balanta comerciala - REVISTA FERMIERULUI

„Exportăm furaje concentrate în loc de unt și brânză”. Nu-i așa că sunteți tentați să credeți că este un titlu din presa zilelor noastre? Pentru că, nu-i așa, și azi, în 2023, România exportă materie primă și importă produse finite?

Ei bine, titlul este din Revista Laptelui, februarie 1939. Da, la peste 80 de ani distanță, în 2023 suntem exact la fel ca în 1939. „Creșterea vacilor constituie cel mai bun mijloc pentru a asigura rentabilitatea în agricultură. Popoarele cu o cultură mai înaintată au înțeles de mult că transformarea produselor solului în produse animale constituie un însemnat isvor de câștig (...) La noi în țară cultura nutrețurilor este foarte puțin răspândită, iar furajele concentrate de care dispunem, cum sunt rezidiile oleaginoase, tărâțele, borhoturile uscate, etc, care ar putea completa în mod mulțumitor rația de hrană a animalelor noastre, în special a vacilor de lapte care sunt hrănite numai cu furaje ce au o valoare nutritivă foarte redusă, cum sunt paele, pleava, cocenii și așa mai departe, se lasă să treacă peste graniță. Vitele noastre sunt insuficient alimentate, iar noi exportăm cantități importante de furaje concentrate care ar putea foarte bine să fie întrebuințate în hrana animalelor noastre. Să fie transformate în produse animale, care au o valoare comercială mai mare.”

Sper că nu vă imaginați că sectoarele celelalte ale agriculturii arată altfel decât în urmă cu o sută de ani. Azi, pământul nu se mai lucrează cu plugul tras de boi. Avem utilaje cu sute de cai-putere, vorbim de digitalizare, tratăm culturile cu drone. România importă aproape integral tehnica și tehnologia anului 2023. Mentalitatea noastră, probabil, e de vină. În jurul nostru lumea evoluează, noi stăm pe loc, prin anii `30 sau poate pe la 1800. „Luptele de partid la noi nu-s lupte de principii ci de persoane. Ataci din spirit de partid adversari pe care-ţi dai seama mai târziu că trebuiai să-i respecţi. Dacă profesezi vreo ideie, aceasta e imediat tălmăcită greşit de adversari care nu caută adevărul ci acreditarea unei opinii personale.” – scria Mihai Eminescu. Tot de la Eminescu: „Toţi se pun la lucru şi caută un remediu, şi se văd mulţime de legişti, trăiţi în codice şi în procedură, care n-au văzut niciodată un plug, nu ştiu să deosibească grâul de ovăz sau de porumb, fără nici o cunoştinţă de munca câmpului, nici de obiceiurile ţăranilor, nici de nevoiele şi dorinţele lor, ignorând chiar limba ţăranului, [î]i vedem rezolvând în materie de arătură, de seceră, de prăşilă, de vite, de transporturi, cestii abstracte de drept. Oameni practici şi pricepuţi în materie, desperând d’ a înţelege aceste disertaţiuni, le spun în zadar că, înainte d’ a propune remediuri, trebuiesc studiate cauzele răului”.

Să mergem și la educație, iarăși cu un citat din poetul național al românilor: „Învăţătorii, care nici nu ştiu a scrie bine, dau în mâna copiilor cărţi pe care nici ei nu le înţeleg. Multe sunt plagiate neruşinate de pe cărţi străine, cu atât mai scandalos cu cât plagiatorii s-au dispensat până şi de cunoştinţa elementară a limbii române, dând textele într-o formă nemistuită şi necorectă, proprie a nimici simţul logic al şcolarilor. Aceştia, când au ajuns la capăt cu învăţătura, rămân cu capul plin de cunoştiinţe al căror înţeles nu l-au ştiut niciodată şi de care nu se pot folosi în niciun fel. Rămân, astfel. cu zilele încurcate, tăind câinilor frunză, până ce, prin intrigi şi umiliri care le pervertesc caracterul, ajung persoane publice, spre a continua, asupra generaţiei viitoare, sistemul de stricare a minţii şi a inimii.(…)”

Cred că de cel puțin 30 de ani avem la dispoziție o multitudine de pârghii pentru a evolua. Și, totuși... Să vedem opiniile cunoscutului filosof și psiholog Constantin Rădulescu Motru, care, în 1937, a publicat „Psihologia poporului român”. „Românului nu-i place tovărășia. El vrea să trăiască de capul lui.” Sau: „Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă ușor.”

Ce ne lipsește nouă, românilor? Sufletul nou, zice Constantin Rădulescu Motru, care crede că am rămas înțepeniți în timp din cauza tuturor decepțiilor noastre. Noi nu dorim să ne unim bunurile așa cum fac „populațiile apusene”, dar dorim să învingem străinii în comerț și industrie, fiecare individual, vrând să avem o cultură a noastră originală.

Mai în zilele noastre, tânărul profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai Daniel David, socotit unul dintre cei mai buni psihologi din România, a scris „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”, o altă carte pe care vă recomand să o citiți și din care vă citez un adevăr despre noi, românii: „Din păcate, avem tendința să vedem schimbarea și viitorul ca pe un pericol. Asta este o chestie extrem de periculoasă, deoarece nu stimulează schimbări de paradigmă, nu stimulează spiritul antreprenorial. Schimbarea este văzută ca un pericol”.

Concluziile, să le tragă fiecare dintre noi și să facem cumva să reconfigurăm traseul poporului român. Spre bine.

În încheiere vreau să-i mulțumesc jurnalistului Gabriel Gherghescu, pentru că de la el am publicația din anul 1939, Revista Laptelui, în format tipărit.

editorial 236 1

 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2023
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Editorial

În condițiile în care inclusiv eurodeputații români afirmă că o viitoare limitare a subvențiilor acordate agricultorilor europeni este aproape să devină realitate, gestionarea plăților directe într-un mod cât mai eficient reprezintă salvarea fermelor de familie de la faliment, iar administratorii marilor exploatații trebuie să ia în calcul direcționarea unor sume către un fond de gestionare a riscurilor, consideră Emil Dumitru, director executiv ONIV, președintele Pro Agro și administratorul propriei ferme de familie, localizată în Chiselet, județul Dâmbovița (I.I. Dumitru Gh. Florian Emil).

Cu ocazia unui interviu acordat publicației online www.revistafermierului.ro, șeful Pro Agro a explicat că adaptarea sectorului agrozootehnic românesc la viziunea viitoarei Politici Agricole Comune (PAC post-2020) înseamnă o schimbare de paradigmă, și anume fermele mari să nu mai vândă grâu și porumb, adică să exporte subvenție, ci să adauge liniei de business și zootehnia (producția de carne de porc, de vită, produse procesate din lapte, aluat congelat etc.).

Apoi, conform viziunii directorului executiv ONIV, sumele generate ca urmare a plafonării (diminuate de pierderile cauzate de Brexit, circa 2,2 miliarde, potrivit calculelor proprii) să fie direcționate către Pilonul II, astfel încât să asistăm la o dezvoltare a satului românesc, a fermelor de familie și a fermierilor mici.

Revista Fermierului: Domnule Emil Dumitru, cum ar trebui să se poziționeze România față de viziunea celor care decid la Bruxelles cu privire la plafonarea subvențiilor? Știm că Guvernul României a spus nu o dată, prin vocea ministrului Agriculturii, Petre Daea, că se va opune plafonării.

Emil Dumitru: Încercăm, pe cât posibil, să ne ajustăm poziția față de propunerea pe care Comisia Europeană (CE) a înaintat-o Parlamentului European (PE) de plafonare a plăților directe pe suprafață pentru marile ferme. Și asta deoarece, deja, a apărut proiectul de regulament din care reiese clar că trebuie să existe o soluție de compromis cu privire la plafonarea subvențiilor. Altfel, nimeni n-o să ne mai ia în seamă ca parteneri serioși de dialog la nivelul Uniunii Europene (UE), dacă vom invoca doar că ne opunem.

În altă ordine de idei, personal, consider că fermele mari au două probleme structurale, importante, pe care trebuie să le rezolvăm, una dintre ele fiind gestionarea riscurilor. Aici vorbim de volatilitatea prețurilor și de modul prin care să încercăm să-i menținem profitabili în piață pe deținătorii de mari exploatații agricole, viabili, într-o concurență cu 27 de state membre. Pe de altă parte, este necesar să le oferim acestora șansa ca acele sume de bani care urmează să fie plafonate să nu fie pierdute de către fermele respective, ci să fie reorientate anual către investiții, pe care statul membru – România, în speță – le va stabili. Una dintre investițiile pe care noi le-am identificat ca fiind prioritare sunt cele în zootehnie și în industria alimentară.

R.F.: Să explicăm puțin mai în detaliu această viziune.

E.D.: Asta este o soluție pe care noi am identificat-o ca fiind una de compromis în cazul deciziei de plafonare a plăților. Practic, bugetul României va fi în continuare același, ca alocare financiară. Concret, administratorii celor trei mii de mari ferme care înseamnă undeva la 2,7 milioane de hectare ar putea accesa, pe de-o parte, cei 30 la sută, să-i direcționeze către un fond de gestionare a riscurilor, iar cu celelalte 70 de procente din sumele rămase, ca urmare a plafonării, să facă aceste investiții. Astfel, eu cred că România ar schimba cu siguranță situația unei balanțe comerciale negative. Și asta pentru că, în viitor, în loc ca fermele mari să vândă grâu și porumb, adică să exporte subvenție, vor produce carne de porc, carne de vită, produse procesate din lapte, aluat congelat care se cere piață.

Practic, aceasta este o miză importantă, și anume de a scoate fermele mari din zona de confort și de a le duce într-o zonă progresivă, una de dezvoltare. Apoi, trebuie să menținem în PNDR, pe pilonul II, sumele care oricum vor fi reduse din cauza Brexit-ului, adică 6,6 miliarde de euro, față de 8,8 miliarde, cât am avut. Vorbim de o redirecționare a acestor bani către o zonă de dezvoltare a satului românesc, a fermelor de familie și a fermierilor mici pe care trebuie să-i unim. Satul românesc are nevoie în egală măsură și de ferme mari care să aibă o industrializare și să creeze locuri de muncă, dar și de ferme de familie.

R.F.: Avem un istoric important de relații comerciale în ceea ce înseamnă exportul de cereale (în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, inclusiv Europa). Care ar fi soluția de reorientare, astfel încât să nu mai fim exportatori de subvenție, ci de făină, de produse alimentare de bază, comercianți de cereale aflați constant în calea volatilității prețurilor?

E.D.: Noi nu trebuie să ne imaginăm că, peste noapte, se pot întâmpla lucrurile acestea. Trebuie să vedem, spre exemplu, în ceea ce privește industria de morărit și panificație, dacă tot se lucrează la 40 la sută din capacitățile de procesare, înseamnă că avem o problemă de fond. Ce se întâmplă cu acele investiții noi pe care le-am finanțat fie prin SAPARD, fie prin PNDR? Ce le trebuie oamenilor să fie competitivi? Să le subvenționăm, poate, transportul? Energia? Sau să încercăm să le creăm niște facilități fiscale? Hai să vedem cum pot face și ei aluat congelat. Este o cerere în rețeaua de hipermarketuri de așa ceva. Dacă tot există o cerere de 780.000 de tone, de ce nu le oferim noi, din România, aluat congelat?

R.F.: Chiar, de ce?

E.D.: Pentru că astfel de fabrici de aluat congelat necesită un efort investițional foarte mare și n-au fost eligibile prin PNDR. Aceată nouă viziune investițională trebuie introdusă în construcția viitorului PNDR, valabil începând din 2020. Le spunem morarilor că dacă se asociază, spre exemplu, zece dintre aceștia și pot astfel procesa minimum un milion de tone sau măcar 500.000 de tone de grâu, 90 la sută din banii europeni vor fi nerambursabili, dacă vor face o instalație de aluat congelat și vor reuși să se bată cu competitorii de pe piață care aduc acest produs în România.

R.F.: Cum îi putem convinge pe birocrații europeni de utilitatea acestui tip de investiții?

E.D.: Simplu – să construim un program de dezvoltare rurală, ținând cont de specificitatea agriculturii din România, să nu ni-l mai facă o firmă străină. Și asta pentru că și presa, și mediul asociativ cunosc cel mai bine problematica sectorului agroalimentar românesc. Ar fi bine să fim cooptați cu toții, să emitem niște puncte de vedere, să facem niște analize SWOT pe fiecare filieră de produs, astfel încât să vedem ce ne-a lipsit în actualul exercițiu financiar. În acest fel, am putea crea niște instrumente de finanțare credibile pentru fermieri. În continuare, fermierul român se împrumută la niște dobânzi foarte mari în comparație cu colegii lor din Europa Centrală și de Vest.

R.F.: Cu cât se împrumută fermierii români?

E.D.: Pe piața financiar-bancară din România, fermierii se împrumută la un nivel mediu al dobânzii, să zicem, iar în Europa, chiar la unul mare. Avem acces la credite cu dobânzi de 9-10 la sută pentru achiziții de terenuri agricole. Dacă nu vom achiziționa terenuri agricole, chiar cu riscurile acestea destul de mari, le vor lua alții, pentru că suntem o piață unică europeană.

Avem achiziții de inputuri care, uneori, depășesc 12 puncte procentuale dobânzile pe finanțări, motiv pentru care nu putem fi competitivi cu o subvenție de 170-180 de euro pe hectar și cu dobânzile acestea. Și asta, în condițiile în care fermierii belgieni, de exemplu, primesc 330 de euro subvenție și o dobândă de 1-2 la sută la credite. Trebuie să gândim un lucru – orice investiție care se face în România este generatoare de taxe, de impozite și de locuri de muncă. De aceea, eu cred că prin aceste bănci pe care le mai mare statul român – Exim Bank și CEC Bank – putem gândi niște pachete de finanțare dedicate agriculturii și industriei alimentare. Demersul în sine, pe termen scurt, ar putea părea un efort investițional foarte mare din partea statului român. Ulterior însă, sumele se vor întoarce repede, pentru că suntem într-o piață dinamică, și, în 2050, așa cum știm cu toții, populația Globului va crește și va fi o cerere de hrană din ce în ce mai mare.

Subvenția, 1/6 din cifra de afaceri

Revista Fermierului: Ce a însemnat pentru exploatația pe care o dețineți, din totalul veniturilor, subvenția în anul agricol care tocmai s-a încheiat?

Emil Dumitru: Dacă avem o cifră de afaceri anuală de aproximativ 650.000 de lei (n.r. - venit 855.262 lei, cheltuieli 828.564, profit 26.698, conform declarației rectificative de avere ca membru CES din iulie 2018), cu o subvenție de 100.000 de lei, asta înseamnă 1/6 din total; foarte mult pentru o fermă de familie, o fermă medie. Practic, anual, subvenția a însemnat șansa de a investi în utilaje, în construcții, în zootehnie ș.a.m.d.

R.F.: Contează suta aceasta de mii de lei în ecuația businessului dumneavoastră?

E.D.: Cum să nu? Contează foarte mult. Dacă o și investești chibzuit, ești circumspect și nu te arunci la niște leasinguri și datorii foarte mari, pentru că în ultima perioadă observ o apetență din aceasta nemăsurată de a face astfel de investiții și să ne asumăm riscuri mari, investirea subvenției într-un mod cât mai eficient reprezintă granița dintre faliment și supraviețuire.

R.F.: Ce a însemnat ultimul an agricol pentru Emil Dumitru?

E.D.: Ultimul an agricol a însemnat pentru fermierul Emil Dumitru un efort mare, un profit mic, dar am învățat un lucru – dacă nu vom investi mai mult în eliminarea riscurilor generate de fenomene climatice și mai puțin în mofturile noastre de a avea cel mai bun tractor, cea mai bună combină, cu cele mai bune utilaje, nu vom putea face față secetei. Însă, cu două instalații pentru irigat utilizate în mod rațional, chiar dacă este cu forță de muncă mai multă, sigur ne vom salva de faliment.

R.F.: Care este structura de cultură înființată în toamna lui 2018 în exploatația dumneavoastră?

E.D.: Anul acesta, am însămânțat cu rapiță 42 de hectare, avem grâu pe 60 de hectare și orz pe 15 de hectare. Rapița arată bine, grâul însă nu; avem o răsărire neuniformă. Sigur, principala cultură, și miza mea, este cea a porumbului, chiar dacă sunt acuzat că fac monocultură în Lunca Dunării. Nu poate fi o cultură mai profitabilă decât porumbul, în momentul de față. Consider că ne vor aștepta și vremuri mai grele, din perspectiva vânzării de cereale. Pe fondul dezvoltării agriculturii din Rusia și din Ucraina, piața mondială de cereale va cunoaște mai departe o scădere de preț, cu toate că la inputuri, acestea au crescut. Atunci, pare nebunesc ceea ce spun, dar și noi, la nivelul acesta foarte mic, vrem să ne creăm o microzootehnie, ca o supapă de supraviețuire.

Publicat în Interviu

În primele nouă luni ale anului în curs, nivelul importurilor CIF ale României a fost cu 0,3 la sută mai mare la produse agroalimentare, băuturi și tutun față de nivelul exporturilor FOB (deficit), sector aflat pe locul III ca nivel în topul comerțului internațional pe grupe de produse după mașini și echipamente de transport unde avem excedent (47,1% la export şi 37,7% la import), la fel ca și în cazul altor produse manufacturate (32,7% la export şi respectiv 31,2% la import), aflat pe locul II.

Potrivit celor mai noi date INS, nivelul exporturilor FOB de produse agroalimentare, băuturi și tutun din total comerțului internațional pe grupe de produse a fost de 8,3%, în timp ce importurile CIF au atins nivelul de 8,6 procente. Alte grupe aflate în zona de deficit de balanță comercială au mai fost combustibilii minerali și lubrifianții, respectiv produsele chimice și cele conexe.

Cu privire la această situație, Daniel Botănoiu, fostul secretar de stat MADR a declarat pe pagina sa de Facebook: „În fiecare an discutăm că avem o balanță comercială agroalimentară care relevă faptul că suntem deficitari la unele produse agricole de bază, ceea ce conduce la o cvasidependență a pieței interne de piața intra și extracomunitară. De fiecare dată, ne îndreptăm spre Comisia Europeană cu solicitări de sprijin, ca și când doar Comisia ar fi singura soluție, deși cunoaștem faptul că, de la Comisie, nu vom putea obține niciodată mai mult decât dreptul de a acorda sprijin de minimis sau de a încuraja, limitat, o mică parte a producției prin dezvoltarea unor capacități de producție. Asta pentru că ne uităm numai la finanțare europeană și uităm că trăim într-o țară suverană, cu economie proprie, cu interese economice proprii, cu monedă proprie, cu buget național, cu un PIB care s-a triplat din 2000 până în prezent, în timp ce, economia agrară s-a «gripat», fiind finanțată aproape exclusiv din fonduri europene (limitate, după cum bine știți). Nu ne-am uitat și la alte soluții, deși ele sunt mult mai la îndemână, sunt similare cu cele pe care le iau alte state membre ale UE în mod individual și ceea ce este cel mai important: ajută și au impact!”.

Per total, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016, exporturile şi importurile au crescut cu 4,3%, respectiv cu 6,8%, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2015. În aceeași perioadă menționată a anului în curs, exporturile FOB au însumat 42.677,8 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 49.611,2 milioane euro.

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 a fost de 6.933,4 milioane euro, mai mare cu 1.392,8 milioane euro decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului 2015.

În luna septembrie 2016, exporturile FOB au fost de 5.241,2 milioane euro, importurile CIF au fost de 6.028,0 milioane euro, rezultând un deficit de 786,8 milioane euro.

Faţă de luna septembrie 2015, exporturile din luna septembrie 2016 au crescut cu 6,7%, iar importurile au crescut cu 6,5%.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 a fost de 32.111,5 milioane euro la expedieri şi de 38.313,3 milioane euro la introduceri, reprezentând 75,2% din total exporturi şi 77,2% din total importuri.

Totalul schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 a fost de 10.566,3 milioane euro la exporturi şi de 11.297,9 milioane euro la importuri, reprezentând 24,8% din total exporturi şi 22,8% din total importuri.

Datele valorice sunt exprimate în preţuri FOB pentru exporturi şi în preţuri CIF pentru importuri.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

Statisticile de comerţ internaţional cu bunuri se stabilesc prin însumarea datelor din sistemele statistice INTRASTAT şi EXTRASTAT. Sistemul INTRASTAT: pentru comerţul INTRA-UE (schimburile de bunuri între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene); sistemul EXTRASTAT: pentru comerţul EXTRA-UE (schimburile de bunuri între România şi statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene).

Gradul de colectare a datelor prin cercetarea statistică Intrastat a fost de peste 95,0% atât pentru introduceri, cât şi pentru expedieri intracomunitare de bunuri, raportat la volumul total al introducerilor şi respectiv expedierilor intracomunitare de bunuri. Pentru restul de cca. 5,0% reprezentând valoarea comerţului sub pragurile statistice Intrastat şi nonrăspunsuri, au fost realizate estimari de date.

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista