Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Guvernului României amânarea cu un an a prevederilor din Ordonanța „Trenuleț” care au impact în sectorul agroalimentar, respectiv eliminarea facilităților pentru angajații din agricultură și industria alimentară, precum și aplicarea „taxei pe stâlp” pentru mijloacele fixe care au legătură cu producția agricolă.

În condițiile unui an agricol 2024 extrem de dificil, în care mulți fermieri au evitat, milimetric, insolvența, anul 2025 va însemna lacăt pe majoritatea fermelor din România, dacă aceste măsuri fiscale, care au fost propuse peste noapte, vor fi adoptate. „Taxa pe stâlp” în agricultură va aduce zero încasări la bugetul de stat, susțin reprezentanții fermierilor. „Știți și dumneavoastră asta, doamnelor și domnilor guvernanți! Și atunci de ce vreți să distrugeți agricultura națională?”

Facilitățile pentru angajații din sectorul agroalimentar au fost introduse recent, în comparație cu sectorul IT și construcții. Alianța pentru Agricultură și Cooperare consideră că este o decizie rezonabilă amânarea cu un an a eliminării acestor facilități pentru agricultură și industrie alimentară, pentru a permite și antreprenorilor din acest sector să rămână pe linia de plutire în 2025. „Reamintim că agricultura și industria alimentară reprezintă peste 12% din PIB-ul României, iar o prăbușire a acestor ramuri economice înseamnă garantat recesiune economică majoră în 2025. Vă asumați acest dezastru, doamnelor și domnilor guvernanți?”

Unul dintre subiectele centrale ale campaniei electorale recent încheiate, dar și al campaniei pentru alegerile prezidențiale de anul viitor a fost și va fi dezechilibrul cronic al balanței comerciale cu produse agroalimentare. „Exportăm materii prime agricole, cu valoare adăugată mică, și importăm produse alimentare, finite, cu valoare adăugată mare. Acest dezechilibru are un impact direct asupra consumatorului final, asupra fiecărui român. Îi îmbogățim pe alții în timp ce ai noștri sărăcesc, vă amintiți tema aceasta de campanie, doamnelor și domnilor guvernanți, nu? Știți ce impact a avut în rândul alegătorilor, nu? Pentru întreg mediul de afaceri din agricultura românească este nevoie ca o schimbare guvernamentală să NU aducă același tip de schimbări pompieristice, propuse de pe azi pe mâine. Firmele și-au făcut planurile de afaceri și bugetele cu mult timp înainte, iar astfel de măsuri fiscale vor dezechilibra totul. Deja mediul de agribusiness este bulversat de contextul agroclimatic și regional, astfel că propunem amânarea măsurilor fiscale care vor prăbuși mediul de afaceri din agricultură. FALIMENTE sau revenire în agricultură, ce vă doriți?”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare prin intermediul unui comunicat de presă.

Antreprenorii din agricultură și din industria alimentară avertizează Guvernul și coaliția politică care îl susține că efectele introducerii pârjolului fiscal în sectorul agroalimentar va avea rezultate catastrofale pentru fiecare român, indiferent că activează sau nu în acest sector. „O balanță comercială cu produse agroalimentare și mai strâmbă decât în prezent, subminarea gravă a securității alimentare prin dependența masivă de importuri, falimentele în lanț din agricultură și din procesare, stoparea marilor investiții în sector, toate acestea se vor vedea în cifrele dezastruoase ale execuției bugetare din următoarele luni și, mai grav, îi vor vulnerabiliza și îi vor înfuria și mai tare pe români”, se arată în comunicatul AAC.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din următoarele organizații profesionale: Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV, Federația PRO AGRO și Asociația Forța Fermierilor – AFF.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Prezentat de Caffini la Agritechnica 2023, noul utilaj autopropulsat Striker ST este un mare succes în întreaga Comunitate Europeană. Inovatorul pulverizator autopropulsat Caffini, destinat suprafețelor mari, este echipat cu rezervoare de 3000, 4000 și 5000 de litri. Distribuția excelentă a greutății între cele două axe, elemente de tracțiune puternice de la Bosch Rexroth, o cabină confortabilă și bare de încredere fac din Striker un pulverizator manevrabil, practic, pentru a asigura o productivitate mare în munca de zi cu zi.

Noua transmisie Bosch Rexroth cu motoare cu roți dințate permite o tracțiune excelentă atât pe pante, cât și pe teren foarte umed.

Viteza de lucru a fost mărită la 28 km/h, iar viteza de transfer la 50 km/h, cu omologarea germană Dekra.

Transmisia Vario oferă un confort ridicat la condus.

Transmisia Bosch revizuită include, de asemenea:

• Cruise Control, pentru menținerea unei viteze constante;

• Eco Mode, odată ce viteza dorită este atinsă, turația motorului este redusă, economisind 30% combustibil;

• ABS;

• ASC, controlul tracțiunii;

• Pedala de frânare, frână de urgență, și multe alte soluții inovatoare.

Striker ST, caracteristici de top

- Pilot automat „Topcon” de ultimă generație;       

- Computer cu ecran de 12'';

-  Închidere duză cu duză;

- Cabină modernizată și scaun reglabil electric.

Producătorul italian Caffini S.P.A. activează în industria mașinilor agricole din 1924. Din 1980, compania produce exclusiv mașini de erbicidat și pulverizat pentru protecția culturilor. Filozofia Caffini a fost întotdeauna concentrată pe mașini de înaltă calitate și inovatoare, cu servicii excelente post-vânzare. În prezent, Caffini S.P.A. exportă mai bine de 60% din produsele sale în peste 30 de țări.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În Ședința Guvernului din 4 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu suma de 124.260.000 lei. Astfel, se asigură integral fondurile aferente costurilor energiei electrice necesare pompării și repompării apei de irigații în cadrul infrastructurii principale de irigații până la stațiile de punere sub presiune și a celor destinate susținerii în cotă de până la 50% a cheltuielilor aferente consumului de energie necesar funcționării agregatelor pentru irigații folosite de producătorii agricoli.

Prin adoptarea prezentului act normativ se acoperă necesarul pentru anul 2024 a cotei părți din energia electrică consumată de producătorii agricoli, în valoare de 98.300.000 lei, precum și plata facturilor de energie electrică aferente consumurilor până la data de 31 august 2024 pentru pomparea și repomparea apei de irigații în cadrul infrastructurii principale și până la stațiile de punere sub presiune, în valoare de 25.960.000 lei, costuri suportate, conform Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 cu modificările ulterioare, de către Agenția Naţională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

Beneficiarii actului normativ sunt organizațiile și federațiile utilizatorilor de apă pentru irigații destinatari ai resurselor financiare puse la dispoziție în cadrul PNDR 2007-2013, PNDR 2014-2020, dar și în cadrul Planului Strategic 2023-2027.

CITEȘTE ȘI: Sectorul agroalimentar, puternic afectat de acordul UE – Mercosur

Subvenția pentru motorina utilizată în agricultură pentru 2025 poate fi cerută la APIA

Ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor pentru 2025

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Reprezentanții producătorului german Fendt au luat legătura cu clienți de pe patru continente și i-au rugat să-și spună povestea personală pe care o au utilizând combina Fendt IDEAL. Răspunsurile primite au vorbit de la sine, Fendt IDEAL depășind orice așteptări, fermierii de pretutindeni confirmând performanțele sale remarcabile. În campaniile de recoltat din acest an, cei de la Fendt i-au și vizitat pe câțiva dintre fermieri și au realizat mai multe filmulețe „IDEAL Story”, postate pe YouTube, în care sunt reunite declarații ale unor fermieri din mai multe țări.

Ce prețuiesc cel mai mult clienții la aceste combine? Pe lângă consumul redus de combustibil, specific Fendt, IDEAL este o combină la care boabele sunt tratate cu gentilețe, sunt bine separate de pleavă, iar apoi sunt depuse într-un buncăr de mare capacitate (17.100 litri la modelul 9). IDEAL are pierderi mici și, astfel, are un foarte bun randament. Și multe altele. Înainte de a vedea câteva dintre opiniile fermierilor din Europa, Canada, SUA, America de Sud și chiar Africa de Sud, să spunem că și în România există clienți mulțumiți de combina Fendt IDEAL.

„Fendt este, în general, promotorul tehnologiei de ultimă oră, al tehnologiei de vârf și noi credem că, și cu această combină, este cu un pas în fața concurenței”, a punctat Leontin Coca, director de vânzări al Mewi, companie care reprezintă marca Fendt în țara noastră.

În anul 2022, compania Merpano, unul dintre clienții tradiționali de Fendt din partea de vest a țării, a cumpărat o combină Fendt IDEAL 8. După prima campanie de recoltat, în care combina germană i-a mulțumit deplin, cei de la Merpano au adus în fermă o a doua combină, tot un IDEAL 8. „Consumul excepțional, de doar 10 l/ha, cu o productivitate de 7 tone/ha, la grâu, este cea mai bună recomandare pentru Fendt IDEAL 8”, a afirmat Mircea Petroman, șef mecanizare Merpano, județul Timiș.

Capacitate mare a buncărului și batere delicată

Pentru un fermier din Franța, combina Fendt IDEAL 7 a fost la cea de-a patra campanie de recoltat, în acest an. „Suntem cu adevărat foarte mulțumiți. Am căutat o combină cu heder pe 8 rânduri și cu o capacitate mare a buncărului. IDEAL ne-a permis o creștere a productivității cu 30% față de vechea noastră combină”, a arătat Sebastien Schmitt.

Andreas Debbeler, din Germania, are o combină IDEAL 8T, despre care a spus: „În ceea ce privește mentenanța, este foarte ușor pentru noi. Întreținerea zilnică se face rapid, datorită ventilatorului reversibil. Trebuie să curățăm radiatorul doar de două sau trei ori pe an. Putem pur și simplu să ne urcăm în cabină și să pornim. Acum, după trei ani, pot spune că a fost cu adevărat decizia corectă în ceea ce privește consumul de combustibil, puterea, calitatea boabelor și a paielor – sunt toate la cel mai înalt nivel”.

Unul dintre lucrurile apreciate la combina IDEAL 9 este modul în care se comportă cu orzul, a menționat un reprezentant al fermei Hamill din Canada, care deține o combină Fendt IDEAL 9T. „Noi vrem ca orzul să fie tratat cu mare delicatețe. Aveam două combine înainte. Le alimentam pe amândouă și mergeam să ne vedem de lucru pentru o zi întreagă. Acum, alimentăm această combină și pare că nici măcar nu consumăm combustibil. Cu toate acestea, avem aproape același randament ca și cu două combine.”

Iar în SUA, în ferma Clark și Justion, care are Fendt IDEAL 8 T și 9T, această mașină a stabilit un nou standard în lumea combinelor. „Nu contează viteza la recoltat, întotdeauna în buncăr va fi mereu același material curat. Este mai bună decât orice altă combină pe care am utilizat-o vreodată. Fendt ne-a transformat ferma într-una mai performantă.”

Consum redus de combustibil

Într-o fermă din Canada, două combine Fendt IDEAL 10T au înlocuit alte trei. „Am redus astfel forța de muncă și, totuși, am crescut productivitatea. Se pare că poți face mai mult într-un timp mai scurt, ceea ce chiar contează. Economiile de combustibil sunt destul de importante. Este ca un Cadillac al combinelor”, a precizat fermierul canadian Darrin Burka.

Eficiența consumului de combustibil este un mare avantaj. „Aceste combine vin la pachet cu o performanță superioară celor pe care le știam până acum. Asta era exact ce lipsea într-o țară continentală ca a noastră, cu potențialul agricol pe care îl avem, să avem acces la aceste produse oferite de branduri recunoscute”, a afirmat Lucio Basso, fermier din Brazilia, care recoltează cu IDEAL 9T.

Mai mult, cu mai puține resurse

Pierderile mici și economiile uriașe i-au făcut pe fermierii din Australia să recolteze cu Fendt IDEAL, iar după o primă combină achiziționată, imediat a urmat o a doua. „Fiind printre primii care au adus în fermă combina IDEAL, toată lumea ne întreabă cum ni se pare. Răspunsul, de fiecare dată, este: am cumpărat-o și pe a doua. Cred că asta spune totul. Lucrăm cu pierderi sub 1%, iar de cele mai multe ori ne propunem chiar 0,5%, ceea ce ne-a adus economii uriașe”, a povestit Ben Beech, fermier din Australia, deținător de IDEAL 9T și 8T.

IDEAL 7T a făcut-o fericită pe o doamnă fermier din Africa de Sud. „Principalul motiv pentru care m-am îndrăgostit de IDEAL a fost rotorul dublu pe care îl are. Astfel, pierderile sunt mult mai mici și acesta este motivul principal pentru care sunt atât de încântată de combina IDEAL”, a arătat Tharina Terblanche.

Pentru alți fermieri, liniștea din cabină este un atu, pe lângă restul performanțelor. „Este foarte liniște în cabină. Totul merge lin și este o plăcere să o conduci. Comenzile sunt foarte intuitive și totul este bine organizat. Este a doua campanie în care folosim combina noastră IDEAL 9T. Una dintre combinele pe care le avem va trebui schimbată anul viitor și pot spune că sunt șanse mari să fie din nou un model IDEAL”, a spus Fred Barker, din Marea Britanie.

Tot o combină IDEAL 9T lucrează și în Brazilia, în ferma lui Marcello Freitas: „Am avut deja echipamente agricole de la alte branduri. Însă ceea ce ne-a impresionat cel mai mult la IDEAL este felul în care se comportă în utilizare și cât sunt de eficiente. Este o combină care recoltează mai mult cu mai puține resurse”.

CITEȘTE ȘI: Tânărul inginer agronom, Antoniu Avrămuț, pregătit pentru controlul total al afacerii familiei

Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct

Noul tractor Valtra S și-a arătat superioritatea la demonstrațiile practice din ferme

Satul românesc e tot mai gol. Ne pleacă tinerii. Și nu doar din mediul rural. Exportăm forță de muncă, de cele mai multe ori calificată, și importăm necalificați. Traiul la țară, chiar și acum, în 2024, e departe de a fi decent. Avem orașe în care se trăiește la limita sărăciei, ce pretenții să avem la sate?...

În condițiile de mai sus, e cazul să amintesc nivelul de cultură, de civilizație, de educație? Diferențele sunt minuscule între sat și oraș. Un lucru bun ne-a adus pandemia de covid: am învățat să folosim apa și săpunul. Haz de necaz.

Mă întorc la agricultură și la spațiul rural. Există comunități rurale care, datorită mediului privat și cu ceva ajutor de la primul gospodar al comunei, sunt astăzi înfloritoare. România are locuri pitorești, dispune de o gastronomie generoasă și are oameni harnici, care, sprijiniți de politic, de guvernanți, prin legislație, în principal, ar putea muta munții din loc. Din păcate, ne lipsește coerența, nu avem măsuri legislative care să asigure stabilitate, predictibilitate. Dacă repet că nu avem strategii, o să ziceți că am un fix. Da, îl recunosc. Ne lipsesc multe și în ceea ce privește sistemul de învățământ. Și aici tot de strategie e vorba.

Pentru că am amintit politicul, schimbul de generații în agricultură e în gura tuturor politicienilor, dar faptele ne arată că reforma agrară în țara noastră e tot mai departe. Tinerii fermieri sunt copleșiți de probleme și speriați mai ales de lipsa de reacție a autorităților. Cine-și poate dori un viitor într-o agricultură pentru care guvernanții n-au ochi și urechi?! Și, totuși, există tineri care preiau afacerile agricole de la părinți. Mai există unii tineri care n-au ce prelua la țară și, cu toate astea, aleg traiul în mediul rural și investesc în mici afaceri agricole ori neagricole.

Mă bucur ori de câte ori întâlnesc astfel de tineri. Așa cum mă bucur când întâlnesc fermieri maturi care se întorc „pe băncile școlii” din dorința de a fi la zi cu tot ce-i legat de afacerea lor, pentru a putea înțelege fenomenele și a-și gestiona profitabil businessul.

De asemenea, digitalizarea și toate gadgeturile apărute în ultimii ani contribuie la întinerirea agriculturii. La modul real, statul român nu prea are vreo contribuție. Din nou, mediul privat are un aport la schimbul de generații în agricultură și la dezvoltarea comunităților rurale.

Exemplul pe care-l dau, pentru că merită, este Clubul Fermierilor Români, o asociație profesională care a reușit într-un timp scurt, având șase ani de funcționare, să miște lucruri în agricultură, să facă ceva real pentru tineri, pentru satul românesc. Pe scurt, a format adevărați antreprenori. Iar în octombrie, a lansat Centrul de Inovare și Formare a Tinerilor Lideri și Antreprenorilor din Agricultură, cu scopul „de a consolida o comunitate puternică de fermieri antreprenori de succes, capabilă să inițieze și să susțină transformări economice, sociale, politice și tehnologice, contribuind astfel la o agricultură românească competitivă la nivel global și la crearea unui mediu rural atractiv”.

Dacă ne uităm în urmă, avem siguranța că această nouă inițiativă a Clubului Fermierilor va fi încununată de succes, așa cum sunt și restul programelor derulate de Club. Tineri Lideri pentru Agricultură este primul program major care vine cu o abordare integrată privind Succesiunea – Competitivitatea – Leadershipul tinerilor în comunitatea rurală. Programul numără până în prezent 300 de absolvenți, cu un obiectiv de 1.000 de tineri fermieri până în 2027.

Antreprenor în Agricultura 4.0 este celălalt program cu care se mândrește Clubul. Investind în perfecționarea managerială și adaptarea la nevoile pieței, fermierii își pot asigura un venit decent. Este dovedit că formarea și perfecționarea abilităților antreprenoriale reprezintă cel mai bun și durabil răspuns la criza multiplă cu care se confruntă astăzi agricultura.

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură a ajuns deja la a șasea generație, iar Antreprenor în Agricultura 4.0 este la a patra serie. Acum, obiectivul Centrului de Inovare și Formare este „formarea tinerilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadershipul la nivel de ferme și conducerea ecosistemelor agricole, implicarea pro-activă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural”.

Am vorbit cu mulți dintre cei care au absolvit programele respective și pot spune că am întâlnit și români fericiți că au mers la școală. Însă la o școală diferită de cea clasică, o școală care, cum mi-a zis o tânără, a determinat-o să se întoarcă acasă la țară și să se ocupe de afacerea agricolă a familiei. Ce să vezi, a învățat să gestioneze ferma așa încât să nu mai aibă pierderi, a învățat arta negocierii și comunicării, aducând un suflu nou și multe alte beneficii fermei și familiei.

Într-un context agricol marcat de schimbări tehnologice, economice, climatice, care se întâmplă cu rapiditate, fermierii au nevoie de sprijin pentru a se adapta. Prin Centrul de Inovare și Formare, fermierii au acces la educație și resurse moderne pentru a face față cu succes tuturor provocărilor.

Ar fi bine ca guvernanții să pună umărul la sprijinirea tuturor inițiativelor mediului privat. Cine știe, poate într-un viitor nu prea îndepărtat.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

CITEȘTE ȘI: Cine-i de vină? Toți!

Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă

Alba-neagra cu banii europeni

Agricultura României are o tradiție incontestabilă, recunoscută prin pionierate la nivel mondial în cercetare, prin fertilitatea ridicată a solului, prin potențialul ridicat de dezvoltare și progres, prin tehnologiile și genetica de înaltă performanță. Țara noastră are un potențial agricol fantastic, însă cercetarea e în regresie. Pe 20 noiembrie 2024, în inima Bucureștiului la Hotel Sheraton, are loc cea de-a doua ediție a conferinței AGROW, care-și propune să aducă agricultura românească în dialog, între unii dintre cei mai reputați experți și fermieri. 

Romania a fost, este și va rămâne o țară preponderant agrară, cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut. Potențialul agricol al României este unul foarte mare, susținut de amplasarea geografică a țării, diversitatea solurilor și fertilitatea acestora, bazinul hidrografic foarte dezvoltat care poate deservi o suprafață irigabilă considerabil mai mare decât în prezent și, nu în ultimul rând, potențialul uman prin apetitul pentru agricultură, dorința de dezvoltare, tehnologizare și performanță a acestuia. 

Cercetarea agricolă românească s-a dezvoltat continuu până în anii ’90, în concordanță cu necesitățile agriculturii în ceea ce privește ameliorarea principalelor culturi agricole, agotehnica și protecția plantelor. Declinul agriculturii din anii ’90 a dus, inevitabil, și la o destabilizare a cercetării agricole, astfel încât, în prezent, cercetarea agricolă este în continuă regresie.

Conferința AGROW aduce față în față specialiști marcanți din diferite domenii ale agriculturii și fermieri cu experiență vastă sau la început de drum, astfel încât să se creeze un dialog din care cu toții să poată extrage ceea ce se pliază pe activitatea fiecăruia dintre participanți.

Tematicile conferinței

Panelurile vor fi moderate de Nicoleta Dragomir, expert în jurnalism agricol și comunicare, care va genera o serie de discuții constructive alături de unii dintre cei mai respectați specialiști din domeniul agricol.

Într-un an al provocărilor de tot felul, conferința AGROW, alături de vorbitori cu multă experiență aculumată în câmp, își propune să lămurească și să aducă soluții la întrebări precum:

• Solul nu mai răspunde nevoilor plantelor?

• Controlul bolilor și al dăunătorilor ne creează mari probleme?

• Clima nu ne mai ajută, iar plantele nu știu cum să reacționeze la șocurile termice tot mai frecvente și cu intensitate ridicată?

• Credem că ținem totul sub control, iar la final producțiile sunt nesatisfăcătoare în raport cu costurile pentru realizarea recoltei?

Acestea sunt o parte dintre întrebările și problemele care vor fi dezbătute în cadrul conferinței.

„Fiecare segment al agriculturii noastre cunoaște transformări majore, cu impact diferit asupra solurilor, culturilor, producțiilor, veniturilor și investițiilor din fermele românești. Se discută frecvent de inovații genetice de înaltă performanță și, totuși, remarcăm faptul că totul este relativ, că nimic nu poate garanta stabilitatea producțiilor. Încercăm să aplicăm tehnologii de ultima generație, dar nu luăm în considerare faptul că, în prezent și în viitorul apropiat sau mai îndepărtat nu putem și nu vom putea controla doi factori determinanți care condiționează producțiile: apa și temperaturile”, arată organizatorii, care promit o conferință altfel. „AGROW va fi o conferință dinamică, încrâncenată și, totodată, relaxantă, prin însăși programul conceput, concentrat, la obiect, dar și destins prin surprizele pe care le-a pregătit.”

AGROW reprezintă conferința în care dialogul, dinamismul, întrebările cheie și răspunsurile prompte își propun să construiască o perspectivă de creștere continuă, de încredere, de deschidere, de înțelegere și de acțiune a agriculturii românești, a fermierilor, în direcția asigurării progresului genetic și tehnologic.

Accesul la conferință se poate realiza prin înregistrarea pe site-ul oficial: www.agrow.ro, iar participarea este gratuită. Programul detaliat îl găsiți pe pagina de internet a Conferinței AGROW.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

De mult am avut în intenție să abordez cauzele care au dus sectorul vegetal în criza de astăzi, mai ales că văd de multe ori fel de fel de acuzații la adresa fermierilor, că ar cere multe ajutoare de la stat și despăgubiri, că nu se mai satură de câte subvenții primesc, că nu dezvoltă irigațiile și multe altele. 

Este important de menționat că agricultura este în criză peste tot în Europa, doar că la noi a fost accentuată de anii secetoși 2020-2024, care au agravat situația la un nivel dramatic.

Este drept că multe dintre percepțiile societății referitoare la fermieri sunt determinate și de anumite realități care nu pot fi negate, provocate și promovate de multe ori de lipsa de pregătire profesională, economică, de diplomație și bună-cuviință a unora dintre noi, fermierii, și din păcate nu puțini, care doresc să se întindă mai mult decât le ajunge plapuma, sau alții care epatează în mod prostesc cu stilul lor de viață, iar apoi vrând-nevrând această situație se generalizează la întreaga breaslă.

În această perioadă se dezbat măsurile de ajutorare a agriculturii propuse de către autorități, în frunte cu MADR, iar cea mai dezbătută este OUG-ul privind amânarea plății ratelor la bănci și la furnizorii de inputuri, unde, spre surpriza mea, cei mai vocali în adoptarea acestor acte normative nu sunt neapărat fermieri mici și mijlocii, ci mai mult unii dintre fermierii mari și foarte mari, care au fost și ei afectați, fără discuție, dar au luat și decizii manageriale mai puțin inspirate în ultimii ani.

Spun asta în condițiile în care se clamează peste tot că marile afaceri sunt mai stabile în fața turbulențelor economice și/sau climatice, făcându-se economii de scală, că se pot aplica tehnologii mai moderne și poate crește productivitatea, ceea ce este corect până la un punct, dar atâta vreme cât investițiile pe care le faci sunt justificate economic și tehnic și sunt de altă natură decât ale unui ,,bombardier” care își cumpără o mașină de lux, dar nu are bani de combustibil și stă cu părinții.

Nevoia de sprijin pentru sectorul agricol este de netăgăduit, dar avem și multe situații în destule ferme în care prostia deciziilor trecute a ajuns la scadență și, din păcate, suntem în situația în care este greu să facem diferența între cei ,,bătuți de natură” și cei ,,bătuți de prostie și apoi de natură”. Astfel, autoritățile vor fi în situația în care nu vor putea alege grâul de neghină.

O primă cauză pentru rezistența scăzută a sectorului vegetal în fața problemelor actuale o reprezintă lipsa deciziilor strategice de consolidare a fermelor și a lanțului agroalimentar, care ar fi trebuit adoptate și implementate de clasa politică cu foarte mult timp în urmă. Aici vorbim deja de ,,plictisitoarele” legi care nu au fost adoptate sau, unele, nici măcar redactate, cum ar fi arenda și durata sa, stimularea comasării terenurilor, certificarea și autorizarea funcționării exploatațiilor agricole, instrumentele de management al riscurilor climatice, codul rural, o lege a îmbunătățirilor funciare adaptată la realitățile actuale, legea zootehniei, legea pășunilor și islazurilor care să fie pe criterii de performanță și nu clientelare, apoi legea creditului funciar, legea cotizației voluntar obligatorie pentru organizațiile profesionale și multe altele. Nu s-a dorit aici să facem o ierarhie neapărat, ci este o simplă înșiruire.

Aș mai menționa că este imperios a se revedea definiția cazului de forță majoră și a cazurilor fortuite, care seamănă, dar nu sunt același lucru, iar cu această ocazie să definim în mod clar unde vor fi introduse evenimentele climatice catastrofale în cadrul acestor definiții și care sunt drepturile care decurg din astfel de situații. Mai mult, ar trebui prevăzut prin Codul Civil că înțelegerile dintre părți nu pot elimina sau suspenda aplicarea prevederilor legale.

Nu este prima oară când se abordează aceste subiecte și trebuie să înțelegem că multe dintre fermele actuale, indiferent de dimensiunea lor, au, de exemplu, probleme cu bonitatea bancară și din cauza lipsei de reglementări legale privind durata de arendare a terenurilor, asta fiindcă instituțiile de credit au nevoie să vadă perspectiva veniturilor din care urmează să rambursezi creditele pe care le soliciți.

Apoi, investițiile pentru tehnologizare, dar și securizarea producției, cum ar fi irigațiile, necesită durate lungi de amortizare (recuperarea investiției), or, dacă tu nu ai stabilitatea arendei terenului, nu te poți angaja să le realizezi.

Dar în completarea prevederilor legale legate de durata arendei ar fi trebuit să fie și instrumentul de management al riscului sau, mai popular spus, asigurările agricole de secetă și care atât băncilor, dar și altor parteneri ai fermierilor, cum sunt și distribuitorii de inputuri, le-ar fi conferit o siguranță mai mare că în caz de secetă își pot recupera creditele acordate. Dacă acest instrument ar fi existat la data de astăzi, disputele între fermieri, distribuitorii de inputuri și autorități nu ar mai fi existat. În plus, opinia publică (sau o parte din aceasta) nu ar mai fi avut motive să își exprime nemulțumirea legată de sumele acordate drept despăgubiri către fermieri.

O altă situație întâlnită, care duce astăzi la situația financiară proastă a multor ferme, o constituie lipsa creditului funciar cu durata de peste 20-25 de ani. În lipsa acestui instrument, mulți fermieri au luat credite pe termen scurt și pe termen mediu pentru achiziția de teren în perioada dobânzilor mici (până în pandemie), când o dobândă de 5% pe an era mai pe la toate băncile. Mai mult, în acea perioadă rentabilitatea activităților agricole era mult mai mare, datorită costurilor mici la inputuri, în special la îngrășăminte, ceea ce a creat iluzia sustenabilității acestor investiții.

Doar că a început războiul la granița noastră, apoi piața mondială a cerealelor, după o creștere abruptă, a scăzut cu aceeași intensitate, dobânzile bancare, din cauza inflației, au crescut cu peste 100%, ajungând la 11-12% pe an. În aceste condiții, investițiile în achizițiile de terenuri au devenit, dintr-o afacere aparent bună, un bolovan atârnat de gâtul multor fermieri. Iar acest bolovan s-a îngreunat apoi și din cauza anilor de secetă cumplită în multe regiuni ale țării, fapt care a dus implicit la lipsa lichidităților pentru plata ratelor și dobânzilor, astfel încât acum asistăm la un efect invers, în care mulți fermieri vând din terenul achiziționat fiindcă nu fac față rambursărilor de credite și dobânzilor aferente.

Am dat doar câteva exemple care arată cum lipsa unor reglementări legislative, cum ar fi durata arendei, asigurările de secetă și lipsa creditului funciar, pune presiune foarte mare pe ferme vegetale în această perioadă. Or, dacă aceste prevederi erau adoptate, implementate și erau făcute și bine ar fi fost de mare ajutor pentru fermieri în această perioadă. Și celelalte prevederi lipsă contribuie la drama de astăzi a agriculturii românești, iar aceasta se va adânci, dacă nu se trece la adoptarea de urgență a acestor reglementări.

A doua cauză care a contribuit la apariția acestei crize în agricultură este legată tot de lipsa unor reglementări legislative, dar nu de natura problemelor strategice așa cum le-am prezentat mai devreme, ci legate de modul de funcționare a filierei sectorului vegetal în raport cu furnizorii de inputuri și utilități, dar și cu cumpărătorii de produse agricole, adică traderi și procesatori.

O mică exemplificare a problemei cred că va fi de folos în structurarea acesteia în ,,conștiința” mediul fermierilor, fiindcă problemele sunt cunoscute, dar nu sunt structurate ca grad de impact pentru sectorul agricol și, implicit, pentru fermele aferente.

Mai întâi, să ne oprim asupra producătorilor de semințe certificate, unde, de exemplu, în perioada anilor 2011-2013, un sac de porumb sămânță certificată avea preț de listă undeva la 100-125 euro/sac de 80.000 de boabe, iar acum prețul de listă este între 200-230 euro/sac de 80.000 de boabe. Asta, în timp ce fermierii obțin pentru porumbul comercial produs prețuri care și atunci, și acum se situează la nivel de 700-900 lei/to, în funcție de regiune, cantitate, perioada de livrare, acest palier reprezentând un nivel de referință în ultimii 20 de ani.

Mai mult, în perioada anilor 2011-2013, prețul de producție pentru semințele certificate la producătorii români era de 1.000-1.300 euro/to sămânță certificată (prețuri la contractele de multiplicare semințe), iar acum este în jurul a 1.300-1.500 euro/to sămânță certificată, deci prețul semințelor certificate vândute către fermieri se dublează, dar prețul pentru sămânța certificată produsă de fermieri a crescut cu doar 10-15%.

Nu contestă nimeni că mai sunt și ani (foarte puțini, ce-i drept) în care prețul cerealelor crește peste nivelul de referință al unei perioade mai îndelungate, dar în aceste momente de vârf și inputurile cresc la fel sau mai mult, dar apoi când prețurile cerealelor scad, lucrurile nu mai sunt similare și la inputuri.

Eu nu spun că firmele producătoare ar avea practici ,,dubioase”, fiindcă nu sunt mandatat să le verific activitatea, dar sunt ferm convins că globalizarea și, odată cu asta, înghițirea multor firme de semințe și apariția unor ,,mamuți” ai piețelor nu este neapărat un lucru benefic pentru concurență.

Un cercetător american pe nume Philip Howard, de la Michigan University, arăta într-o lucrare publicată în 2009 că, prin anii `90, primele cinci firme mondiale producătoare de semințe reprezentau undeva la maximum 20% din piața mondială, iar astăzi acestea dețin peste 70% din piață, ceea ce se traduce printr-o concentrare de piață extrem de agresivă, iar în plus la acest moment, foarte multe culturi conțin tehnologii patentate de cele mai mari companii, care limitează dramatic accesul micilor companii la acestea, din cauza costurilor ridicate de licențiere.

De altfel, în 2008 a existat o luare de poziție a peste 400 de cercetători din lumea întreagă care au atenționat asupra efectelor negative ale acestor concentrări necontrolate pe piața semințelor, iar efectele au început să se vadă din ce în ce mai pregnant.

Un alt exemplu care arată nevoia de reglementare o constituie piața mașinilor agricole, dar incluzând aici și serviciile de garanție și postgaranție, adică activitățile de service, mai popular spus.

În România, toți marii producători mondiali de utilaje nu vând direct produsele lor, ci sunt reprezentați pe piața românească de diverși distribuitori, care ori sunt exclusivi la nivel de țară, ori sunt exclusivi la nivel de regiune. Este drept că acolo unde sunt la nivel de regiune nu se afirmă asta public, dar orice fermier care va cere servicii din altă regiune ori nu va primi răspuns, ori va primi condiții de preț înfiorătoare, care îl vor face să renunțe.

Sigur că vor fi și voci care vor întreba ce este rău în asta, fiindcă este economie de piață. Este corect, și la noi este o piață liberă, dar trebuie să fie și concurențială, fiindcă și asta este o condiție a unei piețe libere și, mai mult, consumatorul final trebuie să fie apărat, acolo unde nu se poate apăra singur.

Pentru apărarea consumatorului există și un organism numit Consiliul Concurenței, care are sarcina de a supraveghea piața în fața unor abuzuri, doar că și cei de acolo pot avea limitele lor și câteodată trebuie să li se explice anumite lucruri specifice, care poate le scapă la nivel de înțelegere.

Astfel, un producător care într-o piață nu vinde direct produsele sale trebuie să formeze o rețea de distribuție din mai mulți distribuitori care să se concureze efectiv în piață prin preț și calitatea serviciilor, iar aceste aspecte nu sunt invenția mea, ci sunt prevederile normelor europene.

Așa cum arată dna avocat Andreea Marinescu într-un material apărut în 2014, ,,în primul rând, înțelegerile anticoncurențiale, cum ar fi fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor, pot descuraja competiția și inovația. Atunci când companiile colaborează pentru a controla piața, există mai puțină presiune pentru a inova și a oferi produse sau servicii mai bune. Consumatorii sunt privați de beneficiile concurenței, cum ar fi inovația continuă, calitatea crescută și prețurile mai competitive.”

În acest caz, se pune întrebarea: dacă un fermier își cumpără un utilaj autopropulsat ca tractor sau combină, de la o firmă care reprezintă la nivel exclusiv producătorul respectivului utilaj, atât pe partea de comercializare, dar mai ales pe partea de service, nu cumva devine un client captiv?

Spun asta fiindcă la majoritatea mărcilor de utilaje nu există multe soluții (a se înțelege alte firme) de service nici în perioada de garanție, dar nici în postgaranție, ci doar la service-ul firmei distribuitoare. În această situație, după achiziția respectivului bun, dacă la un moment dat prețurile la manoperă sau deplasarea echipelor de service cresc aberant, tu, ca fermier, nu ai ce face, fiindcă nu există alte firme care să poată efectua reparația, deci nu există concurență, iar dacă te duci eventual la un service neautorizat, pierzi garanția produsului. Acest lucru este posibil și fiindcă astăzi aceste utilaje au diagnosticare computerizată, iar o unitate service fără programul de diagnosticare nici nu se apropie de utilaj, astfel că tu ajungi să depinzi exclusiv de un prestator de servicii și care în foarte multe situații este singurul la nivel de țară.

Să nu uităm că vorbim de utilaje scumpe, pe care nu poți azi să le cumperi și mâine să le vinzi, dar, din păcate, nici nu primești la achiziționarea utilajului un contract de service (contract primești, clauze de protecție nu conțin) care să îți ofere și ție anumite pârghii de protecție, în sensul că pot și ar trebui să existe formule prin care se stabilesc procente de creștere a serviciilor în funcție de anumite condiții, timpi de aprovizionare, tipurile de produse consumabile care ar trebui să existe permanent în depozitele de piese și multe altele.

Or, dacă ar fi existat o normă legală de reglementare în acest sens, care ar fi obligat astfel de firme să ofere pârghii de protecție și fermierilor, atunci aceștia din urmă ar fi putut fi și ei protejați și nu am fi ajuns în situația în care dacă acum cinci ani raportul costului unei reparații între piese și manoperă era de 50/50%, astăzi poate ajunge la 20/80%.

Sau poate ar fi putut exista o normă legală în care un producător să aibă mai mulți distribuitori pe piață, dar fără a le stabili regiunile în mod artificial, fiindcă tot o exclusivitate este și, la fel, împiedică exercitarea unei concurențe reale.

Ca o mică concluzie a celor două exemple de mai sus, poate ar trebui să înțelegem de ce o țară ca Franța construiește tot felul de bariere pentru a-și proteja firmele de semințe de a fi cumpărate de rivalii din piață, stimulând preluarea acestora de fel de fel de cooperative franceze sau formarea de companii noi prin fuziune între două sau mai multe firme franceze, iar acest lucru este dat de faptul că au înțeles importanța strategică a acestei industrii.

Apoi, și în cazul utilajelor poate ar trebui să ne inspirăm de la alții care și-au creat fel de fel de cooperative de mecanizare (se numesc CUMA în Franța) pentru lucrările cu utilaje scumpe, dar au organizat și service-ul aferent agreat de companiile producătoare, ceea ce pentru fermierii mici și mijlocii înseamnă prețuri mai mici, ei fiind membri ai respectivelor cooperative.

Mai există și exemplul fermierilor americani care au câștigat dreptul în instanță pentru a putea să își repare și singuri utilajele, iar firmele producătoare au fost obligate să le furnizeze informațiile necesare.

A treia cauză care a contribuit, în opinia mea, la criza actuală a sectorului vegetal este legată de lipsa sau nivelul scăzut de expertiză economică și managerială a multor fermieri.

Astfel, apar o serie de probleme cum ar fi:

A. Slaba evidență a cheltuielilor efectuate de fermă și lipsa urmăririi indicatorilor financiari, care nu permit băncilor o evaluare corectă a indicatorilor.

Foarte multe dintre fermele noastre, mai ales cele mici, nu țin contabilitate sau țin forme simplificate care nu le permit nicio analiză serioasă și pertinentă asupra rezultatelor economice, iar la multe ferme medii și mari, cei care conduc nu au nici noțiuni, dar nici nu vor să asculte de cei care se pricep și, de multe ori, se trezesc în situații-limită când foarte multe nu mai sunt de făcut.

Dar, pentru a fi înțeles mai exact ce vreau să spun, o să povestesc o situație pe care am avut-o la ferma mea. Acum câțiva ani, am avut o cultură de mazăre lot semincer afectată de secetă, iar producția a fost extrem de modestă, fapt ce a dus la înregistrarea unei pierderi foarte mari cu acea cultură. La sfârșitul anului respectiv, când se lucra la întocmirea bilanțului, am trimis draftul de bilanț să fie văzut și de analistul băncii cu care lucrez și acesta mi-a cerut să îi explic despre pierderea respectivă și dacă am documente care atestă respectiva problemă climatică. După ce am prezentat documentele doveditoare, ne-a explicat că respectiva cheltuială la cultura de mazăre lot semincer poate fi înregistrată într-un cont separat din bilanț prevăzut pentru astfel de evenimente și astfel banca înțelege că respectiva pierdere nu a fost înregistrată că tu ai fost un slab manager, ci este datorată unor cauze obiective, care nu au ținut de decizia ta managerială. Acest tip de înregistrare nu modifică rezultatul contabil și fiscal al societății, ci doar prezintă în mod corect detalii despre activitatea fermei și ajută banca să înțeleagă ce ai făcut tu, ca manager.

Trebuie să înțelegem că foarte mulți fermieri nici nu știu concret ce face contabilitatea, iar despre analiza financiară, sunt și foarte mulți fermieri medii, mari și foarte mari care nu au auzit și nici nu știu cu ce se ocupă, și, astfel, ajung să își conducă firmele în colaps, atunci când norocul și tupeul care i-a adus la acel nivel nu îi mai ajută.

B. Decizii de achiziții utilaje și/sau terenuri agricole fără legătură cu nevoia tehnică și posibilitatea economică.

De multe ori, decizia de achiziție în cazul a destui fermieri de toate mărimile este dată doar de orgoliu și grandomanie, decizie care afectează prin lipsa de lichiditate a fermelor și care, implicit, duce la pierderea discounturilor și, apoi, la plata unor dobânzi împovărătoare la achiziția inputurilor, precum motorină sau îngrășăminte, ajungând astfel să plătească dobânzi de peste 18-24% la credit furnizor, iar  la instituții financiare nebancare dobânzile depășesc și aceste plafoane în foarte multe cazuri, în condițiile în care dobânda băncilor este la 8-10%, în funcție de firmă, mărimea acesteia și bonitatea bancară.

Mă uit la foarte mulți fermieri care au investit în achiziția de teren fără să facă o corelare între cât au de plată și cât pot plăti. Asta, în condițiile în care, de exemplu, un teren cumpărat cu 8.000 euro/ha și credit bancar pe 15 ani, să spunem, la condițiile actuale de plată, ajunge ca la final să coste aproape dublu, adică 16.000 euro/ha, adică ai un cost anual de circa 1.100 euro. Or, ca tu să poți plăti acest hectar cumpărat, ai nevoie de 4-5 ha și ani buni ca producție să poți achita, fără să ai și alte investiții. Deci o fermă de 100 ha poate achiziționa maximum vreo 10-15 ha și se poate angaja la alte achiziții pe măsură ce le achită pe primele, asta, ca să poată rezista și când sunt ani slabi din punctul de vedere al producției.

Schimbând speța, avem numeroase situații când fermierii cumpără utilaje fără a fi corelate cu suprafața pe care o lucrează, pe motiv că ori sunt bani europeni și nu contează, ori fiindcă nu au cunoștințele economice de a face calcule de rentabilitate. Așa ajung să cumpere o combină nouă încântați de firme cu fel de fel de ,,cadouri otrăvite”, dar ei lucrează suprafețe mai mici de 200 ha și nu pot suporta financiar astfel de achiziții, sau fel de fel de autopropulsate, dar ei au suprafețe de teren fărâmițate și astfel fermierul pierde mai mult timp cu întinderea și strângerea lăncilor decât cu lucratul efectiv.

Ar fi multe de spus și aici, dar subiectul va mai fi abordat în mod sigur, având în vedere situația actuală, inclusiv cu propunerea de OUG privind amânarea ratelor la furnizori și bănci (astăzi, când scriu acest material, mai sunt discuții). 

C. O pregătire tehnică slabă, care nu le permite fermierilor să reziste în fața marketingului agresiv al multor firme cu produse îndoielnice în ceea ce privește calitatea sau efectul benefic asupra producției. Astfel, mulți fermieri ajung să-și umfle cheltuielile pe hectar cu fel de fel de elixire miraculoase doar pe hârtie, dar cu rezultate modeste sau deloc în practică.

Este important de spus că am început să avem segmente de produse care pot fi puse în comercializare, dar fără a le fi certificate performanțele de către organisme abilitate în acest sens, ceea ce permite existența multor, hai să spunem, păcăleli.

Ca o mică concluzie la materialul prezent, observăm că în toate cele trei grupe de cauze, lipsa reglementărilor legale este principala problemă, urmată de lipsa cunoștințelor specifice (manageriale) a jucătorilor din piață. Din păcate, chiar dacă frecvent invocăm alte țări în diferite probleme abordate, nu vrem să înțelegem că Franța este lider european în domeniu tocmai printr-o reglementare foarte detaliată, minuțioasă și riguroasă a tuturor activităților, astfel încât jucătorii au un spațiu de manevră foarte limitat din punct de vedere social, profesional sau economic.

Ne place sau nu, pe lângă reglementările legale mai sus menționate care sunt imperioase, trebuie să introducem forme de școlarizare ,,obligatorie” a fermierilor care nu au pregătire specifică în domeniu, ar trebui să reglementăm activitatea consultanților, dar pe specialități, fiindcă și aici am ajuns să avem unii pricepuți la toate și în realitate la nimic.

Nu spun că sistemul francez ar fi perfect, dar fără discuție este cel mai avansat la acest moment în Europa, lucru demonstrat și de faptul că urmăritorii, ca Belgia, Germania, Olanda, Spania sau Italia, au trecut la reforme legislative profunde care tocmai să permită maximum de rezultate ca și în modelul urmărit, respectiv Franța. În plus, încercând să și inoveze în anumite privințe, cum este Spania în domeniul asigurărilor agricole și eficiența apei de irigat, Germania în diversificarea activităților în ferme cu activități nonagricole, investiții în agrochimie și procesarea produselor agroalimentare, Italia în domeniul produselor alimentare ecologice, producția de legume și mai pot fi foarte multe exemple.

Și la noi au apărut pe ici, pe colo mici idei, rezultatele fiind încă așteptate, doar că personal nu cred într-un bum al dezvoltării, cât timp nu construim fundația, adică reglementările legale, fiindcă altfel la prima turbulență în piață, cum sunt acești ani consecutivi de secetă, ne trezim că se prăbușește tot edificiul.

Tot ceea ce noi, fermierii, suportăm acum în agricultură este consecința faptului că, în ultimii 30 de ani, am avut doar visători în ale ,,construcțiilor strategice”, dar niciodată nu am avut un specialist în ,,rezistența economică” și acum culegem rezultatele. La care se adaugă lipsurile fiecăruia dintre noi, ca fermieri.

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024

CITEȘTE ȘI: Criza datoriilor din agricultură. Realități, dorințe și soluții

Criza agriculturii și ,,reforma lui Barbu”

Agricultura românească și alegerile. Sau ,,pentru cine și ce votez?”

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.

Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.

Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?

Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.

„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”

Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.

Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.

De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.

Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.

Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.

Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?

Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.

Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...

Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.

Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.

Optimizarea costurilor

Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.

Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.

De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.

„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”

Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?

Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.

Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.

Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.

Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.

Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...

Irigații și schimbarea planului de culturi național

Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?

Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.

Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…

Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…

Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.

Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.

„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”

Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.

Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.

Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.

În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.

Fără profit, reorientare

Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.

Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.

Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?

Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.

Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor

Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?

Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.

Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.

Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?

Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

Încotro merge agricultura europeană?

În ședința de miercuri, 2 octombrie 2024, Guvernul a aprobat Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, bugetul MADR pe anul 2024 se completează cu suma de 2.000.000.000 lei, pentru asigurarea fondurilor necesare schemei „Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamități naturale în agricultură”.

Grantul acordat agricultorilor este de 1.000 lei/ha și reprezintă o valoare procentuală cuprinsă între 14,53% și 24,31% din cheltuielile eligibile prevăzute în tehnologiile - cadru la culturi din recolta 2023-2024 și corespunde cerințelor pct. (357) și (358) din Orientările UE.

Beneficiarii despăgubirilor sunt producătorii agricoli care au înființat culturi agricole în toamna anului 2023 și/sau în primăvara anului 2024 ce dețin procese – verbale de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile/suprafețele agricole care au fost calamitate de seceta pedologică în procente de peste 30% și până la 100%, inclusiv.

De reținut că suma de 1.000 lei/ha o primește cel care are calamitate de sută la sută. Prin urmare, un fermier cu grad de calamitate 30% nu va primi aceeași sumă de bani încasată de cel cu grad de calamitate 50% sau 100%.

Sprijinul se acordă pe baza proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole afectate de fenomenul de secetă atmosferică şi pedologică severă, întocmite conform prevederilor Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, coroborat cu influența și manifestările indicilor climatici comunicați atât de către Administrația Națională de Meteorologie, cât și de către Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS).

CITEȘTE ȘI: 21,6 milioane euro pentru culturile de toamnă afectate de secetă, de la UE pentru România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pierderile provocate de secetă sunt din an în an mai mari, iar fermierii au ajuns la limita suportabilității, mare parte dintre ei dorind să renunțe la această activitate agricolă. În condițiile în care investiția pe hectar se ridică, fie că-i pentru o cultură de toamnă, fie că-i pentru una de primăvară, la cel puțin o mie de euro, la prețurile de azi, falimentul bate la ușă. Chiar și la o medie de 5 tone/hectar la grâu, spre exemplu, rentabilitatea este pusă sub semnul întrebării, dacă tranzacțiile se fac în jurul a 900 de lei tona, puțin sub 200 de euro/tonă.

Dar câți fermieri pot spune azi că au obținut o medie de 5 tone de grâu/ha? În jurul a 400.000 ha de culturi înființate în toamna trecută sunt calamitate, după datele MADR. La acestea se adaugă încă 1,6 milioane de ha de culturi de primăvară aflate într-un stadiu de calamitate între 50% și 100%. Deci, per total, două milioane de hectare, cu aproximație, sunt și în anul agricol 2023-2024 aflate în diverse stadii de calamitate, iar fermierii, disperați, după un alt an în care înregistrează pierderi. 

Apreciabilă inițiativa ministerului de a acorda 200 de euro/ha calamitat 100% și a veni cu avansul din sprijinul european la 16 octombrie. În felul acesta, poate vor fi mai puțini fermieri care să-și dorească să renunțe la a mai lucra suprafețele de teren pe care le administrează. Posibilele investiții dispar din orice calcul pe care și l-au făcut aceștia, de ani și ani fiind la limita supraviețuirii. Cât despre împrumuturile cu dobândă subvenționată sau cele acordate în baza adeverinței, onor băncile, cu profituri de milioane de euro zilnic, refuză acordarea unui astfel de împrumut, dacă anul trecut financiar a fost cu vreo rată neplătită la timp, în incidență bancară adică. Și uite așa dispare o altă șansă de care s-ar putea agăța fermierii pentru a merge mai departe, dispare din pixul unui funcționar bancar.

Singura soluție de combatere eficientă a secetei rămâne udarea culturilor, adică irigațiile, acolo unde funcționează sistemele, reabilitarea celor vechi sau înființarea altora noi. Din datele oficiale ale ANIF, la data de 13 august 2024, ele se prezentau cam așa: peste 1,6 milioane de ha pregătite pentru irigat, peste 1,036 milioane de ha contractate și, atenție, aproape 800.000 ha pot fi deservite cu ajutorul canalelor umplute, însumând 2.802,05 km. Suprafața irigată până la data de 13 august, 2.016.424,44 ha. Cum așa de mult, ați spune, când se pot iriga doar 800.000 de hectare? Păi, calculele sunt simple, pentru că suprafața totală rezultă din suma normelor de udare efectuate pe aceeași suprafață. Dacă sunt fermieri care au irigat aceeași suprafață și de 6 sau 7 ori, la culturile de floarea-soarelui sau de porumb, rezultă că suprafața  efectiv irigată este cu mult mai mică, iar fermierii care au contractat sau ar fi avut posibilitatea de a iriga nu au făcut-o deloc. Nu vreau să abordez motivele pentru care nu au irigat cei care ar fi avut posibilitatea, poate lipsa banilor, poate lipsa modernizării instalațiilor, poate apa insuficientă pe rețeaua de canale, cum aminteau fermierii din Ialomița și Brăila, aflați în imposibilitate de a iriga, deși au făcut investiții de milioane de euro în infrastructura secundară.

Și dacă am amintit de investiții, pentru infrastructura principală de irigații, desecare și drenaj, aflată în parohia ANIF, sunt alocate 1,5 miliarde de euro până în 2027. Cât despre infrastructura secundară preluată de OUAI-uri sau aflată încă pe hârtie la organizații care nu au mai avut activitate de peste zece ani, falimentare și cu datorii, ce să mai vorbim. Acolo doar modificarea legislației poate să rezolve problema.

Revenind la investițiile în sistemele vechi de irigații care trebuie refăcute sau reabilitate ori înființarea altora noi de către fermieri, ar trebui realizate cu orice surse de venit: europene, proprii, împrumuturi sau leasing de la firmele furnizoare de echipamente. Dacă ar fi să discutăm de sursele europene, ar fi bune, în condițiile în care lucrurile s-ar derula mai repede, dar, din păcate, trec și patru – cinci ani până să poți implementa proiectele, birocrația AFIR-ului depășind orice închipuire pesimistă a fermierilor noștri. Ca atare, dacă vrei irigații, într-un an maximum, te îndrepți către orice alte surse de finanțare, nu către cele europene.

Agricultorii care au proiecte aprobate cu finanțare europeană din 2019 sau 2020 nu le-au implementat nici astăzi, unii sunt bucuroși că au ajuns în stadiul de a avea contract cu constructorii, nu că s-ar apropia, după cinci ani de la aprobare, de finalizare, orizontul de așteptare fiind 2026, adică șase sau șapte ani.

În concluzie, dacă ai resurse și mai ales nervi, pentru a implementa un proiect în șapte ani,  poți să te înhami la un așa demers. Și ne mai mirăm că nu reușim să absorbim fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru România.

Editorial de: ȘTEFAN RANCU