Pe 4 august 2022, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea organizează „Ziua porumbului românesc – genetică și tehnologii performante”.

Vor fi prezentate cele mai recente realizări în domeniul ameliorării și tehnologiei și, de asemenea, vor fi dezbătute unele aspecte privind cultura porumbului în acest an. Totodată, se vor vizita câmpurile experimentale.

Ziua porumbului românesc este un prilej pentru INCDA Fundulea să-și prezinte rezultatele a patru proiecte de cercetare:

• ADER 113 - Crearea de hibrizi de porumb productivi, toleranți la secetă, arșiță, boli și dăunatori în vederea diminuării impactului încălzirii globale asupra agroecosistemelor din România;

• ADER 141 - Cercetări privind stabilitatea influenței aplicării noilor sisteme și tehnologii de agricultură conservatoare de lucrări agricole mecanizate pentru combaterea efectelor secetei, păstrarea fertilității solurilor și a apei în sol și creșterea cantitativă și calitativă a producțiilor principalelor specii de plante cultivate;

• ADER 154 - Cercetări cu privire la influența diferitelor metode de lucrare a solului asupra gradului de îmburuienare, compoziție floristică a speciilor de buruieni în culturile de câmp și a dinamicii apei în sol la culturile de câmp;

• Diversiliance - Diversificarea producției culturilor ecologice pentru creșterea rezilienței.

Miercuri, 27 iulie 2022, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Arad a organizat workshop-ul „Îmbunătățirea sistemului furajer la vacile de lapte”, eveniment care face parte din Proiectului ADER 9.1.3./2019 - „Cercetări privind îmbunătățirea sistemului furajer la bovine, prin diversificarea structurilor de specii furajere și al noilor cultivare ameliorate”.

Evenimentul a fost deschis de dr. ec. Gheorghe Săplăcan, directorul SCDCB Arad, după care s-au prezentat laboratorul experimental zootehnic și laboratorul experimental vegetal din cadrul stațiunii arădene (CSIII dr. ing. Florin Cristian Neciu). Apoi, a fost prezentat proiectul „Cercetări privind îmbunătățirea sistemului furajer la bovine, prin diversificarea structurilor de specii furajere și al noilor cultivare ameliorate” (CSIII dr. ing. Florin Cristian Neciu și CSII dr. ing. Radu Ionel Neamț).

Programul a mai cuprins următoarele prezentări: Laptele de pajiște (prof. univ. dr. Neculai Dragomir); Studii și rezultate preliminare asupra populațiilor spontane de cicoare (Cichorium intybus) în vederea ameliorării acestora pentru a fi utilizate în nutriția bovinelor (CSIII dr. biolog Ciprian Valentin Mihali); Nutriția și bunăstarea vacilor de lapte (conf. dr. ing. Ludovic Toma Cziszter).

La final s-au discutat temele din cadrul workshop-ului și s-au vizitat laboratoarele experimentale zootehnic și vegetal de la SCDCB Arad.

Despre SCDCB Arad, pe scurt

În anul 1981, prin Decret, a fost înființată Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Arad din cadrul Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Balotești, aparținând Academiei de Științe Agricole şi Silvice – Gheorghe Ionescu Şişeşti – București, care a fost redenumită în anul 2000 „Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor – Arad” (SCDCB Arad).

Obiectul actual de activitate al unității îl constituie cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică în domeniul creșterii şi ameliorării bovinelor.

În prezent, SCDCB Arad are un total de 700 capete bovine, din care 515 sunt din rasa Bălțată Românească și 185 din rasa Brună (350 vaci; 53 juninci; 55 efectiv montă; 70 viţele categoria 12-18 luni; 70 vițele categoria 6-12 luni; 86 vițele categoria 0-6 luni; 16 taurine la îngrășat).

Suprafețele agricole exploatate, pe categorii: 115 ha – lucernă;  23 ha - amestec de graminee și leguminoase; 90 ha – pășune și fânețe; 183 ha –porumb pentru boabe; 200 ha – porumb pentru siloz; 394 ha – grâu; 10 ha - iarbă de Sudan.

Laboratorul de cercetare este format din patru compartimente: genetică animală; reproducție și biotehnologii; nutriție; tehnologii de creștere și întreținere.

În cadrul stațiunii, astăzi, resursa umană este formată din 71 de persoane, distribuite pe principalele sectoare: cercetare - 5 cercetători; zootehnic - 36 angajați; vegetal - 20 angajați; administrativ - 10 angajați.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Revista Fermierului a găzduit, în mai multe rânduri, adevărate foiletoane despre pajiști, în care un drag colaborator, experimentat și învățat – l-am numit pe dr. Teodor Marușca, care acum este director adjunct tehnic al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov –, ne-a explicat ce este bine și ce nu în domeniu. E vremea să îl invităm să ne mai reamintească, pentru că este nevoie, iar și iar, că lucrurile nu stau deloc bine și că e important să punem un început bun.

Așa cum ne atrage atenția invitatul nostru, dr. Teodor Marușca, România s-a angajat cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, adică în urmă cu 15 ani, ca acele 4,8 milioane de hectare de pajiști să fie menținute, ca suprafață, dar și să fie îmbunătățite calitativ. Din păcate, nu s-a făcut nimic în această direcție, dimpotrivă, au fost lăsate pradă degradării. „Cauzele degradării, pentru care suntem atât de neliniștiți, sunt multiple. În primul și în primul rând este faptul că numărul de animale care valorificau această bogăție, acest patrimoniu național, a scăzut la mai bine de jumătate din efectivul de dinainte de 1990. Pajiștile au fost, în bună parte, abandonate – în totalitate, în unele cazuri – și la altele s-a redus încărcarea cu animale sub limita posibilă. La un calcul al nostru, față de efectivele actuale de pajiști, unități vită mare, abia dacă se acoperă la nivelul țării 0,3 unități vită mare la hectar. Apoi, calitatea lor, pe lângă abandon, este foarte slabă și din cauza faptului că nu se întrețin. Adică lucrările anuale de curățire a lor nu se mai efectuează, de asemenea nu se fertilizează cu îngrășăminte chimice sau organice, târlirea care se face cu animale este și aceea făcută necorespunzător, în sensul că animalele staționează în târlă sau în stână în același loc și nu se face o târlire rațională. Sunt foarte multe alte aspecte negative.”

Domnia sa spune că s-au luat totuși niște măsuri, la nivel național, prin apariția Legii pajiștilor și a Ordonanței de Urgență a Guvernului 34, amândouă din 2013, prin care se prevede întocmirea unor amenajamente pentru ca aceste pajiști să fie îmbunătățite. De altfel, chiar instituția pe care o reprezintă a întocmit un Ghid pentru amenajamentele pastorale, care se află sau ar trebui să se afle pe masa tuturor celor care fac astfel de lucrări de amenajare. Zice că toate UAT-urile din România trebuiau, conform legii, încă din 2004, să aibă aceste amenajamente întocmite, dar de atunci, în fiecare an, au apărut noi și noi legi de amânare a amenajamentelor pastorale, a termenelor de depunere.

„În 8 ani, pe care i-am avut la dispoziție din 2014 până în 2021, suprafața pe țară care are amenajamente pastorale este de abia de 54,5%, la care se adaugă 16,6% în lucru, deci în total puțin peste 71%. Ele trebuiau să fie încheiate, cum s-a propus încă din 2014 – cei care au propus această dată n-aveau cunoștințe de cât de complicat este să faci un amenajament pastoral. Silvicii mi-au spus, ei fiind principalii executanți ai acestor amenajări pastorale, că este mult mai complicat să faci amenajamentul unei pajiști decât amenajamentul lor din silvicultură. Și mergând mai departe la situația pe țară, singurul județ care a întocmit și este de 100% realizare este județul Harghita, urmat de Prahova, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeș, care au spre 70%. Județe rămase foarte în urmă sunt Mureș, Arad, Cluj, Gorj, Suceava și Buzău, care au abia între 20-35% realizări.”

Nu ne pricepem sau nu ne pasă?

Ceea ce ne întristează foarte mult, dar nu ne surprinde, pentru că sunt circumstanțe pentru o astfel de stare de lucruri, este următorul argument pe care ni-l dă domnul Marușca vorbind despre proasta calitate a pajiștilor: „Acum care sunt cauzele? În primul rând, în echipele care întocmesc amenajamentele nu sunt oameni suficient de bine pregătiți pentru a întocmi amenajamentele. Calitatea amenajamentelor noastre lasă mult de dorit. Și am să vă spun și de ce. Eu am urmărit în multe părți din țară, eu lucrez cu amenajiștii și am mai și verificat unele dintre lucrările lor, și am găsit lucruri incredibile. Adică, unii n-au făcut decât să copieze de la vecin proiectul, uitând să șteargă și de la cine a copiat. Și am fost surprins să găsesc amenajament în care era scrisă, pe coperțile amenajamentului, o comună, iar în interior am găsit scrisă altă comună. Erau schimbate doar suprafețele. Pe principiul copy-paste. Și foarte mult copy-paste din Ghidul de întocmire a amenajamentelor pastorale întocmit de Institutul nostru. Ar trebui să existe la nivel național un organism care să instruiască pe cei care fac amenajamente – Institutul nostru s-ar putea angaja –, ca să nu facă oricine aceste amenajamente, ci doar cei abilitați să le facă, să aibă cunoștințe minime de botanică, de vegetație a pajiștilor”.

Trebuie să recunoaștem în această descriere și un aspect pe care domnul Marușca, din delicatețe, nu l-a exprimat. Este vorba și de multă nepăsare. Recunosc aici atitudinea elevilor chiulangii, care, neavând vreo atracție către carte, copiază tema sau extemporalul altuia cu tot cu numele aceluia. Și atunci, despre ce instruire să vorbim? Instruiești pe cel care se vrea instruit. Poate ar trebui să vorbim și de niște mecanisme de cointeresare a celor implicați. De ce nu, și de unele constrângeri legislative.

Cine-i învață pe verificatori?

Mai mult, nici cei care ar trebui să verifice se pare că nu prea o fac. Se pare că tot din nepricepere. „O altă problemă este verificarea aplicării amenajamentelor. Aici suntem complet… Agenția Națională pentru Zootehnie este chemată să facă aceste verificări. Acolo nu știu exact care este structura de specialiști, dar sunt mai mulți zootehniști, sunt mai mulți medici veterinari care n-au făcut nici botanică, nici amenajarea teritoriului, nu au făcut decât pasager probabil, cei de la zootehnie, cultura pajiștilor. Au un curs de producere a furajelor, dar este insuficient pentru a cuprinde complexitatea verificării. Acolo sunt formule de amestecuri de ierburi pentru înființarea unor pajiști semănate.”

Domnul Marușca își răspunde astfel negativ la doleanța exprimată de a se face, la nivel județean, o sinteză a tuturor amenajamentelor executate până acum, asupra cărora să se facă o analiză critică, pentru a se ști cât de bine sunt întocmite, pentru că e greu de presupus că fără o pregătire prealabilă cei care verifică pot să înțeleagă ceva. Oare cine ar trebui totuși să verifice? Domnia sa ne spune că există specialiști, absolvenți ai facultății de agricultură care activează în cadrul UAT-urilor și care ar putea fi consultați de către cei care întocmesc proiectele. „Ar trebui să vină și să-i întrebe, în condițiile UAT-ului, ce amestec e mai potrivit. Nu putem generaliza de la Institut, să spunem, pentru cele vreo 3.200 de UAT-uri, cât are România la ora asta, ce amestecuri să facă. Fiecare proiect trebuie să conțină aceste combinații. Și, pe lângă acestea, suprafețele care trebuie amendate cu amendamente calcaroase – vorbim de solurile acide – și rețetele de fertilizare cu îngrășăminte chimice, și altele. Local trebuie adaptate aceste soluții. Nu poți să generalizezi.” Dacă pot să consilieze, poate ar fi util să și verifice, în condiții legale, firește. Dacă nu, atunci cei care ar trebui să verifice ar trebui instruiți. Dr. Teodor Marușca spune că există o carte care ar putea sta la baza acestei instruiri pe care a publicat-o în colaborare chiar cu editura noastră, în 2016, după ce în prealabil a făcut obiectul unui serial ce s-a întins pe parcursul a 33 de numere din Revista Fermierului. Este vorba de cartea „Praticultura pe înțelesul tuturor”.

Nostalgia trecutului și admirația Vestului

Se pare că în trecut existau oameni mult mai bine pregătiți, cel puțin așa susține domnul Marușca: „Încă din 1933, după apariția legii din 1928, s-a prevăzut întocmirea amenajamentelor. Deci nu e o noutate ceea ce vă spun acum, în sensul că amenajamente s-au făcut și înainte de Al Doilea Război Mondial, ba chiar și în epoca noastră, după război, s-au făcut proiecte de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor, care erau executate de întreprinderi specializate, și cunosc bine situația. La nivelul fiecărui județ, exista o astfel de întreprindere de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor. Ele au dispărut după anii 1990 și este o mare pierdere, pentru că oamenii de atunci erau foarte bine pregătiți să le execute, la fiecare județ exista o întreprindere de îmbunătățiri funciare, dar și la nivel central. Întocmeau amenajamente pastorale, proiecte de îmbunătățire. Ele au dispărut și au fost lăsate în seama unor direcții agricole județene, a direcțiilor silvice și a altor organisme și instituții care nu sunt «de meserie»”.

Este în firea noastră să facem comparații cu alte țări, unde lucrurile stau vizibil mai bine, pentru că se vede din viteza mașinii, parcurgând drumurile europene. Această dispoziție a noastră de a face comparații nu este un aspect pe care să-l apreciez, considerând că ar trebui să luăm aminte la ce este bine pentru noi și să acționăm în consecință, dar nu putem să ignorăm experiența altora, reinventând roata. Din păcate, noi doar ne comparăm cu cei bine organizați, căinându-ne de cât de rău stăm, fără să preluăm absolut nimic din experiența lor sau a celor dintre noi care au învățat de la aceia. Este și cazul domnului Marușca. Domnia sa și-a petrecut mulți ani și a cules învățături de la cei cu rezultate remarcabile în domeniul culturii pajiștilor și, venind să le aplice la noi, s-a lovit de multă ignoranță și nepăsare. Zic cultura pajiștilor, dar la noi nici măcar nu se poate vorbi despre așa ceva, pentru că după cum ne spune chiar dr. Marușca, pajiștile nici măcar nu au fost luate în cultură. Ele sunt niște pârloage. „Dacă o pajiște n-o iei în cultură, n-o cosești în fiecare an, n-o cureți în fiecare an, nu-i dai îngrășăminte, nu îi dai o încărcătură normală cu animale, ea se degradează. Pentru că… ce e pajiștea? Un spațiu pe care omul l-a făcut, a defrișat pădurea ca să facă loc ierbii și să crească mai multe animale. De aceea au apărut aceste pajiști. Din păcate, la noi nu sunt întreținute pentru că avem impresia că este suficient să te duci cu animalele și să paști, atât. Peste tot, în vestul Europei, există mașinării care le întrețin, oameni care le-au luat în cultură, numai noi nu le-am luat încă în cultură. Noi suntem la stadiul de păstorit, fără să mai facem nimic. Ați văzut dvs. un crescător de animale care să aibă mașini de curățat pajiștile sau mașini de fertilizat? Nu găsiți așa ceva. Din păcate. Deci noi trebuie să creăm această civilizație pastorală și să întreținem pajiștile așa cum se cuvine.”

La munte e mai rău

Toate aceste probleme capătă accente dramatice dacă vorbim despre zona montană.

E de la sine înțeles că pajiștile cele mai multe se află în acea zonă. Verdictul specialistului preumblat prin acele locuri este cel care ne întristează. „Acestea sunt cele mai degradate!” Și ne explică de ce: „Pentru că sunt mai greu accesibile. Dacă înainte omul obișnuia să meargă pe munte cu samarul, punea pe măgăruș cât nu putea el duce, pe cai, cu căruța, acum, mai nou, folosește mașinile astea performante 4x4, iar unde nu ajunge mașina de acest tip, off-road, nu se mai instalează stâne. Asta înseamnă că multe din suprafețele de pajiști sunt abandonate”.

Am putea spune că multe s-au și împădurit. Ba chiar și unele zone accesibile cu acele off-road-uri. Asta, pentru că a scăzut dramatic și numărul de animale. Trebuie să îi dăm însă dreptate specialistului, care ne spune că fără aceste pajiști nu există viață pe munte. Viață economică, trebuie să precizăm și să reiterăm credința că dacă ne dorim ca munții să aibă în continuare viață, oamenii aceia ar trebui plătiți pentru că există. Teodor Marușca ne împărtășește iarăși din experiența sa de prin alți munți ai Europei. „În zona montană, pajiștile, care reprezintă peste 75-80-85% din suprafață, sunt motorul întregii activități de acolo. De aceea, unele țări din Europa dau foarte mare importanță acestui fapt. Recent, francezii au aniversat o jumătate de secol de la promulgarea legii pastorale la ei. Legea se referă, cea franceză zic, pentru că, vrem - nu vrem, din punct de vedere agricol și pastoral, Franța are niște priorități și este locomotiva Europei pentru agricultură. Și primul domeniu la care se referă legea pastorală franceză este favorizarea organizării crescătorilor de animale. Deci statul se interesează ca toți crescătorii de animale să fie organizați în asociații, federații etc., ca să creeze aceste grupuri pastorale care sunt autorizate de către stat. Al doilea domeniu, care la noi lipsește cu desăvârșire, este organizarea funciară a proprietarilor de teren cu destinație pastorală. Deci toți cei care dețin suprafețe de pajiști din zona montană sunt organizați în aceste asociații ale proprietarilor. La noi nu știu dacă există așa ceva, pentru că nu se cunoaște ale cui sunt pajiștile. Se cunoaște oarecum, dar nu în totalitate. Sunt unii care au obținut suprafețe imense din pajiștile românești, cu schimb de teren din câmpie. De ce? Ca să primească subvențiile care se dau pe pajiști. Ăsta e adevărul… Cel de-al treilea domeniu al legii franceze este facilitarea convențiilor plurianuale de păscut, adică îi adună pe crescătorii de animale cu asociațiile funciare ale proprietarilor de teren și fac convenții plurianuale între ei, astfel încât să se valorifice în integralitate iarba, dată de Cel de Sus sau făcută de ei. Și-și pun probleme și ei, în continuare, să perfecționeze această metodologie. Și mai spun ceva despre Franța: are un organism, se cheamă Cemegref, adică un centru de mecanizare a agriculturii, e și silvicultura aici, e și organizarea teritoriului, au un număr de 970 de agenți, din care 420 sunt cercetători științifici, și sunt organizați în 10 colective. Nimic nu se face în spațiul rural francez fără acest Cemegref, care deține în totalitate toate pârghiile. El știe unde-s conductele, care-i terenul; el face proiectele.”

Cemagref este un institut public de cercetare a cărui activitate se concentrează pe dezvoltarea durabilă în zonele non-urbane. Contribuie la conservarea și gestionarea acceptabilă a sistemelor de teren și apă, prevenirea riscurilor asociate și dezvoltarea activității economice durabile.

Evident că la noi sunt mai multe probleme decât soluții. De organizare, ce putem spune, lipsește cam de peste tot, de ce ne-am mira că lipsește de aici? Iar despre stimulare, nu doar că nu-i plătim, cum ziceam, ca să existe, dar le mai și facem viața grea punându-i într-o concurență total neloială cu crescătorii de animale de la șes. Iată cum ne spune domnia sa că rezolvă această problemă alte state cu zone montane: „Intervine ceva ce noi n-am reușit până acum să rezolvăm, respectiv preț diferențiat pe altitudine al producției animaliere. Nu este posibil ca laptele produs la câmpie sau la deal să aibă același preț ca acela produs la munte. Și am să vă spun că în Elveția, unde am făcut o specializare de 8 luni, în urmă cu 52 de ani, atunci, cu fiecare 250 m de altitudine, confederația plătea în plus producătorului de lapte 10%. Deci, dacă era un producător la 1.800 m altitudine și făcea 3.000 de litri de lapte de la vacile lui de-acolo, putea să concureze cu cel care era la altitudinea de 400-500 m din platoul elvețian, care făcea la vremea respectivă cam 5.500 de litri de lapte. La noi nu se întâmplă asta nici acum, deși eu am scris, după venirea din Elveția, în cărți și la reviste, de necesitatea prețului diferențiat pe altitudine, cel puțin al laptelui. Ajunsesem la concluzia că la noi ar trebui să fie o creștere de cel puțin 10% cu fiecare sută de metri altitudine în plus, ca să poată fi rentabil. Domnul academician Otiman a făcut un studiu, foarte interesant, pe baza datelor din zona montană, că la peste 700 de metri laptele trebuie stimulat ca preț, că altfel nu mai devine rentabil. Vă dați seama cum poate lupta un om în zona montană să supraviețuiască, dacă laptele lui, de la văcuța lui, de acolo, prețul este același cu al aceluia unde are condiții mult mai bune de lucru”.

Ecologia, un deziderat îndepărtat

Foarte interesantă este viziunea domnului dr. Teodor Marușca în privința modului cum ar trebui să evolueze acreditarea de agricultură ecologică. „Se vorbește acum că România ar trebui să ajungă la 25% din suprafață cu agricultură ecologică. Singura țară din Europa care a depășit acest cuantum de 25% este Austria. Dar vă pun întrebarea: pe ce anume se bazează Austria, de a făcut peste 25% agricultură ecologică? Pe pajiști, dragii mei! Și atunci, Institutul nostru, în cadrul unui proiect, a întocmit un Îndrumar de bune practici pentru agricultura ecologică montană, și mai departe, pajiști permanente și pastoralism. În această carte, ajunsă, la fel, în toate județele României, la minister, în sute de exemplare, care a fost prezentată, sunt toate legile apărute legat de agricultura ecologică și cum trebuie ea aplicată.” Cu toate acestea, nu crede că doar din pix se poate face asta, deși pășunile noastre probabil nu s-au întâlnit vreodată cu substanțele chimice de fertilizare. Dimpotrivă, crede că e nevoie de o etapă intermediară, de o cultivare convențională. „În primul și în primul rând, ideea pe care au lansat-o unii că e suficient că nu s-au dat pe pajiștile României, de secole, de zeci de ani, îngrășăminte și să le declarăm ecologice este o greșeală impardonabilă. Adică acestea nu sunt pajiști ecologice în bunul sens al cuvântului, pentru că au covorul ierbos degradat. Animalele nu consumă iarba, randamentul animalelor care pasc pe aceste pajiști degradate este extrem de scăzut, și atunci cum să te mai lupți cu agricultura convențională? În primul și în primul rând, trebuie să îmbunătățim pajiștile. Doi-trei ani, să le dăm îngrășăminte, să le refacem total, să semănăm alte specii mai valoroase prin reînsămânțare, să le folosim rațional și, după doi ani, de trecere, de conversie la agricultura ecologică, facem ecologic. Nu am găsit nicăieri pajiști degradate, când am umblat în Franța la specializare, toate au un covor extraordinar de bun. Nu. Nu se poate fără a trece printr-o fază de îmbunătățire. Sunt unele voci din România care nu sunt suficient de bine pregătite sau informate, și care sunt adeptele falsei idei că se poate face agricultură ecologică pe pajiști degradate. Se zice că avem îngrășăminte organice destule, târlim cu animalele. Nu e suficient. Din experiențele noastre, și vreau să spun că am experiență de 25 de ani în platoul Bucegilor la 1.800 de metri altitudine și am făcut experiențe, cât se poate târli cu animalele. Adică, țin animalele în mod corespunzător ca să se fertilizeze pajiștea, nu mai mult de 10-15%. Și ce fac cu restul suprafeței? O las tot așa? Deci ideea unilaterală că vom fertiliza organic e greșită. Fertilizăm organic după ce ducem mai multe animale sus, la conversie. Am făcut conversia, am animale mai multe, că au ce mânca, și atunci pot să fac și târlire cu animalele și să acopăr cât de cât necesarul de fertilizanți pentru iarba respectivă. Deci toate acestea se fac cu judecată și cu organizare.”

***

Așadar, am stat de vorbă cu unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniul pajiștilor de pe la noi, despre trei aspecte foarte importante. În primul rând, e nevoie de o nouă abordare a pajiștilor, pe care nu putem să le mai privim ca niște nomazi care vin cu animalele, le satură și pleacă mai departe pe alte plaiuri. Au trecut mii de ani de când se întâmpla asta. Trebuie să venim în actualitate, să devenim cultivatori ai pășunilor. E foarte frumos cum apreciază chiar interlocutorul nostru această chestiune: „Dacă noi nu aplicăm ce este nou în domeniu, pierim. Degeaba ne uităm că-i verde peste graniţă, dincolo, pentru că alea sunt făcute pentru că au luat în cultură pajiştile. Ei sunt deja în civilizaţia europeană a pajiştilor. Haideţi să intrăm şi noi în ea!”. Într-adevăr, să intrăm în acea civilizație care are grijă de oamenii greu încercați ai muntelui, sprijinindu-i, ca să punctăm și a doua temă pe care am dezbătut-o aici. Cea de-a treia a fost transformarea pajiștilor în acea pondere ecologică pe care ne-o impune noua politică europeană. Dar nu oricum, ci în modul în care cercetătorii, precum cel cu care am vorbit, ne învață.

Articol scris de: Adrian Nedelcu; Documentare: Alexandru Băgescu

„Ziua Verde a Cartofului” se află la cea de-a 45-a ediție și are ca temă generală „Drumul cartofului de la sămânţă la consumator”. Evenimentul desfășurat joi – 14 iulie 2022, în comuna Hălchiu – județul Brașov, este organizat de Federația Națională „Cartoful” din România, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Braşov și Clubul Fermierilor Români.

Simpozionul Naţional „Ziua Verde a Cartofului” are ca obiectiv principal transferul rezultatelor ştiinţifice către producătorii de cartof, precum și abordarea unor aspecte stringente din activitatea fermierilor şi din activitatea de cercetare referitoare la problematica culturii cartofului în România.

În cadrul evenimentului se vizitează câmpurile demonstrative cu soiuri şi tehnologii specifice de cultivare a cartofului de sămânţă, consum şi industrial, de la societatea Manos Agro SRL Hălchiu - Braşov.

Modelele de bună practică în producția, condiționarea și ambalarea cartofului sunt discutate la „Ziua Verde a Cartofului”. Totodată, în cadrul evenimentului are loc conferința „O nouă abordare strategică și integrată a măsurilor de relansare a sectorului de cartof la nivel național – Prezent și Viitor”.

Participanții au ocazia să discute cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la măsurile finanțate din bugetul PAC și cel național privind relansarea sectorului cartofului, ca domeniu agroalimentar prioritar.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din acest an, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin a extins monitorizarea dăunătorilor în pomicultură și legumicultură.

În livada de la stațiune am amplasat capcane cu feromoni pentru Cydia pomonella (viermele mărului), Leucoptera scitella (minierul circular al frunzelor), Cossus cossus (sfredelitorul tulpinilor), Zeuzera pyrina (sfredelitorul ramurilor), Synanthedon myopaeformis (sfredelitorul mare al mărului), Cydia funebrana (viermele prunelor).

În sectorul legumicol au fost plantate capcane pentru Tuta absoluta (molia tomatelor), Plutella xylostella (molia verzei), Helicoverpa armigera (omida fructificațiilor), Autographa gamma (buha gamma).

Rezultatele monitorizării le vom împărtăși cu dumneavoastră, așa cum facem de obicei.

Un musafir nepoftit a ajuns în livada de prun (anul I) a SCDA Lovrin

Musafir care se hrănește cu frunze și a produs daune destul de consistente aparatului foliar al pomilor. Acest mic gândăcel este portocaliu și a fost identificat de mine ca fiind Clytra laeviuscula (determinare parțială, sper că nu greșesc). Bănuiesc că vine din perdeaua forestieră din apropierea livezii. Denumirea populară a acestui gândac este „gândacul de furnici”.

Clytra laeviuscula, gândacul de furnici. Se hrănește cu frunze de foioase. Atacă în special lăstarii tineri

Ciclul de viață al gândăcelului este chiar interesant. Adulții sunt polifagi și se hrănesc cu polen și frunze de foioase (salcie, mesteacăn, frasin, păducel etc). Preferă plopii, sălciile și păducelul. Pot fi văzuți pe speciile preferate în lunile mai până în august. Femela înconjoară ouăle într-un strat protector format din materii fecale. Ouăle astfel protejate sunt transportate de femele în cuibul furnicilor. Gazde ale larvelor sunt furnici din genurile Formica, Lasius și Camponotus, mai rar Aphaenogaster. Larvele pot ajunge și singure în furnicar. Viața lor nu este prea bine cunoscută. Se bănuiește că sunt erbivore, dar și carnivore. Se cunoaște că se hrănesc cu resturi din hrana furnicilor gazdă, deși pot consuma și frunze (studii în laborator). Când sunt atacate de furnici se retrag în camera protectoare, unde se și împupează când ajung la maturitate. După apariție, adulții ies imediat afară pentru a scăpa de atacul furnicilor. Concluzia e că acest gândac are un ciclu interesant (Agrain et al., 2015).

Frunze de prun roase de acest frumos gândăcel nepoftit

Care este potențialul de dăunare pentru pomii fructiferi?

În ultimii ani au fost publicate câteva studii care arată potențialul de dăunare al acestui gândăcel. Un studiu pe salcie energetică în Ucraina arată că acesta a produs defoliere în procent de 50% până la 70% (Stefanovska et al., 2015). Iată că, trebuie să fim atenți la acest gândăcel.

În livada tânără de prun de la Lovrin, Clytra laeviuscula a produs deja daune frunzelor, în procent destul de ridicat. Din acest motiv s-a intervenit chimic pentru eliminarea făptașului nepoftit.

Bibliografie

Agrain F. A., Buffington M. L., Chaboo C. S., Chamorro M. L., Scholler M., 2015, Leaf beetles are ant - nest beetles: the curios life of the juvenile stages of acse - bearers (Coleoptera, Chrysomelidae, Cryptocephalinae). In: Jolivet P., Santiago - Blay J., Schmitt M. (Eds) Research on Chrysomelidae 5. Zookeys 2015 (547): 133 - 164.

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice a avut loc o masă rotundă cu tema „Agricultura digitală - rezultate ale cercetărilor în domeniul tehnicii agricole din perioada 2018-2021”, organizată de Secția de Mecanizare a ASAS. Au fost prezentate rezultatele obținute de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare, INMA București, în domeniul acesta al digitalizării. Ne-au vorbit despre conceptul în sine și despre rezultatele prezentate președintele ASAS, prof. univ. dr. Valeriu Tabără; președintele Secției de Mecanizare, dr. ing. Ion Pirnă și prof. dr. ing. Mihai Nicolescu.

Vorbim despre anumite lucruri abia după ce ele devin foarte cunoscute, abia după ce se impun, ca popularitate. Primii pași aproape că sunt ignorați, aflăm despre ei când cei foarte implicați ne povestesc istoria respectivei chestiuni. Surpriza este foarte mare să descoperim că începuturile sunt undeva departe în timp, comparativ cu ceea ce ni se părea nouă. Cam așa se întâmplă și cu agricultura de precizie, care e pe buzele tuturor de vreo câțiva ani, dar drumul către digitalizare a început cu mulți ani în urmă. Așa se întâmplă că am rămas surprinși când domnul profesor universitar dr. Valeriu Tabără, care este președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”, ne-a spus că lumea academică și cercetarea în acest domeniu își au originea prin anii ‘60. „Suntem într-un domeniu care n-a început acum, e început de câțiva ani buni problema aceasta a digitalizării și, sigur, partea cealaltă a agriculturii de precizie. Aș îndrăzni să spun că problema agriculturii de precizie a început odată cu aducerea în România a semănătorii SPC6, la porumb, și nu numai, la sfeclă de zahăr, soia și la toate plantele prășitoare. Cred că erau anii ’60. Este un prototip adus, după câte știu eu, din Statele Unite, concomitent cu ceea ce a însemnat modernizarea tehnologiei culturii porumbului, odată cu înființarea Institutului Porumbului de la Fundulea.”

Pentru noi, care suntem atât de obișnuiți cu ideea că pe la noi cercetarea este inexistentă, poate și faptul că sunt rezultate concrete ale cercetării este deja un motiv de surprindere. Cei care ne-au vorbit însă dau dovadă de atâta competență încât, nu încape vorbă, domeniul este bine acoperit de către cercetătorii noștri, fapt care nu poate decât să ne bucure. De altfel, chiar domnul președinte al ASAS a ținut să puncteze acest lucru: „Evenimentul de azi a fost produs de secția noastră de mecanizare și pe mine m-a surprins într-un fel extrem de plăcut profesorul Pirnă, care a prezentat referatul, cât de bine este pus la punct cu această problemă, și eu cred că noi, la nivelul sistemului agricol, dar nu numai la nivelul sistemului agricol, ci la nivelul sistemului tehnic care deservește agricultura, nu profităm de astfel de oameni. Pentru că, pe lângă dânsul, mai sunt: directorul de la INMA, colegii care lucrează în învățământul superior la discipline de mecanizare și care practic sunt cei care trebuie să ducă această consultație către agricultori”.

Digitalizarea se va impune în toată lumea

Evenimentul despre care vorbește domnul profesor Tabără a fost, în esență, o prezentare a rezultatelor cercetărilor în domeniul tehnicii agricole din perioada 2018-2021, fiind expusă sub forma unei dezbateri numite generic „Agricultura digitală”. De altfel, domnul profesor ne și face o scurtă descriere a conceptului: „În primul rând, agricultura este un sistem complex. În al doilea rând, iată, se înmulțesc problemele cadrului în care se obține producția agricolă, și aici mă refer la ceea ce înseamnă strategii la nivel global, cum sunt cele ale UE, dar sunt și celelalte de dincolo de UE, în frunte cu Statele Unite și cu alte mari țări din domeniul agricol. Pe de altă parte, problemele legate de mediu, de o anumită planificare a producției, de dirijarea factorilor – pentru că această digitalizare și mai ales elementele de precizie ne pun în situația de a doza cu mai mare responsabilitate dozele de îngrășăminte, dozele de pesticide pe care le aplicăm, tratamente. De ce nu, iată că digitalizarea și sistemele automate intră mult mai în profunzime: însușirile solului, gradul de aprovizionare a solului cu apă, evoluția plantelor în timp – există sisteme americane care sunt aduse de universități americane până la nivel de frunză, la porumb, de pildă. Și ai factorii sau parametrii fiziologici de funcționare a plantei până la aceste niveluri, pe întreaga perioadă de vegetație, cu colectarea datelor în anumite sisteme. Este o precizie, nu numai o operațiune care este cu mai mult spor, nu-ți cere atât de mult timp, adică: luarea probelor, uscarea, analizele și așa mai departe. Sigur că rămâne metoda clasică una de verificare, oricât de automate ar fi anumite date, mai ales când e vorba de factorii naturali, și aici este vorba de sol – respectiv apă, plantă și așa mai departe – e nevoie uneori să verifici, dar pentru operativitate, pentru ceea ce înseamnă producția agricolă de astăzi și mai ales a factorilor și a elementelor de tehnologie, faptul că există acest sistem de determinare automată a conținutului solului în humus, în elemente fertilizante, chiar multe elemente legate de apă, de activitatea microbiologică din sol, este un foarte mare plus pentru întregul sector agricol. Și sigur el va fi extins poate la nivel mondial, începând cu țările care dispun de tehnologie, dar sunt convins că în câțiva ani el va cuprinde aproape toată suprafața agricolă a globului. Pe de altă parte, noi discutăm astăzi și despre amprenta de carbon, discutăm despre reacția plantei nu neapărat numai la apa din sol, ci și la umiditatea relativă a aerului de care în mare parte sunt legate plantele, deși în România discutăm mai puțin; dar uscarea porumbului în Bărăgan, și nu numai a porumbului, faptul că avem o câmpie de sud uscată în luna iunie sunt date și de acest tip de necunoaștere poate a cerințelor plantelor în relația directă nu cu solul, ci cu umiditatea relativă a aerului. Problema GPS-ului nu mai e o problemă astăzi. Se folosește în extrem de multe locuri, dar faptul că există mașini agricole, tractoare, combine și toate celelalte cu sistemele acestea de automatizare, de… n-aș spune numai automatizare, că ele sunt aproape robotizate, reproduc mișcările omului, adică îl înlocuiesc pe om aproape în totalitate. Un tractor – și am văzut în străinătate – care era fără tractorist. Deci la această dată mașinile și utilajele agricole – dar mașinile, că nu e același lucru –, dar se discuta și, cu ani în urmă, mă uitam la o propunere de cercetare, de pildă senzori la patinele semănătoarei sau la brăzdarele semănătoarei. La vremea aceea și noi, cei mai tineri, ne minunam de o astfel de tehnică, cunoscând semănătoarea. Dar iată, acum, tractoristul sus pe un tablou în interiorul cabinei tractorului vede modul cum funcționează fiecare brăzdar al semănătorii, care este distribuția seminței, respectă regulile?, inclusiv calculul distanței. Și cred că pentru asta vine partea cealaltă, de automatizare a selectării și a calibrării semințelor, pentru că nu orice sămânță poți s-o duci în astfel de utilaje. Și sigur că de toate sunt legate elemente de productivitate, densitate și este vorba de elemente de productivitate – spic, știulete și toate celelalte”.

Digitalizarea în vederea cercetării românești

Chiar dacă, așa cum spuneam mai devreme, putem vorbi despre începuturile mai vechi ale conceptului de digitalizare a agriculturii, problema este altfel privită acum. Și doar recent s-au coordonat cercetările în această direcție cu mai multă intensitate. Așa spune și domnul prof. dr. ing. Mihai Nicolescu: „În cadrul Secției de mecanizare, noi coordonăm activitatea științifică a Institutului de mecanizare, INMA București (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare, n.r.), și de acum doi ani am reușit să introducem în planul de cercetare aceste preocupări pentru introducerea digitalizării în agricultură. În acest context, institutul chiar prezintă ultimele realizări și tendințele pe plan mondial”.

După cum spune președintele Secției de Mecanizare a Academiei de Științe Agricole și Silvice, dr. ing. Ion Pirnă, această masă rotundă s-a impus ca o necesitate, pentru că s-au adunat niște rezultate care trebuiau aduse la cunoștința celor interesați. „A fost o masă rotundă de aducere la cunoștință a unor elemente de noutate, pentru că perioada aceasta de pandemie cumva ne-a făcut să colaborăm mai puțin vizibil. Și atunci, având în vedere că a existat posibilitatea aceasta de a putea veni cu niște rezultate, știind faptul că toată activitatea de cercetare trebuie să dureze o serie de etape, și mă refer aici la tematicile care au început în 2018, s-au maturizat, au ajuns unele cu rezultatele de la model experimental, model funcțional și, evident, la prototip.”

Ceea ce au în vedere cercetătorii, atunci când încearcă să ofere soluții tehnice, este, evident, ceea ce se preconizează a fi necesar pe viitor. Iar domnul dr. ing. Pirnă prevede o presiune mare care va fi pusă pe fermieri de cerințele noi politici a Uniunii Europene. „Desigur că acest concept de agricultură digitală este, în primul rând, unul dintre modalitățile prin care tendințele și obiectivele următoarei perioade a UE, de a ajunge la maturitate, sunt realizabile, într-un context în care obligațiile fermierilor, ale producătorilor, trebuie, la un moment dat, să fie triplate. Evident că toate aceste lucruri se pot face în agricultura digitală urmărind elementele de eficientizare a procesului tehnologic, și aici mă refer la inputuri. Adică tipurile de semințe, cantitatea lor, problemele de îngrășăminte chimice, îngrășăminte foliare; probleme de tratamente cu pesticide.”

Sunt lucruri pe care fermierii le resimt încă de pe acum, iar cei mai mulți realizează că vor fi afectați financiar, mai ales că și prețul lor a crescut. Și atunci se impune ceea ce sugerează cercetătorii, prin vocea domnului Pirnă: „Trebuie să aibă o țintă fixă asupra elementelor concrete, dacă sunt elemente de tip boli, să fie aplicate pe plantele bolnave, dacă e nevoie de plante care trebuie irigate, nu trebuie să se aplice aceeași rată de irigare, sistemele astea de digitalizare vin și eficientizează atât cantitatea de apă la irigații, cât și cantitatea de fertilizanți sau cantitatea de pesticide. Lucrurile astea făcute diferențiat nu se pot face decât cu combinația care înseamnă instrumente de agricultură de precizie, combinate cu elementele de decizie ale agriculturii inteligente. Deci cele două elemente dau în mod fericit acest concept de agricultură digitală”.

Agricultura digitală în lume

Concret, la ce rezultate se referă președintele Comisiei de Mecanizare a ASAS? Păi, la unele care vin în contextul celor de pe plan european și mondial, pe care tot domnia sa le trece în revistă: „În conceptul de aplicare directă v-aș spune că dacă la nivel european au apărut primele prototipuri care sunt focalizate pe elementele de înființare a culturilor, referitor la culturile de precizie, și m-aș referi aici la porumb, floarea-soarelui, toate aceste elemente s-au realizat cu motoare termice de puteri mai mici, cu elemente de noutate privind capacitatea de a utiliza și alte surse de energie. Și aici vreau să vă povestesc de noutățile care au apărut: sunt utilaje pentru înființarea culturilor – o semănătoare poate să fie purtată de un tractor clasic ca până acum sau vine cu un sistem de robotizare care nu are cabină sau altceva care costă în plus, și el se alimentează cu energie solară sau cu energie electrică care este acumulată în baterii și utilizată cum trebuie. Dar pe noua viziune a acestor utilaje sunt prevăzute o serie de elemente inteligente, care înseamnă alinierea, care înseamnă de fapt protecția față de obstacolele respective, fie că-s mașini, fie că-s animale, fie că-s obstacole gen clădiri, garduri, stâlpi sau altceva. Aceste instrumente pot să gestioneze foarte bine parcursul utilajelor, asta înseamnă consum de carburanți mic. Dacă vorbim de ultima generație care înseamnă să utilizezi energie electrică direct de la sursa soare, prin panouri fotovoltaice sau să mergi cu elemente de încărcare, sigur că sunt foarte multe noțiuni noi. M-aș referi aici la roți directoare sau roți motoare care sunt total înglobate, fie cu acționare hidrostatică la presiuni mari de la 315 bari până la 720 de bari, fie electrice, și atunci în roata motoare vom găsi un motor electric care va fi alimentat dintr-un acumulator, și bineînțeles că sunt celelalte elemente de conducere și de informare, care pur și simplu înseamnă o conexiune directă între activitatea acestui dispozitiv și fermierul respectiv, care oricând este informat asupra nivelului de cultură, carburantului, cantității de carburant, nivelului de dezvoltare și creștere ale culturilor respective”.

Tractorul electric românesc

Așadar, în câteva cuvinte este vorba de cinci proiecte pe care Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare, coordonat de ASAS, le-a realizat în această perioadă și care vor ajuta fermierii să își eficientizeze munca. Acestea sunt prezentate tot de dr. ing. Ion Pirnă. Cel mai spectaculos pare a fi un tractor electric: „Vreau să vă spun că putem vorbi de tractorul electric românesc, este un tractor care are o putere instalată de 20 cp, iar la vârf are o putere de furnizare instalată până la 25 cp. Acest tractor agricol este în teste și probe, sigur că aici trebuie și un sistem de mașini agricole specifice acestei puteri, dar este destinat pentru lucrurile care se pot face în seră, solarii și așa mai departe”.

Celelalte proiecte sunt legate de conservarea solului, potențialul acestuia, identificarea parcelei și analiza eficienței de cultivare: „O altă tematică finalizată a fost cea despre echipamentele tehnice care pot gestiona lucrările de conservare a solului. Și aici putem vorbi de o serie de utilaje care sunt realizate chiar de furnizorii de tehnică agricolă din România. Este o noutate indispensabilă, dacă vrem într-adevăr să aplicăm un management corect și dacă vrem să privim fermierul ca un om care muncește cu eficiență. Sigur că este nevoie să știm foarte multe despre parcela agricolă, despre partea pe care fermierul trebuie să o lucreze într-un ciclu și asta înseamnă să fim informați asupra potențialului solului respectiv. Asta înseamnă că măcar prin câteva lucrări să se poată evalua până la urmă proprietățile care sunt de tip fizico-mecanic, dar și proprietățile chimice (care e conținutul de humus?, unde este?). Și atunci, prin noile sisteme – care înseamnă, pe de o parte GPS-ul, identificarea parcelei – să pot vedea care sunt variațiile respective de elemente chimice (în ce cantitate sunt? unde sunt zonele sărace? ce ar trebui?). Lucrarea nu este complicată, la o simplă trecere pe o distanță, spre exemplu, de 3 m, cu patru astfel de elemente, se poate evalua din punct de vedere agro-chimic tot potențialul respectiv al parcelei. După această analiză, sigur că fermierul poate identifica ce cultură este cea mai pretabilă acolo. Nu putem merge doar pe intuiție sau pe tradiție, că aici și alții, și bunicu’ – străbunicu’, aici tot cultura asta au pus-o. Nu, e o mare greșeală! Noi trebuie să vedem, în primul rând, potențialul adevărat, care este afinitatea culturilor și, astfel, să vedem ce culturi ar trebui plantate”. Într-adevăr, e nevoie de o astfel de abordare, pentru o mai mare eficiență a producției, dar nu putem uita, din păcate, nici de aspectul necesității unei culturi. Nu putem produce doar de dragul eficienței și apoi să ne întrebăm unde și cui vindem marea noastră recoltă. Dar o analiză a alternativelor de cultură ar trebui să și-o facă orice fermier.

Atunci când vorbim despre astfel de tehnologii de ultimă generație, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu va fi o creștere a prețului de producție. Domnul dr. ing. Pirnă spune că, pe de o parte, folosirea acestora va diminua anumite cheltuieli și va scădea incidența unor riscuri inerente, și, pe de altă parte, dacă interesul fermierilor va fi mare, cu siguranță, prețul acestor tehnologii va scădea. „Trebuie spus că această tehnologie 5G, care înseamnă de fapt semnalele pe mobil, va fi, până la urmă, construită și în România, și atunci conceptul acesta, care este mult vehiculat, de IoT (Internet of Things), adică internetul obiectelor, va juca rolul de comunicare între tractor și mașina agricolă, între tractor și fermier și între caracteristice tehnice de lucru ale mașinilor și cele ale sistemelor respective. Va fi o analiză foarte succintă, pentru a evita pierderile, timpii morți și evident să crească beneficiile respective. Deci dacă fermierii sunt foarte interesați să beneficieze de astfel de instrumente, să fie eficienți, să aibă cheltuielile corecte și fără riscuri extraordinare, cu cât mai mulți fermieri accesează aceste lucruri, cu atât, noi spunem, nivelul va fi acceptabil.”

Cât de mare va fi amploarea cercetării de pe la noi în acest domeniu rămâne de văzut. Nu sunt nici prea optimist, pentru că avem o destul de mare dispoziție în a risipi oportunități, dar nici prea pesimist, pentru că așa cum în zona informaticii se pare că sunt realizări de frunte ale unor compatrioți, ne putem aștepta ca un alt domeniu din avangarda științei contemporane să ofere satisfacții similare. De ce nu? 

Joi - 23 iunie 2022, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa organizează, în parteneriat cu Secția de Horticultură a ASAS, workshop-ul cu tema „Pomicultura 4.0. Cercetare – Dezvoltare – Inovare”. Evenimentul se va desfășura la Baza Experimentală „Moara Domnească”, din Afumați, județul Ilfov, de la ora 9,00.

Pactul Ecologic European aduce, odată cu beneficiile sale pentru mediu și consumator, o multitudine de provocări la nivelul fermelor. „Una dintre direcțiile generale abordate în cadrul acestor noi politici agricole este cea de creștere a producției agricole folosind mai puține resurse și inputuri într-un mod care protejează mediul”, spune directorul SCDP Băneasa. Viorel Oltenacu precizează că acest obiectiv poate fi atins prin utilizarea mai multor unelte, respectiv: „conservarea și utilizarea în mod durabil a fondului de germoplasmă (soiuri tradiționale mai bine adaptate la presiunile exercitate de schimbările climatice), introducerea de specii care prezintă oportunități de piață etc; aplicarea unor practici durabile, cum ar fi agricultura de precizie (Agricultura 4.0) și agricultura ecologică”.

În cadrul workshop-ului vor fi abordate toate aceste teme în scopul informării și diseminării de rezultate menite să conducă la creșterea performanțelor economice a fermelor pomicole, concomitent cu reducerea impactului activității acestora asupra mediului.

În cadrul atelierelor ce vor avea loc în loturile experimentale, experții prezenți vor răspunde întrebărilor, întregul eveniment fiind conceput într-un mod interactiv.

„SCDP Băneasa își propune ca prin acest eveniment să crească nivelul de acceptare a conceptului privind cea de-a patra revoluție în agricultură - Agricultura 4.0 – care folosește tehnologiile de vârf (senzori, roboți, sateliți și drone). Această tehnologie generează un volum suficient de date, care permit fermierului abordarea/luarea celor mai bune decizii în locul și la timpul potrivit, crescând semnificativ eficiența activitaților agricole care necesită în mod normal supraveghere și control permanent”, punctează Viorel Oltenacu, directorul Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

Subiecte abordate în cadrul panelului tehnic

1. Pomicultura 4.0 - Ce reprezintă această nouă tendință și cum este integrată în contextul PAC și PNS. 

2. Pomicultura durabilă – Cercetări și experiențe la SCDP Băneasa: 

• Soiurile autohtone, bază genetică pentru adaptarea la provocările actuale de mediu și de piață – Ailin Moloșag;

• Dudul, specie cu importante caracteristici nutraceutice, oportunități de cultură – Maria Dragnea;

• Importanța analizei agrochimice a solului și a apei de irigare în pomicultură - Mihaela Dogaru;

• Pomicultura ecologică, de la idee la rezultate – Damian Dragomir. 

3. Soluții și oportunități de dezvoltare a competitivității fermelor pomicole în contextul Pomicultura 4.0 - sisteme inteligente de colectare, gestiune și utilizare a datelor și tehnologii de producție inovatoare:

• Prezentarea proiectului Robo – Fermier robofermier.ro; 

• Prezentare Beia Consult – sisteme de colectare si gestiune date din mediul agro-pedologic și apă de irigare;

• Cluster Inventikus – stație meteo + drone + sisteme de agricultură de precizie;

• Prezentare Norofert - produse de fertilizare inovatoare;

• Prezentare Syngenta - produse pentru agricultura ecologică, noutăți.

Și în acest an, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin în parteneriat cu FMC Agro România vă oferă prin intermediul aplicației ArcTM farm intelligence, în mod gratuit, informații cu privire la monitorizarea dăunătorului Ostrinia nubilalis din culturile de porumb, pentru ca dumneavoastră să gestionați corect și eficient acest dăunător periculos.

În această primăvară, primele pupe de Ostrinia nubilalis au fost observate în zona Lovrin la începutul lunii mai (01.05.2022), iar primii adulți spre sfârșitul aceleași luni (25.05.2022). După această dată au fost observate agregări ale adulților în culturile de grâu în special.

Femelă de Ostrinia nubilalis

La capcanele cu feromoni curba de zbor este în creștere în multe zone din Banat și Crișana, cât și din alte zone din țară. În Timiș, cel mai mare număr de capturi s-a înregistrat la Becicherecu Mic la data de 13 iunie 2022 (132 fluturi).

Capturi de OSTRINIA NUBILALIS în zona Becicherecu Mic, Timiș, la data de 13.06.2022

Toate cercetările realizate până în prezent cu privire la Ostrinia nubilalis și în mod special a monitorizării cu ajutorul capcanelor feromonale arată că, din mai multe motive, numărul fluturilor capturați la acestea nu oferă predicții fiabile cu privire la infestarea larvară ulterioară. Cu toate acestea, monitorizarea zborului oferă informații valoroase mai ales în ceea ce privește ovipoziția.

Ostrinia nubilalis preferă să își depună ponta pe porumbul semănat devreme. Din ce motiv? Pentru că fluturii sunt atrași să depună ouăle pe plantele mai înalte și mai verzi (cam peste 45 cm înălțime).

Larvă de Ostrinia nubilalis în verticilul plantelor de porumb la data de 15 iunie 2022

În paralel cu monitorizarea zborului adulților, am verificat culturile de porumb și am constatat că sunt prezente ponte și larve de vârsta I și II. În mare parte, insectele au depus pontele în zona verticilului plantelor, de aceea au fost destul de greu de găsit. Larvele sunt prezente la acest moment în zona verticilului plantelor de porumb pe care l-au perforat. Am găsit la controlul din data de 15.06.2022, câte două și trei larve în verticilul plantelor atacate. De asemenea, am observat larve și în nervura frunzelor de porumb.

Larvă în nervura frunzei de porumb

Situația din acest an este cumva similară cu cea din anul 2020, când primele larve au fost observate la data de 16 iunie. Față de anul 2021, când primele larve au fost înregistrate la 29 iunie, în acest an, condițiile climatice de la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie (temperaturi maxime cuprinse între 23 și 31 grade C în zona Lovrin) au favorizat dezvoltarea într-un timp mai scurt a stadiilor insectei. Astfel, la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie (deși capcanele nu erau instalate), am observat apariția masivă a adulților. Dacă la 15 iunie avem larve pe plantele de porumb, putem aproxima că primele ponte au fost depuse chiar în prima decadă a lunii iunie 2022.

Orificii produse de larve în verticilul plantei

Orificii produse de larve în verticilul plantei

Pot aprecia că, la 15 iunie 2022 sunt îndeplinite cele trei criterii care stau la baza avertizării combaterii unui dăunător: criteriul biologic (zbor maxim al adulților, ponte și larve de vârsta I, II pe plante), criteriul ecologic (la Lovrin s-au însumat 470 grade C, ceea ce înseamnă că larvele de vârsta I, II și III sunt prezente), criteriul fenologic (femelele depun ouăle pe plantele avansate în vegetație, care au mai mult de 45 cm înălțime).

În consecință, vă avertizăm că în această perioadă se înregistrează zbor maxim al fluturilor de Ostrinia nubilalis la capcanele cu feromoni și momeli alimentare din Banat și Crișana, dar și din alte zone din România.

De asemenea, la data de 15 iunie 2022, în culturile de porumb mai avansate în vegetație au fost observați adulți de Ostrinia nubilalis, ponte și primele larve eclozate. Larvele din generația I sunt văzute adesea în zona verticilului plantelor. Ele pătrund în nervura frunzelor, în panicul (pe care îl perforează) și mai târziu în tulpină.

Pontă de Ostrinia nubilalis pe dosul frunzei de porumb

Comparativ cu anul trecut, în acest an, dezvoltarea dăunătorului a fost susținută de condițiile climatice din această primăvară (vreme caldă și uscată la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie). Dacă în 2021, primle larve au fost observate la 25 iunie, în acest an ele au fost văzute mai devreme cu zece zile.

Primul tratament se aplică la avertizare

Când avertizarea a fost lansată, este timpul să efectuați un control în culturi. Verificați într-un lan mai mult de o sută de plante. Larvele pot fi văzute în zona verticilului plantelor de porumb, iar pontele pe dosul frunzelor în zona nervurii principale.

Decizia de a utiliza insecticide sau bioinsecticide pentru combaterea sfredelitorului tulpinilor de porumb trebuie luată după un control fitosanitar serios al culturilor dar nu trebuie să întârzie mai mult de 2 - 3 zile de la momentul primirii avertizării.

Repetarea tratamentului se recomandă după 7 - 8 zile acolo unde densitatea dăunătorului este mare.

În culturile de porumb zaharat și în loturile de hibridare se poate interveni dacă situația din teren impune efectuarea unor tratamente. Porumbul zaharat este preferat de această insectă.

În loturile de hibridare și nu numai, pot fi utilizate bioinsecticide pe bază de Beauveria bassiana și Bacillus thuringiensis kurstaki [Huang F. et al., 1999b; Lereclus D. et al., 1993].

Dăunătorul mai poate fi combătut și prin lansări de viespi oofage, Trichogramma maydis în doză de 100.000 viespi/ha (2 tratamente). Lansările se fac atunci când se înregistrează maximul curbei de zbor al adulților [Roșca et al., 2011].

Femelă de Ostrinia nubilalis (plină de ouă) în verticilul plantei la data de 15 iunie 2022

Combaterea chimică se poate face cu insecticide pe bază de: clorantraniliprol, clorantraniliprol + lambda - cihalotrin, acetamiprid + lambda cihalotrin, deltametrin (sursa Pesticide 2.22.6.1). Aceste produse sunt omologate pentru combaterea Ostriniei nubilalis în România. Dintre substanțele enumerate, clorantraniliprolul este considerat mai prietenos cu entomofagii, are efect ovicid și larvicid foarte bun și poate fi aplicat și la temperaturi mai ridicate (chiar și la 34 grade C). Respectați dozele și momentele optime de aplicare.

De obicei, nu se fac tratamente chimice de combatere decât în cazuri speciale de atacuri masive și doar atunci când se mai poate intra în cultură pentru tratamentele terestre.

Acolo unde se practică monocultura timp îndelungat, tratamentele sunt indicate. Insecticidele trebuie să ajungă pe teaca frunzei sau în verticilul plantei pentru ca larvele din acele zone să moară înainte să pătrundă în tulpini [Roșca et al., 2011].

În combaterea biologică pot fi utilizate produse pe bază de Bacillus thuringiensis. În România este omologat pentru combaterea sfredelitorului tulpinilor, produsul Bactospeine DF/Dipel DF (sursa Pesticide 2.22.6.1).

Decizia de efectuare a unui tratament trebuie luată la 2 - 3 zile de la emiterea avertizării și obligatoriu după ce culturile au fost verificate. Este important ca larvele să fie eclozate în număr cât mai mare. Tratamentul cu insecticide chimice, bioinsecticide și chiar entomofagi trebuie aplicat înainte ca larvele să pătrundă în tulpini. Din momentul în care au pătruns în tulpini nu mai pot fi omorâte.

Femelă plină de ouă, capturată înainte de depunerea pontei

Bibliografie

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Rosellinia necatrix este un fung care atacă sistemul radicular al pomilor și nu numai, producând boala numită „putregaiul alb al rădăcinilor”. Este o boală extrem de periculoasă și care nu poate fi combătută. Patogenul are capacitatea să omoare pomii, fie într-o perioadă mai lungă de timp, fie mai scurtă, în funcție de rezistența gazdei.

Din păcate, ne confruntăm în județul Timiș cu acest patogen în livezile tinere de cais și piersic înființate în sistem ecologic superintensiv. Putem discuta de focare? Nu știm deocamdată, vom vedea evoluția bolii și apoi vom emite concluzii. Au venit pomii bolnavi din pepiniere? Nici asta nu putem afirma deoarece nu am analizat aceste aspecte. Fermierii au observat că pomii nu au vigoare după ce i-au plantat. Piersicul și caisul sunt specii foarte sensibile care reacționează la stresul produs de patogeni și dăunători prin producerea de gome masive care au atras atenția pomicultorilor. Analizând pomii cu leziuni pe tulpini și gome masive am constatat că sistemul radicular este acoperit de micelii albe specifice fungului Rosellinia necatrix.

Rosellinia necatrix este un fung cu potențial distructiv extrem de ridicat pentru multe plante lemnoase (și nu numai) din zonele temperate, tropicale și subtropicale din lume. Acest patogen are un număr mare de plante gazdă, aproximativ peste 170 plante lemnoase,cât și erbacee (Teixeira de Sousa, 1985; Petrini, 1993). Pomii și arbuștii fructiferi, vița-de-vie, arborii din păduri, plantele ornamentale pot fi infectate, la fel și cartoful, lucerna, fasolea, bulbii de narcise, lalele etc. După Hatman et al. (1989), patogenul poate distruge pomii în pepiniere. Se poate spune că, datorită răspândirii sale pe cinci continente, R. necatrix este un fung cosmopolit (Petrini, 1993; Farr et al., 2006).

Simptome produse de patogen sau cum recunoaștem pomii bolnavi

Plantele bolnave prezintă simptome radiculare, dar și aeriene uneori. Însă, adeseori patogenul este dificil de diagnosticat din cauza modului de viață al fungului și a faptului că, de multe ori, pomii nu prezintă simptome aeriene. Simptomele aeriene se pot instala lent sau rapid. Atunci când se instalează rapid, se observă o scădere bruscă a vigorii pomilor, ofilirea frunzelor (defolieri premature) și moartea pomilor în final (Pliego et al., 2012). Când simptomele aeriene se instalează lent, se observă o creștere întârziată la pomii bolnavi. De obicei, astfel de pomi au frunzișul mai rar. Pe lângă asta, apar simptome de ofilire, cloroză, uscarea lăstarilor, ramurilor. În câțiva ani, acești pomi vor muri (Guillaumin et al., 1982).

Ciuperca R. necatrix atacă rădăcinile plantelor producând boala numită „putregaiul alb al rădăcinilor”. Inițial, la pomii bolnavi se observă o scădere a vigorii și ofiliri ale frunzelor. În cazurile grave pomii se pot usca rapid. Dacă se verifică sistemul radicular al unui pom bolnav se observă că rădăcinile și coroana radiculară prezintă micelii albe, bumbăcoase și cordoane miceliene sau agregări de hife numite rizomorfe. La început, rizomorfele au culoare albă, după care, pe măsură ce îmbătrânesc se închid la culoare. Hifele fungului pot pătrunde în zona subcorticală ajungând la cambiu și lemn și pot progresa către trunchi. Fungul pătrunde în lemn mai ales când are condiții de umiditate ridicată. Lemnul bolnav se va brunifica și va căpăta o textură buretoasă, spongioasă (Hatman et al., 1989). Tipic pentru patogen este formarea de micelii sub formă de evantai la suprafața scoarței dar și la interior (Teixeira de Sousa et al., 1995). Aceste micelii invadează rădăcinile, ducând în cele din urmă la putrezirea lor. Pe măsură ce miceliul îmbătrânește, culoarea se schimbă în gri verzui și chiar negru uneori. Se formează astfel, plăci miceliene nedefinite în interiorul scoarței și hife miceliene slab agregate care duc la brunificarea și putrezirea rădăcinilor (Pliego et al., 2012).

La pomii bolnavi se observă adesea formarea lăstarilor pe tulpini.

Aspecte generale despre biologia și epidemiologia patogenului

Rosellinia necatrix supraviețuiește peste iarnă sub formă de scleroți și rizomorfe pe rădăcinile bolnave, dar și în sol. În mod saprofit trăiește pe resturile de rădăcini putrezite (Cazorla et al., 2006).

Temperatura optimă pentru dezvoltarea miceliului este cuprinsă în intervalul 16 - 18 grade C (Hatman et al., 1989).

Fungul formează mai multe tipuri de spori: forma asexuată cu clamidospori (mai rar) și conidiospori (grupați în coremii ce se formează pe scleroți) și forma sexuată cu peritecii cu asce și ascospori (Petrini, 1993; Perez - Jimenez et al., 2003). Rolul acestor spori în epidemiologia ciupercii nu este pe deplin clară. Delatour et Guillamin (1985), arată că, agentul patogen se răspândește prin contactul direct cu rădăcinile plantei gazdă. Rizomorfele fungului se extind de la o plantă la alta, putând infecta suprafețe mari de teren în acest mod (Hatman et al., 1989). Atunci când cordoanele miceliene ating o rădăcină sănătoasă, rețeaua de micelii proliferează și acoperă suprafața radiculară cu micelii difuze uneori sau cu fire miceliene. Apoi se formează agregatele miceliene (rizomorfe) care se pot observa cu ochiul liber și care ajută în diagnosticarea corectă a patogenului. Hifele fungului pătrund de obicei prin deschiderile naturale (lenticele), prin răni sau chiar direct prin formarea unui sclerot de penetrare, invadând xilemul primar și secundar (Pliego et al., 2009).

Condițiile propice pentru realizarea infecțiilor și dezvoltarea fungului

Pentru dezvoltare, Rosellinia necatrix necesită mai multe condiții: sol umed, temperatură optimă, oxigen, pH corespunzător (Petrini et al., 1993). Temperatura optimă necesară dezvoltării este cuprinsă între 22 - 24 grade C. Fungul nu crește la temperaturi sub 4 grade C sau peste 32 grade C. Nu este inhibat de solurile cu pH ridicat, putându-se dezvolta la pH cuprins între 6 - 8 (Perez - Jimenez, 1997; Gupta et Gupta, 1982).

Umiditatea solului este foarte importantă pentru patogen, la fel și aerarea. O aerare slabă nu este favorabilă, de aceea, în astfel de situații, distribuția fungică este limitată la suprafața solului (Makambila, 1976). De asemenea, lumina inhibă dezvoltarea hifelor miceliene, omorându-le. Prezența materiei organice în sol este necesară și ajută la dezvoltarea miceliilor.

Micelii de Rosellinia pe rădăcini de cais. Se observă că rădăcinile sunt putrezite deja. Plantat în 2021

Ce putem face pentru combaterea acestui patogen?

Patogenul este foarte greu de controlat. De aceea, măsurile de prevenție sunt foarte importante, deoarece restul măsurilor nu sunt eficiente.

Ca să evitați astfel de situații, plantați puieți sănătoși într-un sol neinfectat. Este cel mai sigur că patogenul va sta la distanță. Drenați apa din sol (dacă este cazul), irigați echilibrat și aplicați îngrășăminte organice.

Micelii în formă de evantai, tipice pentru Rosellinia necatrix, pe rădăcini de piersic plantat în 2021

Înainte de înființarea unei plantații este important să ne asigurăm că solul nu conține micelii și rizomorfe de Rosellinia necatrix, mai ales atunci când înainte au fost pomi. Se poate efectua o solarizare a terenului peste vară, dacă testele de sol arată prezența fungului (Ruano - Rosa et al., 2007). În ce constă solarizarea? Peste solul prelucrat ca și un pat germinativ se pune o folie transparentă pentru a absorbi radiația solară. Înainte de acoperire se recomandă efectuarea unei irigări pentru a umezi solul. Temperatura ridicată coroborată cu timpul de expunere poate reduce mult din sursa de inocul. Pe lângă asta, omoară și alți patogeni din sol, insecte și chiar semințe de buruieni.

Micelii și rizomorfe de Rosellinia necatrix pe tumori de Agrobacterium tumefaciens la piersic plantat în 2021. Rosellinia și Agrobacterium în tandem la piersic

Un aspect important este ca materialul de plantat să fie sănătos, de aceea, pomicultorii trebuie să verifice cu atenție starea de sănătate a puieților înainte de plantare.

În caz de istoric de boală, se recomandă utilizarea soiurilor rezistente la patogen.

Atunci când apar infecții în livadă, pomii bolnavi trebuie scoși rapid. Se recomandă arderea lor (cei mai mulți autori recomandă) în mod organizat, în așa fel încât să nu poluăm mediul. Un mod de a arde materialul lemnos rezultat în urma defrișărilor este pentru încălzirea locuințelor. Trebuie acordată atenție deosebită îndepărtării totale a rădăcinilor și chiar a materiei organice care a venit în contact cu acestea, deoarece ciuperca poate trăi latent mai mulți ani, producând infecții doar când are condiții favorabile (Lopez - Herrera, 2000).

Rădăcină de piersic cu rizomorfe de Rosellinia și tumori de Agrobacterium. Plantat în 2021

Pe suprafețe mici, când apar infecții, se pot expune rădăcinile pomilor la lumină și căldură vara. Această operațiune este dificil de realizat pe suprafețe mari.

Când patogenul s-a instalat într-o livadă, trebuie acordată atenție deosebită irigării. Din păcate, în multe livezi tinere din Timiș, patogenul este întreținut de umiditatea continuă. Între irigări trebuie lăsate pauze pentru ca solul să aibă timp să se usuce (Farre et al., 2005).

Rizomorfe (acele cordoane albe care seamănă cu niște rădăcinuțe) și micelii în formă de evantai pe rădăcini de cais

Scurgeri masive de gome

Putem ține sub control patogenul prin metode chimice?

Deși există studii care arată o oarecare eficacitate a unor fungicide asupra acestui fung, realitatea este că, din păcate, este foarte greu să luptăm chimic. Fungicidele utilizate pentru patogenii din sol au fost scoase rând pe rând (tiabendazolii, tiofanat - metilul etc), iar astăzi nu prea mai avem cu ce ține sub control astfel de organisme. Cu privire la substanțele chimice utilizate în combaterea R. necatrix s-a observat că, în prima fază, fungul dă semne că s-ar opri din evoluție. Cu toate acestea, foarte multe raportări arată că, uneori simptomele bolii au revenit în forță după tratamente. Acest lucru este explicat prin faptul că fungicidele (aplicate uneori poate incorect și neajungând la sistemul radicular) ucid microflora benefică din zona rădăcinilor (Bonilla et al., 1995; Aranzazu et al., 1999; Sugimoto, 2002).

Tumoră de Agrobacterium acoperită de micelii și rizomorfe de Rosellinia necatrix

În 2007, Lopez - Herrera et Bonilla, arată eficacitatea foarte bună a fluazinamului asupra Roselliniei necatrix. În România, din câte știu, acest fungicid este omologat pentru combaterea manelor.

Este combaterea biologică o alternativă viabilă pentru controlul acestui patogen?

Tot mai multe studii arată eficiența utilizării agenților biologici în controlul fungului Rosellinia necatrix. Sunt testați agenți biologici fungici, bacterieni și virali. Interes deosebit există pentru speciile de Trichoderma (T. harzianum. T. atroviride, T. virens, T. cerinum), pentru bacteriile Pantoea agglomerans, Pseudomonas fluorescens, Bacillus subtilis (Cazorla et al., 2001; Carmatti - Sentori et al., 2008; Ruano - Rosa et al., 2010).

Deși există interes pentru combaterea biologică a fungului, totuși succesul este variabil, oscilant. S-a constatat că, în sere (condiții controlate), agenții biologici au dat rezultate foarte bune de cele mai multe ori. În câmp, situația se modifică și marea majoritate a specialiștilor sunt de acord că eficacitatea agenților biologici scade foarte mult, fiind influențată de factorii biotici și abiotici (Thomashow et Weller, 1996; Lee et Cooksey, 2000).

Scoarța și-a schimbat culoarea în zona coletului la piersic

Bibliografie

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Puteți accesa articolul și pe www.scdalovrin.com la secțiunea „Articole de informare”.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, în colaborare cu Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), organizează, pe 19 mai 2022, workshop-ul cu tema „Managementul bolilor din culturile de cereale în contextul modificărilor climatice”.

Evenimentul are loc sediul SCDA Lovrin, cu participare fizică și online, începând cu ora 10.00. „Așteptăm fermierii, fizic și online, la discuții pe o temă atât de importantă și actuală cum este managementul bolilor în contextul schimbărilor climatice. La finalul prezentărilor se vor vizita câmpurile experimentale cu soiuri de grâu”, a precizat conf. dr. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

Despre managementul bolilor din culturile de cereale în contextul modificărilor climatice vorbește dr. ing. Otilia Cotuna (SCDA Lovrin/USAMVB Timișoara).

De asemenea, dr. ing. Mirela Paraschivu (Facultatea de Agricultură – Universitatea din Craiova) prezintă scenariile impactului schimbărilor climatice asupra bolilor la grâu.

O altă prezentare este „Agricultura biologică pentru protejarea mediului, un vis ce poate deveni realitate” și îi aparține inginerului Paolo Barchetta, director general Agricola Alba (Foeni – Timiș).

Evenimentul de la stațiunea din Lovrin se va încheia cu discuții libere și vizitarea câmpurilor experimentale.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html