Miercuri, 15 septembrie 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început autorizarea la plată a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, în conformitate cu OUG nr.58/2021.

Ajutorul de stat pe cap de animal este de 140,37 lei, iar pe tona de lapte ajutorul este de 541,87 lei.

Suma totală autorizată la plată este de 225.529.364,50 lei din care: pentru efectivul de bovine - 182.700.117,60 lei și pentru cantitatea de lapte - 42.829.246,90 lei.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 de euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.

Potrivit APIA, au fost depuse 93.618 cereri, iar în urma verificărilor administrative efectuate a rezultat un număr de 93.005 cereri eligibile pentru un total de 1.301.561 de capete animale eligibile și o cantitate de lapte eligibilă de 79.039.708 tone.

Reamintim că plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:

• 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;

• 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Șăulia, în județul Mureș, membri ai Federației Crescătorilor de Bovine din România s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele sectorului, dintre care cea mai gravă era cea legată de sprijinul care ar trebui să vină din partea autorităților. Am fost prezenți la întâlnire și am reținut câteva opinii legate de acest lucru, dar și despre alte probleme conexe.

Situația acestui sprijin este, după cum se știe, controversată. Pe de o parte, cuantumul a scăzut continuu, iar pe de altă parte, modul de atribuire a determinat o situație nefirească, adică, primesc bani cei care au avut animale la un moment dat, în condițiile în care ei nu le mai au, iar cei care le au acum nu primesc nimic. Profitându-se de conjunctura creată de alocarea unor fonduri pentru cei afectați de criza economică provocată de pandemia de Covid-19, s-a stabilit, de comun acord cu fermierii, ca subvenția pe cap de animal să fie minimizată, iar ajutorul să fie primit în mod real pe calea ajutorului de covid. Numai că acesta nu vine sau vine destul de greu. În momentul discuției, se punea încă problema cui se va acorda acest ajutor, ce dimensiune trebuie să aibă ferma care să primească ajutor și pe ce criterii să se stabilească această valoare. În federație sunt și fermieri care au animale de ordinul sutelor de capete, dar și dintre cei care nu depășesc 10, 15 capete sau chiar mai puțin.

Fermieri mici, fermieri mari

De altfel, există o polemică la nivelul agricultorilor, care împarte societatea acestora în fermieri care au performat peste un anumit prag, susținând piața cu produsele lor, numindu-i fermieri mari, și cei care nu reușesc să participe la piață cu mare lucru, având un randament mai scăzut, numiți, evident, fermieri mici. Unii susțin că cei dintâi ar trebui ajutați, pentru că ei generează progres și pentru restul societății, realizând, pe lângă producția propriu-zisă, locuri de muncă și resurse financiare la buget, prin plata de taxe și circulația TVA-ului. Aceiași susțin că direcționarea fondurilor către susținerea celor mici reprezintă o risipă și că nu ar trebui să se facă asta. De cealaltă parte, argumentele sunt legate de procentul foarte mare reprezentat de fermierii mici care, dacă nu ar fi susținuți, ar determina o diminuare majoră a producției în sine, dar și o presiune accentuată pe susținerea socială, pentru că aceștia vor rămâne fără nicio sursă de venit.

Aceste două abordări sunt, putem spune, cele radicale. Fermierii, între ei, mici și mari, au perspective mai puțin dure. Fiecare înțelege că și celălalt trebuie să trăiască, dar este afectat în primul rând de propria situație. Iată câteva opinii ale unor crescători de vaci de lapte, participanți la dezbatere.

Iako Tibor, crescător de vaci din Bodoc, județul Covasna, care are un efectiv de 97 de animale, jumătate din ele, de carne, Angus, și jumătate de lapte, Bălțată Românească și Holstein, care este și președintele Asociației județene a crescătorilor de bovine din județul Covasna, o asociație cu 1300 de membri, crescători și mici, și mari, ne explică motivul venirii la Șăulia: „Astăzi am venit pentru ca să vorbim despre subvenții. Cea mai mare problemă este că ajutorul de stat nu l-am primit pentru Registre și asociații, n-am mai primit bani din noiembrie și nu mai putem să dăm salariile la oameni. Cu ANT-ul (Ajutorul Național Tranzitoriu, n.r.), iar nu știm ce vor. Am primit cei 5 lei pe bovină și ne-au promis că o să ne dea în loc de ANT un ajutor de covid, de 140 de lei pe bovină și 235 lei pe tona de lapte. Dar n-au aprobare, oamenii așteaptă. După câte am înțeles, au zis că n-o să le dea celor care au datorii la stat, dar datorii la stat din ce cauză au? Tot din cauza asta au datoriile, că nu și-au primit banii la timp”.

El susține că în interiorul asociației nu sunt discuții legate de cine să primească și cine nu subvenții. „La noi nu sunt probleme cu fermierii mici sau mari, problema e că nu primim subvențiile la timp, nu primim subvenții care să ne scoată din impas, prețul laptelui este mic, pe lângă asta mai avem probleme cu urșii, acum pentru cei care au ieșit la pășune sunt foarte multe probleme: le omoară câinii, în primul rând, după aceea animalele”, ne aduce Iako Tibor în atenție o problemă despre care nu se prea discută și continuă puțin malițios la adresa unor presupuse directive de protejare a urșilor venite de la Bruxelles: „Stăm foarte bine cu urșii. Ar trebui să dăm și la ceilalți, adică în Uniune, pentru că nimeni din Uniune nu vrea să primească urși. Ar trebui să primească și ei, să vadă cum e să ții animalele pe pășune și să vină ursul să le mănânce. Avem probleme mari și la porumbul siloz, și la porumbul normal. Intră urșii și ne strică, intră și pe sub „păstorul electric”, își face groapă și intră pe sub el și n-are nicio treabă”.

Un lucru bun pe care îl remarcă este faptul că pot să negocieze puțin mai bine prețul de vânzare al laptelui. „Avem un centru de colectarea a laptelui, unde strângem laptele numai din comuna Bodoc, avem în jur de 3000 de litri de lapte pe zi. Asta este bine, că avem o cantitate destul de mare și putem negocia mai ușor cu procesatorul. Sunt mulți fermieri care primesc și acum 90 de bani, dar nu la noi la Bodoc, în alte comune. Cu banii ăștia nu este plătită munca omului... eu sper să mai reziste, dar nu cred.”

Practic, nu se mai face profit

Ovidiu Onișor are un efectiv de 700 de capete de vaci din rasa Holstein și lucrează o suprafață de 1600 de hectare, având 35 de angajați. Nu pare mulțumit de productivitatea pe care o are, de 8000 de litri pe cap de vacă, spunând că mai este mult până va ajunge la producțiile omologilor săi de pe continentul american, care au vaci care produc 12000 de litri. Sigur că această nemulțumire este legată și de conjunctura creșterii prețurilor la inputuri pe fondul stagnării prețului de vânzare a laptelui. „La ora aceasta, suntem la limită vizavi de profitabilitate, nu vreau să spun că acum suntem pe pierdere și că am fost pe pierdere și că tralala, dar afacerea nu mai devine rentabilă. Având în vedere că prețul cerealelor a crescut cu cel puțin 50-60%, pot să dau și niște exemple și cei care mă ascultă să-mi dea sau nu dreptate: porumbul de la 60 de bani a ajuns la 96 de bani, șrotul de rapiță a ajuns de la 1,12 la 1,65, tot ce înseamnă input – grâu, orz, triticale, orzul de la 60 la peste 90 de bani, toate s-au scumpit cu cel puțin 50%. Cerealele reprezintă cam 70% din prețul de cost. În momentul acesta, noi practic nu mai facem profit. Prețul laptelui, că despre asta poate fi vorba, a rămas fix sau nu s-a majorat de peste doi ani. Deci eu cu procesatorul cu care am contract nu mi-a mărit prețul de 2 ani și 8 luni. Nu vreau să dau numele procesatorului, ei spun: au fost probleme, HoReCa s-a închis, nu mai există desfacerea care exista în trecut, dar bun – și noi putem să mergem pe zero profit? Cât vom putea să rezistăm? Lucrurile sunt destul de grave, sincer. Eu nu sunt tipul care să se plângă, să spună că vine și face agricultura de hobby, că e un mod de viață – nu e niciun mod de viață! Agricultura trebuie s-o faci ca să-ți asigure un profit familiei și angajaților tăi, fiindcă de asta te duci dimineața la lucru, să faci bani, nu să pierzi bani. Dacă pierzi bani, mai bine stai acasă, vinzi și-ți vezi de treabă. Activitatea nu mai e sustenabilă în momentul de față la prețul acesta al laptelui, care rămâne constant foarte jos – că nu vreau să dau cifre fiindcă e vorba de cantități, eu produc peste 6500 de litri pe zi – nu mai e sustenabilă afacerea, în condițiile în care prețul cerealelor urcă, energia urcă, gazul urcă, salariile urcă, toate urcă, prețul nostru de vânzare al laptelui rămâne de trei ani fix.”

În permanență e nevoie de investiții

Făcând parte dintre fermierii cu performanțe și cu o viziune modernă asupra producției, calculul pe care îl face Ovidiu Onișor are în obiectiv investiția în dezvoltare, un proces care dacă lipsește este egal cu regresul. „Noi am făcut o socoteală, pe preț de cost față de 2019, fermierul român crescător de vacă de lapte pierde undeva la 400 de euro. Asta înseamnă că la 300 de vaci eu pierd 120.000 de euro. Până la urmă, suma era undeva la 450, dar hai să zicem cu ce or să mai dea, am ajustat-o la 400. Deci undeva sunt sume pe care n-ai de unde să le scoți din buzunar și în capitalismul ăsta sălbatic investiția e esențială. Nu investești – ieși din piață.”

Este de acord și cu investițiile pe fonduri europene, la care a recurs de multe ori, dar experiența l-a transformat pe Ovidiu Onișor într-un critic al acestor investiții: „Dacă vorbim de investiții de AFIR și din astea, păi astea le faci peste cinci ani! E ceva de neimaginat! Tu vrei să-ți faci un proiect prin care să-ți cumperi nu știu ce, să construiești nu știu ce și implementezi proiectul acesta de astăzi peste cinci ani. Cine mai are răbdarea asta? Se schimbă tehnologiile, până peste cinci ani! Până ți-l avizează, până ți-l autorizează, până faci licitația, până începi, până deschizi-închizi – eu nici nu mă mai simt în stare! Eu am făcut trei proiecte AFIR, unul a durat vreo 5 ani, unul vreo 3, unul vreo 2 – alea pe construcții te termină. Acolo n-ai nicio șansă. V-am spus, construcțiile gratis să mi le dea, că nu îmi mai trebuie. E foarte complicată povestea asta, birocrația asta. Și nu știu ce atâta frică? Că dacă nu folosește banul acolo, că-l folosește dincolo – și dacă chiar nu l-ar folos pentru grajdul ăla, ci pentru celălalt grajd, care-i problema? Că nu-și ia Jeep, nu-și ia barcă cu motor! Îl folosește tot în fermă, tot acolo se vor regăsi banii. Dă-i un plafon, «fă ce vrei cu ei, dar demonstrează că ai mărit producția de lapte, că ai creat locuri de muncă, că plătești mai multe impozite la stat și treaba ta ce faci cu ei!»”.

Subvenția, între eficiență și fairplay

Este printre criticii subvenționării fermierilor mici, care, consideră, ar trebui să fie ajutați altfel. „Se dau niște bani care nu se regăsesc în piață, să zici: «Domnule, la ce e bună subvenția asta?», «Simplu, ca prețul cerealelor, prețul mâncării – ca să nu discut pe toată filiera – să fie foarte mic». Cred că ăsta a fost scopul pentru care s-au creat subvențiile acestea. Și care-i rezultatul? Nu știu cât e de ieftină mâncarea, probabil că e ieftină, dar dă la cel care produce mâncare ieftină, dă la cel care creează locuri de muncă, dă la cel care asigură un trai mai bun, la care vezi că rămâne ceva după el. Vorba aia, că până la urmă și asta e o chestie, să rămână ceva după tine. Și asta e o satisfacție. Deci povestea asta că dă-i la cine are teren în proprietate n-are nicio relevanță. E o pierdere de vreme, bani pierduți, e ca și cum ai lua o cisternă de motorină și-i dai drumul aici pe lacul ăsta în jos. Și poluează, și folosește la nimic. Nu rămâne nimic după el, rămân doar bani aruncați. Plătiți de cine? Tot de noi! Sunt bani aruncați. Cel care – ca și colegul – face 4000 de litri pe cap de vacă, la ce să-i dai bani celui care face 4000 de litri pe cap de vacă? La ăla care face 3 tone de grâu? Bun, încurajează-l să facă mai mult, încurajează-l să ia credite cu dobânzi mici, încurajează-l să facă o școală, educă-l, fă ceva cu el! Și dă-i de la Agenția Statului teren, fă-i ceva, ridică-l și pune-l, aliniază-l cu ce se întâmplă în Europa, să concureze de la egal la egal cu fermierul străin. Nu poți să concurezi cu fermierul străin cu trei vaci și două hectare de teren!, că n-o să poți niciodată să faci o investiție să-ți iei un tractor, să-ți iei o combină, să-ți faci un grajd, oricum ți-ai face calculele”, explică Ovidiu Onișor.

În replică, Nicolae Stângă, care reprezintă asociația județeană din Sibiu, o asociație care are membri care dețin efective de la 5 capete în sus, este foarte nemulțumit, după cum și spune, de felul cum este privită majoritatea fermierilor pe care îi reprezintă: „Avem peste 80% care se încadrează între 20 și 40 de capete. Deci nu putem să venim să avem neplăcerea să-i dăm deoparte pe cei 80% și să mergem pentru 10-15-20% dintre fermieri care au sute, mii de capete, or, asta nu ne-ar face să fim fairplay față de ceilalți fermieri ai noștri. Sunt familii, și tinere, și mai puțin tinere, la care ăsta e venitul lor: 10, 20, 30 de capete, de pe urma cărora câștigă, se gospodăresc, își trăiesc viața, or, nu pot să fiu de acord ca ei să dispară și să reziste numai cei cu sute sau mii de capete. Asta este nemulțumirea mea”.

La aceasta se adaugă faptul că rasa pe care o cresc ei este una mixtă și nu atinge performanțele celor specializate, fapt care îi dezavantajează, în condițiile în care valorile respective devin parametrii luați în calcul la calculul subvenției. „Dorim să se plătească și performanța, dar să nu-i uităm pe cei mici. Nu dorim ca totul să se impună de la 7.000-8.000 de litri, mai ales că noi avem majoritatea animalelor Bălțată care nu se ridică la această cantitate mare de lapte, de 8000 de litri. Noi nu avem nimic cu cei care au și altă rasă, dar noi avem în zonă, și eu reprezint o zonă în care 80% sunt Bălțată românească, și atunci Bălțata românească, fiind o rasă mixtă, automat nu are caracteristicile unei Holstein sau ale unei Bălțate negre românești care să aibă 7.000-8.000 de litri de lapte. Și atunci a noastră începe de undeva de la 4500 și poate să ducă la 5000, 6000, 7000 care-s cele mai bune, dar majoritatea se încadrează la plus 4500 de litri de lapte”, arată Nicolae Stângă.

Crede că fermierii mici și mijlocii ar trebui să se asocieze în cooperative, pentru a putea să facă investiții comune, și chiar are intenția de a pune bazele unei astfel de cooperative în zona sa. „Urmează să punem bazele unor cooperative, sperăm să-i convingem pe fermierii noștri, pentru că le e și frică, dar cu timpul și văzând că unele au succes, sper să-i putem convinge, pentru că cooperativele pot să facă investiții, pot face în felul acesta și o mică procesare, pot să și primească fonduri, pot să primească din partea băncilor mai bine creditele, pot să acceseze și creditele care sunt pentru IMM-uri și pentru investiții, eu zic că e benefică”, punctează Nicolae Stângă.

Organizarea, motorul dezvoltării

Ionel Chirilă este un fermier care se autodefinește din „clasa celor mijlocii, pentru că ferma noastră este destul de măricică, aproximativ 150 de capete”. Spune că totul depinde de organizare. „Absolut totul depinde de cum ne organizăm, cum punem problema furajării animalelor, cum punem problema vânzării animalelor și în principal a producției pe care o obținem după ele. Din punctul meu de vedere, putem să zicem că devine profitabilă cu pași mărunți, dar este o chestie de viitor, o chestie care dă viață mai departe gândului tău. Asta, când ai investiții și investițiile sunt făcute în principal cu gânduri de dezvoltare, cu tehnologie nouă, cu tot ce se poate mai modern, pentru a ne ușura munca și a ușura tot ce există în fermă, atât munca ta în sine, cât și a angajaților. Atunci începi să devii profitabil și poți să-ți faci planuri de viitor”, precizează Ionel Chirilă.

Crede că se poate dezvolta și din resurse proprii, dar foarte încet. „Totuși, ar trebui apelat la un împrumut sau, în baza fondurilor, acestea trebuie investite cu foarte multă grijă și investite exact acolo unde trebuie, pentru a-ți optimiza lucrarea, pentru a-ți menaja sănătatea, pentru a face un plan de viitor viabil.”

Cel mai important e prețul de vânzare

Legat de dimensiunea fermei, Ionel Chirilă nu trece pe primul plan, ca importanță în profitabilitatea unei ferme, efectivul de animale, ci prețul laptelui, apoi pe cel al inputurilor. „Cel mai important și mai important este prețul de vânzare al laptelui, că de acolo pleacă toate. Dacă ai un preț bun de vânzare al laptelui, atunci poți să te gândești și la celelalte investiții. Un fermier care ține foarte mult la partea contabilă, partea economică, își face calculele atât pentru prețul de cost al laptelui pe care-l are în fermă, cât și pentru celelalte costuri. Iar atunci când ai un preț bun de vânzare al laptelui îți permiți ca să faci și achiziții, să-ți cumperi utilaje, să-ți modernizezi ferma, să-ți faci viața mai ușoară, cu alte cuvinte. Deci importanța majoră, vreau să menționez, o are în primul și-n primul rând prețul de vânzare al laptelui, pe care fiecare ar trebui să și-l negocieze cu procesatorul”. Fermierul susține că în ciuda atitudinii destul de rigide a procesatorilor care nu prea negociază cu producătorii, sunt și dintre aceia care țin cont de unele aspecte. „Unii procesatori țin cont și de evoluția fermei și atunci ei analizează: văd o fermă care are un viitor, o fermă viabilă, o fermă cu un pic de istorie, dacă putem spune așa, pentru că dacă te muți de la un procesator la altul, începi să pierzi din credibilitate, începi să pierzi...”

Ioan Pălășan are o fermă în comuna Saschiz, satul Cloașterf, de 300 de vaci, dar lucrează și aproape 500 de hectare de teren. El pune accent pe faptul că scumpirea inputurilor a dus la creșterea prețului de producție cu aproape 50 la sută. „Creșterea prețului de cost al laptelui din cauza scumpirii foarte mari, aproximativ cu 50%, a tuturor produselor pe care le achiziționăm noi; într-adevăr, cu ce producem noi ne mai ajută faptul că prețul de cost al produselor noastre n-a fost foarte, foarte mare anul trecut, și asta ne ajută să supraviețuim. Dar dacă ar fi să ne raportăm numai la prețurile la care au ajuns inputurile în agricultură anul acesta, cu greu am face față concurenței și cu greu am realiza profituri. Noi facem parte integrantă din Uniunea Europeană, cu toate avantajele și dezavantajele, că dacă primești niște bani trebuie să ai și niște obligații, nu numai drepturi, și practic suntem concurenții fermierilor foarte performanți din Occident, pentru că circulația e foarte rapidă a laptelui, a diferitelor cereale... și dacă nu vom reuși să ne modernizăm și să devenim performanți, în ceea ce privește cultura mare și respectiv laptele, nu vom mai putea face față și va trebui să ne lăsăm. Impresia mea e că foarte mulți așteaptă situația asta a noastră viitoare dificilă din punct de vedere financiar, tocmai ca să ne achiziționeze, să cumpere la prețuri de nimic.”

Grija pentru programele viitoare de dezvoltare

Petre Bordean este președintele asociației județene Brașov, fiind fermier în comuna Bod, cu o suprafață de vreo 30 de hectare și vreo 75 de bovine. Susține că ar trebui să se pună accent pe negocierea cu guvernanții în ceea ce privește situația programului următor de dezvoltare. „Am sugerat colegilor să punem problema și Programului național PNDR 2023-2027 sau 2028, care va fi, și-n acești doi ani pe care-i avem, de tranziție, eu am propus ca acești bani să fie foarte ușor accesați de fermierii mijlocii și mici, chiar de fermele de familie, fiindcă noi din producție nu putem face investiții în fermă, deci nu ne putem utila ferma, nu putem achiziționa furaje de bună calitate și altceva, fără să avem această posibilitate de a accesa proiecte. Și asta a fost ideea mea, să facem propunerea ca pentru sectorul bovin, acum având în vedere faptul că bovina nu e chiar ca porcul și pasărea, e un sector foarte greu, și noi dacă-l distrugem acum, anul ăsta, nouă ne trebuie 5-6 ani să revenim, fiindcă bovina devine productivă după trei ani, nu e ca pasărea și porcul. Deci trebuie să ținem cont de treaba asta. Foarte mulți fermieri acum încearcă să renunțe. Până acum n-au apărut în media vânzări de ferme – uitați-vă pe toate canalele media, găsim ferme la cheie de vânzare.”

Crescătorul este de părere că există o categorie de așa-ziși fermieri care fac proiecte doar ca să încaseze fonduri și subvenții fără a produce ceva, îi numește vânători de subvenții, pentru că, spune el, orice proiect vine și cu subvenții. „Să înlăturăm vânătorii de subvenții și de proiecte – că indirect sunt și vânători de subvenții, fiindcă ei, dacă accesează proiecte, acolo vin cu subvenții: fiecare proiect, în agricultură, implicit aduce și subvenții. Deci, una la mână, fură banii din proiect, fură banii și din subvenții și, doi la mână, ne dezavantajează pe noi, fermierii care muncim și ne chinuim. Noi avem mari probleme: avem probleme cu muncitorii. Dacă noi nu utilăm fermele, nu băgăm roboți de muls, nu ne facem săli de muls, nu achiziționăm utilaje – pentru că se pune problema forței de muncă, extraordinar de greu se găsește și nu e calificată, nu găsim personal calificat –, foarte mulți o să renunțăm”, arată Petre Bordean.

În loc de concluzii

Președintele interimar al Federației Crescătorilor de Bovine, Iacob Boca, cel care a fost și gazda de la Șăulia, concluzionează că întâlnirea a fost una echilibrată, între profesioniști. „Pot să spun că a fost o întâlnire în care fiecare și-a spus ce are mai greu pe suflet la ora asta, sperăm că o sinteză făcută cum trebuie o să fie un material serios pentru guvern, chiar pentru România și pentru viitorul colegilor mei, crescători de vaci cu lapte. Colegii s-au exprimat până la urmă corect, cinstit, fiecare n-a venit să întindă mâna, n-a venit să ceară, să se milogească, a venit să-și spună necazul care-i paște, pentru că sunt oameni conștienți care judecă că într-un viitor apropiat, dacă nu ne organizăm și statul nu vine cu măsuri, vor fi în poziția de a se destrăma, de a închide fermele.”

Iar reprezentantul ministrului Oros, la rându-i fermier, care a fost și primul președinte al federației organizatoare, Dorel Secară, spune că înțelege toate problemele ridicate și că le va susține mai departe: „Problemele pe care le-au ridicat fermierii le înțeleg foarte bine, în calitatea mea de fermier mă confrunt și eu cu aceste probleme, problemele pe care le-au ridicat colegii fermieri sunt probleme obiective, probleme reale, perioada pe care o traversăm acum este o perioadă dificilă pentru sectorul creșterii bovinelor din România, din mai multe considerente. Și aș vrea să vă spun faptul că majoritatea colegilor au explicat foarte clar, cu date clare, că prețul de cost a laptelui pe care-l produc, sau al kilogramului de carne pe care-l produc colegii care produc carne, prețul de cost a crescut foarte mult, iar prețul de vânzare al materiei prime, respectiv lapte, carne, stagnează de vreo trei ani, ceea ce le diminuează profitul până la dispariție. Și avem aici colegi care au exploatații performante, dotate tehnologic, unde fac tehnologie adevărată și nu fac amatorism. Eu mi-am permis să notez aici câteva probleme, doar le punctez foarte scurt:

•       sunt îngrijorați fermierii noștri de creșterea prețului la gaz, la motorină, la electricitate, ar dori aici niște compensații;

•       forța de muncă – pe modelul din construcții – sprijinită;

•       acciza la motorină este o problemă, ar fi de dorit chiar eliminarea sa;

•       subvențiile să fie legate, oarecum, și de producție;

•       cei care iau subvenții și nu lucrează pământul să fie eliminați;

•       facilități la proiecte – pentru că sunt interesați și de dezvoltarea fermelor, la rectificarea bugetară, foarte important, și aici colegii vor întreprinde               măsuri concrete;

•       revenirea la ANT-ul care a fost și sprijin covid pentru toate speciile, nu numai pentru bovine;

•       măsuri legislative legate de protecția produsului românesc și alte probleme”.

Paradoxul pe care nu reușim să îl elucidăm de atâta amar de vreme este: dacă înțelegem că problemele cu care ne confruntăm au cauze obiective și soluții rezonabile, oare de ce trebuie să așteptăm al doisprezecelea ceas pentru a căuta să înlăturăm acțiunile care le-au provocat sau să punem în aplicare acele măsuri capabile să le rezolve? Să fie rea-voință? Nu putem concepe. Nepăsare? Greu de spus. Neștiință? Puțin probabil, pentru că soluții se tot vehiculează. Oare ce ne scapă?

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din decembrie 2019, Aurel Simion este secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ce l-a recomandat pentru această funcție? Am putea spune că experiența antreprenorială, Aurel Simion deținând împreună cu fratele său Petre una dintre cele mai vechi firme din industria cărnii – Avi-Giis, înființată în anul 1990. Apoi, secretarul de stat din MADR este fondatorul brandului de produse tradiționale „Ca altădată”, fiind printre primii producători locali care și-au atestat produsele ca fiind produse tradiționale. Se mândrește cu munca sa, participând la târguri naționale și internaționale cu produse precum „cârnații din topor”, „carnea la garniță” sau „cârnații cu ambâț”. Totodată, interlocutorul nostru este președintele Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea și vicepreședinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale. Aurel Simion are un doctorat în prepararea prin afumare a preparatelor.

„Prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie.”

Reporter: Nu întâmplător facem acest interviu. Ne știm de multă vreme și vreau să vă cunoască și cititorii noștri. Sunteți un pasionat al agriculturii şi al industriei alimentare, mai precis, a tot ceea ce ţine de produsul tradiţional românesc.

Aurel Simion: Încă din şcoala generală pot să spun că am făcut agricultură, apoi liceul l-am făcut tot agricol, la Slatina, apoi facultate, din 1990 am o firmă privată în domeniul agriculturii, al industriei alimentare, deci n-am activat în alt domeniu. Am lucrat şi în Direcţia Agricolă, în OJRSA – Oficiul Judeţean de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor, la Industria laptelui, cum era pe timpuri, şi aşa mai departe.

Reporter: Ce facultate ați absolvit?

Aurel Simion: Facultatea de Agricultură la Craiova şi Liceul Agricol la Slatina.

Reporter: Oltean get-beget.

Aurel Simion: Da. Din Râmnicu Vâlcea, Oltenia de sub Munte, cum spunem noi. Eu provin din micul producător, de fapt agricultura a venit la minister, îmi dau seama foarte bine de forma duală a agriculturii, e vorba de faptul că avem cele mai mari exploataţii agricole din UE, şi atunci vorbim de marii fermieri, marii producători, câteva sute, dar vorbim şi de micul producător, baza societăţii sau baza agriculturii, cum îi spun eu, iar noi, ca minister, prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, pentru că o balanţă comercială cu marii producători o poţi regla, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie, dacă vreţi, şi v-aş da doar un exemplu: e vorba, din punctul meu de vedere, de securitatea alimentară. În caz de Doamne fereşte, întotdeauna românul s-a sprijinit pe micul producător şi atunci nu trebuie lăsat de izbelişte sau neajutorat, într-o economie de piaţă globală, spre care tinde omenirea.

Desfacerea, veriga slabă a agriculturii

„Ministerul trebuie să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul.”

Reporter: Aveţi un rol foarte important în sprijinirea acestor mici producători, pentru că, aşa cum aminteaţi faptul că în caz de Doamne fereşte, micul producător este cel care asigură până la urmă hrana de bază, şi aici până la urmă putem să vorbim de ceea ce se discută la nivel de UE, de acel lanţ scurt, de la producător la consumator. Aici trebuie să intervină ministerul prin facilitarea accesului la produse, pe de o parte la vânzare a micului producător, pe de altă parte nouă, consumatorilor, să ajungă produsele direct la noi.

Aurel Simion: De felul meu, eu nu mă plâng şi am fost pus în situaţii să găsesc soluţii, cam ăsta a fost rolul meu în viaţă. N-am aşteptat cu mâna întinsă la o subvenţie. Avem nevoie de micul producător, am ajuns, noi, agricultura românească, să „alergăm” – între ghilimele – la ora actuală după consumatorul român. Noi nu alergăm după un consumator dintr-o ţară europeană sau un consumator dintr-o ţară terţă, ci alergăm după – vă dau un exemplu – în jur de 5 milioane consumatori publici. Atâta timp cât importăm 70% din ceea ce consumăm, vă daţi seama că şi... armată, şcoli, copii, grădiniţe şi aşa mai departe, în general se alimentează prin licitaţii publice cu produse mai ieftine. Principiul UE de lanţ scurt de aprovizionare acum, din punctul meu de vedere, nouă ne vine ca o mănuşă, numai că trebuie să modificăm o parte din structura legislativă, în aşa fel încât să le dăm posibilitatea celor mici să poată să aprovizioneze o grădiniţă, o cantină, o şcoală şi aşa mai departe. Avem discuţii, deci nu vă ascund că avem aproape un an de când purtăm discuţii cu Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice, în aşa fel încât lanţul scurt de aprovizionare, schemele de calitate, calitatea produselor să reprezinte 60%, în eventualitatea unei licitaţii, din punctaj. Doar 40% să fie preţul. Mă bazez pe acest lucru şi pe rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care ne spun clar că – n-are rost să mai dau cifre acum – aproape 70% din populaţie este bolnavă din cauza alimentaţiei şi a mediului în care trăieşte. Şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce punem pe piaţă. Da, aici am ajuns în 30 de ani, trăim într-o politică agricolă comună cu o piaţă comună europeană, nu poţi să interzici să-ţi intre pe piaţă un produs, dar tu ca stat trebuie să intervii cu măsuri, în aşa fel încât nu neapărat să-l avantajez pe al tău, că iar nu ai voie, dar în acelaşi timp să creezi mecanismul prin care marfa lui proaspătă, bună, de calitate, să se poată valorifica mult mai rapid şi într-un termen mult mai scurt. Una este să aduci produs din Spania şi să duci la X market şi alta e să-l iei de lângă Bucureşti şi să-l aduci la marketul respectiv. Şi lanţul scurt înseamnă prospeţime, înseamnă calitate.

Reporter: Aţi atins un subiect foarte sensibil, acesta al desfacerii producţiei agricole, a produselor agroalimentare, în condiţiile în care supermarketurile sau lanţurile acestea mari de magazine sunt cele care fac legea, indiferent ce ne-am strădui noi să facem, cu toate că există câte o „floare”, pe ici, pe colo, care a reuşit să pătrundă, dar, cum se spune, „cu o floare nu se face primăvară”, nu putem să facem decât să sperăm că producătorii agricoli se vor organiza în aşa fel încât să impună, până la urmă, dacă şi legislaţia o va permite...

Aurel Simion: Hipermarketurile sunt un lucru existent, sunt înfipte în tot ceea ce înseamnă desfacere, am lucrat bine cu hipermarketurile în perioada stării de urgenţă, când, aduceţi-vă aminte, rafturile erau goale, chiar am avut o conlucrare bună şi cu dumnealor, dar şi cu producătorii români. Vedeţi, depinde din ce punct de vedere priveşti, unde te aşezi, în ce colţ al problemei. Unui hipermarket, ca să fie rentabil, trebuie să-i dai marfă multă, să i-o dai la timp, să i-o dai standardizată şi de calitate. Dumnealor, ca să reziste pe piaţă, va trebui să aibă întotdeauna contracte antamate cu un an înainte, în aşa fel încât hipermarketul să n-aibă sincope la aprovizionare. Agricultura românească, la ora actuală, nu poate să le asigure toată cantitatea, ritmicitatea, standardizarea produsului, pentru că n-am fost întotdeauna, prin politica pe care am desfăşurat-o noi, ministerul, ne-am gândit la „a produce”, la a subvenţiona producţia, fără să ne gândim la piaţă.

„Prin Planul Naţional Strategic vom gândi opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic.”

Reporter: Adică a dispărut legătura dintre producţie şi piaţă.

Aurel Simion: Forța unui lanţ stă în veriga slabă. Veriga slabă a agriculturii la ora actuală, din punctul meu de vedere, printre altele, este desfacerea. Şi atunci va trebui să ne orientăm, ministerul să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul. Tocmai de aceea, prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – vorbesc de planul naţional, ca să dau un exemplu – ne-am gândit la reţeaua naţională de depozitare, de fapt era depozitare, colectare, păstrare, standardizare, etichetare şi aşa mai departe, inclusiv prelucrare primară, care să funcţioneze la nivel naţional, în aşa fel încât să poată să absoarbă toată producţia pe care o face românul. Odată absorbind-o, înseamnă că ai şi calitate, ai şi standardizare şi poţi să mergi mai departe – eu o gândisem să funcţioneze public-privată, 85% să aibă privatul – în aşa fel încât să poată să stabilească contracte şi contacte cu hipermarketurile, externul, HoReCa, consumatorul public. Adică ai fi destul de competitiv. Nu a rămas prin PNRR, nu am putut convinge că este nevoie de o reformă, din punctul meu de vedere era o reformă totală a agriculturii, orientai politica spre piaţă şi nu neapărat spre producţie. Va trebui la ora actuală, picând acest plan piramidal, cum l-am gândit, pe trei etaje, va trebui să ne regândim, să ne repoziţionăm, să vedem cum putem să ajutăm producătorul român, şi nu neapărat producţia în sine, dar am rezolva şi o parte din securitatea alimentară, lanţ scurt de aprovizionare, balanţă comercială, rezolvăm asocierea producătorilor – că aici avem o mare problemă a producătorului român, nu vrea să se asocieze chiar dacă noi în PNDR avem şi măsură de încurajare a asocierii, ba avem şi contract cu o firmă externalizată care exact asta face, creează cooperative şi forme asociative. Avem o problemă aici, referitor la asociere, dar în acelaşi timp şi producătorii trebuie să înţeleagă, deoarece, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi. N-ai şi n-avem noi „industriaşi”, m-aş bucura, în aşa fel încât să poată să ţină piept tăvălugului Pieţii Comune. Avem nevoie de asociere, avem nevoie de digitalizare, avem nevoie de foarte, foarte multe lucruri. Prin Planul Naţional Strategic, vom gândi acele depozite, cele opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic – să o ajutăm în aşa fel încât să-şi construiască un depozit în spatele grădinii, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să-şi vândă marfa pe nimic atunci când o culege, ci s-o păstreze şi s-o vândă mai târziu, când are un alt preţ şi o altă valoare adăugată a produsului.

„Avem o mare problemă a producătorului român: nu vrea să se asocieze. Producătorii trebuie să înţeleagă, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi.”

Reporter: Asocierea, un subiect fierbinte. Nu ducem lipsă de cooperative create multe dintre ele doar pentru punctaj la accesarea proiectelor europene, pentru că după aceea s-au desfiinţat sau au rămas, dar nefuncţionale. Cred că reforma trebuie pornită de la mentalitatea producătorului, aceea de a reuşi împreună cu ceilalţi din sectorul pe care-l reprezintă. Dacă vorbim, de pildă, de legumicultură, acest sector este poate cel mai puţin organizat dintre toate. N-ai cum să faci depozit de unul singur.

Aurel Simion: O să venim în ajutorul producătorilor prin Planul Naţional Strategic. Chiar am discutat cu direcţia pe care o coordonez, vom pleca în ţară să vedem proiecte finanţate de Ministerul Agriculturii ca elemente negative, aşa ne vom duce şi la proiecte de succes, şi atunci acele proiecte de succes va trebui noi să le promovăm, să se uite producătorii la ele, să fie exemple – că e o particularitate a românului de a se uita în grădina vecinului. Atunci îi arăt eu ceea ce a făcut un fermier destoinic, bun, care a crescut pe piaţă. Apropo, avem un procent extrem de mic de trecere la o altă etapă: 5% în 5 ani de la PFA la un SRL mic, de la un SRL mic la un SRL mediu şi mare, păi e un procent extrem de mic.

E posibil ca unora să le convină să rămână mici, pentru că statul tot a subvenţionat agricultura mică. Personal, n-am găsit un răspuns la a „subvenţiona” – între ghilimele – ceea ce există, a consolida ceea ce avem, sau investim şi în forme noi, să-l mai ajut şi pe altul micuţ şi aşa mai departe. Din punctul de vedere al balanţei comerciale, ar trebui să ajut ceea ce am: cooperativele mature, firmele mature, avem firme din 1990, 1991, ar trebui să le ajutăm, dacă au rămas în piaţă înseamnă că sunt viabile, sunt eligibile, au un potenţial economic şi atunci stăm şi ne gândim acum: cum e mai bine? Să-i consolidez, să-i ajut pe cei maturi, sau să şi dezvolt? Sau să merg în paralel şi cu una, şi cu alta, dar sursele de finanţare sunt aşa cum sunt, micuţe şi limitate.

Banii nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România

Reporter: Până la aprobarea Planului Național Strategic, va mai trece ceva vreme, însă avem aceşti doi ani de tranziţie în care Programul Naţional de Dezvoltare Rurală continuă, teoretic, cu aceleaşi măsuri, aşa cum a funcţionat din 2014 până în 2020.

Aurel Simion: Pe tranziţie avem măsuri vechi cu bani împrumutaţi din noul exerciţiu financiar, 2021-2027. Sunt doi ani de tranziţie, deja din 2021 s-a dus jumătate. Am avut discuţii în minister pe tema asta, am şi căzut de acord cu AFIR-ul să lansăm pe rând calupuri cam de câte două măsuri, una foarte atractivă şi una mai puţin atractivă, în aşa fel încât sistemul nostru, AFIR-ul, să poată să înglobeze, să poată să absoarbă. Pentru că nici să dai drumul la tot şi să blochezi tot sistemul, şi să faci un amalgam nu este bine. Trebuie să vedem şi capacitatea noastră de absorbţie, e vorba de absorbţie instituţională: câţi oameni avem, cât putem să prelucrăm, cât putem să controlăm şi aşa mai departe, mai vin şi firmele de consultanţă, ca să nu dai proiectele peste cap trebuie să le faci destul de aşezate. În luna iulie lansăm două măsuri, dintre care una foarte atractivă şi foarte căutată, sunt toate în dezbatere pe site-ul ministerului, vor fi 3,2 miliarde de euro. Ce trebuie să ştie opinia publică şi fermierii în general: 37% din bani se duc pe mediu, deci măsuri de mediu şi climă. Ne mai rămâne nu mult, vom încerca să fim echilibraţi în aşa fel încât să ajutăm exact sectorul unde noi suntem deficitari. Mai concret, pe perioada de tranziţie de exemplu, am introdus o măsură de prelucrare a soiei, ceea ce n-a fost. România produce la ora actuală cea mai bună soia, nemodificată genetic, materie primă care ulterior pleacă la export, deci noi exportăm şi subvenţia şi importăm şrotul de soia modificată genetic. Ceea ce pierdem de atâtea ori. Cu asemenea măsuri vom veni şi în Planul Naţional Strategic, punctual, după o analiză extrem de atentă, să vedem ce necesar avem, cât putem să absorbim. Că degeaba mă apuc eu să fac fabrici, dar n-am materia primă sau n-am suficientă materie primă. Trebuie să gândeşti totul foarte bine şi echilibrat.

Apropo de unităţi de procesare, de exemplu în panificaţie noi nu folosim decât 54% din capacităţile noastre de prelucrare, dar importăm pâine congelată, importăm patiserie congelată, pentru că noi nu avem şi n-am venit noi, minister, cu o politică în aşa fel încât să ne facem şi noi două-trei unităţi din astea. Avem un deficit de balanţă comercială de 310 milioane de euro pe hrana animalelor de companie, dar nu avem unităţi de prelucrare. Şi atunci ce facem? Ceea ce rezultă, subproduse din abator, mă duc şi plătesc 2-3 lei pe kilogram ca să le distrug, să le ard, când aş putea să le folosesc în partea astălaltă. Deci trebuie să fii foarte echilibrat, trebuie să ne cunoaştem nevoile, să ne cunoaştem necesităţile, şi acolo trebuie să intervenim. Că, de fapt, prin politică asta faci, intervii acolo unde tu, ca ţară, ai o problemă. Banii sunt puţini, să fim foarte clari, nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România.

Reporter: Ar putea fi stabilite câteva priorităţi şi acestea duse până la capăt.

Aurel Simion: Noi trebuie să gândim şi în viitor, să ne uităm puţin şi peste 15-20 de ani cam încotro se îndreaptă agricultura, spre ce se îndreaptă, unde merge cercetarea, cum va fi peste 30 de ani, că degeaba mă apuc eu acum să fac mastodonţi şi peste zece ani n-am ce face cu ei. Înseamnă că am pierdut. Trebuie să mergem mână în mână cu cercetarea, să ne uităm care e tendinţa, avem un studiu, inclusiv l-am discutat şi l-am pus în practică, aşteptăm rezultatele: tendinţa gastronomică a consumatorului român şi nu numai a consumatorului român. Degeaba o să investesc în mici la grătar, când ei nu mai consumă mici – dau şi eu un exemplu – consumă pârjoale sau consumă icre negre.

Reporter: Au apărut puncte gastronomice locale în mai multe localităţi. E un lucru binevenit pentru ceea ce înseamnă viitorul?

Aurel Simion: Şi aici trebuie făcute studii, pe punctele gastronomice. E foarte bine că am găsit înţelegere şi cu ANSVSA şi am putut coborî ștacheta la nivelul gospodăriei. Uşor-uşor, încep să se dezvolte şi mai opreşte şi un autocar... şi atunci sunt 15-20 de persoane – „dar nu pot să-ţi dau bon fiscal” – „dacă nu-mi dai bon, nu consum” şi aşa mai departe. Suntem în discuţii cu cei de la Finanţe şi cu ANSVSA să găsim o formulă în aşa fel încât totul să devină liniar şi corect.

E nevoie de zootehnie, ca să nu mai exportăm subvenția

Reporter: Ce ne puteți spune despre calendarul măsurilor pe care le aveţi în acest an?

Aurel Simion: Spre exemplu, în luna mai s-a dat drumul la măsura 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, la care am făcut şi o distincţie pentru zona montană, zonă defavorizată, așa cum este pentru instalarea tinerilor fermieri. Avem 20 de milioane puşi separat pentru tinerii din diasporă, ca să nu intre în „coşul mare” şi să nu aibă timp, că dumnealor au şi distanţă, şi au o măsură dedicată. La fel facem şi pentru zona montană.

Reporter: Dar au fost sume alocate pentru zona montană, spre exemplu pentru procesare, pentru acele mici abatoare, şi n-a venit nimeni. Şi cei care şi-ar fi dorit sau, mai bine zis, cei care făcuseră proiecte în urmă cu ani pe aşa-zisele abatoare mobile şi-ar fi dorit şi în restul ţării, nu numai în zona montană, ci şi la şes.

Aurel Simion: Banii nu se pierd, o să-i luăm şi o să-i ducem la alte măsuri. Sunt importante, din punctul meu de vedere, şi abatoarele. La o întâlnire cu o organizație profesională de la noi din țară, mi s-a zis că dacă vrei să dezvolţi cultura mare, s-o faci atractivă, dezvoltă prima dată zootehnia. Adică exact ce vă spuneam la început, creează necesitatea. Noi, dacă vom dezvolta zootehnia, nu ne vom mai plânge că exportăm materie primă, că exportăm subvenţie, dar avem nevoie de zootehnie. Apropo, şi prin PNRR am avut o măsură cu crearea a 100.000 de locuri de scroafe, pentru că avem o problemă cu carnea de porc, cea mai mare problemă. S-a dus matca, nu e vorba numai de pesta porcină africană, nu s-a investit în reproducţie la porc. Dacă măsura nu e atractivă, să ştiţi că fermierul sau românul se duce acolo unde e subvenţie. N-am văzut în ultimul timp ferme de reproducţie. A fost mai uşor, din păcate, să cumpărăm. Dacă ne aducem aminte, în situaţia de criză de anul trecut din martie, numai aici la minister câte telefoane ne-au venit pentru crearea acelor culoare verzi, pentru că ne mureau purceii în TIR-uri la graniţă, era şi frig. Vedeţi că importăm aproape trei milioane de purcei, material genetic.

Trebuie să le spun fermierilor: câștig ai la reproducţie. N-ai în mod special la creştere şi îngrăşare. Şi atunci? Crescătorii noștri au cumpărat atunci, anul trecut, cu 114 euro purcelul de 20 de kilograme şi l-au vândut – şi-mi pare rău – cu 5 lei pe kilogram la 120 de kg, deci a fost pierdere totală.

Benzile agro-silvice, în intențiile MADR

Reporter: La final, aș vrea să vorbim și despre Green Deal.

Aurel Simion: În opinia mea, România stă bine. Şi v-aş da un exemplu. Mergeți cu maşina din Anglia şi veniţi pe drumurile Europei până aproape de graniţa cu România, treci de Budapesta încoace, pe parbrizul maşinii n-o să vezi niciun fluture, n-o să vezi niciun gândac şi aşa mai departe. Înseamnă că acolo agricultura este extrem de intensiv făcută. La noi în România, dacă te duci de la Bucureşti până la Constanţa sau de la Bucureşti la Piteşti, o să trebuiască să oprești în fiecare benzinărie ca să ștergi parbrizul. Ceea ce nu avem noi, România: nu avem toate suprafeţele, şi mă refer în primul rând la pajişti, nu le avem trecute în culturi ecologice.

Reporter: Eu aş spune că n-avem patalamaua, nu avem acel certificat care să ateste că este ecologic...

Aurel Simion: Da, dar ca să vă dau dvs. certificatul trebuie să veniţi la mine, să vă înregistrez şi să şi dovediţi, trebuie să treceţi printr-un organism de certificare...

Reporter: E vorba despre birocraţie? Probabil că de asta se feresc producătorii sau asociaţiile care au păşunile.

Aurel Simion: Nu cred că despre birocrație e vorba. Să vă dau un exemplu, sunt foarte implicat, şi e o chestie personală, în risipa alimentară. Un cămin de bătrâni trebuie să vină la noi doar cu un dosărel să se înregistreze ca operator primitor, receptor. De ce nu o fac? De ce avem doar 14 la nivel naţional? Numai eu am semnat 5-6 adrese către consiliile judeţene şi ar primi alimente mai mult gratuit. Ce pot eu să fac? O să mă duc şi în judeţe să-i rog să vină. La fel şi cu produsul ecologic. Trebuie să ceri, prima dată. Şi după aia să văd că este ecologic. Lucrurile astea va trebui să se întâmple, în minister nu durează, cel puţin de când sunt eu, exclus a plimba pe cineva, nu, sunt foarte transparent, uşa e deschisă. Nu mă ocup eu strict de produsul ecologic, dar n-am auzit să vină cineva şi să stea la coadă ca să înregistreze o păşune în sistem ecologic. Şi subvenţiile sunt altele, ajutorul este altul pentru producţia ecologică. Avem acum în lucru, pe Directiva nitriţi, dacă tot mă întrebaţi şi ţine de Green Deal, suntem în negociere acum cu Comisia Europeană referitor la acea bandă de teren pe care trebuie s-o lăsăm liberă, fermierul să nu folosească nitriţi sau nitraţi, îngrăşăminte pe – CE zice – 5 m, eu am zis de la 1 la 3 m, pentru că nu trebuie să iau şi din potenţialul agricol al fermierului, pentru că e vorba de acea bandă pe lângă râuri, pârâuri şi aşa mai departe, pentru că oricum, prin lege, cursurile de apă sunt protejate de 6-12 m. Dacă mai las şi eu 5 m, atunci unde mă duc?, fermierul ce face?, de unde-l despăgubesc pe diferenţa de producţie? Tot pe Green Deal avem în intenție crearea acelor benzi agrosilvice. De ce sunt bune aceste perdele? Nu numai că ele creează microclimat, nu numai că stopează şi vântul, stopează şi înzăpezirea, viscolul îl atenuează, dar mă interesează, ca agricultor, îmbunătăţirea proprietăţilor solului. Într-o agricultură intensivă nu mai dai răgaz solului să se ducă un microorganism, un gândac, o râmă să se ducă în jos, să creeze acele culoare, apa să se infiltreze, aerajul, rădăcinile şi aşa mai departe. Prin aceste perdele agrosilvice, este foarte bine că se îmbunătăţeşte structura solului, avem în lucru tehnic să ne spună specialiştii cam în câţi ani se îmbunătăţeşte structura solului, în aşa fel încât după – să zic – zece ani o desfiinţăm, o redăm agriculturii şi o mut mai încolo. Deci, ce trebuie să fac eu, minister? Să vin cu măsuri, pe fermieri să-i ajut pentru acea producţie nerealizată. Afirm cu tărie că fermierii noștri, în mare parte, sunt extrem de pricepuți, iar în mine, ca secretar de stat în Ministerul Agriculturii, vor găsi mereu un sprijin.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 10 august 2021 s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că au fost depuse 93.593 de cereri pentru un număr total de 1.307.297 de capete animale și o cantitate de lapte de 81.176,35 tone (în foto de mai jos regăsiți situația cererilor depuse pe fiecare județ).

Conform legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.

Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile, la care se poate adăuga valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 de euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României valabil la data intrării în vigoare a OUG 58/2021.

Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:

a). 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;

b). 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.

Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la APIA.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Joi, 8 iulie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanți ai crescătorilor de bovine și ministrul Adrian Oros, alături de care a fost secretarul de stat Antal Szabolcs Barabasi.

Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili condițiile în vederea acordării Sprijinului Cuplat pentru Zootehnie în anul 2022, însă au fost discutate și alte probleme ale sectorului. „Întâlnirea de astăzi a fost necesară întrucât termenul limită pentru notificarea la Comisia Europeană a modalității de acordare a Sprijinului Cuplat Zootehnic (SCZ) specia bovine pentru anul de tranziție 2022 este 1 august 2021. Pentru anul 2022 condițiile de acordare a SCZ rămân neschimbate față de anul 2021, iar pentru alte probleme ale sectorului se vor mai transmite propuneri scrise”, a precizat Adrian Oros.

Ministrul a reamintit că plata Ajutoarelor Nnaționale Tranzitorii (ANT) va continua în următorii doi ani de cerere conform regulilor pe care fermierii le cunosc, explicându-le acestora că noua dată de referință, respectiv 2018, se va aplica începând cu 2023.

O altă temă abordată de șeful MADR a vizat măsurile de sprijin pentru investiții din fonduri europene care urmează să fie lansate pentru perioada de tranziție 2021-2022, în valoare de 3,2 miliarde euro.

Crescătorii de bovine au evidențiat necesitatea de a beneficia de sprijin în vederea susținerii producției de lapte pentru toate fermele, indiferent de mărime. „Suntem deschiși pentru dialog transparent și menținerea unui echilibru între fermele mari și mici, precum și pentru o colaborare permanentă cu asociațiile, pentru reușita demersurilor comune”, a spus ministrul Agriculturii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Rasa de oi ţurcane Breaza are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale munţilor Parâng, Şureanu, Retezat, cu localităţi precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpu lui Neag, Aninoasa, Băniţa, Jieţ, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeştii Gorjului. Nu se cunosc exact timpul și metodele de formare a acestei populaţii, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariţia la un moment dat a unei mutaţii genetice în populaţie care prezintă caracteristicile fenotipice ale populaţiei actuale.

Specialiştii nu s-au aplecat prea mult spre această populaţie de oi, Breaza fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o şi au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populaţii de Țurcană.

Caracteristica fenotipică care o defineşte este dată de desenul deosebit al feţei cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V” sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunţii (coamelor) care coboară până la limita buzei superioare. De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi când au început să selecţioneze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă şi să se transmită din generaţie în generaţie.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 şi 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecţie pe lângă brezătura caracteristică şi o creştere a productivităţii animalelor mai ales în direcţia producţiei de lapte, care cu timpul în generaţii succesive de selecţie a devenit foarte importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este foarte important de reţinut că brezătura caracteristică, coroborată cu producţia mare de lapte, peste media populaţiei la indivizii reţinuţi pentru reproducţie, a creat în timp o corelaţie pozitivă între aspectul fenotipic și producţia de lapte.

Oile breze au o constituţie fină spre robustă caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm şi o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform descriind aproape un trapez, cu baza mare pe linia feselor sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers şi păşunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg, lung şi adânc, adăpostind în interiorul său inima şi plămânii, organe foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunţată, consum sporit de furaje şi în final producţii ridicate de lapte. Capul este puţin convex (berbec) cu coame bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung şi mai subţire față de celelalte ţurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecţiei mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin dimensiuni, sfârcurile având dimensiuni şi formă pretabil la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producţia de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor, pentru că trebuie să intervină zilnic să mulgă laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafeţele mici de păşuni pe care sunt crescute, această intervenţie zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe faţă şi picioare, cu abdomenul mai puţin îmbrăcat față de rasele Bucălae sau Bălă, cojocul cântărind între 3 şi 4 kg la oi şi 5 şi 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiţii optime de furajare şi exploatare, oile ajungând ușor la 60-70 kg şi berbecii la 90-120 kg şi chiar peste.

Mieii la fătare cântăresc între 5 și 7,5 kg cu recorduri de 8 – 10 kg, existând în populaţie exemplare cu fătări gemelare, masa mieilor însumând 13-14 kg, ca de pildă în exploataţia doamnei Tamara Boantă, la mieii cântăriţi în data de 4 martie 2021. Producţia de lapte este în anumite turme secţionate şi bine furajate de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producţii adăugăm faptul că în populaţie sunt efective cu o natalitate de 140-150%, ne dăm seama cât de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populaţii au început să îşi dea seama crescătorii care fac tranzacţii de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la preţuri de 10.000-20.000 lei şi mieluţe la preţuri de 2.000-3.000 de lei.

Vă mărturisesc că am trăit să văd acest tip de tranzacţii şi cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, o să le mărturisesc într-un alt articol.

Crescători remarcabili, cu efective deosebite în zonă, sunt Ion Lupşa, Ion Stan, Tamara Boantă, Ion Labău, Anișoara Jurcă şi mulți alţii, despre care sigur vom mai auzi.

Ce este de făcut cu această populaţie?

1.     Din cauza faptului că se creşte într-un areal defavorizat, trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia cât mai mulţi crescători.

2.      Fiind o populaţie mică în pericol de dispariţie, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare ale rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să se poată folosi la reproducţie în faza incipientă berbeci din populaţia respectivă fără origine cunoscută pe două generaţii, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3.      Având caracteristici de conformaţie şi mai ales de producţie total diferite de celelalte tipuri de Țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanţelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al Registrului genealogic „DACIA” Hunedoara să poată omologa această populaţie, sporind astfel zestrea genetică a populaţiilor de ovine românești şi creşterea biodiversităţii genetice în domeniul creşterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulţi cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozităţi, pe cei care nu cred îi invit să vadă că nu sunt poveşti la gura sobei, ci sunt realităţi care demonstrează încă o dată ca ecotipurile rasei Țurcană sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiţii de creştere optime ca să poată să-şi exprime potenţialul real de producţie.

Articol scris de: PROF. DR. ING. GHEORGHE NEAŢĂ, DIRECTOR GENERAL COORDONATOR R.G. „DACIA” HUNEDOARA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Iată că au fost locuri în țară ocolite de secetă, unde chiar în cruntul an 2020 unii fermieri au avut parte de precipitaţii suficiente cât să facă producții destul de bune, atât la păioase, cât şi la prăşitoare, producții care să le permită agricultorilor să-și continue activitatea. Este cazul județului Hunedoara, unde am ajuns toamna trecută, la final de octombrie 2020, în fermele lui Dumitru Andreșoi, pe care l-am prins la recoltat de porumb. Cu toate că era destul de grăbit și telefonul suna întruna, având în vedere că abia prinsese o fereastră de vreo patru zile fără ploi, a stat la taifas cu noi, chiar destul de mult, pentru că și problemele din sectoarele vegetal și zootehnic, încă, sunt nenumărate.

„Tot ce am încasat am reinvestit în teren şi animale. Când intrau banii, fuguţa cumpăram teren, animale şi aşa ne-am dezvoltat în fiecare an.”

Reporter: Cât porumb ați semănat și cum au fost producțiile, inclusiv la culturile de toamnă?

Dumitru Andreșoi: 2.800 de hectare numai cu porumb și abia suntem undeva la 25% din suprafaţă recoltată, cu o producție de 10 tone/ha. Porumbul arată foarte bine, în solele unde am intrat până acum, având precipitaţii foarte multe, umiditatea încă e foarte ridicată şi am început pe solele mai nisipoase şi pe solele mai fragmentate, mai mici, pentru a încerca să recoltăm suprafeţele mai mici până scade umiditatea să ne mulţumească, şi atunci intrăm în forţă la recoltat. În ce privește culturile de toamnă, la grâu am avut undeva la 6.600-6.700 kg/ha, ne-am închis la orz undeva la 7.000 kg/ha şi ceva mai slăbuţ am avut la triticale, dar n-am semănat o suprafaţă foarte mare, undeva la o sută de hectare, dar şi acolo a fost mulţumitor, între 5.700-6.000 kg/ha.

Reporter: Ne bucură să vedem că sunt fermieri în ţară care obţin producţii normale, îmbucurătoare. Observ că aici în câmp, la recoltat de porumb, ați venit însoţit de fiica dvs...

Dumitru Andreșoi: Da, am venit însoţit de fetiţa mea cea mai mică, ea e mezinul familiei, cea care deocamdată este pasionată de zootehnie şi de cultura mare, îi place pe combine, pe tractoare, cunoaşte toţi tractoriştii… încet-încet e tot mai mult lângă mine, mă bucur că am reușit să-i insuflu dragostea de agricultură, de zootehnie.

De la furcă la furculiță

Reporter: Asta e bine. Dacă nu se plictiseşte şi stă lângă dvs. de fiecare dată, cu siguranţă va avea cine să preia din mers frâiele afacerilor pe care le aveţi. Revenim la povestea cu partea vegetală a afacerii dvs., când a început?

Dumitru Andreșoi: În 2016 a început această activitate, care atunci a fost o aventură, acum e o activitate pe care o dezvoltăm de la an la an, o activitate pe care eu zic că o facem bine, cu eforturi foarte mari, cu achiziţia de utilaje, n-am avut absolut nimic, am avut patru tractoare de mică capacitate care deserveau sectorul zootehnic, iar începând cu toamna lui 2016 și pe parcursul anului 2017 am început să achiziţionăm toată gama de utilaje cu care să ne putem desfăşura activitatea. La ora actuală spun că suntem foarte bine dotaţi atât pe partea de tractoare, cât şi pe combine, pe mașini și echipamente agricole. Anul acesta, ne-am completat gama de maşini de transport, TIR-uri, am luat încă trei cap-tractoare cu trei bene de cereale noi.

Reporter: Cu fonduri europene?

Dumitru Andreșoi: Din păcate, n-am mai apucat fondurile europene... Sperăm şi suntem pregătiţi pentru următoarea programare, dar am vrea să ne dezvoltăm mai mult pe procesare pentru viitor, pentru că, v-am zis, prin eforturi foarte mari am reuşit să ne dotăm pe partea de utilaje pentru sectorul vegetal, şi cu forţe proprii, din resursele proprii ne mai dezvoltăm, dar pe partea de procesare acolo avem nevoie într-adevăr de sprijin prin proiecte europene. Cred că am mai discutat noi, avem în derulare acum un proiect, l-am prins pe zootehnie, pe extindere şi modernizare fermă zootehnică, în comuna Bretea Română, unde am animale la îngrăşat pentru sacrificat, un proiect care, spun eu, e destul de complex şi care cumva închide lanţul „de la furcă la furculiţă”.

Reporter: Prin urmare, vă faceți abator, procesare, un combinat...

Dumitru Andreșoi: Cu abator, cu procesare, cu silozuri, cu FNC, granulator de 8 tone pe oră... Modernizăm adăposturile care sunt acolo, mai construim două noi adăposturi pentru tineret îngrăşat ovin. Este un proiect de 4,5 milioane de euro, din care 50% fonduri europene şi 50% aport propriu.

Reporter: Este un lucru minunat, mai ales că toţi cei care au trecut pe la conducerea Ministerului Agriculturii au zis că trebuie să facem procesare, să nu mai vindem materie primă.

Dumitru Andreșoi: Încercăm să dăm plusvaloare produselor pe care le obţinem din activitatea pe care o facem, atât pe cultura mare, cât şi pe zootehnie, pentru că, din punctul meu de vedere, acesta este viitorul şi la discuţiile pe care le-am avut la Ministerul Agriculturii, rugămintea noastră, a fermierilor, a fost să se direcţioneze fondurile europene din viitoarea Politică Agricolă Comună foarte mult spre procesare, spre lucrurile care aduc plusvaloare unei ferme.

E păcat să vindem porumbul la 50-60 de bani şi să importăm făină sau mălai la de trei ori valoarea porumbului sau grâului. Eu zic că se poate dacă e voinţă din partea tuturor, şi a noastră ca fermieri, şi a guvernanţilor, putem face totul bine şi agricultura într-adevăr să devină motorul României, pentru că avem tot ce ne trebuie, începând de la pământ foarte fertil la fermieri pricepuţi care ştiu să-şi facă treaba, faţă de alte ţări avem foarte multe râuri, avem Dunărea din care putem iriga ca să nu stăm la mila Celui de Sus.

Reporter: Că ați ajuns la apă, aici, în județul Hunedoara, cum stați cu irigațiile?

Dumitru Andreșoi: Au fost irigaţii, nu peste tot, dar avem norocul să avem râuri, Mureşul, Streiul. 80-90% din terenurile pe care le lucrăm sunt pe Lunca Mureşului şi Lunca Streiului, care sunt foarte uşor de irigat, şi chiar din primăvara lui 2021 vreau să fac un pilot pe 200-300 de hectare să vedem ce costuri sunt şi ce spor de producţie avem, să vedem cât e de rentabil şi pe viitor să ne stabilizăm investiţia, pentru că din 2016 până acum în judeţul Hunedoara nu am avut probleme să avem pierderi în procesul tehnologic, în fiecare an am făcut profit.

Reporter: Asta este foarte bine pentru că aveţi de unde reinvesti, pentru că dvs. n-aţi stat niciodată pe loc, adică aţi pornit de la câteva oi şi aţi ajuns acum unul dintre cei mai mari crescători de animale din Europa, nu numai din România. V-aţi dezvoltat continuu, investind.

Dumitru Andreșoi: În activitatea pe care o avem noi, atât pe zootehnie, cât şi pe cultura mare, nu ai voie să stai pe loc. Confortul propriu şi al familiei trebuie să fie pe locul doi, pe primul loc sunt investiţiile în fermă şi noi, fiind şi într-o zonă care nu a suferit de secetă foarte mare în ultimii zece ani – cam doi ani am avut totuşi secetă cât de cât, dar nu ca fermierii din sud –, şi într-o zonă în care, dacă-ţi faci treaba sârguincios şi profesionist, îţi aduce şi satisfacţii.

Sufletește, familia este pe locul întâi, așa e normal, dar financiar, vă spun cu mâna pe inimă, familia a fost mereu pe locul doi. De foarte multe ori confortul familiei l-am pus pe locul doi.

În afară de fata cea mare care a ales altă cale, medicina, fata mijlocie, mezina, soţia sunt lângă mine, şi familia cu toţi ceilalţi am încercat să creez o echipă care să fie aproape, să trecem peste toate momentele, că sunt momente şi mai grele, şi mai uşoare. Și în fermele zootehnice, şi în cultura mare, eu spun că avem un colectiv foarte bun şi vreau să le mulţumesc şi pe această cale colegilor mei din grupul de firme pe care-l avem şi pe care-l administrăm, pentru că fără ei nu puteam face nimic. Deci, începând de la ciobanul care stă lângă oi, la tractorist, la conducătorii auto, ingineri, contabilitate până la inginerul-șef de la cultura mare, fiecare-şi face treaba foarte bine la locul lui, pentru că altfel nu putem. Dacă o verigă din lanţul acesta nu merge, anulează toate realizările celorlalţi.

„Cel mai bun preţ este atunci când te hotărăşti să vinzi şi să cauţi momentul prielnic.”

Fermierii români încă au un mare handicap de recuperat

Reporter: Vreau să discutăm despre un subiect abordat şi cu fermieri mai mici, care au zis: „Pentru mine a fost mai greu, am intrat mai târziu în domeniul ăsta, n-am mai găsit teren să arendez sau să cumpăr”, lucruri de genul ăsta. A fost greu, a fost uşor în anii aceştia?

Dumitru Andreșoi: Vă daţi seama că a fost greu. Din 2001, de când am luat hotărârea să dezvoltăm partea zootehnică, pentru că eu de când mă ştiu am avut animale acasă, la vârsta de 9 ani am fost cioban la oi, dar în 2001 am început să dezvolt această activitate de zootehnie, de atunci m-am lovit de lipsa terenului. Dar am făcut nişte eforturi foarte mari, am luat credite din bancă, mi-am pus casele gaj, a mea, a părinţilor, a fratelui, tot ce am avut, şi am luat credit şi am cumpărat teren. În 2001, când am început să cumpăr teren, nu era lucrat, era tot pârloagă, toată lumea spunea că a înnebunit Andreşoi, de cumpără teren. Eu am cumpărat primul teren cu 200 de dolari hectarul! Era foarte ieftin şi am luat credit, am cumpărat câteva sute de hectare; din 2007 mi-a fost foarte uşor că au venit subvenţiile, dar tot ce am încasat din producţiile pe care le-am făcut noi, din subvenţii, am reinvestit în teren şi animale; nu am cumpărat familiei nici măcar un pachet de biscuiţi, vă rog să mă credeţi. Când intrau banii, fuguţa cumpăram teren, animale şi aşa ne-am dezvoltat în fiecare an.

Trebuie investit mereu, pentru că aşa e dinamica în toată lumea, noi suntem pe o piaţă mondială, nu europeană, trebuie să fim cel puţin egali cu colegii noştri şi încă avem un handicap foarte mare de recuperat. Ce au făcut ei în zeci şi sute de ani, noi trebuie să facem în 10-15 ani, să-i ajungem prin tehnologii.

Reporter: Practic, acolo este vorba de moştenire, e vorba de generaţii care au venit şi s-au succedat la conducerea unei ferme. Au preluat de la părinţi, au preluat de la bunici şi au mers mai departe. În mod real, noi acum suntem la prima generaţie de agricultori, de fermieri.

Dumitru Andreșoi: Da. Cum v-am spus, şi eu mă trag dintr-o familie de fermieri din zona montană, de la Costeşti, acolo aveau bunicii 100 de oi, 10-15 vaci, 3-4 cai, dar până în ’89 crescătorul de oi se ocupa chiar de creşterea lor, pentru că statul îţi asigura desfacerea. Începând cu 1990, nu e destul să ai o pălărie pe cap, o bâtă în mână şi să spui că eşti foarte priceput. Nu. Eşti priceput să le creşti, dar dacă nu ştii şi nu poţi, n-ai capacitatea să vinzi marfa la adevărata valoare, brânza, laptele, porumbul, toate, ai o problemă. Şi anul acesta, cel puţin pe cultura mare, ne-a dat un foarte mare exemplu. Dacă nu aştepţi momentul prielnic când să-ţi vinzi marfa, ai de suferit. Sunt colegi care au făcut contracte din primăvară cu 50-55 de bani la porumb. Acum (octombrie 2020, n.r.) porumbul este 0,75-0,80 lei. Fiecare-şi face calculele lui în fermă, cel mai bun preţ este atunci când te hotărăşti să vinzi şi să cauţi momentul prielnic. Acum nu toată lumea are depozite, dar trebuie creat un mecanism în fermă care să-ţi aducă plusvaloare, că degeaba faci 10-12-15 tone la hectar dacă nu vinzi la adevărata valoare. Cheltui foarte mult, vinzi cu 50 de bani, atunci e mai rentabil pentru cel care face 8 tone, are o tehnologie mai ponderată şi vinde la un preţ mai mare. Totul e la sfârşit de an, când tragem linie să fim pe plus, ca să ne putem dezvolta. Dacă nu, degeaba muncim, că nu avem continuitate. M-aţi întrebat cu terenurile: într-adevăr, e greu cu terenurile, v-am spus, am început atunci cu teren şi pe cultura mare am simţit această problemă de lipsă a terenurilor pentru arendat, dar eu când am intrat în 2016, de exemplu la noi în zonă era undeva la 500 kg/hectar arenda, am intrat cu 1.000 kg. Deci, arenda era de 500-600 kg în 2016 și eu le-am dat oamenilor 1000 kg, iar astăzi dăm 1.300 kg la hectar. Sunt foarte multe zone în ţară unde şi acum arenda este 500-600 kg/ha.

Reporter: Bineînţeles, trebuie să faci tehnologie. Dacă nu faci tehnologie, dacă nu dai, de unde să-ţi dea pământul?

Dumitru Andreșoi: Începând de la sămânţă, cumpărăm doar sămânţă de top, certificată, de la cei mai buni producători care produc inputuri, îngrăşăminte, tot, colaborăm – nu-i un secret – cu firma Alcedo, care pentru mine pot să spun că a fost un foarte mare sprijin din toate punctele de vedere, atât tehnic ne-au susţinut cu tot ce apare nou pe piaţă, cu sfaturi, am ţinut cont de sfaturile lor şi pot să spun, mă repet, că suntem pe un drum bun şi sunt mulţumit şi mândru de ceea ce am realizat.

„Încercăm să dăm plusvaloare produselor pe care le obţinem din cultura mare și zootehnie. Acesta este viitorul. Fondurile europene din viitoarea PAC ar trebui direcționate foarte mult spre procesare, spre lucrurile care aduc plusvaloare unei ferme.”

Subvenția rezolvă problemele pe moment. E nevoie de sprijin pentru investiții în procesarea tuturor produselor

Reporter: Referitor la zootehnie, am o nedumerire, văd oamenii la tuns oile în fermele dvs. E totuşi toamnă, ce se întâmplă? Că de obicei primăvara se tund...

Dumitru Andreșoi: Ce aţi văzut dvs. în ferma de la Bretea Română sunt mieii fătaţi în 2020 care sunt pregătiţi pentru sacrificare. Aşteptăm să-i încărcăm pentru valorificare. Avem trei ferme zootehnice care sunt pline, numai masculi, femelele le-am livrat în vară, acum în toamnă am mai livrat pe Italia, Grecia, ce aţi văzut dvs. avem undeva la 28.000 de capete, berbecuţi care sunt gata pentru livrare şi din anumite motive nu s-au livrat până acum. Ei au fost tunşi în primăvară, dar acum le-a crescut lâna şi am hotărât să-i mai tundem o dată pentru a nu avea probleme la livrare, după cum ştiţi noile norme nu mai permit animalele să fie îmbarcate cu lână la transport şi atunci le-am băgat la tuns. Sunt animale care au media undeva la 55 kg. Până la sfârşitul anului, fermele se golesc şi facem loc pentru următorul ciclu. Din ianuarie-februarie încep oile-mamă, oile de producţie să fete şi să ne pregătim pentru alt an.

Reporter: Unde ajung animalele din România? Sigur, până la etapa în care veţi face acel complex frumos, acea idee de care ne povesteaţi, şi aici ne referim la abatorizare şi procesare, până la acel moment sigur că veţi continua să livraţi în viu. În Italia, în Grecia aţi amintit...

Dumitru Andreșoi: Femelele au mers în Italia, Grecia, Croaţia şi masculii în Orient, în ţările arabe. Am livrat în Comunitatea Europeană animale şi în viu, şi carcasă, numai că la un preţ un pic mai micuţ, şi arabii la femele au reţinere pentru că n-au voie să le sacrifice, ritualul lor, şi atunci masculii i-am oprit pentru a fi livraţi în ţările din Orient. La ora actuală, din ce cunosc eu, nu sunt ţări care să aibă probleme să fie închise sanitar-veterinar, sunt Arabia Saudită, Iordania, Siria, Libia, Kuweit, foarte multe ţări în care exportăm şi se încarcă, din ce ştiu eu, săptămânal. Noi am avut un preţ anul ăsta (2020, n.r.) bun faţă de anii trecuţi, dublu, ce să mai vorbim. Preţul a fost undeva între 10-12 lei/kg viu în vară, când e grosul mieilor, când se vând mieii am cumpărat şi eu, şi de la crescători, de la ciobani din câmp am luat între 10-12 lei/kg, un preţ bun faţă de ce a fost anii trecuţi. Sperăm ca pe viitor să crească, eu aş spune – cu ce se întâmplă în lume, cu toată pandemia – undeva ar fi un preţ corect la fermier de 13-14 lei/kg în viu, un preţ corect, nu foarte bun, dar să-i rămână şi fermierului nişte bănuţi. Am mai discutat şi în alţi ani, noi am făcut tot ce a depins de noi să creştem preţul, pentru că s-au lichidat foarte multe ferme zootehnice anii trecuţi, în special ovine, pentru că, oricât ai face calculul nu ai cum să poţi să rezişti, nu să te dezvolţi, nu reziști, nu trăiești cu 5-6-7 lei pe kg de miel în viu, e imposibil! Dar aici, între 10-12 lei, e un preţ bun. În 2019, dacă ne spunea cineva că vindem în 2020 cu 10-11 lei făceam contract din prima. Acum, noi vrem mai mult pentru că, v-am zis, ca să ne putem dezvolta şi pe partea zootehnică ar trebui să vindem mielul cu 13-14 lei/kg viu, atunci ar fi un preţ care ar fi chiar mulţumitor. Sperăm ca în 2021 să avem creşterea aceasta şi atunci totul o să fie bine.

Reporter: A crescut în țara noastră, în urma acelei acţiuni „Alege oaia!”, consumul de carne de oaie?

Dumitru Andreșoi: Nu am date oficiale, dar din experienţa proprie şi din ce discut cu colegii, dacă în urmă cu 4-5 ani mergeai în 10 restaurante şi comandai  carne de oaie sau de vită, găseai în maximum două. Acum e invers, din 10, în 8 găseşti sigur cotlet de berbecuţ, carne de vită, ceea ce denotă că într-adevăr se consumă. Acum, nu ştiu dacă în urma acţiunii aceleia sau prin ceea ce noi oferim la consum, românul a avut încredere şi a simţit gustul cărnii de oaie şi de vită.

Reporter: Revin la tunsul oilor, mai tundeţi şi în primăvară? Se adună lână cât cuprinde de la zecile de mii de ovine. Ce faceţi cu lâna?

Dumitru Andreșoi: Din păcate lâna, cel puţin la mine în fermă anul acesta, nu am valorificat niciun kilogram. Pe toată am distrus-o, am ars-o. Până prin 2018, lâna se valorifica undeva la un preţ mic, 1,50 - 2 lei, apoi a venit subvenţia, leul pe kilogramul de lână, în primul an s-a mai dat câte 50 de bani… În 2019, nu că nu primeai nimic, de când s-a făcut 2 lei subvenţia, dar trebuia să-i mai plăteşti celui care venea după ea oamenii care o încărcau în saci plus motorina. Şi nu... În opinia mea, programul „Lâna” nu a fost gândit foarte bine, trebuia gândit altfel, am mai spus-o, de banii aceia care ni s-au alocat să se fi făcut nişte centre de colectare, de prelucrare primară, prima spălare, să scoată lanolina din ea, pentru că ăsta e viitorul: degeaba produci, dacă nu ai ce să faci cu produsul. Prin subvenţionare nu rezolvi decât problema pe moment. Trebuie sprijin pentru a ne dezvolta şi a crea oportunităţi de a procesa toate produsele, începând de la lână, carne, lapte – trebuie să creăm plusvaloare prin procesare la orice produs pe care noi îl producem şi trebuie neapărat România să devină independentă în sectorul alimentar. Pentru că vedeţi ce necazuri vin, cu pandemii, cu tot, se blochează totul, anumite ţări impun restricţii de transport al alimentelor şi să nu rămânem fără mâncare... Pentru că noi dacă direcţionăm banii pe care-i avem, atât din buget naţional, cât şi european, dacă-i direcţionăm bine nu trebuie să aducem din import absolut nimic, putem să producem totul aici: de la legume, fructe, tot. Dar trebuie altfel gândit şi programul „Tomata” şi tot pe viitor, nu e foarte indicat să dăm banii direct în buzunarul fermierului, mai bine trebuie sprijinit în a se dezvolta. Trebuie ajutat fermierul să investească. Vrei să faci legume şi pe timp de iarnă? Îţi subvenţionez căldura, îţi dau bani să-ţi faci solar închis, la noi la fel: să ne facem abatoare, pentru că asta e foarte important dacă vrem să rămânem în piaţă şi să fim competitivi.

„Asociaţia Dacia, din 2008, a început efectuarea COP şi până în anul 2018 nu a beneficiat de niciun ajutor din partea statului. 11 ani am făcut-o pe banii mei personali, vreau să se accentueze, nu am luat de la fermieri niciun ban pentru COP.”

Pentru siguranță, crescătorii de ovine trebuie să continue programele de ameliorare

Reporter: Domnule Dumitru Andreşoi, sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia, pe care o coordonați împreună cu specialişti recunoscuţi...

Dumitru Andreșoi: În 27 de judeţe ne desfăşurăm activitatea de COP (Control Oficial al Performanţelor de Producție) şi Registru Genealogic. La ora actuală, direct la Asociaţia Dacia avem peste 70-80 de angajaţi, care sunt permanenţi. Plus asociaţiile acreditate să-şi desfăşoare activitatea de COP au peste 200. Deci undeva la 300 de persoane de specialitate care desfăşoară această activitate. Colectează datele din teren şi transmit la Registrul Genealogic.

Asociaţia Dacia pe care o conduc desfăşoară activitate de COP din anul 2008. Şi din 2015 deţine şi Registrul Genealogic, Cartea de Rasă. Primul an de colectare a datelor din teren a fost anul 2016. Noi am avut activitate din 2015, din 2016 am început să colectăm date de la crescători. Am început cu un efectiv de 27.000 de capete în 2015, când ni s-a dat acreditarea, când ni s-a încredinţat; la ora actuală, pe anul 2020 am avut 640.000 de oi mame, deci nu punem tineretul an curent, şi din discuţiile cu colegii mei numărul creşte şi o să depăşim 750.000-800.000 de capete, oi-mame. Asociaţia Dacia, din 2008 a început efectuarea Controlului Oficial al Producţiilor şi până în anul 2018 nu a beneficiat de niciun ajutor din partea statului. Deci 11 ani am făcut-o pe banii mei personali, vreau să se accentueze, nu am luat de la fermieri niciun ban pentru COP. Începând cu anul 2018, am solicitat şi noi contravaloarea serviciilor de la stat. A spune că nu s-a făcut nimic în ameliorarea raselor de ovine e o mare minciună şi o mare prostie, care face numai rău ţării noastre. Vreau să vă spun că în anul 2016, când am făcut primele colectări de date, rasa Ţurcană nu avea calculată estimarea valorii de ameliorare. Aici ar trebui să-şi pună întrebarea domnii de la ANZ şi toţi: ce au făcut din ’89 până în 2016?, când noi, începând cu anul 2017 am creat un program care să poată calcula valoarea de ameliorare a fiecărui individ, făcut de noi, atât pe lapte, cât şi pe carne şi lână. Noi avem în programul de ameliorare obiectivele pe care trebuie să le atingem, şi acolo sunt nişte parametri minimi şi maximi care sunt atinşi de animale. Dar nu trebuie să fii mare specialist să vezi progresul genetic al ovinelor din rasa Ţurcană. Un animal ca să-şi arate potenţialul lui genetic trebuie să fie furajat, atât la ovine, cât şi la bovine. Şi la vaca de lapte spui că-ţi dă 12.000-13.000 de litri – ia dă-i coceni de porumb şi vezi, îţi dă 2.000 de litri?

La orice animal, nu contează specia, rasa, sunt trei factori: casa, masa, rasa. Dacă unul lipseşte anulează şi celelalte două lucruri bune. Deci eu spun că s-au făcut nişte eforturi foarte mari din partea colegilor. Să începi în 2016 cu 27.000 de capete şi să ajungi la efective de sute de mii de capete trebuie o muncă titanică atât fizică, în teren, cât şi din partea specialiştilor de a califica şi de a pune acei controlori în temă cu tot ce înseamnă – că nu-i foarte uşor să stabileşti şi să aduni nişte date din teren care să fie cât mai concrete şi cât mai reale. Aţi văzut, în fiecare an facem întâlniri cu ei, îi adunăm aici, merg la ei în judeţe specialiştii noştri şi le explică şi le arată cum să se facă corect colectarea de date. Că de acolo pleacă totul.

Lucrarea începe de la monta pentru anul următor: montă, fătare, cântăriri, muls, tot. Atunci să spui că nu s-a făcut nimic? Într-adevăr, mai avem foarte mult de lucru, pentru că în ameliorare nu ai voie să stai, de asta se numeşte „ameliorare”.

Reporter: Nu spui că ai ajuns sută la sută la ce ţi-ai propus, că n-ai cum.

Dumitru Andreșoi: Nu există aşa ceva. Perfectul nu există. De asta se numeşte ameliorare, tot timpul să cauţi să îmbunătăţeşti performanţele animalului unde vrei să-l duci: pe lapte, carne, lână. Și lucrând. Dar, cum am spus, s-a început în 2008. Eu am început controlul oficial în 2004, când se făcea de către OARZ şi mai mulţi colegi mai devreme. Şi am făcut de plăcere, pentru că până în 2015 când s-a dat acest sprijin, dar nu ştiu dacă a intrat cineva dintre colegii mei chiar din primul an să-şi verifice, dar cam din 2016, până atunci am făcut de plăcere. Nu poate să ne acuze cineva că eu, în 2004 când am intrat, ştiam ce o să vină în 2016. „Băieţii deştepţi” sunt cei care au muncit din 2004 fără niciun beneficiu. Şi ştie toată lumea, eu mă refer la mine, toate târgurile, începând din 2002, cu berbeci prin toate târgurile – Haţeg, Poiana Sibiului, venea lumea ca la urs acolo, vindeam sute de berbeci fără certificat de origine, certificatul de origine era animalul care era un animal bun. Eu sunt unul dintre cei care au pierdut de când au venit certificatele de origine, pentru că în loc să vând animalul, berbecul, cu 3.000-4.000 de lei, l-am vândut cu 2.000 că aşa vindea toată lumea! Şi, într-adevăr, s-au vândut şi animale care nu sunt de foarte bună calitate, dar care îndeplinesc condiţiile şi standardul rasei. Acum la noi la Registru am creat nişte diferenţe între fermele de elită, fermele de înmulţire şi fermele comerciale.

Reporter: Acesta este un alt proiect...

Dumitru Andreșoi: Un proiect pe care l-am început în anul 2019, împreună cu introducerea miorilor în testare, şi continuăm acum să vedem rezultatele. Dar astea se fac în timp, or, colegii din ţările europene fac asta de zeci şi sute de ani, noi o facem de câţiva ani şi ne tot scot ochii că am cheltuit foarte mulţi bani. Să ştiţi că nu sunt foarte mulţi bani, cum se vehiculează în piaţă, şi banii aceia 80% se duc pe salarii, din care jumătate se întorc înapoi la stat prin taxe şi impozite. Într-adevăr, cum am spus, mai avem de muncă foarte mult, trebuie să trecem la lucrurile de fineţe şi de acurateţe, să facem acele ecotipuri de Bălă, Ţurcană, Oacheşă, Bucălaie, dar pe astea nu le poţi face de azi pe mâine şi dacă se gândeşte cineva să oprească această lucrare de ameliorare, face foarte mare rău şi atunci chiar nu mai avem niciun viitor. Şi poate chiar se vrea lucrul ăsta de cineva de afară, să nu fim foarte performanţi şi să stăm tot cu mâna întinsă la ei după genetică, să aducem totul de afară.

Reporter: Într-o perioadă a fost subvenţionată genetica adusă de afară.

Dumitru Andreșoi: Da. Vă daţi seama că genetica în orice domeniu aduce plusvaloare, dar noi trebuie, o parte din efective, şi pe zootehnie, dar şi la cultura mare, trebuie să avem soiuri, hibrizi, rase româneşti de care trebuie să ţinem cu dinţii. Asta e bogăţia noastră. Dacă pierdem astea, suntem în bătaia vântului, cum se spune. Ţările care au genetică profită de acest lucru şi urcă preţurile.

Reporter: Genetica înmagazinează cercetare, înseamnă ani de muncă în spate.

Dumitru Andreșoi: Cel puţin noi, cei care am făcut ameliorare pe ovine până în 2015, o s-o facem şi în continuare. Cei mulţi clar vor lua şi din aceste lucrări şi e mare păcat, pentru că vedeţi şi dvs., oriunde mergeţi, în orice ţară din lume, animalele de reproducţie se vând cu certificate de origine. Animalele care nu au certificate de origine se duc direct la abator. Şi nu vreau ca peste ani de zile, când o să se caute animale, femele pentru reproducţie, să se spună: numai „băieţii deştepţi” vând oi cu certificate de origine. Şi prin intermediul dvs. vreau să le transmit colegilor crescători de ovine, cei care au intrat în programele de ameliorare, să continue această activitate pentru că chiar nu au nimic de pierdut dacă vor să facă această activitate pe timp mai îndelungat. Dacă se gândesc că mai fac un an-doi şi pe urmă se orientează spre altceva, atunci nu are rost să supui animalele acestui control oficial pentru că într-adevăr nu e uşor să faci aceste lucrări, şi plus de asta să mai dai şi bani din buzunar, undeva la 6 lei pe cap de animal care se plătesc pentru Controlul Oficial al Performanţelor – la Registru nu se plăteşte. Şi atunci, într-adevăr, nu e uşor, dar, repet, dacă vrem să continuăm această activitate, pe cei care doresc îi sfătuiesc să rămână în programele de ameliorare pentru a avea o siguranţă şi a ne urmări evoluţia efectivelor de animale şi producţiile din efectivele noastre.

Reporter: Şi eu aştept cu nerăbdare să văd acele ferme de elită cu rasa Țurcană, această suprarasă, cum îi spun specialiştii, şi care are acele ecotipuri de care aminteaţi mai devreme, să vedem ferme de elită cu aceste ecotipuri şi poate vor deveni rase dacă se vor face demersurile necesare. În 2-3 ani ar trebui să avem aceste ferme de elită, ferme de reproducţie şi ferme comerciale.

Dumitru Andreșoi: Cu siguranţă o să vedeţi aceste ferme, acum depinde de guvernanți ce hotărăsc dânşii cât să ne sprijine. Pentru că v-am spus: fără sprijin din partea guvernului e imposibil. La mine în fermă se face montă dirijată...

Reporter: Oricum, dvs., de se va da sau nu vreun sprijin, nu veţi renunţa.

Dumitru Andreșoi: Eu fac în continuare. De asta vă spun, e chestia de câte ferme o să fie. De făcut se fac sigur, suntem fermieri – v-am spus – am făcut şi înainte de venirea acestor ajutoare, această activitate o vom face sigur. Dar, dacă nu sprijină ferma de elită, care are nişte costuri fantastice, vedeţi, animalele se introduc pe boxe, se face montă naturală „la mână” cum se spune, montă dirijată, asta se face cu costuri extraordinar de mari şi fermierii, până acum cei care au fost în Controlul Oficial al Producţiilor nu au primit niciun ban în plus; cei care au cumpărat berbeci cu certificate i-au băgat pe nişte oi care nu au nicio lucrare de selecţie şi au acelaşi ban, acelaşi sprijin cuplat. Deci dacă nu se face o diferenţiere vă spun că nimeni nu mai face, nu poţi să faci, efectiv n-ai cum! Totul e economic până la urmă, trece prin buzunar. Dacă la sfârşit de an ai văzut că ai cheltuit cu animalul 1.000 de lei şi tu ai scos 600, nu mai faci, elimini anumite etape din procesul tehnologic din decursul anului. Noi am avut discuţii, sperăm să avem înţelegere şi să venim cu un sprijin către cei care fac această ameliorare. Un sprijin corect, deci nu am avansat nicio sumă pentru că nu poţi să avansezi nişte sume, asta înseamnă că mergi dinainte stabilit. Nu. Eu am făcut la mine anul trecut, prima dată când am băgat în testare aşa ceva, acum la sfârşitul anului să facem calculul cât ne-a costat, începând de la montă cu toţi produşii, lotizaţi, ţinuţi spre stabulaţie, cântăriţi, sporurile ce le avem la ei. Pe urmă putem vorbi de un cost al animalelor care fac parte din fermele de elită.

Reporter: Aşteptăm cu nerăbdare să realizați ce v-ați propus şi să discutăm la momentul respectiv. Oricum, sunteţi un optimist, sunteţi un om care crede în agricultura României, pentru că de asta şi investiţi tot timpul.

Dumitru Andreșoi: Da, din fire sunt un om optimist, dacă nu ai o doză şi de nebunie controlată în ceea ce facem noi, dacă eşti foarte sceptic tot timpul, până te gândeşti ce să faci altul ţi-a luat-o înainte. Deci trebuie să ne mai şi hazardăm câteodată, dar nu să sărim calul, şi trebuie să fim optimişti.

Agricultura României, dacă e finanţată corect, dacă suntem sprijiniţi corect pentru a ne dezvolta, poate să aducă foarte multă stabilitate din toate punctele de vedere, atât social, cât şi economic. Şi putem deveni independenţi alimentar, nu ne trebuie să importăm absolut nimic, pentru că alţii dacă ar avea ce avem noi, şi ştiţi foarte bine, am fost şi împreună în Franţa, în anumite ţări din Uniunea Europeană, nicio ţară nu are ce avem noi. Una are pământ – nu are apă, alta are apă – nu are pământ, noi avem tot ce ne trebuie, numai să vrem şi să fim lăsaţi să facem această activitate, pentru că am demonstrat că ştim s-o facem şi că putem s-o facem.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Organizațiile profesionale ale crescătorilor de bovine solicită ministrului Agriculturii aprobarea deconturilor pentru serviciile de Control Oficial al Producției (COP) și Registrul Genealogic pentru anul 2021. În cazul în care aceste deconturi nu se mai aprobă, costurile privind serviciile de COP și RG vor fi suportate integral de fermieri, susțin reprezentanții crescătorilor într-o adresă trimisă lui Adrian Oros, căruia i se reamintește că peste o mie de persoane angajate în sectorul de ameliorare riscă să nu-și mai primească salariile. Reprezentanții crescătorilor amenință cu sistarea activității de ameliorare. Totodată, până la rezolvarea solicitărilor, societățile de ameliorare nu vor elibera adeverințele pentru depunerea dosarelor de cereri unice de plată la APIA, pentru campania 2021.

Pe 24 martie 2021, organizațiile crescătorilor de bovine au transmis la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitarea de a se urgenta stabilirea sumelor pentru serviciile de COP și RG pentru anul 2021 și plata restanțelor pentru 2020, adresă la care MADR nu a răspuns nici până în ziua de azi. De asemenea, reprezentanții crescătorilor îi reproșează ministrului Adrian Oros că nu respectă Legea Zootehniei, care prevede că societățile de ameliorare sunt partenere de dialog ale MADR, iar subvențiile, modul de alocare etc. se discută împreună cu organizațiile fermierilor, ceea ce nu s-a întâmplat.

Având în vedere tăcerea lui Adrian Oros, luni 19 aprilie 2021, organizațiile din sectorul bovine au trimis un ultimatum ministrului Agriculturii: „Nici până la această dată (19 aprilie 2021, n.r.) nu ați binevoit să faceți demersurile necesare rezolvării solicitărilor noastre și nici nu ați înțeles să respectați Legea Zootehniei nr. 32/2019, care la articolul 7 stabilește că societățile de ameliorare sunt partenere de dialog ale Ministerului Agriculturii, iar în privința sumelor, a modului de alocare, nu ne-ați solicitat vreun punct de vedere. De aceea, vă somăm ca în termen de trei zile, cu începere din 19 aprilie 2021, să faceți toate diligențele necesare ca solicitările noastre să fie rezolvate. Menționăm că în lipsa unei rezolvări integrale a solicitărilor noastre vom fi nevoiți să sistăm întreaga activitate de ameliorare. De asemenea, menționăm că până la rezolvarea tuturor solicitărilor noastre, societățile de ameliorare nu vor elibera nicio adeverință pentru depunerea dosarelor de cereri unice de plată la APIA, campania 2021”.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat, luni - 19 aprilie 2021, autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT), sector vegetal și zootehnic, aferente Campaniei 2020.

Plățile se fac în lei, la cursul valutar de 4,8725 lei pentru un euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

APIA a stabilit cuantumurile care sunt prezentate în tabele.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În ședința de joi - 15 aprilie 2021, guvernul a adoptat hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020.

Plafoanele aferente plăţilor pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020, sunt în limita sumei de 1.758.265 euro, respectiv 8.567.147 lei în echivalent, și se distribuie astfel:

• 445.128 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;
• 1.313.137 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne.

Cuantumul per unitatea de măsură al ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor menționate anterior la cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct eligibile și la efectivele de bovine eligibile.

Resursele financiare se asigură de la bugetul MADR pentru anul 2021.

Plățile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii se realizează în lei la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html