De mai bine de doi ani, prețurile la îngrășămintele utilizate în agricultură cresc continuu, atingând niveluri nemaivăzute până acum în Europa. În unele cazuri, prețurile la îngrășămintele importante s-au triplat. Nicio regiune din lume nu se confruntă astăzi cu creșteri de prețuri de o asemenea magnitudine, arată Copa – Cogeca. Stocurile fermierilor europeni se epuizează rapid, iar prețurile și disponibilitatea continuă să fie problematice pe termen scurt, în special pentru sezonul actual de aplicări în primăvara lui 2023.

Organizația fermierilor și a cooperativelor agricole din Uniunea Europeană așteaptă de la Comisia Europeană măsuri pe termen scurt pentru a reduce impactul șocurilor internaționale actuale, cât și pe termen mediu/lung pentru a răspunde problemei dependenței de importuri de îngrășăminte și furaje, lipsei de transparență pe piața îngrășămintelor și reducerea durabilă a îngrășămintelor sintetice. Însă, de fiecare dată, CE dă răspunsuri relevante pentru problemele pe termen mediu și lung fără a răspunde deloc provocărilor pe termen scurt.

În opinia reprezentanților Copa – Cogeca, consecințele penuriei de îngrășăminte se vor resimți în mai multe feluri la recolta din 2023, afectând randamentul, calitatea culturii și rotația culturilor, prețurile pe care le plătesc consumatorii și competitivitatea agricultorilor europeni.

„Comisia Europeană refuză, din motive ideologice, să acorde agricultorilor soluții pe termen scurt, ceea ce pune în pericol viabilitatea multor ferme. Ce sens are o nouă comunicare dacă aceasta cuprinde atât de puține propuneri? În ceea ce privește obiectivele pe termen lung, mi se pare că viziunea Comisiei este clară din 2019, când a fost lansată Strategia De la fermă la consumator”, arată Christiane Lambert, președintele Copa. Președintele Cogeca, Ramon Armengol este de părere că CE pasează responsabilitatea către statele membre, prin ajutoarele de stat și planurile naționale strategice. „Ar putea apărea perturbări semnificative de piață, în funcție de reacția statelor membre. Îngrășămintele sunt un factor de producție cheie în agricultură și este foarte îngrijorător că nu avem un răspuns clar pe acest subiect. Sperăm să avem un schimb de opinii cât de curând cu Janusz Wojciechowski, comisarul pentru agricultură, pentru a înțelege cum poate planul Comisiei să răspundă în mod concret la problemele care vor decurge din comunicarea sa.”

Propunerile Copa – Cogeca

Copa și Cogeca consideră binevenită crearea unui observator de piață pentru îngrășăminte, lansarea unui Consiliu european pentru inovare pentru agricultura rezilientă, îmbunătățirea accesului la îngrășăminte ecologice, fluxurile de deșeuri și sprijinul pentru amoniacul verde. Însă, acestea sunt măsuri pe termen lung care nu vor reduce impactul pe termen scurt asupra disponibilității și prețului îngrășămintelor.

Pe termen scurt, eforturile Comisiei pentru adoptarea de către Consiliu a propunerii de a suspenda tarifele la import pentru uree și amoniac și solicitarea ca statele membre să pună în aplicare ajutoarele de stat și să asigure accesul la gaze naturale pentru producătorii de îngrășăminte, nu reprezintă un răspuns suficient la perturbările prezente acum pe piața îngrășămintelor.

Copa și Cogeca au sugerat extinderea suspendării tarifelor la import pentru toate îngrășămintele de nitrogen și fosfat. Ar trebui facilitat și aspectul logistic și ar trebui să se asigure flexibilitate normativă. Aici este inclusă suspendarea aplicării limitei de 60 mg/kg la cadmiu pentru îngrășămintele fosfatice, pentru a permite livrarea din țări din Africa de Nord (Maroc) în locul Rusiei, precum și derogări la limitele stabilite de Directiva privind nitrații și facilitarea regulilor administrative privitoare la importuri.

Foto: NHR Agropartners

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 17 noiembrie 2022, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică.

Astfel, se compensează parțial pierderile înregistrate de fermierii afectați de seceta pedologică accentuată manifestată în aproape toate regiunile agricole ale țării, pentru suprafețele agricole cultivate în toamna anului 2021. Resursele financiare necesare implementării schemei sunt de 365,6 milioane lei și se asigură de la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.

În urma centralizării făcute de Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul MADR a informațiilor cuprinse în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi, a reieșit un număr de peste 16.000 de fermieri care au fost afectați de seceta pedologică și circa 250.000 ha de culturi înființate în toamna anului 2021 care au fost calamitate în grade diferite de afectare cuprinse între 30% și 100% pe areale agricole importante la nivel național. 

Compensațiile acordate ca ajutor de stat sub formă de grant financiar unitar pe hectar pentru fiecare cultură afectată reprezintă maximum 40% din cheltuielile eligibile, respectiv maximum 40% din cheltuielile tehnologice prevăzute în tehnologiile cadru la culturi din recolta 2021-2022, realizate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR).

Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul - verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor este cuprins în intervalul 30% până la 100%, cuanumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal.

Pentru evaluarea pagubelor provocate s-a solicitat Administrației Naționale de Meteorologie, precum și Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” realizarea de analize a influenței indicilor climatici asupra evoluției culturilor în condițiile secetei pedologice manifestată pe areale agricole extinse în anul 2022, transmite MADR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat, pe 16 noiembrie 2022, o Ordonanță de Urgență prin care se instituie o schemă de sprijin ce are ca obiectiv acordarea unui grant financiar operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor și grăsimilor, a produselor lactate, precum și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă.

„Sprijinul de maximum 500.000 euro per întreprindere, pentru operatorii din industria de procesare a cerealelor, fabricarea uleiurilor, a produselor lactate și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă este parte a răspunsului guvernamental la dificultățile înregistrate de procesatorii din industria alimentară, ca urmare a declanșării războiului din Ucraina. Alocăm o sumă totală de 200 milioane de euro sub formă de granturi, pentru a compensa parțial creșterea costurilor suportate legate de constituirea stocurilor de materie primă și a costurilor legate de transport, depozitare și procesare”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea.

Grantul financiar reprezintă suma maximă care se acordă per operator pentru asigurarea unor cantități minime de faină de grâu, mălai, ulei de floarea-soarelui, lapte consum și produse lactate și furaje combinate pentru hrana animalelor. Beneficiarii sprijinului sunt operatorii economici care desfășoară activități încadrate în următoarele clase de clasificare: Cod CAEN 1061 - Fabricarea produselor de morărit, Cod CAEN 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor, Cod CAEN 1051 - Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor; Cod CAEN 1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă.

Grantul financiar maxim care se acordă per beneficiar este de 500.000 euro, condiționat de constituirea unor stocuri materie primă pentru procesare, astfel: 14.280 tone de grâu, sau 14.280 tone porumb, sau 9.615 tone de floarea-soarelui, sau 10.000 tone lapte crud materie primă, sau pentru obținerea de furaje combinate 15.600 tone constituite din grâu și/sau orz și/sau porumb și/sau soia și/sau rapiță. Dacă stocurile constituite sunt mai mici decât cele prevăzute, nivelul grantului financiar se diminuează procentual, în mod corespunzător. Dacă stocurile constituite de beneficiar sunt mai mari decât cele prevăzute, se acordă nivelul maxim al grantului financiar.

Resursele financiare totale necesare implementării schemei de ajutor de stat sunt de 985.740.000 lei și reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200.000.000 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), astfel:

• Creditele de angajament necesare înscrierii în program și depunerii cererilor se asigură în cadrul prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2022.

• Creditele bugetare necesare efectuării plăților beneficiarilor ajutorului de stat se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pe anul 2023, în cadrul limitelor de cheltuieli aprobate.

Actul normativ este fundamentat pe Comunicarea CE - Cadru temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Comunicării Comisiei Europene din data de 28 octombrie 2022, Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și-a prelungit aplicabilitatea până la data de 31 decembrie 2023.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Resursele fermierilor sunt pe terminate, asta simțim la fiecare vizită făcută în exploatațiile agricole. Speranța este medicamentul care ține în viață fermele noastre. Seceta, lipsa irigațiilor, lipsa forței de muncă, costurile din ce în ce mai mari ale inputurilor, ale tehnologiilor necesare sunt probleme actuale în fermele românești, fie că vorbim de sectorul vegetal ori de cel zootehnic.

De fiecare dată ne bucurăm când întâlnim fermieri, mai ales tineri, care privesc cu încredere în viitor și care încearcă să facă față tuturor lipsurilor. Este cazul lui Ionuț Cioranu, care are o fermă de circa 400 de oi, în județul Arad. „Eu şi tata (Nicolae Cioranu, n.r.) avem împreună în jur de 1.200 de oi. Eu nu am gram de teren, dacă nu ar fi tata cu arendele pe care le are de 15-20 de ani, eu nu aş avea unde să-mi ţin oile”, spune tânărul crescător de oi.

Ionuț Cioranu a urmat pașii tatălui, crește oi, dar a luat în primire și terenurile pe care le exploatează Nicolae Cioranu. Tânărul Cioranu are în plan amenajarea și administrarea unei ferme după un plan de bătaie modern, care poate înlocui o bună parte din forța de muncă umană, pentru a eficientiza costurile de producție.

Ionuț este inginer zootehnist, dar preferă să se recomande drept cioban, întrucât munca lui principală este creșterea oilor. Tatăl său a pornit la drum cu obiceiuri străvechi, învățate de la bunici, cu „transhumanța în sânge”. Însă Ionuț Cioranu vrea să modernizeze ferma, să aducă tehnologiile de ultimă oră pe care le-a văzut în fermele de animale de peste granițe. „Intenționez să-mi cumpăr utilaje de ultimă oră, ne-a zis tânărul Cioranu. Vreau să fac o fermă modernă de ovine, automatizată, mecanizată şi, când nu am cu cine lucra, să le dau de lucru utilajelor şi să hrănesc animalele. Am văzut așa ferme în Austria, în Germania, în Anglia.”

În timp ce Nicolae Cioranu crește și iubește rasa Țurcană, Ionuț Cioranu s-a îndreptat către o altă rasă de ovine, cea cu cap negru german sau Schwarzkopf, care este mai profitabilă. „El nu a îndrăgit Țurcana, că e o rasă care produce puţin. Ionuț are un nucleu de oi de carne care e clar mai profitabil. Eu am mai multe animale decât el şi aproape că mă bagă în buzunar”, arată Nicolae Cioranu.

Prin modernizare, Ionuț și Nicolae Cioranu vor să înlocuiască lipsa de personal. „Vă dau un exemplu, un tractor cu o remorcă tehnologică scuteşte 3-4 oameni într-o fermă, vorbesc de o fermă de aproximativ o mie de capete”, punctează Nicolae Cioranu.

Furaje scumpe, carne ieftină

De ce pot privi cu încredere viitorul cei doi crescători de oi, având în vedere toate problemele? Datorită eforturilor de a se susține singuri aproape în totalitate. Fără împrumuturi mari de la bănci, fără proiecte europene cu costuri exagerate, celor doi fermieri le merge binișor. Ionuț Cioranu povestește despre situația fermierilor din afară, de la care s-a inspirat și de unde a luat parte din tehnologia pe care o folosește în ferma sa. „În Franța, la Clermont-Ferrand, unde fermierii se întâlnesc în fiecare an, sunt destule cazuri în care împrumuturile îi năpădesc, ajungând câte un fermier să-și ia zilele.” De aceea, Nicolae Cioranu nu și-a sfătuit niciodată băieții să facă împrumuturi, să acceseze bani de la Uniunea Europeană: „Nu i-am sfătuit niciodată să-şi facă proiecte pe bani europeni. De ce? Pentru că, ce-i drept, am văzut realizări în toată Europa, ferme moderne, tractoare noi, tot, dar, în schimb, nu ştiu de unde erau plini de datorii fermierii din Europa. Nu vă ascund că acum vreo trei ani, înainte de pandemie, când am fost la expoziţie în Franţa, la Clermont-Ferrand, într-o seară la o masă rotundă cu nişte fermieri, erau tare îngrijoraţi şi spuneau că la ei în fiecare zi îşi ia zilele un fermier, pe rând.”

În plus, nici prețurile actuale la carnea de ovine nu îi favorizează pe fermieri. Furajele sunt scumpe, nu se găsesc, iar prețurile la carne au scăzut vertiginos. „În România, în timpul epidemiei un kilogram de miel era 16 lei, iar furajul pentru el sub 1,5 lei/kg. Anul acesta, în schimb, mielul este 13 lei/kg, iar prețul furajelor a crescut la peste 2 lei/kg. Fapt care arată că nu există cerere în piață pentru carnea de miel, nu așa cum există pentru furaje, unde seceta a afectat recolta, iar prețurile au crescut întrucât cantitățile existente nu fac față nevoilor fermierilor. Deci fermierii sunt obligați să se axeze pe creșterea raselor pentru lapte, pentru a avea un cuvânt în piață”, arată Nicolae Cioranu.

Tehnologia luptă cu seceta

Pe lângă costurile mari pe care le au fermierii cu inputurile, cu tehnologiile care le asigură producții mulțumitoare, seceta de anul acesta a adus din nou în prim-plan lipsa irigațiilor. Deja sunt câteva luni bune de când fermierii se plâng de lipsa apei căreia sunt nevoiți să îi dea piept. Dar problema irigațiilor care se află acum în centrul atenției este, de fapt, un cumul de treizeci de ani de nepăsare din partea autorităților publice, care se acutizează cu fiecare sezon agricol.

La Arad, aproape de granița țării, se întrevede o așa-zisă luminiță de la capătul tunelului. Ionuț Cioranu, împreună cu tatăl său, Nicolae, a găsit o soluție proprie, ingenioasă, pentru a rezolva măcar parțial lipsa de apă. În timp ce alți fermieri au de suferit pentru că li se usucă recoltele, Ionuț a construit singur coloane de irigații și o motopompă pe care reușește să le utilizeze pentru a iriga 6.000 – 7.000 mp pe zi. Investiția l-a costat aproximativ o mie de euro pentru o coloană, iar recolta de lucernă, fiindcă aceasta e cultura pe care o irigă, este mai mult decât suficientă pentru a-și hrăni animalele. „Noi am reuşit cu un minim de investiţii să irigăm lucerna, pentru că e hrana principală la noi în fermă. Cu un minim de investiție, undeva la o mie de euro pentru coloana de irigat, vorbim de 300 m lungime şi o motopompă asamblată de noi în fermă, artizanală, un motor adus de la fier vechi şi o pompă de pe o maşină de pompieri scoasă din uz, la a treia coasă de lucernă am avut o medie de 2.800 – 3.000 kilograme de lucernă la hectar.”

Iar perseverența lui Ionuț Cioranu din spatele proiectului „artizanal” al pompei se extinde și la interacțiunea cu statul român. Toți fermierii știu bine că irigarea este un subiect sensibil, pe care dacă îl deschid dau numai de refuzuri și opreliști. Însă cei doi crescători de oi din județul Arad au avut grijă să îngrijească sau, mai popular zis, să coasă canalul de la râul Mureș al ANIF-ului care le deservește parcelele. Cu toate că acel canal nu este nici foarte adânc, nici bine construit, este o variantă în lupta cu seceta. Ionuț este singurul din județul Arad care are contract cu ANIF, după multă muncă de convingere dusă din partea lui, dar și pentru că se îngrijește de canal cu sârguință: „Parcelele pe care tata le-a cumpărat şi eu le lucrez acum sunt înconjurate pe trei părţi de un canal, se numeşte Canalul Ier, un canal al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare şi administrat de ANIF, care provine din râul Mureș și duce apă în Ungaria. Sunt singurul, din informaţiile mele, care are în Arad un contract cu ANIF”.

Prin irigarea culturii de lucernă, Ionuț Cioranu câștigă o oarecare independență în ceea ce privește asigurarea furajelor, care în prezent au și prețuri foarte mari și nici nu prea sunt stocuri. Unchiul său, care are și el o fermă de animale, dar nu are deloc teren agricol, este forțat să caute furaje cam prin toată țara. Așa cum zice Nicolae Cioranu: „Şi dacă ai avea bani, n-ai de unde lua furaje!”.

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

În luna august am publicat în Revista Fermierului – ediția print (dar și aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/cultura-mare/item/5484-soiuri-de-grau-adaptate-pentru-sud-estul-romaniei.html) despre două soiuri de grâu adaptate pentru sud-estul României, grâu pe care l-am văzut în ferma Agromec Vlad Țepeș, județul Călărași. Ne-am întors în câmp, la exploatația administrată de Constantin Mihalache la recoltat, pentru a vedea producțiile date de RGT Borsalino și RGT Accroc, soiuri de grâu ce aparțin companiei franceze RAGT, testate, apoi semănate pe suprafețe mari în ferma călărășeană, care pe anumite suprafețe produce și sămânță, categorie biologică C1.

Am ajuns la Agromec Vlad Țepeș în momentul în care sămânța era însăcuită, pregătită de livrare. Pe Constantin Mihalache l-am găsit optimist, cu toate că, la fel ca toți fermierii, s-a confruntat anul acesta cu condiţii climatice extreme, lipsa precipitaţiilor şi temperaturile crescute având mari repercusiuni asupra culturilor înfiinţate şi în toamna trecută, şi în primăvară. „Noi am înfiinţat în premieră în România un soi de grâu, RGT Borsalino, anumite suprafeţe pentru producerea de sămânţă, categorie biologică C1. Cele două soiuri de grâu despre care eu spun că sunt adaptate pentru sud-estul țării noastre sunt RGT Accroc şi Borsalino. Accroc este un soi de grâu extratimpuriu, care în trecut a mai fost cultivat în România, iar fermierii din Constanţa, Tulcea îl cunosc, pe zonele aride a avut nişte producţii spectaculoase, un soi de grâu aristat, cu pruină, ceea ce-l face rezistent la secetă şi chiar la atacul de dăunători. Şi în condiţii vitrege dă producţii extraordinar de bune. De pildă, noi ne-am bucurat de producţii, avându-l pe un areal extins, între 6,5 tone/ha până la 8 tone/ha, producându-ne mari satisfacţii. Un grâu cu talie scurtă, care rezistă la cădere şi cu calităţi foarte bune pentru morărit şi panificaţie. Ambele soiuri sunt aristate, ceea ce înseamnă că sunt mai rezistente la secetă”, arată Constantin Mihalache.

Soiurile de grâu Accroc şi Borsalino au fost însămânțate după data de 5 octombrie 2021. Distanţa între rânduri a fost de 12,5 cm şi s-a folosit o densitate de 340 boabe germinabile pe metru pătrat. Ceea ce a însemnat o cantitate de sămânţă de 150 kg la hectar. „O cantitate mică, care a însemnat un raport sămânţă/producţie foarte bun. A înfrăţit foarte bine, şi-a menţinut fraţii până la recoltare, spicele au fost uniforme şi foarte bine repartizate, nu prea a suferit de secetă şi arşiţă şi la dozele de azot folosite de noi, aproximativ 160 kg substanţă activă la hectar, grâul a rămas practic în picioare, iar recoltatul s-a făcut cu uşurinţă”, menționează fermierul din județul Călărași.

Accroc și Borsalino, soiuri extratimpurii cu calități deosebite

Constantin Mihalache ne-a însoțit în vizita din ferma Agromec Vlad Țepeș și ne-a oferit detalii despre cele două culturi de grâu care i-au adus satisfacții în acest an agricol dificil.

RGT Accroc este un soi extratimpuriu, ceea ce îl face să treacă peste perioada de arşiţă şi secetă din luna mai, cu uşurinţă. „Frunzele acoperite cu pruină, un soi aristat, cu talie scurtă, rezistent la spectrul de boli, inclusiv cel mai rezistent la rugini, galbenă şi brună, şi bine rezistent, tolerant la Fusarium. Calităţi de panificaţie extraordinar de bune, 14,5-15% proteină în condiţiile anului ăstuia, masă hectolitrică foarte bună. Îl recomand cu prisosinţă tuturor fermierilor din zonele aride, secetoase, unde se pot obţine producţii bune şi i-ar scoate din impas în momente precum cele pe care le-am traversat până acum”, precizează fermierul.

De la soiul RGT Borsalino nu a obţinut producţii la fel de mari ca la Accroc, însă rezultatele chiar și așa aduc profit. De reținut că acest soi poate fi cultivat de la sfârşitul perioadei optime până în luna decembrie. Constantin Mihalache îl recomandă fermierilor care seamănă mai târziu, în afara epocii optime. „Înfrățirea a fost extraordinară. Borsalino este un soi umblător, care se poate cultiva, şi recomandarea mea este, pentru că acum am văzut potenţialul lui foarte mare de înfrăţire, că se poate cultiva la sfârşitul perioadei optime până în luna decembrie, deoarece el este poate printre puţinele soiuri din România care nu are nevoie de vernalizare, de perioada de frig pentru a stimula primordiile florale. După cum ştiţi, grâul secretă un hormon nedetectat până acum, dar se bănuieşte vernalină, care-l face să stimuleze procesul de înflorire, de a asigura producţiile cât mai multe şi constante. Acest soi de grâu îl recomand fermierilor care seamănă mai târziu, în afara epocii optime, care din diferite cauze nu pot pregăti terenul, întârzie mai mult la semănat sau îşi doresc să mărească suprafeţele de semănat. La fel, este un grâu aristat, principala calitate a lui este faptul că înfrăţeşte foarte puternic, producţii foarte bune, la fel calităţi deosebite pentru morărit şi panificaţie. Un grâu cu talie scurtă, extratimpuriu, se recoltează cu două-trei zile, chiar mai devreme decât toate soiurile de grâu din România, ceea ce-l face un competitor important chiar şi pentru cultura de orz, care ne aduce primii bani în buzunar fermierilor din România.”

Potenţial genetic cuprins între 10-12 tone/ha

Ambele soiuri se bucură de genetică extraordinar de bună, punctează Constantin Mihalache, fiind introduse în România de RAGT Franţa. „O genetică extraordinară pe culturile de păioase. Ambele soiuri sunt rezistente la rugini, la septoria şi tolerante cu fusarium, ceea ce face ca Accroc și Borsalino să devină o opţiune serioasă pentru fermieri, acolo unde impactul acestor boli este foarte mare. De asemenea, îl recomand tuturor fermierilor, pentru că ambele sunt soiuri extratimpurii, cu înflorire timpurie, ceea ce face ca înflorirea să fie devreme şi să treacă uşor peste perioada de arşiţă şi secetă despre care ştim bine că se manifestă în țara noastră în a doua şi a treia decadă a lunii mai. Sunt soiuri cu talie scurtă, suportă foarte bine dozele superioare de azot, până la 160 kg de substanţă activă la hectar, potenţialul genetic este cuprins între 10 și 12 tone la hectar, foarte rezistente la o serie de boli şi, fiind soiuri cu talie scurtă, rezistente la cădere.”

Agromec Vlad Țepeș se află la început de drum în producerea de sămânță, însă fermieri din întreaga țară caută să cumpere sămânță de la societatea din județul Călărași, având încredere și văzând lucrurile bune care se întâmplă aici de ani buni. „Le recomand cu tărie să cultive aceste două soiuri, Accroc și Borsalino, pentru că aşteptările nu le vor fi înşelate”, a conchis fermierul Constantin Mihalache.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

În luna februarie anul curent, a început un nenorocit de război la granițele noastre, unde Rusia, în calitate de agresor, încearcă ocuparea și anexarea mai multor regiuni ucrainene, în numele unei operațiuni speciale numai de ea înțeleasă. Lăsând la o parte motivele geostrategice invocate de toate părțile implicate, până la urmă singurul lucru care contează cu adevărat este pierderea vieților omenești nevinovate care nu au nimic de-a face cu această încleștare întunecată și distrugerile civile aferente, adică școli, case, spitale etc.

Normal și firesc în fața acestei tragedii umanitare, comunitatea internațională, din care și România face parte, trebuie să își manifeste compasiunea și să ajute cu tot ce poate la pansarea rănilor războiului, ajutând populația civilă ucraineană în toate modurile posibile. În acest sprijin trebuie să înțelegem și tot ce poate ajuta inclusiv din punct de vedere economic țara afectată de război, dar poate va fi greu de înțeles pentru unii, cu respectarea unor principii pe care tu singur le-ai stabilit la nivel comunitar sau național.

Să ne oprim la un prim aspect legat de faptul că s-a decis de către Comisia Europeană suspendarea taxelor vamale pentru importurile de produse agricole din Ucraina, unde în prima fază, pentru a fi convinse toate țările comunitare să accepte acest lucru fără să mârâie (și sub amenințarea voalată de a fi făcuți praf de mass-media dacă se opun, sub acuzația de putinism), s-a vehiculat doar activitatea de tranzit a produselor agricole ucrainene în drumul lor către țările africane în special, măcinate de foamete și nevoi.

Doar că aceia care ar fi dorit să și gândească un pic ar fi înțeles rapid că este doar o perdea de fum, fiindcă în realitate activitatea de tranzit nu este afectată de taxe vamale, ci depui doar o garanție până marfa respectivă părăsește țara de tranzit și pleacă spre țara de destinație.

Astfel, în toată această complicată schemă politică, inspirată de orice, mai puțin de elementele democratice și de compasiune în urma războiului pe care le clamăm oriunde și oricând, s-a acceptat importul liber al produselor agricole fără plata taxelor vamale.

Doar că acest lucru nu permitea pierderea ,,pedigriului” mărfii, iar originea acesteia rămânea aceeași, lucru care încurcă sau încurca într-o anumită măsură, deoarece sunt destui cumpărători care doreau o anumită trasabilitate a mărfii.

Trasabilitatea mărfii este dată (sau ar trebui) de certificatul fitosanitar, iar în cazul nostru și acesta asigură sau asigura o garanție relativă, având în vedere corupția prezentă în această țară vecină înainte de război, de care nu trebuie să ne ferim să vorbim și să o acceptăm, iar acum eliberarea acestor documente pentru a însoți produsele agricole este destul de complicată având în vedere războiul (sau asta s-a invocat, mai exact), deci trasabilitatea mărfurilor nu prea poate fi verificată.

Personal cred că această situație le-a adus aminte unora de o expresie mai veche, care spune că în perioadă de război se pierd multe averi, dar se fac altele și mai mari, și atunci s-a pornit mașina de lobby pe lângă Comisia Europeană și nu numai, care a dus la eliminarea nevoii de a prezenta la intrarea în spațiul comunitar a certificatelor fitosanitare, deci se permitea astfel pierderea originii în perioada, vezi Doamne, de tranzit prin aceste țări de graniță.

Ce înseamnă asta, mai pe înțelesul tuturor?

Acum se pot aduce la liber produse agricole din Ucraina, dar, atenție, fără a mai putea controla nici prezența dăunătorilor sau bolilor de carantină, dar nici folosirea unor pesticide care în spațiul comunitar sunt interzise de mult. Culmea este că toate ONG-urile ecologice, de mediu, de protecția consumatorului sau mai știu eu ce, cărora foamea de bani le era acoperită de surse generoase de la Bruxelles și care urlau din toți rărunchii privind protecția consumatorului european în fața „agresiunii pesticidelor”, acum sunt toate tăcute în mod suspect, cu toate că în Ucraina folosirea gamei largi de pesticide este la liber, inclusiv celebrele neonicotinoide, dar nu numai. Acum nu mai sunt periculoase aceste pesticide sau a venit ordin pe unitate pentru a se trece la stadiul de hibernare până se fac ceva bănuți de cei interesați? În această situație bineînțeles că România a fost tăcută și discretă, cu toate că este afectată în mod direct, dar ce mai contează dacă așa ni se cere?

Care este rezultatul?

Dacă ne uităm prin jurul nostru, vedem foarte multe camioane, barje sau trenuri care vin din Ucraina cu produse agricole, descarcă prin diverse baze sau silozuri, iar apoi sunt încărcate cu aceeași marfă și pleacă spre port, astfel încât după o ședere de câteva zile, marfa sosită din țara vecină pleacă ca fiind de origine românească. O fi bine, o fi rău, ce mai contează.

Aici se mai impune o mențiune, zic eu, importantă și care există de mai mult timp, dar nu se face nimic. Mulți colegi fermieri clamează problema scăderii prețurilor pe piață din cauza importurilor din Ucraina, o situație care poate fi corectă, dar după opinia mea nu trebuie pusă în centrul atenției, fiindcă este normal într-o piață liberă prețul să se fixeze liber, în funcție de cerere și ofertă.

Ceea ce personal aș ridica drept o problemă reală: competiția pe piață să fie corectă și în condiții similare, atât cu marfa care provine din Ucraina sau Rusia, dar și din țările din America de Sud sau Nord. Adică, ce vreau să zic:

Un prim exemplu este dat de gama de pesticide care se pot folosi în agricultură, unde în toate țările extracomunitare paleta este foarte largă și cu foarte puține restricții, ceea ce fac ca tehnologiile să fie foarte performante și cu costuri reduse. În cazul țărilor comunitare, toate restricțiile introduse afectează competitivitatea mărfurilor și de aici se naște nemulțumirea fermierilor, dar care nu trebuie îndreptată doar împotriva veniturilor mai scăzute, ci mai ales împotriva costurilor crescute din cauza acestor reglementări de multe ori aberante.

Aici avem deja celebrul exemplu cu șrotul de soia modificat genetic care se aduce din America de Sud pentru zootehnia europeană, dar nu permitem fermierilor europeni să producă ei această soia. Cu alte cuvinte, în obtuzitatea celor care reglementează, acest șrot de soia ar fi dăunător dacă este produs la noi, dar este foarte bun pentru consum dacă este importat.

Tot așa discutăm despre toate culturile care necesită tratamente cu neonicotinoide, tratament care în țările extracomunitare este la liber, dar la noi, în spațiul comunitar, este restricționat, fapt care impune, culmea, creșterea numărului de tratamente fitosanitare pentru a compensa lipsa acestor produse din tehnologiile agricole. Marfa care vine din Ucraina, Rusia, America de Sud sau de Nord are astfel de tratamente. Oare acele produse importate nu au probleme, dar cele produse în spațiul comunitar au?

Cât de lipsiți de logică să fim la nivel politic să acceptăm astfel de prostii greu de justificat pentru oricine care chiar vrea să gândească?

De menționat că în acest material nu comentez dacă este bine să se interzică sau nu ceva, ci arăt fracturile de logică la nivel politic și care, de fapt, sunt date de diverse interese economice și politice și nicidecum de dorința de a proteja populația, fiindcă dacă s-ar fi urmărit doar acest lucru, atunci regulile ar fi fost păstrate permanent. Nu poți să spui că din cauza războiului ești de acord pe o perioadă mai mare sau mai mică să faci rău propriilor cetățeni.

Ipocrizia sancțiunilor

A doua problemă pe care aș propune-o la discuții este fermitatea sau ipocrizia sancțiunilor la adresa Rusiei, inclusiv cea solicitată de Ucraina.

Astfel, pentru a putea să se scoată cerealele ucrainene pe piețele internaționale, s-a acceptat și exportul cerealelor rusești, într-un an în care producția Rusiei se spune că ar fi record, dar într-o țară unde controlul cifrelor acum este imposibil, iar afirmația unor ,,așa-ziși specialiști” că se poate evalua producția prin satelit în mod corect este departe de adevăr, iar rapoartele diverselor instituții de multe ori au avut parte de cifre total opuse realităților existente pe teren.

În altă ordine de idei, dacă acest lucru ar fi fost posibil cu acuratețe atât de mare, cum spun unii, de mult ar fi fost în practica curentă la multe state sau organizații care și-ar fi permis financiar acest lucru, dar mai este mult până departe. Deocamdată, tehnologia NDVI fără confirmare și verificare pe teren a informațiilor nu permite evaluări de producție, ci doar de biomasă, iar aici cei care sunt de meserie știu că acest lucru nu este echivalent cu producția. De exemplu, la grâu pot să am un soi pitic și un soi masiv ca dezvoltare vegetativă, dar producția să fie inversată, adică cel mic să fie mai productiv decât cel mare. Această tehnologie nu poate să arate acest lucru. Mai sunt și alt fel de situații.

Să nu se înțeleagă că aș fi împotriva acestor dezvoltări de tehnologii, doar că mai este de lucru până să ne permită ceea ce chiar dorim să știm, chiar dacă s-au făcut pași importanți.

Revenind la problema cerealelor rusești, se pune problema unor principii, în sensul dacă dorim să pedepsim sau nu regimul lui Putin, dar din realitate, chiar dacă propagandistic se spune altceva, încasările la buget ale Rusiei nu prea cred că s-au redus și voi explica și de ce susțin acest lucru.

Veniturile la bugetul rusesc din gaze, petrol, cărbune și produse agricole reprezentau peste 60% din veniturile totale. În condițiile în care prețurile au crescut cu minimum 100% la produse agricole, dar cu 300% la gaze sau la alte materii prime, atunci este evident că bugetul nu a avut de suferit, dimpotrivă.

Dacă discutăm de diversitatea produselor pe piața rusească, atunci este o altă problemă, fiindcă importurile au scăzut, dar fără poșete și haine de firmă, sau fără mașini de lux se poate trăi, iar personal nu prea cred că sancțiunile chiar au efectul pe care l-am dori sau îl clamăm.

Dacă luăm în ansamblu, se constată că fermitatea țărilor din Europa și nu numai la adresa sancțiunilor este direct proporțională cu dependența de diverse produse din Rusia, singura excepție fiind Polonia, care are o atitudine fermă împotriva acestora, dată nu de lipsa dependenței, ci de o teamă viscerală din trecutul istoric față de aceasta. Că este corectă sau nu această atitudine a statelor, fiecare poate judeca după propriul sistem de valori.

Prostie sau nemernicie?

O a treia problemă care este de remarcat în această perioadă este grija autorităților, românești și nu numai, de a asigura cât mai multe rute logistice pentru marfa care vine din Ucraina, dar fără să fi văzut în trecutul apropiat o grijă și pentru fermierii români care să nu mai stea cu zilele în portul Constanța pentru a descărca marfa.

Stau și mă întreb oare de ce autoritățile noastre în anii trecuți nu au dorit să modernizeze portul, să refacă infrastructura CFR, să modernizeze infrastructura auto, astfel încât și pentru firmele românești care lucrează în port activitatea să devină normală și civilizată? Oare noi, cei care trăim și lucrăm aici, nu meritam aceste lucruri? Oare cum pot politicienii acum să se dea de ceasul morții și să arate cât se implică ei în rezolvarea problemelor care de mult ar fi trebuit rezolvate? O fi prostie, o fi nemernicie?

Mai mult, am ajuns, cum a fost cazul la Galați, ca Franța să anunțe că a încheiat un acord într-o altă țară, adică la noi, pentru a scoate cerealele din Ucraina către Europa. Ceea ce pricep mai greu pitecantropii noștri din ministere este percepția publică din Europa care a rămas cu impresia că francezii au venit și au decis ce trebuie făcut, lucru care se poate să fie chiar adevărat, nu avem de unde să știm. Dar trebuie reținut că o comunicare activă este foarte importantă, mai ales în situații în care se poate percepe că tu, ca stat, nu ești foarte solid reprezentat.

În plus, legat de comicul situației, chiar era nevoie de Franța ca să reparăm niște șine și să cumpărăm niște materiale și echipamente portuare sau erau și oarece interese mai puțin dorite a se face publice?

Dar, venind ca o mică concluzie, stau și mă întreb de câte războaie o fi nevoie ca și noi, ca țară, să ne refacem infrastructura de toate tipurile, iar în al doilea rând oare compasiunea pentru un popor greu încercat trebuie să fie același lucru cu a manifesta doar prostie la nivel decizional? Sau nu o fi prostie, ci doar nemernicia dată de dorința de îmbogățire a unora? În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Irigațiile reprezintă punctul cheie în obținerea unei producții ridicate la cultura porumbului, seceta fiind aproape anual prezentă la noi în țară. Există mai multe metode de irigare, de la cele mai simple ca irigarea prin inundare, la cele mai performante, precum irigarea prin picurare.

În actualul context al scumpirii energiei, al crizei de apă și al scumpirii azotului, metoda cea mai performantă de irigare (și nu doar irigare-fertirigare) este irigarea prin picurare, care în ultimii ani se practică în sudul țării.

Avantajele și dezavantajele irigării prin picurare

Avantaje:

• Aplicarea apei uniform;

• Posibilitatea aplicării apei impreună cu fertilizanți;

• Fertirigare;

• Presiune redusă;

• Cantitate de apă mai mică;

• Control ușor asupra cantității de apă aplicate.

Dezavantaje:

• Prețul instalării anuale a sistemului;

• Filtrarea apei;

• Atacul de rozătoare și păsări;

• Suprapresiunea;

• Montarea instalației.

Totuși nu încape îndoială că în actualul context irigarea prin picurare este cea mai potrivită/adaptată metodă de irigare. Fiind o metodă aparte de irigat este nevoie de o genetică adaptată pentru un asemenea sistem.

Ce trebuie să aibă un hibrid pentru a putea fi recomandat la picurare?

Foarte simplu:

• Toleranță la densități ridicate - peste 80.000 de plante recoltabile la hectar;

• Productivitate superioară;

• Toleranță la pricipalele boli ale culturii (aici chiar apar);

• Tulpină foarte puternică.

Genetica Corteva a demonstrat că are toate aceste calități, astăzi recordul mondial de producție este de peste 38 tone/ha la un hibrid Pioneer - P1197 AMX, iar principala noastră recomandare este din aceeași mamă - P0937 hibridul cel mai adaptat și utilizat de fermierii care irigă.

Colegii noștri din echipa tehnică efectuează anual teste utilizând această tehnică de irigare, astfel încât putem să vă facem cele mai corecte recomandări din piață având în vedere performanța ridicată a actualului portofoliu.

În funcție de ce dorește să obțină fermierul, venim cu trei grupe de propuneri:

• FAO 300-400: P9415, P9944 și P9978 – producții de 14-16 t/ha, fără nevoie de uscare, precum și consum redus de apă și îngrășământ;

• FAO 400- 500: P9911, P0260 și P0710 – producții de 16-18t/ha, consum moderat, uscarea este opțională, după caracteristica anului;

• FAO 500-550: P0937, P1441 și P1551– producții de 18-22t/ha, cele mai mari producții, dar și investiția în apă și fertilizare va fi pe masură, de asemenea uscarea este necesară, în cele mai multe cazuri se va recolta la peste 18% umiditate.

Dacă vorbim de irigare prin picurare, vorbim în realitate de performanță ridicată, iar când vine vorba de performanță, hibrizii de porumb Pioneer sunt câștigătorii clari și singurele produse ce deblochează accesul către producții record.

Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De aproape jumătate de secol, Gheorghe Lămureanu face agricultură în același loc, la Agigea, în județul Constanța. De ceva ani, copiii muncesc alături de el în ferma de peste o mie de hectare. După cum știm, Dobrogea e lovită de secetă frecvent, cam la doi-trei ani agricultorii din această zonă a țării suferă din cauza lipsei de apă. Nu la fel de mult este, însă, afectat interlocutorul nostru, care reușește să irige circa 500 de hectare. Inginerul Gheorghe Lămureanu este unul dintre pionierii continuării irigaţiilor în România, nu numai al sistemului vechi, dar şi al sistemelor moderne de irigare. De-a lungul timpului s-a chinuit mult cu autoritățile, reușind totuși să aducă apa în fermele din Constanța și nu numai. De aceea, mare parte din interviul de față se referă la irigații. Vă invităm să-l citiți.

Reporter: Începem dialogul nostru într-o cultură de sămânţă de porumb, un lot de hibridare modern.

Gheorghe Lămureanu: Da, un lot de hibridare de porumb al unei firme specializate în producerea seminţei de porumb, cu care lucrăm foarte bine și cu plăcere. Fiind o fermă în care irigăm culturile de câmp, avem posibilitatea să facem şi acest lucru şi-mi pare rău că alţii nu pot s-o facă. Dacă am fi fost mai mulţi, probabil că lucrurile ar fi fost şi mai bune, şi mai bănoase pentru toată lumea, şi pentru furnizor, şi pentru cumpărător.

„Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. Nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat.”

Reporter: În ultimii ani, am văzut cât de important este să poți iriga, având în vedere frecvența secetei...

Gheorghe Lămureanu: Regimul pluviometric şi clima s-au schimbat. Și zicătoarea agricultorilor dobrogeni s-a schimbat. Adică, noi aveam un an prost cam o dată la zece ani. Acum avem cam o dată la trei ani. Un an prost însemnând sărăcie de precipitaţii. În trecut, întreaga suprafaţă agricolă a Dobrogei era amenajată la irigat, acum avem jumătate amenajată la irigat şi, culmea, sunt unii, destui, care se împotrivesc irigatului, deşi această lucrare face parte clară din tehnologia de realizare a unei bune producţii de porumb, de exemplu, şi nu numai porumb, că nici soia nu poate fi cultivată fără apă. Bineînţeles că mai sunt şi alte culturi, legumele, care nu se pot realiza, fructele, horticultura în întregime. Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. De aceea a dispărut şi vaca, că nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat. Un mare învăţat spunea că apa este esenţa vieţii şi fără hrană trăim vreo 20 de zile, fără apă mai mult de trei zile nu putem. Eu am înţeles asta mai demult, din fericire sunt o parte care-mi aprobă atitudinea, sunt o parte care nu sunt de acord cu irigatul, chiar acuzându-ne că primim nişte subvenţii pentru irigat pe care nu le merităm. Să ştiţi că nu e aşa de uşor la această oră să irigi, chiar dacă utilajele pe zi ce trece se modernizează şi se automatizează din ce în ce mai mult, însă la noi e o problemă şi cu asigurarea securităţii, şi cu montajul lor, şi cu forţa de muncă, tragi cu puşca să găseşti un om care să te ajute să încarci doi saci de grâu. Credeţi-mă că e una dintre marile probleme, iar la irigat este o meserie frumoasă, dar murdară şi grea.

Reporter: Cu greu găseşti oameni care să-ţi muncească, chiar pe bani mulţi pe zi?

Gheorghe Lămureanu: Foarte greu. Nu o spun ca să mă plâng, ci o spun ca să aduc mulţumiri celor care m-au ajutat să realizez această cultură, cred că pot continua şi anul următor să fac alt lot de hibridare şi să-l fac cu succes, sper să nu ne pară rău că am investit o groază de bani. Această cultură a primit patru ape din partea noastră şi una din partea Celui de Sus.

„Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare.”

Reporter: Cred că în Dobrogea, județele Constanţa şi Tulcea, sunt aproape un milion de hectare pe care se face agricultură. Constanţa avea vreo 450.000 de hectare amenajate până în ’89 la irigat.

Gheorghe Lămureanu: 473.000 de hectare amenajate la irigat din 500.000. Restul erau păşuni…

Reporter: Am fost pe aproape. Sunteţi şi vicepreşedinte al Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, sunteţi un reprezentant şi o voce a celor care au păstrat după ’90 sistemul de irigaţii cu mare greutate.

Gheorghe Lămureanu: Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare. Primăvara irigi culturile de toamnă, după primăvară, în vară irigi culturile pe care le-ai semănat primăvara. Şi mereu trebuie să ai o echipă specializată în a iriga. Din păcate, irigăm destul de empiric, deşi nu sută la sută, avem scule destul de bune pentru irigat, acei tamburi de irigat, avem 10 tamburi şi 3 aripi mai moderne de ploaie, însă dacă nu faci acest lucru profesionist rişti, mai ales pentru un lot de hibridare, la care trebuie să revii măcar o dată la 10-12 zile cu apă de minimum 20-25 litri pe metru pătrat, deci rişti să compromiţi cultura. Noi am făcut tot efortul, vreau să vă spun că aceia care au lucrat la irigat cu mine anul acesta pot să spună că au fost ca şi condamnaţi la locul de muncă, timp de două luni, cât am irigat această cultură de porumb.

Reporter: Sunt doar două luni din douăsprezece, până la urmă, în care trebuie să munceşti activ. Pentru că avem acele perioade de iarnă în care angajaţii îi ţineţi în continuare angajaţi, pentru că alţii nu mai găsiţi. Forţa de muncă pe care o specializezi în ani de zile este greu să o pregătești din nou, să-l pregăteşti pe om şi apoi s-o iei de la capăt.

Gheorghe Lămureanu: Păcat că nu foarte multă lume este interesată de agricultură, nu cred că este cazul să subliniez cât de importantă este hrana pentru viaţa omului, cât de importantă este agricultura, şi o agricultură făcută din ce în ce cu mai puţine cheltuieli, pentru că, iată, grâul s-a dublat ca preţ, însă preţul îngrăşămintelor a crescut de 4-5 ori, la fel preţul fungicidelor. Sunt de acord şi nu sunt de acord cu diminuarea substanţelor fito şi a îngrăşămintelor chimice în agricultură, pentru că, aşa spunea un profesor de-al meu, nu poţi face economie la sărăcie cu o altă sărăcie.

„Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi.”

Reporter: Să rămânem la irigaţii. Sunt în acest moment o serie de fermieri, din Dobrogea, dar și din ţară, care au proiecte câştigate pe infrastructura secundară de irigaţii, pe Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, care au această infrastructură preluată şi trebuie musai să investească cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţie de UE sau de Guvernul României. Preţurile au luat-o razna, mai ales în ultima jumătate de an, vorbim şi de energie, şi de combustibil, vorbim de tot ce înseamnă partea de echipamente, utilaje, ştiţi foarte bine cât costă, cât au crescut preţurile. Un proiect de un milion de euro nu mai face un milion de euro…

Gheorghe Lămureanu: Aşa este. Sunt unul dintre cei pe care i-aţi enumerat, adică sunt beneficiarul unui proiect cu fonduri europene pentru extinderea a încă 1.200 de hectare pe care să le punem la irigat, banii sunt veniţi, proiectul este gata, am făcut o parte din licitaţii, ne-am oprit, în condiţiile în care s-a mai cerut o evaluare să vedem dacă putem realiza ce ne-am propus cu banii. Aşteptăm răspunsul de la AFIR, să vedem cu cât ne-au suplimentat fondurile, dacă au suplimentat, ca să ducem la bun sfârşit acest proiect.

Reporter: Să vorbim concret, există o ordonanță de urgenţă, care vine şi spune că se suplimentează cu 30-33% această contribuţie din partea guvernului şi mai vine cu încă una pentru 2023, care vă ducea undeva la 40-50%. Ideea este că preţurile la unele au crescut de peste 50%, altele 60% şi aşa mai departe. Şi toată această investiţie nu duce decât la o creştere în medie clar undeva la 40% minimum a valorii întregului proiect, dacă e să-l implementezi la preţurile actuale. Ce-i de făcut?

Gheorghe Lămureanu: Probabil că se va ajunge la cei 40%, conform Ordonanţei, însă sunt specialişti la AFIR care studiază fiecare dosar în parte şi vor da atâţia bani cât să fie necesar pentru ducerea la îndeplinire a proiectului şi am încredere în ce vor hotărî ei, deşi unii ne spun că undeva pe la 20% ni se va aproba tuturor, caz în care nu vom ajunge să realizăm tot ce ne-am propus. Pericolul este să nu vină Curtea de control europeană, şi la mine au venit de două ori în control, şi să te pună să plăteşti din urmă totul, pentru că n-ai realizat. Cred că sunt la Ministerul Agriculturii oameni care pot să-şi dea seama de acest lucru, pentru că aproape toate produsele, inclusiv conducta de irigat, inclusiv conducta de plastic, toate s-au dublat, şi să-ţi dea voie să realizezi tot atât câţi bani ai. Nu ştiu cum ar trebui să fie mai bine, văd că sunt eforturi mari din partea ministerului, din partea primului-ministru şi din partea politicienilor chiar, deşi sunt unii cu mintea întunecată care sunt împotriva acestor irigaţii. Sunt destul de multe ferme în ţară, şi la noi în Dobrogea, care au început să irige pentru că au văzut că sunt rezultate mult mai bune şi mai sigure, te asiguri de rezultate mai bune şi să nu te duci la fund atunci când dă o nenorocire. Şi de ce să investim în plata daunelor şi a unei calamităţi totale, cum a fost acum doi ani, şi să nu investim în irigaţii? ANIF și MADR sunt obligate acolo unde s-a realizat un proiect de infrastructură secundară, bineînţeles să nu fie exagerat, să aducă apa fiecărei staţii, pentru că acest proiect a fost aprobat şi de ANIF, şi de minister, şi de toţi cei care erau factori de decizie.

„Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului.”

Reporter: Să se ocupe, până la urmă, de infrastructura principală, este partea statului.

Gheorghe Lămureanu: Sigur, este miliardul acela şi jumătate de euro alocat acum 5-6 ani care poate aduce apă fiecăruia care realizează o staţie de infrastructură secundară.

Reporter: Pentru cei care nu au posibilitatea să investească în fosta infrastructură de irigații, acum se discută despre măsuri prin care să se aloce nişte bănuţi pentru sisteme de irigat locale, adică fiecare fermier să-şi facă un sistem de irigat local, cu lacuri, aşa cum se întâmplă prin Portugalia, Israel, Franţa, Italia sau puţurile forate. Deşi mulţi au fugit de ele, iată că ele ar putea fi o soluţie.

Gheorghe Lămureanu: Am vizitat nişte OUAI-uri în Franţa şi ei au sistemul de irigat total diferit faţă de al nostru. Ei iau apă de sus şi nu de jos. Au realizat atât de multe lacuri de acumulare pe munţi şi pe dealurile mai înalte, acumulând absolut toată apa din topirea zăpezii şi din ploile care vin în extrasezon. Acolo, într-un singur an, de la Napoleon încoace, n-a ajuns apa din lacurile de acumulare şi a trebuit ca fermierii să mai facă nişte puţuri. Doar un singur an. Şi poate şi noi ar trebui să învăţăm, pentru că avem munţi, avem părţi ale ţării ploioase şi poate n-ar strica să gândim astfel de sisteme.

„Să facem nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.”

Reporter: Ba ne putem lăuda cu cel mai mare bazin hidrografic din Europa!

Gheorghe Lămureanu: Da, dar lăsăm întâi apa să se ducă în Dunăre şi după aia o luăm din Dunăre şi o dăm mai concentrată către canalele de irigaţii. Poate ar trebui să depozităm şi noi, şi avem bazinul hidrografic destul de bogat, în felul acesta doi iepuri am împuşca: am evita complet partea de inundaţii, o parte din inundaţii care se produc la ploile torenţiale repezi, şi pe de altă parte am avea apă în vară. Pentru că, e adevărat, noi suntem în cursul inferior al Dunării, dar dacă ceilalţi au secetă şi ei ca şi noi, iau şi ei apă din Dunăre, şi la noi vine mai puţină. Avem oameni deştepţi în ţara asta şi avem proiectanţi, cunosc câţiva proiectanţi care au lucrat pe la ANIF, nişte minţi luminate de te tai în mintea lor când vorbeşti cu ei. Deci nu există cred în Dobrogea loc să nu poată fi amenajat la irigat din vechiul sistem de irigaţii, pentru că nu mai avem conductele acelea de 6 metri metalice care se mutau. Acum instalaţiile au şi 1.000 de metri, deci din canalele principale şi pe canalele secundare se pot crea irigaţii la fel ca în Franţa şi în Italia. Sunt instalaţii-pivot de 1.000 de metri lungime care pot iriga direct din canal, cu pompe direct, prin cădere, cu pompe speciale care să creeze presiune, fără eforturi prea mari. Deci dacă s-ar crea şi s-ar realiza cât de cât infrastructura principală, oamenii ar fi gata să asculte sfatului celui mai bătrân agricultor şi celui mai cunoscut din România, să ude cu găleata şi cu cana. Ar fi în stare oamenii să care cu găleata şi cu cana, dar din canalele secundare se poate iriga şi se poate amenaja cel puţin 50% din suprafaţa Dobrogei. Eu îi cred şi pe ceilalţi care suferă de secetă, însă noi, Constanţa şi Tulcea, suntem polul secetei. Dacă ei au mereu 400-450 ml de apă media anuală, noi nu sărim niciodată de 220-230 şi suntem bucuroşi atunci când avem aceste cantităţi, deşi şi acestea le avem câteodată pe toate odată. Toate pe capul nostru deodată. Însă nu zicem „nu” nici la asta, să mai vină şi din astea. Eu zic că implicând şi partea de proiectare irigaţii a acestor oameni pe care nu ştim să-i folosim, am putea Dobrogea s-o facem în următorii cinci ani, cel puţin jumătate, adică 300.000 de hectare să fie la irigat.

„Anul acesta, se decapitalizează fermierul, deoarece preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari.”

Reporter: Domnule ing. Gheorghe Lămureanu, întotdeauna cu dvs. e o plăcere să vorbim, să discutăm despre ce a fost în agricultura României, ce este şi ce ar trebui să fie, nu sunteţi un tinerel în ale agriculturii...

Gheorghe Lămureanu: Sunt 49 de ani de când sunt aici, de când lucrez aici, de 49 de ani sunt în același loc. Dacă vreți să vorbesc de tineri, vorbesc şi de tineri. Cred că sunt ferma cu angajaţii cei mai tineri de pe teritoriu, mi-am implicat familia, amândouă fetele, am şi doi gineri care lucrează alături de mine şi vă spun, cât am terminat recoltatul, am terminat și aratul. După patru ani în care am întors an de an 350-400 de hectare de rapiţă şi am dat o pierdere de cel puţin 3-4 miliarde lei vechi, încerc să semăn atunci când am condiţii. Eu am dat anul trecut şi acum doi ani apă la rapiţă, 200 de hectare de rapiţă. Dar a meritat. Şi acum doi ani, şi anul acesta. Când faci 4.500-4.600 kg la hectarul de rapiţă, când bieţii oameni în alte părţi, tot din cauza secetei, n-au realizat două tone de grâu, e ceva. Îţi dă un impuls.

Încerc să-mi cointeresez copiii, să lucreze toţi în domeniul acesta, fie că lucrează din birou, fie că lucrează pe câmp, şi să ştiţi că au înţeles copiii şi văd că mulţi fermieri şi-au implicat copiii în procesul ăsta de dare-primire a unei ferme agricole, fie că e de 200, fie că e de 500, fie că e de o mie de hectare.

Reporter: Ce ar trebui să spună un părinte copiilor, pentru a rămâne în agricultură?

Gheorghe Lămureanu: Ei văd că sunt câte o săptămână când nu mă întâlnesc cu ei, plec la 4 dimineața, vin la 10 seara, când plec îi las dormind, când vin îi găsesc dormind, dar îmbucurător este faptul că nu ce le spun eu sau ce fac eu este important. Ei văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii mei acum, vă spun că i-ar fi bine. Copiii mei sunt atât de implicaţi, că văd doi norişori pe cer și mă sună: „Tata, la tine a plouat? Aici burează...”. Deci au început să sufere şi ei, să se bucure și ei de tot ce înseamnă agricultura. Dacă am pierdut toată industria asta, de ce să nu dezvoltăm agricultura? Putem trăi bine de pe urma agriculturii.

Reporter: Din păcate, am pierdut industria, şi cea care era constructoare de maşini agricole.

Gheorghe Lămureanu: Devenim, noi, fermierii, foarte buni clienţi ai fabricilor din străinătate.Vestul a adus şi bune, şi mai puţin bune, nu zic rele, din respect pentru ei. Fără ei, n-am fi ajuns să facem producţii de 7, 8, 10 tone de grâu la hectar, eu în viaţa mea n-am visat să fac vreodată, când la noi cu 7 tone s-a luat titlul de „Erou al noii revoluţii agrare” înainte de ’89. Şi numai noi ştim cum s-a luat şi ăla... 7 tone erau teoretic. Nu se putea face mai mult de 5-6 tone şi aveam toată suprafaţa irigată. Deci am primit genetică, am primit scule...

Reporter: Ai genetică, poţi veni cu toate celelalte verigi şi atunci sigur că obţii producţie.

Gheorghe Lămureanu: Sigur. Producţie de 20 de tone făceam şi noi la porumb în ştiulete, dar acum la 20 de tone de porumb boabe – dacă îi dai două-trei ape şi tot ce-i trebuie, şi densitatea care trebuie. Nu sper niciodată să fac o producţie medie pe fermă, însă excelăm şi noi la anumite culturi, suntem specializaţi şi în producţia de seminţe, de la muştar până la coriandru, de la grâu, orz, mazăre, năut şi porumb, şi floarea-soarelui, loturi de hibridare şi la porumb, şi la floarea-soarelui, însă tot ştiinţa ne poate ajuta şi educaţia în special. Dacă ar fi şcolile profesionale care să facă mecanizatori, şi vă spun, e o plăcere să lucrezi pe un tractor de 300-400 CP, care are aceleaşi condiţii ca un autoturism care merge pe şosea, care are precizie şi uşurinţă în a lucra şi în a te orienta, şi poţi să lucrezi zece ore mult mai uşor decât lucram odată zece ore cu U650. Nu că U650 n-ar fi fost încă bune, dacă le-am fi avut. Pentru că avem lucrări pe care le mai facem cu U650, neputându-le face cu aceste tractoare mari. Însă, pe lângă irigaţii, ştiinţa şi educaţia ne‑ar ajuta extraordinar de mult în a depăşi momentele acestea pe care le avem anul acesta. Sunt oameni foarte trişti în ţară. Am colegi în toată ţara, sunt câţiva chiar veniţi la mare aici, vin ca să uite de necaz şi de problemele pe care le au, pentru că efectiv ar trebui să înnebunească atunci când se gândesc că au investit 50-60 de miliarde de lei în toamnă şi nu scot decât 25-30 de miliarde acum. Deci asta înseamnă faliment, ruină, case pierdute, executări şi toate celelalte necazuri care urmează de aici. La asta ar trebui să se gândească guvernanții. Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi. Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului în general.

Anul trecut, când am avut producţii frumoase, efectiv am fost jefuiţi prin acordarea de preţuri extraordinar de mici. Anul acesta, avem norocul că am realizat o producţie mai valoroasă, dar cu cheltuielile de toamnă mai puţine, de anul trecut. Însă cele de primăvară şi cele pe care le vom face în toamna aceasta să ştiţi că o să fie foarte greu la primăvară să mai asigurăm minimul necesar, dar poate că chiar asta se şi vrea, să nu mai avem bani să mai investim, să diminuăm aportul acela de îngrăşăminte şi de produse chimice pământului, Vă spun că noi, din sărăcia pe care o dăm acum la câmp, nu mai putem face altă economie. Anul acesta, n-am dat nici măcar 50% din ce am dat anul trecut şi, ca atare, nici producţiile nu s-au ridicat chiar la înălţimea aşteptărilor. Însă vă spun, anul trecut, am fost jefuiţi, anul acesta, încă o dată zic că se decapitalizează fermierul, pentru că preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari. Nu mai vorbesc de forţa de muncă, care s-a scumpit extraordinar de mult. Eu am înfiinţat patru OUAI-uri şi am 16 oameni angajaţi acolo cărora le plătesc salariile și taxele către stat, chiar dacă ei lucrează 2-3 luni pe vară. Contribui la bugetul statului prin aceste plăţi, însă mi-ar fi mai uşor şi aş investi şi eu mai mult, mi-ar rămâne mai mulţi bani să investesc dacă n-aş mai plăti atâtea angarale, dacă statul mi-ar da niște facilități. Lumea trebuie să înțeleagă că toată Europa nu se va mai putea uda decât prin intermediul organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

„Copiii văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii acum, vă spun că i-ar fi bine.”

Reporter: Şi dacă eşti pe o zonă unde nu a existat sistem de irigaţii, şi tu vrei să-ţi faci sistem de irigaţii propriu? Ce facem? Facem o organizaţie cu cine? Că până la urmă investiţia trebuie să fie pe fermă, adică sprijin pentru fermierul care vrea să-şi facă un sistem propriu.

Gheorghe Lămureanu: Nu vreau să dau sfaturi celor din afara judeţului nostru, însă pentru Constanţa, vă spun, pe mai mult de jumătate se poate realiza în cel mult patru-cinci ani. Să se simplifice modul de constituire a unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă. Să facem, cum am zis, nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

În perioada octombrie – noiembrie 2022, Clubul Fermierilor Români organizează în parteneriat cu Agricover Holding o serie de zece reuniuni zonale adresate fermierilor.

Evenimentele sunt programate să aibă loc după următorul calendar: Botoșani – 27 octombrie, Vaslui – 28 octombrie, Constanța – 1 noiembrie, Dolj – 4 noiembrie, Bihor – 10 noiembrie, Timiș – 11 noiembrie. O primă serie de reuniuni a avut loc deja în luna octombrie, iar reprezentanții Clubului Fermierilor Români s-au întâlnit cu fermierii din: Buzău, Teleorman, Covasna și Brăila.

Clubul Fermierilor Români își propune să aducă în atenția fermierilor noutăți cu privire la principalele programe și măsuri dedicate fermierilor, precum și informații relevante care să-i ajute în luarea celor mai bune decizii în contextul actual al pieței de agribusiness aflat într-o continuă schimbare.

Reprezentanții Clubului diseminează informații relevante pentru sectorul agroalimentar privind o serie de subiecte de interes precum:

• Importanța acordată sectorului agricol și industriei alimentare de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – înțelegerea nevoii și oferirea de linii de finanțare dedicate, fermieri interesați de diversificarea activității economice.

• O mai bună structurare a abordării manageriale pentru perioada 2023-2027 din punctul de vedere al obținerii de subvenții agricole.

• Acordarea unei atenții mai aprofundate asupra tranziției către sectorul de procesare, în contextul aderării la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei.

• Oportunitatea lansării unui număr semnificativ de apeluri de finanțare din partea mai multor ministere.

Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români, și Bogdan Chiripuci, manager politici și programe pentru agricultură, prezintă o analiză de impact pentru performanța fermierilor din România, care vizează criza economică, războiul din Ucraina, Pactul Ecologic European și strategiile subsecvente. Totodată, aduc în atenția fermierilor cele mai recente informații privind Planul Național Strategic 2023-2027, precum și măsuri de sprijin pentru fermieri acordate prin intermediul PNDR, PNRR, programe operaționale, diferite tipuri de granturi, precum și instrumente avantajoase de creditare acordate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Cezar Gheorghe, consultant Club și expert comerț cu cereale, vorbește despre evoluția prețurilor la grâu, porumb și rapiță de la declanșarea războiului în Ucraina, precum și informații de interes pentru fermieri privind volatilitatea, riscul, factorii de stres, schimbare și rezistență în piața de cereale. Proiectul Concorde oferă fermierilor soluții la problemele curente cu care se confruntă fermierii în demersurile de valorificare a producției agricole.

Riscurile asigurate la culturile agricole și importanța  asigurărilor agricole sunt teme abordate de reprezentanții Clubului Fermierilor Români Broker de Asigurare într-un demers de informare a fermierilor despre opțiunile pe care le au și care sunt principalele aspecte de care trebuie să țină cont la încheierea asigurărilor agricole.

Foto: Clubul Fermierilor Români (https://cfro.ro/)

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis oficial Comisiei Europene, prin sistemul electronic pentru schimbul securizat de informații, în data de 18 octombrie 2022, varianta finală a Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027 al României, după operarea și integrarea tuturor observațiilor formulate de Comisia Europeană.

Pe parcursul ultimelor luni, precizează MADR, a avut loc un proces intens de negociere cu serviciile Comisiei Europene, în vederea clarificării tuturor observațiilor formulate cu privire la Planul Național Strategic, comunicate în luna mai 2022, astfel încât să răspundă cât mai bine cerințelor cadrului normativ european și a exigențelor Comisiei Europene.

PNS 2023-2027 prevede circa 6 miliarde euro pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală, 9,78 miliarde euro pentru acordarea subvențiilor în agricultură și 151,7 milioane euro pentru măsuri de piață.

În vederea respectării principiului parteneriatului, pe parcursul revizuirii PNS au fost organizate dezbateri în cadrul structurilor parteneriale constituite pentru elaborarea Planul Național Strategic. „Specialiștii din minister, în dialog permanent cu fermierii și cu structurile asociative din domeniu, au putut realiza cel mai important document pentru agricultură și dezvoltare rurală. Este documentul programatic pentru perioada 2023-2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare și a satului românesc. Subvențiile pe unitatea de suprafață și pe cap de animal, sumele destinate investițiilor în irigații, independența energetică, dotarea cu tehnică agricolă și industria alimentară vor contribui la creșterea și diversificarea producției în vederea asigurării hranei, creșterea veniturilor și reducerea impactului negativ asupra mediului. În vederea realizării acestor obiective, România beneficiază de 15,8 miliarde euro pentru perioada 2023-2027”, a declarat ministrul Petre Daea.

Versiunea finală a PNS 2023-2027 care a fost comunicată Comisiei Europene poate fi descărcată accesând următorul link: https://madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2022/PNS_PAC_2023-2027-versiunea_1.1-18.10.2022-.pdf