acord prealabil de finanțare/de plată (situație constatată la CJ APIA Bihor).

În aceeași ordine de idei, auditorii Curții de Conturi au considerat drept necuvenită acceptarea la plată a unor ajutoare de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură, în condițiile în care pe numele solicitanților erau emise procese-verbale de debit în baza OG nr. 14/2010 și care se aflau în perioada celor trei ani calendaristici de la data încasării sumelor necuvenite pentru ajutoarele de stat acordate în perioada 2013 (cazul CJ APIA Covasna), respectiv pentru neîncadrare în suprafața totală aferentă culturilor cu același consum (cazurile CJ APIA Covasna și CJ APIA Gorj).

Nu în ultimul rând, auditorii au catalogat efectuarea unor plăți drept necuvenite, reprezentând ajutoare de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, ca urmare a declarării unor suprafețe mai mari decât cele reale (cazurile CJ APIA Hunedoara, CJ APIA Ialomița, CJ APIA Mehedinți și CJ APIA Suceava), cât și a acordării ajutoarelor unor beneficiari care au avut și discounturi financiare/cantitative de la furnizorii de carburant (cazul CJ APIA Ilfov).

Curtea de Conturi, cu ochii pe acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Potrivit aceluiași raport al Curții de Conturi a României, tot la APIA s-au constatat nereguli privind acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor. Mai exact, acestea se referă la declararea, în cererea unică de plată a subvenției, a unui număr mai mare de animale decât cele deținute efectiv (cazul CJ APIA Arad).

O altă problemă depistată în acest context a fost „decontarea nejustificată a cheltuielilor pentru un ajutor de stat în cazul serviciilor prevăzute pentru determinarea calității genetice a raselor aferente, pentru un efectiv de animale mai mare decât cel deținut” (cazul CJ APIA Cluj).

De asemenea, s-au constatat nereguli privind acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor ca urmare a acordării de ajutoare de stat în sectorul creșterii animalelor unor beneficiari, fără documente justificative. „În timpul auditului, deficiențele au fost remediate parțial prin transmiterea către DSVSA a bazelor de date privind REN pentru beneficiarii serviciilor (CJ APIA Gorj)”, explică auditorii.

Nu în ultimul rând, s-au constatat nereguli în contextul acordării de ajutor de stat necuvenit pentru întocmirea și menținerea registrelor genealogice ale raselor de animale, în condițiile deținerii unui efectiv de animale mai mic decât cel prevăzut de lege (cazul CJ APIA Suceava).

„În ceea ce privește creanțele provenite din sume plătite în mod necuvenit, s-au identificat situații în care nu s-au calculat, înregistrat și raportat, prin situațiile financiare încheiate la 31.12.2017, dobânzi și penalități de întârziere, aferente debitelor din subvenții necuvenite neîncasate în termen (CJ APIA Brăila), precum și accesorii datorate de către beneficiari ai ajutoarelor de stat care au fost încasate în mod necuvenit (CJ APIA Covasna)”, menționează în plus auditorii Curții de Conturi.

Totodată, precizează aceștia, CJ APIA Suceava „nu a realizat venituri la bugetul de stat, constând în debite pentru care entitatea nu a efectuat demersurile legale în vederea transmiterii la ANAF pentru urmărire și încasare sau debite pentru care nu au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere, conform prevederilor legale, pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data transmiterii acestora la ANAF”.

Recomandările Curții de Conturi pentru șefia entităților din subordinea MADR în scopul eliminării abaterilor, erorilor și deficiențelor care nu au putut fi corectate/eliminate pe parcursul misiunilor de audit financiar se referă la recuperarea sumelor acordate necuvenit sau nelegal, corectarea erorilor de înregistrare în evidența contabilă, cunoașterea exactă și reflectarea corespunzătoare în evidențele tehnico-operative și financiar-contabile a valorii reale a bunurilor imobile care alcătuiesc patrimoniul instituției, monitorizarea atentă a proceselor de inventariere a tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege, inițierea demersurilor pentru modificarea corespunzătoare a Anexei nr. 3 la HG nr. 1705/2006 în acord cu actele normative de transmitere a dreptului de administrare a bunurilor din domeniul public al statului, precum și cu valorile stabilite în urma acțiunii de reevaluare.

2018 a fost un an al consolidării procesului de modernizare a activității Curții de Conturi

În Raportul public pe anul 2017 sunt prezentate, într-o manieră sintetică, rezultatele misiunilor de audit public extern (financiar, al performanței și de conformitate) efectuate de Curtea de Conturi la entitățile cuprinse în programul pe anul 2018, inclusiv rezultatele auditului public extern efectuat de Autoritatea de Audit asupra fondurilor europene care vizează exercițiul bugetar 2017.

Anul trecut, Curtea de Conturi a efectuat 1.670 de misiuni de audit financiar, 30 de misiuni de audit al performanței și 572 de misiuni de audit de conformitate, acțiuni realizate la un număr de 2.522 de entități.

„2018 a fost un an al consolidării procesului de modernizare a activității Curții de Conturi a României prin dezvoltarea unei culturi instituționale a transparenței și a deschiderii către dialog, iar calitatea rapoartelor a întărit poziția auditului public și încrederea partenerilor noștri și a societății în managementul responsabil al finanțelor publice. Curtea de Conturi rămâne un partener implicat în demersul instituțional și legislativ de identificare a celor mai bune soluții care să contribuie la gestionarea eficientă a resurselor bugetare”, a declarat Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi a României.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2000 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Raportul public al Curții de Conturi pe anul 2017 a fost transmis Parlamentului în data de 15 martie 2019.

Publicat în Știri

Atâta vreme cât vom avea apă pentru irigat, potențialul de obținere a unui profit semnificativ din activitățile aferente sectorului vegetal este uriaș, a declarat, marți, 2 octombrie 2018, Adrian Țone, administratorul Bangkok 84 Impex SRL, una dintre societățile cu care acesta lucrează pe raza județului Ilfov aproximativ 3.000 ha de teren arabil arendat.

Aflându-se alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea, și de directorul general ANIF, Ionuț Barbu, la evenimentul de repornire a staţiei de pompare Jilava din cadrul amenajării de irigaţii Berceni-Vidra-Frumuşani, fermierul a precizat că România deține un sol superior calitativ, iar aportul potențial, suplimentar, susținut de irigații, ne poate transforma ușor într-o țară competitivă pe plan productiv, una capabilă să se „bată” cu orice alt stat, din punctul de vedere al randamentelor la principalele culturi agricole.

Pe de altă parte, el se teme că eventuale producții competitive, cel puțin pe plan regional, ar putea genera nemulțumiri, inclusiv la nivel de decizie politică europeană.

„Fermierii români depind de ceea ce se vrea la un moment dat. Probabil, prin chestia asta (n.r. - reabilitarea infrastructurii principale de irigații) vom deranja încă puțin, așa cum am deranjat și cu insecticidele, cu pesticidele care ne tot sunt oprite, din motive știute doar de ei. Așa vor face și cu chestia aceasta. Când vor vedea că ieșim în piață cu porumb mai ieftin decât al lor, cu grâu, cu rapiță, atunci își vor pune problema: cum anume?”, afirmă fermierul.

Tot la capitolul temeri, Țone a adăugat că o eventuală schimbare viitoare de pe eșichierul politic ar putea duce la o reorientare, inclusiv în ceea ce privește apa gratuită pentru irigații, fapt care s-a mai întâmplat în urmă cu un deceniu.

„Mi-e teamă că investim, iar peste doi-trei ani nu vom mai avea apă din cauza schimbărilor politice. Se poate. Există posibilitatea ca altă guvernare să nu mai pornească stația, că nu mai are bani de curent. Așa s-a întâmplat și în 2008. Am 10 tamburi în curte și trei motopompe. Le-am cumpărat, le-am întins pe câmp să irigăm și... ne-am spălat pe mâini. Acum, tamburii aceia sunt niște utilaje moarte. Dacă nu ai apă, cum să irigi?”, a mărturisit producătorul agricol.

Țone Necredinciosul

Așa cum singur a recunoscut în fața presei, Adrian Țone a fost sunat la finele anului trecut de către directorul ANIF pentru a i se propune încheierea unui contract de irigații pe doi ani. Chiar dacă neîncrezător, acesta l-a semnat și nu mică i-a fost mirarea când a observat cât de repede au demarat lucrările la canalul de irigații Sabar, care se alimentează cu apă din râul cu același nume.

„Noi am irigat și acum 13 ani din acest canal. În luna decembrie 2017 m-a sunat directorul de ANIF să-mi comunice că trebuie să semnăm un contract de irigații pe 2018-2019. L-am întrebat pentru ce anume, iar dânsul mi-a răspuns pe atunci: «Că să fie, așa, semnat». Nu am crezut la acea vreme că se va ajunge aici. Am rămas însă uimit în februarie-martie 2018, când am văzut pe canal șapte excavatoare lucrând aproape zi și noapte. Având în vedere însă ce se întâmplă, avem deja discuții cu mai multe bănci pentru a investi în jur de un milion de euro în pivoți. Am alți prieteni agricultori, colaboratori, vecini de-ai mei care și-au manifestat și ei intenția de a investi în irigații. Și chiar dacă, momentan, nu suntem organizație de udători pentru a accesa banii europeni, în maximum șase luni, această organizație va fi; există voință”, a afirmat producătorul agricol. „Canalul exista de mult, însă nu era curățat, era colmatat, funcționa o singură pompă, se ardea mereu transformatorul, în fiecare an ne rugam de vechea conducere să dăm drumul la apă. Noi fiind și producători de sămânță, eram disperați să avem acces la apă”.

Cum fermierii români se descurcă în aproape orice condiții, înainte de reabilitarea stației, Țone iriga direct din râul Sabar nu mai puțin de 115 ha aflate aproape de cursul apei, direct, cu motopompa. El recunoaște că dacă, la prășitoare, anul acesta a fost bogat în precipitații, anul trecut s-a văzut clar că este nevoie de apă pentru irigații.

„Anul acesta, am irigat direct din râu, circa 80 de litri de apă pe metrul pătrat, și am avut un cost de circa 70-80 de euro pe hectar. Am avut o normă de udare de 20 de litri o dată și am irigat cele 115 ha pe care am pivot acum. 2018 a fost un an deosebit și a plouat mult. Însă anul trecut, când nu a fost la fel, plusul de producție a fost de cel puțin 30-35 la sută la culturile irigate de porumb și de floarea-soarelui”, a mai punctat producătorul agricol.

Despre investiții și capitalizarea fermierilor... numai de bine

Un alt punct al discuției cu fermierul român a fost și aspectul legat de investițiile în terenul agricol. Țone recunoaște că singurul pământ pe care îl deține este cel din ghivecele cu flori ale soției, cele peste 3.000 de hectare pe care le lucrează fiind toate în arendă.

Producătorul agricol nu se teme de eventuale speculații imobiliare, ca urmare a faptului că a încheiat contracte de arendă pe minimum 10 ani.

„Pivotul pe care îl voi monta din nou în mai-iunie 2019 va trece pe lângă două vile. Terenul acesta nu-l pot cumpăra pentru că nu se vinde cu 4.000 – 6.000 de euro hectarul. Aici se vinde cu 30 de euro metrul. Acest teren este luat în arendă. Avem însă contracte de arendare pe 10-15 ani. Afacerea „este betonată”, din punctul de vedere al agriculturii. Însă dacă proprietarul găsește să vândă terenul pe o sumă foarte mare, mă despăgubește. Nu-l poți opri pe om dacă își vinde terenul cu 300.000 de euro hectarul”, a mai declarat Adrian Țone.

În ceea ce privește potențialul investițional în instalații pentru irigat, suma necesară ar fi de 1.000 de euro hectarul.

„Dacă eu vreau să pun un pivot care să-mi irige 150 ha într-o singură trecere, costul acestui pivot va fi de 150.000 de euro”, mai spune el.

Tot în acest context, coroborat cu capacitatea sa de capitalizare, tocmai nevoia de investiții îl împiedică să se bucure de profitul obținut.

„Atâta timp cât investim încontinuu, nu se poate discuta de capitalizare. Spre exemplu, în ultimii cinci ani am făcut achiziții de utilaje de șase milioane de euro. N-ai cum să te capitalizezi”.

„Apa gratuită este prin lege”, Barbu, ANIF

Pentru a-i liniști atât pe fermier, cât și pe alții aflați în această situație, directorul general al ANIF, Ionuț Florin Barbu, a afirmat că prin programul de guvernare s-a legiferat acordarea apei gratuite pentru irigații și „nimeni nu poate umbla la această lege”.

„Noi am modificat prin programul de guvernare – apa gratuită este prin lege. Nimeni nu poate umbla la această lege. Ea trebuie respectată atât de Ministerul de Finanțate, cât și de Guvern și trebuie alocați bani în fiecare an pe bugetul ANIF pentru a fi apă gratuită pe canal”, a menționat la rândul său Ionuț Barbu.

Chiar dacă amenajări de irigaţii similare cu Berceni-Vidra-Frumuşani sunt energofage, Barbu a spus că singurele costuri puse pe seama fermierilor sunt cele de pompare a apei din canal către culturile agricole.

În ceea ce privește investițiile în amenajare, Barbu a mai precizat: „Investiția a fost demarată în luna februarie; este finalizată acum. S-a făcut bazinul de aspirație pe un kilometru. S-au montat stăvilare noi la râul Sabar. Au fost reabilitate stația, conducta de refulare și 26 km de canal. Valoarea investiției este undeva la 1,3 milioane de lei. Împărțind pe o amenajare de 10.000 ha, pe un hectar reprezintă 28 de euro această investiție pentru repunerea în funcțiune a unui sistem de irigații care, în ultimii 12-13 ani, nu a funcționat. Această unitate este una energofagă, însă fermierul trebuie să achite doar costurile cu motopompa sau stația de la canal până la plantă”, a conchis Ionuț Barbu.

Irigații vs productivitate

În zonă sunt circa 11 fermieri mari, potențial beneficiari ai apei gratuite pentru irigații. Adrian Țone, beneficiar a 3.200 ha irigabile pe amenajarea Berceni-Vidra-Frumuşani, este administratorl Bangkok 84 Impex SRL, companie care, alături de alte entități economice aparținându-i acestuia, cât și celorlalți membri ai familiei, lucrează pe raza județului Ilfov aproximativ 3.000 ha de teren arabil. În ferma lui Țone, structura de cultură este bazată pe grâu, rapiță, semințe certificate de porumb, cât și pe floarea-soarelui. Primele 2.000 ha de teren pe care acesta le lucrează de aproape două decenii sunt situate de-a stânga și de-a dreapta canalului de irigații, ca și ultimele 1.000 ha.

Arenda pe care acesta o oferă proprietarilor de teren variază între 800-1.000 kilograme de grâu.

Anul acesta, Adrian Țone a obținut randamente bune la rapiță, cu pierderi destul de mari la grâu, din cauza băltirilor. La floarea-soarelui a afirmat că „stă bine”, însă nu foarte bine, ca în 2017. Dacă anul trecut, a avut o producție medie de floarea-soarelui de 4.000 de kilograme, anul acesta a obținut randamente de doar 3.000 – 3.200 kilograme.

În orizontul 2020-2022, suprafața irigabilă din România se va situa undeva la 2,6 milioane de hectare. Anul acesta, potrivit spuselor lui Barbu, a fost pompată apă pe 1.600 – 1.700 de kilometri pentru 1,3 milioane ha, fiind irigate efectiv 548.000 ha.

În 2018, ca urmare a nevoii de apă, pentru prima dată în România a trebuit să fie dată apa pe data de 14 aprilie. S-a întâmplat la Sistemul Nicoreşti-Tecuci, pentru că nu se putea planta din cauza lipsei de umiditate. În comparație, anul trecut, s-a început introducerea apei pe canale la data de 15 mai. Explicația devansării, conform aprecierilor ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost aceea că fenomenele climatice din 2018 au fost cu totul şi cu totul diferite faţă de alţi ani şi vor fi diferite în continuare, „pentru ca schimbările climatice sunt o realitate”.

În anul 2016, suprafaţa contractată la irigat a fost de 346.000 de hectare, iar după numai un an, aceasta a depăşit 825.000 hectare.

Potrivit datelor MADR, în anul 2018 se vor aloca 26,5 milioane de euro pentru refacerea şi reconstrucţia sistemului naţional de irigaţii din miliardul de euro prevăzut în buget până la finele lui 2020.

Publicat în Din fermă-n fermă!

Staţia de pompare a apei Jilava din cadrul Amenajării de irigaţii Berceni-Vidra-Frumuşani a fost repornită marţi, 2 octombrie 2018, după 13 ani în care nu a mai funcţionat, în urma unei investiţii de 1,3 milioane de lei realizată din bugetul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).

Unitatea urmează să deservească o suprafaţă de circa 10.000 de hectare în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi.

„Este o activitate continuă pentru a repune sistemul de irigaţii în funcţiune. Am fost peste tot în ţară (...) am fost la Iaşi, la Botoşani, am fost la Galaţi, am fost la Brăila, am fost peste tot şi ne vom duce peste tot, acolo unde avem graficul de execuţie a lucrărilor, cum este cazul aici şi cum va fi cazul săptămâna viitoare în altă parte. Lăsăm să fie o surpriză pentru dumneavoastră. Este o surpriză plăcută, pentru că punem în mişcare un sistem de irigaţii unde uitarea se cuibărise, iar dezordinea se instalase. Aţi putut vedea aici ce dezastru a fost la această staţie. Am venit cu domnul director general (n.r. - Florin Barbu, director general al ANIF) în februarie şi am văzut această staţie. Am fost şi la punctul de alimentare. Era dezastru. De 13 ani nu a funcționat această stație. Zidurile erau dărâmate, pompele erau ruginite, înţepenite, canalul acesta era pur şi simplu colmatat, nu mai exista canal. A trebuit să refacă secţiunea de scurgere, să o cureţe ca să poată să vină apa aici, plus că la punctul acela de la Sabar, de alimentare, a trebuit să facă lucrări hidrotehnice”, a precizat Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în locul amintit.

Șeful MADR a menționat totodată că se află „într-un loc fericit, pentru că se construieşte în România și se construiește peste tot”, investiţia realizată de ANIF la această staţie din Jilava fiind de circa 1,3 milioane de lei.

„Ne aflăm într-un loc fericit azi, pentru că se construieşte în România. Avem 47 de amenajări din cele 48 pornite investiţiile, celelalte sunt în faze de pregătire a investiţiilor respective, în aşa fel încât toate cele 86 de amenajări pentru irigaţii să fie funcţionale în 2020. Am ajuns la 1,2 milioane hectare la această dată, continuăm şi vom continua şi la iarnă. Continuăm în alte zone ale ţării, o să vedeţi, şi o să vă chemăm peste câteva zile, sper peste 20 de zile, cam aşa este graficul, dacă mintea mă ajută acum la această oră şi memoria îmi desenează traseul activităţii mele, până când se declanşează practic operaţiunea de punere în funcţiune a unei staţii foarte importante, care avea termen de punere în funcţiune în anul 2019. Iată că o facem cu un an mai devreme! Sunt lucrări importante peste tot în ţară şi se execută în etapa stabilită de fiecare”, a punctat Daea.

Conform datelor furnizate de MADR, amenajarea de irigaţii Berceni Vidra Frumuşani a fost dată în folosinţă în 1978, având o suprafaţă deservită de 9.833 de hectare (ha), din care 7.300 ha în judeţul Ilfov, 1.822 ha în judeţul Giurgiu şi 711 ha în Călăraşi, 26 de kilometri de canale de aducţiune şi distribuţie şi un număr de 8 staţii de pompare din care o staţie de bază (SPA Jilava).

Staţia SPA Jilava nu a mai funcţionat timp de 13 ani, dar, la solicitarea fermierilor, în anul 2018, ANIF a executat din februarie şi până în prezent o serie de lucrări de curăţare a canalelor de irigaţii în lungime de 26 km (decolmatări 25.954 mc), dar şi lucrări de decolmatare a canalului, prin programul de întreţinere şi reparaţii.

Alimentarea cu apă a staţiei de bază SPA Jilava se face gravitaţional de pe canalul Sabar. Staţia are în componenţă cinci agregate de pompare SIRET900, cu o putere instalată de 1.600 KW şi un debit instalat de 6.530 mc/s.

Publicat în România Agricolă

Am întâlnit fermieri mulțumiți, chiar fericiți, aș putea spune. Pe câmpul de la Fundulea – Călărași, într-una dintre zilele târgului AgriPlanta-RomAgroTec, a poposit la standul Revistei Fermierului un grup de agricultori din județul Ialomița. Din una în alta, am ajuns la ministrul Daea. „E cel mai bun ministru, a dat ordin la ANIF și s-a băgat apă pe canale și imediat am putut iriga”, spuneau ialomițenii, cu ochii licărind de bucurie. Mă bucur și eu pentru ei, mai ales că sunt tineri și plini de speranțe. De asemenea, e foarte bine că agricultura are un ministru care mișcă lucrurile. E foarte bine că există un program național destinat irigațiilor și că se lucrează după un plan care în 2020 să ducă la vreo două milioane de hectare irigate.

Fac o paranteză: în prezent, România dispune de o suprafață amenajată pentru irigat de circa 3,1 milioane de hectare. 1,5 milioane ha este suprafața viabilă și cea marginal viabilă, din care suprafața viabilă este de circa 800.000 ha.

Suprafața efectiv irigată variază mult de la an la an, în funcție de precipitații. Se estimează că circa 11% din suprafața agricolă a țării este acoperită de rețele de irigații viabile din punct de vedere economic sau marginal viabile. Obiectivul general al Programului vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigații, care va conduce la creșterea suprafeței funcționale din suprafața viabilă și din cea marginal viabilă economic pentru irigații la 70% în anul 2020 și la 90% pentru orizont 2030, și constă în reabilitarea infrastructurii principale de irigații din 86 de amenajări viabile aparținând domeniului public al statului, în suprafață de aproximativ 1,8 milioane de hectare, până la sfârșitul anului 2020.

Și încă o paranteză: fermierii despre care vă povestesc și-au făcut, cu ani în urmă, o asociație a udătorilor de apă pentru irigații și sunt membri în alte asociații - Asociația Producătorilor Agricoli și Asociația Producătorilor de Porumb din România. Plătesc cotizații, se întâlnesc și-și discută problemele, se ajută între ei. Prin urmare, sunt organizați așa încât să facă față și pe vremuri de restriște. Îmi ziceau că la Asociația Udătorilor de Apă pentru Irigații au preluat din personalul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare. Așadar, asociațiile respective au angajați, specialiști, ceea ce le permite fermierilor să-și vadă de ferme.

Revin: ministrul Agriculturii a ajutat să ajungă apa pe canale, a împins programe ca „Tomata” sau „Lâna”. Petre Daea nu e pus pe viață, cum nu e veșnic nici guvernul din care face parte. Ce se întâmplă dacă se schimbă calimera și vine un ministru care nu are trecere la mai-marii partidului? Ce se întâmplă acolo unde nu există posibilitatea pentru irigat? Ori acolo unde oamenii nu sunt asociați? Din cele povestite mai sus, se poate vedea că nu degeaba se spune că „Unirea face puterea”. Fermierii autohtoni au nevoie de asociere sub orice formă, ca să poată face față schimbărilor climatice, celor politice, dar și pieței. Totodată, au nevoie de o politică agricolă conformă cu nevoile lor, cu realitatea din teren. Măsurile pompieristice nu au rezultate pe termen lung. De aceea se impune o strategie, o legislație pe fiecare sector al agriculturii. Și sunt exemple în lume, totul e să se vrea.

Politica Agricolă Comună (PAC) a Uniunii Europene, valabilă șapte ani, trasează niște directive, iar noi ne putem crea politica, strategia noastră care să urmărească realitățile de aici.

Peste Ocean este Farm Bill, Politica Agricolă a Statelor Unite ale Americii, unde există o politică agricolă și una alimentară. Farm Bill-ul americanilor a început pe la 1930, iar de atunci, din cinci în cinci ani și, din 1996, din șapte în șapte ani, legislația, strategia se modifică în funcție de cum evoluează lucrurile în agricultură, în spațiul rural, în industria alimentară, în funcție de necesitățile domeniului.

Farm Bill este un document în care sunt trecute ariile de interes, obiectivele, instrumentele și bugetele alocate agriculturii, influențând prin efectele sale tendințele majore la nivel internațional, determină susținerea veniturilor și a prețurilor pentru producătorii agricoli, se referă, pe scurt, la probleme precum promovarea conservării solului și protecția mediului; promovarea exporturilor de produse agricole şi alimentare; promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a subvenţiilor alimentare acordate persoanelor cu venituri mici; reglementarea proceselor de producţie în vederea promovării securităţii alimentare.

Așa ceva lipsește României. PAC-ul Europei nu înseamnă că statul român are o strategie pe agricultură.

Editorial publicat în Revista Fermierului nr. 10 (162)/1-14 iunie 2018

Publicat în Editorial

Luni, 14 mai 2018, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) - Filiala Olt a pornit o staţie de repompare a apei pentru irigaţii ce deserveşte o suprafaţă de circa 10.000 de hectare de teren agricol în zona Piatra-Olt.

SRP 3+21 face parte din infrastructura principală de irigaţii din cadrul amenajării Bucşani – Cioroiu, transportă apă din râul Olt în canalele de irigaţii din care se pot alimenta utilizatorii de apă pentru irigaţii din zona Piatra-Olt și a fost reabilitată prin Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii.

Informațiile existente până la acest moment indică faptul că pentru anul în curs au fost încheiate contracte de irigare pentru aproximativ 70.000 de hectare, dar probabil că nu va fi irigată întreaga suprafaţă contractată, pentru că nici staţiile de repompare nu sunt modernizate şi nici fermierii nu deţin încă instalaţiile necesare pentru a uda o suprafaţă atât de mare.

Pentru a face posibilă irigarea unei suprafeţe din ce în ce mai mari, ANIF derulează investiţii în mai multe zone din judeţ, în infrastructura principală de irigaţii, iar fermierii din judeţ au încheiat contracte finanţate din fonduri europene în valoare de circa 12 milioane de euro pentru investiţii în infrastructură secundară şi instalaţii de irigat.

În acest moment, în judeţul Olt este irigată o suprafaţă de 1.600 de hectare din zona Drăgăneşti-Olt, unde se află o orezărie. În acest an, vor fi irigate culturi agricole şi la Corabia, Piatra-Olt, Stoeneşti, Rusăneşti, Strejeşti.

Publicat în Știri

Începând cu anul 2018, se vor redeschide discuțiile cu privire la viabilitatea și eventuala continuare a lucrărilor la canalul Siret-Bărăgan, până atunci însă, a afirmat șeful PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, obiectivele majore sunt reabilitarea sistemului de irigații existent până la 1,98 milioane hectare, laolaltă cu livrarea gratuită a apei pe canalele magistrale.

Abia după îndeplinirea primului obiectiv din programul de guvernare PSD pe zona de irigații -  reabilitarea celor aproape două milioane de hectare din terenul agricol al României - discuția va continua, chiar dacă unele voci spun că sistemul Siret-Bărăgan ar fi „greu funcționabil”.

„Din punctul meu de vedere, noi avem două obiective majore: primul (...) este ca ceea ce avem acum să fie reabilitat și două milioane de hectare din terenul agricol al României să fie irigat, pentru a crește producția agricolă cu 30 - 50 la sută, ceea ce va însemna mai mulți bani pentru fermieri și un pas important pentru echilibrarea balanței. Al doilea obiectiv reprezintă extinderea sistemului de irigații.

Eu i-am cerut ministrului Agriculturii, atunci când lucram la programul de guvernare, și ulterior după ce s-a format guvernul, ca în acest an (n.r. - 2017) să nu se concentreze pe nimic altceva decât pe a duce la capăt toate procedurile pentru a atinge primul obiectiv. Anul viitor, împreună cu specialiștii, împreună cu finanțiștii, putem discuta despre extinderea sistemului de irigații.

Siret-Bărăgan este un sistem de irigații care poate fi foarte bun, dar de ce i-am spus ministrului să nu se concentreze anul acesta, pentru că sunt două abordări în ceea ce privește sistemul Siret-Bărăgan: unii spun că este profitabil și că este util, în timp ce alții spun că este greu funcționabil. Atunci, ca să nu stăm în acest an în aceste dispute, ne concentrăm pe ceea ce avem, să ducem la capăt, acest program de investiții, iar anul viitor discutăm despre el”, a afirmat Liviu Dragnea vineri, 12 mai 2017, la startul campaniei de irigat pentru anul 2017.

Același lider PSD a afirmat că obiectivele din programul de guvernare pe zona de irigații au un cost inițial de circa 90 de milioane de lei, prevăzut deja în bugetul ANIF. Conform calculelor pesediștilor, cele 800.000 ha care urmează să fie irigate în 2017 generează următoarele costuri: 140,6 lei mia de metri cubi de apă (adică 0,1406 lei metrul cub), la 800 mc de apă la hectar, duc la un cost de 89.984.000 lei (800.000X800X0,01406).

Până vineri, 12 mai 2017, MADR a contorizat cereri pentru livrarea de apă aferente unui total de 400.000 ha.

„Partea de irigații pentru noi a fost și rămâne strategică. Avem două obiective majore în acest domeniu, și anume reabilitarea sistemului de irigații până la 1,98 milioane hectare (...). Al doilea obiectiv strategic era să aducem apa pe canalele principale, gratuit, (...) până la SPP. Este un cost financiar de 90 de milioane de lei, care este prevăzut în bugetul ANIF, iar udătorii își iau de la stația sub presiune apa și nu au decât costurile obișnuite. (...) Sunt economii foarte mari – pe de-o parte costurile sunt mult mai mici pentru cei care vor să irige. Apa fiind gratuită, acum majoritatea udătorilor a început să scrie cereri pentru a iriga 400.000 de hectare. Oamenii încep să înțeleagă că sunt foarte multe avantaje. Crește foarte mult producția, la unele soiuri se dublează, iar la altele crește cu 50 la sută.

Ceea ce am vorbit cu ministrul Agriculturii, până să venim aici, se referă la suprafețele care nu sunt în aria de răspândire a acestor SPP-uri (n.r. - stații de punere sub presiune). Aceste stații au fost preluate de asociațiile de udători care au avut acces la programul european pe agricultură, și-au făcut instalațiile secundare pe teren, și-au luat instalații de irigat, dar sunt și suprafețe care au acces la aceste canale de irigații și ai căror proprietari nu sunt grupați în asociațiile de udători. Și aici sunt două căi prin care oamenii pot începe să aibă acces la aceste canale: pot folosi direct motopompe sau orice altă instalație pentru că, acum, apa fiind gratuită, nu mai au niciun fel de problemă și își pot duce exact pe suprafața lor de teren instalațiile de irigat. Pe de altă parte, în momentul în care încep să se organizeze în asociații de udători, iar, acolo unde se organizează, MADR și ANIF le vor realiza asemenea stații de punere sub presiune”, a afirmat Liviu Dragnea.

El a adăugat că încă sunt fermieri care nu cred că apa pe canalul magistral este gratuită, dar cei care au crezut au făcut deja cereri și așteaptă să ajungă apa la ei pe canal.

„Este pentru prima dată în istoria României când apa pe canalul magistral se aduce gratuit”, a continuat el.

Cu ocazia vizitei, Dragnea chiar l-a lăudat pe șeful MADR, căruia în ultima perioadă i-a trasat o serie de sarcini importante, demne de munca lui Sisif.

„Sunt vreo șase-șapte miniștri în Guvern care îmi plac foarte mult, dar este unul care îmi este foarte drag și este ministrul Agriculturii (n.r. - Petre Daea). Am venit să văd cum se implementează programul de guvernare în domeniul Agriculturii”, a conchis Liviu Dragnea.

Costurile fermierilor cu irigatul scad cu peste 60-70 la sută, în condițiile gratuității apei pe canalele magistrale

Într-o discuție dinaintea sosirii delegației, șeful ANIF, Florin Barbu, o persoană destul de emotivă, ținând cont de faptul că la sosirea lui Dragnea i-a tremurat vizibil vocea în fața camerelor și a șefului Camerei Deputaților, a afirmat că totalul cheltuielilor fermierilor cu irigatul scad cu mai bine de 60-70 de procente, în condițiile gratuității apei pe canalele magistrale.

El a vorbit și de modificarea și completarea Legii 138/2014, republicată, pentru modificarea și completarea OUG 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru completarea Art. 10 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.

În prezent, aceasta a fost adoptată de Camera Deputaților, ca for decizional în data de 9 mai 2017, sub denumirea de Plx 173/2017, urmând să fie trimisă la promulgare.

Acest nou act normativ consfințește, pentru prima dată, oferirea de apă gratis fermierilor, la SPP-uri.

„Marți, în Camera Deputaților, for decizional, s-a aprobat legea prin care toți fermierii și alți fermieri care pot beneficia după aducțiunea principală de irigații, vor avea apă gratis la stațiile de punere sub presiune”, a afirmat Barbu.

El a adăugat că investiția din Călărași și Ialomița a totalizat șase milioane de lei, inclusiv TVA. Lungimea CA1 este de 4.450 de metri liniari, lucrările principale fiind de impermeabilizare și de refacere a capacității de transport. Potrivit directorului ANIF, în urma lucrărilor de modernizare pierderile sunt de doar aproximativ 15 la sută față de canalul CA2, care are pierderi de 60-70 la sută.

Prioritățile ANIF nu se opresc însă aici. Florin Barbu a mai vorbit de alte 40 de amenajări care vor fi reabilitate în perioada următoare.

„În momentul de față, sunt 40 de amenajări care sunt promovate de mine și de ANIF. Nouă dintre acestea vor intra în execuție în luna august, iar la celelalte 31 se vor termina studiile de proiectare. În 2018, vor intra pe C+M (construcții-montaj) și au termen de finalizare patru ani.

Împreună cu ISPIF, am realizat viabilitatea economică a amenajărilor de îmbunătățiri funciare din România, am ajuns la 1,8 milioane de hectare, amenajări care sunt cuprinse și în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații”, a continuat Barbu.

De asemenea, în opinia sa, cele 90 de milioane de lei alocate anului 2017 nu ar trebui să fie considerate ajutor de stat, întrucât acestea sunt decontate pentru cheltuielile aferente infrastructurii principale de irigații, atât costurile cu reparațiile, cât și costurile cu apa, reprezentând obligativitatea noastră. Celelalte costuri le revin organizațiilor de udători, pentru culturile înființate pe amenajările secundare de irigații.

Nu în ultimul rând, oficialul ANIF a vorbit și de investițiile cu bani europeni în infrastructura secundară de irigații, singura eligibilă, de altfel, pentru a primi bani FEADR.

„În PNDR 2007-2013, au fost aplicate 138 de proiecte, cu o finanțare de 138 de milioane de euro (un milion de euro pe fiecare proiect), pe Măsura 4.3 din PNDR 2014-2020 au fost depuse 43 de proiecte finanțate, cu o valoare de 42,9 milioane de euro. Sunt la dispoziția organizațiilor de udători, pentru perioada 2017-2018, 385 de milioane de euro pentru refacerea capacității la infrastructura secundară de irigații”, a mai spus directorul ANIF.

În ceea ce privește sistemul Siret-Bărăgan, Barbu a fost foarte precaut și a declarat doar pentru Revista Fermierului că acesta ar deservi 400.000 ha, dar înainte trebuie constituită toată infrastructura secundară.

AFIR a publicat Ghidul consultativ pentru investiții în infrastructura de irigații

Tot vineri, 12 mai 2017, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta pentru infrastructura de irigații finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului se aplică pentru teritoriul național și pentru zona ITI – Delta Dunării, au precizat cei de la AFIR în comunicatul de presă.

„Lansăm acum în consultare publică Ghidul solicitantului pentru investiții în infrastructura de irigații din nevoia de a primi din partea beneficiarilor un feedback real în ceea ce privește modul de implementare a acestei submăsuri. Suntem conștienți de rolul principal al Agenției, acela de a crea instrumente eficiente, din punctul de vedere al celor care implementează proiectele de investiții și care să răspundă în mod real nevoilor beneficiarilor”, a precizat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Sprijinul public pentru investițiile finanțate prin această submăsură este 100% nerambursabil și nu va depăși 1.000.000 euro/ proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune (SPP) sau 1.500.000 euro/ proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare (SPA – Stații de pompare a apei, SRP – Stații de repompare).

„Infrastructura de irigații reprezintă un sector vital pentru agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural, care are nevoie de investiții durabile și de o finanțare consistentă. Nu putem discuta despre o agricultură cu adevărat performantă fără a susține cu măsuri concrete dezvoltarea sistemului de irigații. Sprijinul financiar acordat prin submăsura 4.3 irigații va avea un efect pozitiv prin promovarea tehnologiilor noi, economisirea apei în agricultură, scăderea costurilor determinate de consumul apei și creșterea suprafețelor irigate”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu.

Ghidul solicitantului în versiune consultativă este publicat pe pagina de internet a AFIR – www.afir.info – la secțiunea Dezbatere publică. Toți cei interesați pot transmite observații și propuneri de modificare a Ghidului solicitantului pentru sM 4.3 – componenta Infrastructură de irigații pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în termen de 10 zile de la data publicării pe site-ul AFIR (respectiv, 11 mai 2017).

Vizita de vineri a avut loc la Amenajarea de irigaţii Pietroiu-Ştefan cel Mare, iar delegația oficială condusă de Liviu Dragnea, însoțit de Petre Daea, ministrul de resort, a trecut în revistă nodul hidrotehnic NH I/II și canalul de aducţiune.

De asemenea, s-a mers la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Publicat în Știri
Pagina 2 din 2

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

banner grundfos MAI 2021

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista