Supărat pe Austria că se opune aderării țării noastre la spațiul Schengen, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați fermieri români, Dimitrie Muscă ne-a transmis că joi, 8 decembrie 2022, închide conturile bancare de la BCR – Erste Bank, unitate cu care lucrează de ani buni firmele pe care le administrează în vestul țării.

„Astăzi închid două conturi bancare la BCR aparținând CAI Curtici și CAI Olari. Am luat această decizie din cauza votului acordat de Austria, de a nu intra România în spațiul Schengen, o decizie nejustificată. Olanda și-a reevaluat poziția, iar Austria a rămas singura țară din Uniunea Europeană care se opune aderării țării noastre la Schengen. Prin boicotarea băncii cu care lucrez de ani de zile și care are capital austriac, îmi exprim dezaprobarea față de Austria”, a precizat dr. ing. Dimitrie Muscă, director general Combinatul Agroindustrial Curtici – județul Arad.

Dimitrie Muscă și fiul său, Călin, administrează un business integrat, cu o cifră de afaceri de ordinul zecilor de milioane de euro și investiții pe măsură, de la cultivarea cerealelor și creșterea animalelor până la fabricarea produselor de panificație, lactate, preparate din carne, având propriile magazine de desfacere în partea de vest a țării.  

România este stat membru UE din anul 2007, însă nu face parte din spațiul Schengen și pare că momentul aderării este încă departe.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vineri, 7 octombrie 2022, la Ferma Rugan din Sânnicolau Mare – județul Timiș, este „Ziua Porților Deschise”, cu prilejul aniversării a 30 de ani de existență a fermei care are astăzi 50 de capete de vaci pentru lapte. Curtea fermei aflată la vreo 50 km de Timișoara este plină de copii, dar și de fermieri din județele Timiș și Arad.

Pe lângă degustări de lapte și produse lactate obținute în fermă, gazdele au organizat o masă rotundă cu tema „Ferma Rugan, o poveste de 30 de ani. Prezent și viitor”.

Cătălin Rugan, proprietarul fermei, a beneficiat de un proiect cu finanțare europeană în valoare de 870.000 euro, în urma căruia exploatația a devenit complet robotizată, fiind prima de acest fel din județul Timiș. Animalele fermei Rugan dispun de tot confortul pentru a da producții bune, Cătălin Rugan asigurându-le zilnic și porția de muzică, Mozart şi Vivaldi.

„Tehnologia de aici, dar şi muzica simfonică, fac ca văcuţele să fie mult mai relaxate, iar acest lucru se vede în producţia de lapte, mai mare cu 30%. Am înlocuit oamenii cu roboți din cauza lipsei de forță de muncă. Orice problemă e semnalată pe telefon, printr-o aplicaţie. Iar pe câmp, cu drone facem tot. Am încercat, am tot căutat tot felul de soluţii, din păcate singura soluţie şi cea mai bună, o reprezintă roboţii. Tehnologia e mult mai benefică”, ne-a zis Cătălin Rugan.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Doar uniți suntem puternici. Tot auzim asta și tot vorbim despre asociere, despre unire, despre câte se pot face în agricultură dacă ar exista unitate, consens. Din păcate, nu există.

Lumea agricolă este oglinda societății noastre. O societate dezbinată, caracterizată de vrajbă, de invidie, răutate, chiar ură, dacă ne uităm, de pildă, la dialogurile din social media. Toți le știm pe toate, ne pricepem la orice, răspundem agresiv oricărei situații sau oricui atunci când nu ne convine, ne dăm informați când de fapt suntem urechiști (ascultăm de la unii sau alții fără a ne informa de la specialiști, propovăduind astfel răul). La fel se întâmplă și în lumea agricolă. Sfaturile tehnice sunt cerute pe rețele de socializare, unde încep să curgă părerile avizate și neavizate, și mai mult, în spațiul virtual ideile, părerile nu se discută, nu se dezbat, ci acolo unul e mai deștept ca altul, întâlnim răutăți între fermieri, că ăla mare îi ia pâinea de la gură ăluia mai mic, ba altul e prea bătrân și ce mai caută să vorbească, altul e străin și ne-a furat pământurile... Constructiv, nimic. Totuși, toți muncesc pământul, toți îngrijesc de animale, de afacerile lor, mai mici sau mai mari.

În lumea agricolă nu există consens.

Se încheie un an agricol greu, începe altul care se arată și el dificil. Agricultorii români se plâng de tot soiul de lipsuri și arată cu degetul la colegii lor europeni care-și cer drepturile în stradă, se uită și scriu pe facebook cum fermierii francezi, germani ori polonezi demonstrează pe străzi cu utilaje și animale. Dar ai noștri fac prea puțin sau mai nimic pentru a fi europeni. Când nu vom mai ascunde gunoiul sub preș, când vom face curat în societatea noastră, când nu vom mai sta cu capul plecat și ne vom uita unii în ochii celorlalți fără invidie și ură, abia atunci vom putea mișca lucrurile astfel încât să ne fie bine.

Agricultorii noștri sunt divizați. Avem o mulțime de asociații și federații, care, în loc să lucreze împreună, își pun piedici. Ne uităm peste granițele țării cum își valorifică europenii producțiile, ÎMPREUNĂ, vizităm ferme, asociații, cooperative de afară, le admirăm, dar când revenim în țară continuăm să fim români...

Vorbim și nu facem nimic. Vrem strategii, vrem legislație, toate rămân la stadiul de dorințe, de intenții, nu se construiește nimic.

Problema pe care o văd eu este implicarea politică a agricultorilor. Singura politică pe care ar trebui să o propovăduiască oricine are activitate în sectorul agroalimentar este politica agricolă. Fermierul, industriașul nu au ce căuta în politică. Fermierul român nu iese în stradă pentru că supără partidul din care face parte. Apoi, mai e teama că își trimit autoritățile organele de control în fermă.

S-a întâmplat de multe ori ca legi bune pentru agricultură să nu fie votate chiar de parlamentari cu afaceri agricole doar pe motiv că au fost inițiate de cei cu alte culori politice. Agricultura trebuie să aibă o singură culoare și o voce unică în frunte, pentru a merge ca pe roate.

Vrem rentabilitate, atunci să ne unim!

Să ne uităm în oglindă cu sinceritate și să recunoaștem că trebuie să ne schimbăm. Să ne analizăm pe noi și să nu mai judecăm. Să clădim împreună societatea la care visăm și să facem agricultura la care privim peste gard. Avem cu ce și cu cine.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că plătește ajutorul excepţional acordat producătorilor din sectoarele suin şi avicol. Suma autorizată la plată este de 129.166.260,85 lei și se acordă solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile HG nr. 1053/2022.

66.094.375,68 lei sunt de la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), iar 63.071.885,17 lei provin din finanțare externă nerambursabilă.

Valoarea totală acordată pentru fiecare beneficiar din sectorul suin s-a calculat în funcție de capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 150.000 euro.

Valoarea totală acordată pentru fiecare beneficiar din sectorul avicol s-a calculat în funcție de capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 100.000 euro.

Suma totală de 129.166.260,85 lei este defalcată astfel:

• 71.759.029,21 lei pentru creșterea și/sau îngrășare și/sau reproducția suinelor;

• 57.407.231,64 lei pentru creșterea și/sau reproducția și/sau incubația păsărilor.

Cursul valutar este stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru un euro.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Petre Daea, a participat, pe 26 septembrie 2022, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish), desfășurată la Bruxelles. Ministrul român al Agriculturii a intervenit pe tema revizuirii Directivei privind emisiile industriale.

România nu este de acord cu o reducere drastică a numărului de animale și consideră că este necesară reanalizarea pragului de 150 UVM pentru fermele de animale în vederea reducerii emisiilor de metan și amoniac.

În opinia lui Petre Daea, revizuirea Directivei privind emisiile industriale va afecta toate fermele și în mod deosebit fermele mici și mijlocii. Costurile impuse determinate de revizuirea Directivei sunt mult mai ridicate și mai complexe decât cele prezentate, ceea ce ar însemna surse suplimentare de finanțare pentru a susține fermierii în vederea realizării acestui obiectiv.

„România are mari rezerve privind reducerea numărului de bovine și reducerea drastică a unui prag atât de scăzut la 150 UVM pentru fermele de animale în vederea reducerii emisiilor de metan și amoniac. Considerăm că nu s-a ținut seama de specificitatea fermelor ecologice tradiționale, de tip extensiv, precum și de tipul de agricultură specific. În România încărcătura de animale pe unitatea de suprafață este sub media europeană. Prin urmare, emisiile sunt scăzute. Propunerea de reducere a emisiilor industriale va impune poveri financiare și administrative determinând scăderea numărului de animale din țările membre, implicit scăderea ofertei pe piață, care va fi compensată de țările terțe ce nu au aceste standarde ridicate de mediu”, a arătat ministrul român al Agriculturii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În ședința Guvernului din data de 21 septembrie 2022 au fost aprobate plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și cuantumul acestora, pentru anul de cerere 2022.

Prin actul normativ adoptat se aprobă plafonul de 185.483.810 euro, care se acordă crescătorilor de animale pentru anul de cerere 2022, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, repartizat astfel:

a) 1.680.000 euro pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte;

b) 13.125.000 euro pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

c) 71.300.000 euro pentru speciile ovine/caprine;

d) 99.324.810 euro pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

e) 54.000 euro pentru specia viermi de mătase.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor menționate anterior la efectivul de animale eligibile/kg gogoși crude de mătase eligibile.

„Crescătorii de animale care beneficiază de sprijinul cuplat în sectorul zootehnic vor primi, în premieră anul acesta, avansul APIA. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a făcut demersuri în acest sens, iar Comisia Europeană a aprobat, astfel încât în anul 2022 avansul pe care îl pot solicita fermierii noștri este de 70% din suma cuvenită”, a declarat ministrul Petre Daea.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, cu rambursare din FEGA, în limita sumelor aprobate cu această destinație MADR pentru anii 2022 și 2023.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Marți, 20 septembrie, Guvernul României, mediul de afaceri și băncile au semnat convenţiile de garantare pentru noul program guvernamental IMM Invest Plus, în anul 2022, cu cele șase componente: IMM Invest România, Agro IMM Invest, IMM Prod, Garant Construct, Innovation şi Rural Invest.

Suma alocată de Executivul de la București prin acest program este de patru miliarde euro. Obiectivul noului program IMM Invest Plus 2022 este depășirea dificultăților economice create de invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Sorin Moise a fost prezent la ceremonia de semnare. „Scopul este unul singur, susținerea producției românești și a locurilor de muncă. Oferim antreprenorilor sprijin sub forma garanțiilor de stat pentru împrumuturi sau sub forma granturilor, în scopul susținerii și continuării activității. Astfel de programe au capacitatea de a asigura continuitate și dinamică economiei României”, precizează Sorin Moise.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, alături de Fondul Român de Contragarantare şi de Fondul de Garantare a Creditului Rural sunt cele trei insituții care au fost mandatate de către Ministerul Finanţelor pentru a implementa schema de ajutor de stat IMM Invest Plus.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

A XVII-a ediție a sărbătorii crescătorilor de ovine „Țurcana – Regina Munților” are loc pe 25 septembrie 2022, în județul Hunedoara, la Costești, comuna Orăștioara de Sus. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, cu scopul de a promova rasa Țurcană.

„Acest festival dedicat rasei de ovine Țurcană este o ambiție personală. Am inițiat această sărbătoare pentru zonă și mă bucur din suflet că s-a dezvoltat foarte mult și a luat o amploare națională, fiindcă fermieri din toată țara vin la Costești, schimbă păreri și discută cu crescătorii din județul Hunedoara. E un festival cu care ne mândrim. Am pus comuna Orăștiora de Sus pe harta turistică”, a afirmat Dumitru Andreșoi, președintele Asociației „Dacia”. Aşezarea din Munţii Orăştiei este deja un vechi loc de întâlnire al crescătorilor de oi, iar sărbătoarea dedicată acestora a devenit o manifestare de tradiţie a satului hunedorean.

Și la această a XVII-a ediție, atracțiile festivalului vor fi ovinele expuse în boxe și mâncărurile tradiţionale - balmoşul, virşlii, pastrama, tocăniţa, plăcintele, brânzeturile şi mezelurile de oaie. Totodată, sărbătoarea crescătorilor de oi mai are în program un simpozion și nelipsitul spectacol folcloric.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara este recunoscută ca societate de ameliorare care conduce Registrul genealogic pentru ovinele din rasa Țurcană.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

Ajutoarele nu se cumulează

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

E necesară educația consumatorului

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

Pârghii economice irosite

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

Produsele ecologice, o iluzie

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a fost pus în dezbatere publică, luni – 29 august 2022, proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic (SCZ), precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul de cerere 2022.

Conform proiectul de HG, pentru anul de cerere 2022, plafonul pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic este de 185.483.841 euro.

Sprijinul (SCZ) acordat crescătorilor de animale se repartizează astfel:

a) 1.680.000 euro, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

b) 13.125.000 euro, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

c) 99.324.810 euro, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

d) 71.300.000 euro, pentru speciile ovine/caprine;

e) 54.000 euro, pentru specia viermi de mătase.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, respectiv la kilogramele de gogoşi crude de mătase eligibile.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html