arad - REVISTA FERMIERULUI

Sâmbătă – 20 martie 2021, așa cum a anunțat zilele trecute, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, s-a întâlnit la Cluj cu reprezentanți ai organizațiilor profesionale și ai cooperativelor agricole din sectorul creșterii bovinelor. Crescătorii din județele apropiate Clujului s-au văzut față-n față cu oficialul MADR, iar ceilalți au participat telefonic la întâlnire.

Ilie Chifan, fermier de la Șagu, județul Arad, și membru al cooperativei agricole TimLactAgro, participant la întâlnire prin intermediul telefonului, ne-a spus că ministrul le-a promis crescătorilor că vor avea subvențiile în conturi în circa o lună. Este vorba de ajutorul național tranzitoriu (ANT) și de un ajutor de stat așa-numit „de COVID”, subvenții aferente anului 2020.

Referitor la cuantumuri, s-a decis ca la ANT, pentru anul de referință 2013 să fie alocată suma de 5 euro pe cap de animal și 2 euro pe tona de lapte livrat în 2015. Banii care rămân de la ANT 2013 se vor distribui, sub formă de „ajutor COVID”, crescătorilor care au avut animale în fermă la 31 ianuarie 2021, indiferent că animalul este mascul sau femelă, condiția fiind să aibă împlinită vârsta de șapte luni. Vor beneficia de subvenții doar exploatațiile cu minimum trei bovine.

În urma calculelor, a specificat Ilie Chifan, rezultă o valoare totală a subvenției de aproximativ 40 euro/animal.

Reamintim că, joi – 18 martie 2021, într-o conferință de presă desfășurată la sediul MADR, Adrian Oros a declarat că ajutorul național tranzitoriu (ANT) pentru sectorul bovine va avea o alocare financiară de la buget de 48 de milioane euro, cu mai bine de 50% mai puțin comparativ cu anul trecut. 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Joi, 11 februarie 2021, s-a desfășurat a VI-a ediție a Congresului Anual Internațional „De la Fermieri pentru Fermieri”, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), de data aceasta în mediul online - pe Zoom, eveniment la finalul căruia a avut loc decernarea trofeelor „Porumbul de Aur”.

La Secțiunea Neirigat, trofeul a fost câștigat de Ioan Iaroslav Balint, fermier din județul Arad, de la Nădlac, care lucrează aproximativ 150 de hectare. Porumb a avut anul trecut pe circa 80 ha.

Ioan Iaroslav Balint a obținut 11.145 kg/ha, cu un hibrid FAO 420 - Querci CS, de la Caussade Semences. „Mai bine de două luni, porumbul n-a avut nici apă, nici lumină și nici căldură, însă la sfârșitul lunii mai vremea s-a îndreptat și ne-a salvat cultura de porumb. Oricum, genetica face diferența. Și tehnologia dacă e bună, profitul este pe măsură”, a spus câștigătorul trofelului „Porumbul de Aur” – secțiunea neirigat.

La Secțiunea Irigat, trofeul a fost câștigat de societatea Nutre Group, care lucrează 16.980 de hectare în județul Ialomița, din care 1.800 ha sunt irigate.

Nutre Group a obținut 15.648 kg/ha cu hibridul MAS 43.P (FAO 390), de la MAS Seeds. „Începem să irigăm când porumbul are 7-8 frunze, iar apă dăm cât are planta nevoie, reușind să facem asta prin tehnica de care dispunem, avem senzori de umiditate”, a precizat Pedro Sá, director de producție în cadrul fermei câștigătoare a trofeului „Porumbul de Aur” – secțiunea irigat.

Prezent la evenimentul APPR, câștigătorul de anul trecut al trofeului „Porumbul de Aur” la secțiunea neirigat, cu producția de 17.460 kg/ha, fermierul Biță Răcman, din județul Giurgiu, a punctat: „Porumbul rămâne cultura cea mai profitabilă din agricultura României”.

În Revista Fermierului, ediția print – martie 2021, vom publica pe larg de la Congresul APPR „De la Fermieri pentru Fermieri”, ediția a VI-a, care a avut ca temă „Agricultura României în contextul Green Deal”

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Despre Ioan Răşinar din Pâncota, județul Arad, se spune că este cel mai mare crescător de Mangaliţa din România, ca efectiv şi număr de animale înscrise în Registrul genealogic, în secţiunea principală. S-a îndrăgostit de această rasă după ce a aflat pe propria piele cât de sănătoasă este slănina de Mangalița, așa că acum ridică un abator, proiectează o carmangerie și își dezvoltă ferma.

Ioan Rășinar a început creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna în 2013 și a ajuns în 2020 la un efectiv de o sută de scroafe Mangaliţa cu origine şi 15 Bazna, plus 300 de purcei la îngrăşat.

Îi crește în semilibertate, pe lângă adăposturi cu gard din plasă, plus gard electric, pentru a proteja animalele de alte animale, de mistreţ și pesta porcină. Are filtru pentru maşini, filtru pentru oameni, pentru a asigura biosecuritatea impusă.

Mulți spun că nu e rentabil să crești aceste rase, dar Ioan Rășinar susține că acest sistem în semilibertate este benefic: „Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg, dar după 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg”. Astfel, pentru sacrificare şi vânzare către consumatori, porcul atinge 150 kg.

Anul trecut, de Crăciun, din ferma lui Ioan Rășinar au plecat în jur de o sută de porci îngrășați către persoanele care s-au înscris pentru cumpărare. „Foarte important e că cei care au cumpărat anul precedent s-au înscris şi anul ăsta, fiindcă le-a plăcut libertatea asta, semilibertatea de fapt, când au venit la mine şi au văzut cum sunt crescuţi porcii. În plus, le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau. Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, ne-a spus crescătorul.

Chiar dacă punctul critic este undeva la 45-50 kg și ar trebui umblat poate un pic la furajare, crescătorul arădean merge pe acest sistem tradiţional care permite adăugarea de kilograme de spor doar în limita în care genetica permite.

Abatorul și carmangeria asigură vânzarea

Vânzarea în viu îl scapă de grija procesării, dar din punct de vedere financiar nu este cea mai bună soluţie. Prin urmare, s-a hotărât să facă un abator de capacitate mică, de porcine, ovine şi caprine. „Până la 200 de porci pe lună, deci 10 pe zi pentru tăiere. Am început să-l fac din septembrie 2019, sunt la jumătate acum și anul ăsta, în toamnă sau în vară, eu sper să-l termin”, a precizat Ioan Rășinar, fermier membru al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

Investiția este 100% din fonduri proprii, realizate din banii adunaţi de la vânzările de animale. Pentru a-și realiza visul, a vândut și un teren agricol și a făcut și un credit la bancă.

Dar acest demers face parte dintr-un proces mai amplu. La Pâncota există şi un restaurant unde chiar se pot mânca produse din carne de Mangaliţa, dar producătorii au nevoie de mai multe șanse. „Fiind membru vechi şi mutând asociaţia de la Turda, unde erau 15 membri, la Arad, m-am gândit ca în continuare să creez membrilor noştri ceva nou, să poată să-şi vândă şi ei porcii. Pentru dacă n-are unde să-i vândă, omul începe să renunţe. Şi atunci le-am spus că trebuie să fac abatorul ăsta. Abatorul l-am făcut fără carmangerie, ca să-l termin cât de repede și să iau de la oameni, ca să descongestionez asociaţia. Astfel, un producător care are 10-20 de porci poate să-i taie la mine, îmi plăteşte manopera și poate să-şi facă o carmangerie proprie şi să producă tobă, cârnaţi, ce vrea el, că intrăm în sistem cu autorizare, cu totul în regulă”, și-a detaliat planurile Ioan Rășinar. Crescătorul a continuat: „Eu asta îmi doresc: să fie din 10 în 10 case carmangerie şi să meargă omul la cel care are calitatea cea mai bună şi produsul cel mai bun. Eu vreau să vă spun acum că în toamnă o să fac o altă prezentare de vânzare a Mangaliţei”. Prin această prezentare, Ioan Rășinar vrea să arate că totul de la porcul Mangaliţa se va vinde. Crescătorul arădean, de peste 40 de ani, de la vârsta de 17 ani, lucrează numai în comerţ.

Sănătatea stă în mâncare

Totuși, pentru stabilitatea afacerii lui, Ioan Rășinar are nevoie de o carmangerie, pe care o va face lângă abatorul din Pâncota, unde se află jumătate din membrii Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

E important ca animalele care ajung aici să fie urmărite, și nu „de pe marginea şanţului”. „N-ai registru de montă, n-ai registru de fătare, nu eşti înscris în asociaţie – nu se poate. Ca să intrăm şi noi în normalitate. Abatoare se vor mai deschide şi în Timiş, în Cluj, Alba, mai avem în Maramureş, în Dolj, dar la mine o să fie ceva deosebit faţă de ce este acum”, afirmă crescătorul.

Despre carnea de Mangaliţa, care are porecla „Măslinul pe patru picioare”, sunt voci care susțin că nu are chiar toate elementele de calitate, care duc la o sănătate mai bună. Acestora, Ioan Rășinar vrea să le arate documentele sale medicale care demonstrează contrariul: „Prima dată am făcut analiza la slănină, la Bucureşti, la institut la ICA, şi acizii graşi nesaturaţi au fost între 63-67%, deci cei buni. Am avut probleme cu inima, stenturi, şi am avut colesterolul mărit. Mănânc în fiecare dimineaţă, de fapt fac o cură cu slănină, pe stomacul gol, cu ceapă, usturoi, ţărăneşte. Deci puteţi să veniţi să vedeţi analizele, care se menţin tot timpul la un nivel bun. Trigliceridele erau la 250, acum am 125. Deci pe pielea mea am experimentat, şi de aia m-am îndrăgostit de rasa asta şi mănânc liniştit, fără nicio problemă”.

Invitația noastră este să consumați produsele românești realizate din porc de rasă Mangalița și să ne anunțați dacă rezultatele sunt la fel de bune. De un lucru vă asigurăm noi: gustul este unic!

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Lecția dură oferită de secetă anul acesta i-a făcut pe fermierii din vestul țării să se gândească la soluții individuale pentru sisteme de irigații. Conform informațiilor oferite de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, din cele aproximativ trei milioane de hectare care erau irigate în România înainte de 1989, în momentul de față ar mai putea beneficia de apă doar vreo 600.000 de hectare, dar în mod real se irigă ceva mai mult de 130.000 de hectare. Restul, până la opt milioane de hectare cât are arabilul României, așteaptă mila naturii pentru a avea apă.

Deși zona de vest a țării se bucură de o mare tradiție în ceea ce privește lucrările de îmbunătățiri funciare, seceta și-a spus din plin cuvântul. Mare parte a amenajărilor hidrografice din Câmpia de Vest vizează sisteme de îndiguire și canale de desecare. Suprafața potențial irigabilă la începutul anilor `90 era de 34.114 hectare, cu mult sub necesarul de apă al zonei. Pe măsură ce „timpul democrației” s-a scurs, această capacitate minusculă de irigare a devenit nefuncțională. Pompele energofage au fost mâncate de rugină, iar canalele năpădite de bălării.

În aceste condiții, sunt tot mai mulți fermierii care consideră că ajutorul cel mai consistent pe care l-ar putea primi din partea statului ar fi apa pentru irigații.

Ioan Ciceo, fermier Grabaț – Timiș: „Canalele există. Trebuie curățate și cu niște pompe moderne se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși.”

Apa se poate stoca

Ioan Ciceo de la Grabaț (Timiș) are o fermă de peste o mie de hectare și se află la aproximativ 25 km de râurile Bega și Mureș. „Dacă aș avea sursa de apă, mi-aș face singur investițiile. Ar fi bine dacă și Mureșul, și Bega ar trece pe la capătul parcelei, atunci ne-am ajuta singuri, n-am mai avea nevoie de mila statului. Trebuie gândite strategii pe termen lung și niște investiții pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să le facă pentru a aduce apa. Apa se poate stoca. La ora actuală, există tehnologie să duci apa până în vârful muntelui, darămite pe câmp. Se poate aduce pe canale sau, mai modern, prin conducte de capacitate mare. Canalele există. Ele trebuie curățate și se pot înfolia cu membrane de cauciuc, să nu se piardă apa. Cu niște pompe moderne, se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși. Noi nu producem numai pentru noi, producem pentru economia țării. Dacă am avea apă, am putea obține producții mai mari. Încă de la semănat, am putea merge pe densități mai mari și, chiar dacă nu plouă, apăsăm pe buton și dăm drumul la apă”, arată fermierul timișean.

Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin: „Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru.”

SCDA Lovrin, sistem de irigații propriu și perdele forestiere

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin, un sistem propriu de irigare ar putea prinde contur chiar de anul acesta, măcar pe hârtie. „La Lovrin, dacă nu vom face irigații, vom avea probleme. Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Stațiunea nu a fost gândită cu un sistem de irigații, iar ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este practic imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru. Să sperăm că decolmatându-le vom ajunge la pânza de apă freatică și vom reuși să acumulăm cantități suficiente de apă, deși pânza freatică a scăzut foarte mult în ultimul timp. Anul acesta, vom scrie un proiect pe fonduri europene prin care să irigăm măcar parcelele de teren de la Gotlob. Acolo, avem aproximativ 400 de hectare grupate, afectate cam pe patru hectare de sărătură, pe care în anii ploioși băltește. Ne gândim ca prin proiect să excavăm acea zonă, până vom ajunge la apă, și, în paralel, să creăm un sistem de perdele forestiere. Vom pompa apa prin tuburi subterane până la marginile parcelelor, de unde să putem iriga. Sper ca până în luna octombrie să depunem proiectul și de la anul să ne apucăm de treabă”, a precizat directorul SCDA Lovrin, Marinel Horablaga.

Cosmin Micu, fermier Mănăștur – Arad: „S-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații.”

Culturi salvate de lacuri de acumulare

La Mănăștur, în județul Arad, tânărul fermier Cosmin Micu nu a mai așteptat  bunăvoința statului și a transformat deja un ogaș care traversa ferma de peste o mie de hectare într-o acumulare hidrografică importantă, care la această oră este în măsură să asigure cantitatea de apă necesară măcar în parte culturilor. „Mă gândesc la o soluție pentru irigat încă din 2017. Am început să decolmatez în zonele joase pentru a acumula apa necesară. Am reușit să acumulez undeva în jur de 20.000 – 30.000 de metri cubi de apă, dar mă gândesc să acumulez până la 500.000 de metri cubi pentru a fi asigurat în situații de secetă. Anul acesta, pe repede-nainte am irigat 50 ha de grâu. Am reușit să aplic cam 30 l/mp și grâul arată foarte bine. Unde nu am reușit să aduc apă, grâul s-a uscat în proporție de 20%”, ne-a spus fermierul arădean.

Programul de irigații gândit de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, se bazează pe reabilitarea fostului sistem național de irigații, care nu cuprinde însă și zona de vest a țării. În aceste condiții, Cosmin Micu consideră salvatoare sistemele individuale de irigat, adaptate la nevoile fiecărei ferme: „N-o să poți să irigi toată România cu apă din Dunăre sau cu apă din Prut, pentru că nu te afli în zona respectivă. Atunci s-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Foarte multe bălți din Banat s-au astupat, s-au colmatat și au crescut buruienile pe ele. Cred că dacă ar fi decolmatate, ar avea un aport important în ceea ce privește irigațiile. S-ar putea planta pomi în jurul bălților și s-ar crea un microclimat în zonele respective. Am observat că acolo unde am săpat, au apărut egrete, dar se poate practica pe viitor și pescuitul. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații. Noi nu suntem în OUAI-uri, pentru că nu ne aflăm pe o zonă în care au fost sisteme de irigat, așa că am rămas pe dinafară. E păcat să avem atâtea cursuri de apă și noi să ne plângem că suferim de secetă. Nu este normal. În Arad avem Mureșul, avem Crișul, avem numeroase pârâuri care se revarsă aproape an de an când plouă mai mult. Nu putem să ne facem că nu observăm asta. Noi suferim de lipsa apei, în timp ce cursurile noastre de apă fie se deversează aiurea, fie irigă terenuri prin alte țări”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Pandemia cauzată de COVID-19 afectează și agricultura, care se confruntă deja de multă vreme cu o secetă destul de agresivă. În plus, crescătorii de animale au de rezolvat probleme cauzate de valorificare ori de pesta porcină africană. Cu toate acestea, în județul Arad, la Curtici și la Olari, dr. ing. Dimitrie Muscă continuă să facă investiții, în adăposturi noi, dar și în utilaje.

Recent, Dimitrie Muscă a semnat un contract pentru un grajd cu o capacitate de 300 de capete de bovine, la Combinatul de la Curtici. „Cu această capacitate putem crește 2.000 de capete de bovine, de lapte și de carne, aici la CAI Curtici. Am făcut aceasta pentru că este rentabil pentru unitate, dar și pentru că este o necesitate, nu ne ajunge carnea de bovină în alimentarea magazinelor noastre de zi cu zi”, a precizat directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici.

Investiția atinge 500.000 de euro și nu este singura realizată anul acesta la Curtici, unde s-au investit alți aproximativ 600.000 de euro pentru a achiziționa o combină, un tractor de 500 CP, două TIR-uri. „În total, la CAI Curtici și în fermele fiului meu Călin, avem peste 3.000 de capete bovine de lapte și carne, 1.500 de capete are Călin, 1.600 de capete avem noi la Curtici. Deci 3.100 de capete şi ne pregătim să populăm cu încă 300, adică să creştem efectivele, dar le creştem din producţie proprie, din femelele pe care le obţinem la noi. Astfel înmulţim întregul efectiv. Este rentabil, de aceea facem așa. Producem mâncare pentru că, în orice condiţii, nimeni nu trăieşte fără mâncare”, ne-a spus Dimitrie Muscă. Rasele crescute sunt Holstein, pentru lapte și Charolaise, pentru carne.

La Curtici se urmărește realizarea unei valorificări optime, transformarea plantelor de cultură în carne. Tăurașilor puși la îngrăşat le este asigurată în permanență masa de porumb umedă şi fânul de lucernă, pentru a obține până la 2 kg spor. La un calcul simplu, la un preţ de 70 de bani cât era porumbul în primăvară sau 60 de bani în toamnă, porumbul merită transformat în carne. „Transformarea cerealelor în carne este benefică: 4-5 kg de porumb pe cap de animal înseamnă 3,50 bani. Dacă produc numai un kilogram de carne și tot este foarte rentabil: 1 kg de muşchiuleţ e 100 de lei, pulpa 30 de lei şi aşa mai departe. De aceea am ales să fac aşa... Deci facem până la urmă exact ceea ce trebuie să facem: mâncare”, a punctat Dimitrie Muscă.

Valorificarea optimă se realizează însă și datorită faptului că aici există abator pentru vită şi pentru porc și prețul unui animal trecut prin abatorizare, vândut la kilogram, în magazin, este mult mai bun.

Deși munca e grea în zootehnie – nu se poate nimeni preface că nu există bălegar, mirosuri neplăcute sau chiar condiţii improprii uneori –, cineva trebuie să se ocupe și de hrănirea omenirii. Și asta se întâmplă la Curtici şi la Olari, unde sunt cele două combinate agroindustriale și unde în continuare se fac investiţii.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Anul acesta, floarea-soarelui n-a mai primit derogare pentru tratarea semințelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide, deoarece apicultorii reclamă mortalități ridicate în rândul albinelor. Cultivatorii și organizațiile profesionale ale fermierilor au tot tras semnale de alarmă cu privire la riscul dispariției din cultură a florii-soarelui, având în vedere că nu există substanțe care să înlocuiască neonicotinoidele și să elimine dăunători precum viermii sârmă (Agriotes sp.) ori rățișoara porumbului (Tanymecus). Și totuși, în acest război al neonicotinoidelor, pare-se că nu există învingători, ci doar perdanți.

Astăzi, 7 mai 2020, tânărul inginer Alexander Degianski, a spus că pierde 120 de hectare însămânțate în această primăvară cu floarea-soarelui, din cauza viermilor sârmă și a gândacului pământiu, care i-au atacat cultura proaspăt înființată și abia ieșită din pământ. „Cui să-i mulțumesc pentru această pierdere, Ministerului Agriculturii că nu a dat derogare la neonicotinoide, asociațiilor de apicultori care vor rămâne fără floarea-soarelui în următorii doi, maximum trei ani, presei de senzațional care scrie că fermierii sunt inamicii albinelor? Toți apicultorii pe care îi cunosc, fără excepție, nu aveau nicio problemă cu imidaclopridul și veneau an de an la noi, la floarea-soarelui, la rapiță. Probabil și la ei e ca în restul domeniilor, cei care îi reprezintă fac lobby fără să le ceară părerea”, afirmă Alexander Degianski, care administrează 10.000 de hectare de teren și pădure în județele Arad și Timiș.

Recent, în Revista Fermierului am publicat articolul „Lumea, după neonicotinoide”, în care Cosmin Micu, un tânăr fermier de la Mănăștur, județul Arad spune: „Tanymecus-ul poate să distrugă până la 50% sau chiar 60% din cultura de floarea-soarelui. Cred că decizia de a scoate neonicotinoidele din piață a fost una pripită, fără a ne oferi alternative de tratament. Nu cred că albinele se pot contamina în faza de răsărire a culturii, așa cum susțin oficialii de la Bruxelles. De când fac agricultură, nu am văzut primăvara albine pe cultura de porumb sau floarea-soarelui care să se alimenteze cu apă din roua căzută pe plante”.

Punctul de vedere al tânărului agricultor arădean este susținut și de un alt fermier important din județul Arad, de la Semlac, Dan Herțeg: „Dacă nu vom reuși cu floarea-soarelui pentru că va fi mai rară, probabil că o să renunțăm la această cultură. Nu vom mai folosi neonicotinoide și vor înțelege și apicultorii ceva, dacă noi nu o să mai avem floarea-soarelui în cultură, nici ei nu vor mai avea albine”. (articolul pe larg, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/item/4482-lumea-dupa-neonicotinoide.html)

Foto: Alexander Degianski

Publicat în Știri
Luni, 04 Mai 2020 23:21

Lumea, după neonicotinoide

Folosirea neonicotinoidelor sapă tranșee între apicultori și cultivatorii de cereale. Insecticidele utilizate la tratarea semințelor au devenit un adevărat măr al discordiei. Crescătorii, pe de o parte, acuză că mor albinele din cauza neonicotinoidelor, iar de cealaltă parte, fermierii susțin că tratarea semințelor cu neonicotinoide nu are remanență, deci nu aceasta este cauza mortalității la albine.

Cosmin Micu, un tânăr fermier de la Mănăștur, județul Arad, consideră că problemele cele mai mari le va întâmpina la cultura de floarea-soarelui: „Tanymecus-ul poate să distrugă până la 50% sau chiar 60% din cultura de floarea-soarelui. Cred că decizia de a scoate neonicotinoidele din piață a fost una pripită, fără a ne oferi alternative de tratament. Nu cred că aveau cum să găsească în miere substanțe din grupa neonicotinoidelor. Noi tratăm semințele de porumb și floarea-soarelui cu o cantitate foarte mică de substanță. Nu cred că albinele se pot contamina în faza de răsărire a culturii, așa cum susțin oficialii de la Bruxelles. De când fac agricultură, nu am văzut primăvara albine pe cultura de porumb sau floarea-soarelui care să se alimenteze cu apă din roua căzută pe plante”.

Punctul de vedere al tânărului agricultor arădean este susținut și de un alt fermier important din județul Arad, Dan Herțeg de la Semlac, care se gândește chiar să scoată floarea-soarelui din cultură. „Vom vedea cum va fi. Dacă nu vom reuși cu floarea-soarelui pentru că va fi mai rară, probabil că o să renunțăm la această cultură. Nu vom mai folosi neonicotinoide și vor înțelege și apicultorii ceva, dacă noi nu o să mai avem floarea-soarelui în cultură, nici ei nu vor mai avea albine”, afirmă Dan Herțeg.

Nici marile firme de inputuri nu au soluții la fel de eficiente pentru înlocuirea neonicotinoidelor la tratarea semințelor. Daniel Grosz, reprezentant al companiei Bayer pentru zona de vest a țării, consideră că este o provocare dificilă pentru mulți fermieri care vor fi nevoiți să regândească tehnologia de cultură. „Sunt probleme care apar din cauza ieșirii din piață a unor verigi de tratament pe care nu ai cum să le substitui în acest moment. Soluțiile cu substanțe de contact nu sunt eficiente. În aceste condiții, trebuie să ne așezăm la masă și să reanalizăm planul de tratamente și modul de lucru. Trebuie să luăm în calcul mai mult rotația, să luăm în calcul mai mult arăturile, pe care unii fermieri le-au scos de mult din modul de lucru. Trebuie gândite foarte bine aceste lucruri, pentru că în contextul schimbărilor climatice, riscăm să pierdem foarte ușor apa din sol. Lucrurile sunt cu atât mai provocatoare cu cât ele trebuie să stea într-o balanță foarte sensibilă, dar este clar că acest management integrat al acestor provocări va fi viitorul în agricultura românească”, precizează specialistul.

Riscăm să dispărem ca specie

De partea cealaltă a baricadei se situează apicultorii, cei care reclamă mortalități ridicate în rândul familiilor de albine.

Cornel Ciobănaș, președintele Asociației Apis-Banatica, este de părere că dacă vom continua să consumăm insecticide și pesticide, în cele din urmă vom dispărea ca specie. „România va trebui să se alinieze tuturor țărilor europene în ceea ce privește utilizarea neonicotinoidelor, care nu numai că ne omoară albinele, dar încet și sigur ne omoară și pe noi. Disputa este doar la noi în țară. În Uniunea Europeană nu se mai folosesc neonicotinoide. România tot cere și cere derogare. Și agricultorii trebuie să înțeleagă că sunt și ei oameni, sunt și ei consumatori a ceea ce produc, deci și organismul lor este supus acestor substanțe. Nu sunt extratereștri. Sunt foarte multe studii făcute în acest sens. Credeți că dacă nu erau relevante nu se lua decizia de stopare a folosirii neonicotinoidelor? Eu am pierdut o întreagă stupină la un cules de floarea-soarelui, în urmă cu trei ani. Mi-au murit o sută de familii. La televiziunea BBC am văzut un documentar extrem de interesant și relevant. Cercetătorii britanici și germani au hrănit familii de albine cu diluții de neonicotinoide, apoi au atașat pe albine ministații GPS și au urmărit traseul albinelor. Au constatat că albinele nu mai știu să se întoarcă în stup. Ele zboară până la epuizare și mor, pentru că tot ghidajul lor este afectat”, ne-a spus apicultorul.

2020 este ultimul an în care fermierii români beneficiază de derogare pentru utilizarea neonicotinoidelor. Marian Irinei, consilier al ministrului Agriculturii Adrian Oros, a specificat că instituțiile abilitate vor urmări cu strictețe respectarea acestei decizii. „Există un avertisment foarte clar transmis prin Agenția Națională Fitosanitară și vor urma controale drastice. Apicultorii care au informații că sunt fermieri care tratează în continuare semințele cu neonicotinoide, la betonieră sau în orice alt fel, trebuie să ne informeze, pentru că fermierii care vor fi prinși riscă pierderea subvenției. Este un «nu» hotărât din partea ministerului, în ciuda presiunii făcute de fermieri, astfel că nu vom mai vorbi despre folosirea neonicotinoidelor”, avertizează consilierul ministrului.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment
Duminică, 22 Martie 2020 22:23

Căpșune românești în miez de iarnă

La marginea Aradului, funcționează cea mai mare exploatație cu căpșuni din vestul țării. O afacere cu un „gust delicat”,  întinsă pe aproape un hectar, cotată la un milion de euro ca investiție și pusă pe picioare grație unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, în cuantum de 90%. Serele de căpșuni de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare.

„În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat.”

Măcar teoretic, finanțarea proiectului societății Iama Agri & Co SRL este de 90% nerambursabilă, pentru că realitatea a distribuit procentele altfel, după cum ne-a arătat Iasmina Stoici, administratorul serelor. „În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare, pentru că, din start, am avut o pierdere la schimbul valutar. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat. Cred că diin 90% valoare nerambursabilă a proiectului, în realitate nu depășește 70%”.

Reprezentanții societății Iama Agri & Co, beneficiarul proiectului cu finanțare europeană, au optat pentru un model olandez de seră și cultivă căpșunele în substrat de nucă de cocos, tehnologie adoptată în premieră în România la serele de la Biled, din județul Timiș. De altfel, și afacerea cu căpșuni de la Arad își are rădăcinile tot în județul Timiș, la Peciu Nou, acolo unde Iasmina Stoici a cultivat pentru prima oară căpșuni în spațiu protejat… și a mers. Amplasarea la Arad a serei a fost decisă de vecinătatea cu autostrada, ceea ce face mult mai facilă distribuția în țară. Experiența acumulată i-a permis ulterior să meargă pe un soi de căpșuni considerat „sigur”, soiul Albion. „Este un soi remontant, destul de răspândit în România. L-am ales pentru că este foarte rezistent pe timp de vară. Rezistă foarte bine la căldură, deși, în toamnă târziu, are ceva probleme cu făinarea. Mai are avantajul că este productiv și gustos. Chiar m-a întrebat cineva dacă poate să facă dulceață. Se poate. A făcut și a ieșit foarte bună. Ca în fiecare an, am încercat și un alt soi, am pus Irma, a fost ok, dar nu ne-a satisfăcut. La anul, vom încerca Harmony. Vom testa în fiecare an, până când vom găsi un soi mai nou și mai bun decât Albion”, a precizat Iasmina Stoici.

La Arad, Iama Agri & Co produce căpșune pe parcursul întregului an, începând din primăvară și terminând în luna decembrie.

„Avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri.”

Bani investiți „cu cap”

Gustul este o variabilă greu de determinat și, pentru a nu risca nimic, Iasmina Stoici reduce tratamentele la minimum.

Tehnologia de cultivare a căpșunilor este mult mai complicată decât s-ar crede. Fiind pe substrat de cocos, rețeta de irigare trebuie să fie foarte clară. „Și plantele, ca și oamenii, au nevoie de calciu, de magneziu. Rețetele de irigare le primim de la un consultant din Olanda, pe baza unor analize riguroase. Cât privește tratamentele, ca „insecticid” am folosit prădători. Niște insecte foarte eficiente. Oriusul mănâncă foarte bine tripsul, marea problemă a spațiilor protejate. Totuși, pe finalul de an,  am avut ceva probleme cu ploșnițele, iar insecte mai mari care să mănânce ploșnițele nu sunt. În orice caz, încercăm să folosim cât mai puține substanțe chimice pentru tratarea căpșunelor, pentru că ținem la gustul lor și dorim să avem o afacere pe termen lung”.

Despre calitate vorbește Iasmina Stoici, pentru că știe foarte bine că aceasta te impune pe piață și te face rentabil, iar semnele sunt încurajatoare. Intrate în producție abia din august 2018, căpșunele de la Arad se pare că au pășit cu dreptul în piață. „Am văzut că avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri. Spre exemplu, în Timișoara căpșunele noastre sunt foarte apreciate de cofetării, fiind ceva mai ferme ca textură, merg foarte bine pe torturi și prăjituri pentru că nu se înmoaie și nu se strică. Nu suntem pe câștig din primul an, pentru că avem de amortizat investiția, dar este ok. Serele ar trebui să producă aproximativ 2 kg de căpșuni pe an pe fiecare stolon. Acum, noi am intrat pe producție mai târziu anul trecut și am prins prețuri bune, de extrasezon. Am avut un preț mediu de aproximativ 15 lei/kg, din care jumătate au fost cheltuieli curente. Estimăm că anul acesta prețul mediu va fi ceva mai mic, deși ne străduim să dirijăm ciclul de producție în așa fel încât să nu prindem sezonul când se produc căpșune și în câmp”.

Serele de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare, altfel spus, un milion de euro investit „cu cap”. Se pare că nu va fi singurul milion, pentru că deja este pregătit un nou proiect pentru extensie, care ar putea intra la finanțare anul acesta. Și dacă va fi să fie, tot căpșuni se vor cultiva, pentru că Iasmina Stoici la asta se pricepe… chiar foarte bine.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura
Miercuri, 04 Martie 2020 11:53

Coșul cu vitamine

Ideea coșului cu produse gustoase și sănătoase aparține gospodarilor arădeni, cei care încă produc bunătăți în sistem tradițional, fie că este vorba de legume și fructe, sucuri naturale, fie produse de altă natură, plăcintă și prăjituri de casă, preparate din lapte, carne, miere, dulcețuri și compoturi sau conserve de legume făcute acasă. Este o idee care-și propune să dea o șansă și micului producător.

Marinela Petran, manager GAL „Lunca Mureșului de Jos”: „Avem produse de calitate, știm să producem. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor.”

Inițiativa gospodarilor din județul Arad are la bază principiul asocierii, care-și propune să dea o șansă și micului producător astfel încât să rămână pe piață, o idee prin care se dă o șansă, până la urmă, roșiei tradiționale să ajungă pe masa consumatorului, în detrimentul celei de „carton”.

Un coș cu produse de casă nu este o idee nouă pentru România, însă este o idee  care prinde tot mai bine și câștigă tot mai mulți adepți, în rândul orășenilor, care doresc să mănânce mai sănătos, ne-a spus doamna Marinela Petran, managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”. De altfel, GAL-ul este instrumentul prin care gospodarii arădeni speră să-și pună ideea în practică. „Coșul cu vitamine arădean nu este o invenție, arată Marinela Petran, prin el aducem în actualitate tot ce ne-au învățat bunicii și străbunicii noștri. Țăranul român, prin bunul său simț caracteristic, trăia și mânca sănătos. Noi, din păcate, am început, din cauza mai multor factori, să cam uităm acest lucru, dar avem nevoie. Noi, românii, avem produse de calitate, știm să producem, hai să ni le punem în evidență, dar numai împreună și asociați putem să facem acest lucru. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor. Vorbim de produse sănătoase, care înglobează multă trudă și multă cheltuială.”

Marian Rotaru, producător de fructe și sucuri – Curtici: „Cel mai important lucru mi se pare educarea gustului pentru consumul de fructe.”

Alternativă gustoasă și sănătoasă pentru cumpărători, rentabilă pentru producători

În acest coș cu vitamine își pot pune produsele producători din toată aria GAL-ului „Lunca Mureșului de Jos”, însă primul care a sesizat necesitatea lui a fost fermierul Marian Rotaru, de la Curtici, oraș care nu face parte din GAL. Marian Rotaru este producător de fructe proaspete și sucuri naturale. Și-a dat seama că nu poate răzbate singur pe piață și a căutat soluții. Astfel a apărut ideea coșului  cu vitamine. „În urmă cu opt ani, am înființat o livadă în sistem intensiv, cu sistem de irigare. Am plantat 2.000 de pomi fructiferi, cam din toate speciile. Inițial, a fost hobby, dar apoi am început să produc fructe și, ca să nu rămân cu ele în curte, a trebuit să găsesc soluții. Așa am ajuns la procesare. În colaborare cu un partener care avea linia de suc, eu am venit cu fructele și am început să producem sucuri naturale. În urmă cu un an, am achiziționat și un cuptor de deshidratat fructe, prune, caise, mere, pere. Cel mai important lucru mi se pare însă educarea gustului pentru consumul de fructe. Tocmai de aceea, am fost foarte deschis față de conceptul „Școala Altfel”. Anul trecut, de pildă, am invitat în livadă elevi de clasa I. S-au jucat în livadă, le-am dat fructe proaspete, sucuri naturale, iar la plecare le-am dat câte un pomișor pe care să și-l planteze acasă. Le-am spus că atunci când vor termina clasa a IV-a aștept să mă invite să mănânc și eu fructe din pomișorul lor. Am reușit să-i  motivez astfel fantastic. Îmi spuneau părinții că veneau pruncii de la școală, își luau stropitoarea și mergeau în grădină să-și ude pomișorul. Sunt lucruri mărunte care au, până la urmă, darul să trezească interesul și să cultive gustul”, povestește pomicultorul de la Curtici.

La toate evenimentele din vestul țării este prezentă cu produse de patiserie și doamna Nița Șerban. Sunt produse specifice locului și le face acasă de cu noaptea, astfel încât dimineața să fie aburinde. Tot aburinde, ar putea să-și găsească locul și în coșul cu vitamine. „Toate produsele sunt făcute în casă, cu mâinile mele, zice cu mândrie nana Nița. Am făcut cornulețe sărate și dulci, biscuiți de casă, la noi le zice plăcintă cu mașina, am cozonaci cu nucă și cu mac. De fapt, cozonacii ăștia nu sunt chiar cozonaci. La noi le zice coardă și au o talie mai mică, dar sunt mai gustoase decât cozonacii. Cornulețele le fac după o rețetă proprie și sunt vestită cu ele în tot locul. Pe toate, le pregătesc noaptea, ca să fie proaspete în ziua următoare. Am nopți în care dorm doar o oră, da’ nu-i bai, sunt o fire foarte energică, pentru mine e o joacă.”

Managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”, Marinela Petran, spune că potențialii beneficiari ai coșului cu vitamine arădean vor fi mai ales familiile cu copii, pentru că, spune domnia sa, „nu gândim pentru noi, gândim pentru viitor”.

În primă instanță, coșul cu vitamine va conține fructe și sucuri naturale din gospodăria lui Marian Rotaru. Cel mai probabil, primul coș își va găsi destinatarul anul viitor. Până atunci însă, se rezolvă problemele de marketing, se testează piața, se construiește și se etichetează brandul, astfel încât la momentul ieșirii pe piață, coșul cu vitamine arădean să fie o alternativă serioasă și sănătoasă pentru cumpărători.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Satul românesc
Sâmbătă, 15 Februarie 2020 00:11

Reabilitarea sistemelor de desecare

Câmpia de vest a României s-a născut din mlaștini, acum aproape 300 de ani, grație lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă începute de Florimund Mercy, guvernatorul militar al Banatului de la acea vreme, cunoscut în mentalul colectiv sub numele de „Contele Mercy”. „Epoca de aur”  a însemnat perioada de glorie pentru activitatea de ameliorare hidrotehnică în județul Timiș. S-a ajuns, în anii ‘80, la 480.000 de hectare pe care au fost efectuate lucrări hidroameliorative și peste 11.000 de kilometri de canale de desecare-irigare. Din păcate, toată această zestre a rămas în paragină de aproape 30 de ani. Acum, fermierii, împreună cu mediul academic, încearcă reabilitarea sistemelor de desecare din sud-vestul României.

Anii tot mai capricioși, cu precipitații distribuite neuniform, alternând perioadele cu ploi abundente și perioade lungi de secetă, peste așa-zisele „terenuri grele” de pe care apa se drenează cu dificultate, seceta accentuată, toate și-au pus serios amprenta asupra producțiilor agricole. Terenurile cu un conținut mare luto-argilos ocupă o suprafață importantă în județul Timiș. Zona Peciu – Giulvăz este un exemplu elocvent în acest sens. Datele obținute de la stația meteo de la Banloc de inginerul Alexander Degianski relevă că anul 2019 a fost cel mai secetos, cu doar 430 l/mp, față de o medie multianuală de 620 l/mp, a fost cel mai călduros din ultimii 25 de ani, cu o temperatură medie de 12,7 grade Celsius, ceea ce înseamnă cu două grade mai mult față de anul 2005 și cu un record de precipitații înregistrat în luna mai de 220 l/mp, adică mai bine de jumătate din cantitatea totală de precipitații căzută în 2019. Traduse în „pierderi”, aceste condiții meteo au însemnat aproximativ 1.200.000 de euro pagube produse de secetă, la care se adaugă 700.000 de euro cu minus din cauza excesului de apă din luna mai, anul trecut, numai în ferma coordonată de tânărul inginer Alexander Degianski.

46.000 de euro, studiul finanțat de fermieri

12 mari fermieri din județul Timiș, împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, au hotărât realizarea unui studiu pe baza căruia să întocmească un amplu proiect de reabilitare a sistemelor de desecare din sud-vestul României. „Am dat drumul la un studiu care să  argumenteze temeinic necesitatea sistemelor de desecare din sud-vestul României, arată Alexander Degianski. Este un studiu finanțat exclusiv de fermieri, iar suma totală ajunge la aproape 46.000 de euro, pe care noi, cei 12 fermieri, am pus-o mână de la mână. Întregul plan național de irigații a fost finanțat din bani guvernamentali sau europeni, pe refacerea vechilor amplasamente, nu pe construirea unui sistem nou. La fel am gândit și noi pentru a rezolva problema desecărilor, să reabilităm rețeaua de canale existentă, pe care să o dotăm cu pompe noi și eficiente, atât ca debit de absorbție, cât și ca eficiență a consumului de energie și, evident, a costurilor de exploatare.”

La nivelul Uniunii Europene există un precedent important în ceea ce privește finanțarea sistemelor de irigații. Portugalia este primul stat european care a reușit să atragă fonduri europene pentru construirea unui sistem de irigații eficient. Pornind de la acest exemplu, Alexander Degianski este convins că și România poate beneficia de sume importante nerambursabile, cu condiția să știe să-și argumenteze cererea de finanțare. „Acest studiu, care nu este deloc ieftin, are girul ANIF-ului, AFIR-ului și al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Odată finalizat, acest studiu va fi prezentat și susținut la Bruxelles pentru ca proiectul să se bucure de finanțare europeană. Uniunea Europeană îți dă bani, dar trebuie să știi ce să-i ceri, și să ceri fundamentat. Nimeni nu o să vină de la Comisia Europeană să ne pună în poală 400 de milioane de euro ca să refacem canalele de desecare din Banat. O să spună mai degrabă că dacă nu le-am făcut până acum înseamnă că n-avem nevoie de ele. Consecințele nematerializării acestui proiect vor fi o povară pentru toți”, conchide Alexander Degianski. 

Județul Timiș are o suprafață agricolă de 693.034 de hectare, din care peste 530.000 de hectare de teren arabil, fiind considerat, din acest punct de vedere, cel mai important județ ca potențial agricol din țară.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

 

Publicat în Satul românesc
Pagina 1 din 3

Publicitate

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista