Un rezumat al lui 2021, după mine, arată cam așa: întregul sector agroalimentar și-a văzut de treabă, a cotizat la bugetul statului, iar statul, la fel, și-a văzut de treabă. Adică, per ansamblu, guvernanții au făcut și în acest an ce știu și fac de zeci de ani, își văd de propriile interese.
Al doilea an pandemic, pentru români, a fost tot cu scandaluri pe scena politică, cu instabilitate și lipsă de responsabilitate în actul de guvernare. Agricultura și industria alimentară merg, cei implicați în aceste domenii ale economiei țării continuă să producă, chiar cu toate greutățile, pe care n-are rost să le mai amintesc, știute fiind de toată lumea. Încă un final de an la care tragem aceeași veșnică deja concluzie: interesul național nu este o prioritate pentru clasa politică românească. Și încă un final de an în care se schimbă calimera politică dând speranțe, poate de data asta nu-s deșarte, pentru Anul Nou ce vine.
Vine un nou ministru la Agricultură, nominalizat fiind Adrian Chesnoiu, din partea PSD, actualul președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, fost director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în perioada 2017-2020. Fermierii își pun mari speranțe în Chesnoiu, mai ales că actualul șef al MADR nu a fost iubit și nici măcar plăcut de aproape nimeni din agricultură și spațiul rural. Adrian Oros nici nu s-a evidențiat cu ceva notabil. A fost doar o păpușă manevrată de partidul care l-a propulsat, PNL. Oros se poate apăra spunând că a dat subvențiile, că a sprijinit fermierii prin tot soiul de programe. Cu sau fără Oros, subvențiile oricum trebuiau date, programele, în mare parte, sunt preluate de la fosta conducere și continuate, sub o formă sau alta. Prin urmare, nici liberalul Adrian Oros nu se poate mândri că a elaborat politici agricole ori vreo strategie. Așa cum nici social-democrații nu se pot lăuda că de-a lungul timpului au construit politici agricole sau strategii în agricultură și mediul rural.
La momentul în care scriu aceste rânduri, 23 noiembrie 2021, noul guvern încă nu și-a intrat în drepturi, iar Guvernul Cîțu continuă lupta pentru ciolan. Încă nu avem buget pentru anul viitor, la Ministerul Agriculturii se face Planul Național Strategic pe genunchi, că trebuie predat Bruxelles-ului la finalul lunii. Fermierii sunt ocupați cu câmpurile și animalele lor, așteptând vremuri mai bune.
Adrian Chesnoiu a ieșit cu o declarație care va trebui să fie susținută de fapte: „După o perioadă lungă, într-un moment extrem de dificil pentru noi toți, suntem în situația de a privi cu încredere spre viitor. Dincolo de divergențe doctrinare sau de opinii personale, interesul național a devenit cu adevărat o prioritate. România și românii au nevoie de unitatea forțelor politice, de valorificarea ideilor bune și de implicarea tuturor pentru relansarea economică, revenirea la o normalitate socială pe care toți românii o așteaptă. Vremea vorbelor a trecut, suntem în fața provocărilor, cu o istorie tristă a ultimilor doi ani, și cu un popor plin de așteptări și dornic de liniște. Este momentul faptelor, al relansării economice și al stabilității. Mă onorează încrederea colegilor mei care au văzut în mine omul potrivit să aduc încredere, stabilitate și predictibilitate într-un sector strategic – Agricultura, cel care asigură securitatea hranei populației. În perioade de criză, aceasta este una din prioritățile oricărei guvernări. Programul Partidului Social Democrat, pentru agricultură, vine cu măsuri economice și legislative care să asigure creșterea competitivității, productivității și performanței, în vederea securizării alimentare a populației. Un program realist, rezultat nu doar al experienței noastre de guvernare, ci în special prin consultarea cu reprezentanții fermierilor și federațiile din industria alimentară, cei care cunosc cel mai bine realitățile din agricultură. Rămân lângă ei, un partener deschis de dialog, de consultare, cu respect pentru truda lor, pentru perseverența de a nu renunța în favoarea unor munci mai lesne de făcut. Le propunem românilor un set de politici agricole prin care să asigurăm stabilitatea, dezvoltarea și sustenabilitatea sectorului agro-alimentar: venituri sigure pentru fermieri, investiții durabile în satul românesc, hrană proaspătă, de calitate și la prețuri rezonabile, stabilitatea a sute de mii de locuri de muncă în agricultură și industria alimentară”.
De vorbe frumos meșteșugite și de promisiuni, toți suntem sătui. Până la fapte, să ne vedem sănătoși în 2022.
La mulți ani!
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Caricatură de: A.F. Badiu
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2021Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește, în perioada 1 - 15 decembrie 2021, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2022. Cererile trebuie avizate de către Agenția Națională de Zootehnie (ANZ), iar depunerea acestora se face la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.
Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a Registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor, trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;
lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a Registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;
copia contractului între deţinătorul Registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.
Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ;
lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;
copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat Campania de plăți în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2021. Începând cu 2 decembrie 2021, APIA demarează plata finală ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2021.
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2021, respectiv de până la 70% în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Au fost autorizați pentru plata avansului 745.155 de fermieri, ceea ce reprezintă 96,72% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 și au fost declarați eligibili la plata avansului.
Suma totală autorizată la plată este de 1,26 miliarde euro.
În ceea ce privește Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, au fost autorizați la plată un număr de 14.646 fermieri, reprezentând un procent de 87% din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2021, iar suma autorizată este în valoare de 45,20 milioane euro.
Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR, la cursul de schimb de 4,8683 lei pentru un euro.
Situația plăților autorizate de către fiecare Centru Județean al APIA se regăsește în tabelele de mai jos.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Noul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunțat că toate măsurile de sprijin pentru agricultori, aflate în desfășurare până la sfârșitul anului, vor fi susținute de la buget. De asemenea, oficialul guvernamental a precizat că bugetul pentru subvenții a fost suplimentat cu 200 de milioane de lei, astfel încât sumele necesare sprijinului pentru motorină și pentru susținerea sectorului de ameliorare în zootehnie să fie asigurate.
„Agricultorii știu că sunt om de cuvânt. Din păcate, faptul că fermierii au fost abandonați se vede pe deplin în execuția bugetară. Este rușinos că suma de aproximativ 2,3 miliarde de lei rămâne necheltuită ca urmare a întârzierilor în implementarea acțiunilor aferente perioadei de tranziție 2022-2023. Sunt bani care ar fi trebuit investiți în agricultura românească și care, din păcate, nu au fost alocați eficient. Pentru că timpul rămas până la sfârșitul anului este prea scurt pentru a putea fi cheltuite, aceste fonduri vor merge prin rectificarea bugetară pentru susținerea altor măsuri urgente pentru români. Mă voi asigura totodată că bugetul Agriculturii pentru anul viitor va fi unul consistent, iar toți banii vor fi utilizați pentru susținerea fermierilor români și a produselor românești. Luăm toate măsurile corecte pentru a aduce pe masa românilor hrană sănătoasă, de calitate, la prețuri rezonabile”, promite ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, care punctează că are de acum ușile MADR deschise pentru întreg sectorul agroalimentar și spațiul rural românesc.
Foto: Arhiva Adrian Chesnoiu
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în etapa 1 a sesiunii din 2021 (27 august 2021 – 26 septembrie 2021) pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Obiectivul AFIR este să facă primele plăți către cât mai mulți fermieri până la finalul acestui an.
Pentru submăsura 6.1, în etapa 1, au fost depuse 1.504 proiecte, în valoare de 71,8 milioane de euro. Dintre acestea, 356 de proiecte, cu o valoare de 18,2 milioane de euro, au fost depuse de către fermierii din zona montană. Pentru accesarea sprijinului acordat prin submăsura 6.3 au fost depuse 1.529 de proiecte, însumând o solicitare de fonduri pentru această etapă de aproape 23 de milioane de euro. Dintre acestea, 973 de cereri de finanțare cu o valoare totală de 14,6 milioane de euro au fost depuse de solicitanți din zona montană.
Experții AFIR au început efectiv procesul de evaluare în data de 27 septembrie și au parcurs toate etapele necesare analizei tuturor cererilor fermierilor (verificare documente, efectuare vizite pe teren, verificare îndeplinire criterii de eligibilitate și a criteriilor de selecție) emițând Rapoartele de selecție ale etapei 1. Acestea au fost transmise Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (AM PNDR) în vederea aprobării și, ulterior, pentru demararea procedurii de selecție pentru finanțarea proiectelor.
„A fost un efort considerabil al colegilor noștri, având în vedere că emiterea raportului de selecție presupune stadii procedurale complexe, indiferent de amploarea proiectului depus. A trebuit să ne asigurăm că 3.033 de cereri de finanțare depuse în această etapă pentru cele două linii de finanțare trec în cel mai scurt timp posibil prin verificarea documentară și pe teren, precum și prin etapa de corelare a tuturor informațiilor. Dacă vom obține rapid aprobarea acestor rapoarte la nivelul Autorității de Management, vom putea să le publicăm în cel mai scurt timp, astfel încât să poată fi inițiată procedura de contractare, având ca obiectiv efectuarea primelor plăți către cât mai mulți fermieri până la finalul acestui an”, a precizat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Viitoarele eco-scheme, împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, angajamentele de silvomediu au fost subiectele consultărilor privind Planul Național Strategic din data de 17 noiembrie 2021. Reuniunile în format online cu membrii grupurilor de lucru au fost conduse de ministrul Adrian Oros și secretarul de stat Marius Mihai Micu, fiind organizate de conducerea AM PNDR, din sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Politica Agricolă Comună din noua perioadă de programare 2023-2027, la nivelul Pilonului 1 în cadrul plăților directe, introduce obligativitatea ca minimum 25% din plafonul alocat plăților directe să fie utilizat în cadrul viitoarelor eco-scheme, bugetul total urmând să se ridice pe toată perioada la aproximativ 2,44 miliarde euro.
Eco-schemele, spune ministrul Agriculturii, trebuie să fie stabilite ca o plată acordată fie pentru stimularea și remunerarea furnizării de bunuri publice prin intermediul practicilor agricole benefice pentru mediu și climă, fie drept compensație pentru desfășurarea respectivelor practici.
Pentru perioada 2023-2027, au fost gândite șase eco-scheme (trei pentru Terenurile Arabile, una pentru Culturile Permanente, una pentru Pajiști și Pășuni și una aplicabilă tuturor categoriilor), respectiv:
Rotația culturilor, pentru fermele cuprinse între 1 și 10 ha;
Diversificarea culturilor, pentru fermele peste 10 ha;
Culturi verzi;
Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști;
Creșterea capacității de sechestrare a carbonului pe pajiști permanente și prevenirea deșertificării;
Conversia la agricultură ecologică.
„Prin intervenția privind împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, România alege să promoveze încurajarea înființării de suprafețe compacte de pădure sau de perdele forestiere de protecție pentru culturile agricole, acțiuni foarte eficiente care vin să contrabalanseze efectele schimbărilor climatice asupra culturilor agricole, să stocheze carbonul în biomasă, să protejeze apa, să îmbunătățească capacitatea de retenție a apei, să amelioreze regimul hidric, să atenueze riscul la inundații, precum și să elimine efectele negative ale viiturii”, explică Adrian Oros. Totodată, aceste suprafețe împădurite vor proteja și solul prin reducerea eroziunii eoliene a solului, în special în zonele de câmpie, contribuind și la reducerea eroziunii solului provocată de viituri în zonele de deal și munte. „Acestea vor crește diversitatea biologică prin refacerea habitatelor și ecosistemelor locale”, susține ministrul.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Luni, 15 noiembrie 2021, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene, au ajuns la un acord politic informal privind bugetul UE pentru 2022, al doilea în cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.
Acordul are ca obiect angajamente în valoare de 169,5 miliarde euro și plăți în valoare de 170,6 miliarde euro. „Odată adoptat, bugetul ar permite UE să mobilizeze fonduri semnificative pentru un răspuns continuu al UE la pandemia de COVID-19 și la consecințele acesteia, pentru a lansa o redresare durabilă, precum și pentru a proteja și a crea locuri de muncă. Acesta ar atrage investiții suplimentare într-o Europă mai verde, mai digitală și mai rezilientă, protejând în același timp persoanele cele mai vulnerabile din vecinătatea sa și din întreaga lume”, se menționează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.
Referitor la acordul politic de luni, comisarul Johannes Hahn, responsabil cu bugetul și administrația, a declarat: „Acest acord confirmă faptul că toate instituțiile sunt pregătite să ajungă la un compromis în interesul unui buget, care va sprijini o redresare durabilă și tranziția necesară a UE, în beneficiul tuturor”.
Alocări financiare
Bugetul convenit va direcționa fondurile către domeniile în care acestea pot avea cel mai mare impact, în funcție de nevoile cele mai importante în materie de redresare ale statelor membre ale UE și ale partenerilor UE din întreaga lume.
S-a convenit să se aloce:
49,7 miliarde euro în angajamente pentru a sprijini redresarea, stimulând investițiile în coeziunea economică, socială și teritorială;
53,1 miliarde euro Politicii Agricole Comune și 971,9 milioane euro Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, pentru fermierii și pescarii din Europa, dar și pentru consolidarea rezilienței sectorului agroalimentar și a sectorului pescuitului și pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor;
12,2 miliarde euro Programului Orizont Europa, pentru a sprijini cercetarea UE în domenii precum sănătatea, sectorul digital, industria, domeniul spațial, clima, energia și mobilitatea și 613,5 milioane euro Programului privind piața unică, sprijinind competitivitatea și IMM-urile, inclusiv în sectorul turismului;
839,7 milioane euro Programului „UE pentru sănătate” în vederea sprijinirii Uniunii Europene a sănătății și pentru a oferi un răspuns cuprinzător la nevoile în materie de sănătate ale cetățenilor europeni;
1,2 milioane euro în cadrul Fondului pentru o tranziție justă pentru a asigura faptul că tranziția către neutralitatea climatică este benefică pentru toți și 755,5 milioane euro în cadrul Programului LIFE pentru sprijinirea acțiunilor în domeniul mediului și al combaterii schimbărilor climatice;
2,8 miliarde euro Mecanismului pentru interconectarea Europei, sumă destinată investițiilor într-o infrastructură de transport modernă, de înaltă performanță, pentru a facilita conexiunile transfrontaliere;
3,4 miliarde euro Programului Erasmus+, pentru a investi în tineri, și 406 milioane euro pentru sectorul cultural și cel creativ, prin intermediul Programului Europa creativă;
1,1 miliarde euro Fondului pentru azil migrație și integrare și 809,3 milioane euro Fondului de gestionare integrată a frontierelor în vederea intensificării cooperării în domeniul gestionării frontierelor externe, inclusiv 25 de milioane euro pentru protecția frontierei cu Belarus, precum și în ceea ce privește politica în domeniul migrației și azilului, care include, de asemenea, fonduri suplimentare pentru angajamentele de relocare;
227,1 milioane euro Fondului pentru securitate internă și 945,7 milioane euro Fondului european de apărare pentru a sprijini autonomia strategică și securitatea europeană;
15,2 miliarde euro pentru sprijinirea vecinilor noștri și a dezvoltării și cooperării internaționale.
Acordul include majorări specifice pentru Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) – Europa globală (190 de milioane euro, cu o atenție deosebită acordată Afganistanului și Siriei, precum și pentru programul de ajutor umanitar (211 milioane euro) pentru a aborda situațiile de criză din întreaga lume.
Defalcarea completă pe rubriciÎmpreună cu bugetul pentru 2022, instituțiile UE au convenit să aprobe amendamentele propuse la bugetul pentru 2021, astfel cum au fost prezentate de CE la începutul acestui an în proiectele de buget rectificativ 5 și 6. După finalizarea procesului de aprobare, Comisia va fi în măsură să majoreze ajutorul umanitar pentru refugiații sirieni din Turcia și să contribuie la accelerarea vaccinărilor la nivel mondial prin furnizarea unui număr suplimentar de 200 de milioane de doze pentru țările cu venituri reduse.
În paralel cu bugetul anual pentru 2022, țările UE se vor baza în continuare pe sprijinul oferit de instrumentul de redresare NextGenerationEU și de Mecanismul de redresare și reziliență. Comisia a adoptat în prezent evaluări pozitive ale planurilor de redresare și reziliență prezentate de 22 de state membre. Ulterior, Consiliul a aprobat fiecare dintre aceste evaluări. Până în prezent, CE a plătit 52,3 miliarde euro sub formă de plăți de prefinanțare către 17 state membre.
Urmează ca bugetul anual pentru 2022 să fie adoptat în mod oficial de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Marți, 16 noiembrie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au avut loc noi discuții privind Planul Național Strategic (PNS). S-au abordat următoarele subiecte: proiectul de ordin pentru aprobarea normelor privind condiționalitatea aplicabilă PAC 2023-2027 și a principalelor definiții aplicabile plăților directe, sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, plata redistributivă, sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.
În perioada 2014 – 2020, România a beneficiat de un plafon pentru plățile directe de aproximativ 10,85 miliarde euro. Pentru perioada 2021-2027 bugetul aferent plăților directe va fi de 13,7 miliarde euro, cu aproximativ 3 miliarde euro mai mult. „Din aceștia, 3,81 miliarde euro vor fi utilizați în cadrul perioadei de tranziție 2021-2022, urmând ca restul de 9,98 miliarde euro să fie utilizați prin intermediul viitorului PNS în perioada 2023-2027. Practic, avem în cinci ani aproape cât am avut în cealaltă perioadă 2014-2020. Din acest buget, aproximativ 199 milioane euro vor fi transferați către bugetul Pilonului II pentru a finanța intervenția referitoare la instalarea tinerilor fermieri, astfel că va rămâne un plafon pentru plăți directe de aproximativ 9,7 miliarde euro”, precizează ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Șeful MADR adaugă că regulamentul prevede unele condiționalități privind utilizarea acestui buget. „Minimum 25% trebuie redirecționat către eco-scheme, minimum 10% trebuie redirecționat către plata redistributivă, maximum 13% din plafon către sprijinul cuplat, valoare care poate fi majorată cu 2% în cazul sprijinului cuplat pentru culturile proteice.”
Plecând de la aceste condiționalități, punctează ministrul, bugetul care rămâne pentru sprijinul de bază va fi de aproximativ 4,79 miliarde euro, bugetul alocat eco-schemelor se va ridica la aproximativ 2,44 miliarde euro, cel alocat sprijinului redistributiv se va ridica la aproximativ 0,97 miliarde euro, iar bugetul total pentru sprijinul cuplat se va ridica la aproximativ 1,46 miliarde euro.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 4 septembrie 2021, în localitatea Petrila, satul Jieţ, sub conducerea şi organizarea primarului oraşului Petrila, Vasile Jurca, şi a Registrului Genealogic Dacia Hunedoara, condus de subsemnatul, Gheorghe Neaţă, a avut loc în Valea Jieţului o excelentă festivitate de prezentare a oilor breze abia coborâte de pe păşunile din masivele Șureanu şi Parâng. S-au prezentat 40 de boxe a câte 5 oi şi berbeci de către crescătorii din aceste ţinuturi.
Primarul Vasile Jurcă, un împătimit al oieritului din aceste ţinuturi, a ţinut să invite la această festivitate personalităţi precum prefectul judeţului, primarul oraşului Petroşani, precum şi pe preşedintele Asociaţiei Dacia Hunedoara, renumitul crescător de oi țurcane Dumitru Andreşoi.
Au mai participat la festivitate prof. dr. ing. I. Pădeanu, specialist în cadrul registrului genealogic, Ioan Vulc, secretarul asociaţiei Dacia şi alţi specialişti din judeţ, precum şi numeroşi crescători din judeţele ţării dornici de a vedea la ea acasă oaia brează de Jieţ.
Acest festival al oilor breze nu putea fi realizat fără participarea renumiţilor crescători ai zonei, precum: Ion Lupşa, Adi Boantă, Iulian Răduca, Dorel Dobre, Trăilă N. Vladislav Achian, Dumitru Jitea, Ovidiu Sălășan, Nistorică Lăban şi alţi crescători, până la completarea numărului de 35 de participanţi.
Toţi aceşti premiaţi crescători prezenţi în expoziţie au prezentat animale deosebite din punctul de vedere al dezvoltării corporale şi al prestaţiei rasiale.
Toate oile prezentau brezătura caracteristică rasei, care pleacă din zona frunţii sub formă de triunghi neregulat şi se termină în treimea superioară a botului, de multe ori cuprinzând buza superioară.
Această prezentare fenotipică le face pe Breze să se identifice de celelalte rase de Țurcană, ţurcana fiind o suprarasă.
Dezvoltarea corporală este mare ca dimensiuni, în talie de 70-75 cm, iar lungimile corporale de 90-110 cm, corpul înscriindu-se într-un trapez cu baza mare pe linia feselor.
Crescătorii de-a lungul timpului au făcut selecţie pentru a fixa aceste caractere şi pentru a creşte producţia de lapte a oilor, ajungându-se la performanţe de peste 2 litri de lapte pe zi, ceea ce face ca această rasă să se situeze la limita inferioară a raselor specializate în direcţia producţiei de lapte.
Dacă se are în vedere faptul că această producţie se realizează numai din iarba de pe pajiştile montane, ne dăm seama cât de valoroasă este această rasă.
Registrul genealogic al asociaţiei Dacia urmăreşte controlul oficial al producţiilor acestei caracteristici în vederea omologării ca rasă de sine stătătoare a acestei populaţii. Performanţele deosebite ale acestor oi nu s-ar putea realiza fără un sprijin deosebit din partea Composesoratului Obștea Jiană din Petrila, condusă de domnul Dumitru Răscolean, un remarcabil specialist în organizarea păşunatului alpin prin realizarea de stâne confortabile şi moderne pentru crescători, cu toate anexele specifice oieritului în zona de munte, drumuri de acces în teren accidentat şi toate celelalte utilităţi necesare pentru desfăşurarea acestei nobile meserii de cioban în zona de munte.
În cuvântul de deschidere, președintele Asociației Dacia, Dumitru Andreşoi, i-a asigurat pe crescători de tot sprijinul asociaţiei în omologarea acestei populaţii ca rasă.
Nu putem încheia această descriere a festivalului fără a-l aminti pe distinsul etnolog, om de litere dr. Dumitru Gălăţean-Jieţ, om al locului, fiu de crescători de oi – istorie vie a evoluţiei acestei populaţii de oi de Valea Jiului.
Performanțele deosebite, forţa fiziologică de adaptare la condiţiile din zonele colinare ale României au făcut ca această rasă să se răspândească pe tot teritoriul ţării, iar berbecii să fie folosiţi în cultivarea altor populaţii de țurcane, în special varietatea oacheşă.
Articol scris de: PROF. DR. ING. GHEORGHE NEAŢĂ
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2021Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurilor 6.4 și 6.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
În intervalul 2 noiembrie 2021 – 7 noiembrie 2021, AFIR a primit online 1.149 de cereri de finanțare pe submăsura 6.4 - Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole. Valoarea totală a fondurilor europene solicitate este de peste 204 milioane de euro, de două ori mai mult decât alocarea disponibilă, care a fost de 100 milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 150 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul-limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (204.027.761 euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (150 milioane euro).
Solicitanții eligibili pentru sprijin sunt microîntreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înființate, adică start-up-urile din spaţiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizați cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în microîntreprinderi şi întreprinderi mici. Excepție fac persoanele fizice neautorizate.
De asemenea, AFIR anunță și epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, în primele cinci zile de la lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare.
Astfel, în intervalul 29 octombrie 2021 – 3 noiembrie 2021, AFIR a primit online 4.828 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 300,8 milioane de euro, de șase ori mai mult decât alocarea disponibilă, care a fost de 50 milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 75 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul-limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (300,8 mil. euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (75 mil. euro).
Sprijinul public este 100% nerambursabil și se acordă sub formă de sumă forfetară. Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepția activităților de producție, pentru care valoarea sprijinului crește la 70.000 euro pentru un proiect.
Activitățile pentru care s-a solicitat finanțare prin submăsura 6.2 sunt cele aferente Anexei 7 la Ghidul solicitantului, respectiv Lista codurilor CAEN eligibile. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html