boualem saidi - REVISTA FERMIERULUI

Boualem Saidi preia conducerea Diviziei Crop Science a companiei Bayer, coordonând operațiunile pentru grupul de țări România, Bulgaria și Republica Moldova.

Boualem Saidi este inginer agronom și este alături de Bayer de 25 de ani, în mare parte deținând până acum roluri comerciale și de management general. A lucrat în diferite părți ale lumii, învățând și contribuind la dezvoltarea agriculturii în Europa, Africa și Asia. Din octombrie 2018 până acum, a fost Head of Global Asset Management SeedGrowth la Bayer.

„Mă simt onorat și privilegiat să mă alătur și să conduc Divizia Crop Science a grupului de ţări România, Bulgaria și Republica Moldova. Am găsit aici o organizație cu adevărat orientată către client, Bayer fiind lider de piață în această parte a lumii și având marea responsabilitate, dar și privilegiul de a modela viitorul agriculturii. Scopul meu principal este de a crea soluții personalizate pentru fiecare client în parte, soluții care creează o valoare mai mare pentru fermieri, în timp ce ne consolidăm și devenim un model în toate aspectele durabilității. Nu am absolut nicio îndoială că aceasta va fi una dintre cele mai interesante experiențe în aducerea la viață a viziunii noastre ”, a spus Boualem Saidi.

În opinia noului șef al Diviziei Bayer Crop Science România, Bulgaria și Republica Moldova, unele dintre principalele provocări din această zonă sunt impactul reglementărilor și scepticismul societății în ceea ce privește agricultura. „Mulți oameni nu mai înțeleg cum se cultivă mâncarea și nici nu conștientizează progresele care s-au făcut pentru creșterea durabilității. Mulți nu văd avantajele produselor și tehnologiilor noastre, ci se concentrează mai degrabă asupra riscurilor. În calitate de companie și ca industrie în general, avem datoria de a crește constant nivelul de cunoaștere cu privire la necesitatea de a produce o cantitate suficientă de alimente sănătoase și accesibile. Prin urmare, consider că aceasta este una dintre sarcinile majore și o mare oportunitate de a merge mai departe, prin intensificarea dialogului nostru deschis și transparent cu societatea, pentru a informa și educa, în timp ce suntem dedicați sustenabilității”, a precizat Boualem Saidi.

Operațiunile locale ale companiei Bayer în grupul celor trei țări, România, Bulgaria și Republica Moldova, au atins o cifră de afaceri de peste 335 de milioane de euro în 2019, din care divizia Crop Science are 62%, divizia Pharmaceuticals 27% și divizia Consumer Health 11%. Cu stația de procesare a semințelor din România, de la Sinești, Bayer a ajuns la exporturi de semințe de peste 65 de milioane de euro în 2019. Bayer are peste 480 de angajați în cele trei țări, cu sediile principale în București și Sofia.

Publicat în Știri

Publicitate

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista