cereale - REVISTA FERMIERULUI

Irigațiile sunt un subiect la modă, mereu fierbinte al agriculturii românești, chiar și în perioade ca acestea în care ploile nu mai contenesc. Motivele sunt multe, iar lipsa sistemelor de irigat se reflectă în producție și într-o mai mică putere de cumpărare pentru agricultorii români, care au doar de pierdut pe o piață comună. S-au făcut pași importanți în acest sens, accentul fiind pus pe infrastructura principală de irigat, care are în prezent 2.000 km de apă gratuită.

La capitolul realizări în acest domeniu, în ultimii patru ani, s-au făcut pași importanți pentru „chestiunea irigațiilor” prin implicarea Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România şi a Ministerului Agriculturii. „S-au putut obţine umplerea canalelor, achiziţia energiei electrice de pe piaţa liberă, s-au legiferat sume importante pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigat, s-a început a treia sesiune pentru submăsura pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigat şi în cele din urmă se poate iriga cu apă pompată fără niciun ban de la ANIF, venind în sprijinul fermierilor şi încurajându-i să vină să-şi înfiinţeze OUAI-urile şi să acceseze acele proiecte europene de un milion de euro nerambursabil, atât pentru modernizarea infrastructurii secundare, cât şi pentru achiziţia de echipamente moderne de irigat”, ne-a declarat Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR).

În prezent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă din România sunt undeva la 570, fiind în curs de înfiinţare în unele judeţe cu deficit mare de precipitaţii, iar suprafaţa depăşeşte 1,8 milioane de hectare. „În momentul de faţă, sunt aproape 570 de organizaţii înfiinţate. În 2017 aveam undeva la 340, iar de atunci au fost înfiinţate foarte multe şi mai avem de aprobat încă vreo 70 de organizaţii de udători. Practic, vreo 220 de organizaţii au fost înfiinţate în doi ani, pe o suprafaţă de aproape 600.000 de hectare”, a precizat Florin Barbu, director general, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

ANIF, prin programul de guvernare, a urmărit două puncte foarte importante: reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii şi apă gratuită pe canale. „În momentul de faţă, pe reabilitarea celor două milioane de hectare din aducţiunea principală avem 50 de şantiere deschise în ţară, deja suntem la 1.400.000 de hectare puse la dispoziţia fermierului, faţă de 2016, când aveam 340 de hectare puse la dispoziţia fermierilor”, a adăugat Florin Barbu.

În cifre concrete, sunt 2.000 km de apă gratuită pe toată infrastructura principală. „Îi rog foarte mult pe fermieri să acceseze fondurile europene. Avem o axă deschisă acum pe subMăsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, pe organizaţii de udători, proiectele sunt de un milion de euro, prin care sunt zero cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil. Mai mult de atât, am modificat programul de dezvoltare rurală, prin care în 30% din proiect să poată să-şi ia şi echipamentul de irigat. Astfel, închidem ciclul acesta, infrastructură principală – infrastructură secundară – instalaţie, pentru a aduce în condiţiile cele mai bune apa la plantă”, a completat Florin Barbu.

Apa gratuită este „vitală”

Și fermierii sunt de acord că punctul declanșator al organizării în OUAI-uri și al accesării fondurilor prin subMăsura 4.3 l-a constituit furnizarea de apă gratuită, agricultorii fiind însă susținuți activ de autorități, în acest proces. „Este esenţial, fără de asta nu s-ar fi putut altfel, cel puţin pe anumite trepte de pompare, unde aducerea apei crea un preţ de cost al apei destul de mare. Vă dau un exemplu ca să mă fac înţeles în acest sens, de ce eu îl consider vital. Noi avem terenuri aflate pe treptele 3 şi 4 de pompare a sistemului de care aparţinem şi, în 2004, când a apărut Legea 138, Legea Îmbunătăţirilor Funciare, în decembrie, prin conţinutul acelui act normativ s-a eliminat subvenţia care făcea obiectul apei de irigaţii. În primăvara anului următor, 2005, am cerut o ofertă ANIF-ului pentru apa care urma să fie folosită pe treapta 3: preţul era de 2.000 de lei pe 1.000 de metri cubi şi pentru treapta 4 – 4.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, moment în care energia era subvenţionată, care făcea obiectul pompării apei, apa adusă la plantă era la 50 de lei 1.000 de metri cubi. Prin exemplul pe care vi l-am dat vreau să scot în evidenţă că acest act normativ, în speţă Legea prin care s-a stabilit că apa se livrează gratuit, este elementul-cheie care a generat investițiile în irigații şi a mobilizat”, ne-a explicat Constantin Soare, fermier din localitatea Fântânele, județul Constanța. Convingerea lui este că degeaba autorităţile au creat un pachet de acte normative, dacă producătorii agricoli nu se organizează în OUAI şi nu depun proiecte în vederea atragerii acelor fonduri şi a reabilitării şi modernizării infrastructurii secundare.

Reabilitarea infrastructurii secundare de către fermieri, importantă

Astfel, în această primăvară, s-au pus în funcţiune foarte multe staţii de pompare, de repompare și chiar canale de irigaţii. Pe lângă Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, a fost conceput şi un program de reparaţie a staţiilor nefuncționale în ultimii 20 de ani. „Prin acest program, pe lângă cele două milioane de hectare pe care noi le punem în funcţiune în 2020 pe reabilitare, pe schimbare de pompe, încă 400.000 de hectare prin acest program de reparaţii vor fi puse în funcţiune. În Botoşani am pus (în funcțiune, n.r.) două amenajări care n-au funcţionat în ultimii 20 de ani, în Covasna, care la fel n-a irigat în ultimii 20 de ani, în Cluj – Mihai Viteazu, Ostrov-Clopotiva, în Hunedoara, în Călăraşi – Olteniţa, în Olt amenajarea Bucşani-Cioroiu”, a afirmat directorul general ANIF, Florin Barbu.

Pe Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, din cele 50 de şantiere, aproape 11 sunt închise. În zona Brăilei, 70% din infrastructură este finalizată, iar în Olt mai sunt doar mici detalii de pus la punct. „În judeţul Dolj, deja am reabilitat amenajarea Nedeea-Măceșu, care are în spate aproape 80.000 de hectare, în proporţie de 90%, deci practic 11 amenajări din cele 50 care sunt în execuţie au fost finalizate începând cu anul trecut. Anul acesta, sper ca 80% din cele 50 de amenajări să fie finalizate. Mici intervenţii vor mai fi în anul 2020, când din septembrie vom începe diferenţa de amenajări care sunt mult mai mici şi timpul de execuţie va fi foarte scurt, maximum un an, astfel încât pe 31 decembrie 2020 să avem cele două milioane de hectare reabilitate”, speră Florin Barbu.

Dar foarte important este ca fermierii să reabiliteze infrastructura secundară de irigaţii, astfel încât sistemul să funcționeze în parametri optimi.

Legat de gratuitatea apei, Florin Barbu dă asigurări, astfel încât fermierii să stea liniștiți: „Împreună cu domnul preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, această apă gratuită am transpus-o prin lege, deoarece dacă era printr-o hotărâre de guvern era mai uşor de anulat”.

Printre proiecte se află și cei 51 km din canalul Siret-Bărăgan, preluat prin OG de la Apele Române, iar pe 30 martie 2020 vor începe lucrările, cu termen de finalizare în 2023. Mai există și o strategie pentru lacurile de acumulare, prin care să se irige gravitațional 400.000 de hectare.

Doar natura a împins dezvoltarea sistemelor de irigat

În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, au fost amenajate, până în 1990, 204.000 ha de irigat. Astăzi se irigă aproape 100.000 de hectare, din care 80% au beneficiat de proiecte, 20% şi-au făcut sisteme locale de irigat prin puţuri, din heleşteie. „În continuare, se înfiinţează OUAI-uri şi în judeţul Ialomiţa. În judeţul Călăraşi, acolo unde suprafaţa de irigat a fost şi este mai mare, dinamica înfiinţării OUAI-urilor este mai puternică decât în judeţul Ialomiţa şi chiar dacă beneficiază de o sursă de apă din pânza de apă freatică şi de ceva precipitaţii, irigă şi ei peste 100.000 de hectare”, a completat Viorel Nica, menționând că se merge pe eficienţă economică, iar investiţiile care nu se plătesc singure şi care n-aduc profit nu trebuie făcute.

Celor care nu accesează proiecte şi nu merg la bănci să-şi achiziţioneze chiar şi terenul agricol, dar şi echipamente moderne de irigat, nu le merge bine, susține fermierul ialomițean care conduce LUAIR. „Eu am peste patru milioane de euro credite bancare pentru investiţii, atât în achiziţionarea terenurilor, cât şi a echipamentelor de irigat. Irig din 3.500 de hectare aproape 2.800 de hectare cu pivoţi cu rază de la 550 de metri până la 900 de metri – aceşti pivoţi sunt atât de automatizaţi, încât pot să-i pornesc şi să-i opresc de pe tabletă în cadrul unui soft al furnizorului de echipamente de irigat”, ne-a spus Viorel Nica. Acesta lucrează 50% din terenul unei exploatații ce a avut, până în anii ’90, o amenajare de 7.200 de hectare. Cu echipamentele vechi, nu se putea iriga nici 30%, irigațiile făcându-se cu precădere la culturile de talie mică, nu și la porumb, cultură cu rentabilitate ridicată.

Dinamica irigațiilor a ținut și de ce s-a întâmplat cu vremea în ultimii ani. În judeţul Ialomiţa, au fost doi ani de secetă, 2001 – 2002, și înființarea OUAI-urile a devenit subiectul fierbinte. „A mai venit un val de ani normali, s-a renunţat, dar încurajarea fermierilor de a se asocia în OUAI-uri şi a accesa proiectele cu finanțare europeană a avut loc în anii 2007, 2011. Anul trecut, mulţi fermieri, colegi de-ai mei din judeţul Ialomiţa, ştiau că am echipamente de irigat tip tambur şi veneau să cumpere aceste echipamente”, povestește Viorel Nica.

Astfel, se pare că, uneori, numai natura mai reușește să-i determine pe unii să acționeze rapid.

Pentru ca acest proces să aibă trend pozitiv, trebuie înfiinţate, în continuare, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă. Mai mult, chiar dacă toată legislaţia de astăzi care se regăsește pe site-ul MADR este foarte avantajoasă, este necesară o colaborare la nivel judeţean între mai multe organisme. „Între Ministerul Mediului, Direcţia Sanitar-Veterinară, între OCPI, între Consiliul Judeţean, pentru că orice proiect depus are nevoie de avize de la aceste direcţii deconcentrate. Ministerul Agriculturii a luat o măsură foarte inteligentă de a se deplasa lunar în fiecare judeţ, cu pondere la irigaţii şi cu multe proiecte pe irigaţii, şi la acele întruniri participă reprezentantul Ministerului Agriculturii, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Prefecturii, OCPI-ul, ANIF-ul, AFIR-ul. În cadrul acestor întâlniri, să ştiţi că se pune repede în aplicare obţinerea avizelor”, a subliniat preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România.

Astfel, nu prea mai există impedimente, spun specialiștii, în obţinerea avizelor sau în accesarea proiectelor. O soluție este ca fermierii să lucreze cu un consultant, care să obţină toate avizele, pentru că prezentând documentaţia unei direcții deconcentrate, aceasta este obligată să-i răspundă în maximum 30 de zile la toate avizele.

„Fără apă, nu facem producție”

Sămânța și tehnologiile nu înlocuiesc lipsa apei, iar acest fapt e și mai bine evidențiat în zona de sud a țării. Nicuşor Şerban, administratorul Agroserv Măriuța, este unul dintre fermierii care lucrează o suprafață mare, în jur de 3.500 ha în județele Călărași și Ialomița, și a reușit anul trecut să amenajeze pentru irigaţii o suprafaţă de aproape 200 de hectare, pe care o folosește cu precădere pentru culturile furajere, pentru că vrea să își poată asigura furajele pentru ferma de taurine, indiferent de cât de secetos este anul. „Putem să avem de toate, fără apă, nu facem producţie. Şi, din păcate la ora asta, la noi şi mai ales în zona de sud-est, principalul fapt care în anumiţi ani limitează producţia este apa. Şi este clar că, dacă discutăm despre producţia vegetală, toate eforturile trebuie duse în această direcţie, în a face tot ce este posibil în a asigura necesarul de apă al plantelor. Aici vorbim de irigaţii, în primul rând, dar nu numai, și de perdele de protecţie, vorbim de orice sursă de apă care poate fi folosită la nivel regional sau chiar la nivel local. Să nu uităm că avem surse multe de apă la nivel local, care trebuie reglementate de forul legislativ pentru a le putea folosi”, a specificat fermierul Nicuşor Şerban.

Există fermieri care vor să-și facă singuri sistemele, fără o asociație

În zona în care Nicușor Șerban are terenurile, nu există organizații de udători și crede el că nici nu sunt necesare, dacă agricultorii au resurse pentru a crea aceste sisteme de irigații. „Ar trebui regândită un pic formula de acordare a banilor, şi anume s-o facem cât de simplu se poate. Orice fermier care are voinţa să facă irigaţii şi are şi posibilităţi financiare – personale, împrumuturi sau orice altă formă – nu trebuie condiţionat de nicio prezenţă, decât de dorinţa lui de a face irigaţii. Cred că nu e cazul să ne formalizăm de o anumită asociere şi din cauza asta să pierdem, pentru că dacă unu-doi dintr-o zonă nu vor să se asocieze, nu e cazul să stea cineva după ei şi din cauza asta să pierdem timp şi să nu facem ceea ce trebuie în privinţa irigaţiilor”, a explicat Nicuşor Şerban, subliniind că fondurile europene se dau în condiţiile pe care România le stabileşte cu Europa. „Nu Europa stabileşte singură condiţiile de acordare a banilor, ci, de cele mai multe ori, la propunerile făcute din România. Deci eu nu cred că nu putem face anumite lucruri că nu ne lasă Europa. Nu. Dacă nu putem face un lucru este pentru că noi nu le-am gândit corect”, a completat fermierul.

Astfel, e nevoie de o deschidere atât în ceea ce priveşte partea legislativă, cât și cea logistică, dar și în ceea ce priveşte sursele de apă. „Nu trebuie să ne gândim numai la sistemele clasice de irigaţii, ci trebuie să luăm în calcul fiecare posibilitate locală: că este lac, că este un râu, că este puţ forat. Trebuie să ne ducem în ţările care au tradiţie deja în această treabă, şi vorbesc de Spania, Ungaria, Turcia, de unde să luăm modele pentru a putea rezolva această problemă care este, aşa cum spuneam, o frână în calea producţiei agricole sigure pe care România ar putea să şi-o facă an de an”, a mai spus agricultorul.

Investițiile trebuie făcute, chiar dacă ploaia nu lipsește

Despre ce se întâmplă în județul Călărași am discutat cu Alexandru Baciu, unul dintre specialiștii cunoscuți ai zonei, care lucrează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de bovine: „Călăraşiul are sistem de irigaţii în proporţie de, cred eu, 35-40% funcţional. Mai trebuie puse la punct sistemele, se investesc bani acum în acest sens, dar se investesc bani și în reamenajarea sau reabilitarea unor sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt fostele sisteme energofage, cu consum foarte mare de energie electrică. Probabil că atunci când s-au făcut aceste investiţii trebuia să gândească şi un sistem cu energie alternativă, o eoliană, nişte panouri solare care să folosească tot timpul această energie, să pompăm apa cu energie ieftină, şi atunci şi apa care ajungea la noi, la fermieri, era mai ieftină. Dar e bine şi aşa, bine că se face”.

Din punctul său de vedere, și fermierii ar trebui să facă un efort şi să se doteze cu echipamente. Investiția guvernului e degeaba, dacă ei nu au cum să o distribuie plantelor.

În ferma sa, Alexandru Baciu are o acoperire de 80% în privința irigațiilor, dar i-ar mai trebui echipamente. Chiar dacă anul acesta ploaia nu a lipsit, investițiile tot trebuie făcute, pentru a avea o continuitate în producție. „Factorul climă a devenit acum primordial. Nu mai putem să contăm pe prognoze, că se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut și nu poţi să mai faci o predictibilitate pe termen lung cum va fi vremea – mă plouă când leagă porumbul sau când răsare grâul sau răsare rapiţa. De departe, asta este loterie. Şi atunci va trebui să ne adaptăm noilor condiţii climatice, care sunt determinante în ziua de astăzi în segmentul nostru, pe agricultură”, a explicat Alexandru Baciu.

Despre programul de modernizare, spune că trebuie avut în vedere finalitatea lui: câţi dintre fermieri vor beneficia de aceste programe și cât se va iriga efectiv. Apa ajunge la terenul agricultorilor, dar trebuie verificat dacă au cu ce iriga.

Dobrogea se usucă. Soluția? Tot banii UE!

Constantin Soare, fermier dobrogean din Fântânele – Constanța, se confruntă cu toate problemele cauzate de lipsa apei. „La această dată, nu avem apă. În Dobrogea e secetă, în timp ce agricultorii din restul țării au exces de apă. Cauza este generată de factorii naturali, de modul în care a evoluat clima, care, de un an de zile încoace, a fost aşa de imprevizibilă în sensul că, pe zona în care ne derulăm activitatea, în speţă în zona Dobrogea, trăim o perioadă cum n-am întâlnit de când fac agricultură, de după Revoluţie încoace. Avem o secetă atât de acută, încât nu ştiu dacă ne vom recupera cheltuielile pe care le-am făcut la culturile înfiinţate la această dată”, ne-a spus fermierul constănțean, subliniind că zona aceasta „impune” irigațiile.

Constantin Soare a pus bazele unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii cu numele Eravo, al cărei președinte este, cu care a depus deja proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigații. Ulterior, a preluat infrastructura de la ANIF, în total 6 ploturi, ce cumulează o suprafaţă irigabilă de 5.350 de hectare. „La ora actuală, pe programul PNDR, subMăsura 4.3, am depus șase proiecte în vederea reabilitării şi modernizării celor 6 ploturi şi proiectele sunt în acest moment în analiza AFIR, urmând ca în perioada următoare să intre în faza de selecţie şi de contractare.”

Și în viitorul PNDR e nevoie de continuarea măsurilor pentru irigații

Lucrurile par însă că au intrat în linie dreaptă, spune Constantin Soare, și politica celor de la conducere, de la această oră, vine în sprijinul agricultorilor. „Își menţin principiile care fac obiectul acestor pachete de acte normative. Mă bucură faptul că sunt interese în a continua aceste investiţii, aceste acte normative şi în programul următor, PNDR 2021-2027”, afirmă Constantin Soare.

Acest fapt e necesar având în vedere că acel milion de euro, care se alocă pentru un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea unui plot, nu este suficient pentru a finaliza întreaga infrastructură secundară, e nevoie ca fermierii, aşa cum este permis şi prin Ghidul Solicitantului, să mai depună un proiect sau chiar două. În caz contrar, riscul e de a crea o investiţie nefinalizată ce ar putea deveni piesă de muzeu.

Soluția e ca și guvernele următoare să acorde atenție acestui segment al economiei și să susțină agricultorii. „Toţi cei care vor veni la conducerea acestei ţări de acum încolo trebuie să dea o importanţă deosebită modului în care se derulează activitatea din agricultură, să-i acorde atenţia pe măsura importanţei ei şi în mod special pe tema pe care o discutăm la acest moment, irigaţiile, apa se impune a fi livrată permanent, gratuit, organizaţiilor şi celor care o utilizează. Pentru că, dacă se va schimba această decizie, să nu se mai livreze gratuit apa organizaţiilor, se va ajunge în situaţia în care investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face de acum încolo pe ce înseamnă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii secundare, şi nu numai noi, ci şi Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Reabilitare  a Infrastructurii Principale de Irigaţii, să devină piese de muzeu – va ajunge ca după ’90, când totul s-a distrus”, este de părere dobrogeanul. Dacă nu va fi o coeziune legat de buna funcţionare a acestei activităţi, nu doar fermierii pierd, ci și statul.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 14-30 iunie 2019

Publicat în Dosar
Luni, 30 Septembrie 2019 13:34

Aur la preț de tinichea

Toamna se culeg și se numără roadele. Agricultorului român îi dă cu minus la numărătoare, în timp ce la Ministerul Agriculturii se numără ca în Caragiale. Se pare că și anul acesta, când seceta a pârjolit culturile agricole, mai-marele „agriculturii Țării Românești” vede câmpurile pline de „recorduri”.

Cum stau lucrurile în realitate? De exemplu, în Dobrogea, nu doar că nu se poate lucra pământul crăpat de atâta uscăciune, dar agricultorii din această zonă a țării nu prea au avut ce recolta. Grâul nu le-a dat nici tona pe hectar, iar porumbul s-a dus spre zero. De rapiță nu se mai pomenește, că aproape toată suprafața a fost întoarsă. Nici cu floarea-soarelui nu se prea pot lăuda dobrogenii.

Una peste alta, anul agricol 2018-2019, pe lângă faptul că a fost atipic, cum îl caracterizează fermierii, a fost și greu pentru toată țara, situație care continuă și în noul an agricol, 2019-2020.

Acolo unde s-a putut iriga ori în fermele care au beneficiat de ceva ploi și în care s-au investit sume importante pentru salvarea culturilor, producțiile obținute sunt mulțumitoare, la numărătoare. Că altfel, recoltele stau în hambare în așteptarea unor prețuri mai bune, care să nu bage fermele în faliment.

Și, da, ajungem la problema prețului. Într-un an în care, pentru un hectar de orice, cheltuielile au fost mai mari, comparativ cu anii trecuți, prețurile sunt mai mici și se duc tot în jos. E adevărat că acest trend se remarcă și pe bursele internaționale, nu doar în România. În hambare e aur, iar prețul e ca pentru o tinichea, cum s-a exprimat un fermier.

Se pare că porumbul are cel mai mult de suferit. Majoritatea cultivatorilor și-au pus bazele în această cultură, al cărei preț atinge, la ora actuală, nivelul de acum nouă ani, de sub 50 de bani pe kilogram. Și anul trecut, porumbul avea un preț considerat mic, în jur de 80 de bani kilogramul. Azi, cu certitudine, e dramatic. Și, din cauza pestei porcine, nici nu se întrevede vreo urmă de speranță, existând pericolul ca achizițiile să nu fie semnificative din cauza cererii scăzute în zootehnie.

Prin urmare, agricultorii care au reușit să-și umple hambarele cu ceva roade sunt obligați să le stocheze, dar nici ei nu știu până când. Se uită la porumb, se bucură ca la aur și... speră. În ce? Unii speră că Ministerul Agriculturii va face totuși ceva, cumva, ca pesta porcină africană să nu distrugă chiar de tot fermele de porci. Alții așteaptă de la autoritățile române măsuri adecvate situației reale în care se găsește agricultura acum, măsuri pe care nu trebuie nici să le inventeze și pentru care nici să nu ceară voie de la UE ca să le ia, ci doar trebuie să se uite peste gard la alte țări europene și să facă demersurile necesare pentru a fi aplicate și în fermele noastre. Dar, despre ce se întâmplă prin Europa cu sprijinirea fermierilor aflați în situații dificile și despre pesta porcină, acestea sunt subiecte pe care le voi aborda altă dată.

Până atunci și cu speranța că nu voi apuca vreodată să vorbesc despre agricultura românească la trecut, îmi doresc să văd un ministru și o echipă la Agricultură pentru care fermierul să fie într-adevăr cel care le asigură salariile. Mersul pe jos, din fermă în fermă, face piciorul frumos, dar nu înseamnă că-i neapărat și sănătos. O agricultură sănătoasă înseamnă strategii, dialog real și o legislație adaptată momentului și realităților din fermele românești. Pentru că degeaba avem „recorduri istorice”, dacă ele rămân în hambare, nefăcând, astfel, nici doi bani. 

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 septembrie 2019

Publicat în Editorial
Marți, 23 Iulie 2019 18:07

Am exportat mai multe cereale

În primele patru luni ale acestui an, țara noastră a comercializat peste graniță cereale în valoare de 716,4 milioane de euro, cu 15,8% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În altă ordine de idei, importurile de cereale s-au cifrat la 161,1 milioane de euro (plus 28,8%), rezultând un excedent de 555,3 milioane de euro.

Exporturile de porumb au totalizat 391,4 milioane de euro, reprezentând 1,7% din total exporturi, iar cele de grâu şi meslin 310,94 milioane de euro (1,34% din total exporturi).

Din totalul exporturilor de cereale, 34,36% au avut ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană, acestea însumând 248,2 milioane de euro. Principalele destinaţii au fost Italia (45,2 milioane de euro), Germania (36,4 milioane de euro) şi Ungaria (29 milioane de euro).

În ceea ce priveşte importurile, aproximativ 94,1% (116,6 milioane de euro) dintre acestea au provenit din ţările UE, în special din Bulgaria (importuri de cereale de 58,2 milioane de euro), Ungaria (53,2 milioane de euro) şi Franţa (25,7 milioane de euro).

Publicat în Cultura mare

Viespea paiului este prezentă în toată România, în zonele unde se cultivă cereale. În zona Banatului este prezentă demult, însă fără a crea probleme deosebite.

În acest an, observăm în lanurile de grâu spice albite prematur. Cauzele albirii spicelor pot fi multe. Ele se pot datora atât atacului dăunătorilor, cât și patogenilor, de aceea identificarea trebuie să se facă corect, pentru a se interveni cu succes în combatere, acolo unde se mai poate interveni. În cele mai multe situații, nu putem interveni, deoarece este prea târziu.

La ora actuală, viespea paiului este prezentă în culturi în densități mai mici sau mai mari.

Cum recunoaștem atacul?

Spicele atacate se albesc sau se îngălbenesc, uscându-se, în cele din urmă. Acest simptom poartă numele de „albeața spicelor”. Dacă tragem de spic în sus, observăm că este tăiat la locul unde larva s-a hrănit. Din această cauză, îl putem trage foarte ușor, fără niciun efort deosebit (Mallik Malipatil, 2008). Pe tulpină se observă urmele hrănirii larvei, excremente, uneori chiar și larva, pe care o putem găsi în zona de hrănire. Spiculețele sunt seci, iar dacă nu sunt seci, boabele formate sunt foarte mici. După unii autori, în situațiile grave pierderile pot ajunge chiar la 25% din producție.

Ce trebuie să știe fermierii despre viespea paiului

Insecta are o singură generație pe an. Anotimpul de iarnă îl parcurge sub formă de larvă complet dezvoltată în cocon, în interiorul culmului, mai precis deasupra primului internod. Primăvara, apar pupele. În aprilie-mai, la temperaturi de 13 – 14 grade Celsius, la adâncimea de 10 cm în sol, apar adulții, care încep să iasă la suprafață. Adulții se împerechează și începe depunerea ouălor. Femelele depun ouăle la baza spicului. Preferă tulpinile mai înalte, cu internodii scurte și spice mari. O femelă poate depune 50 de ouă. Pe o plantă, depune un singur ou. După aproximativ 7-10 zile, apar larvele, care încep să se hrănească cu peretele interior al paiului, producând galerii neregulate. La maturitate, larvele ajung la dimensiunea de 20 mm, au culoare albă, sunt glabre, capsula cefalică castanie și sunt ușor curbate asemenea literei S. Găsim larvele mature la baza plantei, la sfârșitul lunii iunie. Aici, ele rod un inel circular, pe a cărui zonă inferioară o astupă cu un dop de rumeguș și se încoconează, intrând în diapauza estivală, urmată, mai târziu, de cea hibernală.

Densitatea dăunătorului este mult influențată de condițiile climatice. Umiditatea mare a solului, dar și uscăciunea excesivă diminuează populațiile (Roșca et al., 2011).

Cum combatem sau cum prevenim atacul acestui dăunător?

Dintre măsurile de prevenire, neglijate astăzi, aduc în atenție: adunarea paielor după recoltarea și balotarea lor; dezmiriștirea imediat după recoltare, urmată de lucrările solului (discuire, arătură adâncă sau normală de toamnă); respectarea rotației.

Nu se recomandă arderea miriștilor, care, oricum, se practică ilegal, măsura fiind interzisă. Cine apelează la această metodă trebuie să știe că nu afectează dăunătorul, acesta fiind în sol sub primul nod, iar căldura nu-i face nimic. Ideală ar fi cultivarea de soiuri rezistente cu paiul plin. Se practică în America, deoarece acolo dăunătorul produce pagube serioase.

În România încă nu sunt probleme deosebite, deoarece insecta este parazitată natural în proporție mare de Colliria calcitrator. Cu toate acestea, de la an la an observăm tot mai multe spice albite în lan din cauza viespilor. Tratamentele multe care se fac astăzi la păioase contribuie la diminuarea speciilor parazite, iar asta nu este bine deloc (Roșca et al., 2011).

Adulții pot fi combătuți cu insecticide avizate, dacă se observă zbor de viespi. Tratamentele care se fac pentru Lema melanopa, Eurygaster sp., Haplodiplosis marginata au efect și asupra acestui dăunător.

Atenție! Albirea spicelor poate avea și alte cauze

Albirea spicului mai poate fi produsă și de: musca de Hessa (Mayetiola destructor) - plantele atacate se recunosc după îndoirea plantei în zona afectată, urmată de albirea spicului în timp ce planta este verde; afidele rusești - spicul se curbează și se albește; musca neagră a cerealelor (Oscinella frit) - plante albe, uscate.

Dintre patogenii care produc albirea spicului, aduc în atenție: Fusarium graminearum (fuzarioza spicelor), Gauemannomyces graminis (îngenuncherea cerealelor păioase), Pseudocercosporella herpotrichoides (pătarea în ochi a bazei tulpinii).

La patogenii și dăunătorii care produc albirea spicelor, se adaugă fiziopatiile produse de condițiile climatice și de sol.

Bibliografie:

Mallik Malipatil, 2008 - European wheat stem sawfly Cephus pygmaeus, Industry Biosecurity Plan for the Grains Industry Threat Specific Contingency Plan, 22 p.;

Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D. I., Bunescu H. Ş., Rada I., Tãlmaciu N., Stan C., Micu L. M., 2011 - Tratat de Entomologie generală şi specială, Editura „Alpha MDN”, Buzău, p. 279 – 296.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 1-14 iunie 2019

Publicat în Cultura mare

Potrivit precizărilor făcute de deputatul PSD, Valeriu Steriu, marți, 14 mai 2019, România poate produce îndeajuns de multă hrană, încât să satisfacă nevoile a circa 35 de milioane de oameni.

Cu ocazia conferinței regionale a Forumului privind Viitorul Agriculturii (FFA 2019), care a avut loc la București, politicianul a mărturisit că s-a ajuns la această cifră cu aportul specialiștilor Academiei Române, țara noastră fiind, în opinia sa, doar la jumătate din capacitatea de producție agricolă.

„Pe partea agricolă, România este doar la jumătate din capacitate și o spun realist. Sunt studii făcute recent care arată că țara noastră poate hrăni – o cifră exactă am reușit cu Academia Română s-o stabilim – 35 de milioane de oameni. Tot ce înseamnă teren agricol – nouă milioane de hectare – pot hrăni astăzi 35 de milioane de oameni. O facem pentru 15 milioane de oameni, mai importăm pentru patru-cinci milioane în fiecare an, ne completăm cu importuri, nu doar cu ceea ce nu facem, ci și cu ceea ce produce România, dar nu produce suficient”, a spus Valeriu Steriu.

Tot el a adăugat că suntem încă tributari producției agricole primare, ceea ce determină un deficit comercial masiv.

„Avem nevoie să transformăm mult mai mult produsele agricole. Producem multă materie-primă. Piața internă este mult prea mică decât ceea ce producem, dar transformăm foarte puține produse agricole în industria alimentară, către piața românească. Acesta este și motivul paradoxal pentru care o țară atât de agricolă cum este România, are un deficit comercial”, a mai adăugat deputatul PSD.

Tot în cadrul unei radiografii privind agricultura României din ultimele șapte decenii, Steriu a mai afirmat că problema comasării continuă să fie una care generează pierderi însemnate sectorului de profil.

„40% din terenul agricol încă nu este comasat, nu este încă rezolvat un cadastru care poate aduce mult mai mulți bani din folosirea acelui teren ca garanții sau ca avantaje în zona bancară. Odată cu comasarea și cu o creștere a suprafeței medii agricole, România, cu siguranță, își va crește și mai mult producția agricolă”, a punctat, de asemenea, Valeriu Steriu.

În context european, fără însă a scoate țara noastră din vizor, politicianul a recunoscut, cu amărăciune în glas, că blocul comunitar generează anual o risipă alimentară care atinge un nivel deloc de neglijat, și anume 150 de miliarde de euro.

„Producem mai mult și mai bine, dar, jumătate din ceea ce producem, aruncăm la gunoi. În acest context, 8% din încălzirea globală vine și din ceea ce înseamnă risipă alimentară. Aici, deocamdată, lucrurile stagnează la nivel mondial. Cifrele sunt absolut fabuloase, în sens negativ. Avem, în clipa de față, studii europene care arată că 150 de miliarde de euro este valoarea risipei alimentare, doar în Europa. Practic, mai mult decât bugetul pentru agricultură. Acest lucru pleacă din cele 88 de milioane de tone de mâncare produse”, a adăugat parlamentarul român.

O istorie a ultimilor 70 de ani

În urma unui studiu personal cu privire la ultimii 70 de ani de agricultură românească, Valeriu Steriu a descoperit o creștere semnificativă a sectorului, atât în ceea ce privește majorarea productivității, cât și referitor la diminuarea numărului de oameni care se ocupă cu acest tip de activitate.

„Putem fi optimiști pentru viitor. România a plecat, în 1950, cu șapte milioane de oameni implicați în agricultură, populație activă, care, practic, însemnau 74% din forța de muncă din agricultură. Astăzi, sunt două milioane de oameni implicați în agricultură, adică 27%; în continuare, foarte mulți, poate cea mai mare cifră din Europa, cu siguranță, dar care reușesc, într-adevăr, să modifice puțin aceste date ale prezentului”, a calculat deputatul PSD. „De la cinci milioane de tone de cereale produse în total în 1950, astăzi producem 31 de milioane de tone, adică de șase ori mai mult. La lapte a fost creștere spectaculoasă până în perioada 2000-2004, în ciuda limitărilor date de cotă. Europa o ținea în frâu în perioada respectivă. Ne-am oprit, astfel, la cele cinci milioane de tone de lapte, față de 1,8 milioane în 1950. Cel mai impresionant salt îl avem la porumb. De la două milioane de tone produse în 1950, ajungem la 19 milioane de tone produse în ultimii doi-trei ani. Spun eu, o cifră absolut impresionantă, de nouă ori mai mare”.

Partenerii FFA, în colaborare cu Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), au organizat conferința regională a Forumului privind Viitorul Agriculturii (FFA) la Hotel Intercontinental din București, marți, 14 mai a.c.

Evenimentul s-a dorit a fi o continuare a Forumului care a avut loc în data de 9 aprilie, la Bruxelles, sub auspiciile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene (www.forumforagriculture.com).
Dezbaterea de la București s-a concentrat asupra unor subiecte demne de atenția deținătorilor de terenuri, fermieri, ecologiști și factori de decizie politică. Conferința a început cu o sesiune politică la nivel înalt pe tema schimbărilor climatice, urmată de o dezbatere privind prioritățile agricole și de mediu ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Publicat în România Agricolă

Ministerul rus al Agriculturii a propus accelerarea creșterii capacităților de export al cerealelor în țările partenere, parte a eforturilor depuse de unul dintre cei mai mari comercianți de grâu din lume pentru a se reorienta către noi piețe.

Până în 2012, Rusia își propune să majoreze capacitatea de export a cerealelor cu 25 de milioane de tone, până la un total de 77,7 milioane de tone, a declarat ministrul agriculturii, Dmitry Patrushev, la o întâlnire cu președintele Vladimir Putin și cu alți oficiali, marți.

„Cu toate acestea, considerăm oportun să devansăm definitivarea proiectelor și lansarea acestora din 2024, în 2021 și 2020”, a declarat Patrushev, citat de site-ul oficial de la Kremlin.

Rusia își modernizează unele terminale de export și ar putea construi, de asemenea, unul nou la Marea Neagră și încă două lângă China. Necesitatea de a spori capacitatea de export a porturilor a devenit o problemă în 2017, atunci când capacitatea existentă a reușit doar să se ocupe de exporturile dintr-o recoltă-record de 135 de milioane de tone.

Oficialul guvernamental rus a adăugat că, în acest an, se estimează că țara sa ar urma să recolteze 106 milioane de tone de cereale, o cultură mare, în comparație cu nivelul mediu înregistrat în ultimii zece ani. Analiștii ministerului de resort se așteptau anterior o recoltă de cereale de 105 milioane de tone în 2018.

Totodată, Rusia va dispune de 30 - 35 de milioane de tone de cereale pentru export în anul de comercializare 2018 - 2019, care a început la 1 iulie, a declarat, după aceeași întâlnire, vicepremierul Alexei Gordeyev.

Anterior, estimările sale pentru același sezon de vânzări erau de circa 30 de milioane de tone, în comparație cu cele 52,4 milioane de tone înregistrate în anul de vânzări 2017-2018.

Chiar dacă exporturile de cereale vor înregistra o creștere negativă în acest an, este imperios necesară construcția unei noi capacități de export a cerealelor, astfel încât să se poată ajunge la noi piețe de desfacere în anii viitori și pentru a atinge obiectivul stabilit în programul recent de dezvoltare al lui Putin pentru acest sector, și anume acela de majorare a exporturilor agricole ale țării cu aproape 45 de miliarde de dolari până în 2024.

Anul trecut, exporturile agricole rusești au însumat 21,7 miliarde de dolari și au fost susținute în principal de o recoltă de cereale record. Însă pentru a majora și mai mult comerțul peste graniță, produsele agricole ar trebui să vizeze piețele din China, Asia de Sud-Est, Africa, țările din Golf și India, a mai spus Patrushev.

Publicat în Cultura mare

În condițiile în care, în sfârșit, de-a lungul mandatului său, președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, părea că apreciază la întreaga sa capacitate un ministru al Agriculturii (în cazul de față, Petre Daea), lucru vizibil inclusiv cu ocazia Conferinţei Naţionale a Agricultorilor din 23 mai a.c., fermierul băcăuan pare să fi schimbat temporar registrul și a afirmat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la București, miercuri, 19 septembrie 2018, că spusele șefului de la Agricultură, conform cărora România a avut anul acesta producţii-record la grâu, porumb şi floarea-soarelui, au determinat prăbuşirea preţului cerealelor.

„Producătorii sunt nemulţumiţi că aceste declaraţii au determinat prăbuşirea pieţei şi au prejudicii enorme. Producţiile nu sunt nici pe departe istorice, ci sunt mai mici decât anul trecut. La grâu sunt mai mici cu 30% decât anul trecut, iar la floarea-soarelui, cu 30-35%”, a precizat șeful Ligii, citat de agenția națională de presă Agerpres.

În plus, oficialul LAPAR a declarat că producătorii agricoli români au înregistrat pagube în această vară, ca urmare a secetei în mai-iunie şi din cauza ploilor abundente în iulie, iar spusele lui Daea nu fac altceva decât să blocheze din fașă capacitatea fermierilor de a solicita despăgubiri la Bruxelles.

„Cum putem cere despăgubiri Comisiei Europene pentru aceste pagube, din moment ce ministrul Agriculturii spune că avem producţie istorică? Aceste declaraţii de fapt ne-au băgat mâna în buzunar”, a adăugat Laurențiu Baciu în conferința de presă de miercuri.

Potrivit afirmațiilor făcute de ministrul Agriculturii, Petre Daea, luni, 3 septembrie 2018, în cadrul unei emisiuni televizate, în anul agricol 2017-2018 România a obținut cele mai mari producții de grâu, orz și orzoaică, înregistrate în statistici.

El a adăugat că România este, rămâne şi va fi una dintre marile puteri cerealiere ale Europei, datorită faptului că deține condiţii extraordinare de climă şi sol pentru a realiza randamente mari.

„România este, rămâne şi va fi una dintre marile puteri cerealiere ale Europei, pentru că are condiţii extraordinare de climă şi sol pentru a realiza randamente mari. Am demonstrat doi ani de zile, şi anul trecut, şi anul acesta, România a rămas în frunte. Puţini credeau. Am spus-o în primăvară. Anul acesta, faţă de anul trecut, este o singură diferenţă, la grâu. Anul trecut, au fost şi spice, şi paie, anul acesta, sunt mai multe spice decât paie. Se întrebau când intrau cu combina în lan că nu ştiau de unde curg atâtea boabe. Zic: uită-te la spic, tu vrei grâul până la buric. Nu. Acum e mai mic, dar uită-te la spic. Este cea mai mare producţie de grâu pe care a obţinut-o România, mai mare decât anul trecut cu 200.000 de tone şi la acelaşi nivel ca randament, la unitatea de suprafaţă. Cea mai mare de când e ţara, ţară (...) Este şi cea mai mare producţie de orz pe care am obţinut-o şi de orzoaică de toamnă”, a spus ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la Antena 3.

El a adăugat că aceste producţii-record nu reprezintă raportările de altădată pentru că, mai afirmă Daea, „nu mai facem raportări din acelea. Acum se fac raportări corecte şi oamenii sunt mai potoliţi la raportări. Şi o să confirme şi Eurostat”.

Marți, 28 august 2018, Petre Daea declara într-o conferinţă de presă că producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone, deşi a fost un an greu, în care „România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme”.

„Anul acesta, România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme, de la temperaturi ridicate în primăvară care au înţepenit răsăritul seminţelor şi care au generat secătuirea solului de apă, la lipsa acestor precipitaţii în intervalul de început al producţiei şi apoi urmat de evoluţii atipice cu cantităţi de apă foarte mari (...) Am încheiat recoltatul la grâu, am spus că nu vom da cifre până nu adunăm ultima cantitate de produs şi până când nu este sub cheia fermierului, să se bucure de ea, să si-o împartă cum doreşte, să o ducă unde doreşte şi să câştige cât poate. Vă pot spune că la grâu am făcut mai mult ca anul trecut, deşi am avut un an greu, cu temperaturi mari, dar prin dotarea pe care au avut-o fermierii, prin concentrarea lor din timpul zilei, prin urmărirea fazelor de vegetaţie, prin programul de lucru fermierii au reuşit să adune grâul, iar producţia este cu 200.000 de tone mai mult decât anul trecut. E o producţie pe care fermierii o merită, pe care ţara trebuie să o folosească şi pe care noi toţi trebuie să o consemnăm ca atare. Practic, este prima dată, cu anul trecut, când România depăşeste 10 milioane de tone de grâu”, declara ministrul de resort.

Potrivit statisticilor, recolta de grâu din acest an a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de anul trecut, când s-a cifrat la 10 milioane de tone.

Zece judeţe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanţa (5.652 kg/ha), Mehedinţi (5.400 kg/ha), Călăraşi (5.300 kg/ha), Ialomiţa (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) şi Brăila (5.086 kg/ha).

Recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,826 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, când a fost de 12,709 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha, comparativ cu anul trecut, de 4.598 kg/ha.

În rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea-soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată, şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. De asemenea, la grâu era pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie.

Publicat în România Agricolă

Vădit emoționat, deținătorul uneia dintre cele mai mari ferme de creștere a vacilor cu lapte, patronul Agroserv Măriuța, Nicușor Șerban, a anunțat că predă proaspăta facilitate de procesare a laptelui - „Lăptăria cu Caimac” - fiicei sale și ginerelui său, Mădălina și Adrian Cocan, zona de producție a cerealelor și cea de lapte urmând să rămână apanajul vestitului crescător de bovine.

„Misiunea mea, în mare parte, nu spun că s-a sfârșit, dar de aici încolo, pentru procesarea laptelui și pentru tot ceea ce înseamnă acest nou business al societății noastre îl încredințez de astăzi Mădălinei Cocan (n.r. - fiica lui Nicușor Șerban) și lui Adrian Cocan (n.r. - ginerele său). Le urez succes, le urez noroc, cel puțin atât cât am avut eu”, a precizat Șerban, marți, 12 iunie 2018, cu ocazia lansării noului brand. „Eu sunt pregătit să produc grâu, să fac lapte de calitate. De aici încolo, sigur, businessul este business, este tot al nostru, dar fiecare trebuie să se ducă acolo unde este extraspecializat și unde poate să aducă cea mai mare plusvaloare”.

În plus, într-o declarație exclusivă pentru Revista Fermierului, el a adăugat că fiecare om ar trebui să aibă un simț al măsurii, mai exact, să determine în mod clar limitele lucrurilor bine și foarte bine făcute.

„Teoria aceasta în care putem face de toate și știm de toate este o teorie, din punctul meu de vedere, greșită și falită. Or, eu merg pe principiul că trebuie să facă fiecare ce știe mai bine și pentru ce este pregătit. Eu, sincer, nu sunt pregătit să vând și să promovez laptele. Asta trebuie s-o facă cei care sunt pregătiți pe treaba asta. Eu sunt pregătit să produc grâu, să fac lapte de calitate. De aici încolo, sigur, businessul este business, este tot al nostru, dar fiecare trebuie să se ducă acolo unde este extraspecializat și unde poate să aducă cea mai mare plusvaloare”, a mai afirmat Șerban.

Invitat de onoare al evenimentului de la Drăgoești, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a precizat, la rândul său, că a asistat la un dublu eveniment, și anume la inaugurarea unei noi unități de prelucrare a laptelui, precum și la un schimb de generații între fermieri.

„Pentru cele două evenimente, primiți salutul de respect”, a spus Daea.

În ceea ce privește noua administrație a „Lăptăriei cu Caimac”, Mădălina Cocan, unul dintre proprietari, a precizat că noul brand este felul său și al soțului de a continua cu succes afacerea familiei.

„Este un brand de suflet pentru noi. Pentru mine și pentru Adrian, acest brand este felul nostru de a continua cu succes afacerea familiei. Ceea ce părinții noștri au început acum 24 de ani vrem să continuăm cu succes. Nu suntem ingineri-agronomi, nu suntem zootehniști. De aceea, a trebuit să facem ceva, să aducem ferma în zona noastră de competențe, de marketing și de business”, a punctat Cocan. „Întreaga idee a acestui brand și a acestor produse pivotează în jurul publicului către care ne adresăm, un public din ce în ce mai critic și mai exigent. Produsele pe care le facem aici sunt declarația noastră că și în România se poate, că putem să facem produse la nivel internațional, la standarde europene de calitate de top, de care să fim mândri”.

La rândul său, Adrian Cocan a menționat că își dorește foarte tare să realizeze, alături de soția sa, produse menite să-i facă mândri că sunt români, iar atunci când acestea vor fi găsite pe rafturile supermarketurilor din străinătate, cumpărătorii să-și amintească cu bucurie de România.

Marți, 12 iunie 2018, s-a lansat oficial „Lăptăria cu Caimac”, un nou producător de lactate de specialitate, 100% românești, integrale, naturale și minim procesate. Pentru început, noua unitate de procesare va readuce la rafturi laptele cu caimac, îmbuteliat în sticle de 1 litru, iar produsele vor fi distribuite în magazinele Mega Image din București.

Cu o investiție totală de peste 5.000.000 de euro în noua fabrică și cu o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 de tone de lapte pe zi, noua unitate folosește tehnici de procesare moderne, dar blânde, o temperatură de pasteurizare mai joasă decât media obișnuită, pentru a păstra gustul adevărat al laptelui de la vacă și o parte cât mai mare din substanțele nutritive naturale.

Laptele cu caimac se va găsi la rafturi în sticle de sticlă, fiind un lapte integral, nestandardizat, cu grăsime variabilă între 3,8% și 4,1%, așa cum îl dă vaca. Termenul de valabilitate va fi de 14 zile, mai redus decât cel obișnuit, dar astfel va fi păstrat tot ce este mai bun din laptele natural, datorită procesării minime. Calitatea ridicată și gustul deosebit ale produselor Lăptăriei cu Caimac sunt asigurate prin 100% conținut de lapte proaspăt, integral, fără adaosuri inutile, de la văcuțe crescute în România.

Ferma Lăptăriei cu Caimac este una dintre cele mai mari ferme de vaci de lapte din România, înființată în urmă cu 24 de ani, în prezent ajungând la aproximativ 2.600 de vaci din rasa Holstein Friesian, dintre care 950 sunt vaci de muls. De peste 10 ani, ferma livrează lapte crud, vrac, către marii procesatori din România și, in ultimii ani, și din Bulgaria, cu livrări zilnice de lapte de peste 25.000 de litri.

Fabrica de procesare de ultimă generație a Lăptăriei cu Caimac are 1.517 metri pătrați și se află vizavi de fermă, pentru ca laptele să ajungă imediat pe linia de producție, neatins de om sau de aer, la cele mai înalte standarde de siguranță alimentară.

Publicat în Zootehnie

Fostul cadrul militar, Ionuț Piuaru, inginer auto și om de afaceri provenit din businessul cu materiale de construcții (inclusiv din zona de construcții civile), este de câțiva ani crescător de taurine Charolaise și, alături de un alt fermier din comuna Dacia, județul Brașov, au devenit primii doi furnizori ai Filierei Calității „Carne de Mânzat”.

Potrivit afirmațiilor lui Piuaru, animalele sale cresc liber și sănătos pe pășuni de munte, hrănite 100% natural cu iarbă proaspătă, fân și cereale, oferindu-i astfel cărnii un gust savuros.

„Animalele noastre sunt crescute pe pășune, sunt crescute liber, așa cum sunt crescute majoritatea animalelor de carne, sunt furajate cu iarbă de cea mai bună calitate și produse agricole realizate numai în fermă. În felul acesta reușim să controlăm tot acest proces și să asigurăm o hrănire ecologică, fără produși chimici sau de orice altă natură care să aducă prejudicii cărnii pe care noi o livrăm”, a menționat crescătorul în cadrul conferinței de lansare a Filierei Calității „Carne de Mânzat”, eveniment care a avut loc în data de 26 aprilie 2018 la București.

În Mușăteștii de Argeș, pe Valea Vâlsanului, în perioada de început a afacerii cu vaca de carne, Piuaru a investit într-un grajd vechi, destinat inițial creșterii taurinelor de lapte, 2014-2015 fiind în viziunea sa anii grei în ceea ce privește dezvoltarea. Anul trecut însă a fost unul încheiat cu profit după un 2016 pe creștere, iar așteptările pentru 2018 sunt la fel de pozitive, în condițiile colaborării cu Carrefour.

„Anul 2017 l-am încheiat pe profit. Din punctul meu de vedere, estimând cantitățile de animale pe care le vom livra către Carrefour, vor fi creșteri în ceea ce privește cifra de afaceri ca și profit. Primii doi ani de dezvoltare a fermei au fost grei, pentru că am reușit să preluăm la Vâlsănești o fermă veche, s-o modernizăm și s-o adaptăm pentru creșterea animalelor de carne (era o fermă proiectată în anii 80 pentru creșterea vacilor de lapte). Astfel, 2014-2015 au fost doi ani de dezvoltare și de investiții foarte mari, inclusiv în ceea ce privește achiziția de utilaje, comasarea terenurilor din zonă, achiziția de animale. Din 2016 am reușit să trecem pe plus și creșterea este progresivă”, a mai afirmat Piuaru în cadrul conferinței de presă.

Tot el a afirmat că este pe piață de cinci ani, iar startul cu taurine din rasa Charolaise a reprezentat mai mult o pasiune personală, în condițiile în care piața din România, în proporție de poate 70 la sută, este dominată de rasa Angus.

„A fost decizia mea, mi-a plăcut Charolaise, poate cea mai mare rasă de bovine de carne la nivel mondial, în valori absolute, singura rasă albă. Am adus lotul-matcă din zona Charolles, Franța, unul de aproape 30 de capete, care a sosit în 2014. A urmat o creștere progresivă a numărului de animale, fără a forța lucrurile; 80 la sută din dezvoltarea animalelor din fermă s-a realizat pe baza lotului-matcă. În acest moment sunt aproape 80 de capete în fermă. Dorim ca anul acesta să mai facem o achiziție din Franța de încă 20-30 de capete, astfel încât să ne încadrăm în planul și angajamentul pe care l-am făcut față de Carrefour”, a continuat fostul ofițer.

Trei mari abilități!

În cadrul conferinței de presă, Piuaru și-a exprimat părerea că un fermier român ar trebui să aibă trei mari abilități, și anume să știe să facă agronomie, astfel încât să producă furaje pentru animalele lui, să știe să facă zootehnie (să știe să-și crească animalele) și, nu în ultimul rând, să știe să facă comerț, să-și vândă produsele la un preț avantajos.

„Pentru noi, integrați în această filieră a calității Carrefour, am reușit să rezolvăm al treilea punct, acela de a vinde la un preț bun produsele noastre, iar acest aspect rezolvă primele două puncte. Reușim în acest moment să ne ocupăm de ceea ce știm noi mai bine – să creștem animale și să facem furaje pentru ele”, a precizat crescătorul de taurine Charolaise. „Acest parteneriat este un lucru bun pentru noi, prin faptul că avem astfel o previziune pe termen mediu și lung privind numărul de animale livrate. Acest lucru ne asigură atât un suport financiar pe termen lung, cât și un suport moral”.

Fermierul exploatează în prezent aproape 50 de hectare de teren, dintre care 25 ha reprezintă teren arabil și restul este fâneață.

„Noi cultivăm și aproape 50 ha de teren într-o zonă de deal, destul de greu de lucrat, dar producem furajele strict necesare pentru fermă. Nu comercializăm nimic din ceea ce obținem de pe terenurile noastre. Producem lucernă, producem porumb și cu porumbul și orzul facem uruială, produsul care se dă animalelor ca supliment nutrivit pe timp de iarnă, iar vara sunt pășunate începând cu luna mai până spre final de octombrie”, a mai punctat argeșeanul.

Chiar dacă la începutul afacerii, Piuaru nu părea mulțumit că din vaca de carne nu încasează bani decât o dată pe an, el a ținut să precizeze că bucuria oricărui fermier este ca produsul său să fie savurat de cât mai mulți români.

„Cea mai mare bucurie pentru orice fermier român este ca produsele sale să fie savurate de cât mai mulți consumatori, iar parteneriatul cu Filiera Calității Carrefour este cea mai bună metodă prin care rezultatul muncii mele să ajungă pe mesele românilor. Având această susținere mă pot concentra acum pe ce știu eu să fac cel mai bine: creșterea animalelor și oferirea unui produs sănătos, gustos și de calitate”, a conchis Ionuț Piuaru, deținătorul Fermei Agricole Vâlsănești din județul Argeș.

Marfa livrată acoperă doar 20 la sută din cererea rețelei Carrefour la nivel național

Prezent la evenimentul de lansare, Silviu Diaconu, coordonatorul proiectului Filiera Calității Carrefour a precizat la rândul său că estimările interne ale companiei spun că până la final de an ar urma să fie livrate doar către magazinele din București cel puțin 100 de tone de carne, pachet comun de la cele două ferme.

Chiar și așa, mai precizează reprezentantul retailerului, cantitățile nu sunt suficiente pentru întreaga rețea de magazine din țară.

„Produsele se vor găsi doar în București. Acesta este primul pas al proiectului. (...) Suntem în momentul de față în discuții cu vreo 5-6 parteneri”, a mai declarat Diaconu. „Cred că aceste 100 de tone de carne vor veni peste vânzările pe care le avem în mod obișnuit pentru carnea de mânzat (n.r. - circa 500 de tone). Și spun carnea de mânzat și nu de vită, pentru că este un alt angajament pe care l-am făcut clienților noștri, să aducem în fața clientului carne de tineret bovin care are calități gustative mult mai bune decât vita mai în vârstă. Sperăm ca în câțiva ani să ajungem la 50 la sută din cantitatea de carne de mânzat pe care o vindem”.

Carnea provenită din cele două ferme este tranșată și ambalată într-un abator specializat aflat în Râmnicu Vâlcea, iar produsele astfel obținute sunt livrate către hipermarketurile Carrefour din București, putând fi găsite în zona de Măcelarie-Autoservire.

Filiera Calității Carne de Mânzat se alătură celorlalte trei lansate de Carrefour în România, începând cu 2008, pentru porc, morcov și cartofi, asigurând controlul calității produselor oferite, prin monitorizarea și verificarea continuă a standardelor de calitate setate împreună cu partenerii de către o echipă de experți. Produsele sunt disponibile în toate hipermarketurile Carrefour din București, dar și la comandă, pe platforma BRINGO.

„Carrefour promovează produsele românești și producătorii locali, dovada fiind ponderea substanțială pe care produsele autohtone o au în magazinele noastre. Spre exemplu, pe segmentul carne regăsim carne de pasăre 100% românească, carne de vită în proporție de 90% din producție locală și aproximativ 60% carne de porc de la fermele din România. Prin lansarea celei de-a 4-a Filiere a Calității pentru carnea de mânzat Carrefour își continuă angajamentul de a oferi clienților produse românești proaspete și gustoase, având garanția calității prin monitorizarea atentă și verificarea continuă a standardelor agreate cu partenerii”, a spus Florin Căpățână, Director dezvoltare durabilă și relații instituționale Carrefour.

Carrefour România lansează Filiera Calității „Carne de Mânzat”, continuându-și astfel misiunea și angajamentul de a le oferi clienților produse românești de calitate, proaspete și gustoase, cu gust autentic, la un preț competitiv, prin dezvoltarea de parteneriate durabile cu micii producători locali.

Publicat în Zootehnie

Atunci când ai colegi și apoi angajați care îți sunt aproape de mai bine de trei decenii, poți spune că nu prea ai probleme cu forța de muncă necesară și calificată pentru a întreține o exploatație agricolă de 3.500 ha cu doar 24 de salariați, dintre care 19 mecanizatori și șase șoferi, respectiv o fermă zootehnică-hobby de 60 de capete bovine și 300 de capete ovine.

În ultima vreme destul de rezervat în ceea ce privește aparițiile în presă, poate și din cauza atacurilor venite din partea unor reprezentanți ai mass-mediei de specialitate și generaliste, locală și centrală, cu privire la așa-zisa „încasare necuvenită a unor subvenții acordate pentru înființarea unor culturi ecologice în anul 2016”, inginerul agronom Viorel Nica, manager al SC AGRICHIM Fetești, a acceptat să vorbească cu reprezentantul publicației Revista Fermierului.

Astfel, printre altele, fermierul a discutat cu noi și despre necesitatea asocierii fermierilor mici din zona de sud-est a țării, în vederea achiziționării de echipamente de irigații „de foarte bună calitate”, capabile să eficientizeze consumul de apă și de energie.

Mai mult, Nica a recunoscut că este susținătorul agriculturii digitale și spune că dacă ar fi disponibil pe piață, ar investi chiar și acum în tractorul autonom, în condițiile în care, deja, el este proprietarul unor utilaje ai căror operatori mai întreprind doar mici operațiuni de supervizare.

Șeful Agrichim a investit în facilități de stocare a cerealelor produse și își permite în prezent să vândă atunci când nivelul prețurilor este unul favorabil.

Nu în ultimul rând, în condițiile în care prețurile carburanților sunt mari, el propovăduiește transportul pe calea ferată, pe care îl consideră „viitorul”, dar spune că achizitorii de cereale nu apelează la această metodă din cauza degradării facilităților de încărcare din danele portuare.

Revista Fermierului: În ceea ce privește sectorul de irigații, din punct de vedere calitativ, ce fel de echipamente ar trebui să achiziționeze fermierii români din zona de sud a țării, astfel încât să facă față provocărilor agrometeorologice ale ultimilor ani?

Viorel Nica: Pe linie de irigații, în sud-estul României este nevoie de echipamente de foarte bună calitate, performante, care duc la o economie de apă și care cresc uniformitatea pe unitatea de suprafață. În aceste condiții, culturile se dezvoltă destul de bine, uniform. Uniformitatea de la răsărire cu uniformitatea din timpul vegetației duc la o uniformitate la coacere, se realizează o producție foarte bună din punct de vedere cantitativ, dar și calitativ.

Liga Utilizatorilor de Apă din România a analizat problema dotării cu echipamente de irigat pe OUAI-uri din proiectele nerambursabile de un milion pe hectar și au fost foarte bine primite de către fermieri.

R.F.: Ce ne facem însă cu fermierii mici, cei care nu au capacitatea să investească în instalații performante pentru irigat?

V.N.: Aici este o problemă care îi obligă pe fermierii mici să se asocieze, să comaseze suprafețele la peste 100 ha, deoarece aceste echipamente sunt destinate suprafețelor mari. Asta îi obligă totodată să semene aceeași cultură pe o suprafață amenajată la irigat cu un pivot care are o rază de până la 1.000 de metri liniari, echipamente liniare care pot să meargă până la 1.600 de metri, cu alimentare directă din canalele deschise, acolo unde nu au amenajare decât canale deschise.

R.F.: Revenind la situația din exploatația Agrichim, dumneavoastră cu ce tip de echipamente de irigații lucrați?

V.N.: Eu utilizez 18 echipamente tip pivot de aproape opt ani. Aceste echipamente sunt pornite și oprite pe bază de unde radio, cu ajutorul unei tablete. Astfel, pot verifica de la distanță pluviometria, viteza de înaintare, totul fiind digitalizat.

R.F.: De la vizita efectuată în 2017 de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la dumneavoastră în fermă, ocazie cu care oficialul guvernamental a verificat la fața locului și o stație de pompare, ce alte investiții ați mai făcut în acest sector?

V.N.: Ministerul Agriculturii a făcut o vizită în amenajările de irigat, acolo unde au fost finalizate proiecte pe Măsura 125. Acum un an, în vară, ne-am deplasat la o stație în care a fost modernizată în proporție de 50 la sută din capacitatea sa de irigat, iar OUAI-ul a mai accesat un proiect pe Măsura 4.3 – Modernizarea infrastructurii de irigații. Pe acesta din urmă, îl avem înscris în SEAP, pentru achiziții, și sperăm ca în toamna lui 2018 să începem lucrările. Apoi, ne dorim ca în primăvara anului 2019 să avem stațiile de punere sub presiune la standarde europene și la nivelul la care noi ne-am propus să irigăm.

R.F.: Agricultura digitală. Iată un concept despre care vorbesc cu dărnicie atât companiile producătoare de inputuri, cât și de utilaje agricole. Pe lângă investițiile în echipamentele de irigații bazate pe tehnologie de ultimă oră, ce investiții ați mai făcut și care s-ar încadra la acest capitol?

V.N.: Agricultura digitală este prezentă într-o fermă în funcție de viziunea managerială a proprietarului. Trebuie să-ți administrezi ferma, din punct de vedere tehnologic, la cele mai înalte cote din experiența agriculturii occidentale. Personal, dețin și multiplic semințe de cea mai bună calitate din stațiunile de cercetare ale Occidentului. Pe lângă multiplicare, am achiziționat un echipament foarte bun de condiționat și de tratat sămânță. Am putut să-l suportăm financiar și el se amortizează în urma prelucrării semințelor prin vânzare. (...) Acest echipament este programat prin computer, își preia singur sămânța brută, se reglează și își calibrează automat sitele și, tot pe bază de soft, echipamentul își ia soluția pentru tratamentul semințelor, respectiv ambalează și paletizează materia primă. În ultimă instanță, cu un singur motostivuitorist se fac depozitarea și livrarea.

R.F.: Ați fi dispus să investiți în acele utilaje agricole autonome, dacă ele ar fi disponibile pe piață chiar în acest moment?

V.N.: Cine nu și-ar dori să aibă asemenea utilaje în gospodărie? Chiar și așa, în prezent noi lucrăm cu tractoare performante, cu softuri avansate și ghidare prin satelit, dar care necesită și prezența mecanizatorului, să supravegheze și să prevină apariția unor evenimente. În rest, ai pornit utilajul, acesta are cutie Vario, singur își ia sarcina, singur întoarce la capăt, are o eroare de împreunare la semănat de maximum 2-3 centimetri, așadar, sunt lucruri destul de bine puse la punct.

R.F.: La dumneavoastră în exploatație, elementul social contează foarte mult. Aveți o grădiniță, oameni care lucrează de mult în fermă. Pe zona de responsabilitate socială, ați mai investit ceva în ultima perioadă?

V.N.: Problema socială ar trebui să-l intereseze pe fiecare fermier. Sediul societății mele este în apropierea unui cartier de locuințe. (...) În contextul responsabilității sociale, locatarilor din zonă le furnizez apă caldă și energie electrică prin societatea mea. Avem până și o grădiniță deschisă, unde sunt primiți copiii salariaților actuali. Și pentru că vorbim de salariați, vreau să vă spun că am reușit să-i fidelizez. Am angajați cu care lucrez de peste 30 de ani.

R.F.: Ce suprafață lucrați în prezent și cu câți angajați lucrați pământul? Mai aveți activitate pe zona de zootehnie?

V.N.: În prezent, lucrez 3.500 ha cu 24 de salariați, dintre care 19 mecanizatori și șase șoferi pe mașinile de transport rutier.

Pe zootehnie, îmi mențin același hobby – 60 de capete de bovine și 300 de capete de ovine. Ambele ferme sunt de selecție, înregistrate în registrul național. Sunt investiții de viitor, dar pe care nu le-am extins, deocamdată.

R.F.: În toamna anului 2017, ca structură de cultură, către ce anume v-ați orientat?

V.N.: Eu merg într-un asolament de patru ani din care nu-mi lipsesc cerealele păioase, porumbul și rapița.

R.F.: Cum ați valorificat producția obținută anul trecut? Sunteți obligat să vindeți la recoltă sau aveți soluții de stocare a cerealelor?

V.N.: Pe proiectele europene, în anul 2011, am accesat un proiect în valoare de peste două milioane de euro și dețin astfel o capacitate de depozitare de 23.000 de tone. Aceste spații de stocare sunt dotate cu taroare, cu sisteme de uscare etc. În ceea ce privește culturile de toamnă și o parte din cele de vară, în momentul de față mai dețin doar cantități de porumb și ceva grâu la care am început livrarea. Prețurile au început să crească, așteptăm exporturile și prețurile cresc cu aproape 20 de bani pe kilogram față de prețul de livrare de la recoltat.

R.F.: Cam care ar fi media prețurilor la producțiile pe care dumneavoastră le comercializați?

V.N.: În cazul grâului, prețul este de aproximativ 7,3 lei kilogramul, iar porumbul se vinde cu circa 6,3 lei/kg, în condițiile în care această cultură, la recoltă, era cu ceva timp în urmă 5,2-5,3 lei kilogramul, iar grâul se vindea cu 5,8-5,9 lei/kg.

Rapița a fost valorificată și ea la sfârșitul anului cu prețuri destul de bune, și anume în jur de 17-18 lei kilogramul. Mai am și acum 250 de tone la vânzare.

R.F.: Ferma dumneavoastră este aproape de calea ferată. De ce nu expediați cerealele cu trenul?

V.N.: Avem acces la calea ferată, însă materia primă încă se cară pe camioane. Dealerii de cereale preferă transportul rutier din cauză că descărcarea în danele portuare este mai grea din vagoane. Acesta va fi însă viitorul, pentru că s-au scumpit carburanții, iar costurile sunt mai mici în cazul transportului de cereale pe calea ferată.

Publicat în Din fermă-n fermă!

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista