Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală, schemelor de ajutor din sectorul zootehnic și condiționalitate din cererea de plată.
Eșantionul de control extras din baza de date APIA conține un număr total de 13.160 fermieri și o suprafață totală controlată de 795.003,69 ha, pentru care se vor verifica respectarea normelor de condiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de plată în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic, după cum urmează:
Pentru controlul pe teren aferent schemelor de ajutor din sectorul vegetal – 7.912 fermieri;
Pentru controlul pe teren aferent schemelor de ajutor din sectorul zootehnic – 5.356 fermieri;
Pentru controlul pe teren privind condiționalitatea – 1.314 fermieri.
Eșantionul de control aferent Campaniei 2024 este mai mic cu un număr de 3.128 de fermieri față de Campania 2023.
În conformitate cu Procedura operațională de control clasic pe teren aplicabilă în Campania 2024, APIA are obligația ca până la data de 11 octombrie 2024 să realizeze controlul la fața locului pentru cererile de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va face, după caz, în iarna sau primăvara anului următor.
În cazul în care fermierii refuză efectuarea controlului pe teren de către inspectorii APIA, cererea de plată va fi respinsă de la plată. „Instituția noastră se bazează pe cooperarea și sprijinul fermierilor pentru ca această activitate să se desfășoare în mod corespunzător”, transmite APIA.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări cu privire la Eco-schema PD-27: Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate.
Potrivit Ordinului ANSVSA nr.102/03.06.2024 de modificare și completare a Ordinului ANSVA 208/2022, care a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 520 în data de 04.06.2024 (pag.14-15), condiția obținerii unui cod de pășune pentru fermierii care vor să acceseze schema de sprijin PD-27 rămâne obligatorie, însă acest cod poate fi obținut și după închiderea cererii de plată la APIA.
APIA îi îndeamnă pe fermieri să își închidă cererile până în data de 7 iunie 2024, după care să meargă la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) de care aparțin pentru a obține codul de pășune, iar ulterior să îl depună la responsabilul de cerere de la Centrul județean sau local APIA.
Codul de pășune este solicitat tuturor fermierilor care dețin animale și doresc să beneficieze de sprijin prin Eco-schema PD-27, el fiind necesar în momentul în care animalele vor fi controlate de inspectorii APIA.
Totodată, potrivit Ordinul ANSVSA nr.102/03.06.2024, la art.I, alin.2 este descrisă „exploatația de tip pășune – loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, destinat hrănirii animalelor, care este deținut sau cu privire la care există dreptul de folosință al unei persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrată în SNIIA, unde pasc bovinele, ovinele și caprinele, temporar/sezonier, în perioadele calde din an; în cazul asociațiilor, composesoratelor, obștilor și al altor forme de organizare ce nu fac obiectul înregistrării la registrul comerțului, documentul ce atestă înregistrarea la registrul comerțului se înlocuiește cu certificatul de grefă emis de judecătoriile unde au fost înregistrate/certificatul de înregistrare de la administrația fiscală sau cu alte documente prevăzute de legislația în vigoare, în baza cărora își desfășoară activitatea”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 13 mai – 5 iulie 2024 (inclusiv), beneficiarii Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pot depune Cereri de plată aferente anului 2024 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru solicitarea sprijinului aferent lucrărilor efectuate.
Cererile de plată se depun la Centrele APIA de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019, 5/2020 sau/și 6/2021.
Formularele de modificare a Cererilor de plată pot fi depuse până la data de 22 iulie 2024 (inclusiv).
În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înființare, împrejmuire și întreținere, specificate în capitolul V din Formularul – tip de Cerere de plată pentru anul 2024.
Informaţii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se regăsesc pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În cadrul Campaniei 2024, termenul limită de depunere a Cererilor de Plată este data de 7 iunie a.c., inclusiv, reamintește Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Față de campaniile precedente, în Campania 2024 nu există perioadă de depunere cu penalități.
După data limită de depunere a cererii de plată (7 iunie 2024), fermierii trebuie să notifice în scris Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de plată şi în documentele doveditoare, în termen de 15 zile de la data modificării.
Dacă cererea de plată cuprinde şi intervenții din sectorul zootehnic, solicitantul se va adresa întâi responsabilului APIA în vederea completării declaraţiei privind sectorul zootehnic și ulterior va completa cererea pentru suprafaţă prin intermediul aplicației IPA-Online din versiunea internet.
Fermierii care nu desfăşoară activitate agricolă nu sunt eligibili la plată pentru suprafeţele/animalele neconforme.
Fermierii și alți beneficiari care primesc plăți directe sau plăți anuale prin intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei) și pe tot parcursul anului de cerere.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Începând cu data de 9 mai 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, DR-01 – Agro-mediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 – Agro-mediu și climă pe terenuri arabile, DR-04 – Agricultură ecologică – conversie, DR-05 – Agricultură ecologică – menținerea certificării, DR-09 – Zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană (ANC_ZM), DR – 10 – zone afectate de constrângeri naturale semnificative și DR-11 – Zone afectate de constrângeri naturale specifice.
La solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea de plată pentru anul 2024, solicitând finanțare pentru măsurile și intervențiile indicate mai sus. Valoarea creditului poate fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.
Prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru intervențiile și măsurile care fac obiectul convenției încheiate cu instituțiile bancare și nebancare, că s-a efectuat controlul administrativ sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii de plată a beneficiarului referitor la eligibilitatea pentru intervențiile și măsurile implementate de APIA prevăzute în Convenție.
Totodată, adeverința eliberată certifică faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.
În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.
Fermierii pot solicita eliberarea adeverințelor prin transmiterea unei cereri prin mijloace electronice către Centrele APIA.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi, 4 aprilie 2024, Guvernul a adoptat Hotărârea privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi Mangalița pentru anul 2024.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de minimis este de un milion de lei şi se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2024.
Valoarea sprijinului este de 2.000 lei/scroafă/an, mai mare comparativ cu anul 2023, când a fost de 1.200 lei/scroafă/an.
Cuantumul total al schemelor de ajutor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii și în cele două exerciții financiare precedente.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv: producătorii agricoli PFA, II și IF; producătorii agricoli societăţi agricole; producătorii agricoli persoane juridice.
Pentru a beneficia de sprijin, crescătorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar;
Să deţină scroafe din rasele Bazna și/sau Mangalița, înscrise în Registrul genealogic în secțiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate și înregistrate în BND;
Să deţină registrul exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 39 din Norma sanitar-veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
Să facă dovada livrării spre comercializare a unui număr de minimum 4 produși/an/scroafă, la o greutate de minimum 8 kg/cap;
Să identifice și să înregistreze produșii prevăzuţi la lit. d), potrivit Normei sanitar-veterinare pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor și renilor aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
Să mențină numărul de scroafe cu care s-a înscris în Program, inclusiv prin procedura de înlocuire cuprinsă în actul normativ, până la data de 29 noiembrie 2024, inclusiv.
Cererile de înscriere în Program se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ) începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei hotărâri, până la data de 30 iunie 2024, inclusiv.
Documente care trebuie să însoțească cererea de înscriere în program:
a) Certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului /a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz al/a solicitantului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz;
b) Document din care rezultă că exploatația figurează înregistrată în BND, cu animalele identificate și înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor, eliberat de operatorul Sistemului naţional de identificare;
c) Documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară, în copie, după caz;
d) Adeverintă eliberată de asociația acreditată de Agenția Națională pentru Zootehnie pentru înființarea și menținerea registrului genealogic al rasei, vizată de Oficiul Județean de Zootehnie, prin care se confirmă înscrierea scroafelor/scrofițelor în registrul genealogic al rasei, în secțiunea principală, detaliată pe crotalii;
e) Registrul exploatației completat la zi din care rezultă numărul de scroafe înscrise în Registrul Genealogic al rasei, în secțiunea principală, deținute, în copie;
f) Dovadă cont activ de disponibilități bancă/trezorerie.
Cererile de plată şi documentele justificative se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene până cel târziu la data de 29 noiembrie 2024, inclusiv.
Cererea de plată trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
a) Facturile/rapoartele fiscale de închidere zilnică din care rezultă datele de identificare ale cumpărătorului și numărul de animale comercializate;
b) Avizul de însoțire din care rezultă numărul de produși comercializați /greutatea pe cap de animal comercializat și adresa exploatației cumpărătorului;
c) Documentul de mișcare animale vii reglementat de legislația sanitar - veterinară în vigoare;
d) Certificatul sanitar - veterinar pentru produșii comercializați.
e) Registrul de monte și fătări din care rezultă produșii livrați spre comercializare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Începând de miercuri, 3 aprilie 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii DR 06 – Bunăstarea animalelor - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții pentru anul de angajament 2024.
Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2024, pentru DR 06 – Bunăstarea animale, precum și valoarea de 85% din suma solicitată în cererea de plată aferentă anului de angajament 2024.
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2024.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor. Dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.
Referitor la comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Adrian Pintea, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), este invitatul ediției la rubrica Interviu. Spune despre el că este un ardelean-oltean, fiind clujean prin naștere, dar vâlcean prin prisma faptului că s-a stabilit acolo de foarte mulți ani. Inginer zootehnist prin formație, a fost mai întâi șef de fermă la AgroComsuin SA Bonţida, pentru ca după o perioadă în care a activat în zona privată să ajungă director general la Carvil SA, cunoscută pe vremuri ca Întreprinderea de Industrializare a Cărnii Vâlcea. Din 2006 a activat în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), până la funcția de director general, pe care a ocupat-o din 2016 până în 2023. De atunci este în postura din care ne va împărtăși în rândurile care urmează mai multe informații foarte utile fermierilor.
Reporter: S-a discutat mult în ultima vreme despre ajutoarele naționale tranzitorii, atât pentru specia bovină, cât și pentru cea ovină. Care este situația astăzi și care sunt veștile pe care le putem da?
Adrian Pintea: În ceea ce privește plata subvenției pentru toate formele de sprijin acordate de către APIA, vorbim despre cererea anului 2023, știm foarte bine că se află în plină campanie de autorizare a acestora. Aici ne referim atât la plata ANT-ului, cât și la toate celelalte plăți pe care fermierii trebuie să le primească, conform Regulamentului european și legislației naționale, până în data de 30 iunie, care este termenul-limită până la care APIA trebuie să efectueze toate plățile aferente anului 2023. Până în prezent, APIA a autorizat aproximativ 95% din plăți, dar fermierii încă așteaptă plata ANT-ului pentru înverzire și alte scheme pe care APIA nu le-a autorizat încă pentru plată. În ceea ce privește ANT-urile, acestea au fost aprobate în ședința de guvern. A fost emisă o hotărâre de guvern pentru ajutoarele naționale tranzitorii, atât în sectorul vegetal, cât și în cel zootehnic. După publicarea în Monitorul Oficial, APIA are obligația de a stabili cuantumurile acestor ajutoare și este în situația de a le finaliza, astfel că în scurt timp va demara plata acestora. Se știe că plata ANT-ului este finanțată din bugetul anului următor celui de cerere. De asemenea, în ceea ce privește înverzirea, APIA lucrează pentru a efectua plățile pentru aproximativ 60.000 de fermieri. APIA se află în faza finală a dezvoltării sistemului informatic, iar aceste plăți vor intra în conturile fermierilor în curând. Astfel, se apropie de finalizarea integrală a acestor plăți, iar ultima plată, așa cum fermierii noștri știu deja de mulți ani, este sprijinul cuplat în sectorul vegetal, care se plătește după data de 15 mai. Aceasta este ultima schemă mai consistentă, iar 15 mai este termenul-limită pentru depunerea documentelor suplimentare necesare pentru această categorie de plăți. După finalizarea depunerii tuturor documentelor, plata se va face conform practicii anterioare, după data de 15 mai.
Reporter: Rămânem în acest domeniu, al zootehniei, pentru că au fost întâlniri și discuții aprinse la sediul Ministerului Agriculturii despre modul în care se vor face plățile și cum se vor acorda ajutoarele în zootehnie. Dacă să se continue cu ajutoare pentru toată lumea sau doar pentru cei care fac Controlul Oficial al Performanțelor ori pentru cei care au deja selecție făcută, adică acele ferme de elită. Care este rezultatul la care s-a ajuns, dacă s-a ajuns în cazul acesta?
Adrian Pintea: În ceea ce privește cererea anului 2023, fiind în plină campanie de autorizare la plată, acestea rămân stabilite așa cum au fost la data depunerii lor. În ceea ce privește cererea anului 2024, care va demara în curând, cu toate că este posibil să apară o decalare a termenului de depunere a acestor cereri, față de data de 1 martie, poate chiar de o lună sau peste, deci undeva în aprilie, pentru că încă se așteaptă derogările pentru GAEC-uri, precum GAEC 7 și GAEC 8, și modificări pentru anumite ecoscheme. Asta pentru că anul 2023 a fost un an greu, atât pentru salariații APIA, cât și pentru fermieri, deoarece s-a trecut la noua Politică Agricolă Comună, cu noul Plan Național Strategic și de aceea au existat discuții și solicitări venite din teritoriu privind aceste probleme cu care s-au confruntat fermierii în anul de cerere 2023, astfel încât, acolo unde se poate, să se facă anumite reglaje pentru cererea din 2024. Dacă vorbim de bovine, pentru perioada 2023-2027, s-a stabilit, de exemplu, să acorde sprijin la data de referință: 2018. Dar în felul acesta plățile sunt cumva legale, dar nu morale, iar fermierii au solicitat să nu se acorde ceva pentru această dată istorică. Dar noi, ca stat membru, nu putem să nu acordăm deloc, însă putem să stabilim cuantumul. Putem să stabilim un euro, un leu pentru cele care sunt dată istorică, iar pentru cele pe care omul le are în exploatație să fie o sumă mult mai mare. În acest sens au fost multe discuții, atât cu ocazia consultărilor pentru pregătirea PNS-ului, cât și de-a lungul zilelor cu protestele fermierilor. De asemenea, au fost discuții despre acordarea unor forme suplimentare de plăți pentru animalele pe care le ții, așa-numitele efective pentru prăsilă. Totodată, s-a discutat despre eliminarea obligativității ca aceste efective să fie înscrise în Registrele genealogice. Având în vedere toate aceste modificări pentru anul de cerere 2024, unele fiind chiar de substanță, se ajunge implicit la modificarea PNS-ului. De aceea trebuie notificată Comisia Europeană și făcut un comitet de monitorizare, iar acest lucru necesită respectarea anumitor termene, ca stat membru. De aceea, există posibilitatea unui decalaj în depunerea cererilor, însă fermierii nu vor fi afectați, deoarece perioada de depunere a cererilor va rămâne aceeași, probabil că data va fi schimbată din 1 martie în 1 aprilie. Este necesară publicarea HG-ului, a ordinului de ministru și a ordinului 80 care stabilește toate condițiile de eligibilitate pentru cererea din 2024, astfel încât fermierii să poată depune cererile atunci când toate acestea vor fi stabilite legal.
Reporter: Ați menționat GAEC 7 și GAEC 8. Ministerul Agriculturii a susținut în toate consiliile AgriFish prelungirea termenului, au fost făcute notificări, sunt țări care au fost alături de dorința fermierilor români. Știm foarte bine că au fost proteste și în România, dar și în Franța, vizavi de aceste două condiții. Cum am putea interpreta reacția Comisiei Europene?
Adrian Pintea: Au fost numeroase discuții referitoare la derogările pentru cele două GAEC-uri, fie că vorbim de pârloagă, fie de rotația culturilor. Pentru GAEC 7, încă se așteaptă o derogare, o clarificare, o aprobare din partea Comisiei Europene. În toate consiliile de miniștri, domnul ministru Barbu a prezentat poziția României. De exemplu, în ceea ce privește pârloaga, s-a discutat posibilitatea de a se permite la nivel de țară să lase 4% din totalul terenului, în loc să fie obligat să lase fiecare fermier în parte acel procent. Pentru că tu, fermier, lăsându-ți o bucată de teren pârloagă, poți să infestezi cealaltă bucată și de aici începe o adevărată nebunie. Dar, deocamdată, pentru GAEC 7 așteptăm. Pentru GAEC 8, s-a convenit că procentul de 4% poate fi realizat prin mai multe opțiuni, fiecare fermier putând alege între ele sau o combinație a acestora. Aceste opțiuni includ elementele neproductive, culturile fixatoare de azot fără tratament, cultura secundară fără tratament și fără factorul de ponderare. Toate aceste aspecte au fost acceptate și nu reprezintă o problemă. În ceea ce privește ecoschema, România va propune un procent cu 1% peste ambiția din GAEC 8, astfel încât 5% va fi suficient pentru ca ecoschema să fie accesată de fermieri. Toate aceste măsuri trebuie transpuse în legislația națională și trebuie instituit un comitet de monitorizare. Acesta este un alt motiv pentru care este posibil să existe un decalaj în termenele de implementare.
Reporter: Un alt subiect despre care vreau să discutăm este legat de compensarea pierderilor pe care fermierii le-au suferit anul trecut. Este vorba despre compensarea pentru secetă și despre compensarea pentru pierderile în urma importurilor de cereale din Ucraina. Ce s-a stabilit și când vor primi acești bani fermierii?
Adrian Pintea: Aici sunt mai multe forme de sprijin pe care Ministerul Agriculturii le-a inițiat și care sunt în desfășurare. Referitor la pierderea de venit cauzată de secetă la culturile de toamnă, de asemenea, se acordă o formă de sprijin. Fermierii au solicitat aceste forme de sprijin și pentru culturile de primăvară, însă, așa cum a menționat și ministrul în discuțiile precedente, trebuie să așteptăm rectificarea bugetară și să găsim o modalitate pentru a oferi compensații și pentru culturile de primăvară. De asemenea, anul trecut s-a acordat o sumă de 100 de euro pentru fiecare vacă de lapte, vaca de carne nefiind compensată, de aceea acum se desfășoară procesul de primire a cererilor pentru acestea, prin intermediul APIA. Se oferă o sumă de 100 de euro pentru fiecare bovină de carne. Toate aceste compensații sunt legate de impactul conflictului din Ucraina asupra veniturilor, iar plățile trebuie efectuate până la data de 30 iunie, pentru a asigura ca fermierii să primească acești bani în conturile lor. De asemenea, în cadrul aceleiași probleme legate de Ucraina, se acordă și credite agricole pentru fermierii care au suferit pierderi sau se confruntă cu dificultăți. Toate aceste inițiative sunt în curs de desfășurare, iar un alt aspect așteptat de fermieri este lansarea creditului de producție și a celui de investiții. Așadar, creditul de producție va avea o dobândă de 1,95-2%, cu ROBOR-ul și toate cheltuielile suportate de Ministerul Agriculturii. Cu privire la creditul de investiții, acesta va avea, de asemenea, o dobândă subvenționată de stat de până la 2%, însă ROBOR-ul va fi suportat de fermier. Se va acorda o sumă de până la 10 milioane de euro, iar aceste inițiative vor fi lansate în foarte scurt timp, deoarece sunt pe circuitul de avizare la celelalte ministere. Plățile pentru toate aceste măsuri trebuie efectuate până la data de 30 iunie, iar fiecare beneficiar poate primi până la un plafon maxim de 280.000 de euro. Este important de menționat că APIA interconectează toate formele de sprijin, astfel încât nimeni să nu depășească suma maximă de 280.000 de euro per beneficiar.
Reporter: Să încercăm să lămurim această interconectare pe care o face APIA, cum se ajunge la această sumă maximă de 280.000 de euro?
Adrian Pintea: Exemplu: ai luat 100 de euro pe hectar, acum depui cererea la APIA și ai de luat 100 de euro pentru vaca de carne. Dacă tu în anul 2022 ai luat, să zicem, 200.000 de euro, iar anul acesta, cumulându-le pe celelalte mai ai de luat 100.000 de euro, n-o să primești decât 80.000 de euro, astfel încât să nu depășești acel plafon total de 280.000 de euro.
Reporter: Este un plafon stabilit de România, de Ministerul Agriculturii, de Guvern sau de Comisia Europeană?
Adrian Pintea: Este un plafon stabilit de Comisia Europeană, ăsta este plafonul maxim, a fost 250.000 de euro, iar în urma negocierilor, care au fost în Consiliul de miniștri, s-a mărit în momentul de față la 280.000 de euro.
Reporter: În această perioadă, fermierilor urmează să li se acorde niște ajutoare, niște subvenții?
Adrian Pintea: În acest moment, APIA efectuează plăți zilnice în valoare de aproximativ două milioane de euro. De asemenea, toate formele de sprijin oferite de Ministerul Agriculturii, fie prin intermediul Direcției Agricole, fie prin APIA, în legătură cu conflictul din Ucraina, trebuie să fie plătite până la data de 30 iunie, conform termenului stabilit de Comisia Europeană. În plus, creditul pentru investiții destinat fermierilor se află în prezent în procesul de avizare. După ce se va finaliza și va fi aprobat în cadrul ședinței de guvern și publicat în Monitorul Oficial, acest credit va fi lansate, permițând fermierilor să-și capitalizeze afacerile și să efectueze investiții. Acestea sunt principalele aspecte până la data de 30 iunie. Pe urmă intrăm pe făgașul normal în ceea ce privește cererea lui 2024, care se va depune, controale administrative, teren și cu avansul în data de 16 octombrie. Deci plăți masive se vor face până în 30 iunie, iar apoi pe perioada verii se vor face „bucătăriile” interne în APIA și Direcția Agricolă, iar plățile vor reîncepe în 16 octombrie. Iar, pe lângă acestea, pe ameliorare, pe motorină, aceste plăți se vor face așa cum știu fermierii, lunar sau trimestrial, în funcție de solicitări.
Reporter: Specia ovine este scoasă de la ajutorul pentru pierderile suferite în urma războiului din Ucraina. Restul speciilor au acces. De ce?
Adrian Pintea: De ce, n-aș putea să vă răspund la întrebarea asta, dar știu că au fost nenumărate consultări, fie că vorbim de ministrul Barbu sau de ceilalți miniștri care au fost în momentul în care s-a creionat acest PNS, pentru că știu, la o anumită discuție – cred că dl ministru Chesnoiu era la vremea respectivă – s-a căutat o ecoschemă și pentru specia ovină, dar nu s-au găsit elemente astfel încât să-i satisfacă și pe fermieri sau fie că erau o muncă și o documentație foarte stufoasă pentru o sumă destul de mică și atunci s-a renunțat la acest lucru. Iar în ceea ce privește plăți care se fac acum legat de Ucraina, nu au fost identificate soluții. O altă specie care a fost cumva uitată, și pe bună dreptate solicitată de fermieri, a fost pentru familiile de albine, pentru că undeva, dacă nu mă înșel, de prin 2018, n-au mai primit niciun fel de formă de sprijin, știm că România este una dintre țările mari crescătoare de albine, și atunci și aici este pe circuitul de avizare o hotărâre de guvern, astfel încât să se acorde o formă de sprijin pentru crescătorii de albine, undeva la 20 de lei pe familia de albine.
Reporter: Fermierii își pun întrebarea de ce nu se respectă, la stabilirea cuantumurilor, conceptul de unitate vită mare? Corespondentul la cât înseamnă la bovine și cât înseamnă la ovine, de exemplu, un număr de 8-10 ovine pentru fiecare unitate de vită mare?
Adrian Pintea: Aici, în urma negocierilor, s-au stabilit anumite criterii. De exemplu acum, pentru forma de sprijin de 100 euro pentru bovine, se folosește conceptul de unitate vită mare pentru calcul. Totuși, este un subiect de discuție și s-ar putea lua în considerare ca toate formele de sprijin să fie stabilite în funcție de unitatea vită mare, astfel stabilindu-se un standard, fie că vorbim de ovine, bovine sau caprine. Aceasta este o decizie care trebuie luată în cadrul asociațiilor, după consultări, pentru a ajunge la un consens în această privință.
Reporter: Având în vedere discuțiile anterioare despre secetă, să ne oprim și la problema irigațiilor, care este un subiect ce va fi abordat și în anii următori. Fermierii își doresc să beneficieze de proiecte cu finanțare europeană pentru a putea reabilita infrastructura secundară, în timp ce infrastructura principală va continua să fie gestionată de ANIF. Care sunt prioritățile în ceea ce privește reabilitarea infrastructurii principale?
Adrian Pintea: În ceea ce privește irigațiile, cu siguranță, este un subiect care a fost discutat de-a lungul anilor și va continua să fie în atenție pentru că, deși s-au realizat anumite lucrări în fiecare an, suma alocată nu a fost niciodată suficientă, iar necesitățile au fost imense. ANIF are în derulare peste 50 de șantiere în prezent, iar recent am fost în județul Teleorman alături de domnul ministru Barbu pentru inaugurarea unei noi stații. Eforturile sunt vizibile, iar bugetul alocat ANIF este consistent, ceea ce permite lucrările pe aceste șantiere. Cu toate acestea, cantitatea de lucrări desfășurate nu este încă satisfăcătoare, iar fiecare an aduce încercări noi pentru extinderea suprafețelor irigate. Cu siguranță, avem în continuare mult de muncă și vom continua să investim în această direcție în următorii ani. Investițiile realizate prin AFIR, inclusiv cele din cadrul Planului Național de Irigații (PNI), sunt în desfășurare, însă necesitățile rămân mari. Sperăm că și în viitor bugetul va fi unul consistent, astfel încât ANIF să poată continua lucrările pentru îmbunătățirea infrastructurii de irigații.
Reporter: Există proiecte pentru Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații care vizează energia verde, inclusiv cea eoliană și solară. ANIF are în vedere dezvoltarea unor astfel de proiecte pentru stațiile de pompare pe care le deține?
Adrian Pintea: Cu siguranță, da. Întotdeauna căutăm soluții care să implice costuri reduse, fie suportate de ANIF sau de fermieri, pentru a reduce la minimum costurile și a maximiza randamentul. Se lucrează la proiecte-pilot care includ, de exemplu, instalarea de panouri fotovoltaice pe canalele de irigații. Trebuia să călătoresc în SUA pentru a discuta exact despre acest subiect, dar, din păcate, au existat aceste proteste și nu am putut ajunge, însă aștept să se întoarcă colegii mei și profesori de la USAMV și ASE, care se află acolo, pentru a vedea ce proiecte au fost dezvoltate. Nu trebuie să reinventăm roata, dacă există soluții bune, să le preluăm și să le implementăm și noi.
Reporter: De altfel, dacă-mi aduc bine aminte, în PNRR-ul depus de fostul ministru Adrian Oros, mai bine zis, în proiectul respectiv pentru irigații, exact despre acest lucru era vorba la vremea respectivă, de panouri solare care să fie deasupra canalelor.
Adrian Pintea: Da. Doar că, din păcate, în PNRR agricultura nu are niciun euro.
Reporter: Da, agricultura n-a fost inclusă, a fost scoasă din start. Pe final doresc să discutăm puțin despre prioritățile Ministerului Agriculturii astăzi, din punctul dumneavoastră de vedere. Sau ale agriculturii românești.
Adrian Pintea: Din punctul meu de vedere și de felia pe care eu o gestionez în cadrul MADR, dar făcând parte din conducerea ministerului, prioritatea noastră este să finalizăm cât mai repede legislația pentru anul 2024, pentru a putea demara campania de primire a cererilor pentru anul 2024 și cumva să intrăm într-un făgaș normal, cu modificările legislative pe care vi le-am spus să le putem implementa, astfel încât să avem o stabilitate și o viziune până în 2027 și fermierii să știe exact ce au de făcut pentru a putea beneficia de toate formele de sprijin pe care ministerul le pune la dispoziția lor. De asemenea, finalizarea tuturor plăților, a proiectelor pe care le are ministerul în desfășurare, aici fie că vorbim de sectorul zootehnic – nu doar bovine, oi și capre, ci și în privința sectorului suin și la pasăre, unde sunt de asemenea proiecte în desfășurare, toate programele, pentru că în anul acesta a fost o viziune în care încă de la început s-a pus la dispoziție tot plafonul, vorbim de cei de la AFIR, astfel încât fermierii să aibă o plajă și o deschidere de la începutul anului și să știe exact care sunt calendarele pentru depunerea proiectelor, toate acestea să fie evaluate de colegii de la AFIR și să intre cumva într-un făgaș normal și, eventual, de asemenea consultări trebuie să fie în permanență cu sectorul agricol, vegetal sau zootehnic, astfel încât să preîntâmpinăm anumite nemulțumiri care au fost în perioada anterioară, și printr-un dialog să găsim o cale comună. Știm foarte bine, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are un sac de bani și pe acesta trebuie să-l gestionezi cât mai corect, astfel încât să aduci plusvaloare pentru sectorul agricol.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024Abonamente, AICI!
Săptămâna trecută, pe 4 mai 2023, a fost adoptată o Hotărâre prin care se aprobă, pentru anul în curs, schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”.
Suma totală alocată este de 14.800.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 2.960.000 euro, iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro/ha. Pentru a obține sprijinul financiar, cultivatorii de cartofi trebuie să obțină o producție minimă de 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie.
Cererea de înscriere în program trebuie depusă începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până cel târziu la data de 19 mai, inclusiv.
Valorificarea producției se va face până cel târziu la data de 17 noiembrie, inclusiv, iar depunerea documentelor justificative se va realiza până la 20 noiembrie, inclusiv. Ulterior, Direcțiile Agricole Județene transmit situația centralizatoare la MADR până la data de 5 decembrie, inclusiv.
Pentru a putea beneficia de sprijin financiar, producătorii agricoli trebuie să respecte următoarele condiții de eligibilitate:
Să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;
Să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața înscrisă în program, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie a anului de cerere;
Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2023;
Să facă dovada producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică / factura / fila/filele din carnetul de comercializare.
Beneficiarii pot fi din următoarele categorii:
Producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil până la 31 decembrie 2023;
Producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008;
Producători agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991;
Producători agricoli persoane juridice.
Pentru înscrierea în Program se va depune o cerere însoțită de următoarele documente:
Copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
Copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2023;
Împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
Copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
Dovadă cont activ bancă/trezorerie;
Adeverința, în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2023, care atestă suprafața de teren cultivată cu cartof de consum utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;
Declarații pe propria răspundere.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 11 mai 2023, inclusiv, primește Cereri de acordare a sprijinului financiar de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale.
Această schemă de susținere financiară are ca obiectiv asigurarea unui grant financiar acordat pentru compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli din sectorul cereale pentru depozitarea în spaţii proprii sau depozitarea în custodie la terţi a cantităţilor de grâu obţinute din producţia proprie a anului 2022 şi înregistrate în aceste spaţii la data de 1 februarie 2023.
Resursele financiare totale alocate sunt de 99.233.700 lei şi reprezintă echivalentul sumei de 20.100.000 euro stabilit la cursul de schimb de 4,9370 lei pentru un euro, care se asigură astfel: 49.616.850 lei, echivalentul sumei de 10.050.000 euro, finanţare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă; 49.616.850 lei, echivalentul sumei de 10.050.000 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2023.
Cererile se depun/transmit (prin fax/poştă/eletronic) la Centrele APIA. Documentele justificative depuse/transmise în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnătura și vor purta sintagma “conform cu originalul”.
Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) Să fie înregistraţi în evidenţele APIA cu cererea unică de plată 2022 din care se identifică culturile înfiinţate în anul agricol 2021-2022, precum şi suprafeţele de teren aferente culturii de grâu, determinate în urma tuturor controalelor administrative şi pe teren;
b) Să fi depozitat producţia proprie de grâu a anului 2022 în spaţii de depozitare pentru produse agricole proprii sau în spaţii de depozitare ale terţilor, la data de 1 februarie 2023.
c) Beneficiarii nu pot solicita grantul care se acordă potrivit prezentei scheme pentru cantităţile de grâu depozitate la data de 1 februarie 2023 în spaţii proprii de depozitare pentru produse agricole care provin din achiziţii de la terţi şi nu din producţia proprie.
Documentele care însoțesc cererea de acordare a unei măsuri de sprijin de urgență sunt:
a) În cazul depozitării la terţi, copia contractului de depozit custodie temporară şi prestări servicii, încheiat între deponentul producător agricol şi depozitar, certificată prin semnătură purtând sintagma “conform cu originalul”.
b) Copie a documentului de coordonate bancare, în condiţiile în care acestea sunt diferite faţă de cele înscrise în cererea unică de plată 2022; copiile documentelor de identificare existente la dosarul cererii unice de plată depuse la APIA pentru anul de cerere 2022, în cazul în care nu sunt modificate, rămân valabile şi pentru acordarea prezentului ajutor.
c) Declaraţie pe propria răspundere în cazul producătorilor agricoli persoane fizice, prin care se susţine situaţia privind stocul de grâu la data de 1 februarie 2023.
Cuantumul unitar al grantului se exprimă în lei/tonă şi se calculează de către APIA prin raportarea sumelor alocate la cantităţile totale depozitate stabilite şi comunicate de către Centrele Judeţene ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul Bucureşti, ca fiind eligibile la plată după verificarea solicitărilor.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html