În fiecare an, Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad organizează o întâlnire de lucru, cu caracter tehnic, pentru instruirea personalului angajat la registru, la care participă și alte asociații, precum și specialiști și reprezentanți de frunte ai diverselor autorități ale statului, inclusiv ai guvernului. Cu această ocazie se discută aprins pe baza problemelor la zi pe care le au crescătorii de ovine. 

Problemele discutate au fost multe, că nici organizatorul nu le mai știa numărul, „N-aș putea să vă enumăr acum câte probleme s-au ridicat și câte subiecte, dar am avut între noi autoritatea competentă care niciodată n-a lipsit de la întâlnirile noastre. Am avut, apoi, reprezentanți din domeniul veterinar: servicii, universități, care ne-au dat răspunsuri din domeniul lor de competență. Clar că ei nu sunt factori de decizie, dar speranța că informațiile și durerile noastre ajung prin dumnealor către Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și, mai departe, la guvern e mare. Sperăm, sperăm – zic de două ori – să se și rezolve din ele”, a spus Nicolae Cioranu, președintele asociației organizatoare.

Totuși câteva chestiuni au fost ridicate cu insistență. În primul rând, ameliorarea genetică, care este dorită de cei mai mulți, dar care se încurcă în birocrație și în lipsa finanțării; apoi pesta micilor rumegătoare, care, după cei mai mulți nu este bine gestionată; în cele din urmă asocierea și colaborarea cu autoritățile.

Ameliorarea genetică, un obiectiv necesar 

Ameliorarea genetică este, pentru cei mai mulți, cea mai bună cale pentru dezvoltarea sectorului ovin în România. Dar drumul este dificil pentru că eforturile asociațiilor și inițiativele fermierilor nu primesc suficient suport din partea autorităților, mai ales financiar. Adrian Oros, fost ministru al Agriculturii, venit la întâlnire ca reprezentant al Colegiului Medicilor Veterinari din România, atrage atenția că ameliorarea tradițională, realizată prin bonitare sau controlul oficial al producției, trebuie completată de genotipare pentru a garanta progresul real și pentru a elimina riscurile sanitare precum scrapie. „Rămâne încă o problemă acută, cea a ameliorării, a registrelor, a genotipării și din ceea ce am observat există o părere pozitivă a multora dintre cei care au participat astăzi, șef de asociații, că această ameliorare care se face de către fermieri, prin bonitare sau prin COP, să fie dublată de o genotipare, astfel încât să existe o certitudine privind originea reproducătorului, dar în același timp să putem elimina de la reproducție acei reproducători care sunt sensibili la screpie. Sigur, rămâne să se decidă finanțarea, dacă va fi una guvernamentală sau dacă se va face pe banii crescătorilor”, arată Adrian Oros.

Problema finanțării este așadar una din chestiunile care dor, pe lângă cea a echității. Marius Badea, medic veterinar și crescător, ridică această ultimă problemă. El cere reguli clare și diferențiate între fermele înscrise și cele din afara registrelor. „Cei care sunt în registrele genealogice au nevoie de o susținere mai accentuată din partea statului. De asemenea, ar trebui să fie făcute reguli diferențiate din punctul de vedere al reproducției și pentru cei care nu sunt în registru”, subliniază Marius Badea.

Un pas pe care autoritățile au reușit să îl facă este reducerea birocrației prin crearea unei aplicații utile în procesul de autorizare a reproducătorilor, după cum a explicat Florinel Bîrcă, director general al Agenției Naționale pentru Zootehnie: „Am dezvoltat o aplicație pentru procedura de autorizare a reproducătorilor masculi, fiindcă, dânșii urmează o perioadă de bonitare a tineretului femel și mascul din România și după perioada de bonitare urmează selecția și, bineînțeles, autorizarea reproducătorilor masculi. Precizez că acești reproducători trebuie autorizați pentru toate fermele din România, din sau din afara unui registru genealogic, și în sensul ăsta, pentru a scăpa de sintagma dosar cu șină, cu ajutorul Guvernului României, prin Agenția de Digitalizare a României, a dezvoltat începând cu primele zile a lui decembrie 2024 o aplicație prin care fermierii din România, toți fermierii, își pot crea un cont și își pot autoriza reproducătorii fără a se mai deplasa către oficiile județene de zootehnie, obținând astfel acea autorizare. Vreau să precizez că responsabilitatea originii reproducătorului pentru care se solicită autorizarea la reproducție este a registrului, a Asociației de Registru recunoscută, prin eliberarea acelui certificat zootehnic”. Aplicația este disponibilă accesând următorul link: https://monta.madr.ro/login.

Evident că toate aceste eforturi trebuie să fie însoțite și de răbdare pentru că rezultatele nu apar peste noapte, progresul genetic este un proces lent, care se face cu pași mici, de la o generație la alta, iar menținerea registrelor și autorizarea reproducătorilor trebuie tratate cu seriozitate, cel puțin asta susține directorul ANZ: „Îi sfătuiesc să nu cadă în capcana de a spune că prin programul respectiv noi nu avem rezultate, fiindcă rezultatele se văd și pot să spun că nu degeaba suntem cei mai mari exploatatori din Europa pe ovine. Dacă mă refer și la alte specii, suntem cei mai mari crescători de rasa Angus, deci de bovine de carne, din Europa și lucrul ăsta să știți că nu s-a făcut într-un an, doi, s-a făcut prin aplicarea unor programe de ameliorare, prin venirea la export a unor exemplare certificate din punct de vedere al calității odată și al calității genetice pe altă parte. Progresul genetic, să știți că nu se obține decât cu pași mici pentru fiecare generație în parte, respectând întocmai un program de ameliorare”.

Legat de rezultate vizibile este și aprecierea pe care o face Nicolae Cioranu, care remarcă efortul fermierilor care au prezentat exemplare foarte apreciate de asistență: „Când vorbim de berbecuți la 12 luni, cu greutatea de 103-107, că ați văzut cu ochii dumneavoastră, clar, vorbim de o muncă făcută serios, de o muncă făcută cu tragere de inimă, cu toate pozitive după ea”. Este o dovadă că ameliorarea funcționează atunci când este aplicată riguros.

Blocați de un focar

O altă problemă foarte intens discutată este pesta micilor rumegătoare, o boală virală care afectează grav efectivele de ovine și caprine și care devine pentru crescători nu doar o amenințare biologică, ci și una economică și administrativă. Fermierii au acuzat lipsa unei strategii coerente, comunicarea deficitară și impactul nedrept al restricțiilor aplicate uniform în toată țara. Evident că nu bagatelizează nimeni dimensiunea problemei, fermierii sunt conștienți de gravitatea ei, dar și-ar dori ca aceasta să fie tratată punctual, să nu sufere toată lumea.

Dumitru Ardelean exprimă această frustrare: „Gestionarea pestei micilor rumegătoare este, după mine, un eșec. Această viroză, pentru că este o viroză, nu poate să cuprindă întreaga țară, sau restricțiile nu pot cuprinde întreaga țară, atât cât am un focar la Tulcea, spre exemplu, sau unde vreți dumneavoastră, într-un județ, din cele 42, ar fi bine ca aceste focare să fie izolate, iar ceilalți din țară să poată să-și desfășoare activitatea economică, să-și vândă miei normal”. Problema e că efectele comerciale se simt deja, după cum susține același fermier din Sălaj, Dumitru Ardelean: „De această situație profită și cumpărătorii. Profită de situația în care se spune că avem pestă, nu contează unde, într-un județ, și scad prețul, astfel încât vă pot spune că anul trecut prețul la miel a scăzut cu 35% în toată țara. Nu i-a afectat numai pe cei din zona focarelor, i-a afectat pe toți fermierii din România”.

Medicul veterinar Marius Badea cere profesionalism și adaptare la specificul național: „Pesta micilor rumegătoare, n-au inventat-o căscătorii din România, ea a venit, ca și orice boală, este o viroză. Trebuie să o privim cu foarte mare atenție, cu foarte mult profesionalism și trebuie găsită oportunitatea supravegherii la condițiile specifice României. Sunt sigur că Autoritatea Națională de Sanitar-Veterinară are asta în vedere, este apanajul, să spunem, în primul rând al statului pentru a proteja teritoriul României de această boală, iar noi, medicii veterinari și fermierii, nu facem decât să ne aliniem toți și să depunem eforturi comune, pentru că această boală să afecteze România de cât mai puține ori”.

Sentimentul general de nesiguranță și confuzie este arătat de Dumitru Ardelean, care nu înțelege ce fel de vaccinuri pot sau trebuie să facă. „Una dintre probleme pe care pot să v-o spun este cea legată de vaccinare, în care nimeni nu știe prea multe lucruri. Știm doar că cei din Uniunea Europeană nu vor să ducă animale vaccinate. Nu știm exact ce înseamnă vaccinuri. Aș face un apel la ANSVSA să vină să ne explice exact. Până la urmă, ne trezim în fața faptului împlinit, că nu mai putem vinde mieii, scade prețul și activitatea devine una păguboasă”, spune Dumitru Ardelean.

Adrian Oros, în calitate de reprezentant al Colegiului Medicilor Veterinari, a subliniat urgența unei soluții științific fundamentate: „Rămâne de stabilit care ar fi strategia de eradicare a bolii. Dacă se va trece la vaccinare, ce tip de vaccinare, ce strategie, cum se va face astfel încât să nu fie afectată toată suprafața țării privind exportul. Dar, sigur, aceste decizii vor trebui să fie luate împreună, pentru că trebuie să fie de acord și crescătorii care sunt principalii beneficiari, dar și autoritățile veterinare și acest lucru trebuie foarte bine fundamentat științific și bugetat, în primul rând”.

Strategia trebuie gândită nu doar ca măsură de carantină veterinară, ci și ca un mecanism de supraviețuire economică a mii de gospodării. Cât timp boala persistă, iar răspunsul autorităților întârzie, fermierii sunt cei care plătesc prețul: prin restricții, pierderi de piață și scăderea veniturilor.

O relație necesară, asociații – autorități

Din dialogul cu fermierii s-au mai desprins două aspecte importante. În primul rând faptul că este deosebit de important ca fermierii să caute să se asocieze, pentru că numai așa pot avea un cuvânt de spus în relația cu autoritățile competente, în al doilea rând că își doresc o mai mare receptivitatea a acestora din urmă. 

Marius Badea, președinte al Colegiului Medicilor Veterinari Sibiu, evidențiază foarte bine rolul și importanța asocierii fără de care fermierii nu pot avea recunoaștere și acces la piețele libere, care sunt adesea dificile și competitive: „Numai în spiritul asociației, fermierii vor putea reuși să aibă un nume, să aibă un palmares și să participe pe piețele libere, care nu întotdeauna sunt miloase cu noi. În cadrul asociațiilor se pot prezenta lucrurile tehnic”. Și concluzionează: „Vizavi de faptul că, având piețe libere și intracomunitare, există și concurență. Concurența, toate amănuntele legate de ferme, tehnicitate, supravegherea sanitar-veterinară se vor răsfrânge în produsul finit care participă pe piață”, subliniind prin asta că într-un mediu unde concurența este puternică, calitatea finală a produsului depinde de nivelul de organizare.

De altfel, Nicolae Cioranu precizează că aceste întâlniri sunt în primul rând de natură tehnică și abia mai apoi cu caracter de dezbatere, pentru că instruirea tehnică este nucleul activității asociației: „Este o întâlnire de lucru, tehnică, o întâlnire bazată pe instruirea personalului angajat la registru, pe segmentul bonitarea tineretului născut în 2024. De fiecare dată, Consiliul Tehnic, în fiecare an, nu putem să plecăm la o ediție, la o nouă etapă de bonitare, până nu se refac cunoștințele și tehnica bonitării tineretului”.

Florinel Bîrcă, director general al Agenției Naționale pentru Zootehnie, subliniază că asociațiile sunt esențiale pentru implementarea programelor europene de ameliorare. „Odată cu implementarea în politica Uniunii Europene a regulamentului 10.12 – regulamentul-cadru al ameliorării – a început externalizarea unor servicii de la autoritățile statului către asociații. Fără obligativitate, doar la solicitarea asociațiilor respective. Eu cred că aceste asociații sunt foarte importante, având în vedere că numărul total de angajați ai autorităților statului este, să spunem așa, limitat în raport cu numărul total de animale și cu volumul de muncă necesar pentru menținerea unui registru genealogic, efectuarea controlului oficial al producției, bonitările, selecțiile și înscrierea tuturor acestor date într-un program. Practic, asociațiile devin o prelungire a autorității statului în sectorul zootehnic. De aceea consider că este esențială susținerea lor financiară de către Guvernul României prin acea Ordonanță 61”, punctează Florinel Bîrcă.

Cu toate acestea, fermierilor nu li se pare că relația cu autoritățile este una bună, fiind nemulțumiți din acest punct de vedere. Dumitru Ardelean solicită reorientarea politicilor către nevoile reale ale fermierului: „Sunt mâhnit un picuț, pentru că cei care fac politicile agricole ar trebui să îl pună în centrul acestor politici pe fermier, nu pe altcineva. Deci toate serviciile astea, DSV, ministere, asociații, ar trebui să vină să îl deservească pe fermier. El ar trebui să fie în centrul politicilor. Am observat că nu se întâmplă chiar așa”.

Radu Antohe, lector universitar, expert în politici agricole și dezvoltare rurală, își dorește un dialog permanent între autorități și fermieri, considerând că o astfel de întâlnire este o dovadă a acestui dialog, domnia-sa aflându-se la acel moment ca repezentant al guvernului la întâlnirea crescătorilor de oi. „Astfel de întâlniri sunt de remarcat și de reținut prin importanța lor. Ele se organizează la nivelul teritoriului și, bineînțeles, din aceste discuții aflăm unele puncte de vedere pe care autoritățile – cele abilitate în fiecare domeniu – le aduc în fața fermierilor, cu soluții concrete, așa cum am făcut și astăzi. Există un dialog permanent și am venit cu lucruri concrete pentru a satisface nevoile fermierilor. Salutăm, așa cum spun de fiecare dată, și oferim toată deschiderea și tot sprijinul nostru pentru crescătorii de ovine din România, astfel încât, într-un cadru legal și organizat, aceștia să poată obține cele mai bune rezultate în producție”, a precizat Radu Antohe.

Întâlnirea de lucru organizată de Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” a arătat că problemele fermierilor rămân foarte complexe și nu prea își găsesc rezolvare. Discuțiile sunt prolifice și constructive, dar rămân la nivel de discuție, care vor fi reluate iar și iar. Deși există progrese – precum digitalizarea procedurilor de autorizare și disponibilitatea unor programe de sprijin –, fermierii cer mai mult decât atât: echitate, finanțare adecvată și, mai ales, un parteneriat real cu autoritățile. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025

Abonamente, AICI!

Am vizitat recent ferma de porci din rasele Mangalița și Bazna a lui Ioan Rășinar, de la Pâncota, județul Arad. Am avut o discuție interesantă din care am ales pentru dumneavoastră câteva păreri pe care vă invităm să le citiți în continuare.  

Ioan Rășinar este vicepreședinte al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangalița și are aproximativ 600 de capete de porci, incluzând scroafele (100 de Mangalița și 20 de Bazna) și vierii (10 de Mangalița și 3 de Bazna), organizați pe linii genetice diferite. 

O pasiune din copilărie

A ales această rasă pentru că a crescut într-un mediu în care porcii Mangalița făceau parte din viața cotidiană a familiei: „Sunt născut în Munții Apuseni, la Răchițele, în județul Cluj, și părinții mei au crescut cu Mangalița. Deci eu de copil, de mic, am poze cu mangalița, din 1968, 1970, și după ce ne-am mutat aici, la Pâncota, am cumpărat trei scrofițe și un vier, dintr-o întâmplare, în 2012, și am ajuns azi, de la un hobby, la 600 de capete”.

Crescut în libertate

Ferma este clasificată ca fermă de elită de tip A, conform Ordinului 132/2023 al ANSVSA și Legii Porcului, având activități de creștere, îngrășare și reproducție în sistem semideschis. Porcii sunt crescuți în aer liber, chiar și pe timp de iarnă. Noi l-am mai vizitat chiar și în perioadă de iarnă și porcii erau afară, deși au adăposturi construite. Au o suprafață foarte mare unde pot circula în voie. „Acum a plouat, e noroiul un pic mai mare, dar ei până la minus 20°C rezistă afară, și dacă plouă ei nu intră în adăpost, rămân afară. Numai dacă plouă 3, 4, 5 zile, atunci e o problemă, dacă e frig afară. Dacă nu-i frig, nu e nicio problemă. Le plac noroiul, balta, libertatea, n-au stres. Fătările încep prin februarie-martie, deci nu am probleme să zici că fată afară, am maternități, le bag acolo și, după două luni, când scot purceii, încep trierea unii la livrare, alții… ce-i frumos rămâne pentru reproducție, restul la îngrășare.”

O afacere totuși profitabilă

Mangalița are un ritm de creștere mai lent, care presupune un interval mai mare pentru ca un exemplar să atingă greutatea optimă de sacrificare. „Ca să sacrifici un porc de Mangalița trebuie să aibă minimum 130 kg, până la 170, 180, 200 kg, atunci ai randament. Ca să-l faci la 150 kg să zicem, îți trebuie cam 17 luni. Deci eu calculez în felul următor: de la fătare până la 17 luni, cam 8-10 kg pe lună.”

Hrana este exclusiv naturală, fără furaje concentrate. „Cu lucernă, porumb și triticale, atât, fără premixuri. De fapt, ei nici nu mănâncă premix, nici nu se uită la el. Am încercat furaj concentrat, dar dau cu botul în el, nu le place. Le place porumbul întreg. Și cu cocean, dacă este.”

Ioan Rășinar zice că nu ține o socoteală strictă a profitului, dar crede că afacerea sa este una profitabilă: „Ca să câștigi, purceii se vând foarte bine. Deci am comenzi de purcei până la 100 de purcei la o comandă, sunt înscriși pe listă, cu 50, cu 20, cu 10 purcei, pentru că oamenii își fac ferme mari. Aici e valoarea, în materialul pentru reproducție, aici se câștigă foarte bine. Apoi se câștigă bine la procesare. La procesare câștigi, cum se spune la noi, la jambon. Că vinzi un jambon la 700 de lei, înmulțit cu 4, înseamnă ceva. Și restul îți rămâne. Deci, dacă te gospodărești bine și lucrezi și în familie, cum lucrez eu, mai mult cu familia, ajungi dintr-un porc de 130-150 kg să scoți până la 6.000 de lei. Iar din 6.000 vii în jos cu cheltuielile, și cât îți rămâne. Bine, e și munca de a-l procesa. Dar, acum când dau drumul la abator, o să dau purceii la diferite persoane ca să crească și apoi îi iau înapoi. Și atunci am livrare spre București, spre Timișoara, colaborez cu un băiat din asociație de la Câmpeni și le dau carcasă. La carcasă, i-ai dat-o, la revedere! Nu te blochezi cu untura. Că mulți s-au blocat în asociație, cu untura. Dar eu, împreună cu domnul Mihai Motora de la Câmpeni, el are o carmangerie, ne-am gândit ce să facem cu untura și cu osânza. El cu soția și-au deschis o firmă și au făcut haioșuri din osânză și cornulețe din Mangalița. Și se vând extraordinar. Eu nu sunt blocat, alții sunt blocați, dar eu ce să le fac? Pe viitor, când își dă drumul la Câmpeni, o să mai facem comerț și prin Asociație, cu cei care au acte și totul în regulă, nu, că am și eu 2 kg. Deci cu autorizație, cu carmangerie, cu medici.”

În ceea ce privește prețul obținut din vânzarea către populație a cărnii „de mangaliță”, Ioan Rășinar spune că prețul este mai bun în zona de sud a României. „În jur de 40-50% din asociație sunt în Arad, și noi nu vom putea vinde aici, că omul are. Zona unde se vinde bine este în sud. De exemplu, la noi e 20 lei/kg viu și în Dâmbovița e 25. Carcasa la noi e 30, în Dâmbovița e 40-45.”

Pentru ca o astfel de activitate să fie profitabilă, este esențial să o faci profesional și cu o dimensiune minimă a efectivului – în jur de 20-50 de scroafe. „Să ai o biosecuritate ca lumea, să faci tot ce-ți cer medicii, că vine DSV-ul. Eu am medic veterinar care se ocupă, fac burceloza, iau analiză de sânge din trei în trei luni, vieri autorizați, apoi luăm din trei în trei luni analiză pentru PPA, deci la mine totul e sub control. La mine în fermă nu intră necaz, Doamne ferește!, decât din cauza păsărilor, țarca și cu cioara. Dacă cineva în zonă ar avea ceva porc cu pestă și l-ar arunca pe câmp sau chestii din astea, nu l-ar îngropa sau n-ar spune, dar în rest m-a ferit Dumnezeu și n-am avut probleme.”

Sprijinul statului a fost reinvestit

Activitatea fermei s-a dezvoltat în paralel cu creșterea Asociației, care de la 15–20 de membri a ajuns la circa 200, iar efectivele de scroafe cu origine au crescut de la câteva sute la 2.000–3.000 pentru Mangalița și în jur de 500 pentru Bazna. Gazda noastră se arată mulțumit de evoluția, atât a breslei, cât și a sa personală: „Mergem în sus, mergem foarte bine, și încep să se facă ferme mari, nu mai mergem pe ferme mici. Pe gospodăria populației, neavând voie să faci reproducție, nu se poate. Și atunci m-am tot dezvoltat, pe banii de la minimis primiți de la Guvernul României, că am primit bani frumoși în fiecare an, indiferent cine a fost ministru. Acum se dau și 2.000 de lei pe scroafă la vânzare de 4 purcei, plus 150 de euro pe scroafă de la APIA, de la UE. Deci pleci cu un avantaj de 2.750 de lei pe scroafă. Dacă vă fac un calcul la Bazna, că primești acum 2.700, și dacă-ți mai fată 10 purcei și-i vinzi numai cu 1.000 de lei, ai 2.500 de euro!”.

Banii obținuți din subvenții i-a reinvestit constant. A reușit să construiască un abator de capacitate mică pentru ovine, caprine și porcine (200 de capete/lună), pe care tocmai l-a finalizat; o carmangerie funcțională și un magazin dedicat produselor din Mangalița în Arad. „Am un circuit bun, vând foarte bine, că în ultimul timp se caută. Nu numai carne, ci și produse din carne de Mangalița. Slănina e extraordinară, având și analizele făcute la slănină, are colesterolul bun 70% față de porcul celălalt, care are 30-35%.”

Un consumator avizat

Ioan Rășinar este atât producător, cât și consumator, chiar dacă problemele de sănătate nu l-ar fi lăsat să profite de pe urma activității sale. „Eu consum slănină de Mangalița din 2012, fără probleme, chiar și untură. Untura merge foarte bine la cei care au diabet, ei vin și cumpără, ei zic că se mențin la același nivel. Am făcut și eu un experiment, pe 3 ani. Am avut colesterol 182, doctorul mi-a recomandat, având și stent la inimă, mi-a recomandat să nu mănânc, să iau medicamente, dar eu n-am luat niciun medicament. Și în fiecare an l-am avut 182, am buletinele acasă. Dar bine, nu fac nici abuz, mănânc în fiecare dimineață, nu seara, iau 40-50 g, o ceapă roșie, un usturoi, și toate la un loc fac o treabă bună.”

La finalul discuției noastre l-am întrebat ce-i place cel mai mult de la Mangalița. Răspunsul vine fără ezitare: „Mușchiulețul! La un porc de Mangalița, la 150 kg, mușchiulețul e 0,7 kg. Deci 700 de grame, ăla nu-l vând. Eu vând slănina, untura cu boia și cu ceapă, cârnațiul, jumările, din fiecare câte un pic”. Iar despre pomana porcului, crescătorul zice râzând: „La mine e în fiecare zi!”.

Senzația pe care ne-a lăsat-o această vizită la ferma lui Ioan Rășinar a fost că am primit o lecție, nu neapărat despre cum transformi pasiunea în afacere, ci mai degrabă o lecție despre perseverență, respect față de natură și autenticitate, într-o lume în care fast-foodul și industrializarea cuceresc totul. Este o lecție predată de un om care, la rândul său, a învățat în copilărie că lucrurile bune se fac încet, cu suflet și cu rost.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2025

Abonamente, AICI!

AGROMALIM, cel mai mare târg de agricultură din vestul țării, continuă în 2024 cu cea de-a 34-a ediție, în perioada 5-8 septembrie, la Expo Arad. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Arad, organizatorul târgului Agromalim, transmite că dorește să ducă mai departe și să crească moștenirea lăsată de Cimi Enache, cel care a fost sufletul târgului de la Arad încă de la prima ediție și care a plecat subit dintre noi la începutul acestui an.

Peste 300 de expozanți vor fi prezenți la marele târg agricol din vestul țării, AGROMALIM 2024, în spațiul interior și în cel exterior. Astfel, vizitatorii vor fi întâmpinați cu o ofertă bogată de tehnologii, mașini și echipamente agricole, semințe, îngrășăminte, produse de protecția plantelor, sisteme de hrană și de creștere a animalelor, produse veterinare, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnici de ambalare, servicii de consultanță, reviste și cărți agricole.

„Pe lângă firmele deja consacrate, anul acesta vor fi pentru prima dată la târgul agricol de la Arad mai multe companii care comercializează utilaje agricole, sisteme de irigații, drone agricole și inputuri pentru ferme din sectorul zootehnic. De asemenea, vor fi organizate conferințe și întâlniri pe teme de interes pentru fermieri, în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, cu asociațiile crescătorilor de animale și cu companii expozante”, precizează reprezentanții CCIA Arad.

Animale de rasă, piață agroalimentară și loc special pentru copii

La AGROMALIM 2024, sectorul zootehnic va fi reprezentat la fel ca în anii trecuți. În parteneriat cu asociațiile crescătorilor de animale, la această ediție a târgului din vestul țării vor fi vaci de lapte, taurine de carne, cai, păsări de curte, animale de blană, animale de hobby. Dacă nu vor fi restricții impuse de apariția pestei micilor rumegătoare, vor fi prezentate în standurile de la Expo Arad și ovine și caprine.

Ca noutate, în cadrul AGROMALIM 2024, vizitatorii vor găsi o mini grădină zoologică, în cadrul căreia vor fi expuse exemplare de capre sălbatice, de alpaca și de ponei.

Tot nouă este și inițiativa de a organiza, în incinta AGROMALIM 2024, o piață agroalimentară, la care s-au înscris deja mai mulți producători locali de legume și de fructe. De asemenea, în spațiul exterior al Expo Arad va exista și un loc special amenajat pentru copii.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Între cele 13 produse tradiționale românești cu indicație geografică protejată la nivelul Uniunii Europene, se numără, de anul trecut, și Pita de Pecica. Este o listă selectă de pe care nu lipsesc Plăcinta Dobrogeană, Telemeaua de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi sau Magiunul de Topoloveni.

Indicațiile geografice protejate fac parte din sistemul de calitate european și protejează dreptul de proprietate intelectuală pentru anumite produse, ale căror calități sunt legate de arealul de producție. Așa se face că „Pita de Pecica”, vestit produs din județul Arad, nu este o simplă rețetă bazată pe apă, sare, drojdie și făină, ci este o poveste pe care brutarii pecicani au trecut-o prin vreme, datorită calității ei deosebite.

Acum, odată cu statutul de produs tradițional, pita a reușit să capete și o binemeritată notorietate, ne-a zis Marinela Petran, directorul executiv al Grupului de Acțiune Locală (GAL) Lunca Mureșului de Jos, totodată omul care a făcut demersurile pentru atestarea produsului. „Am găsit brutari înregistrați într-un anuar din 1921. Deci, dacă brutarii sunt prezenți în documente de acum mai bine de o sută de ani, oare Pita de Pecica ce vechime are? Ea s-a certificat mai ales pe notorietate și nu vorbim despre notorietatea cu care suntem noi românii obișnuiți, bazată pe vechime, contează și asta, pentru că noi am adus înscrisurile, dar, cel mai important lucru, a contat cât este de cunoscută acum. Am dorit să autorizăm Pita de Pecica și mai ales să certificăm acest produs tradițional ca schemă de calitate de către Comisia Europeană, deoarece ea este cea care poartă grija acestui produs la ora actuală. În felul acesta, Pita de Pecica este legată foarte clar de locul ei de origine. La nivelul Regulamentului, cele mai importante certificări sunt Denumire de Origine Protejată, Indicație Geografică Protejată și mai există Specialitate Tradițională Garantată, care te obligă să dovedești că rețeta este mai veche de 25 de ani. Noi am optat pentru a doua variantă, IGP, pentru că grâul folosit poate să vină și din altă parte, nu doar din Pecica, pe când certificarea DOP impune ca întregul flux tehnologic să se petreacă în același areal. Brandul Pită de Pecica poate fi folosit de toți producătorii de pâine de la Pecica. Este obligatorie însă respectarea rețetei”, a explicat Marinela Petran.

Împreună și asociați, producătorii pot face performanță

Produsul a fost certificat prin intermediul Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Arădeanca – județul Arad, pentru a respecta Regulamentul (UE) 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole şi alimentare. „Sunt cuprinse cele trei brutării care au autorizație sanitar-veterinară. Frumusețea constă în faptul că, deși una este mai mare, stil fabrică, alta este cea care păstrează încă cuptorul vechi și are o anumită tradiție, iar cea de-a treia are ustensilele folosite pentru pita care a mers pe masa familiei Ceaușescu, dar absolut toate se raportează la aceeași rețetă de producție. Am făcut chiar și analizele la pita pe care o produc cele trei brutării, din care a reieșit că ea este identică, are același gust, cu foarte mici particularități în conținut de sare. Vedeți cum istoria, rețeta și tradiția se leagă în felul acesta foarte bine. Este o poveste pe care o poate spune fiecare pecican care-și poartă pita în brațe și o duce dincolo de granițele orașului Pecica. Pita asta reprezintă o părticică din sufletul nostru de pecican, este moștenirea noastră de la bunici pe care ne dorim să o împărtășim și cu ceilalți”, arată Marinela Petran.

Dacă ai un produs apreciat și căutat pe piața internă, parcă-ți vine să te întrebi la ce-ți  trebuie atâta bătaie de cap și să cheltui bani pentru a-ți certifica produsul la nivel european, mai cu seamă că indicația geografică protejată nu-ți garantează și un preț mai bun. Există însă beneficii importante, în special atunci când produsul tău vizează piață externă. „În primul rând, în felul acesta este atestată calitatea produsului. Cu siguranță el are o altă deschidere. Noi avem deja și produsul precongelat, deci se pot face exporturi, se poate lărgi aria de distribuție, însă cel mai important lucru este faptul că producătorii pot să acceseze fonduri pentru a se dezvolta, direct de la Uniunea Europeană”, menționează Marinela Petran.

Până la urmă, nu birocrația este principala problemă, cât mai degrabă sincronizarea intereselor din zonă, de multe ori mai preocupați de „capra vecinului” decât de succesul colectiv. „Nu este foarte complicat atunci când ai omul care te sfătuiește corect. La început, nici noi n-am înțeles exact cum se face, până am mers în Elveția, într-un schimb de experiență, și am văzut cum își certifică ei produsele. Acolo am întâlnit un elvețian care avea cinci ari cu peri și era foarte mândru de faptul că avea acel certificat, nu de indicație geografică protejată, ci de denumire de origine protejată. Asta ne-a pus pe gânduri și am început să studiem, să aflăm ce pași trebuie să facem. Am primit și sprijin de la Ministerul Agriculturii, ne-am întâlnit și cu experți ai Comisiei Europene și până la urmă am reușit. Poate aplica pentru această certificare orice formă de asociere de producători sau procesatori. Nu trebuie să fie neapărat o cooperativă sau o societate, poate să fie și un ONG, așa cum suntem noi constituiți. Important este ca acest parteneriat să fie respectat de toți producătorii, care vor să certifice produsul lor și, evident, să respecte rețeta. Cel mai greu este să pui la aceeași masă producătorii și să-i faci să înțeleagă că fiecare poate să producă liniștit, că nu intervine nimeni pe circuitul lui de producție, că nu este unul mai bun decât celălalt, pentru că fiecare își păstrează particularitățile de producție și piața, dar împreună și asociați pot să realizeze enorm”, conchide Marinela Petran.

În județul Arad, lista cu produse care s-ar putea bucura de protecția sistemului de calitate european, indicație geografică protejată, ar putea fi mult mai lungă. Salamul de Nădlac sau Plăcinta Întinsă de Turnu sunt doar două exemple în acest sens. Și pentru că laurii sunt întotdeauna ai celor mai buni, Pită de Pecica s-a aflat în topul produselor românești cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a participat la Berlin, la cea de a 88-a ediție a expoziției Săptămâna Verde 2024, dorind să promoveze astfel produsele tradiționale românești înregistrate pe scheme de calitate europene.

**********

Prea repede, prea brusc, prea neașteptat se întâmplă să schimbăm felul în care privim pe cineva. Ieri era pentru foarte mulți dintre cei implicați în agricultură, dar și pentru alții din alte domenii de activitate, figura omniprezentă a Târgului Agromalim și a proiectelor de la Expo Arad, azi e o legendă; ieri era sufletul evenimentelor pe care toți le admiram și le apreciam, azi e o stea pe cerul pe care fiecare dintre noi îi așază pe cei dragi. Steaua cu chipul lui Cimi Enache tocmai a urcat în eternitate.

În dimineața zilei de joi – 4 ianuarie 2024, neașteptat, Cimi Enache, manager de evenimente la Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) a județului Arad, a murit. Avea 56 de ani. Absolvent al Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, Cimi Enache a fost project manager al CCIA Arad din 1997 și până azi. Și-a iubit munca, a iubit agricultura și lumea agricolă, și-a făcut prieteni peste tot pe unde l-au dus pașii.

Plecarea fulgerătoare a unuia dintre cei mai respectați și iubiți organizatori de evenimente din România a fost anunțată de președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici: „Dumnezeu să te aibă în paza Sa, dragă Cimi Enache! Ne vei lipsi, tuturor celor spre care îți îndeptai zâmbetul larg și vorba liniștită. Când pierzi un prieten bun, pierzi o parte din tine. Astăzi, bunul nostru coleg, Cimi, a plecat pe un drum fără întoarcere, lăsând în urma sa gândurile bune, de apreciere, ale celor care l-au cunoscut și prețuit. A plecat neașteptat, fulgerător, dar în memoria noastră va rămâne prezent așa cum a fost, vesel, generos, colegial. Camera de Comerț, Agricultură și Industrie Arad este îndoliată de această imensă pierdere! Cimi Enache a fost și unul dintre cei mai respectați organizatori de evenimente din România; de numele său se leagă succesul Târgului Agromalim, conferințe științifice, parteneriate internaționale de afaceri, dezvoltarea acestui domeniu sensibil al promovării produselor și producătorilor agricoli. Pentru mine, trecerea la cele veșnice a lui Cimi este o durere personală. Am muncit zilnic umăr la umăr, am pregătit împreună cele mai importante evenimente ale Camerei de Comerț. A fost un coleg deosebit, de bună credință și loial. L-am apreciat mai mult decât pe un angajat, l-am considerat un partener în marile proiecte. Dumnezeu să îl ierte!”

Echipa Revista Fermierului transmite condoleanțe familiei îndoliate.

Cimi, Omule iubit, îți mulțumim pentru colaborarea de peste 20 de ani, îți mulțumim pentru prietenie!

Cimi Enache, Dumnezeu să te ierte și să te odihnească!

În perioada 7-10 septembrie 2023 a avut loc, în cadrul complexului expozițional Expo Arad, în organizarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, cea de-a 33-a ediție a Târgului Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje - Agromalim.

La târg, ca la târg, nimic nou sub soare, de când e lumea cu pământul, cu vânzători și cumpărători. Fie că e un talcioc, un mic târgușor dintr-o oarecare comună sau unul mai mare dintr-un fiece oraș ori ditamai expoziția internațională desfășurată pe mii de hectare, regulile sunt aceleași. Cei care au ceva de vândut vin, se așază cu marfa la vedere, iar cei care au nevoie de ceva și vor să cumpere se perindă de la un vânzător la altul, mai întreabă de una, de alta, compară, socotește, poate și cumpără, dacă îi dă mâna, că, de, vorba ceea, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Dar oricum nu pleacă nimeni sărac de la un târg, pentru că, se știe, după ce ai vorbit cu unul, cu altul, ai descoperit că s-a mai inventat ceva de care nu auziseși, apoi ai mai aflat o bârfă, te-ai mai întâlnit cu un prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult, ba chiar ți-ai făcut noi prieteni, se cheamă că n-ai fost degeaba. Ba sunt unii care chiar pentru aceste lucruri merg la târg, neavând vreo nevoie de ceva anume și nici intenția de a cumpăra. Pentru mulți dintre noi, târguitul este o adevărată pasiune.

Peste trei decenii de eforturi organizatorice

Dar asta nu înseamnă că toate târgurile sunt la fel. Principiul este același, dar sunt și târguri sărace sau târguri plicticoase, ba chiar târguri urâte. Diferența dintre astfel de târguri și unele bogate și frumoase este făcută de organizatori. Ei pun la dispoziție locul pentru comercianți, pe care tot ei îi cheamă, asigurându-i că vor avea numeroși vizitatori. Poate nu dintr-un început, dar, de la o ediție la alta, vorba se duce și dacă ai administrat bine, iar lumea a fost mulțumită, vei avea o creștere permanentă. Așa stau lucrurile la Arad, unde de 34 de ani se tot organizează un târg, iar Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului s-a preocupat ca pe an ce trece să găsească noi soluții de a face cât mai plăcută, pe de o parte, șederea, vreme de câteva zile, a celor care expun și, pe de altă parte, vizita celor care se perindă pe la târg. Un târg început odată cu reînființarea sistemului cameral, în 1990, fiind primul eveniment pe care Camera de Comerț, Industrie și Agricultură l-a organizat sub forma unui târg de toamnă pentru bunuri de larg consum. Deja în anul următor a creat un departament specializat în organizarea de târguri și expoziții, deoarece interesul pentru astfel de evenimente era prioritar, pentru că nimeni nu produce, dacă nu are cui să vândă, iar membrii Camerei asta voiau, în primul rând. Așa că de la o hală agroalimentară au exploatat orice spațiu din Arad care putea să găzduiască un târg, stabilizând, o vreme, evenimentele la Sala Sporturilor, care oferea cel mai mare spațiu interior și exterior, acceptabil. Dar faima creștea și acest spațiu a devenit insuficient, și atunci a realizat, din surse proprii, primul pavilion expozițional cu o suprafață de 1.500 mp, în anul 2002. Și urmând această cale de creștere, s-au adăugat noi pavilioane și spații expoziționale în aer liber.

O ediție reușită

Azi se poate spune, fără nicio reținere, că Agromalim este cea mai mare expoziție de acest gen din vestul României și una dintre cele mai importante la nivel național. Mai bine de 300 de expozanți și-au întâmpinat vizitatorii cu mașini și echipamente, animale mici și mari, tot felul de inputuri pentru fermele vegetale și zootehnice, diverse tehnologii agricole, produse farmaceutice și echipamente pentru uz veterinar, utilaje, echipamente și ambalaje pentru industria alimentară, precum și nenumărate produse agroalimentare.  Nu au lipsit nici serviciile de consultanță, incluzând aici cercetare pe diverse categorii agricole, educație antreprenorială și orientare financiară, precum și conferințe tematice și demonstrații tehnice.

Dar să nu credem cumva că, atribuind Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură aceste realizări, creăm un merit impersonal, pentru că eforturile sunt ale oamenilor de acolo, iar numele care, pentru cei mai mulți colaboratori ai acestui eveniment, cum suntem și noi, se identifică cu târgul de la Arad, este Cimi Enache, managerul târgului. Un om care se pare că și anul acesta poate să fie mulțumit de munca depusă: „Ne bucurăm să avem mai mulți expozanți decât anul trecut, undeva cu vreo 10% creștere în total, vreo 300 de expozanți. De asemenea, suprafețele interioare și exterioare au crescut cam cu 10%. Suntem pe un trend bun”. Trebuie să spunem că în curând, păstrând acest trend, și spațiul acesta va începe să fie strâmt. Dar să nu ne facem probleme, în spiritul de până acum vor afla soluții la momentul potrivit.

Așa cum spuneam la început, cei care vin la târg nu caută doar ceva de cumpărat, unii vin și pentru a se îmbogăți cu informații, poate cei mai mulți. De altfel, acest tip de ofertă reprezintă vârful de lance al celor mai importante și mari expoziții din lume. Este „cârligul” cu care atragi cei mai mulți vizitatori și oferi plusvaloare acestor evenimente. Dorința de a ști, de a fi la curent cu ce este mai nou sălășluiește în oamenii harnici, dinamici, puși pe creație și dezvoltare, exact aceia pe care și-i doresc expozanții spre a le călca pragul. De aceea satisfacția pe care o are Cimi Enache este justificată: „Ne bucurăm să avem și în acest an continuarea parteneriatului cu Academia de Științe Agricole și Silvice de la București, sunt în cadrul târgului stațiuni și institute de cercetare coordonate de ASAS care au standuri, spre zece standuri. Au avut prezentări, s-au întâlnit cu fermierii. De asemenea, ne bucurăm că Universitatea Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara au fost prezentă, atât cu stand, cât și cu o sesiune de comunicări, 15 teme prezentate de profesori, parteneri, studenți ai acestei universități, unde fermierii au fost prezenți și au putut să afle lucruri interesante”.

O expoziție foarte importantă

Aflându-ne în zona de vest a țării, unde creșterea animalelor este extrem de răspândită și intensă, realizarea unei expoziții de animale este nu doar oportună, ci și necesară. Iar dacă aceasta a fost un succes, nu ne surprinde satisfacția directorului Cimi Enache: „Ne bucurăm că expoziția de animale și în acest an a ieșit bine, datorită participării asociațiilor cu care lucrăm. Pe partea de taurine avem  crescătorii de vaci Bălțată românească, pe partea de Angus, asociația este prezentă cu animale, cu crescători, iar pe partea de ovine, Asociația „Păstorul Crișana” este și anul acesta alături de noi cu un stand deosebit de frumos. Le mulțumesc tuturor pentru această implicare, fiindcă doar cu ei putem face lucrurile bune”.

Printre oi

Realitatea este că aceste asociații, numite mai sus de către gazda evenimentului, vin cu entuziasm la acest târg.  Bunăoară, Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Arad „Păstorul Crișana” consideră acest eveniment un bun prilej de a expune eforturile pe care ei, în calitate de crescători, le fac pentru o zootehnie performantă și de a promova rezultatele muncii lor, adică acele produse tradiționale care, din păcate, cam dispar din gustul consumatorilor. „Pe lângă faptul că am încercat ca, în această expoziție, să aducem, în zona organizată de noi, de la fermierul de la coada oii până la profesorul de la universitate de la catedra de ovine, am încercat, și cu animalele, să aducem de la un mieluț care acum suge lapte cu biberonul, pentru ca cei mici să vadă realitatea și cum stau lucrurile în natura lor, până la acele ovine care deja fac parte dintr-un program de ameliorare. Pe lângă aceste animale și acești oameni pe care am reușit să-i aducem aici în această expoziție și cu ocazia acestui eveniment, nu ne lăsăm mai prejos nici să facem o promovare a produselor sectorului ovin. Am reușit să aducem aici de la telemeaua pe care știm să o procesăm de sute de ani, de la părinții și bunicii noștri, până la iaurtul din lapte natural, adus de domnul Traian Bîrsan, din ferma dumnealui, care este, clar, un noutate, iar pe segmentul de carne de ovine, de la pastrama, pe care o făceam când eram în transhumanță, căci pe timpul acesta, în această perioadă, deja animalele, în România, de sute de ani, erau plecate din vârful munților ca să vină către locurile de iernat, către Dunăre, către Banat, iar pastrama era un produs pe care ciobanii noștri puteau să-l conserve acolo, în natură, în desagi, pe măgari, pentru că ei cu aceste produse își duceau traiul. Și aș mai aminti pe lângă această pastramă și cârnații de oaie, poate cu un amestec de carne de vită, poate cu un amestec de carne de porc, că se obișnuiește în România. Deci repet, nu pierdem niciun moment, cu fiecare ocazie, de a promova mâncarea naturală, mâncarea sănătoasă pe care românul nostru a avut-o de zeci și sute de ani și ne dorim să readucem consumatorul, care nu mai știe gusturile naturale,  nu mai știe ce înseamnă un produs la care nu s-a adăugat nimic, care e lăsat așa, exact cum ni l-a dat Dumnezeu, de la animal. Să sperăm că punem umăr de la umăr, de la ciobani până la profesorii de la catedra de ovine și, cu ajutorul dumneavoastră, cu ajutorul Ministerului Agriculturii, cu ajutorul Autorității sanitar-veterinare, că nu o să putem de unii singuri, încet, încet, încet, să ne ocupăm din nou locurile noastre către inima consumatorului și, cum se spune în politica agricolă comună, de la furcă la furculiță, sperăm să ajungem cât de repede la acest lanț scurt”, a arătat Nicolae Cioranu.

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Arad „Păstorul Crișana” a ținut să evidențieze și rolul social al târgului, al fiecărui târg la care participă: „Nu pot să trec cu vederea și să nu vă spun că, după ce, prin intermediul Ministerului Agriculturii, care a fost partener la o expoziție de agricultură din Doha, din statul Qatar, desfășurată în luna martie, am cunoscut niște oameni de acolo, cu care am schimbat păreri și gusturi. Și n-am crezut, deși ne-au promis, că vor veni la noi când vom avea un eveniment din acesta, dar iată că i-am avut aici, între fermieri, i-am avut ca oaspeți, participând până și la sărbătoarea noastră, cum o facem noi, o seară a crescătorilor de ovine”. Evident că este mândru și de această seară în care se dovedește că cei care știu să muncească știu și să se distreze.

Și printre capre

Tot cu dorința de a-și promova produsele au venit și cei din Asociația Națională a Crescătorilor de Capre din România „Caprirom”. „Pentru noi a fost o experiență plăcută și utilă. Pentru că noi suntem aici să ne promovăm produsele din lapte de capră. Și am avut mulți vizitatori, noi sperăm că le-au plăcut produsele și vrem să se creeze rețele locale prin care lumea să aibă de unde să-și ia un produs tradițional, un produs natural. Ați văzut ce este pe piață. Pentru asta suntem aici, de asta am venit chiar de la Constanța, să promovăm un produs natural și tradițional. Noi suntem aici în echipă și îi ajutăm pe cei care nu au putut să vină, dar ne-au dat produsele și le vindem noi în contul lor, și îi ajutăm în felul acesta. Pentru că scopul asociației este să promoveze și să susțină crescătorii de caprine. De aceea încurajăm și promovăm laptele și brânza de capră, pentru că astfel poate să crească eficiența unei gospodării și lumea să poată trăi numai din creșterea caprelor”, ne-a spus dr. Andreea Anghel, vicepreședinte al Caprirom.

Este de menționat că această asociație este una dintre cele mai longevive din România, împlinind anul acesta 30 de ani de activitate. Doamna Anghel spune că nu a pierdut din istoria asociației decât un an, pentru că a venit în institutul unde își are sediul organizația în 1994. „Asociația s-a înființat în anul 1993 și eu am ajuns acolo în 1994, când am terminat facultatea. Deci am ratat puțin. Asociația a fost constituită de dna prof. dr. Stela Zamfirescu, dumneaei a fost cu ideea și cea care a constituit nucleul de membri fondatori, și cea care a susținut activitatea asociației pe parcursul acestor 30 de ani. Asociația noastră a avut ca obiectiv susținerea crescătorilor de caprine și cercetarea în domeniu, pentru că noi avem sediul în Institutul de cercetare-dezvoltare «Palas Constanța», și am îmbinat întotdeauna rezultatele cercetării cu aplicabilitatea în fermele de caprine, astfel încât să-i ajutăm să-și îmbunătățească managementul în fermă: inseminări, monte în contra-sezon, astfel încât să aibă lapte când nu are toată lumea, trei fătări în doi ani… îi ajutăm în funcție de cerințele fiecăruia dintre crescători să-și îmbunătățească cumva activitatea și eficiența.” Andreea Anghel ne-a precizat care au fost cele mai populare și mai bine primite cercetări de către fermieri: „Dintre proiectele noastre cu aplicabilitate practică, unul dintre ele a fost să-i ajutăm să-și crească producția de lapte în fermă prin metisarea femelelor din rasa Carpatină cu țapi din import, din rase specializate. Și atunci produșii metiși rezultați au avut o producție mai bună de lapte. Un alt proiect care a avut succes și pe care-l vom continua a fost să determinăm genotipul genei pentru alfa-S1 cazeină. Asta înseamnă că noi vrem să determinăm dacă laptele conține mai multă sau mai puțină proteină. Asta este determinat genetic. Un conținut mai mare de proteină înseamnă un randament mai mare de transformat în brânzeturi. Am început proiectul acesta pe caprine de rasă Carpatină, rasa noastră locală, am genotipat în jur de 3000 de animale, iar rezultatele au demonstrat că randamentul crește cu 30% dacă laptele provine de la animale care au genele dominante pentru alfa-S1 cazeină, respectiv genotipurile AA, BB, nu intrăm în amănunte, adică genotipurile care produc o cantitate mai mare de proteină în lapte. Bineînțeles că, având aceste rezultate, vom continua să genotipăm animalele celor interesați, adică ale celor care procesează laptele, pentru că chiar este un progres”. Evident că pentru un specialist cum este Andreea Anghel metisarea nu este un obiectiv, ea chiar ne-a precizat că proiectul de metisare este mai vechi, azi ei încurajează creșterea caprelor în rasă pură, mai ales că asociația deține și registrul genealogic. „Eu susțin rasa Carpatină. N-avem nimic împotrivă cu metisarea pe care o fac cei care vor să fie eficienți, însă laptele care provine de la rasa noastră locală carpatină este un lapte-medicament. Și asta vrem să arătăm oamenilor – poate ați văzut, avem pliante, am scos afișe – capra mănâncă pe alese și mănâncă flora medicinală. Toți acești produși fitoactivi trec în lapte, astfel încât laptele de capră este un adevărat miracol pentru sănătatea noastră. Este antiinflamator, nu produce alergia pe care o produce laptele de vacă, pentru că are mai puțină cazeină A2, betacazeină. Sunt anumite peptide din lapte despre care s-a demonstrat că sunt anticancerigene, despre care s-a demonstrat că sunt antiinflamatoare, este mult mai digerabil, și asta-l face mai bun pentru copii, deci ca substituent al laptelui matern, laptele de capră este primul pe listă. Deci Carpatina, pentru că este crescută pe pășune, produce un lapte-medicament. Cele care stau pe stabulație, acasă, mănâncă ceea ce au la dispoziție”, precizează Andreea Anghel.

Și pentru că metisarea dacă se face controlat poate duce la formarea unei noi rase, am aflat de la doamna Anghel că la Institutul Palas se lucrează chiar la o astfel de rasă nouă. „La noi, la Institutul Palas, este în curs de creare o rasă nouă, rasa Bocard. Deocamdată, așa s-ar părea că se numește, fiind formată prin metisarea rasei noastre locale, Carpatină, cu mascul din rasa Boer. Rezultă o rasă de capre de carne, dar e mai mult mixtă, pentru că are și o cantitate de lapte care nu este chiar insignifiantă. În general, la rasele de carne, nu prea poți să valorifici laptele. Cu toate acestea, la rasa aceasta nouă chiar se pot valorifica și carnea, și laptele. Rasa este în curs de omologare, iar populația se află la Institutul Palas. Sperăm ca în câțiva ani să beneficiem de reproducători din această rasă, pentru că a început să crească și consumul de carne de capră.”

Dar și printre vaci

O altă asociație pe care am întâlnit-o la târg este cea a crescătorilor de vaci „Bălțată românească” tip Simmental, al cărei președinte, domnul Mircea Dumitru, pune accent tot pe calitatea produselor românești. „Noi, prin asociația noastră și cooperativa pe care o avem pe lângă asociație, promovăm pe cât putem, de vreo doi ani tot promovăm carnea de vită, produsele din carne de vită, produse din lapte de vacă, de Bălțată românească, produse fără niciun fel de alte ingrediente, alte chimicale, alți E-uri și ce se mai bagă. Bălțata românească are două linii: o linie de lapte și o linie de carne, deci avem și produsul acesta de carne, special pentru carne. Ele produc și lapte, dar linia de carne are un spor mult mai bun la carne și se finisează mult mai bine. Noi folosim carnea ca atare, facem niște preparate din carne de vită, dar nu numai carne de vită, avem preparate din lapte, avem înghețată, avem frișcă, avem multe produse pe care le scoatem pe piață, le promovăm, și văd că lumea este mulțumită de ceea ce oferim. Aici, în spatele meu, vedeți că avem hotdog care are în interior un crenvurști făcut numai din carne de vită, tot ce este aici este din carne de vită sută la sută, din Bălțată românească, sunt produse din mânzat, carne premium. Mânzatul este un animal până la 24 de luni, tăurașii de Bălțată românească au o creștere puternică, avem undeva până la 1,8 kg/zi spor, e un spor foarte bun, și o carne de foarte bună calitate. Trendul, după cum îl simt eu, este bun. Deși se fac importuri cu niște produse pe care noi nu le știm foarte bine, nu știm ce e în interiorul lor. Nu știm dacă avem atât de bune laboratoare încât să-mi spună mie că laptele ăsta este sută la sută lapte sau am știu eu ce adaosuri. La noi este numai lapte, sută la sută curat. Avem niște ferme de top în România și încercăm să facem cât mai multe, să-i lămurim pe fermieri să producă foarte curat, foarte igienic, să producă mult și bine, pentru că nu mai merge că ții o vacă să-mi dea 2-3 litri de lapte. Noi facem o selecție, suntem și deținătorul Registrului de rasă Bălțata românească și avem genetică de top. Asta facem noi, îmbunătățim rasa, dar asta înseamnă mulți ani de muncă. O rasă nu se îmbunătățește în doi-trei ani. Un program de ameliorare se desfășoară pe 15-20 de ani. Iar noi am trecut puțin de jumătate, dar mai avem mult. Noi am început în 2012 și n-au trecut decât 11 ani. Mai avem cel puțin 7-8 ani ca să ducem la capăt programul de ameliorare. Și atunci o să avem o rasă bună, avem deja, dar o să îmbunătățim și mai mult performanțele acestor animale.”

Este de remarcat că asociația a reușit să construiască o fabrică de lapte la Târgu Secuiesc. Este o fabrică care nu va produce brânză, ci niște produse de nișă, după cum spune Mircea Dumitru: „Ne-am adunat foarte mulți fermieri, cooperative, am dus-o la capăt, până la urmă. Fabrica e funcțională, avem absolut tot ce trebuie. Fabrica are capacitatea de 45.000 de litri, o capacitate bună, se poate mări dacă trebuie sau se mai poate face o fabrică; e totul automatizat. Avem produse care, zicem noi, ar fi produse de nișă. În primul rând, facem o bază de înghețată care are termen de valabilitate un an; se poate ține la temperatura camerei 12 luni, ceea ce în România nu prea se vede. Și în momentul când vrei să o folosești, o bagi în mașinăria de înghețată; se pot pune fructe în ea – nu chimicale, fructe. Pe lângă această bază de înghețată, avem vreo 3-4 sortimente de frișcă, smântână, lapte cu 1,5 și 3,5 UHT; deci tot ce vă spun, în afară de înghețată, are termen de valabilitate 6 luni. Adică venim cu niște produse care se pot ține mult timp în condiții sigure, pentru o piață modernă. Mai facem și unt, pe care vrem să-l ambalăm la 5-10 g, pentru Horeca. Baza de înghețată, frișca, se pot lua de laboratoare și de gospodine, dar în special laboratoare și Horeca”.

Asociația, fiind una națională, colectarea laptelui ar fi o problemă, dar la care ei au găsit o rezolvare. „Noi avem în plan să facem niște centre de colectare lapte în toată țara. Sunt fonduri, sunt tot felul de granturi care vin pentru asta, numai că, încă o dată, revin la conducătorii noștri, ei trebuie să-și îndrepte atenția către noi. Și atunci noi ne putem permite să facem centre de colectare în toată țara. Vrem să facem și depozite de carne în țară, de unde să plece carnea pe care noi o producem, și să sperăm că vom ajunge acolo. Sper să ne putem permite, dar fără bani nu se poate face nimic. Noi nu cerem pomană, dar sunt fonduri pe care nu le putem absorbi, pentru că suntem fie slab pregătiți, fie răuvoitori.”

Clubul Fermierilor Români țintește excelența

Am remarcat prezența la târg și a unei altfel de asociații, una care reprezintă nu doar un domeniu de activitate, ci se adresează tuturor fermierilor din România. Este vorba de Clubul Fermierilor Români. Este o asociație care pune accent pe performanță și care caută să își ajute membrii să atingă un nivel cât mai ridicat de management.

Cel puțin asta reiese din vorbele directorului executiv al clubului, domnul Florian Ciolacu: „Am avut ocazia plăcută astăzi de a fi prezenți aici, nu doar pentru a întâlni fermieri, pentru a vizita târgul și pentru a participa la evenimentele din cadrul târgului, dar și pentru a semna un acord de colaborare, un protocol de colaborare între Clubul Fermierilor Români și o organizație nou-creată, care pornește din această regiune, dar cu ambiția de a deveni națională. O organizație care vrea să promoveze împreună cu Clubul Fermierilor interesele celor care produc și comercializează în domeniul zootehnic, într-un sens pe care noi îl urmărim prin obiectivele noastre: să creștem valoarea adăugată peste producția primară a României, pentru niște fermieri mai capabili să facă investiții, mai rezilienți, ferme care să reziste acestor presiuni economice, de mediu și sociale actuale. Evident, e un eveniment important, nu doar regional, ci și național, acest târg, această expoziție, conferințele, evenimentele astea paralele desfășurării vizitelor în târg. E un eveniment care ia un puls asupra interesului antreprenorilor pentru tehnologii și investiții. Și cred că e relevant și trebuie încurajat lucrul ăsta, pentru că, cum spune un proverb, că atunci când vântul schimbării bate, unii își construiesc ziduri, alții își construiesc mori de vânt. Iar acum suntem într-o perioadă când vântul schimbării bate foarte puternic și suntem obligați nu să ne protejăm căutând ziduri să construim în jurul nostru, ci să facem lucruri care să ne ajute să creștem. Clubul Fermierilor nu este o organizație închisă, e o organizație deschisă, chiar și pentru cei care nu sunt membri, porțile sunt deschise să vină să acceseze consiliere, programe de consultanță și programe de formare. Iar altă cheie nu este pentru a deschide aceste lucruri. Transformarea pe care ne-o dorim toți este de fapt ce rezultă din formare: formare – transformare. Avem proiecte de formare ca să schimbăm oamenii, schimbăm sistemul schimbând oamenii. Proiectele se numesc Tineri Lideri în Agricultură și Antreprenori în Agriculturi 4.0. Avem această caravană de interacțiune cu fermierii, nu doar pe proiectele noastre, ci și pentru a da informații privind stadiul actual al Politicii Agricole Comune, subvenții, proiecte de investiții și toate lucrurile astea. Avem și acest proiect al unui Centru European pentru Tineri Lideri în Agricultură, care să fie în România. E un proiect al nostru de suflet, pe care-l promovăm la Bruxelles, l-am promovat, am fost acolo în Parlamentul European, la Comisia Europeană, avem sprijin din partea unor ambasadori ai proiectului și încet-încet noi credem că, cunoscând mai mult despre experiența din România, vom deveni un model de bune practici care, să știți, are și consecințe favorabile. Adică atunci când ești recunoscut ca un succes într-un anumit sector, vin către tine și alte lucruri favorabile, mă refer la bani, investiții, mă refer la un interes din partea unora care au înțelegerea nu de a cumpăra teren și a-l da în arendă, ci de a investi pentru a-i crește valoarea”.

Demonstrația, o altfel de școală

Așa cum am mai spus, un astfel de târg nu înseamnă doar a vinde și a cumpăra, ci și un loc unde poți să afli ce mai este nou în lumea tehnologiei. De aceea organizatorii pun la dispoziție expozanților spații în care pot face demonstrații cu utilajele și echipamentele pe care le aduc la târg. Și pentru că cineva trebuia să coordoneze acest lucru, acesta a fost domnul dr. Sorin Bungescu din cadrul Pavilionului de Mecanizare „George Bungescu” - Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, cel  care ne-a făcut o scurtă descriere a acestor demonstrații. „Anul acesta am avut două tractoare care au fost puse la dispoziție pentru demonstrații, este vorba despre un tractor clasa Arion 630, de un tractor Solis, de asemenea am avut un încărcător Schaffer și nu în ultimul rând am avut și un robot Robocut, care este deja bine cunoscut de la ediția Agromalim 2022, când a fost lansat în România. Demonstrațiile s-au desfășurat în zona special amenajată pentru demonstrații, aici cei de la firmele producătoare de tractoare, de încărcătoare și de roboți au venit și au făcut diferite demonstrații, în special noi punem un accent pe demonstrațiile cu tractoare utilizate pentru furaje, deci pentru a lucra cu furajele de exemplu într-o fermă zootehnică sau pentru a lucra un tractor cu încărcător frontal sau un încărcător telescopic într-o fermă zootehnică, pentru că acolo tractoristul sau operatorul trebuie să știe cum să manipuleze, de exemplu, un balot, cum să manipuleze încărcătorul la evacuarea dejecțiilor și așa mai departe, dacă nu există sisteme speciale pentru evacuat dejecții.” Așadar, fermierii au putut beneficia de un fel de școală demonstrativă, mai ales cei care își doresc un utilaj similar.

Tot în zona de demonstrații au fost prezentați și doi roboți despre care ne povestește tot Sorin Bungescu. „Robocut este deja un robot cunoscut și în România, vreau să vă spun că dacă anul trecut a fost prima oară când l-am prezentat, până în acest an există deja 5 roboți vânduți în România, ceea ce este un lucru foarte bun. Primăriile, dar și fermierii au înțeles că un astfel de robot își face treaba. Acest robot poate să aibă până la 20 de implemente. La ora actuală robotul care este în expoziție este un robot dotat cu un implement gen tocătoare, pentru a toca pe marginea drumului sau, dacă ne referim la agricultură, el se poate folosi cu succes în fermele pomicole, de exemplu, în fermele de fructe de pădure și așa mai departe, deci în fermele mai mici. De asemenea, dincolo este folosit de primării pentru diferite operații pe care trebuie să le efectueze și iarna, el poate fi dotat și cu o freză pentru zăpadă. De asemenea, poate fi dotat cu cositoare, deci pentru cosit oriunde, într-o fermă agricolă, într-o fermă zootehnică acest robot își face treaba. Are o autonomie foarte bună, de până la 150 m, asta înseamnă că eu stau aici și pot să-l comand până la 150 m distanță. Este dotat cu un motor de 54 cp, dar există și varianta de 75 cp. Marele avantaj al acestui robot este că poate să lucreze pe suprafețe cu o înclinare de până la 70°. Pentru zona montană este ideal. De asemenea, poate să fie folosit și pentru a tăia anumiți arbuști care au tulpina ca diametru între 20-40 mm. Dacă anul trecut am făcut primii pași și l-am adus pe Robocut la Arad, anul acesta l-am adus și pe roboțelul Naio Oz 440, este un robot tot de serie făcut de o firmă din Franța și distribuit printr-o firmă din jud. Hunedoara, de la Brad. Timp de două zile a făcut demonstrații, cam toate firmele au fost încântate de ce poate să facă acest roboțel. Este un roboțel de dimensiuni mai mici față de Robocut, dar este un robot care se folosește, de exemplu, în legumicultură, cu el poți să faci toate lucrările agricole, de la lucrat solul, pregătit patul germinativ, cât și semănatul, pentru că are implemente și pentru a efectua aceste lucrări. De asemenea, vreau să vă spun că firma din Franța face și roboți pentru viticultură, deci are mai multe modele și de dimensiuni mai mari”.

Măiestria de a manevra un tractor

Pe lângă demonstrații, au avut loc și câteva concursuri foarte apreciate de vizitatori, după cum ne spune domnul Bungescu, sunt mulți dintre aceștia care se interesează din vreme de calendarul acestor concursuri pentru a-și arăta măiestria în manevrarea tractorului. „Este un concurs de îndemânare, aceste probe le-am văzut în Germania la școlile de agricultură, acolo unde tinerii se duc și se specializează pentru a lucra în agricultura din Germania. Deci timp de trei ani ei acolo se specializează pe tehnică performantă, iar la condusul tractorului, unde primesc și carnetul de conducere în final, au aceste probe de îndemânare. Și acolo le-am văzut prima oară și am considerat că ar fi bine și în România să introducem acest concurs, pentru prima oară l-am introdus la Agromalim în 2016, a avut un real succes, și am continuat în fiecare an cu acest concurs și chiar sunt foarte mulți care vin an de an și mă întreabă înainte de expoziție: dle profesor, când este concursul?, la ce oră?, că vrem să venim”, a specificat Sorin Bungescu.

După cum am putut vedea noi, au fost mai multe probe, ceea ce ne-a determinat să folosim pluralul pentru ceea ce era de fapt un singur concurs, iată care au fost aceste probe, evident același Sorin Bungescu le detaliază: „Prima probă, la un tractor dotat cu încărcător frontal s-a montat o țeavă în față și cu ajutorul acelei țevi trebuie ca operatorul, tractoristul, să ia trei inele de diametre diferite care sunt montate pe niște stative. Deci, în primul rând să ia cele trei inele și în final se consideră timpul. La a doua probă este una de îndemânare cu spatele tractorului, de fapt parcarea cu spatele tractorului, deci la tiranții speciali din spate montăm două lanțuri, iar tractoristul trebuie să dea cu spatele astfel încât la un moment dat să lase lanțurile în interiorul a două anvelope, în mijlocul acestor anvelope, unde noi facem două puncte cu vopsea. Deci trebuie să atingă acele două puncte. Asta înseamnă că parchează foarte bine cu tractorul respectiv. Iar a treia probă, am introdus-o pentru prima oară la ediția aceasta, este o probă cu încărcătorul frontal, încărcătorul telescopic, să ia o minge de baschet și s-o arunce în coșul de baschet. Am văzut-o anul trecut la o demonstrație a unei mari firme din lume, la noi în cadrul Universității, și am zis să implementăm această probă și la această expoziție, la acest mare târg din vestul țării. Deci nu este suficient ca fermierul să conducă un încărcător frontal, un încărcător telescopic, ci trebuie să aibă și îndemânare în cadrul fermei zootehnice”.

În loc de concluzii ne întoarcem la entuziastul director al târgului, Cimi Enache, care a fost mulțumit și de prezența în număr mare a vizitatorilor: „De asemenea, ne bucurăm că sunt și anul acesta vizitatori care au venit, au văzut, s-au informat, fiindcă expoziția oferă cam tot ce îi trebuie unui fermier, fie mic, fie mare. Pentru că noi ne adresăm și publicului larg, nu doar specialiștilor, care vine să vadă niște animale, vin cu copii, vin să petreacă câteva ore plăcute în târg. Și împreună cu voi, împreună cu ceilalți parteneri media reușim să îi aducem în târg și să le oferim informații utile”.

Evident că prezența noastră la târg este una utilă, după cum o apreciază domnul Enache, atât pentru succesul lui, cât și pentru noi, ca reporteri, pentru că ne întoarcem de fiecare date mai bogați cu o informație, cu un prieten, ca toți, de altfel. Așteptăm cu nerăbdare următoarea ediție.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2023

Abonamente, AICI!

Târgul Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje -  Agromalim, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, se desfășoară în această toamnă în perioada 7 - 10 septembrie, la Complexul Internațional EXPO Arad.

La Agromalim 2023 sunt prezenți cei mai importanți jucători în domeniul agricol și industriei alimentare din întreaga lume. „Tehnologii, mașini și utilaje agricole, input-uri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate, toate acestea își așteaptă vizitatorii în vestul țării în perioada 7 - 10 septembrie”, ne-a declarat Cimi Enache, manager proiect Agromalim, care adaugă că și la această ediție expoziția de animale de rasă va fi unul din punctele de interes pentru vizitatori.

De asemenea, cercetarea românească în domeniul agriculturii și industriei alimentare își prezintă rezultatele la Agromalim 2023.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

Ajutoarele nu se cumulează

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

E necesară educația consumatorului

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

Pârghii economice irosite

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

Produsele ecologice, o iluzie

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Miercuri, 27 iulie 2022, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Arad a organizat workshop-ul „Îmbunătățirea sistemului furajer la vacile de lapte”, eveniment care face parte din Proiectului ADER 9.1.3./2019 - „Cercetări privind îmbunătățirea sistemului furajer la bovine, prin diversificarea structurilor de specii furajere și al noilor cultivare ameliorate”.

Evenimentul a fost deschis de dr. ec. Gheorghe Săplăcan, directorul SCDCB Arad, după care s-au prezentat laboratorul experimental zootehnic și laboratorul experimental vegetal din cadrul stațiunii arădene (CSIII dr. ing. Florin Cristian Neciu). Apoi, a fost prezentat proiectul „Cercetări privind îmbunătățirea sistemului furajer la bovine, prin diversificarea structurilor de specii furajere și al noilor cultivare ameliorate” (CSIII dr. ing. Florin Cristian Neciu și CSII dr. ing. Radu Ionel Neamț).

Programul a mai cuprins următoarele prezentări: Laptele de pajiște (prof. univ. dr. Neculai Dragomir); Studii și rezultate preliminare asupra populațiilor spontane de cicoare (Cichorium intybus) în vederea ameliorării acestora pentru a fi utilizate în nutriția bovinelor (CSIII dr. biolog Ciprian Valentin Mihali); Nutriția și bunăstarea vacilor de lapte (conf. dr. ing. Ludovic Toma Cziszter).

La final s-au discutat temele din cadrul workshop-ului și s-au vizitat laboratoarele experimentale zootehnic și vegetal de la SCDCB Arad.

Despre SCDCB Arad, pe scurt

În anul 1981, prin Decret, a fost înființată Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Arad din cadrul Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Balotești, aparținând Academiei de Științe Agricole şi Silvice – Gheorghe Ionescu Şişeşti – București, care a fost redenumită în anul 2000 „Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor – Arad” (SCDCB Arad).

Obiectul actual de activitate al unității îl constituie cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică în domeniul creșterii şi ameliorării bovinelor.

În prezent, SCDCB Arad are un total de 700 capete bovine, din care 515 sunt din rasa Bălțată Românească și 185 din rasa Brună (350 vaci; 53 juninci; 55 efectiv montă; 70 viţele categoria 12-18 luni; 70 vițele categoria 6-12 luni; 86 vițele categoria 0-6 luni; 16 taurine la îngrășat).

Suprafețele agricole exploatate, pe categorii: 115 ha – lucernă;  23 ha - amestec de graminee și leguminoase; 90 ha – pășune și fânețe; 183 ha –porumb pentru boabe; 200 ha – porumb pentru siloz; 394 ha – grâu; 10 ha - iarbă de Sudan.

Laboratorul de cercetare este format din patru compartimente: genetică animală; reproducție și biotehnologii; nutriție; tehnologii de creștere și întreținere.

În cadrul stațiunii, astăzi, resursa umană este formată din 71 de persoane, distribuite pe principalele sectoare: cercetare - 5 cercetători; zootehnic - 36 angajați; vegetal - 20 angajați; administrativ - 10 angajați.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

După un 2021 foarte bun din punct de vedere agricol, și productiv și financiar, anul acesta a început bine pentru Alexander Degianski, tânărul inginer care administrează cinci mii de hectare de teren arabil și cinci mii de hectare de pădure ale unui concern din Belgia, suprafețe întinse în județele Timiș și Arad. Culturile de grâu şi rapiţă arată foarte bine, ogoarele pregătite pentru culturile de primăvară arată şi ele bine.

„Tehnologia este critică în orice fermă, însă și lucrările agricole trebuie făcute la timp și corect. Pentru orice fermier prioritate trebuie să fie punerea la curent în tot ceea ce înseamnă ştiinţa agricolă şi să înţelegem în profunzime ce şi de ce facem anumite lucrări. Pentru mine, ca fermier tânăr, sunt foarte implicat şi doresc să fiu transparent, să fiu deschis şi să înţelegem că noi fermierii nu suntem în competiţie unul cu celălalt, trebuie să ne punem creierele la contribuţie să vedem varianta cea mai bună pentru noi”, ne-a spus Alexander Degianski.

În vestul țării câmpurile arată „ca la carte”, agricultorii de aici nu au de ce se plânge, cel puțin până acum. „Știu că în partea de sud şi în zona Moldovei grâul aproape că e nerăsărit, de rapiţă nici nu vorbim, am auzit că sunt ferme care nu au avut ploaie din august anul trecut până azi. Este o situaţie tulburătoare. Tocmai de aceea fermierii trebuie să caute alternative, să aibă variante de rezervă şi bineînţeles irigaţiile, fără de care nu se mai poate face agricultură în unele zone ale României”, a continuat tânărul inginer din Banat.

L-am întrebat pe Alexander Deginaski cum vor face față agricultorii în acest context nefavorabil, în condițiile în care preţurile inputurilor au crescut foarte mult, preţul motorinei mai că a luat-o razna. „Putem să ne plângem toată ziua, dar până la urmă nu acesta este scopul. Scopul nostru este să facem agricultură. Și agricultură se face atât cu îngrăşăminte, cât şi cu combustibili. Până la urmă trebuie să facem nişte calcule şi să vedem. Eu mi-am făcut calculele pentru anul 2022. Dacă fac, la preţurile actuale, o producţie de peste 5,2-5,3 tone la hectar, putem vorbi de profitabilitate. Problema este ce facem dacă facem mai puţin. Tocmai de aceea trebuie să ai şi variante de rezervă, cum este, de pildă, o plantaţie de biomasă care să ne mai reducă din riscuri. Din păcate o să urmeze ani în care sunt convins că foarte mulţi fermieri vor intra într-o zonă dificil de ieşit şi sunt convins că vor avea câştig de cauză cei care au investit în primul rând în tehnologie şi în gestionarea apei”, a precizat fermierul.

Pe 19 februarie, Alexander Degianski a început pregătitea terenului pentru semănatul culturilor de primăvară. „Probabil mulți cred că e devreme, dar eu doresc să pierd cât mai puțină apă de acum înainte. Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii a evidențiat faptul că te poți aștepta la o producție maximă de porumb atunci când 90% din plante răsar în decurs de maximum 24 de ore. De aceea, neuniformitatea răsăririi este un factor total nedorit în culturile de prășitoare. Nu există o rețetă universală, dar eu aplic întotdeauna în fermă tehnicile și tehnologiile în care cred și aplic mai ales ce am trait.” De altfel, Alexander Degianski mereu zice că el nu dă sfaturi și nici n-are pretenția că știe mai multe decat alți fermieri, ci doar împărtășește celor interesați propria lui experiență.

Atenție la dăunători!

Pe câmpul cu rapiță a făcut zilele trecute tratamente pentru distrugerea adulților de Ceutorhynchus napi - gărgărița tulpinilor de rapiță, pentru ca aceștia să nu ajungă să depună ponta în rapiță. „Este o insectă care abia asteaptă să-și bage botul în tulpinița fragedă a rapiței ce numai și-a reluat vegetația. Devine activă la temperaturi de peste 8-9 °C, iar timp de 20-30 de zile zboară, se hrănește și copulează, după care depune ponta în tulpina rapiței. Ouăle eclozează, devin larve care rod tulpina și distrug planta într-o proporție majoră”, explică Alexander Degianski.  

Prin urmare, trebuie intervenit prompt, fără amânări nejustificate. Anul trecut, își amintește fermierul, o parcelă de 15 ha cu rapiță a fost uitată 5-6 zile față de restul parcelelor, iar producția a fost înjumătățită, sub 2.000 kg/ha, rapița prezentându-se cu tulpini seci, frânte, silicve seci sau cu boabe mici și puține.

Foto: Alexander Degianski și Clubul Fermierilor Români

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html