Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că până luni, 30 iulie 2018, au fost finalizate 51 de dosare de evaluare (aferente despăgubirilor pentru gospodăriile populației), dintre care 34 au fost plătite, iar 16 urmează să fie plătite pe parcursul zilei în curs.
Potrivit unui comunicat de presă remis la redacție, suma alocată acestor despăgubiri este de 130.000 de lei (prețul acordat pe kg fiind cuprins între 8 și 12 lei).
De asemenea, 40 de dosare de evaluare sunt în curs de finalizare, urmând a fi transmise către ANSVSA în scurt timp, restul de 349 fiind în diferite stadii de analiză în cadrul Comisiilor de evaluare organizate la nivel județean.
Fondurile necesare sunt asigurate de către Autoritate, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinație și rambursate ulterior de Comisia Europeană (CE), în conformitate cu deciziile Grant.
Despăgubirile se acordă atât pentru animalele ucise în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, cât şi pentru pagube colaterale.
Prin focar de PPA se înțelege evoluția bolii într-o exploatație care numără unul sau mai mulți porci, la care s-a confirmat infecția cu virusul pestei porcine africane.
În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.
Despăgubirile se acordă în baza evaluărilor realizate de comisia de evaluare care analizează şi aprobă valoarea de înlocuire a animalului/animalelor în funcţie de mai multe criterii, cum sunt: valoarea genetică, valoarea zootehnică, sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, preţul pieţei, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală și valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii animalelor sau a produselor în cauză.
Plata despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate se face la valoarea de piaţă în termen de 90 de zile de la tăierea, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor conform art. 2 lit. a) din Regulamentul nr. 349/2005/CE al Comisiei.
Convocarea comisiei de evaluare se face de către Prefect, la solicitarea scrisă a Direcţiei Sanitar –Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti și este constituită din: a) reprezentantul direcţiei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti; b) reprezentantul teritorial al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu atribuţii în stabilirea valorii genetice a animalelor – Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; c) reprezentantul Unităţii Locale de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor desemnat de Prefect; d) reprezentantul Unităţii Locale de Sprijin, respectiv primarul localităţii sau reprezentantul desemnat de către acesta.
Informații detaliate pot fi consultate la: http://www.ansvsa.ro/download/man.oper_.plan_.contingenta/Manual-Operational-Pentru-Interventia-in-Focarele-De-Pesta-Porcina-Africana-editia-2-2018.pdf
„Reluăm apelul către cetățeni să anunțe imediat medicul veterinar sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Județeană orice caz de îmbolnăvire a porcilor din gospodărie, pentru că vor fi despăgubiți la valoarea de piață a animalelor!”, trag încă o dată un semnal de alarmă vocile autorizate ale ANSVSA.
Prezintă un risc de răspândire a bolii carnea și produsele din carne provenite de la animalele bolnave, în condițiile în care virusul PPA rezistă până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic și mai mulți ani în carnea de porc congelată.
Melasa reprezintă un lichid vâscos, negru, care este produs în urma proceselor de rafinare a trestiei și a sfeclei de zahăr. În acest moment, melasa reprezintă o materie primă folosită foarte mult în industria alimentară și în cea a furajelor pentru hrana animalelor.
Conform noilor proiecte ale Uniunii Europene (UE) care, în curând, vor deveni cadre legislative, biocombustibilii pe bază de melasă vor fi din ce în ce mai promovați și utilizați la scară largă. Acest lucru înseamnă că peste puțin timp vom începe să ne îngrijorăm pentru melasa folosită acum în industria alimentară, umană și animală, pentru că scopul ei principal va fi îndreptat către producția de biocombustibili.
În prezent, UE este deja nevoită să importe peste un milion de tone de melasă anual, iar în cazul în care o mare parte din această cantitate va fi redirecționată către producția de biocombustibili, o mulțime de industrii, dar și consumatori finali vor avea de suferit.
Industria alimentară – drojdie
În fabricarea drojdiei, melasa joaca un rol foarte important. În momentul în care importurile ar crește, odată cu ele ar crește și prețurile tuturor produselor care au la bază drojdia. De la pâine și produse de panificație, patiserie și cofetărie și până la bere și vin, dar nu numai, toate s-ar scumpi.
Totodată, în UE lucrează aproximativ 3.100 de persoane în procesul de prelucrare al melasei.
Numărul acestora ar scădea, deci am ajunge la o destabilizare a forței de muncă în Europa.
Dacă rămânem la capitolul industriei alimentare, melasa, în formă pură, se folosește la prepararea unor delicii tradiționale, cumpărate în toată lumea, spre exemplu biscuiții belgieni și cei danezi.
Tot în această industrie, putem vorbi de acidul citric, un antioxidant natural folosit în conservarea gustului și aspectului alimentelor pe care noi le consumăm.
Industria furajelor pentru animale
Melasa este un ingredient care se folosește în mare parte în furajele destinate hrănirii animalelor. Are o mare valoare energetică și stimulează aroma și textura acestora.
Așadar, o mulțime de industrii ar avea de suferit în cazul în care cantitatea de melasă existentă pe piața Uniunii Europene ar fi destinată altui scop decât cel actual. Lesaffre România susține inițiativa www.molassesforfood.eu și propune eliminarea melasei din lista biocombustibililor alimentari.
Oficialitățile saudite și-au manifestat recent interesul față de capacitatea României de a asigura cantități importante de furaje pentru șeptelul propriu, context în care acestea au solicitat și au primit informații referitoare la condițiile de certificare pentru cereale și furaje, se arată într-un comunicat al ANSVSA transmis presei în urma unei vizite de lucru pe care specialişti ai Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în frunte cu președintele instituției, dr. Geronimo Brănescu, au efectuat-o în perioada 23 – 26 aprilie în Arabia Saudită.
De cealaltă parte, reprezentanții părții române și-au exprimat dorința și disponibilitatea de a organiza vizite ale unor specialiști saudiți la exploatații de animale, centre de colectare pentru animale, cât și la unități de abatorizare în sistem „halal” (agreate din punctul de vedere al normelor de sacrificare islamice), pentru a certifica, conform procedurilor, faptul că nu există riscuri sanitar-veterinare sau de siguranță a alimentelor pentru eventuale exporturi din România.
La finalul vizitei, cele două părți au convenit asupra abordării cu prioritate a relațiilor de cooperare sectorială în domeniul agro-alimentar și asupra derulării cu celeritate a tuturor etapelor necesare, pentru demararea, în cel mai scurt timp, a exportului de animale și de produse de origine animală în Regatul Arabiei Saudite.
Vizita, care a avut drept obiectiv inițierea negocierilor tehnice pentru deschiderea exportului de animale și produse de origine animală către Arabia Saudită, a fost realizată cu sprijinul Ministerului de Externe şi al Ambasadei României în Regatul Arabiei Saudite.
Primele discuții au avut loc la Saudy SFDA (Saudi Food and Drug Authority) cu șeful instituției, dr. Hisham Bin Saad Al Jaddaei, cu directorul departamentului de cooperare internațională, ing. Abdulrahman Al Ghurairi, și cu directorul departamentului de management al controlului, dr. Mohammed Ali Al Nasser.
A doua rundă de negocieri la nivel înalt a avut loc la sediul Ministerului Apelor, Mediului și Agriculturii, cu ministrul adjunct, dr. Hamad Abdulaziz Al Batshan, cu directorul Departamentului Carantină, Ibrahim Al Nowaiser, Mediului, precum și cu vicepreședintele Camerei de Comerț și reprezentanți ai oamenilor de afaceri interesați de domeniul agroalimentar.
Tema principală a discuțiilor a fost deschiderea exportului de animale și de carne și produse din carne de ovine, bovine și de pasăre din România.
În acest sens, reprezentanții ANSVSA au prezentat modul de organizare și funcționare al serviciilor veterinare și pentru siguranța alimentelor din țara noastră, aspecte privind inspecţia oficială a efectivelor de animale, a produselor alimentare și a capacității analitice a rețelei de laboratoare aparținând sistemului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor din România.
Totodată, a fost înaintată oficialilor saudiți o propunere tehnică, care a inclus modele de certificate sanitar-veterinare de sănătate pentru exportul de animale și produse de origine animală.
Partea română a folosit acest prilej pentru a evidenția calitatea, extrem de apreciată pe piețele europene, a produselor avicole românești, care pot asigura cu succes și pe termen lung necesitățile pieței saudite.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, 12 aprilie 2017, inițiativa legislativă a senatorului PSD Lucian Trufin privind creșterea accesului crescătorilor de animale la suprafețele de pajiști pentru pășunat, potrivit unui comunicat de presă al social-democraților botoșăneni.
Conform documentului, proiectul de lege a fost votat de un număr de 267 de deputați. Un singur deputat nu a votat și nu s-au înregistrat abțineri sau voturi împotrivă. Cum, în acest caz, forul decizional este Camera Deputaților, legea urmează să fie trimisă la promulgare către președintele României.
„Împreună cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, am luat decizia să elaborăm o serie de amendamente la proiectul de lege nr. 26/2017 pentru aprobarea OUG nr. 16/2017 pentru a veni în ajutorul fermierilor și pentru a debloca accesul la pășunat al deținătorilor mici de animale, dându-le astfel posibilitatea să acceseze subvențiile agricole. Înainte de a redacta modificările și de a le supune dezbaterii parlamentare, am avut consultări cu sute de fermieri activi și reprezentanți ai formelor asociative ale crescătorilor de animale din mai multe județe ale țării. Concluzia generală a fost că s-au pierdut bani europeni, un exemplu elocvent fiind județul Botoșani, unde, conform comunicării oficiale cu centrul APIA, diferența sumelor neîncasate între anii 2015 și 2016 depășește 1,2 milioane de euro”, a declarat Lucian Trufin în comunicat.
Cadrul legal actual care impunea înregistrarea fermierilor în exploataţia asociaţiei pe perioada păşunatului nu a făcut decât să îngreuneze procedurile, motiv pentru care foarte mulți fermieri au pierdut subvențiile agricole.
„Prin modificările realizate am urmărit eliminarea procedurilor birocratice greoaie și excesive, astfel încât un număr cât mai mare de fermieri activi să poată beneficia de subvenții. Am avut în vedere situația reală din teritoriu și am corectat scăparea legislativă privind pășunatul pe timp de vară, luând de pe umerii fermierilor obligativitatea de a înregistra animalele în exploatația formei asociative, pe perioada păşunatului. Am simplificat procedura, permițând fermierilor, membri ai formelor asociative ale căror animale pășunează pe suprafețele de pășune concesionate de la administrațiile publice locale pe perioada verii, să depună cererea unică în vederea obținerii subvenției doar pe baza datelor personale de identificare și a codurilor exploataţiilor zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor membrilor. Eliminarea înregistrării animalelor membrilor asociației în exploatația asociației se justifică întrucât fiecare proprietar membru al cooperativei are cod de exploatație, fiind fermier activ, în timp ce forma asociativă nu are nevoie de cod de exploatație, deoarece nu deține efectiv animalele”, a susținut senatorul botoșănean.
În calitate de secretar al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din Senatul României, Lucian Trufin a trimis mai multe adrese de informare către APIA, administrațiile publice locale și asociațiile de crescători de animale cu noile reglementări care privesc creșterea accesului crescătorilor de animale la suprafețele de pajiști pentru pășunat, care vor intra în vigoare după publicarea legii în Monitorul Oficial.
Revista Fermierului a scris pe larg despre problemele din sectorul pășunatului și a efectuat inclusiv o investigație pe subiect, informații care pot fi găsite aici: http://www.revistafermierului.ro/romania-agricola/zootehnie/item/2256-lupta-pentru-pajisti-naste-controverse-anul-acesta-m-au-scos-cu-totul-din-pasune-apostu-chiscop-fermier-repartizarea-pajistilor-este-strict-atributul-consiliului-director-si-sau-adunarii-generale-nicolae-balascuta.html
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 28/2008 privind registrul agricol a fost adoptat marți de Camera Deputaţilor, anunță biroul de presă al CDEP prin intermediul unui comunicat, una dintre principalele noutăţi aduse de legea iniţiată şi susţinută de Grupul parlamentar al PSD fiind și cea cu privire la renunţarea obligativităţii organizării şi ţinerii la zi a registrului agricol în format electronic şi pe suport de hârtie, măsură menită să reducă birocraţia.
Totodată, noua lege (inițial denumită Plx99/2015) prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, registrul agricol se va întocmi şi se va ţine la zi în format electronic.
Cu toate acestea, la sugestia Asociaţiei Comunelor din România, se introduce şi posibilitatea ca autorităţile publice locale, respectiv consiliul local, la propunerea primarului, să aprobe prin hotărâre modul de întocmire a registrului agricol pe suport de hârtie sau în format electronic, potrivit capacităţii administrative de care dispune.
„Legea se va pune în aplicare de către primarii comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, aceştia fiind cei care vor lua măsuri pentru întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol în format electronic ori în format de hârtie, după caz”, se precizează în comunicatul de presă. „De asemenea, primarii, în virtutea atribuțiilor cu care sunt învestiţi, vor lua toate măsurile de asigurare a securităţii, integrităţii şi funcţionalităţii registrului agricol, indiferent de forma în care acesta este gestionat”.
Înscrierea producătorilor în registrele agricole este una dintre condiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească pentru a primi sprijin financiar. Totodată, datele înscrise în registrul agricol sunt utilizate de Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi alte instituţii.
În cadrul lucrărilor Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice din Camera Deputaților din zilele de 15 și 16 februarie 2017, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Daniel Botănoiu, afirma că de peste doi ani se încearcă să se facă operabil registrul agricol în format electronic. Mai mult, el a solicitat să nu se dea un termen precis pentru operarea în format electronic până când nu se vor clarifica elementele și principiile Noii Politici Agrare Europene, însă acest aspect pare să nu se fi luat în calcul, de vreme ce, începând cu data de 1 ianuarie 2018, registrul agricol se va întocmi şi se va ţine la zi în format electronic.
Pe de altă parte, Ileana Spiroiu, director general adjunct ANCPI, a precizat că, pe fonduri europene, agenția pe care o conduce a dezvoltat un Registru Agricol Național, în format electronic, și se pune problema ca acesta să fie interconectat, pe baza programelor pe care le-a derulat Ministerul Comunicațiilor, cu toate celelalte registre.
„Acest lucru va face posibilă vizualizarea tuturor datelor. Aceasta a fost dorința, să se aprobe ca acest Registru agricol să aibă posibilitatea legală să se interconecteze cu toate celelalte baze, printr-o consolă creată în acest scop. Registrul agricol este o sursă de date foarte utilă în procesul verificărilor încrucişate pe care le face Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la acordarea subvenţiilor pentru fermieri”, a precizat Spiroiu.
Nu de puține ori, fermierii s-au plâns autorităților că lipsa registrului ar putea duce la tragerea la răspundere, în viitor, a tuturor celor care primesc banii de la APIA fără a avea documentul important la dosar.
Chiar dacă nu se mai găsește în statele dezvoltate, unde evidența proprietăților agricole se ține computerizat, registrul agricol (în forma sa scrisă, depășită) este esențial pentru mai bine de 90% din consiliile locale de la noi. Reprezentanții fermierilor spun că primăriile care dispun de registre agricole electronice reprezintă doar câteva procente din total.
În condițiile în care, an de an, vizitatorii Agromalim se așteaptă la noutăți din partea expozanților, lucruri „mai bune și mai frumoase”, și în 2016, NHR Agropartners a venit cu un element de noutate, și anume promovarea utilajelor daneze DALBO, a spus Monika Puiu, managing director, NHR Agropartners.
Pe lângă asta, cei care au călcat pragul târgului, au putut vedea gama nouă a Deutz Fahr, utilaje care vor fi comercializate și în 2017, a adăugat ea. În plus, șefa NHR Agropartners recomandă achiziția de utilaje noi în detrimentul celor la mâna a II-a, provenite din Occident și de care fermierii de acolo nu mai au nevoie.
„Noi am venit la Agromalim 2016 cu gama nouă Deutz Fahr ce va fi și anul viitor, ce avem deja pe stoc. Mai avem nou un utilaj din Danemarca pe care îl promovăm în România din anul acesta: DALBO. Fiecare furnizor încearcă în fiecare an să facă ceva mai bun, mai frumos, mai nou; așa încercăm și noi”, a spus Puiu în deschiderea târgului arădean. „Eu zic că nu mai merită să fie achiziționat un utilaj de mâna a II-a dacă dezvoltarea fermei necesită un utilaj nou, cu finanțare pe mai mulți ani (maximum șapte) și al cărui avans este mic; dobânzi avantajoase. Vorbim de o investiție în utilaje noi, mai performante, cu garanție. Eu sper că nu se termină, dar se reduce achiziția de utilaje la mâna a II-a din Occident de care fermierii de acolo nu mai au nevoie. Ideea conform căreia vor face treabă bună și aici, eu nu cred în ea. Ce nu mai este bun pentru ei, nici pentru noi nu mai este bun”.
Monika Puiu a mai afirmat că, în vestul țării, cantitatea de apă în sol a fost mai mare, drept pentru care fermierii de acolo au avut un apetit mai mare pentru investiții. Chiar și așa, campania de extindere a NHR Agropartners este atât către vestul României, dar și către sud și est.
„Ce observ aici – a plouat destul de bine, fermierii stau mult mai bine decât în sud sau în est, pofta de investiții este mai mare, iar noi ne extindem în ambele direcții. În ceea ce privește fermierii mari mereu am fost orientați, dar în zonă sunt și fermieri mai mici pentru care avem oferte bune și de finanțare și care au început să investească în utilaje noi”, a punctat oficialul NHR. „I-am căutat activ pe foștii clienți Deutz Fahr, care n-au prioritizat înainte sistemul de post-vânzare. Noi vrem să avem grijă de ei. Avem piese pe stoc, avem oameni în service. I-am vizitat nu demult pe fermierii cu care am lucrat înainte și nu doar personal. Pentru fermieri contează service-ul. În ultima vreme am vizitat producători agricoli și de nivel mic, și de nivel mare, care au cumpărat Deutz Fahr înainte, să văd cum s-au descurcat, ce probleme eu și dacă sunt mulțumiți”.
Nicolae Cioranu, Romovis: „Spațiu de expunere dublu față de cel de anul trecut”
Prezent și el la eveniment, președintele Romovis, Nicolae Cioranu, a spus despre organizatorii Agromalim că au fost mult mai generoși cu spațiile alocate crescătorilor de animale. El a precizat că acesta s-a dublat față de ediția din 2015 a târgului.
„Anul acesta am avut un spațiu de expunere aproape dublu față de cel de anul trecut. Chiar dacă situația din teritoriu este cu semn de întrebare, iar aici mă refer la prețurile din piață și la fenomenele de secetă de care se lovesc fermierii în țara noastră, pe noi, aici, în zonă, ne-a ferit Dumnezeu anul acesta. Mai bine de așa nu se putea. Camera de Comerț din Arad are o slăbiciune aparte pentru agricultori și face eforturi din an ce trec tot mai mari.
În marea loc majoritate, animalele care au fost expuse aparțin crescătorilor din județ care fac Controlul Oficial al Producțiilor (COP). L-am avut invitat și pe Pau Ioan din Caraș Severin, cu rasa Țurcană din varietatea Rațcă și, bineînțeles, am avut și rase din import, cum sunt cele de lapte – Lacaune, de carne – Cap Negru German și Țurcana de care greu ne despărțim, cu toate că situația ne forțează aproape”, a conchis crescătorul de ovine.
Noutate Romvac 2016 – Prodigest – biostimulator pentru iepuri, porumbei și păsări de curte
Pe lângă șamponul pentru cabaline, Romvac a venit anul acesta la Agromalim cu o altă noutate, și anume biostimulatorul Prodigest.
„Anul acesta avem gama noastră pentru animalele de fermă pentru păsări, pentru cabaline. Avem ca și noutate produsul Prodigest care este un biostimulator pentru iepuri, pentru porumbei, pentru păsările de curte și avem și șamponul pentru cabaline, o nouate anul acesta, atât pentru pelaj închis, cât și pentru pelaj deschis”, a precizat dr. Gabriela Băncilă, reprezentant Romvac. „În plus, suntem prezenți aici cu vaccinurile noastre – Pestiholvac Forte, dar și cu Avipestisota care se folosește la pui micuți, în special în perioada de primăvară. Acum, recomandăm Pestiholvac Forte la păsări și Agalaxin Forte pentru ovine-caprine”.
Agromalim 2016: „O expoziție de animale mai bogată față de edițiile precendente atât ca și număr de animale expuse, cât și ca și specii și rase”
Directorul de program Agromalim - Expo Arad Internaţional, Cimi Enache, a declarat pentru Revista Fermierului că ediția din 2016 a Agromalim s-a bucurat de o multitudine de noutăți atât din punct de vedere organizațional și ca spații de expunere, dar și în ceea ce privește noutățile prezentate de participanți.
În ceea ce privește sectorul zoootehnic, Agromalim 2016 s-a bucurat, ca de obicei, de sprijinul ANZ și OJZ Arad. Cele două entități, alături de organizațiile de crescători, au realizat o expoziție cu un număr mult mai mare de animale față de anii anteriori, dar și din punct de vedere al speciilor și raselor.
Mai mult, suprafața expozițională a crescut. În 2016, Agromalim a beneficiat de 30.000 de metri pătrați pe care au fost expuse mașini și utilaje agricole, iar suprafața destinată expunerii animalelor s-a dublat.
„I-am avut și în acest an alături de noi pe cei de la ANZ și OJZ Arad care, împreună cu asociațiile de crescători, au fost cei care ne-au sprijinit să organizăm o expoziție de animale mai bogată față de edițiile precendente atât ca și număr de animale expuse, cât și ca și specii și rase pe care le-au prezentat crescătorii”, a afirmat Cimi Enache. „Anul acesta, suprafața expozițională a crescut, mai ales pe partea de spații exterioare, zona în care au fost expuse tractoare, mașini și utilaje agricole; o creștere importantă. Încă de anul trecut a fost deschisă o nouă zonă de expunere, dar în 2016 aceasta a crescut. Am avut circa 30.000 mp pe care au fost expuse mașini și utilaje agricole, în zona complexului expozițional. De asemenea, au mai fost disponibile cele două pavilioane pentru expunerea în interior. Expoziția de animale a crescut și ea. Am avut o suprafață dublă față de ediția precedentă. Am reușit să batem recordul de anul trecut și să avem un târg mai mare și mai interesant”.
În plus, a mai adăugat Enache, Agromalim 2016 a avut pregătite câteva standuri în care au fost expuși roboți care pot lucra în agricultură, cât și partea de GPS și de agricultură de precizie pentru partea de prelucrare a solului și recoltare. Nu a lipsit de la Agromalim nici zona de drone. Acestea au început deja să fie căutate și de către fermieri, fiindcă pot să-și aducă aportul la o mai bună supraveghere a culturilor și activității pe care o desfășoară.
A 27-A EDIȚIE, 8-11 SEPTEMBRIE 2016, LA EXPO ARAD INTERNAȚIONAL
Mihaela Prevenda
Cea de-a 27-a ediție a expoziției Agromalim se desfășoară în perioada 8 - 11 septembrie 20016, la Expo Arad Internaţional. Organizator al evenimentului este Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, iar partenerii ediţiei sunt: USAMVB Regele Mihai I al României - Timişoara, Agenţia Naţională de Zootehnie, Oficiul Judeţean de Zootehnie Arad, ACO Păstorul Crişana filiala Arad, ACOC Mioriţa Chişineu-Criş şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Arad.
Vestul României este o zonă agricolă cu un potențial deosebit, iar tradiția celor 26 de ediții ale Agromalim - târgul internațional de agricultură, industrie alimentară și ambalaje - atrage în fiecare an la Arad fermieri din toată România, care vin să ia pulsul agriculturii la început de toamnă. „Agromalim este cea mai mare expoziție de profil din vestul României și una dintre cele mai importante la nivel național. Expo Arad, locul de desfășurare al târgului, este al doilea centru expozițional, ca mărime, din România. Situat la 1,5 km de autostrada A1, pe drumul Arad-Nădlac, centrul expozițional pune la dispoziție 4.000 mp spațiu interior, 30.000 mp spațiu exterior, un amfiteatru cu 650 de locuri, o sală de conferințe modulară cu 300 de locuri, două săli de conferințe a câte 160 locuri, o altă sală de conferințe cu 60 de locuri, dotări multimedia complete, Sistem de traducere simultană, restaurant 80 de locuri, bar și parcare gratuită. An de an a crescut numărul companiilor expozante și cel al vizitatorilor. În doar patru zile trec pragul expoziției peste 15.000 de potențiali clienți”, a declarat Cimi Enache, manager proiect Agromalim. Anul trecut, numărul expozanților a atins cifra de 245, aceștia fiind din România, Ungaria, Germania, Franța, Austria, Polonia, Slovenia și Spania.
În perioada 8-11 septembrie 2016, la Expo Arad, vizitatorii găsesc tehnologii, mașini și utilaje agricole, semințe, îngrășăminte, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate.
Din programul expoziției
La Agromalim 2016, pentru prima dată se fac demonstrații în câmp. Pe 22 de hectare aflate la o distanță de 700 de metri de Expo Arad, pe drumul spre Nădlac, fermierii au posibilitatea să vadă lucrări de prelucrare a solului cu tehnologii convenționale, minimum de lucrări și semănat direct. Demonstrațiile practice se desfășoară în zilele de 8, 9 și 10 septembrie de la ora 14,00. De asemenea, participanții la demo pot participa la o tombolă cu un premiu care constă într-un voucher de 1000 euro oferit de firma Iasen Garden, producător arădean de utilaje agricole și piese de schimb.
În toate cele patru zile ale expoziției, între orele 11,00 și 13,00, are loc un concurs de îndemânare conducere tractor, pe un poligon special amenajat în Expo Arad.
Totodată, pe perioada expoziției au loc tot soiul de activități conexe. Astfel, cadrele didactice ale Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului - Regele Mihai I al României din Timișoara susține seminarii cu subiecte referitoare la: provocările Politicii Agricole Comune pentru perioada 2014-2020; Biohumus – îngrășământ ecologic complex; Utilizarea inputurilor biologice la cultura tomatelor în seră sau la ce trebuie să știe fermierul român despre agricultura de precizie.
În sălile de conferințe de la Expo Arad se întâlnesc asociațiile de agricultori din bazinul Carpatic, precum și crescătorii de oi care vor aborda teme precum programele de prevenție și tratament în cel mai des întâlnite boli din fermele de ovine. De altfel, în fiecare an la Agromalim Arad își dau întâlnire asociațiile de crescători de animale, cu sprijinul cărora se organizează tradiționala Expoziție de animale unde sunt expuse taurine, ovine – rase de lapte, mixte, de carne, cabaline, animale de hobby. Taurinele se bonitează și în ultima zi a târgului arădean se premiază cele mai valoroase animale.
În condiţiile în care a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii domestici, într-o zonă foarte apropiată de nordul României şi al Republicii Moldova, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a decis închiderea târgurilor şi expoziţiilor de animale pentru specia porcină pe o perioadă nelimitată şi a dispus intensificarea verificărilor la Punctele de Inspecţie la Frontieră aflate în judeţele din nord-estul ţării.
„În data de 12 mai 2016, Ucraina a notificat Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) despre apariţia unui focar de pestă porcină africană la porcii domestici, într-o zonă foarte apropiată de nordul României şi al Republicii Moldova, în Hyrchychna, Dunayevetskiy, Khmel'nitskiy. ANSVSA a informat despre această situaţie factorii de decizie de la nivel guvernamental, instituţiile prefecturale ale judeţelor aflate la graniţele de N-E ale României, în vederea convocării centrelor locale de combatere a bolilor şi a analizei resurselor materiale şi de personal, necesare unei eventuale intervenţii”, se arată într-un comunicat al ANSVSA remis marţi redacției.
Totodată, Autoritatea a informat asociaţiile din industria porcului despre evenimentul epidemiologic de la graniţele României şi necesitatea intensificării măsurilor de biosecuritate în exploataţiile profesionale de suine.
ANSVSA a transmis instrucţiuni către DSVSA judeţene aflate la graniţele de N-E ale României despre măsura închiderii târgurilor, expoziţiilor şi aglomerările de animale pentru specia suine, pe perioadă nelimitată şi a dispus intensificarea verificărilor la Punctele de Inspecţie la Frontieră şi a controalelor bagajelor călătorilor.
Toate structurile teritoriale au fost notificate despre activităţile pe care trebuie să le desfăşoare în perioada următoare, în vederea aplicării măsurilor de profilaxie nespecifică, precizează Autoritatea veterinară.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.
Pentru a proteja porcii din exploataţii de această boală, ANSVSA recomandă fermierilor să nu intre în adăposturile unde cresc porcii, cu încălţămintea şi hainele de pe pe stradă, dezinfecţia la intrarea în adăpost, creşterea porcilor doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini, porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici.
În plus, veterinarii recomandă proprietarilor să nu hrănească animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie; să nu dea sub nicio formă porcilor apa provenită de la spălarea cărnii de mistreţ sau resturi de carne de mistreţ; să nu scoată scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie; să nu cumpere purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit; să nu folosească în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
Nu în ultimul rând, orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar sau DSVSA judeţeană.
Serviciile veterinare din România sunt din toamna anului trecut în alertă maximă, din cauza apariţiei pestei porcine africane în apropierea graniţelor ţării, când au fost notificate focare la Odessa şi Nicolayv (Ucraina) în 28 octombrie 2015, însă ANSVSA monitorizează boala din anul 2012.
Virusul pestei porcine africane evoluează de câţiva ani în Italia, Letonia şi Polonia, unde s-au înregistrat 1.160 de cazuri, boala apărând şi în exploataţii comerciale. Şi în statele non-UE au fost semnalate cazuri de pestă porcină africană, respectiv Belarus, Rusia şi Ucraina, existând informaţii, neconfirmate însă, că virusul ar evolua şi în Republica Moldova.
De la apropierea virusului de graniţele naţionale, prin notificarea focarelor din Ucraina de la Odessa şi Nicolayv, în 28 octombrie 2015, autorităţile veterinare din România sunt într-o permanentă alertă pentru a-l ţine la distanţă de graniţele naţionale.
ANSVSA a informat în mod repetat publicul, fermierii, vânătorii şi gestionarii fondurilor de vânătoare asupra faptului că pesta porcină africană nu este transmisibilă la om, dar că este foarte importantă prin aceea că majoritatea suinelor domestice şi sălbatice infectate mor în urma contactării virusului. Pentru această boală nu există vaccin, din cauza rezistenţei deosebite a virusului în mediu, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate.