Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a lansat seria conferințelor organizate în contextul campaniei de promovare a măsurilor delegate de AFIR către APIA, în cadrul PNDR 2014 – 2020. Campania include zece sesiuni de informare și se desfășoară în perioada 31 august – 6 octombrie 2021 în județele Ilfov, Cluj, Alba, Maramureș, Tulcea, Brașov, Buzău, Hunedoara, Caraș-Severin și Olt.

Principalele obiective ale campaniei vizează:

• Promovarea oportunităților de finanțare, prin intermediul măsurilor din PNDR 2014-2020;

• Creșterea gradului de vizibilitate a sprijinului financiar european acordat prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și de conștientizare cu privire la modul de accesare a măsurilor de mediu și climă;

• Maximizarea eficienței în implementarea măsurilor de dezvoltare rurală.

Campania se adresează beneficiarilor finanțării măsurilor implementate de APIA din FEADR, respectiv: 

• Măsura 10 – Agromediu şi climă;

• Măsura 11 – Agricultură ecologică;

• Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale;

• Măsura 14 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor;

• Măsura 8 - Submăsura 8.1 - Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite;

• Măsura 15 – Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Tânărul medic veterinar Ştefan Avram avea doar 24 de ani când a decis să dezvolte ferma de găini ouătoare a familiei. În 2016 era încă student, dar a fost susţinut de părinţi pentru a-şi împlini visul de viitor crescător de păsări.

Ștefan Avram încă era la facultate, în 2016, când a început să se implice în ferma familiei. „Am fost ajutat de mama să mă familiarizez cu tot ceea ce era legat de fermă. Tata fiind şi el medic veterinar, am avut de la cine să învăţ. Noi când am început această afacere nu eram stăpâni pe domeniu, nu cunoşteam foarte bine piaţa. Pe parcurs înveţi, din greşeli întotdeauna înveţi, şi am învăţat. Adică aş putea să spun că am crescut cu această fermă şi am învăţat lucrurile pe parcurs, de la cum să lucrezi cu omul şi cum să lucrezi cu produsul obţinut – oul, care are termen de valabilitate de 28 de zile, timp în care tu trebuie să-l vinzi, şi multe alte probleme care apar pe parcurs”, povestește tânărul care administrează ferma de găini ouătoare.

„Trebuie să știi ce anume dorește piața, pentru că nu poţi să te apuci de investiţii în parcuri de distracţii, dacă e nevoie de ferme.”

Afacere construită de la zero, cu fonduri europene

Ferma familiei Avram din Cataloi, judeţul Tulcea, a fost înfiinţată în 2012. Prima investiţie a fost o hală construită cu fonduri europene care a fost populată cu puicuţe ouătoare. În scurt timp însă, rentabilitatea a fost cam pe minus, din cauza costurilor mari cu furajarea. „Atunci am constatat că avem nevoie de un FNC, pentru că noi doar ne creşteam găinile, nu ne produceam nici furajul şi nici tineretul pentru înlocuire. Ne-am dat seama că trebuie să ai un circuit închis ca să reuşeşti să supravieţuieşti pe o piaţă care nu este foarte prietenoasă”, își amintește tânărul fermier despre decizia familiei care a dus la noile investiţii.

Tot fondurile europene au făcut posibilă implementarea proiectului pentru ferma de tineret-înlocuire şi au fost accesate de sora lui Ştefan. Cam în acelaşi timp, au fost demarate lucrările la FNC.

Fermierul tulcean este de părere că fondurile şi măsurile pentru care sunt bugetate ar trebui corelate cu nevoile de pe piață: „Trebuie să știi ce anume dorește piața, pentru că nu poţi să te apuci de investiţii în parcuri de distracţii, dacă e nevoie de ferme. Adică trebuie şi tu, ca stat, să ştii unde eşti slab şi cam unde ai vrea să investeşti banii şi ce anume vrei să facilitezi. Într-adevăr, birocraţia în România este la cote mari, dar nu numai în zootehnie, ci în toate domeniile. Din nefericire am pierdut foarte mulţi bani tocmai din cauza schimbărilor de guverne, de mentalităţi... Numai din 2016 până acum, am pierdut enorm pe agricultură și zootehnie”, ne-a zis Ștefan Avram.

„Menţiunea «Produs în România» ar trebui să apară pe toate ambalajele. În plus, ar mai putea fi făcut ceva de către statul român, ca toate maşinile de ştanţat ouă să fie identificabile.”

Concurență neloială pentru oul românesc

Trecând peste faptul că a fost suficient de curajos, ca tânăr fermier, să investească în creşterea păsărilor, interlocutorul nostru s-a confruntat, mai repede decât şi-ar fi dorit, cu deficienţele de pe piaţa agroalimentară românească.

Dacă în alte state, majoritatea exportatoare în România, pe orice ou şi pe orice cofraj apare menţiunea că este produs în ţara respectivă, la noi nu există absolut niciun control la acest capitol. „Menţiunea «Produs în România» ar trebui să apară pe toate ambalajele. În plus, ar mai putea fi făcut ceva de către statul român, ca toate maşinile de ştanţat ouă să fie identificabile. În momentul de faţă, nimeni nu ştie câte maşini de ştanţat sunt pe piaţă sau cine le deţine, n-au un cod, nu apar nicăieri. Deci oricine poate să aducă ouă din altă ţară şi să le ştanţeze ca fiind produse în România Şi cum nimeni, nicio autoritate nu întreabă şi nu verifică dacă oul este cu adevărat produs în România, uite aşa apare concurenţa neloială pentru producătorii autohtoni”, explică Ştefan Avram.

Mai exact, vorbim despre trasabilitate. E drept, în cazul ouălor e cam greu să le ţii socoteala, că doar nu se pune nimeni să le numere... De ce nu? Un zootehnist priceput în avicultură ar stabili imediat un sistem de evidenţă şi control în fermă, asta, dacă ar fi întrebat. O autoritate competentă ar impune imediat o verificare strictă a intrărilor de ouă de consum în România, şi nu numai! În lipsa acestor noţiuni străine alor noştri, cel puţin două categorii mari de români sunt inevitabil afectaţi: producătorul şi consumatorul. „Pentru mine sigur că este o problemă foarte mare faptul că producătorul român are acces la piaţă, dar consumatorul român nu cunoaşte cum să aleagă un produs realizat în România sută la sută. Tocmai de aceea, în ceea ce priveşte oul de consum există acea ştanţă în care sunt elementele de identificare şi cum a fost crescută pasărea, şi locul de origine şi aşa mai departe, numai că noi cred că ar trebui să explicăm unde trebuie să ne uităm să vedem dacă acel ou provine din Austria, Polonia, Cehia sau din România”.

Ce ne „spune” ştanţa de pe ou

Ştefan Avram ne explică: „Prima cifră reprezintă sistemul în care este crescută pasărea; urmează literele care indică ţara de origine, în cazul nostru RO, apoi judeţul în care este ferma şi codul de identificare unic pe judeţ, dat de către DSV. Ştanţa mai conţine data de expirare a oului (28 de zile de la data la care a fost produs).

În ferma de la Cataloi sunt 37.700 de păsări pe baterii (notarea oului cu cifra 3) şi 5.200 de găini la sol (oul este notat cu 2). Producţia medie zilnică este de peste 34.000 de ouă.

„Nu este normal să te duci undeva unde toată zona este recunoscută pentru un anumit produs şi tu să nu vezi produsul respectiv la raft!”

Consumatorul trebuie educat să cumpere „Produs în România”

Sectorul avicol românesc (ouă de consum şi pui pentru carne) reuşea, în anii '90, să acopere aproape în totalitate necesarul de consum autohton. Intrarea pe piaţa comunitară a însemnat şi creşterea importurilor de produse agroalimentare, concurenţă la preţuri de vânzare sub costul producătorilor români şi toate acestea au dus la un declin al sectorului care se menţine în zilele noastre. „Multe ţări au nişte subvenţii mascate şi, din nefericire, ele producând şi având mult peste cât ar putea să consume ţara respectivă, trebuie să dea la export. În cazul oului, având termen de valabilitate doar 28 de zile, nu ai de ales: trebuie să te duci să-l vinzi, nu contează la ce preţ, mai ales dacă statul în care-l produci te şi ajută. Da, pentru că sunt state care inclusiv transportul îl subvenţionează cu până la 85%”, explică Ştefan Avram. Şi, adăugăm noi, în lipsa unui control riguros la vamă, nu ştim unde se duc ouăle sau alte produse alimentare venite din alte ţări, cine şi cum le prelucrează, cine le consumă.

Iar dacă peste toate acestea vine şi pandemia, cu starea de urgenţă, cum s-a întâmplat anul trecut, lucrurile merg din rău în mai rău. În 2020, în ciuda faptului că preţul ouălor a scăzut foarte mult, vânzările au scăzut şi ele. Şi, cu toate că stocurile creşteau la mulţi dintre producătorii români, foarte multă marfă continua să vină din afara graniţelor ţării. „Efectele s-au observat în piaţă. Toată lumea a căutat preţul cel mai mic, care însă nu a fost al producătorului român!”, a punctat tânărul fermier tulcean.

Să reuşeşti să vinzi peste 34 de mii de ouă obţinute la zi nu e uşor lucru. „Cel mai mult distribuim pe plan local, în Tulcea şi Constanţa. Dar depinde şi de zona în care-ţi desfăşori activitatea. La noi în judeţ sunt singurul producător. Cu toate astea, concurenţă tot timpul vei avea în piaţă, fiindcă preţurile sunt la acelaşi nivel în toată ţara. Marea problemă este cu mentalitatea consumatorului. Adică românul nu se uită, din nefericire, dacă produsul respectiv este din România sau dacă respectă anumite norme. Şi aici avem de pierdut, pentru că te poţi trezi în anumite perioade ale anului că ai ouă bulgăreşti pe o piaţă de desfacere, exact în sezon estival, pe Constanţa sau pe Tulcea, sau, mai rău, ouă din Polonia, care ajung tocmai aici.”

Greu de ajuns la raft...

Puţine sunt supermarketurile din România care, din respect pentru producătorul local, îi oferă acestuia facilităţi sau spaţii speciale în magazine pentru a-şi expune şi comercializa produsele. Legea cu 51% produs românesc la raft nu mai există, iar politica de retail este axată pe cantitate, continuitate şi preţul cel mai mic şi mai puţin pe originea producătorului. „Spre exemplu, nu doresc o colaborare locală, adică dacă eşti la 10 km de ei nu contează, ceea ce ar fi un avantaj pentru ei şi pentru tine, ei preferă să devină competitorul tău pe piaţă şi nu partenerul tău. Am înţeles mentalitatea unora din sectorul acesta, care zic: da, domnule, dar noi nu putem să luăm roşii de la voi tot timpul anului. Dar nimeni nu ţi-a cerut să iei roşii tot timpul anului, probabil nici nu vom putea produce, dar atunci când le producem de ce să nu le iei? Noi producem materie primă pe care o exportăm iar apoi importăm produsul finit. Cum a  fost anul trecut în zonă cu castraveţii. Producătorii nu aveau unde să-i vândă, au venit polonezii, i-au luat şi ni-i vând acum muraţi...”, punctează Ştefan Avram.

Producem local, consumaţi local!

Tânărul crescător de păsări afirmă, cu supărare în glas, că noi toţi suferim din cauză că nu ştim să ne preţuim comunitatea din care facem parte. Nu mergem la piaţa locală din comoditate, că e mai simplu să cumperi totul din mall sau de la supermarket şi astfel nu îi susţinem pe producătorii din comunitatea în care trăim. „Noi, la comunitate, nu trebuie să ne gândim neapărat numai la ţară, ci în primul rând ar trebui să gândim la nivel local; nu este normal să te duci undeva unde toată zona este recunoscută pentru un anumit produs şi tu să nu vezi produsul respectiv la raft!”

Viitorul se socoteşte în hale

Cu toate supărările, tânărul fermier Ștefan Avram speră într-un viitor mai bun pentru zootehnia românească şi planifică noi investiţii în ferma familiei: „Aş dori încă două hale de cod 2 şi un abator. Nu e în regulă să faci abatorizarea la sute de kilometri distanţă, cu cheltuieli imense. Iar noi, când facem depopularea avem nevoie de un abator în cel mai scurt timp. Acum suntem obligaţi să mergem la Vaslui, la Focşani... Dacă reuşim cu abatorul, practic închidem circuitul şi ne putem orienta şi spre producţia de carne, de ce nu? Eu cred că ăsta este viitorul, sunt mai optimist. Încet, încet, sper că vom realiza şi noi nişte lucruri. Dacă nu, asta e! O să vină alţii să ne cumpere!”.

În zootehnie implicarea este totală. Fermierul aprinde lumina şi tot el o stinge. Animalul nu are nici sărbătoare şi nici concediu. Iar dacă avem tineri care decid să rămână în ţară şi să investească într-o fermă, atunci să facem tot ceea ce depinde de noi să-i păstrăm aici. Nu e suficient să îi „instalăm”. Statul trebuie să îi sprijine să se dezvolte prin măsuri corecte şi prin eliminarea concurenţei neloiale, iar noi, consumatorii, trebuie să le cumpărăm produsele. Ne facem un bine şi nouă, dar şi comunităţilor din care facem parte.

Marcarea oului în funcţie de sistemul de creştere

• cifra 3 - Ouă provenite de la găini crescute în baterii (la comercializarea ouălor nu se face distincţie între bateriile îmbunătăţite şi cele convenţionale)
• cifra 2 - Ouă provenite de la găini crescute la sol (creştere la sol pe aşternut permanent)
• cifra 1 - Ouă provenite de la găini crescute în sistem free-range (creştere pe aşternut permanent, cu acces liber în padoc)
• cifra 0 - Ouă provenite din ferme ecologice

Articol scris de: CARMEN NICOLAE

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În perioada 27 august – 26 noiembrie 2021, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

De reținut că, pentru tinerii fermieri a fost majorat sprijinul financiar pe care îl pot obține începând cu sesiunea din acest an. Astfel, pentru submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, fondurile disponibile pentru finanțare pentru această sesiune (27 august – 26 noiembrie 2021) sunt de 100 milioane euro, din care 30 milioane de euro pentru zona montană. Primul prag lunar de calitate este 75 de puncte, iar pragul minim de selecție a proiectelor este de 30 puncte. Beneficiarii eligibili sunt tinerii care se instalează ca unic șef al exploatației agricole, dar și persoanele juridice cu mai mulți acționari în care un tânăr fermier exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.

Finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziție celor interesați pe pagina de internet a AFIR - http://so.afir.info/. Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

De asemenea, se pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, pentru care se pot depune cereri de finanțare în perioada 27 august – 26 noiembrie. Sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maximum 15.000 de euro. Condițiile de finanțare sunt similare cu cele din anii trecuți. Suma disponibilă pentru accesare în actuala sesiune pentru această submăsură destinată fermelor mici este de 87 milioane euro, din care 26,1 milioane euro pentru zona montană. Primul prag lunar de calitate este 60 de puncte, iar pragul minim de selecție al proiectelor este de 15 puncte. Beneficiarii eligibili sunt fermierii care dețin în proprietate sau folosință o exploatație agricolă încadrată în categoria de fermă mică, adică o fermă cuprinsă între 4.000 – 11.999 SO (valoarea producției standard).

Tot în perioada 27 august – 26 noiembrie 2021, se primesc cereri de finanțare pentru submăsurile 16.4 și 16.4a – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol.

Fondurile alocate pentru această sesiune se ridică la 40 de milioane de euro pentru sM 16.4 și la 10 milioane de euro pentru sM 16.4a. Pragul minim de selecție al proiectelor pentru cele două submăsuri este de 10 puncte.

Precizăm că, sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare și este 100% nerambursabil. Costurile de funcționare a cooperării nu trebuie să depășească 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pentru fiecare proiect. „Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare”, precizează AFIR.

Beneficiarii eligibili care pot primi finanțare prin submăsura 16.4 și 16.4a sunt parteneriatele constituite, în baza unui Acord de Cooperare, din cel puțin un fermier, un grup sau o organizație de producători sau cooperativă, care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/pomicol și cel puțin un partener din categoriile: fermieri, microîntreprinderi și întreprinderi mici, organizații neguvernamentale, autorități publice, unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică.

Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsurile menționate mai sus au la dispoziție gratuit pe pagina de internet www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii documentației pentru depunerea cererilor de finanțare, care se realizează on-line, pe site-ul Agenției.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina de internet versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM  6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.3 și 16.4/16.4a începe în data de 27 august 2021, ora 9.00.

De reținut că, pentru tinerii fermieri s-a majorat sprijinul financiar pe care îl pot obține începând cu sesiunea din acest an. Astfel, finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziție celor interesați pe pagina de internet a AFIR http://so.afir.info/. Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

De asemenea, se pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maximum 15.000 de euro. Condițiile de finanțare sunt similare cu cele din anii trecuți.

Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare și este 100% nerambursabil. Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. „Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare”, precizează AFIR.

Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsurile menționate mai sus au la dispoziție gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii documentației pentru depunerea cererilor de finanțare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii.

Calendarul de lansări sesiuni de depunere proiecte prin PNDR 2020 pentru anul 2021, actualizat

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a modificat valoarea totală a Programului Naţional Apicol (PNA) 2020-2022, de la 152.419.000 de lei la 168.639.000 de lei, majorându-se cu circa 12%, din care contribuţia Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.319.500 de lei.

Astfel, arată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cuantumul contribuţiei Uniunii Europene la Programul Național Apicol pentru România, pentru anul apicol 2021 este de 6.081.630 euro, iar pentru anul apicol 2022 este de 6.081.630 euro, majorându-se cu circa 12% anual. „Atât pentru anul 2021, cât şi pentru anul 2022, valoarea totală anuală a sprijinului este de 59.215.000 lei, majorându-se cu circa 12% anual, din care 50% contribuţia Uniunii Europene şi 50% contribuţia României, respectiv 29.607.000 lei”, precizează MADR.

Măsuri din PNA 2020-2022 pentru care s-au majorat sumele acordate apicultorilor:

• „Raţionalizarea transhumanţei”, de la 37 milioane lei la 44,6 milioane lei;

• „Măsuri pentru repopulare: achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultură, achiziţionarea de suplimente nutritive energo - proteice solide de către stupinele de elită şi multiplicare şi achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”, de la 44,4 milioane lei la 53 milioane lei.

Totodată, la anexa nr. 2 „Normele de aplicare a Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022”, s-au făcut unele completări la modul de decontare pentru măsurile: Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine pentru apicultură; Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită şi multiplicare și Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din decembrie 2019, Aurel Simion este secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ce l-a recomandat pentru această funcție? Am putea spune că experiența antreprenorială, Aurel Simion deținând împreună cu fratele său Petre una dintre cele mai vechi firme din industria cărnii – Avi-Giis, înființată în anul 1990. Apoi, secretarul de stat din MADR este fondatorul brandului de produse tradiționale „Ca altădată”, fiind printre primii producători locali care și-au atestat produsele ca fiind produse tradiționale. Se mândrește cu munca sa, participând la târguri naționale și internaționale cu produse precum „cârnații din topor”, „carnea la garniță” sau „cârnații cu ambâț”. Totodată, interlocutorul nostru este președintele Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea și vicepreședinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale. Aurel Simion are un doctorat în prepararea prin afumare a preparatelor.

„Prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie.”

Reporter: Nu întâmplător facem acest interviu. Ne știm de multă vreme și vreau să vă cunoască și cititorii noștri. Sunteți un pasionat al agriculturii şi al industriei alimentare, mai precis, a tot ceea ce ţine de produsul tradiţional românesc.

Aurel Simion: Încă din şcoala generală pot să spun că am făcut agricultură, apoi liceul l-am făcut tot agricol, la Slatina, apoi facultate, din 1990 am o firmă privată în domeniul agriculturii, al industriei alimentare, deci n-am activat în alt domeniu. Am lucrat şi în Direcţia Agricolă, în OJRSA – Oficiul Judeţean de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor, la Industria laptelui, cum era pe timpuri, şi aşa mai departe.

Reporter: Ce facultate ați absolvit?

Aurel Simion: Facultatea de Agricultură la Craiova şi Liceul Agricol la Slatina.

Reporter: Oltean get-beget.

Aurel Simion: Da. Din Râmnicu Vâlcea, Oltenia de sub Munte, cum spunem noi. Eu provin din micul producător, de fapt agricultura a venit la minister, îmi dau seama foarte bine de forma duală a agriculturii, e vorba de faptul că avem cele mai mari exploataţii agricole din UE, şi atunci vorbim de marii fermieri, marii producători, câteva sute, dar vorbim şi de micul producător, baza societăţii sau baza agriculturii, cum îi spun eu, iar noi, ca minister, prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, pentru că o balanţă comercială cu marii producători o poţi regla, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie, dacă vreţi, şi v-aş da doar un exemplu: e vorba, din punctul meu de vedere, de securitatea alimentară. În caz de Doamne fereşte, întotdeauna românul s-a sprijinit pe micul producător şi atunci nu trebuie lăsat de izbelişte sau neajutorat, într-o economie de piaţă globală, spre care tinde omenirea.

Desfacerea, veriga slabă a agriculturii

„Ministerul trebuie să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul.”

Reporter: Aveţi un rol foarte important în sprijinirea acestor mici producători, pentru că, aşa cum aminteaţi faptul că în caz de Doamne fereşte, micul producător este cel care asigură până la urmă hrana de bază, şi aici până la urmă putem să vorbim de ceea ce se discută la nivel de UE, de acel lanţ scurt, de la producător la consumator. Aici trebuie să intervină ministerul prin facilitarea accesului la produse, pe de o parte la vânzare a micului producător, pe de altă parte nouă, consumatorilor, să ajungă produsele direct la noi.

Aurel Simion: De felul meu, eu nu mă plâng şi am fost pus în situaţii să găsesc soluţii, cam ăsta a fost rolul meu în viaţă. N-am aşteptat cu mâna întinsă la o subvenţie. Avem nevoie de micul producător, am ajuns, noi, agricultura românească, să „alergăm” – între ghilimele – la ora actuală după consumatorul român. Noi nu alergăm după un consumator dintr-o ţară europeană sau un consumator dintr-o ţară terţă, ci alergăm după – vă dau un exemplu – în jur de 5 milioane consumatori publici. Atâta timp cât importăm 70% din ceea ce consumăm, vă daţi seama că şi... armată, şcoli, copii, grădiniţe şi aşa mai departe, în general se alimentează prin licitaţii publice cu produse mai ieftine. Principiul UE de lanţ scurt de aprovizionare acum, din punctul meu de vedere, nouă ne vine ca o mănuşă, numai că trebuie să modificăm o parte din structura legislativă, în aşa fel încât să le dăm posibilitatea celor mici să poată să aprovizioneze o grădiniţă, o cantină, o şcoală şi aşa mai departe. Avem discuţii, deci nu vă ascund că avem aproape un an de când purtăm discuţii cu Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice, în aşa fel încât lanţul scurt de aprovizionare, schemele de calitate, calitatea produselor să reprezinte 60%, în eventualitatea unei licitaţii, din punctaj. Doar 40% să fie preţul. Mă bazez pe acest lucru şi pe rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care ne spun clar că – n-are rost să mai dau cifre acum – aproape 70% din populaţie este bolnavă din cauza alimentaţiei şi a mediului în care trăieşte. Şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce punem pe piaţă. Da, aici am ajuns în 30 de ani, trăim într-o politică agricolă comună cu o piaţă comună europeană, nu poţi să interzici să-ţi intre pe piaţă un produs, dar tu ca stat trebuie să intervii cu măsuri, în aşa fel încât nu neapărat să-l avantajez pe al tău, că iar nu ai voie, dar în acelaşi timp să creezi mecanismul prin care marfa lui proaspătă, bună, de calitate, să se poată valorifica mult mai rapid şi într-un termen mult mai scurt. Una este să aduci produs din Spania şi să duci la X market şi alta e să-l iei de lângă Bucureşti şi să-l aduci la marketul respectiv. Şi lanţul scurt înseamnă prospeţime, înseamnă calitate.

Reporter: Aţi atins un subiect foarte sensibil, acesta al desfacerii producţiei agricole, a produselor agroalimentare, în condiţiile în care supermarketurile sau lanţurile acestea mari de magazine sunt cele care fac legea, indiferent ce ne-am strădui noi să facem, cu toate că există câte o „floare”, pe ici, pe colo, care a reuşit să pătrundă, dar, cum se spune, „cu o floare nu se face primăvară”, nu putem să facem decât să sperăm că producătorii agricoli se vor organiza în aşa fel încât să impună, până la urmă, dacă şi legislaţia o va permite...

Aurel Simion: Hipermarketurile sunt un lucru existent, sunt înfipte în tot ceea ce înseamnă desfacere, am lucrat bine cu hipermarketurile în perioada stării de urgenţă, când, aduceţi-vă aminte, rafturile erau goale, chiar am avut o conlucrare bună şi cu dumnealor, dar şi cu producătorii români. Vedeţi, depinde din ce punct de vedere priveşti, unde te aşezi, în ce colţ al problemei. Unui hipermarket, ca să fie rentabil, trebuie să-i dai marfă multă, să i-o dai la timp, să i-o dai standardizată şi de calitate. Dumnealor, ca să reziste pe piaţă, va trebui să aibă întotdeauna contracte antamate cu un an înainte, în aşa fel încât hipermarketul să n-aibă sincope la aprovizionare. Agricultura românească, la ora actuală, nu poate să le asigure toată cantitatea, ritmicitatea, standardizarea produsului, pentru că n-am fost întotdeauna, prin politica pe care am desfăşurat-o noi, ministerul, ne-am gândit la „a produce”, la a subvenţiona producţia, fără să ne gândim la piaţă.

„Prin Planul Naţional Strategic vom gândi opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic.”

Reporter: Adică a dispărut legătura dintre producţie şi piaţă.

Aurel Simion: Forța unui lanţ stă în veriga slabă. Veriga slabă a agriculturii la ora actuală, din punctul meu de vedere, printre altele, este desfacerea. Şi atunci va trebui să ne orientăm, ministerul să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul. Tocmai de aceea, prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – vorbesc de planul naţional, ca să dau un exemplu – ne-am gândit la reţeaua naţională de depozitare, de fapt era depozitare, colectare, păstrare, standardizare, etichetare şi aşa mai departe, inclusiv prelucrare primară, care să funcţioneze la nivel naţional, în aşa fel încât să poată să absoarbă toată producţia pe care o face românul. Odată absorbind-o, înseamnă că ai şi calitate, ai şi standardizare şi poţi să mergi mai departe – eu o gândisem să funcţioneze public-privată, 85% să aibă privatul – în aşa fel încât să poată să stabilească contracte şi contacte cu hipermarketurile, externul, HoReCa, consumatorul public. Adică ai fi destul de competitiv. Nu a rămas prin PNRR, nu am putut convinge că este nevoie de o reformă, din punctul meu de vedere era o reformă totală a agriculturii, orientai politica spre piaţă şi nu neapărat spre producţie. Va trebui la ora actuală, picând acest plan piramidal, cum l-am gândit, pe trei etaje, va trebui să ne regândim, să ne repoziţionăm, să vedem cum putem să ajutăm producătorul român, şi nu neapărat producţia în sine, dar am rezolva şi o parte din securitatea alimentară, lanţ scurt de aprovizionare, balanţă comercială, rezolvăm asocierea producătorilor – că aici avem o mare problemă a producătorului român, nu vrea să se asocieze chiar dacă noi în PNDR avem şi măsură de încurajare a asocierii, ba avem şi contract cu o firmă externalizată care exact asta face, creează cooperative şi forme asociative. Avem o problemă aici, referitor la asociere, dar în acelaşi timp şi producătorii trebuie să înţeleagă, deoarece, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi. N-ai şi n-avem noi „industriaşi”, m-aş bucura, în aşa fel încât să poată să ţină piept tăvălugului Pieţii Comune. Avem nevoie de asociere, avem nevoie de digitalizare, avem nevoie de foarte, foarte multe lucruri. Prin Planul Naţional Strategic, vom gândi acele depozite, cele opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic – să o ajutăm în aşa fel încât să-şi construiască un depozit în spatele grădinii, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să-şi vândă marfa pe nimic atunci când o culege, ci s-o păstreze şi s-o vândă mai târziu, când are un alt preţ şi o altă valoare adăugată a produsului.

„Avem o mare problemă a producătorului român: nu vrea să se asocieze. Producătorii trebuie să înţeleagă, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi.”

Reporter: Asocierea, un subiect fierbinte. Nu ducem lipsă de cooperative create multe dintre ele doar pentru punctaj la accesarea proiectelor europene, pentru că după aceea s-au desfiinţat sau au rămas, dar nefuncţionale. Cred că reforma trebuie pornită de la mentalitatea producătorului, aceea de a reuşi împreună cu ceilalţi din sectorul pe care-l reprezintă. Dacă vorbim, de pildă, de legumicultură, acest sector este poate cel mai puţin organizat dintre toate. N-ai cum să faci depozit de unul singur.

Aurel Simion: O să venim în ajutorul producătorilor prin Planul Naţional Strategic. Chiar am discutat cu direcţia pe care o coordonez, vom pleca în ţară să vedem proiecte finanţate de Ministerul Agriculturii ca elemente negative, aşa ne vom duce şi la proiecte de succes, şi atunci acele proiecte de succes va trebui noi să le promovăm, să se uite producătorii la ele, să fie exemple – că e o particularitate a românului de a se uita în grădina vecinului. Atunci îi arăt eu ceea ce a făcut un fermier destoinic, bun, care a crescut pe piaţă. Apropo, avem un procent extrem de mic de trecere la o altă etapă: 5% în 5 ani de la PFA la un SRL mic, de la un SRL mic la un SRL mediu şi mare, păi e un procent extrem de mic.

E posibil ca unora să le convină să rămână mici, pentru că statul tot a subvenţionat agricultura mică. Personal, n-am găsit un răspuns la a „subvenţiona” – între ghilimele – ceea ce există, a consolida ceea ce avem, sau investim şi în forme noi, să-l mai ajut şi pe altul micuţ şi aşa mai departe. Din punctul de vedere al balanţei comerciale, ar trebui să ajut ceea ce am: cooperativele mature, firmele mature, avem firme din 1990, 1991, ar trebui să le ajutăm, dacă au rămas în piaţă înseamnă că sunt viabile, sunt eligibile, au un potenţial economic şi atunci stăm şi ne gândim acum: cum e mai bine? Să-i consolidez, să-i ajut pe cei maturi, sau să şi dezvolt? Sau să merg în paralel şi cu una, şi cu alta, dar sursele de finanţare sunt aşa cum sunt, micuţe şi limitate.

Banii nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România

Reporter: Până la aprobarea Planului Național Strategic, va mai trece ceva vreme, însă avem aceşti doi ani de tranziţie în care Programul Naţional de Dezvoltare Rurală continuă, teoretic, cu aceleaşi măsuri, aşa cum a funcţionat din 2014 până în 2020.

Aurel Simion: Pe tranziţie avem măsuri vechi cu bani împrumutaţi din noul exerciţiu financiar, 2021-2027. Sunt doi ani de tranziţie, deja din 2021 s-a dus jumătate. Am avut discuţii în minister pe tema asta, am şi căzut de acord cu AFIR-ul să lansăm pe rând calupuri cam de câte două măsuri, una foarte atractivă şi una mai puţin atractivă, în aşa fel încât sistemul nostru, AFIR-ul, să poată să înglobeze, să poată să absoarbă. Pentru că nici să dai drumul la tot şi să blochezi tot sistemul, şi să faci un amalgam nu este bine. Trebuie să vedem şi capacitatea noastră de absorbţie, e vorba de absorbţie instituţională: câţi oameni avem, cât putem să prelucrăm, cât putem să controlăm şi aşa mai departe, mai vin şi firmele de consultanţă, ca să nu dai proiectele peste cap trebuie să le faci destul de aşezate. În luna iulie lansăm două măsuri, dintre care una foarte atractivă şi foarte căutată, sunt toate în dezbatere pe site-ul ministerului, vor fi 3,2 miliarde de euro. Ce trebuie să ştie opinia publică şi fermierii în general: 37% din bani se duc pe mediu, deci măsuri de mediu şi climă. Ne mai rămâne nu mult, vom încerca să fim echilibraţi în aşa fel încât să ajutăm exact sectorul unde noi suntem deficitari. Mai concret, pe perioada de tranziţie de exemplu, am introdus o măsură de prelucrare a soiei, ceea ce n-a fost. România produce la ora actuală cea mai bună soia, nemodificată genetic, materie primă care ulterior pleacă la export, deci noi exportăm şi subvenţia şi importăm şrotul de soia modificată genetic. Ceea ce pierdem de atâtea ori. Cu asemenea măsuri vom veni şi în Planul Naţional Strategic, punctual, după o analiză extrem de atentă, să vedem ce necesar avem, cât putem să absorbim. Că degeaba mă apuc eu să fac fabrici, dar n-am materia primă sau n-am suficientă materie primă. Trebuie să gândeşti totul foarte bine şi echilibrat.

Apropo de unităţi de procesare, de exemplu în panificaţie noi nu folosim decât 54% din capacităţile noastre de prelucrare, dar importăm pâine congelată, importăm patiserie congelată, pentru că noi nu avem şi n-am venit noi, minister, cu o politică în aşa fel încât să ne facem şi noi două-trei unităţi din astea. Avem un deficit de balanţă comercială de 310 milioane de euro pe hrana animalelor de companie, dar nu avem unităţi de prelucrare. Şi atunci ce facem? Ceea ce rezultă, subproduse din abator, mă duc şi plătesc 2-3 lei pe kilogram ca să le distrug, să le ard, când aş putea să le folosesc în partea astălaltă. Deci trebuie să fii foarte echilibrat, trebuie să ne cunoaştem nevoile, să ne cunoaştem necesităţile, şi acolo trebuie să intervenim. Că, de fapt, prin politică asta faci, intervii acolo unde tu, ca ţară, ai o problemă. Banii sunt puţini, să fim foarte clari, nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România.

Reporter: Ar putea fi stabilite câteva priorităţi şi acestea duse până la capăt.

Aurel Simion: Noi trebuie să gândim şi în viitor, să ne uităm puţin şi peste 15-20 de ani cam încotro se îndreaptă agricultura, spre ce se îndreaptă, unde merge cercetarea, cum va fi peste 30 de ani, că degeaba mă apuc eu acum să fac mastodonţi şi peste zece ani n-am ce face cu ei. Înseamnă că am pierdut. Trebuie să mergem mână în mână cu cercetarea, să ne uităm care e tendinţa, avem un studiu, inclusiv l-am discutat şi l-am pus în practică, aşteptăm rezultatele: tendinţa gastronomică a consumatorului român şi nu numai a consumatorului român. Degeaba o să investesc în mici la grătar, când ei nu mai consumă mici – dau şi eu un exemplu – consumă pârjoale sau consumă icre negre.

Reporter: Au apărut puncte gastronomice locale în mai multe localităţi. E un lucru binevenit pentru ceea ce înseamnă viitorul?

Aurel Simion: Şi aici trebuie făcute studii, pe punctele gastronomice. E foarte bine că am găsit înţelegere şi cu ANSVSA şi am putut coborî ștacheta la nivelul gospodăriei. Uşor-uşor, încep să se dezvolte şi mai opreşte şi un autocar... şi atunci sunt 15-20 de persoane – „dar nu pot să-ţi dau bon fiscal” – „dacă nu-mi dai bon, nu consum” şi aşa mai departe. Suntem în discuţii cu cei de la Finanţe şi cu ANSVSA să găsim o formulă în aşa fel încât totul să devină liniar şi corect.

E nevoie de zootehnie, ca să nu mai exportăm subvenția

Reporter: Ce ne puteți spune despre calendarul măsurilor pe care le aveţi în acest an?

Aurel Simion: Spre exemplu, în luna mai s-a dat drumul la măsura 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, la care am făcut şi o distincţie pentru zona montană, zonă defavorizată, așa cum este pentru instalarea tinerilor fermieri. Avem 20 de milioane puşi separat pentru tinerii din diasporă, ca să nu intre în „coşul mare” şi să nu aibă timp, că dumnealor au şi distanţă, şi au o măsură dedicată. La fel facem şi pentru zona montană.

Reporter: Dar au fost sume alocate pentru zona montană, spre exemplu pentru procesare, pentru acele mici abatoare, şi n-a venit nimeni. Şi cei care şi-ar fi dorit sau, mai bine zis, cei care făcuseră proiecte în urmă cu ani pe aşa-zisele abatoare mobile şi-ar fi dorit şi în restul ţării, nu numai în zona montană, ci şi la şes.

Aurel Simion: Banii nu se pierd, o să-i luăm şi o să-i ducem la alte măsuri. Sunt importante, din punctul meu de vedere, şi abatoarele. La o întâlnire cu o organizație profesională de la noi din țară, mi s-a zis că dacă vrei să dezvolţi cultura mare, s-o faci atractivă, dezvoltă prima dată zootehnia. Adică exact ce vă spuneam la început, creează necesitatea. Noi, dacă vom dezvolta zootehnia, nu ne vom mai plânge că exportăm materie primă, că exportăm subvenţie, dar avem nevoie de zootehnie. Apropo, şi prin PNRR am avut o măsură cu crearea a 100.000 de locuri de scroafe, pentru că avem o problemă cu carnea de porc, cea mai mare problemă. S-a dus matca, nu e vorba numai de pesta porcină africană, nu s-a investit în reproducţie la porc. Dacă măsura nu e atractivă, să ştiţi că fermierul sau românul se duce acolo unde e subvenţie. N-am văzut în ultimul timp ferme de reproducţie. A fost mai uşor, din păcate, să cumpărăm. Dacă ne aducem aminte, în situaţia de criză de anul trecut din martie, numai aici la minister câte telefoane ne-au venit pentru crearea acelor culoare verzi, pentru că ne mureau purceii în TIR-uri la graniţă, era şi frig. Vedeţi că importăm aproape trei milioane de purcei, material genetic.

Trebuie să le spun fermierilor: câștig ai la reproducţie. N-ai în mod special la creştere şi îngrăşare. Şi atunci? Crescătorii noștri au cumpărat atunci, anul trecut, cu 114 euro purcelul de 20 de kilograme şi l-au vândut – şi-mi pare rău – cu 5 lei pe kilogram la 120 de kg, deci a fost pierdere totală.

Benzile agro-silvice, în intențiile MADR

Reporter: La final, aș vrea să vorbim și despre Green Deal.

Aurel Simion: În opinia mea, România stă bine. Şi v-aş da un exemplu. Mergeți cu maşina din Anglia şi veniţi pe drumurile Europei până aproape de graniţa cu România, treci de Budapesta încoace, pe parbrizul maşinii n-o să vezi niciun fluture, n-o să vezi niciun gândac şi aşa mai departe. Înseamnă că acolo agricultura este extrem de intensiv făcută. La noi în România, dacă te duci de la Bucureşti până la Constanţa sau de la Bucureşti la Piteşti, o să trebuiască să oprești în fiecare benzinărie ca să ștergi parbrizul. Ceea ce nu avem noi, România: nu avem toate suprafeţele, şi mă refer în primul rând la pajişti, nu le avem trecute în culturi ecologice.

Reporter: Eu aş spune că n-avem patalamaua, nu avem acel certificat care să ateste că este ecologic...

Aurel Simion: Da, dar ca să vă dau dvs. certificatul trebuie să veniţi la mine, să vă înregistrez şi să şi dovediţi, trebuie să treceţi printr-un organism de certificare...

Reporter: E vorba despre birocraţie? Probabil că de asta se feresc producătorii sau asociaţiile care au păşunile.

Aurel Simion: Nu cred că despre birocrație e vorba. Să vă dau un exemplu, sunt foarte implicat, şi e o chestie personală, în risipa alimentară. Un cămin de bătrâni trebuie să vină la noi doar cu un dosărel să se înregistreze ca operator primitor, receptor. De ce nu o fac? De ce avem doar 14 la nivel naţional? Numai eu am semnat 5-6 adrese către consiliile judeţene şi ar primi alimente mai mult gratuit. Ce pot eu să fac? O să mă duc şi în judeţe să-i rog să vină. La fel şi cu produsul ecologic. Trebuie să ceri, prima dată. Şi după aia să văd că este ecologic. Lucrurile astea va trebui să se întâmple, în minister nu durează, cel puţin de când sunt eu, exclus a plimba pe cineva, nu, sunt foarte transparent, uşa e deschisă. Nu mă ocup eu strict de produsul ecologic, dar n-am auzit să vină cineva şi să stea la coadă ca să înregistreze o păşune în sistem ecologic. Şi subvenţiile sunt altele, ajutorul este altul pentru producţia ecologică. Avem acum în lucru, pe Directiva nitriţi, dacă tot mă întrebaţi şi ţine de Green Deal, suntem în negociere acum cu Comisia Europeană referitor la acea bandă de teren pe care trebuie s-o lăsăm liberă, fermierul să nu folosească nitriţi sau nitraţi, îngrăşăminte pe – CE zice – 5 m, eu am zis de la 1 la 3 m, pentru că nu trebuie să iau şi din potenţialul agricol al fermierului, pentru că e vorba de acea bandă pe lângă râuri, pârâuri şi aşa mai departe, pentru că oricum, prin lege, cursurile de apă sunt protejate de 6-12 m. Dacă mai las şi eu 5 m, atunci unde mă duc?, fermierul ce face?, de unde-l despăgubesc pe diferenţa de producţie? Tot pe Green Deal avem în intenție crearea acelor benzi agrosilvice. De ce sunt bune aceste perdele? Nu numai că ele creează microclimat, nu numai că stopează şi vântul, stopează şi înzăpezirea, viscolul îl atenuează, dar mă interesează, ca agricultor, îmbunătăţirea proprietăţilor solului. Într-o agricultură intensivă nu mai dai răgaz solului să se ducă un microorganism, un gândac, o râmă să se ducă în jos, să creeze acele culoare, apa să se infiltreze, aerajul, rădăcinile şi aşa mai departe. Prin aceste perdele agrosilvice, este foarte bine că se îmbunătăţeşte structura solului, avem în lucru tehnic să ne spună specialiştii cam în câţi ani se îmbunătăţeşte structura solului, în aşa fel încât după – să zic – zece ani o desfiinţăm, o redăm agriculturii şi o mut mai încolo. Deci, ce trebuie să fac eu, minister? Să vin cu măsuri, pe fermieri să-i ajut pentru acea producţie nerealizată. Afirm cu tărie că fermierii noștri, în mare parte, sunt extrem de pricepuți, iar în mine, ca secretar de stat în Ministerul Agriculturii, vor găsi mereu un sprijin.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Comitetul de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a avizat joi - 12 august 2021 propunerea Autorității de Management pentru PNDR privind criteriile de selecție și punctajele aferente acestora, punctajul minim, precum și alocarea anuală financiară pentru sesiunile de depunere proiecte din anul 2021 pentru următoarele submăsuri din PNDR: sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole” (alocare disponibilă – 760 de milioane de euro) și sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” (alocare disponibilă – 140 de milioane de euro).

Varianta finală a criteriilor de selecție poate fi consultată pe site-urile www.madr.ro și www.afir.info.

Referitor la calendarul lansării acestor măsuri, MADR intenționează lansarea sesiunilor de depunere proiecte în cursul lunii septembrie 2021.

Componentele aferente sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole” care vor avea alocare distinctă sunt:

• P 4.1.1 – Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei (vegetal);

• P 4.1.2 - Condiționare și procesare în fermă și marketing - vegetal (exceptând legumicultura și cartofii) – modernizarea exploatației;

• P 4.1.3 - Condiționare și procesare în fermă și marketing - zootehnic – modernizarea exploatației;

• P 4.1.4 - Tineri fermieri achiziție utilaje (vegetal și zootehnic);

• P 4.1.5  - Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL;

• P 4.1.6  - Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN;

• P 4.1.7 - Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare;

• P 4.1.8  - Condiționare, procesare și marketing - legume, cartofi  - modernizarea exploatației.

În ceea ce privește sM 4.2, vor fi două componente cu alocare distinctă:

• Componenta sM4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul  produselor agricole” (modernizare);
• Componenta sM4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” - investiții noi SOIA/ Proteice (investiții noi, extindere și modernizare).

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La sfârșitul lunii iulie, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat primele sesiuni din acest an disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020). Mai jos, calendarul estimativ publicat de AFIR pentru lansarea sesiunilor de depunere a proiectelor aferente anului 2021.

Până în prezent, sunt lansate două măsuri, respectiv cea pentru asigurarea producției agricole și cea destinată grupurilor de producători.

Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” este funcționlă în perioada 28 iulie – 31 octombrie 2021, având o alocare financiară disponibilă de 31,2 milioane euro, cu sprijin nerambursabil de 70%.

Depunerea cererilor de finanțare pentru sectorul vegetal – cultura de toamnă 2020, cultura de primăvară 2021 și sectorul zootehnic (pentru polițele de asigurare încheiate în anul 2021) se realizează continuu, până la epuizarea fondurilor.

Submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” este funcțională în perioada 29 iulie – 29 octombrie 2021, având o alocare financiară disponibilă de 6,7 milioane euro.

Pot obține finanțare grupurile de producători din sectorul agricol care sunt recunoscute oficial de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare. De asemenea, sunt eligibile și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se va acorda pe baza valorii producției comercializate (VPC) aferente produselor/grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000/an.

Sprijinul se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I - 10%, Anul II - 8%,·Anul III - 6%, Anul IV - 5%, Anul V - 4%.

Abonamente Revista Femierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Odată cu comunicarea oficială a Comisiei Europene către Parlamentul European din data de 20 mai 2020, prin care se făcea publică strategia dorită a se implementa și cunoscută sub numele de ,,Farm to Fork”, s-au lansat și câteva obiective ambițioase privind modularea tehnologiilor agricole, iar unul dintre acestea este reducerea consumului de pesticide cu 50% până în anul 2030.

În altă ordine de idei, a apărut și opinia, din ce în ce mai puternic și mai larg manifestată în rândul fermierilor și organizațiilor profesionale ale acestora, că această dorință (cel puțin în prezent) va afecta în mod fundamental competitivitatea și durabilitatea fermelor europene în raport cu cele din alte țări, mai ales cele din America.

Toată această formulare se regăsește, mai exact, într-o mică alocare de spațiu din cadrul comunicării, unde se arată: ,,Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a reduce cu 50 % nivelul general de utilizare și de risc al pesticidelor chimice, precum și pentru a reduce cu 50 % utilizarea de pesticide mai periculoase, până în 2030. Pentru a deschide calea către alternative și pentru a menține veniturile fermierilor, Comisia va lua o serie de măsuri.” (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European din 20.05.2020).

Dar, din păcate, așa cum este obiceiul birocratic al funcționarilor europeni, atunci când nu este foarte clar cum se dorește a se face un lucru sau nu se cunoaște exact tipul de răspuns, sau intensitatea acestuia din partea celor care vor trebui să implementeze măsura, se merge pe un sistem de a ,,se arunca năvodul” pentru a se vedea ce se întâmplă ulterior, modalitate aplicată și în acest caz. Spun acest lucru deoarece în mod oficial nu există încă nicio comunicare publică cum se va implementa măsura și care vor fi procedurile, dar voi reveni mai jos la aceste aspecte.

Am arătat, cu altă ocazie, că la fel cred că se întâmplă și în cazul dorinței Comisiei de a se ajunge ca 25% din suprafața agricolă europeană să fie cultivată ecologic sau nivelul de folosire a îngrășămintelor chimice să scadă cu 40%, obiective de apreciat și de dorit a fi implementate în condițiile schimbărilor climatice globale, dar care cred că vor fi fără finalitate, dacă nu se vor implementa la nivel global, nu doar european, aspect care nu este chiar simplu de realizat.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm niște cifre simple, referitoare la consumul de pesticide raportate la terenul agricol (include teren arabil, teren cultivat cu vii, legume, livezi, etc. și pășunile, și fânețele), cifre care sunt prelucrate după informațiile oficiale din FAOSTAT și au în vedere perioada 1990-2018, deci aproape 30 de ani.

Pentru a putea face niște comparații cât mai sugestive, am făcut 4 grupe de țări, una a celor cu tehnologii ,,libere”, adică unde se folosesc pe scară largă inclusiv tehnologiile OMG (modificate genetic), și am în vedere Argentina, Brazilia și SUA.

A doua grupă este reprezentată de forțele agricole din vestul Europei și mă refer la Franța, Germania și Belgia, apoi, a treia grupă, un număr de țări din centrul și estul Europei comunitare, și am avut în vedere Austria, Ungaria, Bulgaria și România, și ultimul grup este cel al țărilor care sunt deja forțe agricole din punctul de vedere al producțiilor totale de produse agricole, nu și al tehnologiilor (încă), sau mai exact al randamentelor la hectar, și aici am avut în vedere Rusia și Ucraina.

Cifrele prezentate se referă la kilograme de substanță activă, așa cum este clasificarea FAO, fără a se preciza alte date sau forme de comparație, deci pot apărea aici anumite nuanțe, cum ar fi folosirea pesticidelor sulfonilureice, caracterizate prin aplicarea de doze foarte mici, de până în 100 gr de produs comercial/ha, ceea ce în mod normal influențează consumul raportat la hectar, dar acestea sunt datele.

Analizând datele din tabelul nr. 1, vom observa în cazul Argentinei și al Braziliei o creștere a consumului de pesticide între anii 1990-2010, cu peste 750%, adică asta arată că aceste țări au parcurs o fază de dezvoltare puternică a agriculturii și având un vârf al consumului în anul 2010, după care a urmat o relativă plafonare a consumului de pesticide.

Această creștere a consumului s-a înregistrat inclusiv între anii 2000 și 2005, perioadă de introducere și dezvoltare a culturilor modificate genetic, în special la soia și porumb, care, contrar multor opinii, nu au adus o reducere a consumului de pesticide, în condițiile în care de exemplu cultura de soia modificată genetic a ajuns să reprezinte peste 20% din suprafețele totale de cultură din Argentina sau Brazilia.

În comparație, se poate vedea maturitatea agriculturii americane, care între 1990 și 2018 are variații extrem de mici ale consumului total de pesticide, chiar și în perioada ulterioară dezvoltării culturilor modificate genetic, aspect care pentru mulți poate constitui o surpriză, în sensul că o agricultură destul de ,,hulită” din punctul de vedere al protecției mediului are alte realități în raport cu percepțiile noastre.

Dacă trecem Atlanticul, vom constata în vestul Europei că în cazul țărilor precum Franța, Germania și Belgia, realitățile se schimbă, iar consumul de pesticide apare mult mai ridicat, cu vârful de consum în cazul Belgiei, unde consumul este în jurul a 5 kg substanță activă/ha teren agricol.

În plus, în ultimii ani tendințele în cazul acestor țări (Franța, Germania și Belgia) nu sunt clar manifestate și nu se poate afirma că are loc cu adevărat o reducere a acestui consum în vreuna din cele 3 țări menționate, cu toate presiunile de mediu existente în societate.

Dacă comparăm țările din vestul Europei cu cele din America, am considera la prima vedere cum consumul de pesticide este clar mai mare în cazul țărilor europene, dar vom vedea mai jos că realitatea trebuie analizată luând în calcul și un alt factor extrem de important, respectiv ponderea suprafeței arabile din total suprafață agricolă.

Analizând țările din centrul și estul Europei, vom constata în cazul Austriei că în ultimii doi-trei ani a înregistrat o creștere accelerată a consumului de pesticide, cu peste 35%, fapt dat de suprafețele însemnate de rapiță, unde consumul de pesticide este ridicat, iar interzicerea neonicotinoidelor pare a influența în mod semnificativ creșterea consumului de insecticide (vom reveni cu un articol pe această temă).

Nu trebuie să uităm că asistăm la această creștere în condițiile în care Austria este și campioana europeană a suprafețelor lucrate ecologic și care reprezintă 25% din suprafața agricolă, dar impactul este neglijabil asupra consumului de pesticide, fiindcă suprafețele ecologice sunt reprezentate de pășuni alpine care oricum aveau un consum mic de pesticide și în agricultura convențională.

Apoi, dacă mergem mai departe, vom constata în cazul Ungariei că a existat o tranziție  de la agricultura de stat a anilor `90 la noua agricultură privată pe baze capitaliste, care s-a manifestat ca principiu în cazul tuturor țărilor foste comuniste și, normal, a influențat și consumul de pesticide în agricultură.

Diferența este dată de faptul că în cazul Ungariei s-a atins cel mai scăzut consum de pesticide în jurul anului 2000, după care a avut loc o creștere accelerată a acestuia, urmată de o stabilizare relativă în cazul ultimilor 20 de ani, ceea ce se coroborează cu nivelul atins de agricultura ungară, unde tehnologia se aplică mult mai uniform între exploatațiile mici și mari.

Surprinzător, Bulgaria se aseamănă din acest punct de vedere destul de mult cu Ungaria, cu mențiunea că acum consumul de pesticide este mult mai mare decât cel moștenit din perioada comunistă, iar vecinii de la sud de Dunăre au turat motoarele de dezvoltare a sectorului agricol cu mult mai mult decât în cazul României.

Amintind de România, este de menționat că nu am reușit la acest moment, la 30 de ani de la Revoluție, să atingem măcar 40% din consumul de pesticide de atunci și asta nu datorită aplicării unor tehnologii de top, ci doar datorită incompetenței politice de a gestiona acest sector și unde tot felul de neaveniți au ocupat scaunele de demnitari, nereușind să pună bazele agriculturii pe fundații serioase, astfel încât pe mai mult de jumătate din suprafața agricolă a țării tehnologiile aplicate sunt de-a dreptul rudimentare.

Totuși, putem fi ,,mândri” că nu suntem singura țară incapabilă de evoluție în domeniul agricol și o situație asemănătoare este și în Ucraina, unde, la fel ca și la noi, abia au atins 50% din consumul de pesticide din anii ‘90. La acest tandem de țări se adaugă Rusia, care prost a lucrat și lucrează în continuare terenul agricol, dar, timid, se manifestă o tendință de creștere a acestui consum de pesticide. În cazul Rusiei și în cel al Ucrainei, doar volumul producțiilor este impresionant, nicidecum gradul de intensivizare a producției, situație cu care ne mândrim și noi că suntem mari și tari, dar doar ca volum al producțiilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui, nu și ca randamente la hectar, adică, cum era o vorbă, mușchi are, cap ce-i mai trebuie.

Un alt aspect de care s-a ținut seama în analiză (așa cum am menționat și mai sus) este ponderea terenului arabil din total teren agricol, indicator care va permite o analiză mai obiectivă a comparațiilor între consumurile țărilor din America cu cele din Europa, de exemplu.

Importanța acestui indicator apare din faptul că în cazul țărilor din America, ponderea terenului arabil din total teren agricol  este mică, cum ar fi în Argentina, de circa 23%, în Brazilia, de 26%, iar în cazul SUA ponderea este medie, adică de circa 44%. Adică, mai simplu spus, acest indicator arată că în principal restul terenului agricol este folosit pentru creșterea animalelor prin pășunat, unde consumul de pesticide este foarte redus și apoi mai poate fi folosit într-o mai mică măsură pentru alt fel de culturi, cum sunt livezile, viile sau terenurile pentru legumicultură.

O altă observație contrară miturilor frecvente este reprezentată de faptul că suprafața agricolă totală în Argentina și Brazilia a crescut în ultimii 30 de ani cu cifre între 3 și 6%, adică foarte mici la orizontul de timp, cu toate că defrișările din Amazonia sunt puse în cârca agriculturii (repet, cifrele sunt de la FAOSTAT), dar nu cred că pe drept, după aceste date.

Dacă ne întoarcem în Europa, prin comparație, ponderea terenului arabil din total teren agricol în cazul unor țări cum sunt Franța, Germania sau Belgia oscilează între 62 și 70%, la care se adaugă suprafețe intensiv lucrate, cum sunt plantațiile de pomi, vii, sau legume și unde consumul de pesticide este accentuat datorită numărului mare de tratamente și care influențează semnificativ consumul total de pesticide.

În cazul în care consumurile de pesticide le-am raporta doar la terenurile arabile (cum se vede în tabelul nr. 2), constatăm că diferențele între consumurile totale de pesticide la țările din America de Sud și Nord comparativ cu Europa de Vest se schimbă, în sensul că în Argentina și Brazilia consumul de pesticide pe hectarul de teren arabil este mai mare decât în Franța sau Germania, cu toate că în cazul primelor țări culturile modificate genetic ocupă ponderi foarte importante.

Campionii consumului de pesticide în situația noastră rămân fermierii belgieni, în timp ce chiar și cu acest indicator luat în calcul,  consumul agriculturii americane este la nivelul agriculturii din Ungaria sau Austria, asta pentru că intensivizarea culturilor de cereale păioase (de exemplu) nu este stimulată, iar producțiile sunt la nivelul a 3.500 kg/ha, comparativ cu medii de peste 7.000 kg/ha în țări ca Franța, Germania sau Belgia, aspect care se întâlnește și la alte culturi.

Fără a avea pretenția adevărului absolut, cred că aceste prime cifre merită atenție măcar prin faptul că ridică niște semne de întrebare în raport cu eficiența culturilor modificate genetic asupra reducerii consumului de pesticide, fără a se discuta de sistemele tehnologice globale. Nu vorbim aici de eficiența economică și nici de ușurința aplicării acestor tehnologii, unde realitatea poate și este alta, dar din punctul de vedere al dorinței de mediu a Comisiei europene lucrurile sunt discutabile și cred că trebuie făcută o analiză mai profundă a implicațiilor.

Un alt aspect este că la acest moment agricultura americană pare a fi cea mai echilibrată  din punctul de vedere al acestui consum și cred că au găsit un echilibru între tehnologiile convenționale, sistemele de cultură a plantelor OMG și au început și dezvoltarea suprafețelor ecologice. Statul a înțeles că anumite culturi mai bine le subvenționează decât să le dezvolte productivitatea în dauna unor costuri de mediu și am arătat mai devreme situația culturii de grâu.

Fără a continua dezvoltarea subiectului în acest material care este limitat ca spațiu, îmi pun totuși întrebarea cum se va reduce consumul de pesticide în Europa comunitară? Doar prin simpla reducere cu 50% atât la cei care aplică peste 8 kg substanță activă la hectar, cât și la cei care abia aplică un kg la hectar, cum este cazul României? Care vor fi criteriile de raportare și comparație între agriculturile mature din vestul Europei cu cele în curs de formare din est? Sau cum vom rezista în fața competiției unor țări ca Brazilia și Argentina, care au și consumuri ridicate de pesticide, dar utilizează și culturi modificate genetic? Își va permite Europa să reducă productivitatea la culturi de genul cerealelor păioase, al rapiței sau al sfeclei de zahăr, care au un consum foarte ridicat de pesticide, doar pentru a-și îndeplini ambițiile de mediu, care nu sunt foarte clar și hotărât asumate de alte țări mari producătoare în agricultură?

România ca să își atingă potențialul agricol se estimează că ar trebui să aibă un nivel de consum ca Franța sau Germania, ceea ce ar însemna să înregistrăm o creștere de peste patru ori față de consumul actual, dar oare când ar fi posibil acest lucru, în condițiile în care mai adunăm lucerna cu furca sau săpăm manual porumbul?

Deocamdată, noi, cei mulți care activăm în domeniul agriculturii, nu știm nici ce se dorește și nici cum se dorește, dar, din păcate, nici nu are cine să întrebe aceste lucruri. Poate se va înțelege odată că nu fermierul mic sau mare este problema, ci cine îi ajută și pe unii, și pe alții. În cazul nostru, toți se ajută singuri, cum pot, fiindcă nu are cine altcineva.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a modificat Ghidul Bazei de Date cu Prețuri de Referință, utilizat pentru evaluarea proiectelor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul programelor naționale de dezvoltare rurală.

Având în vedere creșterile prețurilor pentru materiile prime, s-a impus adaptarea la contextul economic și social actual prin modificări aduse Ghidului Bazei de Date cu Prețuri de Referință.

„Baza de Date cu Prețuri de Referință pusă de AFIR la dispoziția beneficiarilor PNDR este un instrument util atâta timp cât reflectă realitatea din piață. Scopul modificărilor pe care le-am realizat acum este tocmai acesta – referința corectă la piață. În condițiile în care, în această perioadă, dinamica prețurilor este una accelerată, avem obligația să-i ajutăm pe cei care planifică achiziția de utilaje sau echipamente să poată face un calcul real al bugetelor, din punctul de vedere al achiziției. Astfel, modificările de preț pot fi operate în Baza de date în cel mai scurt timp”, a declarat Mihai Moraru, director general AFIR.

Conform noilor proceduri, pe fondul situației speciale din ultima perioadă în care prețul materiilor prime a crescut substanțial, în decursul anului 2021, actualizarea prețurilor se poate realiza o dată la trei luni, la solicitarea oficială a celui care a înscris elementele respective în Baza de Date a AFIR, însoțită de o comunicare oficială din partea producătorului.

Această prevedere este o excepție de la regula de bază, care prevede că actualizarea prețurilor se face la cel puțin șase luni, dacă prețurile elementelor din Baza de Date au crescut cu până la 5% în ultimele 12 luni. Dacă prețurile elementelor au crescut cu mai mult de 5% în ultimele 12 luni, modificarea prețurilor se poate face la 12 luni de la actualizarea anterioară, indiferent dacă producătorul/ importatorul/ dealerul a solicitat modificarea prețurilor o dată la trei luni sau mai rar.

Din ianuarie 2022, se va reveni la actualizarea prețurilor conform regulii de bază.

*****

Prin Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR), AFIR înlesnește accesul solicitanților de fonduri europene la informații, simplificând în același timp procedura de achiziție. Astfel, elementele care se regăsesc în această Bază de date pot fi achiziționate de către beneficiarii privați PNDR în mod direct, fără a mai parcurge nicio altă procedură de achiziție. Ghidul actualizat al BDPR este disponibil pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Informații utile – Baze de date cu prețuri de referință.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html